Skip to main content

Full text of "Sf. Teofilact al Bulgariei - Tîlcuirea la Evanghelia după Matei"

See other formats 


Rugăciune 
înainte  de  citirea 
din  Sfintele  Cărţi,  alcătuită 
de  Sfântul  Ioan  Gură  de  Aur 


Doamne,  Iisuse  Hristoase,  deschide-mi  mie  ochii 
inimii,  ca  să  ascult  cuvântul  Tău  şi  să-l  înţeleg  pe  el  şi 
să  fac  voia  Ta,  că  străin  sunt  eu  pe  pământ.  Să  nu 
ascunzi  de  mine  poruncile  Tale,  ci  să-mi  descoperi 
ochii,  ca  să  văd  minunile  din  Legea  Ta.  Arată-mi  mie 
cele  nearătate  şi  cele  ascunse  ale  înţelepciunii  Tale. 
Spre  Tine  nădăjduiesc.  Doamne,  Dumnezeul  meu,  ca 
să-mi  luminezi  mintea  şi  gândul  cu  lumina  înţelege¬ 
rii  Tale,  ca  nu  numai  să  citesc  cele  scrise,  ci  să  le  şi 
împlinesc.  Ca  nu  spre  osândă  să  citesc  vieţile  şi 
cuvintele  Sfinţilor,  ci  spre  înnoire  şi  luminare,  spre 
sfinţire,  spre  mântuirea  sufletului  şi  spre  moştenirea 
vieţii  veşnice.  Că  Tu  eşti  luminarea  celor  ce  zac 
întru  întuneric  şi  de  la  Tine  este  toată  darea 
cea  bună  şi  tot  darul  cel  desăvârşit. 

Slavă  Tatălui  si  Fiului  si 

•  t  t 

Sfântului  Duh. 


ă 

whM 

ii 


cu  binecuvântarea 
Prea  Sfinţitului  Părinte 
GALACTION 
Episcopul  Alexandriei 
şi  Teleormanului 


Bucureşti  *  2007 


Carte  apărută  sub  patronajul 
Fundaţiei  Sfinţii  Martiri  Brâncoveni 
[www.fundatia-smb.ro] 

Ediţie  îngrijită  de  R.  P.  Sineanu  şi  L.  S.  Desartovici 
Coperta  si  miniatura  Evanghelistului:  Adriana  Goilav 


Descrierea  CIP  a  Bibliotecii  Naţionale  a  României 
n  iliOPHYLACTOS,  arhiepiscopul  Bulgariei,  st. 

Tâlcuirea  Sfintei  Evanghelii  de  la  Matei  /  Sfântul 
‘leofilact,  Arhiepiscopul  Ohridei  şi  Bulgariei;  ed.  îngrij. 
de  R.  P.  Sineanu  şi  L.  S.  Desartovici.  -  Ed.  a  2-a.  - 
Bucureşti:  Editura  Sophia;  Alexandria:  Cartea 
( hlodoxă,  2007 
Index. 

ISBN  978-973-136-008-9;  ISBN  978-973-1710-36-51 

I.  Sineanu,  R.  P.  (ed.)  ,  C 

II.  Desartovici,  L.  S.  (ed.) 

22().2.07 

©  Editura  Sophia,  pentru  prezenta  ediţie 


EVANGHELIA  -  VESTEA  CEA  BUNĂ, 
CUVÂNTUL  ŞI  LUMINA  LUI  DUMNEZEU 

W»  i"‘  ;  i.  -  :  •  i  •  A  J '  .'A,  '  A,  ’t  ..  u  .■<  v  =  )  ’Vfc'i.,' < 

•  '  i  •’  ‘  *  ■  .  -  -p  $  \  G.U  :V  *  ?'S ***-’ 

r  1  '  -  „Tu  ai  cuvintele  vieţii  celei  veşnice"  (Ioan  t 


Este  îndeobşte  cunoscut  că  în  inima  creştinului  în  care  pătru 
„Evanghelia  lui  Dumnezeu"  (1  Tesaloniceni  2, 2)  ce  cuprinde  „cuvintele  v 
celei  veşnice"  (Ioan  6,  68),  Biserica  are  acces  neîngrădit  în  Duhul  Sfânt  şi 
creştin  este  „altoit"  în  trupul  lui  Hristos.  v 

Sfântul  Ioan  Gură  de  Aur  ne  arată  că  „pretutindeni  se  vădeşte  că  pâr 
marginile  lumii  unde  se  va  răspândi  puterea  şi  cunoştinţa  acestor  Evangh 
neamul  omenesc  se  va  schimba:  din  sălbatic  şi  aspru,  va  ajunge  blân 
paşnic"1.  Acelaşi  Sfânt  Părinte,  făcând  elogiul  Sfintelor  Evanghelii,  ne  sp 
:ă  Mântuitorul  Hristos  aduce  neamului  omenesc  două  mari  bunătăţi:  i 
Evanghelia  împărăţiei,  alta,  vindecarea  tuturor  bolilor  (păcatului,  n.n.)2. 

Cum  trebuie  să  primim  Sfintele  Evanghelii? 

Pentru  primirea  cu  vrednicie  a  Evangheliei,  inimile  celor  ce  voiesc  ace: 
trebuie  pregătite  prin  lucrare  duhovnicească.  Sfântul  Vasile  cel  Mare  în\ 
că  „după  cum  cel  ce  vrea  să  scrie  pe  o  tăbliţă  de  ceară  trebuie  să  şteargă  < 
fost  scris  mai  înainte,  tot  aşa  şi  inima  care  voieşte  să  primească  în  chip  lăm 
cuvintele  dumnezeieşti  (ale  Evangheliei,  n.n.)  trebuie  curăţită  de  gându 
cele  potrivnice"3. 

Sfinţii  Părinţi  atenţionează  că  Sfintele  Evanghelii  trebuie  trăite  în  cur; 
inimii,  urmând  de  fapt  învăţăturii  lui  Hristos,  după  care  „cei  curaţi  cu  ini 
vor  vedea  pe  Dumnezeu"  (Matei  5,  8).  în  ele  aflăm  un  autentic  mod  de  vi 
creştină  şi  nu  principii  de  filosofie  religioasă. 

Lămurind  înţelesul  Sfintelor  Evanghelii,  Părinţii  Bisericii  vorbesc 
„înnoirea  Duhului  Sfânt"  (Tîi  3, 5).  Pentru  aceasta,  modul  de  viaţă  evangh 
trebuie  să  fie  o  participare  reală  la  noutatea  adusă  de  lisus  Hristos  în  lu 
prin  întruparea  Sa  şi  prin  toate  celelalte  acte  mântuitoare,  cum  spune  Sfâr 
Ioan  Damaschin.  Acesta  este  de  fapt  miezul  Sfintelor  Evanghelii.  Lumina 
este  Urislos,  prezent  în  Biserică  „până  la  sfârşitul  veacurilor"  (Matei  28, 1 


1  Omilia  )U,  \  m  Iţii. li.  23,  p.  122.  £ 

f  «*•»»«  mm-»--**» 


fânta  Scriptură  în  general  şi  Sfintele  Evanghelii  în  special  sunt, 
dev.ir,  „mari  amfore  de  inspiraţie",  cum  spunea  Slănini  ( i rigori e  de 
IHZ4,  dar  ele  sunt  şi  trebuie  să  fie  mai  ales  „calea,  adevărul  şi  viaţa" 
U,  i>)  pentru  fiecare  creştin  care  se  consideră  mădular  al  trupului  Bisericii. 
WM,  împlinirea  imperativului  „de  a  propovădui  I1'. vanghelia  la  toată 
ra  "  ( Mtnr.it  16,15)  trebuie  să  se  înfăptuiască  în  şi  prin  Biserică  -  „stâlpul 
ivita  Adevărului"  (1  Timotei  3, 15). 

Tăind  altfel,  unii  sunt  „purtaţi  încoace  şi  încolo  de  orice  vânt  al  în- 
llii,  prin  înşelăciunea  oamenilor,  prin  vicleşugul  lor,  spre  uneltirea 
iii"  {l'.fer-rni  4, 14). 

>in  acraslă  pricină,  retipărirea  comentariului  la  Sfintele  Evanghelii  este 
Urj  prin  care  omul  credincios  „se  apropie  de  Dumnezeu  şi  Dumnezeu 
apropia  de  om"  (lacov  4,  8),  în  şi  prin  Biserică. 

iliî  de  ce  binecuvântăm  această  apariţie  editorială  cu  încredinţarea  că  în 
■a  adusă  de  citirea  şi  trăirea  Sfintelor  Evanghelii,  mai  mult  ca  până  acum 

umbla  cu  vrednicie  întru  Domnul,  plăcuţi  Lui  întru  toate,  aducând  roadă 
lucru  bun  şi  sporind  în  cunoaşterea  lui  Dumnezeu"  (C.nlosmi  1.10). 


Cu  arhiereşti  binecuvântări 


Episcopul  Alexandriei  şi  Teleormanului 


CUVÂNT  CĂTRE  FRATELE  CITITOR 


In  zilele  noastre  în  care  suntem  bombardaţi  cu  informaţii,  impresii  şi 
imagini  de  toate  felurile,  ne-am  obişnuit  să  trecem  foarte  uşor  pe  lângă  oameni, 
pe  lângă  cuvinte,  pe  lângă  tot  ceea  ce  ne  înconjoară.  Şi  nici  nu  este  de  mirare 
că  suntem  atât  de  nesimţitori,  deoarece  suntem  învăluiţi  zilnic  de  structuri 
antropocentrice  care  ne  hrănesc  cu  acel  surogat/numit  „mincinoasă  biruinţă 
asupra  lumii".  Astăzi  putem  vedea  că  viaţa  lăuntrică,  cu  cât  ne  este  mai 
împământenită,  cu  atât  mai  pământesc  ne  este  şi  graiul,  pierzând  duhul  şi 
puterea  care  îi  dă  viaţă  şi  îl  susţine  (îl  ţine  Sus).  Aceasta  este  una  din  pricinile 
pentru  care  acum  trăim  o  vreme  în  care  dragostea  noastră  s-a  răcit  foarte 
mult.  Astfel,  neputând  înţelege  drept  dragostea  lui  Hristos,  proiectăm  asupra 
Mântuitorului  propria  noastră  imagine  despre  El,  iar  aceasta  fiind  izvodită 
dintru  neadevăr  nu  ne  poate  agonisi  decât  minciună.  Este  cu  putinţă  ca  aceasta 
să  fie  una  dintre  suferinţele  istovitoare  ale  fiecărei  generaţii  şi  ale  fiecărui 
creştin  în  parte.  Dar  mila  lui  Dumnezeu  este  harnică  şi  lucrătoare  şi  fiecare 
dintre  noi,  mai  mult  sau  mai  puţin,  am  priceput  ori  am  intuit  că  citirea  la 
nivel  informaţional  nu  aduce  putinţa  înnoirii  lăuntrice.  ■  ■ 

Topica  limbii  vechi  ne  pricinuieşte  o  aparentă  îngreuiere  la  citire,  însă  celui 
căruia  se  sârguieşte  să  citească,  graiul  vechi  îi  pricinuieşte  o  tainică  bucurie,  o 
oarecare  îndulcire.  Iar  aceste  simţăminte  ni  se  alcătuiesc  în  suflet  din  puterea 
duhovnicească  a  cuvintelor,  care  nu  sunt  informaţie  stearpă  şi  raţionalistă,  ci 
sevă  lăuntrică,  dătătoare  de  viaţă  şi  lumină.  De  aceea,  graiul  vechi  şi  topica  sa, 
ne  ajută  să  fim  cu  luare  aminte  la  cuvinte,  să  ne  apropiem  de  adâncul  lor  şi  să 
ne  împărtăşim  de  puterea  lor  făcătoare  de  viaţă.  Astfel,  puţin  câte  puţin,  începem 
să  ne  îndulcim  de  miezul  cuvintelor  şi  să  pricepem  că  izvodirea  acestora  s-a 
împărtăşit  de  adierea  harului  lui  Dumnezeu.  Din  această  pricină.  Sfinţii  sunt 
sfinţitori  ai  cuvintelor  şi  ai  graiului  fiecărui  neam  în  parte. 

între  cei  care  au  păzit  curată  şi  au  sfinţit  limba  românească  este  şi  Sfântul 
Grigorie  Dascălul,  cel  care  împreună  cu  Cuviosul  Gherontie  a  tălmăcit  din 
greacă  Tâlc  ui  mi  celor  palm  Evanghelii  a  Sfântului  Teofilact,  Arhiepiscopul 
Ohi'iiloi  şi  Bulgariei.  Tălmăcirile  şi  cuvântul  acestor  Cuvioşi  ne  stau  drept 
mărturie  riemincinoasă. 

Pentru  a  adeveri,  măcar  şi  foarte  puţin,  puterea  tmurcuviule  înl  rolniinjate 
în  tălmăcirea  T/ilmârfrwim  ^«*t««**  1  — - 


I Vn tru  cuvântul  gând  avem  în  Tâlcniiv  aceste  variante:  cuget,  socoteală, 
olhtjă,  sfat.  Ca  rădăcină,  cuvântul  gând  arc  ungurescul  gond,  cuget  are  la 
nclie  verbul  latin  cogitare,  iar  socoteală  şi  socotinţă  au  la  bază  latinescul 
Ct'M/i  w.  Cuvântul  sfat  are  ca  temei  slavonescul  svetu,  grai  care  în  slavonă  a 
Ifttslit  şi  denumirea  dată  sfinţilor,  aceea  de  Svitililcli.  La  noi  cuvântul  sfat 
le  înţeles  astăzi  cu  prisosinţă  ca  îndemn,  îndrumare,  învăţătură,  povaţă,  dăscălie, 

' luiiv ,  învoială,  consimţire.  Ca  vorbitori  de  limba  română  ştim  cu  toţii  cât  de 
ijiu  ;.e  foloseşte  azi  sfatul  şi  sfătuirea.  Lucrul  cel  mai  important  este  că  până 
Uni  noima  cuvântului  sfat  implică  cel  puţin  două  persoane:  cel  care  dă  sfatul 
1  !.l.i  1 1 1  ieşlc  şi  cel  care  primeşte  sfatul,  ori  e  împreună-sfătuitor.  Numirea  de 
i/ .  Iută  pentru  gând  este  una  care  e  izvodită  întru  inimile  celor  care  îşi  trăiau 
mlurilc  ca  nişte  sfaturi  cu  aproapele,  în  înţelesul  că  ştiau  că  gândul  unui 
igur  om  este  o  biruinţă  sau  o  cădere  pentru  întreaga  fire  omenească,  din 
ieină  că  noi  toţi  suntem  un  singur  Om,  o  singură  fire.  Aşadar,  cei  care  au 
iv.il  şi  au  rodit  dragostea  pentru  aproapele  întru  sfaturile  lor,  cu  dreptate 
ni  numiţi  luminoşi,  frumoşi  şi  sfinţi,  adică  sviatiteli,  pentru  că  nimic  nu 

mai  Irumos  şi  mai  bun  decât  să  se  sălăşluiască  fraţii  întru  unire  -  după 
Etn  spune  Proorocul  David  (Psalm  132, 1). 

Pi  •  acelaşi  David  îl  pomeneşte  Mântuitorul  înaintea  fariseilor,  atunci  când 
eşlia  ii  prihăneau  pe  Apostoli  că  în  zi  de  sâmbătă  luau  spre  hrană  grâu  din 
tilde.  î  >ar  iată  ce  ne  spune  Tâlcuirea  de  la  Luca  6, 1-5:  «Şi  învinuindu-i  fariseii 
(  Ucenici  că  „smulgeau  spice,  le  frecau  cu  mâinile  şi  mâncau".  Domnul  îl 
llkv  în  mijloc  pe  David».  Vedem  aici  că  graiul  zice  că  Mântuitorul  „îl  aduce 
mijloc  pe  David",  cu  un  înţeles  contextual  de:  „îl  pomeneşte  pe  David",  „îl 
i  drept  pildă  pe  David".  Aşadar,  Domnul  nu  l-a  adus  pe  David  de  faţă  în 
ii{3  văzul  şi  trupesc,  ci  l-a  vestit  în  acel  mijloc  al  firii  omeneşti  în  care  Omul 
te  linul  singur  întru  Hristos  Dumnezeu,  iar  cuvântul  Său  este  sfat  şi  dragoste 
mim  firea  omenească  cea  una.  Având  ca  rădăcină  latinescul  medius  locus, 
aiul  mijloc  ne  arată  centrul,  adică  acel  loc  faţă  de  care  marginile  sau  punctele 
I, referinţă  sunt  la  distanţe  egale.  Mijlocul  firii  omeneşti  nu  poate  fi  decât 
rislos,  I  htmnezeu-Omuî,  pentru  că  în  jurul  Său  şi  întru  El  noi  suntem  „una" 
•m/l/,11). 

(  and  iudeii,  mai  înainte  de  vremea  Patimii  voiau  să-L  omoare  pe 
Inliiilorul,  El  „trecând  prin  mijlocul  lor"  Se  tăinuia  pe  Sine  (Luca  4, 29-30; 
ân  8, 5V).  Despre  acestea,  în  Tillcnimi  de  la  Luca  14, 25-27  ni  se  spune  astfel: 
iJll  Se  dădea  pe  Sine  iudeilor,  ci  Se  depărta  şi  prin  mijlocul  lor  suindu-Sc,  Se 
iuiiia  de  ucigaşi".  IVnliit  a  pricepe  acest  cuvânt  „siiinrlu-Se",  trebuie  să 
u  cu  luare  aminte  Iu  dragostea  l  Domnului  I  Iristos  pentru  întreaga  fire  ome- 
AmHmh*.  - . JU* stAimiit* -d »  ftcestifl,  îmni'ttumVtiiItlmliid  b!  neînretâiv 


9 


şi  păcatul  lor,  şi  nu  numai  al  lor,  ci  al  întregii  umanităţi.  Iar  pogorârea  aceasta 
a  să.vârşit-o  Domnul  Hristos  în  chip  deplin  venind  în  iad  şi  omorând  moartea 
Această  dragoste  biruitoare  e  aşteptată  şi  căutată  de  tot  omul  ce  vine  în  lume, 
chiar  dacă  rătăcirile  noastre  sunt  adeseori  atât  de  sfâşietoare  şi  de  înfri¬ 
coşătoare.  Şi  Bunul  nostru  Domn,  biruind  pentru  noi  toţi  moartea  prin  înviere, 
S-a  suit  întru  cele  care  I  se  cuvin  Omului.  Acestea  credem  că  înseamnă  acel 
grai  ce  zice  „suindu-Se",  şi  am  luat  drept  temei  cuvintele  Mântuitorului:  „Cine 
se  va  înălţa  pe  sine  se  va  smeri,  şi  cine  se  va  smeri  pe  sine  se  va  înălţa" 
(Matei  23, 12)  şi:  „Nimeni  nn  s-a  suit  în  Cer,  decât  Cel  Care  S-a  coborât  din 
Cer,  Fiul  Omului,  Care  este  în  Cer"  (Ioan  3, 13). 

Pe  toate  câte  le-a  făcut  Domnul,  întru  dumnezeiasca  dragoste  pentru  firea 
omenească  le-a  făcut,  pentru  că  însuşi  mărturiseşte  cu  smerenia  Sa:  „Eu,  în 
mijlocul  vostru,  sunt  ca  unul  ce  slujeşte"  (Luca  22,  27),  iar  Ioan  Botezătorul  îl 
propovăduieşte,  grăind  că  „în  mijlocul  vostru  Se  află  Acela  pe  Care  voi  nu-L 
ştiţi"  (Ioan  1, 26).  Noi  înşine  la  prăznuirea  Botezului  Domnului  ne  întâmpinăm 
lunii  pe  alţii  cu  cuvintele:  „Hristos  în  mijlocul  nostru"  şi  răspundem:  „Este  şi  va 
fi".  Şi  cum  nu  ar  fi  în  mijlocul  nostru  Cel  Care  ne-a  grăit  că  acolo  „unde  sunt 
doi  sau  trei,  adunaţi  în  numele  Meu,  acolo  sunt  şi  Eu  în  mijlocul  lor"?  (Matei 
18, 20).  Mântuitorul  Iisus  Hristos  este  Cel  Care  a  fost  pus  pe  Cruce  „în  mijloc" 
între  tâlhari  (Ioan  19, 18),  întru  a  Sa  putere  a  sfâşiat  prin  „mijloc"  catapeteasma 
templului  (Luca  23, 45)  şi  după  învierea  Sa  a  stat  în  „mijlocul"  ucenicilor  (Luca 
24, 36;  Ioan  20, 19, 26).  Iar  mângâierea  noastră  este  deplină,  pentru  că  Domnul, 
prin  ucenicii  Săi,  ne-a  dăruit  astfel  de  cuvinte:  „Copiii  mei,  acestea  vi  le  scriu, 
ca  să  nu  păcătuiţi,  şi  dacă  va  păcătui  cineva,  avem  mijlocitor  către  Tatăl,  pe 
Iisus  Hristos  cel  drept"  (1  Ioan  2, 1). 

întru  această  vieţuire  pământească  este  cu  neputinţă  a  nu  greşi,  iar  greşelile 
noastre  vin  dintru  sfaturile  noastre.  De  nu  ne  vom  sârgui  a  păzi  întru  sfatul 
minţii  că  vieţuirea  noastră  pe  acest  pământ  este  mărginită  şi  hotărnicită  în  timp, 
foarte  cu  anevoie  vom  pricepe  spre  a  Cui  plinătate  trecem  prin  această  viaţă. 

în  tălmăcirea  Tâlcuirii  la  Evanghelii,  Sfântul  Grigorie  Dascălul  şi  Cuviosul 
Gherontie  au  întrebuinţat  adesea  pentru  vieţuire  cuvântul  petrecere,  foarte 
cu  dreptate  săvârşind  acest  lucru.  Au  nu  este  viaţa  noastră  pământească  pe 
trecere ?  Cu  adevărat,  este  o  adâncire  suitoare  întru  pocăinţă,  după  cum  tutu¬ 
ror  nc-o  dezvăluie  sfatul  dumnezeiescului  Părinte  Sofronie  Saharov. 

Un  alt  cuvânt  cuprins  în  graiul  Tâlcuirii,  este  a  unelti  cu  sensul  de  a  folosi, 
a  întrebuinţa.  Astăzi  a  unelti  este  înţeles  cu  prisosinţă  într-o  noimă  rea,  anume: 
a  organ  bu  pe  asaiii:;,  u  întreprinde  în  hunii,  a  coace,  a  pune  Iu  cale  un  complot,  a 
conspira,  a  conjura, a  unu,  a  fese.  Rădăcina  verbului  u  unelti  osie  cuvaniul  u  nealţii. 

A «ţ-B  U  U'vhI**  «MmIhI  Ui*  4nh«  J. 


10 _ _ 

fti.cc  unele  şi  altele  -  adică  pe  toate  cele  dinafară.  Deci,  prin  unealtă,  ca  printr-un 
cuvânt,  omul  leagă  lumea  sa  cuvântătoare  de  lumea  necuvântătoare,  însăşi 
partea  cuvântătoare  din  noi  fiind  lucrătoare  asemenea  unei  unelte.  „Şi  dă 
Domnul  tuturor  deopotrivă,  că  toţi  deopotrivă  sunt  cuvântători,  deopotrivă 
de  uineşi  stăpânitori,  iar  unii  cu  socotinţă  uneltim  slobozenia  aceasta,  iar  alţii 
şi  nelrcbnicim  dumnezeiescul  dar"  (Tâlcuirea  de  la  Lucit  Hi,  77-16). 

Foarte  adesea  ni  se  întâmplă  să  gândim  că  Sfinţii  au  ajuns  la  sfinţenie  şi 
au  dobândit  desăvârşirea  ca  pe  o  stare  neschimbătoare,  de  sine  stătătoare  şi 
Închişii  în  sine.  Proiectăm  astfel  asupra  Sfinţilor  şi  sfinţeniei  propria  noastră 
gândire  raţionalistă  şi  fragmentată  şi,  apoi,  în  chip  firesc  socotim  că  sfinţenia 
cule  t  >  stare  de  neatins;  iar  Sfinţii,  fie  sunt  nişte  cazuri  aparte  ale  bunăvoinţei 
lut  Dumnezeu,  fie  aparţin  mai  mult  vremurilor  îndepărtate  decât  zilelor 
.  noastre,  lată,  aşadar,  cum  noi  înşine  semănând  înălţarea  mândriei,  culegem 
adâncul  deznădejdii.  Rădăcina  cuvântului  sfânt  este  aceeaşi  cu  a  graiului  sfat : 
slavoneseul  svetn  şi  derivatul  său  sventu.  Forma  de  început  a  graiului  sfânt 
c*ste  aceea  de  svânt,  care  s-a  păstrat  în  limba  română  până  spre  începutul 
Veacului  al  XVIII-leaŞpreschimbându-se  treptat  în  sfânt,  astfel  că  în  tipăriturile 
romaneşti  de  la  începutul  secolului  al  XlX-lea  îl  regăsim  cu  prisosinţă  sub 
cea  de  a  doua  formă.  Aşadar,  Sfinţii  sunt  deopotrivă  purtători  ai  luminii  şi  ai 
frumuseţii,  precum  şi  ai  gândului,  ai  sfatului  lui  Dumnezeu  pentru  om.  Şi 
plinind  sfatul  Iui  Dumnezeu  pentru  om,  ne  cuprind  şi  pe  noi  toţi  în  sfatul  lor 
şi  a*. Hei  întru  ei  ne  facem  „una"  -  precum  şi  întru  Hristos  „una"  suntem  (loan 
,  t  '.  II)  | H aitru  că  şi  ei  s-au  făcut  asemenea  cu  Domnul  (2  Petru  1,  4). 
jj  I  tar  cum  au  izbutit  Sfinţii  a  ajunge  la  desăvârşire?  Poate  că  am  fi  miraţi 
f  dacă  am  afla  că  nici  un  Sfânt  nu  a  fost  desăvârşit,  ci  fiecare  dintre  ei  a  fost  de 
tu'U’tiişil .  Dealtfel  cuvântul  desăvârşit  este  întâlnit  în  tălmăcirea  Tâlcuirii  la 
•:  Evanghelii  numai  ca  de  săvârşit.  Astfel,  avem:  „cuvintele  cele  mai  de  săvârşit " 
m  loc  do  „cuvintele  cele  mai  desăvârşite" ;  „înţelegerea  mai  de  săvârşit"  în  loc 
do  „înţelegerea  mai  desăvârşită "  „omul  este  mai  desăvârşit  decât  toate  zidirile" 
în  loc  de  „omul  este  mai  desăvârşit  decât  toate  zidirile";  „ săvârşirea ”  în  loc  de 
"desăvârşi  ren",  iar  exemplele  ar  putea  continua.  ’ 

„Se  spunea  despre  Avva  Sisoe,  că  atunci  când  era  să  se  săvârşească,  şezând 
părinţii  lângă  dânsul,  a  strălucit  faţa  lui  ca  soarele.  Şi  Ic-a  zis  lor:  Iată,  Avva 
Antonie  ii  venit!  Şi  după  puţin  a  zis:  Iată,  ceata  Proorocilor  a  venit!  Şi  iarăşi, 
fnţn  lui  mai  mult  a  strălucii.  Şi  a  zis:  lată,  ceata  Apostolilor  a  venit.  Şi  s-a 

M- 

1  1  W  pildă,  MtitMinl  V< iinvott  Miirtlr  C.'orifiliiiiim  [ii.iHi «ivi'.iiiu  m  .mul  IfiSB,  In  pbiinifi 
bllWldl  CtttCH'it»  |a  MlţPHKUlH,  *  t  M  şi  ill.lnmr.-i  I.i'.i  *  l'i  ii-Oi  .11*  riHrt*  «l  e4rl«  hatm 


îndoit  [înmulţit  în  strălucire]  faţa  lui  iarăşi.  Şi  se  părea,  ca  şi  cum  el 
vorbit  cu  cineva  şi  s-au  rugat  Bătrânii  de  el,  zicând:  Cu  cine  vorbeşti,  Păr: 
Iar  el  a  zis:  Iată,  îngerii  au  venit  să  mă  ia  şi  mă  rog  să  fiu  lăsat  să  mă  poci 
puţin.  Şi  i-au  zis  lui  Bătrânii:  Nu  ai  trebuinţă  să  te  pocăieşti,  Părinte.  Şi 
zis  lor  Bătrânul:  Cu  adevărat,  nu  mă  ştiu  pe  mine  să  fi  pus  început.  A  tun 
cunoscut  toţi  că  este  desăvârşit.  Şi  iarăşi,  de  năprasnă  s-a  făcut  faţa  lui  ca  so; 
şi  s-au  temut  toţi.  El  le-a  zis:  Vedeţi,  Domnul  a  venit.  Iar  Domnul  a  zis:  l 
ceţi-mi  pe  vasul  pustiului!  Şi  îndată  şi-a  dat  duhul.  Şi  s-a  făcut  ca  un  fulg 
s-a  umplut  toată  casa  (locul)  de  bună  mireasmă". 

Istoria  săvârşirii  Sfântului  Sisoe  cel  Mare  am  aşezat-o  aici  după  Pate 
egiptean2.  După  cum  ni  se  spune  în  Cuvântul  înainte,  această  versiune 
diortosită  după  o  ediţie  tipărită  Ia  Râmnic.  în  anul  1913  a  fost  publicat  la 
Patericul  ce  cuprinde  în  sine  cuvinte  folositoare  ale  Sfinţilor  Bătrâni  -  după  e 
din  1828,  îngrijită  de  Mitropolitul  Grigorie  Dascălul.  Cu  toate  că  nici  una 
cele  trei  ediţii  vechi  pomenite  mai  sus  nu  ne  este  cunoscută  nemijlocit,  încli 
să  credem  că  aici,  în  loc  de  „Atunci  au  cunoscut  toţi  că  este  desăvârşit" 
afla  „Atunci  au  cunoscut  toţi  că  este  de  săvârşit". 

Dar  cine  era  Awa  Sisoe?  Acela  despre  care  el  însuşi  spunea  în  chip  tăi] 
„De  aş  fi  avut  unul  din  cugetele  lui  Awa  Antonie,  m-aş  fi  făcut  tot  ca  fc 
însă  ştiu  un  om  care  cu  osteneală  poate  să  poarte  cugetul  său".  Iar  cugi 
sfatul  lui  Avva  Antonie  era  acela  pe  care  îl  învăţase  de  la  curelarul 
Alexandria:  „Toţi  se  vor  mântui,  eu  singur  voi  pieri".  Aşadar,  la  săvâr. 
Avvei  Sisoe  vine  mai  întâi  Avva  Antonie,  cel  de  un  gând,  de  un  sfat  ci 
Apoi  vine  ceata  Proorocilor,  aceia  care  au  vestit  slujirea  şi  dragostea  „Miel 
lui  Dumnezeu,  Cel  Care  ridică  păcatul  lumii"  (loan  2, 29).  După  aceştia 1 
ceata  Apostolilor,  cei  care  s-au  făcut  „tuturor  toate"  (1  Corinteni  9,  21 
„părtaşi  dumnezeieştii  firi"  (2  Petru  2,  4).  Apoi  vine  ceata  îngerilor,  ■ 
sunt  „duhuri  slujitoare,  trimise  ca  să  slujească,  pentru  cei  ce  vor  fi  mo 
nitorii  mântuirii"  (Evrei  2,  24).  Iar  când  Avva  Sisoe  le  cere  acestora 
îngăduie  să  pună  început,  nu  primeşte  de  la  îngeri  decât  un  îndumne 
surâs,  pentru  că  smerenia  lui  Sisoe  este  cea  a  lui  Hristos.  Apoi,  întru  ace 
smerenie,  dă  mărturia  sa  spre  folos  firii  omeneşti  şi  abia  atunci  a  venit  de 
minunatul  nostru  Mântuitor,  Fiul  „Tatălui  tuturor,  Care  este  peste  toal 
prin  toate  şi  întru  toţi"  (F.fcseni  4, 6).  Şi  cere  Domnul  „vasul  pustiului",  pei 
că  vasul  este  pus  în  mijlocul  nostru,  în  mijlocul  firii  omeneşti,  spre  a  noa 
slujire  şi  folosinţă. 

Aşadar  slutul  Avvei  Antonie  u  rodii  ini  rn  Sisoe  sfatul  nomiiuinos  cii 
ti  pus  iiuvpiil",  .ulir.t  de  săvârşit  IUI  tlr;ui’iiişil 


Aceasta  este  pricina  pentru  care  noi  credem  că  în  istorisirea  săvârşirii  Avvei 
nur  ho  aide  să  citim  „Atunci  au  cunoscut  toţi  că  este  de  săvârşit"  în  loc  de 
(Munci  au  cunoscut  toţi  că  este  desăvârşit".  «■'■>  .. 

I  ’recum  din  cuvântul  Awei  Sisoe  se  vede  că  a  rodit  rugăciunea  curelarului 
Jn  A  lexandria,  tot  astfel  de  roadă  a  adus  în  graiurile  sale  şi  Sfântului  Grigorie 
ftwt  aiul.  Spre  mărturie,  este  vrednică  de  pomenire  întâmplarea  ce  s-a  petrecut 
îiisi '.Uimirea  sa  ca  întâistătător  al  Ungrovlahiei. 

In  iarna  anului  1823,  Cuviosul  Grigorie  Dascălul  a  fost  chemat  spre  a  fi 
of»  inilmpolit.  A  plecat  de  la  Căldăruşani  pe  jos,  prin  frigul  tăios.  Noaptea 
erou  prin  satul  Tunari  de  lângă  Bucureşti,  iar  preotul  din  sat,  văzându-1 
ior.1  îmbrăcat,  l-a  prins  şi  l-a  închis,  socotind  că  este  un  călugăr  hoinar,  ori 
imn  prefăcut  în  veşminte  călugăreşti.  Şi  nu  l-a  închis  oriunde,  ci  în  coteţul 
•n  ilni  Aici  a  trebuit  să  rămână  Cuviosul  Grigorie  până  a  doua  zi,  când 
l  col  ui  cu  pricina  urma  să  facă  o  cercetare.  Dar,  pe  când  se  lumina  de  ziuă,  o 
Ugă  n  1 1 1  ost  i  vă  i-a  dat  drumul  Cuviosului.  Afară  era  un  ger  năpraznic.  Astfel 
ftjuns  <  uviosul  Grigorie  la  Bucureşti.  După  ce  a  fost  hirotonit  mitropolit, 
tonţii  ilin  preajmă  au  venit  să  ia  blagoslo  venie  de  la  noul  ierarh.  Când  p  reotul 
Ui  liniari  a  văzut  pe  cine  a  închis  în  coteţul  porcilor,  s-a  spăimântat  şi  nu 
drăznea  :iii  vină  înaintea  arhiereului.  Atunci  Sfântul  Grigorie  i-a  zâmbit  şi 
i  grăit  cu  blândeţe:  „Nu  te  teme,  părinte,  căci  porcii  sfinţiei  tale  s-au  purtat 
iioen  mine", 

în  aparenţă,  aceste  cuvinte  ale  mitropolitului  erau  o  rostire  glumeaţă,  ce 
/ea  in  ea  blândeţea  mustrării.  Dar  cei  care  se  aflau  atunci  în  acea  obşte  şi 
fo.ui  imvlii  de  auzit,  puteau  să  priceapă  care  era  măsura  celui  care  era  înscă- 
!Uil  mitropolit .  lată  ce  putem  citi  în  Tâlcuirea  de  la  Luca  15, 11-16  (pilda fiului 
ţipi  lor):  „Toţi  cei  care  se  tăvălesc  în  noroiul  faptelor  celor  de  necinste  şi  al 
Itiiiiilor  celor  uuitcrialnice,  «porci»  sunt,  deoarece  ochii  porcului  niciodată 
l  pi  it  vedea  cele  de  sus,  fiindcă  au  ciudată  alcătuire.  Pentru  aceasta  şi  porcarii, 
nul  |  >nn<  I  vreun  porc  şi  nu  pot  să-l  facă  să  tacă,  îl  întorc  cu  capul  în  sus  şi  îl 
c  pe  el  de  sl  rigă  mai  puţin,  căci  viind  oarecum  spre  vederea  celor  ce  niciodată 
i  le  a  văzul  şi,  privind  cele  de  sus,  se  spăimântează  şi  tace.  Intru  acest  fel 
iul  oi  I  iii  i  oii »r  care  cresc  întru  cele  rele,  niciodată  nu  văd  cele  de  Sus".  Aşadar, 
uviosul  Grigorie  nici  nu-1  judecă,  nici  nu-1  osândeşte  pe  acel  preot,  ci 
Imbindu-i  şi  cu  blândeţe  grăindu-i,  îi  spune:  „Nu  te  teme,  părinte,  pentru 
porcii  din  coteţul  in  care  ni-ai  închis  s-au  purlat  bine  cu  mine  şi  nu  nii-au 
cui  nici  no  râu.  Insă  nici  gândurile  laie,  care  sunt  pnnvşli  pentru  că  pe 
ii.  I.iptura  cea  cuvântătoare  o  pui  împreună  ui  porni  cei  necuvântători 
i  nu  au  i.mii  nici  un  rău,  pentru  că  le  •fim  luat  nnupru  mert  şi  lu-ain  purtai 
tiu  dragostea  lui  I  IiiMios  tH’itlni  lima  omeneawcfl’îti  «Milei  s  «u  mulat  bine  cu 


precum  şi  pentru  tine.  Deci,  ia  aminte  la  cele  dinlăuntru  ale  tale,  şi  primir 
sfatul  şi  rugăciunea  mea,  fă-te  de  săvârşit " . 

Intru  acest  chip,  petrecerea  lăuntrică  a  Cuviosului  Grigorie  s-a  arătat  a 
„ascunsă  cu  Hristos  întru  Dumnezeu"  (Coloseni  3, 3).  Iată,  dar,  că  şi  Cuvios- 
Grigorie  Dascălul  s-a  socotit  pe  sine  de  săvârşit  şi  nu  desăvârşit. 

Sfinţii,  ca  unii  care  se  socotesc  de  săvârşit,  îşi  uneltesc  cuvintele  sfatului  1< 
întru  o  nevoinţă  în  care  prin  dragostea  lui  Dumnezeu  nu  circumscriu  ni 
cuvintele,  nici  lucrurile,  nici  făpturile,  nici  firile,  nici  ipostasurile.  Pentru  c 
întâi  de  toate,  tot  ceea  ce  se  circumscrie  poate  fi  supus  lucrării  slavei  deşar 
şi  nesmereniei;  în  al  doilea  rând,  circumscrierea,  mijlocind  închiderea  în  sin 
ne  desparte  de  dumnezeiasca  dragoste,  iar  în  al  treilea  rând,  această  lucrai 
de  circumscriere  nu  este  proprie  fiinţării  dumnezeieşti. 

Fie,  dar,  ca  şi  noi  să  ne  petrecem  această  viaţă  uneltind  cuvintele  noasti 
întru  sfatul  cel  de  săvârşit,  iar  Dumnezeu,  atunci  când  va  socoti  de  cuviinţ 
ne  va  face  părtaşi  ai  suspinului  Duhului  Sfânt. 

Acestea  fiind  spuse,  nu  ne  rămâne  decât  să  nădăjduim  că  această  ediţie 
Tâlcuirii  Sfântului  Teofilact  va  aduce  un  oarecare  folos  îndeobşte.  înainte  de 
încheia,  cerem  iertare  tuturor  acelora  care  ar  fi  săvârşit  mult  mai  bine  deci 
noi  această  muncă.  întru  osteneala  diortosirii  nu  am  purces  fălindu-ne  „c 
caii  şi  cu  căruţele"  noastre  (Psalm  19,  8),  ci  ca  unii  care  ştim  că  întru  adevi 
suntem  sleiţi  de  foame  şi  de  sete,  „nu  foamete  de  pâine  şi  nu  sete  de  apă,  • 
de  auzit  cuvintele  Domnului"  (Amos  8, 11).  Iertaţi-ne,  fraţilor  şi  vă  rugăm  £ 
pliniţi  cu  rugăciune  toate  neajungerile  şi  neputinţele  noastre. 

Aducem  mulţumirile  noastre:  Mihaelei  Voicu  şi  lui  Nicolae  Ghince 
directorii  Editurii  Sophia,  pentru  înţelegerea  statornică  pe  care  ne-au  arătat- 
până  la  finalizarea  ediţiei;  lui  Marcel  Bouroş,  preşedintele  Fundaţiei  Sfinţ 
Martiri  Brâncoveni,  pentru  prietenia  şi  sprijinul  cu  care  ne-a  întâmpina 
doamnei  dr.  Meda  Hoţea,  de  la  secţia  Colecţii  Speciale  a  B.C.U.  Cluj-Napoc 
precum  şi  doamnei  Mariana  Soporan,  pentru  generozitatea  lor;  Cos  mim 
Tămaş,  pentru  sfătuirea  lingvistică  dată  în  realizarea  acestei  ediţii;  Adriam 
Goilav,  pentru  realizarea  copertelor  şi  a  miniaturilor  Evangheliştilor;  lui  Flori 
Todea  pentru  bunăvoinţa  sa  şi  pentru  tot  materialul  bibliografic,  precum  i 
tuturor  celor  care  ne-au  ajutat  în  chip  ştiut,  sau  neştiut  de  noi. 

L.  S.  Desartovi 


STUDJU  INTRODUCTIV 


Datoria  împlinirii  poruncilor  evanghelice 


„t  VI  ce  are  poruncile  Mele  şi  le  păzeşte,  acela  este  care  Mă  iubeşte; 
i.u  cel  ce  Mă  iubeşte  pe  Mine  va  fi  iubit  de  Tatăl  Meu  şi-l  voi  iubi  şi  Eu 
si  Mă  voi  arăta  lui"  (foan  14,  21). 

<■  a  şi  cum  ar  tâleui  aceste  minunate  cuvinte  ale  Mântuitorului,  Sfinţii 
l'âu  u  ţi,  il  in  insufla  rea  Duhului  Sfânt  au  rânduit  ca  în  vremea  Sfintei 
1  Hnighii,  înainte  de  citirea  Evangheliei  să  fie  citită  de  preot,  în  sfântul 
.ill.it  această  rugăciune:  „Străluceşte  în  inimile  noastre ,  Iubitorule  de 
oameni,  Stăpâne,  lumina  cea  curată  a  cunoaşterii  Dutnnezeirii  Tale  şi 
deschide  ochii  gândului  nostru  spre  înţelegerea  evanghelicelor  Tale 
profunuiduiri.  Pune  în  noi  şi  frica  fericitelor  Tale  porunci,  ca  toate  poftele 
trupului  călcând,  vieţuire  duhovnicească  să  petrecem,  cugetând  şi  făcând 
hmle  cele  ce  sunt  spre  bună  plăcerea  Ta'n. 

t  al  de  mult  ne  străduim  fiecare  dintre  noi  spre  împlinirea  poruncilor 
Evangheliei,  ne-o  mărturiseşte  însăşi  conştiinţa  noastră,  dar  şi  roadele 
sluti  unice  pe  care  le-am  dobândit  dintru  această  lucrare.  Din  această  pricină 
«ocolim  că  osie  lucru  foarte  anevoios  şi  plin  de  multe  primejdii  a  îndrăzni  să 
scriem  de  la  noi  înşine  ceva  despre  împlinirea  sfintelor  porunci  ale 
Mântuitorului  I  Iristos.  Despre preaputemica, minunata  şi  sfinţi toarea lucrare 
a  împlinirii  poruncilor  li  secuvine  să  vorbească  numai  celor  care  s-au  statornicit 
în  «k  vâslă  lucrare,  iar  sufletele  lor  sunt  acum  încărcate  nu  de  florile  pocăinţei, 
ci  de  roadele  lucrării  celei  mai  de  săvârşit.  Cu  adevărat,  cuvântul  cu  putere 
duhovnicească  despre  împlinirea  poruncilor  Evangheliei  este  numai  al 
Sfinţilor.  C  unoscând  netrebnicia  noastră,  nu  este  lucru  cuviincios  a  îndrăzni 
să  alcătuim  cuvânt  după  mintea  noastră  greşelnică,  ci  se  cade  a  pune  înainte 
Cuvinte  sfinte,  care  nu  sunt  plăsmuire  şi  roadă  a  părerii  de  sine  şi  lucrare  a 
slavei  deşarte,  ci  prin  lucrarea  Preasfântului  Duh  au  fost  izvodite  în  inimile 
SI  iuţilor.  1  )e  aceea,  îi  rugăm  pe  iubiţii  cititori  să  fie  pogorâtori  neputinţei  noastre, 
Iflr  dacă  unele  sau  toate  dintre  cuvintele  Sfinţilor  ce  îndrăznim  să  le  aşezăm 
mai  jos  le  vor  fi  cunoscute  pe  deplin,  să  fie  îngăduitori,  socotind  că  aceste 
cuvintele  am  adunai  numai  pentru  folosul  nostru,  al  celor  care  scriem.  Atât 
’fll  ne  este  in  putinţă,  şi  noi,  cumpănind  in  noi  inşii  ic,  iicsărguim  să  |  »riee|  >em 

1  V<v i  Rii^thiiinrn  (IniiUntr  tic  t. vanghelie,  din  ntiuhiluia  Mml.-i  1  iimp.liii  m  <<rtiwe 

.  lin  .  i  » . i.,  i. 


în  chip  nefăţamic  care  este  starea  duhovnicească  în  care  ne  aflăm 
înşine/  cât  şi  lumea  vremurilor  pe  care  le  trăim.  De  aceea,  nădajc 
dragostea  şi  îngăduinţa  cititorilor,  aşezăm  în  continuare  câteva  cuvinte 
spre  folos  duhovnicesc  de  Sfinţii  vremurilor  apropiate  nouă. 

Cu  un  veac  şi  jumătate  în  urmă,  privind  la  aşezarea  lăuntrică  a  ere 
ortodocşi.  Sfântul  Ignatie  Briancianinov  (1807-+1867)  scria  astfel: 

„Astăzi,  mulţi  oameni  au  îndrăznit  să-şi  introducă  rânduielii 
rânduielile  Sfântului  Duh.  Din  această  cauză,  rânduielile  cereşti  s-s 
pământeşti,  cele  duhovniceşti  -  trupeşti,  cele  sfinte  -  păcătoase,  cele  înţ< 
neghioabe.  Văd  nepotrivirea,  văd  năruirea  ce  decurge  din  ea;  dar  : 
începutul  din  care  decurg  toate  nenorocirile:  pentru  că  privesc  la 
propriei  lor  raţiuni  căzute  şi  nu  la  lumina  lui  Dumnezeu.  începutul  nen 
constă  în  dispreţuirea  neîngăduită  şi  trufaşă  a  poruncilor  Sfântului  I 
înlocuirea  lor  cu  rânduielile  proprii.  Iată  unde  e  cauza  destrămării  ge 
cauza  căderii  creştinismului,  a  căderii  morale  ce  precede  întotdeaun; 
civilă,  care  prevesteşte  această  ruină.  Se  mai  găsesc  în  particular  creşti 
a  fost  pierdută  cunoaşterea  obştească,  unică  a  Adevărului  prin  care  toi 
uni  într-un  singur  trup  duhovnicesc,  cu  un  singur  chip  de  cugetare, : 
singur  cap  obştesc  -  Hristos.  Azi,  fiecare  are  mai  mult  sau  mai  puţin ; 
său  de  cugetare,  religia  sa,  drumul  lui,  luate  în  chip  arbitrar  sau  la  întân 
considerate  ca  drepte  sau  măcar  justificabile.  Această  nenumărată  turn 
a  pierdut  legătura  şi  unitatea  în  adevăr  şi  în  duh,  prezintă  observat 
duhovnicesc  aspectul  celei  mai  mari  devălmăşii:  fiecare  oaie  rătăceşte  de 
ei,  nimeni  nu-i  poartă  grija,  oamenii  nu  mai  aud  -  într-atât  li  s-a  îngi 
auzul  -  glasul  mântuitor  al  Adevăratului  Păstor  ce  răsună  în  Sfânl 
Biserică,  care  le  mai  obliceşte  sus  şi  tare  nedreptatea  şi  le  arată  drumul  di 

La  un  veac  după  Sfântul  Ignatie,  Cuviosul  Ioan  Iacob  Hozevitul  ( 
+1960),  cunoscând  cât  de  vătămătoare  este  împuţinarea  cu  sufletul 
descris  care  sunt  pricinile  acestei  stări  sufleteşti: 

„Cercetând  mai  cu  de-amănuntui,  vom  vedea  că  împuţinarea  de  s 
îndoiala  pentru  mântuire  şi  deznădăjduirea  se  ivesc  îndeoseb 
următoarele  motive: 

1.  înainte  de  toate  şi  de  cele  mai  multe  ori  este  lipsa  de  povăţt 
duhovniceşti; 

2.  neeunoştinţa  Sfintelor  Scripturi  (din  care  neeunoştinţă  se 
părerile  greşi  le  şi  înşelăciunea  minţii); 

*/.  ■  ~  _ - 


3.  vătămarea  Dreptei  Credinţe  (când  facem  prieteşug  cu  ereticii,  cu 

masonii  şi  cu  ateii  comunişti);  '  -4  *#  •< 

4.  trândăvia  duhului  (adică  părăsirea  celor  duhovniceşti  cu  nesimţire 
şi  fără  nici  o  căinţă); 

5.  nemărturisirea  curată  (când  o  facem  de  mântuială,  cu  ascunzişuri 
şi  dezvinovăţiri); 

fî.  împărtăşirea  cu  nevrednicie  (când  ştim  că  nu  suntem  în  rânduială 
şi  ne  apropiem  cu  obrăznicie,  de  ochii  oamenilor); 

7.  când  suntem  robiţi  de  patima  mândriei  şi  nu  ne  plecăm  deloc  spre 
Vindecare; 

H.  când  ne-am  făcut  vinovaţi  şi  am  căzut  sub  afurisenia  arhiereului 
8ttU  a  preotului  şi  nu  căutăm  dezlegare  de  la  cel  pe  care  l-am  scârbit; 

când  am  făcut  vreo  nedreptate  mare  cu  bună  ştiinţă  (prin  furtişag  sau 
pi  in  clevetire,  necăutând  a  repara  greşeala  şi  împărtăşindu-ne  neîmpăcaţi); 

10.  când  ne  lăsăm  robiţi  de  întristare  peste  măsură  (această  întristare 
linul  însăşi  deznădejdea); 

1 1 .  când,  din  multa  zavistie,  hulim  Sfânta  Credinţă,  numele  lui 
1  Hminezeu  ori  persoanele  sfinţite; 

1 2.  când  ne  blestemăm  pe  noi  înşine  sau  pe  alţii,  fără  de  socoteală 
(lua ml  în  deşert  numele  Domnului  şi  necăutând  vindecare)"3. 

Du  pă  cum  ne  arată  Sfântul  Ioan  Iacob,  lipsa  povăţuitorilor  duhovniceşti 
şi  i  u ‘cunoştinţa  Sfintelor  Scripturi  sunt  pricinile  de  căpătâi  care  ne  veştejesc 
viaţa  lăuntrică  prin  împuţinarea  cu  sufletul,  îndoiala  pentru  mântuire  şi 
(cznădăjduire. 

I  Vnlru  a  înţelege  mai  bine  ce  înţeleg  Sfinţii  Părinţi  prin  „povăţuitor  duhov¬ 
nicesc",  lăsăm  loc  aici  sfătuirii  Sfântului  Simeon  Noul  Teolog  (949-+1022): 

„De  voieşti  să  te  lepezi  de  toate  şi  să  te  deprinzi  cu  vieţuirea  evanghelică, 
riil  ni  i  te  dai  în  seama  unui  învăţător  neîncercat  sau  pătimaş,  ca  nu  cumva,  în 
ne  de  petrecerea  evanghelică  să  o  înveţi  pe  cea  drăcească.  Fiindcă  învăţăturile 
nu  ie  sunt  de  la  învăţători  buni;  iar  cele  rele  de  la  cei  răi.  Căci,  desigur,  din 
leminţe  rele  ies  roade  rele.  înduplecă  pe  Dumnezeu  cu  rugăciuni  şi  cu 
ncrimi,  ca  să-ţi  trimită  un  călăuzitor  nepătimaş  şi  sfânt.  Dar  cercetează  şi  tu 
hunnozeieşlile  Scripturi  şi  mai  ales  scrierile  cu  învăţături  despre  lucrare 
tio  Sfinţilor  Părinţi,  ca  pimându-le  alăturea  de  cele  învăţate  şi  făptuite  de 
nvăţăloml  şi  înainlestălăloru!  tău,  să  le  poţi  vedea  şi  înţelege  pe  acestea  ca 
nli  o  oglinda;  şi  |  te  cele  s e  eonglăst  liesc  CU  Sclipi  urile  Hă  1©  iei  în  inimii  şi  să 

J  vijlîlllnl  In. HI  l.u  <>l>  I  Im/i-vIIiiI  I  hll  li'lllli'tl  i  illh'  >  n  •  1 1  •■<,!  IhmUi.iIi,  I  ilitgtMl.l. 


le  stăpâneşti  cu  cugetarea,  iar  pe  cele  mincinoase  şi  străine  să  le  de 
parte  şi  să  le  lepezi,  ca  să  nu  rătăceşti.  Căci  să  ştii  că  în  zilele  acestea 
s-au  făcut  dascăli  mincinoşi  şi  înşelători.  Tot  cel  ce  nu  vede,  dar  se  înec 
să  călăuzească  pe  alţii,  e  un  înşelător  şi  duce  pe  cei  ce-1  urmează  în  prăj 
pierzaniei,  după  cuvântul  Domnului:  «Orbul  de  va  călăuzi  pe 
amândoi  vor  cădea  în  groapă»  (Matei  15, 14)"*. 

Cu  toate  că  Sfântul  Simeon  Noul  Teolog  a  trăit  în  veacul  al  X-lea 
de  pe  atunci  deplângea  lipsa  adevăraţilor  povăţuitori  duhovniceşti. 

Mai  apropiat  vremurilor  noastre.  Sfântul  Paisie  Velicicovski  ( 
+1794)  îi  spunea  aceste  cuvinte  monahului  Visarion,  care  îşi  că  ui 
povăţuitor  duhovnicesc  nemincinos: 

„Mântuirea  sufletului,  de  care  mă  întrebi,  întru  alt  fel  mai  cu  lesni: 
nu  se  poate,  fără  numai  prin  povăţuitor  adevărat  şi  duhovnicesc,  c; 
însuşi  să  fie  nevoindu-se  a  face  toate  poruncile  lui  Dumnezeu,  după  cuv 
Domnului  ce  zice  că:  «Cel  ce  va  face  şi  va  învăţa  acela  mare  se  va  ch< 
(Matei  5, 19),  căci  cum  va  putea  pe  altul  povăţui  la  calea  mântuirii  pe  c, 
însuşi  nu  a  umblat5;  că  să  cuvine  el  mai  întâi,  însuşi,  împotriva  tu 
patimilor  sufleteşti  şi  trupeşti  până  la  sânge  a  sta  şi  cu  ajutorul  lui  Hr 
pe  poftă  şi  pe  mânie  a  le  birui  şi  cuvântarea  de  neînţelepţie  şi  mândrie, 
smerita  cugetare  şi  rugăciune  a  le  vindeca.  După  aceea,  iubirea  de  du 
iubirea  de  slavă  şi  iubirea  de  argint,  cumplitele  acestea  năpârci  ale  înl 
lumi  şi  toate  celelalte  patimi  a  le  supune  sufletului  şi,  după  acestea,  cu  ( 
lui  Hristos  a  străluci  unul  ca  acela  cu  darurile  Duhului,  după  cea  zii 
Domnul:  «Aşa  să  lumineze  lumina  voastră  înaintea  oamenilor,  pent 
sa  vază  lucrurile  cele  bune»  şi  celelalte  (Matei  5, 17),  la  unul  ca  aceste 
povăţuitor.  Şi  cel  ce  se  învaţă  de  la  dânsul,  prin  înseşi  lucrurile  poate 
învăţa,  fără  de  înşelare,  toate  poruncile  lui  Hristos  şi  toate  faptele  bun 
care  toate  acestea  văzându-le  şi  auzindu-le  cel  ce  se  învaţă  de  la  el  şi  p 
lui  povăţuire  înainte  a  spori  şi  mântuire  a  afla 

în  acest  fel  s-ar  fi  căzut  nouă,  frate,  a  ne  afla  nouă  povăţuitor.  C: 
vremii  noastre  acesteia  de  acum,  prin  care  primejdie,  purtătorii  de  Dumn 
Părinţii  noştri,  prin  Duhul  mai  înainte  văzând-o,  din  multă  jale,  ca  fiilo 
spre  a  noastră  întărire,  întru  sfintele  lor  scrieri,  toate  ni  le-au  arătat  nou 
zice  dumnezeiescul  Simeon  Noul  Bogoslov:  cu  adevărat  sunt  [povăţu 
duhovniceşti]  care  bine  ştiu  a  paşte  şi  a  tămădui  sufletele  cele  cuvântat» 

4  l’ihuuliu  ivmilnmr.rH,  vul.  »>,  Hulii  hihii  u  ru/iiirli’i  livlugur jiiurliiv,  ccipelold  < 

,  «ti.  IIIMHOit,  Oucttiviitl  W/,  pp.  iJU-JL  ,  -■  - ....««vw 


10 


Da  postiri  şi  privegheri  şi  chipul  bunei  cucernicii,  mulţi  poate  loruşi 
prel.ieându-şi  sau  şi  cu  fapta  câştigându-şi  şi  de  a  grăi  din  pântece  multe 
şj  ni  cuvinte  a  învăţa,  cu  lesnire  pot  prea  mulţi;  dar,  cei  ce  prin  smerita 
Cugetare  şi  prin  plânsul  cel  de-a  pururea  şi  lacrimi  a-şi  tăia  patimile  şi  cele 
mai  mari  fapte  bune  a-şi  câştiga,  foarte  puţini  se  află.  Şi  spre  mai  întărirea 
<  ii  vântului  său,  Sfântul  Simeon  aducea  pe  cei  mai  de  demult  din  Sfinţii 
Părinţi  şi  grăieşte  aşa:  zic  dumnezeieştii  noştri  Părinţi:  că  vrând  cineva 
patimile  a-şi  tăia,  prin  plâns  le  taie  pe  ele  şi  vrând  fapte  bune  a-şi  câştiga, 
prin  |  >lims  le  câştigă  pe  ele.  Arătat,  dar,  este,  că  monahul  cel  ce  nu  în  toate 
SCilele  plânge,  nici  patimile  nu  poate  a  şi  le  tăia,  nici  fapte  bune  a  isprăvi, 
igiijt  Ir  rea,  că  nici  darurilor  părtaş  cândva  poate  fi.  Drept  aceea,  şi  cel  mai 

*  1 1  apropiere  de  noi,  purtătorul  de  Dumnezeu  Părintele  nostru  Nil  Sorski, 
lumina  Rusiei,  toate  acestea  cu  multă  luare  aminte  întru  dumnezeieştile 
Aiipiu  ri  semna  luând  şi  ticăloşia  vremilor  acestora  şi  a  oamenilor  acestora 
de  anun  griji  rea  văzând,  întru  a  sa  carte  la  înaintecuvântare,  sfătuieşte  pe 
r-iviiiiori,  aşa  grăind:  Se  cuvine  cu  prea  multă  osteneală  a  căuta  povăţuitor 
neinşelal,  iar  neaflându-se  unul  ca  acesta,  ne-au  poruncit  nouă  Sfinţii 
Părinţi,  din  Dumnezeieştile  Scripturi  şi  din  învăţăturile  purtătorilor  de 
I  'num» ‘/i  *u  Părinţi  a  ne  învăţa,  ascultând  pe  însuşi  Domnul  grăind:  «Cercaţi 
Scripturile  şi  întru  dânsele  veţi  afla  viaţă  veşnică»  (Ioan  5, 39).  De  aici,  dar, 
ai  tun  (rate  ue  este  nouă  cea  de  pe  urmă  nevoie,  ca  întru  dumnezeieştile  şi 
j  Mi  inleşlile  Scripturi  cu  multă  întristare  şi  cu  multe  lacrimi  ziua  şi  noaptea 

•  i  m  >  învăţa,  şi  cu  cei  de  un  gând  părinţi  bătrâni  şi  râvnitori  şi  a  ne  povăţui  la 
poruncile  Iu*  Dumnezeu  şi  la  lucrarea  Sfinţilor  Părinţilor  noştri;  şi  aşa,  cu 
nula  lui  I  li  islosşi  cu  a  noastră  nevoinţă  putem  mântuire  a  afla"6. 

Iar  Sfântul  Calinie  de  la  Cemica  (1787-+1866)  sfătuia  în  acest  fel:  „Tu, 
frfâte,  lă  ceea  ce- ţi  spun.  Ajută-te  cu  citirea  cărţilor  folositoare  de  suflet  şi  fără 
«ii  tel  seama,  vei  vedea  o  schimbare  în  sufletul  tău.  Agoniseşte-ţi  astfel  de 
cărţi  folositoare,  mai  ales  cele  scrise  de  oamenii  virtuoşi  cum  sunt:  Mărturisirea 
tuloihna,  TiUeuirile  celor  patru  Evanghelii,  a  epistolelor  lui  Pavel  şi  a  Epistolelor 
şolioriturşli  de  leofilact  al  Bulgariei  şi  altele,  din  care  poţi  înţelege  tainele 
credinţei  tu  iustin,  cele  de  care  are  nevoie  fiecare  creştin,  virtuţile  care-1  apropie 
pe  tun  de  Dumnezeu,  relele  care-1  învrăjbesc  cu  El  şi  multe  altele  în  legătură 
CU  mântuirea  la.  La  alegerea  cărţilor  sfătuieşle-te  totdeauna  cu  duhovnicul 
tău,  acest  lucru  fiind  de  trebuinţă.  Noi  acum  cinstim  mulţi  Sfinţi,  care  şi-au 
înec]  a  it  calea  sfinţeniei  in  urma  citirii  vreunei  cărţi  de  .sullel  folositoare,  dar 

*  Viuftl  fwimihu  Pahinlt'  Li  Nomif. . li  i|M  ni. ii  nr.<  ic  ui  ut  1 ' >â  tl in  IftblIutwM  MMuflwtjrlI 


mai  mulţi  sunt  cei  care  acum  se  chinuiesc  în  focul  iadului  şi  care,  dac 
citit  cărţi  de  suflet  folositoare,  s-ar  fi  pocăit  şi  s-ar  fi  întors  la  Domnul  şi 
s-ar  fi  învrednicit  de  veşnicele  bucurii  ale  Raiului.  Dumnezeu  ne  atr; 
Sine  cu  înspăimântări  şi  binefaceri,  cu  pilda  vieţii  Lui  şi  cu  cărţile  legii  < 
Dar  ce  pot  folosi  toate  acestea,  dacă  tu  nu  te  gândeşti  niciodată  să  le  de: 
să  le  citeşti?  Ce  foloseşte  unui  corăbier  harta  nautică,  dacă  o  ţine  întotdc 
făcută  sul?  Ce  foloseşte  busola,  de  o  vor  ţine  corăbierii  totdeauna  ascur 
In  continuare,  vom  aşeza  câteva  fragmente  din  testamentul  duho  vn 
al  Sfântului  Ignatie  Briancianinov:  „îndatorirea  de  căpătâi  pentr 
începător7 8 9  este  de  a  studia  Evangheliile  şi  întreg  Noul  Testament.  Evant 
poate  fi  numit,  dealtfel,  întreg  Noul  Testament,  pentru  că  acesta  nu  co: 
altceva  decât  învăţătura  evanghelică.  Aşadar,  începătorul  va  studia  mai 
de  toate  poruncile  Domnului  din  Evangheliile  de  la  Matei  şi  Luca  Stud 
şi  punerea  în  practică  a  acestor  două  Evanghelii  vor  face  mult  mai  uş< 
înţeles  alte  scrieri  ale  Noului  Testament.  La  citirea  Evangheliilor  mai  tre 
adăugată  citirea  tâlcuirii  pe  care  le-o  face  fericitul  Teofilact  al  Bulg, 
Lectura  acestei  tâlcuiri  este  de  neapărată  trebuinţă,  ea  permiţând  înţeleg 
corectă  a  Evangheliei  şi,  în  consecinţă,  punerea  minuţioasă  a  ei  în  prat 
Pe  de  altă  parte,  canoanele  Bisericii  cer  ca  Scriptura  să  fie  interpreta 
acord  cu  comentariile  patristice  şi  nu  în  mod  arbitrar.  Lăsându-ne  călă 
în  înţelegerea  Evangheliei  de  explicaţiile  acestui  Sfânt  Părinte,  ale  t 
tâlcuiri  sunt  primite  şi  întrebuinţate  de  Biserică,  noi  vom  rămâne  credin 
tradiţiei  bisericeşti"10. 


7  Sfântul  Calinic  de  la  Cemica,  Despre  piedicile  mântuirii  omului:  slăbirea  şi  împuţi 
credinţei,  în  voi.  Un  sfânt  printre  oameni,  sub  îngrijirea  episcopului  Gherasim  Criste; 
Episcopiei  Râmnicului,  Râmnicu-Vâlcea,  1996,  pp.  62-63. 

8  Opera  Sfântului  Ignatie  Briancianinov  este  publicată  în  limba  rusă  în  6  volume: 1 
II  şi  III  sub  numele  de  Experienţe  ascetice,  voi.  IV  -  Propovedanii  ascetice  şi  scrisori  către  m 
voi.  V  -  Prinos  monahismului  contemporan  şi  vol.VI  -  Patericon.  Testamentul  duhovnice 
Sfântului  Ignatie  este  cuprins  în  cel  de-al  V-lea  volum  al  operei  sale.  Testamentul  său 
V),  o  lucrare  de  o  însemnătate  capitală,  a  fost  tradusă  parţial  în  limba  franceză,  iar  din  frar 
s-a  tradus  în  româneşte  de  către  ÎPS  Andrei  al  Alba-Iuliei.  O  ediţie  integrală  cu  o  tradi 
completă  a  întregii  opere  a  Sfântului  Ignatie  Briancianinov  este  în.  curs  de  realizare  la  ed 
Sopliiu,  prin  strădania  traducătorilor  Adrian  şi  Xenia  Tănăsescu-Vlas. 

*  Cuviosul  Sera  Iii  ii  Rose  spune  că  „în  secolul  nostru  XX,  al.il  de  slab  duhovnic 
toţi  suntem  «începători»"  ((  huni  tiin  spatele  l'iltnitu'i  şi  orhutoi'şii  de  a .  i,  iu  .'li/fu/sce 
urnii  idaieţ,  ed.  1  leisis,  Sibiu,  l'Wn,  p.H) 

‘  -*•  _ 


„Primejdia  ce-1  paşte  pe  cel  ce  neglijează  împlinirea  poruncilor 
ăngl u'liei  este  de  a  ajunge  la  sterpiciune  duhovnicească,  la  îndepărtare 
I  Mimnezeu,  la  pierzanie.  Intr-adevăr,  Domnul  a  zis:  «fără  de  Mine  nu 
face  nimic.  Dacă  cineva  nu  rămâne  în  Mine,  se  aruncă  afară  ca  o 
ădtjă  şi  se  usucă;  şi  o  adună  şi  o  aruncă  în  foc  şi  arde...  Rămâneţi  în 
Mea»  (locm  15, 5-6,  9-10).  «Nu  oricine  îmi  zice:  Doamne,  Doamne, 
•Iul ra  în  împărăţia  Cerurilor,  ci  cel  care  face  voia  Tatălui  Meu  Celui 
1  Ceruri.  Mulţi  Îmi  vor  zice  în  ziua  aceea:  Doamne,  Doamne  au  nu  în 
Biele  Tău  am  proorocit  şi  nu  în  numele  Tău  am  scos  demoni  şi  nu  în 
IBele  Tău  minuni  multe  am  făcut?  Şi  atunci  voi  mărturisi  lor:  niciodată 
V  am  cunoscut  pe  voi.  Depărtaţi-vă  de  la  Mine  cei  care  lucraţi 
’ădelegoa»  (Matei  7,  21-23).  Cel  Care  ne  dăruieşte  smerenia.  Cel  Care 
.i  învăţat  şi  care  este  modelul.  Domnul  nostru  Iisus  Hristos,  a  numit 
niclf,  puternicele  şi  dumnezeieştile  Sale  porunci  «mici»  (Matei  5,  19), 
’.rin.ul  că  este  foarte  simplă  forma  sub  care  sunt  exprimate,  permiţând 
«  vii  ni  om  să  se  apropie  de  ele  şi  să  le  înţeleagă,  chiar  şi  celui  mai  puţin 
fo.it  Dar,  în  acelaşi  timp,  Domnul  adaugă  că  acela  care  va  călca  în  mod 
.işlieu!  şi  constant  o  singură  poruncă,  «mic  se  va  chema  în  împărăţia 
mirilor»  (Mutei  5, 19),  sau,  după  învăţătura  Sfinţilor  Părinţi,  va  fi  lipsit 
împărăţia  Cerurilor  şi  aruncat  în  focul  gheenei"11. 

„I  >u  mnexou  a  rânduit  ca  noi,  creştinii  ortodocşi,  să  fim  judecaţi  după 
«micile  Evangheliei  şi  de  această  judecată  depinde  destinul  nostru 
pitic"'-'.  i  < . 

„Sa  fim  cu  toată  grija,  fraţilor,  în  împlinirea  poruncilor  Evangheliei, 
i  şt  i  m  t  .i  i  n  I  v  ine  moartea.  într-un  moment  putem  fi  chemaţi  la  judecată, 
.inii  căml  ne  aşteptăm  mai  puţin.  Fericiţi  cei  ce  sunt  pregătiţi  pentru 
cerea  în  veşnicie  printr-o  viaţă  conformă  cu  Evanghelia.  Vai  de  cei  ce 
1  în  nepăsare,  care  sunt  neatenţi,  care-şi  fac  voia  lor,  care  se  încred  în 
ferea  lor!  Vai  de  cei  ce  n-au  rupt  toate  legăturile  cu  satana!  Vai  de  cei  ce 
(tu  intrat  în  legătură  cu  Dumnezeu!  Şi  mai  rău  de  cei  ce  au  intrat  în 
frustă  legăturii  şi  apoi  au  rupt-o!"13. 

„  Ai  levăral  til  creştinism  şi  adevăratul  monahism  constă  în  împlinirea 
minei  li  »r  Evangheliei.  Acolo  unde  acestea  nu  sunt  îndeplinite,  nu  există 
;i  *  n-şfmism,  nici  monahism,  oricare  ar  fi  aparenţele  exterioare"14. 

11  Dud , . ,i|.  i,  |i|.  ii  i:> 

»  lliiii  ,  •  ,tj>  li,  c  |'i 

£.  ■)*  Ihld.,  cap,  II,  p.  14. 


„Cel  care  şi-a  întemeiat  viaţa  pe  cercetarea  Evangheliei  şi  pe  împliniri 
poruncilor  evanghelice,  şi-a  întemeiat-o  pe  o  stâncă  nezdruncinată.  Orica 
ar  fi  condiţiile  în  care  l-au  plasat  împrejurările  vieţii,  el  nu-şi  împuţinea: 
lupta  duhovnicească.  El  este  neîncetat  în  lucrare,  luptă  şi  înaintează  mere 
chiar  dacă  lucrarea  sa,  lupta  şi  sporirea  sa,  rămân  necunoscute  şi  neînţele: 
de  către  ceilalţi!  Nici  o  încercare  şi  nici  o  ispită  care-1  asaltează  nu-1  p> 
întoarce  din  drum.  Domnul  a  zis:  «oricine  aude  aceste  cuvinte  ale  Me 
şi  le  îndeplineşte,  asemăna-se-va  bărbatului  înţelept  care  a  clădit  ca; 
lui  pe  stâncă.  Şi  a  căzut  ploaia,  au  venit  râurile  mari,  au  suflat  vânturi 
şi  au  bătut  în  casa  aceea  ,  dar  ea  n-a  căzut,  fiindcă  era  întemeiată  ţ 
stâncă»  (Matei  7,  24-25).  Aici  maniera  de  a  trăi  şi  dispoziţiile  sufleteş 
sunt  asemănate  cu  o  casă;  această  casă  primeşte  o  extraordinară  stabilita 
prin  puterea  dumnezeiască  nemărginită,  pe  care  o  au  cuvintele  lui  Hristo 
Nici  o  metodă  şi  nici  o  tehnică  nu-i  pot  da  sufletului  puterea,  aşa  cum  i- 
dau  împlinirea  poruncilor  lui  Hristos;  puterea  lui  Hristos  care  lucrează  i 
poruncile  Sale  îi  dă  singură  această  tărie.  Domnul  a  mai  spus:  «oricir 
aude  aceste  cuvinte  ale  Mele  şi  nu  le  îndeplineşte,  asemăna-se-v 
bărbatului  nechibzuit,  care  şi-a  clădit  casa  pe  nisip.  Şi  a  căzut  ploaia  : 
au  venit  râurile  mari  şi  au  suflat  vânturile  şi  au  izbit  casa  aceea,  şi 
căzut.  Şi  căderea  ei  a  fost  mare»  (Matei  7, 26-27).  Cade  uşor  în  ruină  viaţ 
în  aparenţă  bună,  a  celor  care  şi-o  întemeiază  în  întregime  pe  asce2 
trupească  sau  pe  un  însemnat  număr  de  acte  de  nevoinţă,  uneori  grele : 
remarcabile,  dar  care  nu  au  suficientă  grijă  la  împlinirea  poruncile 
evanghelice"15. 

„Dacă  te  vei  renega  pe  tine  însuţi  şi  vei  renunţa  constant  la  proprii) 
tale  raţionamente,  la  voia  ta  proprie,  la  propria  ta  dreptate,  sau  -  ceea  c 
înseamnă  acelaşi  lucru  -  la  raţiunea,  la  voia  şi  la  dreptatea  firii  noastre  căzuţi 
cu  scopul  de  a  înrădăcina  în  tine  înţelepciunea,  voia  şi  dreptatea  divină  p 
care  Dumnezeu  însuşi  ne  învaţă  în  sfânta  Sa  Evanghelie,  firea  căzută  v 
declanşa  în  tine  un  război  înverşunat  împotriva  Evangheliei  şi  împotriv 
lui  Dumnezeu.  Spiritele  căzute  vor  veni  în  ajutorul  naturii  căzute"16. 

„Cercetând  Evanghelia,  străduindu-te  să-i  aplici  învăţăturile  în  fapt; 
în  cuvânt  şi  în  gând,  vei  fi  următor  al  voii  Domnului  şi  al  tradiţiei  ascetic 
şi  morale  a  Bisericii  Ortodoxe.  în  puţină  vreme  Evanghelia  te  va  face  s 
treci  de  la  pruncia  spirituală  la  maturitatea  duhovnicească  în  Hristos, ; 


,s  lbM..-t’ao  IV.  iit«.'lS“'l6i 


V.iit  4Uk' 


vi'i  deveni  acel  bărbat  fericit17,  pe  care-1  contă  inspirat  Proorocul:  «care  n-a 
umblat  în  sfatul  necredincioşilor  şi  în  calea  păcătoşilor  n-a  şezut;  ci  în 
Legea  Domnului  e  voia  lui  şi  la  Legea  Lui  va  cugeta  ziua  şi  noaptea.  Şi  va 
ca  un  pom  răsădit  lângă  izvoarele  apelor,  care  rodul  său  va  da  la  vremea 
sa  şi  frunza  lui  nu  va  cădea;  toate  câte  va  face  vor  spori»  (Psalm  2, 1~3)"18. 

Iotă  ce  scria  Cuviosul  Serafim  Rose  (1934-+1982),  în  anul  1976,  în 
mt  boierea  cuvântului  său  introductiv  la  Viaţa  Sfântului  Paisie  de  la  Neamţ : 
„Timpul  nostru  cheamă  mai  presus  de  orice  la  osteneli  smerite  şi  tăcute ,  cu 
iubire  şi  simpatie  pentru  ceilalţi  nevoitori  pe  calea  vieţii  spirituale  ortodoxe 
şi  o  adâncă  hotărâre  ce  nu  se  descurajează  din  pricina  atmosferei 
nefavorabile.  Noi,  creştinii  vremurilor  de  pe  urmă,  mai  suntem  chemaţi 
Sii  lucrăm  cu  stăruinţă  asupra  noastră  înşine,  să  fim  ascultători  faţă  de 
părinţii  şi  autorităţile  duhovniceşti,  să  ducem  o  viaţă  cuviincioasă  cu  cel 
puţin  un  minimum  de  disciplină  spirituală  şi  cu  o  lectură  regulată  a 
literaturii  spirituale  ortodoxe  pe  care  Cuviosul  Paisie  a  transmis-o  timpului 
post  n  i,  să  veghem  asupra  păcatelor  şi  căderilor  noastre  şi  să  nu-i  judecăm 
pe  cei  lai  ţi .  Dacă  facem  aceasta,  chiar  şi  în  vremurile  noastre  teribile,  putem 
Avea  nădejde  -  cu  mila  lui  Dumnezeu  -  de  mântuire  a  sufletelor  noastre. 
Poale  că  principala  funcţie  a  Vieţii  Cuviosului  Paisie  pentru  noi  astăzi  este 
Aceea  de  a  ne  da  curajul  de  a  îndura  înfricoşătorul  climat  antispiritual  al 
timpului  nostru;  fiindcă,  aşa  cum  ne-a  avertizat  Mântuitorul  nostru,  chiar 
şi  ni  vremurile  de  pe  urmă,  când  «iubirea  multora  se  va  răci»,  «cel  ce  va 
t ăluia  până  la  sfârşit  se  va  mântui»  (Matei  24, 12-23)"19.  '  1 

Tot  pentru  vremurile  pe  care  le  trăim,  Cuviosul  Paisie  Aghioritul  (1924- 
t 1  *»‘M),  un  Sfânt  al  zilelor  noastre,  ne  îmbărbătează  cu  aceste  minunate  cuvinte: 
„Mulţi  Sfinţi  ar  fi  dorit  să  trăiască  în  vremea  noastră,  ca  să  se  nevoiască!"20 


l/  în  In  Uni  rea  Psalmului  î.  Sfântul  Vasile  cel  Mare  spunea;  „Una  este  fapta  bună  a 
DAilMluiui  şi  a  femeii,  deoarece  şi  alcătuirea  lor  este  de  aceeaşi  vrednicie,  precum  şi 
fitsplutn  asemenea  pentru  amândoi".  Iar  Cuvioasa  Domnina  ne  învaţă:  „Fapta  bună  nu 
»e  deosebeşte  în  bărbătească  şi  femeiască,  nici  înţelepciunea  nu  se  împarte  în  două,  fără 
Vm’iii.Vi-iiu  una  eu  alta;  căci  deosebirea  stă  în  trupuri,  nu  în  suflete.  întru  Iisus  Hristos, 
Jupă  dumnezeiescul  Apostol,  nu  este  bărbat  şi  femeie  (Galaleni  3,  28)"  -  cf.  Matericul, 
ttl.  Anastasia,  1995,  pp.  5,  221. 

'“Slănini  Ignalie  lîriani'ianinoy,  Fffnlitiihmh’  (bjiitjtihii,  rup.  III,  p.  15. 

<  huni  i lin  r,i>ulrli ■  l'il<>niliri  şi  orhuhn  şţi  il<‘  tr.  i ,  in  Aiilobii>\\uijiu  unui  almrj,  ed.  I  >eisis, 
i|l>m,  pp  In  IV 

"Cuviosul  Paisie  Ajunului,  <if  duntrv  fi  cu  fwttrw  mul  mUmpmw,  Schitul 


Cuviosul  Siluan  Athonitul  (1866-+1938)  -  un  Sfânt  care  s-a  tăim 
sine  în  veacul  al  XX-lea  -  ne-a  lăsat  între  scrierile  sale  şi  o  minunată  sfâ 
pentru  împlinirea  poruncilor: 

„întotdeauna  trebuie  să  cerem  de  la  Domnul  pacea  sufletului, 
împlinim  mai  uşor  poruncile  Domnului,  fiindcă  Domnul  iubeşte  pe  c 
se  străduiesc  să  împlinească  voia  Lui  şi  astfel  ei  află  mare  odihnă  : 
Dumnezeu. 

Cel  ce  împlineşte  voia  lui  Dumnezeu  e  mulţumit  de  toate,  chiar 
e  sărac,  bolnav  sau  se  chinuie,  pentru  că  îl  înveseleşte  harul  Domn 
Dar  cel  nemulţumit  de  soarta  lui,  care  murmură  pentru  boala  lui  sau  pe 
cel  ce  l-a  supărat,  acela  e  bine  să  ştie  că  în  el  se  află  un  duh  de  mâr 
care  a  luat  de  la  el  mulţumirea  faţă  de  Dumnezeu. 

Chiar  dacă  e  aşa,  nu  te  mâhni,  ci  străduieşte-te  cu  tărie  să  ai  nade 
în  Dumnezeu  şi  cere  de  la  El  duh  smerit;  şi  atunci  când  vine  la  tine,  srr 
Duhul  lui  Dumnezeu,  II  vei  iubi  şi-ţi  vei  găsi  odihna,  chiar  dacă  vei : 
întristări. 

Sufletul  care  are  smerenie  îşi  aduce  aminte  întotdeauna  de  Dumnc 
şi  gândeşte  aşa:  «Dumnezeu  m-a  făcut,  a  pătimit  pentru  mine,  îmi  i 
păcatele  şi  mă  mângâie,  mă  hrăneşte  şi  poartă  grijă  de  mine.  De  ce  si 
fac,  atunci,  griji  sau  de  ce  să  mă  tem,  chiar  dacă  m-ar  ameninţa  moartea? 

Sfântul  Porfirie  (1906-tl991),  îndeobşte  numit  „Bunicuţul",  ne  mân; 
cu  aceste  cuvinte  pline  de  căldură:  „De  Hristos  trebuie  să  ne  apropieri 
de  teama  că  nu  ştim  ce  va  fi  după  ce  vom  muri.  Lui  Hristos  trebuie 
deschidem  inimile  noastre  şi,  aşa  cum  tragem  perdeaua,  lăsând  soarel 
intre  în  casă,  trebuie  să-L  lăsăm  şi  pe  Hristos  să  vină  la  noi  şi  să-L  iubin 
iubire  adevărată.  în  felul  acesta  ne  putem  apropia  cel  mai  bine  de  El" 

„Cel  ce  are  poruncile  Mele  şi  le  păzeşte,  acela  este  care  Mă  iube 
iar  cel  ce  Mă  iubeşte  pe  Mine  va  fi  iubit  de  Tatăl  Meu  şi-l  voi  iubi  şi 
şi  Mă  voi  arata  lui"  (loan  14,  21). 


11  Cuviosul  ftilit.in  Alliuuilul,  înhriiiilul ;»/  imlnl i.nurmwl,  ni.  I  VlsKSil 


loi. 


Viaţa  şi  opera  Sfântului  Teofilact 


Sfinţii  Părinţi  ai  Bisericii  au  simţit  atâtde  mult  nevoia  neîncetatei  citiri 
şi  studieri  a  Sfintei  Scripturi,  încât  tot  timpul  cât  au  trăit  n-au  încetat  să-i 
povaţuiască  pe  creştinii  din  vremea  lor  la  citirea  cu  luare  aminte  a 
Cuvântului  lui  Dumnezeu.  încă  şi  până  astăzi,  prin  scrierile  lor  nemuritoare 
ne  îndeamnă  pe  noi,  care  trăim  acum,  să  facem  acelaşi  lucru  de  suflet 
folositor.  Neîndoielnic  este  că  s-ar  putea  alcătui  o  carte  întreagă  cu  astfel 
de  îndemnuri,  dar  socotim  că  cele  ce  au  fost  aşezate  până  aici  ne  sunt 
îndestulătoare.  Sfinţii  Părinţi  cunoşteau  din  propria  lor  experienţă  că 
folosul  citirii  şi  studierii  Sfintei  Scripturi  este  nemărginit  şi  din  această 
pricină,  lipsa  acestei  strădanii  o  socoteau  o  imensă  pagubă  duhovnicească. 

Tâlcuirile  Sfintei  Scripturi  făcute  de  către  Sfinţii  Părinţi  se  constituie 
într-un  adevărat  tezaur  duhovnicesc  al  Bisericii.  Până  în  zilele  noastre, 
aceste  nestemate  de  gând  lucrător  au  fost  adunate  şi  dăruite  credincioşilor, 
istoria  literaturii  creştine  menţionând  mulţi  scriitori  prin  care  s-a  mijlocit 
împărtăşirea  tâlcuirilor  patristice. 

încă  din  secolul  al  Vl-lea,  au  apărut  în  Biserică,  în  loc  de  îndrumători  şi 
tâlcuitori  originali  ai  Sfintei  Scripturi,  adunători  şi  culegători  de  tâlcuiri  ale 
interpreţilor  mai  de  seamă,  care  au  strălucit  mai  înainte  de  ei.  Astfel  de 
culegeri  au  fost  redactate  de  diferiţi  bărbaţi  ai  Bisericii,  atât  la  Vechiul 
Testament  cât  şi  la  cel  Nou.  Unii  dintre  aceşti  culegători,  după  cum  mă  rturisesc 
ei  înşişi,  sunt  Sfântul  Ecumeniu  din  Trica  Tesaliei  (sec.  X),  Sfântul  Teofilact, 
Arhiepiscopul  Ohridei  şi  Bulgariei  (sec.  XI-XH)  şi  Cuviosul  F.utimie  Zigaben23 
(sec.  XI-X1I).  Toţi  trei  au  compus  comentarii  Ia  Noul  Testament,  dar  aceste 
comentarii  sunt  culese  mai  ales  din  scrierile  Sfinţilor  Părinţi  ai  Bisericii,  care 
au  trăit  mai  înainte  de  ei  şi  mai  ales  din  scrierile  Sfântului  Ioan  Hrisostom. 
Cu  toate  că  aceşti  scriitori  postpatristici  sunt  culegători,  totuşi,  în  multe  locuri, 
cu  darul  lui  Dumnezeu,  şi-au  exprimat  şi  părerile  proprii,  păreri  izvorâte 
din  înţelepciunea  dăruită  de  împlinirea  poruncilor  evanghelice.  Lucrarea 
lor  s-a  dovedit  (din  experienţă)  de  foarte  mare  folos,  pentru  că,  în  loc  de 
opere  ut  volume  întregi,  se  găseşte  la  îndemână  o  prescurtare  a  lor,  conţinând 
în  adevăr  tot  ceea  ce  contribuie  la  o  cât  mai  exactă  înţelegere  a  Noului 
Testament.  Şi,  pe  drept  cuvânt,  în  lucrările  acestora  vorbesc  în  primul  rând 
cei  mai  autorizaţi  şi  mai  străluciţi  dintre  Sfinţii  Părinţi  ai  Bisericii,  pentru  că 
aceste  lucrări  sunt  extrase  din  operele  lor. 

s  A  fost  publicat  în  limba  română  Comentariul  Sfintei  Evanghelii  de  la  Matei  de  Eutimie 
Zigaben,  Mănăstirea  Cozia,  1931,  voi.  1-2. 


25 


După  mai  bine  de  un  secol  de  la  creştinarea  sa,  timp  în  care  a  cunoscut 
însemnate  frământări  bisericeşti.  Bulgaria  avea  de  la  anul  982,  atât  capitala, 
cât  şi  arhiepiscopia  în  oraşul  Ohrida.  In  istoria  bisericească  a  românilor, 
arhiepiscopia  de  Ohrida  are  însemnătate,  deoarece,  în  acea  vreme  şi  vlahii 
din  sudul  Dunării  s-au  aflat  sub  oblăduirea  duhovnicească  a  arhiepis¬ 
copului  de  Ohrida24.  Chiar  şi  după  destrămarea  regatului  bulgar  (1019- 
1020)  de  către  împăratul  Vasile  al  II-lea  al  Bizanţului,  această  arhiepiscopie 
îşi  păstrează  autocefalia,  având  31  de  episcopii  sufragane25;  de  acum  însă 
scaunul  arhiepiscopiei  va  fi  ocupat  cu  predilecţie  de  ierarhi  greci,  iar  unul 
dintre  aceştia  a  fost  şi  Sfântul  Teofilact. 

Născut  pe  la  mijlocul  veacului  al  Xl-lea,  la  Euripos  (azi  Calcis,  în  insula 
Eubeea  din  Marea  Egee),  Teofilact  era  de  neam  grec  şi  făcea  parte  din 
familia  Hefaistos2".  Familia  sa  era  una  înstărită,  iar  dintre  fraţii  săi  ne  este 
cunoscut  după  nume  doar  Dimitrie,  care  era  cleric  la  Biserica  Sfânta  Sofia 
din  Constantinopol.  Tânărul  Teofilact  şi-a  făcut  studiile  la  Universitatea 

24  De  asemenea,  M.  Gyoni  a  arătat  cu  argumente  convingătoare  că  în  acea  perioadă 
ţinutul  Timişului,  cu  centrul  la  Jupa,  lângă  Caransebeş,  vechiul  Tibiscum,  ţinea  de 
arhiepiscopia  de  Ohrida  (vezi  M.  Gyoni,  L'Egiise  orientale  dans  la  Hongrie  du  XI”"  s iede,  în 
Revue  d'histoire  comparee ,  1947,  tom  V,  nr.  3,  pp.  42-49).  Pentru  legăturile  bisericeşti  ale 
românilor  cu  arhiepiscopia  de  Ohrida,  vezi:  Atanasie  Mironescu,  în  precuvântarea  la  Cele 
patrusprezece  trimiteri  ale  Sfântului  Apostol  Pavel,  Bucureşti,  1904-1906,  tom  I,  pp.  XVI-XIX; 
dar  şi  studiul  huTit  Simedrea:  Unde  şi  când  a  luat  fiinţă  legenda  despre  atărnarea  canonică  a 
scaunelor  mitropolitane  din  Ţara  Românească  şi  din  Moldova  de  Arhiepiscopia  de  Ohrida?  ( note  pe 
marginea  unei  interpolări),  în  rev.  Biserica  Ortodoxă  Română,  1967,  nr.  9-10,  pp.  975-1003. 

B  După  ce  împăratul  Vasile  H  a  anexat  Bulgaria  imperiului  bizantin,  le-a  îngăduit 
bulgarilor  să  păstreze  o  parte  din  instituţiile  naţionale  la  care  ţineau.  Principala  instituţie 
era  Biserica  lor.  Astfel,  împăratul  a  declarat  arhiepiscopia  Ohridei  autocefală  (înlocuind 
astfel  Patriarhia  bulgară  din  timpul  independenţei),  devenind  astfel  independentă  de 
Patriarhia  Constantinopolului.  Sub  jurisdicţia  arhiepiscopiei  Ohridei  au  intrat  toate 
episcopatele  care  în  veacul  al  X-lea  aparţinuseră  statului  bulgar.  Acestea  acopereau  o 
zonă  întinsă  în  Macedonia,  Albania,  Serbia  şi  nordul  Greciei,  ca  şi  centrul  şi  nordul 
Bulgariei.  Arhiepiscopul  urma  să  fie  numit  de  către  împărat  şi  hirotonit  de  către  episcopii 
care  îi  erau  sufragani  viitorului  arhiepiscop  (D.  Obolensky,  Six  Byzantine  Portraits, 
Clarendon  Press,  Oxford,  1988,  p.  40). 

“  în  cadrul  referinţelor  legate  de  biografia  Sfântului  Teofilact,  am  ţinut  seamă  de 
numeroase  articole  şi  studii  publicate  la  noi  sau  în  străinătate.  Deoarece  unii  dintre  cititori 
pot  fi  interesaţi  de  bibliografia  legată  de  opera  şi  activitatea  Sfântului  Teofilact,  am  aşezat 
în  notele  de  subsol  câteva  referinţe  bibliografice  care  se  pot  constitui  într-o  minimă 
documentaţie  primară. 


26 


din  Bizanţ:,  reorganizată  în  anul  1045  de  împăratul  Constantin  Monomahul 
(1042-1055).  Aici  a  studiat  cu  renumitul  filosof  neoplatonic  Mihail  Psellos, 
cu  care  mai  apoi  a  păstrat  legături  de  prietenie.  După  ce  şi-a  desăvârşit 
studiile  după  „programa"  obişnuită  pe  atunci  (enkikitos  paideia),  întrucât 
era  un  student  strălucit,  dar  şi  primind  de  la  Dumnezeu  darul  cuvântului. 
Sfântul  Teofilact  a  devenit  mai-marele  retorilor,  adică  profesor  de  retorică 
(maistor  ton  rhetoron)  în  cadrul  şcolii  patriarhale27,  iar  mai  apoi  monah  şi 
arhidiacon  al  Bisericii  Sfânta  Sofia  din  Constantinopol,  fiind  hirotonit  chiar 
în  Marea  Biserică  Patriarhală. 

Ca  şi  dascăl,  printre  numeroşii  săi  elevi,  care  mai  apoi  au  devenit  clerici, 
demnitari  ai  curţii,  ofiţeri,  judecători  sau  medici,  Teofilact  l-a  avut  ca 
învăţăcel  (1084-1085)  şi  pe  Constantin  Porfirogenetul,  fiul  împăratului 
Mihail  VII  Ducas  (1071-1O78)23  şi  al  soţiei  georgiene  a  acestuia,  Maria  de 
Alania29.  Constantin  Ducas  (supranumit  şi  Porfirogenetul)  a  fost  desemnat 
succesor  la  tron  încă  de  mic  copil,  iar  după  întronarea  lui  Alexios  I  Comnen 
(1081-1118),  prerogativele  sale  au  fost  confirmate  prin  logodirea  sa  cu  Ana 
Comnena,  fiica  lui  Alexios,  pe  când  aceasta  avea  doar  4  ani.  Constantin  a 
murit  însă  de  tânăr  (1074-tcca.l094). 

Sfântul  Teofilact  s-a  distins  printr-o  profundă  cunoaştere  a  Sfintelor 
Scripturi,  a  scrierilor  Sfinţilor  Părinţi,  dar  şi  a  literaturii  şi  filosofi  ei  greceşti 
şi  latine  şi  din  această  pricină  împăratul  Mihail  VII  Ducas  Ta  însărcinat  a 
fi  dascăl  al  tânărului  prinţ  Constantin  Porfirogenetul,  care  pe  atunci  nu 
avea  decât  10  ani.  Pentru  Constantin,  Sfântul  Teofilact  a  scris  pe  la  anii 
1086-1087,  învăţătura  împărătească  ( PG 30  126,  col.  249-286),  de  fapt  un 
basilikos  logos,  ce  era  un  scurt  manual  de  educaţie  moral-politică  şi  de 


17  Alegerea  ca  mai-mare  al  retorilor  a  Sfântului  Teofilact,  a  adus  multă  bucurie  şi 
mulţumire  sufletească  părinţilor  săi,  după  cum  însuşi  scrie  în  scrisoarea  sa  către  Ioan 
Ducas  (cf.  PG  126,  col.  509). 

M  împăraţii  bizantini  din  vremea  Sfântului  Teofilact  au  fost:  Constantin  X  Ducas 
(1059-1067),  Roman  IV  (1067- 1071 ),  Mihail  VII  Ducas  (1071-1078),  Nichifor  III  Botaniates 
(1078-1081)  şi  Alexios  I  Comnen  (1081-1118). 

20  Căsătoria  lui  Mihail  VII  Ducas  cu  prinţesa  caucaziană  Maria  de  Alania  pare  să  fi 
avut  loc  după  ce  Mihail  a  devenit  împărat.  Maria,  fiica  lui  Bagrat  al  TV-lea,  regele  Georgiei 
(1027-1072),  era  o  femeie  de  o  rară  frumuseţe.  Ea  a  murit  însă  pe  la  1090,  ca  monahie, 
când  fiul  ei.  Constantin,  abia  trecuse  de  15  ani  (vezi  şi  M.  Mullet,  The  „  D isgrace"  ofthe  Ex- 
Basilissa  Maria,  în  rev.  Bizantino-Slavica,  tom.  43, 1984,  pp.  202-211). 

50  în  Patrologiae  Graece  cursus  Contpletus  (ediţia  J.P.  Migne,  voi.  1-161,  Paris,  1857- 
1866),  opera  Sfântului  Teofilact  ocupă  tomurile  123-126. 


27 


pedagogie,  menit  să-l  îndrume  la  o  viaţă  aleasă  şi  să-l  pregătească  pentru 
domnie  pe  tânărul  principe31. 

Acest  scurt  tratat  despre  educaţia  prinţilor  este  alcătuit  din  două  părţi  şi 
a  fost  citit  de  Sfântul  Teofilact  înaintea  iui  Constantin  şi  a  mamei  sale,  Maria. 
Partea  întâi  îl  prezintă  pe  tânărul  nobil  şi  pe  părinţii  săi,  iar  cea  de  a  doua 
conţine  sfătuirile  propriu-zise  date  prinţului,  pentru  o  înţeleaptă  şi  virtuoasă 
cârmuire  a  imperiului.  In  prima  parte  sunt  elogiaţi  părinţii  şi  înaintaşii 
prinţului:  bunicul  tânărului  Constantin,  împăratul  Constantin  X  Ducas  {1059- 
1067),  la  fel  ca  şi  fiul  său  Mihail,  care  aveau  mare  dragoste  atât  pentru  literatură, 
cât  şi  pentru  Sfintele  Scripturi  şi  învăţăturile  Părinţilor32.  Dar  basilisa  Maria, 
mamă  lui  Constantin,  i-a  întrecut  pe  aceştia  în  râvna  pentru  cele  dumnezeieşti, 
deoarece,  din  dragoste  pentru  Hristos  şi  nu  pentru  alte  pricini  sau  siliri,  a 
lăsat  lumea  şi  slava  ei  trecătoare  şi  a  intrat  ca  vieţuitoare  în  Mănăstirea  Sfântului 
Gheorghe  de  Manganes,  unde  mai  apoi  a  fost  aleasă  egumenă.  în  învăţătura 


31  învăţătura  împărătească  a  fost  publicatăşi  de  P.  Gautier  în  Theophylacte  d'Achrida, 
Discours,  Traites,  Poesies  (Corpus  Fontium  Historiae  Bizantinae),  TesaJonic,  1980,  pp. 
177-211.  Studii  despre  această  lucrare  vezi  şi  la:  K.  Praechtcr,  Antike  Quellen  des 
Tlteophylaklos  von  Bulgarien,  în  rev.  Byzantinische  Zeitschrift,  tom.  1, 1892,  pp.  399-414;  B. 
Leib,  La  „Paideia  basilih"  de  Theophylacte  d'Achrida  el  sa  contribution  a  Vhistoire  de  la  fin  du 
XI'  sicle,  în  Rezme  de  Elude s  Byzantines,  tom.  11, 1953,  pp.  197-204;  W.  Blum,  Byzantinische 
Furstenspiegel,  Stuttgart,  1981,  pp.  43-46, 

învăţătura  împărătească  a  Sfântului  Teofilact  a  avut  şi  la  noi  o  influenţă  durabilă  din 
epoca  postbizantină,  până  în  sec.  al  XVUI-lea  Cercetătorii  au  demonstrat  că  această  scriere 
a  Sfântului  Teofilact  a  fost  folosită  şi  în  sec.  al  XVI-lea  în  alcătuirea  învăţăturilor  luiNeagoe 
Basarab  către fiul  său  Teodosie  (cf.  Ştefan  Ciobanu,  Istoria  literaturii  române  vechi,  ed.  Hy  perion, 
Chişinău,  1991,  p.134;  vezi  şi  D.  Russo,  Studii  istorice  greco-romăne,  tom.  II,  Bucureşti, 
1939,  pp.  533-534).  în  secolul  al  XVIU-lea,  Sevastos  Kymenites  îi  dedica  iui  Brâncoveanu 
un  elogiu,  urmat  apoi  de  traducerea  învăţăturii  împărăteşti  a  Sfântului  Teofilact  (ambele 
sunt  prezente  şi  în  mss.  1805  şi  1816  din  biblioteca  mănăstirii  athonite  Vatopedu, 
manuscrise  menţionate  de  Virgil  Cândea  în  Mărturii  româneşti  peste  hotare,  voi.  I,  ed. 
Enciclopedică,  Bucureşti,  1991,  p.  527;  vezi  şi  rns.  gr.  734  BAR,  menţionat  de  C.  Litzica  în 
Catalogul  manuscriptelor  greceşti.  Bucureşti,  1909,  p.  299.  Mai  multe  despre  elogiul  lui 
Sevastos  Kymenites  dedicat  lui  Constantin  Brâncoveanu,  vezi  la  A.  Canwiano-Cioran, 
Pareneses  byzantines  dans  Ies  pays  roumains,  în  Etudes  byzantines  et  post-byzantines,  ţom.  1, 
Bucureşti,  1979,  p.  117-133. 

32  După  ce  a  fost  uzurpat  de  către  Nichifor  Botaniates,  Mihail  Duca  a  fost  silit  să 
intre  in  cinul  monahal,  însă  acest  lucru  nu  i-a  displăcut  deloc  lui  Mihail,  care  se  pare  că 
mai  apoi  a  devenit  chiar  episcop  (cf.  B.  Leib,  op.  cit.,  pp.  198). 


28 


împărătească  Sfântul  Teofilact  îl  îndeamnă  pe  prinţul  Constantin  să  ia  aminte 
la  viaţa  virtuoasă  şi  plină  de  milostivire  pe  care  mama  sa  o  avea  încă  dinainte 
de  a  depune  voturile  monahale,  pe  când  era  împărăteasă.  Prin  acestea  va 
putea  Constantin  înţelege  adevărata  măsură  a  jertfei  duhovniceşti  a  mamei 
sale  şi  ascultându-i  sfaturile  sfinte,  va  primi  ajutorul  şi  ocrotirea  lui  Dumnezeu, 
în  partea  a  doua,  Sfântul  Teofilact,  folosindu-se  de  pilde  biblice,  istorice  şi 
literare  îi  arată  lui  Constantin  care  sunt  modurile  de  a  guverna  un  imperiu, 
iar  apoi  îl  povăţuieşte  la  virtuţile  şi  însuşirile  în  care  trebuie  să  se  întărească  ca 
viitor  basileu:  credinţa  adevărată  în  Dumnezeu,  dragostea  şi  mila  faţă  de 
semeni,  demnitatea,  tăria  dobândită  prin  biruirea  moliciunii  şi  trândăviei, 
prietenia  adevărată  şi  nefăţamică,  judecata  fără  părtinire  şi  cu  milostivire, 
dragostea  pentru  studiu.  De  asemenea,  tânărul  Constantin  este  îndemnat  să 
se  ferească  de  însoţirea  cu  actorii  sau  comedianţii,  dar  şi  să  se  împotrivească 
plăcerilor  şi  desfrânării  prin  orice  mijloace,  dar  mai  ales  prin  exerciţii  fizice, 
care  sunt  de  mare  folos  în  această  privinţă.  In  finalul  acestei  scrieri,  Sfântul 
Teofilact  îi  făgăduieşte  lui  Constantin  că  daca  va  pune  în  practică  cele  ce  i  le-a 
spus,  îi  va  aduce  mai  apoi  şi  alte  învăţături  ziditoare  de  suflet33. 

La  îndemnul  împărătesei  Maria  -  care,  ca  o  mamă  sfântă  purta  de  grijă 
atât  pentru  mântuirea  sa,  cât  şi  pentru  cea  a  fiului  său  Sfântul  Teofilact  a 
alcătuit  Tâlcuirea  celor  patru  Evanghelii  (PG 123,  col.  139-1341;  124,  col.  9-318), 
iar  mai  apoi  a  continuat  cu  Faptele  Sfinţilor  Apostoli  (PG  125,  col.  483-1132), 
Epistolele  Sfântului  Apostol  Pavel  (PG  124,  col.  335-1358;  125,  col.  9-404)  şi 
Epistolele  Soborniceşti  (PG  125,  col.  1131-1288;  126,  col.  9-104).  La  acestea  se 
adaugă  şi  lucrările  exegetice  la  Cărţile  Sfinţilor  Prooroci  Osea,  Avacum,  lom, 
Naum  şi  Miheia  (PG  126,  col.  563-1190)34.  Tot  Sfântului  Teofilact  i  se  atribuie  şi 
o  Tâlcuire  a  Psalmilor,  care  însă  a  rămas  încă  inedită35. 

Ne  este,  de  asemenea,  cunoscut  că  la  6  ianuarie  1088,  Sfântul  Teofilact, 
ca  unul  care  era  mai-mare  (adică  maestru)  al  retorilor,  înconjurat  de  câţiva 
învăţăcei  ai  săi,  a  ţinut  un  cuvânt  de  elogiu  (basilikos  logos)  înaintea  lui 
Alexios  I  Comnenul  şi  a  întregii  curţi  imperiale36  (PG  126,  col.  287-306). 


33  Cf.  B.  Leib,  op.  cit.,  pp.  200-201. 

34  Acest  tâlcuiri  au  fost  dedicate  tot  împărătesei  Maria  (cf.  P.  Gautier,  Theophylacte 
d'Achrida  -  Leltres,  Tesalonic,  1986,  p.  83). 

35  Datorită  uriaşei  sale  opere  exegetice,  H.  von  Soden  îl  numeşte  pe  Sfântul  Teofilact 
„cel  mai  mare  exeget  al  veacului  al  Xl-lea"  (Die  Schriften  des  Neuen  Testaments,  Berlin, 
1902-191 0,  tom.  I,  pp.  321 ). 

36  Faptul  că  în  acest  discurs  Sfântul  Teofilact  riu-1  pomeneşte  pe  Constantin 
Porfirogenetul  şi  pe  mama  sa,  Maria,  se  datorează  evenimentelor  petrecute  la  curtea 


29 


Acest  discurs  oficial,  ţinut  de  Sfântul  Teofilact  în  calitate  de  mai-mare  al 
retorilor,  pe  lângă  interesul  său  literar  confirmă  şi  completează  (pe  o 
perioadă  determinată  a  istoriei  bizantine)  informaţiile  despre  Alexiada, 
scrierea  istorică  a  Anei  Comnena37. 

Intre  anii  1088-1090  (fără  însă  a  se  cunoaşte  cu  exactitate  când  anume39), 
Sfântul  Teofilact  a  fost  desemnat  arhiepiscop  de  Ohrida  (actualmente  Ohrid, 
în  noul  stat  Macedonia),  devenind  păstorul  duhovnicesc  al  slavilor  şi  vlahilor 
din  această  eparhie39.  Sfântul  Teofilact  s-a  simţit  împovărat  de  această  nouă 
îndatorire,  pe  de  o  parte  pentru  marea  responsabilitate  ce  o  avea  ca  arhiepiscop, 
dar  şi  pentru  faptul  că  numirea  sa  ca  vlădică  la  Ohrida  îl  ţinea  departe  de 

imperială.  După  abdicarea  din  anul  1078  a  tatălui  său,  Mihail  VII  Ducas  (1071-1078), 
Constantin,  care  avea  doar  4  ani,  a  devenit  urmatul  legitim  al  tronului  bizantin.  Dar, 
Nichifor  III  Botaniates  (1078-1081)  nu  i-a  recunoscut  dreptul  pe  care  Constantin  îl  putea 
pretinde  în  mod  legitim.  însă  Comnenii,  în  timpul  revoltei  lor  împotriva  lui  Botaniates, 
au  fost  constrânşi  de  cei  din  familia  Ducas  să  ia  apărarea  tânărului  Constantin 
Porfirogeneiu!.  Conmenii  i-au  făgăduit  mamei  sale,  Mana,  că  vor  revendica  drepturile 
lui  Constantin,  iar  Alexios,  după  ce  a  devenit  împărat,  a  împărţit  puterea  cu  Constantin, 
logodindu-1  cu  cea  mai  mare  fiică  a  sa.  Ana  Comnena  şi  numindu-1  co-basileu.  în  ce  o 
priveşte  pe  Mana,  mama  lui  Constantin,  când  s-a  încredinţat  că  a  asigurat  soarta  fiului 
său,  s-a  retras  la  mănăstire.  Dizgraţia  lui  Constantin  Porfirogenetul  a  survenit  o  dată  cu 
naşterea  lui  Ioan,  primul  copil  de  parte  bărbătească  pe  care  l-a  avut  împăratul  Alexios. 
Naşterea  acestuia  s-a  petrecut  pe  la  anul  1087,  căci  pe  la  1086-1087  Sfântul  Teofilact  scria 
învăţătura  împărătească  pentru  Constantin,  care  era  încă  co-basileu,  iar  în  1088  in  elogiul 
său  ( basilikos  logos)  îl.  pomeneşte  deja  pe  pruncul  imperial  Ioan  Comnen.  Cu  toate  acestea, 
se  pare  că  logodna  dintre  Ana  Comnena  şi  Constantin  Porfirogenetul  nu  a  fost  ruptă. 
Astfel  se  explică  de  ce  Sfântul  Teofilact  nu-1  pomeneşte  nici  pe  Constantin  şi  nici  pe 
mama  sa.  Mana,  în  elogiul  pe  care-1  face  întregii  familii  imperiale  în  această  scriere  a  sa 
(Cf.  P.  Gautier,  Le  discours  de  Theophylacte  de  Bulgaria  a  l' autocrator  Alexis  1”  Comnene,  în 
Revue  de  Etudes  Byzantines,  tom.  20, 1962,  p.  106), 

97  Cf.  P.  Gautier,  op.  cit.,  p.  93;  vezi  şi  Emest  Barker,  Social  and  Political  Thought  in 
Byzanlium  front  ţustinian  l  to  the  Lflsf  Pakologus,  Clarendon  Press,  Oxford,  1957,  pp.  146- 
150;  R.  Anastasi,  Sul  Logos  basilikos  di  Tcofilatto  per  Alessio  Comnena,  în  rev.  Orpheus,  nr.  3, 
1982,  pp.  358-362. 

3>  Cf .  P.  Gautier,  L' episcopat  de  Theophylacte  Hephaistos  archeveque  de  Bulgarie  (Notes 
chronologiques  et  biographitjues)  în  Revue  de  Etudes  Byzantines,  1963,  pp.  159-166. 

35  în  februarie  1091 ,  după  ce  primise  dej  a  o  scrisoare  din  Ohrida  de  la  Sfântul  Teofilact 
(PG 126,  col.  517),  Nichifor  Melisscnos  vine  în  Bulgaria  din  porunca  împăratului,  pentru 
a  recruta  din  rândul  slavilor  şi  a  vlahilor  oşteni  pentru  luptele  cu  pecenegii  (cf .  P.  Gautier, 
op.  cit.,  p.  162). 


30 


efervescenţa  vieţii  duhovniceşti  şi  culturale  a  Constantinopolului40.  Ohrida 
era  capitala  unei  provincii  de  la  periferia  Imperiului,  provincie  ce  fusese 
cucerită  de  bizantini  prin  lupte  sângeroase  pe  la  începutul  veacului  al  Xl-lea, 
în  vremea  împăratului  Vasile  II  Bulgaroctonul.  Sfântul  Teofilact  ştia  prea  bine 
că  numirea  sa  la  Ohrida  era  cuprinsă  şi  într-o  anumită  strategie  politică  a 
împăratului  Alexios  I  Comnenul41.  Din  această  pricină,  primirea  batjocoritoare 
pe  care  i-au  făcut-o  Sfântului  Teofilact  enoriaşii  săi  din  Ohrida  se  datora  întâi 
de  toate  faptului  că  episcopul  trimis  din  Constantinopol  era  privit  ca  un 
reprezentant  al  împărăţiei  bizantine.  Aşa  cum  locuitorii  Ohridei  nu  cunoşteau 
că  printre  ei  vine  un  om  cu  viaţă  sfântă,  tot  aşa,  nici  Sfântul  Teofilact  nu  cunoştea 
la  acea  dată  că  praktores  (agenţii  fiscului  bizantin)  percepeau  din  această 
provincie  impozite  atât  de  crunte  şi  de  inumane,  încât  se  mergea  până  la 
luarea  copiilor  pentru  a  fi  făcuţi  sclavi. 

în  această  dificilă  stare  a  lucrurilor.  Sfântul  Teofilact  şi-a  îndeplinit 
conştiincios  şi  energic  îndatoririle  sale  pastorale,  cu  toate  că  şi-ar  fi  dorit 
oricând  să  se  întoarcă  la  Constantinopol.  Şi  cu  toate  că  prin  educaţie  şi 
mentalitate  era  un  bizantin,  a  fost  un  adevărat  Părinte  şi  păstor  duhovnicesc 
pentru  arhiepiscopia  autocefală  a  Ohridei  şi  Bulgariei,  apărându-i  interesele 
şi  protejându-i  independenţa  şi  prerogativele42.  Sfântul  Teofilact  s-a  sârguit 
mult  pentru  a-şi  păzi  turma  duhovnicească  de  lupii  răpitori  ce  au  lucrat 
prin  învăţătura  pavlicienilor  şi  bogomililor43  şi,  pentru  a  feri  norodul  de 

m  Sfântul  Teofilact  era  el  însuşi  un  adevărat  fiu  al  lumii  bizantine,  un  rod  curat  a 
ceea  ce  era  mai  de  preţ  în  Bi2anţ,  atât  duhovniceşte  cât  şi  în  plan  cultural,  şi  din  această 
pricină,  pe  drept  cuvânt,  se  socotea  pe  sine  ca  aparţinând  „cetăţii  împărăteşti".  Plecarea 
sa  la  Ohrida,  lipsirea  de  toate  privilegiile  duhovniceşti  şi  culturale  ale  Constantinopolului, 
dar  şi  firea  sa  sensibilă,  l-au  făcut  să  se  socotească,  pentru  început,  asemenea  unui  exilat. 

4'  în  veacurile  XI-XII,  numirea  în  înalte  funcţii  bisericeşti  era  adesea  o  răsplată  a 
meritelor  clerului  patriarhal  din  Constantinopol.  Autorităţile  bizantine  priveau  scaunul 
episcopal  al  Ohridei  ca  pe  un  post-cheie.  Mai  mult,  arhiepiscopul  de  Ohrida  avea  şi  un 
rang  înalt  în  ierarhia  Bisericii  răsăritene.  Alături  de  conducătorul  militar,  arhiepiscopul 
Ohridei  era  principalul  reprezentant  al  autorităţii  bizantine  (D.  Obolensky/Six  Bizantine 
Portraits,  Clarendon  Press,  Oxford,  1988,  pp.  40-41). 

42  Este  cunoscută  împotrivirea  Sfântului  Teofilact  în  ce  priveşte  transformarea  unei 
mănăstiri  în  stavropighie,  adică  scoaterea  de  sub  jurisdicţia  episcopiei  locale  şi  supunerea  ei 
faţă  de  Patriarhia  din  Constantinopol.  în  acea  vreme,  folosindu-se  de  dreptul  de  a  preschimba 
o  mănăstire  în  stavropighie.  Patriarhia  a  săvârşit  multe  abuzuri,  mai  ales  în  Orient. 

13  B,  Panov,  Bogomil'skoe,  dvizeme  v  Makedonii  na  osnovattii  pisern  Frifilakta  Ochridskogo, 
în  Actele  celui  de  al  XlV-iea  congres  internaţional  de  studii  bizantine  (Bucureşti,  6-12  septembrie 
1971),  tom.  III,  1976,  pp.  721-727. 


31 


întunericul  acestor  învăţături,  a  hirotonit  mulţi  preoţi  educaţi,  care  erau  cu 
adevărat  lucrători  prin  cuvânt.  înţeleptul  arhiepiscop  a  avut  de  îndurat 
numeroase  acuzaţii  nedrepte  şi  defăimătoare,  îndreptate  împotriva  sa  atât 
din  interiorul  diocezei  sale,  cât  şi  de  la  Constantinopol.  Cu  toate  că  era  o  fire 
sensibilă.  Sfântul  Teofilact  a  răbdat  cu  bărbăţie  numeroasele  nedreptăţi, 
pentru  că  ştia  că  acestea  sunt  aruncate  asupra  sa  din  pizma  vrăjmaşului 
neamului  omenesc.  Dar  Dumnezeu  l-a  sprijinit  şi  a  mângâiat  durerile  sale, 
iar  râvna  i-a  împodobit-o  cu  roade.  Prin  ostenelile  sale  duhovniceşti,  Sfântul 
Teofilact  a  câştigat  dragostea  şi  respectul  credincioşilor,  pentru  că  aceştia  au 
văzut  munca  sa  neobosită  în  slujba  şi  în  numele  lor44. 

Din  perioada  în  care  a  fost  episcop  se  păstrează  o  voluminoasă 
corespondenţă  (130  de  scrisori  publicate  în  PG  126,  col.  307-558)  purtată 
atât  cu  episcopii  sufragani,  dar  şi  cu  alte  feţe  bisericeşti,  cu  prieteni,  cu  înalţi 
funcţionari  de  la  curtea  imperială,  dar  şi  cu  Maria  de  Alania,  fosta  împ㬠
răteasă  a  Bizanţului,  devenită  monahie45.  Tot  de  atunci  datează  şi  o  lucrare 
intitulată:  Tratatul  asupra  plângerilor  împotriva  latinilor  (PG  126,  col.  221-248), 
scrisă  pe  un  ton  moderat,  atitudine  rară  pentru  acea  vreme,  privind  această 
chestiune.  Când  Sfântul  Teofilact  scria  aceâstă  lucrare,  trecuseră  abia  câteva 
zeci  de  ani  de  la  schisma  din  1054  dintre  Biserica  răsăriteană  şi  cea  apuseană. 
Cu  toate  că  acest  tratat  este  alcătuit  pe  un  ton  conciliant.  Sfântul  Teofilact  nu 
face  concesii  învăţăturilor  străine  de  Dreapta  Credinţă,  apărând  cu  fermitate 
învăţătura  ortodoxă  şi  respingând  adaosul  Filioque  şi  primatul  papal,  în  ce 
priveşte  obiceiurile  cultice  locale  ale  celor  două  Biserici,  Sfântul  Teofilact 
îndeamnă  la  împăcare  şi  înţelegere  reciprocă.  Această  scriere  a  fost  alcătuită 
în  cadrul  corespondenţei  sale  cu  Nicolae,  care  era  pe  atunci  diacon  al  Bisericii 
Sfânta  Sofia  şi  care,  mai  apoi,  a  devenit  episcop  de  Malesova46. 


J1  Sviatoe  Evanghelie  s  tolkovaniem  blajenogo  Ecofilacta,  Arhiepiscopa  Bolgarskogo 
(Blagoviestnik),  Moscova,  2000,  p.  15. 

“Aceste  scrisori  alături  de  altele  5,  au  fost  publicate  într-o  ediţie  critică  de  către  P.  Gautier, 
Theophylacte  d'Achrida  -  Letlres  (Corpus  Fontium  Historiae  Bizarrtinae),  Tesalonic,  1986. 

“  Această  lucrare  a  fost  scrisă  înainte  de  anul  1091,  când  -  în  contextul  unionist 
promovat  de  patriarhul  Nicolae  Gramatikos  şi  Alexios  I  Comnen-,  diaconul  Nicolae  a 
cerut  părerea  celui  ce-i  fusese  dascăl,  iar  acum  era  întâistătător  al  Ohridei. 

Pentru  acest  tratat  vezi:  M.  Jugie,  Theologia  dogmatica  chrislianorum  orientalium,  tom 
I,  pp.  285-286, 303-310, 318-320, 325-327, 348-351  (cf.  R.  Janin,  art.  Theophylacte  d'Achrida, 
în  Dictionnairede  Theologie  CatholiijUe,  Paris,  1946,  col.  538).  Acest  tratat  al  Sfântului  Teofilact 
a  fost  publicat  de  P.  Gautier  în  Theophylacte  d'Achrida  -  Discours,  Traites,  Poesie s,.  ed.  cit,; 
pp.  97-114, 245-285.  Alte  studii  referitoare  la  această  lucrare  sunt  următoarele:  J.  Draseke, 


32 


întreaga  corespondenţă  a  Sfântului  Teofilact  are  o  mare  importanţă 
istorică,  deoarece  mijloceşte  cunoaşterea  stării  în  care  se  afla  societatea  şi 
Biserica  din  acea  vreme47.  Din  scrisorile  Sfântului  Teofilact  pot  fi  urmărite 
fapte  istorice  care  s-au  petrecut  până  în  anul  1108.  Astfel  este  descrierea  succintă 
a  invaziei  în  Iliria  şi  Bulgaria  a  oştilor  apusene  ce  se  aflau  sub  conducerea  lui 
Robert  Guiscard  şi  a  fiului  său,  Bohemond.  Acest  eveniment  a  avut  loc  în 
timpul  primelor  expediţii  cruciate,  la  începutul  veacului  al  XU-lea48- 

Theopltylaktos'  Schrift  gegen  die  Lateiner.  în  rev.  Byzanlinische  Zeitschrift,  tom.  10, 1901,  p. 
515-529;  B.  Leib,  Rome,  Kiev  et  Byzance  a  Ia  fin  du  XI’  siecle,  Paris,  1925,  p.  41-50;  A.  Qua- 
cquarelli,  La  lettera  di  Teofilatto  di  Achrida:  gli  erori  dei  Latini,  în  rev.  Rassegna  di  Scienze 
filosofiehe,  tom.  2,  1949,  p.  3-4,  11-40;  M.  Tombacco,  Teofilatto  di  Bulgaria  tra  Oriente  et 
Occidente ,  Ban,  1979, 104  p;  D.  Obolensky,  Six  Byzantine  Portraits,  Clarendon  Press,  Oxford, 
1988,  pp.  41-45;  E.  Papayani,  Rome  el  Constantinople  dans  Toevre  de  Theophylacte  archeveque 
d' Achrida,  în  Ideia  giuridica  e  politica  di  Roma  e  personalita  storiche,  I,  Roma,  1991,  pp.  79-94. 

17  Scrisorile  Sfântului  Teofilact  au  fost  întrebuinţate  ca  o  bogată  sursă  de  informaţie 
pentru  subiecte  variate:  structura  bizantină  a  comandamentului  din  Bulgaria,  politica  fiscală 
a  Imperiului  în  provincii,  istoria  economică  şi  socială  a  Macedoniei,  ereziile  medievale  sau 
identitatea  oficialilor  bizantini.  Prea  puţin  interes  s-a  arătat  felului  în  care  este  reflectată 
personalitatea  sa  în  numeroasele  sale  scrisori  care  ni  s-au  păstrat.  Acest  lucru  a  fost  făcut 
numai  de  unele  studii  din  ultimele  două  decenii  ale  veacului  al  XX-Iea  Pentru  scrisorile 
Sfântului  Teofilact,  vezi  şi  următoarele  studii:  K.  Roth,  Studten  zu  den  Briefen  des  Theophylaktos 
Bulgarus,  Ludwishafen,  1900,  pp.  1-22;  N.  Adontz,  L’ archeveque  Theophylacte  et  leTaronite,  în 
rev.  Byzantion,  tom.  11, 1936,  pp.  577-588;  A.  Leroy-Molinghen,  Les  Letlres  de  Theophylacte  de 
Bulgaria  a  Gregoire  Taronite,  în  rev.  Byzantion,  tom.  11, 1936,  pp.  589-592;  D.  A.  Xaianatos, 
Beitrage  zur  Wirtschafts  und  Sozialgeschichte  Makedoniens  în  Mittelalter,  Munich,  1937; 
Prolegomenos  a  uneedition  critique  des  „Leffres"  de  Theophylacte  de  Bulgaria,  ou  Tautorite  de  la 
„Patrologie  greque"  de  Migne,  în  rev.  Byzantion,  tom.  13, 1938,  p.  253-262;  Trois  mofs  slar*s 
dans  les  lettres  de  Theophylacte  de  Bulgaria,  în  Anuarul  Institutului  de  Filologie  şi  Istorie  orientala 
şi  slavă,  tom.  6,  1938,  p.  111-117;  A  propos  d'une  phrase  de  Theophylacte  de  Bulgaria,  în  rev. 
Byzantion,  tom.  52, 1982,  p.  423-424;  Medicins,  mciladkeet  remedes  dans  Ies  Lctfres  de  Theophylacte 
de  Bulgaria,  în  rev.  Byzantion,  tom.  55, 1985,  p.  483492;  St.  Maslev,  Les  lettres  de  Theophylacte 
de  Bulgaria  a  Nicephore  Melissenos,  în  Rezme  de  Etudes  Byzantines,  tom.1972,  pp.  179-186;  A. 
R.  Littlewood,  The  Byzantine  Lefter  of  Consolation  in  the  Macedonian  and  Komnenian  Periods, 
Indiana,  USA,  1996;  M.  E.  Mullett,  Thecphylact  Bishop  ofSemnea  and  the  Alexian  Reconquest  of 
Anatolia,  în  rev.  Peritia  (Journal  of  the  Medieval  Academy  oflreland),  tom.  10, 1996,  pp.  237-252; 
tot  bizantinologul  Margaxet  E.  Mullett  a  publicat  o  monografie  legată  de  corespondenţa 
Sfântului  Teofilact:  Theophylact  of  Ochrid:  Reading  the  Letters  of  a  Byzantine  Archbishop, 
(Birmingham  Byzantine  and  Ottoman  Monographs,  2),  Aldershot:  Variorum,  1997, 441  p. 

*»  PG  123,  col.  31-33. 


33 


în  cârmuirea  arhiepiscopiei  sale.  Sfântul  Teofilact  a  lucrat  cu  înţelepciune 
şi  multă  hotărâre.  Era  cu  multă  luare  aminte  în  alegerea  păstorilor  vrednici  şi 
mai  ales  a  episcopilor.  Cel  mai  adesea  alegea  episcopii  dintre  greci,  dar  şi 
dintre  aceştia,  pe  aceia  care  erau  iscusiţi  în  cele  duhovniceşti,  dar  pricepuţi  şi 
în  rânduiala  lucrurilor  lumeşti.  Arhiepiscopul  era  cu  multă  luare  aminte  la 
ceea  ce  se  petrecea  în  eparhia  sa  şi,  pentru  a  cunoaşte  mai  îndeaproape  nevoile 
fiecărei  biserici,  chema  episcopii  în  adunări  şi  aici  cerceta  tot  ceea  ce  trebuia 
îndreptat  sau  îmbunătăţit.  Dar  în  aceste  adunări  ale  episcopilor.  Sfântul 
Teofilact  ridica  şi  problemele  pentru  care  era  de  trebuinţă  sfatul  reciproc. 

Ca  şi  arhiepiscop.  Sfântul  Teofilact  s-a  îngrijit  şi  de  averea  Bisericii,  care 
era  prădată  atât  de  conducătorii  laici  ai  Bulgariei,  cât  şi  de  agenţii  fiscului 
bizantin.  Ca  imul  care  era  păstor  de  suflete,  arhiepiscopul  purta  de  grijă  ca 
enoriaşii  săi  să  nu  fie  nedreptăţiţi  sau  batjocoriţi  prin  lăcomia  şi  răutatea 
celor  care  strângeau  impozite.  Din  această  pricină.  Sfântul  Teofilact  -  aşa 
cum  ne  mărturiseşte  prin  scrisorile  sale  -  a  avut  mult  de  suferit  din  pricina 
lui  Iasites,  cel  care  era  mai  mare  peste  zbirii  care  strângeau  dajdia49. 

în  vremea  păstoririi  Sfântului  Teofilact,  s-au  petrecut  în  Bulgaria  şi 
năvăliri  ale  cumanilor,  care  prădau  şi  mistuiau  cu  foc  cetăţile  şi  sfintele 
biserici50.  Când  pagubele  erau  prea  mari,  iar  Biserica  nu  avea  resursele 
necesare  pentru  refacerea  celor  distruse,  arhiepiscopul  cerea  ajutorul  prie¬ 
tenilor  săi  cu  dare  de  mână  din  aristocraţia  bizantină.  Iată  ce  îi  scrie  unuia 
dintre  aceştia,  anume  fiului  sevastocratorului:  „Te  rog,  milostiveşte-te  de 
biserică,  ce  era  vestită  altădată,  pe  care  evlaviosul  Boris,  ţarul  Bulgariei,  a 
înălţat-o  împreună  cu  alte  şapte  biserici.  El  a  construit-o,  iar  tu  înnoieşte-o, 
ca  Domnul  să  înnoiască  duh  drept  înăuntrul  tău"51. 

Episcopului  de  Vidin,  care  se  plângea  de  greutăţile  şi  necazurile  ce  le 
întâmpină.  Sfântul  Teofilact  îi  scria  aceste  cuvinte  de  mângâiere:  „Cu 
adevărat,  preacinstite  frate,  mari  sunt  şi  suferinţele  tale  şi  pot  mişca  orice 
inimă.  Cine  va  tăgădui  aceasta?  Afară  luptă,  înlăuntru  spaimă  şi  nu  este 
cine  să  ajute  şi  împreună  să  lupte.  Că  vrăjmaşii  trâmbiţează  şi  capul  îl  ridică, 
iar  stârvurile  robilor  tăi  le  pun  spre  mâncare  păsărilor  cerului.  Varsă  sângele 
lor  ca  apa  împrejurul  cetăţii  voastre  şi  n-are  cine  să-i  îngroape.  Prietenii  şi 
cei  de  aproape  stau  departe,  iar  dacă  se  apropie,  mai  cu  viclenie  aruncă 
pierzătoarea  cursă.  Pentru  că  s-a  răcit  dragostea  şi  vrăjmaşii  omului  sunt 
casnicii  lui.  Acestea,  în  adevăr,  pot  să  amărască  sufletul  mai  mult  decât  se 


n  D.  Obolensky,  op.  cit.,  pp.  57-58. 

50 1.  Snegarov,  Istorija  na  Ochridskata  archiepiskopija,  tom  I,  Sofia,  1924,  p.  198-204. 

51  Blagoviestnik,  ed.  cit.,  p.  16;  vezi  fi  L.  Kavelin,  Socinenija  blajenogo  Feo/ilakta 
Bolgarskogo,  archiqfiscopa  Pervoj  Justiniany,  Moscova,  1870. 


34 


poate  spune;  căci  dacă  ne  gândim  că  întreaga  minte  suferă  şi  toată  inima 
pătimeşte  îndată,  nenorocirile  acestea  fiind  împărtăşite  cuiva  pot  să  fie 
mângâiere  pentru  noi.  Spune-mi,  cine  este  scutit  de  nenorocirile  timpului 
de  acum?  Nimeni,  precum  cred  eu.  Că,  dacă  cineva  ar  fi  atât  de  fericit,  încât 
să  nu  aibă  nici  o  supărare  (ceea  ce  se  pare  cu  neputinţă),  totuşi,  dacă  voieşte 
să  se  supună  legii  lui  Hristos,  el  însuşi  trebuie  să  sufere  pentru  durerile 
altora,  pentru  că  ni  se  porunceşte  «să  plângem  cu  cei  ce  plâng»  (Romani  12, 
15).  Căci,  dacă  nimic  din  cele  pe  care  le  suferă  alţii  nu-1  ating,  mai  nefericit 
este  acela  decât  toţi  cei  care  suferă;  căci  fericiţi  sunt  cei  care  plâng  şi  vai 
celor  ce  râd.  Vezi  ce  fel  de  sfârşit  le  putem  prevesti  acestora?  Deci,  nu  numai 
tu  eşti  strâmtorat  de  necazuri.  Ai  duşmani  mulţi?  Dar,  desigur,  nu  mai  cruzi 
decât  aceia  care  sunt  prin  părţile  acestea  şi  care  duc  în  robie  unul  din  cinci 
copii  şi  ca  pe  dobitoace  obişnuiesc  a-i  ucide,  din  cinci  sau  din  zece  unul. 
Zici  că  ai  năvălitori  de  afară  pe  cumani.  Dar  cine  se  poate  compara  cu  aceia 
care  năvălesc  din  Cetate  [Constantinopol]  împotriva  noastră,  a  ohridenilor? 
Acei  care  se  duc  în  Cetate,  pentru  plăcere  şi  pentru  coroană  răpesc  toate  şi 
le  iau  cu  dânşii,  nefiind  cel  ce  izbândeşte,  nici  cel  ce  izbăveşte,  căci  cine  se 
poate  împotrivi  celor  din  Cetate?  Ai  oameni  răi?  Dar  acei  cetăţeni  răi  sunt 
copii,  pe  lângă  bulgarii  noştri.  [...]  O  singură  scăpare  este  şi  un  singur  leac  la 
cei  ce  suferă,  că,  deşi  din  pricina  atâtor  necazuri  ne-am  întristat,  să  nu  ne 
mai  văităm,  chiar  de  am  suferi  încă  şi  mai  multe  supărări.  Dacă  însă  ne  vom 
ruga  şi  cu  lacrimi  vom  cere  ajutorul  lui  Dumnezeu,  cred  că  vom  vedea 
arătându-se  mila  şi  îndurarea  Sa  către  noi"52. 

La  Ohrida,  Sfântul  Teofilact  a  scris  şi  două  lucrări  hagiografice  de  mare 
importanţă,  privitor  la  răspândirea  creştinismului  pe  pământurile  slave. 
Cea  dintâi  este  Pătimirea  celor  cincisprezece  mucenici  din  Tiberiopole-Strumiţa w, 
care  s-au  săvârşit  la  Tibcriopole  (în  apropiere  de  Ohrida)  pe  vremea  lui  Iulian 
Apostatul  (PG 126,  col.  151-222).  Cea  de  a  doua  este  Viaţa  Sfântului  Clement, 
Arhiepiscopul  Bulgariei 51  (+916),  care  este  socotit  Apostolul  bulgarilor  (PG 


S!  Reprodusă  după  lucrarea  menţionată  în  nota  următoare  (pp.  84-87). 

M  Această  lucrare  hagiografică  a  fost  tradusă  şi  în  limba  română  de  episcopul  Gherasim 
Titnuş  şi  a  apărut  mai  întâi  în  periodicul  Calea  Vieţii,  în  nr.  10, 11, 12/1905  şi  1,2, 3/1906,  iar 
mai  apoi  a  fost  publicată  în  extras  sub  titlul:  Martirii  din  Vbmopole,  Stabilimentul  de  arte 
grafice.  Bucureşti,  1907, 91  p. 

5i  Alte  studii  despre  această  lucrare  vezi  la:  M.  Jugie,  L'aiiteur  de  la  Vie  de  S.  Clement 
de  Bulgarie,  în  rev,  Echos  d'Orient,  tom.  23, 1924,  pp.  5-8;  I.  Snegarov,  Les  sources  sur  la  vie 
et  l'activite  de  Clement  d'Ochrida,  în  rev.  Byiantinobulgarica,  tom.  1,  1962,  pp,  79-119;  S. 
Maslev,  Zur  Quellenfrage  der  Vita  Clementis,  în  rev.  Byzantinische  Zeitschrift,  tom.  70, 1977, 
pp.  310-315;  D.  Obolensky,  Theophylact  of  Ochrid  and  the  Autorship  ofthe  Vita  Clementis,  în 


35 


126,  col.  1193-1246).  în  aceste  două  lucrări  hagiografice  Sfântul  Teofilact 
reflectă  în  chip  vădit  apropierea  sa  duhovnicească  de  slavi  şi  de  tradiţia 
chirilo-metodiană55,  arătând  o  deschidere  primitoare  pentru  limba  şi  cultura 
popoarelor  nou  convertite  la  creştinism  de  către  Sfinţii  Chirii  şi  Metodiu  şi 
cei  cinci  ucenici  ai  lor56,  contrabalansându-se  astfel  presupusul  său  ataşament 
excesiv  la  cultura  greacă.  De  fapt,  însuşi  Sfântul  Teofilact  s-a  numit  pe  sine 
„bulgar",  într-una  din  scrisorile  către  Maria  de  Alania57. 

Sfântul  Teofilact  a  scris,  de  asemenea,  o  Omilie  asupra  celei  de  a  unsprezecea 
Evanghelii  a  învierii  care  se  citeşte  la  Utrenie  (publicată  fragmentar  în  PG 
126,  col.  145-150),  o  omilie  la  sărbătoarea  împărătească  a  Intrării  Maicii  Domnului 
în  biserică 18  (PG  126,  col.  129-144),  dar  şi  o  omilie  întru  Cinstirea  Sfintei  Cruci 
(PG  126,  col.  105-130). 


rev.  Byzantium  (Tribute  to  A.  N.  Stratos),  tom.  2,  Atena,  1986,  pp.  601-618;  N.  Dragova, 
Theophylad  ofOchrida  's  Old  Bulgaria n  Sources  on  Cyril  and  Methodius,  în  rev.  Etudes  balkaniques, 
nr.  3-4,  Sofia,  1992,  pp.  107-110;  I.  Iliev,  The  Manuscript  Tradition  and  the  Authorship  of  the 
Long  Life  ofSaint  Clement  ofOchrid,  în  Byzantinoslavica,  tom.  53, 1992, 68-73;  P.  Devos,  L'auteur 
de  la  vie  de  Saint  Clement  d'Ochrida,  în  Analecla  Bollandiana,  tom.  112, 1994,  p.  32;  I.  G.  Iliev, 
The  Long  Life  of  Saint  Clement  ofOchrid.  A  Criticai  Edition,  în  rev.  Byzantinobutgariai,  tom.  9, 

1995,  pp.  62-120, 

55  Vezi;  Geriiard  Podskalsky,  Ztvei  Erzbischofe  von  Achrida  ( Ochrid)  and  ihre  Bedeutungfur 
die  Profan-  und  Kirchengeschichte  Mazedonieits:  Theophylaktos  und  Demetrios  Chomaienos,  în:  La 
spirittialite  de  l’unwers  byzantin  dans  le  verbe  et  l'image,  Tumhout,  1997,  p.  242;  M..  MuLLett, 
Theophylad  of  Ochrid:  Reading  the  Lellers  of  a  Byzantine  Arehbishop,  ed.  cit.,  p.  81  şi  următoarele. 

“  Pomenirea  Sfinţilor  Chirii  şi  Metodiu  se  săvârşeşte  în  Biserica  Ortodoxă  la  11  mai, 
iar  ucenicii  lor:  Arhiepiscopul  Clement  şi  Cuvioşii  Gorazid,  Naum,  Anghelar  şi  Sava, 
luminătorii  slavilor  de  sud  sunt  prăznuiţi  la  27  iulie. 

57  P.  Gautier,  Theophylacte  d' Achrida  -  Leltres,  Tesalonic,  1986,  pp.  140-141;  D.  Obolensky, 
op.  cit.,  p.  81;  Hristo  Melovski,  St.  Naum  in  the  Moshopole  Collectanea  (1741-1742),  Skopije, 

1996,  p.  254. 

“  Această  omilie  a  fost  întrebuinţată  -  poate  de  Sfântul  Dimitrie  al  Rostovului  sau 
poate  de  alţi  hagiografi  -şi  pentru  alcătuirea  cuvântului  de  la  prăznuirea  Intrării  în  biserică 
a  Maicii  Domnului,  prezent  până  astăzi  îh  Vieţile  Sfinţilor,  în  ziua  a  douăzeci  şi  una  a  lunii 
noiembrie  (vezi  şi  ediţia  recentă  românească  îngrijită  de  arhimandrit  Ioanichie  Bălan).  în 
locul  mai  sus  pomenit,  Sfântul  Teofilact  este  numit  „arhiepiscopul  Tesalonicului",  cu  toate 
că  citatele  aparţin  scrierii  sale,  iar  în  sinaxarele  ortodoxe  nu  regăsim  decât  doi  Sfinţi  care 
poartă  acest  nume;  Sfântul  Teofilact  Mărturisitorul,  episcop  al  Nicomidiei  (+  pe  la  842  şi 
prăznuit  la  8  martie)  şi  Sfântul  Teofilact,  arhiepiscopul  Ohridei.  Două  manuscrise  româneşti 
cuprind  traducerea  acestei  omilii  a  Sfântului  Teofilact:  ms.  4787  BAR  de  la  finele  veacului 
al  XVm-lea  (f.  246-261)  şi  ms.  32 94  BAR  din  anul  1827-1833  (f.  95-97). 


36 


în  vremea  episcopatului  său  de  la  Oh  rid  a,  a  fost  însoţit  şi  ajutat  de 
fratele  său,  Dimitrie,  care  era  cleric59.  Sfântul  Teofilact  îl  pomeneşte  adeseori 
pe  Dimitrie  în  epistolele  sale  şi  îi  dedică  şi  două  lucrări:  una  referitoare  la 
eunuci60,  iar  cea  de  a  doua  legată  de  post  şi  ajunare61.  Se  pare  că  Dimitrie  a 
murit  de  tuberculoză,  pe  la  anul  1107-1108,  la  Tesalonic62,  chiar  în  braţele 
fratelui  său  Teofilact.  De  moartea  lui  Dimitrie,  pe  care  îl  socotea  o  mângâiere 
şi  un  mare  sprijin  al  bătrâneţilor  sale.  Sfântul  Teofilact  a  fost  mult  îndurerat. 

Fiind  un  literat  înzestrat  cu  o  mare  sensibilitate,  a  alcătuit  ocazional  şi 
poezii  iambice  şi  anacreontice  pe  care,  în  diferite  împrejurări,  le-a  dedicat 
apropiaţilor  sau  celor  cu  care  se  afla  în  corespondenţă63.  Sfântul  Teofilact 
a  închinat  două  poeme  şi  imnelor  Sfântului  Simeon  Noul  Teolog  pe  care  îl 


s’  Despre  Dimitrie,  fratele  Sfântului  Teofilact,  cunoaştem  că  era  eunuc  şi  era  un  om 
foarte  virtuos.  Se  pare  că  Teofilact  împreună  cu  Dimitrie  erau  cei  mai  mari  ca  vârstă 
dintre  fraţi,  deoarece,  pe  când'era  la  Ohrida,  Sfântul  Teofilact  îi  scrie  dascălului  Nichita 
din  Constantinopol:  „fraţii  mei,  care  sunt,  de  asemenea,  învăţăceii  tăi"  (cf.  PG  126,  col. 
373).  De  aici  putem  înţelege  că  Sfântul  Teofilact  mai  avea  şi  alţi  fraţi.  Oricum,  pe‘; lângă 
Dimitrie,  care  avea  o  fire  plăpândă  şi  bolnăvicioasă.  Sfântul  Teofilact  -  în  scrisoarea  sa 
către  Nichita,  medicul  împăratului  mai  pomeneşte  de  un  frate  care  avea  o  fire  robustă 
şi  era  un  marinar  foarte  curajos  (cf.  PG  126,  col.  473).  De  asemenea,  din  prima  din  cele 
două  poezii  tânguitoare  alcătuite  la  moartea  lui  Dimitrie,  aflăm  că  Sfântul  Teofilact  era 
mai  vârstnic  decât  Dimitrie  şi  tot  aici  pomeneşte  şi  despre  nepoţii  lor  (cf.  P.  Gautier, 
L'episcopat  de  Theophylacte  Hephaistos  archeveque  de  Bulgarie,  ed.  cit.,  p.  173-175). 

“  Cf.  M.  D.  Spadaro,  Un  inedilo  di  Teofilalto  di  Achrida  sull'eunuchia,  în  Rivista  di  Studi 
Bizantini  e  Slavi,  tom.  1, 1981,  pp.  3-38. 

61  Gerhard  Podskalsky,  art.  Theophylacte  d' Achrida,  în  Diclionnaire  de  Spiritualite,  tom. 
XV,  Paris,  1991,  col.  545. 

a  Sfântul  Teofilact  avea  o  căsuţă  la  Tesalonic,  după  cum  însuşi  mărturiseşte  atât  în 
scrisoarea  sa  către  Nicolae  Callicles  (PG  126,  col.  476),  cât  şi  în  cea  către  magistrul  loan 
(PG  126,  col.  484-485). 

“  Dintre  aceste  poezii,  multe  s-au  pierdut  însă  câteva  s-au  păstrat  şi  sunt  cunoscute 
până  azi.  14  dintre  poeziile  Sfântului  Teofilact  au  fost  publicate  de  M.  Mercati  (Poesie  di 
Teofilatto  di  Bulgaria,  în  rev.  Studi  bizantini,  Napoli,  1924,  pp.  173-194)  şi  apoi,  alături  de 
alte  poezii  care  au  fost  descoperite  în  alte  manuscrise,  au  fost  reeditate  de  F.  Gautier 
(Theophylacte  d' Achrida,  Discours,  Traites,  Poesies,  ed.  cit.,  pp.  345-377).  Sfântul  Teofilact,  în 
corespondenţa  sa  (scrisoarea  către  Mermentulos)  mărturiseşte  că  uneori  îşi  ocupa  timpul 
liber  cu  alcătuirea  de  elegii  în  versuri  iambice  (PG  126,  col.  393-396).  Despre  poeziile  sale 
vezi  şi;  R.  Anastasi,  Note  critiche,  în  rev.  Siculorum  Gymnasium ,  tom.  34, 1981,  pp.  271-283; 
R.  Romano,  La  metrica  di  Teofillato  di  Bulgaria,  în  Rivista  Accademica  Pontaniana,  t.  32, 1983, 
pp.  175-186. 


37 


preţuia  foarte  mult  şi  despre  ale  cărui  imne  spunea:  „Toată  lumea  ar  trebui 
să  citească  această  carte!"64. 

Cu  inima  plină  de  durere  din  pricina  morţii  fratelui  său,  Sfântul 
Teofilact  i-a  închinat  două  poezii  în  care  săvârşeşte  vrednică  pomenire 
virtuosului  Dimitrie.  Pentru  frumuseţea  versurilor,  aşezăm  aici  partea 
finală  din  cea  de  a  doua  poezie,  alcătuită  în  versuri  iambice65: 

Cui  îi  voi  descoperi  amarul  care  m-a  pătruns, 
căci  tu  nu-mi  mai  eşti  leac  pentru  dureri? 

Cui  îi  voi  mai  spune  gândul  meu  ascuns, 
căci  tu  nu-mi  mai  eşti  tainiţă  de  cugetări? 

Cine  îmi  va  fi  nemincinos  în  sfătuire, 
folos  grăind  şi  nicidecum  prăpăstuire, 
vorbindu-mi  sincer,  dar  nestâmind  plăcere, 
căci,  vai!  tu  eşti  cuprins  de  veşnică  tăcere. 

Pe  mine  cel  bătrân,  adeseori  m-ai  sfătuit, 
frate  mult  iubit,  cu  sufletul  smerit; 
dregând  cuvântul  tău,  cu  vrednica  cinstire  îl  sărai, 
iar  vreunui  băiat  trufaş,  înfumurarea  iute-i  alungai, 
copil  bătrân,  pe  mine,  bătrân  copil  mai  bun  tu  mă  făceai. 

O,  mort  viu,  cu  totul  pe  mine  nu  mă  părăsi, 
căci  viu  mort  sunt  dacă  de  vederea  ta  mă  voi  lipsi. 

Şi  chiar  de  pentru  mine  tu  erai  gură  şi  limbă  grăitoare, 

tărie  în  picioare  şi  mână  prea  folositoare, 

isteţime,  auz,  lumină,  inimă,  caldă  suflare 

spre  slujirea  mea  prefăcute-n  mădulare, 

insuflare,  dreaptă  îndemnare,  vitejie, 

risipirea  neliniştilor  şi  iscusită  iconomie, 

acum,  stând  în  înalturi,  fii  pentru  mine  toate-acestea. 

Credinţă  am  că  Domnului  îndrăzneţ  şi  aproape-I  eşti, 
căci  sunt  încredinţat  că  Dumnezeu  ţi-a  fost  aproape  ţie, 
că  aceasta  tu  ţi-ai  dobândit-o  dintru  curăţie. 

E  limba  unui  frate  cea  care-ţi  spune  acest  cuvânt, 
şi,  ca  nevrednic  dar,  e  aşezat  pe-al  tău  mormânt, 
dar  tu,  cu  milă  judecând,  primeşte  toate  acestea. 


M  La  P.  Gautier,  Theophylacte  d'Achrida,  Discours ,  Traites,  Poesies,  ed.  cit.,  pp.  353-355 
(cf.  D.  Obolensky,  op.  cit.,  p,  57). 

45  Traducere  după  P.  Gautier,  L' episcopal  de  Theophylacte  Hephaistos  archeveque  de 
Bulgarie,  ed.  cit.,  pp.  174, 177. 


38 


Datorită  preocupărilor  sale  scriitoriceşti,  a  erudiţiei  sale,  a  perfecţiunii 
şi  purităţii  stilului  său  literar,  a  familiarităţii  sale  atât  cu  autorii  profani, 
cât  şi  cu  cei  Sfinţi,  arhiepiscopul  Teofilact  ocupă  un  loc  de  cinste  în  pleiada 
marilor  scriitori  bizantini.  Dar,  mai  cu  seamă.  Sfântul  Teofilact  -  prin 
nevoinţele  trupeşti  şi  duhovniceşti  săvârşite  întru  împlinirea  sfintelor 
porunci  ale  Evangheliei  -  are  un  loc  de  cinste  în  Ceata  Sfinţilor  ierarhi  ai 
Bisericii  Domnului  Hristos,  un  loc  şi  o  duhovnicească  sălăşluire  ce  nu  este 
supusă  stricăciunii  şi  nestatorniciei  slavei  omeneşti. 

Anul  morţii  Sfântului  Teofilact  nu  ne  este  cunoscut  foarte  exact.  Se 
pare  că  una  dintre  ultimele  scrisori  datate  ale  Sfântului  este  din  anul  1108, 
însă  ostenelile  sale  duhovniceşti  -  în  ciuda  îndelungatelor  sale  suferinţe 
trupeşti  (gută,  sciatică,  torticolis)  -  s-au  întins  până  în  anii  1125-1126  sau 
mai  târziu66. 

Ne  este  cunoscut  că  înainte  de  obştescul  sfârşit  Sfântul  Teofilact  a  părăsit 
Ohrida  şi  s-a  întors  în  patria  sa,  anume  la  Tesalonic.  Aici,  odihnindu-se  şi 
despovărându-se  de  haina  cea  grea  a  bătrâneţilor  şi  a  beteşugurilor  trupeşti, 
şi-a  dat  sufletul  său  curat  în  mâinile  lui  Dumnezeu  şi  astfel  a  purces  spre 
locaşurile  Sfinţilor,  acolo  unde  nu  este  nici  durere,  nici  întristare,  nici 
suspinare,  ci  viaţă  fără  de  sfârşit.  •  • 

Cinstirea  Sfântului  Teofilact 

în  sânul  Bisericii  Ortodoxe,  Arhiepiscopul  Teofilact  al  Ohridei  şi 
Bulgariei  a  fost  îndeobşte  numit  „Fericit"  şi  „Sfânt",  cu  toate  că  unii  oameni 
ai  ştiinţei  profane  contestă  această  calitate  a  sa,  deoarece  cunosc  în  chip 
fragmentar  şi  nelucrător  duhovniceşte,  viaţa  şi  opera  Sfântului  Teofilact. 

Unii  oamenii  de  ştiinţă  care  au  contestat  sfinţenia  arhiepiscopului  Teofilact 
al  Ohridei,  nu  au  făcut  această  afirmaţie  conştient  şi  direct,  pe  de  o  parte 
pentru  că  nu  îi  interesa  în  mod  lucrător  această  dimensiune  a  firii  umane 


u  Există  mărturii  istorice  că  Sfântul  Teofilact  era  încă  în  viaţă  în  acea  perioadă, 
deoarece  s-a  păstrat  o  poezie  care  a  fost  alcătuită  în  anul  „6634  de  la  Facerea  lumii'' 
(1125/1126).  Această  poezie  a  fost  închinată  imnelor  Sfântului  Simeon  Noul  Teolog,  (cf. 
P.  Gautier,  op.  cit.,  p.  169).  Referitor  la  această  poezie,  D.  Obolensky  scria:  „Fără  îndoială, 
entuziasmul  său  pentru  imnele  lui  Simeon  porneşte  de  la  sensibilitatea  sa  poetică  şi  de 
la  conştientizarea  valorilor  spirituale.  Următorul  aspect  este  relevant:  cititorul  scrisorilor 
Iui  Teofilact  nu  ar  bănui  la  început  că  acest  prelat  ocupat,  îngrijorat  şi  câteodată  irascibil 
ar  putea  găsi  comuniune  în  spirit  cu  acel  mare  maestru  al  vieţii  Contemplative,  ale  cărui 
scrieri  mărturisesc  mereu  lumina  divină"  (op.  cit.,  p.  57). 


39 


(adică  sfinţenia),  iar  pe  de  altă  parte,  din  pricină  ca  pentru  dânşii  arhiepiscopul 
Teofilact  nu  este  cu  adevărat  (adică  în  sensul  cel  mai  profund)  o  persoană  şi  o 
taină,  ci  un  obiect  de  studiu  care  poate  fi  supus  unei  „disecţii"  prin  metodele 
ştiinţifice.  Nu  vom  contesta  micile  puteri  ale  cunoaşterii  prin  metoda  de 
cercetare  ştiinţifică,  însă  atâta  timp  cât  cel  care  foloseşte  această  metodă  este 
rob  al  firii  căzute  şi  nu  s-a  împărtăşit  în  chip  conştient,  lucrător  şi  statornic  de 
harul  lui  Dumnezeu,  toată  cunoştinţa  sa  este  tulbure,  ca  una  care  este 
amestecată  cu  acea  mândrie  subţire  pe  care  Sfinţii  Părinţi  o  numesc  „părere 
de  sine",  „închipuire  de  sine"  sau  „nălucire  de  sine"  şi,  din  această  pricină, 
mintea  îi  este  robită  de  înşelăciune  într-o  măsură  mai  mare  sau  mai  mică  şi 
astfel  va  alerga  spre  circumscrierea  celor  pe  care  crede  şi  i  se  pare  că  le  cunoaşte. 
Iar  dorinţa  de  circumscriere  a  informaţiilor  sau  cunoştinţelor  este  proprie  firii 
căzute  şi  este  cea  care  a  dat  naştere  tuturor  ereziilor.  Savant  nu  este  cel  care 
deţine  un  cumul  de  informaţie  interpretată  sau  interpretabilă,  ci  acela  care 
înţelege  profunzimea  in-formaţiei  şi,  respectând  taina  ei  sporeşte  în  adevăr. 
Iar  adevărul  nu  este  ceva,  ci  Cineva,  iar  Domnul  nostru  Iisus  Hristos  (şi 
asemenea  şi  Sfinţii  Săi)  poate  fi  cunoscut  doar  prin  smerită-cugetare. 

După  cunoştinţa  noastră,  dintre  cercetătorii  care  au  studiat  mai  recent 
activitatea  şi  opera  Sfântului  Teofilact,  doar  D.  Obolensky  a  afirmat  făţiş 
că  numirea  de  „Sfânt",  dată  arhiepiscopului  nu  este  meritată.  Această 
părere  a  afirma  t-o  în  finalul  studiului  său  dedicat  arhiepiscopului  Teofilact, 
din  lucrarea:  Six  Byzantine  Portraits  (Oxford,  1988,  p.  81).  Reproducem  aici 
acest  pasaj  în  întregime,  inclusiv  nota: 

„Faima  postumă  a  lui  Teofilact  a  fost  marcată  de  neînţelegeri  şi  erori. 
Am  văzut  că  Erasmus,  care  s-a  folosit  mult  de  comentariile  lui,  a  crezut 
pentru  o  vreme  ca  numele  lui  era  Vulgarius.  O  greşeală  şi  mai  gravă  a  fost 
făcută  de  călugărul  bulgar  Paisie,  de  la  mănăstirea  Hilandar  din  Muntele 
Athos.  în  Istoria  slavo-bulgară,  acel  manifest  al  naţionalismului  bulgar  scris 
în  1762,  el  a  menţionat  că  Teofilact  era  patriarh  de  Târnovo  (scaunul 
primatului  Bulgariei  după  1235)  şi  în  aceeaşi  lucrare  l-a  ridicat  la  rangul 
de  sfânt*.  Ne  îndoim  că  Teofilact  ar  fi  meritat  această  mistificare  postumă". 

Nu  dorim  să  insistăm  prea  mult  asupra  acestei  afirmaţii  şi  concluzii 
făcute  cu  responsabilitate  strict  personală  de  către  autorul  ei,  însă  din 


*  Jstoriya  slavenobolgarskaya,  ediţia  I.  Ivanov  (Sofia,  1914),  36-37, 75-76.  Cf .  I.  Snegarov, 
Le s  sources  sur  la  vie  et  Vact ivite  de  Clement  d'Ochrida,  Byzantinobulgarica ,1,  (1962),  112-114. 
Credinţa  în  sfinţenia  lui  Teofilact,  susţinută  în  secolul  al  XVil-lea  la  Paris,  provine  poate 
dintr-un  cult  local  centrat  sau  legat  de  Ohrida.  Vezi  N.  Veiimirovici,  Prologuefrom  Ochrid, 
Birmingham,  1985,  p.  395. 


40 


respect  pentru  cititori  vom  arăta  şubrezimea  acestei  afirmaţii,  folosind 
metoda  ştiinţifică.  îndrăznim  să  facem  acest  lucru,  deoarece,  în  contextul 
prezentat,  este  necesar  să  înţelegem  dacă  D.  Obolensky  are  într-adevăr 
competenţa  de  a  se  pronunţa  asupra  sfinţeniei  arhiepiscopului  Teofilact. 
Scrierile  Sfântului  Teofilact  -  între  acestea  figurând  şi  scrisorile  sale  care 
s-au  aflat  la  baza  concluziilor  majore  ale  studiului  lui  D.  Obolensky  -, 
sunt  datate  până  la  anul  1108.  Dar  ultima  scriere  a  Sfântului  Teofilact  este 
o  poezie  din  anii  1125-1126.  Acum,  vom  considera  în  mod  aprioric  că 
arhiepiscopul  Teofilact  nu-şi  merită  numirea  de  „Sfânt",  iar  aşezarea  sa 
lăuntrică,  la  anul  1108  este  în  conformitate  cu  afirmaţia  făcută  de  autorul 
mai  sus  numit  (consimţim  la  acest  raţionament  numai  formal).  Aşadar, 
având  în  vedere  că  din  perioada  1108-1125,  adică  vreme  de  17  ani  nu  avem 
nici  o  mărturie  istorică  despre  Sfântul  Teofilact,  putem  afirma  în  mod 
ştiinţific  că  despre  aceşti  17  ani  nu  cunoaştem  cu  certitudine  nimic  legat 
de  arhiepiscopul  Teofilact.  Deocamdată,  aceşti  ani  sunt  o  taină  şi  asta  cu 
sau  fără  vrerea  cercetătorilor.  Pentru  a  continua  raţionamentul,  putem 
socoti  că  aceşti  ani  au  fost  pentru  Sfântul  Teofilact  o  vreme  de  pocăinţă,  de 
sporire  duhovnicească  şi  de  statornică  împărtăşire  din  harul  lui  Dumnezeu, 
sau  putem  proiecta  asupra  acestor  ani  propria  noastră  cunoştinţă  stricată 
de  patimi,  propria  noastră  neîmplinire,  propria  noastră  deznădejde  izvo¬ 
râtă  din  înălţarea  minţii,  mustrarea  conştiinţei  şi  nesimţirea  duhovnicească. 
Dar  aici,  ştiinţa  şi  metodele  ei  nu  ne  mai  pot  ajuta  numai  dacă  le  racordăm 
la  înfricoşătoarea  Judecată  şi,  deci.  Ia  împlinirea  poruncilor  Sfintei 
Evanghelii,  cea  care  va  fi  „metoda  ştiinţifică"  nemincinoasă  după  care  se 
va  desfăşura  atunci  „disecţia"  gândurilor  şi  simţămintelor  noastre,  ale 
tuturor.  Cei  care  se  sârguiesc  şi  iau  aminte  în  chip  lucrător  la  tâkuirile 
Sfântului  Teofilact  la  Noul  Testament,  se  mângâie  cu  bună  nădejde,  ştiind 
că  prin  rugăciunile  şi  tâlcuirile  Sfântului,  pot  dobândi  luminare  a  minţii, 
sporire  duhovnicească,  învrednicim  de  Sfintele  Taine  şi  răspuns  bun  la 
înfricoşătoarea  Judecată  a  lui  Hristos.  Iar  aceasta  este  o  nădejde  bună, 
curată  şi  cu  desăvârşire  nemincinoasă,  pentru  că  arhiepiscopul  Teofilact 
este  mărturisit  Sfânt.  Pentru  aceasta,  stau  mărturie  cuvintele  Sfinţilor 
Bisericii  Ortodoxe,  căci  numai  aceştia  au  fost  cu  adevărat  luminaţi  de  haml 
dumnezeiesc,  care  dăruieşte  sfinţenia  ca  rod  al  cunoştinţei  duhovniceşti, 
izvorâte  din  împlinirea  poruncilor.  Socotim  că  aceia  care  au  voit  să  priceapă 
au  priceput. 

în  anul  2000,  la  celebrarea  a  două  milenii  de  creştinism.  Biserica  Ortodoxă 
Rusă  a  publicat  o  ediţie  festivă  a  Tâicuirii  celor  patru  Evanghelii  a  Sfântului 
Teofilact.  îngrijitorii  acestei  ediţii,  în  cuvântul  către  cititor  spuneau:  „Fericitul 


41 


Teofilact  nu  este  canonizat  de  către  Biserica  Ortodoxa,  dar  din  vremurile  din 
vechime  el  a  fost  cinstit  ca  Părinte  şi  învăţător  al  Bisericii"67. 

Dar,  în  sinaxarele  tipărite  mai  recent,  îl  regăsim  pe  arhiepiscopul  Teofilact 
trecut  în  rândul  Sfinţilor68.  Fericitul  Nicolae  Velimirovici,  în  lucrarea  sa 
Prologue  from  Ochrida consemnând  un  cult  local,  aşează  în  ziua  a  treizeci 
şi  una  a  lunii  decembrie  şi  pomenirea  Sfântului  Teofilact: 

„32  decembrie  -  Fericitul  Teofilact,  Arhiepiscopul  Ohridei.  Născut  în  insula 
Eubeea  şi  educat  la  Constantinopol  de  cei  mai  de  seamă  dascăli  ai  vremii, 
Teofilact  a  devenit  cleric  al  Bisericii  Sfânta  Sofia  El  a  fost  ales  episcop  şi  a 
fost  trimis,  împotriva  voii  sale  la  Ohrida,  unde  şi-a  petrecut  mai  bine  de  25 
de  ani.  Episcopul  Dimitrie  Chomatenos™  al  Ohridei  l-a  numit  pe  Teofilact 
«preaînţeleptul  arhiepiscop».  Teofilact  a  fost  un  om  foarte  învăţat  atât  în 
cele  profane,  cât  şi  în  cele  duhovniceşti,  având  rafinate  gusturi  bizantine  şi 
fiind  din  fire  melancolic  şi  sensibil.  Printre  slavii  din  Ohrida,  Teofilact  se 
socotea  pe  sine  asemenea  unui  surghiunit  între  barbari.  El  a  scris  tâlcuiri  la 
cele  patru  Evanghelii  şi  la  celelalte  cărţi  ale  Noului  Testament  [afară  dc 
Apocalipsa],  Aceste  tâlcuiri  au  fost  scrise  pe  scurt  după  cele  ale  Sfântului 
Ioan  Gură  de  Aur.  Takuirile  lui  Teofilact  sunt  pentru  vremurile  noastre  o 
lectură  duhovnicească  foarte  hrănitoare,  care  aduce  mari  şi  îmbelşugate 
roade.  Dintre  scrierile  sale  ne  mai  sunt  cunoscute  epistolele  şi  viaţa  Sfântului 
Clement  al  Ohridei.  La  vârsta  bătrâneţii  s-a  retras  de  la  Ohrida  la  Tesalonic, 
unde  şi-a  sfârşit  viaţa,  trecând  la  veşnicia  cea  fericită". 

în  Sinaxarul  editat  de  Mănăstirea  Simonos  Petra  din  Sfântul  Munte 
Athos71,  regăsim  şi  prăznuirea  Sfântului  Teofilact: 

„32  decembrie  -  Pomenirea  Sfântului  Teofilact,  arhiepiscopul  Ohridei.  Născut 
în  insula  Euripos,  Sfântul  Teofilact  a  fost  crescut  la  Constantinopol  la  şcoala 


Blagoviestnik,  ed.  cit.,  p.  17.  Atât  în  edi{ia  rusă  cât  şi  în  ediţia  americană  a  tâkuirii 
la  Evanghelii,  autorul  este  cinstit  cu  numele  de  „Fericit". 

“  Sinaxar  ortodox  general  şi  dicţionar  aghiogmfic,  îngrijit  de  arhimandrit  Ioanichie  Bălan, 
ed.  Episcopiei  Romanului,  1998,  pp.  87,  358. 

65  Părintele  Nicolae  Velimirovici  (1880-+1956)  a  fost  şi  episcop  de  Ohrida  şi  este 
canonizat  -  trecut  în  rândul  Sfinţilor  -  atât  de  către  Biserica  Ortodoxă  Rusă  din  Exil  (cf. 
Dr.  J.  M.  de  Vyver,  Recently  Canonizai  Orthodox  Saints:  Their  Lives  and  lcons,  Detroit,  2000, 
44  p.),  cât  şi  de  către  Biserica  Ortodoxă  Sârbă. 

70  Dimitrie  Chomatenos  (ccall50-tl236)  a  fost  episcop  al  Ohridei  în  primul  sfert  al 
veacului  al  XJll-lea. 

n  Le  Synaxaire,  editat  in  6  volume,  în  limba  franceză,  între  anii  1987-1996  (volumul 
III,  decembrie-ianuarie,  Tesalonic,  1988,  p.  282). 


42 


celor  mai  buni  profesori  ai  învăţăturii  bisericeşti  şi  ai  artei  oratorice.  Cleric 
în  Marea  Biserică  (Sfânta  Sofia),  a  fost  mai  apoi  sfinţit  episcop  şi  trimis 
împotriva  voinţei  sale  la  Ohrida,  unde,  vreme  de  25  de  ani,  a  cârmuit  cu 
înţelepciune  Biserica  bulgară.  Teolog  şi  orator  cu  o  cultură  excepţională; 
ne-a  lăsat  ca  moştenire  spirituală  un  mare  număr  de  omilii,  din  care,  în 
mod  particular,  un  comentariu  complet  al  întregului  Nou  Testament  [afară 
de  Apocalipsa],  inspirat  din  cel  al  Sfântului  loan  Gură  de  Aur,  operă  care  a 
hrănit  meditaţia  creştinilor  ortodocşi  din  generaţie  în  generaţie,  până  în  zilele 
noastre,  atât  la  greci,  cât  şi  în  Bisericile  slave.  La  bătrâneţe  va  părăsi  Ohrida 
pentru  Tesalonic,  unde  îşi  va  încredinţa  sufletul  lui  Dumnezeu  (1126?)". 

Faptul  că  astăzi  găsim  cuprinsă  în  sinaxare  pomenirea  Sfântului 
Teo’filact  nu  este  un  lucru  neobişnuit,  ci  foarte  firesc,  deoarece  canonizarea 
unui  Sfânt  nu  este  un  act  în  sine,  ci  confirmarea  oficială  a  unui  cult  şi  a 
unei  cinstiri  care  deja  exista 

Mărturiile  cinstirii  ce-i  este  adusă  Sfântului  Teofilact  sunt  vechi  şi  sunt 
cunoscute  cel  mai  adesea  sub  formă  scrisă.  Astfel,  în  unele  ediţii  din  secolele 
XVI  şi  XVII  ale  operelor  sale,  este  numit  „preaînţeleptul  Teofilact"  şi  „cel 
între  Sfinţi,  Părintele  nostru  Teofilact"72. 

„Preafericit"  şi  „preacinstit"  este  numit  Sfântul  Teofilact  în  ms.  slav.  97 
BAR  (1520-1535)  la  fila  97:\  dar  şi  în  ms.  grec.  733  (552)  BAR7*,  iar  „preaîn- 
ţelept"  este  numit  şi  de  către  autorul  ms.  rom.  32 94  BAR  (anii  1827-1833)  la 
fila  9575.  De  asemenea,  Sfântul  Dimitrie  al  Rostovului,  în  Hronograful  său,  îl 
numeşte  pe  Teofilact  „Sfânt"76.  Tot  „Sfânt"  îl  numeşte  şi  Sfântul  Antim  Ivi- 
reanul  în  Didahiile  sale,  anume  în  Predoslovie  la  cuvântul  de  învăţătură  în 
Duminica  Floriilor,  iar  în  alte  patru  cuvântări  îl  numeşte  „dumnezeiescul 
Teofilact"77.  „Sfânt"  este  numit  Teofilact  şi  în  Vieţile  Sfinţilor,  la  săvârşirea 
prâznuirii  Intrării  în  biserică  a  Maicii  Domnului.  în  alcătuirea  cuvântului 


72  B.  M.  de  Rubeis,  Disertaţia  de  Theophytacti  gestis  et  scriptis,  PG  123,  col.  39-40;  P. 
Gautier,  Theophylacte  d' Achrida,  Discours,  Trailes,  Poesies,  Tesalonic,  1980,  p.  48;  vezi  şi  ms. 
grec,  734  (557)  BAR  ce  conţine  învăţătura  împărătească  a  Sfântului  Teofilact  (cf.  G.  l.itzic^ 
Catalogul  manuscriselor  greceşti  BAR,  Bucureşti,  1909,  p.  483-484). 

73  Cf.  P.  P.  Panaitescu,  Manuscrise  slave  din  Biblioteca  Academiei  Române,  Bucureşti, 
1959,  pp.124-125;  vezi  şi  A.  Calavrias,  op.  cit.,  p.  61. 

7t  Cf.  G.  Litzica,  op.  cit.,  pp.  492-494.  - 

75  Cf.  G.  Ştrempel,  Catalogul  manuscriselor  româneşti,  Bucureşti,  1987,  tom  IU,  p.  74. 

76  Sfântul  Dimitrie  al  Rostovului,  Hronograf,  Mănăstirea  Neamţ,  1837,  p.  86. 

77  Sfântul  Antim  Ivireanul,  Didahii,  ed.  Minerva,  Bucureşti,  1997,  pp.  126, 128, 134, 
139,184. 


43 


pentni  ziua  a  douăzeci  şi  una  a  lunii  noiembrie,  a  fost  întrebuinţată  şi  omilia 
Sfântului  Teofilact  la  acest  praznic7*. 

„Sfânt"  este  numit  Teofilact  şi  în  Istoria  bisericească  a  arhiepiscopului 
Meletie  al  Atenei,  tradusă  de  mitropolitul  Veniamin  Costachi  şi  tipărită  în 
5  volume  la  Iaşi,  între  anii  1841-1S4379,  în  ms.  grec.  386  (72)  BAR  din  veacul 
al  XVIII-lea60  şi  în  ms.  rom.  4787  BAR  de  la  finele  veacului  al  XVlIl-lea81, 
dar  şi  de  către  Sfântul  Stareţ  Vasile  de  la  Poiana  Mărului,  în  predoslovia 
sa  la  cartea  Sfântului  Grigorie  Sinaitul82. 

Cuvioşii  Grigorie  şi  Gherontie,  traducătorii  ediţiei  româneşti  de  la  1805  a 
Tălcuirii  celor  patru  Evanghelii,  în  cuvântul  către  cititor  îl  numesc  pe  autor: 
„dumnezeiescul  acesta  Părinte  Teofilact,  Arhiepiscopul  Bulgariei".  însuşi 
mitropolitul  Veniamin  Costachi  îl  numeşte  pe  Teofilact  „Fericit",  în  prefaţa 
aceleiaşi  cărţi.  De  asemenea,  Sbomicul  de  la  Valaam,  care  este  o  culegere  despre 
rugăciunea  lui  lisus,  îl  numeşte  „Sfânt"  pe  arhi episcopul  Teofilact  al  Bulgariei*3. 

în  întreaga  sa  operă,  Sfântul  Ignatie  Briancianinov  a  întrebuinţat  de 
nenumărate  ori  tâlcuirile  Sfântului  Teofilact  la  Noul  Testament,  iar  nume¬ 
roasele  referinţe  stau  mărturie  pentru  aceasta.  Astfel,  Sfântul  Ignatie  l-a 
numit  pe  Teofilact  „Sfânt"  şi  „Fericit",  iar  în  îndemnul  pe  care  ni-1  dă  pentru 
studierea  şi  împlinirea  sfintelor  porunci,  ne  spune:  „Lăsându-ne  conduşi 
în  înţelegerea  Evangheliei  de  explicaţiile  acestui  Sfânt  Părinte,  ale  cărui 
comentarii  sunt  primite  şi  întrebuinţate  de  Biserică,  noi  vom  rămâne 
credincioşi  tradiţiei  bisericeşti"*1. 

n  Vezi  şi  ediţia  recentă  românească  a  Vieţilor  Sfinţilor,  îngrijită  de  arhimandrit 
loanichie  Bălan,  dar  şi  ms.  grec.  743  (201)  BAR  din  sec.  XVIII,  un  miscelaneu  teologic  care 
cuprinde  şi  cuvântul  Sfântului  Teofilact,  închinat  Maicii  Domnului,  precum  şi  ms.  rom. 
3294  BAR  din  anii  1827-1833,  care  este  tot  un  miscelaneu  teologic  şi  conţine,  de  asemenea, 
acelaşi  cuvânt  închinat  Maicii  Domnului  (aici  autorul  este  numit  „preaînţeleptul 
arhiepiscop  al  Bulgariei"  -  cf.  C.  Ştrempel,  op.  cit.,  tom  III,  p.  74). 

”  Ci.  Atanasie  Mironescu,  op.  cit.,  p.  XXI. 

“  Acest  manuscrise  scris  în  neogreacă  şi  conţine  o  tâlcuire  pe  întrebări  şi  răspunsuri 
pentru  Evangheliile  Duminicilor  de  peste  an,  alcătuită  după  Tâlcuirea  Evangheliilor  a 
Sfântului  Teofilact  (cf.  G.  Litzica,  op.  cit.,  p.  201). 

81  Acest  manuscris  cuprinde  omilia  Sfântului  Teofilact  la  Intrarea  în  biserică  a  Maicii 
Domnului  (f.  246-261)  -  cf.  G.  Ştrempel,  op.  cit.,  tom.  IV,  p.  110. 

•’  Cf .  D.  Raccanello,  Rugăciunea  lui  lisus  în  scrierile  Stareţului  Vasile  de  la  Poiana  Mărului, 
ed.  Deisis,  Sibiu,  1996,  p.  232. 

33  Sbomicul  de  la  Valaam  -  culegere  despre  rugăciunea  lui  lisus,  ed.  Episcopia  Alba-Iuliei, 
1993,  voi.  1,  p.  293  şi  voi.  2,  p.  192. 

M  Sfântul  Ignatie  Briancianinov,  op.  cit.,  p.  29. 


44 


Este  neîndoielnic  că  toţi  cei  pomeniţi  mai  sus  s-au  împărtăşit  în  chip 
nemijlocit  de  Kami  dumnezeiesc,  dăruit  lor  prin  tâlcuirile  şi  mijlocirile 
Sfântului  Teofilact.  Mărturie  scrisă  stau  cuvintele  unui  alt  om  plin  de  har  - 
Sfântul  Nicodim  Aghioritul.  Dânsul  a  tradus  din  elină  în  greaca  vorbită 
tâlcuirile  Sfântului  Teofilact  la  epistolele  Sfântului  Apostol  Pavel,  iar  în 
precuvântarea  acestei  cărţi  scria: 

„Fiindcă  tâlcuirea  aceasta,  atât  de  trebuincioasă  şi  prea  folositoare  şi 
prea  dorită  neamului  grecilor  ortodocşi  a  fost  scrisă  elineşte,  cu  adevărat 
era  pentru  cei  simpli  «grădină  închisă  şi  izvor  pecetluit»,  precum  zice 
Sirah  (20,  30).  Pentru  aceasta,  eu,  cel  mai  mic  dintre  toţi,  văzând  pe  fraţii 
mei  lipsiţi  de  folosul  citirii  unei  asemenea  tâlcuiri  şi  totodată  fiind  îndemnat 
de  unii  fraţi  duhovniceşti,  foarte  râvnitori  binelui  obştesc  al  neamului, 
îndrăznind  cu  rugăciunile  Marelui  Pavel  şi  ale  lui  Ioan  Gură  de  Aur  şi  ale 
lui  Teofilact,  am  tradus  tâlcuirea  aceasta  în  limba  noastră  cea  de  obşte 
spre  folosul  tuturor  creştinilor  ortodocşi  mai  simpli,  ca  şi  ei,  citind  această 
tâlcuire,  să  înţeleagă  cuvintele  dumnezeiescului  Apostol,  ce  se  citesc  în 
fiecare  zi  prin  biserici"85. 

De  altfel,  în  tâlcuirea  la  epistole,  Sfântul  Nicodim,  care  avea  multă  evlavie 
pentru  Sfântul  Teofilact,  îl  numeşte:  „preaînţelept",  „preafericit"  şi  „sfinţit"86. 

Dar  Sfântul  Teofilact  este  cinstit  şi  prin  zugrăvirea  chipului  său  în  icoane. 
Nu  am  întreprins  o  cercetare  amănunţită  în  acest  sens,  însă  cunoaştem  că  în 
Enciclopedia  religioasă  greacă,  la  articolul  ce-i  este  dedicat  Sfântului  Teofilact, 
este  reprodusă  o  frescă  în  care  e  reprezentat  chipul  său.  Este  vorba  de  o  frescă 
din  veacul  al  XVHL-lea,  de  la  Mănăstirea  Faneromeni  din  Salanuna.  Aid  Sfântul 
Teofilact  este  reprezentat  în  picioare,  binecuvântând  cu  mâna  dreaptă,  iar  cu 
mâna  stângă  susţinând,  parcă  arătându-ne-o.  Sfânta  Evanghelie.  Chipul  său 
este  spân,  cu  faţa  ovală  şi  bărbia  ascuţită.  Faţa  îi  e  brăzdată  de  ostenelile 
nevoinţei,  iar  părul  său  este  asemenea  cu  cel  al  Mântuitorului,  însă  e  cărunt. 
Totuşi,  această  frescă  ne-a  ridicat  câteva  semne  de  întrebare.  Fiind  realizată  în 
veacul  al  XVffl-lea,  în  spaţiul  de  influenţă  al  tradiţiei  iconografice  bizantine, 
dar  şi  greceşti,  este  de  aşteptat  ca  erminia  care  stă  Ia  baza  acestei  fresce  să  fie 
cea  a  lui  Dionisie  din  Fuma.  Este  semnificativ  că  în  această  erminie,  pentru 
chipul  Sfântului  Teofilact  se  află  o  singură  indicaţie  de  zugrăvire  a  chipului: 


65  Sfântul  Teofilact,  arhiepiscopul  Bulgariei,  Cele  14  trimiteri  ale  Sfântului,  Slavitului  şi 
întrutotlăudatului  Apostol  Pavel,  cu  însemnări  de  Nicodim  Aghioritul,  traduse  în  limba 
română  de  mitropolitul  Veniamin  Costachi,  tom  I,  ediţie  îngrijită  de  mitropolitul  Atanasie 
Mironescu,  Bucureşti,  tom  1, 1904,  p.  XXVI. 

86  Idem,  nota  2,  pp.  355-356. 


45 


„Teofiîact  bătrân,  spân"87.  Dar  această  îndrumare  de  zugrăvire  se  referă  la  Sfântul 
Teofiîact  Mărturisitorul,  episcopul  Nicomidiei  (dcca.842),  care  este  prăznuit  la  8 
martie  şi  nu  la  Sfântul  Teofiîact  al  Ohridei  şi  Bulgariei.  Totuşi,  este  cu  putinţă  ca 
Sfântul  Teofiîact  al  Ohridei  să  aibă  sau  să  nu  aibă  aceeaşi  înfăţişare  cu  Sfântul 
Teofiîact  al  Nicomidiei,  însă  pentru  a  ne  încredinţa  de  acest  lucru  este  necesară 
o  cercetare  iconografică  care  să  nu  se  rezume  numai  la  un  singur  monument 
grafic,  ca  în  cazul  de  faţă,  deoarece  este  posibil  ca  pictorul  care  a  zugrăvit  această 
frescă  să-i  fi  confundat  pe  cei  doi  Sfinţi.  Dar,  pentru  că  închinându-ne  celui 
zugrăvit  în  icoană,  cinstirea  se  ridică  la  prototip,  am  socotit  că  se  cade  să  fim 
rezervaţi  şi  să  nu  reproducem  şi  noi  această  frescă,  până  nu  avem  încredinţarea 
că,  intr-adevăr  şi  Sfântul  Teofiîact  al  Ohridei  a  fost  spân  la  chip.  Insă,  cu  toate 
cele  spuse  până  aici,  această  frescă  are  importanţă,  deoarece  consemnează  îri 
mod  iconografic  un  cult  local  adus  Sfântului  Teofiîact  al  Ohridei. 

Dar,  dacă  aceia  care  sunt  iubitori  de  Sfinţi  se  vor  întrista  că  nu  au 
văzut  icoana  Sfântului  Teofiîact,  socotim  că  se  vor  mângâia  ştiind  că  al  lui 
HristoS'Dumnezeu  este  chipul  care  străluceşte  întru  chipurile  tuturor 
Sfinţilor,  pentru  că  Mântuitorul  este  Izvorul  sfinţeniei,  El  ne-a  cunoscut 
pe  toţi  din  pântecele  maicii  noastre  şi  tot  El  este  Cel  Care  ne  poate  dărui 
chip  de  pocăinţă  şi  ne  poate  ajuta  să  sporim  în  tot  lucrul  bun,  adevărat  şi 
de  suflet  folositor. 

Dar  iată  cu  ce  cuvânt  ne  mângâie  Sfântul  Teofiîact  pe  cei  care  poate  că 
ne-am  mâhnit  că  nu  ne-am  învrednicit  a-i  vedea  chipul:  „Când  vei  afla  pe 
cineva  tâlcuind  luminos  înţelesul  Scripturii,  tu  cunoaşte  că  luminos  vede  «faţa» 
lui  Hristos.  Iar  dacă  şi  cuvintele  ie  descoperă  şi  le  luminează,  acesta  şi  «hainele» 
iui  Iisus  «albe»  le  vede,  căci  haine  ale  înţelesurilor  sunt  cuvintele"89. 

Iar,  cât  despre  Sfântul  Teofiîact,  suntem  încredinţaţi  că  este  unul  dintre 
cei  ce  au  tâlcuit  în  chip  luminos  Scripturile,  iar  aceasta  a  săvârşit-o  din 
pricină  că,  prin  darul  Domnului,  a  urcat  pe  Taborul  cel  duhovnicesc  şi, 
împărtăşindu-se  din  slava  chipului  Domnului  Hristos,  îşi  arată  către  noi 
strălucirea  duhovnicească  prin  tâlcuirile  ce  le  face  Sfintei  Scripturi. 

în  ce  priveşte  rânduiala  liturgică  închinată  Sfântului  Teofiîact,  am  cerut 
sfatul  părintelui  Macarie  Simonopetritul.  Intr-o  scrisoare  primită  din  partea 
cuvioşiei  sale  la  22  aprilie  1999,  ne-a  încredinţat  că,  după  ştiinţa  dânsului. 
Sfântul  Teofiîact  nu  are  o  slujba  de  prăznuire,  acatist  sau  alte  imne  liturgice. 
Privitor  la  acest  lucru,  ne  scria:  „Intr-o  oarecare  măsură,  Sfântul  Teofiîact  a 


87  Dionisie  din  Fuma,  Erminia  picturii  bizantine,  ed.  Sofia  Bucureşti,  2000,  p.  152; 
vezi  şi  p.199. 

88  Vezi  tâlcuirea  Sfântului  Teofiîact  la  Matei  17,  9. 


46 


fost  dat  uitării,  poate  şi  datorită  faptului  că  era  episcop  de  Ohrida,  o  cetate 
bizantină  care  a  trecut  mai  apoi  la  bulgari  şi  care  a  suferit  rivalităţi  din  partea 
celor  două  state.  încă  de  pe  atunci  există  animozităţi  asupra  originii  etnice  a 
unuia  sau  a  altuia  din  Sfinţii  acestei  regiuni". 

Prăznuirea  Sfântului  Teofiiact  se  săvârşeşte  Ia  31  decembrie,  când 
rânduiala  liturgică  este  în  strânsă  legătură  cu  odovania  Praznicului  Naşterii 
Domnului.  Din  pricină  că  la  31  decembrie  se  săvârşeşte  odovania  Naşterii 
Domnului  (adică  se  încheie  prăznuirea),  slujba  Cuvioasei  Melania  Romana 
(prăznuită  de  asemenea  la  31  decembrie)  s-a  mutat  în  30  decembrie,  iar  în 
31  se  săvârşeşte  în  rânduiala  bisericească  slujba  Naşterii  Domnului,  afară 
de  Litie,  Polieleu,  Vohod,  Paremii  şi  Antifoaneie  de  la  Liturghie.  Aşadar,  în 
rânduiala  liturgică  a  zilei  de  31  se  poate  integra  doar  sinaxarul  (viaţa  pe 
scurt)  Sfântului  Teofiiact.  însă,  de  ceea  ce  se  putea  face  privitor  la  imnele 
liturgice  închinate  Sfântului  Teofiiact,  s-a  îngrijit  un  frate  monah.  Prin 
alcătuirea  împrejurărilor,  l-am  întâlnit  pe  acest  monah  care  se  sârguia  după 
puteri  să  împlinească  poruncile  evanghelice,  folosindu-se  chiar  de  Tâlcuirea 
celor  patru  Evanghelii  a  Sfântului  Teofiiact  (ediţia  1805),  care  îi  era  cunoscută 
îndeaproape.  Prin  rugăciunile  Sfântului  Teofiiact  şi  prin  ostenelile  acestui 
monah  s-a  alcătuit  Canonul  de  umilinţă,  sinaxarul  şi  acatistul  Sfântului,  care 
din  motive  de  spaţiu  tipografic  vor  fi  publicate  doar  în  cel  de-al  doilea  volum 
al  acestei  serii  ( Tâlcuirea  Evangheliei  de  la  Marcu).  Suntem  încredinţaţi  că 
această  rânduială  de  rugăciune  va  fi  de  ajutor  tuturor  celor  care  râvnesc 
poruncilor  evanghelice,  dar  doresc  şi  să  se  apropie  de  Sfântul  Teofiiact  prin 
smerită-cugetare,  spre  a  se  învrednici  de  mijlocirile  şi  ocrotirea  sa  caldă. 

Nădăjduim  ca  toate  cele  ce  le-am  scris  până  aici  despre  cinstirea  sa,  să 
nu-i  fi  pricinuit  supărare  Sfântului  Teofiiact.  Dacă  l-am  mâhnit  prin  îndrăzneala 


noastră,  îi  cerem  iertare  Sfântului,  dar  deopotrivă  şi  cititorilor  care  voicsc  să 
dobândească  folos  duhovnicesc  din  această  carte  şi  prin  nepriceperea  noastră 
i-am  împiedicat  în  vreun  fel  sau  altul.  Cunoaştem  neputinţa  noastră  şi  ştim 
că  şi  râvna  şi  cunoştinţa  duhovnicească  ne  este  mică,  dar  nădăjduim  la  mila 
lui  Dumnezeu,  la  mijlocirile  Sfântului  Teofiiact  şi  la  rugăciunile  fraţilor  cititori. 
Cu  toate  că  prin  fapte  nu  ne-am  făcut  următori  Sfântului  Teofiiact,  vom  încheia, 
folosindu-ne  de  cuvintele  ucenicilor  Sfântului  Paisie  de  la  Neamţ,  care  la 
începutul  vieţii  Cuviosului  lor  stareţ,  scriau:  „Precum  tatăl  de  jucăriile  copiilor 
săi,  aşa  şi  Preacuviosul  se  bucură  de  laudele  cele  ce  i  se  aduc  de  către  ucenicii 


şi  fii  săi  duhovniceşti"89 


89  Viaţa  Cuviosului  Paisie  de  la  Neamţ,  ediţie  transliterată  după  manuscrisul  154  din 
Biblioteca  Mănăstirii  Neamţ  de  către  diac.  loan  Ivan,  ed.  Triiutas,  Iaşi,  1997,  p.  XXXI. 


47 


Despre  alcătuirea  Tălcuirii  Evangheliilor 

Vreme  de  900  de  ani,  una  dintre  cele  mai  îndrăgite  şi  mai  statornic  citite 
tâlcuiri  ale  Noului  Testament  din  spaţiul  ortodox  (Bizanţ,  Serbia,  Bulgaria,  Grecia, 
România  şi  Rusia),  au  fost  tâlcuirile  Sfântului  Teofilact  al  Bulgariei.  Claritatea, 
autoritatea  patristică  şi  totodată  simplitatea  acestei  opere  duhovniceşti,  au 
făcut-o  nepreţuită  fiecărui  creştin  care  caută  să  priceapă  înţelesul  poruncilor 
evanghelice90.  Dacă  ar  fi  trebuit  să  scriem  doar  câteva  rânduri  despre  tâlcuirile 
Sfântului  Teofilact,  cel  mai  potrivit  ar  fi  fost  să  lăsăm  loc  cuvintelor  celui  care 
a  făcut  o  însemnare  pe  un  manuscris  slavon  cu  Tâlcul  Evangheliei:  „Această 
sfântă  şi  dumnezeiască  carte,  cu  suflarea  Duhului  Sfânt  s-a  tâlcuit  de  Sfântul 
şi  Fericitul  Teofilact,  arhiepiscopul  Bulgariei"91. 

Scopul  şi  temeiul  care  a  insuflat  alcătuirea  unei  tâlcuiri  care  să  conţină 
învăţătura  Sfinţilor  Părinţi,  este  râvna  profundă  şi  ortodoxă,  dar  totodată 
şi  porunca  de  a  păstra  şi  a  transmite  generaţiilor  viitoare  tradiţia  apostolică 
vie  a  Bisericii  primare.  De  aceea  conţinutul  tâlcuirii  Sfântului  Teofilact  are 
ca  temelie  lucrătoare  învăţăturile  Sfinţilor  Părinţi  ai  Bisericii.  In  alcătuirea 
tâlcuirilor.  Sfântul  Teofilact  se  călăuzeşte  îndeobşte  după  Sfântul  loan  Gură 
de  Aur  (încât  poate  fi,  într-adevăr,  numit  parafrastul  acestuia),  dar  şi  după 
alţi  Sfinţi  Părinţi  ai  Bisericii,  enumerându-i  aici  doar  pe  câţiva  dintre  dânşii: 
Sfântul  Vasile  cel  Mare,  Sfântul  Grigorie  Teologul,  Sfântul  Grigorie  de  Nyssa, 
Sfinţii  Clement  şi  Chirii  ai  Alexandriei,  Sfântul  Dionisie  Arcopagitul,  Sfântul 
Maxim  Mărturisitorul.  O  particularitate  a  tâlcuirilor  Sfântului  Teofilact  este 
că  întrebuinţează  adeseori  şi  alegorii.  Dar,  pentru  că  în  tâlcuirile  Sfântului 
loan  Gură  de  Aur  alegoriile  lipsesc  sau  sunt  mult  prea  rare.  Sfântul  Teofilact 
le-a  împrumutat  de  la  alţi  Sfinţi  Părinţi  şi  le-a  aşezat  cu  multă  înţelepciune 
la  locul  cuvenit  lor.  Roada  acestei  strădanii  nu  e  o  simplă  interpretare  a  unei 
singure  persoane,  ci  este  o  expresie  a  consensului  învăţăturii  Bisericii,  a  ceea 
ce  Biserica  crede  şi  învaţă  „în  orice  timp  şi  în  orice  loc". 

Cu  toate  că  tâlcuirea  Sfântului  Teofilact  este  o  sinteză  a  învăţăturii 
Sfinţilor  Părinţi92,  ea  nu  se  citeşte  nicidecum  ca  o  listă  de  citate.  Ceea  ce  este 
cu  adevărat  remarcabil  este  faptul  că,  deşi  întreaga  tâlcuire  îşi  are  ca  izvor 

50  The  Ex planation  by  Blessed  Theophylact  of  The  Holy  Gospel  according  to  Sf.  Matthew, 
Chrysostom  Press,  House  Springs,  1997,  pp.  1-5. 

”  Ms.  slav.  2 06  Bri-R  (din  anul  1703),  fila  4  verso,  descris  de  P.  P.  Panaitescu,  în 
Manuscrise  slave  din  Biblioteca  Academiei  Române,  Bucureşti,  1959,  p.  302. 

K  în  studiul  său  {Theophylact  of  Bulgaria  as  Writer  and  Biblical  Interpreter,  în  rev.  Biblica! 
Research,  tom  II,  1957,  pp,  31-44),  E.  W.  Saunders  încearcă  să  determine  cu  exactitate  cât 


48 


tradiţia  vie  a  Sfinţilor  Părinţi,  în  ea  cititorul  nu  aude  vorbind  decât  un  singur 
şi  limpede  glas,  care  grăieşte  asemenea  unui  învăţător  către  ucenicul  său. 

Explicând  textele  scripturistice  foarte  exact  şi  concis.  Sfântul  Teofilact 
nu  pregetă  a  ne  aduce  şi  lămuriri  preţioase  care-i  sunt  cunoscute  din 
propria  sa  experienţă  duhovnicească,  având  astfel  partea  sa  de  originalitate 
în  tâlcuire,  în  apărarea  Dreptei  Credinţe  împotriva  ereziilor,  precum  şi  în 
dezlegarea  controverselor  timpului  său. 

Trebuie  să  amintim  aici  că  Sfântul  Teofilact  a  alcătuit  Tâlcuirea 
Evangheliilor  după  anul  1085,  la  cererea  împărătesei  Maria,  care  era  pe 
atunci  monahie  (şi  mai  apoi  a  devenit  egumenă)  la  Mănăstirea  Sfântului 
Gheorghe  de  Manganes.  Este  neîndoielnic  că  evlavioasa  împărăteasă, 
devenită  monahie,  a  cerut  Sfântului  Teofilact  să  alcătuiască  această  tâlcuire 
atât  pentru  folosul  ei  sufletesc,  cât  şi  pentru  al  fiului  ei.  Constantin.  Dar 
astăzi  cunoaştem  că  prin  rânduiala  şi  iconomia  Duhului  Sfânt  această 
Tâlcuire  a  Evangheliilor  se  adresează  tuturor  acelora  care,  fiind  fii  ai  Bisericii, 
voiesc  să  biruiască  prin  porunci  şi  să  împărăţească  peste  păcat. 

Cererea  împărătesei  Maria  către  Sfântul  Teofilact  este  consemnată 
într-un  vechi  manuscris  din  secolul  XIV,  care  cuprinde  tâlcuirea  la  Evan¬ 
gheliile  de  la  Marcu  şi  Luca93,  dar  şi  în  manuscrisul  slavon  nr.  97  (1520 
1535)  de  la  Biblioteca  Academiei  Române94,  unde  la  fila  9  recto,  putem  citi: 


anume  din  tâlcuirile  Sfântului  Teofilact  la  parabola  samarineanului  milostiv  sunt  inspirate 
de  cele  ale  Sfinţilor  Ioan  Hrisostom  ?i  Grigore  Teologul  (p.  36-37).  Autorul  sus  numit 
concluzionează  că  scrierile  exegetice  ale  arhiepiscopului  Teofilact,  dimpreună  cu 
majoritatea  literaturii  teologice  bizantine  din  acea  perioadă  sunt  mult  îndatorate  şi  cel 
mai  adesea  repetitive,  constituindu-se  ca  şi  compilaţii  din  operele  Sfinţilor  Părinţi.  Totuşi, 
el  atrage  atenţia  asupra  faptului  că  Sfântul  Teofilact,  aşa  cum  poate  fi  cunoscut  din  scrierile 
sale,  este  o  personalitate  cu  trăsături  ce  atestă  o  mare  vitalitate,  dezvăluind  o  minte 
ascuţită,  riguroasă  şi  bine  informată,  dar  şi  o  voinţă  ageră  şi  puternică  în  manifestarea 
credinţei  (p.  43).  Saunders  spune  că  Sfântul  Teofilact  este  îndatorat  şi  tradiţiei  alexandrine, 
lucru  ce  se  adevereşte  în  libertatea  arătată  în  ce  priveşte  interpretarea  alegorică,  în  special 
la  parabolele  din  Sfintele  Evanghelii.  Fiind  un  viguros  apărător  al  Ortodoxiei,  Sfântul 
Teofilact  denunţă  greşelile  ereticilor,  şi  aceasta  de  fiecare  dată  când  se  iveşte  ocazia  în 
alcătuirea  comentariilor  sale.  în  finalul  articolului  său,  autorul  scrie:  „în  opera  exegetică 
a  lui  Teofilact  există  o  oarecare  independenţă  de  tradiţia  patristică,  în  special  în 
comentariile  Evangheliei;  poate  şi  această  originalitate  explică  în  parte  popularitatea  de 
necontestat  de  care  se  bucură,  de  atâtea  veacuri,  scrierile  sale"  (p.  44). 

93  PG  123,  col,  35. 

94  Cf .  A.  Calavrias,  Opera  ennineutică  a  lui  Teofilact  ie  Ohrida  în  literatura  română  veche, 
teză  de  doctorat),  Bucureşti,  1986,  p.  61. 


49 


„Rugămintea  adânc  înţeleaptă  a  împărătesei  Maria  despre  strângerea 
unor  roade  curgătoare  de  miere  ale  prea  cinstitului  păstor  Teofilact,  vlădică 
şi  întâistătător  al  bulgarilor.  Această  împărăteasă,  Maria  a  dorit  din  toată 
inima  să  înţeleagă  scrierea  evanghelică  şi  a  rugat  pe  arhiepiscopul  de 
Oh  rida,  pe  preafericitul  Teofilact  ca  să-i  spună  tâlcuirea  Sfintei  Evanghelii. 
Şi  primind  această  rugăminte  plină  de  înţelepciune  a  împărătesei,  Teofilact 
s-a  aşezat  la  lucru  şi  a  ales  din  interpretările  lui  Ioan  Gură  de  Aur  şi  le-a 
transcris  pe  scurt,  pentru  toată  învăţătura  celor  patru  Sfinţi  Evanghelişti". 

în  ce  priveşte  metoda  folosită  în  tâlcuirile  sale  la  Noul  Testament,  este 
îndestulător  să  spunem  că  Sfântul  Teofilact  expune  pe  scurt  şi  corect 
înţelesul  istoric,  moral,  alegoric  şi  anagogic  al  Sfintelor  Scripturi.  Pentru  că 
această  carte  se  adresează  întâi  de  toate  creştinilor  simpli  care  râvnesc  la 
împlinirea  poruncilor  şi  poate  că  nu  tuturora  le  este  cunoscut  ce  anume 
reprezintă  fiecare  din  aceste  înţelesuri  ale  Scripturii,  aşezăm  mai  jos  o 
însemnare  privind  desluşirea  acestora.  Această  lămurire  o  găsim  în  ediţia 
românească  a  tâlcuirii  Sfântului  Teofilact,  anume  ca  notă  explicativă  în 
comentariul  de  la  Matei  12,  7-8: 

Patru  sunt  chipurile  în  care  se  tâlcuieşte  Sfânta  Scriptură:  istoric,  adică 
potrivit  literei  şi  după  istorie;  anagogic,  adică  după  înalta  înţelegere; 
alegoric,  adică  sub  cele  spuse  se  înţeleg  altele,  ascunse;  şi  tropologic,  adică 
pentru  îndreptarea  năravurilor. 

înţelesul  istoric  este  cel  care  cuprinde  lucruri  trecute,  care  nu  trebuiesc 
altfel  înţelese  şi  nici  nu  sunt  închipuire  a  altui  lucru. 

Anagogic,  când,  prin  spusele  Scripturii  ne  suim  de  la  Biserica  pământească 
la  cea  cerească,  de  la  oameni  la  îngeri,  de  la  zidiri  la  Ziditor,  până  la  Cea  Una 
Sfânta  şi  Preaînalta  Treime,  de  unde  nu  este  cu  putinţă  a  trece  mai  înainte. 
Adică  atunci  când  zicem:  „întru  început  a  făcut  Dumnezeu  Cerul  şi 
pământul"  (Facere  1,1),  prin  „Cer"  înţelegem  pe  îngeri,  iar  prin  „pământ",  pe 
oameni.  încă  şi  ceea  ce  zice  David:  „Că  M-am  jurat  întru  mânia  Mea:  «Nu 
vor  intra  întru  odihna  Mea»"  (Psalm  94, 12;  Evrei  3, 11);  s-a  jurat,  zice  Domnul, 
să  nu  intre  evreii  cei  neascultători  şi  împietriţi  la  inimă  în  pământul  făgăduinţei, 
în  Palestina.  Potrivit  spuselor,  adică  după  chipul  istoric,  înţelegem  chiar 
pământul  Palestinei;  dar  anagogic,  adică  după  înalta  înţelegere,  înţelegem 
viaţa  cea  veşnică,  adică  aceea  în  care  este  adevărata  odihnă. 

Iar  alegoric,  este  chipul  în  care  potrivim  cele  spuse  în  Sfânta  Scriptură 
la  Hristos,  la  Trupul  Său  tainic  şi  la  Biserica  cea  pământească.  Adică: 
Avraam  a  avut,  potrivit  cuvintelor,  deci  potrivit  istoriei  doi  feciori,  unul 
din  Agar  slujnica  [Ismail]  şi  altul  din  Sarra  cea  slobodă  Jlsaacj.  Alegoric, 
adică  după  chipul  în  Care  una  se  spune  şi  alta  se  înţelege,  Avraam  închipuie 


50 


pe  Dumnezeu,  Care  are  doi  fii:  iudeii  din  sinagogă  şi  creştinii  din  Biserică  - 
creştini  care  sunt  în  slobozenia  darului  lui  Hristos  iar  iudeii  sunt  sub 
slujirea  şi  robia  închipuirii  Legii  lui  Moise,  după  cum  tâlcuieşte  marele 
Pave!  în  Epistola  către  Galateni  (4, 22-30).  încă  şi  prin  arca  lui  Noe  -  având 
dobitoace  curate  şi  necurate  -  potrivit  chipului  alegoric  de  înţelegere 
vedem  Biserica  cea  pământească,  ce  cuprinde  şi  drepţi  şi  păcătoşi. 

Iar  tropologic  este  chipul  îndreptător  de  năravuri  [moral]  care,  prin 
Scripturi  moravurile  oamenilor  şi  viaţa  lor  le  îndreaptă  de  la  răutate,  către 
fapta  cea  bună.  Aşa  este  capitolul  12  de  la  Matei ,  capitolul  ll.de  la  Luca  şi  3 
de  la  Marcu,  în  care  se  arată  lisus  scoţând  dracul,  după  care  cel  mut  şi  surd 
grăieşte.  Aici,  tropologic  -  adică  după  chipul  cel  îndreptător  de  moravuri  - 
se  înţelege  păcătosul,  „surd"  că  nu  voieşte  să  audă  dumnezeieştile  cuvinte 
şi  „mut",  că  nu  primeşte  spovedania;  „drac"  este  păcatul  cel  de  moarte;  iar 
păcătosul  venind  la  Hristos  -  adică  la  preotul  lui  Dumnezeu  -  şi  măr- 
turisindu-şi  păcatele  sale  se  izbăveşte  prin  iertarea  preoţească  de  păcatele 
cele  de  moarte  şi  grăieşte,  binecuvântând  pe  Dumnezeu  prin  lucrarea 
faptelor  bune.  încă  şi  cele  spuse  de  Dumnezeu  în  Denteronom:  „Să  nu  legi 
gura  boului  care  treieră"  (Deuteronom  25,  4),  după  slovă  s-au  spus  pentru 
boi,  dar  tropologic,  se  înţelege  pentru  învăţători,  care  învăţând  poporul,  nu 
sunt  opriţi  să  se  hrănească  din  lucrurile  şi  veniturile  Bisericii,  după  cum 
tâlcuieşte  marele  Pavel  în  Epistola  întâi  către  Corinteni  (9, 1-18). 

Deci,  în  patru  feluri  se  face  citirea  Sfintei  Scripturi:  istoric  -  potrivit 
cuvintelor;  anagogic  -  după  chipul  unei  înţelegeri  mai  înalte;  alegoric  - 
când  înţelegem  altceva  decât  cele  spuse  şi  tropologic  -  adică  în  chipul 
îndreptător  de  năravuri  [moral].  Se  cuvine  a  şti  că  nu,  toate  cuvintele 
Scripturii  pot  fi  tâlcuite  în  toate  aceste  feluri,  ci  unele  se  tâlcuiesc  numai 
într-un  fel,  altele  în  două  sau  în  trei  şi  altele  în  toate  aceste  patru  feluri.  . 

Răspândirea  tălcuirilor  Sfântului  Teofilact 

Deşi  eparhioţii  săi  din  Ohrida  şi  din  toată  Bulgaria  nu  cunoşteau  limba 
greacă.  Sfântul  Teofilact  a  scris  tâlcuirile  sale  în  limba  elină,  nu  numai  pentru 
că  el  însuşi  era  grec,  ci  şi  pentru  că,  după  cum  am  văzut,  o  parte  din  lucrările 
saie  le-a  scris  pentru  fosta  familie  împărătească  din  Constantinopol.  Cu 
timpul  a  fost  necesar  ca  tâlcuirile  sale,  foarte  întrebuinţate  de  clericii  şi  laicii 
ortodocşi  care  cunoşteau  limba  elină,  să  fie  traduse  în  limba  greacă  de  rând, 
precum  şi  în  slavonă  şi  română,  pentru  a  se  răspândi  mai  uşor. 

Interesul  arătat  operei  exegetice  a  Sfântului  Teofilact  este  mărturisit  de 
numeroasele  manuscrise  şi  ediţii  tipărite,  ce  s-au  păstrat  până  în  zilele  noastre. 


53 


Tradiţia  manuscriselor  greceşti  este  bogată  şi  foarte  diversă.  VonSoden 
cataloghează  119  manuscrise  conţinând  comentarii  la  una  sau  mai  multe 
Evanghelii  şi  37  de  manuscrise  cu  tâlcuiri  la  epistolele  Sfântului  Apostol 
Pavel.  Cele  mai  multe  dintre  acestea  aparţin  veacului  al  XIV-iea,  dar  sunt 
26  de  manuscrise  care  datează  din  veacul  al  Xl-lea  şi  al  Xll-lea95.  Dar  fondul 
de  manuscrise  cercetat  de  Von  Soden  era  cel  de  la  începutul  veacului  al 
XX'lea  şi,  de  aceea,  catalogarea  efectuată  poate  fi  astăzi  îmbogăţită  prin 
cercetarea  altor  manuscrise  descoperite.  Astfel,  până  în  secolul  XIV  sunt 
datate  alte  9  manuscrise,  care  sunt  consemnate  în  catalogarea  Aland96.  La 
acestea  se  adaugă  alte  3  manuscrise  de  la  Mănăstirea  Filoteu97  şi  unul  de 
la  Mănăstirea  Cutlumuş98  din  Sfântul  Munte  Athos,  dar  şi  un  manuscris 
din  colecţia  Kenneth  Willis  Clark9"'.  Dacă  s-ar  întreprinde  o  cercetare  mai 
amănunţită  a  fondurilor  de  manuscrise  şi  a  catalogărilor  acestora, 
enumerarea  ar  putea  continua  cu  nenumărate  exemple1*. 

Dar  interesul  pentru  tâlcuirile  Sfântului  Teofilact  a  fost  arătat  deopotrivă 
şi  de  către  slavi.  Aceasta  se  poate  cunoaşte  atât  prin  numărul  marc  al  manu¬ 
scriselor  ce  cuprind  tâlcuirea  la  Evanghelii,  dar  şi  prin  cel  al  Evangheliarelor 
care  sunt  prefaţate  cu  predosloviile  Sfântului  Teofilact.  în  acest  sens,  cel 
mai  cunoscut  este  un  manuscris  slavon  din  Bulgaria  (sec-  XIII),  ce  conţine 
un  Evangheliar  cu  predosloviile  la  Evanghelii  ale  Sfântului  Teofilact1"1.  De 


93  H.  von  Soden,  Dic  Schriften  des  Weu.cn  Testaments,  Berlin,  1902-1910  (cf.  E.  W. 
Saunders,  art.  cit.,  p.  36), 

96  în  ce  priveşte  importanţa  acestor  manuscrise  în  determinarea  textului  Noului 
Testament,  ele  (în  catalogarea  Aîand)  sunt  de  categoria  a  Ill-a  şi  sunt  următoarele:  mas. 
103,  254,  720,  886, 1506, 1523, 1524, 1678,  2197. 

57  E  vorba  de  2  manuscrise  ale  tâlcuirii  celor  patru  Evanghelii,  anume  ms.  42/86 
(cca.  1315-1320)  şi  ms.  53/68  (cca.  1330),  dar  şi  de  ms.  55/85  (cca.  1340)  ce  conţine  doar 
tâlcuirea  Evanghelici  de  la  Ioan  (cf.  R.  W.  Allison,  The  Acquisition  of  Manuscripte  at 
Philotheou  Monaslery  in  Ihe  Bizantine  Period,  în  Paper  Presented  at  the  International  Congress 
ofByzantine  Studios  Moscoui,  August,  1991). 

91  Aici  se  păstrează  un  manuscris  {ms.  32 03  din  veacul  al  XlV-lea)  care  conţine  tâlcuirea 
Sfântului  Teofilact  la  epistolele  Sfântului  Apostol  Pavel.  Acest  manuscris  are  semnătura 
mitropolitului  Hariton  al  Ungrovlahiei,  pc  atunci  egumen  al  Măn  ăstirii  Cutlumuş  (cf.  D. 
Barbu,  Manuscrise  bizantine  în  colecţii  din  România,  Bucureşti,  1984,  p.8). 

99  Ms.  53  din  anul  1540,  care  conţine  doar  tâlcuirea  Evangheliei  de  la  Ioan. 

™  Astfel  este  şi  manuscrisul  grecesc  VT  90  de  la  Viena  (cf.  H.  Hunger  şi  O.  Kresten, 
Katalog  der griechischcn  Handschriften  der  osterreichischcn  National  bibliotek,  Viena,  1976,  p.  1 65). 

,01  Cf.  T.  Bodogae,  Istoria  bisericească  universală.  Bucureşti,  1993,  p.  156. 


52 


asemenea,  la  Mănăstirea  Hilandar  din  Sfântul  Munte  Athos  se  păstrează  un 
Evangheliar  manuscris  din  veacul  al  XTV-lea  (ms.  23  -  cca.  1360),  care  are 
aceleaşi  predoslovii.  Manuscrise  slavone  cu  predoslovii  sau  tâlcuiri  ale 
Sfântului  Teofilact  sunt  răspândite  peste  tot  în  spaţiul  ortodox,  iar  azi  sunt 
prezente  şi  în  marile  biblioteci  europene  sau  în  unele  colecţii  particulare102. 

Manuscrise  slavone  cu  acelaşi  conţinut  se  păstrează  şi  la  noi  în  ţară. 
Este  cunoscut  că  monahii  şi  preoţii  cărturari,  care  au  venit  dinspre  Ohrida103 
pe  la  sfârşitul  secolului  al  XTV-lea  şi  s-au  aşezat  prin  mănăstirile  noastre, 
prin  activitatea  lor  cărturărească  de  copiere  şi  traducere  a  cărţilor  bisericeşti, 
au  avut  alături  de  copiştii  pământeni  un  rol  important  în  a  fixa  prin  scriere 
limba  vorbită  de  popor  atunci104.  în  această  perioadă,  alături  de  scrierile 
Sfinţilor  loan  Hrisostom,  Vasile  cel  Mare,  Isaac  şi  Efrem  Şirul  erau  foarte 
răspândite  şi  circulau  în  manuscris  şi  scrierile  Sfântului  Teofilact  al  Ohridei105, 

în  Mănăstirea  Neamţ,  la  6  aprilie  1435,  Gavriil  Uric  isprăveşte  de  scris 
al  doilea  Tetraevangheliar  slavon,  pe  pergament,  care  avea  şi  predoslovia 
Sfântului  Teofilact. 

Din  activitatea  centrelor  de  cultură  bisericească  (slavo-română)  a  secolu¬ 
lui  al  XV-lea,  s-au  impus  Mănăstirea  Moldoviţa  şi  Putna,  cu  44  şi,  respectiv  40 


102  Din  colecţia  de  manuscrise  de  la  Tver  (Rusia),  este  cunoscut  un  manuscris  din 
secolul  al  XVI-lea  cu  laicul  Evangheliilor  a  lui  Teofilact.  La  acesta  se  adaugă  pi  cele  descrise 
N.  Bubnov,  O.  Lihaceva,  V.  Fokrovskaja,  Pergamennye  pukopisi  biblioteki  AN  SSSR, 
Leningrad,  1976,  p.  205  (ms.  394);  A.  Tachios,  The  Slavonie  Manuscripts  ofthe  Panteleimon 
Monastery  (Rossikon) on  Mount  Athos,  Los  Angeles,  1981,  p.  69  (ms.  25);  E.  Matthes,  Kataiog 
der  slavische  Handschriften  in  Bîbliotheken  der  Bundesrepublik  DeutscMtmd,  Wiesbaden,  1990, 
p.  21  (ms.  23),  p.  64  (ms.  64),  p.  117  (ms.  737),  p.  135  (ms.  161);  I.  Snidik,  M.  Grozdanovici, 
Opis  rykopisa  i  starih  ştampanih  kniga  biblioleke  srpske  pravoslavie  eparhije  Bydimske  y 
Sentandreji,  Belgrad  -Novi  Sad,  1991,  p.  153  (ms.  107).  Alături  de  aceste  manuscrise  sunt 
şi  cele  bulgăreşti  (numeroase,  de  altfel)  care  deşi  conţineau  tâlcuirile  Sfântului  Teofilact 
la  Evanghelii,  au  apărut  sub  numele  lui  Eftimie  de  Tâmovo  (N.  Doldobanova,  O. 
Knj  azevskaja,  Bolgaskaja  rukopisnaja  kniga  X-XV1U  vv..  Moscova,  1 979,  p .  357) .  De  tâlcuirile 
Sfântului  Teofilact  erau  preocupaţi  şi  călugării  şi  cărturarii  sârbi  (cf.  G.  Podskalsky, 
Tiieophylaktos  von  Achrida  als  Exeget  in  der  slavischen  Orthodoxie,  în  rev.  Studi  sull'Oriente 
Cristiana,  tom.  2, 1998,  pp.  75-84). 

100  Unul  dintre  aceşti  călugări  învăţaţi  din  sudul  Dunării  a  fost  şi  Sfântul  Nicodim 
de  la  Tismana,  care  era  originar  din  Prilep,  o  localitate  din  apropierea  Ohridei. 

™  Cf.  Atanasie.Mironescu  în  op.  cit.,  p.  XXXII. 

105  O  descriere  a  influenţei  literaturii  bizantine  în  Ţările  Române,  vezi  la  Ion-Radu  Mircea, 
Relations  literaires  entre  Byzance  el  Ies  Pays  Roumains,  in  Actele  celui  de  al  XlV-lea  congres 
internaţional  iţe  studii  bizantine  (Bucureşti,  6-12  septembrie  1971),  tom.  1, 1976,  pp.  81-92. 


53 


de  copişti.  Munca  acestor  copişti  a  dat  la  iveală  zeci  de  manuscrise  cu  texte  la 
cărţile  de  cult  şi  lucrări  teologice.  Prin  osteneala  monahilor  au  apărut  şi  Palia 
de  la  Neamţ  din  1475,  Aţ’ostolul  din  1500,  Lămuriri  la  cartea  lui  Iov  din  1503, 
Psaltirea  de  la  Putrn  şi  Psaltirea  de  la  Muncaciu,  pentru  care  au  fost  folosite 
tâlcuiriie  Evangheliei  ale  Sfântului  Teofilact106. 

Este  semnificativ  faptul  că  Tetraevangheliarul  tipărit  de  Macarie  la  anul 
1512  -care  era  de  fapt  primul  tetraevangheliar  tipărit  pentru  toţi  ortodocşii 
care  foloseau  limba  slavonă  în  cult  -  are  predosloviile  la  Evanghelii  ale 
Sfântului  Teofilact107. 

Ana  Calavrias  a  întreprins  o  cercetare  amănunţită  asup  ra  manuscriselor 
slavone  care  cuprind  predosloviile  sau  tâlcuiriie  Sfântului  Teofilact  la 
Evanghelii,  dându-ne  ih  lucrarea  sa  informaţii  preţioase  d in  punct  de  vedere 
lingvistic  şi  statistic.  O  catalogare  amplă  a  manuscriselor  slavone  care  se 
află  pe  teritoriul  ţării  noastre,  dar  şi  numeroase  concluzii  privitoare  la 
structura  lingvistică  şi  conţinutul  acestora  găsim  în  teza  sa  de  doctorat108. 


Cf.  Milan  Şesan,  Teologia  ortodoxă  in  secolul  al  XV-lea,  în  rev.  Mitropolia  Ardealului, 
1966,  nr  11-12,  pp.  742-743.  Ştefan  Ciobanu  (în  op.  cit.,  pp.  47-48)  ne  spune:  „Din 
numeroasele  lucrări  ale  lui  Teofilact  se  remarcă  comentariul  lui  la  Evanghelie  ( Tâlcul 
Evangheliei),  care,  tradus  în  limba  slavă,  era  foarte  popular  la  noi  în  epoca  siavonismului 
(cf.  A.  I.  Iaţimirski,  Slavianskie  i  ruskie  rukopisi  ntminskih  bibliotek,  St.  Petersburg,  1905,  pp. 
28-29, 103-104).  Manuscrisele  slave  din  Ţările  româneşti  cu  numele  lui  Teofilact  datează 
din  secolele  XV-XVII". 

107  Ştefan  Ciobanu  face  o  precizare  în  legătură  cu  această  carte:  „Este  un  model  de 
artă  tipografică  de  la  începutul  secolului  al  XVI-lea.  Cartea  reprezintă  un  Telraei’angheliar 
după  copiile  slave  ce  se  găseau  la  noi  şi  este  interesant  că  în  ea  se  reproduce  şi 
precuvântarea  la  Evanghelia  lui  Matei  (poate  şi  la  celelalte),  a  1  ui  Teofilact,  arhiepiscopul 
Bulgariei  şi  Ohridei"  (op.  cit.,  pp.133-134). 

,n'  Opera  ermineutică  a  lui  Teofilact  de  Ohrida  în  literatura  română  veche,  susţinută  în 
anul  1986  în  cadrul  Universităţii  din  Bucureşti  de  către  Prof.  Dr.  Ana  Calavrias  sub 
îndrumarea  Prof.  Dr.  Univ.  Pândele  Olteanu.  Vom  cita  în  continuare,  după  A.  Calavrias 
(pp.  17-23),  toate  manuscrisele  slavone  catalogate  de  dânsa,  indicând  doar  bibliotecile 
unde  se  află  acestea: 

Biblioteca  Academiei  Române-,  secolul  XV:  ins.  10;  secolul  XVI:  mss.  7, 8, 11, 12, 18, 19, 89, 
92, 177, 178, 179, 182, 185, 186, 187, 188, 193,197, 200, 207, 244,  261, 347, 484, 511, 1515;  secolul 
XVH:  mss.  13, 14, 15, 16, 17, 189, 190, 192, 194, 195, 196, 199, 328, 347, 410, 433, 383, 503, 504; 

Biblioteca  Patriarhiei  Române;  aici  se  află  nouă  Evangheliare  şi  Tetraevangheliare 
din  secolele  XV-XV1,  ce  conţin  predosloviile  Sfântului  Teofilact; 

Muzeul  de  Istorie  al  României;  Tetraevangheliarul  de  la  Humor,  din  1473,  are 
predosloviile;  Tetraevangheliarul  din  1502,  scris  de  Spiridon  (nr.  4717.214);  Tetraevangheliarul 


34 


Activitatea  monahilor  români,  dar  şi  a  celor  veniţi  de  peste  Dunăre 
(până  în  veacul  al  XV-lea)  a  fost  sporită  de  clericii  cărturari  ardeleni  care, 
sub  imboldul  curentelor  protestante  dominante  atunci  în  Transilvania,  au 
tipărit  în  limba  română  mai  multe  cărţi  bisericeşti.  Prin  activitatea  cărtu¬ 
rărească  a  acestor  clerici  ardeleni,  între  care  cel  mai  de  seamă  este  diaconul 
Coresi,  tâlcuirile  Sfântului  Teofilact  s-au  răspândit  prin  infuzare  şi  prin 
reproduceri  de  idei  şi  chiar  de  paragrafe  întregi1*. 

Dacă  Tâlcul  Evangheliilor  a  lui  Teofilact  era  prezent  în  preocupările  co¬ 
piştilor  moldoveni  din  secolul  al  XV-lea,  iar  în  secolul  al  XVI-lea  şi  al  XVII-lea 


din  1599,  de  la  Putna  (nr.  9207);  Tetraevangheliarul  din  1607,  de  la  Suceava,  scris  pe  pergament; 
Tetraevangheliarul  din  1615,  de  la  Dragomima,  scris  de  Anastasie  Crimca  (nr.  11345); 

Biblioteca  Centrala  de  Stat.  posedă  3  manuscrise  din  secolele  XVI-XVII  cu  predos¬ 
loviile  Sfântului  Teofilact; 

Muzeul  de  Artă  al  României:  are  in  colecţiile  sale  uri  singur manuscris  din  secolul 
al  XVI-lea  ce  conţine  predosloviile; 

Biblioteca  Centrală  Universitară  din  Cluj-Napoca :  mss.  4112  şi  4102  din  secolul  al 
XV-lea;  mss.  21, 2290,  4049,  4056,  4068,  40,  59,  40,  49  din  secolul  al  XVI-lea;  ms.  1282  din 
secolul  al  XVII-lea  (toate  conţin  predosloviile); 

La  laşi  se  mai  află  trei  manuscrise  cu  predoslovii  ale  lui  Teofilact:  2  la  Biblioteca  Centrală 
Uni  versitară  {mss.  V  30  şi  V  50),  iar  unui  la  Arhivele  Stalului  (ms.  1790,  din  anul  1618). 

„La  Biblioteca  Episcopiei  din  Arad  a  intrat  un  manuscris  din  Bana t-Hunedoara, 
unde  mişcarea  calvină  a  fost,  ca  şi  în  Maramureş  şi  în  Ardealul  de  nord,  destul  de  intensă 
(cf.  P.  Oltcanu,  Postilla  de  Neagovo  (P.  N.)  în  lumina  Cazaniei  l  a  diaconului  Coresi,  1567,  în 
rev.  Ronuinoslavica,  tom.  XIII,  1967,  p.  105-131).  [...]  Mişcarea  husito-reformată  a  promovat 
Tâlcul  Evangheliilor  lui  Teofilact  pentru  aspectul  practic,  raţionalist  şi  clar  al  interpretării. 
Din  această  pricină  autorii  de  omilii  husito-luterane-calvine  folosesc  ca  izvor  cuvântările 
lui  Teofilact  de  Ohrida  despre  Tâlcul  Evangheliilor.  Teofilact  este  citat  de  zeci  de  ori  alături 
de  Ioan  Gură  de  Aur,  de  Vasile  cel  Mare,  dc  Grigore  Teologul,  de  Grigore  al  VU-lea,  papa 
Romei.  Astfel  a  procedat  autorul  calvin  al  Cazaniei  de  Neagovo  şi  Tekovo  (cf.  A.  L.  Petrov, 
Poucenie  na  Evangelie  po  Neagovskomu  spisku  1758,  Petrograd,  1921,  p.  1-226;  A.  L.  Petrov, 
Otzvuk  reformacii  v  Russkom  PodKarpatii,  Praga,  1921),  scrisă  pe  la  1650  în  Maramureş, 
care  reproduce  din  cuvântările  lui  Teofilact  pagini  întregi,  dându-1  ca  exemplu.  însă  uneori 
îl  citează,  iar  alteori  nu.  [...]  Infuzarea  Tâlcului  Evangheliilor  al  lui  Teofilact  de  Ohrida  în 
Cazania  de  Neagovo  (cca.  1550)  şi  prima  Cazanie  românească  a  lui  Coresi  (1567)  este 
mult  mai  extinsă  decât  citările  nominale.  [...]  Acest  izvor  se  identifică  folosit  în  expresii, 
în  idei  identice,  care  sunt  mai  greu  de  identificat,  fără  o  colaţionare  integrală  a  textului 
celor  două  opere.  [...]  Interpretările  textului  evanghelic  de  către  Teofilact  s-au  folosit  şi 
în  alte  opere  omiletico- parenetice  din  literatura  ucrainiano-carpatică  şi  din  alte  literaturi, 
ceea  ce  urmează  să  fie  cercetat  de  către  specialişti"  (cf.  A.  Catavrias,  op.  cit.,  pp.  62-68). 


55 


_lu.  g  m  •  H<*ri(Sî<;j,siWWnuiOTil 

PhiaiKkr^i'MuiWMt^fm 

jl’l’ll  r  (VtiuţAIf  CO  e^iUţlK/tk 

Efntm :  wK«i:AÎfi.MşLKw«.u;>ji 

fflm,  ftuiHn/W/R(T(fwiViT(i  yţfjffi; . 
^punu'iKiiilfcn,  Austimifiieiiiji' 

i?PP  ~j  i’Bli Vo  tu  y  i>  w  io  ( iyftvti  tvt. 
Itytcmtma .  XifKrâmiiyirra’lfii 

Pi'imi  .Tţîinoe 

fe  tjfîtiy  ud .,  auvM'oKkttif  sm'i 
MAMyi .  yHorottyXyiGiS- 
.  HÂIIM/UtUUlMA 

Pşfiirniuiufe .  itiguimtMituu&itt' 

L’;?wi«wijĂKyĂi^iii(re^(iiigiu 
ţ  a»  aât^K’i^iHcmuâujittaiu. 

jir.  xoi%i (flty i&fji'k  i 


Tetraevangheliar  al  lui  Gavritl  Uric, 
cu  predosloviile  Sfântului  Teofilact  al  Bulgariei 


prefaţarea  Evangheliarelor  cu  predoslovia  lui  Teofilact  al  Ohridei  devenise  o 
tradiţie119  prezentă  atât  în  scrierile  româneşti111,  cât  şi  în  cele  slavone112,  în 
Transilvania  Talcul  Evangheliilor  era  cunoscut  prin  intermediul  altor  cărţi  ce 
slujeau  credinţa  străbună  sau  limba  românească. 


1,0  Cf.  P.  Popescu,  Manuscrise  slavone  din  Mănăstirea  Putna ,  în  rev.  Biserica  Ortodoxă 
Română,  1962,  nr.  1-2,  p.  124. 

1,1  La  Biblioteca  Academiei  Române  se  păstrează  mai  multe  manuscrise  româneşti 
ale  Evangheliarului,  în  care  sunt  prezente  predosloviile  lui  Teofilact  la  Evanghelii.  Dintre 
acestea  menţionăm  doar  câteva:  ms.  296  BAR,  de  la  mijlocul  sec.  XVII  (la  G.  Ştrempel,  op. 
cit.,  tom  t,  p.  83);  ms.  1327  BAR  din  anul  1686  (ibid.,  tom  IV,  pp.  561-562);  ms.  1154  BAR 
din  anii  1702-1703  (ibid.,  tom  IV,  pp.  213-214).  Această  tradiţie  a  prefaţării  Evangheliilor 
cu  predoslovia  Sfântului  Teofilact  este  semnalată  până  în  a  doua  jumătate  a  veacului  al 
XlX-lca  (vezi  Evanghelia  tipărită  Ia  Chişinău  în  anul  1854). 

112  Alături  de  manuscrisele  slavone  menţionate  mai  sus  de  A.  Calavrias,  în  biblioteca 
Mănăstirii  Putna  se  mai  află  trei  manuscrise  slavone  ale  Evangheliarului,  care  conţin 
cazania  Sfântului  Teofilact  la  Evanghelii.  Acestea  sunt:  Evanghelia  înstrăinată  de  la  Humor 
din  sec.  XVI-XVII  (nr.  480/1925),  Evangheliarul  de  la  Solea  din  anul  1623  (nr.  481/1952), 


56 


După  ce  în  veacurile  XV-XVI1  opera  exegetică  a  Sfântului  Teofilact  a 
fost  cunoscută  în  ţara  noastră  îndeosebi  prin  intermediare  slavone,  în 
secolele  următoare  cărturarii  Bisericii,  în  strădania  lor  de  a  înveşmânta 
întreg  cultul  ortodox  cu  podoaba  limbii  române,  vor  tălmăci  „pre  graiul 
nostru"  şi  Tâlcuirea  Evangheliilor  a  Sfântului  Teofilact. 

Tâlcuirea  la  Evanghelii  a  Sfântului  Teofilact  a  fost  tipărită  în  slavona 
bisericească  Ia  Moscova  în  anul  1648,  iar  mai  apoi,  cu  unele  îndreptări  şi 
corecturi  a  fost  publicată  în  anul  1698.  Această  ediţie  a  cunoscut  numeroase 
reeditări  în  veacul  următor113. 

Dar  în  Evul  Mediu,  tâlcuirile  Sfântului  Teofilact  s-au  bucurat  de  o  mare 
apreciere  şi  în  Apus.  Toma  d'Aquino  a  inserat  în  cărţile  sale  pasaje  largi 
din  scrierile  arhiepiscopului  Ohridei.  în  veacul  al  XV-lea,  Cristoforo 
Persona,  bibliotecarul  Vaticanului,  îi  dedica  papei  Sixtus  IV  un  manuscris 
împodobit  cu  miniaturi,  manuscris  ce  cuprindea  tâlcuirea  Sfântului 
Teofilact  la  epistolele  Sfântului  Apostol  Pavel.  Nu  se  cunoaşte  care  a  fost 
cauza  şi  împrejurarea  prin  care,  în  traducerea  lui  Persona,  în  locul  Sfântului 
Teofilact  a  fost  trecut  ca  autor  Sfântul  Atanasie  cel  Mare.  Mai  apoi  a  fost 
corectată  această  greşeală,  iar  în  anul  1477,  imediat  după  apariţia  tiparniţei, 
traducerea  lui  Persona  a  fost  publicată.  în  următoarele  secole  au  fost  tipărite 
în  limba  latină  numeroase  ediţii  ale  întregii  opere  a  Sfântului  Teofilact114. 
Cea  mai  cunoscută  a  devenit  ediţia  lui  Finetti,  tipărită  la  Veneţia  între  anii 
-1754-1763,  deoarece  mai  apoi  aceasta  a  fost  reprodusă  de  abatele  Migne  în 
colecţia  sa,  numită  Patrologiae  graeca  şi  publicată  între  anii  1864-1865. 

Scrierile  Sfântului  Teofilact  au  fost  traduse  şi  de  protestanţi,  dintre  care 
cel  mai  de  seamă  este  Ecolampadius.  Trebuie  menţionat  că  după  traducerile 
sale  în  limba  latină  s-au  făcut  numeroase  reeditări. 

Evanghelia  lui  Vasile  Obedenski  din  sec.  XVII  (nr.  569/1952)  -  cf.  Paufin  Popescu,  op.  cit., 
pp.  122-126.  Părintele  Faulin,  în  aceeaşi  lucrare  (partea  a  doua  publicată  în  rev.  Biserica 
Ortodoxă  Română,  1962,  nr.  7-8,  pp.  706-707),  menţionează  şi  două  manuscrise  slavone 
ale  tâlcuirii  lui  Teofilact  Ia  Evanghelii,  unul  de  la  1668  (nr.  600/1863),  iar  cel  de-al  doilea 
din  secolul  al  XVII-lea  (nr.  552/1952).  ASăturidc  acestea  trebuie  menţionate  şi  cele  două 
manuscrise  slavone  ale  tâlcuirii  la  Evanghelii  a  Sfântului  Teofilact,  manuscrise  ce  au 
făcut  parte  din  biblioteca  Mănăstirii  Cozia  (un  exemplar  de  la  anul  1698  iar  celălalt 
nedatat)  -  cf.  arhimandrit  Gamaliil  Vaida,  Cozia,  vestita  ctitorie  a  Iui  Mircea  Voievod,  ed. 
Episcopiei  Râmnicului  şi  Argeşului,  Râmnicu  Vâlcea,  1986,  pp.  230-231. 

1,1  Blagoviestnik,  ed.  cit.,  p.  18. 

’’■*  Pentru  bibliografia  ediţiilor  tipărite  în  veacul  al  XVl-iea  vezi  şi  H.  M.  Adams, 
Catatogue  of  book  printed  on  the  continent  of  Europe  (1501-1600)  in  Cambndge  Lîbraries,  voi. 
l-II,  Cambridge  at  the  Universily  Press,  1967. 


Foaia  de  titlu  a  manuscrisului  dedicat  Papei  Sixtus  VI  de  Cristophoro  Persana 
(azi  în  Biblioteca  Vaticanului  -  cota:  humanOS  JH.O 2) 


59 


Traducerea  în  limba  română  a  tâlcuirilor 
Sfântului  Teofilact 


în  ţările  române,  slavonismul  a  dăinuit  până  la  sfârşitul  veacului  al 
XVII-lea,  pe  de  o  parte  din  pricină  că  slavona  era  limba  în  care  se  săvârşeau 
sfintele  slujbe,  iar  pe  de  altă  parte,  deoarece  această  limbă  era  întrebuinţată 
în  cancelariile  domneşti.  Dar,  după  sfârşitul  domniei  lui  Vasile  Lupu  (1634- 
1653)  şi  a  lui  Matei  Basarab  (1632-1654),  în  cancelariile  domneşti  limba 
română  şi-a  intrat  grabnic  în  drepturile  ei  fireşti.  în  cele  din  urmă,  dintr-o 
necesitate  firească,  limba  română  a  intrat  treptat  şi  în  cult.  Meritul  acestui 
început  îi  revine  mitropolitului  Ştefan  al  Ţării  Româneşti  (1648-1653  şi 
1655-1668).  La  o  privire  de  ansamblu  putem  observa  că  o  parte  dintre 
cărţile  tipărite  în  vremea  domniei  lui  Matei  Basarab  erau  în  slavoneştc,  o 
parte  în  româneşte,  iar  altele  bilingve.  Acest  lucru  este  îndreptăţit,  deoarece 
în  acea  vreme  era  o  adevărată  luptă  între  curentul  slavon  şi  cel  românesc. 
Cunoaşterea  limbii  slavone  devenea  tot  mai  anevoioasă,  încât  nici  preoţii 
nu  mai  înţelegeau  această  limbă;  cu  toate  acestea,  clericii  erau  datori  să 
slujească  în  slavonă,  din  pricina  tradiţiei  adânc  înrădăcinate.  însă, 
schimbarea  limbii  liturgice  nu  era  uşoară  şi  nu  se  putea  îndeplini  deodată, 
pentru  că  încă  nu  erau  traduse  cărţile  de  slujbă,  iar  introducerea  limbii 
române  în  cultul  divin  ar  fi  fost  socotită  de  unii  drept  o  alunecare  în  erezie, 
asta  cu  atât  mai  mult  cu  cât  în  Transilvania,  la  acea  vreme  calvinismul 
ducea  o  propagandă  activă  pentru  românizarea  textelor  religioase.  Această 
stare  de  fapt  l-a  determinat  pe  mitropolitul  Ştefan  să  tipărească  într-o  formă 
bilingvă  câteva  cărţi  de  cult,  voind  să  împace  şi  tradiţia,  dar  să  poată  fi  de 
folos  şi  preoţilor,  traducându-le  rânduielile  de  tipic  în  româneşte115, 
înţelegem  de  aici  că  marele  merit  al  mitropolitului  Ştefan  este  ca  a  deschis 
larg  poarta  pentru  pătrunderea  limbii  române  în  slujbele  bisericeşti. 

Dar  strădania  de  a  lumina  poporul  şi  a-1  învăţa  Cuvântul  lui  Dumnezeu 
în  limba  română,  a  fost  sporită  atât  prin  ostenelile  mitropolitului  Varlaam 
al  Moldovei  (1632-1653),  cât  şi  prin  cele  ale  mitropolitului  Simion  Ştefan 
al  Transilvaniei  (1653-1656),  care  a  tipărit  o  ediţie  românească  atât  a  Noului 


1,5  Sub  îndrumarea  mitropolitului  Ştefan  s-au  tipărit  mai  multe  cărţi  de  cult 
slavo-române,  în  care  rânduielile  tipiconale  erau  în  limba  română:  Pogribania  (slujba 
înmormântării)  preoţilor  mireni  şi  a  diaconilor,  în  anul  1650;  Mistiriu  sau  Sacrament,  în 
anul  1651;  Tămosania,  în  anul  1652  (cf.  M.  Păcurariu,  op.  cit.,  pp.  161-162). 


60 


Testament  (1648),  cât  şi  a  Psaltirii  (1651).  în  înveşmântarea  sfintelor  slujbe 
în  limba  noastră,  un  rol  de  seamă  l-a  avut  învăţatul  mitropolit  Dosoftei  al 
Moldovei  (1671-1693),  care  în  1679  a  tipărit  în  româneşte  Dumnezeiasca 
Liturghie,  aceasta  fiind  cea  de  a  doua  traducere  după  cea  a  lui  Coresi  şi 
prima  care  a  fost  făcută  de  către  un  ierarh.  Mitropolitul  Dosoftei  a  fost 
primul  ierarh  din  Moldova  care  s-a  sârguit  pentru  înlocuirea  slavonei  şi 
pătrunderea  limbii  româneşti  în  rânduiala  liturgică11*. 

Dar  deschiderea  arătată  de  oamenii  Bisericii  pentru  introducerea  în 
cult  a  limbii  române  era  în  armonie  cu  fenomenul  cultural  românesc  de  la 
finele  veacului  al  XVII-lea  şi  începutul  Celui  de  al  XVHÎ-lea  Acest  fenomen 
este  puternic  polarizat  de  noua  orientare  a  cărturarilor  spre  Bizanţ. 
Umaniştii  români  erau  cunoscători  de  greacă  şi  socoteau  în  mod  legitim 
că  izvorul  cel  mai  puternic  atât  al  cărţilor  bisericeşti,  cât  şi  al  canoanelor 
de  legi  este  literatura  greacă  şi  nicidecum  cea  slavonă. 

Astfel,  începând  de  la  mijlocul  secolului  al  XVII-lea,  cea  mai  mare  parte 
a  cărţilor  religioase  sau  profane  tipărite  în  limba  română  în  tiparniţele 
domneşti  din  Ţara  Românească  şi  din  Moldova  sunt  traduse  din  greceşte117. 
Aceasta  se  datorează  în  parte  şi  faptului  că  unii  dintre  domnitorii  ţărilor 
româneşti  erau  cunoscători  de  carte  grecească.  Dintre  aceştia  îi  menţionăm 
pe  Mihnea  al  III-lea  (1658-1659),  Şerban  Cantacuzino  (1678-1688),  Constantin 
Brâncoveanu  (1688-1714),  Dimitrie  Cantemir  (1710-1711)  şi  Nicolae 
Mavrocordat  (domn  al  Moldovei  în  1709  şi  1711-1715,  iar  al  Ţării  Româneşti 
în  1716  şi  1719-1730).  Dar  influenţa  umanistă  a  acestor  domnitori  a  fost 
sporită  şi  de  ostenelile  altor  cărturari,  precum  sunt  postelnicul  Constantin 
Cantacuzino  (tl663),  Nicolae  Milescu  Spătarul  (+1708),  fraţii  Radu  şi  Şerban 
Greceanu,  Alexandru  Mavrocordat  Exaporitul  (11709)  şi  stolnicul  Constantin 
Cantacuzino  (11716). 

Dacă  în  Moldova  anului  1679  mitropolitul  Dosoftei  tipărea  în  limba 
română  Dumnezeiasca  Liturghie,  în  Ţara  Românească  exemplul  i-a  fost  urmat 
de  către  mitropolit  ul  Teodosie  (1668-1672  şi  1679-1708),  care  în  cea  de  a  doua 
parte  a  păstoriei  sale  i-a  avut  sprijinitori  şi  ocrotitori  pe  domnii  de  atunci  ai 
Ungrovlahiei:  Şerban  Cantacuzino  şi  Constantin  Brâncoveanu.  Mitropolitul 


ll£  Mitropolitul  Dosoftei  a  tipărit  în  anul  1681,  Molitvelnic  de-nţeles,  iar  în  1683  o 
nouă  ediţie  din  Dumnezeiasca  Liturghie,  dar  şi  Paremiile  de  peste  an,  toate  în  româneşte. 
Intre  anii  1682-1686  a  tipărit  o  altă  mare  şi  însemnată  lucrare,  tradusă  şi  prelucrată  din 
greceşte  şi  sla  voneşte:  Viaţa  şt  petrecerea  Sfinţilor,  în  4  volume,  la  traducerea  căreia  a  ostenit 
vreo  25  de  ani  (idem,  p.  203). 

117  G.  Căltnescu,  Istoria  literaturii  române,  Bucureşti,  1992,  p.  31. 


61 


Teodosie,  împreună  cu  Şerban  Cantacuzino  au  acordat  o  grijă  deosebită 
tiparului,  domnul  suportând  cheltuielile,  iar  mitropolitul  supraveghind 
activitatea  editorială.  Prima  carte  tipărită  de  către  mitropolitul  Teodosie  a 
fost  un  Litarghier  slavo-romăn,  in  anul  1680.  Ca  şi  cărţile  tipărite  de  înaintaşul 
său  Ştefan,  Liturghierul  avea  numai  tipicul  în  româneşte,  iar  slujba  era  în 
slavonă.  în  schimb,  în  anul  1682  s-a  tipărit  o  Evanghelie,  iar  în  1 683  un  Apostol, 
amândouă  în  româneşte.  Cu  acestea  se  face  un  alt  pas  înainte  în  strădania 
de  introducere  a  limbii  române  în  slujbele  bisericeşti.  Aşadar,  din  timpul 
mitropolitului  Ştefan  exista  tipicul,  în  timpul  lui  Teodosie  se  introduc  citirile 
din  Sfânta  Scriptură,  iar  mai  târziu,  în  vremea  păstoririi  Sfântului  Antim 
Ivireanul,  se  traduc  şi  textele  liturgice118. 

Traducerea  cărţilor  Sfintei  Scripturi  a  fost  încununată  cu  tipărirea  Bibliei 
de  la  Bucureşti  din  anul  1688,  numită  şi  Biblia  lui  Şerban  Cantacuzino.  Aceasta 
este  prima  tipărire  integrală  a  Sfintei  Scripturi  în  limba  română.  Pentru 
textul  acestei  Biblii  au  fost  întrebuinţate  mai  multe  traduceri  anterioare, 
tipărite  sau  în  manuscris,  revizuite  de  fraţii  Radu  şi  Şerban  Greceanu119, 
ajutaţi  de  mitropolitul  Ghermano  al  Nyssei,  stolnicul  Constantin  Canta¬ 
cuzino  şi  episcopul  Mitrofan.  Alături  de  traducerea  la  Vechiul  Testament  a 
lui  Nicolae  Milescu,  fraţii  Greceanu  au  consultat  şi  alte  traduceri  româneşti, 
care  văzuseră  mai  înainte  lumina  tiparului;  Psaltirea  lui  Coresi  (15 77),  Palia 
de  la  Orăştie  (1582),  Noul  Testament  a  lui  Simion  Ştefan,  Psaltirea  (1680)  şi 
Paremiile  lui  Dosoftei,  dar  şi  Evanghelia  şi  Apostolul  de  la  Bucureşti,  mai 
sus  pomenite.  Prin  Biblia  de  la  B  ucureşti,  se  pune  în  circulaţie  o  limbă  literară 
care  reprezintă  o  sinteză  a  strădaniilor  scriitorilor  bisericeşti  de  până  atunci, 
de  a  scrie  într-o  limbă  curată  şi  înţeleasă  de  toţi  românii.  în  însăşi  foaia  de 
titlu  se  arăta  că  s-a  tipărit  întru  „înţelegerea  limbii  româneşti"  şi  „pentru 
cea  de  obşte  priinţa  s-a  dăruit  neamului  românesc".  într-adevăr,  ea  a 
cunoscut  o  largă  răspândire  în  toate  ţinuturile  locuite  de  români120, 
luminându-i  pe  toţi  cei  care  se  sârguiau  după  Cuvântul  lui  Dumnezeu. 
Tipărirea  Bibliei  a  durat  aproape  un  an,  fiind  începută  în  noiembrie  1687  şi 
încheindu-se  în  toamna  anului  următor,  când  domnitor  al  Munteniei  era 
Vodă  Constantin  Brâncoveanu.  Isprăvirea  tipăririi  Bibliei,  chiar  la  începutul 
domniei  marelui  voievod  martir,  este  asemenea  unei  vestiri  tainice  care 
ne  arată  peste  vremi  cât  de  mult  a  strălucit  Cuvântul  lui  Dumnezeu 
inlăuntruî  fiinţei  acestui  sfânt  domnitor.  Dragostea  pentru  Dumnezeu  şi 


116  Cf.  M.  Păcurariu,  op.  cit.,  p.  211. 

115  Aceştia  erau  logofeţi  la  curtea  domnească  şi  distinşi  cărturari. 
,M  Cf.  M.  Păcurariu,  op.  cit.,  pp.  212-213. 


62 


neam,  dar  şi  pregătirea  sa  intelectuală,  îmbinată  cu  un  deosebit  simţ  al 
frumosului  şi  cu  o  adevărată  pasiune  pentru  lucrul  artistic  şi  pentru  cartea 
de  învăţătură  sau  literatură121,  au  făcut  din  Constantin  Brâncoveanu  un 
adevărat  luminător  şi  cârmuitor  al  neamului  românesc 

Ca  unul  care  era  cunoscător  al  culturii  greceşti,  dar  era  şi  susţinător  al 
traducerilor  româneşti  din  limba  greacă,  Brâncoveanu  a  sprijinit  şi 
activitatea  de  traducere  din  elină  în  neogreacă,  pentru  ca  astfel  scrierile  de 
mare  însemnătate  să  fie  la  îndemâna  întregii  obşti.  La  cererea  lui  Brânco¬ 
veanu  sunt  traduse  în  neogreacă  mai  multe  lucrări  din  literatura  bizantină, 
între  ele  aflându-se  şi  învăţătura  împărătească  a  Sfântului  Teofilact,  tradusă 
de  Sevastos  Kymenites.  Dealtfel,  pareneza  bizantină  constituia  atât  una 
dintre  învăţăturile  după  care  erau  crescuţi  fiii  domnitorilor  români  încă 
din  vremea  lui  Neagoe  Basarab,  cât  şi  o  temă  importantă  a  învăţământului 
din  Academia  domnească  din  vremea  lui  Brâncoveanu122.  Aici,  aceste  scrieri 
parenetice  erau  traduse  în  româneşte  şi  tâlcuite  pentru  elevi,  ori  erau  la 
îndemâna  fiilor  lui  Brâncoveanu  în  vederea  instruirii  lor  ca  viitori 
conducători.  însă,  din  opera  Sfântului  Teofilact,  o  atenţie  deosebită  i  se 
acorda  şi  Tâlcuirii  la  Evanghelii. 

Vodă  Brâncoveanu  era  preocupat  de  faptul  că  poporul  grec  nu  poate 
citi  cărţile  Bisericii  sale,  scrise  într-o  limbă  ce-i  devenise  inaccesibilă  şi  îi 
îndeamnă  pe  cărturarii  greci  să  facă  acelaşi  lucru  pe  care-1  fac  cărturarii 
români.  La  anul  1700,  Constantin  Brâncoveanu  trimite  o  scrisoare 
Patriarhului  ecumenic  Calinic  al  II-lea,  prin  care  îl  înştiinţează  în  legătură 
cu  dorinţa  sa  de  a  tipări  pentru  folosul  grecilor  Tâlcuirea  la  Evanghelii  a 
Sfântului  Teofilact.  însă  această  strădanie  era  strâns  legată  de  traducerea 
din  elină  în  greaca  vulgară  a  acestei  opere.  Patriarhul  Calinic,  împreună 
cu  cinci  episcopi  îi  răspund  domnitorului  printr-o  punere  la  punct,  în  care 
se  argumentează  că  poporul  de  rând  „vrea  să  audă  cele  ce  le  caută  ca  să  se 
înduioşeze,  precum  Vieţile  Sfinţilor ,  precum  cuvântări  de  laudă  şi  altele  ca 
acestea;  dar  gândirile  cărturăreşti  şi  pline  de  taină  nu  sunt  pentru  popor"  m. 


121  Şt.  Ionescu,  Panait  I.  Panait,  Constantin  Vodă  Brâncoveanu.  Viaţa,  Domnia.  Epoca, 
Bucureşti,  1969,  p.  307  (apud  A.  Calavrias,  op.  cit.,  p.  73). 

122  Cf.  D.  Russo,  Studii  istorice  greca-române,  tom.  II,  Bucureşti,  1939,  pp.  533-534. 

123  Scrisoarea  lui  Calinic  al  It-lea,  Patriarh  de  Constantinopol,  către  Constantin-Vodă 
Brâncoveanu,  despre  tiparul  de  cărţi  greceşti  ce  plănuieşte  şi  traducerea  în  vulgară  a  Iui  Teofilact , 
care  nu  sc  potriveşte  cu  mintea  poporului  (Constantinopol,  28  noiembrie  1 700),  la  E.  Hurmuzaki 
şi  N.  lorga.  Documente  greceşti  privitoare  la  istoria  românilor,  voi  XIV,  partea  I,  Bucureşti, 
1935,  p.  330. 


63 


în  aceeaşi  scrisoare.  Patriarhul  Calinic  îi  mai  scrie  domnitorului:  „pentru 
aceea  ne-am  gândit  să  păstrăm  veneraţia  pentru  Scriptură,  căci,  schimbând-o 
pe  înţeles,  ajunge  lucru  de  dispreţ  şi  fără  plăcere  şi  respins  de  Biserică; 
mai  cu  seamă  că,  glumind,  să  zicem,  ne-ar  spune  cineva:  şi  voi  faceţi  şcoli 
şi  vă  străduiţi  a  învăţa  barbaria  şi  o  eleniza,  iar  apoi  dimpotrivă,  vă  nevoiţi 
să  barbarizaţi  elenismul  şi  să  faceţi  pe  cel  înţelept  neînţelept?  Şi  cum  se 
împacă  acest  lucru  potrivnic  celuilalt?  Lucrurile  şi  prin  fire  şi  prin  hotărâre 
omenească  înaintează  de  la  nedesăvârşit  la  desăvârşit,  nu  se  întorc  înapoi 
de  la  desăvârşire  ca  să  coboare  la  nedesăvârşire!"12,1  Brâncoveanu  a  luat  la 
cunoştinţă  aceste  păreri,  însă  nu  socotea  că  desăvârşirea  limbii  eline  este 
o  piedică  în  calea  împlinirii  poruncilor  şi  a  luminării  poporului  cu  lumina 
înţelegerii  Sfintei  Evanghelii.  Dealtfel,  în  urmă  cu  12  ani,  odată  cu  apariţia 
Bibliei  de  la  Bucureşti,  se  afirma  o  nouă  idee,  anume  că  Biblia  se  cuvine  a  fi 
citită  de  toţi  „şi  de  cei  mari  (...)  şi  bărbaţi  şi  muieri  şi  tineri"125.  în  spaţiul 
ortodox  aceasta  era  o  idee  oarecum  nouă,  care  poate  fi  analizată  deopotrivă 
şi  în  contextul  cultural  al  epocii.  însă,  ceea  ce  ne  interesează  pe  noi  este 
legat  de  starea  veşniciei  pe  care  o  vom  dobândi  fiecare  dintre  noi  după 
înfricoşătoarea  Judecată.  Brâncoveanu  era  conştient  de  această  finalitate 
eshatologică  şi  cunoştea  din  propria  lucrare  lăuntrică  puterea  harului 
Sfântului  Botez126.  Dealtfel,  ctitoriile  şi  întreaga  sa  activitate  mărturisesc 
acest  lucru,  iar  ca  o  încununare  a  tuturor  faptelor  sale,  Hristos-Dumnezeu 
l-a  învrednicit  atât  pe  el,  cât  şi  pe  cei  patru  fii  ai  săi  de  cununa  muceniciei, 
martiriu  ce  s-a  săvârşit  la  Istanbui  în  anul  1714.  Astfel,  în  fiecare  an  la  16 
august  îl  prăznuim  pe  acest  Sfânt  voievod,  dimpreună  cu  fiii  săi  Constantin, 
Ştefan,  Radu  şi  Matei  şi  cu  sfetnicul  Ianache,  care  a  fost  împreună-pătimitor. 
Privind  astfel  lucrurile,  credem  că  suntem  îndreptăţiţi  să-l  socotim  pe 
Sfântul  voievod  Constantin  drept  un  înaintemergător  al  Sfântului  Paisie 
de  la  Neamţ,  în  lucrarea  de  împlinire  şi  propovăduirc  a  sfintelor  porunci, 
care  este  însăşi  calea  sfinţeniei. 


'« Idem,  p.  331. 

125  Vezi  prefaţa  Bibliei  de  la  Bucureşti  (cf.  Virgil  Cândea,  Raţiunea  dominantă,  ed,  Dacia,- 
Cluj-Napoea,  1979,  p.  321). 

,3S  în  scrisoarea  mai  sus  menţionată,  însuşi  Patriarhul  Cal  inie  îi  scrie  lui  Brâncoveanu: 
„Luminăţia  Ta  mişcată  de  râvnă  dumnezeiască  (precum  se  şi  vădeşte  adevărul  din  cele 
ce  săvârşeşti),  te-ai  gândit  a  se  tipări  cu  domneasca  cheltuială  şi  îngrijire  cărţi  în  deosebite 
limbi,  pentru  ajutorul  nenorocitului  nostru  neam  şi  pentru  folosul  de  obşte  al  creştinilor, 
ceea  ce  e  faptă  dumnezeiască  şi  vrednică  de  laudă  şi  de  fericire,  şi  veţi  avea  simbrie 
răsplătirile  cereşti,  în  veacul  de  acum  şi  în  cel  viitor"  (op.  cit.,  p.  329). 


64 


Aşadar,  în  cele  din  urmă,  la  îndemnul  lui  Brâncoveanu,  traducerea  în 
neogreacă  a  Tâlcairii  la  Evanghelii  a  fost  făcută  de  către  Ioan  Comnen127.  Cât 
de  importantă  socotea  Sfântul  voievod  Tâlcuirea  Evangheliilor  a  Sfântului 
Teofilact,  se  poate  vedea  şi  din  lunga  dedicaţie  prin  care  Ioan  Comnen  - 
doctor,  profesor  de  fizică  şi  matematică  la  Academia  domnească  şi  medic 
personal  al  domnului,  „unul  dintre  erudiţii  greci  ai  secolului  al  XVII-lea" 
(N.  Iorga)  -  îi  prezintă  traducerea  în  neogreacă  a  Tâlcului  Evangheliilor  lui 
Teofilact:  „Mi-ai  poruncit  mie,  celui  ce  adeseori  am  primit  binefaceri  de  la 
tine  să  le  tălmăcesc  mai  pe  înţeles,  ca  să  fie  uşoare  de  înţeles  pentru  toţi  cei 
ce  le  vor  citi,  pentru  folosul  tuturor,  nu  numai  al  celor  învăţaţi  ci  şi  al 
oamenilor  simpli  [...]  înălţimea  ta,  însăşi  lumina  Evangheliei,  adică  tâlcuirea 
ei,  care  e  întâi  ascunsă  dedesubt  în  limba  elinească,  ai  făcut-o  în  chip  vrednic, 
prin  tălmăcirea  de  faţă,  să  scânteie  şi  în  sufletele  oamenilor  şi  să  lumineze 
gândurile  tuturora"128. 

Dar  însemnătatea  pe  care  o  avea  Tâlcuirea  la  Evanghelii  a  Sfântului 
Teofilact  în  acea  vreme  poate  fi  cunoscută  atât  din  preocupările  şi  predicile 
clericilor,  cât  şi  din  activitatea  culturală  a  cărturarilor  contemporani  lui 
Brâncoveanu.  Unul  dintre  marii  ierarhi  din  acea  vreme  este  Sfântul  Antim 
Ivireanul129.  In  alcătuirea  predicilor  sale  la  Evanghelii,  Sfântul  Antim  a 


127  Traducerea  lui  Ioan  Comnen,  „doctorul,  pentru  Constantin  Brâncoveanu",  este 
însoţită  de  menţiunea:  „Academiei,  făcute  de  Domn,  a  tipografiei,  şi  pentru  Ruşi,  Sârbi, 
Tribali,  Arabi  şi  Iberi  şi  a  bibliotecii  de  la  Hurezi"  (cf.  [orga-Hurmuzaki,  Documente  greceşti 
privitoare  la  istoria  românilor ,  XIV,  p.  757).  Manuscrisul  autograf  al  lui  Ioan  Comnen  dăruit 
domnitorului  la  inaugurarea  bibliotecii  de  la  Hurezi  s-a  păstrat  în  bibliotecă  până  în 
1719  când,  în  urma  cuceririi  Olteniei  de  către  austrieci,  manuscrisul  împreună  cu  alte 
cărţi  din  bibliotecă  au  trecut  în  Biblioteca  Eugeniu  de  Savoya,  iar  de  aici  în  Biblioteca  Naţională 
din  Viena  -cf.C.  Dima-Drăgan,  Biblioteci  umaniste  româneşti,  Bucureşti,  1974,  p.  131  (cf.  A. 
Calavrias,  op.  cit.,  p.  76). 

,7Ji  Traducere  de  N.  Iorga  în  Manuscripte  din  biblioteci  străine  relative  la  istoria  românilor, 
întâiul  memoriu,  Bucureşti,  1898,  pp.  13-14  (cf.  George  Ivaşcu,  Istoria  literaturii  române. 
Bucureşti,  1969,  voi.  I,  p.  225). 

18  Sfântul  Antim  Ivireanul  s-a  născut  în  Georgia,  pe  la  anul  1650.  A  venit  în  Muntenia 
de  Ia  Constantinopol,  fiind  chemat  de  către  Constantin  Brâncoveanu.  A  fost  tipograf, 
gravor  şi  apoi  ierarh  în  Ţara  Românească.  Prin  cele  63  de  tipărituri,  lucrate  de  el  însuşi 
sau  patronate  de  el,  în  limbi  diferite  şi  de  o  mare  diversitate,  prin  numeroşii  ucenici  pe 
care  i-a  format,  este  considerat  -  alături  de  Coresi  -  cel  mai  mare  tipograf  din  cultura 
medievală  românească.  A  avut  un  rol  însemnat  în  introducerea  completă  şi  definitivă  a 
limbii  române  în  sfintele  slujbe;  în  acelaşi  timp,  deşi  străin  de  neam,  a  creat  o  limbă 


65 


Sfântul  Voievod  Constantin  Brăncoveanu  cu  cei  patru  fii  ai  săi  şi  Sfântul  Ierarh  Antim  Ivireanul 


întrebuinţat  îndeobşte  Sfânta  Scriptură  şi  numeroase  scrieri  ale  Sfinţilor 
Părinţi,  între  acestea  un  loc  de  cinste  avându-1  şi  Tălcuirea  la  Evanghelii  a 
Sfântului  Teofilact130.  Astfel,  în  Didahiile  sale,  învăţăturile  Sfântului  Teofilact 


liturgică  românească,  înţeleasă  şi  folosită  până  azi.  A  trecut  la  cele  veşnice  prin  moarte 
martirică,  în  toamna  anului  1716.  Este  prăznuitea  Sfânt,  iar  pomenirea  lui  se  săvârşeşte 
în  fiecare  an  la  27  septembrie  (cf.  M.  Păcurariu,  Dicţionarul  teologilor  români,  ed.  Univers 
enciclopedic.  Bucureşti,  1996,  pp.  219-220). 

130  în  ce  priveşte  identitatea  surselor  folosite  de  Sfântul  Antim  în  operele  sale, 
cercetătorii  concluzionează:  „Ca  rezultate  ale  căutării  surselor,  istoriile  literare  şi  cercetările 
speciale  nu  pot  cita,  deocamdată,  decât  numele  acelor  autori  la  care  trimite  Antim  însuşi 
(«precizie»  de  un  rang  complet  nesatisfâcător)  şi  alte  câteva,  bănuite  cărţi  utilizate:  Sfânta 
Scriptură  (cu  o  participare  certă),  marii  maeştrii  ai  elocinţei  religioase  şi  exegeţii  bizantini 
din  epoca  patristică  şi  postpatristică  -  omniprezentul  îoan  Hrisostom,  Grigorie  de 
Nazianz,  Vasile  cel  Mare,  Synesios,  Atanasie  cel  Mare,  Dionisie  Areopagitul,  Efrem  Şirul, 
Teofilact  Hefaistos,  arhiepiscop  de  Ohrida  (nume  cu  o  mare  frecvenţă  în  paginile  lui 
Antim),  loan  Damaschinul,  Eusebiu  din  Cezareeaetc"  -  cf.  Dan  Horia  Mazilu,  Introducere 
în  opera  lui  Antim  Ivireanul,  ed.  Minerva,  Bucureşti,  1999,  pp.  117-118. 


66 


pot  fi  recunoscute,  deoarece  uneori  sunt  menţionate  explicit131,  iar  alteori 
se  vădesc  prin  conţinutul  de  idei  sau  prin  exprimările  identice. 

După  cum  am  văzut,  începutul  secolului  al  XVIlI-lea  este  marcat  de  o 
profundă  înnoire  a  culturii  noastre  bisericeşti  prin  tipărirea  cărţilor  liturgice 
în  limba  română,  spre  a  fi  înţelese  de  tot  poporul.  în  opera  de  românizare  şi 
de  răspândire  a  cărţilor  de  cult  în  popor,  un  rol  determinant  l-a  avut,  pe 
lângă  Sfântul  Antim  Ivireanul  şi  episcopul  Damaschin  al  Râmnicului132. 
Acesta  din  urmă  tălmăceşte  în  româneşte  şi  Tâlcul  Evangheliilor  a  Sfântului 
Teofilact  cu  dorinţa  de  a  fi  dat  spre  tipar.  Traducerea  făcută  de  episcopul 
Damaschin  la  7 âlcuirea  Evangheliilor  a  Sfântului  Teofilact  este  cea  dintâi  care 
a  fost  făcută  în  limba  română.  Cercetătorii  au  păreri  diferite  referitoare  la 
izvodul  după  care  a  tradus  Damaschin.  Fără  a  aduce  prea  multe  argumente, 
Alexandru  Lapedatu133  şi  Ştefan  Ciobanu134  sunt  de  părere  că  Damaschin  a 
făcut  traducerea  după  izvodul  slavon.  Dar  cercetătoarea  Ana  Calavrias  crede 


131  Astfel  sunt:  Predoslovie  la  cuvântul  de  învăţătură  în  Duminica  Floriilor  (vezi  Sfântul 
Antim  Ivireanul,  Didahii,  ed.  Miner  va.  Bucureşti,  1997,  pp.  126, 128),  Cuvântul  de  învăţătură 
la  Pivobrajeniw  ( Schimbarea  la  faţă]  Domnului  noslm  Sisiis  Hrislos  (p.  134),  Cuvânt  de  învăţătură 
la  octombrie  26  . .  (pp. 138-139)  şi  Cuvânt  de  învăţătură  la  Duminica  Floriilor  (p.  184). 

133  Numit  şi  „Dascălul",  episcopul  Damaschin  a  păstorit  la  Buzău  şi  Râmnic.  S-a 
născut  pe  la  anul  1660.  Cărturar  de  seamă  (cunoştea  elina,  latina  şi  slavona),  a  militat 
pentru  înlocuirea  definitivă  a  limbii  slavone  incult  cu  cea  română.  îndemnul  de  a  tălmăci 
cărţile  liturgice  îl  are  Damaschin  din  pricină  că  se  ridicase  din  popor  şi  vedea  cum  în 
biserică,  credincioşii  nu  înţeleg  ce  se  citeşte  şi  ce  se  cântă.  In  acest  scop,  a  tradus  aproape 
toate  cărţile  de  slujba  în  româneşte,  contribuind  astfel  la  formarea  limbii  române  literare. 
Majoritatea  traducerilor  lui  s-au  tipărit  sub  urmaşii  săi  în  scaunul  viădicesc  al  Râmnicului: 
Inochentie,  Climent  şi  Chesarie.  A  murit  de  neaşteptate  la  5  decembrie  1725  (cf.  M. 
Păcurariu,  op.  cit.,  p.  141). 

133  Cf.  A.  Lapedatu,  Damaschin  Episcopul  şi  Dascălul  -  traducătorul  cărţilor  noastre  de 
ritual,  în  rev.  Convorbiri  literare,  1906,  pp.  578-579.  Singurul  argument  adus  de  A.  Lapedatu 
privitor  la  traducerea  din  slavonă  a  Tâlcului  de  către  Damaschin  este  prefaţa  pe  care  o 
face  popa  Floru  manuscrisului  sau  cu  Tâlcul  lui  Teofilact,  copiat  în  anul  1764,  unde  copistul 
spune  că  a  lucrat  după  „izvodul  cei  vechiu,  ce  au  fost  tălmăcit  de  pe  slovenie  pe  limba 
rumânească  de  răposatul  Damaschin,  episcopul  Râmnicului". 

m  „Această  carte,  importantă  pentru  Biserica  Ortodoxă,  a  fost  tradusă  din  limba 
slavă,  desigur,  dc  pe  una  din  ediţiile  traduse  dtn  greceşte  în  slavoneşte  pe  la  1648  şi 
tipărită  la  Moscova  în  anul  1698  sau  1703  (cf.  P.  Pekarski,  Nauka  i  literatura  v  Roşii  pri 
Petre  Velikom,  St.  Petersburg,  1862,  voi.  II,  p.  9,77).  Unele  din  manuscrisele  noastre,  la 
sfârşitul  lor,  au  câte  un  «lexicon»,  «la  cuvintele  cele  mai  de  trebuinţă»,  ceea  ce  se  găseşte 
şi  în  ediţiile  ruseşti" (cf.  Ştefan  Ciobanu,  op.  cit.,  pp.  48, 619). 


67 


că  această  traducere  s-a  făcut  după  originalul  grecesc,  iar  concluziile  sale 
sunt  întărite  de  analiza  amănunţită  ce  a  întreprins-o  asupra  unui  manuscris 
inedit  pe  care  l-a  descoperit  în  biblioteca  Mănăstirii  Hurezi.  Acest  manuscris 
cuprinde  Tâlcul  Evangheliilor  a  Sfântului  Teofilact  şi  a  fost  numit  de  către 
cercetătoarea  amintită  manuscrisul  H(ms.H),  deoarece  provine  din  biblioteca 
Mănăstirii  Hurezi135. 

în  studiul  său  (pp.  77-151),  A.  Calavrias  stabileşte  câteva  lucruri 
semnificative  privitoare  la  acest  manuscris.  Prin  analiza  şi  interpretarea 
datelor,  aici  se  demonstrează  căms.  H:  conţine  Tâlcuirea  la  cele  patru  Evanghelii 
a  Sfântului  Teofilact,  care  este  traducerea  lui  Damaschin  al  Râmnicului; 
conţinutul  este  identic  cu  al  ms.  rom.  2958  BAR  scris  de  popa  Fioru  pe  la 
mijlocul  veacului  al  XV  III -le  a,  dar  şi  cu  a  altor  manuscrise  româneşti  din 
veacul  al  XVIII-lea;  conţine,  conform  structurii  şi  analizei  textologice  şi 
lingvistice,  o  traducere  care  a  fost  făcută  după  un  izvod  grecesc  şi  nicidecum 
după  unul  slavon;  a  fost  scris  înainte  de  anul  1702  şi  astfel  se  pare  că  este  cel 
mai  vechi  manuscris  românesc  cunoscut  ce  cuprinde  Tâlcul  Sfântului 
Teofilact.  In  cele  din  urmă,  cercetătoarea  concluzionează  că  acest  manuscris 
îl  are  atât  ca  autor,  cât  şi  ca  traducător  din  limba  greacă  pe  însuşi  episcopul 
Damaschin,  iar  cei  care  l-au  îndemnat  pe  Damaschin  să  traducă  această 
lucrare  sunt  fie  stolnicul  Constantin  Cantacuzino,  fie  Brâncoveanu  însuşi136. 
Pentru  aceste  afirmaţii,  A.  Calavrias  aduce  atât  argumente  contextuale  şi 
grafologice  care  nu  sunt  lipsite  de  valoare137,  cât  şi  mărturii  obiective  istorice 
şi  lingvistice,  care  îndreptăţesc  concluzia  cercetării  întreprinse.  Totuşi,  A. 
Calavrias  nu  elimină  posibilitatea  ca  traducătorul  să  fi  cunoscut  şi  un  original 
slavon,  însă  în  urma  acribiei  cercetării  concluzionează  că  această  traducere 
s-a  făcut  după  originalul  grecesc  al  operei  Sfântului  Teofilact138. 


135  A.  Calavrias,  op.  cit.,  p.  77. 

134  La  anul  1696,  Damaschin  se  îngrijea  de  educaţia  fiilor  stolnicului  Constantin,  dar 
era  şi  sfetnic  ales  al  lui  Vodă  Brâncoveanu  şi  dascăl  la  Academia  domnească.  Abia  în  anul 
1702  a  fost  ales  episcop  al  Buzăului,  iar  în  1708  aşezat  pe  scaunul  vlădicesc  de  la  Râmnic. 

137  Unul  dintre  ele  este  şi  acesta:  „La  finele  capitolului  18,  din  Evanghelia  lui  Matei,  al 
ms.  H  este  foarte  sugestiv  inclusă  într-un  semn  de  final  stema  Cantacuzinilor,  acvila  bicefală 
încoronată  (f.  97),  însemn  al  cărţilor  Stolnicului  C.  Cantacuzino,  din  biblioteca  de  la 
Mărgineni,  bibliotecă  în  care  a  avut  acces  şi  Damaschin"  (A.  Calavrias,  op.  cit.,  p.  82). 

138  Studiile  viitoare  asupra  acestei  chestiuni  sunt  îndatorate  concluziilor  cercetătoarei  A. 
Calavrias,  însă  pentru  nuanţarea  şi  aprofundarea  acestei  probleme  este  necesară  şi  cercetarea 
ms.  rom.  201  BAR,  care  conţine  de  asemenea  Tâlcul  Evangheliilor  al  Arhiepiscopului  Teofilact 
(cf.  G.  Ştrempel,  Catalogul  manuscriselor  româneşti.  BAR,  tom  I,  Bucureşti,  1978,  p.  59).  Acest 


68 


Cu  toate  că  tipografia  Râmnicului  nu  a  făcut  altceva  între  1724  şi  1830 
decât  să  tipărească  şi  să  răspândească  în  toată  ţara  numeroasele  manuscrise 
rămase  de  la  Damaschin,  Tâlcul  Evangheliilor  a  rămas  în  manuscris139.  Dar, 
pentru  că  această  carte  este  de  mare  trebuinţă  pentru  sporirea  în  viaţa  duhov¬ 
nicească,  înmulţirea  şi  răspândirea  ei  s-a  făcut  prin  copii  manuscrise,  pe  tot 
parcursul  veacului  al  XVIII-lea.  Copiile  care  se  mai  păstrează  până  azi  sunt 
numeroase  şi  ilustrează  doar  în  parte  interesul  arătat  acestor  tâlcuiri.  Astfel 
de  manuscrise  româneşti  cu  Tâlcul  Evangheliilor  a  Arhiepiscopului  Teofilact, 
care  se  păstrează  ori  s-au  pierdut,  sunt  următoarele: 

ms.  rom.  2 01  BAR,  datat  la  finele  veacului  al  XVIl-lea,  a  făcut  parte  din  biblioteca 
Mănăstirii  Căldăruşani  (cf.  G.  Ştrempel,  Catalogul  manuscriselor  româneşti 
BAR,  tom  I,  Bucureşti,  1978,  p.  59); 

ms.  rom.  18/91  de  la  Seminarul  Central  din  Bucureşti,  datat  în  primul  sfert 
al  veacului  al  XVIII-lea  (cf.  M.  Gaster,  Crestomaţie  română,  Bucureşti  - 
Leipzig,  1891,  tom  II,  pp.  20-24),  astăzi  pierdut140; 
ms.  rom.  258  BAR  de  la  începutul  veacului  al  XVIII-lea  şi  provenind  din 
Mănăstirea  Bistriţa- Vâlcea  (cf.  G.  Ştrempel,  op.  cit.,  tom  I,  p.  73); 
ms.  rom.  599  BAR  scris  la  anul  1739  în  Ţara  Românească,  este  un  miscelaneu 
teologic  care,  pe  lângă  Tâlcul  Evangheliilor  cuprinde  şi  Tulcuirea 
Apocalipsei  a  Sfântului  Andrei  al  Cezareii,  iar  traducerea  acesteia 
aparţine  tot  episcopului  Damaschin  (idem,  tom  I,  pp.  159-150); 
ms.  rom.  1 467  BAR,  datat  în  prima  jumătate  a  al  XVIII-lea  şi  copiat  de  către 
popa  Stanciu  de  la  Mănăstirea  Antim  (idem,  tom  I,  pp.  340-341); 
ms.  rom.  2041  BAR  de  la  sfârşitul  veacului  al  XVIII-lea,  de  la  Mănăstirea 
Cernica  (idem,  tom  II,  p.  148); 

ms.  rom.  2091  BAR  datat  înainte  de  anul  1745,  este  copiat  de  Constantin 
logofătul  în  Ţara  Românească  (idem,  tom  II,  p.  163); 
ms.  rom.  2592  BAR  din  anul  1764,  copiat  de  popa  Floru  „dascăl  slovenesc" 
(idem,  tom  II,  p.  326); 

ms.  rom.  2759  BAR  de  la  mijlocul  veacului  al  XVIII-lea,  copiat  de  „popa  Con- 
standin  ot  Beserica  Golescului",  a  aparţinut  înainte  de  1787  iero- 

manuscris  este  datat  la  linele  veacului  al  XVII-lea  şi  este  cu  putinţă  să  fie  mai  vechi  decât 
manuscrisul  de  la  Mănăstirea  Hurezi  sau,  poate,  o  copie  a  acestuia. 

134  Cf.  M.  Păcurarul,  Istoria  Bisericii  Ortodoxe  Române,  Bucureşti,  1994,  ediţia  a  Il-a, 
voi.  II,  p.  331. 

l*  C.  Erbiceanu  semnalează  încă  un  manuscris  care  s-a  pierdut,  acesta  fiind  scris 
înainte  de  anul  1787  de  către  Grigorie  Râmniceanul,  mai  târziu  episcop  al  Argeşului 
(1828)  -  apud  A.  Mironescu,  op.  cit.,  p.  XXVIII. 


69 


monahului  loanichie,  duhovnicul  Mitropoliei  Ungrovlahiei  (idem,  tom 
II,  p.  368); 

ms.  rom.  2958  BAR  datat  la  mijlocul  veacului  al  XVIII-lea,  este  scris  de  popa 
Fioru  şi  este  dedicat  episcopului  Grigorie  al  Râmnicului  (idem,  tom 
II,  p.  413); 

ms.  rom.  3314  BAR  datat  înainte  de  anul  1736  a  fost  copiat  de  popa  Stanciu 
de  la  Mănăstirea  Antim  (idem,  tom  III,  p.  81); 
ms.  rom.  5116  BAR  datat  în  a  doua  jumătate  a  veacului  al  XVIII-lea  conţine 
numai  tâlcuirea  Evangheliei  de  la  Marcu  (idem,  tom  IV,  p.  209). 

Toate  aceste  manuscrise  păstrate  dovedesc  că  Tâlcuirea  Sfântului  Teofilact 
s-a  bucurat  de  un  interes  constant  pe  tot  parcursul  veacului  al  XVIII-lea 

După  cum  am  menţionat,  se  dorea  tipărirea  traducerii  episcopului 
Damaschin  la  Tâlcuirea  Evangheliilor,  însă  această  iniţiativă  s-a  apropiat  de 
finalizare  abia  spre  finele  veacului  XVIII141.  Insă,  în  cele  din  urmă,  tot  ce  s-a 
izbutit  în  această  direcţie  pe  plan  editorial  a  fost  Evanghelia  tipărită  la  Râmnic 
în  1747,  sub  păstoria  episcopului  Clement  şi  cu  îngrijirea  ieromonahului 
Lavrentie.  Acest  monah,  în  înseninarea  ce  o  face  pe  ultima  pagină  a  acestei 
cărţi,  ne  spune:  „Tipăritu-s-au  această  Sfântă  Evanghelie  prin  osteneala 
diortosirii  lui  Lavrentie  Ieromonah  de  la  Sfânta  Mănăstire  Hurezi.  Şi  cu 
plecăciune  mă  rog  tuturor  celor  ce  vă  veţi  întâmpla  a  ceti,  orice  greşeală  veţi 
afla,  îndreptaţi  cu  duhul  blândeţelor,  nepuindu-ne  în  ponos,  că  precum  este 
cu  neputinţă  omului  a  nu  păcătui,  într-acelaşi  chip  şi  tipografului  a  rămâne 
fără  de  greşeală.  Şi  aceasta  iarăşi  să  ştii,  o  iubitorule  de  Hristos  cetitoriu,  că 
de  vei  potrivi  această  Sfântă  Evanghelie  cu  niscare  izvoade  greceşti  sau  şi 
rumâneşti,  tipărite  mai  de  nainte,  să  ştii  că  pe  multe  locuri  nu  să  va  potrivi 
la  cuvinte  pentru  că  eu  am  urmat  tălmăciturii  izvodului  Părintelui 
Damaschin  Episcopul,  dascălul  cel  mare,  alcătuit  după  tâlcuiala  lui  Teofilact, 
şi  până  n-am  cetit  şi  tâlcul,  n-am  aşezat  fieşte  care  cuvânt"142. 

Dar  răspândirea  Tâlcului  şi  larga  lui  cunoaştere  este  atestată  şi  de  felul 
în  care  este  numită  această  operă  duhovnicească:  „această  carte  ce  se 
numeşte  Teofilact,  este  tălmăcirea  Sfintei  şi  Dumnezeieştii  Evanghelii", 
după  cum  o  numea  popa  Fioru143.  însă  această  denumire  nu  este  singulară, 

141  Deşi  episcopul  Chesarie  al  Râmnicului  dorea  încă  de  la  anul  1779  editarea  Tâlcului 
la  Evanghelii  al  Sfântului  Teofilact,  această  dorinţă  nu  s-a  împlinit  însă  şi  în  faptă  (apud  T. 
Bodogae,  op.  cit.,  p.  XXXII). 

142  Cf.  I.  Bianu,  N.  Hodoş,  Bibliografia  românească  veche,  tom.  II  (1717-1808),  Bucureşti, 
1910,  pp.  88-92, 

'«Ms.  ram.  2958  BAR,  f.l. 


70 


«*4T 

■  jLtM-JLptin  >  .  avu  aHat-Xih  • 

-•  - - 


^  <7  /  (/*’ţ/y  jhP 


T>  7>7»- 


wurzofti  ititM  nniu.  1  /ta/m  *.A*/r»  t/A/*AH*7imtAA'i-f*u  ♦  /»;rtfn\.‘i*MrT?x 

_  £  .  -  -r  £  >*-  & ■>  Ujţ>  ‘  ■  •-'  rr. 

C7?»^Ttt*  -  i?1r/fy<*rr77  /rtnmf  *Ai  >  ti*/*  rtfs  CV' 

<  -i  J  "O  Ki^JLSyf  y  j  &•/.»*  *<‘^-  •' 


aXit\h  d-i/i*mvtt±  -  £C-n  //j r/i»«»V»  /  r  /<rA  //-î 

■-•  J 0>  •o*Ş  *  '  "'*,f^'tr/  ».4U* 

'V'T' "  “Sf  >  f*f1  f  ifdr/r*  ft»  *./>*  /// J«  > ,  I  , 

■  •  «Â>./  '  -  •  !  Jt»<  .  »,  /  '  -^  ■■ 

- *'•  ' - /t/r) 


?>  - 

A//n  .  J  î 


4 1  y r  ^-/v  ■'  y/'-  "  ■  '  y  ^v*  •  >t  v 

jLxr/Tu  /t/rix/nyii4  /*&?,/>/  t-i.*sruttt+i  1  zx^ntttJkrA. 

'.•>'•  ■>••  '  *4  ~  V  ^  Ci  ^  V-v  /  î'  ^  /  Cl  r»  ti  iJ  -  •' 

MrtfritiM  'TiP*xr\  isAîn-*  fyiA*  Cfn7*  A  tv  •  .^nLUrri*  fv^ntru,*/!  /-t  t^avom  r-^  r*»*U 

.>  ?i  f  J  '  V  /  -.O  7-^/.,,'  ,„•  V  ^ 

A  ///  niJif/iUf  ,*  /(J  r rit  ti/p  »  tH*\rr:Mt<*t  ti  ;<i  sJ>  r  7  ,tM*rsu  X/At  *vu  a  *X,n/r><  <  •  i/f  .va 

^>V  .  *q,'-7  -  * 

«.'J  ■'  3p.n^y  yp<i*/t^7 *»  A~rtnj‘»> 


trf*r*Atrj  */V  /ţtj>*n 


ftm  • 

JilAi 


H  Attfftr*  -n  A* n  u  7-f+>  t?*  C ^  i>/  / i  jz»??  ti 

,<  ■  ,  *$<>->  n  y?„r  0/  «  y  •  u 

*}Ti/{t*4<m  a  tutu  i<  :  s‘i,*/r7irfty'S*1'tt  -  - 


r  T  j  J/fr  ", 


Ur 


Jm.  «pi&z 


’  - '  _  '  'i  -Tv.  1  :  ^  vi  •  7 

7/»  ^  <T^7i7x<w  jiArrrvtiftrtA  ţ^iftlirisu-i'  »  ftn  fjitif  (Kiiirumt  r\nv*'i"t  - 

i  Ol  !*y/  /*  S  (O» 

7M1  KtaţTZAf  -  7>,t7  7/Ar/T^t  \r\Al'K‘t1rr/jA >  /{I  fiin  rttMA*7f*TfiA>  C 

'  7‘  7  t/»  ^  /„ÎS  Z*7  ,  &  *  ‘  mg 

HTt'i/7^^  rits/y/miţ  ^■nTryiATf7rţv^H\yxAiişi  ;  ij*iUA4V9ti*‘\ ^pn/nu, /\ 

•  /73«7Ui*  «*Ar//T  »  //J  fatmrt  i3/n**/i  7  4* 

J f  >r;i  y-/  ^  r  •' « V. 

777  7  /-ja  frXnt  t  1  Li/n*A.J  *  •  r*/-i>>.iUAi  7//f(*r  *  //t  rsA-v/rt/tv  \  j-nu 

A  ^  "  S'lt  -  /7»/  .(O  '  .  r¥<'7'  *+**&*  •  - V  ^ 

J  tl*2ai7ltyi  .*  rTL£?fy*7rtA<Ti-r‘  m y>e* jj.71  7lf<ttf  4»*tm  7  , 

l4AAtfHA)(77i74MmXAyff  rtantiTiiTrt'r/itlTWA  *  t-xm'j* t  u*a^  niM<*  *71**0 i««t. 


•T-TÎ^&rtTW^f-^Îi 


Z/T<*  '  *  ■ 


Ttl  •  «f/ 


2fl^i  i)Mrz  ■-.  TU  rn*i  ţ\fAtr%  ci  eflli7lf*  ifi  Grt/fJ}  ■f  1  m 'i‘*Aif ftrt  *  1 

7j  /  ^  /7  frC  .,<*-  1;  z  *5s  /  -?  z^v  //V  ^ 

/ (AsTUt  mix™  aAtsi'Jsrti  fr  ^  r  ^/«  1*717/7.*  ■>  Arrftl  ‘  ./Tim/?  >  '232-’>^ 

<>liţ  £  v  ^  ^  j.o  i'i»/  ^  ;  -x  c\  _  /  .  \  .  *  <r-r  ? 

flf/n*  y 


z/nAi  ^  ’  //* fkxât*  9ţ?  lţx  /nu  ni-'1*.  3T/7\  •  ^J222.'n_t7i?i  j**7mia  h*  ; 

•  .  sn'P  ''  ^  ^—P'  srt  1  '-*>  <>/  7 <  7 

rtrra»  tv-*;‘TT/^  :  zzw  ct~z*t.riu.  J/arr/fiti  z/XVvpi*  •  1  JLfiufl  /  'Apr/jUAt  • 

__  oy  *»'  '  .  y  ;  ,-^ţ  O»  v  /^/  y 

JltţtTAM  r  UfmyUA^i  VUtiU^i  ţţ-  T^r*'^ .  •  JQlTtltAA  K *  f  {p\g gjt, **/*.(>  , 

fl*l>*7nA.\  a.  rîi%.  >  «7¥rt%$tâtiLh/i*  /7iU  M vaj! t. ti  \  /*<  -rumn  v< 

i’  V  7-v  '’X.nJ-tW  *  «T*  > 

yt*  tijtiys  ^j+rniA*  1 ^  2&7X  TTţjBfciflAl  tiA.fijy**-  7  //Y/nf~t7iA<  n*3n£ 

h(  ’  ftf^C/TTT'flzaj  /Sf/Ufr**.  , 

^ .  T)  7  :'ÂmJ1*  ?x 

W  221>1  nlwtm  <  7  a  ffiAvtjyt i<  7  trmu^.Ai  j  »-/  . 

^f^nArn*»  »  0^7/'**^**  ^4Zjc/‘v  7  /(.itnf'/^y  j.i*  r<A*n  ^rr+fX*  •  ^Tiifan/'^u  - 


sus  se 


<  j  • 

/71-»  .  *1  ■  S  t  * 
^  ✓  / 
.  7>W  »  {:>  /m 


:1  rtAHiţK  C  t  ■*■ 


:v~^  7^7' 


TW.v,  c?,a. 

,  <’  • ..  . 

« if tyi*-u/nwnş#i 


Tâlcuirea  la  cele  patru  Evanghelii  a  Sfântului  Teofilact  -  Ms.  3314  BAK 
(scris  <fe  f?o^c  Stonciw  de  Jfl  Mănăstirea  Atitim,  înainte  de  anul  1736- fila  Ir) 


71 


ci  este  întâlnită  .si  în  alte  mărturii  din  veacul  al  XVIII-]  ea,  printre  acestea 
fiind  şi  un  manuscris  din  Transilvania,  scris  de  Toader  Noian  din  Noul 
Săsesc  pe  la  anii  1782-1784.  Acest  manuscris  are  121  de  file  şi  conţine 
fragmente  din  tâlcuirile  Sfântului  Teofilact  la  Evangheliile  de  la  Matei, 
Luca  şi  loan,  iar  la  fila  57  se  află  se  află  această  însemnare:  „Acest  Teofilact 
l-am  scris  eu  diac  Toader  Noian  în  anul  Domnului  1782  Aprilie  13  zile"144. 
Pe  lângă  că  atestă  cunoaşterea  „Teofilactului"  şi  în  Transilvania,  acest 
miscelaneu  apologetic  este  alcătuit  ca  un  instrument  de  polemică  împotriva 
catolicilor  şi  luteranilor145.  Faptul  că  autorul  era  un  credincios  ortodox  se 
poate  vedea  din  însemnarea  făcută  la  f.  118:  „1784  Iulie  17.  într-aceste  vremi 
era  nevoie  mare  de  în  ţara  Ardealului  de  Arhiereu,  iar  Dumnezeu  milos- 
tivindu-să  şi  umilind  inima  împăratului  losif,  i-au  milostivit  de  au  rânduit 
arhiereu  neunit  pe  Gavriil  Ghedeon  Nikitovici". 

Dar  întrebuinţarea  Tălcuielii  Sfântului  Teofilact  în  disputa  cu  greco-ca- 
tolicii  nu  este  nouă,  ci  este  prezentă  şi  în  manuscrisul  descoperit  de  Preotul 
Emilian  Cioran  în  biblioteca-muzeu  a  familiei  Popovici-Barcianu  din 
Răşinari.  Autorul  acestui  manuscris,  prin  numeroase  referinţe  scripturistice 
şi  patristice,  combate  cu  multă  iscusinţă  cartea  tipărită  de  greco-catolici  la 
anul  1750  în  Blaj:  „Floarea  Adevărului. . .  carea  luminat  arată  că  Unirea 
altăceva  nu  este,  fără  numai  credinţa  şi  învăţătura  Sfinţilor  Părinţi". 
Manuscrisul  pomenit  a  fost  cercetat  amănunţit  şi  publicat  de  către  Pr. 
Teodor  Bodogae,  aducându-se  astfel  la  lumină  marea  însemnătate  a  acestei 
scrieri  din  veacul  al  XVIII-lea14S.  Printre  numeroasele  referinţe  patristice 
care  sunt  cuprinse  în  acest  manuscris,  un  loc  preferenţial  îl  ocupă  Tâlcul 
Sfântului  Teofilact,  din  care  adeseori  sunt  reproduse  pasaje  întregi147.  Dar, 
alături  de  Tâlcul  Evangheliilor ,  autorul  manuscrisului  a  întrebuinţat  şi 
tâlcuirea  epistolelor  pauline  a  Sfântului  Teofilact,  despre  care  Părintele  T. 
Bodogae  ne  spune  că  era  cunoscută  şi  „din  manuscrisele  numeroase,  care 
sigur  că  circulau  prin  mănăstiri"14*. 

144  Ms.  rom.  103  de  la  Blaj  (cf.  N.  Comşa,  Manuscrisele  româneşti  din  Biblioteca  Centrală 
de  la  Blaj,  Blaj,  1944,  pp.  107-109). 

145  A  doua  jumătate  a  acestui  manuscris  (f.  57-117)  este  alcătuită  din  două  părţi: 
prima  conţine  un  cuvânt  împotriva  catolicilor  şi  a  greco-catolicilor,  iar  cea  de  a  doua  este 
un  cuvânt  împotriva  eresului  luteranilor,  alcătuit  după  învăţăturile  Sfântului  Chirii  al 
Ierusalimului  (N.  Comşa,  op.  cit.,  p.  108). 

146  Pr.  Dr.  T.  Bodogae,  Despre  cunoştinţele  teologice  ale  preoţilor  români  de  acum  200  de 
ani  -  semnificaţia  unui  manuscris.  Sibiu,  1944,  LXX  +  5  planşe  +  69  p. 

147  Idem,  pp.  XXVI1I-XXIX,  LIX-LX,  25, 29, 31-32,  34, 41-42. 

Idem,  p.  LXI. 


72 


După  cum  am  putui  vedea,  Tâîcuirea  la  Evanghelii  era  cunoscută  şi 
circula  în  numeroase  manuscrise  româneşti,  iar  în  bibliotecile  mănăstireşti 
ea  era  prezentă  şi  în  versiunea  greacă  sau  slavonă.  De  pildă,  după  cum  ne 
arată  catalogul  bibliotecii  Mănăstirii  Văcăreşti  alcătuit  în  anul  1723,  aici  se 
afla  atât  varianta  în  limba  greacă  a  Tâlcului  Evangheliilor  a  Sfântului 
Teofilact,  cât  şi  cea  a  epistolelor  pauline149.  Smeriţii  cărturari  ai  cinului 
monahal  au  tradus  în  limba  română  şi  tâîcuirea  epistolelor  Sfântului 
Apostol  Pavel,  făcută  de  Sfântul  Teofilact.  în  acest  sens,  mitropolitul 
Athanasie  Mironescu  ne  supune  atenţiei  un  manuscris  cu  acest  conţinut 
care  este  datat  pentru  cea  dea  doua  jumătatea  a  veacului  al  XVIII.  Nu  se 
cunoaşte  nici  traducătorul  şi  nici  copistul  manuscrisului150  (în  cazul  în  care 
acesta  se  întâmplă  să  fie  o  copie  după  izvodul  traducerii),  dar  A.  Mironescu 
presupune  din  analiza  altor  două  manuscrise  cu  aceeaşi  grafie,  că  tradu¬ 
cerea  ar  putea  aparţine  vreunui  monah  cărturar  din  eparhia  Râmnicului 
sau  Mitropolia  Ungrovlahiei. 

Talcuirile  Sfântului  Teofilact  la  Noul  Testament  erau  foarte  căutate  de 
toţi  cei  care  se  sârguiau  sa  fie  cu  adevărat  împlinitori  ai  poruncilor 
evanghelice  şi  următori  ai  Sfinţilor  Părinţi.  Un  pasaj  din  viaţa  Sfântului 
Paisie  de  la  Neamţ,  ne  prilejuieşte  o  privire  în  alcătuirea  şi  starea  lăuntrică 
a  monahismului  românesc  de  la  mijlocul  veacului  al  XVUI-lea.  După  ce 
Cuviosul  Paisie  a  venit  din  Ucraina  în  Muntenia,  a  intrat  ca  vieţuitor  în 
Schitul  Trăisteni,  care  era  sub  ascultarea  Stareţului  Vasile  de  la  Poiana 
Mărului15'.  în  Schitul  Trăisteni  era  povăţuitor  duhovnicesc  stareţul  Mihail, 
iar  Cuviosul  Paisie  se  sârguia  a  aduna  în  sufletul  său  şi  a  aduce  în  lucrare 
toate  sfintele  învăţături  ale  acestui  stareţ.  Dar  iată  ce  scriu  ucenicii 
Cuviosului  Paisie  despre  vieţuirea  stareţului  lor  în  Schitul  Trăisteni: 
„Petrecând,  dar,  fericitul  în  ascultare  în  Schitul  acela,  foarte  cu  stăruinţă 
lua  aminte  cuvintelor  celor  duhovniceşti  care  ieşeau  din  gura  stareţului 
Mihail,  că  şi  acest  bărbat  întru  atâta  smerită-cugetare  şi  dragoste  sporise 
şi  darul  descoperirii  tainelor  întru  dumnezeiasca  Scriptură  de  la  Dumnezeu 
luase,  încât  mai  că  era  asemenea  Stareţului  său  Vasile,  că  s-a  nevoit  a  fi 
râvnitor  întru  toate  ostenelile  şi  nevoinţele  lui,  pentru  aceasta  puţin  de  nu 
şi  asemenea  lui  întru  toate  darurile  Duhului  strălucea  el.  Că  adeseori  şi 


149  Catalogul  cârţtlorbiblioteciidm  Mănăstirea  Văcăreşti,  la  E.  Hurmuzaki  şi  N.  Iorga.  Documente 
greceşti  priintoare  la  istom  românilor,  voi  XIV,  partea  IU,  Bucureşti,  1936,  pp.  145-156. 

)so  Din  păcate,  acest  manuscris  în  două  tomuri  s-a  pierdut. 

151  în  toamna  anului  2003,  Biserica  Ortodoxă  Română  l-a  trecut  pe  Stareţul  Vasile  de 
la  Poiana  Mărului  (+1767)  în  rândul  Sfinţilor. 


73 


acesta  [Mihail]  pe  fraţi  îi  învăţa  pentru  felurite  şi  cele  mai  de  nevoie  pricini 
sufleteşti,  zicând:  «Se  cuvine  nouă,  fraţilor,  întru  aceste  ticăloase  vremi, 
întru  care  povăţuitorii  adevăraţi  ai  monahiceştii  şi  duhovniceştii  lucrări  şi 
înţelegeri  cu  totul  au  secat,  din  tot  sufletul  până  la  moarte  a  ne  ţine  de 
învăţăturile  şi  povăţuirile  purtătorilor  de  Dumnezeu  Părinţilor  noştri,  şi 
lor  a  le  fi  următori  în  credinţă,  cu  cuvântul  şi  cu  lucrul».  Şi  iarăşi  grăia 
pentru  cea  cu  sârguinţă  şi  dreaptă  păzire  a  evangheliceştilor  şi  de  suflet 
mântuitoarelor  porunci  ale  lui  Hristos  şi  iarăşi,  pentru  păzirea  tuturor 
Sfintelor  Pravoslavnice  a  toată  lumea  şi  Soboare  a  Bisericii  Răsăritului  şi  a 
celor  mari  de  Dumnezeu  Părinţi  şi  apostoleştilor  pravile,  predanisiri  şi 
învăţături  şi  iarăşi,  pentru  cea  cu  sârguinţă  păzire  a  Sfintelor  Posturi  şi  a 
altor  rânduieli  predanisite,  tuturor  creştinilor  prin  Sfinţii  Apostoli  şi  prin 
cei  mai  mari  purtători  de  Dumnezeu  Părinţi  şi  pentru  altele  de  nevoie 
acest  fericit  stareţ  cu  suspinuri  şi  cu  lacrimi  fraţilor  le  grăia.  [...]  Acestea 
toate  văzându-le  şi  auzindu-le  Părintele  nostru  [Paisie],  cu  negrăită  bucurie 
se  bucura  şi  cu  multe  lacrimi  mulţumea  lui  Dumnezeu,  că  l-a  învrednicit 
pe  dânsul  a  auzi  acest  fel  de  cuvinte  duhovniceşti,  din  gura  unora  ca 
acestora  sfinţi  şi  duhovniceşti  bărbaţi"152. 

Rugăciunea  inimii  şi  împlinirea  poruncilor  evanghelice  era  o 
îndeletnicire  de  căpătâi  a  Stareţului  Vasile  de  la  Poiana  Mărului  şi  a 
împreună-nevoitorilor  şi  ucenicilor  săi.  Scrierile  Sfântului  Teofilactîi  erau 
cunoscute  Stareţului  Vasile,  caTe  îl  pomeneşte  în  predoslovia  sa  la  cartea 
Sfântului  Grigorie  Sinaitul153.  Pentru  a  evidenţia  profunzimea,  dar  şi  pentru 
a  lămuri  raportul  dintre  împlinirea  poruncilor  evanghelice  şi  rugăciunea 
minţii,  la  un  veac  după  Stareţul  Vasile,  Sfântul  Ignatie  Briancianinov  ne 
învaţă  aşa:  „Schimonahul  Vasile,  făcând  trimitere  la  Sfântul  Teofilact  şi  la 
alţi  Părinţi,  spune  cu  tărie  că  cele  trei  puteri  ale  sufletului  -  puterea 
cuvântătoare,  puterea  mânioasă  şi  cea  poftitoare  -  sunt  aşezate  precum 
urmează:  în  piept  şi  partea  de  sus  a  inimii  este  puterea  cuvântătoare  sau 
duhul  omului;  în  partea  de  mijloc  a  inimii  este  puterea  mânioasă,  iar  în 
cea  de  jos  -  puterea  poftitoare  sau  dorirea  cea  după  fire.  Cel  ce  se 
străduieşte  să  pună  în  mişcare  şi  să  înfierbânte  partea  de  jos  a  inimii  pune 
în  mişcare  puterea  poftitoare,  care  prin  apropierea  ei  de  mădularele 
zămislirii  de  prunci  şi  potrivit  felului  său,  pune  în  mişcare  aceste  părţi.  Ce 
arătare  ciudată!  Nevoitorul  pare  a  se  îndeletnici  cu  rugăciunea,  iar 


152  Viaţa  Cuviosului  Paisie  de  la  Neamţ,  ed.  cit.,  pp.  24-25. 

153  Vezi  Dario  Raccanello,  Rugăciunea  lui  lisus  în  scrierile  Stareţului  Vasile  de  la  Poiana 
Mărului ,  ed.  Deisis,  Sibiu,  1996,  p.  232. 


74 


îndeletnicirea  lui  naşte  pofta,  care 
ar  trebui  să  fie  omorâtă  de  înde¬ 
letnicirea  aceasta  şi,  neştiinţa, 
întrebuinţând  în  chip  rău  mijlocul 
material,  pune  pe  seama  rug㬠
ciunii  lui  lisus  ceea  ce  ar  trebui  pus 
pe  seama  relei  întrebuinţări.  Rug㬠
ciunea  inimii  se  naşte  din  unirea 
minţii  cu  duhul,  acestea  fiind 
dezbinate  de  cădere  şi  reunite  de 
harul  răscumpărării.  în  duhul  o- 
menesc  sunt  concentrate  simţ㬠
mintele  conştiinţei,  smereniei, 
blândeţii,  dragostei  de  Dumnezeu 
şi  de  aproapele  şi  altor  asemenea 
însuşiri:  este  nevoie  ca  în  rug㬠
ciune  lucrarea  acestor  însuşiri  să  fie 
unită  cu  lucrarea  minţii.  Spre  asta 
trebuie  să  fie  întoarsă  toată  luarea- 
aminte  a  lucrătorului  rugăciunii. 
Unirea  este  săvârşită  de  către  dege¬ 
tul  lui  Dumnezeu,  singurul  puternic  să  vindece  rana  căderii,  iar  lucrătorul 
rugăciunii  dovedeşte  nefăţămicia  voinţei  sale  de  a  primi  tămăduire  prin 
petrecerea  statornică  în  rugăciune,  prin  lucrarea  dinafară  şi  dinăuntru  după 
poruncile  Evangheliei,  lucrare  care  face  sufletul  în  stare  a  se  uni  cu  mintea 
ce  se  roagă"154. 

înţelegând  astfel  lucrurile,  ne  putem  da  seama  că  rânduiala  duhovni¬ 
cească  a  Sfântul  Paisie  de  la  Neamţ  este  aducătoare  de  luminare  lăuntrică 
şi  sporire  duhovnicească.  Dar,  iată  ce  scria  Cuviosul  Paisie  către  părintele 
arhimandrit  Teodosie,  din  sihăstria  Sofroniev:  „Pe  când  încă  petreceam  în 
Sfântul  Munte  Athos  cu  un  mic  număr  de  fraţi,  am  cunoscut,  din  învăţătura 
şi  poruncile  purtătorilor  de  Dumnezeu  părinţilor  noştri  că  celui  ce  are  sub 
ocârmuirea  sa  fraţi,  nu  i  se  cuvine  a-i  povăţui  şi  a-i  învăţa  după  priceperea 
şi  socoteala  minţii  sale,  ci  după  adevărata  şi  dreapta  cugetare  a 
Dumnezeieştii  Scripturi,  după  cum  ne  învaţă  dumnezeieştii  Părinţi,  dascăli 
din  întreaga  lume,  luminaţi  cu  darul  Preasfântului  Duh,  de  asemenea 


154  Sfântul  Ignatie  Briancianinov,  Călăuza  rugătorului  -  izbăvirea  de  durerile  ostenelilor 
zadarnice,  ed.  Sofia,  Bucureşti,  2001,  pp.  133-134. 


75 


dascălii  şi  îndrumătorii  vieţii  monahale.  Mai  cunoscând  încă  şi  puţina  mea 
ştiinţă  şi  temându-mă  şi  cutremurându-mă,  nu  cumva  din  neiscusinţa  mea, 
ca  orbul  în  groapa  pierzaniei,  după  cuvintele  Domnului  şi  singur  să  cad  şi 
pe  cei  ce  mă  urmează  să-i  trag.  De  aceea,  ca  o  neclintită  temelie  întru 
adevărata  şi  neînşelătoarea  şi  nerătăcita  de  la  adevărata  cale  a  Domnului 
şi  bietului  meu  suflet  şi  sfintei  frăţii,  am  pus  Dumnezeiasca  Scriptură  a 
Vechiului  şi  Noului  Testament  şi  luminata  lui  tâlcuire,  cu  darul  Preasfântului 
Duh,  adică  învăţătura  purtătorilor  de  Dumnezeu  părinţilor  noştri,  dascăli 
din  întreaga  lume  şi  a  Sfinţilor  Părinţi,  dascăli  şi  îndrumători  ai  vieţii  mo¬ 
nahale,  Pravilele  Sfintelor  Soboare  şi  ale  tututor  Apostolilor  şi  Soboarelor 
şi  Sfinţilor  Părinţi,  pe  care  le  ţine  Sfânta  Soborniceasca  şi  Apostolcasca 
Biserică  a  Răsăritului  şi  toate  poruncile  şi  rânduielile  ei.  Toate  acestea,  după 
cum  am  spus,  întru  îndrumare  mie  şi  sfintei  frăţii  le-am  pus,  ca  atât  eu, 
cât  şi  fraţii  ce  vieţuiesc  cu  mine  să  se  îndrumeze  din  ele,  darul  lui 
Dumnezeu  ajutând  şi  limpezind,  ca  să  nu  greşim  de  la  dreapta  cugetare  a 
Sfintei  Soborniceştii  Biserici  Ortodoxe"155. 

Tâlcuirile  Sfântului  Teofilact  îi  erau  bine  cunoscute  Cuviosului  Paisie 
şi  obştii  sale  de  împreună-nevoitori.  însuşi  Sfântul  Paisie  a  întrebuinţat 
scrierile  Sfântului  Teofilact  în  cuvântul  ce  l-a  alcătuit  privitor  la  Sfântul 
Botez156.  însă  truda  duhovnicească  şi  cărturărească  de  traducere  a  tâlcuirilor 
Sfântului  Teofilact  va  fi  săvârşită  deplin  de  către  cuvioşii  Gherontie  şi 
Grigorie  din  Mănăstirea  Neamţ,  vrednici  ucenici  ai  Sfântului  Paisie. 


155  Sfântul  Paisie  dc  la  Neamţ,  Cuvinte  ţi  scrisori  duhovniceşti ,  tom.  I,  ed.  Tipografia 
Centrală,  Chişinău,  1998,  pp.  44r45. 

156  în  acest  cuvânt,  alături  de  scrierile  Sfântului  Dionisie  Arcopagitul,  Sfântului  Maxim 
Mărturisitorul,  Sfântului  Ioan  Hrisostom,  Canoanele  apostolice,  Syntagma  lui  Matei 
Vlastares  ţii  Canoanele  Sinoadelor  Ecumenice,  Cuviosul  Paisie  s-a  folosit  şi  de  tâlcuirile 
Sfântului  Teofilact  (cf.  Blessed  Paisius  Vetichkovsky  -  The  Man  Behind  the  Philokalia,  Saint 
Herman  from  Alaska  Brotherhood,  Platina,  California,  1994,  p.  197). 


Tâlcuirea  celor  patru  Evanghelii  -  tipăritura  de  la  1805 


Activitatea  de  traducere  din  scrierile  Sfinţilor  Părinţi  a  fost  continuată  de 
Sfântul  Paisie  Velicicovski  şi  de  către  tălmăcitorii  din  obştea  sa  şi  după  ce  au 
venit  din  Athos  şi  s-au  aşezat  în  Moldova  în  cele  din  urmă,  obştea  Cuviosului 
s-a  statornicit  la  Mănăstirea  Neamţ.  Vieţuirea  obştii  cârmuite  de  Sfântul  Paisie, 
dar  şi  lucrarea  duhovnicească  şi  cărturărească  a  acesteia  au  făcut  ca  bunul 
nume  al  Mănăstirii  să  fie  tot  mai  vestit  şi  astfel  au  fost  atraşi  către  viaţa 
monahicească  multe  suflete  care  însetau  de  viaţa  veşnică.  Traducerea  în  limba 
română  şi  slavonă  a  multora  din  scrierile  Sfinţilor  Părinţi  se  datorează 
Cuviosului  Paisie  şi  ucenicilor  săi157.  Intre  ucenicii  Sfântului  Paisie,  care  erau 
şi  „tălmăcitori"  s-au  numărat  şi  monahii  Gherontie  şi  Grigorie.  Aceştia  sunt 
cei  doi  traducători  ai  7 alcuirii  la  cele  patru  Evanghelii  a  Sfântului  Teofilact. 

între  anii  1 787-1 790,  monahul  Gherontie158,  dimpreună  cu  ieromonahul 
Dorotei  se  aflau  la  Bucureşti159,  la  colegiul  Sfântul  Sava,  pentru  a  învăţa 
limba  elină,  fiind  trimişi  aici  din  porunca  stareţului  Paisie.  Dar,  printre  cei 
care  învăţau  ia  Sfântul  Sava  era  şi  tânărul  Gheorghe  Micuiescu,  care,  „nopţile 
înjugând  cu  zilele", învăţa  limbile  greacă140,  latină  şi  română,  teologia  şi  alte 
ştiinţe.  Acesta,  cunoscându-1  pe  monahul  Gherontie,  s-a  împrietenit  frăţeşte 
cu  el  şi  astfel  a  aflat  despre  frumuseţea  călugăriei  şi  despre  cuvioasa  şi  rodnica 
viaţă  duhovnicească  din  Mănăstirea  Neamţ.  Având  în  jurul  vârstei  de  25  de 
ani,  tânărul  Gheorghe  pleca  împreună  cu  ucenicii  paisieni  Dorotei  şi 
Gherontie  spre  Mănăstirea  Neamţ.  Era  pe  la  anul  1790.  Ajunşi  la  Neamţ, 
tânărul  Gheorghe  „s-a  dat  spre  ucenicie  la  prea  fericitul  Părintele  nostru 
Paisie  Velicicovski  şi  din  mâinile  lui  a  primit  şi  chipul  îngeresc  şi  cu  a  lui 
părintească  alegere  s-a  hirotonit  şi  ierodiacon"161,  având  ca  nume  de  monah 


157  Despre  acestea.  Sfântul  îoan  lacob,  care  el  însuşi  fusese  bibliotecar  al  Mănăstirii 
Neamţ  pe  la  anii  1930,  ne  spune:  „Cuviosul  Paisie  avea  o  şcoală  întreagă  de  călugări 
cărturari,  care  scriau  cărţi  zi  şi  noapte.  Datorită  lor  noi  avem  in  româneşte  mai  toate 
cărţile  Sfinţilor  Părinţi,  tâlcuite  din  greceşte"  (Sfântul  Ioan  lacob,  Din  lerihon  către  Sion, 
Ierusalim,  1999,  p.  411). 

138  Gherontie  s-a  născut  pe  la  1 760.  A  fost  tuns  în  monahism  de  însuşi  Paisie  în  obştea 
Mănăstirii  Neamţ,  apoi  a  fost  trimis  Ia  studii  la  şcoala  de  la  Sfântul  Sava  din  Bucureşti, 
unde  s-a  şi  întâlnit  cu  Grigorie  -  viitorul  mitropolit  ai  Ungrovlahiei. 

,!M  Cf.  Sfântul  Paisie  Velicicovski,  Cuvinte  despre  ascultare,  ed.  Anastasia,  Bucureşti, 
1997,  pp.  225-229,  2S3. 

,<0  La  şcoala  Sfântul  Sava,  în  acea  vreme  profesor  de  greacă  era  Lambru  Fotiadis. 

’o  C.  N.  Tomescu  argumentează  că  anul  hirotoniei  Iui  Grigorie  este  1792  (vezi 
Mitropolitul  Grigorie  IV  al  Ungrovlahiei,  Chişinău,  1927,  p.  3)- 


77 


Grigorie.  în  obştea  paisiană,  Grigorie  a  fost  dat  în  ascultarea  duhovnicească 
a  prietenului  său  Gherontie.  Grigorie  şi  Gherontie  au  început  de  îndată  să 
traducă  felurite  cărţi  de  învăţătură  din  greceşte  în  româneşte  şi  se  pare  că 
cea  dintâi  carte  tradusă  de  ei  este  7 alcuirea  celor  patru  Evanghelii ,  după  vreun 
izvod  grecesc  din  biblioteca  mănăstirii. 

în  octombrie  1793  ajunge  mitropolit  al  Ungrovlahiei  Dositei  Filitti. 
Acesta  trimite  o  scrisoare  către  Lavra  Neamţului,  prin  care  îl  roagă  pe 
Sfântul  Paisie  să-i  dea  „doi  părinţi  procopsiţi  la  tălmăcirea  sfintelor  cărţi 
după  elinie",  care  trebuiau  însă  să  aibă  şi  grija  tipografiei165.  Pentru  aceasta 
au  fost  aleşi  Gherontie  şi  Grigorie,  dar  ei  au  plecat  de  la  Neamţ  abia  după 
adormirea  Cuviosului  Paisie,  ce  s-a  săvârşit  la  15  noiembrie  1794.  Gherontie 
şi  Grigorie  au  mai  zăbovit  în  Mănăstirea  Neamţului  şi  abia  în  toamna 
anului  1796  îi  găsim  la  Bucureşti. 

Am  văzut  că  traducerea  episcopului  Damaschin  al  Râmnicului  s-a 
răspândit  de-a  lungul  veacului  al  X  VUI-lea  în  numeroase  copii  manuscrise, 
iar  la  anul  1747  este  publicată  1a  Râmnic  o  Evanghelie  ale  cărei  versete  au 
fost  reproduse  după  traducerea  lui  Damaschin.  Episcopul  Chesarie  al 
Râmnicului  (1773-1780)  diortosise  întrucâtva  izvodul  traducerii  lui 
Damaschin  şi  se  gândea  să-l  dea  spre  tipar  „spre  folosul  neamului  său", 
însă  trecând  din  viaţa  aceasta,  lucrul  nu  a  fost  isprăvit.  Dar  manuscrisul 
cu  diortosirea  lui  Chesarie  a  ajuns  în  cele  din  urmă  la  Iosif,  cel  dintâi 
episcop  al  Argeşului  (1793-1820).  Bucuros  că  a  dobândit  acest  manuscris 
şi  dornic  să-l  vadă  tipărit,  episcopul  Iosif  îi  scrie  la  2  februarie  1796 
editorului  sibian  Hagi  Constantin  Pop1 63  că  are  manuscrisul  cu  Tâlcuirea  la 
Evanghelii  a  Sfântului  Teofilact,  „dar  trebuie  îndreptarea  unor  cuvinte,  care 
îndreptare  cu  multă  osteneală  se  cuvine  a  se  face...  numai  să  găsim  un 
îndreptător";  însuşi  episcopul  Iosif  făgăduieşte  ca  va  ajuta  şi  cu  osteneala 
şi  cu  cheltuiala  la  îndreptarea,  întregirea  şi  tipărirea  manuscrisului164.  Dar, 
în  acelaşi  an,  la  3  noiembrie  1796,  episcopul  Iosif  îi  scrie  editorului  sibian 
că,  mergând  la  Bucureşti,  a  cunoscut  pe  „doi  părinţi  călugări  de  la  Moldova, 
cari  au  tălmăcit  această  carte  mai  bine  şi  voiesc  s-o  tipărească,  dar  mâna 
nu  le  dă",  şi-l  roagă  să  le  tipărească  el  acea  traducere.  In  scrisoarea  sa, 
episcopul  arată  că  „unul  dintr-aceşti  părinţi  poate  a  şi  veni  aici  ca  să  fie 
pentru  diortosire  de  la  început  până  la  sfârşit",  adică  la  Sibiu.  Despre  tiraj 
el  asigură,  că  „de  se  vor  scoate  1000  de  ştucuri,  500  este  gata  să  le  ia  un 


142  Idem,  p.  4. 

ie  Pentru  acesta  vezi  N.  lorga.  Scriitori  bisericeşti,  în  Analele  Academiei  Române,  tom. 
XXVIII,  seria  II. 

1HIdem,  p.  211. 


78 


episcop  al  Romanului  de  la  Moldova,. ..  ca  un  lucru  ce  n-au  mai  ieşit  până 
acum  la  lumină  cu  tiparul".  în  finalul  scrisorii,  episcopul  Iosif  cere  ca 
răspunsul  să  fie  „mai  fără  zăbavă,  de  va  fi  cu  putinţă,  căci  aşteaptă  părinţii 
aici".  Aceşti  părinţi  erau  Gherontie  şi  Grigorie.  Editorul  Constantin  Pop 
răspunde  în  aceeaşi  lună  că  nu  poate  tipări  această  traducere,  deoarece 
tipograful  său  a  plecat  din  Sibiu165.  Cu  toate  că  editorul  sibian  nu  a  întârziat 
cu  răspunsul,  la  20  ianuarie  1797  cei  doi  monahi  de  la  Neamţ  nu  cunoşteau 
încă  răspunsul  şi  aceasta  se  poate  vedea  din  scrisoarea  pe  care  episcopul 
Iosif  i-o  trimite  la  acea  dată  editorului  sibian,  spunându-i  între  altele  şi 
„că  acei  părinţi  s-au  întors  în  ţara  Moldovei  şi  iarăşi  vor  să  vie;  după  ce 
vor  veni  Ie  voi  arăta  cele  scrise"166.  într-adevăr,  Gherontie  şi  Grigorie 
porniseră  deja  din  Bucureşti,  iar  la  24  ianuarie  li  se  înregistrează  la  ieşire 
răvaşul  de  dram  astfel:  „Doi  monahi  anume  Gherontie  şi  Grigorie  să 
meargă  înapoi  la  Mănăstirea  Neamţului.  Prin  Ştirea  Prea  Sf..."  restul  foii 
fiind  rupt167.  Ei  vor  fi  fost  trimişi  de  vlădică  să  aducă  unele  cărţi  din  bogata 
bibliotecă  paisiană  şi,  poate  şi  din  traducerile  lor.  în  anul  1799  erau  din 
nou  la  Bucureşti,  când  apare  din  tiparniţa  mitropoliei,  prima  lor  traducere 
comună  publicată,  intitulată  Carte  folositoare  de  suflet;  tot  aici  erau  şi  în 
anul  1801  când  supravegheau  tipărirea  Chiriacodromion ului  lui  Nichifor 
Teotokis.  Aceste  două  cărţi,  cât  şi  o  a  treia  rămasă  nepublicată,  traducân- 
du-le  din  elină,  după  cum  ei  înşişi  mărturisesc,  din  porunca  mitropolitului 
Dositei.  Tot  în  această  vreme  ei  îndreaptă  după  „izvodul  grecesc"  Octoihul, 
ce  apare  abia  în  1811  la  Buda  şi  Râmnicu  Vâlcea;  acum  traduc  şi  tâlcuirile 
Sfântului  Teofilact  la  Epistolele  Sfinţilor  Apostoli168. 

în  anul  1802  aceşti  monahi  cărturari  se  aflau  iarăşi  la  metania  lor,  în 
lavra  Neamţului,  dăruind  cuvioşilor  nemţeni  din  cărţile  tipărite  la 
Bucureşti.  în  primăvara  lui  1803,  Veniamin  Costachi,  episcopul  Romanului 
este  ridicat  în  scaunul  mitropolitan  al  Moldovei.  El  îi  cunoştea  pe  Gherontie 
şi  Grigorie  încă  de  pe  când  era  episcop  al  Huşilor  (1792-1796),  când  i-a 
îndemnat  şi  el  să  traducă  Tâlcuirea  la  cele  patru  Evanghelii.  Apoi,  în  vremea 
în  care  era  episcop  al  Romanului  (1796-1803),  purta  cu  ei  corespondenţă 
„pentru  tipărituri".  Am  văzut  că  episcopul  Veniamin  ar  fi  dorit  500  de 
exemplare  din  Tâlcuirea  la  Evanghelii  dacă  aceasta  s-ar  fi  putut  tipări  la 
Sibiu.  Ca  şi  chiriarh  al  Moldovei,  Veniamin  şi-i  apropie  şi  mai  mult  pe  cei 

165  Ibidem,  pp.  21,  24-25, 215-216. 

m  Ibidem,  pp.  215,  217.  Cu  toată  strădania  sa,  episcopul  Iosif  al  Argeşului  nu  a 
izbutit  însă  să  tipărească  Tâlcuirea  Evangheliilor  în  traducerea  călugărilor  nemţeni. 

147  M$.  rom.  655  BAR,  f.  15v  (cf.  C.  N.  Tomoscu,  op.  cit.,  p.  5). 

l“  C.  N.  Tomescu,  op.  cit.,  p.  5. 


79 


doi  monahi  şi  !e  porunceşte  să  traducă  şi  să  tipărească  în  tiparniţa  de  la 
Iaşi  câteva  lucrări  care  vor  servi  de  manuale  pentru  elevii  noului  seminar 
de  îa  Socola  Astfei  apar  la  iaşi,  în  traducerea  călugărilor  nemţeni  urm㬠
toarele  cărţi:  întrebări  şi  răspunsuri  oarecare  bogosloveşti  ale  Sfântului  Atanasie 
(1803),  Tâlcuirea  la  cele  patru  Evanghelii  a  Sfântului  Teofilact  (1805)  şi 
Descoperire  cu  amăruntul  a  pravoslavnicei  credinţe  [Dogmatica]  a  Sfântului 
Ioan  Damaschin  (1806). 

Iată,  aşadar,  că  abia  după  9  ani  de  la  încercarea  făcută  cu  editorul  sibian, 
a  rânduit  Dumnezeu  sa  apară  Tâlcuirea  celor  patru  Evanghelii  a  Sfântului 
Teofilact,  în  traducerea  din  elină  a  cuvioşilor  Gherontie  şi  Grigorie.  Tâlcuirea 
tipărită  la  Iaşi  în  1805  „cublagoslovenia  şi  toată  cheltuiala"  mitropolitului 
Veniamin  Costachi  împlinea  o  mare  nevoie  duhovnicească  a  românilor169 
şi  încununa  râvna  părintelui  Veniamin,  „cel  iubitor  de  folosul  cel  de  obşte 
al  patriei"170.  Dar  iată  ce  ne  spun  în  cuvântul  către  cititor171  Cuvioşii 
Gherontie  şi  Grigorie  despre  „publicarisirea  acestei  tâlcuieli": 

„Multe  cu  adevărat  dumnezeieşti  şi  de  suflet  folositoare  cărţi,  în  multe 
şi  deosebite  vremi,  de  mulţi  Sfinţi  şi  purtători  de  Duh.  bărbaţi  şi  de  cei  ce  au 
fost  în  Lege  şi  de  cei  după  Lege,  spre  folosul  nostru  s-au  scris.  «Că  toate», 
zice  dumnezeiescul  Apostol,  «câte  mai  înainte  s-au  scris,  spre  a  noastră 
învăţătură  s-au  scris».  Dară  cea  mai  întâi  decât  toate,  şi  peste  toate  şi  pricina 
la  care  se  aduc  toate,  şi  de  la  care  izvorăsc  toate,  este  dumnezeiasca  Evanghelie. 
Nu  numai  că  cele  mai  înainte  de  dânsa,  scria  umbră  a  adevărului  celui  dintr- 
însa,  iară  cele  de  după  dânsa,  au  izvorât  toate  dintr-  insa,  ci  şi  pentru  că  în 
acelea,  precum  zice  dumnezeiescul  şi  Marele  Vasilie,  prin  slugi  cu  noi  au 


164  în  ms.  3353  BAR  din  anul  1826,  care  cuprinde  tâlcuirea  Sfântului  Teofilact  la  primele 
9  capitole  din  Evanghelia  de  la  Matei,  ni  se  spune  despre  Tâlcuire  (f.  Ir):  „de  această  carte 
spânzură  [este  atârnată)  toată  legea  pravoslavnică  [ortodoxă)"  (cf.  G.  Ştrempel,  op.  cit., 
tom  111,  p.  98). 

1,0  O  strălucită  mărturie  despre  râvna  şi  cuminţenia  cu  care  norodul  românesc  primea 
scrierile  Sfinţilor,  găsim  într-o  însemnare  de  mână,  lăcută  pe  coperta  a  treia  a  cărţii 
Sfântului  Simeon  al  Tesalonicului,  Voroavă de  întrebări  şi  răspunsuri  întru  Hristos,  Bucureşti, 
1765.  Cartea  este  legată  în  piele,  pereţii  coperţilor  fiind  din  lemn  de  fag.  Aceeaşi  însemnare 
o  regăsim  de  trei  ari  (toate  trei  fiind  datate  de  la  finele  sec.  XVIII  şi  începutul  sec.  XIX)  de 
fiecare  dată  sub  mâna  altui  scriitor:  „Eu  am  cetit  această  sfântă  carte  den  scândure  în 
scânduve,  tot  binişor,  frumos  şi  rar"  (cf.  Cartea  veche  românească  în  colecţiile  Bibliotecii  centrale 
universitare  Bucureşti,  Bucureşti,  1972). 

17'  Prefaţa  mitropolitului  Veniamin  şi  cuvântul  către  cititor  al  traducătorilor  sunt 
reproduse  integral  în  Descrierea  bibliografică  ce  constituie  subcapitolul  următor. 


80 


grăit,  iară  în  Evanghelie,  însuşi  Stăpânul  de  faţă  cu  noi  a  vorbit.  Pentru 
aceasta  şi  decât  toate  celelalte  mai  deosebit  dar  celor  ce  o  au  dăruieşte.  Că 
nu  numai  negura  necunoştinţei  de  Dumnezeu  de  la  cei  ce  o  citesc  cu 
blagocestie  [bună-cinstire]  o  risipeşte  şi  viaţă  veşnică  le  pricinuieşte,  ci  şi, 
precum  adevereşte  Sfântul  Ioan  Gură  de  Aur,  din  casele  întru  care  să  află, 
pe  duhurile  cele  necurate  le  goneşte.  Pentru  aceasta,  precum  unul  este 
soarele  între  stele  şi  trandafirul  între  flori,  aşa  una  este  dumnezeiasca 
E vanghelie  între  celelalte  sfinte  cărţi.  Dar  fiindcă  multe  se  cuprind  într- 
însa  mai  tainice  şi  de  foarte  puţini  înţelese,  acelaşi  Dumnezeiesc  Duh, 
Carele  au  mişcat  pe  grăitorii  de  cele  dumnezeieşti  Evanghelişti  de  o  au 
scris,  au  mişcat  şi  pe  cei  după  dânşii  purtători  de  Dumnezeu  Părinţi  de  o 
au  tâlcuit  mai  pe  larg  şi  mai  descoperit.  Dintru  care  unul  este  şi 
dumnezeiescul  acesta  Teofilact  Arhiepiscopul  Bulgariei,  carele  prea  deplină 
tâlcuire  la  toată  Evanghelia  a  făcut,  urmând  întru  toate  dumnezeiescului 
Ioan  Gură  de  Aur.  De  care  [tâlcuire]  lipsiţi  fiind  cei  ce  să  slujesc  cu  limba 
aceasta,  erau  lipsiţi  după  urmare  şi  de  înţelegerea  cea  cu  deadinsul  a 
Evangheliei.  Pentru  aceasta  dară  Preasfinţitul  nostru  stăpân,  arhiepiscopul 
şi  mitropolitul  Moldaviei  chir  Veniamin,  încă  fiind  episcop  al  Huşului, 
socotind  folosul  cel  mare  ce  se  pricinuieşte  din  tâlcuirea  sfintei  şi 
dumnezeieştii  Evanghelii,  după  ce  a  văzut  că  cu  ajutorul  lui  Dumnezeu  o 
am  săvârşit  de  tălmăcit  din  limba  cea  elinească  pe  înţelesul  limbii  noastre, 
ardea  cu  inima  ca  un  iubitor  de  folosul  cel  de  obşte  al  patriei,  ca  să  o  vaze 
şi  în  obşte  dată  prin  tipărire,  pentru  care  şi  nu  puţine  chipuri  a  metahirisit 
[iconomisit],  încă  şi  mai  pe  urmă,  după  ce  a  fost  mutat  din  episcopia 
Romanului.  Iară  acum  după  ce  dumnezeiasca  Pronie,  care  mai  înainte  au 
ştiut  râvna  Preasfinţiei  sale  spre  folosul  Patriei  şi  podoaba  bisericilor  şi 
mântuire  sufletelor,  l-au  înălţat  pe  scaunul  sfintei  mitropolii,  măcar  că 
trebuinţa  cerea  a  se  tipări  şi  alte  cărţi,  dară  Preasfinţia  sa  a  socotit  că  este 
mai  cu  cuviinţă,  ca  aceasta,  ca  ceea  ce  este  mai  întâi  cu  rânduiala,  să  fie  şi 
cu  tipărirea,  şi  ca  ceea  ce  este  capul  tuturor,  să  povăţuiască  şi  mai  înainte 
de  toate.  Şi  iată  că  a  împlinit  Dumnezeu  sfatul  cel  bun  al  inimii  Preasfinţiei 
sale,  au  umplut  întru  bunătăţi  dorinţa  sa.  Deci  toţi  [...]  primiţi-o  cu  bucurie, 
şi  o  cetiţi  cu  osârdie,  şi  mulţămind  lui  Dumnezeu  Celui  ce  au  iconomisit 
de  a  dobândit  şt  neamul  nostru  această  vistierie,  rugaţi-vă  ca  să  înmulţească 
anii  cei  de  obşte  folositori  ai  Preasfinţiei  sale,  pomenindu-ne  şi  pe  noi  la 
rugăciunile  cele  către  Dumnezeu,  care  nu  puţin  ne-am  ostenit  la  aceasta". 

Când  în  anul  1805,  cuvioşii  Gherontie  şi  Grigorie  scriau  aceste  rânduri, 
mitropolitul  Veniamin  Costachi  împlinise  36  de  ani.  Prin  pronia  Sa  divină 
şi  poate  pentru  tainice  rugăciuni.  Dumnezeu  a  înmulţit  „anii  cei  de  obşte 


81 


folositori"  ai  părintelui  Veniamin,  binecuvântând u-1  cu  multe  osteneli  şi 
roade  întru  Hristos172. 


171  Mitropolitul  Veniamin  Costachi  s-a  născut  la  20  decembrie  1768,  într-o  veche 
familie  din  Moldova.  Primele  cunoştinţe  de  carte  le-a  dobândit  în  casa  părintească  de  la 
un  dascăl  grec,  apoi  a  urmat  pentru  scurt  timp  cursurile  şcolii  Trei  Ierarhi  din  Iaşi.  în 
1784,  la  vârsta  de  15  arti  a  fost  călugărit  la  Huşi  de  către  episcopul  Iacob  Stamati,  primind 
numele  de  Veniamin.  A  fost  hirotonit  şi  în  curând  a  trecut  în  slujba  mitropoliei,  ca 
ieromonah  şi  mare  eclesiarh,  apoi  ca  egumen  al  Mănăstirii  Sfântul  Spiridon  din  Iaşi. 
Paralel  cu  îndeplinirea  acestor  slujbe,  tânărul  Veniamin  şi-a  îmbogăţit  mereu  cunoştinţele, 
dobândind  o  aleasă  pregătire  cărturărească.  în  1792,  când  episcopul  Iacob  Stamati  de  la 
Huşi  a  fost  ales  mitropolit  al  Moldovei,  în  scaunul  vacant  a  fost  ales  egumenul  Veniamin 
de  la  Sfântul  Spiridon,  în  vârstă  de  numai  23  de  ani  şi  jumătate,  ia  Huşi  a  păstorit  până 
în  1796,  când  a  fost  ales  episcop  la  Roman.  Aici  a  păstorit  7  ani,  până  în  1803,  când  a  fost 
ales  mitropolit  al  Moldovei  în  locul  părintelui  său  sufletesc,  Iacob  Stamati,  trecut  la  cele 
veşnice.  Ca  mitropolit,  a  păstorit  aproape  40  de  ani  cu  două  întreruperi  (1808-1812  şi 
1821-1822).  Strădaniile  sale  ca  întâistătător  al  Bisericii  Moldovei  sunt  impresionante.  Pe 
drept  cuvânt,  mitropolitul  Veniamin  poate  fi  numit  deopotrivă  ctitor  şi  îndrumător  al 
şcolilor  bisericeşti  şi  laice  moldoveneşti,  părinte  al  săracilor  şi  sufeiinzilor,  apărător  şi 
mijlocitor  al  intereselor  patriei.  Nu  este  cu  putinţă  să  ilustrăm  în  câteva  cuvinte  o  viaţă 
jertfită  din  dragoste  de  Hristos  şi  de  Neam,  dar  pentru  a  întregi  icoana  marelui  părinte, 
lăsăm  acum  loc  cuvintelor  lui  Nicolae  lorga:  „Dacă  ai  fi  întrebat  acum  şaizeci-şaptezeci 
de  ani  (N.  Iorga  scria  aceste  rânduri  în  1901),  în  Iaşii  lui  Mihai  Sturza  voievod,  în  care 
trăiau  însă,  pe  lângă  mulţi  tembeli  şi  svăpăiaţi,  şi  atâţia  oameni  cu  frumos  caracter  şi  cu 
multă  râvnă  pentru  cele  bune,  atâţia  bătrâni  cuminţi  şi  atâţia  tineri  gata  de  multe  jertfe, 
daca  ai  fi  întrebat  pe  boierul  de  modă  veche,  ca  şi  pe  studentul  din  Paris,  pe  creştinul 
dreptcredincios,  ca  şl  pe  evreu  chiar,  cine  e  omul  cel  mai  bun  din  Moldova,  ei  ar  fi  răspuns 
într-un  glas:  «Părintele  Veniamin».  Dacă  ai  fi  cercetat  pe  lângă  aceiaşi  oameni  care  e 
omul  cel  mai  harnic  din  ţară,  acel  care  nu  lasă  nici  o  clipă  fără  o  întrebuinţare  folositoare 
altora,  ţi  s-ar  fi  arătat  in  căsuţa  săracă  a  vechii  Mitropolii  dărăpănate  un  bătrân  călugăr 
de  aproape  optzeci  de  ani,  care-şi  aprindea  candela  vegherilor  pentru  a  câştiga  şi  a 
împărtăşi  învăţătura  Scripturilor,  care  i  se  părea  lui  călăuza  cea  mai  sigură  pe  grelele 
drumuri  ale  vieţii.  Dacă  ai  fi  vrut  să  ştii  care  e  cel  mai  sărac,  cel  mai  lipsit,  cel  mai  vândut 
de  dator  dintre  făcătorii  binelui  care  se  vede  şi  ai  multului  bine  pe  care  nu-1  ştie  nimeni, 
ţi  s-ar  fi  şoptit  acelaşi  nume  venerat  al  octogenarului  mitropolit.  într-atâta  lume  amestecată 
şi  împărţită  în  ceea  ce  priveşte  judecăţile  era  înţelegere  deplină  în  această  singură  privinţă. 
Pentru  că  avea  o  altă  părere  -  sau  poate  tocmai  că  împărtăşea  părerea  tuturora  -  deşteptul, 
dar  egoistul  şi  lacomul  voievod  goni  pe  arhipâstoral  Moldovei  din  scaunul  său,  şi  într-o 
aspră  zi  de  iarnă,  în  ianuar  1842,  ieşenii  vedeau  pe  atât  de  bătrânul  mitropolit  luând 
drumul  munţilor,  unde  la  Slatina,  în  vechea  mănăstire  a  Iui  Alexandru  Lăpuşneanul,  îl 


Nu  cunoaştem  izvodul  după  care  Gherontu»  şi  Grigorlc  au  făcut 
traducerea  Tltlatiri:,  însă  suntem  îndreptăţii  să  credem  că  izvodul  ova  unul 

aştept»  chilia  simplă  in  care  sul  Viul  3.1  u  putea  pomi  In  Unişi  c  rafie "Veşnicele  lăcaşuri» 
la  rare  râvnea  el  de  mult.  Şi,  adunând  ţ:  temând  cu  mintea  toate  câte  le  tăcuse  şi  îe 
induraşi.*,  el  scria  Cu  O  mât'.S  tremurătoare,  in  voinţa  sa  de  pC  urmă.  această  mărturisire, 
smulsă  d  ir.  cea  mai  deplină  şi  curată  conştiinţă  a  vieţii  sale.  «lotul  re  mi-a  slat  în  putinţă 
am  tăcut,  şi  cu  statui  şi  cu  fapta,  ca  să  sporesc  şi  sufleteşte  şi  materialiceşte  înflorirea 
Sfintei  Iii  serici  şi  Patriei»,  Acolo  .1  şi  n>  urii  in  1646  şi  oasele  sale  obosite  s-au  aşezat  după 
datina  smerită  a  celor  ma:  mari  înaintaşi  ai  săi,  afară  din  biserica  unde-  St  rugase  în  cei  du 
U  sfăişii  ani  ai  vieţii  «ale,  la  dreapta.  lingă  zid,  undo  se  vede  şi  acum  simpla  piatră  cu 
iniţialele  numelui  şi  dn’gâtnriei  l -.ii  bisericeşti"  (reprodus  după  N.  [orga,  O  xainu  curai:;: 
Mitr.yolllul  Wutanifii  CostmJr:,  ui  CJjwi'jiI  anvaufni,  Buchi  eşti,  i'Mi?.  voi.  S,  pp.  V‘S-76). 

X'litrapoiitul  Veniamin,  numit  şi  „iu m maiorul  Moldova:'1  a  simţit  mai  mult  ca  uncine 
lipsa  cărţilor  nu  numai  pciltru  şcolile  pe  care  le-a  înfiinţai.  Ci  fi  penlm  întreaga  suflau’ 
românească.  Pentru  a  înlătură  această  lipsă,  el  a  refăcut  vechea  tipografic  a  Mitropoliei 
şi  a  inflil-.ţat  una  nouă  la  Mănăstirea  Neamţ,  în  L807.  ir.  ateste  două  lipngiafii  au  apărut 
J»ri  de  lucrări,  fie  tălmăcite  de  el.  Lic  ale  altora,  tipărite  snb  îndrumarea  sau  cheibuala  sa. 
Mitropolitul  Vcinamin  a  acordat  o  atenţie  deosebită  traducerilor  ditl  Siiillii  Părinţi,  din 
scriitorii  poslpntnstici  şi  din  literatură  teologică  mai  nouă.  Astft-1,  prin  osteneala  M  ă’J 
Ioj-.I  traduse  sinii  văzut  lumii  UI  tiparului*  îirfcafK»  crini  şiiph:  lame  după  tâavriil  a]  Ei  Iadei  fieri 
(laşi.  lnC7l;  OiiriosonV. wiwi u/  la  epealolit  dumiri  rriJur  de  ii-esti*  ai:  «lupi  Nichituf  Tentokis 
(Neamţ,  1511);  A&.fesAM /RtsfftcJs  «Ari?  irtA‘f«,liu£<*'t'  iuWftw  A’  OumNrwu  de  Evghenie 
Vulgari*  (?  volume,  laşi,  18\p-l  Kla’i,  Isteria  scripturii  tril  iwua  {2  volume,  laşi,  1624);  Fimfi’ 
xi  11  frii  1  ijf  h  ic  iu  (nit  ii  (Iaşi,  1 631 );  Iubi!  Snrî  Ar  îftJWnriu  MC  (laşi.  1  S3t),  Dttpt  tUkn  marc  învăţat  uia 
a  mitropolitului  Fio  ton  ut  Moscovei  (laşi,  1639;.  Metru  iâmciuseî  a  arhiepiscopului 
Mei  etic  a)  Atenei  (!>  volume.  Iaşi,  1841-1643):  Pîdtm  MOiOeUticc  Uie  Mini  a  t  (laşi,  1814); 
riAtilbmii  (Neamţ,  1814):  biiitkl lucire  despre  butul  «nmm  a  lui  tvgtwnio  Vulgari*  (Uşi, 
181?)  Postum  a  apă  tul  lsicr:a  âisenceascd  a  lui  Teadoiet  al  Cirului  (Bucureşti,  1894),  Cu 
cheltuiala  sau  la  îndemnul  mitropolitului  Veiiiainiii  au  10>t  tipărite  peste  lăf>  de  cărţi, 
l’cnlm  a  înfăptui  această  măreaţă  operă  edi tonală,  marele  ierarh  Ci  avut  întotdeauna 
lângă  sine  numeroşi  ostenitori,  mai  ales  dinliv  călugărit  de  la  Mănăstirea  Neamţ  ict. 
Mintea  Păcurarii!,  Istoria  HuftaM  Ortodoxe  Române.  Bucureşti,  1994.  ediţia  a  lt-a.  vot-  llt, 
pp.  36-46).  Manuscrisele  râmase  de  la  mitrei  pol  Uul  Veniamin  ilustrează  importanţa  pe 
caic  o  acorda  sfinţia  sa  comentariilor  patristice  şi  postpatrishee  la  curţile  Sjhu ci  Scripturi. 
P.ste  semnificativ  faptul  că  de  la  mitropolitul  Veiiiatflju  Costachi  ne-a U  rămas  nu  mai 
puţin  de  trei  traduceri  ale  fWcnWtoe  £p:siokbr  paulhte,  după  Sfântul  loan  Hrisostcun, 
fericitul  'Ibodoret  at  Cilului  şi  Sfântul  Teofilact  ui  Ohridei,  Dintre  numeroasele  traduceri 
râmase  in  manuscris.  Câteva  au  văzul  hlrtlina  tiparului  după  moartea  sa  (vezi  subcapitolul 
lecuirile  Sfanţului  Teoftlacl  iu  ursari  al  XIX- Im). 


de  credinţă'?',  deoarece  şi  Sfântul  Pnisic  întrebuinţase  această  lucrare  în 
cuvântul  ce  l-a  alcătuit  referitor  la  Sfântul  Botez.  Cum  îşi  alegeau  izvuadele 
greceşti  Cuviosul  Paisie  şi  ucenicii  săi  se  poate  vedea  şi  din  postfaţa 
monahului  Mitrolan  la  cartea  Sfântului  ls»ac  Sinii,  tipărită  în  slav  uneşte 
la  Mănăstirea  Neamţ  în  anul  1812  Aici  Mitrofa»  ne  Spune  despre  sine 
(dar  ca  şi  cum  ar  vorbi  despre  altcineva):  „Acesta  [Mitrofan]  de  patru  ori 
a  traversat  Marca  Neagră  şi  Albă  după  cartea  manusrnsâ  elino-greroască 
şi,  aflând-n  în  Sfântul  Munte  Athos,  a  cumpărat-o  şi  anume  stareţului  său, 
pentru  traducere  a  adus-o.  ceea  Ce  s-a  şi  înfăptuit"'"1. 

O  mărturie  preţioasă  asupra  cărţilor  şi  manuscriselor  din  Mănăstirea 
Neamţ  ne  aduce  Părintele  Dumitru  Pceioru  în  lucrarea  sa  U?i  ivtftJÎc^  vechi 
de  Manuscrise  şi  cărţi  n!  bibliotecii  Mănăstirii  Neamţului'",  în  care  publică 
integral  acest  catalog  care  se  pare  că  a  fost  alcătuit  între  anii  1800-1825. 
Catalogul  ne  dă  informaţii  importante  privitor  la  cărţile  şi  manuscrisele 
romaneşti  şi  greceşti"”  care  se  aflau  în  Mănăstirea  Neamţ,  printre  acestea 
aflându-seşi  scrierile  Sfântului  Teofilact.  intre  cărţile  greceşti  caro  se  aflau 
în  bibliotecă  aflăm  că  erau  trei  cărţi  ale  lui  „Teofilact  arhiepiscopul 
Vulgariei",  însă  lângă  numele  autorului  se  află  încă  o  precizare  care  spune 
că  toate  aceste  trei  cărţi  sunt  „un  rând"l??,  adică  probabil  sunt  trei  volume 
alcătuind  un  întreg.  Esle  cu  putinţă  co  aceasta  sa  fie  ediţia  dc  la  Veneţia 
din  1754,  care  a  fost  publicată  în  trei  volume,  însă  această  supoziţie  trebuie 
întărită  cu  argumente  obiective  pe  care  poate  să  le  aducă  doar  o  cercetare 
mai  amănunţită,  Aici  trebuie  menţionat  şi  faptul  că  Gherontie  şi  Grigorie 
cunoşteau  şi  alte  ediţii  greceşti  ale  UScuirii,  după  cum  se  vede  din  scolia 
de  la  Luai  22,  7,  unde  Cu vioşii  scriu:  „Trebuie  a  şti  că  izvodul  iui  Teofilact, 
cel  tipărit  în  Roma  numai  greceşte,  aşijderea  şi  cel  tipărit  în  Veneţia  greceşte 

K'  Rămâne  ca  o  cercei  arc  ulterioara  să  prerizrae  cu  exactitate  care  este  ediţia  sau 
poale  manuscrisul  grec  după  care  au  tradus  Cu  vioşii  Gherontie  siCngoriit.  Pentru  ediţiile 
din  veacurile  XVIII- XIX  ale  operelor  Sfântului  'leofl!*rt  veri  şi  A.  AniţelmipiiJos,  fditinns 
uf  (fir  Wori»  nf' Ji*:  ArrJiMttfaijr n/.'i n/ijO na  ÎMrnpl.-ylirtcs  in  frir  IS'-imtl  în  volumul 

Ciiffitr.il  mVfiO’j.e  fvttuml  8  idj'.l  rid  n  5  i»>nî  tlw <>f  th ir  I?'*  la  ihf  Mhtăle iţf 

TfJ=»  Ord u rus.  Sofia,  1984,  p.  7S-SÎ. 

171 1’.  Mihail,  7hi<f  ikyh  prii risJ ice  il W  StA ret u!  1 1  i  patrie,  în  rcv.  ,Vta«j;Mr!in  OUmtei,  n  t.  S-î, 
1972.  p.  223. 

Publicat  în  rcv.  Jîisirtca  Ortivhxă  RonSni,  1941.  iw.  7-8.  pp.  414-443. 

r*  Pentru  cariile  slavone  vezi  Mekhîsedec  Ştefănescu,  Cmslog  de  dtrţilc  snrhrşti  şt 
ruseşti  triat  i  usc  uri:  tvcftr  rit  sr  află  biblioteca  Mănăstirii  Namiţ,  Bucureşti,  1833,  71  p. 

i”  Idem.  p.  433 


84 


împreună  şi  latineşte  s-a  stricat  aici  de  către  papistaşi,  că  în  loc  de  «vineri» 
ei  au  scris  «joi»,  foarte  fără  de  socoteală  şi  cunoştinţă  făcând  aceasta".  Tot 
aici,  tălmăcitorii  paisieni  mai  spun:  „Scrie  înţeleptul.  Eustratie  Arghentie 
în  cartea  cea  pentru  Azime  (partea  întâi,  foaia  41):  «Ca  de  ar  fi  avut  soco¬ 
teală,  ar  fi  socotit  ce  grăieşte  Teofilact  şi  la  ceilalţi  trei  Evanghelişti  şi  nu  ar 
fi  îngăduit  să  se  vădească  în  toată  Biserica  mâna  lor  cea  fărădelege  şi 
furătoare  de  cele  sfinte.  Iar  de  ar  fi  avut  cunoştinţă,  ar  fi  stricat  şi  pe  celelalte 
cuvinte  ale  Iui  Teofilact  la  ceilalţi  trei  Evanghelişti,  ca  să  nu  se  arate  lui 
însuşi  cu  totul  potrivnic»"178.  Prezenţa  acestei  scolii  ilustrează  încă  o  dată 
rigurozitatea  şi  acribia  cu  care  îşi  alegeau  manuscrisele  traducătorii  formaţi 
în  şcoala  paisiană. 

Se  cuvine  aici  a  spune  că  traducerile  stareţului  Paisie  şi  a  ucenicilor 
săi  trebuie  preţuite  la  adevărata  lor  valoare  şi  nu  ne  referim  doar  la  cea 
formală  şi  exterioară,  ci  încercăm  să  privim  şi  dimensiunea  lăuntrică  a 
acestor  scrieri  traduse  din  Sfinţii  Părinţi.  Credem  că  lucrul  cel  mai  însemnat 
este  că  prin  puterea  cuvântului,  făcându-se  următori  ai  Sfinţilor  Părinţi 
atât  în  vieţuirea  lăuntrică  cât  şi  în  cea  dinafară,  traducătorii  din  obştea 
paisiană  s-au  făcut  următori  şi  purtători  ai  Cuvântului  lui  Dumnezeu,  ai 
Domnului  nostru  Iisus  Kristos.  Prin  această  lucrare  osârdnică,  în  care  cu¬ 
vintele  le  erau  în  concordanţă  cu  faptele,  întru  harul  Duhului  Sfânt  şi-au 
luminat  alcătuirea  lăuntrică  şi  au  sfinţit,  au  împodobit  şi  au  ctitorit  înaintea 
lui  Dumnezeu,  limba  noastră  românească179. 

în  ce  priveşte  traducerea  făcută  de  Gherontie  şi  Grigorie  la  Tâlcuirea  celor 
patru  Evanghelii,  am  văzut  că  şi  episcopul  losif  al  Argeşului  care  cunoscuse 
nemijlocit  atât  diortosirea  lui  Chesarie,  cât  şi  tălmăcirea  lui  Gherontie  şi 
Grigorie  spune  că  aceasta  din  urma  e  „mai  bine"  făcută180.  In  traducerea  lor. 


178  Este  cu  putinţă  ca  această  carte  a  lui  Eustratie  ArgenHs  să  fie  una  dintre  cele  două 
publicate  la  Iaşi:  Manual  împotriva  infailibilităţii  papii  (1746)  sau  Cina  divină  (1747).  Vezi  şi 
studiu!  lui  T.  Ware  (actualmente  episcopul  Kallistos  Ware),  Eustratios  Arienii,  Claiendon 
Press,  Oxford,  1964,  pp.  112-121. 

177  Pentru  a  înţelege  mai  bine  valoarea  sfintelor  cărţi  şi  care  este  puterea  lucrătoare 
care  se  ascunde  în  ele,  îl  îndemnăm  pe  cititor  să  ia  aminte  Ia  o  întâmplare  cutremu¬ 
rătoare,  petrecută  în  apropiere  de  Mănăstirea  Neamţ  la  20/21  decembrie  1797  (vezi  Anexa 
a  Ul-a  din  volumul  Viaţa  Cuviosului  Paisie  de  la  Neamţ,  în  op.  cit.,  care  cuprinde  vedenia  pe 
care  a  avut-o  Cuviosul  Părinte  Teodosie  din  Mănăstirea  Neamţ). 

m  C.  N.  Tomescu  spune  că  acelaşi  lucru  se  poate  constata  prin  comparaţia  traducerii 
lui  Gherontie  şi  Grigorie  cu  cea  a  lui  Damaschin  al  Râmnicului,  prezentă  în  ms S.  1467  şi 
2 592  BAU  (op.  cil.,  p.  115). 


85 


cei  doi  monahi,  alături  de  însemnările  luate  de  la  Eutimie  Zigaben1"1  au  alcătuit 
şi  numeroase  scolii  şi  note  explicative  care  nu  sunt  prezente  nici  în  ediţia  PG 
a  Talcuirii  Sfântului  Teofilact  şi  nici  în  vreun  alt  manuscris. 

Deşi  nu  avem  date  exacte,  este  cu  putinţă  ca  această  traducere  să  fie 
prima  împreună-lucrare  a  acestor  doi  monahi,  iar  neîndoielnic  este  că 
osteneala  se  săvârşea  cu  blagoslovenia  Sfântului  Paisie,  stareţul  şi  în- 
tâistătătorul  Mănăstirii  Neamţ,  care  punea  atât  de  multpreţ  pe  împlinirea 
poruncilor  evanghelice.  De  altfel,  tălmăcitorii  spun  ei  înşişi  că  o  aveau 
gata  de  tradus  încă  de  pe  când  Veniamin  era  episcop  al  Huşilor  (1792- 
1796),  fără  a  preciza  exact  anul  în  care  săvârşiseră  osteneala.  Având  în 
vedere  volumul  uriaş  de  muncă  ce  a  fost  necesar,  credem  că  ea  era  gata 
încă  din  vremea  când  Sfântul  Paisie  trăia,  iar  episcopul  Veniamin  venise 
în  Mănăstire  pentru  a-i  cerceta  pe  părinţii  lavrei  şi  a-i  hirotoni  pe  cei  pe 
care-i  va  alege  stareţul.  Dintre  numeroasele  vizite  ale  episcopului  Veniamin 
la  Neamţ  cunoaştem  două  ca  fiind  mai  importante  şi  acestea  s-au  petrecut 
în  timpul  vieţii  Sfântului  Paisie:  prima  este  cea  din  iunie  1792  (imediat 
după  alegerea  sa  ca  episcop),  când  l-a  hirotonit  ierodiacon  pe  Grigorie,  iar 
cea  de  a  doua  este  cea  din  octombrie  1794,  când  a  venit  în  Mănăstire  spre 
a-i  hirotoni  pe  cei  aleşi  de  către  stareţ.  Este  cu  putinţă  ca  într-una  din  vizitele 
sale  Veniamin  să  fi  aflat  de  traducerea  Talcuirii  la  Evanghelii152.  Dacă 
traducerea  ar  fi  fost  făcută  din  îndemnul  episcopului  Veniamin,  acest  lucru 
ar  fi  fost  menţionat  în  mod  obligatoriu  în  cuvântul  către  cititor,  asta  cu 
atât  mai  mult  cu  cât  Ghcrontic  şi  Grigorie  ne  spun  câtă  râvnă  avea  vlădica 
Veniamin  pentru  această  carte  încă  de  când  era  în  scaunul  Huşului  şi  mai 
apoi  al  Romanului.  De  aici  putem  concluziona  că  această  osteneală  de 
traducere  a  Tâlcuirii  a  răsărit  din  sânul  obştii  paisiene.  însă  tot  în  duhul  şi 
rânduielile  Sfântului  Paisie  a  trăit  şi  marele  mitropolit  al  Moldovei, 


,SI  Nu  cunoaştem  care  este  lucrarea  lui  Eutimie  Zigaben  pe  care  au  întrebuinţat-o  cei 
doi  monahi,  însă  se  pare  că  în  acea  vreme  era  cunoscută  o  scriere  ce  fusese  alcătuită  sau. 
publicată  tocmai  în  acest  scop.  O  scurtă  traducere  din  această  lucrare  sc  află  în  rus.  rom. 
4687  BAR  (f.  3-4)  din  Muntenia,  sub  următorul  titlu:  „Eutimie  Zigabinos,  Adaos  la  Tâlcul 
Evangheliilor  al  Iui  Teofilact,  arhiepiscopul  Bulgariei ,  scris  la  30  aprilie  1820,  de  Romano 
arhimandrit  de  la  Mitropolie"  (cf.  G.  Ştrempel,  op.  cit.,  tom  IV,  p.  88). 

132  Tot  în  Viaţa  Cuviosului  Paisie  ni  sc  mai  spune  despre  episcopul  Veniamin  că 
atunci  când  venea  la  Neamţ:  „încă  şi  întru  aceasta  arăta  mare  smerenie  acest  arhiereu,  că 
mergea  singur  pe  la  chiliile  părinţilor  şi  îi  cerceta"  (vezi  Viaţa  Cuviosului  Paisie  de.  la  Neamţ, 
după  manuscrisul  nr.  154  din  Biblioteca  Mănăstirii  Neamţ,  ediţie  îngrijită  de  diac.  loan 
Ivan,  ed.  Trinitas,  Iaşi,  1997,  p.  79). 


86 


Veniamin  Costachi,  cu  atât  mai  mult  cu  cât  el  însuşi  a  dorit  să  intre  în 
obştea  paisiană  înainte  de  a-1  cunoaşte  pe  episcopul  Iacov  Stamati,  care  i-a 
şi  fost  părinte  duhovnicesc;  însă  Dumnezeu  a  rânduit  pentru  el  o  altă  cale183. 
Cât  de  legat  era  duhovniceşte  de  Mănăstirea  Neamţ  se  poate  vedea  şi  din 
faptul  că  în  toamna  anului  1806  a  făcut  bibliotecii  Mănăstirii  o  danie  de  50 
de  exemplare  din  Tâlcuirea  celor  patru  Evanghelii  a  Sfântului  Teofilact184. 
Acest  număr  mare  adevereşte  deopotrivă  şi  interesul  mare  al  monahilor 
paisieni  români  privitor  la  tâlcuirile  Sfântului  Teofilact,  dar  şi  râvna  pentru 
împlinirea  poruncilor  evanghelice,  care  este  cea  dintâi  datorie  a  monahului. 

însă  Tâlcuirea  la  cele  patru  Evanghelii  a  Sfântului  Teofilact  era  preţuită 
şi  era  dăruită  spre  folos  duhovnicesc  nu  numai  de  mitropolitul  Veniamin 
Costachi  ci  şi  de  familia  domnitorului  Alexandru  Moruzi  (1802-1806).  Ne 
este  cunoscut  că  la  Biblioteca  Academiei  Române  se  păstra  înainte  de  1924 
un  exemplar  al  Talcuirii  care  cuprindea  numai  primele  două  Evanghelii. 
Pe  acest  volum  se  află  la  fila  6  următoarea  însemnare:  „Mi  s-a  dăruit  de 
Măria  sa  Doamna  Moruzi.  1805  Dec[embrie],  Dionisie  Ieromonah"185. 


m  Acest  lucru  se  spune  în  prezentarea  biografică  a  mitropoiitului  Veniamin  Costachi, 
care  a  fost  tipărită  în  anul  1850  la  Iaşi,  în  paginile  ce  prefaţau  traducerea  mitropolitului 
la  Tâlcuirea  Psaltirii  a  lui  Eutimie  Zigaben  (p.  5).  Iar  în  viaţa  Sfântului  Paisie  citim:  „în 
anul  1792,  suindu-să  la  scaunul  Mitropoliei  preasfinţitul  Iacov,  a  hirotonit  episcop 
scaunului  Huşului,  pe  preasfinţitul  Veniamin,  întru  acelaşi  an,  iunie  27.  Şi  voind  acesta 
[Veniamin],  ca  precum  este  călugărit  de  stareţul  său  cel  călugărit  în  Mănăstirea  Neamţului, 
aşa  întru  adevăr  să  se  numească  prin  ascultare  şi  el  cu  metania  din  această  Sfântă  La  vră, 
a  venit  de  la  Huşi,  Ia  Părintele  nostru  Paisie  şi  multe  învăţături  duhovniceşti  a  luat  de  Ia 
Sfinţia  sa,  apoi  cu  mare  râvnă  dorind  ca  să  fie  şi  ascultător  Stareţului,  a  încins  fota  ascultării 
şi  cu  tot  clirosul  său  au  făcut  bucate  la  sobor,  împreună  şi  cu  părinţii  bucătari  şi  au  pus 
bucate  pe  masă  şi  au  dat  la  sobor  vin  şi  apă  cu  cupele.  O,  minune!  O,  mare  smerenie!  căci 
arhiereu  fiind  cu  eparhie  şi  atâta  s-a  micşorat  pe  sine  de  bună  voie  şi  s-a  făcut  chip  şi 
pildă  de  smerenie  şi  de  ascultare  tuturor.  Iar  când  s-a  dus  a  luat  cu  sine  vreo  câţiva 
părinţi  de  aicea  din  sobor,  pe  care  i-au  pus  să  îndrepteze  o  rlnduială  Bisericii  din 
Episcopie,  întocmai  întru  toate  ca  aicea  la  Mănăstire.  Şi  mare  dragoste  având  şi  evlavie 
spre  acest  sobor,  de  multe  ori  venea  la  Mănăstire"  (op.  cit.,  p.  79). 

IM  în  biblioteca  Mănăstirii  Neamţ  se  află  până  azi  mai  multe  exemplare  ale  Talcuirii. 
Din  însemnarea  de  pe  volumul  înregistrat  în  bibliotecă  sub  rtr.  1909,  aflăm  că  mitropolitul 
Veniamin  trimisese  Mănăstirii  50  de  exemplare  din  această  carte  (cf .  C.  N.  Tomescu,  op. 
cit.,  p.  113).  Acest  număr  mare  de  exemplare  dăruite  este  atestat  şi  de  catalogul  bibliotecii 
mănăstirii  Neamţ  publicat  de  D.  Fecioru  (vezi  op.  cit.,  p.  430). 

185  Cf.  C.  N.  Tomescu,  op.  cit.,  p.  113. 


87 


în  ce  priveşte  costul  unei  cărţi,  în  prima  jumătate  a  veacului  al  XlX-lea 
el  era  mai  mare  de  30  de  lei186.  Din  această  cauză  este  probabil  ca  şi  tirajul 
cărţii  să  nu  fi  fost  prea  mare  şi  asta,  din  pricină  că  la  acea  vreme  costurile 
necesitate  de  tipărirea  unei  cărţi  format  in  folio  şi  care  să  aibă  1118  pagini, 
erau  ridicate. 


Descrierea  bibliografică  a  volumului 
TÂLCUIRII  CELOR  PATRU  EVANGHELII  (Iaşi,  1805) 

Descrierea  fragmentară  a  acestui  volum  o  găsim  în  Bibliograful  rom⬠
nească  veche*,  la  cota  numărul  688. 

Tipăritura  este  făcută  cu  cerneală  neagră  pe  hârtie  format  in  folio  (325 
x  225  mm)  de  12  p.  nenumerotate  +  388  p.  +  6  p.  nenumerotate  +  328  p.  (a 
doua  numerotare)  +  4  p.  nenumerotate  +  pp.  329-708,  după  cum  urmează: 

12  pagini  nenumerotate  (facsimilatc  şi  transliterate  paginile  1-8): 

1  -  pagina  de  titlu; 

2  -  verso-ul  paginii  de  titlu;  aici  se  află  două  steme,  una  a  Moldovei  şi 

alta  a  Ţării  Româneşti,  cu  stihuri  de  închinare; 

3-5  -  Predoslovia  Mitropolitului  Veniamin  Costachi,  adresată  voievodului 
Alexandra  Morazi; 

6-7  -  Cuvântul  către  cititor  al  monahilor  Gherontie  şi  Grigorie  de  la 
Mănăstirea  Neamţ  (traducătorii  ediţiei); 

8  -  gravura  Sfântului  Mare  Mucenic  Gheorghe; 


im  pe  un  exemplar  înregistrat  în  biblioteca  Neamţ  sub  nr.  1878  se  află  o  însemnare  în 
care  citim  că  o  carte  se  vindea  cu  32  de  lei  (cf.  C.  N.  Tomescu,  op.  cit.,  p.  113).  Pe  exemplarul 
aflat  în  Colecţiile  speciale  ale  B.C.U.  Cluj-Napoca,  este,  de  asemenea,  o  însemnare  din 
care  aflăm  că  această  carte  a  fost  cumpărată  prin  contribuţia  mai  multor  credincioşi,  care 
însumată  depăşeşte  34  de  lei  (această  însemnare  este  greu  lizibilă  şi  se  desfăşoară  pe 
multe  pagini,  fapt  care  atestă  că  această  carte  voluminoasă  se  vindea  cu  un  preţ  mare  din 
pricină  că  şi  cheltuielile  tipografice  erau  ridicate). 

*  Descrierea  acestui  volum  (BRV  688)  a  fost  făcută  de  Ioan  Binnu  şi  Nerva  Hodoş,  în 
Bibliografia  românească  veche,  Bucureşti,  1910,  tomul  II  (anii  1716-1808),  pp.  466-471  şi 
adăugită  şi  îndreptată  în  tomul  al  IV-lea  din  Bibliografia  românească  veche  (adăugiri  şi 
îndreptări),  semnat  îoan  Bianu  şi  Dan  Simionescu,  Bucureşti,  1944,  p.  274.  Mai  apoi  s-au 
făcut  şi  alte  completări  ale  descrierii  acestei  cărţi  de  către  Daniela  Bărbulescu,  în  art. 
Completări  şi  îndreptări  la  Bibliografia  românească  veche,  din  rev.  Biserica  Ortodoxă  Română, 
1960,  nr.  5-6,  pp.  552-553  dar  şi  de  Daniela  Poenaru,  în  voi.  Contribuţii  Ia  Bibliografia 
românească  veche,  Targovişte,  1973,  pp.  262-263. 


88 


9  -  Viaţa  Evanghelistului  Matei,  după  cum  a  scris-o  Sfântul  Sofronie; 
9-12  -  Capetele  (titlurile  capitolelor)  Evangheliei  de  la  Matei; 

388  de  pagini  numerotate: 

1  -  A  lui  Teofilact,  arhiepiscopul  Vulgariei,  tâlcuire  la  Evanghelia  cea 

de  la  Matei; 

1-3  -  Inaintecuvântare; 

4-251  -  Tâlcuirea  celor  28  de  capitole  ale  Evangheliei  de  la  Matei; 

252  -  Viaţa  Evanghelistului  Marcu,  după  cum  a  scris-o  Sfântul  Sofronie; 

252- 253  -  Viaţa  Evanghelistului  Marcu,  din  cartea  cea  pe  scurt  a  lui 
Dorotei  Mucenicul  şi  episcopul  Tirilor; 

253- 254  -  Capetele  Evangheliei  de  la  Marcu; 

255  -  A  lui  Teofilact,  arhiepiscopul  Vulgariei,  tâlcuire  la  Evanghelia 
cea  de  la  Marcu; 

255-256  — Înaintam  vântarn; — -  -  •  - - ■  — - -  — - 

257-388  -  Tâlcuirea  celor  16  de  capitole  ale  Evangheliei  de  la  Marcu; 

6  pagini  nenumerotate: 

1-2  -  Viaţa  Evanghelistului  Luca,  după  cum  a  scris-o  Sfântul  Sofronie; 

2  -  Viaţa  Evanghelistului  Luca,  din  cartea  cea  pe  scurt  a  lui  Dorotei 

Mucenicul  şi  episcopul  Tirilor; 

3-6  -  Capetele  Evangheliei  de  la  Luca; 

32S  de  pagini  numerotate  (numerotarea  acestor  pagini  nu  este  în  continuarea 
primei  părţi  a  cărţii,  ci  începe  de  Ia  1): 

1  -  A  lui  Teofilact,  arhiepiscopul  Vulgariei,  tâlcuire  la  Evanghelia  cea 

de  la  Luca; 

1- 2  -  Pricina  Evangheliei; 

2- 3  -  înaintecuvântare; 

3- 328  -  Talcuirea  celor  24  de  capitole  ale  Evangheliei  de  la  Luca; 

4  pagini  neiiumerotate: 

1-2  -  Viaţa  Evanghelistului  Ioan,  după  cum  a  scris-o  Sfântul  Sofronie; 

2  —  Viaţa  Evanghelistului  loan,  din  cartea  cea  pe  scurt  a  lui  Dorotei 

Mucenicul  şi  episcopul  Tirilor; 

3-4  -  Capetele  Evangheliei  de  la  Ioan; 

paginile  329-708 . 

329  -  A  lui  Teofilact,  arhiepiscopul  Vulgariei,  tâlcuire  la  Evanghelia 
cea  de  la  Ioan; 

329-331  -  Inaintecuvântare; 

331-707  -  Tâlcuirea  celor  21  de  capitole  ale  Evangheliei  de  la  Ioan; 

707  -  tabela  criptografică  a  traducătorilor  (facsimilată); 

708  -  însemnarea  tipografilor  (pagină facsimilată  şi  transliterată); 


Gravură,  reprezentându~l  pe  Sfântul  Mare  Mucenic  Gheorghe 
(pagina  8  -  nenumerotată) 


Tnmsliterarea  şi  facsimilele  reproduse  aici  au  fost  realizate  după  exemplarul 
Wcuirii  celor  patru  Evanghelii  ce  face  parte  din  fondul  Colecţiilor  speciale  ale 
Bibliotecii  Centrale  Universitare  „Lucian  Blaga",  din  Cluj-Napoca  Aducem, 
aici,  călduroasele  noastre  mulţumiri  d-nei  bibliotecare  dr.  Meda  Hoţea  şi  d-rei 
bibliotecare  Mariana  Soporan,  pentru  generozitatea  şi  sprijinul  acordat. 


eeo<frY*yuKTL 

i'menîOKomsfl t  fis/irâ'fieii 

t  xjik  lirt 

ilJriMrSAlA  it  (liii  IfcSfuit. 


  /1SH  ©eO$YA/lKTL 


4Hlf  RT«  K<|  IBT/f», 


ti  f  xmucKon^u  K^ar^neH 

t  /unifici 

ii  i  y  i*t4  a\  ±  n  a  s  k  i  r 


fript  c^Î'tVa'^t  JLx*  i+fi  ut  ntf-r^y,»  c* 
OiâXptrJiţk  •  nftrfjttt  5/Tf  cx>Hrk.  urii  rrpf» 
**»►•  Afl  HlfrfTNflUt  jtftlSvjM  ivff 
•frtfiî.  t5  a/i  i  kîCi^htICabh  ,  utH  *  jţm«irt. 

a.  ta.—  r  .i. _ ne.  :.r_.  \ 


IrisrlaliS. 


■nftrtA  lîîn  t(  f»  îi^Am  ^  /KMn  •  Oii  îiirfl  «r- 

»»  ifmrjV*  A*11"  «?Art  iu***  7*  «Al  r 


if»  #4*  **p-o«.  a»iki  vfoiitz  lijlr  a*  «i, 
fu  8W*XA«m*r<>jt4  .  Uf-<W  ri  î*» 

Jk*"lC*fr  i^fr*  ■  K*  «•*’*■«  Gjl  *«<«. 

»»r»  iii  JtÎMvJK  milţuwţr*  IC<  >r(<rtu  Cttf  frltinxir 

W  ■&**«  M^Anţi-r»  eji  *i  .f&«iţt*£(4  WcAWiH^rtf»  urî  qsm> 


**■ »  ii  u«-jră»ţrtrtOfiir 

i\f«>  »1  ţinvr  fau^tţli  nrlff pf  ^K(Vu  «  flwffi  K«  I1M  Ha. 
wfAitkmi  atoArrxiţi  n*ăn<  hIUmt*  ,  «r  *<r4  gfi  ai#*  ui  tîrf 

^  «mpijBrkiifun^ţ^  (i)  ,  im  n*f«i|l(K*  «  Ki  Cm^iu'^  n/t 

A^lrrA  irftncft¥T4  .  4*r|<  iţim  wîiu.  t(a* 

Uf  mrVr  ♦  ’M*  *1  rf*li*4.iiA»  yt  W  2*4  *iw  C,’‘ 

I  WTL  .  CItJ  i.  l-T...  t  '  I  _ '  i 


MUT»  .  îl  ilf  ^**rtA*>Tk  f  K»>TA  yt* 

*S«SM> 


frl  ^MW'lktu.  Ijfyet'tk  a  fl.Vr  1h- 
"rl0X**,,fc  *  Sffc  «ii|Kirfr<Ai 

WM  u  ^iy/a)ik’"t  $4  wtaM^Cj-»  Wţt«  • 

f*CA  Wi/U  fAţu-*v$f4  yt 

^frM^L  Bl  CA*  aSffc  Jf  |l|&4An*4  ,  ***** 

ttî  J^irtf**  *WTfl{  ;  Hwt^  ittw* 
3«u  tiî.ki  Iun  £aa  ii 

AH  IU  ilrt  urtcmjCtiî  -*<  An<*y«* _i  ““  \- 
IC  A"»*  *^<1?  •  jwf**  **  *"- 
MU  aA H  i  «r*Mn/WvA  *  urn  1W» il  CA* 

«*■ «■».  AMa..  ai"  Kw»  «  ,(,58'r*  •  4"ffa; 

,  aiit  »iîiM»»rof**  »  3iik  3  A**  ""  “*****  ‘  UJ*f 
iaU  2C  otiirv  ÂYAHfUti.  «kCT<k*  4»tAΫWrt  •  a^* 

4itttf*kU  i"  ifiTl  *  i-rt  *fr»  W"C^'  3"(  jI 
^rt»A^  Xc  wirf  CKliil  «3  cfffl  «»T  ^O^MCVi.^ 

«AÎirîK*  *4*,,  Xî^ja  uw  EoÂrn  -  '«<- 

,  JU  «0«4h  ttii  M  MTImĂmA  S»H  •  «?»  "•** 

ivi  lUroa  frii  uvrp  •<  »  nkC'nf^ni*  +ar«  * 

4k«  ui3  »f*im  iU  m«<6m  “,*^*»*  ** 

i»  ^ 


A/f^H  09  04>  Y  /I  S  KTL 
/tfXlenicKonsKK  ssarAfieii 
t  a.a  ai  H  rfi 

Ai  «  v  S  nro  li  a  1  1  /.  5  a  i  Mirxe. 


J.  H  2  1  fl  t5  KIE  *  UT  if  {  • 


riKriAÎA  î-i  f.i£*  .  ^fr*  3’if  7«« 

A* ••  *  fii*  Xc  ţJlf  c^/A/i  4  f  ui- 

M4  •  (CxÂlfl^\  CXijKO  r  ţfJ  rflIIMKl  ;.,fc 

Afr  ttvr{i  *  rif*  K*ţlAi  un'i  ajun  lai  cW 

nÎTjlC  •  XtiAruriiţ**  rtlf  i^n. 
ţâTA  .  Ol  Wm-îa.  4it  ihm  *  fljii 

«fî  M*T4  ***  RA|H,u«rt  :  ■»«  vm  uţnpÎH» 

rf  Hi  vi  ai  i  x*r»  tr&^t"HX4 
**  4fJ  «Knî^fC  m*i  K»  M?vr*  «jpî  .  il 
ijiiKi’i  urit  ^r«Mr  jţn^r?n^nkCA^it/^iiA«  llfî 
K  n|S«  rui  «jiakiwÂu»î3  i»J  Art',‘  fw*'*.  hiC  r«f»A  Î  mi 

c«  At  itf*n UfflÂt**  *  i"  Ci  Al  AMr<MM|)  Aibj* 

■VTffrrfi  Akfff  Xc  .  Alt"  *****  *Al«x*filn  ii  cit  fia.  •  Wy-» 

Wî  nWf^  ma)C  ^MVon^nir*  *u<  H^ţn». 

âvAMrWi  -  A*iî  A^11*  ii  “  H  *  uw  4u  Kt 

£*n  «iMtfAV»  »  sn>on*  *fr»  TiiMiit  iu(3a\  ^ 

icynmk  «  ma^<  r»fo*it>MA'fr'>»  *  “•<  +*Ai^iHAţÎA  fcutpat  *- 
.  i*  itfjiu<rti*t  Of*  ii«  ^«"1*  Â**ljr 

^  **  •  CÎ  Sm  iA*A*"rMfC**  «irtoriAMiî  A^onr^Tk  .  n*“ 

IMUMit  Mkl  «ţi  ÂMttol  ff  ^■»AÎ|^  *  ^  iţnSpra*  *î  Wjifr*  c* 

«fivityi  «Jf  AitaIm  ATI  ivi  4r4M*«Ai'rrâ  .  m^amm  WjT- 

ii»  OKfi  M4M  P||  Atirk  •  «m  Mavx?î  3*««  »  4^/*  f,u 
tiw*.  0amui4<3f*  A«  nix|Hpt  44  Â  .  <*l* 


.  09O<l»Y/k^KTK 

At  XieiHCKOIUSU  BX/iri(fÎ6K 

t  xnnn 

jJtrfllirtfAiA  H  im  AiTlfijj. 


4»  jlKTUlit  mirii 


iuUjriifilH  iifA  t*pr*4Î  */i  ***  M4  înrl 
A«  A«t^.  WmwMi.  c*HKnvî^î  u#t  m'p|n  c\  <- 
4«|« .  <5  Wf«i*  i  J«ah  ai  au*mv4  •  a*  c.«rp<«,,>- 
»îik  nft  c^TvlA'iî  Aţi  ci  /riform*  r  un*  ij.« 
Kitoyf  uoiw  aVi  J,*my{  ,  ţ«^oî  «4<>  r«f- 


K*Myîf  U»iAf  l  J.Âiifţil  f  ţi^oî  «ai  r«f- 
ui^n’fiî  rîf»kir;<  rfjpi  .  4f|<  «i.-ţ» 

•tiÂo*  Â^Aocvi  tÎM.  Aif4A.nl,  fii/i  »  f.\usrâ>- 
l  Af\  A)Cn*  i<  SS  CAIC  v*  «jV'iTii .  urii  ni 
ca^  AiniT»  ,ii  l»t  Air/ţuti  iMi/'n  -fnu*  fi  c^>“,rkfAt 

li  ju*r*  ll«ifr/fM44  )*  wîwni  c*p«nv<fMAi  -  *i 

•RKKt  Il4i4  clăii  i/f«*  4«».MVI  Al  «OiAI  Aj{  7 

AlWVA  KhiII  (DM  Jc  iif  JiWTOAÎM  A»  îi*0(*:i>rk,  /UI 

IffAl'ffrt  C^iTvVAkfiî  J^vt  I  A0ţ|k  A*V  TJMMHI1  ,  JL  ’ţ < 

AUfinu  i«  xfri  Ârf*  tf<S  c*f%t  t%  ejtdţH  t  amttfm%fiu)lt*«  im  - 

wf»  c»ai  cvjni*  iini4^«<MTt  ir*  avaii  ii»î«Ar  f  jtAAiiTfC 

«rt/vA  i^m'i'iM  ,  cr»  W»i  «.wiy^AH  K’  hkhtSaa  i îfi- 

rir*M*n  *  mâtk  ai  c»«  cvfiii  „iţi^u*  «wW|f  *  W;i 
**W  «VMrfAtlîi^  A41-4  MAU»  •  l»ATlfli**'l’^'<»  '*■  >rt  «ŢM  c^It,>  - 
iiîtif -î  4W*  *î«  *«HV^A  Âvkrt  «•  »  ««ft'V'-4  •  fi1* 

4*  A*ff* 


91 


Tălcuirea  celor  patru  Evanghelii  (inv.  71/1923),  prin  donaţia  lui  George 
Sion,  a  intrat  în  fondurile  B.C.U.din  Cluj-Napoca.  Ex  librisul  lui  George 
Sion  se  află,  de  altfel,  pe  prima  pagină  a  cărţii.  Tot  pe  pagina  de  titlu  este 
trecut  şi  posesorul  anterior,  anume  Antohie  Sion. 


e.sîo* 

miOTFCA 

AKTOHIf  flO« 


Exemplarul  descris  de  noi  este  legat  în  piele,  pe  tăblii  groase  de  lemn 
de  fag  şi  are  urmele  a  două  încuietori  din  curea,  cu  capete  de  alamă. 

începând  de  la  pagina  de  titlu  şi  până  la  pagina  42  (câte  un  rând  pe 
fiecare  pagină)  se  află  o  însemnare  scrisă  cu  cerneală  neagră: 

‘ ;  ^  fam*  flAHu  a'?**'* 

H  A  yf  Ztz  Al  7*'>Via7T»‘-W 

Să  să  ştie  cine  au  dat  bani  pi  cartea  aceasta  /  şi  câte  cât  anume  după  cum 
arată  di  aici  î/nainte  30  lei  Constantin  Păvălaşi  /  un  leu  Ion  Păvălaşi ,  un  leu 
Ghiorghi  Păvălaşi  /  un  leu  Alixandru  Păvălaşi  un  leu  Mihail. . .  (şi  alte  nume 
greu  lizibile)*. 

Redactarea  textului  tipărit  (cu  toate  că  formatul  este  in  folio)  e  făcută 
într-o  singură  coloană,  scoliile  se  află  în  subsolul  paginii,  iar  referinţele 
scripturistice  în  partea  laterală  a  blocului  de  text,  pe  acelaşi  aliniament  cu 
pasajul  care  face  respectiva  trimitere. 

In  antetul  fiecărei  pagini  este  indicat  capitolul  şi  Evanghelia  tâlcuită, 
dar  şi  numărul  paginii.  în  unele  locuri,  numerotarea  paginilor  este  greşită, 
cu  omisiuni  sau  suprapuneri.  De  asemenea,  la  câteva  pagini  impare  sunt 
lipite  peste  primul  rând  al  corpului  de  text  benzi  de  hârtie  pe  care  este  tipărită 
corectura  (la  Matei  p.  141  şi  161,  la  Marcu  p.  263,  iar  la  Luca  p.  193). 


*  Vezi  şi  Elena  Mosora,  Doina  Hanga,  Catalogul  cărţii  vechi  româneşti  din  colecţiile 
B.C. U.  „Lucian  Blaga"  din  Cluj-Napoca  (1561-1830),  Cluj-Napoca,  1991,  p.  149. 

In  pagina  alăturată:  filele  care  cuprind  începutul  înaintecuvântării  de  la  fiecare  Evanghelie 


92 


îl  â il s H  0CO$VA/>KTK  §î 

I |rifxi6nicK<mî5-i  ss<ir(JpiieHS ţ 
î  9  „  .  „  H  J 

|  Bl  T^dKXHPe  gj 

î  2  a  J  ttiinlTrg  e  v  a  k  r  S  a  lfi  j8  5 

ţS  _  _  fi» 

ţ£  iu  Ah»&  AhMU  §*AHH»£«rC»  TaaMIIHT*  •  tUH  ttff  jţf£M«»jA  jjj  J 

amx  6VflV"MÎ6  ■âVTÂJt  HHOCk  $ 

^  ||tR{S  4K§Atfc  ^tah  TwjfHT»  jţ.’rţ'i  i^oito  JU#««  iiri  jjj  * 
ţf  $  Snp£  UtH  nj-f  ţtnAtlAT&tffl  fiCCT/!?  JLoMH  jfif  j. 

|  I^Aeg^IlAPX  KGOHCTaHTtHI.  MSfS^ÎI  «*:  13  | 
j$  R  ▼ 

2*  $  Ktf  K  Urof  AOfifHÎA  tUH  TOA«T4  KÎW«r^*M  CI,*  U»  C$MlţH<T&(tf  H  ®  ^ 
jJ  £j  ^^vsnifrtonfc  uiîi  Mht^ioaitii  4Tcat%  Mqa^akîa  ^  |ţ 

Ifil  KV-riS  KYfh  CeiUtllilIL  U  % 

iţţ  »  _ _ _ — - 21  yk 

^  uj  -^’rf^  jAi  Trji(HA'4  5m  ixklS^reni'iKonftM  lift  w  G^iyiKM4i<  jj|  iP 

W  ""-"■  1  (jj  »& 

*  U  4  Tvnorji^A  î^AHMii  ftam  âc^i<ri(i  Mm-foflOMH  g  ţjj 

1 $  **  JL>e  i  $ 

#  !|  Xi  r JfAM/Wfc  i«fO^ÎA(fOMt  rţ-vn  ;  ■  :  R  f 

^  tXJM  KwtTAKli  HortHut»  •  j(j 


.p*  ■*=**=**«*  ^PSt*5****  tF*.*3*!*5*  ^=*r#sfc4efc  FfeiFfc-FM** 

B^gE£EşCE£E3CE  aiî5C£aS3iIS£X£22:S33E3î£3£ESE.5£3£33?£E 


ARHIEPISCOPUL  VULGARIEI 
TÎLCUIRE 

m 

LA  CEALE  PATRU  EVANGHELII  ® 

-  fi 


fi 


Din  Limba  Elinească  Tălmăcită,  şi  cu  însemnări 
oarecare  dela  EUTIMIE  ZIGADINOS  adăugită. 

KS 

Iară  acum  întîi  Tipărită  întru  adoao  Domnie  aicea  fi 
A  prea  Luminatului  şi  prea  înălţatului  nostru  Domn  $ 
ALEXANDRU  CONSTANTIN  MURUZI  VVD:  fi 

,  fi 

Cu  Blagoslovenia  şi  toată  chieltuiala  Prea  o  Sfinţitului  fi 

Arhiepiscop  şi  Mitropolit  a  toată  Moldavia  fi 

CHIRIU  CHIR  VENI  AMIN  fi 

fi 

întru  al  treilea  An  al  Arhiepiscopiei  Prea  o  Sfinţiei  sale.  gj 

- - - _  g 

în  Tipografia  cea  din  Iaşi  a  sfintei  Mitropolii 

Ia  Anul  1805:  6 

1%  De  Gherasim  Ierodiacon  tip:  fi 

JJj  şi  de  Costachi  Poniciu.  jjj 


1 

1 

% 

J 

* 


l 

$ 

î 


t 

) 

l 

1 


I 


94 


*  *<$>«$.  «$m£*îh£*£4*  ©  *  ©  4*4*4*«f  «M**^  *  <p 

J=M  W  ®  d^*î=fc  <S  ^  0ft^5#  £ 

«J»  OffytfjH  ir&w  cTiAUft  ijpf  A^mhhÂtiJa^h  amnpi'  4>fe*Ţ 

t  A*  >H»AU4«T^H  U1H  EKHI  PHJLHHnoAiA^M  JtoMHli  «j*  A.Î, 

$*4>  *  /UegÂHAf  X  HCOHCTAHliHI»  *** 

*>$  Mî5fX5H  EO0BOA&  £+J 

|»Hrt  *8##lft 


fiijiî  WH<roinM  ii&'ri  c»fMHiti  ^  nry?<ri  caWa  j^iimuÂti  ; 

flfl  Âm^AH^  J^OMNb»  KjtljlHHt,  Ulii  n^friK^flVHHrt  40MHHHA 

jŞal  ÂţATZ  • 

JlMHiţi!?  ’fiAfc  jl'roTi  n^'ntjHHict»  mSaijm  mucam  irej'&Ki» 
Ka  uw  ctfnSium  -^HiAiyîmfK  ci  ai  ^i  iiir»rx  juw  ff  * t&>*k  nfytfffc 

C %(t  j^tflA't'fîtK*  * 


95 


*  *  «$►«$•<$^4444  ©  *  ©  4^4^44*4  *  <f 

***3»  ©  *=**=*  €  A»4b*£ 

?*=*•$>  Stihuri  asupra  stemei  prea  Luminatului  şi  prea  Trf 

$.**  înălţatului  şi  bine  credinciosului  Domn  **C 

»**4  ALEXANDRU  CONSTANTIN  44 

4  $  MURUZI  VOEVOD  £<fj 

Jwurt  *«**$ 


Vezi  cetitoriule,  aceaste  seamne  ce  în  peceate  sînt  însemnate? 

Pre  Alexandru  Muruzi,  Domn  Creştin  şi  preste  Creştini  domnind 

îl  arata. 

Dumnezeu  dară,  cel  Atol  puteamic,  întru  mulţi  ani  să-l  păzească. 
Ca  şi  supuşii  înălţimei  sale  de  această  pace  de  acum  pururea 
'■i“  să  se  îndulcească. 


% 


♦  *  * 

flf*  KAiiro-iScTHGSAfft 

At(*w»'r^"  m“  n/^-^HiA44T^M  wcA^Hirotrt  4  «rojira  Wa*./*!* 

j^/uh^h  HotTjtf  AAeg^HAfS  KCDliGTĂHTiHfi  Mtf£3H  t£  J^- 

caH*T4*i  «  *  Kiiq»  jf  A*A5fHr*T*  *  niii  »  uiîi  mahWk^ 

*|A4  Xm Htlfii  ftfrZMfc  .  ! 

ÂfH  Iftf  A^IKS/AVfc  Ulii  Hf  H^MIfATI  CXHT&  HKOHOMlW 
i  £m  nw*rjtf  uiMk  ,  njt  iMjf  niJf  .ţiţiAtnu-tfAfc  uih  npr£ 
e^H^Afc  AMNrţltf  f  KZ  -f’UnS’Ti.  #AA  3hJ.Hfi 

a?/M'h  cnps  ioAor^Ak  a£h  A*i>{  $zKÎ?Tk  .  filpi  $.£ 

MAlî  fV*iî  A1  Ş*T*  T04H-I  UIH  MAH  MA/t  *  UIH  4>H  JÎH 

«j.wihujih  np't'  a<h<K3i  «f«ri  *  sz  a^b  ţcvut*  4>Hct 

vt  U)MfN  t'fKZOfl  <HH  MAH  C?HH  UIH  BA|Ϋ  MAH  M#ATl 
UIH  fctf  Htn-IUHM't  Af  '((AA4A4H  CI  A1  tt'UCUKk  »  «ftlTI  A#- 
WS  |HA|  UIH  (|)inT?|HAt  CA' AC  Â  AOK^Afc  Cztl  «i?  fl?fk  t  UIH  VI'rîuH  CÎW 

,f  *  *  -V  1  f  *  .*1  -  kt  "  •  "  _  * 


'. - ^jţ4"Y|iWffccgHt  l?tf  CHHI  Ci  AjAVI  .  4UU  UIH  ’tlH  fjt 

c?nn%  A^KUiîii  .  nj-S  «tf  AţmTATi  miti  Ulii  jtfm  A'fyi  »  KA  Kin-pz  a*h- 
UiVrt  Mj-îiim  chhi  circ  a»avi  >  a^kkh^  u^At  lyHiAi  ,  uuh  aat^ 
«ATI  C^MHt  ÂAI  C?H(H  KtfaolţlHHlţf  >  UIH  TOtJlî  -JtlflSVlZ  ITJI  M# AUÎMHffc 
S-t  niHT^  TOAVI  M'f  Al  j^trtA  AXHUIÎH  *  A‘1H  »  W  ^ATOffl  BA  ÂlAtTA  ITff 
jftrfi  »  ÂM^AUlMHfîh  l'lÎH  Klî  E&1Z  irtJnOUlHKqX  K1TJ» 
v\T7  kÎii/K  aiaa  A>mhi^  c«rzn*HHj*i  hm£  jţftji^HHuÂTk  »  Ktfnp<Wk 
IUH  MAH  M$ATk  HlHVftf  ÂIAm  ^.K/t^HmUT*  Hij-i'ih 

taai  CTin^Hrtii  »  n'iNT|^  kaj4  uih  «roiţii  »ih  ai  cSuvk  MxfiA  *ta  aa- 
•rojii  cxhtimj,  cnH  toat»  M^AiţiMni-i  >  *i  bata  mii  nimr^  i^ai  m^a- 
VI  (tÂlllH  Al  CHHI  KA'yi  A*  W«CH  TlHKfc  TA  ÂMfc  AOC*HAA’r|l 

«M  MAH  HAHHTl  jJ'Tţtf  H't  AHHfc  T*H  Ânl't  A,OMHII  îftl|U  TAA<  »  ^  «5* 

ÂK^MA  JţO’j'lî  ÂIa'cTI  A*  4^0 AU)  •  Sma  cokotkta  ahS?  4*** 

AJAHri  M^AlţlMHft  H't  nţHHfc  r^fl  KVT|*  fAlftA  TA  #  UIH  A#Hr* 
lSH-i  li  ^«TOATI  LlAlţA  A^ni  AATO^'i  HI  T#Ilt^«rt  K»T{*  i'fOTA 


97 


PREA  BLAGOCESTIVULUI 

Luminatului  şi  prea  înălţatului  oblăduitoriu  a  toată  Moldavia 
Domnului  nostru  ALEXANDRU  CONSTANTIN  MURUZI  VVD: 
sănătate,  viaţă  îndelungată,  pace,  şi  mîntuire 
dela  Dumnezeu  rugăm. 

ari  cu  adevărat  şi  ne  numărate  sînt  iconomiile 
ceale  pentru  om,  pre  care  prea  înţăleptul  şi  prea 
bunul  Dumnezeu  încă  dintru  început  dela  zidirea 
lumii  spre  folosul  lui  le-au  făcut.  Iară  cea 
mai  întîi  decît  toate  şi  mai  mare,  şi  firii 
omeneşti  prea  de  nevoie  iaste,  că  din  însăşi  firea 
cea  omenească  pre  cei  mai  buni  şi  carii  mai  mult 
cu  vrednicia  şi  cu  isteţimea  de  ceialalţi  să  deosebesc,  preste  lu¬ 
crurile  şi  făpturile  sale  în  locul  Său  i-au  pus,  şi  cetăţi  să  o- 
cîrmuiască,  şi  noroade  să  povăţuiască,  şi  cu  osîrdia  şi  silin¬ 
ţa  cea  fără  de  preget  de  aceştia  să  poarte  grija  după  asemănarea  Lui 
i-au  rînduit.  Pentru  aceea  pre  cum  ei  cătră  toţi  cei  de  supt 
dînşii  prin  darea  celor  bune  cu  bine  să  arată,  aşa  şi  cei  de 
supt  dînşii,  prea  cu  dreptate  iaste  şi  după  Leage,  ca  cătră  din- 
şii  iarăşi  cu  bine  să  se  arate,  aducînd  unul  unele,  şi  altul 
alte  seamne  ale  bunei  cunoştinţe,  şi  toţi  împreună  pre  mulţămirea 
cea  pentru  toate  ceale  de  la  dînşii.  Deci  cu  o  datorie  ca  aceasta  prea 
după  Leage,  a  mulţămirii  ceii  cu  bună  cunoştinţă  cătră  înălţimea 
ta,  căriia  de  la  Dumnezeu  stăpînirea  i  s-au  încredinţat,  cuprins 
şi  eu  fiind,  nu  mai  mult  pentru  aceasta  încredinţată  Măriei 
tale  stăpînire,  pentru  carea  şi  toţi  cei  de  supt  Măria  ta  da¬ 
tori  sîntem  spre  toată  mulţămirea,  de  cît  şi  pentru  ceale  mul¬ 
te  faceri  de  bine  care  deosebi  prin  înălţimea  ta  am  dobîndit 
şi  mai  nainte  întru  cea  dintîi  aicea  Domnie  a  Măriei  tale, 
şi  acum  întru  această  de  adoao.  Am  socotit  a  nu  fi  cu  cuviinţă 
lîngă  mulţămirea  cea  prin  gură  cătră  Măria  ta,  şi  lingă  rug㬠
ciunea  cea  în  toată  viaţa  după  datorie  netrecută  cătră  Atotputear- 

nicul 


98 


4*++  f'î'f 


wk^u  nfuritf  M*h'a  »ri  »  ca  »&  a^aWa  ujm  u/ahb<j mi  a^vT 

cn#l  CJMiWU  JM-Ca*  KHH  B^UţlM  KATf»  4h*A^4m'L  Ta  , 

Uiif  cnfl  A'ltvtffu  S  IAEM (fi  M af»M  <"4AI  ItlM  (fc'IfGMMUH  K1T|t  J.M- 

M tŞt'ufTl  *  J^a'jB  W4JI  KAf(  Âl<J>H  ilffTA  *  IU  Ci  <j>/(  Ulii  AJU  noTpHKH>n, 
Ml»  MlfltM  T4AI  K&ÎHrmffc  ţ  ffrtf  rt  «yM^Ai  «tf  A^IEZIATi.  *  4<ţ)A)i 

CtţtHTA  UlK  JLmKI^|Â(K4  §V4Hrf*f<  54  T-HAK^MT*  A*  ’frlfMH  KT>>  Al,  06G+V\* 

AdKTh  p  «Aţ4  $n%  AMMAHHtJlfl  Ammi^«K»  lift  lt£/Wfc  CîlS^I)  (UHTPlJ 

«MITA  CAÎ?  U1M  ni^ilTfc  K4  C»M  T rna^tCi  Jf.’tjfi  Âl’SlTi  K HH<  HoŞOflW* 

3«Af  ♦  -fTţi  k*i*  J|m«aijhm4  ta  noa*^}f|iht  kxi4a  c«r'*n*HHpi«  . 

IÎÎHTrtJ  41’£a  ujm  4!4?Mfc  ItBKH^l»  *  itff  CTflA^tHTb 

W'Afriit  TAA(  4(1  jţnO^OCH  «a  ^MOTÎMHcijlJII  *  Ulii  M4M  H4KHTI  Tojyt 
AHA.mT't  MajitH  TAAt  ir»  Âj»ta  t'A  fAfrtfÂijii .  ujm  K&'bihkij»; 

1h  ntHTp^ka  upi  Mau  A  ta  ti  qiw  k*  mit  cAAroiiiTiA  etţin  CTmtf- 
aMTA  p  tuşită  <ţ>4ll>mt  H^At  6\  AHriAÎ’IfLjIM  ^no^OEMTI,  .  UJM  («tf  A&<fVfHAf 
^ Al  U^RÎHH'TOAff  CT’JUUf.HMTOfHAWfk  IIAlUJh  B\î  CAArcmTMSf  COItO- 
T'Îai  ţrtfctHtUţATk  »  lUHTftf  KAJt  4h4(t4  UJM  Ittf  KoftuH» 

♦ufrua  mit  Hr/«oKMX’i,jKa  •vi'i  jfno^ocHTb  *  ujm  cT»n*«HTojH  aaw- 
(w  H^MHTJ  tftf  N#MM(  A)Sh  Xc  T<£tf  AjaTATi  .  f|jH  41AIT4  i*t»rt  4  f  ITAT» 
«1Î  H#M4H  AHMk  m  jj.  Iţip»  itfjWJBH'filK»  .ţTptf  h4a(  AOjilV  J,aMHth  4 At 

/AlfKK  TAAI  Ctttti  ÎH  MKOHOMHmTfc  •  lîi  UIK  VJHH»  m4a(  HI  Âtl'l'k  U1M  J^T^i 

54  TÂS  «  Ulii  4lţ?Alllk  j^Tf^  5  4  ff  41,0410  MAM  KAţTorb  CHH|  Ân  f<f  »‘ 

f^n'Tk  .  IltMTftf  K-i  MajlA  TA  H?Y4n»  tH  ^n»|?HS  Kjf  n^UHHS  M^AAAti  4TA 
T"t  A«M?AT«  UJH  AAAfM  Ci'ttîTÎ^  HiAlOPk  C^fl^UJH  AM  »î^8e{*TA  ,  UJli  flAWA 

Âu^Mk  K4  »yufc  iî^KoîAn^jiîjH;  K^fraTOfu  n^EoţîiţiM  :  Ka  ^jti  «k 
54  *1  4Mh4  A'OMMM  JIS^-Mfc  t4m  MUTATA,  cik  MAM  CHH1  a3h'ii  ka  aah4  n*A 


#MMT<flHajnoMUJM4MaP(IM  TAA|t4m  jjiTOJfk.  «am  ^TJRH  ^«TOAT1«i4a4 
aaatj  «uMTf^  îyui^Mj4  ctfn&flHAWjA  i,t  A^AAmAi  h4’ai  nţICl'l  A\1t?pi.  UJli 
mwjli  4^1114  jlnfti  4T*Tk4Hi4  jţftlJJMp  IţJf.Tfc  UJH  ^OKUJa'hM  4M  rfHJKH- 
TA»  nfMCAft  4M*HA04«>  KA.'yHA  n-jpmtTI  MCMTOJIO  A‘  «UM^OMMkKS 
jwifi  K^siMHiţa  mhh^h4ta44jî  ninj'itMTfc:  >ynA  Antica»  ka  AaAAtHAt  h4ai 
Cm 4a  ujh  np«<Ti  n^TMMJja  *u  uţi  «mijii  Ai^/^^^WTrjAHtHiJjui  a4m  «y^RTfc 
UJtî  a4h  AHia AATk  *  Ulii  ^  AOK^Ah  Allifk  rtf  J  h4'ai  K^BlMMl^a  UJM  A^n<* 
n^TM«ua  am  «ja  njj  aata  .  «a  (j>*HT*H«  k^hi  ahitati  uih 

4s^M0AJI  niHMk  A?ATI  AOK^ţM /JMIIfc  HO^  AM  JHA«r'  t>  »  «[»  U^HHI» 

«yut  AOUlfln  4M  Ulii  ^HOKTk.»  dnoti  OJHI  IJUHH^fc  bata  (ţ>OA0fHTOAJ< 


44^ 


nicul  Dumnezeu  pentru  Măria  ta,  să  nu  adaog  şi  oarecarele  daru 
spre  semn  al  mulţămirii  meale  ceii  veacinice  cătră  înălţimea  ta, 
si  spre  mărturie  a  rîvnei  Măriei  tale  ceii  fierbinţi  cătră  ceale  Dum¬ 
nezeieşti.  Dară  oare  care  ar  fi  acesta,  ca  să  fie  şi  mie  potrivit 
şi  Măriei  tale  cuviincios?  Nici  unul  cu  adevărat,  afară  de 
sfînta  şi  Dumnezeisca  Evanghelie  cea  tîlcuită  de  Fericitul  TEOFI- 
LACT,  carea  după  amelinţare  Dumnezeiască  precum  să  veade,  pentru 
aceasta  s-au  şi  păzit  ca  să  se  Tipărească  întru  aceaste  bine  norocite 
zile,  întru  care  înălţimea  ta  povăţuieşti  cîrma  stăpînirii. 
Pentru  aceea  şi  acum  din  Tipariu  ivindu-să,  cu  strălucit  numele 
Măriei  tale  a  sa  împodobi  să  filotimiseaşte,  şi  mai  nainte  de  toţi 
înaintea  Măriei  tale  a  să  arăta  să  sîrguieşte.  Şi  nu  fără  de  cuviinţă: 
Ci  pentru  că  pre  Măria  ta  te  ştie  că  şi  cu  blagocestia  eşti  strălu¬ 
cit,  şi  cu  faptele  ceale  evangheliceşti  împodobit,  şi  cu  lucrurile 
ceale  cuviincioase  stăpînitorilor  celor  cu  blagocestie  soco- 
teale  încuviinţat,  pentru  care  aceastea  şi  Dumnezeu  cu  Coroană  Dom¬ 
nească  şi  Ighemonicească  te-au  împodobit,  şi  stăpînitoriu  la  no¬ 
rod  numit  cu  numele  lui  Hristos  te-au  arătat.  Şi  aceasta  iaste  arătată 
nu  numai  din  ceale  ce  în  ţara  rumînească  întru, ceale  doao  Domnii  ale 
Măriei  Tale  bine  ai  iconomisit,  ci  şi  din  ceale  ce  aicea  şi  întru 
cea  dintîi,  şi  acum  întru  cea  de  a  doao  mai  vîrtos  bine  ai  rîn- 
duit  .  Pentru  că  Măria  ta  numai,  sau  împreună  cu  puţini  numai  atî- 
tea  de  multe  şi  mari  bunătăţi  celor  supuşi  ai  izvorît,  şi  pînă 
acum  ca  un  izvor  pururi  curgătoriu  izvorăşti:  Că  îndată  ce  întru 
cea  de  aicea  Domnie  acum  te-ai  mutat,  sau  mai  bine  a  zice  la  cea  p㬠
rintească  apoi  şi  a  Măriei  tale  te-ai  întors,  mai  întîi  de  toate  cealea- 
lalte  pentru  uşurarea  supuşilor  de  dăjdiile  ceale  preste  măsura,  şi 
pentru  aducerea  Apei  atît  aicea  în  Iaşi,  cît  şi  în  Focşani  ai  griji- 
t,  pre  care  amîndoao  ca  un  Părinte  iubitoriu  de  fii  şi  Domn  cu 
mare  cuviinţă  minunat  le-ai  isprăvit:  una  adică,  că  dăjdiile  ceale  de 
silă  şi  preste  putinţă  ca  pre  nişte  desfrînări  tiraniceşti  le-ai  urît 
şi  le-ai  lepădat,  şi  în  locul  lor  pre  ceale  cu  cuviinţă  şi  după 
putinţă  ai  rînduit,  iar  pre  alta,  că  fîntîni  cu  neîncetate  şi 
frumoase  curgeri  prin  multe  locuri  din  nou  ai  zidit,  iar  prin 
une  locuri  ai  şi  înnoit.  Apoi  bine  ştiind  cît  de  folositoare 

la 


100 


m  eî/iM  wwftKt  Stv I_  ^ssust^m  .  r&orţtf  k*  rfnHfc  ^Wa  uh  hi;*- 

*tffHAI  «â/MSHHAtcp  C'A  ^no^OKÎflCfc  ,  UJH  C&J>A«TtfAk  M*S  A4C*S*KIJMM 
SMH (  r  «  EBNI  KortTfc  Ulii  «««UAI  £{  jfKtiyirrfcjM  flfMKfc  mE/IT,  *&(&«  Âh- 
*4  ji  i«i»rt«fAnrk  .  ftfs  ^tfn*  toati  a'i4it4  *  hhiA  rnumijlfc  ft  » 

JK rit  cof»rnMfi&  o  MW  kîMT^Âaiai  nfni  m£a*ti  iuhmaj*  KfliiyiM^fc  , 
toata  âa^oma4  riiitH^A t  *  ÂK#«fc  Utti  tuci  AoMHiiţm  nj't^Moiri  ui« 
f/tiţti  ^HH4  UlMIAtl  fkf, Hl«  *  c4ÎMH l  TOATI  fâl  A^IKlfÎTfc  f1|HE[  AptrATl  4. 
M  ^irotmi  i*î«  ittpKTÎţjm  itiTf»  ctfnfui*,  oiw  iKptoij»  m  rji  oraupt 
C'îlMHKt  A  lrtk*KHH(lî  ’flÎH  XoMHCljfh  ;  I]tH»r^  K4{f  K^Mfc  Î&  C*H- 

«riMfc  jţ*Top  E^Hţmmîiî  Hwi«  taai  irt? kHI’emh'm  MlÎAiţfMKfM  i  Ajtk  jp» 
ÂjIMI  I2JK  II|ff£Ktt4  M*f»H  TAAI  $4  Â4>OMTa  K»Tţl  *|4aI  GtAtffHI I l\>*Â  » 
rai  ^EfiTÂ’ni  *4  /swHÎHÂnr*  JKs^Etţâiţn  *  nji  mhaoi  tiuia*  $4  co¬ 

tat*  |C*T I*  vii»  CKinSTA^M  »  C1}(  MHAOI»TVKmo4  *4  KEHţl  ^1  W4  AMHH 
MTf*  lift  rfflW«UK  f  nfHTf^  KAff  (ÎKOAH1  Â^ÂnTlh  E$HI  *1111  JtoMHIlJlK  f;l 
VM^H  Ti  COKOTIIJIM  »  UlM  COMUTATE  f,(  tE>£tp  IUK  H0|O1KJE  ATOATa  Moft 

fjOfJk  Ti  nf  onctuos iiţiN  »  KÂf4  niHTftf  trrrt  «K  ttoy-iH fi  mii  «tf  «ynk 

TAJHfc  KJ  >Tp  ^W*T<jfHAb  CTJKI  *  i  ÂÂt^MiaA  MII 

£mhe  nj»  ViAfc  'ii  4kO«ir£i|u  ^ieit/ti  ,  ca  sa  mam  îfy"  *hh& 

w  fifinvjt*re  *  SujjHiMwo»  nsHi4flif4  oranxNHnxfiMlfn  m'fi  • 

'  ITfÎHM'f qi«0  J^Ap  njlTirifTA  nfT  llb’MHKAff f  A.OÂMHI  KC1  Â^Svi  J|,H* AI^H- 
M‘«ta'ai  «sa  nţnyM*  aa'}^,  mkk4  a^ik»  aa  Rf^fi  *  AAf*  MÂfi  aa  ^qnA'f- 
yfţf  ,  nÎHTf^  K*  irtfdMHTI  AA  £  ElEUtH  B'tlHn’îl  R^dfHH^f  CHHI  *  AAk 

U*(ttlţN^Vfn«TOfHA4  MITE  ^MNlJlli  .  Mfl  C&KfUlHT^ Afc,  MAHT^Î 

fîii  «MAAIHKAU)f&  •  fâţ*  4.MH^A4  C*  yTUf&K*  JL, OMEIi A  MaflIdTIIAi 
j.  IUI t  »  Ulîîc*  W  nu  jf  H’S/ttb  UIH  M'ÎMt  ,  Â^awr^H^fc  A*Hr*  CTt 
^4  l(*MJEHr4tK*  »  UiH  A°**hA«/4  ^nip^Uh  lilft  'îtjilJlH  • 


Hai  ^k*a^4min  tri.ii 

K%r[%  JtMHIţU  <ţ*lpMMTI  ^rlTOfl* 

ElMi'AMrHfe  ĂlrtT|OnOAlT^Ai  /AoĂ^tlfH  ■ 


*** 


101 


♦  H  ^4» 

la  viaţa  omenească  iaste  învăţătura,  pentru  că  prin  aceasta  şi  năra¬ 
vurile  oamenilor  se  împodobesc,  şi  sufletul  mai  la  săvîrşire 
vine,  ai  bine  voit  şi  scoale  de  învăţături  prin  multe  locuri  ai¬ 
cea  de  ai  întemeiat.  Iar  după  toate  acestea,  nici  greotatea  vre¬ 
mii  socotind,  nici  chieltuialele  ceale  multe  şi  mari  cruţînd,  ci 
toate  ăldoilea  puindu-le,  acum  şi  case  Domneşti  preafrumoase  şi 
mari  din  temelie  rădici,  seamne  toate  cu  adevărat  prea  arătate  a- 
le  dragostei  ceii  părinteşti  cătră  supuşi,  şi  scrisoare  ca  pre  stîlp 
veacinică  a  marei  cuviinţei  ceii  Domneşti:  Pentru  care  cum  nu  sîn- 
tem  datori  bunătăţii  Măriei  tale  cea  înfocată  către  ceale  Bisericeşti, 
pre  dreptatea  cea  minunată  întru  judecăţi,  pre  milostenia  cea  bo¬ 
gată  catră  cei  scăpătaţi,  pre  milostivirea  cea  cu  iubire  de  oameni 
cătră  cei  greşiţi,  pentru  care  icoană  a  faptei  bune  ceii  Domneşti  de 
toţi  te  socoteşti,  şi  bunătate  de  Obşte  şi  norocire  a  toată  Mol¬ 
dova  te  propovăduieşti,  carea  pentru  aceastea  cu  o  unire  şi  cu  un 
glas  cătră  Dătătoriul  Dumnezeu  strigă  grăind:  Datu-mi-ai  mie 
Doamne  pre  cel  ce  Domneaşte  întru  dreptate,  nu  să  va  mai  auzi  aicea 
nedreptate,  Zidi-mă-voiu  întru  priceaperea  stăpînitoriului  mieu. 
Primeaşte-o  dară  pre  aceasta  prea  Luminate  Doamne  ce  să  aduce  înalţi- 
mei  tale  ca  pre  un  daru,  mic  adică  la  vedeare,  dară  mare  la  înţălea- 
gere,  pentru  că  cuvinte  ale  vieţii  veacinice  cuprinde  întru  sine,  al 
cărora  începătoriul  iaste  însuşi  Dumnezeu,  iar  sfîrşitul,  mîntu- 
irea  oamenilor.  Iar  Domnul  să  întărească  Domnia  Măriei  tale 
în  pace,  şi  să  o  ţie  în  neam  şi  în  neam,  adăogînd  lingă  stă- 
pînirca  cea  pămîntească,  şi  dobîndirea  împărăţiei  ceii  Cereşti . 

Al  înălţimei  tale 

Cătră  Dumnezeu  fierbinte  rugătoriu 

Veniamin  Mitropolitul  Moldaviei. 


102 


♦  ♦  ♦ 

K  î  T  f  S  ^SeTHTOflSA  % 

5?ATI  fftf  A^IMfATO  UiM  ^1  C#4>A(Yb  <ţj0^l  (n« 

<ro4ji  Rapăn*  ^«?/',ri  uiii  AttuacÂn'i  Kfîwh  ,  mtfvui; 
c4>?hm  uiîi  B^prprofiî  a*  AXh  5^fB*4«  *  mii  A* n  a'R 
<^<Wk  jjl  Adfyt  »  Ulii  JJIIIH  A^n<Z  ’  Cnff  4>O40f^Afc  HO( 

Vftf  f*>J  CI'fHfl  •  K*  «TOATI  »  JH1*  JI>MHI£UmtfAk  ânoiYOAI., 
R*Tf  MAH  H4HH<ri  CA^  CKţMtk  ,  CI?(I  i  HOAITp  jf R»4'S  v  >'f T  f*tf  CKfHffc* 

A-V  **  mah  4«t*h  a(  K*>rfc  *roi'«ri  >  uiiţ  nfiiiri  *roA*ri »  ujm  hjhihha 
m  KÂj>t  c»  ÂA^ick  «ro i*rt  •  ui»  aca4  KAfi  «^Boptrck  «roAt-i  •  i*t«ri  J^m- 

HtţrA-fU  âvAHfMu  ;  H#  H^MAH  IlUlTf^  K»  H'&tf  MAH  KAHHYI  A*  fr&HtA  * 
CX|ÎA  IY»C{®  AAfc  JAlBlî^A^M  IIA^M  ^HHfc  *TţX.H'.A  »  Mf*  ’I't'AI  A*Mf* 

Â) i  KqLoţxnrk  n-oivi  «tixhm  »  iii  mii  nin*rptf  K*  JfTitf  aI'Ga» t  . 
n(f  nS*i  ^tt’U  J^MHI^IftK^Afc  UiM  MAjlAt  EaIIAII  •  TJHHb  CAÎfyH  kR  HCjiî  H 
rp’iMTk  ,  M|t  Jţ  GVAHriAi'i  ţrbuiH  Coranân^-u.  ai  ^iiţa  kR  hoh  iR  boi 
BH'Tfc.  ««TA  Ulii  KXYfc  *rOA*tt  H'tA*l;AAA»I,l  MAH  A‘W»<E«'TIi 

t'fj  'ifA’Mjk  <lt  IU  ÂV  K»hRw?MAH  HtrR(A  HUt^HOllIHHui'li  f* 

Amhi^îR  ^tAA  iiiî  ii  w  <nnri<Kk  Kti  EuroiiiTi’i  ui  (AtHirtijii  »  ujh  eiaiva 
K^ChhK»  Af  njH’lMH'SÎÂ^u  ,  Hm  ulii  .  npt  KÎ?/wl  CC^HT^A».  fui4HHk 

A*  Wik  «  *H«k  kaiiai  a*t^  ba'ji  ci  a<J>a«  ♦  nţ«  v*a{  H£ 

RUJAŢI  Al  roM'iflţtl  ’  lîlHT^  AIAIYA  *  Pft  ■  K$Mk  «VH^Ak  «lYl  CoifMf 
Â'Ty  CT^Al  s  UIM  TpAH^Altvf^AJ.  *>rpi  l^AOjK  •  <U1A  iţllA  Ml  TI 
*H«  eVAHTIAÎl  jţH’fl  H'iA'f.AAA'Ti  C^HTI  K'AltţK  •  X*f*  ^îil«HA*< 
M?AT*  CI  irtJlIJHHA1  ÂTpHtA  MAM  TÂmHH^I  Ulii  A*  4,0if’ri  «tflJHNH  jf- 
U'IA't'n  ,  jilMAUlH  JlîlKk  »  KAIIAI  Â1 i  MMWKAVb  tlllTjWr6(<n 

Al  I^Al  A,MHIţţil}IH  G^AHMAl’lţlH  f,S  W  Ârf  CKpl'lrfc  ,  !l£  MHUI«ATk  UJH  Oîf 

l'lî  A^n*  A*^1”  n^TlTopil  A1  JiMHIjW  fl^MMLJM  A(  u»  4b'  n**4M^|iT* 
mih  lift  A4frk  mii  mah  ^intonijHTfc  *  i;ÂţtH  lyn^.M.  M:»ri  uiii 

J^MHI^IICK^Ak  ĂlllTA  fllO<|>VA4l<n'k  /J j^unKKOfl^Afc  fi^ArA|ilH  » 

K4JIAI  nAHHI  'T^AK^lipi  AA  TOATa  GVAHri.UA  Âtf  «ţw^TI.  .  »Yf** 

»*ha k  in-jli  «toati  J^M  iyifK^A^iî  imi'tiHk  T^a*  ‘^fh  *  JU  «Âf't  ahiiih- 

l|H  4>IHhA,‘  IIH  ti  C%  CA^IKIIKk  Ktf  AHMCA  ÂlACTA  .  Cf  AHnfH4'î  A^nl 
UIM  A*  jfl^A'fyif’t  i'i  ld?  A*^A”M{^Al  A  6 V AUfî AÎII1  .  IIihTjI^ 
Ânitţr A  A*(»  ilj’t  w«ţ*tHtţH"rt?Ak  hhcti^  c»ran*nb  ,  Ai^imincon^A»  mu 

MriT|0 


103 


4$» 

CĂTRĂ  CETITORIUL 

fTn^l  uite  cu  adevărat  Dumnezeieşti  şi  de  suflet  folosi¬ 
ţi  Kxot  ;  toare  Cărţi,  în  multe  şi  deosebite  vremi,  de  mulţi 
13  mImyI  '  sf*nfi  ?i  Purtători  de  Duh  Bărbaţi,  şi  de  cei  ce  au 
Sj  Iţ7vj  fost  în  Leage,  şi  de  cei  după  Leage,  spre  folosul  nos- 
WmSrSf  Ml  tru  s-au  scris.  Că  toate,  zice  Dumnezeiescul  Apostol, 
Cîte  mai  nainte  s-au  scris,  spre  a  noastră  învăţătură  s-au  scris. 
Dară  cea  mai  întîi  decît  toate,  şi  preste  toate,  şi  pricina 
la  carea  să  aduc  toate,  şi  dela  care  izvorăsc  toate,  iaste  Dum¬ 
nezeiasca  Evanghelie:  Nu  numai  pentru  că  ceale  mai  nainte  de  dînsa, 
scria  umbră  al  adevărului  celui  dintrînsa,  iar  ceale  după  dînsa 
au  izvorît  toate  dintrînsa.  Ci  şi  pentru  că  întru  acealea, 
precum  zice  Dumnezeiescul  şi  Marele  Vasilie,  prin  slugi  cu  noi  au 
grăit,  iar  în  Evanghelie  însuşi  Stăpînul  de  faţă  cu  noi  au  vor¬ 
bit.  Pentru  aceasta  şi  de  cît  toate  cealealalte  mai  deosebit 
daru  celor  ce  o  au  dăruiaşte:  Ca  nu  numai  negura  necunoştinţii  de 
Dumnezeu  de  la  cei  ce  o  cetesc  cu  Blagocestie  o  răsipeaşte,  şi  viaţă 
veacinică  le  pricinuiaşte.  Ci  şi,  precum  adeverează  Sfîntul  Ioan 
Gură  de  aur,  din  casele  întru  care  se  află,  pre  duhurile  ceale  ne 
curate  le  goneaşte.  Pentru  aceasta,  precum  unul  iaste  Soarele 
între  steale,  şi  Trandafirul  între  flori,  Aşa  una  iaste  Dumneze¬ 
iasca  Evanghelie  între  cealealate  sfinte  Cărţi.  Dară  fiindcă 
multe  să  cuprind  întrînsa  mai  Tainice  şi  de  foarte  puţini  în- 
ţălease.  Acelaşi  Dumnezeiesc  Duh,  carele  au  mişcat  pre  Grăitorii 
de  ceale  Dumnezeieşti  Evanghelist»  de  o  au  scris,  au  mişcat  şi  pre 
cei  după  dînşii  Purtători  de  Dumnezeu  Părinţi  de  o  au  tîlcuit 
mai  pre  larg  şi  mai  descoperit.  Dintru  carii  unul  iaste  şi 
Dumnezeiescul  acesta  Părinte  Teofilact  Arhiepiscopul  Bulgariei, 
carele  prea  de  plină  tîlcuire  la  toată  Evanghelia  au  făcut,  ur- 
mînd  întru  toate  Dumnezeiescului  Ioan  Gură  de  aur.  De  carea  lipsi¬ 
ţi  fiind  cei  ce  să  slujesc  cu  limba  aceasta,  era  lipsiţi  după 
urmare  şi  de  învăţătura  cea  cu  deadinsul  a  Evangheliei.  Pentru 
aceasta  dară  Prea  osfinţitul  nostru  stăpîn.  Arhiepiscopul  şi 

Mitro 


104 


-§»«£<$• 

^o^Siui  Hvj&  fi  0  lî  î  /î  M  î  l!  K  »  J|itt  ^><HHkţb 

€rn«KOflfc  it*  XÎUI^M  »  COfCOThH^k  tyiM(iA.h  ÎMI,  M^I  ,(  C*  lip* 

*MH4  TxA«tfl«ffc  C^MTIM  ffijH  ÂMMtjîtţilh  GY4MrţAtK  *  $il% 

,5  H  % •jff'î'fc  K1  a'i  Î!K)Svoţa*k  a8h  w  i«k  c»K*fU.H*rfc  A* 

ITjfit&H&Vk  ♦  flHHfc  4HMC4ţ>ee*AHH>£f(«#  llfl  A«MrVh  K©*<- 

ITff  •  J A#  HHHfAA  i<4  BţHJ.  HCHTCţl*  fit  ^OAOl^Af.  IMh  fii  Octţli  Ânfc 

JLgirţîiH  t  Kaciuj  giga  uw^Oetp  ^at»  njHHt  Tvnaf ’ue  *  lluor^ 

itffl  IXIH  tltf  i'i  AlfTAţHpKfKTfe  AKt  UiH  NUM  Iljt  «Vjtt»  « 

ti'in  Âi&otVhMt&viwk  jf  eni'tKomA  f  iovuntfA&î  •  fii ţ%  ÂK#.v.b  , 

Vi  AmM?*'**  tyfllMC  *  KAffc  M4H  HAHHITI  Âi£  tJlt^Tfc  t“»K«A  llţ't 
tţîmrjAi  cnpc  ^oagiSas.  Oâ  Tjii  m  •  iu«  iio^oa-a  fiwf{:f«'ivuu.ip(I ,  mu  mah- 
n-&f&  C?&AtTMU>ffc  #  AA.tf  iHVAIţWfc  tl(E  CKA&ttAfc  C<ţ>H»«H  MmrfO- 
noAiH  «  MfiUffc  ie*  n-ptfitHiţA  •ng’fi  it%  Tviraju  rsm  aacc  Ktjuh  *  ^iţ* 
(l|i  ««ŞhHUFa  CA  Âî?  Ct  ltOTlWa  K*  «UFt  MAH  l&  KuRTh»^  *  IU  ÂfAPTA» 

IUtCa  «MPTl  M4N  Jf,lSr»H  ttâ  f  J.H^AAA  •  tîlîl  «tf  TvnţfHft  * 

tuit  iui£*  Kf  mpti  Kao&al  *  cz  noKatţ^ÂtK*  ui«  «ah  hahh* 

•TI  fit  VOATI  •  EUh  «T»  Ktt  5tf  dţlIAHHHTk  C^A^^Ak  ’lf/fe  E^Hfc 

ÂAh  tittMMnW  rif-ţ  Wf^MHIJÎfM  CAAE  »  M  iy*(IA§Vfc  Jţ.Vfi  K^HOTSIJH 
*J4  ci  «l  firîî  «roiţii  i{«  n  kohum  ci  r»  ^«înţii  4>ttt  in  t&aI M  Ulîi  Âh 
AlfMKHiK  *  tUH  c*  rtîf  ut  iţiumutH  ;  Toiţii 

’IÎH  «  «OHIW  r*  «CIJH  EîAiţA  Amh^a^m  *  HA  U>  OrAHH^-a  4HAHHt4  6  «|- 

*ţ>|fc  kw{||h  iiAtojk  c^4>Ai«rîijfH ,  mu  ^xhm  cz  :  Totţn 

sih  hi  Komjn  ci  qiNiţH  TiitHiAf  ^ir^nzţîtt  ^mh^a^h  <  uui  J^orvtA» 
IC^f^MHIjÎH  HOACV^I  t  IfA  Ct  ttâviilM  tfim  I^KXHT^Ah  Aooc- 

«TOA^A^K  t  niHTjţ?  H|I^KKlţA  Î4  jţ.'Tl^  KOH  l  Toi^H  ’lflî  1f  KOHlţil  CZ  K* 
riOSI^Hl^M  AA  HAA’t  *  IUH  CTS  (I'i.  no'FHKMBtJH  jjl  OJW*l- 

VtHM  lîjÎHMHt^îio  k^Î  GiJK^p  •  uw  «i'K'r/i^n  Kiîwf#fA»f» 

m  M&miMKW^k  ASJm  •  ’lÎAlJlî  tf  ÂKCHoiWMfM’rt  fit  M  fiO~ 

KXH^HTb  UIH_K-ff,W5ÎAk  HOl»r^  Â1AITS  SHPTÎfJll  »  fjfritJHKa  IU  C*  f- 
H$AufîtK%  HhFh  1(H  fif  6cip  ^KJAOWTOfH  AH  lî/’fe  CAAI  » 

mii  nţt  ksS  aa  IVra'fS’KHA*  n&t  c*Tja  •  K^f‘h 

fit  n^ljHHb  K'iflAli  «VtTIHH'Tâ  AA  ÂlAfTA  • 

fifCMTÎi  uw  tţrtrofU' 
AHHfcC4«4»PA  M*H«TK^  H-CMIJ^A* 


_ 105 

Mitropolitul  Moldaviei  Chir  VENIAMIN,  încă  fiind 
episcop  al  Huşului,  socotind  folosul  cel  mare  ce  să  pri- 
cinuiaşte  din  Tîlcuirea  sfintei  şi  Dumnezeieştii  Evanghelii,  după 
ce  au  văzut  că  cu  ajutoriul  lui  Dumnezeu  o  am  săvîrşit  de 
tălmăcit,  din  limba  elinească,  pre  înţălesul  limbii  noas¬ 
tre,  ardea  cu  inima  ca  un  iubitoriu  de  folosul  cel  de  Obşte  al 
Patriei,  Ca  să  o  vază  şi  în  Obşte  dată  prin  tipărire.  Pentru 
care  şi  nu  puţine  chipuri  au  metahirisit  încă  şi  mai  pre  urmă,  du¬ 
pă  ce  au  fost  mutat  în  Episcopia  Romanului.  Iar  acum,  după 
ce  Dumnezeiasca  Pronie,  carea  mai  nainte  au  ştiut  Rîvna  Prea  osf in- 
ţiei  sale  spre  folosul  Patriei,  şi  podoaba  Bisearicilor,  şi  mîn- 
tuirea  sufletelor,  l-au  înălţat  pre  scaunul  sfintei  Mitro¬ 
polii,  Măcar  că  trebuinţa  cerea  a  să  Tipări  şi  alte  Cărţi,  dară 
Prea  osfinţia  sa  au  socotit  că  iaste  mai  cu  cuviinţă,  ca  aceasta, 
ca  ceea  ce  iaste  Capul  tuturor,  să  povăţuiască  şi  mai  nain¬ 
te  de  toate.  Şi  iată  că  au  împlinit  Dumnezeu  sfatul  cel  bun 
al  inimii  Prea  osfinţiei  sale,  au  umplut  întru  bunătăţi  dorin¬ 
ţa  sa.  Deci  toţi  cei  ce  voiţi  să  vă  faceţi  fii  ai  zilii  şi  ai 
luminii,  şi  să  nu  umblaţi  întru  întunearicul  neştiinţii:  Toţi 
cei  ce  voiţi  să  aveţi  Viaţa  Domnului,  ca  o  Oglindă  înaintea  Ochi¬ 
lor  voştri  celor  sufleteşti,  şi  după  dînsa  să  urmaţi:  Toţi 
cei  ce  voiţi  să  ştiţi  tainele  întrupării  Domnului,  şi  Dogmele 
credinţii  noastre,  ca  să  puteţi  da  răspuns,  după  cuvîntul  Apos¬ 
tolului,  pentru  credinţa  cea  întru  voi:  Toţi  cei  ce  voiţi  să  vă 
povăţuiţi  la  calea  mîntuirii,  şi  să  nu  vă  poticniţi  în  prăpăs¬ 
tiile  pierzării.  Primiţi-o  cu  bucurie,  şi  o  cetiţi  cu  osîrdie, 
mulţumind  lui  Dumnezeu,  Celui  ce  a  iconomisit  de  a  do- 
bîndit  şi  Neamul  nostru  această  vistierie,  Rugaţi-vă  ca  să  în¬ 
mulţească  Anii  cei  de  obşte  folositori  ai  Prea  osfinţiei  sale, 
Pomenindu-ne  şi  pre  noi  la  Rugăciunile  ceale  cătră  Dumnezeu,  Carii 
nu  puţin  ne-am  ostenit  la  aceasta. 


Gherontie  şi  Grigorie 
din  sfânta  Mănăstire  Neamţul 


Cele  patru  vigniete  şi  cele  patru  iniţiale  de  la  începutul  fiecărei  Evanghelii 


în  cuprinsul  cărţii  se  află  şi  câteva  viniete.  Patru  dintre  acestea  sunt 
aşezate  ca  frontispicii  pe  pagina  de  la  începutul  fiecărei  tâlcuiri  a 
Evangheliilor  (cea  de  pe  pagina  de  titlu  a  cărţii,  fiind  aceeaşi  cu  cea  de  la 
tâlcuirea  Evangheliei  de  la  loan).  O  altă  vinieta,  cu  un  chip  de  înger,  se 
află  la  sfârşitul  tâlcuirii  Evangheliei  de  la  Matei, 


107 


^fHlţ  THA&T  gTO  ftcteT/SA  Mî  «J  fi  P  * 
f  R  ^ATefOiJ  j  jîc  T«  T/MAîl?f||< 
3  i  \  tAA  AT  eT2Msi  eMGT  c  T-*A«S  fg 
UIÎIU  TeTOBcîrU  WO  T  e  T  A  AAt  X  1 
X  MA/KT  ST  Ofye  îr«Ti  6făOTGTA/MX 
M  AATeTCW  |  i  T  KO  H t  î  e  M  OT  £  TAAM 
A  A  T^T  Cta  e  îTHOPORTicrâOTţTiSA 
AriTDrâlSlTHOPG  t  o  HT  i  eWCŢjTA 
T  e  TClk  e  ÎT  HOf  ?r«f  OH  T  ifWOTţT 
«  TOfiiei  tu  OferiîrefttHTUMcT  g 
TcftâîTHo  fSrfif  fir  ff  OHTifWOT 
crâeiTH®  f  gTh  gA  sfi  r  g  f  OHt{  c  w  O 
fte  !po  m  r  rfi8  /  I  a|  8r  «  roirr  1  Sfi 
om  siforîi  r t g  SxggrrftroffţAo 
t  Giîm  r  0  r  fi  fr  Ugrfîron?iScT 
e  TotăltforfiprfirfHfOfîewoTe 
T  e  ToM  e  IfOTg  P  r  f  fi  r  O  f  Ig^OTgT 
JHT  erolăe  î  p  Of  l  eftCT-eT* 

aateTOU  ?ifo  rfiro?  i  {Botsua 
HAAreTOlâji  f  orOfi«ft  CTe  t  aa  m 

X  MA  e  T  c  f»e  i  f  0  P  i  efi  C  T£  T&AtA  1 
M  î  MAAT  GTC«e  *  P  î  c  MO  T  eT^K  AM  X  X 
g  1  I  MA/RT  elOfflţ  î  e  CT  e  TVMMi  H  H 
f  H  ÎXMAAv  TgTc^SW  CTgTA  AMX  1ă  f 
■fcMnifAAifcTe  TQBCTtTA  /lMUfi  f  t 

Tabela  criptografică 


Dintre  iniţiale,  patru  sunt  realizate  cu  chipurile  şi  simbolurile  Sfinţilor 
Evanghelişti  (D  la  Matei,  E  la  Marcu,  L  la  Luca  şi  P  la  Ioan)  şi  se  află  doar 
pe  pagina  de  început  a  tâlcuirii  fiecărei  Evanghelii,  având  dimensiunile 
de  50  x  65  mm.  Celelalte  iniţiale  (întrebuinţate  la  începutul  fiecărui  capitol 
din  Evanghelie)  sunt  mai  mici  ca  dimensiuni  şi  sunt  realizate  numai  din 
motive  florale  şi  geometrice,  fiind  prezente  una  sau  chiar  mai  multe 
variante  la  fiecare  iniţială. 

Pe  pagina  707  (a  doua  numerotare),  ia  sfârşitul  tâlcuirii  Evangheliei  de 
la  Ioan  se  află  o  tabel  ă  criptografică,  tabelă  care  se  citeşte  plecând  din  centru 
şi  mergând  înspre  unul  din  cele  patru  colţuri,  pe  orice  drum,  ia  stânga  sau 
la  dreapta,  în  linii  verticale  sau  orizontale:  „A  LUI  GHERONTTE  TASTE 
TĂLMĂCIREA",  pentru  partea  de  sus,  şi  „A  LUI  GRIGORIE IASTE  TĂL¬ 
MĂCIREA",  pentru  partea  de  jos. 

Ultima  pagină  cuprinde  însemnarea  tipografilor  şi  cererea  de  iertare 
pentru  greşelile  de  tipar. 


108 


4+  ♦ 

Htfw fc  irtf  av*  if*  jfstAtfwtjN  nf*  Miji  Af  4>tfpr&tx 

IU  CI  ^OS*rt^tfCS  AHMHtţ*  t£«*  * 

A4f*  £1  4HMZHApi  îi'  T  V'norfi^îrt  AS4H  M$Wt  ^«JKJS, 

A*  *  4!KΫyi  A4  4  K>V^N  C»*»|<U/I|U 
rUrt'Tfrf  KAfi  Ulii  HON  At^A*1**  Bl 
.  **  niintvCgAh  • 

Kt  wfcrf  intâitlm  M  *Mfc  c«w  AMw*  ’f  Viitfăff 

Âiiprz  6rAi»riAui'i««  T*A*tfi«|t  • 


îl  EAtţtt  ^•^HH’tE'Tfc  frt?  ,  !  nfttEH  Jţi  QrAnK» 

^4  X*t^A^  *  ;  filfi  WM  II  rţiUJAA*  SltţN 

4^44  4*<MHTt  di  4  CAOM  * 

4»fk  :  Kt  4«r fi  ^fA^MC-ATt  *$* fi# 

C?<t>4|Tt  (ţxMOfflTOp*  »  1}*MM4  «t  M&ATt  rftUMAt  («Ml  <|>H  «JltnÎTi  . 
♦ţrtlAI  ni«*P(<  îfIMtMtpUI  C40tf4iPffc  ,  f|ft  K%Mh  Ai  A*  KtTft  A  - 

s  :  ai  Kt’rft  i  •  M  :  41  irvrţt  m  .  c  :  ic«trpt  t  •  Kif<  nî«wţ# 

n^NUA  Auifk  ^iintptţK^I  >  OfM«4  III  BS^ft  44  ’Ci’TRf’f:  nfOElAWjk  »»** 
<i>«  n&k  «ţn4  4  Aoititk  44TÎA  »  it.vt.Si  nfaTftf  «Sat*  wr*n*rf4t 
<ţw«^A4  ^iî|i  .ţrţtwÂvz  •  441*141  nîs*i°^  ctfntfAffc  » 

K-t'tn  Uil'l  M  oini*4  Ăl  «ftm  iLţţt  «a  4MV4ftîn*fc  4  AOKfe  Al  -3^  *  Ktf  ,r*** 

kh#m  ^Ăjt  ni(>{ri«L  K6  r»  n  1  e^r«ţit»Kti«  uuA  «o«  «amibm  cAiwaUi 
tOfripituiun  CAtKKnVifi  «ţ^f '**  »  K<4^  ^  aa'iz  nji  hmim  f**  wmk 

4  4>»(  «ţttft  Jţ»  r/  MB44«  . 


KtTft  «ro^tî  rUiKAtţiî  . 

fi{4tM#U  îifOAuKoiu  Tviwr^»  . 


Kk^TAKh  n«tWi»  itlWIJVrtfl*  CAOE|4U>f4  . 
UQk'CQB9*ţ3te 


Mult  doresc  cu  adevărat  cei  învăluiţi  pre  mare  de  furtună 
Ca  să  dobîndească  linişte  bună. 

Dară  fără  de  asemănare  au  Tipografii  mai  multă  dorire. 

De  a  ajunge  la  a  Cărţii  săvîrşire. 

Pentru  care  şi  noi  lăudăm  ne  încetat 
Pre  veacinicul  împărat. 

Că  ne-au  ajutat  de  am  scos  din  tipărire 
Această  Evanghelicească  Tîlcuire. 


Iară  cei  ce  v-aţi  învrednicit  cu  luminarea  minţii,  a  privi  în  Oglin¬ 
da  Darului,  Bucuraţi-vă  întru  Domnul  :  Şi  orice  greşeală  veţi 
afla  în  cuvinte  sau  în  slove,  îndreptaţi  cu  Duhul  blîdeaţe- 
lor  :  CI  întru  îndelungată  vreame  săvîrşindu-să  acest  lucru  de 
suflet  folositoriu,  ştim  că  multe  greşale  vom  fi  făcut, 
unele  pentru  asemănarea  slovelor,  pre  cum  a  :  de  cătră  1. 
b  :  de  cătră  v.  i  ;  de  cătră  n.  e  :  de  cătră  s.  Care  pentru 
puţina  lor  despărţire,  prin  nevedeare  la  cetirea  probelor  vom 
fi  pus  una  în  locul  alteia.  Altele  pentru  multa  osteneală 
fiind  firea  îngreoiată.  Iară  altele  pentru  supărarea  nopţii, 
căci  şi  noaptea  de  multe  ori  o  am  avut  în  loc  de  zi.  Cu  ple¬ 
căciune  dară  ne  rugăm  ca  să  ne  iertaţi.  Căci  şi  noi  oameni  sîntem 
cuprinşi  de  slăbiciunea  firii,  carea  nu  lasă  pre  nici  un  om 
a  fi  fără  de  greşeală. 


Cătră  toţi  plecaţi. 

Gherasim  Ierodiacon  Tipograf. 
Costachi  Poniciu  Aşăzătoriu  slovelor. 


110 


Tâlcuirile  Sfântului  Teofilact  în  veacurile  XIX-XX 

Către  sfârşitul  anului  1812,  Cuvioşii  Gherontie  şi  Grigorie  au  pornit 
într-o  călătorie  spre  Muntele  Athos,  pentru  cercetare  duhovnicească  şi  pentru 
a  aduce  cărţi  ce  urmau  să  fie  tălmăcite  în  româneşte.  La  întoarcere  au  fost 
jefuiţi  şi  chinuiţi  de  tâlhari  în  apropierea  oraşului  Filipopol  (azi  Plovdiv,  în 
Bulgaria),  fapt  ce  a  pricinuit  moartea  iui  Gherontie.  Grigorie  i-a  îngropat 
trupul  într-o  mănăstire  din  apropiere,  de  unde,  după  7  ani  La  adus  în  ţară 
spre  a-1  îngropa  în  pământul  patriei. 

Rămânând  singur,  ierodiaconul  Grigorie  şLa  urmat  ostenelile  la 
Mănăstirea  Neamţ,  traducând  şi  tipărind  diferite  cărţi.  Acum  a  tipărit  la 
Neamţ  trei  din  traducerile  rămase  de  la  Gherontie:  Chegragarion  al 
Fericitului  Augustin  (1814),  Apologia  (1816)  şi  Tâlcuire  la  antifoanele  celor 
opt  glasuri  de  Nichifor  Calist  Xantopol  (1817).  Tot  acum  a  tipărit  şi  o 
traducere  proprie  Adunare  pe  scurt  a  dumnezeieştilor  dogme  ale  credinţei  (1816) 
a  teologului  grec  Atanasie  din  Păros. 

După  acestea,  Grigorie  a  venit  la  Bucureşti,  aşezându-se  la  Mănăstirea 
Antim,  iar  de  aici  s-a  retras  la  Căldăruşani,  trăind  în  rugăciune  şi  traducând 
cărţi  folositoare  de  suflet.  La  îndemnul  mitropolitului  Dionisie  Lupu,  a  tradus 
şi  tipărit  la  Bucureşti  Cele  şase  cuvinte  despre  preoţie  ale  Sfântului  Ioan 
Hrisostom  (1820)  şi  Cuvântul  despre  preoţie  al  Sfântului  Grigorie  de  Nazianz 
(1821).  în  1823  a  fost  ales  mitropolit  al  Ungrovlahiei.  Deşi  o  viaţă  întreagă 
s-a  îndeletnicit  numai  cu  traducerea  cărţilor  şi  cu  respectarea  pravilei 
călugăreşti  în  duhul  tradiţiei  paisiene,  mitropolitul  Grigorie  s-a  dovedit  a  fi 
un  ierarh  destoinic,  înfăptuind  o  seamă  de  lucruri  vrednice  de  pomenire. 
Noul  mitropolit  Grigorie  a  continuat  cu  aceeaşi  râvnă  şi  activitatea  de 
traducător.  Rând  pe  rând,  au  apărut  în  tipografia  Mitropoliei  din  Bucureşti 
lucrările:  Dovedire  împotriva  eresului  armenilor  (1824),  Dom  cuvinte  ale  Sfântului 
Casian  Rămleanul  (1825),  Cuvinte...  ale  Sfinţilor  Vasile  cel  Mare  şi  Grigorie 
Cuvântătorul  de  Dumnezeu  (1826),  Cuvinte...  ale  Sfântului  Ioan  Gură  de  Aur 
(1827),  Cuvânt  al  Sfântului  Ioan  Gură  de  Aur  la  Tăierea  Capului  Sfântului  Ioan 
Botezătorul  (1827),  Cuvinte  zece  despre  dumnezeiasca  pronie  a  lui  Teodoret  al 
Cirului  (1828),  Patericul  (1828).  Datorită  războiului  ruso-turc,  mitropolitul 
va  fi  exilat  la  Chişinau  şi  Buzău  din  1829  până  în  1833.  Aid  au  apărut  mai 
multe  cărţi,  dintre  care  amintim  împărţirea  de  grâu  şi  Puţul  ale  Sfântului  Ioan 
Hrisostom  (1833).  Deşi  s-au  tipărit  cu  mari  cheltuieli,  aceste  cărţi  au  fost 
împărţite  „în  dar"  preoţilor  şi  credincioşilor187. 

Cf.  Mircea  Păcurariu,  op.  cit.,  pp.  360-362. 


111 


Prin  osteneala  cărturărească  a  cuvioşilor  Gherontie  şi  Grigorie  au  fost 
tălmăcite  din  limba  greacă  tâlcuirile  Sfântului  Teofilact  la  Epistolele  Sfinţilor 
Apostoli,  rămase  însă  în  manuscris183,  cu  toate  că  mitropolitul  Grigorie  se 
sârguia  să  le  tipărească.  Pentru  aceasta  stă  mărturie  scrisoarea  din  30  iulie 
1829  pe  care  mitropolitul  Grigorie  o  trimite  de  la  Chişinău,  ocârmuitorului 
Neofit.  în  această  scrisoare,  vlădica  spune:  „După  ce  am  venit  aicea,  când  îmi 
dă  vreme  slăbiciunea  ochiului  şi  neputinţa  trupului,  mă  zăbovesc  cu  tâlcuirea 
Sfântului  Teofilact  la  Epistolele  Sfinţilor  Apostoli,  având  scopos  cu  ajutorul 
lui  Dumnezeu  prin  rugăciunile  Sfinţilor  să  tipăresc  ori  tâlcuirea  aceasta  care 
am  zis,  ori  tâlcuirea  Fericitului  Teodoret  la  Psaltire;  d  eu  despre  mine  mă  voi 
sili  ca  ori  una  ori  alta,  iar  împlinirea  rămâne  la  Domnul  fără  de  al  Căruia 
ajutor  nimeni  nu  poate  face  nimic"1®11. 

Aşadar,  in  timpul  celor  patru  luni  de  când  sosise  Ia  Chişinău,  mitropolitul 
Grigorie  se  zăbovea  „cu  tâlcuirea  Sfântului  Teofilact  Ia  Epistolele  Sfinţilor 
Apostoli"190,  pregătindu-le  pentru  tipar.  Aceste  cuvinte  ale  sale  „mă  zăbovesc 
cu  tâlcuirea"  nu  arată  exact  ce  făcea  mitropolitul  în  acea  vreme.  Oare  traducea 
din  elina  aceste  scrieri  sau  revedea  o  traducere  făcută  anterior?  Cercetătorii 
sunt  de  părere  că  episcopul  Grigorie  corecta  o  traducere  terminată  înainte 
vreme.  Pentru  această  părere  sunt  aduse  mai  multe  argumente.  Cel  dintâi 
este  faptul  că  mitropolitul  Grigorie  spune  despre  alte  lucrări  -  cu  care  s-a 
ocupat  în  vremea  exilului  din  Basarabia  -  că  le  „tălmăceşte",  pe  când  despre 
aceasta  spune  doar  că  „zăboveşte"  asupra  ei,  în  vederea  tipăririi.  De  aid 
înţelegem  că  aceasta  era  gata  tradusă  şi  asta  cu  atât  mai  mult  cu  cât,  afund 
când  a  scris  această  scrisoare,  mitropolitul  Grigorie  era  de  doar  patru  luni  la 
Chişinău,  timp  insuficient  pentru  traducerea  unei  opere  atât  de  mari. 

Ms.  rom.  2948  BAR  (finele  sec.  XVIII)  conţine  tâlcuirile  Epistolelor  Sf.  Apostol 
Pavel  de  la  cea  către  Romani,  până  la  cea  de  a  II-a  către  Corinteni,  iar  ms.  rom.  2947  BAR 
(finele  sec.  XVIII)  conţine  tâlcuirile  de  la  cea  către  Galateni,  până  la  cea  către  Evrei  (la  G. 
Ştrempel,  op.  cit.,  tom  II,  pp.  408-409).  Ms.  rom.  916  BAR  (1801)  conţine  tâlcuirea  Epistolelor 
Soborniceşti  (ibid.,  tom  I,  p.  409)  -  vezi  şi  Mircea  Pâcurariu,  Dicţionarul  teologilor  români, 
ed.  cit.,  p.  185.  Aceste  manuscrise  au  fost  cercetate  de  C.  N.  Tomescu  care  ne  spune  că 
toate  aceste  trei  manuscrise  au  aceeaşi  grafie  şi  sunt  scrise  pe  acelaşi  tip  de  hârtie.  Mai 
mult,  în  ms.  2 948  BAR  este  identificată  o  corectură  până  la  fila  258.  Grafia  acestei  corecturi 
este  aceeaşi  cu  cea  a  mitropolitului  Grigorie  Dascălul  din  vremea  în  care  se  afla  în  exil  la 
Chişinău.  Pentru  această  identificare  grafologică,  cercetătorul  a  întrebuinţat  mss.  rom. 
1066  şi  1069  BAR  care  conţin  tocmai  scrisorile  autografe  ale  mitropolitului  Grigorie,  din 
vremea  în  care  era  la  Chişinău  (cf.  C.  N.  Tomescu,  op.  cit,  p.  1 27). 

189  C.  N.  Tomescu,  op.  cit.,  p.  240. 

E  vorba  de  cele  14  Epistole  ale  Sfântului  Apostol  Pavel  şi  de  cele  7  Epistole  Soborniceşti. 


112 


IM 


i'r 


te ihtiatMM/ietikc fcs’MHvuş'!'- 
Qw/nf*  tc  ttt/wf {hi'mMi'e  '  £ijcmaa  £eaUjss2£jm . 

Cf  nfictl/l7,H:Sţ-nc/t^f7iiL  '£ni((!itAiM<.a,ttt<n&  '-  ButttH  ’Ju/toi  /axa  ■  a‘t 

'  „  '  r.  n  rJ  n  !  Y  ’  V  •  *  'hi/'  ’■  ^  v'  Jiut? 

M/1  rU/rif  ¥^AAit  £L,t(  rttn  ju  eucte  nzfCTl  ,  naşi  atexJtfiA  >  sU-wiH* 


{nioTUAitec  O-Hz/n^iAnta.  a  tet  Vgf  ^  In 

Jiea^m'iinyK  ,  x^i/nJ'xJj(n<Oj^ r Uaqc  tc 

CnanjlC  jyuj£/it  ~'2g-v  nC.^J-  t!f*  in?  fSVm^a^AfC^nKtiAy  zcÂcf  tciZ/rU 
Vi,l4<biBX3l'’4(fCjj0JC2j1  hi  a.jl61  . 

$f?ii7!fâ.  imy/cntcijiînOiUtnhîn  an/tMu/az/Jâ  •■ 

e£ 


..  *  *V 


'Avui  CnumMJ\  ntzlrs-a,  tiAot  am  tfac  fîeaCtiii'lltt  £c  - 
.: ■  *  .  •  ^  ^  j.  n  ■  r  n  c\  y'Mi  --*/>  -!  * 

,  fan  au^ciifm  /Uicm^i  Uzic^i  .  cifrţftcqil- 

Âyi  ^utiMSnc 

rXt A-tt-  A-/Mx$iY  ,  nouţ  aşjfjti pY7i C -j'yx & ^yui/pi n  mmiJ-(sA.U(XnAM^  *  *  /2?^ 

ji*A£Âqxi&î  fn/tzy  fotkxa**. <r>  ihani!  £i*/(iiajuy  tă  zut^i  'a  ojftoiaAfc- 
^n/cZjii  •  /hi/Pi/t/U,  Ai /oi a*!>f!m.tjii'-7i  i?I  Uln.‘>fi'?i'',i(^  ipoi 


Mxzaj'n 


nnn  ^x^CniAhn^i 

-  ~y  „  yv  Y/  \ca)mJţrtA>t?i  .- '  nu 

fcÂiljpî/ijjynQcjiin/vjirtfiaft, ,  ^Ccac  %e  nJîatAsiiSj  *»  - 

- .  d). . uy l a.'  .  ..  ,y  a  'n  •■  . , '  ,.te  _ .  ^  .  /*  _ _  J 


w  *-■<  A  „  - 

atei/i/4.Aci  Tuca&îK  tetensuAXatn  ,  /ram  oiţe 

l  A<  •  -  *  ■  '  ■  '  *  ■  -  .-  .  Mk 


V*  y 


Tâlcuirea  Sfântului  Teofilact  la  Epistolele  Soborniceşti  -  anul  1801  (tns.  916  BAR- fila  Ir) 


113 


C.  N.  Tomescu  este  de  părere  că  această  traducere  a  fost  făcută  de 
Gherontie  şi  Grigorie,  între  anii  1796  şi  1801,  pe  când  aceştia  erau  Ia 
Bucureşti.  Acelaşi  cercetător  spune  că  episcopul  care  i-a  îndemnat  să 
traducă  această  carte  este  Iosif  al  Argeşului,  care  se  străduise  să  tipărească 
şi  traducerea  Tâlcuirii  la  Evanghelii  cu  editorul  sibian  Constantin  Pop. 
Această  părere  poate  fi  întrucâtva  subiectivă  şi  asta  din  pricină  că  întregirea 
traducerii  operei  Sfântului  Teofilact  era  necesară,  iar  imboldul  duhovnicesc 
de  finalizare  a  acestei  osteneli  cărturăreşti  îşi  poate  avea  originea  atât  în 
obştea  paisiană,  cât  şi  în  îndemnul  episcopului  Veniamin  al  Romanului 
sau  Iosif  al  Argeşului.  Aici  trebuie  ţinut  seamă  şi  de  faptul  că  în  biblioteca 
de  la  Neamţ  sunt  consemnate  la  1843  şi  cinci  manuscrise  româneşti  ce 
erau  „izvoade"  cu  traduceri  din  Sfântul  Teofilact.  Despre  unul  dintre  aceste 
manuscrise  ştim  că  era  Ia  pericopele  din  Apostol,  iar  altul  (în  2  exemplare), 
era  traducerea  tâlcuirii  la  Epistola  către  Romani191.  Dar,  după  cum  putem 
cunoaşte  din  biografia  celor  doi  monahi,  între  anii  1796  şi  1801  ei  nu  au 
avut  o  activitate  de  traducere  foarte  intensă192,  fapt  care  ne  face  sa  presu¬ 
punem  că  atunci  au  avut  răgazul  necesar  pentru  traducerea  tâlcuirii  la 
Epistole  a  Sfântului  Teofilact,  care  este  o  operă  de  mari  proporţii  şi  caie,  în 
cele  trei  manuscrise  mai  sus  menţiona  te,  ocupă  1 600  de  pagini  pe  file  format 
in  folio.  Ca  şi  alte  opere,  nici  această  carte  nu  a  putut  fi  tipărită  în  vremea 
în  care  trăia  Gherontie,  poate  şi  datorită  volumului  mare  al  lucrării  şi  al 
costurilor  tipografice  ridicate,  necesare  pentru  finalizarea  ei. 

Un  alt  argument  care  ne  sugerează  că  tâlcuirea  la  Epistolele  Sfinţilor 
Apostoli  era  o  traducere  mai  veche  este  analogia  evidentă  care  este  făcută 
între  stadiul  pregătirii  pentru  tipar  al  Tâlcuirii  Epistolelor,  a  Sfântului 
Teofilact  şi  „tâlcuirea  Fericitului  Tcodoret  la  Psaltire''.  Despre  Tâlcuirea  la 
Psaltire  ştim  că  era  gata  tradusă  de  către  episcopul  Iosif  al  Argeşului,  însă 
nici  mitropolitul  Grigorie  n-a  reuşit  publicarea  ei,  aceasta  tipărindu-se 
abia  pe  la  anul  1840193.  Dacă  Tâlcuirea  la  Psaltire  a  fost  tipărită  la  6  ani  de  la 


1,1  D.  Fecioru,  op.  cit.,  p.  439, 442. 

m  Cărţile  traduse  în  această  perioadă  sunt  doar  trei  şi  ele  nu  sunt  deloc  voluminoase. 

193  în  prefaţa  acestei  Tâlcuiri  Ia  Psaltire,  episcopul  Chesarie  al  Buzăuiuine încredinţează 
că  traducătorul  a  fost  Iosif  „cel  dintâi  al  meu  părinte  duhovnicesc",  dar,  murind  Iosif, 
traducerea  a  trecut  în  mâna  lui  Grigorie,  însă  şi  acesta  „prea  râvnosul  întru  cele 
dumnezeieşti  şi  osârduitorul  spre  tâlcuirea  dumnezeieştilor  cuvinte,  din  nenorocire,  pe 
când  cu  dragoste  fierbinte  se  gătea  să  o  dea  la  lumină,  s-a  împiedicat  dc  moartea  cea  fără 
de  veste".  La  vârsta  de  69  de  ani,  în  1834,  mitropolitul  Grigorie  a  trecut  la  cele  veşnice, 
lăsând  în  urma  sa  o  bogată  moştenire  duhovnicească  (cf.  C.  N.  Tomescu,  op.  cit.,  p.  125). 


114 


săvârşirea  mitropolitului  Grigorie, 
despre  tâlcuirile  la  epistolele  Sfinţilor 
Apostoli  nu  mai  ştim  decât  că  manu¬ 
scrisele  acestora  au  intrat  în  fondul 
BAR  la  începutul  veacului  al  XX-lea, 
când  „s-au  cumpărat  de  Ia  fraţii  Şa- 
raga  din  Iaşi,  la  25  iunie  1905". 

Nu  cunoaştem  dacă  Gherontie  şi 
Grigorie  au  tălmăcit  şi  Tâlcuirea  la  Fap¬ 
tele  Apostolilor  a  lui  Teofilact,  însă 
catalogul  bibliotecii  Mănăstirii  Neamţ 
din  perioada  1800-1825  atestă  că  au 
existat  preocupări  ale  ucenicilor  Sfân¬ 
tului  Paisie  în  acest  sens,  în  biblioteca 
de  Ia  Neamţ  aflându-se  un  izvod  gre¬ 
cesc  al  Tâlcuirii  la  Faptele  Apostolilor™. 

Dar,  în  veacul  al  XlX-lea,  alături 
de  Tâlcuirea  celor  patru  Evanghelii 
publicată  în  1805,  mai  este  cunoscută 
o  „tipăritură"  în  limba  română  care 
conţine  o  parte  din  tâlcuirile  Sfântu¬ 
lui  Teofilact  la  Noul  Testament.  Aparent  este  vorba  numai  de  Tâlcuirea  la 
Faptele  Apostolilor.  Datorită  faptului  că  singurul  exemplar  s-a  păstrat  frag¬ 
mentat  şi  nu  are  copertă,  redăm  aici  titlul  aflat  pe  fila  1  recto:  Din  tâlcuirile 
Sfântului  Ioan  Gură  de  Aur  şi  ale  oarecărora  din  Părinţi,  la  Faptele  Apostolilor 
pe  scurt  adunate  tâlcuiri  de  preafericitul  Teofilact  Arhiepiscopul  Vulgariei.  Pe 
marginea  acestei  „tipărituri",  descrise  în  Bibliografia  românească  modernă195 
se  impune  să  facem  câteva  consideraţii.  Credem  că  această  „carte"  este  de 
fapt  doar  prima  parte  dintr-un  volum  mai  mare  care  cuprinde  şi  tâlcuirile 
la  Epistolele  Sfinţilor  Apostoli,  iar  în  susţinerea  acestei  afirmaţii  aducem 
câteva  argumente.  Formatul  mare  al  cărţii,  anume  de  38,5  x  25,5  cm  este 
cu  totul  neobişnuit  pentru  o  carte  care  are  doar  50  de  file.  în  plus,  pe  fila 
50  verso,  după  încheierea  Tâlcuirii  la  Faptele  Apostolilor,  în  partea  de  jos  a 


Sfântul  Grigorie  Dascălul 
înmormântat  şezând  în  scaun 
si  îmbrăcat  cu  veşmintele  arhiereşti 


m  Cf.  Dumitra  Fecioru,  op.  cit.,  pp.  438. 

,9S  Din  descrierea  BRM  de  la  nr.  68210  aflăm  că  această  tipăritură  are  50  de  file  în 
format  38,5  x  25,5  cm.  Coperta  lipseşte,  iar  textul  este  tipărit  cu  caractere  chirilice,  pe 
două  coloane.  Cercetătorii  au  stabilit  data  tipăririi  ca  fiind  în  jurul  anului  1830  (Bibliografia 
românească  modei'nă -  BRM,  voi.  4,  Bucureşti,  1996,  p.  554). 


A  B  H  TAAKSrffHAe 
0*lTTSi15R‘  ÎCDiHH  rifi  J,  6  Jî  r 

na'  a'  h  o  a  ni  (  ta  m  ‘A  a  a  nirogif. 


Ai  4>in  rut  JnwTiMimip  nfunţijT  imitări  TJMflMpn  np-fc  <|>ipjiwrtfj 
OfiOtVAAKT 

A’rxisniOKonsA  ASArafî 

IxiAiĂ  jjiTţtf  Ci^HijS  RîflţBTWlîn  HCtTftf  îuOJHH  l^j* 

ĂnorTD^Îl  .  'S^£ţjVl'li£j 


T  */utiii{«  M  <ţ>inTMi 

X  J  T  COT  A  Kipri  Siii t*  , 

MTF^lî  iV*1  K1  «  !TI  B?  B(T< 

«ImuS-r,  KBli  »  ,  ■>!» 

*rt  tn  «tfgitpc  fifi  A**»*  ««  e» 
AlJ  AAOTTUnT  .  CcwTfV  *h<a  iuti 
Ai  hiioi  im  £4T*pir  M  c*Min«^ 
Tof  ai  c«  mîrt  A*  T*AKtfiîpi  *i«T* :  Ui  «un  nj« 
k»5  *ii  «9  lyîtf  c*n  4**14  *  am  c*  hS  a*<  Itmta  4« 

mi pr  KvMMfZ  (Ki  -ran*V*.tiM  uri  aia&hc»  c*^u  . 
K«  w«i*  4Uiî  t»tfqtin  ai  k*t  -jititiin  ftrâ<*rM'i«Ai 
«d  nîfrC  c*hi  «froAoHîcitx  upi  «on  >  ^TnxA  n*  A*  *« 
vata  «ir*  a*  A^nrr  £Âr«it 

uin  «*n  «a«(  Ai  **Sa«  a«  •  Ă‘H"  c* 

«iî  o  Tp4*(IM  flff  A,  Itl  TOAY*  A^Afk  l*llî*Yt  UlT» 
A*b(i*f?*Ţ<A  C*  »*Kfn«».  HiMTfW  m  nţ*  cn$" 
MfnA*  fliAiiiunim  ten  apopaiinAi  ,  nftwpi  *  $va«- 
ruîn  Xc  auhhaiUti  a*W  rp*iÎT  ,  npi  ir^tri  k^m 
«1  li  GuiiSt  4  Xfojd  *n*it  a^mtiai  rtnocre/ftAaji 
ti<Ti  td  ntf TnKijB  Iai  i«a4  1  un  dpi  AA<»*f  k$m  k* 
+T9V  ir*iuti  4>U)TIAI  Crpa^vîiţu,  um  *$at*  cxitM* 
«yt  CRf*  ***n  pnm  4  fcsiHiiinAii-p  n/pi  Aia»  &x^* 
CaV  $**$*■  *rp\î  AAnuiTn  »tTi  ntf  Cltfriînijx  a  o»  ti* 
i  Bfn  f»*  «i  A irmt  4*1*  1*$a«  ?  R*f<  1  A* 
W3  »?+*  4-itr  Bspii  îi«r*  ,  ivi.  a*  î- 

f*T*T  «ţ  if$n  $otr  H^HOrnin  ;  Y»l  M**. 

Ttfflplî  «^rrpi  ij$Ti  ^01  t  lr*^Hi  :  aii  «ymAt  tiiff 
UţnaitK  un  *»▼?•  kÎAij*  ijjw  nx Tps  A®r**  >  *A*W - 
O«K0t{aiaL  *■?**  At'fnT‘  NFlTfV  BflA*H^*  X 
HI  Ifr*»**  «in  hr^HOinfri  JpA’1  $*cr  Kp  **■£  «*n 
g$ATi  ntfTi  aiih  *4 ai  11  inii  c*  I^as  #  g*ht 


ţîwn*i  HiVM  »  liAkSÎ  *1  JUÎ  *Îat  ai  **T 
1*«Hn  Ci?î  oiTihtiTj  lui  By**ix>H4  »t*T*  ,  Wt  4'f1** 
nnr^A  Ia  A^n  «yntniw  epi ,  m'(<ai  ny*  H*y- 
t4  ii*iTi  a  ÎAK*rti’»r1  Rpi  Jiţ^pifA  «J.j'nTa  »?• 
*•*  A*M  a»$AT*  AO^pn  «W  tJiiiifÂv  un  a*  «- 
cn  fttf  n^Tnnti*  Âc»bia4;  ^*p  ft«n  Îai<  ini  An»- 
Vf<  *««▼*  **  A*  A»<maVa  c*V  KiAuofpqii'»  6fi, 
tirt»  T«rA*i$«Ji  A&n  «  .  K*’i«  *x*tA 

un  $f«oriH  M'i  Axiir  n şt  a^hi^a  »  «ywtfn  aA*k* 
4  Tmitia  |  »f  JatVa  ,  ^  Â*am*V*  A^x*haV**  î 
Aciuat*  1  rî  nînrpy  iilira  3»>ix  ;  «Tlfui  »tr» 

fVp  IUTI  B0f7H<Mtlt)AU>f  rpHASTlllTÎHAtf- 

ai  ,  o*HTp<  ^rhiVa  3n*i  î  a*Va*  ♦ 

tfrAxriafi  ojim»  t®»t*  B*'l'fft«’*llAf  ,  In  *4hA  3n- 
rt  t  «x  c«]}  ip»T*r  Ah’o  Hn$i ,  *n®iî  niAvp 
c np »5*4ii  j  uin ,  SrAHrMÎ*  ,  u*p4  w  în*  aV- 

*T  ,  npt  *  AHlfTlffc  3nl«  .  1h4*  h$  liTpi- 

ivii  HnHH*  a4ka  np<  A^Kf Ayi  (  aaih*  npi  K*V^ ) 

3*ilŢ>  AA  ilifTA  USA  A4  tif  **>tA  3lîs  ,  Ai  I- 

i»<<T«t  aa  Xc  3ni?  Ulii  a4k*  H#ms4  SA  3iiit  :  Clii 

FilHTpţî  1Î  IV* n*  41  C^*pjJnT  41  AM  a  A*.»*'#* 

espwcnpi  Toati  >!i<a  iw  3**« ,  ia  u»n  U4iT*t 
4((vV%j  if J  n'Awp.iir  iqUk  c*  *  A«n«Ti  .  Wti  r^a« 

H*  *4ai  II  \.A  cnAt  A'fcjrtftfft  cri:  IU»  «Uw 

M  n®  itpV  i  ckjN  nii*iÎHrf  a<  6 pi  caipTS/a-tj»; 
Kfl  tf^ATi  UJH  (IptlH  HpfAlItVc  HtiapUc*  AiVriflAAT. 

tmti  C*.»ir  tp-fAnnii  ai  t  n4/i  n 

4  Uapri  avaita  c*  a^a*  î  Dtp  a*a*  ij>.prţV  oorcp»- 

^«■reA  /inoiTOAiiAuip ,  «iHTptf  upi  uii  4* 

o^artf*  tif  1  Altuia,  ^ais^Vn  upi  ei  ju  4.1^  ti • 

•wiali U 


i . 

Tâlcuirea  Sfântului  Teofilact  la  Faptele  Sfinţilor  Apostoli  -fila  lr 


116 


$02  sos  see 

3  A  î  ea  ţr  iî  p  e 

A»  ctjmtjiwwf  3ro(T0An,  niHTftf  ccfin'rîf^  3no(iroA  nii'ui  ,  ţfU  HtftWrti't. 

«ijm  k*  iwh*  ansi  ftoctitim*  itf*»  nt«T^  ^ipntRT^A  Havia  4$  în?  (Ai  Anei*** 

,  4  ijp£»i  »v£a  CKfVflHj»  KifT-fe  ,  iu«  sHtfti  A^na  «  .  Ulii  Hrsn  Mi- 

»$  Caii  r$c  4  K»jt<  ,  Ra  ascar^U  np  6*  awaw  jJîfcu  ura  f ftpuTaflţ  Âtf  eWr  » 

«H#  »f«  ahVs  sin  4ttH»<KT{yii  atf  4*  Am^rtIJa  .  |tfM  M  ÎA«n  Â-rSusi 

4Mt»nYi  A^n  Mfyur*  ^jmA  fiuntfuctfji  0av«4  «afam-n  C4tfTf«Arnc  Aa  caSrîsa  nfeReMA&pYî ,  c*oa6^*h* 

A^lK  Ai  XiupffA  ,  mto  t$  Kfl#i  lifTHT AAiţ  A  3^i«  AHrî .  ffy  na  w^Va  Tfytgfîn  AJrtf*r*«4  JBtpwtt  cai? 

a»pt<vir  cqj*  oynnAipnAi  flnoiTRAiiAwf ,  K*  TfnMntjitMjj,  tun  W<«*«Aofi  HarfA  A*  ahiU  ÂAtynţisn  iuti  nuci 
aa  imtamiI  sti*  «*kTi?iiro«f><  t  ttf  04  Tfin «pyCnai  aa  c«¥,  aa¥  4i*8t  a*  **|Tkf*<nT  , 
n  ml?*-  CasYa  .  4«£  caut  a<m  I*¥a  aa  mAwrApţfwi  aa  *Xn  Tî«i$i»  Ku^a  ,  nţ  «a  rata  am  5 
M«jfttfnroAj.t  Îm¥a  aa  ^oiu-ţ  ,  AAMTytf  l«pi  aV  4-mci¥t  a  afonc*«AU*  fiVâ«rî.uA  ,  n*«a  AA  A***- 
î*1”!  um  Aon  ah  Aiîn  AttiTlfo^*  TîtifYl  î«n  aâvţt >  Jtt«i  a»  *¥*  tÂi*  A«wn>Aipi  Sun  rat^  .  HT«  r>- 
î**'»  *“■'«  Kaat^Îi  RAT^cn^ţ'E'ti  ţ  *tfn»  iapA»  AYjA«£  ♦'RMA.  a*  ■j-p4nin|<5^t*A‘fe  ‘am 

*A  CTtOAKfljln  CÂAi  ,  *¥  OAkOf AT  fl^i  /InOfTeA^A  „  Alt*  •*tr*  TOAT*  tfiini  rij&ODCIf AVr jîp  Aţftt  JlAVIA 

AOAwy'in  om  «yn^A  Ai  amh  .  Ut*  aa\jr  fcoiţ  ahr  ,  tâfi  4?  niTfia^T  4  tiairrija  ni  a»h  K<c»^îa  .■  lBn 
A*Kr*  Aiiijrfe  tapfturn  tin  A"«  marharmti  Aoiî  ahr  >  bjtt  sin  A^fia-S^**  3*tsi  Îhr  ,  ţiiir  cÂkt  tÂijr 
â«în  &iaa  Ni'iAU^i  A§n  nÂwa  a  a  ciup«(4  a5r  ,  Tfrnjinn  uir  R»î«sn  :  Mf  A<Aa  o»  tvma  s-S  aiamt^k- 
tOAţt  Tpţiin  uin  oiÂei  *  Ha  A«a*  a&i»  RÎijiÎh*  C3«^«*Âfi'3iÎAl  a^  caU  ÂnoiTOiun  JW 

CA^*ta  npi  CTi^4n  uit»  Oft  Rit»  ea  .  «Ini»  a^aaa  r*  Ot^ah  4*at*  C «ţf  Aysoi  «i?  niirjn  ,  im 

HÂyia  4Hp>$na  «T5H<  ioâ  AA«yinAipi  A$n  .  KajKAS  n^ynH  M4n  np*5fM3  caoopK’fnii  aa  ^amaik  ,  «  «if| 
Cţ>HS|Î7»  Siiî  SI  si  AKOAW  C*5  Ca/AoAţt.  Uf  AA  A»»l*AB«tfA  *lî«  Ca)?  4»saÎT  *W  nWmAprfc  fttAA  4*"1* 
J,<tf »  rât  M*n  caV  «iiATlhit  a«3(Ia  a*«aa.,  ■  lEn  4^At*  a|?  4»m?t  c*npwrifr*»A)i%:»R  •,  tyrml  Âm))a  aji  uoj->- 
AA  Ajfw  TUtyVKf UjfUtnt  0W  +r^  **  rptOFfSiutk  i*  «a  rtin  Kipw*  ca»a««^ttAi|Ht  ratU- 
ifavl  wih  1?  ciVa  . 

c  *  »  9  ta  h  r 

Sa  TMlC^in  4)înwii  C^HijTViWf  SnolToAÎi. 


t*l« 


Tâlcuirea  Sfântului  Teofilact  la  Faptele  Sfinţilor  Apostoli  -  fila  50v 


117 


paginii,  în  locul  în  care  este  indicat  începutul  primului  cuvânt  din  pagina 
următoare196,  găsim  silaba  „TÂL-"  care  nu  poate  indica  altceva  decât 
„Talcul"  sau  „Tâlcuirea".  Noi  credem  că  o  continuare  firească  a  acestui 
volum  nu  ar  fi  decât  „Tălcuirea  la  Epistolele  Sfinţilor  Apostoli",  deoarece 
vedem  cu  exactitate  că  nu  este  precizat  la  început  un  alt  autor,  ci  silaba  de 
pe  fila  50v  indică  „TÂL-",  arătându-se  prin  aceasta  că  paginile  următoare 
conţin  scrieri  ale  aceluiaşi  autor.  De  aici  putem  înţelege  că  acest  fragment 
de  carte  ce  ni  s-a  păstrat  este  doar  începutul  dintr-un  volum  de  mari  propor¬ 
ţii,  care  să  justifice  formatul  de  38,5  x  25,5  cm.  însă  singurul  exemplar  care 
s-a  păstrat  din  această  carte  şi  este  catalogat,  e  cel  de  la  Biblioteca  Academiei 
Române  (68210).  Este  cu  putinţă  ca  prin  alte  biblioteci  să  se  păstreze  un 
exemplar  întreg  al  acestui  volum,  iar  cercetările  ulterioare  pot  să  dezvăluie 
cui  aparţine  traducerea  şi  dacă  această  tipăritură  conţinea  şi  tâlcuirea  la 
Epistolele  Sfinţilor  Apostoli,  sau  este  posibil  ca  fragmentul  de  carte  ce  se 
păstrează  până  astăzi  să  fie  doar  o  probă  de  tipografie,  care  prin  alcătuirea 
împrejurărilor  a  intrat  în  fondul  bibliotecii  mitropolitului  Iosif  Naniescu, 
de  unde  a  şi  ajuns  la  BAR. 

Am  văzut  că  la  sfârşitul  veacului  al  XVIII-lea,  monahii  Gherontie  şi 
Grigorie  traduceau  în  româneşte  tâlcuirea  Sfântului  Teofilact  la  Epistolele 
Sfinţilor  Apostoli.  însă,  în  râvna  de  a  înţelege  Sfintele  Scripturi  întru  duhul 
şi  prin  învăţătura  Sfinţilor  Părinţi,  această  preocupare  nu  era  singulară, 
între  cei  care  au  săvârşit  această  strădanie  a  fost  şi  Sfântul  Nicodim 
Aghioritul,  vieţuitor  pe  meleagurile  Greciei,  anume  în  Sfântul  Munte 
Athos.  Prin  osteneala  sa  au  fost  traduse  din  elină  în  greaca  modernă  două 
lucrări  care  conţin  tâlcuirile  Sfântului  Teofilact  la  cele  7  Epistole  Sobor¬ 
niceşti197  şi  la  Epistolele  Sfântului  Apostol  Pa  vel198.  Sfântul  Nicodim  a 
îmbogăţit  aceste  tâlcuiri  cu  numeroase  trimiteri  şi  citate  din  Sfinţii  Părinţi, 
încât  prin  munca  sa,  prin  îmbelşugatele  explicitări,  nuanţări  şi  citate,  textul 
a  devenit  mai  amplu,  realizându-se  astfel  o  operă  nouă,  de  o  mare 
frumuseţe  şi  însemnătate  duhovnicească. 

Dar  unul  dintre  traducătorii  care  s-au  sârguit  să  înveşmânteze  în  limba 
română  scrierile  Sfinţilor  Părinţi  a  fost  şi  mitropolitul  Veniamin  Costachi. 
De  la  dânsul  au  rămas  în  manuscris  mai  multe  traduceri  din  Sfinţii  Părinţi, 


1,6  Acest  procedeu  era  întrebuinţat  pentru  înlesnirea  şi  cursivitatea  muncii  ti¬ 
pografului. 

m  Hermeneia  eis  tas  Hepta  Katholikas  Epistolas,  Veneţia,  1806. 

198  Paulou  hai  Deka  Tessares  Epistolai  Hermeneuthesai  hypo  Theophylaktou  Archiepiskopou 
Boulgarias,  3  volume,  Veneţia,  1819. 


118 


Sfântul  Ni  codim  Aghioritul  Mitropolitul  Veni  am  in  Costachi 


între  care  sunt  şi  Omiliile  Sfântului  loan  Gură  de  Aur  la  Faptele  Apostolilor  ţi  la 
Epistolele  Sfântului  Apostol  Pavel  (7  volume),  traducere  pe  care  a  început-o  la 
Mănăstirea  Neamţ,  în  timpul  primei  sale  retrageri  din  scaun  (1812)  şi  a 
terminat-o  la  Iaşi  abia  în  anul  în  ultimii  ani  ai  vieţii  sale,  petrecuţi  în 

retragere  la  Mănăstirea  Slatina,  a  tradus  în  româneşte  opera  completă  a 
Fericitului  Teodoret  al  Cirului,  în  trei  volume  rămase  în  manuscris200.  Tâlcuirea 
Psaltirii  de  Eutimie  Zigaben  tradusă  de  asemenea  de  mitropolitul  Veniamin 
apare  postum,  la  Iaşi,  în  două  volume,  între  anii  1 850-1862,  Şi  această  traducere 
este  după  versiunea  în  greaca  modernă  a  Sfântului  Nicodim  Aghioritul201. 

Câtă  dragoste  avea  mitropolitul  Veniamin  pentru  sfintele  cărţi  se  poate 
vedea  din  două  mici  fragmente  extrase  din  testamentul  pe  care  l-a  scris  în 
anul  1844  la  Mănăstirea  Slatina,  cu  doi  ani  înainte  de  18  decembrie  1846, 
când  şi-a  dat  obştescul  sfârşit.  Iată,  aşadar,  ce  scrie  în  testamentul  său  acest 

,w  Aceste  manuscrise  se  păstrează  la  Biblioteca  Mitropolitană  din  Iaşi  (cf.  Nestor 
Vomicescu,  Literatura  patristică  în  preocupările  mitropolitului  Veniamin  Coslachi,  în  rev. 
Mitropolia  Moldovei  şi  Sucevei,  1967,  nr.  1-2,  pp.  54-55). 

Ma  Manuscrisele  acestea  se  păstrează  în  Biblioteca  Patriarhiei  Române  (cf .  D.  Fecioru, 
op.  cit.,  pp.  232-256). 

201  Hermeneia  Euthymiou  Zygadenou  eis  tous  ISO  Psalmous  tou  Prophetanaktos  Dauid,  2 
volume,  Constantinopol,  1819-1821. 


119 


ierarh  cu  viaţă  sfinţită2”2:  „Cărţile  ce  am  lângă  mine  împreună  cu  partea  ce  a 
rămas  la  Sfânta  Mitropolie,  adică  întreaga  mea  bibliotecă,  dorind  foarte  să 
nu  se  înstrăineze  şi  să  se  irosească,  fiind  adunată  cu  multa  greutate  şi  mari 
cheltuieli,  o  afierosesc  Seminarului  ce  frăţia  sa  arhiereul  Veniamin  Roset 
s-a  făgăduit  a  înfiinţa  pentru  monahi  la  Sfânta  Mănăstire  Doljeşti,  spre 
pomenirea  mea,  [...]  Las  800  de  galbeni  să  se  aşeze  de  epitropii  mei  în  casa 
Seminarului  Socolii,  întrebuinţându-se  numai  dobânda  lor  anuală  veşnic 
în  tipărirea  pe  rând  a  tuturor  tălmăcirilor  manuscriselor  mele  câte  se  vor 
găsi  nepublicarisite,  şi  în  tipărirea  cărţilor  bisericeşti  de  care  după  vremi  ar 
fi  lipsă,  care  să  slujească  a  se  hărăzi  fără  plată  tuturor  clericilor  seminarişti 
la  ieşirea  lor  din  Seminar,  după  cum  şi  pe  la  bisericile  tării,  protimisindu-se 
cele  sărace  spre  pomenirea  păcătosului  meu  suflet"203. 

între  manuscrisele  nepublicate  ale  mitropolitului  Veniamin  se  numără 
şi  traducerea  la  Tălcuirea  epistolelor  pauline  a  Sfântului  Teofilact,  după  ediţia 
din  1819  a  Sfântului  Nicodim  Aghioritul,  pe  care  mitropolitul  a  tălmăcit-o 
la  sfârşitul  vieţii  sale  între  anii  1845-1846,  în  timpul  retragerii  de  la  Slatina. 
Cu  toate  că  acest  manuscris  s-a  publicat  abia  la  începutul  veacului  următor, 
el  era  cunoscut  şi  întrebuinţat  şi  de  călugării  români  din  Muntenia204. 

Am  văzut  mai  înainte  că  Sfântul  Caliruc  de  la  Cemica  cunoştea  nemijlocit 
şi  recomanda  tâlcuirile  Sfântului  Teofilact  la  Noul  Testament:  „Tu,  frate  fă 
ceea  ce-ţi  spun.  Ajută-te  cu  citirea  cărţilor  folositoare  de  suflet  şi  fără  să  iei 
seama  vei  vedea  o  schimbare  în  sufletul  tău.  Agoniseşte-ţi  astfel  de  cărţi 
folositoare,  mai  ales  cele  scrise  de  oamenii  virtuoşi  cum  sunt:  Mărturisirea 
ortodoxă ,  Tâlcuirile  celor  patru  Evanghelii,  a  epistolelor  lui  Pavel  şi  a  Epistolelor 
soborniceşti  de  Teofilact  al  Bulgariei  şi  altele,  din  care  poţi  înţelege  tainele 
credinţei  noastre,  cele  de  care  are  nevoie  fiecare  creştin,  virtuţile  care-1  apropie 
pe  om  de  Dumnezeu,  relele  care-I  învrăjbesc  cu  El  şi  multe  altele  în  legătură 
cu  mântuirea  ta"205.  Acest  îndemn  al  Sfântului  Calinic  ar  putea  fi  interpretat 

202  Unii  dintre  contemporanii  săi  îl  numeau  chiar  „Sfântul  Moldovei"  (cf.  C. 
Erbiceanu,  Istoria  Mitropoliei  Moldovei  şi  Sucevei,  Bucureşti,  1888,  pp.  281-282). 

203  Idem,  p.  64. 

2M  între  manuscrisele  aflate  în  biblioteca  Mănăstirii  Căldăruşani  se  afla  şi  o  copie 
integrală  ale  celor  trei  manuscrise  ale  mitropolitului  Veniamin  ce  conţineau  „Cele  14  trimiteri 
ale  Sfântului  Apostol  Pavel  (tâlcuiri  ale  lui  Teofilact,  după  textul  grecesc  a  lui  Nicodim 
Sfetagorianul).  Copie  după  traducerea  lui  Veniamin,  din  1846,  tom.  I-IH"  (cf.  D.  Furtună, 
Ucenicii  Stareţului  Paisie  în  Mănăstirile  Cemica  şi  Căldăruşani ,  Bucureşti,  1927,  p.  104). 

205  Sfântul  Calinic  de  la  Cemica,  Despre  piedicile  mântuirii  omului:  slăbirea  şi  împuţinarea 
credinţei,  în  voi.  Un  sfanţ  printre  oameni,  sub  îngrijirea  episcopului  Gherasim  Cristea,  ed. 
Episcopiei  Râmnicului,  Râmnicu-Vâlcea,  1996,  pp.  62-63. 


120 


şi  ca  o  mărturie  a  publicării  lâlcuirilor  la  Epistolele  pauline  împreună  cu 
cea  la  Faptele  Apostolilor,  pomenită  mai  sus.  Dar  asta  numai  în  cazul  în 
care  Sfântul  Calinic  ar  numi  prin  „carte"  cartea  tipărită,  însă  ştim  că  în  acea 
vreme  „cărţi"  erau  numite  şi  manuscrisele.  Mai  mult,  din  porunca  fericitului 
episcop  Calinic  al  Râmnicului,  la  anul  1852  este  copiat  un  manuscris  cu 
Talcuirea  la  epistolele  pauline,  pentru  Seminarul  eparhiei,  după  cum  ne 
spune  însemnarea  de  pe  fila  1  verso  a  acestui  manuscris206. 

Dar  preocuparea  monahilor  pentru  tâlcuirile  la  Noul  Testament  ale  Sfân¬ 
tului  Teofilact  este  atestată  şi  de  alte  manuscrise207,  între  care  este  şi  ms.  rom. 
3353  BAR  din  anul  1826,  în  care  sunt  cuprinse  primele  9  capitole  din  Talcuirea 
Evangheliei  de  la  Matei.  în  acest  manuscris,  găsim  pe  fila  1  o  însemnare: 
„Această  carte,  în  care  spânzură  toată  legea  pravoslavnică,  ce  sa  numeşte 
laicul  Sfintei  Evanghelii  este  prescrisă  aici,  în  Sfânta  Mănăstire  Hurezi,  în 
zilele  mării  sale  domnului  nostru  Io  Grigorie  Dimitriu  Ghica  voievod,  cu 
cheltuiala  părintelui  chir  Ioanichie,  egumenul  aceştii  mănăstiri,  la  leat  1826, 
prin  osteneala  smeritului  între  fraţi  Nicolae,  logofătul  mănăstirii"208. 

Neîndoielnic  că  manuscrisele  şi  cărţile  care  conţineau  opera  Sfântului 
Teofilact  şi  care  erau  prezente  în  studiul  şi  îndeletnicirile  duhovniceşti  ale 
credincioşilor,  călugărilor  şi  ierarhilor  sunt  mult  mai  numeroase  decât 
mărturiile  istorice  concrete  care  ni  s-au  mai  păstrat.  Totuşi,  dintre  clericii 
români  din  veacul  al  XJX-lea,  care  aveau  în  bibliotecile  lor  scrierile  Sfântului 
Teofilact  îi  amintim  aici  pe  mitropolitul  Iosif  Naniescu209,  episcopul 


2*  Acest  manuscris  s-a  pierdut  (descris  de  A.  Mironescu,  op.  cit.,  p.  XXX). 

207  între  manuscrisele  ce  conţineau  Tâlcul  Evangheliilor  şi  făceau  parte  din  bibliotecile 
mănăstirilor  ori  ale  unor  credincioşi  sau  clerici,  menţionăm  în  continuare:  ms.  rom.  201 
BAR  care  a  aparţinut  Mănăstirii  Căldăruşani;  ms.  rom.  258  BAR  din  biblioteca  Mănăstirii 
Bistriţa- Vâlcea;  ms.  rom.  599  BAR  este  plătit  şi  citit  de  Ioan  Mavrodin;  ms.  rom.  1467  BAR 
copiat  de  popa  Stanciu  de  la  Mănăstirea  Antim;  ms.  rom.  2041  BAR  a  aparţinut  Mănăstirii 
Cemica;  ms.  rom.  2091  BAR  a  fost  al  lui  Ghenadie  Enâceanu,  episcopul  Râmnicului;  ms. 
rom.  2592  BAR  scris  de  popa  Floru;  ms.  rom.  2759  BAR  care  este  scris  de  popa  Constantin 
a  aparţinut  Mitropoliei  Bucureştilor;  ms.  rom.  2958  BAR  scris  de  popa  Floru  şi  dedicat 
episcopului  Grigorie  al  Râmnicului,  a  intrat  mai  apoi  în  biblioteca  Mănăstirii  Bisericani; 
ms.  rom.  3314  BAR  care  este  copiat  de  popa  Stanciu  de  la  Mănăstirea  Antim;  ms.  rom.  5116 
BAR  care  a  fost  cumpărat  în  anul  1796  de  către  popa  Radu  Veicea  din  Satu  Lung. 
lm  G.  Ştrempel,  Catalogul  manuscriselor  româneşti,  voi.  III,  Bucureşti,  1987,  p.  98. 

^  înbiblioteca  mitropolitului  Iosif  Naniescu  se  afla  atât  Talcuirea  celor  patru  Evanghelii 
de  la  1805  (cf.  R  Costinescu  şi  F.  Marinescu,  Cartea  românească  veche  din  biblioteca  Mitropolitului 
Iosif  Naniescu,  în  rev.  Mitropolia  Moldovei  şi  Sucevei,  nr.  1-2, 1974,  p.  78),  cât  şi  Tâlcuirea  la 
Faptele  Apostolilor,  intrată  mai  apoi  în  fondurile  BAR  şi  prezentată  de  noi  mai  sus.  Alte  cărţi 


121 


Melchisedec  Ştefănescu210,  Nifon  Bălăşescu211,  mitropolitul  Atanasie 
Mironescu  şi  episcopul  Gherasim  Safirin212. 

însă  după  cum  am  văzut  mai  înainte,  tâlcuirile  Sfântului  Teofilact  erau 
întrebuinţate  şi  de  către  episcopii  şi  credincioşii  Rusiei  pravoslavnice. 
Dintre  ierarhii  ruşi  din  veacul  al  XlX-lea  îi  amintim  aici  doar  pe  Sfântul 
Ignatie  Briancianinov213  (+1867)  şi  Sfântul  Teofan  Zăvorâtul214  (+1894), 
deoarece  o  parte  din  scrierile  acestor  Cuvioşi  au  fost  traduse  în  ultimul 
deceniu  şi  în  limba  română. 

şi  manuscrise  ce  au  aparţinut  mitropolitului  Iosif  sunt  menţionate  în  ins.  rom.  4409  BAR. 
Suntem  îndatoraţi  să  înştiinţăm  cititorul  că  acest  vrednic  ierarh  român  (+1902)  este  propus 
pentru  canonizare  sub  numele:  „Mitropolitul  Moldovei  Iosif  Naniescu  cel  milostiv"  (cf. 
Sirtaxar  ortodox  general  şi  dicţionar  aghiografic,  ed.  Episcopiei  Romanului,  1998,  p.  405). 

2,0  în  biblioteca  episcopului  Melchisedec  Ştefănescu  se  afla  un  manuscris  în  neogreacă 
din  veacul  al  XVUI-lea,  având  următorul  titlu:  Tâlcuire  pe  întrebări  şi  răspunsuri  la  Sfintele 
Evanghelii  ale  Duminicilor  anului  întreg  şi  ale  altor  câteva  sărbători,  după  Sfântul  Teofilact,  arhiepis¬ 
copul  Bulgariei  -  scurtă  alegere  pentru  uşoara  ţinere  de  minte  (ms.  grec.  B/1R  386  /  72  -  cf.  G. 
Litzica,  op.  cit,  p.  201).  Astfel  de  Chiriacodromioane  (alcătuite  din  tâlcuirile  Sfântului  Teofilact) 
atât  la  pericopele  evanghelice,  cât  şi  la  cele  din  Apostol,  erau  traduse  în  româneşte  şi  se  aflau 
în  biblioteca  Mănăstirii  Neamţ,  înainte  de  anul  1840  (cf.  D.  Fedoru,  op.  cit.,  p.  439). 

2.1  Din  biblioteca  lui  Nifon  Bălăşescu  provine  ms.  rom.  916  BAR  ce  conţine  Tâlcuirca 
la  epistolele  soborniceşti  în  traducerea  monahilor  Gherontie  şi  Grigorie  (cf  ■  G.  Ştrempel, 
op.  cit.,  p.  193). 

2.2  Vezi  A.  Mironescu,  op.  cit.,  pp.  XXIV-XXXVI. 

2n  în  testamentul  său  duhovnicesc,  publicat  sub  titlul  Prinos  monahismului 
contemporan,  Sfântul  Ignatie  ne  învaţă  aşa:  „La  citirea  Evangheliilor  mai  trebuie  adăugată 
citirea  tâlcuirii  pe  care  le-o  face  Fericitul  Teofilact  al  Bulgariei.  Lectura  acestei  tâlcuiri 
este  de  neapărată  trebuinţă,  ea  permiţând  înţelegerea  corectă  a  Evangheliei  şi,  în 
consecinţă,  punerea  minuţioasă  a  ei  în  practică.  Pe  de  altă  parte,  canoanele  Bisericii  cer 
ca  Scriptura  să  fie  interpretată  în  acord  cu  comentariile  patristice  şi  nu  în  mod  arbitrar. 
Lăsându-ne  călăuziţi  în  înţelegerea  Evangheliei  de  explicaţiile  acestui  Sfânt  Părinte,  ale 
cărui  tâlcuiri  sunt  primite  şi  întrebuinţate  de  Biserică,  noi  vom  rămâne  credincioşi  tradiţiei 
bisericeşti"  (Sfântul  Ignatie  Briancianinov,  Fărâmiţările  Ospăţului,  ed.  Episcopiei  Ortodoxe 
Române  a  Alba-Iuliei,  1996,  cap.  IX,  pp.  28-29.).  însă,  în  ediţia  rusă,  publicată  de  către 
ucenicii  Sfântului  Ignatie,  la  această  învăţătură  se  mai  află  o  scolie:  „In  toate  obştile  cu 
bună  rânduială  se  citeşte  zilnic  la  Utrenie  tâlcuirea  Fericitului  Teofilact  la  Evanghelia 
zilei"  ( Prinos  monahismului  contemporan,  Moscova,  1998,  p.  50  -  în  limba  rusă). 

214  Sfântul  Teofan  Zăvorâtul  a  întrebuinţat  tâlcuirile  Sfântului  Teofilact  în  propria  sa 
tâlcuire  la  epistolele  pauline.  Această  lucrare  nu  a  fost  finalizată,  deoarece  Sfântul  Teofan 
a  trecut  la  cele  veşnice  înainte  de  a  isprăvi  tâlcuirea  epistolei  către  Evrei. 


122 


Sfântul  Ignatie  Briancianinov  Sfântul  Calinic  de  la  Cernica 


La  noi  în  ţară,  prin  tainica  iconomie  a  lui  Dumnezeu,  traducerea  mitro¬ 
politului  Veniamin  la  Tâlcuirea  celor  14  trimiteri  ale  Sfântului  Apostol  Pavel 
de  către  Sfântul  Teofilact  al  Bulgariei,  apare  la  Bucureşti  în  trei  volume, 
între  anii  1904-19062'5.  După  cum  am  văzut,  „tălmăcirea"  acestei  tâlcuiri  a 
fost  făcută  de  mitropolitul  Veniamin  Costachi  după  varianta  în  greaca 
modernă  a  Sfântului  Nicodim  Aghioritul,  publicată  în  anul  1819.  Prin 
publicarea  acestui  manuscris  la  începutul  secolului  nostru.  Sfântul  Sinod 
aducea  un  omagiu  mitropolitului  Veniamin  la  100  de  ani  de  la  înfiinţarea 
Seminarului  de  la  Mănăstirea  Socola216.  Această  ediţie  a  fost  îngrijită  şi 


1,5  Manuscrisele  acestor  traduceri  se  păstrează  parţial  (numai  tomul  I  şi  III)  în 
fondurile  Bibliotecii  Patriarhiei  Române  (cf.  D.  Fecioru,  Catalogul  manuscriselor  din 
Biblioteca  Patriarhiei  Române ,  în  rev.  Studii  Teologice,  1969,  nr.  3-4,  pp.  232-233). 

216  „Având  în  vedere  că  in  anul  viitor,  1904,  se  împlineşte  una  sută  ani  de  la  înfiinţarea 
Seminarului  Veniamin  din  Mănăstirea  Socola,  fundaţiune  a  nemuritorului  Mitropolit 
Veniamin  Costachi,  crezând  că  este  lucru  de  mare  cuviinţă  ca  şi  Sfântul  Sinod  să  aducă 
marelui  Mitropolit  prinosul  său  de  recunoştinţă  cu  ocazia  acestui  centenar,  propunem  a  se 
imprima  cea  din  urmă  lucrare  a  sa:  Traducerea  tâlcuirii  lui  Teofilact  la  cele  14  Epistolii  aie 
Sfântului  Apostol  Pavel,  prelucrată  în  limba  greacă  nouă  de  Nicodim  Aghioritul  şi  tradusă 


ALE 

SLAVITULUI  Şi  PREA  LĂUDATULUI  APOSTOL 

IE3  -A.  IE  H. 

TÂLCUITE  ELINEŞTE 

DE 

FERICITUL  TEOPILiCTJRfiISPISCOPOL  BULGARIEI 
T&lmiclte  tn  limba,  ut  oblctaaltâ.  acum  grocsasci  şi  Împodobite  cu  felurita  Inseamiri 

DX 

NiCODIM  AQHIORITUL 
ÎR10USE  IN  UMBA  ROMÂNI 

DE 

YBKf  Î&MSM  OOS^iOSB 

NITROPOUTUL  NOLDOYEI  $1  SIKEVFJ 


Toi-rrrx.  i 

CAR*  CUPRINDE.  EPISTOLA  CĂTRE  ROMANI  şl  EPISTOLA  INTIM  CĂTRE  CORINTEN1 


tipAfutic 

In  zilele  Majest&ţel  Sale,  Iubitorului  de  Christoft 

CAROL  1 

REGELE  ROMÂNIEI 

Cu  binecuvântarea  şi  aprobarea  Sfântului  Sinod  al  Sfintei  Biserici 
Autocefale  Ortodoxe  Romane 


BUCUREŞTI 

TIPOGRAFIA  CĂRŢILOR  BISERICEŞTI 
19  0  4 


Tălcuirea  Sfântului  Teofilact  la  epistolele  pauline  (publicată  în  3  tomuri  între  anii  1904-1906) 


124 


prefaţată  de  către  mitropolitul  Atanasie  Mironescu.  Dar  în  şedinţa  sa  din 
anul  1903,  Sfântului  Sinod,  „spre  a  reînnoi  mai  mult  amintirea  Mitro¬ 
politului  Veniamin,  care  de  la  începutul  Arhipăstoriei  sale  a  strălucit  prin 
fapte  de  mare  folos  pentru  Biserică  şi  Ţară,  mai  aprobă  şi  o  altă  propunere, 
şi  anume  aceea  ca  după  tipărirea  lucrării  de  faţă  să  se  publice  din  nou  şi 
Tălcuirea  la  Evanghelii  a  lui  Teofilact,  tradusă  de  învăţaţii  Gherontie  şi 
Grigorie  în  Mănăstirea  Neamţ  şi  tipărită  cu  cheltuiala  Mitropolitului 
Veniamin  la  Iaşi  în  1805”2’7.  Cu  toate  ca  la  începutul  veacului  al  XX-lea  se 
dorea  publicarea  Tâlcuirii  Ia  cele  patru  Evanghelii,  vitregiile  vremurilor  au 
împiedicat  această  strădanie,  iar  mai  apoi  cartea  aceasta  a  fost  cuprinsă 
de  negura  uitării319. 

între  ierarhii  ortodocşi  care  s-au  slujit  de  scrierile  Sfântului  Teofilact  au 
fost  şi  Sfântul  Nectarie  al  Eghinei219  (+1920),  un  Sfânt  făcător  de  minuni  de 
pe  meleagurile  Greciei,  dar  şi  episcopul  martir  al  Bisericii  Sârbe,  Nicolae 
Velimirovici220  (+1956).  Acesta  din  urmă  a  scris  în  vremea  episcopatului  său 

româneşte  de  Mitropolitul  Veniamin  Costachi  în  ultimele  zile  ale  vieţii  sale,  fiind  păstrată 
până  acum  numai  în  manuscris"  ( Sumarul  şedinţei  Sfântului  Sinod  de  la  8  mai  1903,  în  Monitorul 
Oficial,  nr.  54,  din  8  iunie  1903)  -  cf.  Atanasie  Mironescu,  op.  cit.,  pp.  VI-VII. 

21i  Manuscrisele  acestor  traduceri  se  păstrează  parţial  (numai  tomul  I  şi  III)  în 
fondurile  Bibliotecii  Patriarhiei  Române  (cf.  D.  Fecioru,  Catalogul  manuscriselor  din 
Biblioteca  Patriarhiei  Române,  m  rev.  Studii  Teologice,  1969,  nr.  3-4,  pp.  232-233). 

,216  „Având  în  vedere  că  în  anul  viitor,  1 904,  sc  împlineşte  una  sută  ani  de  la  înfiinţarea 
Seminarului  Veniamin  din  Mănăstirea  Socola,  fundaţiune  a  nemuritorului  Mitropolit 
Veniamin  Costachi,  crezând  că  este  lucru  de  mare  cuviinţă  ca  şi  Sfântul  Sinod  să  aducă 
marelui  Mitropolit  prinosul  său  de  recunoştinţă  cu  ocazia  acestui  centenar,  propunem  a  se 
imprima  cea  din  urmă  lucrare  a  sa:  Traducerea  tâlcuirii  lui  Teofilact  la  cele  14  Epistolii  ale 
Sfântului  Apostol  Pavcl,  prelucrată  în  limba  greacă  nouă  de  NicodimAghioritul  şi  tradusă 
româneşte  de  Mitropolitul  Veniamin  Costachi  în  ultimele  zile  ale  vieţii  sale,  fiind  păstrată 
până  acum  numai  în  manuscris"  ( Sumarul  şedinţei  Sfântului  Sinod  de  la  8  mai  1903,  în  Monitorul 
Oficial,  nr.  54,  din  8  iunie  1903)  -  cf.  Atanasie  Mironescu,  op.  cit.,  pp.  VI-VII. 

3,7  Idem. 

218  Vezi  H.  Rovcnţa,  Studiul  Noului  Testament  la  noi  in  ultimii  50  de  ani,  în  rev.  Studii 
Teologice,  1932,  nr.  2,  p.  278. 

717  Cf.  C.  Cavarnos,  Saint  Nectarios  of  Aegina,  Institute  for  Byzantine  and  Modem 
Greek  Studies,  Belmont,  1995,  p.  177. 

220  Născut  la  anul  1880,  episcopul  Nicolae  a  fost  unul  dintre  cei  mai  prolifici  scriitorii 
ai  Bisericii  Ortodoxe  Sârbe.  A  fost  un  om  foarte  educat,  dar  de  o  mare  simplitate,  iar 
după  terminarea  studiilor  teologice  a  mai  susţinut  trei  doctorate  (Berna  -  Elveţia,  Oxford  - 
Marea  Britanie  şi  Columbia  -  SUA). 


125 


şi  Proloagele  din  Ohrida,  o  lucrare  aghiografică,  unde,  consemnând  tradiţia 
bisericească  şi  poate  vreun  cult  local,  îl  cuprinde  şi  pe  Sfântul  Teofilact221. 

Prima  şi  singura  ediţie  a  Talcuirii  Sfântului  Teofilact  la  Evanghelii 
apărută  într-o  limbă  apuseană  este  ediţia  americană  publicată  în  anul  1992 
de  către  Chrysostom  Press.  Iniţiativa  tipăririi  în  America  a  acestei  lucrări 
aparţine  ieromonahului  athonit  loanichie  de  la  Schitul  Sfântul  Uie. 
Traducerea  din  greacă  în  engleza  americană  este  făcută  de  Părintele 
Christopher  Stade,  iar  până  în  anul  1997  Tâlcuirea  Evanghelici  de  la  Matei 
cunoscuse  deja  patru  reeditări222. 

în  Biserica  Ortodoxă  Greacă,  Tâlcuirea  la  cele  patru  Evanghelii  a  Sfântului 
Teofilact  este  cunoscută  prin  traducerea  din  elină  în  neogreacă  făcută  de 
către  ieromonahul  Galaction  Gamilis  şi  publicată  în  două  volume  între 
anii  1973-197522S. 


221  Vezi  traducerea  în  limba  engleză:  N.  Velimirovici,  Prologue  frotn  Ochrid, 
Birmingham,  1985,  p.  395. 

m  Cu  Tâlcuirea  Evangheliei  de  la  Matei,  editorul  american  a  inaugurat  primul  număr 
dintr-o  serie  intitulată:  Blessed  Theophylact's  Explanation  ofthe  New  Testament.  Până  astăzi  au 
mai  apărut  nr.  2  şi  3  din  această  se  rie,  anume  Tâlcuirile  la  Evangheliile  de  la  Marcu  fi  Luca. 

223  Din  motive  de  spaţiu  tipografic,  primul  volum  (1973)  cuprinde  Tâlcuirea  Evanghe¬ 
liilor  de  ia  Matei  şi  Luca,  iar  cel  de-ai  doilea  la  Evangheliile  de  la  Marcu  şi  Ioan  (1975). 
Până  azi,  aceste  două  volume  au  cunoscut  numeroase  reeditări. 


126 


Patroîogia  greacă  -  tomul  123  Ediţia  rusă  -  anul  2000 


în  Biserica  Ortodoxă  -Rusă,  Tâlcuirea  la  cele  patru  Evanghelii,  cunoscută 
sub  numele  de  Blagovcstnik  (Binevestitor),  este  foarte  apreciată  şi  se  bucura 
de  o  largă  răspândire.  în  anul- 1988  Biserica  Rusă  din  Exil,  prin  dioceza  sa 
australiană,  retipărea  în  limba  rusă  ediţia  Soikina  a  Blagovieslnik-ului.  în 
anul  1995  editura  Novaia  Kniga  din  Moscova  a  început  să  editeze  o  colecţie 
„de  buzunar"  cu  toate  tâlcuirile  Sfântului  Teofilact  la  Noul  Testament.  In 
anul  2000,  aceeaşi  editură  în  colaborare  cu  editura  Kovceg  au  publicat  o 
ediţie  festivă224  a  Tâlcuirii  celor  patru  Evanghelii  a  Sfântului  Teofilact,  cu 
ocazia  împlinirii  a  două  milenii  de  creştinism. 

în  Biserica  Ortodoxă  Sârbă,  Tâlcuirea  la  cele  patru  Evanghelii  se  traduce 
actualmente  din  limba  greacă  şi  urmează  să  se  tipărească  prin  ostenelile 
monahilor  sârbi  de  la  Mănăstirea  Decani. 


524  Acest  volum  nu  mai  este  însă  în  format  de  carte  „de  buzunar",  ci  în  format  mare 
de  17x24  cm,  având  608  pagini. 


127 


Despre  ediţia  de  faţă 

Criteriile  ştiinţei  textologice  moderne  au  impus  ca  metodă  în 
imprimarea  textelor  de  literatură  veche,  redarea  acestora  în  veşmântul 
lingvistic  în  care  au  fost  elaborate.  Susţinem  întru  totul  aceste  rigori 
ştiinţifice  în  cazul  în  care  se  doreşte  o  ediţie  academică,  critică,  destinată 
în  exclusivitate  specialiştilor.  Deoarece  ediţia  de  faţă  a  scrierilor  Sfântului 
Teofilact  se  doreşte  a  fi  o  unealtă  duhovnicească  în  mâna  oricărui  creştin 
care  ia  aminte  la  poruncile  Domnului,  metoda  folosită  în  diortosirea  şi 
redactarea  Tâlcuirii  la  Evanghelii  a  fost  în  armonie  cu  scopul  propus. 

Textul  Tâlcuirii  la  cele  patru  Evanghelii  a  fost  transliterat  din  chirilică  după 
ediţia  de  la  1805,  fiind  apoi  verificat  şi  comparat  din  nou  cu  ediţia  originală. 
Forma  transliterată  verificată  a  stat  la  baza  diortosirii  textului.  Diortosirea  era 
absolut  necesară  pentm  ca  textul  să  devină  în  întregime  accesibil  şi  inteligibil 
cititorului  contemporan.  în  locurile  -  puţin  numeroase,  de  altfel  -  în  care  am 
întâmpinat  dificultăţi  în  precizarea  sensului,  am  consultat  câteva  ediţii  (mai 
vechi  sau  contemporane)  ale  Tâlcuirii  la  Evanghelii  a  Sfântului  Teofilact.  Apoi 
forma  finală  a  diortosirii  a  fost  confruntată  şi  comparată  din  nou  cu  ediţia 
originală  de  la  1805,  făcându-se  astfel  o  ultimă  verificare  asupra  muncii 
întreprinse.  Ne-am  străduit  să  întrebuinţăm  instrumentele  lingvistice  astfel 
încât  profunzimea  şi  ţinta  duhovnicească  a  tâlcuirii225  să  nu  fie  deloc  păgubită, 
cu  atât  mai  mult  cu  cât  în  tălmăcirea  Cuvioşilor  nemţeni  se  cuprinde  un 
adevărat  tezaur  de  duhovnicie  şi  de  limbă  românească  veche.  Bogăţia 
materialului  lexico-semantic,  articulat  într-o  topică  flexibilă  cu  nuanţă 
retoric-cliscursivă  este  specifică  textelor  cu  caracter  omiletic  din  literatura 
noastră  veche.  Ne-am  dorit  ca  prin  munca  de  diortosire  să  nu  umbrim  şi  să 
nu  păgubim  limba  Tâlcuirii,  care  este  plină  de  frumuseţe,  vitalitate  şi  adâncime, 
păstrând  înţelesurile  adânci  ale  graiului  bisericesc.  Din  această  pricină,  au 
fost  evitate  cu  totul  neologismele,  fiind  păstrate  mai  toate  cuvintele  vechi 
carepână  astăzi  sunt  întrebuinţate  în  textele  bisericeşti  şi  liturgice. 

In  ce  priveşte  redactarea  şi  structurarea  conţinutului  lucrării,  sunt 
necesare  mai  multe  precizări. 

Atât  viaţa  Sfântului  Matei  scrisă  pe  scurt  de  Sfântul  Sofronie,  cât  şi 
cea  scrisă  de  Sfântul  Mucenic  Dorotei,  au  fost  înlocuite  cu  viaţa  Sfântului 
Apostol  Matei,  scrisă  pe  larg  şi  publicată  în  Vieţile  Sfinţilor  -  ediţia  îngrijită 
de  Părintele  Ioanichie  Bălan. 


225  Vezi  tâlcuirea  Sfântului  Teofilact  la  Matei  5, 13. 


128 


„Capetele  Evangheliei"  (care  nu  sunt  altceva  decât  titlurile  capitolelor) 
prezente  în  ediţia  1805,  au  fost  trecute  de  noi  în  cadrul  Cuprinsului,  iar  titlului 
fiecărui  capitol  din  ediţia  de  faţă  i-am  subordonat  printr-o  notă  titlul  original 
al  capitolului  din  ediţia  1805.  Pentru  înlesnirea  unei  priviri  de  ansamblu 
asupra  structurii  Evangheliilor,  s-a  alcătuit  la  fiecare  Evanghelie  o  Scară  a 
întocmirii.  Aici  sunt  înfăţişate  în  idei  rezumative  toate  cele  prezentate  în 
capitolele  Evangheliilor,  fiind  indicate  şi  versetele  corespunzătoare. 

în  ce  priveşte  textul  Sfintelor  Evanghelii,  acesta  a  fost  actualizat  după 
ediţia  sinodală  a  Sfintei  Scripturi  din  anul  1988,  deoarece  această  ediţie  a 
cunoscut  după  1989  mai  multe  reeditări  şi  se  bucură  în  momentul  de  faţă 
de  cea  mai  larga  răspândire  în  rândul  credincioşilor.  Acolo  unde  există 
deosebiri  între  versetele  tâlcuite  în  ediţia  de  Ia  1805  şi  ediţia  mai  sus 
pomenita,  diferenţele  sunt  precizate  prin  numeroase  note. 

Pentru  a  înlesni  o  vedere  unitară  asupra  întregii  tâlcuiri  a  Sfântului 
Teofilact  la  Evanghelii,  dar  şi  asupra  întregii  Scripturi  prin  intermediul 
tâlcuirii,  am  subordonat  fiecărui  verset  (sau  grup  de  versete)  trimiterile 
biblice  prezente  în  ediţia  din  1805,  cumulându-Je  cu  cele  din  ediţia  din  1988 
a  Sfintei  Scripturi.  Aceste  trimiteri  au  fost  confruntate  şi  îmbogăţite  cu  cele 
din  ediţia  Noului  Testament  comentat  al  IPS  Bartolomeu  Valeriu  Anania. 

Scoliile  şi  însemnările  Cuvioşilor  Gherontie  şi  Grigorie  sunt  marcate 
prin  note  precedate  dc  indicaţia:  [1805].  Toate  celelalte  note  şi  însemnări 
aparţin  ediţiei  dc  faţă. 

_ Pentru  înlesnirea  utilizării  acestei  tâlcuiri,  în  antetul  fiecărei  pagini 

este  indicat  numărul  capitolului  din  Evanghelie;  înaintea  fiecărui  verset 
(sau  grup  de  versete)  este  indicat  capitolul  şi  numărul  versetului,  iar  în 
alcătuirea  indicilor  nu  s-a  făcut  trimitere  la  numărul  de  pagină,  ci  la  versetul 
sau  grupul  de  versete  tâlcuite. 

Referinţele  biblice  din  textul  tâlcuirii  sunt  cele  din  ediţia  1805,  însă  acestea 
au  fost  completate  cu  trimiteri  scripturistice  la  toate  textele  citate  în  cadrul 
tâlcuirii  şi  care  nu  sunt  identificate  în  traducerea  Cuvioşilor  Gherontie  şi 
Grigorie.  Toate  referinţele  biblice  din  textul  tâlcuirilor  au  fost  sistematizate 
într-un  Indice  scrip  turistic.  Pentru  o  orientare  tematică  în  cadrul  Tâlcuirii,  s-a 
alcătuit  un  Indice  rea!  şi  onomastic  prin  intermediul  căruia  cei  interesaţi  vor 
putea  afla  grabnic  care  este  învăţătura  Sfântului  Teofilact  privitor  la  diferite 
teme-  S-a  alcătuit,  de  asemenea,  un  Indice  al  numelor  proprii  tâlcuite  de  către 
Sfântul  Teofilact  şi  un  Indice  al  referinţelor  evanghelice  uşor  de  reţinut  sau  care 
sunt  întrebuinţate  deseori.  Acesta  din  urmă  ne  poate  fi  foarte  util  celor  care  nu 
cunoaştem  integral  textul  Evangheliei,  ci  doar  am  reţinut  anumite  pasaje  prin 
intermediul  lecturilor  particulare  sau  a  citirilor  din  timpul  sfintelor  slujbe. 


129 


Acestor  indici  ii  se  alătură  în  acest  volum  al  Tâlcuirii  Sfintei  Evanghelii  de 
la  Matei  şi  câteva  anexe  editoriale:  (1)  Zilele  de  prăznuire  ale  Sfinţilor  Apostoli ; 

(2)  Despre  tâlcuirea  versetelor  46-50  din  capitolul  12  al  Evangheliei  de  la  Matei; 

(3)  A  treia  sută  a  capetelor  despre  dragoste  ale  Sfântului  Maxim  Mărturisitorul  - 
capetele  21-36;  (4)  Cuvânt  al  Sfântului  loan  Damaschin,  despre  venirea  lui 
Antihrist;  (5)  Cuvântai  Sfântului  Efrcm  Şirul,  pentru  a  Doua  Venire  a  Domnului, 
sfârşitul  lumii  şi  venirea  lui  Antihrist;  (6)  Câteva  rugăciuni  din  rătiduiala  liturgică 
a  Triodului  -  Duminica  înfricoşătoarei  Judecăţi;  (7)  Vedenia  Sfântului  Nifon, 
Episcopul  Constanţianei,  despre  înfricoşătoarea  Judecată. 

Ne-am  străduit  ca  prin  tot  aparatul  auxiliar,  Tâlcuirea  la  Evanghelii  să 
devină  un  instrument  util  în  strădania  de  înţelegere  şi  propovăduire  a 
Cuvântului  lui  Dumnezeu,  dar  mai  cu  seamă  şi  întâi  de  toate  ne  dorim  ca 
acesta  să  fie  un  sprijin  real  pentru  cei  care  se  sârguiesc  să  fie  cu  luare  aminte 
în  viaţa  lăuntrică.  Motivaţia  care  a  stat  la  baza  alcătuirii  indicilor  este  un 
cuvânt  al  Sfântului  Ignatie  Briancianinov,  prin  care  ne  învaţă  aşa:  „Ţi-a  venit 
în  minte  un  gând  bun?  Opreşte-te!  în  nici  un  caz  nu  te  gândi  să-l  pui  în 
practică  fără  a-1  examina,  fără  a  medita  Simţi  în  inimă  vreo  înclinaţie  bună? 
Opreşte-te!  Nu  te  lăsa  dus  de  ea.  Consultă  Evanghelia.  Vezi  dacă  gândul  tău 
cel  bun,  înclinaţia  ta  cea  bună  sunt  conforme  cu  sfintele  învăţături  ale 
Domnului.  Vei  vedea  foarte  repede  că  nu  există  nici  o  legătură  între  binele 
evanghelic  şi  binele  firii  omeneşti  căzute.  Binele  firii  noastre  căzute  este 
amestecat  cu  răul,  de  aceea  el  însuşi  a  devenit  rău,  după  cum  o  mâncare 
delicioasă  şi  sănătoasă  devine  otravă  când  este  amestecată  cu  aceasta"226. 

Cei  care  iau  aminte  la  acest  cuvânt  al  Sfântului  Ignatie  vor  înţelege  că 
aceşti  indici  sunt  de  neapărată  trebuinţă,  atât  din  pricina  împrăştierii  minţii, 
datorată  feluritelor  pricini,  cât  şi  din  cauza  neputinţei  şi  uitării,  cărora,  ca  unii 
ce  suntem  oameni,  toţi  ne  supunem  într-o  măsură  mai  mare  sau  mai  mică. 

Unele  adnotări  din  ediţia  de  faţă  cuprind  lămuriri  asupra  textului, 
dar  şi  câteva  pasaje  din  unele  scrieri  ale  Părinţilor  filocalici.  Aceste  pasaje 
patristice  nu  au  scopul  de  a-i  exalta  pe  cititori  punându-le  înainte  cuvinte 
şi  învăţături  ale  Sfinţilor,  ci  întâi  de  toate  completează  şi  dezvoltă  tâlcuirea 
Sfântului  Teofilact,  dar  deopotrivă  nc  arată  şi  cât  este  de  mică  măsura 
duhovnicească  a  celor  care  trăim  în  aceste  vremuri.  în  privinţa  citirii 
sfintelor  cuvinte.  Sfântul  Nil  Sorski  C1433-+1508)  scria:  „Cei  împovăraţi 
de  multe  păcate  şi  bântuiţi  de  patimi  sunt  nevrednici  chiar  şi  să  audă 
asemenea  cuvinte.  însă,  punându-ne  nădejdea  în  harul  lui  Dumnezeu, 


226  Sfântul  Ierarh  Ignatie  Briancianinov,  Fărâmiţările  Ospăţului,  ed.  EOR,  Alba  lulia, 
caD.  VII.  o.  24. 


130 


suntem  îndemnaţi  să  ţinem  cuvintele  sfintelor  scrieri  în  minţile  noastre, 
ca  măcar  să  sporim  în  conştiinţa  decăderii  în  care  umblăm"227. 

înţelegem  de  aici  că  apropierea  noastră  de  sfintele  cuvinte  se  poate 
face  numai  prin  rugăciune  şi  prin  citire  cu  luare  aminte.  Din  această  pricină, 
am  aşezat  în  primele  pagini  ale  acestei  cărţi  Rugăciunea  înainte  de  citirea 
din  Sfintele  Cărţi  alcătuită  de  către  Sfântul  Ioan  Gură  de  Aur.  Fiind  aşezată 
astfel,  cititorul  o  va  găsi  foarte  uşor  de  fiecare  dată  când  va  dori  să  citească 
din  Tâlcuirea  Evangheliei. 

Prin  zăbovirea  în  rugăciune  şi  prin  împlinirea  poruncilor  evanghelice 
vom  dobândi  luare  aminte  şi  vom  înţelege  cu  adevărat  cele  care  se  petrec 
în  viaţa  noastră  lăuntrică  şi  neîndoielnic  este  că  vom  pricepe  şi  pruncia 
duhovnicească  în  care  se  află  creştinătatea  zilelor  noastre. 

într-un  articol  al  său,  intitulat  Cuvinte  pentru  „vremea  de  pe  urmă"229, 
academicianul  Virgil  Cândea  ne  spunea  că  astăzi  mai  mult  ca  oricând 
învăţăturile  Sfinţilor  ne  sunt  foarte  la  îndemână,  deoarece  „cărţile  lor  cu 
greu  obţinute,  tălmăcite,  copiate  în  trecut,  ne  aşteaptă,  colbuite,  pe  rafturi, 
sau  ne  îmbie  în  ediţii  frumos  tipărite  şi  accesibile  în  librării,  la  pangar  sau 
în  chioşcuri,  pe  uliţe  şi  în  pieţe", 

între  aceste  cărţi  se  numără  şi  Tâlcuirea  celor  patru  Evanghelii  a  Sfântului 
Teofilact,  care  nădăjduim  să  nu  devină  o  carte  „colbuită"  din  pricină  că  se 
află  pe  rafturile  bibliotecilor  şi  nu  este  cercetată  de  nimeni.  Transcriind 
din  chirilică  textul  tâlcuirii  de  la  1805,  am  putut  vedea  că  pe  numeroasele 
file  ale  cărţii  de  acum  două  veacuri  sunt  presărate  multe  picături  de  ceară, 
care  ne  spun  în  chip  tainic  că  această  Tălcuire  a  fost  pricină  de  sfinte 
privegheri.  De  aceea,  se  cuvine  să  ne  aducem  aminte  de  neamul  din  care 
ne  tragem  şi  să  nu  uitam  că  la  înfricoşătoarea  Judecată  în  sânul  neamului 
românesc  ne  vom  afla  dimpreună  cu  toţi  înaintaşii  noştri  care  şi-au  sfinţit 
viaţa  prin  împlinirea  poruncilor  şi  prin  dragostea  cea  nemincinoasă  a 
Evangheliei.  După  aceste  porunci  vor  fi  judecate  toate  veacurile,  toate 
neamurile  şi  fiecare  dintre  noi  în  parte. 

Mulţumind  tuturor  celor  ce  s-au  sârguit  şi  au  trudit  în  felurite  chipuri 
slujind  această  carte,  nădăjduim  către  Domnul,  Cel  Care  nimic  nu  trece 
cu  vederea  şi  poate  să  răsplătească  prin  belşug  de  daruri  şi  milostivire. 
Purtării  Sale  de  grijă  din  dragostea  pentru  om,  datorăm  orice  lucru  bun, 
după  cum  ni  se  spune  şiîn  Cuvântul  către  cititor  al  Cuvioşilor  Gherontie  şi 
Grigorie:  „Deci,  toţi  cei  ce  voiţi  să  vă  faceţi  fii  ai  zilei  şi  ai  luminii  şi  să  nu 


227  Cf.  Cuviosul  Paisie  de  la  Neamţ,  Autobiografia  unui  stareţ,  ed,  Ddsis,  Sibiu,  1996,  p.  15. 

228  în  revista  Schimbam  ta  faţă,  nt  3, 1997,  p.  1. 


131 


umblaţi  întru  întunericul  neştiinţei;  toţi  cei  ce  voiţi  să  aveţi  viaţa  Domnului, 
ca  o  oglindă  înaintea  ochilor  voştri  celor  sufleteşti,  şi  după  dânsa  să  urmaţi; 
toţi  cei  ce  voiţi  să  ştiţi  tainele  întrupării  Domnului,  şi  dogmele  credinţei 
noastre,  ca  să  puteţi  da  răspuns,  după  cuvântul  Apostolului,  pentru 
credinţa  cea  dintru  voi;  toţi  cei  ce  voiţi  să  vă  povăţuiţi  la  calea  mântuirii  şi 
să  nu  vă  poticniţi  în  prăpăstiile  pierzării,  primiţi-o  cu  bucurie  şi  o  cetiţi  cu 
osârdie,  mulţumind  lui  Dumnezeu  Celui  Ce  a  iconomisit  de  a  dobândit  şi 
Neamul  nostru  această  vistierie". 

înainte  de  a  încheia,  vom  cere  iarăşi  iertare  tuturor  cititorilor,  punând 
înainte  o  parte  din  cuvintele  tipografilor  ediţiei  din  1805:  „Iar  cei  ce  v-aţi 
învrednicit  cu  luminarea  minţii,  a  privi  în  oglinda  darului,  bucuraţi-vă 
întru  Domnul.  Şi  orice  greşeală  veţi  afla,  îndreptaţi-o  cu  duhul  blândeţelor, 
că  întru  îndelungată  vreme  săvârşindu-se  acest  lucru  de  suflet  folositor, 
ştim  că  şi  greşeli  vom  fi  făcut:  unele  pentru  multa  osteneală,  fiind  firea 
îngreuiată,  iar  altele  pentru  supărarea  nopţii,  căci  şi  noaptea  de  multe  ori 
o  am  avut  în  loc  de  zi.  Cu  plecăciune,  dară,  ne  rugăm  ca  să  ne  iertaţi,  căci 
şi  noi  oameni  suntem  cuprinşi  de  slăbiciunea  firii,  care  nu  lasă  pe  nici  un 
om  a  fi  fără  de  greşeală". 

Fie,  dar,  ca  toţi  dimpreună,  iertându-ne  unii  pe  alţii,  să  păzim  dragostea 
lui  Dumnezeu  şi  prin  aceasta  fiind  şi  noi  „păziţi  de  Dumnezeu  "229,  cu  frica, 
cu  credinţă  şi  cu  inimă  curată  să  ne  apropiem  de  Sfintele  Taine  ale  lui 
Hristos,  care  ne  vor  îrtnoi  în  înfrăţirea  veselitoare  şi  veşnică  cu  toţi  cei 
mântuiţi.  Iar  dacă  acest  lucru  se  va  săvârşi  prin  fapte,  în  chip  tainic  Sfântul 
Teofilact  va  revărsa  şi  asupra  noastră  binecuvântarea  sa230,  zicând:  „Fie  ca 
Dumnezeu,  al  Căruia  eşti  şi  Care  te  are,  să  te  păzească  de  tot  răul  şi 
nenorocirea,  sa  te  judece  cu  dreptate  după  milele  Sale  desăvârşite  şi,  când 
tu  vei  fi  devenit  mirosul  bunei  miresme  a  lui  Hristos,  El  să  te  înalţe  pe 
altarul  ceresc  şi  să  facă  din  tine  cădelniţă  înţelegătoare,  ca  să  dăruieşti  ca 
jertfă  toate  darurile  mâinilor  şi  lucrărilor  tale  şi  ca  ardere  de  tot  să  aduci 
mireasma  bineplăcutâ  şi  bineprimită  a  tuturor  virtuţilor  tale". 


229  „Teofilact"  înseamnă  „păzit  de  Dumnezeu". 

230  Sfântul  Teofilact  încheia  cu  această  binecuvântare  una  dintre  scrisorile  sale  către 
fosta  împărăteasă  Maria  (cf.  P.  Gautier,  Theophylacte  d'Achrida  -  Letires,  Tesalonic,  1986, 
pp.  140-141). 


VIAŢA  SFÂNTULUI  APOSTOL 
ŞI  EVANGHELIST  MATEI* 

Fiul  lui  Dumnezeu,  Unul  fără  de  păcat.  Care  a  venit  pe  pământ  cu 
asemănare  omenească,  să  mântuiască  pe  oamenii  cei  păcătoşi,  trecând  prin 
Capernaum  a  văzut  un  orn  şezând  la  vamă,  care  se  chema  Matei  şi  a  zis 
către  dânsul:  „Vino  după  Mine!"  (Matei  9, 9).  Vameşul,  auzind  aceasta  nu 
numai  cu  urechile  trupeşti,  ci  şi  cu  cele  sufleteşti,  îndată  s-a  sculat  de  la 
vamă  şi,  lăsând  toate,  a  urmat  pe  Hristos;  apoi  Domnul  a  intrat  în  casa  lui, 
iar  Matei  I-a  făcut  ospăţ.  Acolo  s-au  adunat  la  Matei  vecinii  lui,  prietenii 
lui  şi  mulţi  cunoscuţi,  vameşi  şi  păcătoşi  şi  au  şezut  împreună  cu  Hristos 
şi  cu  ucenicii  Lui.  Deci,  s-a  întâmplat  să  fie  acolo  farisei  şi  păcătoşi;  aceştia, 
şezând  împreuna  cu  păcătoşii,  au  zis  către  ucenici  Lui:  „pentru  ce, 
învăţătorul  vostru  mănâncă  şi  bea  cu  păcătoşii  şi  cu  vameşii?"  (Matei 
9, 11).  Iar  Domnul,  auzind  cuvintele  lor  a  zis  către  dânşii:  „Nu  trebuie 
doctor  celor  sănătoşi,  ci  bolnavilor,  că  n-am  venit  să  chem  la  pocăinţă 

*  Vezi  Vieţile  Sfinţilor  pe  luna  noiembrie,  ed.  Episcopiei  Romanului  şi  Huşilor,  1993,  pp. 
307-311. 


333 


pe  cei  drepţi,  ci  pe  cei  păcătoşi"  (Matei  9, 12-13).  Din  acea  vreme  Sfântul 
Matei  s-a  făcut  ucenic  şi  următor  al  lui  Hristos  şi  s-a  învrednicit  a  fi  cinstit 
între  cei  doisprezece  Apostoli. 

Acest  sfânt  era  fiul  lui  Alfeii  şi  frate  cu  Iacob,  iar  de  către  ceilalţi 
Evanghelişti  era  numit  Levi  al  lui  Alfeu.  Pentru  aceea,  vrând  să  acopere 
viaţa  lui  de  vameş,  pentru  cinstea  apostoliei,  l-au  numit  cu  nume  puţin 
cunoscut,  adică  Levi  al  lui  Alfeu.  Iar  Sfântul  Matei,  în  Evanghelia  sa,  scriind 
însuşi  despre  sine,  din  multă  smerenie,  arată  pe  faţă  tuturor  numele  său, 
numindu-se  Matei  şi  povestind  înaintea  tuturor  viaţa  sa  de  mai  înainte, 
neruşinându-se  a-şi  mărturisi  păcatele  sale. 

Iar  după  primirea  Sfântului  Duh,  Sfântul  Matei,  mai  înainte  decât  toţi 
ceilalţi  a  scris  Evanghelia  în  limba  evreiască,  pentru  evreii  care  crezuseră; 
şi  a  scris-o  după  opt  ani  de  la  înălţarea  Domnului,  propovăduind  această 
Evanghelie  prin  multe  ţări.  Căci  a  străbătut  Parţia  şi  Midia,  binevestind 
pe  Hristos.  Apoi  a  înconjurat  toată  Etiopia,  unde  îi  căzuseră  sorţii,  ţară  pe 
care  a  luminat-o  cu  lumina  înţelegerii  Sfintei  Evanghelii.  Iar,  mai  la  sfârşit, 
fiind  povăţuit  de  Sfântul  Duh,  a  venit  în  ţinutul  mâncătorilor  de  oameni, 
la  o  seminţie  neagră  la  chip  şi  cu  nărav  de  fiară  şi  a  intrat  într-o  cetate  ce  se 
chema  Mirmenia,  unde,  întorcând  către  Domnul  câteva  suflete,  le-a  pus 
episcop  pe  Plafon,  următorul  său  şi  a  zidit  o  biserică  mică.  Iar  el  s-a  suit 
pe  un  munte  care  era  în  apropiere  şi  a  petrecut  pe  acest  munte  în  post, 
rugându-se  lui  Dumnezeu  cu  sârguinţă,  pentru  întoarcerea  acelui  neam 
necredincios. 

Atunci  i  S-a  arătat  Domnul  în  chip  de  tânăr  preafrumos,  având  în 
mâna  Sa  un  toiag.  Apoi,  dând  pace  Apostolului,  a  întins  dreapta  Sa,  dându-i 
acel  toiag  şi  poruncindu-i  să  se  coboare  din  munte  şi  să  înfigă  toiagul 
înaintea  uşii  bisericii  celei  zidite,  „Căci  degrab  -  i-a  zis  Domnul  -  se  va 
înrădăcina  şi  va  creşte  copac  înalt,  cu  puterea  Mea  şi  va  aduce  multă  roadă, 
în  trecând  cu  mulţimea  şi  cu  dulceaţa  toate  celelalte  roade.  Iar  din  rădăcina 
lui  va  curge  izvor  de  apă  curată  şi,  dacă  mâncătorii  de  oameni  se  vor  spăla, 
vor  deveni  albi;  şi  cei  ce  vor  gusta  din  roada  lui  vor  lepăda  năravurile  cele 
de  fiară  şi  vor  fi  oameni  blânzi  şi  buni". 

Sfântul  Matei,  luând  toiagul  din  mâna  Domnului,  a  coborât  din  munte, 
mergând  în  cetate  să  facă  ceea  ce  i  s-a  poruncit.  Iar  ighemonul  acelei  cetăţi, 
anume  Flavian  avea  o  femeie  şi  un  fiu,  care  erau  chinuiţi  de  diavoli.  Aceştia, 
întâmpinând  în  cale  pe  Apostol  au  strigat  în  urma  lui  cu  glasuri  sălbatice, 
înfricoşându-1  şi  zicând:  „cine  te-a  trimis  pe  tine  aici  cu  acel  toiag  pentru 
pierderea  noastră?"  Iar  el,  certând  duhurile  necurate  le-a  izgonit.  Apoi,  cei  ce 
s-au  tămăduit  s-au  închinat  Apostolului  şi  au  mers  după  dânsul  cu  bucurie 


134 


înştiinţându-se  episcopul  Platon  de  venirea  lui,  l-a  întâmpinat  cu 
clerul.  Apoi,  intrând  în  cetate  şi  apropiindu-se  de  biserică,  a  făcut  precum 
îi  era  poruncit:  a  înfipt  toiagul  cel  dat  lui  de  ia  Domnul  şi  îndată  înaintea 
tuturor  s-a  făcut  toiagul  copac  mare,  dând  ramuri  cu  o  mulţime  de  frunze 
şi  s-au  arătat  roade  într-însul  foarte  frumoase,  mari  şi  dulci  şi  izvor  de  apă 
a  curs  din  rădăcina  lui. 

Atunci  s-au  minunat  toţi  cei  ce  priveau  la  această  minune,  pentru  că  toată 
cetatea  se  strânsese  la  o  minune  ca  aceasta,  mâncând  poame  dulci  din  acest 
pom  şi  bând  apă  curată.  Iar  Sfântul  Apostol  Matei,  stând  la  un  loc  înalt 
propovăduia  cuvântul  lui  Dumnezeu  în  limba  poporului  ce  se  adunase  acolo. 
Deci,  îndată,  toţi  au  crezut  în  Domnul,  iar  Apostolul  î-a  botezat  în  acel  izvor 
făcător  de  minuni.  Mai  întâi  a  botezat  pe  femeia  ighemonului,  pe  care  o 
izbăvise  de  duhul  cel  viclean,  împreună  cu  fiul  său;  pe  urmă,  pe  tot  poporul 
care  a  crezut  în  Hristos.  Iar  toţi  mâncătorii  de  oameni,  care  se  botezau,  după 
cuvântul  Domnului  ieşeau  din  apă  luminaţi  la  faţă,  apoi  câştigau  albire  şi 
frumuseţe  nu  numai  trupească,  ci  şi  sufletească,  lepădând  negreala  de  arap  şi 
îmbrăcându-se  întru  Hristos,  omul  cel  nou. 

înştiinţându-se  de  aceasta  ighemonul,  mai  întâi  s-a  bucurat  de 
tămăduirea  soţiei  şi  a  fiului  său.  După  aceea,  îndemnându-1  diavolul,  s-a 
mâniat  asupra  Apostolului,  pentru  ca  tot  poporul,  părăsind  zeii,  alerga  la 
dânsul  -  de  aceea  şi  a  cugetat  să-l  omoare.  Dar,  în  acea  noapte  Mântuitorul 
S-a  arătat  Apostolului,  poruncindu-i  a  îndrăzni  către  El  şi  făgăduindu-i 
că  va  fi  împreună  cu  dânsul  în  mâhnirea  care-i  va  veni.  Deci,  făcându-se 
ziuă,  pe  când  Apostolul  cânta  în  biserică  laude  lui  Dumnezeu  împreună 
cu  cei  credincioşi,  ighemonul  a  trimis  patru  ostaşi  să-l  prindă,  însă  aceia, 
când  au  ajuns  la  biserica  Domnului,  îndată  i-a  cuprins  un  întuneric,  încât 
abia  au  putut  să  se  întoarcă  înapoi. 

Atunci,  fiind  întrebaţi  de  ce  n-au  adus  pe  Matei,  au  răspuns:  „Am  auzit 
glasul  lui  vorbind,  dar  n-am  putut  să-l  prindem".  Deci,  mâniindu-se 
ighemonul,  a  trimis  ostaşi  mai  mulţi  cu  arme,  poruncindu-le  să  aducă  pe 
Apostol  cu  sila,  şi  de  se  va  împotrivi  cineva,  nelăsând  să-l  ia  pe  acela,  să-l 
taie  cu  sabia  Dar  şi  această  socoteală  a  râtnas  fără  izbândă.  Căci,  pe  când  se 
apropiau  de  biserică,  a  strălucit  o  lumină  cerească  asupra  Apostolului,  spre 
care  ostaşii  neputând  a  căuta,  s-au  umplut  de  frică  şi,  aruncând  armele,  au 
fugit;  apoi,  întorcându-se,  au  spus  ighemonului  cele  ce  s-au  făcut. 

Auzind  ighemonul,  s-a  mâniat  foarte  tare  şi  s-a  dus  cu  toată  mulţimea 
slugilor  sale,  vrând  ca  singur  să  prindă  pe  Apostol.  însă,  când  s-a  apropiat  de 
dânsul,  îndată  a  orbit  şi  căuta  un  sprijinitor.  Apoi  a  început  a  ruga  pe  Apostol 
să-i  ierte  păcatul  şi  să-i  lumineze  ochii,  iar  Apostolul,  făcând  semnul  Sfintei 


135 


Cruci  peste  ochii  lui,  i-a  dăruit  vederea  Dar  ighemonul,  văzând  cu  ochii  cei 
trupeşti,  însă  nu  şi  cu  cei  sufleteşti  -  căci  l-a  orbit  răutatea  lui  -  n-a  crezut  că 
ar  fi  puterea  lui  Dumnezeu,  ci  vrăjitorie  Apoi,  luând  pe  Apostol  de  mână,  îl 
ducea  în  curtea  sa,  ca  şi  cum  ar  fi  vrut  să-l  cinstească,  iar  în  inima  sa  cugeta 
cele  viclene,  vrând  să  ardă  în  foc  pe  Apostolul  Domnului,  ca  pe  un  vrăjitor. 

Apostolul,  văzând  tainele  inimii  lui  şi  înţelegând  gândurile  cele  viclene, 
l-a  mustrat,  zicând:  „Prigonitorule  şi  vicleanule,  de  ce  nu  săvârşeşti  lucrul 
pe  care  l-ai  cugetat  asupra  mea?  Fă  ceea  ce  au  pus  diavolii  în  inima  ta,  căci, 
precum  vezi,  sunt  gata  să  rabd  toate  pentru  Dumnezeul  meu".  Atunci, 
ighemonul  a  poruncit  ostaşilor  să-l  ia  pe  Sfântul  Matei  şi,  punându-1  pe 
pământ,  să-l  întindă  cu  faţa  în  sus  şi  să-i  pironească  mâinile  şi  picioarele  de 
pământ.  Făcându-se  aceasta,  după  porunca  chinuitorului,  slugile  au  adunat 
mulţime  de  viţe  şi  vreascuri;  apoi  au  adus  smoală  şi  pucioasă  şi  toate  acestea 
punându-le  deasupra  Sfântului  Matei,  le-au  aprins.  Aprinzându-se  focul 
cu  văpaie  mare,  toţi  credeau  că  Apostolul  lui  Hristos  va  fi  ars.  Dar,  o,  minune ! 
îndată  s-a  prefăcut  focul  acela  în  răcoreală  şi  văpaia  în  rouă,  iaT  Sfântul 
Matei  a  rămas  viu,  slăvind  pe  Dumnezeu. 

Văzând  aceasta,  tot  poporul  s-a  înspăimântat  de  o  asemenea  minune  şi 
a  lăudat  pe  Dumnezeul  Apostolului.  Iar  judecătorul  s-a  mâniat  mai  mult, 
în  loc  să  cunoască  puterea  lui  Dumnezeu,  care  a  păzit  viu  şi  nevătămat  de 
foc  pe  propovăduitorul  lui  Hristos  şi  grăia  asupra  dreptului  fărădelegi, 
numindu-1  vrăjitor  şi  zicând  că  vrăjile  au  stins  focul  şi  l-au  păzit  viu.  După 
aceea,  a  poruncit  să  adune  lemne  mai  multe,  viţe  şi  vreascuri  şi,  punându-le 
deasupra  lui,  să  le  aprindă,  iar  deasupra  să  toarne  smoală.  Apoi  a  adus  şi  pe 
zeii  săi  cei  de  aur,  în  număr  de  doisprezece  şi,  punându-i  în  jurul  focului,  îi 
chema  în  ajutor  pentru  ca  Sfântul  Matei,  cu  puterea  lor  să  nu  se  poată  izbăvi 
de  văpaie  şi  să  ardă  în  foc. 

Sfântul  Apostol,  fiind  în  văpaie  s-a  rugat  către  Domnul  Puterilor  ca  să 
arate  puterea  Sa  nebiruită,  să  vădească  neputinţa  zeilor  păgâneşti  şi  să 
ruşineze  pe  cei  ce  nădăjduiesc  spre  dânşii.  Şi  îndată  s-a  pornit  văpaia 
focului  înfricoşat  asupra  idolilor  de  aur  şi  s-au  topit  ca  ceara,  ba  încă  au 
ars  şi  mulţi  din  cei  necredincioşi,  care  stăteau  împrejur.  Iar  din  topirea 
idolilor  a  ieşit  un  şarpe  ca  de  foc,  care  mergea  după  ighemon,  vrând  să-l 
vatăme,  încât  nu-i  era  lui  cu  putinţă  a  fugi  şi  a  scăpa  de  frica  aceluia,  până 
ce  a  făcut  smerită  rugăminte  către  Apostol,  ca  să-I  izbăvească  din  acea 
nevoie.  Sfântul  Apostol  Matei  a  certat  focul  şi  îndată  s-a  stins  văpaia  şi  a 
pierit  asemănarea  şarpelui  cea  de  foc.  De  acum,  ighemonul  voia  să  scoată 
din  .foc  pe  Sfântul,  însă  el,  făcând  rugăciunea  cea  mai  de  pe  urmă,  şi-a  dat 
sfântul  său  suflet  în  mâinile  lui  Dumnezeu. 


136 


Atunci  judecătorul  a  poruncit  să  se  aducă  un  pat  de  aur  şi  să  se  pună 
pe  dânsul  cinstitul  trup  al  Apostolului,  care  fusese  scos  din  foc  nevătămat. 
Apoi,  învelindu-I  cu  veşminte  de  mare  preţ,  l-a  luat  pe  umeri  împreună 
cu  boierii  săi  şi  l-a  dus  în  curţile  sale.  Dar  el  nu  avea  credinţă  desăvârşită. 
De  aceea,  a  poruncit  să  facă  un  sicriu  din  fier  şi  punând  într-însul  trupul 
Sfântului  Apostol  Matei,  să-l  închidă  pretutindeni  cu  plumb  şi  să-l  arunce 
în  mare,  zicând  către  boierii  săi:  „Dacă  Cel  Ce  l-a  păzit  pe  Matei  întreg  în 
foc,  îl  va  păzi  pe  el  şi  de  înec,  apoi  cu  adevărat  Acela  este  Dumnezeu  şi 
Aceluia  ne  vom  închina,  lăsând  pe  toţi  zeii  noştri.  Care  n-au  putut  să  se 
izbăvească  de  arderea  focului". 

Fiind  aruncat  în  mare  sicriul  cel  de  fier  cu  cinstitele  moaşte,  noaptea  s-a 
arătat  Sfântul  Matei  episcopului  Plafon,  zicându-i:  „Duminică  să  mergi  la 
malul  mării,  care  este  spre  partea  răsăritului  de  la  curţile  domneşti  şi  să  iei 
de  acolo  moaştele  mele,  care  vor  fi  scoase  la  uscat".  Sculând u-se  episcopul, 
a  mers  Ia  mare  cu  o  mulţime  de  popor.  Ia  locul  arătat  şi  au  aflat  racla  cea  de 
fier  cu  moaştele  Sfântului  Apostol  Matei,  precum  i-a  vestit  Iui  în  vedenie. 

înştiinţându-se  despre  aceasta,  ighemonul  şi  boierii  săi  au  crezut  cu 
adevărat  în  Domnul  nostru  Iisus  Hristos,  mărturisindu-L  cu  glas  mare  a  fi 
Unul  adevăratul  Dumnezeu,  Care  a  păzit  pe  sluga  Sa,  Matei.  Apoi  ighe¬ 
monul,  căzând  înaintea  raclei  Sfântului  Apostol,  îşi  cerea  iertare  de  la  el 
pentru  greşeala  sa  şi  cu  osârdie  dorea  să  se  boteze.  Episcopul  Plafon, 
văzând  credinţa  voievodului  şi  rugămintea  lui  cea  cu  dinadinsul  şi 
învăţându-1  mult,  i-a  poruncit  să  intre  în  apa  Botezului.  Iar  atunci  când 
episcopul  a  pus  mâna  pe  capul  lui,  voind  să-i  dea  nume,  îndată  a  venit 
glas  de  sus,  zicând  aşa:  „nu  Flavian  să-l  numeşti,  ci  Matei". 

Astfel,  luând  voievodul  din  botez  numele  Apostolului,  s-a  sârguit  a  fi 
următor  al  faptelor  lui  apostoleşti.  Căci,  degrabă,  încredinţând  altuia  domnia 
sa,  s-a  lepădat  de  lumea  aceasta  deşartă  şi  se  sârguia  întru  rugăciuni  în 
biserica  iui  Dumnezeu.  Apoi  a  fost  învrednicit  rânduielii  preoţeşti  de  către 
Sfântul  Plâton,  episcopul.  Iar,  după  trei  ani,  murind  episcopul.  Sfântul  Matei 
s-a  arătat  în  vedenie  preotului  Matei,  celui  ce-şi  lăsase  domnia  şi  l-a  sfătuit 
să  primească  scaunul  episcopal,  după  fericitul  Plafon. 

Luând  episcopia  Matei  cel  nou,  bine  s-a  ostenit  în  bunavestire  a  lui 
Hristos  şi  pe  mulţi  întorcându-i  de  la  închinarea  la  idoli,  i-a  adus  către 
Dumnezeu.  Apoi,  vieţuind  ani  îndelungaţi  cu  plăcere  de  Dumnezeu,  s-a 
mutat  către  El,  stând  înaintea  scaunului  Lui  împreună  cu  Sfântul  Apostol 
şi  Evanghelist  Matei  şi  se  roagă  pentru  noi,  ca  să  fim  moştenitori  împărăţiei 
în  vecii  cei  nesfârşiţi.  Amin.  ■ 


TÂLCUIREA 
SFINTEI 
EVANGHELII 
DE  LA  MATEI 

SFÂNTUL  TEOFILACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIEI 


ÎNAINTECUVÂNTARE 


Acei  dumnezeieşti  bărbaţi  care  au  fost  mai  înainte  de  Lege,  nu  prin 
Scripturi  şi  cărţi  erau  învăţaţi  ci,  având  mintea  curată,  de  strălucirea 
Preasfântului  Duh  erau  luminaţi  şi  aşa  cunoşteau  căile  lui  Dumnezeu,  El 
însuşi  vorbindu-le  gură  către  gură.  întru  acest  chip  au  fost  Noe,  Avraam, 
Iov,  Moise. 

Dar,  după  ce  au  slăbit  oamenii  şi  s-au  făcut  nevrednici  de  a  fi  luminaţi 
şi  învăţaţi  de  către  Sfântul  Duh,  a  dat  iubitorul  de  oameni  Dumnezeu 
Scripturile,  ca  măcar  prin  acestea  să-şi  aducă  aminte  oamenii  de  voia  cea 
dumnezeiască.  întru  acest  chip  şi  Hristos  cu  Apostolii  faţa  către  faţă  a 
vorbit  şi  darul  Sfântul  Duh  l-a  trimis  Apostolilor  ca  să  le  fie  învăţător 
[povăţuitor] .  Dar,  de  vreme  ce  după  aceea  era  [primejdie]  să  răsară  eresuri 
şi  năravurile  noastre  [buna  rânduialâ]  să  se  strice,  a  binevoit  [Domnul]  să 
se  scrie  Evangheliile,  ca  dintru  acestea  învăţându-ne  adevărul,  să  nu  fim 
amăgiţi  de  minciuna  ereziilor,  nici  să  se  strice  cu  totul  năravurile 
[obiceiurile]  noastre. 

Şi  poate  de  aceea  ne-au  fost  date  patru  Evanghelii,  pentru  ca  dintru 
ele>  cele  patru  soborniceşti  fapte  bune  [virtuţi]  să  le  învăţăm:  bărbăţia, 
înţelegerea,  dreptatea  şi  întreaga  înţelepciune. 

Bărbăţia,  adică  cea  despre  care  zice  Domnul:  „Nu  vă  temeţi  de  cei  ce 
omoară  trupul,  iar  sufletul  nu  pot  să-I  omoare"  (Matei  10, 28). 


138 


înţelegerea,  când  sfătuieşte:  „Fiţi,  dar,  înţelepţi  ca  şerpii"  (Matei  10, 16). 

Dreptatea,  când  ne  învaţă:  „Precum  voiţi  să  vă  facă  vouă  oamenii, 
faceţi  şi  voi  asemenea"  (Luca  6,  31). 

Iar  întreaga  înţelepciune,  când  hotărăşte:  „Oricine  se  uită  la  femeie, 
poftind-o,  a  şi  săvârşit  adulter  cu  ea  în  inima  lui"1  (Matei  5,  28). 

încă  şi  în  alt  chip  sunt  patru  Evanghelii:  pentru  că  patru  sunt  stâlpii 
acestei  lumi,  iar  lumea  având  patru  părţi  -  Răsărit,  Apus,  Miazănoapte  şi 
Miazăzi  -  se  cuvenea  şi  stâlpii  să  fie  patru. 

Şi  încă,  patru  Evanghelii  sunt  pentru  că  pe  acestea  patru  le  cuprind: 
dogme,  porunci,  îngroziri  şi  făgăduinţe.  Iar  celor  ce  au  crezut  dogmelor  şi 
poruncile  au  păzit,  bunătăţile  cele  ce  vor  să  fie  li  se  făgăduiesc.  Iar  pe  cei 
ce  nu  au  crezut  dogmelor  şi  poruncile  nu  le-au  păzit,  cu  muncile  [caznele] 
ce  vor  sa  fie  îi  îngrozesc. 

1  Versetul  din  ediţia  de  la  1805  este:  „Cel  ce  a  căutat  la  muiere  spre  a  o  pofti  pe  ea, 
iată,  a  preacurvit  cu  dânsa  întru  inima  sa".  în  vechime,  cuvântul  muiere  desemna  ceea 
ce  înţelegem  azi  prin  femeie.  Din  păcate,  cel  dintâi  cuvânt  este  folosit  astăzi  cu  prisosinţă 
în  mod  peiorativ  sau  depreciativ,  pe  lângă  înţelesul  firesc  de  nevastă,  soţie,  avându-1  şi  pe 
cel  de  femeie  cu  apucături  urâte,  cală,  mahalagioaică.  Etimologic,  cuvântul  muiere  provine 
din  latinescul  mulier/mulieris.  Astăzi,  pentru  a  desemna  o  persoană  de  gen  feminin  este 
folosit  îndeobşte  cuvântul  femeie.  în  limba  română,  muiere  a  dat  şi  cuvântul  înmuiere,  care 
arată  şi  însuşirea  de  moale,  slab,  fără  de  tărie.  în  cuprinsul  Tâlcuirii  am  preschimbat  peste 
tot  muiere  cu  femeie,  socotind  că  nu  se  cuvine  a  nedreptăţi  firea  femeiască,  prin  care  toţi 
am  intrat  în  această  lume  văzută. 

în  urmă  cu  mai  mulţi  ani,  pe  când  trăia  Părintele  Sofronie  Saharov,  o  credincioasă  l-a 
întrebat:  „Ete  ce  în  convorbiri,  în  scrieri  şi  chiar  în  slujbele  Bisericii  sunt  mai  ad  esea  pomeniţi 
Sfinţii?  Este  oare  cu  neputinţă  ca  femeile  să  ajungă  la  sfinţenia  bărbaţilor  Sfinţi,  şi  din 
pricina  aceasta  se  vorbeşte  mai  mult  despre  Sfinţi  bărbaţi,  decât  despre  Sfinte  femei?" 
Dintru  adâncul  său  de  rugăciune.  Cuviosul  Sofronie  i-a  răspuns  acestei  femei:  „Noi,  bărbaţii, 
scriem  şi  vorbim  multe,  dar  în  realitate  mai  degrabă  femeile  sunt  acelea  care  îi  întrec  cu 
mult  pe  bărbaţi.  Cine  poate  să  ajungă  la  sfinţenia  Maicii  Domnului?  Gândeşte-te!  De  la 
începutul,  până  la  sfârşitul  vieţii  ei!  Sunt  momente  când  nu  suntem  vrednici  nici  măcar  să 
îi  rostim  numele.  O,  Maica  Domnului,  Preasfânta  noastră!  De  Dumnezeu  Născătoarea!  Şi 
ce  va  putea  spune  cineva  despre  Maria  Magdalena?  Ai  văzut  cât  de  mult  L-a  iubit  pe 
Hristos,  încât  a  devenit  întocmai  ca  şi  Apostolii.  Era  gingaşă  şi  puternică,  într-atât,  încât  ce 
bărbat  ar  putea  să  o  întreacă?  în  greutăţi  mari  şi  în  vremuri  grele,  cu  prigoane  şi  toate 
ameninţările. ..  Sau,  spune-mi,  ce  bărbat  â  ajuns  şi  a  împlinit  nevoinţa  Măriei  Egipteanca? 
Foarte  mare  pocăinţă,  mare  pocăinţă..."  (cf.  Dumitra  V.  Daviti,  Amintiri  despre  Stareţul 
Sofronie  de  Ia  Essex,  Mănăstirea  Piatra-Scrisă,  2002,  pp.  79-80).  Neîndoielnic  este  că  răspunsul 
Cuviosului  se  adresa  personal  acelei  femei  care  a  întrebat  şi  avea  şi  menirea  să  îi  fie  spre 
mângâiere  şi  îmbărbătare,  dar  putem  pricepe  foarte  uşor  că  învăţătura  dumnezeiescului 
Părinte  Sofronie  este  şi  cea  Bisericii  Ortodoxe.  Şi,  cu  adevărat,  una  este  fapta  bună  a 
bărbatului  şi  a  femeii. 


139 


Iar  „Evanghelie",  adică  „Bunăvestire"  se  numeşte,  pentru  că  ne 
vesteşte  lucruri  bune  şi  pline  de  bucurie:  iertarea  păcatelor,  îndreptare, 
suire  la  Ceruri  şi  punere  de  fiu  al  lui  Dumnezeu  [înfiere  dumnezeiască]. 

Ne  vesteşte  încă  şi  lesnirea  [uşurinţa]  dobândirii  lor.  Au  doară  noi  ne-am 
ostenit  pentru  câştigarea  acestor  bunătăţi?  Sau  dintru  ale  noastre  isprăvi  [fapte] 
pe  acestea  le-am  dobândit?  [Nu],  ci  cu  darul  şi  cu  iubirea  de  oameni  a  lui 
Dumnezeu  ne-am  învrednicit  de  atât  de  mari  bunătăţi. 

Iar  Evangheliştii  sunt  patru,  din  care  doi  -  Matei  şi  loan  -  au  fost  din 
ceata  celor  doisprezece,  iar  ceilalţi  doi  -  Marcu  şi  Luca  -,  din  cei  şaptezeci. 
[Dintre  aceştia  doi  de  la  urmă]  Marcu  a  fost  următor  şi  ucenic  al  Sfântului 
Petru,  iar  Luca,  al  lui  Pa  vel. 

Matei  este  cel  dintâi  care  a  scris  Evanghelia  sa  [şi  a  scris-o]  în  limba 
evreiască  -  pentru  cei  dintre  evrei  care  au  crezut  [în  Hristos]  -,  după  opt 
ani  de  la  înălţarea  Lui;  iar  loan  a  tălmăcit  această  Evanghelie  în  greceşte, 
precum  se  spune. 

Marcu  a  scris  [Evanghelia  sa]  după  zece  ani  de  la  înălţarea  Domnului, 
fiind  învăţat  [întru  toate]  de  Petru.  Iar  Luca  a  scris  Evanghelia  după 
cincisprezece  ani. 

Evanghelia  Sfântului  loan,  cel  prea  Bogoslov  [Teolog]  a  fost  scrisă  după 
treizeci  şi  doi  de  ani.  Se  spune  că  după  moartea  celor  trei  Evanghelişti, 
Sfântul  loan  a  cerut  să  i  se  aducă  cele  trei  Evanghelii  ale  lor,  ca  să  le  vadă 
pe  ele  şi  să  judece  [socotească]  dacă  s-au  scris  adevărat.  Şi  văzându-le  pe 
acestea  le-a  lăudat  foarte  pentru  adevărul  lor  şi,  primindu-le  şi  pe  ele,  a 
scris  şi  el  o  Evanghelie,  întru  care  a  arătat  pe  larg  ceea  ce  fusese  scris  în 
scurt  de  ceilalţi  Evanghelişti.  Din  această  pricină  a  şi  început  de  la 
Bogoslovie  [Teologie].  Şi,  fiindcă  ceilalţi  n-au  pomenit  de  Fiinţa  cea  mai 
înainte  de  veci  a  lui  Dumnezeu-Cuvântul,  el  a  bogoslovit  [teologhisit] 
pentru  aceasta,  ca  să  nu  fie  socotit  Cuvântul  lui  Dumnezeu  a  fi  om  de 
rând,  adică  fără  de  Dumnezeu  [fără  de  firea  dumnezeiască]. 

Căci,  [cu  adevărat].  Matei  numai  despre  fiinţa  cea  după  trup  a  lui 
Hristos  vorbeşte,  de  vreme  ce  scria  către  evrei,  pentru  care  era  de  ajuns  să 
li  se  spună  şi  să  înveţe  că  Hristos  este  din  Avraam  şi  din  David.  Şi  aceasta, 
din  pricină  ca  acela  dintre  evrei  care  a  crezut  în  Hristos  se  mângâie  şi  se 
odihneşte  când  află  că  lisus  se  trage  din  David. 

Dar,  poate  îmi  vei  zice:  oare  nu  era  de  ajuns  un  Evanghelist?  Ascultă, 
dar:  cu  adevărat  era  de  ajuns  unul,  dar  ca  să  se  arate  mai  mult  adevărul, 
pentru  aceasta  s-a  lăsat  a  se  scrie  patru  [Evanghelii].  Iar  când  vei  afla  că 
aceştia  patru  nu  au  stat  împreună,  nici  nu  s-au  sfătuit  unul  cu  altul,  ci 
fiecare  în  alt  loc  a  trăit,  dar  au  scris  ca  dintr-o  gură,  nu  te  vei  minuna,  oare. 


140 


de  adevărul  Evangheliei  şi  nu  vei  zice  că  de  Sfântul  Duh  s-au  grăit  [au 
fost  insuflate]? 

Şi  să  nu  spui  că  nu  se  unesc  [potrivesc]  întru  toate.  Că  nu  se  vede  ceva 
întru  care  nu  se  potrivesc.  Oare  a  zis  unul  că  S-a  născut  Hristos,  iar  altul 
că  nu  [S-a  născut]?  Sau,  unul  dintre  Evanghelişti  a  spus  că  Hristos  a  înviat, 
iar  altul  că  nu  a  înviat?  Să  nu  fie!  Pentru  că  întru  cele  de  temelie,  cu  totul 
se  potrivesc.  Iar  dacă  întru  cele  temeinice  nu  s-au  deosebit,  să  nu  te  miri 
că  în  cele  mărunte  par  că  se  deosebesc  -,  fiindcă  prin  aceasta  mai  puternic 
grăiesc  adevărul,  că  nu  întru  toate  s-au  unit  [se  potrivesc],  fiindcă  s-ar  fi 
crezut  că  Evangheliştii  au  scris  stând  împreună  şi  sfătuindu-se  unul  cu 
altul.  Dar  aşa,  întrucât  ceea  ce  a  lăsat  de-o  parte  unul,  găsim  scris  la  altul, 
pare  întrucâtva  că  se  deosebesc. 

Iar  acum,  să  începem  alcătuirea 


141 


Capitolul  1 

Cartea  neamului  lui  lisus  Hristos,  zămislirea, 
numele  şi  naşterea1 

1,  l *:  Cartea  neamului2 

(1, 1*)  Romani  9,  5 

Pentru  ce  n-a  zis  „viclenia"  sau  „cuvântul",  precum  Proorocii?  Căci 
aceia  aşa  începeau:  „Videnia  pe  care  a  văzut-o  Isaia"  şi  „Cuvântul  care  s-a 
făcut  către  Isaia"  (Isaia  1,1;  2,1).  Cauţi  a  te  învăţa  pentru  ce  [din  ce  pricină 
făceau  aceasta]?  Pentru  că  Proorocii  vesteau  pentru  cei  împietriţi  cu  inima 
şi  nesupuşi,  de  aceea  ziceau  că  este  videnie  dumnezeiască  şi  cuvânt  de  la 
Dumnezeu,  ca  să  înfricoşeze  norodul  şi  să  nu  fie  defăimate  cele  zise.  Dar 
Matei  a  grăit  către  oameni  credincioşi,  cu  bună  cunoştinţă  şi  supuşi,  şi  de 
aceea  n-a  început  precum  Proorocii. 

Sau,  pot  spune  şi  altceva:  Proorocii  gânditor  [cu  gândul]  vedeau  cele 
pe  care  le  grăiau  ca  închipuiri  arătate  prin  Sfântul  Duh  şi  de  aceea  le  şi 
numeau  videnii  [vederi  dumnezeieşti].  Dar  Matei  nu  cu  gândul  L-a  văzut 
pe  Hristos  şi  nu  în  închipuire  L-a  văzut  pe  El,  ci  în  chip  simţit  L-a  cunoscut, 
auzindu-L  şi  văzându-L  pe  El  în  trup.  Pentru  aceasta,  n-a  zis  „videnia 
[vederea  dumnezeiască]  pe  care  am  vazut-o"  -  adică  „închipuirea"  -,  ci  [a 
scris]  „Cartea  neamului". 

1,  lb:  Lui  lisus 

Numele  acesta,  „lisus"  nu  este  elinesc,  ci  evreiesc  şi  se  tălmăceşte 
„Mântuitor".  Pentru  că  evreieşte  „Iao"  înseamnă  mântuire. 

1,  lc:  Hristos 

„Hristoşi"  -  adică  „unşi"  -  se  numeau  împăraţii  şi  preoţii,  pentru  că 
erau  unşi  cu  untdelemn  sfinţit,  care  curgea  din  cornul  care  li  se  punea  pe 
cap  [asupra  capului]. 

1  în  ediţia  de  la  1805,  titlul  capitolului  este:  „Pentru  neamul  lui  Hristos 

2  [1805]  Aici,  în  loc  de  „Cartea  neamului"  lui  lisus  Hristos,  Sfântul  Ioân  Gură  de 
Aur  a  tradus  „Cartea  naşterii".  Iar  „carte"  numeşte  Evanghelistul  toată  Evanghelia  pe 
care  a  scris-o  el,  dar  s-ar  fi  iscat  nedumerire,  căci  această  carte  nu  cuprinde  numai  naşterea 
lui  lisus,  ci  toată  rânduiala  cea  după  trup  şi  petrecerea  Lui.  Cum,  dar,  se  numeşte  atunci 
„Cartea  naşterii"?  Şi,  pentru  a  dezlega  nedumerirea,  zice  Zigaben:  „Fiindcă  început  a 
toată  rânduiala  şi  al  petrecerii  Lui,  şi  începătură  şi  rădăcină  a  mântuirii  noastre  a  fost 
naşterea,  pentru  aceasta  de  la  partea  cea  mai  temeinică  a  fost  nuntită". 


142 


Capitolul  1 


SFÂNTUL  TEOFILACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIEI 


Deci,  Domnul  se  numeşte  Hristos,  adică  „Uns"  şi  ca  un  împărat  - 
pentru  că  a  împărăţit  peste  păcat  -  şi  ca  un  Preot  -  pentru  ca  S-a  adus  pe 
Sine  jertfă  pentru  noi  (Efeseni  5, 2). 

S-a  uns  încă  El  şi  după  adevăr  cu  untdelemnul  cel  adevărat,  adică  cu 
Sfântul  Duh,  pentru  că  cine  altul  avea  pe  Duhul,  precum  Domnul  [Hristos]  ? 
Că  întru  Sfinţi  darul  Sfântului  Duh  lucra,  iar  întru  Hristos  nu  darul  Duhului 
lucra  minunile,  ci  Hristos  împreună  cu  Duhul,  Care  este  deofiinţă  cu  El. 


1, 1*:  Fiul  lui  David 


(1,  l1'/  Psalm  131, 11/2  Faralipomena  17, 11  /  Luca  3,  31 


A  zis  „lui  Iisus"  şi,  ca  să  nu  crezi  că  despre  un  alt  Isus  vorbeşte,  a 
adăugat  „fiul  lui  David". 

Pentru  că  a  fost  şi  un  alt  Isus  vestit,  care  a  fost  voievod  [cârmuitor] 
după  Moise  şi  care  „al  lui  Navi"  se  numea  şi  nu  al  lui  David  (Iosua  1,  1), 
pentru  că  acesta  mai  înainte  de  David  a  fost  cu  multe  neamuri,  nefiind  el 
din  seminţia  lui  Iuda  din  care  se  trăgea  David,  ci  din  alta. 


1, 1‘:  Fiul  lui  Avraam.  „  , , , 

(I,  Vi  Luca  3, 34 

Pentru  care  pricină  a  [fost]  pus  mai  întâi  David,  chiar  înaintea  lui 
Avraam?  Pentru  că  la  evrei  mai  slăvit  a  fost  David  şi  pentru  că  vremea  în 
care  a  trăit  el  a  fost  mai  aproape  de  ei  decât  vremea  vieţuirii  lui  Avraam, 
iar  David  pentru  împărăţie  se  făcuse  mai  vestit.  Că  între  împăraţi,  acesta  a 
fost  cel  dintâi  care  a  bineplăcut  lui  Dumnezeu  şi  făgăduinţă  a  primit  de  la 
Dumnezeu  că  din  seminţia  lui  Se  va  ridica  Hristos  (Psalm  131, 11).  Drept 
aceea,  toţi  îl  numeau  pe  Hristos  „fiu  al  lui  David".  Că  precum  acela  i-a 
urmat  lui  Saul,  cel  lepădat  de  la  Dumnezeu  şi  urât,  aşa  şi  Hristos,  după  ce 
s-a  lipsit  Adam  de  împărăţia  şi  domnia  pe  care  o  avea  asupra  tuturor  -  şi 
a  fiarelor  şi  a  demonilor  -a  venit  de  S-a  întrupat  şi  a  împărăţit  peste  noi. 


1,  2“.  Avraam  a  născut  pe  Isaac; 


a,  2‘i  Facere  21, 2-3;  26, 18  /  Loca  3, 34 


De  la  Avraam  începe  povestirea  neamului,  pentru  că  acesta  a  fost  părinte 
al  evreilor  (Facere  15,  13,  16)  şi  pentru  că  el  este  cel  dintâi  care  a  primit 
făgăduinţele,  că  întru  seminţia  lui  se  vor  blagoslovi  [binecuvânta]  toate 
neamurile  (Facere  22, 18).  Deci,  cu  cuviinţă  de  la  acesta  se  numără  neamul 
lui  Hristos,  că  Hristos  este  din  sămânţa  lui  Avraam,  întru  care  ne-am 
binecuvântat  toţi  cei  din  neamuri  (Facere  17, 5),  care  mai  înainte  eram  sub 
blestem.  „Avraam"  se  tâlcuieşte  „părinte  al  neamurilor",  iar  „Isaac"  - 
„bucurie",  „râs". 

Şi  nu  pomeneşte  Evanghelistul  de  fiii  lui  Avraam  cei  din  ţiitoare  [ca 
Agar,  slujnica  Sarrei]  -  adică  de  Ismail  (Facere  16,15)  şi  de  ceilalţi-,  pentru 
că  iudeii  nu  din  aceştia  se  trăgeau,  ci  din  Isaac  (Facere  24,  6-8). 


TÂLCUIREA  SFINTEI  EVANGHELII  DE  LA  MATEI 


Capitolul  1 


143 


1, 2b:  Isaac  a  născut  pe  Iacov;  Iacov  a  născut  pe  Iuda  şi  pe  fraţii  lui; 

11,  2b)  Facere  25, 26;  29, 35  /  Luca  3,  33 

Vezi  că  pentru  aceasta  a  pomenit  pe  Iuda  şi  pe  fraţii  lui,  pentru  ca 
dintru  ei  au  fost  cele  douăsprezece  seminţii. 

1,  3“.  Iuda  a  născut  pe  Fares  şi  pe  Zara,  din  Tamar; 

(1, 3’)  Facere  38, 1-30;  46, 12/1  Patalipomena  2, 4  /  Luca  3,  33 

Iuda  avea  ca  noră  pe  Tamar  prin  unul  dintre  feciorii  lui,  anume  Ir,  iar 
murind  acesta  fără  să  aibă  feciori  [prunci],  i-a  dat-o  lui  Onan,  alt  fecior  al 
lui.  Dar,  secerându-se  acesta  din  viaţă  pentru  răutatea  lui.  Iuda  nu  i-a  mai 
dat  ei  alt  soţ.  Iar  ea,  dorind  să  facă  copii  din  sămânţa  lui  Avraam,  a  lepădat 
valul  văduviei  şi  punându-şi  veşmânt  de  femeie  nărăvită  [curvă]  s-a 
împreunat  cu  socrul  ei  şi  s-au  zămislit  din  ea  doi  gemeni. 

Şi  când  au  fost  să  se  nască,  a  scos  feciorul  cel  dintâi  mâna  din  pântece, 
ca  şi  cum  ar  fi  vrut  să  se  nască  primul,  iar  moaşa  a  însemnat  degrabă  cu 
un  fir  de  aţă  roşie  mâna  copilului,  ca  să  cunoască  pe  cel  întâi  născut.  Dar 
acesta  şi-a  tras  mâna  înlăuntrul  pântecelui  şi  s-a  născut  celălalt  copil  mai 
întâi  şi  abia  după  aceea  cel  ce  scosese  primul  mâna. 

Deci,  cel  ce  s-a  născut  mai  întâi  a  fost  numit  Fares,  care  înseamnă 
„tăiere"  -  fiindcă  a  tăiat  rânduiala  cea  firească  -,  iar  cel  ce  a  tras  mâna, 
Zara  (Facere  38, 1-30). 

Şi  însemnează  istoria  această  taină,  căprecum  Zara  a  arătat  întâi  mâna, 
şi  a  tras-o  apoi,  aşa  şi  vieţuirea  cea  după  Hristos  s-a  arătat  întru  Sfinţii  cei 
mai  dinainte  de  Lege  şi  de  tăierea  împrejur.  Pentru  că  toţi  aceştia  [sunt 
Sfinţi]  nu  din  rânduielile  şi  proorociile  Legii,  ci  pentru  că  au  vieţuit  viaţă 
evanghelicească.  Şi  socoteşte  pe  Avraam,  care  şi-a  lăsat  părinţii  şi  casa 
pentru  Dumnezeu  şi  s-a  lepădat  şi  de  fire,  socoteşte  [apoi]  pe  Iov  şi  pe 
Melchisedec,  Iar  după  ce  a  venit  [s-a  dat]  Legea,  s-a  tras  înapoi  una  ca 
aceasta  vieţuire.  Şi  precum  acolo,  după  ce  s-a  născut  Fares,  mai  pe  urmă  a 
ieşit  iarăşi  Zara,  aşa,  după  ce  s-a  dat  Legea,  mai  pe  urmă  a  strălucit  vieţuirea 
evanghelicească,  însemnându-se  aceasta  cu  aţă  roşie  -  care  este  sângele 
lui  Hristos.  Că  pentru  aceasta  a  şi  pomenit  Evanghelistul  de  aceşti  doi 
prunci,  pentru  că  naşterea  lor  arată  oarecare  lucruri  tainice. 

Dar,  şi  pentru  altă  pricină  pomeneşte  de  Tamar  -  deşi  nu  pare  a  fi  lăudată, 
fiindcă  s-a  împreunat  cu  socrul  ei:  ca  să  arate  că  Hristos  toate  pentru  noi 
primindu-le,  a  primit  a  avea  ca  strămoşi  şi  pe  unii  ca  aceştia,  ca  şi  prin  aceasta 
-  adică  prin  naşterea  dintru  ei  *  mai  vârtos  să-i  sfinţească,  pentru  că  nu  a 
venit  să  cheme  „pe  cei  drepţi,  ci  pe  cei  păcătoşi"  (bAarcu  2, 17). 


144 


Capitolul  1 


SFÂNTUL  TEOFILACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIEI 


1,  3b-5‘‘:  Fares  a  născut  pe  Esrom;  Esrom  a  născut  pe  Aram;  (4)  Aram 
a  născut  pe  Aminadav;  Aminadav  a  născut  pe  Naason;  Naason  a  născut 
pe  Salmon;  (5)  Salmon  a  născut  pe  Booz  din  Rahav 

a,  3k)  Facere  46, 12  /  Rut  4, 18-19  / 1  Paralipomena  2,  S,  9  /  Lu  ca  3,  33  f 3 ,  4)  Luca  2,  32-33 
(1,  5")  losua  6,  23,  25  )  Rut  2,  3;  4,  21  /  1  Paralipomena  2, 11 1  Luca  3,  32 

Unii  socotesc  că  Rahav  aceasta  era  Rahav  cuiva,  care  a  primit  iscoadele  lui 
Isus  Navi  (losua  2, 1)  şi  le-a  izbăvit  pe  ele  şi  s-a  izbăvit  şi  ea  (losua  6, 1 7, 23, 25 J. 

Şi  a  pomenit  despre  aceasta  ca  să  arate  că  aşa  cum  aceasta  era  curvă, 
aşa  era  şi  adunarea  neamurilor,  că  au  curvit  întru  izvodirile  [minţii]  lor. 
însă,  primind  „iscoadele"  lui  Iisus,  adică  pe  Apostoli  şi  crezând  cuvintelor 
lor,  s-au  mântuit  toţi  cei  din  neamuri. 

î,  5b:  Booz  a  născut  pe  Iobed,  din  Rut 

(1, 5*1  Rut  4, 17,  21  / 1  Paralipomena  2, 12  /  Luca  3,  32 

Rut  aceasta  era  de  alt  neam,  dar  s-a  însoţit  cu  Booz. 

Aşa  şi  Biserica  cea  din  păgâni,  de  alt  neam  fiind  şi  afară  de  aşezământ, 
a  uitat  norodul  [a  părăsit  neamul]  său  şi  închinarea  la  idoli  şi  pe  tatăl  ei, 
diavolul  şi  s-a  luat  spre  nuntă  cu  Fiul  lui  Dumnezeu. 

1,  5c-6:  Iobed  a  născut  pe  lesei;  (6)  lesei  a  născut  pe  David  regele3; 
David  a  născut  pe  Solomon  din  femeia  lui  Urie 

(1, 5e)  Rut  4, 21  / 1  Paralipomena  2, 12  /  Luca  3,  32  (lr  6)  Facere  17,  6, 16  / 
1  Regi  17, 12/2  Regi  12, 24/1  Paralipomena  2, 15  /  Luca  3, 31 

Iarăşi,  pomeneşte  de  femeia  lui  Urie  (2  Regi  12, 14),  ca  să  se  arate  că  nu  se 
cuvine  a  ne  ruşina  de  strămoşi,  d  că  mai  vârtos,  prin  sârguinţa  faptelor  bune 
ale  urmaşilor  se  fac  slăviţi  şi  aceia  şi  cum  că  toţi  sunt  primiţi  la  Dumnezeu  - 
chiar  de  se  vor  naşte  din  curvă  numai  de  vor  avea  faptă  bună. 

1,  7-11:  Solomon  a  născut  pe  Roboam;  Roboam  a  născut  pe  Abia; 
Abia  a  născut  pe  Asa;  (8)  Asa  a  născut  pe  Iosafat;  Iosafat  a  născut  pe 
Ioram;  Ioram  a  născut  pe  Ozia;  (9)  Ozia  a  născut  pe  Ioatam;  Ioatam  a 
născut  pe  Ahaz;  Ahaz  a  născut  pe  Iezechia;  (10)  lezechia  a  născut  pe 
Manase;  Manase  a  născut  pe  Amon;  Amon  a  născut  pe  Iosia;  (11)  losia  a 
născut  pe  Iehonia  şi  pe  fraţii  lui,  la  strămutarea  în  Babilon 

(1,7)3  Regi  U,  43;  14, 31;  ÎS,  8  / 1  Paralipomena  3, 10  d,  9)  4  Regi  15, 7, 38;  16, 20  (1, 1 0)  4  Regi  20, 20  / 
1  Paralipomena  3f  13  (1, 11) 4  Regi  23, 34;  24, 6;  24, 15/1  Paralipomena  3, 16 / 2 Paralipomena  36, 8 

Strămutarea  în  Babilon  este  robia  pe  care  mai  pe  urmă  au  pătimit-o 
evreii  în  Babilon,  fiind  duşi  acolo  toţi  dimpreună. 

Pentru  că  şi  altădată  au  fost  în  război  cu  babilonienii,  însă  mai  cu 
măsură  i-au  pruncit  [căznit]  pe  ei,  dar  mai  apoi  cu  totul  i-au  strămutat  pe 
ei  din  patria  lor.  .  ^  . 

3  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „regele",  se  găseşte  „împăratul". 


TÂLC  UI  REA  SFINTEI  EVANGHELII  DE  LA  MATEI 


Capitolul  1 


145 


1, 12-16:  După  strămutarea  în  Babilon,  Iehonia*  a  născut  pe  Salatiel; 
Salatiel  a  născut  pe  Zorobabel;  (13)  Zorobabel  a  născut  pe  Abiud;  Abiud 
a  născut  pe  Eliachim;  Eliachim  a  născut  pe  Azor;  (14)  Azor  a  născut  pe 
Sadoc;  Sadoc  a  născut  pe  Achim;  Achim  a  născut  pe  Eliud;  (15)  Eliud  a 
născut  pe  Eleazar;  Eleazar  a  născut  pe  Matan;  Matan  a  născut  pe  Iacov; 
(16)  Iacov  a  născut  pe  losif,  logodnicul5  Măriei,  din  care  s-a  născut  Iisus, 
care  se  cheamă  Hristos. 

(1, 12)4  Regi  24, 6  / 1  Paralipomena  3, 17  /  2  Parai ipomena  36, 8  / 1  Eziira  3,  2;  5, 2  /  Luea  3, 27 

Din  care  pricină  spune  [este  trecut  aici]  numele  lui  losif,  iar  nu  al 
Născătoarei  de  Dumnezeu?  Căci  ce  împărtăşire  are  losif  cu  naşterea  cea 
fără  de  sămânţă?  Au  doară,  cu  adevărat  tată  al  Iui  Hristos  a  fost  losif,  ca 
de  la  losif  să  se  numere  neamul  Lui? 

Ascultă,  dar:  cu  adevărat,  nici  o  împărtăşire  nu  arc  losif  cu  naşterea 
lui  Hristos  şi  s-ar  fi  cuvenit  ca  neamul  Născătoarei  de  Dumnezeu  să-l 
spună,  dar,  de  vreme  ce  era  lege  să  nu  se  pomenească  în  numărul  neamului 
femeile,  de  aceea  nu  a  spus  [nu  a  fost  pomenit]  neamul  Fecioarei.  Dar, 
pomenind  neamul  lui  losif,  şi  neamul  ei  a  fost  pomenit,  pentru  că  tot  aşa 
era  lege  să  nu  se  ia  femeie  din  altă  seminţie,  nici  din  altă  familie  -  adică 
din  altă  rudenie  -,  ci  din  aceeaşi  seminţie  şi  rudenie  (Numeri  36,  6).  Deci, 
de  vreme  ce  era  o  astfel  de  lege,  arătat  este  că  numărându-se  neamul  lui 
losif,  se  aduce  împreună  şi  numărul  neamului  Născătoarei  de  Dumnezeu, 
căci  cu  adevărat  din  aceeaşi  seminţie  era  Născătoarea  de  Dumnezeu  şi 
dintru  acelaşi  neam.  Căci,  dacă  n-ar  fi  fost  aşa,  cum  s-ar  fi  logodit  cu  el? 

Pentru  aceasta.  Evanghelistul  a  păzit  şi  legea  care  poruncea  a  nu  socoti 
femeile  în  numărul  neamului,  dar  şi  neamul  Născătoarei  de  Dumnezeu 
l-a  pomenit,  numind  neamul  lui  losif.  Iar  „bărbat  al  Măriei"  l-a  numit  pe 
losif  după  obiceiul  de  obşte,  pentru  că  numim  bărbat  al  unei  femei  pe 
logodnicul  ei,  chiar  dacă  nunta  nu  s-a  făcut  încă. 

1,  17:  Aşadar,  toate  neamurile  de  la  Avraam  până  la  David  sunt 
paisprezece;  şi  de  la  David  până  la  strămutarea  în  Babilon  sunt 


4  [1805]  Sfântul  Epifanie  scrie  că  au  fost  doi  Iehonia,  unul  după  altul  -  adică  şi  tatăl 
şi  fiul  său  -  care  aveau  acelaşi  nume  şi  pe  amândoi  i-a  numit  Sfântul  Evanghelist,  în  al 
treilea  şir  din  numărul  neamurilor.  Dar  unii  dintre  copişti,  din  neştiinţă,  socotind  că  este 
vorba  de  o  repetare  dirt  greşeală,  au  scos  pe  un  Iehonia  şi  aşa  a  rămas  al  treilea  şir  de  14 
neamuri  numai  cu  13  feţe  [nume].  Sfântul  Teofilact  a  îndreptat  aici  această  lipsă  şi,  ca  să 
se  plinească  numărul  de  14,  trece  strămutarea  în  Babilon  în  loc  de  faţă  [nume]. 
s  în  versetul  de  la  1805,  în  loc  de  „logodnicul",  se  găseşte  „bărbatul". 


146 


Capitolul  1 


SFÂNTUL  TEOF1LACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIEI 


paisprezece;  şi  de  la  strămutarea  în  Babilon  până  la  Hristos  sunt  paispre¬ 
zece  neamuri. 

In  trei  aşezări  au  despărţit  neamurile,  pentru  ca  să  arate  că  iudeii,  deşi 
au  fost  cârmuiţi  de  judecători  -  cum  a  fost  până  Ia  David  iar  apoi  de 
împăraţi  -  până  la  strămutarea  în  Babilon  şi  în  sfârşit  de  preoţi  -  cum  a 
fost  până  Ia  Hristos  însă  nu  s-au  folosit  de  aceasta  spre  fapta  cea  bună. 
Şi  trebuinţă  era  de  adevăratul  Judecător  şi  împărat  şi  Preot,  Carele  este 
Hristos.  Pentru  că,  după  ce  au  lipsit  cârmuitorii  a  venit  Hristos,  după 
proorocia  lui  lacov  (Facere  49, 10). 

Dar,  cum  sunt  de  la  mutarea  în  Babilon  până  la  Hristos  „paisprezece 
neamuri",  de  vreme  ce  numai  treisprezece  feţe  se  află  [nume  sunt  po¬ 
menite]?  Pentru  că,  dacă  s-ar  fi  pus  în  numărul  neamului  şi  femeia,  am  fi 
putut  pune  aici  şi  pe  Maria  şi  s-ar  fi  împlinit  numărul.  Iar,  dacă,  în  numărul 
neamului  nu  se  socoteşte  femeia,  cum  vom  dezlega  această  nedumerire? 
La  aceasta  unii  zic  că  şi  mutarea  în  Babilon  a  fost  socotită  în  loc  de  faţă  [ca 
un  nume]. 

1,  18":  Iar  naşterea  lui  lisus  Hristos  aşa  a  fost:  Maria,  mama  Lui, 
fiind  logodită  CU  Iosif  (1, 18")  Luca  1,27, 34-35;  2, 5 

Pentru  ce  a  lăsat  Dumnezeu  ca  ea  să  se  logodească  şi  cu  totul  a  pricinui 
bănuială  oamenilor  că  s-a  împreunat  cu  dânsa  Iosif?  Pentru  ca  ea  să  aibă 
un  purtător  de  grijă  întru  nevoi.  Fiindcă  el  a  avut  grijă  de  ea  în  vremea 
fugii  în  Egipt  şi  a  scăpat-o  [din  primejdii].  [Dar  Născătoarea  de  Dumnezeu 
a  fost  logodită]  încă  şi  ca  să  se  tăinuiască  de  cel  rău  [taina  întrupării],  căci 
diavolul,  auzind  că  Fecioara  va  avea  în  pântece  (Isaia  7, 14),  [mai  ales]  pe 
fecioare  le  pândea  Deci,  pentru  ca  să  fie  amăgit  Amăgitorul,  se  logodeşte 
Iosif  cu  Pururea  Fecioara  [Maria],  şi  numai  chip  al  însoţirii  se  face,  iară 
lucru  [faptă]  nu. 

1, 18b:  Fără  să  fi  fost  ei  înainte  împreună,  s-a  aflat  având  în  pântece 
de  la  Duhul  Sfânt6.  fi,  Mh)  Luca  1,  27,  34-35;  2,  5 

Aici  „a  se  aduna",  împreunare  [adunare,  luare]  însemnează.  întrucât 
mai  înainte  de  a  se  împreuna  [a  se  aduna  împreună]  a  zămislit  ea.  Pentru 
aceasta  şi  Evanghelistul  se  înspăimânteaza  şi  strigă;  „S-a  aflat!",  ca  despre 
un  oarecare  minunat  lucru  grăind. 


6  în  ediţia  de  la  1805,  versetul  este  „Mai  înainte  de  a  se  aduna  ei,  s-a  aflat  având  în 
'  pântece  din  Duhul  Sfânt". 


TÂLCUIREA  SFINTEI  EVANGHELII  DE  LA  MATEI 


Capitolul  1 


147 


1, 19:  Iosif,  logodnicul  ei,  drept  fiind  şi  nevrând  s-o  vădească,  a  voit 
s-o  lase  în  ascuns7, 

(1, 1 9)  Numeri  S,  12-31  /  Deuteronom  24, 1-5 

Cum  este  numit  Iosif  „drept",  dacă  Legea  poruncea  ca  să  fie  vădită 
cea  care  săvârşise  preacurvie  şi  să  se  arate  şi  să  fie  muncită  (să  fie  omorâtă] 
(Levitic  20, 10),  iar  el  voia  să  acopere  păcatul  şi  să  calce  Legea?  Voi  dezlega 
aceasta  [nedumirire]:  mai  întâi,  tocmai  pentru  aceasta  este  numit  „drept", 
că  nu  voia  să  fie  aspru,  ci  din  multa  bunătate  era  milostiv,  arătându-se 
astfel  pe  sine  ca  fiind  mai  presus  de  Lege  şi  mai  presus  de  poruncile  Legii 
vieţuind.  Apoi,  el  însuşi  a  cunoscut  că  din  Duhul  Sfânt  a  zămislit  ea  şi  de 
aceea  nu  a  vrut  s-o  vădească  şi  să-i  facă  rău,  ca  pe  cea  care  nu  din  preacur¬ 
vie,  ci  de  Ia  Duhul  Sfânt  a  zămislit,  că  zice:  „S-a  aflat  având  în  pântece" 
(Matei  1, 18).  Dar  de  cine  „s-a  aflat"?  De  către  Iosif,  adică,  a  cunoscut  că 
„din  Duhul  Sfânt"  a  zămislit.  Drept  aceea,  „a  voit  pe  ascuns  s-o  lase  pe 
dânsa",  fiindcă  nu  îndrăznea  a  avea  de  femeie  [soţie]  pe  cea  care  se  învred¬ 
nicise  de  atâta  dar  [de  la  Dumnezeu]. 

1, 20":  Şi  cugetând  el  acestea8,  iată  îngerul  Domnului  i  s-a  arătat  în 
vis,  grăind 

[Tocmai]  când  era  nedumerit  dreptul  Iosif,  atunci  îngerul  a  stat  înaintea 
lui,  învăţându-1  ce  să  facă.  Şi  „i  s-a  arăta t  în  vis",  de  vreme  ce  foarte  credincios 
era.  Păstorilor  îngerul  le-a  vorbit  la  arătare  ca  unor  oameni  simpli,  dar 
acestuia  i-a  vorbit  ca  unui  drept  şi  credincios,  în  vis.  Şi  cum  n-ar  fi  crezut  el, 
când  îngerul  îl  învăţa  tocmai  despre  cele  ce  avea  în  minte  şi  pe  care  nu  Ie 
spusese  nimănui?  Căci  gândind  el,  iar  nu  grăind,  îngerul  i-a  stat  înainte  şi 
de  aceea,  cu  cuviinţă  a  crezut  el  că  de  la  Dumnezeu  este,  pentru  că  numai  a 
lui  Dumnezeu  este  a  cunoaşte  cele  ascunse, 

1, 20h:  losife,  fiul  lui  David 

„Fiul  lui  David"  l-a  numit  pe  el,  aducând u-i  aminte  că  s-a  proorocit 
că  din  sămânţa  lui  David  va  fi  Hristos,  unele  ca  acestea  grăindu-i:  „Nu  fii 
necredincios,  ci  adu-ţi  aminte  de  David  care  făgăduinţă  a  primit  pentru 
Hristos"  (2  Regi  7, 12-33;  Psalm  88, 34-36). 

1, 20*:  Nu  te  teme  a  lua 

Aici  arată  că  se  temea  a  o  avea  [lua]  pe  ea,  ca  nu  cumva  să  greşească 
lui  Dumnezeu,  ca  şi  cum  ar  fi  avut  [luat]  preacurvă. 


7  în  ediţia  de  la  1805,  versetul  este  „Iosif,  bărbatul  ei,  drept  fiind  şi  nevrând  s-o 
vădească  pe  ea,  a  voit  pe  ascuns  s-o  lase  pe  dânsa". 

8  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „şi  cugetând  el  acestea",  se  găseşte  „şi  acestea  gândind  el". 


148 


Capitolul  1 


SFÂNTUL  TEOFILACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIEI 


Sau,  în  alt  chip:  „nu  te  teme",  adică  „tu  te  temi  a  te  atinge  de  dânsa  ca 
de  ceea  ce  din  Duhul  Sfânt  a  zămislit".  însă  „nu  te  teme  a  lua",  adică  a  o 
ţine  [în  casa  lui),  întrucât  cu  cugetul  şi  cu  pomenirea  o  lăsase  pe  ea. 

2, 20*:  Pe  Măria,  logodnica9  ta 

Aceasta  înseamnă:  „Tu  poate  socoteşti  că  preacurvă  este.  Iar  eu  îţi  spun 
ţie  că  femeia  ta  este,  adică  nu  a  fost  stricată  de  cineva,  ci  logodnica  ta  este". 

2, 20c:  Că  ce  s-a  zămislit  într-însa  este  de  la  Duhul  Sfânt10. 

(1,  20-1  Luca  1, 35 

„Că  nu  numai  că  este  slobodă  [nevinovată]  de  amestecare  fără  de  lege, 
dar  chiar  în  chip  dumnezeiesc  a  zămislit,  lucru  pentru  care  mai  vârtos  se 
cuvine  să  te  bucuri". 

2, 21°:  Ea  va  naşte  Fiu 

(1, 21")  Luca  1, 31 

Şi  pentru  ca  să  nu  se  îndoiască  cineva  zicând:  „Şi  dintru  ce  voi  crede 
ţie  că  este  din  Duhul  Sfânt  [zămislirea]?",  vesteşte  cele  ce  vor  să  fie,  [şi 
anume  că]:  „«Va  naşte  Fiu»,  [iar  nu  fiică].  Căci  dacă  pentru  acesta  voi 
spune  adevărul,  atunci  adeverit  este  că  şi  aceea  [e  adevărată],  anume  că 
«din  Duhul  Sfânt  este»". 

Şi  n-a  zis:  „Ţie  îţi  va  naşte",  ci  „va  naşte",  că  nu  aceluia  i-a  născut,  ci  la 
toată  lumea  şi  nici  n-a  stat  darul  numai  împrejurul  lui  Iosif,  ci  către  toţi  s-a 
revărsat. 

2, 2lh:  Şi  vei  chema  numele  lui:  Iisus11 

(1,  21b)  Isaia  49, 1  /  Luca  1,  31  /  Faptele  Apostolilor  4, 12;  13,  23 

„Tu  «vei  numi  [chema]»,  oarecum  ca  un  tată  şi  ca  un  purtător  de  grijă 
al  Fecioarei.  Să  nu  socoteşti,  o,  Iosife,  că  de  vreme  ce  din  Duhul  Sfânt  este 
zămislirea,  o  vei  lăsa  pe  Fecioară  neajutorată,  ci  [tu  îi]  vei  sluji  întru  toate". 

2, 2lc:  Căci  El  va  mântui  poporul  Său12  de  păcatele  lor. 

(2,21’)  Faptele  Apostolilor  5, 31:13,  23, 38-39  /  Romani  3, 24 1 1  loan  2, 2 

Aici  tâlcuieşte  ce  înseamnă  „Iisus",  adică  „Mântuitor".  „Ca  Acesta 
«va  mântui  pe  norodul  Său»,  nu  numai  pe  cel  iudaicesc,  ci  şi  pe  cel 
păgânesc  care  s-a  sârguit  a  crede  şi  a  se  face  popor  al  Lui". 


9  In  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „logodnica",  se  găseşte  „muierea"  [„femeia"]. 

10  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „este  de  la  Duhul  Sfânt",  se  găseşte  „din  Duhul 
Sfânt  este". 

11  în  ediţia  de  la  1805,  aici  avem:  „Şi  vei  numi  numele  lui:  IISUS". 

l!  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „El  va  mântui  poporul  Său",  se  găseşte  „Acesta  ya 
mântui  pe  norodul  Său".  , 


TÂLCUIREA  SFINTEI  EVANGHELII  DE  LA  MATEI 


Capitolul  1 


149 


Dar  de  ce  îl  „va  mântui"?  Oare  de  războaie?  Nu.  Ci  de  păcatele  lor. 
Drept  aceea,  arătat  [adeverit]  este  că  Dumnezeu  este  Cel  Care  va  să  Se 
nască,  pentru  că  numai  a  lui  Dumnezeu  este  a  ierta  păcatele. 

1, 22:  Acestea  toate  s-au  făcut,  ca  să  se  împlinească  ceea  ce  s-a  zis  de 
Domnul  prin  Proorocul  care  zice 

„Să  nu  socoteşti  că  acestea  au  fost  hotărâte  de  Dumnezeu  în  vremurile 
din  urmă,  ci  dintâi  şi  dintru  început.  Pentru  că  ştii,  o,  losife,  proorociile,  ca 
un  ştiutor  de  Lege;  şi  adu- ţi  amine  de  cele  ce  s-au  spus  de  Domnul". 

Nu  spune  „ceea  ce  s-a  zis  de  Isaia",  ci  „de  Domnul",  că  nu  om  a  grăit, 
ci  Dumnezeu  prin  gura  omului  şi  pentru  aceasta  vrednică  de  credinţă 
este  proorocia. 

1,  23":  Iată,  Fecioara  va  avea  în  pântece 

(1,  23")  Isaia  7, 14  /  Luca  1, 31 

Iudeii  spun  că  Proorocul  a  spus  „tânăra",  iar  nu  „fecioara".  Lor  putem 
să  le  răspundem  că  în  Scriptură  „tânără"  sau  „fecioară"  înseamnă  acelaşi 
lucru,  că  „tânără"  este  numită  cea  nestricată.  Iar  dacă  nu  năştea  Fecioara, 
atunci  cum  ar  fi  fost  semn  şi  lucru  preaslăvit?  Ascultă  pe  Proorocul  care 
zice:  „Pentru  aceasta  însuşi  Domnul  va  da  vouă  semn"  ( Isaia  7, 14). 

Deci,  evreii,  din  răutatea  lor  cea  de  voie  strică  Scriptura  şi  în  loc -de 
„fecioară"  pun  „tânără"13.  Dar  ori  „tânără"  de  se  află,  ori  „fecioară",  se 
cuvine  să  înţelegem  pe  cea  care  va  să  nască,  ca  să  fie  şi  minune  aceasta 
[adică  în  chip  negrăit], 

1,  23b:  Şi  va  naşte  Fiu  şi  vor  chema  numele  Lui  Emanuil14,  care  se 
tâlcuieşte:  Cu  noi  este  Dumnezeu.  (1, 2 3")  isaia  7, 14  /  Luca  1, 3i 

Iudeii  spun:  „De  ce,  dar,  S-a  numit  Iisus  Hristos,  iar  nu  Emanuil?"  Se 
cuvine  să  zicem  că  nu  scrie  „vei  numi",  ci  „vor  numi",  adică  înseşi  lucrurile 
[faptele]  ÎI  vor  arăta  pe  El  că  este  Dumnezeu  şi  cu  noi  petrece.  Pentru  că 
dumnezeiasca  Scriptură  din  lucruri  [fapte]  pune  numirile.  De  aceea  găsim 
numele  „Degrabă-pradă"  (Isaia  8, 1,  3),  măcar  că  nimeni  nu  s-a  numit  cu 
acest  fel  de  nume.  Dar,  fiindcă  îndată  ce  S-a  născut  Domnul,  s-a  prădat  şi  s- 
a  robit  înşelăciunea,  aşa  se  spune  că  S-a  numit,  din  lucru  [faptă]  câştigând 
numirea. 


13  în  textul  evreiesc  al  proorociei  lui  Isaia,  aflat  într-un  manuscris  descoperit  în  1 947, 
la  Qumran  (lângă  Marea  Moartă),  se  adevereşte  acurateţea  textului  din  Septuaginta,  care 
indica  termenul  de  „fecioară"  şi  nu  cel  de  „tânără". 

14  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „vor  chema  numele  Lui  Emanuil",  se  găseşte  „vor 
numi  numele  Lui  EMANUIL". 


150 


Capitolul  1 


SFÂNTUL  TEOFILACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIEI 


1,  24:  Şi  deşteptându-se  din  somn,  losif  a  făcut  aşa  precum  i-a 
poruncit  îngerul  Domnului  şi  a  luat  la  el  pe  logodnica  sa15. 

Vezi,  suflet  plin  de  trezvie,  cum  îndată  a  crezut  şi  îndată  a  luat  pe 
logodnica  sa?  Şi  adeseori  o  numeşte  pe  ea  „femeie"  a  lui,  înlăturând 
bănuiala  cea  rea  şi  învăţând  [arătând]  că  nu  a  altuia  a  fost,  ci  a  lui  a  fost. 

1,  25":  Şi  fără  să  o  fi  cunoscut  pe  ea  losif,  Maria  a  născut16 

(1, 25 ■)  Luca  1, 31;  2,  21 

Adică  nu  s-a  împreunat  cu  ea  niciodată,  pentru  că  aici  cuvântul  acesta 
„până"  nu  arată  că  numai  până  la  naştere  nu  a  cunoscut-o,  iar  după  aceasta 
a  cunoscut-o,  ci  că  nicidecum,  niciodată  nu  a  cunoscut-o  pe  ea  Că  acest  fel 
de  obicei  [vorbire]  are  Scriptura,  căci  la  fel  zice:  „Nu  s-a  întors  corbul  în 
corabie  până  ce  a  secat  apa  de  pe  pământ"  (Facere  8,  7),  dar  nici  după 
aceasta  nu  s-a  întors.  Şi  iarăşi:  „lată  Eu  cu  voi  sunt  în  toate  zilele  până  la 
sfârşitul  veacului"  (Matei  28, 20).  Dar  după  sfârşit,  oare  nu  va  fi?  Ba  încă 
atunci  mai  vârtos  va  fi! 

Aşadar,  şi  aici  înţelege  acest  cuvânt  „până  ce  a  născut",  că  după  cum 
nici  înainte  de  naştere,  aşa  nici  după  naştere  nu  a  cunoscut-o  pe  ea,  căci 
cum  s-ar  fi  atins  de  Sfânta  aceea,  după  ce  mai  vârtos  a  cunoscut  acea 
negrăită  naştere? 

1, 25":  Pe  Fiul  său  Cel  Unul-Născut17  o,  25‘)  Luca  2, 7 

Nu  pentru  că  s-ar  fi  născut  un  al  doilea  îl  numeşte  pe  Acesta  „întii- 
Născut",  ci  aşa  simplu,  ca  pe  Cel  Ce  întâi  şi  numai  Unul  S-a  născut.  Că 
Hristos  este  şi  „Întâi-Născut"  -  ca  Cel  Care  întâi  S-a  născut  -  şi  „Unul- 
Născut"  -  ca  şi  Cel  Care  nu  are  un  al  doilea  frate  (Luca  2,  7). 

1,  25c:  Căruia  l-a  pus  numele  Iisus18.  (i,  25=)  Luca  2, 21 

Se  arată  din  nou  supunerea  lui  losif,  că  toate  câte  i-a  zis  lui  îngerul  le-a 
făcut. 


15  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „logodnica  sa",  se  găseşte  „muierea  [femeia]  sa". 

16  în  textul  de  la  1805  versetul  este  următorul:  „Şi  nu  o  a  cunoscut  pe  ea,  până  ce  a 
născut"  (pentru  acest  verset  vezi  şi  una  din  ediţiile  Noului  Testament  comentat  a  înalt  Prea 
Sfinţiei  Sale  Bartolomeu  Valeriu  Anania). 

17  în  textul  de  la  1805,  versetul  este  următorul:  „Pe  Fiul  ei  Cel  Întâi-Născut". 

M  în  textul  de  la  1805,  aici  avem:  „Şi  au  chemat  numele  lui:  IISUS". 


151 


Capitolul  2 

Magii  de  la  Răsărit.  Fuga  în  Egipt.  Irod  ucide  pruncii, 
întoarcerea  din  Egipt  ţi  aţezarca  în  NazareF 


2, 1“:  Iar  dacă  S-a  născut  Iisus  în  Betleemul  Iudeii1 2  ,  .  T 

(2, 1 •)  Luca  2,  4-8 

„Betleem"  se  tâlcuieşte  „casă  a  pâinii",  iar  „Iudeea",  „mărturisire".  O,  să 
se  facă  dar  ca  şi  noi  prin  mărturisire  să  ne  facem  casă  a  pâinii  celei  duhov¬ 
niceşti! 

2,  lb:  în  zilele  lui  Irod 

Pomeneşte  de  Irod,  ca  să  aflăm  că  au  lipsit  cârmuitorii  şi  împăraţii  din 
seminţia  lui  Iuda  şi  era  de  nevoie  să  vină  Hristos,  pentru  că  Irod  nu  era 
iudeu,  ci  idumeu,  fecior  al  lui  Antipatru  din  femeie  arabă.  Iar  după  ce  n-au 
mai  fost  cârmuitori  din  Iuda,  s-a  plinit  aşteptarea  neamurilor,  precum  Iacov 
a  proorocit  (Facere  49, 10). 

2,  V:  Regele3 

Că  era  şi  un  alt  Irod,  care  era  stăpânitor  peste  a  patra  parte  din  ţară 
[tetrarh],  pentru  aceea  arată  dregătoria  de  „împărat"  a  acestuia4. 

2,  ld:  Iată  magii5  au  venit  în  Ierusalim 

Pentru  care  pricină  ion  magii?  Spre  osândirea  iudeilor  -  căci,  dacă  magii, 
oameni  închinători  la  idoli  au  crezut,  ce  răspuns  vor  putea  da  iudeii?  -  dar  şi 

1  în  ediţia  de  Ia  1805,  titlul  capitolului  este:  „Pentru  magi  şi  pentru  omorârea  pruncilor. 
Pentru  întoarcerea  lui  losi/cu  Maria  şi  cu  Iisus  Pruncul,  din  Egipt  în  Nazaret". 

2  Betleemul  este  cetatea  lui  David  ( loan  7,  42),  la  sud  de  Ierusalim.  Betleemul  este 
vechiul  Efrata  şi  aici  S-a  născut  Domnul  Hristos.  Mai  era  o  localitate,  Betleem,  în  părţile 
seminţiei  lui  Zabulon  (losua  19,  251;  pentru  a-1  deosebi  de  acesta  sinedriştii  îl  numesc 
„Betleemul  Iudeii"  (după  Pr.  dr.  Ioan  Mircea,  Dicţionarul  Noului  Testament,  ed.  IBMBOR, 
Bucureşti,  1995,  pp.  60). 

3  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „regele",  se  găseşte  „împăratul". 

4  Regele  Irod  cel  Mare  a  fost  fiul  lui  Antipatru,  care  a  fost  începătorul  dinastiei  idumeene, 
Irod  a  stăpânit  peste  Galileea  şi  Iudeea  din  anul  40  î.  Hr.,  până  la  Naşterea  Domnului.  Irod  şi- 
a  împărţit  regatul  între  fiii  săi:  Arhelau,  (Matei  2, 22),  Irod  Antipa  şi  Filip.  Irod  Antipa  a  fost 
tetrarh  al  Galileei  şi  Pereei  şi  este  acel  Irod  care  a  poruncit  tăierea  capului  Sfântului  Ioan 
Botezătorul  (Matei  14, 1-12).  în  Faptele  Sfinţilor  Apostoli  sunt  menţionaţi  alţi  urmaşi  ai  dinastiei 
idumeene;  Irod  Agripa  I  (cap.  12)  şi  Irod  Agripa  II  (cap.  25  şi  26). 

5  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „magii",  se  găseşte  „magii  de  la  răsărit",  cu  următoarea 
însemnare:  [1805]  „Magi"  sunt  numiţi  aici  nu  vrăjitorii  care  fac  vrăji  şi  farmece  -  după 


152 


Capitolul  2 


SFÂNTUL  TEOFJLACT  ARHIEPISCOPUL  BULC  ARIEr 


pentru  ca  slava  luiHristos  mai  mult  să  strălucească,  înşişi  magii  dând  mărturie, 
ei,  care  mai  vârtos  erau  supuşi  demonilor  şi  vrăjmaşi  ai  lui  Dumnezeu. 

2,  V:  De  la  Răsărit 

Şi  aceasta  tot  spre  osândirea  iudeilor  se  face,  că  aceia  de  la  atâta 
depărtare  au  venit,  iar  evreii,  lângă  ei  avându-L  pe  Hristos,  îl  goneau 
[prigoneau]  pe  El. 

2,  V-2“:  întrebând:  (2)  Unde  este  regele  iudeilor5  Cel  Ce  S-a  născut? 

(2,  2")  Numeri  21, 17  /  Isaia  60,  3 1  Luca  2, 11 

Se  spune  că  aceşti  magi  sunt  strănepoţi  [urmaşi]  ai  lui  Valaam  vrăjitorul 
şi  după  ce  au  aflat  ei  proorocia  aceluia,  care  zice  „Răsări-va  stea  din  lacov" 
(Numeri  24, 17),  au  înţeles  taina  lui  Hristos  şi  pentru  aceasta  au  venit,  vrând 
să-L  vadă  pe  „Cel  Care  S-a  născut". 

2, 2b:  Căci  am  văzut  la  Răsărit  steaua  Lui 

Când  auzi  „stea",  să  nu  socoteşti  că  aceasta  a  fost  stea  ca  şi  cele  pe 
care  le  vedem  [pe  cer],  ci  dumnezeiască  şi  îngerească  putere  în  chip  de 
stea  arătându-se.  Că  de  vreme  ce  magii  erau  astrologi,  prin  ceea  ce  le  era 
lor  obişnuit  i-a  adus  Domnul  către  Sine,  după  cum  şi  pe  Petru,  pescar 
fiind,  prin  mulţimea  peştilor  pe  care  i-a  vânat  [prins]  cu  [în]  numele  lui 
Hristos,  l-a  făcut  dc  s-a  minunat.  Iar  că  îngerească  putere  era  steaua  se 
vede  şi  din  aceea  că  şi  ziua  strălucea,  dar  şi  din  aceea  că  mergea  când 
mergeau  magii  şi  sta  când  ei  se  odihneau.  încă  [se  mai  vădeşte  aceasta]  şi 
din  mergerea  stelei  dinspre  miazănoapte  -  dinspre  părţile  Persiei  -  spre 
miazăzi,  unde  se  află  Ierusalimul;  iar  stea  mergând  de  către  miazănoapte 
înspre  miazăzi  niciodată  nu  se  găseşte. 

2, 2C:  Şi  am  venit  să  ne  închinam  Lui. 

Se  arată  aici  că  magii  aceştia  au  fost  cu  mari  fapte  bune,  căci  dacă  în 
pământ  străin  voiau  a  se  închina  [lui  Hristos],  cum  n-ar  fi  îndrăznit  şi  n-ar 
fi  propovăduit  în  Persia? 

2, 3:  Şi  auzind,  regele7  Irod  s-a  turburat  şi  tot  Ierusalimul  împreună  cu  el. 

Irod  s-a  turburat  ca  unul  care  era  de  alt  neam  şi  se  temea  pentru 
împărăţia  sa,  căci  cunoştea  că  era  nevrednic  de  aceasta  Dar  pentru  care 


cum  au  tălmăcit  alţii  înainte  -,  ci  „magi"  erau  numiţi  de  haldei  oamenii  învăţaţi  şi  filosofi 
ai  vremii  aceleia  De  aceea,  dumnezeiescul  Evanghelist  îi  numeşte  pe  aceşti  bărbaţi  „magi", 
după  obiceiul  haldeilor  (vezi  şi  Condacu!  ai  Vl-lea  al  Acatistului  Buneivestiri). 

6  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „regele  iudeilor",  se  găseşte  „împăiatul  iudeilor". 

7  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „regele",  se  găseşte  „împăratul". 


TÂLCUIREA  SFINTEI  EVANGHELII  DE  LA  MATEI 


Capitolul  2 


153 


pricină  s-au  turburat  iudeii?  Că  s-ar  fi  cuvenit  ca  ei  mai  vârtos  să  se  bucure, 
că  împărat  al  împăraţilor  vor  avea,  de  împăraţii  persani  închinat.  însă  cu 
adevărat  nebunesc  lucru  este  răutatea! 

2,  4:  Şi  adunând  pe  toţi  arhiereii  şi  cărturarii  poporului8 9,  căuta  să 
afle  de  la  ei:  Unde  este  să  Se  nască  Hrisţos? 

Cărturarii  erau  dascălii  poporului,  la  fel  cu  cei  pe  care  noi  îi  numim 
grămătici  [învăţaţi].  Şi  iconomiseşte  Dumnezeu  ca  să  fie  întrebaţi  aceştia, 
ca  să  mărturisească  adevărul  şi  dintru  aceasta  să  fie  osândiţi,  pentru  că  ei 
L-au  răstignit  pe  Acela  pe  Care  mai  înainte  L-au  mărturisit. 

2,  5:  Iar  ei  au  zis:  în  Betleemul  Iudeii,  că  aşa  este  scris  de  Proorocul1* 

Prin  care  Prooroc?  Prin  Miheia,  căci  acela  zice: 

2,  6“:  Şi  tu,  Betleeme,  pământul  lui  Iuda,  nu  eşti  nicidecum  cel  mai 
mic  între  căpeteniile  lui  Iuda 

(2,  6*)  Miheia  5,  X  /  Ioan  7,  42 

„Mic"  fiind  acesta,  era  defăimat,  iar  acum  pentru  Hristos,  Cel  Care  a 
ieşit  dintru  el,  este  vestit,  încât  toţi  de  la  marginile  pământului  vin  să  se 
închine  acestui  Betleem  sfânt. 

2,  6h:  Căci  din  tine  va  ieşi  Conducătorul10 

(2,  Facere  49, 10  /  Apocalips*  2,  27 

Bine  s-a  zis  aceasta,  că  „va  ieşi",  iar  nu  „întru  tine  va  petrece  [vieţui]", 
căci  Hristos  nu  a  locuit  în  Betleem,  ci  din  el  a  ieşit  după  ce  S-a  născut  şi  în 
Nazaret  petrecea  [vieţuia]  mai  mult. 


8  La  evrei,  arhiereul  era  „supremul  preot",  ales  dintre  fiii  întâi-născuţi  ai  familiei  lui 
Aaron  din  neamul  lui  Levi.  La  început,  arhiereul  era  ales  pentru  toată  viaţa,  dar  în  vremea 
Mântuitorului,  arhiereii  erau  mai  mulţi  şi  Irod  îi  numea  şi  îi  destituia  după  bunul  plac. 
Cu  toate  că  erau  destituiţi,  arhiereu  rămâneau  toată  viaţa  lor  membri  ai  sinedriului.  însuşi 
Irod,  care  îi  destituia,  la  nevoie,  îi  chema  la  sfat  pe  toţi  arhiereu  şi  cărturarii  (Matei  2,  2). 
Cărturarii  pomeniţi  în  Evanghelie  erau  aceia  dintre  evrei  care  se  îndeletniceau  cu  studiul 
Legii  lui  Moise.  Şi  întrucât  învăţau  şi  pe  alţii  Legea,  ei  se  numeau  şi  „învăţători  de  Lege" 
(Luca  5,17).  Mulţi  dintre  cărturari  erau  chiar  membri  ai  sinedriului,  împreună  cu  arhiereii 
şi  cu  unii  dintre  bătrânii  poporului.  Cărturarii  sunt  amintiţi  adeseori  şi  cu  numirea  de 
„farisei",  iar  alteori,  alături  de  ei,  ca  în  expresia:  „cărturarii  şi  fariseii"  (Matei  23, 1-34), 
deşi  erau  aceleaşi  persoane,  pe  care  le  înfruntă  Mântuitorul.  Cărturarii  nu  erau  numai 
dintre  farisei,  ci  şi  dintre  saduchei.  Nu  toţi  fariseii  şi  saducheii  erau  însă  „cărturari" 
( Dicţionarul  Noului  Testament,  ed.  cit.,  pp.  42-43, 86). 

9  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „aşa  este  scris  de  Proorocul",  se  găseşte  „aşa  s-a  scris 
prin  Proorocul", 

10  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „Conducătorul",  se  găseşte  „Povăţuitoriu". 


154 


Capitolul  2 


SFÂNTUL  TEOFIIACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIEI 


Iar  iudeii  zic  că  acestea  s-au  proorocit  pentru  Zorobabel,  dar  mint  cu 
neruşinare,  pentru  că  s-a  vădit  că  nu  este  aşa,  căci  Zorobabel  s-a  născut  în 
Babilon,nuîn  Betleem  (1  Ezdra  3, 2;  5, 2).  Iar  aceasta  ne-o  arată  chiar  numele 
lui:  „Zoro"  înseamnă  „semănătura"  ori  „naşterea",  iar  „Babei"  înseamnă 
Babilon,  adică  „în  Babilon  s-a  semănat",  sau  „în  Babilon  s-a  născut".  Dar 
şi  proorocia  în  chip  adeverit  [limpede]  îi  mustră  pe  ei,  zicând:  „Ieşirile 
Lui  dintru  început,  din  zilele  veacului"11  (Miheia  5, 1).  Şi  ale  Cărui  altuia 
ieşirile  [obârşiile]  sunt  „dintru  început"  şi  „din  zilele  veacului",  afară  de 
Hristos?  Carele  două  ieşiri  a  avut,  adică  două  naşteri:  naşterea  cea  dintâi, 
adică  „dintru  început",  este  de  la  Tatăl;  iar  cea  de-a  doua,  „din  zilele 
veacului",  din  Născătoarea  de  Dumnezeu  începându-Se  şi  sub  vreme  fiind. 

Să  spună  dar  iudeii:  a  fost  Zorobabel  „dintru  început"?  Dar  nu  pot  a 
grăi  nimic! 

2,  6C:  Care  va  paşte  pe  poporul  Meu  Israil. 

(2, 6‘)  Apocalipsa  2, 27 

„Va  paşte",  zice,  iar  nu  „va  tiranisi"  sau  „va  mânca",  pentru  că  ceilalţi 
împăraţi,  nu  păstori,  ci  lupi  au  fost  [pentru  popor].  Hristos  este  „Păstorul", 
precum  însuşi  zice:  „Eu  sunt  Păstorul  cel  Bun"  (Ioan  10, 11-16). 

Iar  cu  numele  de  „Israil"  îi  numeşte  şi  pe  cei  care  dintre  evrei  au  crezut, 
ca  şi  pe  cei  dintre  neamuri.  Pentru  că  „Israil"  se  tâlcuieşte  „văzând  pe 
Dumnezeu";  iar  cei  care  îl  văd  pe  Dumnezeu  israiliteni  sunt,  chiar  de-ar  fi 
dintre  neamuri. 

2,  7“:  Atunci  Irod  chemând  în  ascuns12  pe  magi 

Din  pricina  iudeilor  i-a  chemat  „întru  ascuns",  căci  Irod  bănuia  că 
poate  iudeii  foarte  se  vor  îngriji  pentru  Prunc  şi  se  vor  sârgui  să-L  scape, 
ca  pe  Unul  Care  îi  va  slobozi  pe  ei.  Deci,  dintru  această  pricină,  „întru 
ascuns"  se  sfătuieşte  asupra  Pruncului. 

2,  7b:  A  aflat  de  la  ei  lămurit  în  ce  vreme  s-a  arătat  steaua13. 

Adică  în  amănunţime  a  luat  înştiinţare,  deoarece  înainte  de  a  Se  naşte 
Domnul,  steaua  s-a  arătat  magilor.  Dar,  pentru  că  multă  vreme  aveau  ei 
să  cheltuiască  [petreacă]  în  călătorie,  cu  mult  mai  înainte  Ii  s-a  arătat  steaua, 
ca  să  se  închine  Lui,  încă  în  scutece  fiind  Hristos. 


11  în  ediţia  de  la  1988,  aici  avem:  „Obârşia  Lui  este  dintru  început,  din  zilele 
veşniciei". 

12  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „în  ascuns",  se  găseşte  „întru  ascuns". 

15  în  ediţia  de  la  1805,  aici  avem:  „A  cercat  cu  de-amăruntul  de  la  dânşii  de  vremea 
întru  care  s-a  arătat  steaua". 


TÂLCUIREA  SFINTEI  EVANGHELII  DE  LA  MATEI 


Capitolul  2 


155 


Iar  unii  zic  că  îndată  ce  S-a  născut  Iisus,  s-a  arătat  steaua,  iar  magii  au 
venit  [călătorit]  doi  ani  până  au  ajuns  la  El  şi  nu  în  scutece  şi  în  iesle  l-au 
aflat,  ci  în  casă  cu  Maica  Sa,  doi  ani  având  El. 

Dar,  tu,  părerea  cea  dintâi  să  o  aibi  [ţii]  mai  bună. 

2, 8“:  Şi  trimiţându-i  la  Betleem,  le-a  zis:  Mergeţi  şi  cercetaţi  cu  de-amă- 
nuntul  despre  Prunc14 

Nu  a  zis  „pentru  împăratul",  ci  „pentru  Prunc",  că  nici  numele  nu 
suferă  a-1  grăi.  Drept  aceea  se  vădeşte  turbarea  şi  pizma  ce  o  are  asupra 
Pruncului  Hristos. 

2,  8b-9°:  Şi,  dacă  îl  veţi  afla,  vestiţi-mi  şi  mie,  ca,  venind  şi  eu,  să  mă 
închin  Lui.  (9)  Iară  ei,  ascultând  pe  rege15  au  plecat. 

Fără  de  vicleşug  fiind  magii,  socoteau  că  şi  Irod  fără  de  vicleşug  grăieşte. 

2, 9h:  Şi  iată,  steaua  pe  care  o  văzuseră  în  Răsărit  mergea  înaintea  lor 

S-a  ascuns  puţin  steaua  din  iconomie,  ca  să  întrebe  ei  pe  iudei  şi  să  se 
turbure  Irod  şi  astfel  mai  vădit  să  se  arate  adevărul.  Iar  ieşind  ei  din 
Ierusalim,  iarăşi  s-a  arătat  steaua,  calăuzindu-i  pe  ei.  Drept  aceea,  arătat 
este  că  dumnezeiască  putere  era  steaua. 

2,  9C:  Până  ce  a  venit  şi  a  stat  deasupra,  unde  era  Pruncul. 

Alt  lucru  minunat  este  că  steaua  s-a  pogorât  dintru  înălţime  şi  mai 
aproape  de  pământ  venind,  ie-a  arătat  lor  locul.  Căci,  dacă  li  s-ar  fi  arătat 
lor,  întru  înălţime  rămânând,  cum  ar  fi  putut  afla  locui  unde  era  Hristos? 
Pentru  că  stelele  mult  loc  cuprind.  Drept  aceea  şi  tu  vezi  poate  deasupra 
casei  tale  luna,  iar  mie  mi  se  pare  că  ea  este  numai  asupra  casei  mele  şi,  pe 
scurt,  fiecăruia  i  se  pare  că  luna  sau  altă  stea  [stă]  numai  deasupra  lui. 
Deci,  şi  steaua  aceea  nu  L-ar  fi  arătat  pe  Hristos,  de  nu  s-ar  fi  pogorât  şi  nu 
s-ar  fi  aşezat  oarecum  deasupra  capului  Pruncului. 

2,  20.  Şi  văzând  ei  steaua,  s-au  bucurat  cu  bucurie  mare  foarte. 

S-au  bucurat,  fiindcă  nu  s-au  rătăcit  şi  au  aflat  ceea  ce  căutau. 

2,  21“:  Şi  intrând  în  casă,  au  văzut  pe  Prunc,  împreună  cu  Maria, 
mama  Lui  (2,  IV)  Luca  2, 16-17 

îndată  ce  a  născut  Fecioara  pe  Prunc,  L-a  culcat  în  iesle,  pentru  că  nu 
a  aflat  atunci  casă,  dar,  apoi,  cu  putinţă  le-a  fost  a  afla  găzduire,  unde  şi 
magii  i-au  aflat  pe  ei. 


14  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „despre  Prunc",  se  găseşte  „pentru  Prunc". 

15  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „rege",  se  găseşte  „împărat". 


156 


Capitolul  2 


SFÂNTUL  TEOHLACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIEI 


Că  (Sfânta  Fecioară  şi  Iosif]  s-au  suit  în  Betleem  ca  să  se  înscrie  acolo, 
precum  ne  spune  şi  Evanghelistul  Luca  (Luai  2,  3-4).  Dar,  pentru  că  era 
mulţime  multă  venită  să  se  înscrie,  pentru  o  vreme  n-au  găsit  casă  şi  [astfel 
Domnul]  S-a  născut  în  peşteră.  Dar  după  aceea  au  găsit  o  casă,  unde 
Domnul  a  fost  văzut  de  magi. 

2,  llh:  Şi  căzând  la  pământ,  s-au  închinat  Lui 

Vezi  strălucire  a  sufletului!  Sărac  vedeau  şi  I  se  închinau,  căci  s-a 
adeverit  că  Dumnezeu  este.  Pentru  aceasta  îi  şi  aduc  Lui  daruri  ca  unui 
Dumnezeu  şi  ca  unui  om.  Că  auzi: 

2, llc;  Şi  deschizând  vistieriile  lor,  i-au  adus  lui  daruri:  aur,  tămâie 

Şl  smirna.  (2,  ll‘>  Pilde  18. 16  /  lsaia  60, 6 

I-au  adus  Lui  „aur"  ca  unui  împărat,  pentru  că  supuşii  aur  dau  îm¬ 
păratului.  Iar  „tămâie",  ca  lui  Dumnezeu,  că  lui  Dumnezeu  cu  tămâie  îi 
tămâiem.  Şi  „smirnă"  I-au  adus  ca  Celui  Care  avea  să  guste  moartea  Căci 
cu  smirnă  ung  iudeii  la  îngropare,  pentru  ca  să  rămână  trupul  neputrezit  - 
fiindcă  smirna,  fiind  uscată,  soarbe  umezeala  şi  nu  lasă  să  se  nască  viermi. 

Vezi  credinţa  magilor?  De  vreme  ce  şi  din  proorocia  lui  Valaam  au  învăţat 
că  Domnul  şi  Dumnezeu  este  şi  împărat  şi  pentru  noi  va  să  moară.  Şi  ascultă 
proorocia:  „Plecatu-s-a  şi  s-a  culcat  ca  un  leu  şi  ca  o  leoaică;  cine-1  va  scula?" 
Iar  prin  „plecatu-s-a  şi  s-a  culcat"  înţelege  moartea  Lui.  Şi  zice  apoi;  „Cel 
ce  te  binecuvintează,  binecuvântat  să  fie!"  (Numeri  24, 9}  Tată  Dumnezeirea! 
Fiihdcă  puterea  de  a  binecuvânta  numai  dumnezeiasca  fire  o  are. 

2, 12.  Iar  luând  înştiinţare  în  vis  să  nu  se  mai  întoarcă  la  Irod,  pe  altă 
cale  s-au  dus  în  ţara  lor. 

Vezi  urmare  [a  lucrului]:  întâi  prin  stea  i-a  povăţuit  pe  ei  Dumnezeu 
la  credinţă;  după  acea,  venind  ei  la  Ierusalim,  i-a  învăţat  prin  Proorocul  că 
în  Betleem  Se  va  naşte,  iar  mai  pe  urmă,  prin  înger  [i-a  învăţat].  Iar  ei  se 
supun  înştiinţării,  adică  dumnezeiescului  cuvânt,  căci  „luând  înştiinţare" 
-  adică  de  la  Dumnezeu  primind  descoperire  -,  l-au  înşelat  pe  Irod.  Şi  nu 
s-au  temut  că  va  veni  [Irod]  în  urma  lor,  ci  au  nădăjduit  în  puterea  Celui 
Care  S-a  născut,  atât  de  adevăraţi  martori  au  fost. 

2, 13a:  După  plecarea  magilor,  iată  îngerul  Domnului  se  arătă  în  vis 
lui  Iosif,  zicând:  Scoală-te,  ia  Pruncul  şi  pe  Mama  Lui 

Văzut-ai  pentru  care  pricină  a  slobozit  Dumnezeu  a  sc  logodi  Fecioara? 
Aici  ţi  se  arată  ţie  că  pentru  ca  să  se  sârguiască  [Iosif]  şi  să  poarte  grijă  de 
dânsa.  Şi  nu  zice  „ia  pe  femeia  ta",  ci  „ia  Pruncul  şi  pe  Mama  Lui",  că,  de 
vreme  ce  nu  mai  era  nici  ai  îndoială  şi  dreptul  Iosif  se  încredinţase  din 


TÂLCUIREA  SFINTEI  EVANGHELII  DE  LA  MATEI 


Capitolul  2 


157 


minunile  de  la  naştere  că  de  la  Duhul  Sfânt  sunt  toate,  nu  o  mai  numeşte 
îngerul  pe  ea  „femeia"  lui. 

2,  13h:  Şi  fugi  în  Egipt 

Fuge  Domnul,  ca  să  ne  încredinţeze  că  era  şi  om  cu  adevărat,  căci 
dacă  ar  fi  căzut  în  mâinile  lui  Irod  şi  n-ar  fi  fost  tăiat,  s-ar  fi  părut  că  după 
nălucire  [închipuire]  S-a  întrupat. 

Iar  în  Egipt  fuge  ca  şi  pe  acela  să-l  sfinţească,  întrucât  două  ţări  erau 
târguri  a  toată  răutatea  -  Babilonul  şi  Egiptul.  Babilonul  l-a  primit  Domnul 
prin  magii  care  I  s-au  închinat,  iar  Egiptul  a  fost  sfinţit  prin  venirea  Lui. 

2, 13c:  Şi  stai  acolo  până  ce-ţi  voi  spune 

„Stai  acolo  până  ţi  se  va  porunci  de  la  Dumnezeu",  că  se  cuvine  să  nu 
facem  nimic  fără  de  dumnezeiescul  sfat. 

2, 13J:  Fiindcă  Irod  are  să  caute  Pruncul  ca  să-L  ucidă16. 

Vezi  nebunie  a  omului  care  se  sârguieşte  să  biruiască  sfatul  lui 
Dumnezeu?  „Căci,  dacă  nu  este  [Acesta]  de  la  Dumnezeu,  de  ce  te  temi? 
Iar  de  este  de  la  Dumnezeu,  cum  vei  duce  Pruncul  spre  pierzare?" 

2, 14-15:  Şi  sculându-se,  a  luat,  noaptea  Pruncul  şi  pe  mama  Lui  şi  a 
plecat  în  Egipt.  (15)  Şi  au  stat  acolo  până  la  moartea  lui  Irod17,  ca  să  se 
împlinească  cuvântul  spus  de  Domnul,  prin  Proorocul:  Din  Egipt  am 
chemat  pe  Fiul  Meu. 

(2,  15)  Numeri  24,  8  /  Osea  11, 1 

Iudeii  zic  că  acestea  s-au  zis  despre  norodul  care  s-a  întors  din  Egipt, 
prin  Moise. 

Deci  zicem:  ce  este  de  mirare  că  s-au  zis  acestea  despre  norod  -  dar  cu 
închipuire  -  şi  s-au  plinit  întru  Hristos  cu  adevărat?  Apoi,  Cine  este  „Fiul" 
lui  Dumnezeu,  norodul  care  se  închina  idolului  Belfegor  şi  celor  cioplite 
(4  Regi  17,  9-13),  sau  Cel  cu  adevărat  Fiul  lui  Dumnezeu? 

2, 16“:  Iar  când  Irod  a  văzut  că  a  fost  amăgit18  de  magi 

După  cum  Dumnezeu  l-a  batjocorit  pe  Faraon  prin  Moise  (Ieşire  cap. 
7-11, 14),  aşa  şi  pe  Irod  l-a  batjocorit  prin  magi,  căci  amândoi  -  şi  Irod  şi 
Faraon  -  au  fost  omorâtori  de  prunci:  Faraon  omorând  partea  bărbătească 
a  evreilor  celor  ce  erau  în  Egipt  (Ieşire  1,  16),  iar  Irod  a  celor  ce  erau  în 
Betleem. 


16  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „să-L  ucidă",  se  găseşte  „să-L  piarză  pe  El". 

17  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „moartea  lui  Irod",  se  găseşte  „săvârşirea  lui  Irod". 

18  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „a  fost  amăgit",  se  află  „a  fost  batjocorit". 


158 


Capitolul  2 


SFÂNTUL  TEOFILACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIEI 


2, 16b:  S-a  mâniat  foarte  şi,  trimiţând  a  ucis  pe  toţi  pruncii  care  erau 
în  Betleem 

Mânia  cea  asupra  magilor  o  arată  asupra  celor  care  nu  i-au  făcut  nici 
o  nedreptate. 

Dar,  pentru  care  pricină  a  fost  îngăduit  să  fie  tăiaţi  pruncii?  Pentru  ca 
să  se  arate  răutatea  lui  Irod.  Dar,  poate  vei  zice:  „Dar  ca  să  se  arate  răutatea 
aceluia,  pentru  aceasta  au  fost  nedreptăţiţi  pruncii?"  Ascultă,  dar:  n-au 
fost  nedreptăţiţi,  ci  au  fost  învredniciţi  cununilor,  că  oricine  pătimeşte  aici 
vreun  rău,  sau  spre  dezlegarea  păcatelor  pătimeşte,  sau  spre  adăugirea 
cununilor;  precum  cu  adevărat  şi  pruncii  aceştia  mai  mult  se  vor  încununa 

2, 16c:  Şi  în  toate  hotarele  lui,  de  doi  ani  şi  mai  în  jos,  după  timpul 
pe  care  îl  aflase  de  la  magi.  (17)  Atunci  s-a  împlinit  ceea  ce  se  spusese 
prin  leremia  Proorocul 

Ca  să  nu  socotească  [creadă]  cineva  că  uciderea  pruncilor  s-a  făcut 
fără  voia  lui  Dumnezeu,  arată  că  s-a  spus  şi  s-a  ştiut  mai  dinainte  [lucrul 
acesta]. 


2,  ÎS":  Glas  în  Rama  s-a  auzit  „ 

f2, 18")  leremia  31, 15 

„Rama"19  este  un  loc  înalt  în  Palestina,  căci  aceasta  înseamnă  numele 
acesta,  „înalt". 

Şi  a  căzut  la  sorţi  spre  moştenire  seminţiei  lui  Veniamin,  care  era  fiul 
Rahelei,  iar  Rahela  a  fost  îngropată  în  Betleem.  Deci,  numeşte  Proorocul 
Betleemul,  „Rahela",  de  vreme  ce  în  ţinutul  Betleemului  a  fost  ea  îngropată 
(Facere  35, 19).  Iar  tânguirea  şi  plângerea  s-au  auzit  în  locul  cel  înalt.  Auzi 
dar,  pe  Proorocul  [grăind]: 


2, 18b:  Plângere  şi  tânguire  multă20;  Rahela  îşi  plânge  copiii 


Adică  Betleemul. 


(2f  18*)  leremia  31, 15 


2, 18c;  Şi  nu  voieşte  să  fie  mângâiată  pentru  că  nu  sunt. 

(2, 18’)  leremia  31, 15 

Doar  în  viaţa  aceasta  „nu  sunt",  de  vreme  ce  sufletele  sunt  nemuri¬ 
toare! 


”  Rama  este  un  orăşel  la  10  kilometri  nord  de  Ierusalim  şi  la  20  de  kilometri  de 
Betleem.  De  aici  au  pornit  iudeii  fiind  duşi  în  robia  babilonică.  Rahela  a  fost  soţia 
patriarhului  Iacov  şi  mama  Iui  Iosif  şi  Veniamin.  Numele  Rahela  se  tâkuieşte  „oaie" 
(Dicţionarul  Noului  Testament,  ed.  cit.,  p.  434). 

20  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „plângere  şi  tânguire  mullă",  se  află  „plângere  şi 
tânguire  şi  ţipet  mult". 


TÂLCUIREA  SFINTEI  EVANGHELII  DE  LA  MATEI 


Capitolul  2 


159 


2, 19“ :  După  moartea  lui  Irod21 

Amarnic  sfârşit  a  avut  acest  Irod,  cu  friguri  şi  cu  boală  de  vintre  şi  cu 
mâncărimea  şi  umflarea  picioarelor  şi  cu  putrezirea  ce  naşte  viermi  a  m㬠
dularului  celui  de  ruşine,  cu  năduşeală  şi  cu  tremurături,  cu  zvâcnituri 
ale  mădularelor,  şi  aşa  şi-a  lepădat  sufletul  lui  cel  rău. 


2, 19b-2Q“:  Iată  că  îngerul  Domnului  s-a  arătat  în  vis  lui  Iosif  în  Egipt, 
(20)  şi  i-a  zis;  Scoală-te,  ia  Pruncul  şi  pe  mama  Lui  şi  mergi  în  pământul 
lui  Israil 

(2, 20“ )  Ieşire  4, 19 

Nu  zice  „fugi"  (Matei  2, 13)  ci  „mergi",  că  nu  mai  era  pricină  de  temere. 


2,  20b:  Căci  au  murit  cei  ce  căutau  să  ia  sufletul  Pruncului. 

Unde  este  Apolinarie22,  care  zice  că  Domnul  nu  a  luat  suflet  omenesc? 
Că  spusa  aceasta  îl  mustră. 


2, 21-22“:  Iosif,  sculându-se,  a  luat  Pruncul  şi  pe  mama  Lui  şi  a  venit 
în  pământul  lui  Israil.  (22)  Şi  auzind  că  domneşte  Arhelau  în  Iudeea,  în 
locul  lui  Irod,  tatăl  său,  s-a  temut23  să  meargă  acolo 

Trei  feciori  a  avut  Irod:  pe  Filip,  pe  Antipa  şi  pe  Arhelau.  Deci  a  poruncit 
ca  Arhelau  să  fie  împărat,  iar  ceilalţi  erau  stăpânitori  pe  câte  o  a  patra 
parte  [tetrarhi]. 

Şi  s-a  temut  Iosif  a  merge  „în  pământul  lui  Israil",  adică  în  Iudeea, 
pentru  că  şi  Arhelau  era  asemenea  tatălui  său. 

Iar  acest  Antipa  este  noul  Irod,  care  l-a  tăiat  [ucis]  pe  înaintemergă torul. 


2, 22h:  Şi,  luând  poruncă  în  vis,  s-a  dus  în  părţile  Galileii. 

(2,  22*>  Luca  2, 39 

Galileea  nu  era  pământ  al  Iui  Israil,  ci  al  neamurilor  şi  de  aceea  iudeii 
îi  priveau  pe  galileieni  ca  pe  o  urâciune. 


21  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „după  moartea  lui  Irod",  se  găseşte  „iar  după  ce  s-a 
săvârşit  Irod". 

22  Apolinarie,  episcop  de  Laodiceea,  afirma  că  Hristos  este  cu  totul  deosebit  de  noi, 
neavând  suflet  omenesc.  Susţinând  că  Hristos  nu  are  o  fire  omenească  deplină, 
apolinarismul  a  fost  condamnat  de  Sinodul  al  II-lea  ecumenic  (381)  şi  combătut  de  Sfântul 
Atanasie  cel  Mare,  Sfântul  Grigore  de  Nazianz,  Sfântul  Grigore  de  Nissa  şi  de  alţi  Sfinţi 
Părinţi.  Apolinarie  a  murit  pe  la  anul  390  d.  Hr. 

23  [1805]  Dar  de  ce  se  temea  să  meargă  în  Iudeea?  Din  pricina  lui  Arhelau?  Fiindcă, 
atunci  trebuia  să  se  teamă  să  meargă  şi  în  Galileea,  căci  acolo  stăpânea  Irod,  fratele  acestuia, 
după  cum  scrie  Luca  (3, 1).  însă,  Betleemul  fiind  în  Iudeea,  era  pricinuitor  de  îndoială 
[bănuială]  (după  Zigaben). 


150 


Capitolul  2 


SFÂNTUL  TEOFILACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIEI 


2, 23":  Şi  venind,  a  locuit  în  oraşul  numit  Nazaret 

(2, 23m)  Judecători  13,  5  (  Luca  2,  39  /loan  1, 45 
Şi  cum  este  cu  putinţă  ca  Luca  să  spună  că  dacă  s-au  împlinit  cele 
patruzeci  de  zile  după  Naştere  şi  a  fost  ţinut  Pruncul  în  braţe  de  Simeon, 
S-a  pogorât  Domnul  în  Nazaret,  iar  Matei  să  scrie  că  după  întoarcerea  din 
Egipt  au  venit  în  Nazaret?  învaţă-te,  aşadar!  Cele  ce  le-a  trecut  sub  tăcere 
Matei,  le-a  spus  Luca  -  adică  după  ce  S-a  născut,  a  împlinit  cele  patruzeci 
de  zile  şi  după  aceea  S-a  pogorât  în  Nazaret.  Aşa  spune  Luca  (2,  39),  iar 
Matei  spune  cele  de  după  aceasta:  că  a  fugit  în  Egipt,  apoi  s-a  suit  din 
Egipt  în  Nazaret.  Deci,  nu  se  împotrivesc  unu)  altuia,  ci  unul  -  adică  Luca 
-  vorbeşte  despre  pogorârea  de  la  Betleem  în  Nazaret,  iar  Matei  de  suirea 
de  după  aceea,  din  Egipt  în  Nazaret. 

2,  23h:  Ca  să  se  împlinească  ceea  ce  s-a  spus  prin  Prooroci,  că  Naza- 
rinean  Se  va  chema,  (2, 23D  judecători  13,  s 

Şi  care  Prooroc  a  zis  aceasta  nu  se  ştie  acum,  fiindcă  din  nepurtarea  de 
grijă  a  iudeilor  şi  din  pricina  deselor  robii,  multe  cărţi  s-au  pierdut.  Insă, 
poate  era  aceasta  o  predanie  nescrisă  a  iudeilor. 

Iar  „nazarinean"  înseamnă  „sfinţit".  Deci,  devreme  ce  Sfânt  este  Hristos, 
după  cuviinţa  a  fost  numit  „nazarinean",  că  Domnul  de  mulţi  Prooroci  a 
fost  numit  „Sfântul  lui  Israil"  (Psalm  70, 25;  88, 18;  Isaia  1,  4  etc). 


161 


Capitolul  3 

loan  Botezătorul.  Botezul  lui  Iisus 1 


3, 1“:  în  zilele  acelea 

(3, 1“)  Marcu  1,4/  Luca  1, 80;  3, 2-3  /  loan  1, 6, 28  /  Faptele  Apostolilor  13, 24 

Nu  atunci  când  Domnul  era  Prunc  şi  locuia  în  Nazaret,  ci  zice  aşa 
simplu,  adică  în  vremea  aceea  de  dinainte  de  neamul  acesta  de  acum. 

3,  lb:  A  venit  loan  Botezătorul 

loan  pentru  aceasta  a  fost  trimis  de  Dumnezeu  ca,  mustrând  pe  iudei, 
să-i  plece  spre  a  veni  întru  simţirea  răutăţilor  lor  şi  aşa  să-L  primească  pe 
Hristos.  Căci,  dacă  nu  ajunge  omul  întru  simţirea  păcatelor  sale,  nu  vine 
întru  pocăinţă.  Deci,  a  fost  trimis  loan. 

3,  lc'2“:  Şi  propovăduia  în  pustia  Iudeii,  (2)  spunând:  Pocăiţi-vă 

(2a)  Iezechiil  18, 30  /  Matei  4, 17;10, 7  /  Maieu  1, 15 

Pentru  că  iudeii  erau  trufaşi,  îi  sileşte  pe  ei  la  pocăinţă. 

3, 2b:  Că  s-a  apropiat  împărăţia  Cerurilor 

împărăţia  Cerurilor  numeşte  cea  dintâi  şi  cea  de  a  doua  Venire  a  lui  Hristos, 
dar  şi  vieţuirea  cu  fapte  bune.  Căci  dacă  noi,  călătorind  pe  pământ,  ca  în  Ceruri 
petrecem  [vieţuim],  iar  nu  în  împătunire  vieţuim,  împărăţie  avem  a  Cerurilor. 


1  în  ediţia  de  la  1805,  titlul  capitolului  este:  „întâi  loan  a  propovăduit  împărăţia  Cerurilor. 
Pentru  Botezul  Domnului  de  la  loan". 

J  Iar  Sfântul  Simeon  Noul  Teolog  ne  învaţă  şi  acestea:  „145)  De  la  dumnezeiescul 
Botez  primim  iertarea  păcatelor  săvârşite  şi  ne  eliberăm  de  vechiul  blestem  şi  ne  sfinţim 
prin  venirea  Sfântului  Duh.  Dar  harul  desăvârşit,  după  cuvântul:  «Voi  locui  şi  voi  umbla 
întru  ei»  (2  Corinteni  6, 1 6),  nu-1  primim  atunci.  Aceasta  e  al  celor  ce  s-au  întărit  în  credinţă 
şi  arată  acest  har  prin  fapte.  Căci  după  ce  ne-am  botezat,  abătându-ne  spre  fapte  rele  şi 
de  ruşine,  lepădăm  cu  totul  şi  sfinţirea  însăşi.  Dar,  prin  pocăinţă  şi  mărturisire  şi  lacrimi, 
primim  pe  măsura  lor,  mai  întâi  iertarea  păcatelor  săvârşite  şi,  prin  aceasta,  sfinţirea 
harul  de  sus.  (46)  De  la  pocăinţă  ne  vine  spălarea  întinăciunii  faptelor  ruşinoase.  După 
ea  primim  împărtăşirea  de  Duhul  Sfânt.  Dar  nu  în  chip  simplu,  ci  după  credinţa,  simţirea 
şi  smerenia  celor  ce  s-au  pocăit  din  tot  sufletul.  însă  numai  după  iertarea  deplină  a 
păcatelor  de  mai  înainte,  primită  de  la  părintele  care  ne-a  luat  asupra  sa  De  aceea,  bine 
este  să  ne  pocăim  în  fiecare  zi,  pentru  porunca  ce  s-a  dat.  Căci  îndemnul:  «Pocăiţi-vă,  că 
s-a  apropiat  împărăţia  Cerurilor»  (Matei  3,  2),  ne  arată  lucrarea  aceasta  ca  fiind  fără 
hotar"  ( Filocaha  românească,  în  traducerea  Părintelui  Dumitru  Stăniloae,  voi.  6,  A  doua 
sută  a  capetelor  de  Dumnezeu  cuvântătoare  şi  făptuitoare,  capetele  45-46,  ed.  IBMBOR, 
Bucureşti,  1977,  pp.  75-76). 


162 


Capitolul  3 


SFÂNTUL  TEOHLACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIEI 


3,  3:  El  este  acela  despre  care  a  zis  Proorocul  Isaia:  Glasul  celui  ce 
strigă  în  pustie:  Pregătiţi3  calea  Domnului,  drepte  faceţi  cărările  Lui, 

(3,  3)  Isaia  40, 3  /  Marcu  1, 3  /  Luca  1,  76;  3, 4  /  Ioan  1,  23 

„Cale"  numeşte  Evanghelia,  iar  „cărări",  poruncile  Legii,  ca  unele  ce 
erau  roase  şi  vechi.  Deci,  zice:  „Gătiţi-vă  pentru  petrecerea  evanghelicească, 
iar  poruncile  Legii,  drepte,  adică  duhovniceşti  le  faceţi,  că  Duhul  drept  este". 

Deci,  atunci  când  îi  vezi  pe  iudei  că  trupeşte  înţeleg  Legea,  atunci  să 
ştii  că  n-au  făcut  „drepte  cărările",  adică  nu  înţeleg  Legea  duhovniceşte. 

3,  4“:  Iar  Ioan  avea  îmbrăcămintea  lui  din  păr  de  cămilă 

(3, 4*)  4  Regi  1,8/  Zaharia  13, 4  /  Marcu  1, 6 

Şi  cu  portul  lui  îndemna  spre  pocăinţă,  că  purta  haină  de  plângere4. 

Se  crede  că  între  dobitoacele  de  mijloc  se  numără  cămila:  deoarece 
rumegă,  este  socotită  dobitoc  curat,  dar  pentru  că  are  copita  despicată, 
este  dobitoc  necurat  (Levitic  11,  4). 

Deci,  pentru  că  Ioan  şi  pe  norodul  ce  părea  a  fi  curat  -  adică  pe  iudei 
-  şi  pe  cel  necurat  -  adică  al  neamurilor  -  le-a  adus  lui  Dumnezeu,  şi 
pentru  că  a  fost  mijlocitor  al  Legii  Vechi  şi  al  celei  Noi,  pentru  aceasta 
purta  [îmbrăcăminte  din]  păr  de  cămilă. 

3,  4U:  Şi  cingătoare  de  piele5  împrejurul  mijlocului 

(3, 4l)  t  Regi  1,8/  Marcu  1, 6 

Toţii  Sfinţii  sunt  arătaţi  de  Sfânta  Scriptură  încinşi,  ca  cei  ce  sunt 
pururea  în  lucrare  -  pentru  că  cei  leneşi  şi  care  trăiesc  în  desfătări  nu  se 
încing,  cum  sunt  saracinii  -,  sau  pentru  că  au  omorât  patimile  poftei.  Căci 
cureaua  este  parte  de  dobitoc  mort. 

3, 4C:  Iar  hrana  lui  era  lăcuste6  şi  miere  sălbatică  ,, 


3  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „pregătiţi",  se  găseşte  „gătiţi". 

4  Privind  la  icoana  Sfântului  Ioan  Botezătorul,  se  cade  să  luăm  aminte  la  ceea  ce 
spunea  Cuviosul  Isihie  Sinaitul:  „Smerenia  şi  reaua  pătimire  slobozesc  pe  om  de  tot 
păcatul.  Cea  dintâi  taie  patimile  sufletului,  cea  de  a  doua  pe  ale  trupului"  { Filocalia 
românească ,  voi.  4,  întâia  sulă,  cap  75,  ed.  Humanitas,  Bucureşti,  2000,  p,  65). 

5  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „cingătoare  de  piele",  se  găseşte  „brâu  de  curea". 

*  în  versetul  de  la  1805,  în  loc  de  „lăcuste",  se  află  „acrides".  Astăzi,  „acrides"  este 
tradus  numai  cu  sensul  de  lăcuste.  Lăcustele  din  Orient,  care  se  mâncau,  erau  mai  mari 
şi  erau  pregătite  pentru  hrană  în  mai  multe  feluri:  fie  uscate  la  soare,  fie  afumate,  fierte 
sau  prăjite  la  foc  şi  presărate  cu  sare.  încă  şi  astăzi  oamenii  săraci  din  acele  locuri  se 
hrănesc  şi  cu  lăcuste. 

[1805]  Acest  cuvânt,  „acrides"  este  grecesc  şi  are  mai  multe  înţelesuri;  de  aceea,  unii 
au  tălmăcit  aici  „lăstari  de  ierburi",  alţii  au  scris  ca  de  o  buruiană  numită  „acris",  iar  alţii 


TÂLCUIREA  SFINTEI  EVANGHELII  DE  LA  MATEI 


Capitolul  3 


163 


Unii  zic  că  „acridele"  sunt  buruieni,  alţii  că  sunt  muguri  de  copaci, 
adică  poame  sălbatice.  Iar  „miere  sălbatică"  este  cea  făcută  de  albinele 
sălbatice  şi  care  se  găseşte  în  copaci  şi  în  pietre  [crăpăturile  stâncilor]. 

3, 5-6:  Atunci  a  ieşit  la  el  Ierusalimul  şi  toată  Iudeea  şi  toată  împre¬ 
jurimea  Iordanului.  (6)  Şi  erau  botezaţi  de  către  el  în  râul  Iordan,  mărtu- 
risindu-si  păcatele.  ,  , , , 

'  r  (3,  6)  Marcu  1,5/  Faptele  Apostolilor  19,  4, 13 

Măcar  de  se  şi  botezau,  botezul  lui  Ioan  nu  aducea  iertarea  păcatelor, 
ci  numai  pocăinţa  o  propovăduia  Ioan  şi  astfel  îi  aducea  către  iertarea 
păcatelor,  adică  la  botezul  lui  Hristos  povăţuia.  însă  numai  botezul  lui 
Hristos  dăruia  iertarea  păcatelor. 

3,  7“:  Dar  văzând  Ioan  pe  mulţi  din  farisei7 

„Fariseu"  înseamnă  „despărţit",  căci  li  părea  lor  a  fi  cu  viaţa  şi 
cunoştinţa  despărţiţi  de  ceilalţi  oameni  şi  mai  presus  de  ei. 

3,  7i:  Şi  saduchei8 

Aceştia  nu  credeau  nici  în  înviere,  nici  în  îngeri,  nici  în  duhuri.  Şi 
numele  lor  înseamnă  „drept"  -  de  la  „sedec",  „dreptate"  -,  ei  înşişi  dân- 
du-şi  acest  nume.  Sau  se  numesc  aşa  de  la  Sadoc,  începătorul  eresului  lor. 

3,  7C :  Venind  Ia  botez9,  le-a  zis 

Aceştia  nu  veneau  cu  socoteală  dreaptă  precum  ceilalţi,  de  aceea  îi  şi 
mustră  Ioan. 


au  tălmăcit  „lăcuste",  cum  este  şi  la  Marcu  (Marcu  1, 5).  Acelaşi  Părinte  Teofilact  arată  că 
şi  acum  în  acele  părţi  lăcustele  se  mănâncă  uscate  şi  că  Moise,  dătătorul  de  Lege  (Levitic 
11, 22)  le  numără  cu  jivinele  curate,  dar  rău  mirositoare  şi  neplăcute  la  gust. 

7  Fariseii  erau  membrii  unui  partid  politic-religios,  ce  avea  mare  influenţă  in  poporul 
iudeu.  Fariseii  ţineau  strict  Legea  lui  Moise,  dar  pe  lângă  I.ege  ţineau  şi  o  seamă  de 
tradiţii  şi  de  datini  „din  bătrâni",  prin  care  încălcau  adeseori  Legea  Fariseii  ţineau  însă 
mai  mult  la  litera  Legii  „care  omoară"  (2  Corinteni  3, 6),  nu  la  împlinirea  ei  duhovnicească, 
făcând  aceasta  din  făţărnicie,  de  ochii  lumii  ( Dicţionarul  Noului  Testament,  ed.  cit.,  p.  168). 

8  Saducheii  făceau  parte  dintr-un  alt  partid  politico-religios,  însă  ei  erau  mult  mai 
liberali  şi  erau  şi  foarte  bogaţi.  Respectau  Legea  lui  Moise  numai  în  măsura  în  care  o 
puteau  ajusta  la  raţionamentele  şi  interesele  lor,  iar  datinile  bătrânilor,  nici  că  le  luau  în 
seamă.  Saducheii  erau  pătura  cea  mai  cultă,  care  deţinea  în  ierarhic  şi  în  sinedriu  rangurile 
cele  mai  înalte.  Saducheii  erau  susţinuţi  şi  sprijiniţi  la  putere  de  familia  irodienilor,  dar  şi 
de  către  stăpânirea  romană.  Din  această  pricină  nu  erau  iubiţi  în  popor,  iar  cu  fariseii 
izbuteau  să  se  înţeleagă  numai  în  probleme  de  interes  naţional.  O  problemă  de  „interes 
naţional"  a  fost  şi  osândirea  la  moarte  a  Mântuitorului:  „Este  de  folos  să  moară  un  om 
pentru  popor"  (Ioan  18, 14)  -  Dicţionarul  Noului  Testament,  ed.  cit.,  p,  452. 

9  Sn  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „la  botez",  se  găseşte  „către  batezullui" 


164 


Capitolul  3 


SFÂNTUL  TEOF1L  ACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIEI 


3,  7d:  Pui  de  vipere10,  cine  v-a  arătat  să  fugiţi  de  mânia  ce  va  să  fie? 

(3,  '?*)  Matei  12, 34;  23,  33 1  Luca  3, 7 

Le  vorbeşte  aspru,  căci  le  cunoştea  răzvrătirea  Dar  îi  şi  laudă,  zicând: 
„Cine  v-a  arătat  vouă?"  Că  se  minunează  Ioan  cum  s-a  făcut  aceasta,  ca 
neamul  lor  cel  viclean  să  se  pocaiască. 

Iar  „pui  de  năpârcă"  îi  numeşte,  pentru  că  aceia  se  nasc  mâncând 
pântecele  din  care  ies;  aşa  şi  aceştia,  pe  părinţii  lor,  adică  pe  dascăli  şi  pe 
Prooroci  îi  omorau.  Iar  de  „mânia  ce  va  să  fie",  de  gheena11  zice. 

3,  8:  Faceţi,  deci,  roadă,  vrednică  de  pocăinţă 

13,  8)  Luca  3, 8 

Vezi  ce  zice?  Că  nu  se  cuvine  numai  a  fugi  de  răutate,  ci  şi  a  face  roduri 
de  fapte  bune.  Că  este  scris:  „Fereşte-te  de  rău  şi  fă  bine"  (Psalm  33, 13). 

3, 9":  Şi  să  nu  credeţi  ca  puteţi  zice  în  voi  înşivă:  Părinte  avem  pe  Avraam 

(3,  9*)  Ioan  8,  33, 37-39  /  Faptele  Apostolilor  13,  26  I  Romani  4, 1-16 

Aceasta  le  era  lor  spre  pierzanie,  că  se  nădăjduiau  în  bunul  neam12. 

3,  9b:  Căci  vă  spun  că  Dumnezeu  poate  şi  din  pietrele  acestea  să 
ridice  fii  lui  Avraam. 

Prin  „pietre"  înţelegem  şi  neamurile,  dintru  care  mulţi  au  crezut.  Dar 
chiar  şi  în  înţelesul  acesta  zice  Ioan,  că  şi  din  pietre  poate  să  facă  Dumnezeu 
„fii  lui  Avraam",  căci  „piatră"  era  pântecele  Sarrei  din  pricina  sterpiciunii. 
Dar  ea  a  născut!  (Facere  11,  12;  22,  1-2)  Şi  iarăşi  a  ridicat  Domnul  fii  lui 
Avraam  „din  pietre".  Când?  Atunci  când  răstignindu-Se  El,  văzând  mulţi 
pietrele  despicându-se,  au  crezut  (Matei  27, 51). 

3, 10":  Iată  securea  stă  la  rădăcina  pomilor 

.  f3, 10“)  Matei  7, 19  /  Luca  3, 9 

„Securea"  înseamnă  Judecata  lui  Hristos,  iar  „pomi",  oricare  dintre 
noi.  Deci  cel  ce  nu  a  crezut  de  aici,  din  viaţa  aceasta,  din  însăşi  „rădăcina" 
lui  se  taie  şi  în  gheena  se  aruncă. 

3, 10b:  Şi  tot  pomul 

Chiar  de  s-ar  trage  de  la  Avraam. 

3, 10c:  Care  nu  face  roadă  bună 

Nu  a  zis  „nu  a  făcut",  ci  „nu  face",  căci  pururea  se  cuvine  să  aducem 
„roadă".  Deci,  dacă  ieri  ai  miluit,  iar  astăzi  răpeşti,  nu  eşti  bineplăcut. 


10  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „vipere",  se  găseşte  „năpârcă". 

11  Vezi  nota  tâlcuirii  de  la  Matei  5,  22c. 

12  Adică  îşi  puneau  nădejdea  în  rădăcina  norodului  lor,  ştiindu-se  neam  ales. 


tAlcuirea  sfintei  evanghelii  de  la  matei 


Capitolul  3 


165 


3, 10 4:  Se  taie  şi  se  aruncă  în  foc. 

Adică  al  gheenei. 

3, 11" :  Eu  unul  vă  botez  cu  apă  spre  pocăinţă,  dar  Cel  Ce  vine  după 
mine  este  mai  puternic  decât  mine  (3,  U‘)  Marcu  1,8/ Luca  3, 16/ 

Ioan  1, 15-16, 26  27,  33  /  Faptele  Apostolilor  1,  5;  2, 2;  11, 16;  19, 4 

Le-a  zis  lor:  „Faceţi  roadă",  iar  acum  le  arată  care  este  roada:  să  creadă 
în  „Cel  Ce  vine  după"  el.  Iar  „Cel  Ce  vine  după''  el  este  Hristos,  Care  şi 
după  naştere  era  după  el,  cu  şase  luni  în  urmă.  Şi  era  şi  după  arătare, 
fiindcă  mai  întâi  s-a  arătat  înaintemergătorul,  apoi  Hristos,  Care  a  şi  fost 
mărturisit  de  el. 

3,  llh:  Lui  nu  sunt  vrednic  să-I  duc  încălţămintea13 

13, 11“/  Luca  3, 16  /  loan  1, 27 

Astfel  zice  că  nu  este  nici  sluga  cea  mai  de  pe  urmă  a  Lui  pentru  „a  le 
ţine"  pe  acestea.  Iar  prin  „încălţăminte"  se  înţeleg  cele  două  pogorâri  ale 
Lui:  cea  din  Cer  pe  pământ  şi  cea  de  pe  pământ  la  iad,  căci  „încălţăminte" 
sunt  trupul  cel  de  piele  şi  murirea  [moartea].  Aceste  două  pogorâri  nu  le 
poate  „ţinea"  [cuprinde]  înaintemergătorul,  neputând  a  înţelege  cum  s-au 
făcut  [petrecut]14. 

3, 11":  Acesta  vă  va  boteza  cu  Duh  Sfânt  şi  cu  foc. 

(3,îîc)  Marcu  1,8/  Luca  3, 16  /  Ioan  1, 33  /  Faptele  Apostolilor  1, 5 ;  11, 16 

„Adică  vă  va  umple  pe  voi  cu  îndestulare  de  darurile  Sfântului  Duh, 
de  vreme  ce  botezul  meu  nu  da  darul  duhovnicesc,  pentru  că  nu  dă  nici 
iertarea  păcatelor.  Iar  Acela  şi  vă  va  ierta  vouă  păcatele  şi  Duh  cu 
îndestulare  vă  va  da". 

3, 12" :  FI  are  lopata  în  mână 

(3,12’)  Luca  3, 17 

„Dar,  să  nu  socotiţi  că  de  veţi  fi  botezaţi  de  Acela  şi  după  aceea  veţi 
greşi,  îndată  vă  va  şi  ierta  pe  voi,  căci  are  Domnul  şi  «lopată»,  adică 
cercetare  şi  judecată". 

3, 12i:  Şi  va  curaţi  aria  Sa 

(3, 12“/ Luca  3, 17 

Adică  Biserica  o  va  curăţi,  ca  pe  cea  care  are  mulţi  botezaţi,  precum  în 
arie  [se  curăţă]  toată  arătura.  Dintre  aceştia,  unii  sunt  „pleavă",  câţi  sunt 
uşori  şi  sunt  purtaţi  de  duhurile  răutăţii,  iar  alţii  „grâu",  care  şi  pe  alţii 
folosesc  şi  hrănesc  prin  învăţătură  şi  prin  lucrare. 


u  în  ediţia  de  la  1805,  aici  avem:  „Căruia  nu  sunt  îndestulat  a-l  ţinea  încălţamintele". 
14  Adică,  nepricepând,  necuprinzând  taina  lor. 


166 


Capitolul  3 


SFÂNTUL TEOHLACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIEI 


3,  12c:  Şi  va  aduna  grâul  în  jitniţă,  iar  pleava  o  va  arde  cu  foc  nestins. 

(3, 12’)  Maleahi  3,  3,  T9  /  Luca  3, 17 

„Nestins"  este  „focul"  acela.  Iar  Origen  bârfeşte  [huleşte]  spunând  că 
va  fi  sfârşit  al  muncilor  [caznelor  iadului]15. 

3,  13-14“:  în  acest  timp  a  venit  Iisus  din  Galileea,  la  Iordan,  către 
Ioan,  ca  să  se  boteze  de  către  el.  (14)  Ioan  însă  II  oprea,  zicând: 

(3, 13)  Marcu  1,  9  /  Luca  3, 21 

Fiind  curat,  Hristos  Se  botează  ca  să  ne  spele  pe  noi  şi  să  ne  arate  nouă 
că  atunci  când  vom  voi  a  ne  boteza  trebuie  mai  dinainte  să  ne  curăţim,  ca 
să  nu  spurcăm  Botezul,  şi  apoi  cu  uşurinţă  să  ne  îndârjim  întru  obişnuinţa 
cea  rea  [de  mai  dinainte  de  Botez], 

Iar  Ioan  îl  opreşte  pe  Domnul,  pentru  ca  să  nu  socotească  cei  ce-L 
vedeau  că  Se  botează  spre  pocăinţă,  ca  unul  din  cei  mulţi  [ca  toţi  ceilalţi]. 

3, 14b:  Eu  am  trebuinţă  să  fiu  botezat  de  Tine 

Cu  adevărat  avea  nevoie  înaintemergătorul  să  fie  curăţit  de  Domnul, 
căci  ca  uirul  ce  se  trăgea  din  Adam,  trăgea  [avea]  asupra  lui  şi  întinăciunea 
cea  din  neascultare.  Iar  Hristos,  întrupându-Se,  pe  toţi  i-a  curăţit. 

3, 14c:  Şi  Tu  vii  Ia  mine? 

Nu  a  îndrăznit  să  spună  „Tu  vii  să  Te  botezi  de  către  mine",  d  „şi  Tu 
vii",  atât  [de  mult]  se  sfiia  [de  Domnul]. 

3, 15":  Şi  răspunzând,  Iisus  a  zis  către  el:  Lasă  acum 

Zice  [Domnul]:  „Acum  lasă  [să  fie  aşa].  Dar  va  veni  şi  vremea  când 
cuvioasa  slavă  o  vom  [o  voi]16  avea,  măcar  că  acum  nu  este  arătată". 

3, 15*’:  Că  aşa  se  cuvine  nouă  să  împlinim  toată  dreptatea 

„Dreptate"  este  numită  Legea,  iar  firea  omenească  era  blestemată,  căci 
nu  putea  săvârşi  Legea  (Galateni  3, 10-13). 

„Deci,  pentru  că  Eu  am  săvârşit  [împlinit]  şi  pe  celelalte  ale  Legii  şi 
îmi  lipseşte  doar  a  Mă  boteza,  aceasta  săvârşind  voi  slobozi  firea  de 
blestem.  Că  aceasta  Mi  se  cuvine  Mie". 


15  Aici,  Sfântul  Teofilact  se  referă  la  învăţătura  lui  Origen  despre  apocatastază 
(„restauraţia  generală"),  care  a  fost  condamnată  de  cel  de  al  V-lea  Sinod  Ecumenic  de  !a 
Constantinopol,  din  anul  553.  Conform  acestei  înşelătoare  învăţături,  pedeapsa  demonilor 
şi  a  păcătoşilor  din  iad,  va  ajunge  într-o  zi  la  sfârşit  şi  „toţi  vor  fi  restauraţi". 

“  Prin  Domnul  Hristos  noi  am  dobândit  slava  înfierii  dumnezeieşti,  pentru  că  noi 
toţi  suntem  „un  Om"  (Ioan  1 7, 12, 22). 


tâlcutrea  sfintei  evanghelii  de  la  matei 


Capitolul  3 


167 


3, 15c-16a:  Atunci  L-a  lăsat.  (16)  Iar  botezându-Se  Iisus 

(3, 16“)  Marcu  1, 9  /  Luca  3,  21 

Iisus  Se  botează  la  treizeci  de  ani,  căci  această  vârstă  primeşte  [poate 
purta]  toate  păcatele.  In  vârsta  dintâi  [a  copilăriei]  este  multă  neînţelepdune, 
iar  în  cea  de  a  doua,  a  tinereţii  este  multă  văpaie  a  poftei  şi  a  mâniei.  Iar  la 
vârsta  bărbăţiei,  multă  este  iubirea  de  argint.  Deci,  a  aşteptat  această  vârstă, 
ca  prin  toate  vârstele  să  plinească  Legea  şi  să  ne  sfinţească  pe  noi. 

3, 16b:  Când  ieşea  din  apă 

Maniheii17  spun  că  şi-a  lăsat  [lepădat]  trupul  Său  în  Iordan  şi  alt  trup 
a  arătat,  după  nălucire  [închipuire].  Dar  de  aici  li  se  astupă  gura  [lor 
păcătoasă],  că  Iisus,  Cel  Care  a  intrat  în  apă.  Acelaşi  a  şi  ieşit  şi  nu  altul. 

3, 16c:  îndată  Cerurile  s-au  deschis 

Adam  a  încuiat  Cerurile,  iar  pentru  Hristos  se  deschid,  ca  să  cunoşti 
şi  tu  că  atunci  când  te  botezi.  Cerurile  le  deschizi. 

3,  16d-17a:  Şi  Duhul  lui  Dumnezeu  S-a  văzut  pogorându-Se  ca  un 
porumbel  şi  venind  peste  El.  (17)  Şi  iată  glas  din  Ceruri  zicând 

(3, 16d)  Isaia  11,2/  Marcu  1, 10  /  Luca  3, 22  /  Ioan  1, 32-33  (3, 17")  Psalm  2, 6  / 
Matei  17, 5  /  Marcu  1, 11  /  Luca  3, 22;  9, 35  /  2  Petru  1,17/1  Ioan  5,  7-9 

Duhul  Sfânt  Se  pogoară  pentru  a  mărturisi  că  mai  mare  este  Cel  Care 
Se  botează,  decât  cel  ce  botează.  Fiindcă  iudeii  pe  Ioan  îl  aveau  [la]  mare 
[cinste],  iar  de  Hristos  nu  atâta  aveau  grijă18  (Imn  1,  26).  Şi  au  văzut  toţi  pe 
Duhul  venind  peste  Iisus,  ca  să  nu  socotească  ei  că  glasul  care  zicea:  „Acesta 
este  Fiul  Meu  Cel  iubit"  s-a  făcut  pentru  Ioan,  ci  văzând  pe  Duhul  Sfânt,  să 
creadă  că  glasul  este  pentru  Iisus.  Şi  [s-a  arătat]  ca  un  „porumbel",  ca  semn 
al  bunătăţii  şi  blajinătăţii  şi  pentru  că  porumbelul  este  preacurat  şi  nu  petrece 
[trăieşte]  unde  este  împuţiciune  [necurăţie].  Asemenea  şi  Sfântul  Duh. 


17  Maniheismul,  doctrină  religioasă  gnostică  din  Orientul  Apropiat,  a  fost  întemeiată 
de  persanul  Mani  (Maniheu),  pe  la  jumătatea  veacului  al  Hl-lea  d.  Hr.  Această  erezie 
susţinea  că  lumea  este  guvernată  de  două  principii:  binele  şi  răul,  af  irmându-se  totodată 
că  materia  este  rea  în  sine  şi  de  aceea  oamenii  se  pot  mântui  numai  prin  asceza  cea  mai 
riguroasă  şi  prin  mortificarea  trupului.  Maniheii  spuneau  despre  Hristos  ca  a  avut  trup 
adevărat,  dar  nu  un  trup  material,  ci  unul  spiritual.  Această  erezie  a  fost  combătută  de 
Sfântul  Ignatie  Teoforul,  Sfântul  Irineu,  Tertulian,  Clement  Alexandrinul  şi  alţi  Sfinţi 
Părinţi  ai  Bisericii. 

19  Adică  nu  îl  luau  în  seamă  pe  Domnul  Hristos  aşa  precum  făceau  cu  Sfântul  Ioan 
Botezătorul. 


168 


Capitolul  3 


SFÂNTUL  TEOF1LACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIE 


Precum  în  vremea  lui  Noe  porumbiţa  a  vestit  încetarea  potopului 
(Facere  8,  8-11),  aducând  mlădiţă  de  măslin,  aşa  şi  aici,  Duhul  Sfânt  arată, 
încetarea  păcatelor.  Acolo  mlădiţa  de  măslin,  aici,  mila  lui  Dumnezeu19. 

3, 17b:  „Acesta  este  Fiul  Meu  Cel  iubit  întru  Care  am  binevoit",  . 

13, 171)  Psalm  2, 7  /  Matei  17,  5  /  Marcu  1, 11  /  Luca  3, 22;  9,  35  /  loan  5, 37  / 
Efcseni  1,  6  /  Coloseni  1, 13  (2  Petru  1, 17  / 1  loan  5, 7-9 

Adică  „întru  Care  Mă  odihnesc,  întru  Care  îmi  place". 


19  Vezi  şi  tâlcuirea  de  ia  Matei  6, 17-18  şi  25, 1-5. 


169 


Capitolul  4 

Iisus  este  ispitit  de  diavolul.  începutul  propovăduiţii  Lui. 
El  cheamă  pe  cei  dintâi  ucenici  la  apostolat 
şi  vindecă  tot  felul  de  bolnavi 1 


4,  l“:  Atunci  Iisus  a  fost  dus  de  Duhul  în  pustiu2 

(4,  î*)  judecători  13,  24  /  lezechiil  3, 14  Y  Mărcii  1, 12 !  Luca  4, 1 

învăţându-ne  pe  noi  ca  după  Botez  să  ne  aşteptăm  mai  vârtos  la  ispite, 
[Mântuitorul]  este  „dus"  de  Duhul  cel  Sfânt  [în  pustie].  Pentru  că  nimic 
nu  făcea  fără  de  Duhul.  Şi  Se  duce  în  pustie,  ca  să  ne  arate  nouă  că  diavolul 
atunci  ne  ispiteşte,  când  ne  va  vedea  singuri  şi  neajutoraţi  unul  dinspre 
altul3.  Deci,  se  cuvine  ca  fără  sfătuire  să  nu  îndrăznim  întru  noi  înşine. 


4,  lb:  Ca  să  fie  ispitit  de  către  diavolul. 


(i.  IV  Sirah  2, 1  /  Marcu  1, 13 


„Diavol",  care  înseamnă  „clevetitor",  este  numit,  pentru  că  L-a  clevetit 
pe  Dumnezeu  către  Adam,  zicând u-i:  „Dumnezeu  vă  zavistuieşte  vouă 
[pizmuieşte  slava  voastră]"  (Facere  3, 5-6).  încă  şi  acum  [diavolul]  cleveteşte 
către  noi  fapta  cea  bună. 


4, 2":  Şi  după  ce  a  postit 


(4,  T)  Ieşire  34,  28  /  3  Regi  19,  8  /  Luca  4,  2 


A  postit  ca  să  ne  arate  că  postul  este  armă  mare  [puternică]  împotriva 
ispitelor,  după  cum  lăcomia  pântecelui  este  începătura  a  tot  păcatul. 


4, 2b:  Patruzeci  de  zile  si  patruzeci  de  nopţi 

'  r  r  (4. 2V  Ieşire  34, 28 !  Marcu  1, 13 

[Domnul  Hristos]  posteşte  tot  atâtea  zile  câte  au  postit  şi  Moise  (Ieşire 
24, 18)  şi  Ilie  (3  Regi  19, 8).  Iar  dacă  ar  fi  postit  [Domnul]  mai  multe  zile,  s-ar 
fi  părut  [crezut]  că  nălucire  [închipuire]  este  întruparea 


1  în  ediţia  de  la  1805,  titlul  capitolului  este:  „Pentru  postul  şi  pentru  ispita  lui  Hristos. 
Pentru  chemarea  Iui  Petru  şi  a  lui  Andrei  şi  a  fiilor  lui  Zevedeu”. 

2  După  o  veche  tradiţie,  locul  din  pustie  în  care  a  fost  ispitit  Mântuitorul  de  către 
diavolul  este  Muntele  Carantaniei  (de  la  Quaranta  =  40).  în  părţile  Iordanului,  nu  departe 
de  unde  boteza  Ioan,  spre  nord-vest  de  Ierihon,  se  afla  o  regiune  stearpă  şi  stâncoasă, 
dintre  cele.mai  secetoase  din  lume.  Nu  avea  nici  apă,  nici  vegetaţie,  nici  drumuri,  iar 
aerul,  care  era  dogorâtor  din  pricina  arşiţei  soarelui,  era  cu  neputinţă  de  suportat.  în 
acest  pustiu  al  Carantaniei  -  care  după  o  veche  tradiţie  ar  fi  muntele  Duca,  având  o 
înălţime  de  473  de  metri  -  a  fost  ispitit  Domnul  Iisus  Hristos  ( Dicţionarul  Noului  Testament, 
ed.  cit.,  p.  335). 

3  Adică  fără  ajutor  de  la  aproapele. 


170 


.  Capitolul  4 


SFÂNTUL  TEOFILACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIEI 


4, 2C :  La  urmă  a  flămânzit. 

(4,  2‘)  Luca  4, 2 

Când  a  dat  voie  [a  îngăduit]  firii,  „a  flămânzit"  ca  să  dea  pricină  diavo¬ 
lului  să  vină  la  El  şi  să  se  lupte  cu  el  prin  foame  şi  aşa  să-l  biruiască  şi  să-l 
surpe,  iar  biruinţa  să  ne-o  dea  nouă  în  dar. 

4,  3:  Şi  apropiindu-se,  ispititorul  a  zis  către  El:  De  eşti  Tu  Fiul  lui 
Dumnezeu,  zi  ca  pietrele  acestea  să  se  facă  pâini. 

(4,  3)  Luca  4,  3 

A  auzit  tâlharul  [diavol]  glasul  cel  din  Cer,  dar  văzându-L  că  flămân¬ 
zeşte,  se  îndoia:  „Cum  să  flămânzească  Fiul  lui  Dumnezeu?"  De  aceea  îl 
ispiteşte,  ca  să  cunoască  [afle].  îl  şi  măguleşte,  crezând  că  poate  să-L  am㬠
gească,  zicând:  „De  eşti  Tu  Fiul  lui  Dumnezeu". 

Dar,  poate  te  întrebi  ce  păcat  este  să  faci  pietrele  pâini?  Ascultă  dar: 
păcat  este  a-1  asculta  pe  diavol  întru  ceva.  Şi  iarăşi,  întru  alt  chip  [de 
înţelegere],  n-a  zis  „piatra  aceasta  pâine  să  se  facă",  ci  „pietrele",  vrând 
ca  să-L  arunce  pe  Hristos  pradă  lăcomiei,  căci  celui  flămând  o  pâine  îi 
ajunge  cu  adevărat.  De  aceea,  Hristos  nu  l-a  ascultat  pe  el4. 

4, 4.  Iar  El,  răspunzând,  a  zis:  Scris  este:  Nu  numai  cu  pâine  va  trăi 
omul,  ci  cu  tot  cuvântul  care  iese  din  gura  lui  Dumnezeu. 

(4,  4)  Deuteionom  B,  3  /  Înţelepciune  16, 26  /  Luca  4, 4 

Din  Vechiul  Testament  este  această  mărturie  şi  al  lui  Moise  este 
cuvântul  (Deuteronom  8, 3).  Pentru  că  evreii  au  fost  hrăniţi  cu  mană,  care 


*  Sfântul  Ioan  Damaschinul  ne  învaţă:  „Gândurile  în  care  se  cuprind  toate  păcatele  sunt 
opt  al  lăcomiei  pântecelui,  al  curmei,  al  iubirii  de  argint,  al  mâniei,  al  întristării,  al  trândăviei, 
al  slavei  deşarte  şi  al  mândriei.  Ca  aceste  opt  gânduri  să  ne  tulbure  sau  ca  să  nu  ne  tulbure, 
nu  atârnă  de  noi.  Dar,  ca  să  stăruiască  sau  ca  să  nu  stăruiască,  sau  ca  să  stârnească  patimile, 
sau  ca  să  nu  le  stârnească,  atârnă  de  noi.  Altceva  este  adică  momeala  (atacul),  altceva  însoţirea, 
altceva  lupta,  altceva  patima,  altceva  învoirea  (consimţirea),  care  e  aproape  de  faptă  şi  se 
aseamănă  ei,  altceva  lucrarea  şi  altceva  robirea.  Momeala  este  gândul  adus  simplu  în  minte 
de  vrăjmaşul,  ca  de  pildă:  fă  aceasta  sau  aceea,  cum  i-a  zis  Domnului  şi  Dumnezeului  nostru: 
«Zi  ca  să  se  facă  pietrele  acestea  pâini»  (Matei  3, 4).  Aceasta,  cum  s-a  spus  nu  atârnă  de  noi 
insoţirea  este  primirea  gândului  strecurat  de  vrăjmaş,  preocuparea  cu  el  şi  convorbirea  plăcută 
a  voii  noastre  cu  el.  Patima  este  deprinderea  cu  gândul  strecurat  de  vrăjmaş,  care  se  naşte 
din  însoţire,  şi  învârtirea  necontenită  a  cugetării  şi  a  închipuirii  în  jurul  lui.  Lupta  este 
împotrivirea  cugetării  fie  la  stingerea  patimii  din  gând  sau  a  gândului  pătimaş,  fie  la  învoire, 
cum  zice  Apostolul:  «Căci  trupul  pofteşte  împotriva  duhului,  iar  duhul  împotriva  trupului; 
şi  aceştia  se  împotrivesc  unul  altuia»  (Galateni5, 17).  Luarea  în  robie  este  ducerea  silnică  şi 
fără  voie  a  inimii,  stăpânită  de  prejudecată  şi  de  o  îndelungată  obişnuinţă.  Învoirea  este 
consimţirea  cu  patima  de  gând.  Iar  lucrarea,  însăşi  împlinirea  cu  fapta  a  gândului  pătimaş 
încuviinţat.  Deci,  cel  ce  cugetă  nepătimaş  de  la  început,  sau  respinge  prin  împotrivire  şi 


TÂLCUIREA  SFINTEI  EVANGHELII  DE  LA  MATEI 


Capitolul  4 


171 


nu  era  pâine,  dar  prin  cuvântul  lui  Dumnezeu  împlinea  toată  trebuinţa 
lor  şi  se  prefăcea  în  toate  cele  ce  le  dorea  cel  care  o  mânca  Deci,  fie  că 
poftea  iudeul  peşte  sau  ou  sau  brânză,  acel  fel  de  gust  i-1  da  lui  mana 
(înţelepciune  16, 20-21). 

4, 5:  Atunci  diavolul  L-a  dus  în  sfânta  cetate.  L-a  pus  pe  aripa  templului5 

(4, 5)  lezechiil  8, 3;  11, 1;  43, 5  /  Luca  4, 9 

Aripa  este  o  anume  parte  a  templului,  cum  sunt  la  noi  cele  scoase 
afară  din  amândouă  părţile  bisericii  [absidele],  care  par  ca  nişte  aripi. 


certare  momeala,  a  tăiat  dintr-o  dată  toate  cele  ce  urmează"  (Filocalia  românească,  voi.  4,  Cuvânt 
minunat  şi  dc  suflet  folositor,  ed.  Humanitas,  Bucureşti,  2000,  pp.  187-188). 

s  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „aripa  templului",  se  găseşte  „aripa  Bisericii".  în  templu 
se  săvârşeau  slujbele,  se  citeau  şi  se  explicau  Legea  şi  scrierile  Proorocilor,  iar  denumirea  lui 
era  de  „templul  Domnului"  (Luca  3,  9;  Evrei  9,  6).  Aici,  la  Matei  4,  5,  prin  „templu"  nu  se 
înţelege  numai  templul  propriu-zis,  ci  întreg  complexul  de  clădiri  şi  zidurile  care  îl  înconjoară. 
Iar  în  aceste  ziduri  erau  aşa-zisele  portice,  care  emu  mai  înalte  decât  zidurile.  Prin  urmare, 
prin  „aripa  templului"  se  poate  înţelege  zidul  sau  porticul  ce!  mai  înalt  din  extremitatea 
clădirilor,  zid  care  avea  în  spatele  iui,  spre  răsărit  şi  sud,  o  prăpastie.  De  la  înălţimea  zidului 
acesta,  până  în  iundul  prăpăstiei,  erau  ca  la  50  de  metri.  Diavolul  L-a  îndemnat  pe  Mântuitorul 
Hristos  să  Se  arunce  de  pe  această  „aripă"  (cf.  Dicţionarul  Noului  Testament,  ed.  cit.,  p.  43). 
Trebuie  să  ştim  că,  atât  cortul  pe  care  Moise  l-a  făcut  din  iconomie  dumnezeiască  (Ieşire  cap. 
25-27),  precum  şi  templul  din  Ierusalim,  construit  din  porunca  lui  Dumnezeu  (3  Regi  5, 5;  8, 
20-61),  constituiau  o  imagine  simbolică  a  lumii  duhovniceşti;  erau  locaş  al  sălăşluirii  Domnului 
şi,  totodată,  preînchipuiau  plinătatea  Bisericii  lui  Hristos-Dumnezeu.  în  Ierusalim,  primul 
templu  a  fost  construit  de  către  Solomon  (pe  la  anul  960  î.d.Hr.),  iar  după  ce  acesta  a  fost 
dărâmat  (586  î.d.Hr.),  a  fost  reconstruit  cel  de  al  doilea  (538-515  î.d.Hr.),  după  întoarcerea  din 
robia  babilonică.  Dar  şi  cel  de-al  doilea  templu  a  fost  dărâmat  de  către  romani,  o  dată  cu 
distrugerea  Ierusalimului  în  anul  70. 

După  învăţătura  de  credinţă  a  Bisericii  Ortodoxe,  unul  din  semnele  apropierii  sfâr¬ 
şitului  lumii  este  „venirea  lui  Antihrist  (2  Tesaloniceni  2, 3-11;  1  han  2, 18),  care  va  lucra  cu 
apostolii  săi  mincinoşi  tot  felul  de  semne,  ca  să  amăgească  pe  oameni;  substituindu-se  lui 
Hristos,  el  va  prigoni  cu  furie  pe  aleşii  Domnului  (Matei  24,  5, 11)"  (cf.  Părintele  Dumitru 
Stăniloae,  Teologia  dogmatică  ortodoxă,  voi.  3,  ed.  IBMBOR,  Bucreşti,  1997,  p.  254).  Aşadar, 
reconstruirea  templului  din  Ierusalim  (cel  de-al  treilea  templu)  va  sluji  lui  Antihrist,  căci 
dintru  acest  sălaş  va  împăraţi  peste  întreaga  lume.  Da  vid  Ben  Gurion  - 1886-1973,  lider  al 
sionismului  muncitoresc,  principal  întemeietor  al  noului  stat  Israel  şi  întâiul  prim-ministru 
al  său  între  anii  1948-1953  —  când  în  anul  1962  şi-a  mărturisit  previziunile  sale  privitor  la 
viitorul  lumii,  spunea  aceste  cuvinte;  „Imaginea  lumii  în  1987,  aşa  cum  se  conturează  în 
imaginaţia  mea:  Războiul  rece  va  ţine  de  domeniul  trecutului.  Presiunile  interne  ale 
intelighenţiei  în  continuă  dezvoltare  din  Rusia  [...]  pot  duce  la  o  democratizare  treptată  a 
Uniunii  Sovietice.  [...]  Cu  excepţia  URSS,  ca  stat  eurasiatk  confederat,  toate  celelalte 
continente  se  vor  uni  intr-o  alianţă  mondială,  căreia  îi  va  sta  la  dispoziţie  o  forţă  de  poliţie 


172 


Capitolul  4 


SFÂNTUL  TEOHLACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIEI 


4,  6:  Şi  I-a  zis:  Dacă  Tu  eşti  Fiul  lui  Dumnezeu,  aruncă-Te  jos,  că 
scris  este:  îngerilor  Săi  va  porunci  pentru  Tine  şi  Te  vor  ridica  pe  mâini, 
ca  nu  cumva  să  izbeşti6  de  piatră  piciorul  Tău. 

(4,  6)  1  Regi  7, 3  /  Psalm  70, 3;  90, 11-12  /  Luca  4, 9-11 
„Dacă  Tu  eşti  Fiul  Iui  Dumnezeu",  ca  şi  cum  ar  fi  zis:  „Eu  nu  cred 
glasului  din  Cer,  însă  Tu,  de  eşti  Fiul  lui  Dumnezeu,  arată-mi  mie".  Măcar 
că  de  era  Fiul  lui  Dumnezeu,  o,  spurca tule,  oare  se  cuvenea  să  Se  arunce  pe 
Sine  jos?  A  cruzimii  tale  este  aceasta,  a-i  arunca  jos  pe  cei  care  se  îndrăcesc, 
iar  a  lui  Dumnezeu  [este]  a  mântui! 

Iar  aceasta,  „Te  vor  ridica  pe  mâini"  (Psalm  90,  11-12),  nu  pentru 
Hristos  s-a  scris,  ci  pentru  Sfinţii  care  au  trebuinţă  de  ajutorul  îngeresc. 
Dar  Hristos  nu  avea  trebuinţă  de  acesta.  Dumnezeu  fiind. 


4,  7:  Iisus  i-a  răspuns:  Iarăşi  este  scris:  Să  nu  ispiteşti  pe  Domnul 

Dumnezeul  tău.  ,,  „  „ 

(4,  7)  Deuteronom  6, 16  ( Luca  4, 12 


Cu  blândeţe  îl  goneşte  [alungă]  pe  el  Hristos,  învăţându-ne  pe  noi 
[ca]  prin  blândeţe  să-i  biruim  pe  demoni. 


internaţională.  Toate  armatele  vor  ti  abolite  şi  nu  vor  mai  exista  războaie.  La  Ierusalim, 
Naţiunile  Unite  (nişte  naţiuni  cu  adevărat  unite)  vor  construi  un  Altar  al  Profeţilor  care 
să  slujească  uniunea  confederată  a  tuturor  continentelor;  acesta  va  fi  sediul  Curţii  Supreme 
a  Omenirii"  (cf.  rev.  Look  Magazine,  din  16  ianuarie  1962).  Este  evident  că  acest  „Altar  al 
Profeţilor"  este  templul  din  care  îşi  va  „exercita  funcţiile"  de  „împărat,  preot  şi  judecător" 
al  întregii  lumi,  cel  despre  care  Mântuitorul  Hristos  spunea’;' „Eu  am  venit  în  numele 
Tatălui  Meu  şi  voi  nu  Mă  primiţi;  dacă  va  veni  altul  în  numele  său,  pe  acela  îl  veţi 
primi"  (loan  5,  43). 

Evreii  consideră  că  „Zidul  plângerii"  din  Ierusalim  ar  face  parte  din  structura 
vechiului  templu  şi  de  aceea  e  de  aşteptat  ca  cel  de-al  treilea  templu  să  fie  ridicat  tocmai 
aici.  O  vizualizare  în  direct  a  „Zidului  plângerii"  -  live-view,  cu  reînnoire  a  imaginii  în 
fiecare  minut  -  poate  fi  accesată  pe  site-ul:  ivzow.aish.com  (la  link-ul  zuaUcam). 

Aşadar,  pentru  că:  (1)  în  ediţia  de  Ia  1805,  îndeobşte  în  loc  de  „templu",  se  găseşte 
„Biserică";  (2)  momentul  reconstruirii  celui  de  al  treilea  templu  în  Ierusalim  nu  este  atât 
de  departe  precum  credem;  (3)  este  cu  putinţă  ca  unora  dintre  fraţii  cititori  ai  acestei 
Tălcum  să  le  fie  dat  să  trăiască  în  acele  vremuri;  (4)  suprapunerea  prin  înlocuire  a 
termenului  „templu"  cu  „Biserică",  ar  putea  genera  o  confuzie  pierzătoare  de  suflet, 
deoarece  Antihristul  va  maimuţări  rolul  de  „Dumnezeu",  iar  această  confuzie  i-ar  sluji 
tocmai  lui;  aşadar,  din  aceste  patru  pricini,  în  această  ediţie  a  Tălcuirii,  acolo  unde  există 
numiri  ale  templului  din  Ierusalim  cu  termenul  „Biserică"  (1805),  le-am  înlocuit  cu 
„templu",  fără  a  mai  preciza  acest  lucru  prin  note. 

6  în  ediţia  de  la  1805,  în  Ioc  de  „ca  nu  cumva  să  izbeşti",  se  găseşte  „ca  nu  cândva  să 
împiedici". 


TÂLCUIREA  SFINTEI  EVANGHELII  DE  LA  MATEI 


Capitolul  4 


173 


4, 8-9:  Din  nou  diavolul  L-a  dus  pe  un  munte  foarte  înalt  şi  I-a  arătat 
toate  împărăţiile  lumii  şi  slava  lor.  (9)  Şi  l-a  zis  Lui:  Acestea  toate  Ţi  le 
voi  da  Ţie,  dacă  vei  cădea  înaintea  mea  şi  Te  vei  închina  mie. 

(4, 8)  lezechiil  40,  2  /  Luca  4,  5  (4,  9)  Daniil  3,  5  /  Luca  4,  6-7 

Unii  socotesc  că  „munte  foarte  înalt"  este  patima  iubirii  de  argint,  întru 
care  vrăjmaşul  se  nevoia  să-L  aducă  pe  Hristos,  însă  nu  bine  socotesc  [cugetă] . 
Că  în  chip  simţit  I  s-a  arătat  Lui  diavolul,  cu  toate  acestea  Domnul  gânduri 
nu  a  primit.  Să  nu  fie!  Deci  în  chip  simţit  I-a  arătat  Lui  în  munte  toate 
împărăţiile,  aducându-le  înaintea  ochilor  Lui  în  chip  de  nălucire,  zicându-I 
„acestea  toate  Ţi  le  voi  da  Ţie",  căci  din  mândrie  socotea  că  lumea  ar  fi  a  sa 

Aceleaşi  le  spune  şi  acum  celor  lacomi,  întrucât  cei  ce  se  închină  lui, 
aceia  pe  toate  acestea  le  au. 

4,  10:  Atunci  lisus  i-a  zis:  Piei,  satano7,  căci  scris  este:  Domnului 
Dumnezeului  tău  să  te  închini  şi  Lui  singur  să-I  slujeşti. 

(4, 10)  Deuteronom  6, 13;  10, 20  /  Iosua  24, 14  /  Luca  4,  8 

Domnul  se  mânie  asupra  lui  când  vede  că  pe  cele  ce  sunt  ale  lui 
Dumnezeu  le  făcea  [socoteşte  a  fi]  ale  sale,  zicându-I  „acestea  toate  Ţi  le 
voi  da  Ţie",  ca  şi  cum  ar  fi  ale  lui.  Insă  cunoaşte  cât  de  folositoare  sunt 
Scripturile,  căd  Domnul  dintru  acestea  a  astupat  gura  vrăjmaşului. 

4, 11 :  Atunci  L-a  lăsat  diavolul  şi  iată  îngerii,  venind  la  El,  îi  slujeau. 

Domnul  a  biruit  cele  trei  ispite:  a  lăcomiei  pântecelui,  a  slavei  deşarte 
şi  a  iubirii  de  bogăţie,  care  sunt  patimile  de  căpetenie.  Pe  acestea  biruin- 
du-le,  cu  atât  mai  vârtos  le-a  biruit  [Domnul]  şi  pe  celelalte.  Din  această 
pricină  Luca  zice  că  diavolul  „a  sfârşit  toată  ispita"  (Luca  4, 13),  pe  capetele 
ispitelor  sfârşindu-le.  Drept  aceea  şi  „îngerii  îi  slujesc",  arătându-ne  că 
şi  nouă,  după  biruinţă  [asupra  patimilor],  ne  vor  sluji  îngerii,  căd  pentru 
noi  toate  şi  le  face  şi  le  arată  Hristos,  de  vreme  ce  Lui,  ca  unui  Dumnezeu 
îngerii  de-a  pururi  îi  slujesc. 

4, 12-13:  Şi  lisus,  auzind  că  Ioan  a  fost  întemniţat8,  a  plecat  în  Galileea. 
(13)  Şi  părăsind  Nazaretul,  a  venit  de  a  locuit  în  Capemaum,  lângă  mare, 
în  hotarele  lui  Zabulon  şi  Neftali.  ( i ,  12)  Marcu  î,  14  /  Luca  3, 20;  4, 14  / 

Ioan  4, 43  <4, 13)  Iosua  19, 10, 33  /  Marcu  1, 21  /  Luca  4, 16, 31 

lisus  pleacă,  pentru  ca  să  ne  înveţe  şi  pe  noi  să  nu  ne  aruncam  singuri  în 
primejdii.  Şi  se  duce  în  „Galileea",  care  înseamnă  „prăvălită  jos",  pentru  că 
neamurile  erau  prăvălite  şise  tăvăleau  în  păcate.  Şi  locuieşte  în  „Capemaum", 


7 în  ediţia  de  îa  1805,  în  loc  de  „piei,  salano",  se  găseşte  „mergi  înapoia  Mea,  satano". 

8  în  ediţia  de  la  1805,  ta  loc  de  „a  fost  întemniţat",  se  găseşte  „s-a  prins". 


174 


Capitolul  4 


SFÂNTUL  TEOHLACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIEI 


care  se  tâlcuieşte  „casă  a  mângâierii",  că  pentru  însăşi  aceasta  S-a  pogorât 
Domnul  Hristos  din  Ceruri,  ca  să  facă  toate  neamurile  casă  a  Mângâietorului. 
„Zabulon"  se  tâlcuieşte  „vânare  de  noapte",  iar  „Neftali",  „lărgime".  Ded, 
neamurile  vieţuiau  întru  întuneric  şi  lărgime,  pentru  că  nu  pe  calea  cea  strâmtă 
călătoreau,  ci  pe  cea  largă,  care  duce  la  pierzare  (Matei  7, 13). 

4, 14-16:  Ca  să  se  împlinească  ce  s-a  zis  prin  Isaia  Proorocul  care  zice:  (15) 
Pământul  lui  Zabulon  şi  pământul  lui  Neftali9  spre  mare,  dincolo  de  Iordan, 
Galileea  neamurilor;  (16)  poporul  care  stătea  în  întuneric  a  văzut  lumină 
mare  şi  celor  ce  şedeau  în  latura  şi  în  umbra  morţii  lumină  le-a  răsărit. 

(4, 15)  Isaia  8,  23  (4,  361  Isaia  9, 1;  42,  7  /  Luca  X,  79;  2,  32 

„Lumină  mare"  este  Evanghelia,  căci  Legea  lumină  era  şi  ea,  dar  mică, 
iar  „umbra  morţii"  este  păcatul,  că  este  asemănare  şi  umbrită  însemnare 
a  morţii.  Căd  precum  moartea  stăpâneşte  trupul,  aşa  şi  păcatul  stăpâneşte 
şi  omoară  sufletul.  Şi  ne-a  „răsărit  lumină",  căci  nu  noi  am  căutat-o  pe 
dânsa,  ci  ea  ni  s-a  arătat,  ca  şi  cum  ar  fi  urmat  [venit]  după  noi. 

4, 17°:  De  atunci  a  început  Iisus  să  propovăduiască  şi  să  spună 

(4, 3  7")  Matei  3, 2;  10, 7  /  Marcu  1, 14-15  /  Luca  10,  9 

După  ce  a  fost  legat  [închis]  Ioan,  a  început  Iisus  a  propovădui,  pentru 
că  aştepta  ca  mai  întâi  Ioan  să  mărturisească  pentru  El  şi  să-I  gătească  Lui 
calea  pe  care  avea  să  vină,  după  cum  şi  slugile  mai  înainte  gătesc  stăpânilor. 
Pentru  că  Domnul,  deopotrivă  fiind  cu  Tatăl,  avea  şi  EI  Prooroc  pe  Ioan, 
după  cum  Tatăl  Lui  şi  Dumnezeu  avusese  pe  Proorocii  cei  mai  dinainte 
de  Ioan.  Iar  [cu  atât]  mai  vârtos  şi  aceia  sunt  şi  ai  Tatălui  şi  ai  Fiului. 

4, 17b:  Pocăiţi-vă,  căci  s-a  apropiat  împărăţia  Cerurilor. 

(4, 2  7*1  Matei  10, 7  /  Marcu  1, 15  /  Luca  10, 9 

„împărăţie  a  Cerurilor"  este  şi  Hristos,  dar  şi  viaţa  cea  cu  fapte  bune. 
Oare  când  petrece  omul  ca  un  înger,  nu  este  el  ceresc?  Drept  aceea,  întru 
fiecare  dintre  noi  este  „împărăţia  Cerurilor",  de  vom  vieţui  îngereşte. 

4, 18-19°:  Pe  când  umbla  pe  lângă  Marea  Galileii,  a  văzut  doi  fraţi, 
pe  Simon  ce  se  numeşte  Petru  şi  pe  Andrei,  fratele  lui,  care  aruncau 
mreaja  în  mare,  căci  erau  pescari.  (19)  Şi  le-a  zis: 

(4, 18)  Înţelepciune  6, 16 1  Marcu  1, 16  /  Luca  5, 1-2 1  Ioan  1, 35-42 

Aceştia  au  fost  ucenici  ai  lui  Ioan  şi  încă  trăind  Ioan,  au  venit  la  Hristos. 
Iar  după  ce  au  văzut  ca  Ioan  a  fost  legat  [închis],  s-au  întors  iarăşi  la  vânarea 
de  peşte.  Şi  aşa  Hristos,  venind  la  ei,  îi  vânează,  zicând: 

9  Neftali  este  ţinutul  Galileei  de  nord,  dat  înstăpânire  lui  Neftali  şi  urmaşilor  lui.  Zabulon 
este  ţinutul  Galileei  de  sud,  atribuit  urmaşilor  lui  Zabulon.  Neftali  şi  Zabulon  au  fost  doi  din 
cei  12  fii  ai  lui  Iacov  (Facere  30, 8, 20)  ( Dicţionarul  Noului  Testament,  ed.  cit.,  pp.  347, 573). 


TÂLCUIREA  SFINTEI  EVANGHELII  DE  LA  MATEI 


Capitolul  4 


175 


4,  79b-20:  Veniţi  după  Mine  şi  vă  voi  face  pescari  de  oameni10.  (20)  Iar 
ei,  îndată  lăsând  mrejele,  au  mers  după  El. 

(4, 19b)  Ieremia  16, 16  f  Matei  8,  22  /  Marcu  1, 17  /  Luca  5, 10 
(4,  20)  Matei  19, 27  J  Marcu  1,  18;  10, 28  /  Luca  5, 11;  18,  28 

Vezi  oameni  ascultători?  Că  îndată  au  mers  după  El!  De  unde  se  vede  şi 
că  aceasta  este  a  doua  chemare.  Pentru  că  fuseseră  ei  mai  înainte  învăţaţi  de 
Hristos,  iar  după  aceea,  lăsându-L,  când  L-au  văzut  din  nou,  îndată  l-au 
urmat  Lui  (Imn  1, 35-42). 

4, 21“ :  Şi  de  acolo,  mergând  mai  departe,  a  văzut  alţi  doi  fraţi,  pe  Iacov 
al  lui  Zevedeu  şi  pe  Ioan,  fratele  lui,  în  corabie  cu  Zevedeu,  tatăl  lor 

(4,  21*)  Marcu  1. 19-20 

Foarte  mare  faptă  bună  este  a-1  hrăni  la  bătrâneţe  pe  tatăl  lor,  şi  din 
drepte  (cinstite]  osteneli  a  se  hrăni, 

4,  2lh:  Dregându-şi11  mrejele,  şi  i-a  chemat. 

Fiind  săraci  şi  neputând  să-şi  cumpere  mreje  noi,  le  cârpeau  pe  cele  vechi. 

4,  22:  Iar  ei  îndată,  lăsând  corabia  şi  pe  tatăl  lor,  au  mers  după  El. 

(4,  22)  Deutcronom  33,  9  f  Marcu  1,  20 

Se  arată  (de  aici]  că  Zevedeu  n-a  crezut,  şi  pentru  aceasta  l-au  lăsat  pe 
el.  Vezi,  dar,  când  se  cuvine  a  lăsa  pe  tată?  Când  te  împiedică  de  la  fapta 
bună  şi  de  la  cinstirea  lui  Dumnezeu. 

Iar  aceştia,  fiindcă  au  văzut  pe  cei  mai  dinainte  că  l-au  urmat  [lui 
Hristos],  cu  cuviinţă  s-au  dus  după  Dânsul,  râvnind  [fapta]  acelora 

4, 23":  Şi  a  străbătut  Iisus  toată  Galileea,  învăţând  în  sinagogile15  lor 
şi  propovăduind  Evanghelia  împărăţiei 

(4, 23')  Matei  9, 35;  24. 14 !  Marcu  1, 14, 39  /  Luca  4, 14-15 

Pentru  a  arăta  că  nu  este  potrivnic  Legii,  Iisus  intră  în  „adunările" 
[„sinagogile"]  evreilor. 

4,  23b:  Şi  tămăduind  toată  boala  şi  toată  neputinţa  în  popor. 

(4, 23b)  Matei  9, 35 

începe  cu  minunile,  ca  să  îi  încredinţeze  de  cele  ce  îi  învaţă. 

„Boală"  este  îndelungata  rea  pătimire,  iar  „neputinţa",  împotrivirea13 
de  puţină  vreme  a  trupului. 

10  în  ediţia  de  la  1 805,  în  loc  de  „pescari  de  oameni",  se  găseşte  „vânători  de  oameni". 

11  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „dregându-şi",  se  găseşte  „cârpind u-şi". 

12  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „în  sinagogile",  se  găseşte  „întru  adunările".  Sinagogă 
-  clădire  destinată  celebrării  cultului  evreiesc  (templu,  havră);  organizaţie  religioasă 
evreiască,  asemănătoare  parohiilor  creştine. 

13  Aici,  „împotrivire"  are  sensul  de  netocmire,  nepotrivire,  nerânduială. 


176 


Capitolul  4 


SFÂNTUL  TEOFiLACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIEI 


4, 24:  Şi  s-a  dus  vestea  despre  El  în  toată  Siria  şi  aduceau  la  El  pe  toţi 
cei  ce  se  aflau  în  suferinţe,  fiind  cuprinşi  de  multe  feluri  de  boli  şi  de 
chinuri:  pe  demonizaţi,  pe  lunatici14,  pe  slăbănogi  şi  EI  îi  vindeca. 

(4,  24)  Marcu  6,  55 

Hristos  n-a  cerut  credinţă  de  la  cei  care  erau  aduşi  la  El,  pentru  că 
însuşi  faptul  că-i  aduceau  de  departe  la  El  era  lucrare  a  credinţei. 

„Lunatici"  sunt  numiţi  cei  îndrăciţi,  căci  diavolul,  voind  să  semene 
(răspândească]  întru  oameni  credinţa  că  stelele  sunt  făcătoare  de  rău, 
pândea  când  era  lună  plină  şi  atunci  îi  chinuia,  pentru  ca  să  li  se  pară  că 
luna  este  pricina  patimii  şi  să  se  prihănească  zidirea  Iui  Dumnezeu,  după 
cum  s-au  înşelat  şi  maniheii. 

4,  25:  Şi  mulţimi  multe  mergeau  după  El,  din  Galileea,  din  Deca- 
pole15,  din  Ierusalim,  din  ludeea  şi  de  dincolo  de  Iordan. 

(4,  25)  Marcu  3, 7-8  /  Luca  6, 17 


14  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „pe  demonizaţi,  pe  lunatici",  se  găseşte  „pe  lunatici". 

15  Teritoriu  situat  dincolo  de  lacul  Ghenizaret,  având  zece  oraşe  cu  o  populaţie 
elenizată  (Dicţionarul  Noului  Testament,  ed.  cit.,  pp.  121-122). 


177 


Capitolul  5  • 

Predica  de  pe  munte.  Fericirile.  Adevărata  împlinire  a  Legii1 


5, 1“:  Văzând  mulţimile,  Iisus  S-a  suit  în  munte 

(5, 1*)  Marcu  3, 13 

învăţându-ne  pe  noi  ca  nu  spre  [la]  arătare  să  facem  ceva  [să  lucrăm 
oareşce],  se  suie  în  munte2.  Şi,  de  vreme  ce  vrea  să  înveţe,  ne  arată  că  se 
cuvine  să  ne  depărtăm  din  mijlocul  tulburărilor,  când  învăţăm  [săvârşim 
lucrare  învăţătorească]. 

5,  lb:  Şi  aşezându-Se,  ucenicii  Lui  au  venit  la  El. 

(5.  V)  Marcu  3, 13 

Noroadele  vin  la  Dânsul  pentru  minuni,  iar  ucenicii,  pentru  învăţătură. 
Drept  aceea,  după  ce  a  săvârşit  minunile  şi  a  tămăduit  trupurile,  vindecă  şi 
sufletele,  ca  să  ne  învăţăm  că  însuşi  este  Ziditor  şi  al  trupurilor  şi  al  sufletelor, 

5, 2“:  Şi  deschizându-Şi  gura3 

(5,  2“)  Luca  6, 20 

De  ce  spune  aceasta:  „deschizându-Şi  gura  Sa"?  Poate  ar  părea  că 
este  de  prisos  spusa  aceasta,  dar  nu  este  aşa,  căci  învăţa  şi  fără  a-Şi  deschide 
gura.  Cum?  Prin  viaţa  Sa  şi  prin  minuni.  Dar  acum  învaţă  [cu  cuvântul,] 

„deschizându-Şi  gura  Sa".  .  < 

5, 2b:  îi  învăţa  zicând 

Nu  numai  pe  ucenici,  ci  şi  norodul.  Şi  începe  de  la  Fericiri,  după  cum 
şi  David  a  început  de  la  Fericiri:  „Fericit  bărbatul..."  (Psalm  1, 1). 


1  în  ediţia  de  la  1805,  titlul  capitolului  este:  „Pentru  fericiri.  Pentru  aceasta  cum  ca 
Apostolii  şi  învăţătorii  sunt  sare  şi  lumină.  Pentru  a  nu  strica  Legea  şi  poruncile.  Pentru  a  nu 
face  ceva  împotriva  aproapelui.  Pentru  împăcarea  cu  pârâşut.  Pentru  a  nu  curci  Pentru  sminteli. 
Pentru  a  nu-şi  lăsa  femeia.  Pentru  a  nu  se  jura  nicidecum.  Pentru  a  suferi  ocările  şi  a  nu  se 
împotrivi  celui  rău.  Pentru  a  iubi  pe  vrăjmaşi 

1 0  veche  tradiţie  spune  că  muntele  pe  care  Mântuitorul  a  rostit  Fericirile  ar  fi  muntele 
nuntit  astăzi  Kurun  Hattin  (Coamele  Hatinului),  situat  cam  la  7  kilometri  mai  spre  nord- 
vest  de  oraşul  Tiberiadâ,  nu  departe  de  Idealitatea  numită  azi  Safet  şi  de  ţărmul  vestic  al 
lacului  Ghenizaret.  Muntele  are  o  înălţime  de  560  de  metri  deasupra  lacului  şi  domină 
împrejurimea  Deasupra  Muntelui  era  un  platou  pe  care  s-a  aşezat  mulţimea  ( Dicţionarul 
Noului  Testament,  ed.  cit.,  p.  335). 

3  In  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „deschizându-Şi  gura",  se  găseşte  „deschizându-Şi 
gura  Sa". 


178 


Capitolul  5 


SFÂNTUL TEOHLACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIEI 


5, 3:  Fericiţi  cei  săraci  cu  duhul,  că  a  lor  este  împărăţia  Cerurilor. 

(5, 3)  Psalm  50, 18  /  lsaia  57, 15  /  Luca  6,  20 

întâi  pune  smerenia  ca  pe  o  temelie,  că  de  vreme  ce  din  mândrie  a 
căzut  Adam,  prin  smerenie  ne  îndreptează  pe  noi  Hristos,  fiindcă  Adam  a 
nădăjduit  să  se  facă  dumnezeu. 

Deci,  cei  zdrobiţi  cu  sufletul,  aceştia  sunt  „săraci  cu  duhul"4. 

5, 4:  Fericiţi  cei  ce  plâng,  că  aceia  se  vor  mângâia. 

(5,  4)  Psalm  125,  5-6  /  lsaia  61,  2-3  /  Luca  6, 21  t  Ioan  16, 20 

„Cei  ce  plâng"  pentru  păcate,  iar  nu  pentru  ceva  din  cele  lumeşti  -  şi 
„plâng"  pururea,  nu  o  singură  dată.  Şi  nu  numai  pentru  ale  noastre  păcate 
[se  cuvine  să  plângem],  ci  şi  pentru  cele  ale  aproapelui. 

Şi  „se  vor  mângâia"  şi  aici,  pentru  că  cel  ce  „plânge"  pentru  păcat,  se 
bucură  duhovniceşte,  iar  dincolo,  cu  mult  mai  vârtos  se  va  mângâia5. 

5, 5:  Fericiţi  cei  blânzi,  că  aceia  vor  moşteni  pământul. 

(5, 5J  Psalm  36, 11,  29 1  Pilde  2,  21;  16, 19  /  lsaia  66,  2  /  Matei  11,  29 

Unii  spun  că  numeşte  „pământ"  pe  cel  gândit,  adică  Cerul.  Dar  tu  înţelege 
[aici]  şi  pământul  acesta  [pe  care  păşim],  că  de  vreme  ce  sunt  socotiţi  cei  blânzi 


4  Pentru  Fericiri,  Sfântul  Maxim  Mărturisitorul  ne  învaţă  astfel;  „Mulţi  sărad  cu  duhul 
are  lumea,  dar  nu  cum  se  cuvine.  Şi  mulţi  care  plâng,  dar  pentru  pagube  de  bani  şi  pierderi 
de  copii.  Şi  mulţi  blânzi,  dar  faţă  de  patimile  necurate.  Mulţi  care  flămânzesc  şi  însetoşează, 
dar  pentru  a  răpi  cele  străine  şi  a  câştiga  din  nedreptate.  Mulţi  milostivi,  dar  faţă  de  trup  şi 
cele  ale  trupului.  Şi  curaţi  cu  inima,  dar  pentru  slava  deşartă:  Şi  făcători  de  pace,  dar  prin 
aceea  că  supun  sufletul  trupului.  Mulţi  prigoniţi,  dar  fiindcă  sunt  fără  de  rânduială.  Mulţi 
ocărâţi,  dar  pentru  păcate  ruşinoase.  Fericiţi  sunt  însă  numai  aceia  care  fac  şi  pătimesc  acestea 
pentru  Hristos  şi  după  pilda  lui  Hristos.  De  ce?  Pentru  că  «a  lor  este  împărăţia  Cerurilor»  şi 
pentru  că  «aceştia  vor  vedea  pe  Dumnezeu»  -  şi  aşa  mai  departe.  Aşadar,  nu  fiindcă  fac 
acestea  şi  le  pătimesc  sunt  fericiţi,  căci  şi  cei  mai  înainte  pomeniţi  fac  acelaşi  lucru.  Ci  pentru 
că  fac  şi  pătimesc  acestea  pentru  Hristos  şi  după  pilda  lui  Hristos"  ( Fitocalia  românească,  voL 
2,  Suta  a  treia  a  capetelor  despre  dragoste,  cap  47,  ed.  Humanitas,  Bucureşti,  1999,  p.  95). 

5  Cuviosul  Petru  Damaschinul  ne  învaţă  că  aceluia  care  se  află  întru  frica  lui  Dumnezeu 
i  se  va  dărui  la  vremea  cuvenită  şl  plânsul  fericit,  după  acest  cuvânt  al  Domnului,  din 
Evanghelie;  „Fericiţi  cei  ce  plâng,  că  aceia  se  vor  mângâia",  „adică  bine  este  a  se  plânge 
cineva  pe  sine  însuşi  şi  pe  aproapele,  din  dragoste  şi  râvnă.  E  ca  acela  ce  plânge  pentru  un 
mort  sub  puterea  gândurilor  înfricoşătoare,  dinainte  de  moarte,  pentru  cele  ce  vor  fi  după 
moarte.  El  suspină  în  adâncul  inimii  şi  în  tânguire  multă,  negrăită.  Şi  nu  se  îngrijeşte  nici 
de  cinste,  nici  de  necinste,  ci  dispreţuieşte  chiar  viaţa  însăşi,  ba  uită  adeseori  şi  de  mâncare, 
din  durerea  inimii  şi  a  tânguirii  neîncetate.  în  felul  acesta,  harul  lui  Dumnezeu  şi  Maica  de 
obşte  a  tuturor  îi  va  dărui  lui  blândeţea  şi  începutul  urmării  lui  Hristos,  adică  a  treia  poruncă, 
după  cum  a  zis  Domnul;  «Fericiţi  cei  blânzi»  (Matei  5,  5)"  -Filocalia  românească,  voi.  5, 
Despre  porunca  a  doua  şi  despre  naşterea  plânsului  din  temere,  ed.  Humanitas,  2001,  pp.  54-55, 


tAlcuirea  sfintei  evanghelii  de  la  matei 


Capitolul  S 


179 


ca  defăimaţi  şi  lipsiţi  de  averi,  mai  vârtos  aceştia  pe  toate  le  au.  Iar  „blânzi"6 
sunt  nu  cei  care  nicidecum  nu  se  mânie  -  fiindcă  unii  ca  aceştia  sunt  nesimţi¬ 
tori  ci  cei  care  au  mânie,  dar  o  stăpânesc  şi  se  mânie  numai  când  se  cuvine. 

5,  6:  Fericiţi  cei  ce  flămânzesc  şi  însetează7  de  dreptate,  că  aceia  se 
vor  sătura. 

($,  6)  Isaia  55, 1;  65, 13  /  Baruh  2, 18  /  Luca  1,  53 

Voind  să  vorbească  despre  milostenie,  arată  întâi  că  se  cuvine  a  păzi 
dreptatea  şi  a  nu  milui  din  răpire. 

Şi  se  cuvine  a  păzi  dreptatea  cu  toată  pofta  [râvna],  că  aceasta  înseam¬ 
nă:  „flămânzesc  şi  însetoşează". 

Şi  dacă  cei  lacomi  par  că  sunt  îndestulaţi  şi  se  satură,  zice  [Domnul] 
că  drepţii  cu  atât  mai  vârtos  şi  aici  se  vor  sătura,  pentru  că  aceştia  le  au  pe 
ale  lor  cu  întemeiere  [după  dreptate]8. 


6  Tot  Sfântul  Petru  Damaschinul  ne  învaţă  despre  cel  ce  săvârşeşte  blândeţea  întru  darul 
lui  Dumnezeu:  „Unul  ca  acesta  se  face  întărit  ca  o  stâncă  şî  nu  mai  e  clintit  de  nici  un  vânt  sau 
val  al  vieţii,  ci  e  pururea  la  fel,  în  prisosinţă  şi  în  lipsa,  în  bună  stare,  în  cinste  şi  în  ocară.  Şi, 
simplu  vorbind,  în  orice  lucru  el  cunoaşte,  cu  bună  pătrundere,  că  toate  trec  -  şi  cele  dulci  şi 
cele  dureroase  -şi  că  viaţa  aceasta  este  cale  spre  veacul  viitor;  şi  că  chiar  dacă  nu  vrem  noi  se  fac 
cele  ce  se  fac,  şi  în  zadar  ne  tulburăm  şi  ne  păgubim  de  cununa  răbdării  şi  ne  arătăm  potrivnici 
voii  lui  Dumnezeu,  fiindcă  toate  câte  le  face  Dumnezeu  sunt  bune  foarte  şi  noi  suntem  neştiutori. 
«Cad  va  îndrepta  pe  cei  blânzi  întru  judecată»  (Psalm  24, 10),  mai  bine-zis  întru  pătrunderea 
lucrurilor.  [...]  Deci,  cel  ce  s-a  învrednicit  să  păzească  porunca  a  treia,  deprinzându-se  întru 
toată  pătrunderea. nu  vamairâde  de  nimeni, niri intru  cunoştinţă,  nid  întru  necunoştinţă.  Ci, 
luând  darul  smereniei,  se  socoteşte  pe  sine  ca  nefiind  nimic.  Cădbiândeţeae  materia  smereniei, 
iar  aceasta  este  uşa  nepătimirii.  Şi  prin  aceasta,  cei  ce-şi  cunoaşte  firea  sa  intră  la  dragostea 
desăvârşită,  care  nu  cade.  Căci  aceia  ştie  ce  a  fost  înainte  de  a  se  naşte  şi  ce  va  fi  după  moarte.  El 
îşi  dă  seama  că  omul  nu  este  nimic,  decât  un  scurt  miros  urât,  pierdut  îhtr-o  clipă,  şi  mai  rău 
decât  toată  zidirea.  Fiindcă  nid  o  altă  făptură,  însufleţită  sau  neînsufleţită,  n-a  călcat  voia  lui 
Dumnezeu  vreodată,  d  numai  firea  omenească,  cea  care,  bucurându-se  de  multe  binefaceri, 
mânie  pe  Dumnezeu  necontenit"  (Filocalia  românească,  voi.  5,  Despre  porunca  a  doua  şi  despre 
naşterea  plânsului  din  temere,  ed.  Humanitas,  2001,  pp.  55-56). 

7  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „însetează",  se  găseşte  „însetoşează". 

8  „Dacă  cineva  n-a  gustat  dintr-un  lucru,  nu  ştie  ce-i  lipseşte,  cum  zice  Sfântul  Vasile  cel 
Mare;  dar  cel  ce  a  gustat,  mult  î)  doreşte.  Aşa  şi  cel  ce  a  gustat  din  dulceaţa  poruncilor,  ştie  că 
poruncile  îl  duc  treptat  la  urmarea  lui  Hristos.  Acela  doreşte  mult  dobândirea  celorlalte, 
încât  pentru  ele  dispreţuieşte  adeseori  şi  moartea  Simţind  puţin  unele  din  tainele  lui 
Dumnezeu,  ascunse  în  dumnezeieştile  Scripturi,  însetează  mult  să  le  cuprindă.  Şi  cu  cât 
capătă  mai  multă  cunoştinţă,  însetează  şi  arde  şi  mai  mult,  ca  unul  ce  bea  flacără.  Iar,  fiindcă 
Dumnezeirea  nu  poate  fi  cuprinsă  de  nimeni,  rămâne  pururea  însetat".  Acestea  ni  le  spune 
Cuviosul  Petru  Damaschinul  (Fi/ocalia  românească,  voi  5,  Despre  porunca  a  doua  şi  despre  naşterea 
plânsului  din  temere,  ed.  Humanitas,  2001,  pp.  56-57). 


180 


Capitolul  5 


SFÂNTUL  TEOFILACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIEI 


5,  7:  Fericiţi  cei  milostivi,  că  aceia  se  vor  milui. 

(5,  7)  Psalm  40, 1-2  /  Pilde  14, 21;  21, 21 1  Sirah  3, 30-31  (  Matei  6, 14  /  Iacov  2, 17 

Nu  numai  prin  bani  se  face  milostenie,  ci  şi  prin  cuvânt,  iar  de  nu  ai 
nimic,  prin  lacrimi. 

Iar  [„cei  milostivi"]  vor  fi  miluiţi  şi  aici,  de  oameni,  căci  acela  care  ieri 
era  milostiv,  dacă  astăzi  va  fi  lipsit,  de  toţi  va  fi  miluit.  Iar  acolo.  Dumnezeu 
îl  va  milui  cu  mult  mai  mult. 

5,  8:  Fericiţi  cei  curaţi  cu  inima,  că  aceia  vor  vedea  pe  Dumnezeu. 

(5, 8)  Psalm  14, 2;  16, 15;  23, 4;  72, 1 1  Avacum  1, 13 1  Evrei  12, 14  / 1  loan  3, 2-3 

Mulţi  sunt  care  nu  răpesc,  ci  mai  vârtos  miluiesc,  însă  curvesc  şi  sunt 
necuraţi  întru  alt  chip. 

Deci  Hristos  porunceşte  ca  -  împreună  cu  alte  fapte  bune  -  să  fim  şi 
„curaţi",  adică  să  ne  înfrânăm  de  la  patimi,  dar  nu  numai  cu  trupul,  ci  şi 
cu  inima,  căci  fără  sfinţenie  -  adică  fără  înfrânarea  patimilor  -  nimeni  nu 
va  vedea  pe  Domnul9. 

Tot  aşa  cum  oglinda,  dacă  este  curată,  primeşte  [oglindeşte]  feţele,  aşa  şi 
sufletul  cel  curat  primeşte  vederea  lui  Dumnezeu  şi  înţelegerea  Scripturilor10. 

5, 9:  Fericiţi  făcătorii  de  pace,  că  aceia  fiii  lui  Dumnezeu  se  vor  chema. 

(5,  9)  Iacov  3, 18  /  Evrei  12, 14 

Fericiţi  simt  nu  numai  cei  care  sunt  paşnici  faţă  de  toţi,  ci  şi  cei  care  îi 
împacă  pe  cei  certaţi.  încă  sunt  „făcători  de  pace"  şi  cei  care  pe  vrăjmaşii 
lui  Dumnezeu,  prin  învăţătură  îi  întorc  [către  buna  cinstire]. 


9  Aici  Sfântul  Simeon  Noul  Teolog  ne  învaţă:  „Inima  curată  nu  poate  înfăptui  nici  o 
virtute,  nici  două,  nici  zece,  ci  toate  împreună  fiind,  aşa  zicând,  ca  una  singură  şi  dusă 
până  la  capătul  din  urmă.  Dar  nici  acestea  nu  pot  face  singure  inima  curată,  fără  venirea 
şi  lucrarea  Duhului,  Căci,  precum  fierarul  îşi  poate  arăta  meşteşugul  prin  uneltele  sale, 
dar  fără  lucrarea  focului  nu  poate  isprăvi  nimic,  aşa  şi  omul,  toate  le  face  şi  se  foloseşte 
de  virtuţi  ca  de  nişte  unelte,  dar  fără  venirea  focului  dumnezeiesc,  ele  rămân  fără  rod  şi 
fără  folos,  neizbutind  să  curăţească  pata  şi  întinăciunea  sufletului"  (Filocalia  românească, 
voi .  6,  A  doua  sută  a  capetelor  de  Dumnezeu  cuvântătoare  şi  făptuitoare,  cap  29,  ed .  IBMBOR, 
Bucureşti,  1977,  pp.  69-70). 

Iar  Cuviosul  Teodor  al  Edesei  scrie:  „Curat  cu  inima  este  acela  a  cărui  inimă  nu-1 
osândeşte  pentru  călcarea  vreunei  porunci  a  lui  Dumnezeu  sau  pentru  întrelăsarea  ei, 
sau  pentru  primirea  vreunui  gând  potrivnic"  ( Filocalia  românească,  voi  .4, 0  sută  de  capete 
foarte  folositoare,  cap  86,  ed.  Humanitas,  Bucureşti,  2000,  p.  223). 

10  Iar  Sfântul  Isaac  Şirul  ne  spune:  „Fericiţi,  deci,  cei  curaţi  cu  inima,  că  nu  este  timp 
în  care  să  nu  se  bucure  de  desfătarea  lacrimilor  şi  întru  aceasta  pururea  vor  vedea  pe 
Domnul.  [...]  Căci  de  la  plâns  se  trece  la  curăţia  sufletului"  ( Filocalia  românească,  voi.  10, 
Cuvântul  LXXXV:  Despre  post  şi  priveghere,  ed.  IBMBOR,  Bucureşti,  1981,  pp.  443-444). 


TÂLCUIREA  SFINTEI  EVANGHELII  DE  LA  MATEI 


Capitolul  5 


IBl 


Şi  „fii  ai  lui  Dumnezeu"  sunt  unii  ca  aceşti^,  pentru  că  şi  Cel  Unul-Născut 
ne-a  împăcat  pe  noi  cu  Dumnezeu11. 

5, 10:  Fericiţi  cei  prigoniţi12  pentru  dreptate,  că  a  lor  este  împărăţia 
Cerurilor. 

(5, 10)  Romani  8, 17 1 1  Petru  2, 19;  3, 14 

Nu  numai  mucenicii  se  cheamă  că  sunt  „prigoniţi",  ci  şi  mulţi  [alţii], 
pentru  că  ajută  celor  care  sunt  nedreptăţiţi. 

Şi,  în  scurt  [vorbind,  „fericiţi"  sunt  cei  ce  sunt  prigoniţi]  pentru  toată 
fapta  bună,  căci  dreptate  este  toată  fapta  cea  bună  -  de  vreme  ce  şi  tâlharii 
şi  ucigaşii  sunt  prigoniţi,  dar  nu  sunt  „fericiţi"11. 

5, 11°:  Fericiţi  veţi  fi  când  vă  vor  ocări  şi  vă  vor  prigoni14. 

(5,  lî*)  Luca  6,  22 II  Fetru  4r  14 

De  aid  Se  întoarce  către  Apostoli,  arătând  că  dascălii  vor  fi  ocărâţi  îndeosebi. 

5,  llh:  Şi  vor  zice  tot  cuvântul  râu  împotriva  voastră,  minţind  din 
pricina  Mea. 

Nu  tot  cel  ce  va  fi  ocărât  este  „fericit",  ci  acela  care  va  fi  ocărât  pentru 
Hristos  şi  în  chip  mincinos.  Iar  dacă  nu  vor  fi  acestea  două,  ticălos  este 
acela,  ca  unul  care  pe  mulţi  sminteşte. 

5, 12“:  Bucuraţi-vă  şi  vă  veseliţi,  că  plata  voastră  multă  este  în  Ceruri. 

(5, 12-)  2  Paratipomena  36, 16  /  Matei  21, 35;  23, 34-35 /  Luca  6, 23  /  Faptele  Apostolilor  5, 41 

Celorlalţi  nu  le-a  zis  „plată  multă",  aici  însă  arată  că  lucru  mare  şi 
preagreu  este  a  răbda  ocara,  pentru  că  [din  pricina  acesteia]  mulţi  şi-au 
pus  sfârşit  vieţii.  încă  şi  Iov,  celelalte  multe  ispite  răbdându-le,  atunci  mai 
vârtos  s-a  turburat  când  prietenii  l-au  ocărât,  [spunând]  ca  din  pricina 
păcatelor  sale  pătimeşte  (Iov  4,  8-9;  8, 1-6;  îl,  13-15,  20), 


11  Cuviosul  Petru  Damaschinul  ne  arată  în  amănunţime  care  este  fericirea  făcătorilor 
de  pace:  „Aceştia  sunt  cei  ce  au  făcut  pace  în  sufletul  şi  trupul  lor,  supunând  trupul 
duhului,  ca  să  nu  mai  poftească  trupul  împotriva  duhului,  ci  să  împărăţească  harul 
Duhului  Sfânt  în  suflet,  şi  să-l  călăuzească  precum  voieşte,  dâruindu-i  cunoştinţă 
dumnezeiască.  Prin  aceasta,  unul  ca  acela  poate  să  rabde  prigonirea,  batjocorirea  şi  tot 
cuvântul  rău,  pentru  dreptate  -  şi  se  bucură  că  «plata  lui  multă  este  în  Ceruri»  (Matei  5, 
12).  Căci  toate  Fericirile  fac  dumnezeu  după  har  pe  omul  care  a  ajuns  blând,  doritor  a 
toată  dreptatea,  milostiv,  nepătimitor,  făcător  de  pace,  răbdfţnd  toată  durerea  cu  bucurie 
pentru  dragostea  lui  Dumnezeu  şi  a  aproapelui"  (Filocalia  romanească,  voi.  5,  Despre  porunca 
a  dom  şi  despre  naşterea  plânsului  din  temere,  ed.  Humanitas,  2001,  pp.  58-59). 

12  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „cei  prigoniţi",  se  găseşte  „cei  ce  se  gonesc". 

13  Adică,  Domnul  nu-i  fericeşte  pe  unii  ca  aceştia 

13  în  ediţia  de  la  1805,  în  Ioc  de  „vă  vor  prigoni",  se  găseşte  „vă  vor  goni". 


182 


Capitolul  5 


SFÂNTUL TEOFÎLACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIEI 


5, 12b:  Că  aşa  au  prigonit15  pe  Proorocii  cei  dinainte  de  voi. 

Ca  să  nu  creadă  Apostolii  că  vor  fi  prigoniţi  din  pricină  că  [Hristos]  îi 
învaţă  pe  ei  lucruri  potrivnice,  îi  mângâie  arătând  că:  „Şi  «Proorocii  cei 
dinainte  de  voi»  pentru  fapta  cea  bună  au  fost  prigoniţi.  Drept  aceea> 
mângâiere  să  aveţi  pătimirile  acelora". 

5, 13“:  Voi  sunteti  sarea  pământului  , 

Y  (5, 13")  Marcu  9, 50 

„Dar  Proorocii  au  fost  trimişi  numai  la  un  neam,  în  timp  ce  voi,  [ucenicii] 
sunteţi  «sare  a  tot  pământul»,  prin  învăţătură  şi  prin  mustrări,  ca  sarea 
întărind  pe  cei  moleşiţi  -  adică  desfrânaţi  ca  să  nu  nască  „viermii"  cei 
fără  de  sfârşit  [neadormiţi]  (Marcu.  9,  44,  46,  48).  Drept  aceea  nu  lepădaţi 
saramura  mustrărilor16,  măcar  de  veţi  fi  ocărâţi,  măcar  de  veţi  fi  prigoniţi". 
Pentru  aceasta  zice: 


5, 13b:  Dacă  sarea  se  va  strica17,  cu  ce  se  va  săra?  De  nimic  nu  mai  e 
bună,  decât  să  fie  aruncată  afară  şi  călcată  în  picioare  de  oameni. 

(5, 13b  Marcu  9,  50  /  Luca  14,  34-35 

Dacă  dascălul  „se  va  împuţi"  [„strica"]  -  adică  dacă  nu  va  mustra  şi 
nu  va  întări  ca  „sarea",  ci  se  va  moleşi  -,  cu  ce  „se  va  săra",  altfel  spus  cu 
ce  se  va  lucra  îndreptarea?  Aşadar  de  atunci  „afară"  se  aruncă  din 
dregătoria  de  învăţător  şi  „se  calcă  în  picioare",  adică  se  defăimează. 


5, 14“:  Voi  sunteti  lumina  lumii  .  ■  ... 

(5, 14")  Pilde  4, 18  /  Filipeni  2, 15 

Mai  întâi  „sare"  şi  apoi  „lumină",  pentru  că  cel  ce  vădeşte  cele  ce  se 

fac  întru  ascuns,  acela  este  lumină,  căci  tot  ce  se  arată,  „lumină"  este  (Efeseni 

5, 13-14).  Şi  nu  numai  Un  neam  au  luminat  Apostolii,  ci  lumea  toată. 


5, 14b:  Nu  poate  o  cetate  aflată  pe  vârf  de  munte18  să  se  ascundă, 
îi  învaţă  pe  ei  să  fie  nevoitori  şi  să  ia  aminte  la  viaţa  lor  ca  cei  care  vor 
fi  văzuţi  de  toţi,  zicându-le:  „Să  nu  socotiţi  că  în  colţuri  vă  veţi  ascunde,  ci 
arătaţi  veţi  fi  şi  de  aceea  aveţi  grijă  să  vieţuiţi  fără  de  prihană,  ca  să  nu 
smintiţi  şi  pe  alţii". 


15  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „au  prigonit",  se  găseşte  „au  gonit". 

16  „Sarea"  este  înţeleasă  aici  prin  saramura  mustrărilor  duhovniceşti.  Cunoaştem  că 
sarea  are  calitatea  de  a  feri  bucatele  de  stricăciune  şi  de  a  le  face  gustoase.  Asemănând  pe 
Apostolii  Săi  cu  „sarea  pământului".  Domnul  a  voit  să  spună  că,  precum  sarea 
pământului  are  calitatea  de  a  feri  bucatele  de  putrejune  şi  a  le  face  gustoase,  tot  aşa  şi 
Apostolii  Săi  au  menirea  ca  să  ferească  omenirea  de  stricăciune. 

17  în  textul  de  la  1805,  se  află  „se  va  împuţi",  în  loc  de  „se  va  strica". 

18  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „aflată  pe  vârf  de  munte",  se  găseşte  „deasupra 
muntelui  stând". 


TÂLCUIREA  SFINTEI  EVANGHELII  DE  LA  MATEI 


Capitolul  5 


183 


5,  15:  Nici  nu  aprind  făclie  şi  o  pun  sub  obroc,  ci  în  sfeşnic  şi 
luminează  tuturor  celor  din  casă. 

(5, 15)  Marcu  4, 21  /  I.uca  8, 16;  11, 33 

„Eu,  [Domnul,]  am  aprins  «lumina»;  iar  a  nu  se  stinge  darul,  aceasta 
este  a  sârguinţei  voastre,  ca  şi  altora  să  le  strălucească  lumina  vieţii 
voastre".  Că  [iată  ce]  zice: 


5, 16:  Aşa  să  lumineze  lumina  voastră  înaintea  oamenilor,  aşa  încât  să 
vadă  faptele  voastre  cele  bune  şi  să  slăvească  pe  Tatăl  vostru  Cel  din  Ceruri. 

(5, 16)  Pilde  4, 18  /  Ioan  15,  8  /  Filipeni  1, 11;  2, 15  / 1  Petru  2, 12 
Nu  zice:  „voi  sa  arătaţi  fapta  cea  bună",  căci  aceasta  nu  este  lucru  bun 
[cuvenit],  ci  „aceea  singură  să  lumineze,  ca  şi  vrăjmaşii  voştri  să  se 
minuneze  şi  să  nu  vă  slăvească  pe  voi,  ci  «pe  Tatăl  vostru»". 

De  aceea,  de  facem  vreo  faptă  bună,  spre  slava  lui  Dumnezeu  se  cuvine 
să  o  săvârşim,  iar  nu  pentru  slava  noastră19. 


5, 17;  Să  nu  socotiţi  că  am  venit  să  stric  Legea  sau  Proorocii;  n-am 

venit  să  stric,  ci  să  împlinesc. 

r  (5, 3  71  Matei  3, 15 1  Români  3, 31 

Pentru  că  El  avea  să  aducă  legi  noi,  ca  să  nu  socotească  ei  că  este  potrivnic 
lui  Dumnezeu,  zice,  mai  înainte  vindecând  [îndreptând]  părerea  celor  mulţi: 
„Nu  am  venit  să  stric  Legea,  ci  mai  vârtos  s-o  împlinesc".  Dar  cum  a  împli¬ 
nit-o?  întâi  că  toate  pe  care  le-au  spus  pentru  EI  Proorocii  le-a  făcut.  De 
aceea  şi  Evanghelistul  adeseori  spune:  „Ca  să  se  împlinească  ceea  ce  s-a  zis 
de  Domnul  prin  Proorocul"  (Matei  1, 22, 2, 5, 2, 15;  2,17  etc.). 

Dar  şi  poruncile  Legii,  pe  toate  le-a  împlinit,  „că  n-a  săvârşit  nici  o 
nedreptate  şi  nici  o  înşelăciune  n-a  fost  în  gura  Lui"  (lsaia  53,  9;  vezi  şi  1 
Petru  2,  22).  Şi  în  alt  chip  a  împlinit  Legea,  căci  toate  cele  pe  care  în  chip 
umbrit  le-a  însemnat  aceea.  El  de  săvârşit  [desăvârşit]  le-a  zugrăvit.  Căci 
-  Legea  a  zis  „să  nu  ucizi"  (Ieşire  20, 13),  iar  El  mai  vârtos  porunceşte  „nici 
să  te  mânii  în  deşert"  -  asemenea  unui  zugrav  care  nu  strică  însemnarea 
umbrită  [învechită],  ci  mai  vârtos  o  împlineşte  [întăreşte]. 


15  Aici  Cuviosul  Teodor  al  Edesei  spune:  „Precum  mirul  de  mult  preţ,  chiar  închis  în 
vas,  răspândeşte  în  aer  buna  sa  mireasmă  şi  umple  de  ea  nu  numai  pe  cei  ce  stau  aproape, 
ci  şi  pe  cei  dimprejur,  aşa  şi  buna  mireasmă  a  sufletului  virtuos  şi  iubitor  de  Dumnezeu, 
răspâ ndindu-se  prin  toate  simţurile  trupului,  arată  privitorilor  virtutea  aşezată  înăuntru. 
Căci,  cine,  văzând  limbă  care  nu  grăieşte  nimic  fără  de  rânduială  şi  nepotrivit,  ci  tot  ce-i 
bun  şi  folositor  ascultătorilor,  ochi  înfrânaţi,  ureche  ce  nu  primeşte  nimic  din  cântările  şi 
cuvintele  necuvenite,  picioare  care  umblă  cuviincios  şi  faţă  care  nu  se  strâmbă  de  râs,  ci 
mai  degrabă  e  gata  de  lacrimi  şi  de  plâns,  nu  va  cunoaşte  că  înăuntru  se  află  şi  multă 
bună  mireasmă  a  virtuţilor?"  ( Filocalia  românească,  voi.  4, 0  sută  de  capete  foarte  fobsitoare, 
cap  S 6,  ed.  Humanitas,  Bucureşti,  2000,  p.  223). 


184 


Capitolul  5 


SFÂNTUL  TEOFILACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIEI 


5,  18‘:  Căci  amin  zic  vouă 

„Amin"  este  cuvânt  de  adeverire,  în  ioc  de  „adevăr  zic  vouă". 

5,  18b:  Înainte  de  a  trece20  cerul  şi  pământul,  o  iotă  sau  o  cirtă  din 
Lege  nu  va  trece,  până  ce  se  vor  face  toate. 

(5, l«*f  Psalm  118, 89-90, 152/  Jsaia  40,  8  /  Maleahi  2, 6  /  Matei  24, 35/  Luca  16, 17;  21, 33 

Aici  arată  că  lumea  trece  şi  se  schimbă,  dar  cât  va  sta  [fi]  lumea,  nici 
cea  prea  mică  slovă  din  Lege  nu  va  trece. 

Iar  unii  zic  că  „iota"  şi  „cirta"  sunt  cele  zece  porunci  ale  Legii21.  Iar 
alţii,  că  este  Crucea  -că  „iota"  este  lemnul  cel  drept  [braţul  înalt]  al  Crucii, 
iar  „cirta",  cel  [pus]  do-a  curmezişul.  Deci,  [Domnul]  zice  [aici]  că  cele  ce 
s-au  zis  despre  Cruce  se  vor  împlini. 

5, 19*:  Deci,  cel  ce  va  strica  una  din  aceste  porunci  foarte  mici  şi  va 
învăţa  aşa  pe  oameni,  foarte  mic22  se  va  chema  întru  împărăţia  Cerurilor 

<5, 19«)  1  Ezdra  7, 10 1  Iacov  2, 10 

„Porunci  mai  [foarte]  mici"  numeşte  poruncile  pe  care  avea  să  le  dea 
El,  iar  nu  pe  cele  ale  Legii.  Şi  le  numeşte  pe  acestea  „mai  [foarte]  mici", 
din  pricina  smereniei  [Sale],  ca  şi  pe  tine  să  te  înveţe  ca  smerit  să  cugeţi  cu 
privire  la  învăţăturile  tale. 

Iar  cel  ce  „mic  se  va  chema  întru  împărăţia  Cerurilor",  adică  la  înviere, 
acela  va  fi  de  pe  urmă  şi  va  fi  aruncat  în  gheena,  că  nu  va  intra  în  împărăţie. 
Să  nu  fie!  Că  aici  prin  „împărăţie",  învierea  să  o  înţelegi. 

5, 19b:  Iar  cel  ce  va  face  şi  va  învăţa,  acesta  mare  se  va  chema  întru 
împărăţia  Cerurilor. 

întâi  a  zis  „va  face"  şi  apoi  „va  învăţa",  căci,  cum  voi  putea  povăţui 
pe  altul  întru  calea  pe  care  eu  nu  am  călătorit?23  Şi  iarăşi,  dacă  eu  fac  şi  nu 
învăţ,  nu  am  atâta  plată,  iar  de  multe  ori  chiar  osândă,  dacă  din  pricina 
zavistiei  sau  a  lenevirii  nu  săvârşesc  lucru  învăţătoresc. 

21  în  ediţia  de  la  1805,  In  loc  de  „înainte  de  a  trece",  se  găseşte  „până  ce  va  trece". 

21  în  sistemul  grecesc  şi  slavon  al  numeralelor,  „iota”  (cu  accent)  indică  numărul  10. 

22  Sn  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „foarte  mici/ mic",  se  găseşte  „mai  mici/ mic". 

23  Aici  Sfântul  GrigoreTeologulne  învaţă  în  cuvântul  său  despre  preoţie;  „Boala  aceasta, 
de  a  te  crede  învăţat  când  nu  eşti,  este  vrednică  de  lacrimi  şi  de  suspine,  mai  mult  decât 
orice  altă  boală.  Adeseori  am  deplâns  boala  asta,  pentru  că  ştiu  bine  că  pretenţia  aceasta  îţi 
pierde  şi  bruma  de  învăţătură  ce-o  mai  ai,  iar  umbletul  după  slava  deşartă  este  pentru  om 
mare  piedică  în  calea  virtuţii.  Numai  unul  ca  Petru  şi  ca  Pavel  poate  vindeca  şi  opri  boala 
aceasta!  Numai  unul  ca  aceşti  mari  ucenici  ai  lui  Hristos,  care  au  luat  şi  harul  vindecărilor 
o  dată  cu  puterea  de  a  conduce  pe  credincioşi  cu  cuvântul  şi  cu  fapta,  care  s-au  făcut 
tuturor  toato  (1  Corinlcni  9, 22),  ca  pe  toţi  să-i  dobândească!  în  ce  ne  priveşte  pe  noi,  ceilalţi, 
mare  lucru  dacă  ne  lăsăm  bine  conduşi  şi  păstoriţi  de  cei  cărora  li  s-a  încredinţat  vindecarea 


TÂLCUIREA  SFINTEI  EVANGHELII  DE  LA  MATEI 


Capitolul  5 


185 


5,  20:  Căci  zic  vouă:  Că  de  nu  va  prisosi  dreptatea  voastră  mai  mult 
decât  a  cărturarilor  şi  a  fariseilor,  nu  veţi  intra  în  împărăţia  Cerurilor. 

(S,  20)  Romani  9, 31 

„Dreptate"  numeşte  toată  fapta  bună.  Spre  pildă:  Iov  era  drept,  cuvios, 
fără  de  prihană  (Iov  1, 1).  Deci  înfricoşează-te,  omule,  socotind  cât  ni  se  cere! 

Apoi  ne  învaţă  cum  ne  „va  prisosi  [dreptatea]"  şi  numără  [ne  arată] 
faptele  bune: 


5,  21:  Aţi  auzit  că  s-a  zis  celor  de  demult:  „Să  nu  ucizi";  iar  cine  va 
ucide,  vrednic  va  fi  de  osândă24. 

(5, 21)  Ieşire  20, 13  /  Levitic  24, 17  /  Deuteronom  5, 17  /  Matei  19, 18  /  Marcu  10, 19  /  Luca  18,  20 
Nu  spune  cine  a  dat  poruncile,  căci  dacă  ar  fi  zis:  „Tatăl  Meu  a  zis 
celor  de  demult,  iar  Eu  zic  vouă",  ar  fi  părut  că  pune  legi  împotriva  Tatălui. 
Iarăşi,  dacă  ar  fi  zis:  „Eu  am  zis  celor  de  demult",  cu  anevoie  ar  fi  fost  de 
primit.  Deci,  nehotărât  [nenumind  pe  Cel  Care  a  grăit],  spune  că  „s-a  zis 
celor  de  demult".  Şi  zicând  „celor  de  demult",  arată  că  Legea  s-a  învechit. 
Deci,  de  vreme  ce  s-a  învechit  şi  aproape  este  de  a  se  pierde,  se  cuvine  a  o 
părăsi  pe  aceasta  şi  a  alerga  la  cele  noi  [poruncite]. 


5,  22“:  Eu  însă  vă  spun  vouă:  Că  oricine  sc  mânie  pe  fratele  său, 

vrednic  va  fi  de  osândă2  „„  , 

(5,  22’)  1  Ioan  3, 15 

Proorocii,  vrând  să  proorocească,  spuneau:  „Acestea  zice  Domnul".  Iar 
Hristos  spune:  „Eu  însă  vă  spun  vouă",  arătând  stăpânirea  Dumnezeirii,  că 
aceia  erau  slujitori,  iar  Acesta  este  Fiul  şi  pe  toate  ale  Tatălui  le  are. 


unor  astfel  de  boli  şi  ocârmuirea  credincioşilor"  ( Despre  preoţie,  LI,  traducere,  introducere, 
indici  şi  note  de  Pr.  Dumitru  Fecioru,  ed.  IBMBOR,  Bucureşti,  1987,  p.  187), 

Tot  pentru  acestea,  Sfântul  Ignatie  Briancianinov  ne  arată  prăpastia  care  se  deschide 
dintru  a  învăţa  pe  alţii,  mai  înainte  de  a  făptui  tu  însuţi:  „Multe  cărţi  s-au  scris  în  starea  de 
nălucire,  numită  «părerea  de  sine».  Când  sunt  citite,  se  întrevede  în  ele  prezenţa  unei  fine 
senzualităţi  şi  o  subtilă  mândrie,  care  produce  asupra  oamenilor  orbiţi  spiritual  şi  plini  de 
patimi,  o  desfătare  pe  care  ei  o  consideră  pregustate  a  harului  Sfântului  Duh.  Nu  înţeleg, 
nenorociţii,  că  ei  se  desfătează  de  mirosul  subtil  al  patimilor  ce  trăiesc  în  ei,  luându-1  în 
orbirea  lor  sufletească  drept  parfum  al  harului.  Ei  nu-şi  dau  seama  că  numai  Sfinţii  sunt  în 
stare  să  guste  cu  adevărat  o  bucurie  duhovnicească,  că  bucuria  duhovnicească  trebuie  să 
fie  precedată  de  pocăinţa  şi  curăţirea  de  patinai,  că  păcătosul  nu  este  na  stare  să  perceapă  o 
bucurie  spirituală,  că  trebuie  să  te  recunoşti  ne  vrednic  de  o  asemenea  bucurie,  să  o  respingi 
dacă  începe  să  te  cuprindă,  să  o  refuzi,  ca  şi  cum  nu  ţi-ar  conveni,  ca  o  orbire  evidentă  şi 
fatală,  ca  o  subtilă  mişcare  a  vanităţii,  mândriei  şi  voluptăţii"  (Fărâmiturile  ospăţului,  ed. 
EOR,  Alba  Iulia,  1996,  pp.  4849). 

24  în  textul  de  la  1805,  în  loc  de  „vrednic  va  fi  de  osândă”,  se  găseşte„vinovat  va  fi  judecăţii''. 

25  în  textul  de  la  1805,  versetul  este:  „Eu  însă  vă  spun  vouă:  Că  oricine  se  mânie 
asupra  fratelui  său,  în  deşert,  vinovat  va  fi  judecăţii”. 


186 


Capitolul  5 


SFÂNTUL  TEOFILACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIEI 


Iar  cel  ce  „se  mânie  asupra  fratelui  său,  în  deşert",  acela  va  fi  osândit, 
iar  dacă  cineva  se  mânie  cu  bună  cuvântare  şi  pentru  îndreptare  şi  după 
[dintru]  râvnă  duhovnicească,  nu  va  fi  osândit.  Pentru  că  şi  Pavel  graiuri 
de  mânie  a  grăit  către  Elimas  vrăjitorul  şi  către  arhiereu  (Faptele  Apostolilor 
13,  8-11;  23,  3),  dar  nu  „în  deşert",  ci  din  râvnă.  Atunci  ne  mâniem  „în 
deşert",  când  o  facem  din  pricina  banilor  sau  a  slavei  [deşarte]. 

5,  22b:  Şi  cine  va  zice  fratelui  sau  netrebnicule26,  vrednic  va  fi  de 
judecata  sinedriului27 

Numeşte  „sobor"  divanul  evreilor.  Iar  „raca"  înseamnă  „tu",  după 
cum  avem  obiceiul  a  zice  către  cei  pe  care  nu-i  băgăm  în  seamă:  „Du-te 
tu".  Deci,  ne  sfătuieşte  acestea  ca  să  ne  înveţe  să  fim  osârduitori  şi  pentru 
cele  mici  şi  unul  pe  altul  să  ne  cinstim. 

Iar  unii  spun  că  în  siriacă  „raca"  înseamnă  „de  scuipat",  adică  „prost" 
[„netrebnic"].  Deci,  cel  care  îl  va  ocări  pe  fratele  său  ca  pe  un  „prost" 
[„netrebnic"],  vinovat  va  fi  [de  judecata]  „soborului"  Sfinţilor  Apostoli, 
când  vor  şedea  [pe  scaun],  judecând  cele  douăsprezece  seminţii. 

5, 22‘:  Iar  cine  va  zice:  „neburiule",  vrednic  va  fi  de  gheena  focului28. 

Mulţi  socotesc  şi  zic  că  vorba  aceasta  este  grea  şi  aspră,  dar  nu  este 
aşa,  căci  cel  care  îl  arată  pe  fratele  său  lipsit  de  cuvântare  şi  înţelegere  - 
prin  care  ne  deosebim  de  dobitoace  -,  cum  n-ar  fi  „vrednic  de  gheena"? 
Pentru  că  acela  care  defaimă  şi  ocărăşte,  strică  dragostea  şi,  lipsind  ea, 
împreună  risipeşte  [suntem  lipsiţi]  şi  [de]  faptele  bune,  după  cum,  dacă 

36  în  textul  de  la  1805,  se  află  „raca",  în  Ioc  de  „netrebnicule".  „Raca"  este  un  termen 
aramaic,  înscris  ca  atare  în  textul  grecesc.  „Raca"  înseamnă  „prost"  sau  „cap  sec".  în 
traducerile  româneşti  este  redat  îndeobşte  prin  „netrebnic"  sau  „necurat". 

71  în  textul  de  la  1805,  se  află  „soborului"  în  loc  de  „de  judecata  sinedriului".  Pentru 
„sinedriu"  vezi  şi  nota  tâlcuirii  de  la  Matei  26,  5 6  - 6 0a .  ? ■'->  s  o  \ 

28  în  textul  de  la  1805,  se  află  „vinovat  va  fi  gheenei  focului"  în  loc  de  „vrednic  va 
fi  de  gheena  focului".  Gheena  este  o  vale  adâncă,  aflată  în  sudul  Ierusalimului,  între 
Muntele  Sion  şi  Muntele  „sfatului  celui  rău",  unde,  în  vechime  -  pe  vremea  regilor  idolatri 
din  Iuda  -  idolului  Moloh  îi  erau  aduşi  copii  ca  jertfe  (vezi  Ieretnia  7, 31;  19,  6;  32, 35).  De 
atunci  ea  era  socotită  de  evreii  credincioşi  ca  spurcată  şi  aruncau  în  ea,  în  semn  de  dispreţ, 
tot  felul  de  gunoaie  şi  de  necuraţii  din  Ierusalim,  cărora  li  se  dădea  foc  şi  astfel  se 
răspândea  un  miros  urât.  Şi  fiindcă  focul  ardea  continuu,  se  considera  ca  un  iad,  în  care 
se  credea  că  arde  focul  nestins.  De  aceea  s-a  şi  numit  acel  loc  „gheena  focului". 
Mântuitorul  foloseşte  aici  expresia,  ca  atare,  în  sensul  în  care  „gheena  focului"  este  un 
loc  de  osândă,  în  care  îşi  primesc  pedepsele  după  moarte  sufletele  celor  răi,  fiind  chinuiţi 
de  un  foc  duhovnicesc  şi  nu  de  imul  material  (vezi  şi  Matei  18,  9)  -  Dicţionarul  Noului 
Testament,  ed.  cit.,  p.  451. 


TÂLCU1REA  SFINTEI  EVANGHELII  DE  LA  MATEI 


Capitolul  5 


187 


este  dragoste,  stăruim  şi  în  faptele  bune.  Deci,  toate  faptele  bune  le  risipeşte 
cel  ce  ocărăşte,  fiindcă  dezbină  dragostea29.  Pentru  aceasta,  după  cuviinţă, 
este  vrednic  de  focul  cel  veşnic. 


5,  23-24;  Deci,  dacă  îţi  vei  aduce  darul  tău  la  altar  şi  acolo  îţi  vei 
aduce  aminte  că  fratele  tău  are  ceva  împotriva  ta,  (24)  lasă  darul  tău 
acolo,  înaintea  altarului  şi  mergi  întâi  şi  împacă-te  cu  fratele  tău  şi,  apoi, 
venind,  adu  darul  tău. 

(5, 23)  Mitei  8, 4  /  Marcu  11, 2S  (5,  M)  Isaia  66, 3  /  Marcu  11,  25 


Dumnezeu  nu  ia  în  seamă  cinstea  Sa,  d  mai  mult  să  ne  iubim  unul  pe  altul, 
căd  zice:  „îţi  vei  aduce  aminte  că  fratele  tău  are  ceva  împotriva  ta",  neadăugând 
nimic  altceva  Ded,  împacă-te,  fie  de  are  ceva  împotriva  ta  cu  dreptate,  fie  cu 
nedreptate.  Şi  nid  nu  zice;  „dacă  tu  ai  ceva  împotriva  aceluia",  d  „acela  de  are 
ceva  împotriva  ta,  sârguieşte-te  a-1  împrieteni  [împăca]  pe  el  cu  tine". 

Şi  ne  porunceşte  Domnul  „să  lăsăm  darul",  ca  să  ne  sârguiască  la  îm¬ 
păcare,  cu  nevoie.  Deci,  tu,  vrând  să  aduci  darul  tău,  eşti  silit  să  te  împad. 

Şi  mai  arată  că  adevărata  jertfă  este  dragostea 


5, 2 5-26:  Împacă-te  cu  pârâşul30  tău  degrabă,  până  eşti  cu  el  pe  cale, 
ca  nu  cumva  pârâşul  să  te  dea  judecătorului,  şi  judecătorul  slujitorului 
şi  să  fii  aruncat  în  temniţă.  (26)  Adevărat  grăiesc  ţie:  Nu  vei  ieşi  de  acolo, 
până  ce  nu  vei  fi  dat  cel  de  pe  urmă  ban31. 

(5, 25J  Pilde  25, 8  /  Sirah  8, 1-2  /  Matei  6, 14;  18, 35  /  Luca  12,  58  (5, 26)  Luca  12,  59 
Unii  socotesc  că  „pârâş"  este  numit  diavolul,  iar  „cale",  viaţa  aceasta 
Iar  Domnul  sfătuieşte  aşa:  „Cât  eşti  în  viaţa  aceasta  desparte-te  de  diavol, 
ca  să  nu  te  poată  mustra  pe  urmă  pentru  păcat,  ca  şi  cum  ai  avea  ceva  dintru 
ale  lui.  Iar  atunri  când  se  va  sfârşi  viaţa  ta  te  vei  da  muncilor  [caznelor]  şi 
vei  fi  muncit  [căznit]  şi  pentru  «cele  mai  de  pe  urmă»  păcate".  [Aceasta  să 
o  înţelegi  prin:  „Nu  vei  ieşi  de  acolo,  până  ce  nu  vei  fi  dat  cel  de  pe  urmă 
codrant",]  căci  codrantul  preţuieşte  doi  bănuţi  (Luca  12,  6;  21, 2). 

Iar  tu  să  înţelegi  că  şi  pentru  pârâşii  de  aici  zice  aceasta,  sfătuind  a  nu 
ne  judeca  şi  [prin  aceasta]  de  la  lucrurile  dumnezeieşti  a  ne  smulge.  Că, 


M  Cel  care  se  rupe  pe  sine  dintru  unitatea  sobornicească  a  firii  omeneşti,  se  desparte 
de  dragostea  lui  Hristos  şi  se  face  fiu  al  urii  şi  ai  întunericului. 

30  [1805]  Unii  socotesc  [spun]  că  „pârâşul"  este  conştiinţa,  ca  aceea  care  stă 
întotdeauna  împotriva  voii  celei  rele  şi  pârăşte  pe  cel  ce  face  răul,  iar  „cale"  este  viaţa 
aceasta,  cu  care  se  cuvine  a  ne  „împăca"  -  adică  a  ne  supune  ei  -,  atunci  când  ne  îndeamnă 
la  cele  bune,  iar  de  la  cele  rele  ne  opreşte  (după  Zigaben). 

31  în  textul  de  la  1805,  aici  se  află  „codrant",  în  loc  de  „ban".  Codrantul  era  o  monedă 
de  mică  valoare,  din  aramă,  cântărind  mai  puţin  de  un  gram  şi  servind  la  darea  restului 
şi  la  micile  cumpărături  zilnice. 


188 


Capitolul  5 


SFÂNTUL  TEOHLACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIE) 


măcar  de-ai  şi  fost  nedreptăţit,  nu  merge  la  judecată,  ci  „pe  cale"  desparte-te, 
ca  nu  cumva  să  pătimeşti  rele  din  pricina  puterii  pârâşuîui32. 

5, 27:  Aţi  auzit  că  s-a  zis  celor  de  demult:  „Să  nu  săvârşeşti  adulter"33. 

(5,  27)  Ieşire  20, 14  /  Deuteronom  5r  18  !  Marca  10, 19  (  Luca  18,  20 
Una  este  curvia,  iar  alta  preacurvia.  Preacurvia  este  cea  cu  femeie  care 
are  bărbat,  iar  curvie  se  cheamă  cu  cea  slobodă. 

5,  28:  Eu  însă  vă  spun  vouă:  Că  oricine31  se  uită  Ia  femeie  poftind-o, 
a  şi  săvârşit  adulter  cu  ea  întru  inima  lui35. 

(5, 28)  Facere  34, 2  /  Levitk  20, 10  /  2  Regi  11, 2  /  Iov  31, 1  /  Pilde  6, 25  /  Sirah  9, 8;  41, 25 
Adică  cel  ce  stă  şi  iscodeşte  şi  aprinde  pofta  dintru  căutătură  şi  iar 
caută  spre  a  pofti  mai  mult,  unul  ca  acesta,  iată,  a  şi  săvârşit  răul  „întru 
inima  lui".  Şi  ce  folos  că  n-a  adăugat  şi  fapta?  N-a  adăugat-o,  pentru  că 
nu  a  putut,  întrucât,  dacă  ar  fi  putut,  îndată  ar  fi  săvârşit  răul  [păcatul]36. 

însă,  cunoaşte  şi  că,  măcar  de  vom  pofti,  dar  vom  fi  împiedicaţi  să 
făptuim,  arătat  este  că  de  darul  Domnului  am  fost  acoperiţi. 

Iar  cât  priveşte  femeile  care  se  împodobesc  ca  să  placă  unora,  chiar 
dacă  nu  vor  plăcea,  se  cheamă  că  au  dres  [gătit]  otravă,  chiar  dacă  nimeni 
n-a  băut  [dintru  aceasta]. 


32Sfântul  Isaia  Pustnicul  ne  îndeamnă:  „Să  stăruim,  iubiţilor/în  frica  lui  Dumnezeu, 
păzind  şi  păstrând  făptuirea  virtuţilor,  nepricinuind  sminteli  conştiinţei  noastre,  ci  luând 
aminte  la  noi  înşine,  în  frica  lui  Dumnezeu.  Să  facem  aceasta  până  ce  se  va  elibera  şi  ea 
împreună  cu  noi,  ca  să  producă  între  noi  şi  ea  o  unire,  încât  să  ajungă  paznica  noastră, 
arătându-ne  orice  lucru  în  care  e  primejdie  să  cădem.  Dar,  de  nu  ascultăm  de  ea,  se  va 
despărţi  de  noi,  Lăsându-ne  să  cădem  în  mâinile  vrăjmaşilor  noştri  şi  nu  ne  va  mai  ajuta 
E  ceea  ce  ne-a  învăţat  Domnul  aici  în  Evanghelie.  Spune  de  conştiinţă  că  e  „pârâş", 
fiindcă  se  împotriveşte  omului,  care  voieşte  să  facă  voile  trupului  său  şi  de  care,  dacă  nu 
ascultă  omul,  îl  predă  pe  el  duşmanilor  lui"  ( Fihxalia  românească,  voL  12,  Cuvântul  IV, 
cap  8,  ed.  Harisma,  Bucureşti,  1991,  p.  60). 

33  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „să  nu  săvârşeşti  adulter",  se  găseşte  „să  nu 
preacurveşti". 

34  [1805]  Se  cuvine  aşii  că  poruncile  acestea,  deşi  par  a  fi  spuse  către  bărbaţi,  privesc 
şi  femeile,  căci  bărbatul  este  cap  al  femeii,  iar  capul  şi  mădularele  sunt  unite.  Deci,  este 
pedepsită  căutătura  cea  iscoditoare,  fiindcă  dintru  aceasta  curge  patima  în  inimă.  Şi  pentru 
că  pătimind  inima  este  şi  trupul  aţâţat  spre  împreunare  [desfrânate],  de  aceea,  mai  întâi 
se  taie  rădăcina,  ca  să  nu  răsară  ramuri  şi  să  aducă  roadă  [rea]  (după  Zigaben). 

35  în  ediţia  de  ia  1805,  aici  avem:  „Cel  ce  a  căutat  la  muiere  [femeie]  spre  a  o  pofti 
pe  ea,  iată,  a  preacurvit  cu  dânsa  întru  inima  sa". 

36  Avva  Dorotei  învaţă  acestea:  „Domnul  ne-a  dat  porunci  care  ne  curăţesc  chiar  şi 
de  patimile  noastre  înseşi,  de  înseşi  relele  înclinări  ale  omului  nostru  dinlăuntru.  Căci  îi 


TÂLCUIREA  SFINTEI  EVANGHELII  DE  LA  MATEI 


Capitolul  5 


189 


5, 2 9-30:  Iar  dacă  ochiul  tău  cel  drept  te  sminteşte  pe  tine,  scoate-1  şi  arun- 
că-1  de  la  tine,  căci  mai  de  folos  îţi  este  să  piară  unul  din  mădularele  tale, 
decât  tot  trupul  tău  să  fie  aruncat  în  gheenă.  (30)  Şi  dacă  mâna  ta  cea  dreaptă 
te  sminteşte  pe  tine,  taie-o  şi  o  aruncă  de  la  tine,  căci  mai  de  folos  îţi  este  să 
piară  unul  din  mădularele  tale,  decât  tot  trupul  tău  să  fie  aruncat  în  gheenă. 

(5, 29)  Deuteronom  13, 5-10  /  Pilde  1, 15-16  /  Matei  18, 8-9  / 
Marcu  9, 43,  47  /  Romani  8, 13  (5, 30)  Matei  18, 8 
Auzind  „ochi"  şi  „mână",  să  nu  socoti  (crezi]  că  acestea  sunt  spuse 
despre  mădulare,  fiindcă  atunci  n-ar  fi  adăugat  „cel  drept"  şi  „cea  dreaptă", 
ci  s-au  spus  acestea  pentru  cei  ce  par  a  fi  prieteni,  dar  care  ne  vatămă. 

Aşa,  fiind  cineva  tânăr  şi  având  prieteni  neînfrânaţi  care-1  vatămă,  acesta 
să-i  taie  de  la  sine,  căci  zice:  „Poate  şi  pe  aceia  îi  vei  mântui,  venindu-şi  ei 
întru  simţire.  Iar  de  nu,  măcar  pe  tine  [să  te  mântuieşti].  însă  dacă  iubeşti 
prieteşugul  cu  aceia,  dimpreună  veţi  pieri"37. 

5,  31-32:  S-a  zis  iarăşi:  „Cine  va  lăsa  pe  femeia  sa,  să-i  dea  carte  de 
despărţire".  (32)  Eu  însă  vă  spun  vouă:  Că  oricine  va  lăsa  pe  femeia  sa, 
înafară  de  pricină  de  desfrânare,  o  face  să  săvârşească  adulter,  şi  cine  va 
lua  pe  cea  lăsată,  săvârşeşte  adulter38. 

(5, 37)  Deuteronom  24, 1  /  Ieremia  3, 1  /  Matei  19, 7 /  Marcu  10,  4, 11  /  Luca  16, 18/1  Corinteni  7, 10 
(5, 32)  Maleahi  2, 14-15  /Matei  19, 9  /  Marcu  10, 11  /  Luca  16, 18  /  Romani  7, 2 
Moise  a  poruncit  ca,  dacă  cineva  îşi  va  urî  femeia,  să  se  despartă  de  ea, 
ca  să  nu  se  întâmple  lucru  mai  rău,  căci  urând-o,  poate  ar  fi  omorât-o.  Şi  a 
poruncit  ca  să  i  se  dea  aceleia,  „carte  de  despărţire",  ca  să  nu  se  mai  întoarcă 
[la  el]  şi  dintru  aceasta  să  se  işte  turburare,  bărbatul  locuind  împreună  cu 
altă  femeie  (Deuteronom  20, 14;  24, 1). 


sădeşte  lui  deosebirea  binelui  şi  a  răului,  îl  trezeşte,  îi  arată  pricinile  din  care  vine  el  la 
păcat.  Şi  zice:  «Legea  a  spus:  să  nu  preacurveşti,  iar  Eu  zic:  nici  să  nu  pofteşti.  Legea  a 
spus:  să  nu  ucizi,  iar  Eu  zic:  nici  să  nu  te  mânii»  (Matei  5,  21-22, 27-28).  Căci  de  pofteşti, 
chiar  dacă  astăzi  nu  preacurveşti,  pofta  dinăuntru  nu  va  înceta  să  te  tulbure,  până  ce  nu 
te  vei  năpusti  la  lucrarea  ei.  De  te  mânii  şi  te  superi  împotriva  fratelui  tău,  vei  ajunge  şi 
la  clevetirea  Iui  şi  apoi  Ia  uneltirea  împotriva  lui"  ( Filocalia  românească,  voi.  9,  Despre 
lepădare,  cap  6,  ed.  IBMBOR,  1980,  p.  482). 

37  Sfântul  Maxim  Mărturisitorul  tâlcuieşte  asemenea:  „Ceea  ce  spune  parabola  în 
chip  întunecos,  se  poate  înţelege  şi  despre  prieteni,  care  ne  sunt  ca  nişte  ochi,  şi  despre 
rudenii,  care  ne  sunt  ca  nişte  mâini,  şi  de  slugi,  care  ne  slujesc  ca  nişte  picioare.  Scriptura 
porunceşte  să-i  scoatem  pe  aceştia  toţi,  dacă  ne  smintesc  şi  ne  vatămă  sufletul"  ( Filocalia 
românească,  voi.  2,  întrebarea  35,  ed.  Humanitas,  Bucureşti,  1999,  p.  222). 

38  Sn  ediţia  de  la  1805,  aici  avem:  „Că  oricine  va  lăsa  pe  muierea  [femeia]  sa,  afară 
de  cuvânt  de  curvie,  o  face  pe  ea  să  preacurvească,  şi  cela  ce  va  lua  pe  cea  lăsată, 
preacurveşte". 


190 


Capitolul  5 


SFÂNTUL TEOFILACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIEI 


Şi  [Domnul]  nu  strică  Legea  lui  Moise,  ci  o  îndreptează,  înfricoşând  pe 
bărbat,  ca  să  nu-şi  urască  femeia  fără  pricină  binecuvântată.  Căci  dacă  o  va 
lăsa  din  pricina  ca  a  curvit,  nu  va  fi  osândit,  dar  altfel,  osândit  este,  fiindcă  o 
sileşte  la  preacurvie.  Dar  şi  cel  care  o  va  primi  pe  aceasta  şi  el  este  preacurvar, 
căd  dacă  n-ar  fi  primit-o,  aceea  s-ar  fi  întors  şi  s-ar  fi  supus  bărbatului. 

Iar  creştinul  se  cuvine  să  fie  făcător  de  pace  şi  către  ceilalţi,  dar  cu 
mult  mai  vârtos  către  a  sa  femeie. 

5, 33-35:  Aţi  auzit  că  s-a  zis  celor  de  demult:  „Sâ  nu  juri  strâmb39,  ci  să  ţii 
înaintea  Domnului40  jurămintele  tale".  (34)  Eu  însă  vă  spun  vouă:  Să  nu  vă 
juraţi  nicidecum:  nici  pe  Cer,  fiindcă  este  tronul41  lui  Dumnezeu,  (35)  nici 
pe  pământ,  fiindcă  este  aşternut  al  picioarelor  Lui,  nici  pe  Ierusalim,  fiindcă 
este  cetate  a  marelui  împărat. 

(5, 33)  Ieşire  20, 7 1  Levitie  19, 1 2 1  Deuleronom  5, 11  /  Matei  23, 16  (5, 34)  Psalm  10, 4 1 
Isaia  66,1/M  atei  21, 16, 22  /  lacov  S,  12  (5,  35/  Psalm  47, 3  /  Isaia  66, 1 

Fiindcă  iudeii  îl  aud  pe  Dumnezeu  spunând:  „Cerul  este  scaunul  Meu 
şi  pământul  aşternut  picioarelor  Mele!"  (Isaia  66, 1),  se  jurau  asupra  unora 
ca  acestora.  Deci  Domnul,  oprindu-i,  nu  zice  să  nu  facă  aceasta,  de  vreme 
ce  cerul  este  frumos  şi  mare,  iar  pământul  folositor,  ci  pentru  că  Cerul  este 
„scaun  al  lui  Dumnezeu",  iar  pământul  „aşternut  al  picioarelor  Lui".  [Şi 
grăieşte  Domnul  astfel]  ca  să  nu  aibă  încăpere  [Soc]  închinarea  la  idoli, 
căci  s-ar  fi  socotit  că  stihiile  sunt  dumnezei,  de  către  cei  care  se  jurau  pe 
ele,  cum  se  petrecuse  şi  mai  înainte. 

5, 36:  Nici  pe  capul  tău  să  nu  te  juri,  fiindcă  nu  poţi  să  faci  un  fir  de 
păr  alb  sau  negru. 

Numai  Dumnezeu  Se  jură  asupra  Sa,  ca  Cel  Care  nu  este  supus 
nimănui.  Iar  noi,  neavând  stăpânire  asupra  noastră,  cum  să  ne  jurăm 
asupra  „capului  nostru",  că  lucru  al  Altuia  este?  Iar  de  capul  este  al  tău, 
schimbă  un  fir  de  păr,  de  poţi! 

5, 37 *;  Ci  cuvântul  vostru  să  fie:  Ceea  ce  este  da,  da;  şi  ceea  ce  este  nu,  nu; 

(5,  37‘)  2  Corinteni  1, 17  /  lacov  S,  12 

Ca  să  nu  zid:  „Dar  cum  voi  fi  crezut?",  îţi  arată  că  de  vei  grăi  totdeauna 
adevărul,  nu  va  fi  nevoie  să  te  juri,  căci  nimeni  nu  e  mai  puţin  crezut, 
precum  acela  care  lesne  se  jură. 


34  [1805]  Adică  atunci  când  te  juri  că  grăieşti  adevărul. 

40  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „să  ţii  înaintea  Domnului",  sie  găseşte  „să  dai 

Domnului". 

41  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „tronul",  se  găseşte  „scaunul". 


TÂLCUIREA  SFINTEI  EVANGHELII  DE  LA  MATEI 


Capitolul  5 


191 


5, 37b:  Iar  ce  e  mai  mult  decât  aceasta,  de  la  cel  rău  este. 

Fiindcă  a  se  jura  este  „mai  mult"  decât  „da"  şi  decât  „nu",  este  de  la 
diavol.  Iar  ca  să  nu  zici  că  Legea  lui  Moise,  fiindcă  poruncea  a  face  jurământ 
era  rea,  află  că  atunci  nu  era  lucru  rău  jurământul.  Dar,  după  Venirea  lui 
Hristos  este  lucru  rău,  ca  şi  tăierea  împrejur  şi,  în  scurt,  ţinerea  rânduielilor 
evreieşti.  De  vreme  ce  şi  a  suge  lapte  la  piept  pruncilor  le  este  lucru  cu¬ 
viincios,  iar  bărbaţilor  [le  este  lucru  de]  ruşine. 

5, 38:  Aţi  auzit  că  s-a  zis:  „Ochi  pentru  ochi  şi  dinte  pentru  dinte". 

(5, 38)  Ieşire  21, 24  /  Levitic  24, 20  /  Deuteronom  19, 21 

Legea,  pogorându-se  lor,  slobozea  ca  acel  care  vatamă  aceleaşi  să 
pătimească,  ca  pentru  frica  de  a  nu  le  pătimi  pe  cele  asemenea,  să  nu  se 
nedreptăţească  unul  pe  altul. 

5,  39:  Eu  însă  vă  spun  vouă:  Nu  vă  împotriviţi  celui  rău,  iar  cui  te 
loveşte  peste  obrazul  drept,  întoarce-i  şi  pe  celălalt42. 

15, 39)  Levitic  19, 17-18  /  Pilde  20, 22  /  Isaia  50, 6  /  Plângeri  3, 30  /  Luea  6, 29  / 
Romani  12, 17  / 1  Corinteni  6, 7  / 1  Tesaloniceni  5, 15  /  Iacov  3,13/1  Petru  3, 9 

„Rău"  aici  este  numit  diavolul,  cel  ce  prin  om  lucrează. 

Dar,  [oare,]  nu  se  cuvine  a  sta  împotriva  diavolului?  Cu  adevărat,  se 
cuvine,  dar  nu  prin  a  lovi  împotrivă,  ci  prin  a  răbda,  că  nu  cu  foc  se  stinge 
focul,  ci  cu  apă.  Şi  să  nu  socoteşti  că  vorbeşte  numai  pentru  lovirea  cea 
peste  obraz,  ci  şi  pentru  orice  lovire  şi,  în  scurt,  pentru  toată  pătimirea43. 

5, 40:  Celui  ce  voieşte  să  se  judece  cu  tine  şi  să-ţi  ia  haina,  lasă-i  şi  cămaşa. 

(5, 40)  Luca  6, 29  / 1  Corinteni  6, 7 

Dacă  te  trage  la  judecată  şi  te  supără,  lasă-i  şi  cămaşa  Iar  nu  dacă  aşa 
simplu44  îţi  cere  [aceasta], 

5, 41:  Iar  de  te  va  sili  cineva  să  mergi  o  milă,  mergi  cu  el  două. 

„Dar  ce  zic  Eu,  haine  şi  cămăşi?  Chiar  trupul  tău  dă-1  celui  ce  te  trage 
cu  nedreptate  şi  fă  mai  mult  decât  voieşte  acela". 


42  în  ediţia  de  la  1805,  aici  avem:  „Să  nu  staţi  împotriva  celui  rău,  ci  celui  ce  te  va 
lovi  pe  tine  peste  faţa  obrazului  cea  dreaptă,  întoarce-i  lui  şi  pe  cealaltă", 

43  Iscusindu-ne  în  lupta  lăuntrică.  Sfântul  Maxim  Mărturisitorul  tâlcuieşte  aşa 
cuvântul  Evangheliei:  „Când  dracii  te  ispitesc  prin  gândurile  ce  ţi  le  aduc  la  obrazul 
drept,  făcând u-te  să  te  mândreşti  pentru  faptele  cele  de-a  dreapta,  întoarce  celălalt  obraz, 
adică  scoate  la  vedere  faptele  cele  de-a  stânga  săvârşite  de  noi"  ( Filocalia  românească ,  voi. 
2,  Întrebarea  24,  ed.  Humanitas,  Bucureşti,  1999,  pp.  215-216). 

44  Adică,  numaidecât  şi  fără  de  temei. 


192 


Capitolul  5 


SFÂNTUL  TEOFILACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIEI 


5, 42:  Celui  care  cere  de  la  tine,  dă-i;  şi  de  la  cel  ce  voieşte  să  se  împrumute 

de  la  tine,  nu  întoarce  fata  ta45.  ,, 

(5,  42)  Deuteron om  15,  7, 8, 10  /  Sirah  4,5/  Luca  6, 30, 34 

Ori  de  este  vrăjmaş,  ori  prieten,  ori  necredincios,  ori  de  cere  bani,  ori 

alt  ajutor  de  cere,  „dă-i"!  Iar  cât  priveşte  împrumutul,  nu  vorbeşte  despre 

cel  cu  dobândă,  ci  de  cel  simplu.  Fiindcă  şi  în  Lege  se  porunceşte  a  fi 

împrumutul  fără  camătă  (Ieşire  22,  25). 


5, 43-44":  Aţi  auzit  că  s-a  zis:  „Să  iubeşti  pe  aproapele46  tău  şi  să  urăşti 
pe  vrăjmaşul  tău".  (44)  Iar  eu  vă  zic  vouă:  Iubiţi  pe  vrăjmaşii  voştri 

(5,  431  Levitic  19, 17-18  /  Deuteronom  23,  6  /  Matei  22,  39  /  Marcu  12,  31  /  Romani  13, 9  / 
Galateni  5, 14  /  Ucov  2, 8  (5,  44’)  Luca  6, 27-28;  23, 34  /  Faptele  Apostolilor  7, 60 

[Acum]  a  ajuns  la  culmea  faptelor  bune.  Căci  ce  lucru  este  mai  mare 
decât  acesta?  însă  nu  este  cu  neputinţă  [a  împlini  porunca  dragostei],  că  şi 
Moise  şi  Pavel  pe  iudeii  care  se  turbau  [înverşunau]  asupra  lor  i-au  iubit 
mai  mult  decât  pe  sine.  Şi  toţi  Sfinţii  i-au  iubit  pe  vrăjmaşii  lor. 

5, 44h:  Binecuvântaţi  pe  cei  ce  vă  blestemă,  faceţi  bine  celor  ce  vă  urăsc 
şi  rugaţi-vă  pentru  cei  ce  vă  vatăma  şi  vă  prigonesc47. 

(5, 44*9  Psalm  108, 27  /  Luca  6, 27-28;  23, 34  /  Faptele  Apostolilor  7, 60  /  Romani  12, 14  / 1  Corinteni  4, 12 


46  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „nu  întoarce  faţa  ta",  se  găseşte  „nu-1  întoarce". 

46  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „aproapele",  se  găseşte  „vecinul".  Cuvântul  vecin,  cu 
înţelesul  de  aproapele ,  semenul,  îl  mai  întâlnim  şi  în  tâlcuirea  de  la  Matei  19, 17b-19  şi  19, 20.  în 
tolba  română,  acest  cuvânt  se  pare  că  provine  din  latinescul  X’icinus  (vecin,  aproape).  De 
asemenea,  este  ştiut  că  prin  denumirea  de  vecinie  era  desemnată  în  evul  mediu  iobăgia  Această 
stare  de  şerbie  avea  mai  multe  denumiri:  în  Ţara  Românească  i  se  spunea  rumănie,  în 
Transilvania  iobăgie,  iar  în  Moldova  era  numită  vecinie  sau  vecinătate.  Vremea  iobăgiei  ţăranului 
se  întindea  de  obicei  asupra  întregii  lui  vieţi  pământeşti,  deoarece  el  depindea  întru  totul,  cu 
toate  cele  văzute  ale  sale,  de  stăpânul  său.  De  aceea  este  cu  putinţă  ca  denumirea  dată  în 
Moldova  -vecinie  sau  vecinătate  -să  cuprindă  şi  un  înţeles  mai  adânc.  E  îndeobşte  cunoscut  că 
întru  această  stare  de  şerbie  se  aflau  sate  şi  aşezări  întregi.  De  aceea,  relaţia  dintre  semeni  era 
şi  una  de  vecinătate,  adică  de  asemănare  întru  jugul  pe  care  îl  purtau  întru  această  viaţă 
pământească.  Şi,  pentru  că  această  povară  era  purtată  cel  mai  adesea  până  la  sfârşitul  vieţii, 
adică  al  veacului  pământesc,  era  şi  una  de  i>ecinie  -  care  se  vecinicea  (veşnicea),  se  îndelunga  în 
toată  curgerea  vieţii  unui  om.  Nu  ne  îndoim  că  asupra  acestor  şerbi,  ca  asupra  unora  care  au 
fost  supuşi  la  multe  stoicii  de  către  stăpânitorii  lor.  Mântuitorul  Hristos  a  făcut  lucrător  cu  vântul 
Său :  „Veniţi  la  Mine  toţi  cei  osteniţi  şi  împovăraţi  şi  Eu  vă  voi  odihni  pe  voi"  (Matei  11, 28). 
Şi  este  cu  putinţă  ca  dintru  harul  Duhului  Sfânt  să  fi  priceput  cei  care  erau  sub  jugul  robiei 
trupeşti  că  nproapele  este  vecinie  (adică  veşnic-vecin),  iar  pecetea  întru  care  suntem  zidiţi  de 
Dumnezeu  este  de  a  fi  „una"  (Jam  17, 11, 22)  cu  semenii  noştri  (adică  cu  cei  asemenea  nouă)  şi 
numai  astfel  se  plineşte  întru  noi  „chipul  şi  asemănarea"  lui  Dumnezeu  (Facere  1, 26). 

47  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „vă  vatăma  şi  vă  prigonesc",  se  găseşte  „vă  supără  şi  vă 
gonesc  pc  voi". 


TÂbCUIKEA  SFINTEI  EVANGHELII  DE  LA  MATEI 


Capitolul  5 


193 


Ca  pe  nişte  făcători  de  bine  se  cuvine  să-i  avem  pe  aceştia,  fiindcă  cel 
care  ne  prigoneşte  şi  ne  supără,  ne  uşurează  nouă  munca  [cazna]  cea  pentru 
păcate.  Şi  mai  vârtos  [se  cuvine  a  le  răbda  pe  acestea48]  când  auzi  că  un 
dar  ca  acesta  ne  dă  nouă  Dumnezeu: 

5, 45:  Ca  să  fiţi  fiii  Tatălui  vostru  Celui  din  Ceruri,  că  EI  face  să  răsară 
soarele  peste  cei  buni  şi  peste  cei  răi  şi  trimite  ploaie  peste  cei  drepţi  şi 
peste  cei  nedrepţi.  45)  Deuteronom  4, 19  /  Sirah  18, 12  /  Luca  6,  35 

-Vezi  cât  bine  îţi  face  cel  care  te  urăşte  şi  te  necăjeşte,  însă  numai  să 
yoieşti  să-l  rabzi? 

;  Iar  prin  „ploaie"  şi  „soare"  înţelege  tu  şi  cunoştinţa  şi  învăţătura,  căci 
Dumnezeu  pe  toţi  îi  luminează  şi  îi  învaţă4'’. 

5,  46:  Căci  dacă  iubiţi  pe  cei  ce  vă  iubesc,  ce  răsplată  veţi  avea?  Au, 

nu  fac  si  vameşii  acelaşi  lucru?  ,  „„ 

'  (5,  46)  Luca  6,  32 

Să  ne  înspăimântăm  când  noi  nici  cu  vameşii  nu  suntem  deopotrivă 
[nu  ne  asemănăm],  fiindcă  îi  urâm  şi  pe  cei  care  ne  iubesc. 

5, 47-48:  Şi  dacă  îmbrăţişaţi  numai  pe  fraţii  voştri,  ce  faceţi  mai  mult? 
Au,  nu  fac  şi  neamurile  acelaşi  lucru?  (48)  Fiţi,  dar,  voi  desăvârşiţi, 
precum  Tatăl  vostru  Cel  ceresc  desăvârşit  este50. 

(5, 48)  Levitic  11,  44;  19, 2;  20, 7, 26;  /  Isaia  38,  3 1  Luca  6, 36  / 
Efeseni  5,1  /  lacov  1, 4  / 1  Petru  1, 15 

A  iubi  pe  unii  dintre  semenii  noştri,  pe  cei  care  ne  sunt  ca  nişte  prieteni, 
iar  pe  alţii  a-i  urî  este  al  celor  ce  nu  sunt  „de  săvârşit"  [„desăvârşiţi"].  Iar 
al  celor  „de  săvârşit"  [„desăvârşiţi"]  este  a-i  iubi  pe  toţi  [oamenii]. 


48  Iată  ce  ne  învaţă  aici  Sfântul  Simeon  Noul  Teolog  despre  sporirea  duhovnicească: 
„Cel  ce  iubeşte  din  simţire  lăuntrică  pe  cei  care-1  vorbesc  de  rău,  sau  îl  nedreptăţesc,  sau  îl 
urăsc  şi-l  păgubesc,  şi  se  roagă  pentru  ei,  ajunge  în  scurtă  vreme  la  o  mare  sporire.  Căci, 
făcând  aceasta  întru  simţirea  inimii,  îşi  coboară  socotinţa  în  adânc  de  smerenie  şi  în  izvoare 
de  lacrimi,  în  care  se  scufundă  cele  trei  părţi  ale  sufletului.  Acela  urcă  mintea  în  cerul 
nepătimirii  şi  o  face  văzătoare  şi,  prin  gustarea  bunătăţii  de  acolo,  ajunge  de  socoteşte  toate 
ale  vieţii  de  aici,  gunoaie.  Şi  însăşi  mâncarea  şi  hrana  n-o  mai  primeşte  cu  plăcere  şi  des" 
(Filocalia  românească,  voi.  6,  Prima  sută  a  celor  225  de  capete  teologice  şi  practice,  cap  29,  ed. 
IBMBOR,  Bucureşti,  1977,  p.  25). 

49  Aici,  scolia  textului  slavon  ne  spune.  „Cel  care  primeşte  învaţăturîv  trăieşte  în  lumină, 
iar  celeenu primeşte  învăţătura  îrichizându-şiochiitnaintea  «soarelui»,  rămâne  întru  întuneric". 

50  în  ediţia  de  la  1805,  aici  avem:  „Şi  de  îmbrăţişaţi  cu  dragoste  numai  pe  prietenii  voştri, 
ce  mai  mult  faceţi?  Au  nu  şi  vameşii  fac  aşa?  Fiţi  dar  voi  de  săvârşit,  precum  Tatăl  vostru  Cel 
din  Ceruri  de  săvârşit  este". 


,  194 


Capitolul  6 

Despre  milostenie,  rugăciune  şi  post.  Să  nu  ne  străduim 
numai  după  cele  pământeşti 1 


6, 1:  Luaţi  aminte  ca  faptele  dreptăţii2  voastre  să  nu  le  faceţi  înaintea 
oamenilor  ca  să  fiţi  văzuţi  de  ei;  altfel  nu  veţi  avea  plată  de  la  Tatăl 
vostru  Cel  din  Ceruri. 

(6, 1)  Deuleronom  24, 13  /  Psalm  111, 9  /  Pilde  4, 23  /  Matei  23,  5 

După  ce  i-a  suit  pe  ei  întru  cea  preamare  dintre  faptele  bune  -  care 
este  dragostea-,  acum  leapădă  şi  slava  cea  deşartă,  care  urmează  isprăvilor 
[faptelor]  celor  bune.  Şi  vezi  ce  zice;  „Luaţi  aminte",  ca  şi  cum  ar  grăi 
despre  o  oarecare  fiară  cumplită.  Deci,  ia  aminte  să  nu  te  sfâşie! 

Chiar  şi  înaintea  oamenilor  de  ai  milui,  dar  nu  spre  a  fi  văzut,  nu  eşti 
osândit,  dar  dacă  ţinta  faptei  bune  este  slava  deşartă,  chiar  în  cămara  ta 
de  o  faci,  eşti  osândit.  Căci,  Dumnezeu,  după  ţinta  lucrului  sau  munceşte 
[căzneşte],  sau  încununează. 

6,  2":  Deci,  când  faci  milostenie,  nu  trâmbiţa  înaintea  ta,  cum  fac 
făţarnicii  în  sinagogi3  şi  pe  uliţe,  ca  să  fie  slăviţi  de  oameni 

.  (6, 2*)  Pilde  20,  6  /  Romani  12, 8 

Nu  că  ar  fi  avut  făţarnicii  trâmbiţe,  ci  zice  de  mintea  lor  cea  rea,  că 
voiau  să  trâmbiţeze  milostenia  lor. 

Iar  „făţarnici"  se  numesc  cei  care  una  sunt  şi  alta  se  arată  [a  fi].  Drept 
aceea,  şi  aceştia  se  arată  milostivi,  dar  alta  [altceva]  sunt. 

6,  2b:  Adevărat  grăiesc  vouă:  şi-au  luat  plata  lor. 

Lăudaţi  fiind,  şi-au  luat  toată  plata  de  la  oameni. 

6, 3;  Tu  însă,  când  faci  milostenie,  să  nu  ştie  stânga  ta  ce  face  dreapta  ta. 

Cu  covârşire  a  zis  aceasta,  [adică]  de  este  cu  putinţă  şi  de  tine  însuţi  să 
tăinuieşti  [milostenia]. 

Sau,  întru  alt  chip;  „stânga"  este  slava  deşartă,  iar  „dreapta"  milostenia 
Deci,  să  nu  ştie  slava  cea  deşartă  de  milostenie. 


1  în  ediţia  de  la  1805,  titlul  capitolului  este;  „Pentru  milostenie.  Pentru  rugăciune. 
Pentru  postire.  Pentru  a  defăima  pe  cele  lumeşti.  Pentru  că  nimeni  nu  poate  sluji  lă  doi  domni. 
Pentru  a  nu  se  îngriji  de  cele  trupeşti ", 

2  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „faptele  dreptăţii",  se  găseşte  „milostenia". 

3  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „în  sinagogi",  se  găseşte  „întru  adunări". 


TÂLCU1REA  SFINTEI  EVANGHELII  DE  LA  MATEI 


Capitolul  6 


195 


6,  4:  Ca  milostenia  ta  să  fie  într-ascuns  şi  Tatăl  tău.  Care  vede  în 
ascuns,  îţi  va  răsplăti  ţie4.  . 

r  r  (6, 4)  1  Regi  16, 7  /  Luca  14, 14 

Când?  Atunci  când  toate  goale  [vădite]  şi  arătate  vor  sta  de  faţă.  Şi 
atunci,  mai  vârtos  vei  fi  slăvit. 


6, 5.  Iar  când  vă  rugaţi,  nu  fiţi  ca  făţarnicii  cărora  le  place,  prin  sinagogi 
şi  prin  colţurile  uliţelor,  stând  în  picioare,  să  se  roage,  ca  să  se  arate 
oamenilor;  adevărat  grăiesc  vouă:  şi-au  luat  plata  lor. 

(6, 5)  Matei  15. 8 

îi  numeşte  pe  aceştia  „făţarnici",  ca  pe  unii  care  par  că  iau  aminte  la 
Dumnezeu,  dar  de  fapt  iau  aminte  la  oameni,  de  la  care  îşi  şi  iau  „plata"  lor. 


6, 6:  Tu,  însă,  când  te  rogi,  intră  în  cămara  ta  şi,  închizând  uşa,  roagă-te 
Tatălui  tău.  Care  este  în  ascuns5  şi  Tatăl  tău.  Care  vede  în  ascuns,  îţi  va 
răsplăti  ţie6.  '  (6, 4  Regi  4, 33 


Spune,  oare,  [Domnul]  să  nu  mergi  în  biserică?  Ba,  cum  încă,  însă  cu 
socoteală  dreaptă  şi  nu  ca  să  te  arăţi,  de  vreme  ce  nu  locul  vatămă,  ci 
chipul  şi  ţinta  [lucrului].  Că  mulţi  [chiar]  întru  ascuns  rugându-se,  fac 
aceasta  spre  plăcerea  oamenilor. 


6,  7‘:  Când  vă  rugaţi,  nu  spuneţi  multe,  ca  neamurile 

( 6,  7*)  3  Regi  18, 26  /  Ecclesiastul  5, 1-2  f  Isaia  1, 15  /  Sirah  7, 15 
Grăirea  de  multe  este  bârfirea  -  adică  a  cere  ceva  din  cele  pământeşti: 
slavă,  bogăţie,  biruinţă.  Iar  graiul  rugăciunii  tale  să  fie  neînsemnat  în  cereri, 
ca  şi  cel  al  pruncilor.  Deci,  tu,  nu  fi  bârfitor. 


6,  7h:  Că  ele  cred  că  în  multa  lor  vorbărie  vor  fi  ascultate. 

Nu  se  cuvine  a  face  lungi  rugăciunile,  ci  scurte  şi  dese,  şi  puţine  [vorbe] 
grăind,  a  îngădui  [zăbovi]  la  rugăciune. 


6,  8:  Deci  nu  vă  asemănaţi  lor,  că  ştie  Tatăl  vostru  de  cele  ce  aveţi 
trebuinţă  mai  înainte  ca  să  cereţi  voi  de  la  El. 

(6,  S)  Matei  6, 32 

Căci  nu  este  trebuinţă  să-i  arătăm  Domnului  de  ce  avem  nevoie,  ci  să 
ne  sârguim  la  rugăciune,  lepădându-ne  de  cele  lumeşti.  Iar  făcând  aşa,  ne 
folosim  când  vorbim  cu  Dânsul. 


4  în  edi(:ia  de  la  1805,  în  loc  de  „îţi  va  răsplăti  ţie",  se  găseşte  „îţi  va  răsplăti  ţie 
întru  arătare". 

5  [1805]  „Care  este  în  ascuns",  adică  nevăzut. 

6  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „îţi  va  răsplăti  ţie",  se  găseşte  „îţi  va  răsplăti  ţie 
întru  arătare". 


196 


Capitolul  6 


SFÂNTUL TEOHLACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIEI 


6,  9":  Deci,  voi,  aşa  vă  rugaţi:  Tatăl  nostru,  Care  eşti  în  Ceruri 

(€,  9 ")  Deulerxmom  32, 6 1  leremia  3, 4  /  lezechiil  36,  23  /  Luca  II,  1-4 

Zicând  „Tată",  îţi  arată  de  ce  bunătăţi  te-ai  învrednicit,  fiu  al  lui 
Dumnezeu  făcându-te.  Iar  zicând  „în  Ceruri",  îţi  arată  patria  ta  şi  casa 
părintească,  pentru  că  de  vrei  să  ai  pe  Dumnezeu  drept  „Tată",  caută  la 
Ceruri,  nu  la  pământ. 

Şi  sa  nu  zici:  „Tatăl  meu",  ci  „Tatăl  nostru",  ca  să-i  ai  pe  toţi  fraţi,  ca  fii 
ai  aceluiaşi  Tată. 

6,  9h:  Sfinţească-se  numele  Tău 

Adică  fă-ne  pe  noi  sfinţi,  ca  şi  Tu,  pentru  noi,  să  fii  slăvit.  Căci  precum 
este  hulit  Dumnezeu  din  pricina  mea,  aşa  se  şi  sfinţeşte  pentru  mine 
Dumnezeu,  slăvindu-se  ca  un  Sfânt. 

6, 10°:  Vie  împărăţia  Ta 

(6, 10")  2  Regi  15, 26  /  Psalm  4, 6;  21, 31  /  Matei  26, 39  /  Luca  22, 42 1  Faptele  Apostolilor  21, 14 

Adică  cea  de  a  doua  Venire,  căci  acela  care  are  conştiinţa  nemustrată, 
cu  îndrăzneală  se  roagă  sa  vie  învierea  şi  Judecata 

6,  20*:  Facă-se  voia  Ta,  precum  în  Cer  aşa  şi  pe  pământ. 

Precum  îngerii  fac  voia  Ta,  aşa  şi  nouă  dă-ne  a  o  face  pe  aceasta 

6, 11:  Pâinea  noastră  cea  spre  fiinţa  dâ-ne-o  nouă  astăzi 

(6,  IV  Pilde 30, 8 /Luca  11, 3 

„Cea  spre  fiinţă",  adică  cea  îndeajuns  spre  fiinţa  [fiinţarea]  şi  starea 
noastră.  Deci,  tu,  leapădă  grija  cca  pentru  a  doua  zi! 

încă  şi  Trupul  lui  Hristos  este  „Pâine  spre  fiinţă",  cu  care  ne  rugăm 
ca  fără  de  osândă  să  ne  împărtăşim. 

6, 12:  Şi  ne  iartă  nouă  greşealele  noastre,  precum  şi  noi  iertăm  greşiţilor 

noştri  (g  12)  Psalm  31, fi /  pilde  28, 13 /  Sirah  18, 12;  28, 1-2 /  Matei  18,  21  /  Luca  11, 14 

Fiindcă  şi  noi  greşim,  ne  rugăm  să  „ne  ierte  nouă",  însă  aşa  va  ierta 
[Domnul],  precum  şi  noi  iertăm.  Iar  dacă  suntem  pomenitori  de  rău,  nu 
ne  va  „ierta  nouă",  căci  Dumnezeu,  avându-mă  pe  mine  pildă,  ceea  ce  fac 
eu  altuia,  face  şi  El  cu  mine. 


7  Versetul  tâlcuit  din  ediţia  1 S05  este:  „Şi  iartă-ne  nouă  datoriile  noastre,  precum  şi 
noi  iertăm  datornicilor  noştri",  cu  următoarea  însemnare:  [1805]  „Datorii"  numeşte 
aici  greşealele,  fiindcă  datorie  este  şi  greşeala,  ca  aceea  care  face  vinovat  pe  om,  precum 
şi  datoria  Deci  rugându-ne  pentru  iertarea  lor,  ne  aducem  aminte  de  ele  şi  smermdu-ne, 
ne  zdrobim  cu  inima  învaţă  încă  şi  chipul  prin  care  vom  putea  să-L  înduplecăm  pe 
Dumnezeu  -  adică  iertând  şi  noi  celor  care  ne  greşesc,  că  pe  aceştia  i-a  numit  „  datornici" 
(după  Zigaben). 


tâlcuikea  sfintei  evanghelii  de  la  mate; 


Capitolul  6 


197 


6, 13":  Şi  nu  ne  duce  pe  noi  în  ispită 

(6,13-)  Deuteronom  13, 3  /  Judecători  2,22/3  Regi  22,  22  /  Psalm  SO,  13;  118, 39  / 
Jsaia  28, 19  /  Matei  26, 41  /Loca  11, 4  /  loan  17, 15  /  2  Petru  2, 9  /  Apocalipsa  3, 10 

Noi,  oamenii,  suntem  neputincioşi  şi  de  aceea  nu  se  cuvine  să  ne 
aruncăm  noi  înşine  întru  ispite.  Iar  de  vom  cădea,  să  ne  rugăm  să  nu  fim 
înghiţiţi  de  ispită,  căci  acela  care  a  fost  înghiţit  şi  s-a  biruit  [de  ispită]  a 
căzut  în  prăpastia  ispitei,  iar  nu  cel  care,  căzând,  a  biruit-o. 

,6, 13b:  Ci  ne  izbăveşte  de  cel  viclean. 

(6, 13fc)  50, 13  /  Luca  11, 4  /  loan  17, 15  /  2  Petra  2,  9  /  Apocalipsa  3, 10 

Nu  a  zis  „de  oamenii  cei  vicleni",  fiindcă  nu  aceia  ne  vatămă,  ci  „de 
cel  viclean". 

6, 13c:  Că  a  Ta  este  împărăţia  şi  puterea  şi  slava  în  veci.  Amin! 

(6, 13£)  1  Paralipotnena  29, 11 

Aici  ne  dă  nouă  îndrăzneală,  căci  dacă  Tatăl  este  împărat  şi  Puternic 
şi  Slăvit,  cu  adevărat  şi  noi  vom  birui  pe  cel  viclean  şi  vom  fi  slăviţi  întru 
cele  din  urmă. 


6, 14:  Că  de  veţi  ierta  oamenilor  greşealele  lor,  ierta-va  şi  vouă  Tatăl 
vostru  Cel  ceresc 

(6, 14)  Sirah  28, 2  /  Marcu  11, 25  /  Luca  6, 37  /  Efeseni  4, 32  f  Coloseni  3, 13 


Iarăşi  ne  învaţă  [Mântuitorul  Hristos]  să  fim  nepomenitori  de  rău  şi 
ne  aduce  aminte  de  Tatăl,  ca  să  ne  ruşinăm  de  Dânsul  şi  să  nu  ne  sălbăticim 
ca  fiarele,  fiii  Unuia  ca  Acesta  fiind. 


6, 15:  Iar  de  nu  veţi  ierta  oamenilor  greşealele  lor,  nici  Tatăl  vostru 
nu  vă  va  ierta  greşealele  voastre. 

<6, 15)  Sirah  28, 1,  4  /  Matei  18,  35  /  Marcu  IX,  26  /  UcoV  2, 13 

Nimic  nu  urăşte  mai  mult  blândul  Dumnezeu  precum  cruzimea 

6, 16:  Când  postiţi,  nu  fiţi  trişti  ca  făţarnicii;  că  ei  îşi  smolesc  feţele,  ca 
sase  arate  oamenilor  că  postesc.  Adevărat  grăiesc  vouă,  şi-au  luat  plata  lor. 

(6, 16)  Isaia  58,  3 

„Smolirea"  feţei  se  arată  atunci  când  cineva  se  înfăţişează  nu  cum 
este,  ci  când  se  preface  a  fi  trist. 

6,17-18:  Tu  însă,  când  posteşti,  unge  capul  tău  şi  faţa  ta  o  spală  (18)  ca 
să  nu  te  arăţi  oamenilor  că  posteşti,  ci  Tatălui  tău.  Care  este  în  ascuns  şi 
Tatăl  tău.  Care  vede  în  ascuns,  îţi  va  răsplăti  ţie8. 

(6, 17)  Rut  3,3/  Ecclesiastul  9,8/  Daniil  10, 3 

Cei  vechi,  în  semn  de  bucurie  se  ungeau  cu  untdelemn,  după  ce  se 
îmbăiau.  Deci  şi  tu  aşa  să  te  arăţi,  bucurându-te! 

“în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „ţie",  se  găseşte  „ţie  întru  arătare". 


198 


Capitolul  6 


SFÂNTUL  TEOFILACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIEI 


încă  prin  „untdelemn"  se  înţelege  şi  milostenia,  iar  „cap"  al  nostru  - 
Hristos,  pe  Care  se  cuvine  a-L  unge  cu  milosteniile.  Iar  „faţa"  -  adică 
simţirile  -  [se  cuvine]  a  le  spăla  cu  lacrimi. 

6, 19-21:  Nu  vă  adunaţi  comori  pe  pământ,  unde  molia  şi  rugina  le 
strică  şi  unde  furii  le  sapă  şi  le  fură.  (20)  Ci,  adunaţi-vă  comori  în  Cer, 
unde  nici  molia,  nici  rugina  nu  le  strică,  unde  furii  nu  le  sapă  şi  nu  Ie 
fură.  (21)  Căci  unde  este  comoara  ta,  acolo  va  fi  şi  inima  ta9. 

(6, 19)  Iacov  5, 2-4  /  Evrei  13, 5  (6,20)  Sirah  29, 14  /  Matei  19, 21  / 
Luca  12, 21, 33  / 1  Turdei  6, 19  / 1  Petru  1, 4  (6, 21)  Luca  12,  34 

După  ce  a  izgonit  boala  deşartei  măriri,  de  acum  vorbeşte  despre 
necâştigare  [neagoniseală],  căci  oamenii  caută  să  câştige  mai  mult  pentru 
slava  deşartă10.  Şi  arată  [Domnul]  cum  comoara  cea  de  pe  pământ  este 
nefolositoare,  căci  moliile  şi  gărgăriţele  strică  hainele  şi  hrana,  iar  furii 
[răpesc]  aurul  şi  argintul.  Apoi,  ca  să  nu-I  spună  cineva  că  nu  toate  se 
fură,  zice:  „chiar  aşa  de  ar  fi,  însă  nu  este,  oare,  ticălos  lucru  să  fii  pironit 
de  grija  bogăţiei?"  De  aceea,  adaugă:  „unde  este  comoara  voastră,  acolo 
va  fi  şi  inima  voastră"11. 


6, 22-23:  Luminătorul  trupului  este  ochiul;  de  va  fi  ochiul  tău  curat, 
tot  trupul  tău  va  fi  luminat.  (23)  Iar  de  va  fi  ochiul  tău  rău,  tot  trupul  tău 
va  fi  întunecat.  Deci,  dacă  lumina  care  e  în  tine  este  întuneric,  dar 


întunericul,  cu  cât  mai  mult! 


(6,  221  Luca  11, 34  (6, 23)  Luca  11, 35 


Aceasta  zice  [Domnul]:  „Dacă  îţi  vei  pironi  mintea  la  grija  pentru 
avuţie,  ai  stins  «lumina»,  ai  întunecat  sufletul.  După  cum  şi  «ochiul  curat», 
adică  sănătos,  luminează  trupul,  iar  de  este  «rău»,  adică  bolnăvicios 
[bolnav],  îl  întunecă,  aşa  şi  mintea  se  orbeşte  de  grijă.  Iar  dacă  mintea  se 
va  întuneca,  sufletul  se  face  «întuneric»  şi,  cu  mult  mai  vârtos,  trupul". 


9  în  ediţia  de  la  1805,  aici  avem:  „unde  este  comoara  voastră,  acolo  va  fi  şi  inima 
voastră". 

10  Aici  Cuviosul  Petru  Damaschinul  ne  învaţă:  „Tuturor  li  se  cade  să  fie  fără  griji  şi 
să  se  liniştească  după  Dumnezeu;  fie  în  parte,  ca  cei  din  lume,  ca  să  vină  pe  încetul  la 
înţelepciune  şi  la  cunoştinţa  duhovnicească,  fie  în  întregime,  ca  cei  ce  pot  să  se  oprească 
de  la  toate,  ca  să  aibă  toată  grija  să  piacă  lui  Dumnezeu.  Şi  Dumnezeu  va  vedea  hotărârea 
lor  şi  le  va  dărui  odihna  duhovnicească  şi  îi  va  face  să  aj  ungă  să  mediteze  (să  cugete)  [. ..] 
spre  a  dobândi  frângerea  negrăită  a  sufletului  şi  a  se  face  săraci  cu  duhul"  (Filocalia 
romănească.,  voi.  5,  Cei  ce  vor  să  se  vadă  pe  ei  înşişi  în  ce  stare  se  află...,  ed.  Humanitas, 
Bucureşti,  2001,  pp.  70-71). 

11  Iar  de  la  Sfântul  Maxim  Mărturisitorul  le  cunoaştem  pe  acestea:  „(51)  Când  vezi 
mintea  ta  ocupându-se  cu  plăcere  cu  cele  materiale  şi  zăbovind  pe  lângă  chipurile  lor. 


TÂLCUIREA  SFINTEI  EVANGHELII  DE  LA  MATEI 


Capitolul  6 


199 


6,  24“:  Nimeni  nu  poate  să  slujească  la  doi  domni 

(6,  24‘)  3  Regi  18, 24;  21, 7  /  Luca  16, 13  /  Romani  6, 16  /  lacov  4, 4  / 1  loan  2, 15 

„Doi  domni"  numeşte  pe  cei  ce  poruncesc  cele  împotrivă,  adică  pe 
Dumnezeu  şi  pe  maniona.  Iar  noi  facem  domn  al  nostru  pe  diavolul,  după 
cum  şi  pântecele  ni-1  facem  dumnezeu;  dar.  Domn  firesc  şi  adevărat  este 
Dumnezeu,  iar  mamona  este  nedreptatea 


6, 24b:  Căci  sau  pe  unul  îl  va  urî  şi  pe  celălalt  îl  va  iubi,  sau  de  unul 
se  va  lipi  şi  pe  celălalt  îl  va  dispreţui;  nu  puteţi  să  slujiţi  lui  Dumnezeu 
şi  lui  mamona. 

"  (6,  24b)  Luca  16, 13  /  Romani  6, 16  /  lacov  4, 4  / 1  loan  2, 15 

Vezi  că  este  cu  neputinţă  ca  cel  bogat  şi  nedrept  să  slujească  lui 
Dumnezeu?  Fiindcă  iubirea  banilor  îl  îndepărtează  de  la  Dumnezeu12. 


6,  25a:  De  aceea  zic  vouă;  nu  vă  îngrijiţi  pentru  sufletul  vostru  ce 
veţi  mânca,  nici  pentru  trupul  vostru  cu  ce  vă  veţi  îmbrăca19 

<6,  2S-)  Psalm  54,  25  /  Baruh  3, 18  /  Luca  12,  22  /  Filipeni  4,  6  / 1  Petiu  5,  7 

De  ce  să  nu  ne  îngrijim?  Pentru  că  grija  îndepărtează  de  Dumnezeu. 
Iar  sufletul  nu  mănâncă,  pentru  că  este  netrupesc. 

Şi  spune  aceasta  după  obiceiul  cel  de  obşte,  că  se  pare  a  nu  suferi  [a 
nu  răbda]  sufletul  să  fie  [să  vieţuiască]  în  trup,  de  nu  se  va  hrăni  trupul. 


cunoaşte  că  le  iubeşti  pe  acestea  mai  mult  decât  pe  Dumnezeu  „căci  unde  este  comoara 
ta,  acolo  va  fi  şi  inima  ta",  zice  Domnul  (Matei  6, 21).  (52)  Mintea,  unindu-se  cu  Dumnezeu 
şi  petrecând  în  El  prin  rugăciune  şi  dragoste,  se  face  înţeleaptă,  bună,  puternică,  iubitoare 
de  oameni,  miloştivă;  îndelung  răbdătoare  şi,  simplu  vorbind,  poartă  în  sine  aproape 
toate  însuşirile  dumnezeieşti.  Dar,  despărţindu-se  de  El  şi  lipindu-se  de  cele  materiale, 
sau  se  face  dobitocească,  ca  una  ce  a  devenit  iubitoare  de  plăcere,  sau  sălbatică,  războin- 
du-se  cu  oamenii  pentru  acestea.  (53)  «Lume»  numeşte  Scriptura  lucrurile  materiale;  iar 
lumeşti  sunt  cei  ce  zăbovesc  cu  mintea  în  acestea"  (F ilocalia  românească,  voi.  2,  A  doua  sută 
a  capetelor  despre  dragoste,  capetele  51-53,  ed.  Humanitas,  Bucureşti,  1999,  p.  78). 

H  De  la  cuviosul  Isaia  Pustnicul  învăţăm:  „Mamona  este  semnul  a  toată  lucrarea 
lumii  acesteia  Şi  de  nu  o  părăseşte  omul  pe  aceasta,  nu  poate  sluji  lui  Dumnezeu.  Iar 
slujirea  lui  Dumnezeu  ce  este,  dacă  a  nu  avea  ceva  străin  în  mintea  noastră  când  îl 
binecuvântăm  pe  El,  nici  vreo  plăcere  când  ne  rugăm  Lui,  nici  vreo  răutate  când  îi 
cântăm  Lui,  nici  vreo  ură  când  ne  închinăm  Lui,  nici  pizma  rea  care  ne  tulbură  când  ne 
preocupăm  de  El,  nici  plăcere  urâtă  în  mădularele  noastre  când  ne  aducem  aminte  de 
El?  Căci  toate  acestea  sunt  ziduri  întunecate,  care  înconjoară  nenorocitul  suflet,  de  nu 
se  poate  ruga  în  chip  curat  lui  Dumnezeu,  a  vându-le  acestea  întru  el"  { Filocalia  românească, 
voi.  12,  Cuvântul  XXV,  cap  1,  ed.  Harisma,  Bucureşti,  1991,  pp.  190-191). 

13  în  ediţia  de  la  1805,  aici  avem;  „nu  vă  grijiţi  cu  sufletul  vostru  ce  veţi  mânca, 
nici  cu  trupul  vostru  cu  ce  vă  veţi  îmbrăca". 


200 


Capitolul  6 


SFÂNTUL THOFILACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIEI 


Dar  nici  nu  opreşte  de  la  a  lucra,  ci  de  la  a  ne  da  pe  noi  cu  totul  grijilor  şi- 
de  la  a  ne  lenevi  în  lucrul  lui  Dumnezeu.  Iar  de  vreme  ce  se  cuvine  a  lucra 
pământul,  atunci  dară,  să  purtăm  grijă  şi  de  suflet! 


6,  25b:  Au  nu  este  sufletul  mai  mult14  decât  hrana  şi  trupul  decât 
îmbrăcămintea? 

(6,  25”)  Luca  12,  21 

Oare,  Cel  ce  l-a  dat  pe  cel  „mai  mare"  -  pe  suflet  -  şi  trupul  l-a  zidit, 
nu  va  da  El  hrană  şi  haină?15 


6,  26:  Priviţi  la  păsările  cerului,  că  nu  seamănă,  nici  nu  seceră,  nici 
nu  adună  în  jitniţe  şi  Tatăl  vostru  Cel  ceresc  le  hrăneşte.  Oare  nu  sunteţi 
voi  cu  mult  mai  presus  decât  ele? 

(6,  26)  Iov  38, 1  /  Psalm  146,  9  /  Luca  12,  24 

Ar  fi  putut  aduce  pildă  pe  [Proorocul]  Uie  sau  pe  [înaintemergătorul] 
Ioan,  dar  pomeneşte  păsările,  pentru  ca  să  ne  ruşineze  pe  noi,  căci  suntem 
şi  decât  acestea  mai  necuvântători,  iar  Dumnezeu  le  hrăneşte  şi  pe  acestea, 
punând  într-însele  cunoştinţa  cea  firească  spre  a  aduna  hrană. 

6, 27:  Şi  cine  dintre  voi,  îngrijindu-se35,  poate  să  adauge  staturii  sale 
un  cot? 

(6, 27)  Luca  12, 15 

Aceasta  zice  arătând  că,  măcar  de  te  şi  grijeşti,  nimic  nu  faci  [împlineşti], 
de  nu  va  voi  Dumnezeu.  Deci,  pentru  ce,  în  deşert,  însuţi  te  sfarămi? 


14  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „mai  mult",  se  găseşte  „mai  mare". 

15  în  cuvântul  său  despre  dreapta  socoteală,  Cuviosul  Petru  Damaschinul  zice:  „Omul 
înţelept  se  nevoieşte  cu  pricepere  să-şi  micşoreze,  pe  cât  se  poate,  micile  trebuinţe  ale 
trupului,  ca  priit  aceasta  să  ajungă  să  se  îngrijească  de  puţine,  sau  să  nu  aibă  grijă  deloc, 
ca  să  păzească  poruncile.  Fiindcă,  în  grija  de  multe,  nici  pe  sine  însuşi  nu  se  poate  vedea 
cineva.  Cum  poate  să  vadă  atunci  cursele  vrăjmaşului,  gătite  înainte  de  vreme?  Căci 
vrăjmaşul  nu  obişnuieşte  totdeauna  să  facă  războiul  la  arătare,  cum  zice  Gură  de  Aur. 
Dacă  ar  face  aşa,  nu  am  cădea  uşor  mulţi  în  cursele  lui,  ca  să  fie  puţini  cei  ce  se  mântuiesc, 
cum  zice  Domnul.  De  aceea,  când  vrea  să-l  arunce  pe  cineva  în  cele  mari,  îl  face  să 
nesocotească  întâi  cele  mai  mici  şi  arătate:  înainte  de  curvie,  privirea  deasă  şi  neînfrânată; 
înainte  de  ucidere,  mânia  uşoară;  înainte  de  întunecarea  cugetării,  împrăştierea  scurtă; 
şi  înainte  de  acestea,  iarăşi,  aşa-zisa  trebuinţă  neapărată  a  trupului.  Pentru  aceea.  Domnul, 
ştiind  mai  înainte  toate,  ca  Unul  Care  este  înţelepciunea  Tatălui,  luând-o  înaintea 
uneltirilor  diavolului,  porunceşte  oamenilor  să  taie  dinainte  de  vreme  pricinile,  ca  nu 
cumva,  socotind  că  cele  mici  sunt  fără  de  primejdie,  să  cadă  jalnic  în  păcatele  cele  mari  şi 
înfricoşate"  ţ Fibcalia  românească,  voi.  5,  Despre  dreapta  socoteală,  ed.  Humanitas,  Bucureşti, 
2001,  pp.  119-120). 

16  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „îngrijindu-se",  se  găseşte  „grijindu-se".  •  , 


TÂLCU1REA  SFINTEI  EVANGHELII  DE  LA  MATEI 


Capitolul  6 


201 


6, 28-29:  Iar  de  îmbrăcăminte  de  ce  vă  îngrijiţi?17  Luaţi  seama  la  crinii 
câmpului  cum  cresc:  nu  se  ostenesc,  nici  nu  torc.  (29)  Şi  vă  spun  vouă  că 
nici  Solomon,  în  toată  mărirea  lui,  nu  s-a  îmbrăcat  ca  unul  dintre  aceştia. 

(6, 28)  Luca  12, 26  (6, 29)  3  Regi  4, 21  /  Luca  12, 27 
Ne  ruşinează  pe  noi  nu  numai  prin  necuvântătoarele  păsări,  ci  şi  prin 
crinii  cei  ce  se  veştejesc;  căci,  dacă  Dumnezeu  pe  aceştia  astfel  i-a 
împodobit,  măcar  că  nici  o  trebuinţă  nu  era,  cu  mult  mai  vârtos  va  împlini 
trebuinţa  hainelor  noastre.  Şi  mai  arată  {Domnul  Hristos]  că  chiar  de  foarte 
te  vei  griji,  nu  poţi  a  te  împodobi  precum  crinii,  căci  nici  Solomon  cel 
preaînţelept  şi  preadesfătat,  întru  toată  împărăţia  sa,  n-a  putut  a  se  îmbrăca 
întru  acest  chip18. 


6, 30:  Iar  dacă  iarba  câmpului,  care  astăzi  este  şi  mâine  se  aruncă  în 
cuptor.  Dumnezeu  astfel  o  îmbracă,  oare  nu  cu  mult  mai  mult19  pe  voi, 
puţin  credincioşilor?  ,, 

■  (6, 30)  Matei  16,  8  /  Luca  12,  28 

De  aici  învăţăm  că  nu  se  cuvine  a  ne  îngriji  pentru  podoabă,  că  aceasta 
este  a  florilor  celor  trecătoare.  Deci,  tot  cel  care  se  împodobeşte,  „iarbă"  este. 

Iar  când  spune  „voi",  îi  numeşte  pe  cei  cuvântători  [făpturile  cugetătoare], 
cărora  le-a  zidit  sufletul  şi  trupul. 

„Puţin  credincioşi"  sunt  cei  care  se  grijesc,  că  dacă  ar  fi  avut  credinţă 
de  săvârşit  [desăvârşită]  către  Dumnezeu,  nu  s-ar  fi  grijit  aşa  neîncetat 
[înverşunat]. 


17  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „vă  îngrijiţi",  se  găseşte  „vă  grijiţi". 

18  în  parafraza  sa  la  Sfântul  Macarie  Egipteanul,  Sfântul  Simeon  Metafiastul  scrie: 
„Fiecare  dintre  noi,  pe  cât  de  mult  se  va  învrednici  prin  credinţă  şi  sârguinţă  să  fie  părtaş 
al  Duhului  Sfânt,  tot  pe  atât  se  va  slăvi  în  ziua  aceea  şi  cu  trupul  lui.  Căci  ceea  ce  a 
adunat  înlăuntrul  sufletului,  atunci  se  va  descoperi  şi  în  afară  de  trup.  Pilda,  zice,  o 
avem  la  pomi.  Când  trece  iama  şi  soarele  străluceşte  mai  luminos  şi  mai  puternic,  iar 
vântul  adie,  aceia  odrăslesc  în  afară  şi  se  îmbracă  cu  frunze,  cu  flori  şi  cu  roade,  ca  şi  cu 
un  veşmânt.  Asemenea  şi  floarea  ierbii  răsare  în  acea  vreme  din  pământ  şi  pământul  se 
acoperă  cu  ea  şi  se  îmbracă  cu  ea  ca  şi  cu  un  veşmânt  măreţ".  Apoi,  Sfântul  Simeon, 
asemuind  în  chip  duhovnicesc  puterea  primăverii  asupra  firii,  spune  despre  lucrarea 
întru  Duhul  a  drepţilor:  Primăvara  duhovnicească  „va  îmbrăca  pomii  goi  cu  slava  pe 
care  au  avut-o  mai  întâi  ascunsă  înăuntrul  trupului.  Aşa  se  vor  slăvi  şi  aceştia  prin  lumina 
negrăită,  care  este  încă  de  acum  în  ei,  adică  priit  puterea  Duhului.  Aceasta  le  va  fi  atunci 
veşmânt,  mâncare,  băutură,  veselie,  bucurie  şi  peste  tot  viaţă  veşnică"  ( Filocalia  româneasca, 
voi.  5,  Despre  rugăciune,  cap  6],  ed.  Humanitas,  Bucureşti,  2001,  pp.  307-308). 

19  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „cu  mult  mai  mult",  se  găseşte  „cu  mult  mai  vârtos". 


202 


Capitolul  6 


SFÂNTUL  TEOFILACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIEI 


6, 31-32":  Ded,  nu  duceţi  grijă2",  spunând:  ce  vom  mânca,  ori  ce  vom  bea, 
ori  cu  ce  ne  vom  îmbrăca?  (32)  Ca  după  toate  acesta  se  străduiesc  neamurile 

(6, 31)  Luca  12,  29  16, 32')  Luca  12, 30 

Nu  opreşte  a  mânca,  ci  opreşte  a  spune:  „Ce  vom  mânca?"  Aşa  se 
întreabă  cei  bogaţi  de  cu  seara:  „Ce  vom  mânca  mâine?"  Vezi,  [aşadar,]  că 
opreşte  desfătarea  şi  neînfrânarea! 


6, 32l’-33:  Ştie  doar  Tatăl  vostru  Cel  ceresc  că  aveţi  nevoie  de  ele.  (33) 
Căutaţi  mai  întâi  împărăţia  lui  Dumnezeu  şi  dreptatea  Lui  şi  toate 
acestea  se  vor  adăuga  vouă. 

16, 32M  Matei  6, 8  /  Luca  12, 30 16, 33)  Ieşire  23,  25/3  Regi  3, 13-14  /  Psalm  36, 25  / 
Infelepciune  7, 10-11  /  Marcu  10, 30  /  Luca  12, 31/1  Tîmotei  4, 8 

împărăţia  lui  Dumnezeu  este  dobândirea  bunătăţilor,  iar  acestea  se 
câştigă  prin  „dreptate".  De  aceea,  celui  ce  caută  cele  duhovniceşti,  i  se 
adaugă  şi  cele  trupeşti,  dintru  iubirea  de  dăruire  a  lui  Dumnezeu21. 


6, 34:  Nu  vă  îngrijiţi  de  ziua  de  mâine,  că  ziua  de  mâine  se  va  îngriji 
de  ale  sale22.  Ajunge  zilei  răutatea  ei.  „  „„  . 

1  °  16, 34)  Ieşire  16, 19 

Numeşte  „răutate  a  zilei"  -  sfărâmarea  [zdroaba]  şi  chinuirea. 

Aşadar,  ajunge  să  te  sfarămi  şi  să  te  chinui  pentru  ziua  de  astăzi,  căci 
grijindu-te  şi  pentru  ziua  de  mâine,  când  te  vei  îndeletnici  întru  lucrurile 
lui  Dumnezeu,  de  vreme  ce  pururea  te  sfarămi  [zdrobeşti]  pentru  cele 
trupeşti? 


20  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „nu  duceţi  grijă",  se  găseşte  „nu  vă  grijiţi". 

21  învăţăm  de  la  Sfântul  Isaac  Şirul  acestea:  „Cel  ce  are  inima  scufundată  cu  totul 
întru  cele  pământeşti  şi  mănâncă  pururea  ţărână,  împreună  cu  şarpele  şi  nu  se  îngrijeşte 
deloc  de  cele  ce  plac  Iui  Dumnezeu,  ci  se  osteneşte  cu  toate  cele  trupeşti  şi  e  desprins  şi 
gol  de  toată  virtutea,  din  pricina  întâlnirilor  neîncetate  şi  a  împrăştierii  din  mândrie, 
căutând  alte  şi  alte  pricini  pentru  acestea,  e  cu  adevărat  căzut  de  la  bine,  din  pricina 
acestei  nepăsări  şi  lucrări"  (Filocalia  românească,  voi.  10,  Cuimntul  XXII,  ed.  IBMBOR, 
Bucureşti,  1981,  p.  118), 

22  în  ediţia  de  la  1805,  aici  avem;  „Drept  aceea,  nu  vă  grijiţi  de  ziua  de  mâine,  că  se 
va  griji  de  sine". 


203 


Capitolul  7 

Sfârşitul  predicii  de  pe  munte.  Judecata  semenilor.  Puterea  rugăciunii. 
Calea  mântuirii  şi  a  pierzării.  Ferirea  de  proorocii  mincinoşi1 


7, 1:  Nu  judecaţi,  ca  să  nu  fiţi  judecaţi. 

(7, 1)  Luca  6, 37  /  Romani  2, 1-3;  14, 10  / 1  Corintcni  4,  5  /  Iacov  4, 11 

Nu  opreşte  mustrarea,  ci  osândirea,  căci  mustrarea  este  spre  folos,  iar 
osândirea  spre  defăimare  şi  ocară. 

Mai  vârtos  să  nu  osândească  cel  care  are  păcate  mari,  înfruntând  şi 
osândind  pe  cei  cu  păcate  mici,  pe  care  Dumnezeu  va  să  le  judece2. 

7, 2-5:  Căci  cu  judecata  cu  care  judecaţi,  veţi  fi  judecaţi,  şi  cu  măsura 
cu  care  măsuraţi,  vi  se  va  măsura.  (3)  De  ce  vezi  paiul  din  ochiul  fratelui 
tău,  şi  bârna  din  ochiul  tău  nu  o  iei  în  seamă?  (4)  Sau  cum  vei  zice  fratelui 
tău:  Lasă  să  scot  paiul  din  ochiul  tău  şi  iată  bârna  este  în  ochiul  tău?  (5) 
Făţarnice,  scoate  întâi  bârna  din  ochiul  tău  şi  atunci  vei  vedea  să  scoţi 
paiul  din  ochiul  fratelui  tău. 

(7, 2)  Iosua  7, 25  /  Judecători  1, 7  /  Marcu  4, 24  /  Luca  6, 38  (7, 3)  Psalm  49, 17-21 ! 

Plângeri  3,  39-40  /  Luca  6,  41  (7,  4)  Luca  6,  42  (7, 5)  Psalm  50, 14  /  Luca  6,  42 

Cel  ce  voieşte  să  mustre  pe  alţii,  se  cuvine  ca  el  însuşi  să  fie  fără  de 
prihană,  căci  dacă  cel  care  are  „bârnă"  în  ochi,  adică  lemn  mare  -  prin 
„bârnă"  numindu-se  păcatul  -,  îl  mustră  pe  altul  care  are  „pai",  mai  ruşinat 
se  arată  a  fi  cel  dintâi. 

Şi  arată  Domnul  că  nu  poate  vedea  bine  păcatul  fratelui  cela  ce  mai 
mari  păcătuieşte,  că  acela  care  are  „bârnă"  în  „ochi",  cum  ar  fi  putut  vedea 
pe  altul,  care  mai  puţin  se  vatămă? 


1  în  ediţia  de  la  1805,  titlul  capitolului  este:  „Pentru  a  nu  judeca  pe  nimeni  şi  pentru  a 
nu  da  sfintele  câinilor.  Pentru  a  cere  şi  a  căuta.  Pentru  poarta  cea  strâmtă  şi  pentru  cea  largă. 
Pentru  a  ne  păzi  de  proorocii  mincinoşi''. 

2  Dumnezeiescul  Ioan  Scărarul  ne  scrie:  „(8)  Una  şi  singură  este  calea  cea  mai  scurtă, 
dintre  căile  ce  duc  la  iertarea  greşalelor:  să  nu  judeci,  dacă  e  adevărat  cuvântul:  „Nu 
judecaţi,  ca  să  nu  fiţi  judecaţi"  (Matei  7, 1).  Pe  cât  de  străin  este  focul  de  apă,  pe  atât  de 
străin  este  a  judeca,  celui  ce  voieşte  să  se  pocăiască".  Şi  mai  mult:  „(4)  Să  nu-ţi  rămână 
ascuns  lucrul  acesta  şi  te  vei  trezi,  ca  să  nu  mai  judeci  pe  cel  ce  greşeşte:  Iuda  era  în  ceata 
ucenicilor,  iar  tâlharul  în  ceata  ucigaşilor.  Şi  într-o  clipă  s-a  făcut  schimbare  minunată 
între  ei"  ( Filocalia  românească,  voi.  9,  Cuvântul  X:  Despre  clevetire,  capetele  8  şi  4,  ed. 
IBMBOR,  Bucureşti,  1980,  pp.  201-202). 


204 


Capitolul  7 


SFÂNTUL TEOFILACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIEI 


7, 6:  Nu  daţi  cele  sfinte  câinilor;  nici  nu  aruncaţi  mărgăritarele  voastre 
înaintea  porcilor,  ca  nu  cumva  să  le  caice  în  picioare  şi,  întorcându-se, 
să  vă  sfâşie  pe  voi.  (7,  6)  Pilde  9,  7-8;  23,  9 

„Câinii"  sunt  necredincioşii,  iar  „porcii",  cei  ce  sunt  credincioşi,  dar 
au  viaţă  întinată.  Se  cuvine  deci,  să  nu  spunem  tainele  [credinţei]  celor 
necredincioşi  şi  nici  cuvintele  cele  luminoase  şi  strălucitoare  ca  mărg㬠
ritarul  ale  teologiei,  celor  necuraţi.  Căci  „porcii  calcă",  adică  defaimă  cele 
ce  le  sunt  spuse,  iar  „câinii",  întorcându-se,  ne  „sfâşie".  Astfel  fac  cei  ce 
se  numesc  filosofi:  când  aud  că  S-a  răstignit  Dumnezeu,  ne  „sfâşie"  cu 
silogismele3,  izvodind  amăgituri,  anume  că  aceasta  este  cu  neputinţă. 

7, 7-8:  Cereţi  şi  vi  se  va  da;  căutaţi  şi  veţi  afla;  bateţi  şi  vi  se  va  deschide. 
(8)  Că  oricine  cere  ia,  cel  care  caută  află,  şi  celui  care  bate  i  se  va  deschide. 

( 7 ,  7)  1  Paratipomena  28, 9  /  Cântarea  Cântărilor  3, 4  /  Ieremia  29, 13  /  Matei  21, 22  / 
Marcu  11, 24  f  Luca  11,  9  /  loan  14, 13  /  lacov  1, 5-6  {7,  8)  Pilde  8, 17  /  Luca  11, 10 

Prin  toate  cele  de  mai  sus  ni  s-au  poruncit  lucruri  mari  şi  grele.  Drept 
aceea,  ne  arată  prin  acestea  cum  se  pot  împlini  -  şi  anume  prin  rugăciune 
neîncetată,  căci  zice  „cereţi"  -  adică  „cereţi  pururea"  -  şi  nu  „cereţi  o  dată"4. 

Apoi  şi  prin  pildă  omenească  întăreşte  cele  spuse. 

7, 9-10:  Sau  cine  este  omul  acela  între  voi  care,  de  va  cere  fiul  său  pâine, 
oare  el  îi  va  da  piatră?  (10)  Sau  de-i  va  cere  peşte,  oare  el  îi  va  da  şarpe? 

(7,  9)  Luca  11, 11  (7, 10)  Luca  11, 12 

Aici  ne  învaţă  că  se  cuvine  să  cerem,  şi  încă  cu  osârdie,  dar  numai  pe 
cele  de  folos.  Zice  „Că  vedeţi  pe  fiii  voştri  că  vă  cer  cele  cuviincioase  - 
„pâine"  şi  „peşte"  -  şi  deîndată  le  daţi  lor,  atunci  când  cer  unele  ca  acestea 
Deci,  aşa  şi  voi,  cereţi  cele  duhovniceşti,  iar  nu  cele  trupeşti". 

3  Silogismul  este  un  raţionament  deductiv,  compus  din  trei  judecăţi  legate  între  ele, 
astfel  încât  cea  de  a  treia  judecată,  cea  care  reprezintă  concluzia,  se  deduce  din  cea 
dintâi,  prin  intermediul  celei  de  a  doua. 

4  Aici  Sfântul  Simeon  Metafrastul  ne  pune  înainte  întrebare  cu  răspuns:  „Care  este 
iconomia  Venirii  lui  Hristos?  Reîntoarcerea  firii  noastre  la  ea  însăşi  şi  restaurarea  ei. 
Căci  a  redat  firii  omeneşti  demnitatea  lui  Adam  cel  întâi  zidit.  Dar  pe  lângă  acesta  i-a 
dăruit  ei  şi  o  moştenire  cerească  (o,  dumnezeiesc  şi  cu  adevărat  mare  har!);  scoţând-o 
din  temniţa  întunericului,  i-a  arătat  calea  vieţii  şi  uşa  prin  care,  celui  ce  bate  i  se  dă 
putinţa  să  ajungă  înlăuntrul  împărăţiei.  Căci  zice  Domnul:  «Cereţi  şi  se  va  da  vouă, 
bateţi  şi  se  va  deschide»  (Marcu  12,  30).  Prin  această  uşă  nimănui  din  cei  ce  voiesc  nu-i 
aste  cu  neputinţă  să  afle  libertatea  sufletului  său  şi  acesta  să-şi  primească  gândurile 
aroprii  şi  să  se  îmbogăţească  cu  Hristos,  avându-L  sălăşluit  în  sine,  şi  să-i  fie  ca  un  mire 
arin  împărtăşirea  Duhului  cel  bun.  Iată  iubirea  negrăită  a  Stăpânului  faţă  de  omul  făcut 
le  El  după  chipul  Său"  ( Filocalia  românească,  voi.  5,  Despre  libertatea  minţii,  cap  150,  ed. 
-hunanitas.  Bucureşti,  2001,  pp.  355-356). 


TÂLCUIREA  SFINTEI  EVANGHELII  DE  LA  MATEI 


Capitolul  7 


205 


7, 11:  Deci,  dacă  voi,  răi  fiind,  ştiţi  să  daţi  daruri  bune  fiilor  voştri,  cu  cât 
mai  mult  Tatăl  vostru  Cel  din  Ceruri  va  da  cele  bune  celor  care  cer  de  la  El? 

(7,  V)  Facere  8,  21  /  Isaia  49, 15  i  Luca  11, 13  /  Evrei  11, 10  /  Iacov  11,  7 

„Răi"  îi  numeşte  pe  oameni,  către  Dumnezeu  asemănându-i.  Căci  firea 
noastră  este  buna,  ca  cea  care  este  zidită  de  Dumnezeu,  dar  cu  voia  cea 
slobodă  ne  facem  răi. 


7,  12:  Ci  toate  câte  voiţi  să  vă  facă  vouă  oamenii,  asemenea  şi  voi 
faceţi  lor,  că  aceasta  este  Legea  şi  Proorocii. 

(7, 12}  Levitic  19, 18 )  Tobit  4, 15  /  Luci  6, 31  /  Romani  13, 8 
Arată  pe  scurt  calea  către  fapta  bună,  căci  noi  oamenii  din  sine  cu¬ 
noaştem  ceea  ce  se  cuvine.  Deci,  dacă  voieşti  să  ţi  se  facă  bine,  fă  bine;  iar 
dacă  voieşti  să  fii  iubit  de  vrăjmaşi,  iubeşte  şi  tu  pe  vrăjmaşi,  pentru  că  şi 
Legea  iui  Dumnezeu  şi  Proorocii  spun  aceleaşi  lucruri  pe  care  şi  legea 
firească  ni  le  rânduieşte  nouă. 

7, 13:  Intraţi  prin  poarta  cea  strâmtă,  că  largă  este  poarta5 6  şi  lată  este 
calea  care  duce  la  pieire  şi  mulţi  sunt  cei  care  o  aflăfi. 

(7, 13)  Sifah  21,  21  /  Luca  13,  24  /  Faptele  Apostolilor  20, 29 
Numeşte  „uşă  strâmtă”  ispitele,  atât  cele  de  voie  -  cum  este  postul  şi 
celelalte  nevoinţe  -,  cât  şi  cele  fără  de  voie  -  precum  sunt  legările  şi  gonirile 
[prigonirile].  După  cum  un  om  gros7  sau  care  are  o  povară  nu  poate  intra 
printr-o  uşă  strâmtă,  tot  astfel  nici  cel  cu  trai  desfătat  sau  bogat  -  ci  aceştia 
numai  prin  „cea  largă"  pot  intra.  Şi,  vrând  să  arate  că  strâmtorarea  este 
vremelnică  şi  lărgimea  trecătoare,  le-a  numit  „uşă"  şi  „cale".  Căci  prin 
„uşă"  -  adică  prin  pătimirea  cea  rea  -  trece  cel  ce  rău  pătimeşte,  precum 
trece  prin  desfătare,  ca  pe  o  „cale",  cel  care  se  desfătează.  Deci,  de  vreme 
ce  amândouă  sunt  vremelnice,  se  cuvine  pe  cea  mai  bună  să  o  alegem. 


7, 14:  Şi  strâmtă  este  poarta  şi  îngustă  este  calea  care  duce  Ia  viaţă  şi 

puţini  sunt  care  o  află8.  ....  .  .  .  .  ...  ,, 

r  '  { 7,1 4)  Luca  13, 24  /  Faptele  Apostolilor  14, 22 


Mirându-se,  pe  graiul  muritorilor  zice;  „O,  cât  este  de  strâmtă!"  Deci, 
aiurea  zice  în  altă  parte;  „jugul  Meu  e  bun  şi  povara  mea  este  uşoara"? 
(Matei  11,  28-30)  Nu,  ci  zice  aceasta  pentru  răsplătirile  ce  vor  să  fie!9 


5  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „poarta",  se  găseşte  „uşa". 

6  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „cei  care  o  află",  se  găseşte  „cei  ce  intră  prin  transa". 

7  Aici,  cu  sensul  de  om  gras,  care  îl  închipuie  pe  cel  îngroşat  de  patimi. 

8  în  ediţia  de  la  1805,  aici  avem:  „Ce  strâmtă  este  uşa  şi  îngustă  calea  care  duce  în 
viaţă!  Şi  puţini  sunt  cei  ce  o  află  pe  ea". 

5  Scolia  textului  slavon  aşază  aici  următqarele  cuvinte:  „«Povara»,  «jugul»,  «calea» 
şi  «poarta»  însemnează  poruncile.  Acestea  sunt  lumină  şi  bunătate  pentru  toţi  cei  care 


206 


Capitolul  7 


SFÂNTUL  TEOF1LACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIEI 


7, 15-1 6“:  Feriţi-vă10  de  proorocii  mincinoşi,  care  vin  la  voi  în  haine  de 
oi,  iar  înlăuntru  sunt  lupi  răpitori.  (16)  După  roadele  lor  îi  veţi  cunoaşte. 

(7r 15)  Deuteronom  13, 1-3  /  Ieremia  14, 14;  23, 6  i  Mihexa  3,  S  /  Matei  24, 4  /  Marcu  13, 22  / 
Faptele  Apostolilor  20, 29/2  Coruxten»  11, 15/1  Ioan  4, 1  (7, 16*)  Matei  7, 20  /  Luca  6, 44 
Vicleni  sunt  ereticii  şi  amăgitorii  şi  de  aceea  zice:  „Păziţi- vă!"  Că  aceştia 
pun  înainte  cuvinte  bune  şi  făţămicesc  [arată]  viaţă  cinstită,  şi  „înlăuntru" 
este  undiţa  [vânarea]. 

„Haină  de  oaie"  este  şi  blândeţea  pe  care  o  arată  unii,  prefăcându-se, 
ca  să  măgulească  şi  să  înşele;  dar  după  „roade"  se  cunosc  -  adică  după 
fapte  şi  după  viaţa  lor.  Căci,  chiar  de  se  şi  făţămicesc  aceştia,  aceasta  o  fac 
pentru  puţină  vreme,  iar  celor  ce  iau  aminte  le  este  vădită  înşelăciunea  lor” . 

7, 16b-17:  Au  doară  culeg  oamenii  struguri  din  spini  sau  smochine 
din  mărăcini12?  (17)  Aşa  că  orice  pom  bun  face  roade  bune,  iar  pomul 
rău13  face  roade  rele. 

(7,  26*1  Matei  7, 20  /  Luca  6, 44  /  Ucov  3, 12  (7, 1 7)  Matei  12, 33  / 1  Timotei  5, 24 
„Spinii"  şi  „ciulinii"  sunt  făţarnicii  -  spini  ca  cei  care  rănesc  într-ascuns, 
iar  mărăcini  ca  cei  ce  sunt  vicleni  şi  măieştri  [iscusiţi  în  răutate].  Iar  „pom 
putred"  este  tot  omul  pe  care-1  putrezeşte  viaţa  cea  umedă  şi  desfrânată14. 


doresc  în  chip  nefăţamic  să  fie  mântuiţi  întru  veşnicie  şi  să  se  învrednicească  de  minunată 
binecuvântare.  Poruncile  Domnului  sunt  grele  şi  dureroase  pentru  cei  trândavi  şi 
nelucrători  şi  pentru  toţi  cei  care  râvnesc  îndulcirile  acestui  veac  trecător.  Puţini  vor  fi  cei 
care  se  vor  mântui.  Iubitule,  sârguieşte-te,  dar,  să  fii  şi  tu  unul  dintre  aceştia!" 

10  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „feriţi-vă",  se  găseşte  „păziţi-vâ". 

11  Dumnezeiescul  Maxim  ne  luminează  astfel  pentru  lupta  cea  lăuntrică:  „Să  nu 
stăruim  în  gânduri  care  ne  prezintă  păcatele  noastre  micşorate  şi  care  ne  spun,  ca  nişte 
oracole,  că  am  primit  iertarea  întărindu-ne  împotriva  lor.  Domnul  a  zis:  «Feriţi-vă  de 
proorocii  mincinoşi,  care  vin  la  voi  în  haine  de  oi,  iar  pe  dinăuntru  sunt  lupi  răpitori». 
Căci,  câtă  vreme  mintea  noastră  este  tulburată  de  păcat,  încă  n-am  primit  iertarea  lui, 
fiindcă  n-am  făcut  încă  roade  vrednice  de  pocăinţa.  Şi  roada  căinţei  este  nepătimirea 
sufletului;  iar  nepătimirea  înseamnă  ştergerea  păcatului.  Dar  nu  avem  încă  desăvârşită 
nepătimire,  dacă  aici  suntem  tulburaţi  de  patimi,  aici  nu.  Deci,  n-am  primit  încă  desăvârşit 
nici  iertarea  păcatelor.  De  păcatul  strămoşesc  ne-am  slobozit  prin  Sfântul  Botez,  dar  de 
cel  pe  care  am  îndrăznit  să-l  săvârşim  după  Botez  ne  slobozim  prin  căinţă"  ( Filocalia 
românească,  voi.  2,  Cuvânt  ascetic ,  cap  44,  ed.  Humanitas,  Bucureşti,  1999,  p.  51). 

u  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „mărăcini",  se  găseşte  „ciulini". 

13  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „rău",  se  găseşte  „putred". 

14  Sfântul  Maxim  spune  pentru  acestea:  „Bine  este  a  nu  îngădui  minţii  să  zăbovească 
în  cele  trupeşti  şi  în  patimi.  Căci  «nu  culeg  nici  din  ciulini  smochine»,  adică  din  patimi 
virtuţi,  «nici  din  scaieţi  struguri»,  adică  din  trup  cunoştinţa  care  dă  bucuria"  (Filocalia 
românească,  voi.  2,  Întâia  sută  a  capetelor  despre  cunoştinţă,  cap  73,  ed.  Humanitas,  Bucureşti, 
1999,  p.  154). 


TÂLCUIREA  SFINTEI  EVANGHELII  DE  LA  MATEI 


Capitolul  7 


207 


7,  18:  Nu  poate  pom  bun  să  facă  roade  rele,  nici  pom  rău15  să  facă 
roade  bune.  (7, 13)  Matei  12, 32  /  Luca  6, 43  /  lacov  3, 11-12 

Cât  este  „putred",  nu  poate,  iar  dacă  se  va  schimba,  atunci  va  putea. 
Vezi  că  n-a  zis  „nu  va  putea",  ci  că  atâta  vreme  cât  este  „putred",  nu  naşte 
[odrăsleşte]  „roade  bune"16. 

7, 19-20:  Iar  orice  pom  care  nu  face  roadă  bună  se  taie  şi  se  aruncă  în 
foc.  (20)  De  aceea,  după  roadele  lor  îi  veţi  cunoaşte. 

(7, 19)  Matei  3, 10  /  Luca  3, 9  /  Ioan  15,  2-6  (7,  20)  Luca  6,  44 

Acestea  le  zice  către  iudei,  pentru  că  şi  Ioan  [Botezătorul]  le  zicea  lor 
unele  ca  acestea  (Matei  3, 10). 

Iar  pe  om  îl  aseamănă  cu  „pomul",  pentru  că  se  poate  altoi  din  păcatul 
cel  neroditor  întru  fapta  cea  bună. 

7, 21:  Nu  oricine  îmi  zice:  Doamne,  Doamne,  va  intra  în  împărăţia  Ceru¬ 
rilor,  ci  cel  ce  face  voia  Tatălui  Meu  Celui  din  Ceruri.  (7,21)  Osea  8,2/  Matei  25,11/ 
Luca  6, 46  /  Ioan  6, 40  /  Faptele  Apostolilor  19/ 13  /  Romani  2, 13  /  lacov  1, 22 

Aici  Se  arată  pe  Sine  Domn,  zicând:  „Nu  oricine  îmi  zice:  Doamne, 
Doamne!",  Dumnezeu  pe  Sine  numindu-Se.  Şi  ne  învaţă  pe  noi  că  de  avem 
credinţă  fără  fapte,  cu  nimic  nu  ne  folosim  dintru  ea. 

Zice  [Domnul]:  „Cel  ce  face  voia",  nu  „cel  ce  o  dată  a  făcut",  ci  „cel 
care  face  aceasta  până  la  moarte".  Şi  n-a  zis  „voia  Mea",  ca  să  nu  smintească 
pe  cei  care-L  ascultau,  ci  a  zis  „voia  Tatălui  Meu".  însă,  cu  adevărat,  voia 
Tatălui  şi  a  Fiului  una  este,  căci  Fiul  nu  este  potrivnic  [Tatălui]17. 


15  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „rău",  se  găseşte  „putred". 

16  La  pilda  pomului  bun  şi  a  pomului  rău,  Dionisie  din  Fuma  ne  pune  înainte 
următoarea  erminie  de  zugrăvire:  „Stând,  oameni,  adică  arhiereu,  pustnic,  călugăr,  ori 
creştin  evlavios  şi  din  gurile  lor  ieşind:  dintr-a  unuia  Duh  Sfânt,  dintr-a  altuia  înger, 
d  intr-a  altuia  lumină,  dintr-a  altuia  trandafir  şi  dintr-ale  altora  alte  cinstite  lucruri  sau 
de  mare  preţ.  Iar  în  preajma  lor,  stând  alţi  oameni:  unii  păgâni,  alţii  tirani,  alţii  eretici, 
alţii  farisei,  şi  creştini  cu  desfrânate  şi  lăutari,  şi  nemilostivi  şi  leneşi  şi  din  gurile  lor 
ieşind:  dintr-a  unuia  diavol,  din  a  altuia  şarpe,  din  a  altuia  porc,  dintr-a  altuia  mărăcini, 
şi  dintr-ale  altora  alte  unele  lucruri  urâte  ca  acestea.  Şi  Hristos  de  o  parte,  arătându-i  pe 
aceştia,  zice  într-o  hârtie:  «După  roadele  lor  îi  veţi  cunoaşte»"  (Erminia  picturii  bizantine, 
ed.  cit.,  p.  129). 

17  Sfântul  Maxim  Mărturisitorul  scrie  acestea;  „(55)  Cel  ce  iubeşte  pe  Hristos,  desigur 
că-L  şi  imită,  după  putere.  Astfel,  Hristos  n-a  încetat  să  facă  bine  oamenilor;  iar  răsplătit 
cu  nerecunoştinţa  şi  cu  hulă  Se  purta  cu  îndelungă  răbdare;  în  sfârşit,  bătut  şi  omorât  de 
ei,  răbda,  neînvinuind  pe  cineva  Aceste  trei  simt  faptele  dragostei  faţă  de  aproapele, 
fără  de  care  cel  ce  zice  că  iubeşte  pe  Hristos  sau  că  va  dobândi  împărăţia  Lui,  se  amăgeşte 
pe  sine:  „Nu  oricine  îmi  zice:  Doamne,  Doamne,  va  intra  în  împărăţia  Cerurilor,  ci  cel 


208 


Capitolul  7 


SFÂNTUL  TEOFILACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIEI 


7,  22-23:  Mulţi  îmi  vor  zice  în  ziua  aceea:  Doamne,  Doamne,  au  nu 
în  numele  Tău  am  proorocit,  şi  nu  în  numele  Tău  am  scos  demoni,  şi  nu 
în  numele  Tău  minuni  multe  am  făcut?  (23)  Şi  atunci  voi  mărturisi  lor: 
Niciodată  nu  v-am  cunoscut  pe  voi.  Depărtaţi-vă  de  la  Mine  cei  ce  lucraţi 
fărădelegea. 

( 7 ,  22)  Luca  6, 46  / 1  Corinteni  13, 2  (7,  23)  Iov  13, 16  /  Psalm  5, 4;  6,  8  /  Luca  13,  25,  27 
La  începutul  propovăduirii  mulţi  au  scos  draci,  chiar  nevrednici  fiind, 
căci  din  pricina  numelui  lui  Iisus  fugeau  dracii  (Luca  9, 49).  Pentru  că  darul 
lucrează  şi  prin  cei  nevrednici,  după  cum  şi  prin  preoţii  cei  nevrednici  ne 
sfinţim.  încă  şi  Iuda  Iscarioteanul  a  făcut  semne,  dar  şi  fiii  lui  Scheva  (Faptele 
Apostolilor  19, 13-17).  Iar  aceasta  ce  zice:  „Niciodată  nu  v-am  cunoscut  pe 
voi",  întru  acest  chip  [acest  înţeles]  este:  „Nici  atunci  când  făceaţi  minuni 
nu  vă  iubeam  pe  voi",  întrucât  dragostea  este  numită  aici  „cunoştinţă". 

7, 2 4-25:  De  aceea,  oricine  aude  aceste  cuvinte  ale  Mele  şi  le  îndepli¬ 
neşte,  asemăna-se-va18  bărbatului  înţelept,  care  şi-a  clădit19  casa  lui  pe 
stâncă.  (25)  A  căzut  ploaia,  au  venit  râurile  mari,  au  suflat  vânturile  şi  au 
bătut  în  casa  aceea,  dar  ea  n-a  căzut,  fiindcă  era  întemeiată  pe  stâncă20. 

(7, 24)  Luca  6, 47-48  (7, 25)  Isaia  4, 6  /  Matei  16, 18  /  Luca  6, 48 
Fără  Dumnezeu  nu  se  poate  faptă  bună  a  se  săvârşi;  de  aceea,  Hristos 
zice:  „Asemăna-l-voi  pe  el  bărbatului  înţelept".  Şi  „piatră"  este  Hristos, 
iar  „casă"  [e]  sufletul.  Deci,  cela  care  îşi  „va  zidi"  sufletul  său  pe  lucrarea 
poruncilor  lui  Hristos,  pe  acesta  nici  „ploaia"  -  adică  diavolul  care-a  căzut 
din  Cer  nici  „râurile"  -  adică  oamenii  cei  supărători  [pricinuitori  de 
supărare],  care  de  la  o  „ploaie"  ca  aceasta  se  înmulţesc  nici  „vânturile" 
-  adică  duhurile  răutăţii  -  şi,  în  scurt,  nici  o  ispită  nu-1  poate  surpa  pe 
unul  ca  acesta 

7, 26-27:  Iar  oricine  aude  aceste  cuvinte  ale  mele  şi  nu  le  îndeplineşte, 
asemăna-se-va  bărbatului  nechibzuit21  care  şi-a  clădit  casa  pe  nisip.  (27)  Şi 


ce  face  voia  Tatălui  Meu  Celui  din  Ceruri."  (Mutei  7, 21);  şi  iarăşi  „Cel  ce  Mă  iubeşte  pe 
Mine  păzeşte  poruncite  Mele"  şi  celelalte  (loan  14,  15).  (56)  Tot  scopul  poruncilor 
Mântuitorului  este  să  slobozească  mintea  de  necumpâtare  şi  de  ură,  şi  să  o  ducă  la 
dragostea  Lui,  şi  a  aproapelui,  din  care  se  naşte  în  mod  efectiv  lumina  sfintei  cunoştinţe" 
(Filocalia  românească,  voi.  2,  A  patra  sută  a  capetelor  despre  dragoste,  capetele  55-56,  ed. 
Humanitas,  Bucureşti,  1999,  p.  113). 

18  în  ediţia  de  la  1805,  m  loc  de  „asemăna-se-va",  se  găseşte  „asemăna-l-voi  pe  el". 

19  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „şi-a  clădit",  se  găseşte  „şi-a  zidit". 

58  în  ediţia  de  la  1805,  în  versetele  24-25,  în  loc  de  „stâncă",  se  găseşte  „piatră". 

21  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „nechibzuit",  se  găseşte  „nebun". 


TÂLCUIREA  SFINTEI  EVANGHELII  DE  LA  MATEI 


Capitolul  7 


209 


a  căzut  ploaia  şi  au  venit  râurile  mari  şi  au  suflat  vânturile  şi  au  izbit  în 
casa  aceea,  şi  a  căzut.  Şi  căderea  ei  a  fost  mare. 

(7,  26)  înţelepciune  4, 4-5  /  Luca  6, 49  (7, 27)  Isaia  28, 18  /  Iezechiil  13, 11  /  Luca  6, 49 
Nu  a  zis:  „asemăna-l-voi  pe  el",  ci  „asemăna-se-va  ei  însuşi  nebu¬ 
nului".  Adică,  cel  care  crede,  dar  nu  lucrează  [nu  face  faptele  credinţei], 
acesta  este  cel  care  zideşte  „pe  nisip",  adică  pe  putreziciunea  lucrurilor  şi 
pentru  aceasta  şi  „cade",  din  pricina  ispitelor.  Iar  când  îl  „izbeşte"  pe  el 
ispita,  cade  cu  „cădere  mare".  însă  dintre  cei  necredincioşi  nimeni  nu 
„cade",  fiindcă  ei  întotdeauna  zac  jos  [la  pământ],  ci  numai  cel  credincios 
„cade".  Şi  de  aceea  este  „căderea  mare",  căci  creştin  fiind,  „cade"22. 

7,  28-29:  Iar  când  îisus  a  sfârşit  cuvintele  acestea,  mulţimile  erau 
uimite  de  învăţătura  Lui.  (29)  Că  îi  învăţa  pe  ei  ca  Unul  Care  are  putere, 
iar  nu  cum  îi  învăţau  cărturarii  lor. 

(7,2 S)  Matei  22,  33  /  Marcu  1, 22;  6,  2  /  Luca  2,  47;  4, 32 
(7, 29)  Pilde  8,  6 1  Isaia  50, 4 1  Matei  21, 217  Marcu  1,  22  /  Luca  4, 32 
Nu  se  mirau  dregătorii  -  căci  cum  s-ar  fi  mirat  cei  care  îl  zavistuiau 
[pizmuiau]  pe  El?  -,  ci  mulţimea  cea  fără  de  răutate.  Şi  se  minunau  nu  de 
frumuseţea  graiurilor,  ci  de  îndrăzneala  Lui,  că  şi  mai  mult  decât  Proorocii 
arăta  stăpânire.  Proorocii  ziceau:  „Aşa  grăieşte  Domnul"23,  iar  Hristos,  ca 
un  Dumnezeu  glăsuieşte:  „Eu  grăiesc  vouă"24. 


23  Pentru  pilda  celor  ce-şi  zidesc  casă,  Dionisie  din  Fuma  ne  dă  următorul  izvod: 
„Hristos,  şi  dinapoia  Lui  Apostolii,  şi  dinaintea  Lui  doi  oameni,  unul  bătrân  şi  celălalt 
tânăr,  şi  amândoi  ascultându-L  cu  luare  aminte.  Şi  mai  încolo,  iarăşi  bătrânul  ntgându-se 
înăuntru,  într-o  peşteră,  şi  împrejurul  lui  desfrânate  şi  alţi  oameni,  trăgându-1  de  haine  şi 
diavolii  2  săgetează.  Şi  iarăşi  tânărul,  mâncând  şi  bând  cu  femei  la  masă,  şi  demonii 
batjocorindu-l"  {Erminia  picturii  bizantine,  ed.  cit.,  p.  125). 

23  în  Vechiul  Testament,  această  vestire  proorocească  este  foarte  des  întâlnită,  numai 
la  Sfântul  Prooroc  Isaia  regăsindu-se  de  mai  mult  de  40  de  ori  (Isaia  7,  7;  ÎS,  4;  21,  6;  30, 
15;  37, 21  ele). 

u  Adeseori  Mântuitorul  Hristos  a  vestit  poruncile  Sale  prin  cuvintele  acestea  (Ma tei 
5, 44;  13,  9;  Luca  11,  9;  16, 9;  loanS,  58;  10,  7;  13, 20;  14, 12). 


210 


Capitolul  8 

lisus  vindecă  un  lepros,  pe  sluga  unui  sutaş,  pe  soacra  lui  Petru 
şi  pe  alţi  bolnavi.  Linişteşte  furtuna  de  pe  mare 
si  vindecă  doi  demonizaţi 1 


8, 1-2:  Şi  coborându-Se  EI  din  munte,  mulţimi  multe  au  mers  după 
EI.  (2)  Şi  iată  un  lepros,  apropiindu-se,  I  se  închina,  zicând:  Doamne, 
dacă  voieşti2,  poţi  să  mă  curăţeşti.  (S,  2)  Marcu  1,  io  /  Luca  s,  12 

Priceput  se  vădeşte  a  fi  leprosul,  căci  nu  s-a  suit  la  munte  ca  să  curme 
învăţătura,  ci  când  Se  pogoară  Domnul,  I  se  închină  şi,  credinţă  multă 
arătând,  nu  zice:  „De  vei  ruga  pe  Dumnezeu,  mă  vei  vindeca  pe  mine",  ci, 
„de  vei  vrea".  Pentru  aceasta: 

8,  3-4:  Şi  lisus,  întinzând3  mâna.  S-a  atins  de  el,  zicând:  Voiesc, 
curăţeşte-te.  Şi  îndată  s-a  curăţit  lepra  Lui.  (4)  Şi  i-a  zis  lisus:  Vezi,  nu 
spune  nimănui,  ci  mergi,  arată-te  preotului  şi  adu  darul  pe  care  l-a 
rânduit  Moise,  spre  mărturie  lor4.  tf,3)Marai-t,4i/Luca5,i3 

(8, 4)  Levitic  13, 2;  14, 2-5/  Matei  S,  23;  9, 30  /  Marca  t,  43-44;  5, 30  / Luca  5, 14;  8,  56;  17, 14 

Se  atinge  de  lepros,  arătând  că  nu  este  supus  Legii  care  porunceşte  să 
nu  se  atingă  de  leproşi  (Levitic  13,  44-46;  Numeri  19, 22),  ci  este  Stăpân  al 
ei.  Şi  mai  arată  că  pentru  cel  curat  nimic  nu  este  necurat  şi  că  sfântul  Său 
trup  da  [izvora  şi  dăruia]  sfinţenie. 

Şi  fugind  [Domnul]  de  slavă,  îi  porunceşte  să  „nu  spună  nimănui",  ci 
să  se  arate  preotului.  Căci  dacă  nu  spunea  preotul  că  s-a  curăţit,  leprosul 
trebuia  să  stea  afară  din  cetate  (Levitic  14, 2-5).  Porunceşte  încă  să  aducă  şi 
darul  „întru  mărturie"  iudeilor  -  adică  „atunci  când  Mă  vor  prihăni  [ocărî] 
zicând  că  stric  Legea,  vei  fi  mărturie  tu,  cel  căruia  acum  ţi-am  poruncit  să 
duci  cele  rânduite  de  Lege". 


1  în  ediţia  de  la  1805  titlu!  capitolului  este;  „ Pentru  leprosul.  Pentru  sutaşul.  Pentru 
soacra  lui  Petru.  Pentru  cei  ce  s-au  vindecat  de  felurite  boli.  Pentru  cel  ce  nu  i-a  dat  voie  lisus  să-l 
urmeze.  Pentru  certarea  apelor.  Pentru  cei  îndrăciţi,  ai  cărora  draci  au  intrat  în  turma  porcilor". 

2  în  ediţia  de  la  1805,  îrt  I<x  de  „dacă  voieşti",  se  găseşte  „de  vei  vrea", 

3  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „întinzând",  se  găseşte  „tinzând". 

4  în  ediţia  de  la  1805,  în  Ioc  de  „arată-te  preotului  şi  adu  darul  pe  care  l-a  rânduit 
Moise,  spre  mărturie  lor",  se  găseşte  „de  te  arată  pe  sineţi  preotului  şi  du  darul  pe  care 
l-a  poruncit  Moise,  întru  mărturie  lor". 


TÂLCUIREA  SFINTEI  EVANGHELII  DE  LA  MATEI 


Capitolul  8 


211 


8, 5:  Pe  când  intra  în  Capemaum,  s-a  apropiat  de  El  un  sutaş,  rtţgându  L 
şi  zicând  <s,  5)  Luu  7, 2 

Nici  acesta  nu  s-a  suit  în  munte,  ca  să  nu  împiedice  [curme]  învăţătura 
şi  este  acelaşi  sutaş  despre  care  vorbeşte  şi  Luca  (Luca  7, 2-3).  Iar  dacă  Luca 
spune  că  a  trimis  soli  Ia  Iisus,  aceasta  nu  se  împotriveşte  lui  Matei  care  zice 
că  însuşi  sutaşul  a  venit,  căci  se  putea  şi  ca  să  fi  trimis  pe  alţii  înainte,  iar 
după  aceea,  stăruind  primejdia  asupră-i,  însuşi  să  fi  venit  şi  să  fi  zis: 

8,  6-7:  Doamne,  sluga  mea  zace  în  casă,  slăbănog,  chinuindu-se 
cumplit.  (7)  Şi  i-a  zis  Iisus:  Venind,  îl  voi  vindeca5.  (s,  6)  Luca  7, 3 

Nu  şi-a  adus  sluga  pe  pat,  crezând  că  Hristos  poate  s-o  tămăduiască 
chiar  nefiind  [sluga]  de  faţă.  Pentru  aceea: 

8,  8-10:  Dar  sutaşul,  răspunzând,  i-a  zis:  Doamne,  nu  sunt  vrednic 
să  intri  sub  acoperişul6  meu,  ci  numai  zi  cu  cuvântul  şi  se  va  vindeca 
sluga  mea.  (9)  Că  şi  eu  sunt  om  sub  stăpânirea  altora  şi  am  sub  mine 
ostaşi7,  şi-i  spun  acestuia:  Du-te,  şi  se  duce;  şi  celuilalt:  Vino,  şi  vine;  şi 
slugii  mele:  Fă  aceasta,  şi  face.  (10)  Auzind,  Iisus  S-a  minunat  şi  a  zis 
celor  ce  veneau  după  EI:  Adevărat  grăiesc  vouă:  la  nimeni,  în  Israil,  n-am 
găsit  atâta  credinţă. 

(8,  8)  luca  7, 6-7  (8, 9)  Luca  7, 8  (8, 10)  luca  7, 9 
„Daca  eu,  slugă  a  împăratului  fiind,  le  poruncesc  ostaşilor  supuşi  mie. 
Tu  cu  mult  mai  vârtos  poţi  să  porunceşti  morţii  şi  bolilor,  ca  de  Ia  acesta  să 
se  depărteze  şi  ia  altul  să  meargă",  căci  bolile  trupeşti  sunt  „ostaşi"  şi 
„izbânditori"  ai  lui  Dumnezeu. 

Deci,  Hristos  Se  minunează,  zicând  că  nici  Ia  israiliteni  n-a  aflat  atâta 
credinţă,  cât  întru  cei  de  alt  neam8. 


5  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „Venind,  îl  voi  vindeca",  se  găseşte  „Eu  viind,  voi 
tămădui  pe  dânsul". 

6  în  ediţia  de  la  1805,  în  ioc  de  „acoperişul",  se  găseşte  „acoperământul", 

~  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „ostaşi",  se  găseşte  „slujitori". 

8  Alţii  au  tâlcuit  aceste  cuvinte  în  acest  chip:  Când  Patriarhul  lacov  (Israil)  a  văzut  în 
vis  scara  cerească  pe  cate  îngerii  lui  Dumnezeu  urcau  şi  se  pogorau,  el  a  priceput  că 
Dumnezeu  Se  află  în  acel  loc,  dar  nu  a  înţeles  că  Domnul  este  pretutindeni  de  faţă.  Din 
această  pricină,  lacov  grăieşte:  „Cât  de  înfricoşător  este  locul  acesta!  Aceasta  nu  e  alta 
fără  numai  casa  lui  Dumnezeu"  (Facere  28,  17).  Iar  aici,  în  Evanghelie,  Mântuitorul  Se 
minunează  de  marea  credinţă  a  acestui  sutaş,  spunând:  „La  nimeni,  în  Israil,  n-am  găsit 
atâta  credinţă".  Astfel,  Hristos  zice:  „lacov  a  înţeles  că  M-am  putut  arăta  într-un  loc,  dar 
sutaşul  acesta  a  priceput  că  Eu  sunt  în  toate  locurile  de  faţă  şi,  numai  prin  cuvânt,  pot  plini 
orice  lucru".  De  aceea,  sutaşul  şi  zice:  „Numai  zi  cu  cuvântul  şi  se  va  vindeca  sluga  mea". 


212 


Capitolul  8 


SFÂNTUL  TEOFILACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIEI 


8, 11-12:  Şi  zic  vouă  că  mulţi  de  la  răsărit  şi  de  la  apus  vor  veni  şi  vor 
sta  la  masă  cu  Avraam,  cu  Isaac  şi  cu  lacov  în  împărăţia  Cerurilor9.  (12) 
Iar  fiii  împărăţiei  vor  fi  aruncaţi  în  întunericul10  cel  mai  din  afară;  acolo 
va  fi  plângerea  şi  scrâşnirea  dinţilor. 

(8,11)  Isaia  2, 2-3;  43,  5;  49, 12  /Luca  3, 8;  13,  28-29 
(8, 12)  înţelepciune  17, 21  /  Matei  13, 42;  21, 43;  22, 13;  24,  51  /  Iuda  1, 13 

N-a  spus  că  mulţi  din  alte  neamuri  „se  vor  odihni",  ca  să  nu-i  împungă 
pe  iudei,  ci  acoperit  a  zis  „de  la  răsărituri  şi  de  Ia  apusuri".  Şi  a  pomenit 
de  Avraam,  arătând  că  nu  este  potrivnic  Legii  Vechi. 

Spunând  „întunericul  cel  mai  din  afară",  arată  că  este  şi  unul  mai 
dinlăuntru,  care  este  mai  uşor,  căci  sunt  trepte  şi  în  muncă  [în  caznele  iadului]. 

Iar  „fii  ai  împărăţiei"  îi  numeşte  pe  iudei,  căd  către  aceştia  sunt  [s-au 
făcut]  făgăduinţele:  „Israil  este  fiul  Meu,  întâi-născutul  Meu"  (Ieşire  4, 22). 

8, 13:  Şi  a  zis  Iisus  sutaşului:  Du-te,  fie  ţie  după  cum  ai  crezut.  Şi  s-a 
însănătoşit  sluga  lui  în  ceasul  acela11.  (8, 13)  Matei  9, 29  /  Luca  7,  io 

Dintru  aceasta,  că  numai  cu  cuvântul  a  tămăduit,  a  arătat  ca  adevărat 
şi  ceea  ce  a  spus  despre  iudei,  anume  că  s-au  lepădat  afară  [vor  fi  aruncaţi] 
dintru  împărăţia  Cerurilor. 

8, 14-15:  Şi  venind  Iisus  în  casa  lui  Petru,  a  văzut  pe  soacra  acestuia 
zăcând,  prinsă  de  friguri.  (15)  Şi  S-a  atins  de  mâna  ei,  şi  au  lăsat-o 
frigurile  şi  s-a  sculat  şi  îi  slujea  Lui12. 

(8, 14)  Marcu  1,  29-32  /  Luca  4, 38  (8, 15)  Matei  9, 25  /  Maieu  1, 31 !  Luca  4, 39 

A  intrat  în  casa  lui  Petru  ca  să  mănânce  şi  atingându-Se  de  mâna  femeii 
nu  numai  fierbinţeala  i-a  stins,  ci  şi  sănătate  întreagă  i-a  dăruit  încât  şi 
vârtutea  i  s-a  întors  [şi-a  redobândit  tăria]  şi  putea  sluji.  Măcar  că  noi  ştim 
că  la  cei  bolnavi  trece  multă  vreme  până-şi  dobândesc  cea  dintâi  putere. 
Ceilalţi  Evanghelişti  spun  că  L-au  rugat  pe  Dânsul  şi  aşa  a  tămăduit-o  pe  ea 
(Mar cu  1, 29-32;  Luca  4, 38-39).  Matei  însă  a  scris  pe  scurt,  aşa  cum  am  spus 
dintru  început,  că  ceea  ce  a  lăsat  unul  de-o  parte,  spune  celălalt  [Evanghelist]. 

Dar  cunoaşte  şi  aceasta,  ca  fapta  cea  bună  cu  nimic  nu  este  împiedicată 
de  nuntă  [căsătorie],  de  vreme  ce  verhovndcul  Apostolilor  [Petru]  avea  soacră. 


5  în  ediţia  de  la  1805,  aici  avem:  „Şi  grăiesc  vouă  că  mulţi  de  la  răsărituri  şi  de  la 
apusuri  vor  veni  şi  se  vor  odihni  cu  Avraam  cu  Isaac  şi  cu  lacov  întru  împărăţia  Cerurilor". 

10  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „vor  fi  aruncaţi  în  întunericul",  se  găseşte  „vor  fi 
goniţi  întru  întunericul". 

11  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „şi  s-a  însănătoşit  sluga  lui  în  ceasul  acela",  se  g㬠
seşte  „şi  întorcându-se  sutaşul  în  casa  sa  întru  acel  ceas,  a  aflat  pe  sluga  sa  sănătoasă". 

12  în  ediţia  de  la  1805,  în  Ioc  de  „li  slujea  Lui",  şe  găseşte  „le  slujea  lor". 


TÂLCUIREA  SFINTEI  EVANGHELII  DE  LA  MATEI 


Capitolul  8 


213 


8, 16-17:  Şi  făcându-se  seară,  au  adus  ia  El  mulţi  demonizaţi  şi  a  scos 
duhurile  cu  cuvântul  şi  pe  toţi  cei  bolnavi  i-a  vindecat,  (1 7)  ca  să  se  îm¬ 
plinească  ceea  ce  s-a  spus  prin  Isaia  Proorocul,  care  zice:  Acesta 
neputinţele  noastre  a  luat  şi  bolile  noastre  le-a  purtat. 

(8, 1 6)  Mircu  1, 32  /  Luca  4, 40  (8, 1 7)  Isaia  53, 4  / 1  Petru  2,  24 

Seara  şi  fără  de  vreme  aduceau  pe  cei  bolnavi,  iar  El,  fiind  iubitor  de 
oameni  îi  tămăduia  pe  toţi.  Deci,  ca  să  nu  fie  de  necrezut  că  tămăduia 
atâtea  boli  în  scurtă  vreme,  [Evanghelistul]  aduce  mărturia  lui  Isaia. 
Proorocul  spune  acestea  pentru  păcate  (Isaia  53, 4),  iar  Matei  pentru  boli, 
[dar  ştiut  este]  că  cele  mai  multe  boli  se  fac  din  pricina  păcatelor. 

8, 18:  Şi  văzând  Iisus  mulţime  împrejurul  Lui,  a  poruncit  ucenicilor 
să  treacă  de  cealaltă  parte  a  mării.  (8, 18)  Marc»  4, 35 

[Face  aceasta]  pentru  că  nu  era  iubitor  de  slavă,  dar  şi  fugind  de  zavistia 
[pizma]  iudeilor. 

8, 19-20:  Şi  apropiindu-se  un  cărturar,  i-a  zis:  învăţătorule,Te  voi  urma13 
oriunde  vei  merge.  (20)  Dar  Iisus  i-a  răspuns:  Vulpile  au  vizuini  şi  păsările 
cerului  cuiburi;  Fiul  Omului  însă  nu  are  unde  să-Şi  plece  capul. 

(8, 19)  Luca  9,  57  ( 8 ,  20)  Luca  9, 58  /  2  Corinteni  8,  9 

„Cărturar"  era  numit  cel  care  ştia  cartea  Legii.  Deci  văzând  acesta 
[cărturar]  semnele  cele  multe,  socotea  [credea]  că  Iisus  adună  bani  dintru 
acestea  şi  se  sârguia  să-I  urmeze,  ca  să  adune  şi  el.  Iar  Hristos,  întâmpinând 
cugetul  aceluia,  împotrivă  îi  răspunde:  „Socoteşti  că  de-Mi  vei  urma  Mie 
vei  aduna  bani?  Nu  vezi  că  sunt  fără  casă?  Şi  cel  ce-Mi  urmează  Mie, 
dator  este  a  fi  întru  acest  fel".  Iar  [Domnul]  zicea  aceasta  ca  să-l  plece  pe. 
acela  să  se  schimbe  din  socoteala  sa  [cugetul  său]  şi  să-I  urmeze  Lui.  Dar 
el  [cărturarul]  se  duce. 

Unii  zic  că  „vulpi"  şi  „păsări"  ar  fi  demonii,  deci  îi  spune:  „Demonii 
întru  tine  se  odihnesc,  iar  Eu  nu  am  odihnă  în  sufletul  tău". 

8, 21-22:  Un  altul  dintre  ucenici  I-a  zis:  Doamne,  dă-mi  voie  întâi  să 
mă  duc  şi  să  îngrop  pe  tatăl  meu.  (22)  Iar  Iisus  i-a  zis:  Vino  după  Mine14 
şi  lasă  morţii  să-şi  îngroape  morţii  lor. 

(8, 11)  Âgheu  1,  4  /  Luca  9,  59  (8,  22)  Matei  4, 19  /  Luca  9,  60 

„După  ce  se  va  da  cineva  lui  Dumnezeu,  nu  mai  este  dator  a  se  întoarce 
la  cele  lumeşti.  Că  se  cuvine  a-ţi  cinsti  părinţii,  dar  pe  Dumnezeu  se  cuvine 
a-L  cinsti  mai  întâi".  Iar  acestea  le-a  zis  Domnul  pentru  că  şi  necredincios 


13  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „Te  voi  urma",  se  găseşte  „voi  să  merg  după  Tine" . 

14  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „Vino  după  Mine",  se  găseşte  „Urmează  Mie". 


214 


Capitolul  8 


SFÂNTUL  TEOFÎLACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIEI 


era  acel  tată.  Şi  arătată  este  aceasta,  din  cuvântul:  „Lasă  morţii",  adică  pe 
cei  necredincioşi,  „să-şi  îngroape  morţii  lor". 

Iar  dacă  acela  n-a  fost  slobod  [nu  i-a  fost  îngăduit]  nici  să-şi  îngroape 
tatăl,  vai  celor  care  se  întorc  la  lucrurile  lumeşti,  după  ce  s-au  călugărit! 

8,  23-24:  Intrând  El  în  corabie,  ucenicii  Lui  L-au  urmat.  (24)  Şi,  iată, 
furtună  mare  ş-a  ridicat  pe  mare15,  încât  corabia  se  acoperea  de  valuri; 
iar  El  dormea. 

(8, 23)  Marca  4, 35  /  Luca  8, 22  (8, 24)  Psalm  43, 25;  106, 25  /  Marcu  4, 37  /  Luca  8, 23 

Numai  pe  ucenici  i-a  ţinut,  ca  să  vadă  minunea  Şi  îi  lasă  a  se  învălui  de 
„vifor",  ca  să  se  iscusească  întru  a  răbda  ispitele  şi  ca  prin  minunea  aceasta 
mai  mult  să  creadă  ei. 

Iar  El  doarme,  ca  temându-se  ucenicii,  să-şi  cunoască  neputinţa  lor  şi 
să-L  roage  pe  El.  Pentru  aceasta  zice: 

8,  25-26a:  Şi  venind  ucenicii  la  El,  L-au  deşteptat  zicând:  Doamne, 
mântuieşte-ne,  că  pierim.  (26)  Iisus  le-a  zis:  De  ce  vă  este  frică16,  puţin 
credincioşilor?  (8, 25)  2  Paralipomena  20, 12  /  Cântarea  Cântărilor  8, 5 1 

Sirah  1, 27  /  Matei  14,  30  /  Marcu  4/38  /  Luca  8, 24  (8, 2& ')  Matei  14, 31-32  /  Marcu  4, 40 

Nu  i-a  numit  „necredincioşi",  ci  „puţin  credincioşi".  Pentru  că,  zicând: 
„Doamne,  mântuieşte-ne"  arată  credinţă,  dar  graiul  „pierim"  nu  este  al 
credinţei,  fiindcă  avându-L  pe  Acela  împreună  cu  ei,  nu  se  cuvenea  să  se 
teamă. 

Şi  vezi  că  [Hristos],  dojenindu-i  pe  ei  ca  pe  nişte  fricoşi,  arată  că  frica 
aduce  primejdiile.  Pentru  aceea  mai  întâi  potoleşte  „furtuna"  sufletului 
lor,  apoi  o  curmă  [încetează]  şi  pe  cea  a  mării. 

8,  26h-27:  S-a  sculat  atunci,  a  certat  vânturile  şi  marea  şi  s-a  făcut 
linişte  deplină.  (271  Iar  oamenii  s-au  mirat,  zicând:  Cine  este  Acesta,  că 
şi  vânturile  şi  marea  ascultă  de  El?  (8, 26M  Psalm  64, 7;  88, 9  io  / 

Isaia  43,  2  /  Marcu  4, 39  /  Luca  8,  24  (8,  27)  Pilde  30,  4  /  Marcu  4, 41  /  Luca  8,  25 

Se  mirau  oamenii  că  vedeau  om,  iar  lucrurile  [pe  care  le  împlinea  Domnul] 
erau  dumnezeieşti. 

8, 28“:  Şi  trecând  El  dincolo,  în  ţinutul  Gadarenilor,  L-au  întâmpinat 
doi  demonizaţi  (8,  28V  Marcu  5, 1-2  /  Luca  8,  26-27 

La  cei  care  se  îndoiau  în  corabie  -  zicând  „Cine  este  Acesta,  că  şi 
vânturile  şi  marea  ascultă  de  El?"  -  vin  dracii  propovăduitori. 

15  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „furtună  mare  s-a  ridicat  pe  mare",  se  găseşte  „vifor 
mare  s-a  făcut  în  mare". 

16  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „De  ce  vă  este  frică",  se  găseşte  „Ce  sunteţi  înfri¬ 
coşaţi". 


TÂLCU1REA  SFINTEI  EVANGHELII  DE  LA  MATEI 


Capitolul  8 


215 


Iar  dacă  Marcu  şi  Luca  zic  că  numai  unul  era  cel  ce  avea  legheonul 
(legiunea  de  draci],  să  înţelegi  că,  acela  era  unul  dintre  aceştia  doi,  poate 
cel  mai  vestit  (Marcu  5, 1-2;  Luca  8, 26-27). 

Şi  însuşi  Domnul  a  venit  la  dânşii  pentru  că,  groaznici  fiind,  nimeni 
nu  îndrăznea  a-i  aduce  pe  ei  [la  Dânsul]. 

8,  28‘‘:  Care  ieşeau  din  morminte,  foarte  cumpliţi,  încât  nimeni  nu 
putea  să  treacă  pe  calea  aceea.  (S,  28")  Marcu  s,  3-s/Luca  8,26-27 

Petreceau  în  morminte,  pentru  că  dracii  voiau  să  pună  acest  fel  de 
socoteală  (să  se  creadă]  că  sufletelor  celor  ce  mor  se  prefac  în  demoni  - 
lucru  care  nici  nu  poate  a-1  cugeta  oareşcine17  Căci  sufletul  ieşind,  nu 
petrece  [rămâne]  în  lume,  întrucât  „sufletele  drepţilor  sunt  în  mâna  lui 
Dumnezeu"  (înţelepciune  3, 1;  Ecclesiastul  9, 1),  iar  ale  păcătoşilor  pleacă  şi 
ele,  după  cum  [îl  vedem  pe]  al  bogatului  [nemilostiv]  (Luca  16, 19-31). 

8, 29:  Şi  iată,  au  început  să  strige  şi  să  zică:  Ce  ai  Tu  cu  noi,  Iisuse,  Fiul 
lui  Dumnezeu?  Ai  venit  aici  mai  înainte  de  vreme  ca  să  ne  chinuieşti?18 

(8, 29)  Marcu  1, 24;  5, 6-7  /  Luca  4, 41 

lată,  îl  propovăduiesc  Fiu  al  lui  Dumnezeu,  mărturisindu-şi  mai  întâi 
vrăjmăşia.  Şi  socotesc  diavolii  „muncă"  („chinuire"]  faptul  că  nu-i  lasă  să 
facă  rău  oamenilor. 

Iar  zicând  „mai  înainte  de  vreme",  aşa  să  înţelegi:  că  ei  socoteau 
[credeau]  că  Hristos,  nesuferind  covârşirea  răutăţii  lor,  n-a  aşteptat  vremea 
muncii  [caznelor].  Dar  nu  este  aşa,  căci  diavolii,  până  în  sfârşitul  lumii 
sunt  sloboziţi  a  ne  lupta  pe  noi, 

8,  30-32“:  Departe  de  ei  era  o  turmă  mare  de  porci,  păscând.  (31)  Iar 
demonii  îl  rugau,  zicând:  Dacă  ne  scoţi  afară,  trimite-ne'5  în  turma  de  porci. 
(32)  Şi  El  le-a  zis:  Duceţi-vă.  Iar  ei,  ieşind,  s-au  dus  în  turma  de  porci. 

(8, 30)  Marcu  5, 11  /  Luca  8, 32  (8. 31)  Marcu  5, 12  /  Luca  8, 29, 32 
(8,  32*)  Marcu  5, 8-10,13)  Luca  8, 33 

Dracii  au  cerut  aceasta,  pentru  ca,  înecându-i  pe  porci  să-i  scârbească 
pe  stăpânii  lor  şi  astfel  să  nu-L  primească  pe  Hristos.  Iar  Hristos  îi  slobo- 
zeşte  pe  draci,  arătând  ce  fel  de  amărăciune  [câtă  vrăjmăşie]  au  asupra 
oamenilor  şi  că,  de  ar  fi  avut  ei  putere  şi  nu  ar  fi  fost  opriţi,  mai  rău  decât 
porcilor  ne-ar  fi  făcut  nouă.  Că  El  [este  Cel  Care]  îi  păzeşte  pe  cei  care  se 
îndrăcesc,  ca  să  nu  se  omoare  pe  sine  [să  nu-şi  ia  viaţa]. 


17  Adică,  este  cu  totul  smintit,  lipsit  de  temei. 

18  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „să  ne  chinuieşti",  se  găseşte  „să  ne  munceşti  pe  noi". 
15  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „trimite-ne",  se  găseşte  „dă-ne  nouă  voie  să  ne 

ducem". 


216 


Capitolul  8 


SFÂNTUL  TEOFILACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIE! 


8, 32 b'34:  Şi  iată,  toată  turma  s-a  aruncat  de  pe  ţărm  în  mare  şi  a  pierit20 
în  apă.  (33)  Iar  păzitorii  au  fugit  şi,  ducându-se  în  cetate,  au  spus  toate 
cele  întâmplate  cu  demonizaţii.  (34)  Şi  iată  toată  cetatea  a  ieşit  în  întâm¬ 
pinarea  lui  Iisus  şi,  văzându-L,  L-au  rugat  să  treacă  din  hotarele  lor. 

(8,  .32*)  Marcu  5, 13  /  Luca  8, 33  (8,  33)  Marcu  5, 14  /  Luca  8,  34 
(8, 34)  2  Regi  6, 9  /  Marcu  5, 17  /  Luca  8, 37 
întristându-se  ei  şi  părându-li-se  [crezând]  că  vor  pătimi  ceva  şi  mai 
rău  după  aceasta,  nu-L  primesc  pe  Dânsul. 

Iar  tu,  cunoaşte  că  unde  este  viaţă  porcească,  Hristos  nu  petrece  acolo, 
ci  dracii. 


“  în  ediţia  de  Ia  1805,  în  loc  de  „a  pierit",  se  găseşte  „s-a  înecat". 


217 


Capitolul  9 

Vindecarea  slăbănogului  din  Capernaum.  Matei.  Ucenicii  lui  îoan  Botezătorul. 
Fiica  lui  Iair  şi  femeia  bolnavă.  Doi  orbi  şi  un  mut.  Secerişul  şi  secerătorii' 


9, 1-2“:  Intrând  în  corabie,  Iisus  a  trecut  şi  a  venit  în  cetatea  Sa.  (2)  Şi 
iată,  I-au  adus  un  slăbănog  zăcând  pe  pat. 

(9, 1)  Matei  4, 13  /  Marcu  2, 1  (9,  2')  Marcu  2, 3  /  Luca  5, 18;  7, 48  /  lacov  5, 15 

Cetate  a  Lui  numeşte  Capemaumul,  pentru  că  acolo  locuia.  Căci  Betle- 
emul  L-a  născut,  N acaretul  L-a  crescut,  dar  Capemaumul  11  avea  pururea 
[mereu]  locuitor  al  său. 

Iar  acest  slăbănog  altul  este,  osebit  de  cel  de  la  Ioan,  căci  acela  era  la 
Scăldătoarea  Oilor  în  Ierusalim  (loan  5, 1-9),  iar  acesta  în  Capernaum.  Acela 
„nu  avea  om",  iar  acesta  este  „purtat  de  patru  oameni"  -  după  cum  zice 
Marcu  (2, 3)  -,  oameni  care  îl  şi  slobozesc  prin  acoperişul  casei1 2,  lucru  pe 
care  [Evanghelistul]  Matei  nu-1  spune. 

9,  2L  Şi  Iisus,  văzând  credinţa  lor  (9, 2*1  Luca  5, 20  i  lacov  5, 15 

Sau  a  celor  ce  l-au  adus,  că  de  multe  ori  pentru  credinţa  celor  ce  aduc 
face  [Hristos]  minuni,  sau  [le  face  acestea]  şi  pentru  credinţa  celui  adus. 

9, 2‘:  A  zis  slăbănogului:  îndrăzneşte,  fiule!  Iertate  sunt3  păcatele  tale! 

{9,  2C)  Marcu  2,  5  /  Luca  5, 20;  7, 48  /  lacov  5, 15 

îl  numeşte  „fiu"  sau  ca  pe  cel  ce  este  zidire  a  lui  Dumnezeu,  sau  ca  pe 
unul  care  a  crezut.  însă,  arătând  că  slăbănogirea  este  mai  mult  din  păcate, 
le  dezleagă  întâi  pe  acelea. 

9,  3-5:  Dar  unii  dintre  cărturari  ziceau  în  sine:  Acesta  huleşte.  (4)  Şi 
Iisus,  ştiind4  gândurile  lor,  le-a  zis:  Pentru  ce  cugetaţi  rele5  în  inimile  voastre? 
(5)  Căd  ce  este  mai  lesne  a  zice:  Iertate  sunt6  păcatele  tale,  sau  a  zice:  Scoa- 
lă-te  şi  umblă?  (9, 3)  Levitic  24, 11 !  Marcu  2, 6-7  /  Luca  5, 21;  7, 49  (9, 4)  Psalm  139, 2  / 
Matei  12,  25  /  Marcu  2,  8  /  Luca  5, 22  /  Ioan  2,  24  -  25  (9, 5)  Marcu  2,  9  /  Luca  5,  23 

1  în  ediţia  de  la  1805,  titlul  capitolului  este:  „ Pentru  slăbănogul  ce  se  purta  de  patru. 
Pentru  chemarea  lui  Matei.  Pentru  Mântuitorul  că  a  mâncat  cu  vameşii.  Pentru'fiica  nmi-marelui 
sinagogii.  Pentru  femeia  ce  îi  curgea  sânge.  Pentru  cei  doi  orbi.  Pentru  îndrăcitul  cei  mut". 

2  Vezi  şi  nota  tilcuirii  de  la  Matei  10,  27. 

3  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „Iertate  sunt",  se  găseşte  „Iartă-ţi-se  ţie". 

4  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „ştiind",  se  găseşte  „văzând". 

5  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „rele",  se  găseşte  „viclene". 

6  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „Iertate  sunt",  se  găseşte  „Iartă-ţi-se  ţie". 


218 


Capitolul  9 


SFÂNTUL  TEOFILACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIEI 


Dintru  aceasta,  că  le-a  cunoscut  gândurile.  Se  arată  pe  Sine  [însuşi]  că 
este  Dumnezeu.  Deci,  îi  mustră  pe  ei,  zicând:  „Voi  Mă  socotiţi  pe  Mine  că 
sunt  hulitor,  fiindcă  făgăduiesc  iertarea  păcatelor,  care  lucru  mare  este  [şi 
minunat].  Şi  socotiţi  că  fug  de  aceasta  [tămăduirea  trupului  acestui  om],  ca 
să  nu  fiu  vădit  ca  neputincios.  Dar,  Eu  din  tămăduirea  trupului  vă  voi 
încredinţa  şi  de  tămăduirea  sufletului.  Astfel,  prin  ceea  ce  este  mai  mic,  însă 
pare  mai  greu  se  adevereşte  şi  iertarea  păcatelor,  care  este  cu  adevărat  [lucru] 
mare,  însă  vouă  vi  se  pare  mai  lesnicioasă,  fiindcă  este  nearătată  [nevăzută] ". 

9,  6-8:  Dar,  ca  să  ştiţi  că  putere  are  Fiul  Omului  pe  pământ  a  ierta 
păcatele,  a  zis  slăbănogului:  Scoală-te,  ia-ţi  patul7  şi  mergi  la  casa  ta.  (7)  Şi 
sculându-se,  s-a  dus  la  casa  sa.  (8)  Iar  mulţimile,  văzând  acestea,  s-au  spăi- 
mântat  şi  au  slăvit  pe  Dumnezeu,  Cel  Care  dă  oamenilor  asemenea  putere. 

(9,  6)  Marcu  2, 10-11  /  Luca  5,  24  /  Ioan  5,  8  (9,  7)  Marcu  2, 12  /  Luca  5,  25 
(9,  S)  Matei  9,  33  /  Maieu  2, 12  /  Luca  5,  26 

A  poruncit  să-şi  poarte  patul,  ca  să  nu  pară  că  este  nălucire.  încă  şi 
pentru  ca  să  vadă  noroadele  minunea,  cei  care  îl  socoteau  pe  El  ca  pe  un 
om  simplu  [şi  nu  ca  pe  un  Dumnezeu  adevărat], 

9, 9;  Şi  plecând  Iisus  de  acolo,  a  văzut  un  om  care  şedea  la  vamă,  cu 
numele  Matei,  şi  i-a  zis  acestuia:  Vino  după  Mine.  Şi  sculându-se,  a  mers 

după  El.  (9, 9)  Marcu  2,14/  Luca  5, 27 

Nu  l-a  chemat  pe  Matei  o  dată  cu  Petru  şi  cu  Ioan,  ci  atunci  când  a  ştiut 
cava  asculta,  precum  şi  pe  Pavel  l-a  chemat  mai  pe  urma,  când  a  fost  vremea 
(Faptele  Apostolilor  9, 1  -22).  însă,  minunează-te  cum  Evanghelistul  îşi  vădeşte 
viaţa  sa,  măcar  că  ceilalţi  au  tăinuit  numele  lui,  Leit  numindu-1  pe  el  { Marcu 
2, 13-17;  Luca5, 27-32).  Şi  [cu  adevărat]  al  lui  Dumnezeu  lucru  era  a-I întoarce 
pe  el  numai  cu  cuvântul. 

9, 10-11:  Şi  când  şedea  el  la  masă.  In  casă,  iată  mulţi  vameşi  şi  păcătoşi 
au  venit  şi  au  şezut  la  masă  împreună  cu  Iisus  şi  cu  ucenicii  Lui.  (11)  Şi 
văzând  fariseii,  au  zis  ucenicilor:  Pentru  ce  mănâncă  învăţătorul  vostru8 
cu  vameşii  şi  cu  păcătoşii? 

(9, 10)  Marcu  2, 15  /  Luca  5, 29  (9, 11)  Matei  11, 19  /  Marcu  2, 16, 18  /  Luca  5, 30;  7, 34 

Veselindu-se  Matei  de  primirea  lui  Hristos,  a  chemat  pe  vameşi  şi 
mănâncă  Iisus  împreună  cu  ei  ca  să-i  folosească,  măcar  deşi  era  prihănit 
[defăimat]  pentru  aceasta  Căci  fariseii  vrând  să-i  depărteze  pe  ucenicii 
Lui  de  la  Dânsul,  cleveteau  ospătarea  cea  împreună  cu  vameşii. 

7  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „ia-ţi  patul",  se  găseşte  „ridică-ţi  patul". 

5  In  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „Pentru  ce  mănâncă  învăţătorul  vostru",  se  găseşte 
„Pentru  ce  mănâncă  şi  bea  Dascălul  vostru". 


TÂLCUIREA  SFINTEI  EVANGHELII  DE  LA  MATEI 


Capitolul  9 


219 


9, 12-13:  Şi  auzind  El,  a  zis:  Nu  cei  sănătoşi  au  nevoie  de  doctor,  ci 
cei  bolnavi.  (13)  Dar  mergând,  învăţaţi  ce  înseamnă:  Milă  voiesc,  iar  nu 
jertfa;  că  n-am  venit  să  chem  pe  drepţi,  ci  pe  păcătoşi  la  pocăinţă. 

(9,  12)  2  Paralipomena  36,  23  /  Marcu  2, 17  /  Luca  S,  31  (9,  13)  1  Regi  ÎS,  22  /  Osea  6,  6  i 
Miheia  6,  6-8  /  Matei  12,  7  /  Marcu  2, 17  /  Luca  S,  32  / 1  Timotei  1, 15 

„Acum  n-am  venit  ca  Judecător,  ci  ca  Doctor,  de  aceea  şi  împuţiciunea 
[necurăţia]  o  sufăr". 

încă  îi  şi  mustră  ca  pe  nişte  neînvăţaţi,  zicând  „mergând,  învăţaţi", 
adică  „de  vreme  ce  până  acum  nu  aţi  învăţat,  măcar  de  acum  mergeţi  şi 
învăţaţi-vă  că  Dumnezeu  preţuieşte  mai  mult  mila  către  păcătoşi  decât 
jertfele"  (Osea  6,  6). 

Iar  aceasta,  „n-am  venit  să  chem  pe  drepţi",  o  spune  luându-i  în  râs 
pe  cei  care  se  îndreptăţesc  pe  ei  înşişi,  de  vreme  ce  nimeni  dintre  oameni 
nu  este  drept.  „Aşadar  am  venit  să  chem  pe  păcătoşi,  [nu  ca  să  rămână 
păcătoşi],  ci  ca  să  se  pocăiască". 

9, 14:  Atunci  au  venit  la  El  ucenicii  lui  Ioan,  zicând:  Pentru  ce  noi  şi 
fariseii  postim  mult,  iar  ucenicii  Tăi  nu  postesc? 

^  (9, 14)  Marcu  2, 18  /  Luca  5, 33 

Ucenicii  lui  Ioan,  pizmuind  slavei  lui  Iisus,  îi  împutează  [îl  întreabă 
cu  reproş]  de  ce  El  nu  posteşte.  Căci  poate  nu  se  dumireau  cum  biruieşte 
patimile  fără  nevoinţă,  lucru  pe  care  Ioan  nu  l-a  putut.  [Şi  au  îndrăznit  ei 
acestea],  pentru  că  nu  ştiau  că  Ioan  era  simplu  om  şi,  din  fapta  bună  - 
drept,  iar  Hristos  însuşi  era  fapta  cea  bună,  ca  un  Dumnezeu. 

9,  15:  Şi  Iisus  le-a  zis:  Pot,  oare,  fiii  nunţii  să  fie  trişti9  câtă  vreme 
mirele  este  cu  ei?  Dar  vor  veni  zile  când  mirele  va  fi  luat  de  la  ei  şi 
atunci  vor  posti. 

(9, 15)  Isaia  62, 5  /  Marcu  2, 19-20  /  Luci  5, 34  /  Ioan  3, 29 

„Vremea  de  acum,  până  când  sunt  Eu  cu  ucenicii,  este  de  bucurie". 
Că  „mire"  Se  numeşte  pe  Sine  însuşi,  ca  pe  Cel  Ce  a  logodit  cu  sine 
Sinagoga  cea  nouă  ]Biserica],  după  ce  a  murit  cea  veche. 

Iar  „fii  ai  nunţii"  îi  numeşte  pe  Apostoli,  zicând:  „Dar  va  veni  vremea 
când,  după  ce  Eu  voi  merge  la  Patimă  şi  Mă  voi  înălţa,  vor  posti  în  foame 
şi  în  sete,  fiind  goniţi  [prigoniţi]".  Iar  Domnul,  arătând  că  ucenicii  încă  nu 
simt  de  săvârşit  [desăvârşiţi],  spune: 

9, 16-17:  Nimeni  nu  pune  un  petic  de  postav  nou  la  o  haină  veche, 
căci  peticul  acesta,  ca  umplutură,  trage  din  haină  şi  se  face  o  ruptură  şi 
mai  rea.  (17)  Nici  nu  pun  oamenii  vin  nou  în  burdufuri  vechi;  altminterea 

9  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „să  fie  trişti",  se  găseşte  „să  se  jelească". 


220 


Capitolul  9 


SFÂNTULTEOFILACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIEI 


burdufurile  crapă:  vinul  se  varsă  şi  burdufurile  se  strică;  ci  pun  vin  nou- 
în  burdufuri  noi  şi  amândouă  se  păstrează  împreună. 

(9, 1 6)  Marcu  2, 21  /  Luca  5, 36  (9, 1 7)  Marcu  2, 22  /  Luci  5, 37 

„încă  nu  s-au  făcut  ucenicii  puternici,  ci  au  trebuinţă  de  pogorâre 
[pogorământ]  şi  nu  se  cuvine  a  li  se  pune  asupră  greutate  de  porunci".  Iar 
zicând  acestea  şi  pe  ucenici  îi  învaţă  ca  şi  ei  când  vor  învăţa  lumea,  să  fie 
pogorâtori. 

„Petic  de  postav  nou"  şi  „vin  nou"  este  postul,  iar  „haina  veche"  şi 
„burdufurile  vechi"  arată  neputinţa  ucenicilor. 

9,  18-19:  Pe  când  le  spunea  acestea,  iată  un  dregător,  venind,  I  s-a 
închinat,  zicând:  Fiica  mea  a  murit  de  curând  dar,  venind,  pune  mâna  Ta 
peste  ea  şi  va  fi  vie10.  (19)  Atunci  Iisus,  sculându-Se,  a  mers  după  el 
împreună  CU  ucenicii.  (9, 1 8)  Marcu  5,  22  /  Luci  8, 41  (9, 19)  Marcu  5,  24 

Se  vede  că  acesta  avea  credinţă  -  deşi  nu  mare  [ca  a  sutaşului]  (Matei 
8,  8)  -,  pentru  că-L  roagă  pe  Iisus  nu  numai  cu  cuvântul  să  zică,  ci  să  şi 
meargă  şi  sa-Şi  „pună  mâna".  Şi  zice  că  fiica  sa  „a  murit",  deşi  Luca  zice 
că  încă  nu  murise  (Luca  8,  41),  sau  socotind  [crezând]  el  că  o  lăsase  întru 
cea  din  urmă  suflare,  sau  înmulţindu-şi  necazul,  ca  să-L  tragă  [înduplece] 
pe  Hristos  spre  milă. 

9, 20-22:  Şi  iată  o  femeie  cu  scurgere  de  sânge11  de  doisprezece  ani, 
apropiindu-se  de  El  pe  la  spate,  s-a  atins  de  poala  hainei  Lui.  (21)  Căci 
zicea  în  gândul  ei:  Numai  să  mă  ating  de  haina  Lui  şi  mă  voi  face 
sănătoasă12;  (22)  iar  Iisus,  întorcându-se  şi  văzând-o,  i-a  zis:  îndrăzneşte, 
fiică,  credinţa  ta  te-a  mântuit.  Şi  s-a  tămăduit  femeia  din  ceasul  acela. 

(9,  20)  Levitic  15,  25  /  Marcu  5,  25, 27/  Luca  8,  4 3  (9, 21)  Marcu  5,  2 8 1  Luca  8, 44 
(9,  22)  Psalm  40, 5-4  /  Sirah  11, 21  /  Marcu  5, 30, 34  /  Luca  8, 48;  17, 19 

Femeia  n-a  venit  pe  faţă,  fiind  necurată  din  pricina  patimii  şi  temân- 
du-se  ca  nu  cumva  să  fie  oprită  (Levitic  15, 19-25).  Şi  măcar  deşi  socotea 
[credea]  că  se  va  tăinui  de  El,  însă  nădăjduia  că  va  dobândi  sănătate)  şi 
numai  de  se  va  atinge  de  marginea  hainei  Lui,  căci  aceasta  este  „poala". 
Iar  Mântuitorul  o  vădeşte  nu  ca  şi  cum  ar  fi  poftit  slavă  [pentru  Sine],  ci  ca 
să  arate  credinţa  ei  spre  folosul  nostru  şi  ca  să  se  încredinţeze  şi  mai-marele 
sinagogii. 


10  Sn  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „va  fi  vie",  se  găseşte  „vaînvia". 

11  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „cu  scurgere  de  sânge",  se  găseşte  „întru  curgerea 

sângelui".  !  !' 

u  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „Numai  să  mă  ating  de  haina  Lui  şi  mă  voi  face 
sănătoasă",  se  găseşte  „Numai  de  mă  voi  atinge  de  haina  Lui,  mă  voi  mântui". 


TÂLCUIREA  SFINTE!  EVANGHELII  DE  LA  MATEI 


Capitolul  9 


221 


Şi  îi  zice  „îndrăzneşte",  fiindcă  ea  se  temea,  ca  una  care  furase  darul, 
încă  şi  „fiică"  o  numeşte,  ca  pe  o  credincioasă.  Şi  arată  că  de  nu  ar  fi  adus 
ea  credinţă,  nu  ar  fi  luat  darul,  chiar  de  erau  şi  sfinte  hainele  Lui13.  Şi  spun 
unii  că  această  femeie  a  pus  să  se  ridice  o  coloană  [o  statuie]  întru  care  s-a 
însemnat  chipul  Mântuitorului,  la  picioarele  căreia  a  răsărit  o  buruiană 
folositoare  femeilor  ce  se  aflau  întru  curgerea  sângelui.  Această  coloană 
[statuie]  a  fost  sfărâmată  de  necredincioşi  în  vremea  lui  Iulian  Apostatul14. 

9,  2 3-24;  Iisus,  venind  Ia  casa  dregătorului  şi  văzând  pe  cântăreţii 
din  flaut  şi  mulţimea  turburată,  a  zis:  (24)  Depărtaţi-vă,  căci  copila  n-a 
murit,  ci  doarme.  Dar  ei  râdeau  de  El15. 

(9,  23)  Marcu  5,  38  /  Luca  8,  49  (9,  24)  Marcu  5,  39-40  /  Luca  8,  52-53 

Fiindcă  era  [fecioară]  nemăritată,  o  tânguiau  cu  cântare  [de  fluiere]  de 
nuntă,  afară  din  rânduiala  Legii  făcând  ei  aceasta. 

Iar  Domnul  zice  de  ea  că  „doarme",  pentru  că  la  El  moartea  este  somn 
şi  cu  lesnire  putea  s-o  învieze. 

Dar  să  nu  te  minunezi  că  mulţimea  „râdea  de  Dânsul",  căci  mai  mult 
se  mărturiseşte  minunea,  că,  deşi  moartă  fiind,  cu  adevărat  a  înviat-a  Deci, 
de  aceea,  toţi  mărturisesc  că  murise  [copila],  ca  să  nu  zică  mai  apoi  cineva 
că  a  fost  doar  leşinată. 


14  Sfânta  Tradiţie  ne  spune  despre  această  femeie  că  a  devenit  monahie,  iar  numele 
său  este  Veionica,  fiind  prăznuită  în  fiecare  an  în  ziua  de  12  iulie  (vezi  Sinaxar  ortodox 
general  şi  dicţionar  aghiografic,  îngrijit  de  Arhim.  Ioanichie  Bălan,  ed.  Episcopiei  Romanului 
şi  Huşilor,  1998,  p.  204).  . 

,4  Aceasta  o  spune  Euscbiu  de  Cezareea,  istoric  bisericesc  din  veacul  al  IV-lea,  în 
cartea  sa  Istoria  bisericească  (vezi  ediţia  românească:  ed.  IBMBOR,  Bucureşti,  1987,  voi.  I, 
cartea  a  Vil-a,  cap.  XVIII,  pp.  287-288).  Istoricii  Sozomen  şi  Filostorg  spun  despre  această 
statuie  de  bronz  că  a  fost  distrusă  din  porunca  împăratului  roman  Iulian  Apostatul,  care 
a  domnit  între  anii  361-363.  După  întronare,  acest  împărat  s-a  lepădat  de  creştinism  şi  a 
acordat  libertate  religioasă  tuturor  ereziilor,  pentru  ca,  nimicmdu-se  reciproc,  acestea  să 
distrugă  în  acelaşi  timp  forţa  şi  unitatea  creştinismului.  Faţă  de  creştini  a  întrebuinţat 
perfidia,  combătând  creştinismul  în  lucrarea  Contra  Galileenilor ,  cum  îi  numea  în  derâdere 
pe  creştini,  voind  să  demonstreze  lumii  păgâne  inutilitatea  Evangheliei.  A  murit  în  chip 
înfricoşător,  străpuns  de  o  suliţă,  când,  ridicându-şi  ochii  spre  cer,  a  strigat:  „Ai  învins, 
Galileene!"  (pentru  moartea  lui  Iulian  Apostatul  vezi  viaţa  Sfântului  Mucenic  Mercurie, 
din  Vieţile  Sfinţilor  pe  luna  noiembrie,  ziua  a  XXV-a,  ed.  Episcopiei  Romanului  şi  Huşilor, 
1993,  p.  486). 

15  în  ediţia  de  la  1805,  versetele  2 3-24  sunt  următoarele:  „Şi  Iisus  viind  în  casa 
boierului  şi  văzând  fluierătorii  şi  mulţimea  gâlcevind,  a  zis:  Fugiţi,  căci  n-a  murit 
fecioara,  ci  doarme.  Şi  îşi  râdeau  de  Dânsul". 


222 


Capitolul  9 


*  SFÂNTUL  TEOFILACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIEI 


9, 25-26:  Iar  după  ce  mulţimea  a  fost  scoasă  afară,  intrând,  a  luat-o  de 
mână  şi  copila16  s-a  sculat.  (26)  Şi  a  ieşit  vestea  aceasta  în  tot  ţinutul  acela. 

(9, 25)  Luca  8,  54  (9,  26)  Luca  7, 17 
Acolo  unde  este  gloată  [mulţime]  şi  turburare,  nu  face  minuni  Iisus. 
Iar  „de  mână  a  apucat-o",  ca  să  pună  întru  ea  putere. 

Ded  şi  tu,  de  te  vei  omorî  de  păcate,  atunci  vei  învia,  când  te  va  apuca  Iisus 
de  „mâna"  ta  cea  lucrătoare,  după  ce  va  scoate  afară  turburarea  şi  răspândirea 

9, 27:  Plecând  Iisus  de  acolo,  doi  orbi  se  ţineau  după  El,  strigând  şi 
zicând:  miluieşte-ne  pe  noi.  Fiule  al  lui  David. 

(9, 27)  Matei  15, 22;  20, 30  /  Marcu  10, 47-49  /  Luca  18, 35-38 
Orbii,  ca  lui  Dumnezeu  îi  ziceau  „miluieşte-ne",  iar  ca  unui  om  îi 
ziceau  „Fiule  al  lui  David".  Că  vestită  era  aceasta  la  iudei,  anume  că  Mesia 
din  sămânţa  lui  David  va  să  vie. 

9, 28:  După  ce  a  intrat  în  casă,  au  venit  la  el  orbii  şi  Iisus  i-a  întrebat: 
Credeţi  că  pot  să  fac  Eu  aceasta?  Zis-au  Lui:  Da,  Doamne!  (9, 29)  Luca  18, 40 

Trage  pe  orbi  şi  până  „în  casă",  ca  să  arate  credinţa  lor  cea  statornică 
şi  să-i  osândească  pe  iudei.  Şi  îi  întreabă  pe  ei  de  cred,  arătând  că  toate  le 
isprăveşte  [poate]  credinţa, 

9, 29-30“:  Atunci,  S-a  atins  de  ochii  lor,  zicând:  După  credinţa  voastră, 
fie  vouă!  (30)  Şi  s-au  deschis  ochii  lor. 

(9, 29)  Matei  8, 13  /  Marcu  10, 52 !  Luca  5, 13  (9, 30 -)  Matei  8, 3 
în  casă  îi  tămăduieşte  şi  deosebi  [deoparte],  din  pricina  neiubirii  de 
slavă  şi  pentru  smerenia  Sa.  Că  pretutindenea  ne  învaţă  ca  smerit  să  cugetăm. 

9,  30b-31 :  Iar  Iisus  le-a  poruncit  cu  asprime,  zicând:  Vedeţi,  nimeni 
să  nu  ştie.  (31)  Iar  ei,  ieşind.  L-au  vestit  în  tot  ţinutul  acela. 

(9, 30 *)  Matei  8, 4;  12, 16  t  Marcu  1, 43-44;  5, 43 1  Luca  8, 56  (9, 31)  Marcu  1, 45  /  Luca  18, 43 
Vezi,  cum  fuge  de  trufie?  Iar  ei,  nu  ca  nişte  neascultători,  ci  ca  nişte  mulţă- 
mitori  L-au  vestit.  Iar  dacă  [Domnul]  se  arată  în  alt  loc,  grăind:  „Mergi  şi 
propovăduieşte  slava  lui  Dumnezeu"  (Marcu  5, 19),  nu  este  nimic  împotrivă, 
căd  voieşte  să  nu  spună  nimic  despre  El,  ci  slava  lui  Dumnezeu  s-o  vestească. 

9,  32-33’:  Şi  plecând  ei,  iată  au  adus  la  El  un  om  mut,  având  demon. 
(33)  Şi,  fiind  scos  demonul,  mutul  a  grăit. 

(9, 32)  Isaia  35, 6  /  Luca  11, 14  (9, 33-)  Luca  11,  li 
Patima  aceasta  nu  era  firească,  ci  de  la  diavolul  [era].  De  aceea  a  şi  fost 
adus  de  alţii,  că  nu  putea  singur  să  se  roage,  fiindcă  îi  legase  diavolul 


16  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „a  luat-o  de  mână  şi  copila",  se  găseşte  „o  a  apucat 
de  mână  şi  fecioara". 


TAI  .CU! REA  SFINTEI  EVANGHELII  DE  LA  MATEI 


Capitolul  9 


223 


limba.  Pentru  aceasta,  nici  credinţă  nu  cere  [Domnul],  ci  îndată  îl  vindecă, 
scoţând  pe  dracul  care  oprea  [împiedica]  grăirea. 

9,  33b:  Iar  mulţimile  se  minunau,  zicând:  Niciodată17  nu  s-a  arătat 
aşa  în  Israil.  (9,  33M  Matei  9,  8  /  Luca  11, 14 

Minunându-se  poporul,  îl  înalţă  pe  Hristos  mai  presus  de  Prooroci  şi 
de  Patriarhi.  Căci  vindeca  cu  stăpânire,  iar  nu  precum  aceia,  cu  rugăciune. 
Să-i  vedem  însă  şi  pe  farisei  ce  zic: 

9, 34:  Dar  fariseii  ziceau:  Cu  domnul  demonilor  scoate  pe  demoni. 

(9, 34)  Matei  12, 24 1  Marcu  3, 22  /  Luca  11, 15 

Cuvintele  acestea  sunt  ale  nebuniei  celei  preamări,  deoarece  nici  un 
drac  nu  scoate  drac.  Să  zicem  însă  că  pe  draci  îi  scotea  ca  şi  cum  ar  fi  slujit 
domnului  dracilor,  adică  ar  fi  făcut  vrăji.  Dar  bolile  şi  păcatele,  cum  le 
dezlega?  Şi  cum  propovăduia  împărăţia  Cerurilor?  Că  dracul  mai  vârtos 
împotrivă  şi  boli  aduce  şi  de  la  Dumnezeu  depărtează. 

9, 35:  Şi  Iisus  străbatea  toate  cetăţile  şi  satele,  învăţând  în  sinagogile 
lor18,  propovăduind  Evanghelia  împărăţiei  şi  vindecând  toată  boala  şi 
toată  neputinţa  în  popor. 

(9, 35)  Cântarea  Cântărilor  7, 12-14  f  Matei  4, 23 1  Marcu  6, 6  /  Luca  13, 22 

Fiind  iubitor  de  oameni,  nu  aşteaptă  să  vină  ei  la  El,  ci  însuşi  merge, 
ca  să  nu  aibă  cuvânt  de  răspuns  [ca  să  nu  poată  zice]  cum  că  nimeni  nu  i-a 
învăţat  pe  ei.  Deci  şi  cu  lucrul  [fapta]  şi  cu  cuvântul  îi  trage  [îi  aduce  cu 
putere]  pe  ei  la  Sine,  învăţându-i  şi  minuni  făcând. 

9,  36:  Şi  văzând  mulţimile,  I  S-a  făcut  milă  de  ele  că  erau  necăjite  şi 
rătăcite  ca  nişte  oi  care  n-au  păstor19. 

(9, 36)  Numeri  27. 17  /  Isaia  53,  6  /  lezechiil  34, 5  /  Zaharia  10, 2 /  Marcu  6, 34 

Nu  aveau  „păstor",  deoarece  căpeteniile  lor  nu  numai  că  nu  îi 
îndreptau,  ci  mai  vârtos  îi  şi  vătămau.  Iar  păstorul  cel  adevărat  are  milă 
de  turmă. 

9, 37-38:  Atunci  a  zis  ucenicilor  Lui:  Secerişul  e  mult,  dar  lucrătorii 
sunt  puţini.  (38)  Rugaţi,  deci,  pe  Domnul  secerişului,  ca  să  scoată 
lucrători  la  secerişul  Său. 

(9, 37)  Luca  10, 2  /  loan  4, 35  (9, 38)  Luca  10, 2  /  2  Tesalouiceni  3, 1 


17  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „niciodată",  se  găseşte  „nici  odinioară". 

18  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „sinagogile  lor",  se  găseşte  „soboarele  lor". 

”  în  ediţia  de  la  1805,  aici  avem:  „Iară  văzând  El  noraodele,  I  S-a  făcut  milă  de 
dânşii  că  erau  supăraţi  şi  lepădaţi  ca  oile,  care  n-âu  păstor". 


224 


Capitolul  9 


'  SFÂNTUL  TEOF1LACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIEI 


„Seceriş"  numeşte  mulţimea  celor  care  aveau  trebuinţă  de  vindecare, 
iar  „lucrători",  pe  cei  ce  erau  datori  să  înveţe  şi  care  nu  se  aflau  atunci 
întru  IsraiP. 

Iar  „Domnul  secerişului"  este  însuşi  Hristos,  ca  Cel  Care  este  Domn 
al  Proorocilor  şi  al  Apostolilor.  Şi  arătată  este  aceasta  de  aici,  [anume]  că  i-a 
ales  pe  cei  doisprezece  fără  a  Se  ruga  lui  Dumnezeu.  Că  auzi  [ce  zice  mai 
departe]: 


20  Cu  înţelesul:  „care  lipseau  atunci  din  Israil". 


225 


Capitolul  10 

Chemarea  Apostolilor  şi  trimiterea  lor  la  propovăduire 1 


10,1:  Chemând  la  Sine  pe  cei  doisprezece  ucenici  ai  Săi,  le-a  dat  lor 
putere  asupra  duhurilor  necurate,  ca  să  le  scoată  şi  să  tămăduiască  orice 
boală  şi  orice  neputinţă.  (10,  V  Marcu  3, 14 /Luca  6, 13;  9, 1  /  Faptele  Apostolilor  16, 18 

Alege  „doisprezece  ucenici",  după  numărul  celor  douăsprezece  se¬ 
minţii  (Apocalipsa  7, 4-8;  22, 12)  şi,  dându-le  „putere",  îi  trimite,  măcar  că 
erau  puţini  -  căci  „puţini"  sunt  cei  care  călătoresc  pe  „calea  cea  strâmtă" 
(Matei  7,  14).  Şi  „le  dă  lor  putere"  să  facă  minuni,  ca  prin  minuni 
spăimântând,  plecaţi  să-i  aibă  pe  ascultători  către  învăţătură. 

10, 2:  Numele  celor  doisprezece  Apostoli  sunt  acestea:  întâi  Simon,  cel 
numit  Petru  şi  Andrei,  fratele  lui;  Iacov  al  lui  Zevedeu  şi  Ioan,  fratele  lui 

(10, 2)  Ioan  1,  42  /  Faptele  Apostolilor  1, 13 

Arată  numele  Apostolilor,  din  pricina  apostolilor  mincinoşi.  Şi  pune 
întâi  pe  Petru  şi  pe  Andrei,  pentru  că  sunt  şi  întâi  chemaţi,  apoi  pe  fiii  lui 
Zevedeu,  punându-1  pe  Iacov  mai  înainte  de  Ioan.  Că  nu  după  vrednicie, 
ci  aşa  simplu,  după  cum  s-a  întâmplat  îi  numără  pe  aceştia,  zicând: 

10, 3-4:  Filip  şi  Vartolomeu,  Toma  şi  Matei  vameşul,  Iacov  al  lui  Alfeu 
şi  Levi  ce  se  zice  Tadeu;  (4)  Simon  Cananeul  şi  Iuda  Iscarioteanul,  cel 
care  L-a  vândut. 

(10. 3)  Marcu  3, 18  /  Luca  6, 15  (10,  4)  Matei  26, 14  /  Marcu  3, 19  /  Luca  6, 16  /  Ioan  13,  21 

Vezi  smerenie  a  lui  Matei,  cum  s-a  pus  pe  sine  după  Toma? 

Iar  ajungând  la  Iuda,  n-a  spus  „spurcatul",  „vrăjmaşul  lui  Dumnezeu", 
ci  l-a  numit  simplu  „Iscarioteanul",  după  patria  sa.  Că  era  şi  alt  luda,  care 
se  numea  şi  Levi  şi  Tadeu.  Deci  erau  doi  cu  numele  Iacov:  unul  al  lui 
Zevedeu  şi  altul  al  lui  Alfeu.  Şi  doi  Iuda:  unul  Tadeul  şi  altul  Vânzătorul. 
Şi  trei  Simon:  Petru,  Cananeul  (Zilotul2)  şi  Vânzătorul,  căci  Iuda  Isca¬ 
rioteanul  se  numea  şi  Simon. 

10, 5-7:  Pe  aceşti  doisprezece  i-a  trimis  Iisus,  poruncindu-Ie  lor  şi  zicând: 
în  calea  păgânilor  să  nu  mergeţi,  şi  în  vreo  cetate  de  samarineni  să  nu  intraţi; 


1  In  ediţia  de  la  1805,  titlul  capitolului  este:  „Pentru  chemarea  Apostolilor  şi  pentru 
trimiterea  lor  la  propovăduire.  Pentru  învăţătura  ce  i-a  învăţat  Hristos  pe  Apostoli  când  i-a 
trimis  şi  pentru  proorocia  de  cele  ce  erau  să  li  se  întâmple  lor.  Pentru  alte  învăţături". 

1  Pentru  zilele  de  prăznuire  ale  Sfinţilor  doisprezece  Apostoli,  vezi  Anexa  editorială  (1). 


226 


Capitolul  10 


SFÂNTUL  TEOHLACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIEI 


(6)  ci  mai  degrabă  mergeţi  către  oile  cele  pierdute  ale  casei  lui  Israil.  (7)  Şi 
mergând,  propovăduiţi,  zicând:  S-a  apropiat  împărăţia  Cerurilor. 

(10, 5)  4  Regi  17,  24  (10,  6)  Isaia  53, 6  /  Ieremia  50, 6  /  lezechiil  34, 5, 16  / 
Matei  15, 24;  18, 11  /  Faptele  Apostolilor  3,  26;  13,  26  (10,  7)  Matei  4, 17  /  Luca  9,  2 

Cine  sunt  aceşti  „doisprezece"  pe  care  „i-a  trimis"?  Pescari,  oameni 
simpli,  vameşi.  Insă  mai  întâi  la  iudei  îi  trimite  pe  dânşii,  ca  să  nu  poată  zice 
ei:  „[Apostolii]  au  fost  trimişi  către  păgâni  şi  de  aceea  noi,  iudeii,  n-am 
crezut".  Deci,  fără  de  pricină  de  răspuns  îi  face  pe  iudei3. 

Şi  îi  pune  pe  samarineni  dimpreună  cu  păgânii,  fiindcă  erau  babilo¬ 
nieni  sălăşluiţi  în  Iudeea,  care  nu  i-au  primit  pe  Prooroci,  ci  numai  cele 
cinci  cărţi  ale  lui  Moise  (Pentateuhul). 

Iar  prin  „împărăţie  a  Cerurilor",  să  înţelegi  a  fi  şi  desfătarea  ceea  ce 
va  să  fie. 

Şi  îi  întrarmează  pe  ei  cu  minunile,  zicând: 

10, 8:  Tămăduiţi  pe  cei  neputincioşi4,  înviaţi  pe  cei  morţi,  curăţiţi  pe 
cei  leproşi,  pe  demoni  scoateţi-i;  în  dar  aţi  luat,  în  dar  să  daţi. 

(10,  8)  Luca  10, 9 

Două  lucruri  arată  aici  Domnul,  zicând  că  nimic  nu  este  mai  potrivit 
dascălului  decât  smerenia  şi  necâştigarea.  Spunând  „în  dar  aţi  luat",  îi 
învaţă  să  nu  cugete  înalt  [cu  mândrie],  ca  unii  care  au  aceste  bunătăţi  şi  le 
dau  şi  altora,  pentru  că  în  dar  şi  prin  dăruire  le  aveau  pe  acestea  [Apostolii]. 
Şi  împreună  cu  a  cugeta  smerit  îi  învaţă  să  fie  şi  neiubitori  de  bani,  căci  le 
spune  „în  dar  să  daţi"5. 

Şi  mai  de  săvârşit  [desăvârşit]  smulgând  rădăcina  tuturor  răutăţilor,  zice: 

10,  9-10:  Să  nu  aveţi6  nici  aur,  nici  arginţi,  nici  bani  în  cingătorile7 
voastre;  (10)  Nici  traistă  pe  drum8,  nici  două  haine,  nici  încălţăminte, 
nici  toiag;  că  vrednic  este  lucrătorul  de  hrana  sa. 

(10,  9)  Levitic  19, 13  /  Maieu  6, 8  /  Luca  9, 3;  10, 4;  22, 35 
(10, 10)  Numeri  18, 31  /  Sirah  7, 32-33  /  Luca  10, 7  / 1  Corinteni  9, 14  / 1  Timotei  5, 18 

3  Adică,  dintru  aceasta  se  osândesc  iudeii. 

1  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „Tămăduiţi  pe  cei  neputincioşi",  se  găseşte  „Pe  cei 
bolnavi  vindecaţi". 

5  Iar  Sfântul  Maxim  ne  spune:  „Cel  ce  ascunde  darul  în  pământ  bârfeşte  pe  Stăpân  că 
e  aspru  şi-şi  cruţă  trupul,  ocolind  virtutea  Iar  cel  ce  vinde  duşmanilor  adevărul,  pe  urmă, 
neputând  suporta  ruşinea,  ca  unul  ce  e  chinuit  de  slava  deşartă,  se  spânzură"  ( Filocalia 
românească,  voi.  2,  întâia  sută  a  capetelor  despre  cunoştinţă,  cap  29,  Bucureşti,  1999,  p.  134). 

6  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „să  nu  aveţi",  se  găseşte  „nu  câştigaţi". 

7  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „cingători",  se  găseşte  „brâie",  cu  următoarea  notă: 
[1805]  Era  obiceiul  atunci  la  cei  care  călătoreau  să  poarte  la  brâie  [cingători]  pungi,  întru 
care  puneau  bani  (după  Zigaben). 

8  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „pe  drum",  se  găseşte  „în  cale". 


tâlcuirea  sfintei  evanghelii  de  la  matei 


Capitolul  10 


227 


Spre  toate  nevoinţele  îi  iscuseşte  pe  dânşii,  iar  pentru  ca  să  nu  aibă 
nimic  de  prisos  şi  să  fie  cu  totul  lipsiţi  de  grijă,  nu-i  sloboade  să  aibă  „nici 
toiag".  Căci  aceasta  este  adevărata  neagoniseală,  care  face  să  fie  crezut  cel 
care  învaţă  pentru  necâştigare. 

Apoi,  pentru  ca  să  nu  zică  ei:  „De  unde  ne  vom  hrăni?",  le  spune: 
„Vrednic  este  lucrătorul  de  hrana  sa",  adică  „de  cei  pe  care-i  învăţaţi  veţi 
fi  hrăniţi,  fiindu-vă  datori  cu  aceasta,  ca  unor  lucrători".  Şi  vorbeşte  despre 
„hrană",  iar  nu  despre  desfătare,  că  nu  se  cuvine  a  se  desfăta  învăţătorii. 

10, 11:  în  orice  cetate  sau  sat  veţi  intra,  cercetaţi  cine  este  în  el  vrednic 
şi  acolo  rămâneţi'*,  până  ce  veţi  ieşi. 

(10, 11)  înţelepciune  6. 16  /  Marcu  6, 30  /  Luca  9, 4 

Le  porunceşte  să  nu  meargă  la  oricine,  ca  nu  cumva  amestecându-se 
cu  cei  nevrednici,  să  fie  clevetiţi.  Şi  cu  adevărat  vor  fi  şi  hrăniţi,  dacă  vor 
merge  numai  Ia  cei  vrednici. 

Şi  le  porunceşte  să  găzduiască  într-un  loc  şi  nu  să  umble  din  casă  în 
casă,  ca  să  nu  fie  prihăniţi  ca  nişte  lacomi  cu  pântecele  şi  să  se  socotească 
[creadă]  că  ocărăsc  [dispreţuiesc]  pe  cei  care  i-au  primit  mai  întâi. 

10, 12-13:  Şi  intrând  în  casă,  uraţi-i,  zicând:  Pace  casei  acesteia.  (13) 
Şi  dacă  este  casa  aceea  vrednică,  vină  pacea  voastră  peste  ea.  Iar  de  nu 
este  vrednică,  pacea  voastră  întoarcă-se  Ia  voi. 

(10, 32)  Luca  10, 5  (10, 13)  Luci  10, 6 

Prin  „urare"  şi  „pace"  să  înţelegi  blagoslovenia  [binecuvântarea]  care 
rămâne  numai  la  cei  vrednici.  Să  înţelegi,  dar,  de  aici,  că  mai  vârtos  lucrurile 
[faptele]  noastre  ne  blagoslovesc  pe  noi  [ne  aduc  binecuvântarea]. 

10, 14-15:  Cine  nu  vă  va  primi  pe  voi,  nici  nu  va  asculta  cuvintele 
voastre,  ieşind  din  casa  sau  din  cetatea  aceea,  scuturaţi  praful  de  pe 
picioarele  voastre.  (15)  Adevărat  grăiesc  vouă,  mai  uşor  va  fi  pământului 
Sodomei  şi  Gomorei  în  ziua  judecăţii,  decât  cetăţii  aceleia. 

(10, 14)  Neemia  5, 13  /  Marcu  6, 11  /  Luca  9,  5;  10, 11  / 
Faptele  Apostolilor  13,  51;  18,  6  (10,  25)  Matei  11,  24  /  Marcu  6, 11  /  Luca  10, 12 

Voieşte  [Domnul]  ca  să  „scuture  praful",  pentru  a  arăta  ca  nimic  n-au 
luat  de  acolo,  din  pricina  nesupunerii  celor  ce  nu  i-au  primit,  sau  ca  să  fie 
mărturie  a  îndelungatei  lor  călătorii,  care  cu  nimic  nu  le-a  folosit  acelora. 

Deci,  va  fi  „mai  uşor"  Sodomei  decât  celor  nesupuşi,  căci  de  vreme  ce 
sodomiţii  au  fost  munciţi  [căzniţi]  aici,  acolo  mai  puţin  se  vor  munci  [căzni] . 


9  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „acolo  rămâneţi",  se  găseşte  „acolo  să  petreceţi". 


228 


Capitolul  10 


SFÂNTULTEOFILACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIEI 


10, 16a:  Iată  Eu  vă  trimit  pe  voi  ca  pe  nişte  oi  în  mijlocul  lupilor 

(10, 16‘)  LucalO,  3 

I-a  întrarmat  pe  ei  cu  minunile  şi  i-a  făcut  să  aibă  nădejde  pentru  hrană, 
uşile  celor  vrednici  deschizându-le.  Acum,  le  spune  şi  greutăţile  care  îi 
vor  întâmpina,  arătând  înainte-cunoştinţa  [înainte-vederea]  Sa  însă  îi 
mângâie  pe  ei  prin  aceasta  ce  grăieşte:  „Eu",  adică  „Eu  [vă  trimit].  Cel 
Puternic,  deci  îndrăzniţi,  că  nebiruiţi  veţi  fi!".  Şi  [în  acest  chip]  îi  găteşte 
pe  ei  pentru  pătimire.  „Căci  după  cum  este  cu  neputinţă  ca  să  intre  «oaia 
în  mijlocul  lupilor»  şi  să  nu  pătimească,  [tot]  aşa  şi  voi  între  iudei.  Şi 
chiar  de  veţi  pătimi,  să  nu  vă  mâniaţi,  căci  Eu  voiesc  să  fiţi  blânzi  ca  «oile» 
şi  aşa,  mai  vârtos  să  biruiţi". 

10, 16b:  Fiţi  dar  înţelepţi  ca  şerpii  şi  nevinovaţi  ca  porumbeii. 

(10,  J6b)  Psalm  114,  6  /  Cântarea  Cântărilor  2, 14  /  Romani  16, 19/2  Corinteni  1, 12 

Voieşte  ca  ucenicii  să  fie  şi  „înţelepţi",  ca  nu  cumva,  auzind  că-i 
numeşte  „oi",  să  socoteşti  că  se  cuvine  să  fie  creştinul  prostan  [prostănac] 
şi  nesimţitor.  Ne  spune,  deci,  ca  se  cuvine  să  fim  înţelepţi,  ca  să  ştim  cum 
să  petrecem  în  mijlocul  multor  vrăjmaşi.  Şi,  după  cum  „şarpele"  îşi  lasă 
trupul  să-i  fie  rănit,  dar  îşi  păzeşte  capul,  aşa  şi  creştinul  poate  să  le  dea  pe 
toate  ale  sale  ucigătorilor  [ucigaşilor]  -  chiar  şi  trupul  său  -,  dar  să-şi 
păzească  îndeosebi  capul,  care  este  Hristos  şi  credinţa  cea  întru  Dânsul. 
Şi,  precum  şarpele  strâmtorându-se  şi  trecând  prin  gaura  cea  strâmtă,  se 
dezbracă  [năpârleşte]  de  pielea  cea  veche,  aşa  şi  noi,  pe  „calea  cea  strâmtă" 
călătorind,  ne  dezbrăcăm  de  omul  cel  vechi. 

Dar,  fiindcă  „şarpele"  este  şi  vătămător,  porunceşte  să  fim  „nevinovaţi", 
-  adică  fără  de  răutate  şi  fără  de  vicleşug  -  şi  nevătămători  precum 
„porumbeii".  Că  aceştia,  chiar  atunci  când  li  se  iau  puii  şi  sunt  goniţi,  se 
întorc  la  stăpânii  lor. 

Deci,  fii  „înţelept  ca  şarpele",  ca  să  nu  fii  de  râs  în  viaţa  aceasta,  ci 
toate  ale  tale  fără  de  prihană  să  le  iconomiseşti 10,  iar  cât  priveşte  vătămarea 
altora,  fii  ca  „porumbelul",  adică  fără  de  răutate, 

10, 17-18:  Feriţi-vă  de  oameni,  căci  vă  vor  da  pe  mâna  sinedriştilor  şi 
în  sinagogile  lor  vă  vor  bate  cu  biciul.  (18)  La  dregători  şi  la  regi  veţi  fi 
duşi  pentru  Mine,  spre  mărturie  lor  şi  păgânilor11. 

(10, 1?)  Marcu  13, 9  /  Faptele  Apostolilor  5,  40  (10, 18)  Luca  23, 12 

Vezi,  aceasta  înseamnă  să  fii  înţelept,  să  iei  aminte  şi  să  nu  dai  prilej 
celor  ce  vor  să  te  necăjească,  ci  cu  înţelepciune  să  le  orânduim  ale  noastre. 

10  Adică,  în  chip  curat  să  le  orânduieşti. 

11  In  ediţia  de  la  1805,  versetele  î  7-1 S  sunt;  „Şi  vă  luaţi  aminte  de  oameni,  că  vă  vor 
da  pe  voi  în  soboară  şi  întru  adunările  lor  vă  vor  bate  pe  voi.  încă  şi  înaintea  domnilor 
şi  împăraţilor  veţi  fi  duşi  pentru  Mine,  întru  mărturie  lor  şi  limbilor". 


TÂLCUIREA  SFINTEI  EVANGHELII  DE  LA  MATEI 


Capitolul  10 


229 


De  voieşte  bani  cel  care  te  prigoneşte,  dă-i.  De  voieşte  cinste,  dă-i  cinste,  ca 
să  nu  aibă  pricină  [de  răutate].  Iar  dacă  îţi  ia  credinţa,  păzeşte-ţi.capul  tău! 

Şi-i  trimite  pe  ucenici  nu  numai  către  iudei,  ci  şi  către  neamuri,  zicând 
„întru  mărturie  lor  şi  limbilor",  adică  întru  mustrarea  lor  că  nu  cred. 

10, 19-20:  Iar  când  vă  vor  da  pe  voi  în  mâna  lor,  nu  vă  îngrijiţi12  cum  sau 
ce  veţi  vorbi,  căci  se  va  da  vouă  în  ceasul  acela  ce  să  vorbiţi;  (20)  fiindcă  nu 
voi  sunteţi  care  vorbiţi,  d  Duhul  Tatălui  vostru  este  care  grăieşte  întru  voi. 

(10, 19)  Ieşire  4, 12  /  Ieremia  1, 7  /  Marcu  13, 11  /  Luca  12, 11;  21, 15  /  loan  16, 13 
(10, 20)  Facere  41, 16  /  2  Regi  23, 2  /  Marcu  13, 11  /  Luca  12, 12  / 1  Corinteni  15, 20 

Şi  ca  să  nu  zică:  „Oare  cum  vom  putea  supune  pe  înţelepţi,  fiind  noi 
neînvăţaţi?",  le  porunceşte  să  îndrăznească  şi  să  nu  grijească  [de  aceasta]. 
Căci  atunci  când  voim  să  vorbim  între  credincioşi,  se  cuvine  mai  dinainte 
să  ne  gândim  şi  să  fim  gata  către  răspuns,  precum  [Apostolul]  Petru 
sfătuieşte  (1  Petru  3,  15).  Dar  între  păgâni  şi  în  faţa  împăraţilor  care  se 
turbează  [adică,  pornesc  cu  furie  împotriva  noastră],  ne  făgăduieşte  puterea 
şi  ajutorul  Lui,  ca  să  nu  ne  temem.  Căci  a  mărturisi  este  lucrul  nostru 
[fapta  noastră],  iar  [a  mărturisi]  cu  înţelepciune  este  lucrul  lui  Dumnezeu. 
Şi  ca  să  nu  socoteşti  că  este  firească  isteţimea  cea  dintru  răspunsuri,  zice: 
„Nu  voi  grăiţi,  ci  Duhul". 

1 0, 21:  Va  da  frate  pe  frate  la  moarte  şi  tată  pe  fiu  şi  se  vor  scula  copiii13 
împotriva  părinţilor  şi-i  vor  ucide.  fio,  23 )  Miheia  7, 6  /  Marcu  13, 12  /  Luca  21, 16 

Le  spune  lor  de  mai  înainte  cele  ce  se  vor  întâmpla,  ca  să  nu  se  turbure 
când  se  vor  face  [împlini].  Le  arată  încă  şi  puterea  propovăduirii,  cum  face 
a  nu  ţine  seama  nici  de  fire,  căci  întru  acest  fel  este  creştinătatea  Dar  arată  şi 
turbarea  acelora,  că  nu  Ie  va  fi  milă  nici  de  cei  prea  de  aproape  ai  lor. 

10, 22:  Şi  veţi  fi  urâţi  de  toţi  pentru  numele  Meu;  iar  cel  ce  va  răbda  până 
în  Sfârşit,  acela  Se  Va  mântui.  (10, 22)  Daniil  12, 12  /  Zaharia  12, 3  /  Luca  21, 17 

Le  zice  că  vor  fi  „urâţi  de  toţi",  adică  de  mulţi,  pentru  că  nu-i  urau 
toţi,  ci  erau  şi  unii  care  primeau  credinţa. 

Iar  „cel  care  va  răbda  până  în  sfârşit",  şi  nu  numai  Ia  început,  acela  se 
va  împărtăşi  de  viaţa  cea  veşnică14. 

12  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „îngrijiţi",  se  găseşte  „grijiţi". 

13  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „fiu/ copii",  se  găseşte  „fecior/feciori". 

14  De  la  Cuviosul  Petru  Damaschinul  învăţăm:  „Sfântul  loan  Hrisostom  zice  despre 
Apostoli  că  de  aceea  le-a  spus  Domnul  de  necazurile  cele  multe  şi  a  adăugat  «cel  ce  va 
răbda  până  în  sfârşit  acela  se  va  mântui»,  ca  niciodată  să  nu  rămână  fără  grijă,  ci  să  se 
nevoiască  din  temere.  Căd  nu  va  folosi  cineva  nimic  de  la  celelalte  virtuţi,  măcar  de  ar  fi 
cu  petrecerea  în  Cer,  dacă  e  stăpânit  de  mândrie,  prin  care  diavolul  şi  Adam  şi  alţi  mulţi 


230 


Capitolul  10 


SFÂNTUL  TCOFILACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIEI 


10, 23:  Când  vă  urmăresc  pe  voi  în  cetatea  aceasta15,  fugiţi  în  cealaltă; 
adevărat  grăiesc  vouă:  nu  veţi  sfârşi  cetăţile  lui  Israil,  până  ce  va  veni 
Fiul  Omului 16.  (10,  23)  Matei  2, 13  /  Faptele  Apostolilor  14,  6 

Cele  mfricoşătoare  care  s-au  spus  mai  sus,  adică  „vă  vor  da"  (10, 19)  şi 
„veţi  fi  urâţi"  (IO,  22),  sunt  spuse  despre  cele  ce  aveau  să  se  întâmple  după 
înălţare;  iar  ceea  ce  se  zice  acum,  despre  cele  dinainte  de  Cruce.  „Că  fiind  goniţi 
[întru  prigoane],  nu  veţi  sfârşi  cetăţile  lui  Israil  şi  îndată  voi  veni  la  voi". 

Insă  le  porunceşte  să  fugă  când  vor  fi  prigoniţi,  că  a  ne  arunca  singuri 
în  primejdie,  făcându-ne  pricină  de  osândire  pentru  ucigaşi  şi  păgubindu-i 
pe  cei  care  s-ar  folosi  prin  propovăduire,  diavolesc  lucru  este. 

De  aceea,  când  zice  „până  ce  va  veni  Fiul  Omului",  să  nu  înţelegi  că 
spune  despre  a  doua  Venire,  ci  despre  împreună-petrecerea  şi  mângâierea 
dinainte  de  Cruce,  Căci  după  ce  au  fost  trimişi  şi  au  propovăduit,  iarăşi 
s-au  întors  către  [la]  Hristos  şi  erau  împreună  cu  El. 

10,  24-25":  Nu  este  ucenic  mai  presus  de  învăţătorul  său,  nici  slugă 
mai  presus  de  stăpânul  său  (25)  Destul  este  ucenicului  să  fie  ca  învăţătorul 
şi  slugii  ca  stăpânul.  (10, 24)  Luca  6,  40  /  loan  13, 16;  15,  20 

Aici  ne  învaţă  să  suferim  ocările,  ca  şi  cum  ar  fi  zis:  „Daca  Eu,  învăţăto¬ 
rul  şi  Stăpânul  am  suferit,  cu  mult  mai  vârtos  voi,  ucenicii  şi  slugile  [Mele]". 

Dar,  poate  vei  întreba  de  ce  spune  că  „nu  este  ucenic  mai  presus  de 
învăţător",  când  vedem  mulţi  ucenici  mai  presus  de  dascăli.  Aşadar  înva- 


au  căzut.  De  aceea,  niciodată  nu  trebuie  să  părăsească  temerea,  până  ce  nu  ajunge  Ia 
limanul  dragostei  desăvârşite  şi  iese  afară  din  lume  şi  din  trup"  (Filocalia  românească, 
voi  5,  Cuvântul  XXIV:  Despre  simţirea  inimii,  ed.  Humanitas,  Bucureşti,  2001,  p.  242). 

15  în  ediţia  de  ia  1S05,  in  Ioc  de  „Când  vă  urmăresc  pe  voi  în  cetatea  aceasta",  se 
găseşte  „Iar  când  vă  vor  goni  pe  voi  întru  cetatea  aceasta". 

16  Răspunzând  la  o  întrebare.  Sfântul  Maxim  zice:  „Cetăţile  au  rostul  să  păzească  şi  să 
asigure  lucrurile  de  preţ.  Deci,  în  înţeles  alegoric,  cetatea  este  nevoinţa  constă  tătoare  din 
diferite  virtuţi,  ca,  de  pildă,  mfrânarea  de  la  vin,  reţinerea  de  la  mâncări,  care  sunt  spre 
pază  şi  siguranţă.  Deci,  când  ne  izgonesc  dracii  din  una  din  acestea,  strecurând  în  noi 
înfumurarea  şi  slava  deşartă,  pentru  o  astfel  de  nevoinţă,  e  bine  să  dăm  înapoi  dintr-o 
asemenea  silinţă  ce  ni  se  pare  osârduitoare,  ca  să  nu  cădem  în  mândrie  şi  să  fugim  la  altă 
virtute,  slobodă  de  slava  deşartă,  până  va  veni  la  noi  puterea  nepătimirii.  Sau,  în  alt  înţeles, 
cetăţi  numeşte  sufletele  omeneşti.  Căci,  la  acestea  fiind  trimişi  Apostolii  de  Mântuitorul, 
când  sunt  alungaţi  de  la  cele  nevrednice,  trec  la  sufletele  altora,  care  s-au  făcut  în  stare  să 
primească  învăţătura  lor.  Şi  aceste  cetăţi  ale  lui  Israil  nu  le  voi  isprăvi  de  cercetat,  fie  că  în 
unele  sunt  primiţi,  fie  că  de  altele  sunt  alungaţi,  până  nu  va  sosi  Fiul  Omului,  împlinind 
toate  la  Venirea  Lui  cea  întru  slava"  ( Filocalia  românească,  voi.  2,  întrebarea  54,  ed.  Humanitas, 
bucureşti,  1999,  p.  230). 


TÂLCUIREA  SFINTEI  EVANGHELII  DE  LA  MATEI 


Capitolul  10 


231 


ţă-te,  că  până  când  vor  fi  ucenici,  vor  fi  mai  prejos  decât  dascălii.  Iar  dacă 
se  vor  face  mai  presus,  de  aici  [din  acea  vreme]  nu  mai  sunt  ucenici.  Precum 
şi  „sluga",  până  când  este  slugă  nu  este  „mai  presus  de  stăpânul  său". 

10,  25h-26:  Dacă  pe  stăpânul  casei  l-au  numit  Beelzebul,  cu  cât  mai 
mult  pe  casnicii  lui?  (26)  Deci  nu  vă  temeţi  de  ei,  căci  nimic  nu  este  acoperit, 
care  să  nu  iasă  la  iveală  şi  nimic  ascuns,  care  să  nu  ajungă  cunoscut. 

(10, 2 5*;  4  Regi  1, 2  /  Matei  9, 34  /  Marcu  3, 23-24  /  Luca  11, 15  /  Ioan  8, 48 
(1 0, 26)  Ieiemia  1, 8  /  Marcu  4, 22  /  Luca  8, 17;  12, 2 

„Mângâiaţi-vă  de  la  ale  Mele,  căci  dacă  pe  Mine  m-au  numit  domn  al 
dracilor,  ce  e  de  mirare  dacă  şi  pe  voi,  casnicii  mei,  vă  vor  cleveti?"  Căci 
„casnici"  îi  numeşte  pe  ei,  iar  nu  „slugi",  arătând  apropierea  cea  către  dânşii. 

„Dar  îndrăzniţi,  căci  adevărul  nu  se  va  ascunde  şi  vremea  va  descoperi 
şi  fapta  cea  bună  a  voastră  şi  răutatea  celor  care  clevetesc.  Că  nu  este  lucru 
ascuns,  care  nu  se  va  cunoaşte.  Şi  măcar  că  vă  clevetesc  ei,  însă  mai  pe 
urmă  vă  vor  cunoaşte  pe  voi". 

10,  27:  Ceea  ce  vă  grăiesc  la  întuneric,  spuneţi  la  lumină  şi  ceea  ce 
auziţi  la  ureche,  propovăduiţi  de  pe  case17.  no,  27j  iov  12, 22/  Luca  12, 3 

„Cele  ce  vi  le-am  spus  numai  vouă  şi  [numai]  într-un  loc"  -  căci  aceasta 
înseamnă  „la  ureche"  şi  „la  întuneric"  -  „cu  îndrăzneală  să  învăţaţi  şi  cu 
mare  glas,  ca  toţi  să  vă  audă  pe  voi"18.  Dar,  fiindcă  grăirii  celei  cu  îndrăz¬ 
neală  îi  urmează  şi  primejdii,  adaugă: 


17  în  ediţia  de  la  1S0S,  în  loc  de  „propovăduiţi  de  pe  case",  se  găseşte  „propovăduiţi 
deasupra  caselor". 

18  La  evrei,  acoperişul  casei  era  adeseori  o  terasă,  care  avea  multe  întrebuinţări.  Atât 
la  iudei  cât  şi  în  tot  Orientul  mijlociu,  casele  aveau  acoperişul  plan  şi,  cum  piouă  foarte 
rar  şi  au  lipsă  de  apă,  pe  aceste  acoperişuri  strângeau  apa  de  ploaie,  pe  care  o  scurgeau  în 
nişte  rezervoare,  unde  o  păstrau  pentru  nevoile  casei.  De  asemenea,  vara,  fiind  prea  cald, 
petreceau  timpul  mai  mult  pe  acoperişul,  sau  terasa  caselor,  unde  chiar  dormeau  noaptea. 
De  pe  acoperişul  caselor,  de  pe  aceste  terase,  obişnuiau  ei  a  se  şi  ruga  (cum  a  făcut  şi 
Sfântul  Apostol  Petru  -  Faptele  Apostolilor  10, 9).  Tot  de  pe  acoperiş  obişnuiau  evreii  a-şi 
comunica  unul  altuia  cele  mai  importante  ştiri  zilnice  de  interes  obştesc.  Din  această 
pricină  şi  Mântuitorul  îi  învaţă  pe  ucenicii  Săi  ca  ceea  ce  au  auzit  de  la  El,  în  taină,  adică 
„la  ureche",  să  vestească  „de  pe  case",  adică  de  pe  aceste  terase.  Tot  despre  acest  acoperiş 
(terasă)  este  vorba  şi  Ia  vindecarea  slăbănogului  (Matei  9, 2;  Marcu  2, 4;  Luca  5, 19),  când, 
din  cauza  mulţimii,  e!  a  fost  urcat  pe  acoperişul  casei  de  cei  patru  prieteni  ai  lui.  Apoi 
aceştia  au  desfăcut  acoperişul  casei  şi  au  coborât  patul  înaintea  lui  Iisus,  pentru  a-1  tămădui 
pe  slăbănog.  Tot  de  pe  aceste  terase-acoperiş  vedeau  cei  din  margine  venind  mesagerul 
cu  veşti  bune  sau  rele.  De  pe  terase  se  transmiteau  aceste  veşti  tuturor.  Când  veştile  erau 
îngrijorătoare,  ei  se  pregăteau  pentru  fugă.  Din  această  pricină,  având  în  vedere  cele  ce 


232 


Capitolul  10 


SFÂNTUL  TEOFILACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIEI 


10,  28:  Nu  vă  temeţi  de  cei  ce  ucid  trupul,  iar  sufletul  nu  pot  să-l 
ucidă;  temeţi-vă  mai  curând19  de  Acela  care  poate  şi  sufletul  şi  trupul  să 
le  piardă  în  gheena.  (20, 28)  Isaia  8, 12-13;  51, 12  /  Luca  12, 4 

îi  învaţă  aici  nici  de  moarte  să  nu  bage  seamă  [să  nu  se  teamă],  căci 
mai  înfricoşătoare  este  munca  [cazna]  cea  din  gheena  [Şi  aceasta,  întrucât] 
„cei  care  vă  omoară,  numai  trupului  fac  [îi  aduc]  stricăciune,  iar  sufletului, 
poate  şi  bine  îi  fac-  Pentru  că  Dumnezeu,  aruncând  în  gheena,  pe  amândouă 
-  adică  şi  sufletul  şi  trupul  -  le  munceşte  [căzneşte]''20. 

Iar  zicând  „în  gheena",  însemnează  [arată]  neîncetarea  muncii  [caznelor 
iadului]21. 

10, 29-31:  Au  nu  se  vând  două  vrăbii  pe  un  ban?  Şi  nici  una  din  ele 
nu  va  cădea  la  pământ  fără  ştirea  Tatălui  vostru.  (30)  La  voi  însă  şi  perii 
capului,  toţi  sunt  număraţi.  (31)  Aşadar,  nu  vă  temeţi;  voi  sunteţi  cu 
mult  mai  de  preţ22  decât  păsările.  (10, 29)  Luca  12, 6 

(10, 30)  1  Regi  14, 45  /  Luca  12, 7;  21, 18  /  Faptele  Apostolilor  27,  34  (10,  3V  Luca  12,  7 

Ca  să  nu  se  turbure,  ca  şi  cum  ar  fi  [crezând  că  vor  fi]  părăsiţi,  le 
spune:  „Dacă  nici  o  pasăre  nu  este  prinsă  fără  ştiinţa  Mea,  cum  vă  voi 
părăsi  pe  voi,  pe  care  vă  iubesc!" 

Iar  spunând  că  „perii  capului"  nostru  de  El  „sunt  număraţi",  arată 
deplina  cunoştinţă  şi  pronie  [a  lui  Dumnezeu]. 


aveau  să  se  petreacă  la  dărâmarea  Ierusalimului,  Mântuitorul  spune:  „Cel  ce  va  fi  pe 
casă  să  nu  se  coboare,  ca  să-şi  ia  lucrurile  din  casă"  (Matei  24, 17)  -  Dicţionarul  Noului 
Testament,  ed.  cit.,  p.  16. 

în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „mai  curând",  se  găseşte  „mai  vârtos". 

20  Aici  Sfântul  Maxim  tâlcuieştc:  „Temerea  fiind  îndoită,  una  este  curată  şi  alta 
necurată.  Astfel  temerea  ce  se  naşte  din  aşteptarea  pedepsei  pentru  greşeli,  având  drept 
pricină  a  naşterii  sale  păcatul,  întrucât  nu  e  curată,  nu  va  rămâne  pentru  totdeauna,  ci  va 
dispărea  împreună  cu  păcatul,  prin  pocăinţă.  Dar  temerea  curată,  care  stăruie  întruna, 
chiar  fără  amintirea  păcatelor,  nu  va  înceta  niciodată,  fiindcă  este  fiinţială.  Ea  ţine  oarecum 
de  raportul  lui  Dumnezeu  cu  făptura,  ca  Unul  ce-şi  face  vădită  tuturor  mărirea  Sa  naturală, 
care  e  mai  presus  de  toată  împărăţia  şi  puterea.  Cel  ce  nu  se  teme,  aşadar,  de  Dumnezeu 
ca  Judecător,  dar  îl  venerează  pentru  slava  covârşitoare  a  puterii  Sale  nemărginite,  cu 
drept  cuvânt  nu  are  nici  o  lipsă,  fiind  desăvârşit  în  iubire,  ca  unul  ce  iubeşte  pe  Dumnezeu 
cu  sfiala  şi  cu  evlavia  care  se  cuvine.  Acesta  este  cel  ce  a  dobândit  temerea  care  rămâne 
în  veacul  veacului  şi  nu  va  avea  nici  o  lipsă,  niciodată"  ( Filocalia  românească,  voi.  3, 
Răspjmsul  al  X-lea  către  Talasie,  ed.  Humanitas,  Bucureşti,  1999,  p.  59). 

11  [1805]  Căci  „gheena"  vine  dintr-un  cuvânt  grecesc  care  înseamnă  „pururea  a  se 
naşte". 

22  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „mult  mai  de  preţ",  se  găseşte  „mult  mai  buni". 


TÂLCUIREA  SFINTEI  EVANGHELII  DE  LA  MATEI 


Capitolul  10 


233 


Dar,  să  nu  socoteşti  că  prin  lucrarea  lui  Dumnezeu  se  vânează  păsările, 
ci  doar  că  nici  vânarea  lor  nu  este  neştiută  de  El. 

10,  32 -33:  Oricine  va  mărturisi  pentru  Mine23  înaintea  oamenilor, 
mărturisi'Voi  şi  Eu  pentru  el24  înaintea  Tatălui  Meu,  Care  este  în  Ceruri. 
(33)  Iar  de  cei  ce  se  va  lepăda  de  Mine  înaintea  oamenilor  şi  Eu  Mă  voi 
lepăda  de  el  înaintea  Tatălui  Meu,  Care  este  în  Ceruri. 

(10, 32)  Marcu  8, 38  /  Luca  9, 26;  12,  8  /  Romani  10, 9  /  2  Timotei  1, 8;  2, 12  / 

Apocaiipsa  3,  5  (10,  33)  Luca  12,  9 

îndeamnă  la  mucenicie,  pentru  că  nu  se  îndestulează  numai  cu  credinţa 
sufletului,  ci  voieşte  Domnul  şi  mărturisirea  gurii  noastre.  Şi  nu  a  zis;  „cel 
ce  Mă  va  mărturisi  pe  Mine",  ci  „întru  Mine",  adică  „întru  puterea  Mea", 
căci  [cu  adevărat],  cel  care  mărturiseşte,  mărturiseşte  fiind  ajutat  de  darul 
cel  de  Sus. 

Iar  celui  care  se  leapădă  nu  i-a  zis  „întru  Mine",  ci  „de  Mine",  arătând 
că  acesta  se  leapădă  neavând  ajutorul  cel  de  Sus. 

Deci,  tot  cel  care  mărturiseşte  că  Hristos  este  Dumnezeu,  îl  va  afla  pe 
Hristos  mărturisind  pentru  el  înaintea  Tatălui  cum  că  este  adevărată  slugă, 
iar  cei  ce  se  leapădă  vor  auzi  „Nu  vă  cunosc  pe  voi!"  (Matei  25, 12) 

10, 34-36:  Nu  socotiţi  că  am  venit  să  aduc  pace  pe  pământ;  n-am  venit  să 
aduc  pace,  ci  sabie.  (35)  Căci  am  venit  să  despart  pe  fiu  de  tatăl  său,  pe  fiică 
de  mama  sa,  pe  noră  de  soacra  sa.  (36)  Şi  duşmanii  omului  vor  fi  casnicii  lui. 

(1 0, 34)  Luca  12, 51  (10, 35)  Ieremia  9,  i  I  Miheia  7. 6  /  Luca  12, 53 
no,  36)  Miheia  7,  S-6  /  Siiah  6, 7 1  loan  13, 18 

Nu  pretutindeni  [întotdeauna]  este  bună  unirea,  ci  uneori  şi  despărţirea 
este  bună, 

Iar  „sabie"  este  cuvântul  credinţei,  care  ne  taie  pe  noi  de  la  dragostea 
prietenilor  noştri  şi  a  rudeniilor,  dacă  aceştia  ne  împiedică  de  la  buna-cin- 
stire  de  Dumnezeu.  Că  nu  ne  îndeamnă  să  ne  despărţim  de  aceştia  fără 
pricină,  ci  numai  atunci  când  nu  se  unesc  cu  noi  [în  credinţă]  iar,  mai 
vârtos,  atunci  când  ne  împiedică  de  la  credinţă25. 

23  în  ediţia  de  la  1805,  se  găseşte  aici:  „Oricine  va  mărturisi  întru  Mine  înaintea 
oamenilor,  mărturisi-voi  şl  Eu  întru  el". 

M  [1805]  „Mărturisi-voi  şi  Eu  întru  el"  arată  că  omul  mărturiseşte  din  puterea  lui 
Hristos,  (iind  îndemnat  de  cunoştinţa  şi  lucrarea  lui  cea  bună  (după  Zigaben). 

^  Dumnezeiescul  loan  Scăraml  ne  învaţă  aici:  „N-am  venit,  zice  Domnul,  să  aduc 
pace  pe  pământ  şi  iubirea  părinţilor  faţă  de  fii  şi  a  fraţilor  faţă  de  fraţii  care  se  hotărăsc  să 
nu-Mi  slujească  Mie,  ci  luptă  şi  sabie;  adică  să  despart  pe  iubitorii  de  Dumnezeu  de 
iubitorii  de  lume,  pe  iubitorii  de  cele  materiale  de  iubitorii  de  cele  nemateriale,  pe  iubitorii 
de  slavă  de  cei  smeriţi  la  cuget.  Căci  Domnul  se  bucură  de  împerecherea  şi  de  dezbinarea 


234 


Capitolul  10 


SFÂNTUL  TEOFILACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIEI 


10,  37:  Cel  ce  iubeşte  pe  tată  ori  pe  mamă  mai  mult  decât  pe  Mine 
nu  este  vrednic  de  Mine;  cel  ce  iubeşte  pe  fiu  ori  pe  fiică26  mai  mult 
decât  pe  Mine  nu  este  vrednic  de  Mine. 

no,  37)  Deuteronom  13, 6;  33, 9  /  Zaharia  13, 3  /  Matei  19, 29 1  Luca  14, 26 
Vezi  că  atunci  se  cuvine  să-i  urâm  pe  născătorii  [părinţii]  noştri  şi  pe 
feciori,  când  vor  voi  să-i  iubim  mai  mult  decât  pe  Hristos.  Şi  ce  zic  eu  „tată" 
şi  „mamă"  şi  „feciori",  ci  porunca  cea  preaînaltă  şi  mare  o  ascultă  tu: 

10, 38:  Şi  cel  ce  nu-şi  ia  Crucea  şi  nu-Mi  urmează  Mie  nu  este  vrednic 
de  Mine.  (10, 38)  Matei  16, 24/  Marcu  8,  34 1  Luca  9, 23;  14, 27 

„Cel  care  nu  se  va  lepăda  de  viaţa  aceasta  şi  nu  se  va  da  pe  sine  morţii 
celei  de  ocară"  -  că  aceasta  era  crucea  pentru  cei  din  vechime  -  „nu  este 
vrednic  de  Mine!" 

Dar,  fiindcă  mulţi  au  fost  răstigniţi  pentru  că  erau  furi  şi  tâlhari,  adaugă: 
„Să  vină  după  Mine,  adică  să  vieţuiască  după  legile  [poruncile]  Mele". 

10, 39:  Cine  ţine  la  sufletul  său  îl  va  pierde,  iar  cine-şi  pierde  sufletul 
lui  pentru  Mine,  ÎI  va  găsi27.  (10,  39)  Marcu  8, 35  /  Luca  9,  24;  17, 33  /  Ioan  12, 25 

Cel  care  se  grijeşte  de  viaţa  trupească  pare  că  „îşi  află  sufletul",  dar 
„îl  pierde",  pentru  că  îl  trimite  în  munca  [cazna]  cea  veşnică.  Iar  cela  care 
„îşi  pierde  sufletul  său"  şi  moare  -  nu  ca  un  tâlhar  sau  ca  un  sinucigaş,  ci 
pentru  Hristos  -,  acela  îşi  mântuieşte  sufletul28. 


ce  se  naşte  din  iubirea  faţă  de  El"  (Filocalia  românească,  voi.  9,  Cuvântul  11:  Despre  despălimire, 
cap  22,  ed.  1BMBOR,  Bucureşti,  1980,  p.  72). 

26  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „pe  fiu  ori  pe  fiică",  se  găseşte  „pe  fecior  ori  pe  fată". 

27  în  ediţia  de  la  1805,  aici  avem:  „Cela  ce  şi-a  aflat  sufletul  său  îl  va  pierde  pe  el.  Şi 
cel  ce  şi-a  pierdut  sufletul  său  pentru  Mine,  ÎI  va  afla  pe  el". 

35  Sfântul  Isaac  Şirul,  la  întrebarea  „Ce  înseamnă  să  se  lepede  cineva  de  sine?", 
răspunde  dintru  înţelepciunea  lucrării:  „Precum  cei  ce  s-a  pregătit  să  se  suie  pe  cruce  nu 
mai  ţine  în  cugetarea  sa  decât  gândul  morţii  Şi  porneşte  ca  un  om  ce  nu  se  gândeşte  să 
mai  aibă  vreo  părticică  din  viaţa  veacului  acesta,  aşa  e  şi  cel  ce  vrea  să  împlinească  ceea 
ce  s-a  spus.  Căci  crucea  este  voinţa  care  e  gata  să  primească  orice  necaz.  Şi  când  a  voit  să 
ne  înveţe  iarăşi  de  ce  trebuie  să  facem  aşa.  Domnul  a  zis:  «Cel  ce  voieşte  să  vieţuiască  în 
lumea  aceasta,  se  va  pierde  pe  sine  din  viaţa  adevărată;  iar  cel  ce  se  pierde  aici  pentru 
Mine,  se  va  afla  pe  sine  acolo»  (Mutei  16,24).  Acesta  e  cel  ce  păşeşte  pe  calea  crucii  şi-şi 
pune  paşii  săi  pe  ea.  Cel  ce  se  îngrijeşte  de  viaţa  aceasta,  s-a  pierdut  căzând  din  nădejdea 
prin  care  a  pornit,  spre  suferirea  necazurilor.  Pentru  că  grija  aceasta  nu-1  lasă  să  primească 
necazul  pentru  Dumnezeu,  ci-1  atrage  pe  încetul  din  stăruirea  în  el  şi-l  scoate  din  mijlocul 
luptei  pentru  viaţa  cea  fericită  şi  face  să  crească  în  el  gândul  acesta,  până  ce-1  biruieşte. 
«Dar  cel  ce-şi  pierde  sufletul  său  pentru  Mine,  în  cugetarea  sa,  din  dorul  de  Mine,  se 
păstrează  nevinovat  şi  nevătămat  pentru  viaţa  de  veci».  [...]  Şi  să  ştii  că  afli  viaţa  veşnică 


TÂLCUIREA  SFINTEI  EVANGHELII  DE  LA  MATEI 


Capitolul  10 


235 


10, 40-41:  Cine  vă  primeşte  pe  voi  pe  Mine  Mă  primeşte,  şi  cine  Mă 
primeşte  pe  Mine  primeşte  pe  Cel  Ce  M-a  trimis  pe  Mine.  (41)  Cine 
primeşte  prooroc  în  nume  de  prooroc  plată  de  prooroc29  va  lua:  şi  cine 
primeşte  pe  un  drept  în  nume  de  drept  răsplata  dreptului  va  lua. 

(10,40)  Matei  13,5/  Marcu  9, 37  /  Luca  9,  48;  10, 16  /  Ioan  12,  44;  13,  20  / 
3  Ioan  1, 8  (10, 41)  3  Regi  17, 9  /  Sirah  12, 2 

Ne  îndeamnă  pe  noi  ca  să-i  primim  pe  cei  trimişi  de  Hristos,  pentru 
că  acela  care  cinsteşte  pe  ucenicii  Lui,  pe  El  îl  cinsteşte  şi  prin  El,  pe  Tatăl. 
Deci  se  cuvine  a-i  primi  pe  drepţi  şi  pe  prooroci  „în  nume  de  drept"  şi 
„de  prooroc",  pentru  că  sunt  drepţi  şi  prooroci,  iar  nu  pentru  oarecarele 
ajutor  şi  folos  de  la  împăraţi. 

Şi  măcar  poate  de  va  avea  cineva  chip  de  prooroc,  dar  este  lipsit  de 
fapte,  tu  primeşte-1  ca  pe  un  prooroc,  iar  Dumnezeu  îţi  va  răsplăti  ţie,  ca  şi 
cum  ai  fi  primit  drept  cu  adevărat,  căci  aceasta  înseamnă  cea  ce  zice 
„răsplata  dreptului  va  lua"30. 

Sau  şi  întru  alt  chip  se  poate  înţelege  aceasta,  anume  că  drept  va  fi 
socotit  şi  cel  care-I  primeşte,  luând  răsplata  pe  care  o  primesc  drepţii. 

10, 42:  Şi  cel  ce  va  da  de  băut  unuia  din  aceştia  mici,  numai  un  pahar  cu 
apă  rece,  în  nume  de  ucenic,  adevărat  grăiesc  vouă:  nu  va  pierde  plata  sa. 

(10, 42)  Pilde  19, 17  /  Sirah  16, 15  /  Marcu  9, 41  /  Evrei  16, 10 

Ca  să  nu  spună  cineva  că  n-a  dat  din  pricina  sărăciei,  spune:  „Şi  numai 
un  pahar  cu  apă  rece  să-i  fi  dat,  pentru  că  este  acela  ucenic  al  Meu,  [chiar] 
şi  numai  pentru  aceasta  vei  lua  plată". 

„Pahar  cu  apă  rece"  se  cheamă  că  „dă"  şi  cel  care  îl  învaţă  pe  cel  care 
se  aprinde  de  focul  mâniei  şi  al  poftelor  şi  îl  face  pe  el  a  se  numi  „ucenic" 
al  lui  Hristos.  [Şi  cu  adevărat]  nici  acesta  „nu-şi  va  pierde  plata  sa". 


atunci  când  dispreţuieşti  viaţa  aceasta.  Şi  când  intri  în  luptă  pentru  pregătirea  aceasta, 
sunt  dispreţuite  în  ochii  tăi  toate  cele  socotite  dureroase  şi  pricinuitoare  de  necaz.  Căci, 
când  mintea  se  pregăteşte  astfel,  nu  mai  are  luptă,  nici  necaz  în  vremea  primejdiei  de 
moarte.  De  aceea,  trebuie  să  ştii  cu  dinadinsul  că  de  nu  va  urî  omul  viaţa  lui  în  lume  din 
dorinţa  vieţii  viitoare  şi  fericite,  nu  poate  răbda  nicidecum  necazurile  şi  durerile  de  tot 
felul,  care  vin  asupra  lui  tn  fiecare  ceas"  ( Fihcalia  românească,  voi.  10,  Cuvântul  LXXXV, 
ed.  IBMBOR,  Bucureşti,  1980,  pp.  427-428). 

M  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „plată  de  prooroc",  se  găseşte  „plata  proorocului". 

30  Cel  care  se  va  sârgui  din  tot  sufletul  să  pună  în  lucrare  această  învăţătură  va 
ajunge  să  poarte  acel  minunat  şi  puternic  gând  prin  care  mulţi  s-au  sfinţit:  „Toţi  se  vor 
mântui,  eu  singur  voi  pieri" , 


236 


Capitolul  11 

Trimişii  lui  loan  Botezătorul  şi  mărturia  lui  lisus  despre  loan. 
Cetăţile  nepocăite.  Lauda  Tatălui.  Chemarea  către  cei  împovăraţi 1 


11,1:  Sfârşind  lisus  de  dat  aceste  învăţături2  celor  doisprezece  ucenici 
ai  Săi,  a  trecut  de  acolo  ca  să  înveţe  şi  să  propovăduiască  mai  departe 
prin  cetăţile  lor. 

După  ce  i-a  trimis  pe  ucenici  [la  propovăduire],  încetează  [Dânsul]  de 
a  mai  face  minuni,  ci  numai  învaţă  întru  adunări.  Căci  dacă  ar  fi  fost  El  de 
faţă  şi  [El]  ar  fi  vindecat,  nimeni  n-ar  [mai]  fi  venit  la  ucenici.  Deci,  ca  să 
aibă  ei  loc  de  a  tămădui,  El  se  mută  [de  acolo]. 

11,  2-3:  Şi  auzind  loan,  în  închisoare,  despre  faptele  lui  Hristos,  şi 
trimiţând  pe  doi  dintre  ucenicii  săi,  au  zis  Lui:  (3)  Tu  eşti  Cel  Ce  vine, 
sau  să  aşteptăm  pe  altul? 

(11,2)  Matei  14, 3  /  Luca  7, 18  (11, 3)  Numeri  24, 17  f  Deutenmom  18, 5 1  Luca  7, 19  /  loan  6, 14 

loan  nu  întreabă  ca  şi  cum  nu  L-ar  fi  ştiut  [cunoscut]  pe  Hristos  -  căci 
cum  să  nu-L  ştie  pe  Acela  pentru  care  a  mărturisit:  „Iată  Mielul  lui 
Dumnezeu!"?  (loan  1,  29)  -  ci,  fiindcă  ucenicii  lui  pizmuiau  [slava]  lui 
lisus,  îi  trimite  ca  să  se  adeverească  şi  văzând  minunile,  să  creadă  că  Hristos 
este  mai  mare  decât  loan. 

De  aceea  se  şi  preface  loan  a  întreba:  „Tu  eşti  Cel  Ce  vine,  adică  Cel 
Care  este  aşteptat  în  Scripturi  să  vină  în  trup?" 

Iar  unii  zic  că  a  întrebat  aceasta,  cu  privire  la  pogorârea  la  iad,  adică: 
„Tu  eşti  Cel  Ce  vine  şi  în  iad,  sau  pe  altul  să  aşteptăm?"  Dar  hulitor  este  a 
spune  aşa,  căci  loan,  fiind  mai  mare  decât  Proorocii,  cum  să  nu  fi  ştiut  de 
răstignirea  lui  Hristos  şi  de  pogorârea  Sa  la  iad?  Şi  mai  vârtos.  L-a  numit 
„Miel"  (loan  1, 29),  căci  Domnul  avea  să  Se  junghie  pentru  noi.  Deci  loan 
ştia  ca  şi  în  iad  Se  va  pogorî  Domnul  cu  sufletul,  ca  şi  acolo  să  mântuiască 
pe  cei  ce  ar  fi  voit  să  creadă  -  de  s-ar  fi  întrupat  El  în  zilele  lor  precum 
zice  Grigorie  Teologul, 


1  !n  ediţia  de  la  1805,  titlul  capitolului  este:  „Pentru  cei  trimişi  de  Joan  la  lisus.  Pentru 
asemănarea  fariseilor  şi  a  cărturarilor  cu  copiii  ce  se  jucau  în  târg.  Pentru  ticăloşia  Horazinului 
şi  a  Betsaidei.  Pentru  aceasta  că  toate  sunt  date  Fiului  Omului  de  la  Tatăl.  Pentru  chemarea  celor 
osteniţi  ta  odihnă 

xtn  ediţia  de  )a  1 805,  în  loc  de  „Sfârşind  lisus  de  dat  aceste  învăţături",  se  găseşte 
„Şi  a  fost  când  a  săvârşit  lisus  poruncind". 


tâlcuirea  sfintei  evanghelii  de  la  matei 


Capitolul  11 


237 


Şi  nu  întreabă  ca  şi  cum  n-ar  fi  ştiut,  ci  voind  să-i  încredinţeze  pe 
ucenicii  săi  pentru  [despre]  Hristos,  prin  lucrarea  minunilor.  Căci  iată  ce 
răspunde  şi  Hristos  la  această  întrebare: 

11,  4-6:  Şi  Iisus,  răspunzând,  le-a  zis:  Mergeţi  şi  spuneţi  lui  Ioan 
cele  ce  auziţi  şi  vedeţi:  (5)  Orbii  îşi  capătă  vederea  şi  şchiopii  umblă, 
leproşii  se  curăţesc  şi  surzii  aud,  morţii  înviază3şi  săracilor  li  se  bineves- 
teşte.  (6)  Şi  fericit  este  acela  care  nu  se  va  sminti  întru  Mine. 

(11, 4)  Luca  7, 22  (11, 5)  Psalm  21, 29;  38, 12  /  Isaia  29, 18-19;  35, 5 1  Marcu  7, 37  / 
Luca  4, 18  /  Ioan  2,23(11,6)  Isaia  8, 14  /  Matei  26, 31  /  Luca  7, 23  /  Romani  9, 33 

N-a  grăit:  „Spuneţi  lui  Ioan  că  Eu  sunt  Cel  Ce  vine"  ci,  ca  Cel  Care  ştia 
de  ce  i-a  trimis  Ioan  pe  ucenicii  săi  la  El,  le  zice:  „Cele  ce  vedeţi  spuneţi  lui 
Ioan,  iar  el  pricină  luând,  mai  mult  va  mărturisi  pentru  [despre]  Mine, 
înaintea  voastră". 

Iar  „săracii"  cărora  „li  se  binevesteşte"  sunt  Apostolii,  ca  unii  care 
erau  ca  nişte  pescari,  şi  nebăgaţi  în  seamă  din  pricina  simplităţii  lor;  dar 
„săraci"  sunt  şi  cei  care  aud  buna-vestire,  adică  Evanghelia  şi  ascultă  pentru 
veşnicele  bunătăţi  [şi  bogăţii]. 

Şi  arătând  Domnul  ucenicilor  lui  Ioan  că  nu-I  sunt  tăinuite  gândurile 
lor,  zice:  „Fericit  este  acela  care  nu  se  va  sminti  întru  Mine"  -  pentru  că 
aceia  multă  îndoială  aveau  pentru  El. 

11, 7:  După  plecarea  acestora,  Iisus  a  început  să  vorbească  mulţimilor 
despre  Ioan:  Ce-aţi  ieşit  să  vedeţi  în  pustie?  Au,  trestie  clătinată  de  vânt? 

(11,  7)  Luca  7, 24 

Poate  că  auzind  mulţimile  de  întrebarea  lui  Ioan  se  vor  fi  smintit, 
crezând  că  şi  Ioan  se  îndoieşte  de  Hristos  şi  cu  lesnire  şi-a  schimbat 
cugetele,  deşi  înainte  îl  mărturisea  pe  Hristos.  Deci,  pe  o  părere  ca  aceasta 
ridicând-o  Hristos  din  mijloc4,  zice:  „Nu  este  Ioan  «trestie»,  adică  lesne 
schimbător,  căci  dacă  era  întru  acest  fel,  de  ce  aţi  mai  ieşit  la  el  în  pustie? 
Căci  nu  ca  la  «trestie»  -  adică  la  om  care  lesne  se  clatină  -  aţi  ieşit,  ci  ca  la 
un  om  mare  şi  statornic  -  deci  întru  acest  fel  stă,  precum  pe  el  l-aţi  socotit!" 

11,  8:  Dar,  de  ce  aţi  ieşit?  Să  vedeţi  un  om  îmbrăcat  în  haine  moi? 
Iată:  cei  ce  poartă  haine  moi  sunt  în  casele  regilor5.  (Ii,  8)  Luca  7, 25 

Pentru  ca  să  nu  poată  zice  că  s-a  desfrânat  mai  pe  urmă  slujind 
desfătării,  le  spune  că  îmbrăcămintea  lui,  fiind  de  păr,  îl  arată  ca  vrăjmaş 
al  desfătării,  căci  dacă  ar  fi  voit  să  se  desfăteze,  ar  fi  purtat  „haine  moi"  şi 

3  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „morţii  înviază",  se  găseşte  „morţii  se  scoală". 

'  Adică  pentru  a  îndepărta  de  la  ei  acest  gând. 

5  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „casele  regilor",  se  găseşte  „casele  împăraţilor". 


238  Capitolul  11 _ SFÂNTUL  TEOFÎLACT  ARHIEPISCOPUL  BU1/3  ARIEI 

ar  fi  stat  „în  case  împărăteşti",  iar  nu  la  închisoare.  Vezi  de  aici  că  nu  se 
cuvine  ca  adevăratul  creştin  să  poarte  haine  moi. 

11,  9:  Atunci,  de  ce  aţi  ieşit?  Să  vedeţi  un  Prooroc?  Da,  zic  vouă,  şi 
mai  mult  decât  un  Prooroc*.  (22, 9)  Matei  u,  5  /  Luca  1, 76, 7, 26 

Ioan  este  „mai  presus  de  Prooroc",  pentru  că  ceilalţi  Prooroci  numai  au 
proorocit  despre  Hristos,  iar  el  chiar  şi  văzător  al  Lui  [Hristos-Dumnezeu] 
a  fost,  care  lucru  mare  este  cu  adevărat;  pentru  că  ceilalţi,  după  ce  s-au 
născut  au  proorocit,  iar  Ioan  chiar  şi  în  pântecele  maicii  sale  fiind.  L-a 
cunoscut  pe  Hristos  şi  a  săltat  [de  bucurie]  (Luca  1, 44). 

11, 10:  Că  el  este  acela  despre  care  s-a  scris:  Iată  Eu  trimit,  înaintea 
feţei  Tale,  pe  îngerul  Meu,  care  va  pregăti  calea  Ta7,  înaintea  Ta. 

(11. 10)  Maleatii  3,  2  /  Marcu  1, 2  /  Luca  7, 27 

„înger"  l-a  numit  şi  pentru  viaţa  sa  cea  îngerească  şi  aproape  nema- 
terialnică  şi  pentru  ca  L-a  vestit  şi  L-a  propovăduit  pe  Hristos.  Deci,  întru 
acest  fel  a  gătit  calea  Lui,  propovăduindu-L  pe  El  şi  botezând  spre  pocăinţă, 
căci  după  pocăinţă  vine  iertarea  păcatelor,  pe  care  numai  Hristos  o  dă. 

Şi  Hristos  a  grăit  acestea  după  ce  au  plecat  ucenicii  lui  Ioan,  ca  să  nu  li 
se  pară  că  face  spre  harul  aceluia. 

Iar  proorocia  ce  s-a  zis  este  de  la  [Proorocul]  Maleahi  (3, 1). 

11, 11“:  Adevărat  zic  vouă:  Nu  s-a  ridicat  între8  cei  născuţi  din  femei 
unul  mai  mare  decât  Ioan  Botezătorul  (21,  W)  Luca  7, 28 

Cu  adeverire  hotărăşte  Domnul  „că  nu  este  cineva  mai  mare  decât 
Ioan".  Iar  zicând  „din  femei",  se  scoate  [se  înlătură,  se  exclude]  pe  Sine, 
căci  Hristos  era  născut  din  Fecioară,  nu  din  femeie  care  a  venit  întru 
împreunare  de  nuntă. 

11,  llb:  Totuşi,  cel  mai  mic  în  împărăţia  Cerurilor  este  mai  mare  decât  el9. 

(21,  22M  Luca  7, 28 

Şi  fiindcă  a  spus  multe  cuvinte  de  laudă  pentru  [despre]  Ioan,  pentru 
ca  să  nu  li  se  pară  că  acesta  este  mai  mare  şi  decât  El/zice  aici,  mai  arătat 
[vădit]:  „Eu,  «cel  mai  mic»  şi  după  vârstă  şi  după  părerea  voastră,  sunt 
«mai  mare»  decât  el  în  împărăţia  Cerurilor  -  adică  întru  cele  duhovniceşti 


*  în  ediţia  de  Ia  1805,  în  loc  de  „Da,  zic  vouă,  şi  mai  mult  decât  un  Prooroc",  se 
găseşte  „Adevărat,  zic  vouă,  şi  mai  presus  de  Prooroc". 

7  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „va  pregăti  calea  Ta",  se  găseşte  „va  găti  calea  Ta". 

8  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „nu  s-a  ridicat  între",  se  găseşte  „nu  s-a  sculat  întru". 

9  în  ediţia  de  la  1805,  aici  avem:  „Iară  cel  mai  mic,  întru  împărăţia  Cerurilor,  mai 
mare  decât  el  este". 


rÂLCUIREA SFINTEI  EVANGHELII  DE  LA  MATEI 


Capitolul  TI 


239 


şi  cereşti  bunătăţi  iar  aici  «mai  mic»  sunt  decât  el  şi  pentru  că  s-a  născut 
mai  înainte  de  Mine  şi  pentru  că  vi  se  pare  vouă  [că  el  e]  «mai  mare».  Dar, 
acolo,  «mai  mare»  sunt  Eu"10. 

11, 12:  Din  zilele  lui  Ioan  Botezătorul  până  acum  împărăţia  Cerurilor 
se  ia  prin  străduinţă  şi  cei  ce  se  silesc  pun  mâna  pe  ea11.  (11, 12)  Luca  16, 16 

Se  pare  că  nici  o  potrivire  nu  are  aceasta  aici,  însă  nu  este  aşa.  Deci,  ia 
aminte,  că  zicând  Iisus  că  este  „mai  mare"  decât  Ioan,  îi  sileşte  pe  ei  ca  să 
creadă  în  El,  arătând  că  mulţi  „răpesc"  împărăţia  Cerurilor,  adică  credinţa 
cea  întru  El. 

Şi  dacă  este  nevoie  de  multă  silă  [silinţă]  în  a  lăsa  pe  tată  şi  pe  mamă 
şi  a  nu  ne  uita  nici  chiar  la  sufletul  nostru,  atunci  pentru  împărăţie,  câtă 
silă  [silinţă]  nu  ni  se  cere!12 

11, 13:  Toţi  Proorocii  şi  Legea  au  proorocit  până  la  Ioan. 

(12,  13)  Malcahi  3,  24 1  Luca  16, 16 

Şi  aceasta  are  aceeaşi  urmare,  pentru  că  zice:  „Eu  sunt  Cel  Ce  vine, 
căci  toţi  Proorocii  s-au  plinit,  că  nu  s-ar  fi  plinit,  dacă  n-aş  fi  venit  Eu. 
Deci,  nimic  să  nu  aşteptaţi  mai  mult!" 

10  Aici,  Sfântul  Maxim  Mărturisitorul  ne  tâlcuieşte  numeroasele  înţelesuri  ale  acestor 
cuvinte  ale  Evangheliei:  „Cel  ce  se  va  smeri  pe  sine  mai  mult  decât  Ioan,  căci  aceasta 
înseamnă  «mai  mic»,  acela  e  «mai  mare»  ca  Ioan.  Sau,  altfel:  fiindcă  se  credea  că  Ioan  a 
dobândit,  prin  contemplaţie,  toată  cunoştinţa  îngăduită  aici,  cunoştinţa  cea  «mai  mică» 
şi  cea  mai  de  pe  urmă  în  viaţa  viitoare  e  «mai  mare»  decât  cea  de  aici.  Sau:  teologul  cel 
mai  înalt  e  «mai  mic»  decât  cel  mai  de  pe  urmă  dintre  îngeri.  Sau:  cel  ce  stă  pe  treapta 
cea  mai  de  pe  urmă  în  vieţuirea  evanghelică  e  «mai  mare»  ca  cel  mai  înălţat  în  treapta 
Legii"  {Filocalia  românească,  voi.  2,  Răspunsul  47,  ed,  Humanitas,  Bucureşti,  1999,  p.  227). 

!1  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „se  ia  prin  străduinţă  şi  cei  ce  se  silesc  pun  mâna  pe 
ea",  se  găseşte  „se  sileşte  şi  silitorii  o  răpesc  pe  ea",  cu  următoarea  notă:  [1805]  Adică  se 
răpeşte  de  oameni  cu  sila,  silindu-se  înşişi  spre  a  birui  nevoia  patimilor  sau  şi  tirania 
necredinţei.  Drept  aceea,  şi  mai  lămurit  a  arătat  aceasta,  adăugând:  „şi  silitorii  o  răpesc 
pe  ea"  (după  Zigaben). 

u  Sfântul  Marcu  Ascetul  ne  învaţă:  „Când  Iisus  zice:  «Cei  ce  se  silesc  răpesc  împărăţia 
Cerurilor»,  vorbeşte  despre  voia  noastră,  vrând  ca  fiecare  din  noi  să  se  silească  potrivit  cu 
Botezul,  ca  să  nu  se  abată  spre  rău,  ci  să  stăruiască  în  bine.  Desigur,  precum  omul  pătimea 
de  silă  sub  robia  stăpâniilor  (rele).  Dumnezeu  putea  să  ne  slobozească  şi  să  ne  facă 
neschimbători  cu  sila  Dar  n-a  făcut  aşa,  ci  prin  Botez  ne-a  scos  cu  sila  din  robie,  desfiinţând 
păcatul  prin  Cruce  şi  ne-a  dat  poruncile  libertăţii,  dar,  a  urma  sau  nu  poruncilor,  a  lăsat  la 
voia  noastră  liberă.  Drept  aceea,  împlinind  poruncile  ne  arătăm  dragostea  faţă  de  Cel  Care 
ne-a  eliberat;  iar  nepurtând  grijă  de  ele,  sau  neîmplinindu-le,  ne  dovedim  împătimiţi  de 
plăceri"  ( Filocalia  românească,  voi.  1,  Răspuns  acelora  care  se  îndoiesc  de  dumnezeiescul  Botez  - 
întrebarea  a  lll-a,  ed.  Humanitas,  Bucureşti,  1999,  pp.  282-283). 


240 


Capitolul  11 


SFÂNTUL  TEOFILACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIEI 


11, 14:  Şi  dacă  voiţi  să  înţelegeţi13,  el  este  Ilie,  cel  ce  va  să  vină. 

(11, 14)  Maleahi  3,  23  /  Matei  17, 10  /  Marcu  9, 11  /  Luca  1,  27. 

„«De  voiţi  să  primiţi»,  adică  să  judecaţi  cu  dreaptă  socoteală  şi  nu  cu 
pizmuire,  acesta  este  Ilie  despre  care  a  zis  Proorocul  Maleahi  că  va  să  vie 
(Maleahi  3,  23J,  pentru  că  şi  înaintemergătorul  şi  Ilie  au  aceeaşi  slujire. 
Ioan  a  venit  mai  înainte  de  Venirea  cea  dintâi,  iar  Ilie  va  veni  mai  înainte 
de  Venirea  ce  va  să  fie".  După  aceea,  arătând  că  aceasta  este  vorbă  umbrită 
şi  ascunsă  -  anume  că  Ioan  este  Ilie  -  şi  că  este  trebuinţă  de  pricepere 
[înţelepciune]  spre  a  o  înţelege,  zice  [Iisus]: 


21,  25:  Cine  are  urechi  de  auzit  să  audă.  „ 

(11,  ÎS)  Marcu  7, 16  /  Apocalipsa  2, 7 

îndemnându-i  pe  ei  spre  a  întreba  şi  [astfel]  a  învăţa 


22,  16-17:  Dar,  cu  cine  voi  asemăna  neamul  acesta?  Este  asemenea 
copiilor  care  şed  în  pieţe  şi  strigă  către  alţii,  (17)  zicând:  V-am  cântat  din 
fluier  şi  n-aţi  jucat;  v-am  cântat  de  jale  şi  nu  v-aţi  tânguit. 

(11, 16)  Luca  7, 31  (11, 17)  Luca  7, 32 
Aici  arată  neîmpăcarea  [nestatornicia]  iudeilor,  căci  fiind  ei  grei  la 
năravuri,  nici  cu  vieţuirea  cea  grea  a  lui  Ioan  nu  se  împăcau,  nici  cu  cea 
slobodă  a  lui  Hristos.  Ci  erau  asemenea  pruncilor  care-  pentru  uşurătatea 
minţii  lor  -,  cu  nimic  nu  se  împacă,  fiindcă  de  le  cântă  cineva  de  jale  nu  le 
place,  iar  de  Ie  fluieră  [veselos],  nici  aşa 


îl,  18-19":  Căci  a  venit  Ioan,  nici  mâncând,  nici  bând,  şi  spun:  Are 
demon.  (19)  A  venit  Fiul  Omului,  mâncând  şi  bând  şi  spun;  lată  om 
mâncăcios  şi  băutor  de  vin,  prieten  al  vameşilor  şi  al  păcătoşilor. 

(11, 18)  Matei  3, 4  (11, 19")  Matei  9, 11  /  Luca  7, 34;15, 2 
Traiul  lui  Ioan  îl  aseamănă  cu  „cântarea  de  jale",  pentru  că  Ioan  arăta 
asprime  mare  şi  în  vorbă  şi  în  lucruri  [fapte],  iar  pe  al  Său  îl  aseamănă  cu 
„fluierul".  Pentru  că  vesel  era  Domnul,  pogorându-Se  tuturor,  ca  pe  toţi 
să-i  dobândească,  şi  împărăţia  Cerurilor  binevestind,  şi  nici  un  lucru 
mâhnicios  [de  mâhnire]  nu  arăta,  aşa  cum  [făcea]  Ioan. 

11, 19b:  Dar  înţelepciunea  s-a  dovedit  dreaptă  din  faptele  ei14. 

(11, 19t)  Pilde  8, 1  /  Luca  7,  35 

Aceasta  zice:  „De  vreme  ce  nici  viaţa  lui  Ioan,  nici  a  Mea  nu  vă  place 
vouă,  şi  toate  chipurile  [felurile]  cele  de  mântuire  le  lepădaţi,  atunci  «drept» 
Mă  arăt  Eu,  Cel  Care  sunt  «înţelepciunea».  Căci  cu  adevărat  nu  veţi  mai 
avea  ce  spune,  ci  întru  adevăr  vă  veţi  osândi,  pentru  că  Eu  pe  toate  le-am 


13  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „dacă  voiţi  să  înţelegeţi",  se  găseşte  „de  voiţi  să  primiţi". 

14  în  ediţia  de  la  1805,  aici  avem;  „Şi  s-a  îndreptat  înţelepciunea  de  la  fiii  săi". 


TÂLCUIREA  SFINTEI  EVANGHELII  DE  LA  MATEI 


Capitolul  11 


241 


împlinit.  Iar  voi,  neascultând,  «drept»  Mă  arătaţi  pe  Mine,  ca  pe  Cel  Ce 
nimic  n-am  lăsat  neîmplinit". 

33,  20:  Atunci  a  început  lisus  să  mustre  cetăţile  în  care  se  făcuseră 
cele  mai  multe  minuni  ale  Sale,  căci  nu  s-au  pocăit. 

(11, 20)  înţelepciune  2, 12  /  Luca  10, 12-1 5 

După  ce  le-a  arătat  că  El  a  făcut  toate  câte  se  cădea  şi  [cu  toate  acestea] 
au  rămas  nepocăiţi,  începe,  de  aici  [înainte]  sâ-i  mustre. 

îl,  21":  Vai,  ţie,  Horazine,  vai,  ţie,  Betsaida15 

(11, 21')  Matei  10,  ÎS  /  Luca  10, 13 

Ca  să  înţelegi  că  nu  din  fire  erau  răi  cei  care  n-au  crezut,  ci  [chiar] 
dintru  a  lor  voie,  aminteşte  de  Betsaida,  de  unde  erau  Andrei  şi  Petru  şi 
Filip  şi  fiii  lui  Zevedeu.  Deci,  nu  din  fire  este  răutatea,  ci  din  voinţă,  căci 
dacă  ar  fi  fost  din  fire,  ar  fi  fost  şi  aceştia  răi. 

31, 21b-22:  Că  dacă  în  Tir  şi  în  Sidon  s-ar  fi  făcut  minunile’6  care  s-au 
făcut  în  voi,  de  mult,  în  sac  şi  în  cenuşă  s-ar  fi  pocăit.  (22)  Dar,  zic  vouă: 
Tirului  şi  Sidonului17  le  va  fi  mai  uşor,  în  ziua  judecăţii,  decât  vouă. 

(13, 21k)  Matei  10, 15  /  Luca  10, 13  (11, 22)  Luca  10, 14 

îi  numeşte  [socoteşte]  mai  răi  pe  iudei  decât  pe  cei  din  Tir  şi  din  Sidon, 
fiindcă  cei  din  Tir  şi  din  Sidon  au  călcat  legea  cea  firească,  dar  iudeii  şi  pe  cea 
a  lui  Moise.  Şi  aceia  n-au  văzut  minuni,  iar  aceştia  chiar  văzând,  au  clevetit. 

Iar  „sacul"  este  semn  al  pocăinţei,  precum  şi  „cenuşa"  şi  ţărâna 
presărate  pe  capul  celor  ce  plâng  [jelesc]. 

13,  2 3-24:  Şi  tu,  Capernaume:  N-ai  fost  înălţat  până  la  Cer?  Până  la 
iad  te  vei  pogorî.  Căci  de  s-ar  fi  făcut  în  Sodoma  minunile18  ce  s-au  făcut 
în  tine,  ar  fi  rămas  până  astăzi.  (24)  Dar  zic  vouă  că  pământului  Sodomei19 
îi  va  fi  mai  uşor  în  ziua  judecăţii  decât  ţie. 

(11, 23)  Isaia  14, 12  /  Plângeri  2, 1  /  Luca  10, 15  <11,  24)  Matei  10, 15  /  Luca  10, 12 

15  Horazinu!  este  unul  din  oraşele  de  pe  malul  Lacului  Tiberiadei,  în  partea  de  nord 
vest,  ca  la  4  kilometri  de  Capemaum.  Betsaida  („casa  pescarului")  este,  de  asemenea, 
aproape  de  Capemaum  şi  este  locul  de  naştere  al  Sfinţilor  Apostoli  Andrei,  Petru,  Filip, 
Iacov  şi  Ioan  (Dicţionarul  Noului  Testament,  ed.cit,  pp.  208, 60). 

16  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „minunile",  se  găseşte  „puterile". 

17  Tirul  şi  Sidonul  erau  vechi  cetăţi  comerciale.  Acestea  erau  porturi  aflate  pe  ţărmul 
de  est  a!  Mării  Mediterane,  mai  spre  nord  de  hotarele  Palestinei,  făcând  parte  din  Fenicia 
( Dicţionarul  Noului  Testament,  ed.  cit.,  pp.  525-526). 

18  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „minunile",  se  găseşte  „puterile". 

”  [1805]  Pomeneşte  de  Sodoma  şi  Gomora,  ca  de  cele  ce  erau  cunoscute  pentru 
înverşunarea  în  desfrâu,  iar  Tirul  şi  Sidonul,  ca  pe  cele  ce  erau  vestite  pentru  închinare  la 
idoli  (după  Zigaben). 


242 


Capitolul  11 


SFÂNTUL  TEOFILACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIEI 


Capemaumul  „a  fost  înălţat",  devreme  ce  era  oraş  al  lui  Iisus20  şi  era 
slăvit  ca  o  patrie  a  Lui.  Dar  pentru  că  nu  au  crezut  [locuitorii  lui],  la  nimic  nu 
i-a  folosit  aceasta,  ci  mai  vârtos  a  fost  osândit  până  la  iad,  căci  având  un  astfel 
de  Locuitor,  nu  s-a  folosit  cu  nimic  de  la  Dânsul  [nu  s-a  folosit  de  darul  Lui]. 

Şi  deoarece  „Capemaum"  se  tâlcuieşte  „locaş  de  mângâiere",  vezi  că, 
măcar  de  se  va  şi  învrednici  oarecine  să  se  facă  lăcaş  al  Mângâietorului  — 
adică  al  Sfântului  Duh  -,  dar  după  aceea  se  va  înălţa  cu  cugetul  şi  se  va 
ridica  „până  la  Cer",  acela  cu  adevărat  va  cădea,  din  pricina  înaltei  şi 
trufaşei  cugetări.  O,  omule,  pentru  aceasta  înfricoşează-tc! 

11, 25:  în  vremea  aceea,  răspunzând,  Iisus  a  zis:  Te  slăvesc  pe  Tine21, 
Părinte,  Doamne  al  Cerului  şi  al  pământului,  căci  ai  ascuns  acestea  de 
cei  înţelepţi  şi  pricepuţi  şi  le-ai  descoperit  pruncilor. 

(11, 25)  Iov  17, 4  /  Psalm  8, 2;  118,  ISO  /  Pilde  9, 4 1  Sirah  19, 21  /  Luca  10, 21;  18, 17/ 
Ioan  9,  39  / 1  Corinteni  1, 19;  21,  27;  2,  8  /  2  Corinteni  11,  3 

Ceea  ce  zice  „Mărturisescu-Mă  Ţie",  întru  acest  chip  este:  „îţi  mulţămesc 
Ţie,  o.  Părinte,  că  iudeii,  cărora  li  se  părea  că  simt  înţelepţi  şi  iscusiţi  în  Scripturi 
nu  au  crezut,  iar  cei  neînvăţaţi  şi  prunci  au  crezut  şi  au  cunoscut  tainele". 

Iar  Dumnezeu  a  ascuns  tainele  de  la  cei  care  se  par  a  fi  „înţelepţi",  nu 
din  pizmă  sau  făcându-li-Se  pricină  de  necunoştinţă,  ci  pentru  că  erau 
nevrednici  prin  însăşi  aceasta  că  li  se  părea  lor  că  sunt  înţelepţi.  Iar  cel 
care  se  socoteşte  „înţelept"  şi  îndrăzneşte  cunoştinţei  sale  [se  încrede  în 
cunoştinţa  sa],  nici  nu-L  cheamă  pe  Dumnezeu.  Deci  Dumnezeu,  fiindcă 
nu  este  chemat,  nici  nu-1  ajută,  nici  nu-i  descoperă  [tainele  Sale]. 

Şi  întru  alt  chip:  Dumnezeu  mai  vârtos  pentru  iubirea  Sa  de  oameni, 
multora  nu  le  descoperă  tainele,  ca  să  nu  fie  munciţi  [căzniţi],  ca  unii  care 
după  ce  le-au  cunoscut,  le-au  defăimat  pe  ele. 

11, 26:  Da,  Părinte,  căci  aşa  a  fost  bunăvoirea  înaintea  Ta22. 

(11, 26)  Luca  10, 21 

Aici  arată  iubirea  de  oameni  a  Tatălui,  căci  fără  a  fi  rugat,  a  descoperit 
pruncilor,  aşa  bineplăcându-I  Lui  dintru  început  -  căci  „bunăvoire"  este 
vrerea  şi  plăcerea  [Lui]. 

ÎI,  2 7“:  Toate  Mi-au  fost  date  de  către  Tatăl  Meu 

(11, 27")  Maici  16, 17  /  Luca  10, 22  /  Ioan  3, 35 

Mai  sus  a  zis  Tatălui:  „Ai  descoperit,  o.  Părinte!",  dar  ca  să  nu  crezi  că 
El  nimic  nu  face  şi  că  toate  sunt  ale  Tatălui,  adaugă:  „«Toate  îmi  sunt  date 

20  Adică,  a  trăit  Domnul  aici. 

21  în  ediţia  de  la  1805,  în  Ioc  de  „Te  slăvesc  pe  Tine",  se  găseşte  „Mărturisescu-Mă  Ţie". 

22  în  ediţia  de  la  1805,  aici  avem;  „Adevărat,  Părinte,  căci  aşa  a  fost  buna  voinţă 
înaintea  Ta". 


TÂLCUIREA  sfintei  evanghelii  de  la  matei 


Capitolul  II 


243 


Mie»  şi  o  stăpânire  este  a  Mea  şi  a  Aceluia".  Iar  auzind  că  „sunt  date",  nu 
socoti  că  sunt  date  ca  unei  slugi  care  este  mai  prejos,  ci  ca  unui  Fiu.  Căci 
pentru  că  S-a  născut  din  Tatăl,  pentru  aceasta  I  S-au  dat  Lui.  Iar  dacă  nu  S-ar 
fi  născut  şi  de  nu  ar  fi  fost  de  aceeaşi  fiinţă  cu  Tatăl,  nu  I  S-ar  fi  dat.  Că  vezi 
ce  zice:  „Toate  îmi  sunt  date  Mie,  nu  de  la  Stăpânul,  ci  de  la  Tatăl  Meu", 
tot  aşa  cum  zici  când  se  naşte  un  prunc  frumos  dintr-un  tată  frumos,  că  i 
s-a  dat  frumuseţea  de  la  tatăl  său. 

11,  2 7b:  Şi  nimeni  nu  cunoaşte  pe  Fiul,  decât  numai  Tatăl,  nici  pe 
Tatăl  nu-L  cunoaşte  nimeni,  decât  numai  Fiul  şi  cel  căruia  va  voi  Fiul 
sâ-i  descopere.  (II, 27* )  Matei  16, 17  /  Luca  10, 22 1  loan  1, 18;  3, 35;  6, 46;  10,  ÎS 

Lucrul  cel  mai  mare  îl  spune  [acum]:  „Nu  este  de  mirare  ca  sunt  Eu 
Stăpân  a  toate,  fiindcă  şi  mai  mult  am"  -  adică  „Eu  îl  cunosc  pe  Tatăl  şi 
aşa  îl  cunosc,  încât  şi  altora  îl  descopăr  pe  Dânsul". 

însă,  ia  aminte  că  mai  sus  a  zis  că  Tatăl  „a  descoperit"  pruncilor  tainele 
( Matei  11, 25),  iar  acum  zice  că  Fiul  „descoperă"  pe  Tatăl.  Vezi,  dar,  puterea 
Tatălui  şi  a  Fiului,  de  vreme  ce  şi  Tatăl  descoperă,  dar  şi  Fiul! 

11,  28:  Veniţi  la  Mine  toţi  cei  osteniţi  şi  împovăraţi23  şi  Eu  vă  voi 
odihni  pe  voi.  (12, 28)  baia  28, 12;  55, 1  /  Ieremia  31, 25 

Pe  toţi  îi  cheamă,  nu  numai  pe  iudei,  ci  şi  pe  păgâni,  căci  aşa  vei  înţelege 
„osteniţi"  -  adică  pe  iudeii  care  păzeau  rânduielile  cele  grele  ale  Legii  şi 
se  osteneau  în  lucrarea  poruncilor  ei;  iar  prin  „însărcinaţi"  [„împovăraţi"] 
vei  înţelege  pe  păgâni,  care  erau  strâmtoraţi  de  greutatea  păcatelor.  Deci, 
pe  toţi  aceştia  îi  „odihneşte"  Hristos,  pentru  că  ce  osteneală  este  în  a  crede, 
a  mărturisi  şi  a  te  boteza?  Şi  cum  nu  este  „odihnă"  [aceasta],  de  vreme  ce 
şi  aici  eşti  fără  de  grijă,  pentru  cele  ce  au  fost  făcute  mai  înainte  de  Botez, 
şi  dincolo,  de  asemenea,  odihna  te  va  primi  pe  tine?24 


23  în  ediţia  de  la  1805,  în  Ioc  de  „Veniţi  la  Mine  toţi  cei  osteniţi  şi  împovăraţi",  se 
găseşte  „Veniţi  către  Mine  toţi  cei  osteniţi  şi  însărcinaţi". 

“Sfântul  Grigorie  Smalţul  ne  învaţă:  „Nici  o  lucrare  trupească  şi  duhovnicească  nu 
dă  roadă,  dacă  nu  e  săvârşită  cu  durere  sau  cu  osteneală.  Fiindcă  «împărăţia  Cerurilor 
se  ia  cu  sila  şi  cei  ce  se  silesc  o  răpesc  pe  ea»  (Matei  11, 12).  Iar  «silă»  a  numit  simţirea 
dureroasă  a  trupului  în  toate.  Căci  altfel,  sunt,  poate,  mulţi  care  au  lucrat  sau  lucrează 
ani  îndelungaţi,  dar  fiindcă  nu  au  pus  osteneală  şi  durere  prin  râvna  fierbinte  a  inimii,  s-ac 
lipsit  de  curăţie  şi  de  împărtăşirea  Sfântului  Duh,  lepădând  asprimea  durerilor.  Cei  ct 
lucrează  fără  grijă  şi  cu  moleşală,  ostenesc,  poate  mult,  la  arătare,  dar  niciodată  nu  voi 
culege  roadă,  din  pricină  că  nu  au  pus  durere  în  ea,  rămânând  în  adâncul  lor  lipsiţi  d< 
ea"  (Filocalia  românească,  voi.  7,  Despre  liniştire  şi  despre  cete  două  feluri  de  rugăciune,  cap  14 
ed.  Humanitas,  Bucureşti,  2001,  pp.  185-186), 


244 


Capitolul  11 


SFÂNTUL  TEOFILACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIEI 


11, 29-30:  Luaţi  jugul  Meu  asupra  voastră25  şi  învăţaţi-vă  de  la  Mine, 
că  sunt  blând  şi  smerit  cu  inima  şi  veţi  găsi  odihnă  sufletelor  voastre. 
(30)  Căci  jugul  Meu  e  bun  şi  povara  Mea26  este  uşoară. 

(11,  29)  Numeri  12,  3  /Ieremia  6, 16  /  Zaharia  9,  9  /  Sirah  6,  30;  51,,  33  / 
Ioan  13, 15  (21,  30]  Filipeni  4, 12  / 1  Ioan  5,  3 
„Jugul"  lui  Hristos  este  smerenia  şi  blândeţea  Deci,  cel  care  se  smereşte 
la  tot  omul  [înaintea  tuturor],  află  odihnă  petrecând  fără  turburare,  precum  şi 
trufaşul  şi  măreţul  în  deşert27  pururea  se  află  în  griji,  nevoind  să  fie  mai  mic 
decât  alţii,  ci  socotind  cum  va  fi  mai  mult  slăvit  şi  cum  îi  va  birui  pe  vrăjmaşi. 

Deci,  „jugul"  lui  Hristos  -  adică  smerenia  este  uşor,  căci  mai  lesne 
îi  este  firii  noastre  smerite  să  se  smerească,  decât  să  se  înalţe28. 

Dar  şi  toate  poruncile  lui  Hristos  se  numesc  „jug",  fiind  ele  uşoare 
prin  răsplătirea  ce  va  să  fie,  deşi  Ia  puţină  vreme  se  par  a  fi  grele. 


25  In  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „asupra  voastră",  se  găseşte  „preste  voi". 

26  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „povara  Mea",  se  găseşte  „sarcina  Mea". 

27  Cel  cuprins  de  slava  deşartă. 

28  Avva  Dorotei  tâlcuieşte:  „(7)  Iată  cum  Domnul  ne-a  învăţat  aici  pe  scurt,  printr-un 
singur  cuvânt,  rădăcina  şi  pricina  tuturor  relelor  şi  leacul  lor  în  vederea  tuturor 
bunătăţilor:  ne-a  arătat  că  mândria  e  cea  care  ne-a  doborât  şi  că  este  cu  neputinţă  să  fim 
miluiţi  altfel  decât  prin  ceea  ce  e  contrar  ei:  prin  smerita  cugetare.  Căci  mândria  naşte 
dispreţuirea  şi  neascultarea  pierzătoare,  precum  smerita  cugetare  naşte  ascultarea  şi 
mântuirea  sufletelor.  Iar  când  zic  smerita  cugetare,  înţeleg  pe  cea  adevărată,  nu  smerenia 
în  cuvântul  simplu  şi  în  arătare;  înţeleg  starea  lăuntrică  smerită,  născuta  în  chip  propriu 
în  inima  însăşi,  în  cugetul  însuşi.  Căci  zice:  «Sunt  blând  şi  smerit  cu  inima».  (S)  Deci, 
ce!  ce  voieşte  să  afle  adevărata  odihnă  a  sufletului  său,  să  înveţe  smerita  cugetare  şi  va 
vedea  că  în  ea  este  toată  bucuria  şi  toată  slava  şi  odihna,  precum  în  mândrie  sunt  toate 
cele  dimpotrivă.  Căci,  de  unde  am  venit  la  toate  necazurile  acestea?  De  ce  am  căzut  în 
toată  starea  aceasta  vrednică  de  plâns?  Nu  din  pricina  mândriei  noastre?  Nu  pentru 
neînţelepciunea  noastră?  Nu  pentru  că  ţinem  la  voia  noastră  cea  rea?  Nu  pentru  că 
stăpâneşte  în  noi  amărăciunea  voii  noastre?"  (Filocalia  românească,  voi.  9,  Cuvântul  I:  Despre 
lepădare,  capetele  7-8,  ed.  IBMBOR,  Bucureşti,  1980,  pp.  483-484): 


245 


Capitolul  12 

Spicele  de  grâu  smulse  sâmbăta.  Tămăduirea  făcută  sâmbăta. 
Hula  împotriva  Sfântului  Duh. 

Cine  este  adevărata  rudă1 


12,  1:  în  vremea  aceea,  mergea  Iisus,  într-o  zi  de  sâmbătă,  printre 
semănături,  iar  ucenicii  Lui  au  flămânzit  şi  au  început  să  smulgă  spice 
şi  să  mănânce.  (12, 1)  Deuteronom  23, 25  /  Maieu  2, 23 1  Luca  6, 1 

Dezlegând  rânduiala  Legii,  îi  aduce  pe  ucenici  printre  semănături 
pentru  ca,  mâncând  ei,  să  dezlege  legea  sâmbetei. 

12,  2-4:  Văzând  aceasta,  fariseii  au  zis  Lui:  Iată,  ucenicii  Tăi  fac  ceea 
ce  nu  se  cuvine  să  facă  sâmbăta.  (3)  Iar  El  le-a  zis:  Au  n-aţi  citit  ce-a  făcut 
David  când  a  flămânzit  el  şi  cei  ce  erau  cu  el?  (4)  Cum  a  intrat  în  casa 
Domnului  şi  a  mâncat  pâinile  punerii  înainte,  care  nu  se  cuveneau  lui 
să  le  mănânce,  nici  celor  ce  erau  cu  el,  ci  numai  preoţilor? 

(12,  2)  Ieşire  20, 8, 10  /  Marcu  2,  24  /  Luca  6,  2  (12, 3)  1  Regi  21,  3-6  / 
Marcu  2,  25  /  Luca  6,  3  (22,  4)  Ieşire  29, 32-33  /  Marcu  2,  26  /  Luca  6,  4 

Invinuind  foamea  -  patima  cea  firească  — fariseii  păcătuiesc  mai  rău, 
iar  Domnul  îi  ruşinează  din  cele  spuse  despre  David,  că  acela  din  pricina 
foamei,  mai  mare  lucru  a  îndrăznit  a  face.  Iar  „pâini  ale  punerii  înainte" 
erau  cele  douăsprezece  pâini,  care  se  puneau  în  fiecare  zi  înaintea  Domnului, 
şase  de-a  dreapta  şi  şase  de-a  stânga  Şi/deşi  David  era  Prooroc,  nu  i  se 
cuvenea  să  mănânce  din  pâinile  acestea,  ci  numai  preoţilor  le  era  îngăduit, 
cu  atât  mai  mult  nu  le  era  îngăduit  celor  care  erau  cu  dânsul  [David].  însă, 
pentru  foame,  vrednic  a  fost  el  de  iertăciune.  Asemenea  şi  [aici]  ucenicii 
[Domnului], 

22,  5-6;  Sau  n-aţi  citit  în  Lege  că  preoţii,  sâmbăta,  în  templu,  calcă2 
sâmbăta  şi  sunt  fără  vină?  (6)  Ci,  grăiesc  vouă  că  mai  mare  decât  templ  ul 
este  aici.  (12, 51  Levilic  2,  9;  8, 3] ,  24,  5,  8-9  /  Numeri  28, 9 /  loan  7,  22 

Legea  oprea  orice  lucrare  în  ziua  sâmbetei,  iar  sâmbăta  preoţii  şi  lemne 
despicau  şi  foc  aprindeau,  „deci,  după  cum  vouă  vi  se  pare,  «spurcau» 
[«călcau»]  sâmbăta".  Dar,  pOate  vei  zice  că  aceia  erau  preoţi,  iar  ucenicii 

1  ti  ediţia  de  la  1805,  titlul  capitolului  este:  „ Pentru  ucenicii  ce  au  rupt  spice  sâmbăta. 
Pentru  cel  ce  a  avut  mâna  uscată.  Pentru  îndrăcitul  cel  orb  şi  surd.  Pentru  păcatul  şi  Imlă  împotriva 
Duhului  Sfăni.  Pentru  cei  ce  au  cerut  semn.  Pentru  Mama  lui  Iisus  şi  pentru  fraţii  Lui". 

2  în  ediţia  de  Ia  1805,  în  loc  de  „calcă",  se  găseşte  „spurcă". 


246 


Capitolul  12 


SKÂNTULTEOFILACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIEI 


nu  erau.  „Dar  vă  zic  că  mai  mare  decât  templul  este  aici,  adică,  de  vreme 
ce  Eu,  Cel  mai  mare  decât  templul,  şi  Stăpânul,  sunt  cu  ucenicii,  mai  mare 
stăpânire  au  aceştia  a  dezlega  sâmbăta,  decât  preoţii". 

12,  7-8:  Dacă  ştiaţi  ce  înseamnă3:  Milă  voiesc,  iar  nu  jertfă,  n-aţi  fi 
osândit  pe  cei  nevinovaţi.  (8)  Că  Domn  este  şi  al  sâmbetei  Fiul  Omului. 

(12,  7)  Osea  6, 6  /Miheia  6, 6  /  Matei  9, 13  (12,  8)  Marcu  2,  28  /  Luca  6, 5 
îi  arată  pe  ei  ca  neînvăţaţi,  că  nu  ştiu  cele  prooroceşti:  „Au,  doară  nu 
se  cuvenea  să  miluiţi  pe  oamenii  cei  flămânzi?"  Şi  întru  alt  chip  [înţelege]: 
„Eu,  Fiul  Omului,  Domn  sunt  al  sâmbetei,  ca  Acela  Care  sunt  Făcătorul 
tuturor  celor  zidite,  deci  ca  un  Stăpân  dezleg  sâmbăta". 

Iar  tu  să  pricepi  acestea  şi  după  înalta  înţelegere4:  că  de  vreme  ce  lucrători 
erau  Apostolii,  iar  „seceriş"  şi  „spice"  cei  ce  cred,  Apostolii  îi  „smulgeau" 
şi  îi  „mâncau"  pe  ei  -  adică  mântuirea  oamenilor  era  hrana  lor.  Iar  aceasta  o 
fac  „sâmbăta",  adică  întru  nelucrarea  răutăţilor,  iar  fariseii  se  mânie. 

Aşa  şi  în  Biserică,  de  multe  ori  dascălii  învăţând  şi  folosind  poporul 
nu  sunt  plăcuţi  acelora  care  simt  zavistnici  şi  asemănători  fariseilor. 


5  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „dacă  ştiaţi  ce  înseamnă",  se  găseşte  „iar  de  aţi  şti  ce 
este". 

4  [1805]  Patru  sunt  chipurile  în  care  se  tâlcuieşte  Sfânta  Scriptură:  istoric,  adică 
potrivit  literei  şi  după  istorie;  anagogic,  adică  după  înalta  înţelegere;  alegoric,  adică  sub 
cele  spuse  se  înţeleg  altele,  ascunse;  şi  tropologic,  adică  pentru  îndreptarea  năravurilor. 

înţelesul  istoric  este  cel  care  cuprinde  lucruri  trecute,  care  nu  trebuiesc  altfel  înţelese 
şi  nici  nu  sunt  închipuire  a  altui  lucru. 

Anagogic,  când,  prin  spusele  Scripturii  ne  suim  de  la  Biserica  pământească  la  cea 
cerească,  de  ia  oameni  la  îngeri,  de  la  zidiri  la  Ziditor,  până  la  Cea  Una  Sfânta  şi  Preaînalta 
Treime,  de  unde  nu  este  cu  putinţă  a  trece  mai  înainte.  Adică  atunci  când  zicem:  „întru 
început  a  făcut  Dumnezeu  Cerul  şi  pământul"  (Facere  1,  1),  prin  „Cer"  înţelegem  pe 
îngeri,  iar  prin  „pământ",  pe  oameni.  încă  şi  ceea  ce  zice  David:  „Că  M-am  jurat  întru 
mânia  Mea:  «Nu  vor  intra  întru  odihna  Mea»"  (Psalm  94, 12;  Evrei  3, 11);  s-a  jurat,  zice 
Domnul,  să  nu  intre  evreii  cei  neascultători  şi  împietriţi  la  inimă  în  pământul  făgăduinţei, 
în  Palestina.  Potrivit  spuselor,  adică  după  chipul  istoric,  înţelegem  chiar  pământul 
Palestinei;  dar  anagogic,  adică  după  înalta  înţelegere,  înţelegem  viaţa  cea  veşnică,  adică 
aceea  în  care  este  adevărata  odihnă. 

Iar  alegoric,  este  chipul  în  care  potrivim  cele  spuse  în  Sfânta  Scriptură  la  Hristoş,  la 
Trupul  Său  tainic  şi  la  Biserica  cea  pământească.  Adică;  Avraam  a  avut,  potrivit  cuvintelor, 
deci  potrivit  istoriei  doi  feciori,  unul  din  Agar  slujnica  [Ismail]-şi  altul  din  Sarra  cea  slobodă 
'  Bsaac] .  Alegoric,  adică  după  chipul  în  care  una  se  spune  şi  alta  se  înţelege,  Avraam  închipuie 
pe  Dumnezeu,  Care  are  doi  fii:  iudeii  din  sinagogă  şi  creştinii  din  Biserică  -  creştini  care 
sunt  în  slobozenia  darului  lui  Hristos  -,  iar  iudeii  simt  sub  slujirea  şi  robia  închipuirii  Legii 
lui  Moise,  după  cum  tâlcuieşte  marele  Pavel  în  Epistola  către  Gdlateni  (4, 22-30),  încă  şi  prin 


TÂLCUIREA  SFINTEI  EVANCHELII  DE  LA  MATEI 


Capitolul  12 


247 


12,  9-10:  Şi  trecând  de  acolo,  a  venit  în  sinagoga  lor.  (10)  Şi  iată  un 
om  având  mâna  uscată.  Şi  L-au  întrebat,  zicând:  Cade-se,  oare,  a  vindeca 
sâmbăta?  Ca  să-l  învinuiască. 

(12,9)  Marcu  3, 1  /  Luca  6, 6  (1 2, 10)  Marcu  3, 1  /  Luca  6, 6-7;  13, 14  /  Ioan  9, 16 

Ceilalţi  Evanghelici  spun  că  Iisus  este  Cel  Care  i-a  întrebat  pe  farisei. 
Deci  este  cu  putinţă  a  zice  că,  fiind  ei  pizmăreţi,  mai  nainte  au  apucat  şi  „L-au 
întrebat"  pe  Dânsul,  precum  zice  Matei.  Apoi,  Hristos  i-a  întrebat  la  rândul 
Său,  ca  şi  cum  i-ar  fi  batjocorit  şi  ar  fi  râs  de  împietrirea  lor,  precum  zic 
ceilalţi  Evanghelişti. 

Şi  [fariseii]  „L-au  întrebat",  ca  să  aibă  pricină  a-L  cleveti  [defăima]. 

12, 11-12:  El  le-a  zis:  Cine  va  fi  între  voi  omul  care  va  avea  o  oaie  şi, 
de  va  cădea  ea  sâmbăta  în  groapă,  nu  o  va  apuca  si  o  va  scoate?  (12)  Cu 
cât  se  deosebeşte  omul  de  oaie!  De  aceea  se  cade  a  face  bine  sâmbăta. 

<72, 11)  Ieşire  23, 4  /  Deuteronom  22, 1-4  /  Luca  14,  5  (12, 12)  Marcu  3, 4-5  /  Luca  6, 10 

îi  arată  [vădeşte]  pe  ei  că,  pentru  iubirea  de  avere  şi  ca  să  nu  piardă 
oaia  dezleagă  sâmbăta,  iar  ca  să  fie  vindecat  un  om,  nu  suferă  să  se  facă 
aceasta.  Deci,  întru  aceeaşi  dată  îi  arată  că  sunt  şi  iubitori  de  avere  şi 
nemilostivi  şi  defăimători  ai  lui  Dumnezeu,  de  vreme  ce  defaimă  sâmbăta, 
ca  să  nu  se  păgubească  de  oaie.  Iar  nemilostivi  sunt,  fiindcă  nu  voiesc 
vindecarea  omului. 


arca  lui  Noe  -  având  dobitoace  curate  şi  necurate  potrivit  chipului  alegoric  de  înţelegere 
vedem  Biserica  cea  pământească,  ce  cuprinde  şi  drepţi  şi  păcătoşi. 

Iar  tropologic  este  chipul  îndreptător  de  năravuri  [moral]  care,  prin  Scripturi 
moravurile  oamenilor  şi  viaţa  lor  le  îndreaptă  de  la  răutate,  către  fapta  cea  bună.  Aşa 
este  capitolul  12  de  la  Matei,  capitolul  11  de  la  Luca  şi  3  de  la  Marcu,  în  care  se  arată  Iisus 
scoţând  dracul,  după  care  cel  mut  şi  surd  grăieşte,  Aici,  tropologic  -  adică  după  chipul 
cel  îndreptător  de  moravuri  -  se  înţelege  păcătosul,  „surd"  că  nu  voieşte  să  audă 
dumnezeieştile  cuvinte  şi  „mut",  că  nu  primeşte  spovedania;  „drac"  este  păcatul  cel  de 
moarte;  iar  păcătosul  venind  la  Hristos  -  adică  la  preotul  Iui  Dumnezeu  -  şi  mărturisindu-şi 
păcatele  sale  se  izbăveşte  prin  iertarea  preoţească  de  păcatele  cele  de  moarte  şi  grăieşte, 
binecuvântând  pe  Dumnezeu  prin  lucrarea  faptelor  bune.  încă  şi  cele  spuse  de  Dumnezeu 
în  Deuteronom:  „Să  nu  legi  gura  boului  care  treieră"  (Deuteronom  25,4),  după  slovă  s-au 
spus  pentru  boi,  dar  tropologic,  se  înţelege  pentru  învăţători,  care  învăţând  poporul,  nu 
sunt  opriţi  să  se  hrănească  din  lucrurile  şi  veniturile  Bisericii,  după  cum  tâlcuieşte  marele 
Pavel  în  Epistola  întâi  către  Corinteni  (9, 1-18). 

Deci,  în  patru  feluri  se  face  citirea  Sfintei  Scripturi:  istoric  -  potrivit  cuvintelor; 
anagogic  -  după  chipul  unei  înţelegeri  mai  înalte;  alegoric  -  când  înţelegem  altceva 
decât  cele  spuse  şi  tropologic-  adică  în  chipul  îndreptător  de  năravuri  [moral].  Se  cuvine 
a  şti  că  nu  toate  cuvintele  Scripturii  pot  fi  tâlcuite  în  toate  aceste  feluri,  ci  unele  se  tâlcuiesc 
numai  într-un  fel,  altele  în  două  sau  în  trei  şi  altele  în  toate  aceste  patru  feluri. 


248 


Capitolul  12 


sfântulteofilact  arhiepiscopul  bulgariei 


12,  13:  Atunci  i-a  zis  omului:  întinde  mâna  ta.  El  a  întins-o  şi  s-a 
făcut  sănătoasă  ca  şi  cealaltă5.  (12, 13)  Matcu  3, 4-5  /  Luca  6,  io 

Şi  acum  sunt  mulţi  care  au  „mâinile  uscate",  adică  nemilostive  şi 
nedamice,  dar  când  le  va  răsuna  lor  cuvântul  Evangheliei,  şi  le  vor  „întinde" 
spre  dăruire,  chiar  dacă  „fariseii"  -  adică  demonii  cei  trufaşi,  cei  despărţiţi 
de  noi  din  pricina  vrăjmăşiei  lor  faţă  de  noi  -  nu  voiesc  să  întindem  noi 
mâinile  către  milostenie. 

12,  14-15':  Şi  ieşind,  fariseii  s-au  sfătuit  împotriva  Lui  cum  să-L 
piardă6.  (15)  Iisus  însă,  cunoscându-i.  S-a  dus  de  acolo. 

02, 14)  Psalm  2, 1  /  Marcu  3, 6  /  Luca  6, 11  /  loan  5, 18  02, 15")  Matei  19, 2  /  Maieu  3, 7 
O,  zavistie!  Când  li  se  face  bine,  atunci  se  turbează  [înfurie]  fariseu. 
Iar  Iisus  „S-a  dus"  pentru  că  nu  sosise  încă  vremea  Patimii,  dar  şi  pentru 
că  Ii  era  milă  de  dânşii,  să  nu  cadă  în  greşeala  [păcatul]  uciderii  -  că  nu 
este  plăcut  lui  Dumnezeu  ca  să  se  arunce  cineva  [singur]  în  primejdie- 
Iar  vorba  „ieşind"  arată  că  atunci  când  au  ieşit  de  la  Dumnezeu  „s-au 
sfătuit"  să-L  piardă  pe  Iisus,  pentru  că  nimeni,  întru  Dumnezeu  rămânând, 
unele  ca  acestea  nu  se  sfătuieşte7. 

12,  15b-16:  Şi  mulţi  au  venit  după  El  şi  i-a  vindecat  pe  toţi.  (16)  Dar 
le-a  poruncit  să  nu-L  dea  în  vileag8 

(12, 15")  Matei  19, 2  /  Marcu  3,7(12,16)  Matei  9, 30  /  Maieu  3, 12  /  Luca  5, 14 
Ca  să  potolească  zavistia  fariseilor  nu  voieşte  să  Se  facă  „arătat", 
nevoindu-Se  în  tot  chipul  să-i  vindece  pe  farisei. 

12,17-19“:  Ca  să  se  împlinească  ceea  ce  s-a  spus  prin  Isaia  Proorocul, 
care  zice:  (18)  Iată,  Fiul9  Meu  pe  care  L-am  ales,  iubitul  Meu  întru  care  a 
binevoit  sufletul  Meu;  pune-voi  Duhul  Meu  peste  El  şi  judecată 
neamurilor  va  vesti.  (19)  Nu  se  va  certa,  nici  nu  va  striga10. 

02, 18)  Isaia  42, 1;  49, 3;  52, 13  (12, 19")  Isaia  42,  2 
[Evanghelistul]  aduce  ca  martor  al  blândeţii  lui  Iisus  şi  pe  Proorocul 
[Isaia],  care  zice  „Nu  se  va  certa,  nici  nu  va  striga",  ci  câte  voiesc  iudeii  El 


5  în  ediţia  dc  la  1805,  în  loc  de  „a  întins-o  şi  s-a  făcut  sănătoasă  ca  şi  cealaltă",  se 
găseşte  „o  a  întins,  şi  a  venit  la  starea  cea  dintâi,  sănătoasă  ca  şi  cealaltă". 

6  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „s-au  sfătuit  împotriva  Lui  cum  să-L  piardă",  se 
găseşte  „sfat  au  făcut  asupra  Lui  cum  să-L  piardă". 

7  Adică,  nu  are  astfel  de  cugete,  de  sfaturi  lăuntrice. 

8  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „să  nu-L  dea  în  vileag",  se  găseşte  „să  nu-L  facă  pe 
El  arătat". 

9  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „Fiul",  se  găseşte  „Pruncul". 

10  în  ediţia  de  la  1805,  îh  loc  de  „Nu  sevă  certa,  nici  nu  va  striga",  se  găseşte  „Nu  se 
va  prici,  nici  va  striga". 


TÂLCUIREA  SFINTEI  EVANGHELII  DE  LA  MATEI 


Capitolul  12 


249 


va  face.  De  voiesc  ei  sa  nu  Se  arate  El,  şi  aceasta  face  şi  nu  va  sta  împotrivă, 
ca  un  iubitor  de  slavă,  nici  nu  se  ceartă,  ci  porunceşte  poporului  să  nu-L 
arate  [vădească]. 

încă  şi  „judecată  neamurilor  va  vesti",  adică  îi  învaţă  şi  pe  păgâni,  că 
„judecată"  este  învăţătura  şi  cunoştinţa  şi  alegerea  binelui.  Sau  şi 
„Judecata"  ce  va  să  vie  va  vesti  păgânilor,  care  niciodată  nu  auziseră  pentru 
[ciespre]  această  Judecată  ce  va  să  fie. 

12, 19b:  Nu  va  auzi  nimeni  pe  uliţe  glasul  Lui11.  (19, 121)  lsa«42,2 

Nu  învaţă  în  mijlocul  cetăţii,  ca  iubitorii  de  slavă,  ci  în  templu  şi  în 
adunare  [sinagogă]  şi  în  munte  şi  pe  lângă  ţărmuri. 

12, 20“:  Trestie  strivită  nu  va  frânge  şi  feştilă  fumegândă  nu  va  stinge12 

(12,  20"!  Isaia  42, 3 

Ar  fi  putut  să-i  frângă  pe  iudei  ca  pe  o  „trestie  zdrobită"  şi  să  stingă 
mânia  lor  ca  pe  nişte  „in  aprins"  [„feştilă  fumegândă"],  dar  nu  a  voit 
Domnul  aşa,  până  când  va  împlini  iconomia  şi  îi  va  birui  pe  ei  prin  toate. 
Că  aceasta  înseamnă  cele  care  se  aduc  pe  urmă: 

12,  20b-21:  Până  ce  nu  va  scoate,  spre  biruinţă,  judecata.  (21)  Şi  în 
numele  Lui13  vor  nădăjdui  neamurile. 

(12, 20*1  Isaia  42, 3  (12, 21)  Isaia  11, 10;  42, 4 1  Romani  15, 12 

Ca  să  nu  aibă  ei  cuvânt  de  răspuns,  pe  toate  le-a  răbdat  [Domnul],  ca 
mai  pe  urmă  să-i  osândească  şi  să-i  biruie,  neavând  ei  nimic  ce  să  grăiască 
împotrivă.  Oare,  ce  n-a  făcut  Hristos,  ca  să-i  câştige  pe  ei?  însă  ei  n-au  voit 
[ascultat].  Drept  aceea  „neamurile  vor  nădăjdui"  spre  Dânsul,  devreme 
ce  iudeii  n-au  voit. 

12,  22-23:  Atunci  au  adus  la  El  pe  un  demonizat,  orb  şi  mut  şi  l-a 
vindecat,  încât  cel  orb  şi  mut  vorbea  şi  vedea.  (23j  Mulţimile  toate  se  mirau, 
zicând:  Nu  este,  oare,  Acesta,  Fiul  lui  David?  (12,23)  Lum  h,  14 

Căile  care  duc  către  credinţă:  ochii  şi  auzul  şi  limba  le-a  închis  diavolul; 
iar  Iisus  le  vindecă. 

Şi  este  numit  de  noroade  „Fiul  lui  David",  fiindcă  Hristos  era  aşteptat 
[să  vină]  din  sămânţa  lui  David. 

Dar  şi  acum,  dacă  vezi  pe  cineva  că  nici  el  însuşi  nu  înţelege  lucrul  cel 
bun  şi  nici  nu  primeşte  cuvânt  de  la  altul,  socoteşte-î  „orb"  şi  „surd" 
[„mut"],  pe  care  Dumnezeu  va  să-l  vindece,  atingându-Se  de  inima  lui. 


11  în  ediţia  de  la  1805,  aici  avem;  „Nici  va  auzi  cineva  în  uliţe  glasul  Lui". 

12  în  ediţia  dc  la  1805,  aici  avem:  „Trestie  zdrobită  nu  va  frânge  şi  in  aprins  nu  va  stinge". 

13  în  ediţia  de  ia  1805,  în  loc  de  „în  numele  Lui",  se  găseşte  „întru  numele  Lui". 


250 


Capitolul  12 


SFÂNTUL  TEOFILACT  ARHIEPISCOPUL  BULGAREI 


22, 24.  Fariseii  însă,  auzind,  ziceau:  Acesta  nu  scoate  pe  demoni  decât 
cu  Beelzebul,  căpetenia  demonilor14. 

(12, 24)  Sirah  27, 6  /  Matei  9, 34  /  Marcu  3, 22 1  Luca  11, 15 

Chiar  dacă  Domnul  s-a  dus  de  acolo  din  pricina  lor,  însă  ei  [fariseii]  şi 
de  departe  auzind  că  oamenilor  li  se  face  bine,  clevetesc,  atâta  vrăjmăşie 
purtau  ei  firii,  precum  diavolul. 

12,  25-26:  Cunoscând15  gândurile  lor,  Iisus  le-a  zis:  Orice  împărăţie 
care  se  dezbină  în  sine  se  pustieşte,  orice  cetate  sau  casă  care  se  dezbină 
în  sine  nu  va  dăinui16.  (26)  Dacă  satana  scoate  pe  satana,  s-a  dezbinat  în 
sine;  dar,  atunci,  cum  va  dăinui  împărăţia  lui? 

(12, 25)  Marcu  3, 24  /  Luca  11, 17/  Ioan  2, 25 122, 26)  Marcu  3, 26 1  Luca  11, 18 

Prin  faptul  că  le  vădeşte  gândurile  Se  arată  pe  Sine  că  este  Dumnezeu. 
Şi  le  răspunde  cu  pildele  de  obşte,  arătând  nebunia  lor,  căci  cum  s-ar  scoate 
dracii  unii  pe  alţii,  când  mai  vârtos  ei  se  ajutorează  unul  pe  altul? 

Iar  „satana"  este  numit  Potrivnicul. 

22,  27;  Şi  dacă  Eu  scot  pe  demoni  cu  Beelzebul,  feciorii  voştri  cu 
cine  îi  scot?  De  aceea,  ei  vă  vor  fi  judecători.  02, 27/  Luca n,  19 

„Fie,  că  Eu  sunt  în  acest  fel  cum  ziceţi  voi.  Dar,  «feciorii  voştri»,  adică 
ucenicii  Mei,  cu  cine  îi  scot  pe  diavoli?  Căci  cu  adevărat  aceia  nu-i  scot  cu 
Beelzebul!  Iar  dacă  ei  fac  aceasta  cu  dumnezeiască  putere,  cu  mult  mai 
vârtos  Eu,  căci  Eu  întru  numele  Meu  fac  minuni.  Deci  pentru  aceasta  ei 
[ucenicii]  vă  vor  fi  spre  osândă  vouă,  căci  şi  pe  ei  de-i  vedeţi  făcând  minuni 
întru  numele  Meu,  iarăşi  Mă  clevetiţi  pe  Mine". 

12, 28:  Iar  dacă  Eu  cu  Duhul  lui  Dumnezeu  scot  pe  demoni,  iată  a  ajuns 
la  voi  împărăţia  lui  Dumnezeu.  (12, 28)  Ieşire  8, 19  /  Daniil  2, 44  /  Luca  11, 20  /  Ioan  3, 8 

Zice  Domnul:  „Dacă  Eu  scot  dracii  cu  dumnezeiască  putere,  atunci  cu 
adevărat  sunt  Fiul  lui  Dumnezeu  şi  am  venit  la  voi  ca  să  vă  fac  bine.  Deci, 
a  ajuns  la  voi  Venirea  Mea,  căci  aceasta  este  împărăţia  lui  Dumnezeu.  De 
ce,  dar,  clevetiţi  Venirea  Mea,  care  pentru  voi  s-a  făcut?" 

12,  29;  Cum  poate  cineva  să  intre  în  casa  celui  tare  şi  să-i  jefuiască 
lucrurile17,  dacă  nu  va  lega  întâi  pe  cel  tare  şi  pe  urmă  să-i  prade  casa? 

(12, 29)  Isaia  49, 24  /  Marcu  3,  27;  9, 40  /  Luca  11, 21 

14  In  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „scot  pe  demoni  decât  cu  Beelzebul,  cSpetenia 
demonilor",  se  găseşte  „scot  dracii  fără  numai  întru  Beelzebul,  domnul  dracilor". 

15  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „cunoscând",  se  găseşte  „ştiind". 

16  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „dăinui",  se  găseşte  „sta". 

17  în  ediţia  de  Ia  1805,  în  loc  de  „să-i  jefuiască  lucrurile",  se  găseşte  „vasele  lui  să-i 
jefuiască". 


TÂLCUIREA  sfintei  evanghelii  de  la  matei 


Capitolul  12 


251 


„Atât  de  departe  sunt  Eu  de  a-i  avea  prieteni  pe  draci,  încât  Mă  şi 
împotrivesc  lor  şi  îi  leg  pe  ei,  care  înainte  de  Venirea  Mea  erau  puternici". 
Căci  „în  casă"  -  adică  în  lumea  aceasta  -  intrând  Hristos,  „vasele" 
diavolilor  -  adică  pe  oameni  -  le-a  „j  ef uit"  de  la  ei. 

22, 30:  Cine  nu  este  cu  Mine  este  împotriva  Mea  şi  cine  nu  adună  cu 
Mine  risipeşte.  (32, 30j  Luca  9,  so;  n,  23 

„Cum  să-Mi  ajute  Beelzebul,  care  mai  vârtos  îmi  stă  Mie  împotrivă? 
Căci  Eu  învăţ  fapta  bună,  iar  acela  răutatea.  Deci,  cum  este  [cu  putinţă  să 
lucreze  acela  împreună]  cu  Mine?  Eu  îi  adun  pe  oameni  la  mântuire,  iar 
acela  îi  risipeşte". 

Iar  în  chip  umbrit  îi  arată  şi  pe  farisei,  care,  văzându-L  învăţând  şi 
folosind  pe  mulţi,  risipeau  poporul,  ca  să  nu  vină  la  Dânsul.  Deci,  îi  arată 
pe  ei  că  sunt  îndrăciţi  cu  adevărat. 

22, 31-32:  De  aceea,  va  zic:  Orice  păcat  şi  orice  hulă  se  va  ierta  oamenilor, 
dar  hula  împotriva  Duhului  nu  se  va  ierta.  (32)  Celui  care  va  zice  cuvânt 
împotriva  Fiului  Omului,  se  va  ierta  lui;  dar  celui  care  va  zice  împotriva 
Duhului  Sfânt,  nu  i  se  va  ierta  lui,  nici  în  veacul  acesta,  nici  în  cel  ce  va  să  fie. 

(12, 31)  Marcu  3, 28  /  Luca  12, 10  / 1  loan  5, 16  (12, 32)  Isaia  22, 14  /  Marcu  3,  29 

Aici  spune  că  pentru  orice  alt  păcat  -  ca  furtişagul  sau  curvia  -  se 
poate  găsi  cât  de  mic  cuvânt  de  răspuns,  căci  alergăm  la  neputinţa 
oamenilor  şi  mai  cu  lesnire  suntem  iertaţi.  Dar,  când  cineva  va  vedea 
minunile  care  se  săvârşesc  prin  Duhul  şi  le  va  cleveti  pe  acestea  ca  făcute 
de  diavolul,  ce  cuvânt  de  răspuns  are  acesta?  Căci  ştie  că  sunt  săvârşi  te  de 
Duhul  Sfânt,  dar  din  însăşi  voia  lui  se  face  rău.  Cum,  oare,  ar  putea  fi 
lesne  iertat  imul  ca  acesta? 

'  Deci,  când  îl  vedeau  iudeii  pe  Domnul  că  mănâncă  şi  bea  şi  petrece 
cu  vameşii  şi  cu  curvele  şi  pe  toate  celelalte  ca  un  „Fiu  al  Omului"  le 
lucrează  (Matei  11, 19;  Luca  7, 34),  şi-L  cleveteau  ca  pe  un  mâncăcios  şi  un 
băutor  de  vin,  vrednici  erau  de  iertăciune  şi  nici  pocăinţă  nu  li  se  va  cere 
pentru  aceasta,  căci  li  se  pare  lor  că  se  smintesc  dintr-o  pricină  binecu¬ 
vântată.  Dar,  când  îl  văd  pe  Domnul  că  face  minuni  şi  atunci  clevetesc  şi 
hulesc  pe  Duhul  Sfânt,  zicând  că  acel  lucru  este  drăcesc,  cum  se  va  ierta 
lor  păcatul  acesta,  dacă  nu  se  vor  pocăi? 

Cunoaşte  deci  că  cel  ce  hulea  împotriva  „Fiului  Omului",  văzându-L 
că  vieţuieşte  omeneşte  şi-L  numea  „prieten  al  curvelor"  şi  „mâncăcios  şi 
băutor  de  vin"  -  căci  [cu  adevărat]  pe  acestea  le  făcea  Hristos  -,  unuia  ca 
acesta,  chiar  de  nu  s-ar  pocăi,  nu  va  da  pentru  aceasta  cuvânt18,  că  i  se  va 


16  Adică,  nu  i  se  va  cere  socoteală. 


252 


Capitolul  12 


SFÂNTUL  TEOFILACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIEI 


ierta,  ca  celui  care  nu  a  cunoscut  că  este  Dumnezeu  tăinuit.  Dar,  cel  care 
[huleşte]  împotriva  Duhului  Sfânt,  (hulind]  adică  împotriva  lucrurilor 
duhovniceşti  ale  lui  Hristos  şi  numindu-Ie  drăceşti,  nu  va  fi  iertat,  de  nu  se 
va  pocăi.  Că,  au,  doară,  avea  acesta  vreo  pricină  binecuvântată  spre  a  cleveti, 
precum  acela  care,  văzându-L  pe  Hristos  că  este  cu  curvele  şi  cu  vameşii  îl 
clevetea?  Nu  i  se  va  ierta,  cu  adevărat,  acestuia,  nici  aici,  nici  dincolo,  ci  şi 
aici  şi  acolo  se  va  munci  [va  fi  căznit].  Că  mulţi  sunt  care  aici  se  muncesc 
[căznesc],  iar  dincolo  nicidecum,  ca  Lazăr  cel  sărac.  Iar  alţii  şi  aici,  şi  dincolo, 
ca  sodomiţii  şi  aceştia  care  hulesc  împotriva  Duhului  Sfânt.  Iar  unii,  nici 
aici,  nici  acolo,  cum  sunt  Apostolii  şi  înaintemergătorul.  Şi  chiar  dacă  se 
pare  că  sunt  ei  munciţi  [căzniţi]  aici,  când  sunt  goniţi  [prigoniţi],  acestea  nu 
sunt  munci  [cazne]  pentru  păcate,  ci  sunt  cercări  şi  cununi. 

12, 33:  Ori  spuneţi  că  pomul  este  bun1’  şi  rodul  lui  e  bun.  Ori  spuneţi 
că  pomul  este  rău  şi  rodul  lui  e  rău20,  căci  după  roadă  se  cunoaşte  pomul. 

(12, 331  Matei  7, 17-18  /  Luca  6, 43  /  loan  15,  6 

Fiindcă  iudeii  nu  putea  cleveti  minunile  ca  fiind  rele,  dar  pc  Hristos 
Care  le  făcea  îl  huleau  ca  având  drac,  răspunde  [Domnul]:  „Sau  şi  pe  Mine, 
«pomul»,  numiţi-Mă  că  simt  «bun»  -  şi,  întru  adevăr  şi  minunile  Mele 
fiind  «roada»,  vor  fi  «bune»  -  sau,  de  Mă  numiţi  pe  Mine  «pom  putred», 
arătat  este  că  şi  «roada»  -  adică  minunile  -,  «putredă»  va  fi.  Dar,  pentru 
că  minunile  -  adică  «roadele»  -  ziceţi  că  sunt  «bune»,  atunci  şi  Eu,  Cel 
Care  sunt  «pomul»,  «bun»  simt.  Căci  cu  adevărat,  «după  roadă  se  cunoaşte 
pomul»  şi  asemenea  şi  Eu,  din  minuni". 

12, 34 “:  Pui  de  vipere21,  cum  puteţi  să  grăiţi  cele  bune,  o  dată  ce  sunteţi  răi? 

(12,  34’)  Isaia  59,  3,  5  /  Sirah  34,  4  /  Matei  3,  7;  23, 33  /  Luca  6,  45 

„Iată,  voi,  «pomi  răi»  fiind,  aduceţi  «roadă  rea»,  de  rău  grăindu-Mă 
pe  Mine.  Deci,  şi  Eu,  de  aş  fi  fost  rău,  «roadă  rea»  v-aş  fi  adus,  iar  nu  unele 
ca  acestea  minuni". 

Şi  îi  numeşte  „pui  de  năpârci",  pentru  că  se  trufeau  că  sunt  din  Avraam, 
dar  El  îi  arată  că  nu  sunt  din  Avraam,  ci  din  strămoşi  vrednici  răutăţii  lor. 

12, 34b-35:  Căci  din  prisosul22  inimii  grăieşte  gura.  (35 j  Omul  cel  bun 
din  comoara  lui  cea  bună  scoate  afară  cele  bune,  pe  când  omul  cel  rău, 
din  comoara  lui  cea  rea  scoate  afară  cele  rele. 

(12, 34M  Cântarea  Cântărilor  4, 11  /  Luca  6, 45  (32, 35)  Psalm  36, 30;  39, 12  /  Pilde  10, 21  /  Luca  6, 45 

n  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „ori  spuneţi  că  pomul  este  bun",  se  găseşte  „sau 
faceţi  pomul  bun". 

20  în  ediţia  de  !a  1805,  în  loc  de  „rău",  se  găseşte  „putred". 

21  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc'de  „vipere",  se  găseşte  „năpârci", 

21  în  ediţia  de  la  1805,  în  ioc  de  „prisosul",  se  găseşte  „prisosinţa". 


TÂLCUIREA  SFINTEI  EVANGHELII  DE  LA  MATEI 


Capitolul  12 


253 


Când  vezi  pe  vreunul  vorbitor  de  cele  de  ruşine,  să  ştii  că  are  în  inima 
sa  mult  mai  rele  decât  cele  pe  care  le  grăieşte,  căci  din  „prisosinţa"  sa 
varsă  în  afară  şi,  comoară  ascunsă  având,  o  oarecare  puţină  parte  din  ea 
arată.  La  fel  şi  cel  ce  grăieşte  cele  bune,  mai  multe  încă  are  în  inima  sa23. 

12, 36-37:  Vă  spun  că  pentru  orice  cuvânt  deşert,  pe  care-1  vor  rosti, 
oamenii  vor  da  socoteală  în  ziua  judecăţii.  (37)  Căci  prin  cuvintele  tale 
vei  fi  găsit  drept,  şi  din  cuvintele  tale  vei  fi  osândit24. 

f32, 361  înţelepciune  1,9  /  Romani  14, 12  /  Efeseni  4, 29;  5, 4  (12, 37)  Iov  15, 6  /  Luca  19, 22 

Aici  ne  îngrozeşte  pe  noi  că  vom  da  seamă  şi  pentru  tot  cuvântul  de¬ 
şert  -  adică  pentru  cel  mincinos,  pentru  cel  de  cleveteală  sau  pentru  cel 
fără  de  rânduială  şi  de  râs. 

Apoi  aduce  şi  mărturie  din  Scripturi,  ca  să  nu  se  pară  că  ale  Sale 
oarecare  zice25:  „Căci  din  cuvintele  tale  te  vei  îndrepta  şi  din  cuvintele 
tale  te  vei  osândi"  (Iov  9,  20;  15, 6;  Pilde  12, 18;  Ecclesiastul  10, 12-13). 

12,  38:  Atunci  l-au  răspuns  unii  dintre  cărturari  şi  farisei,  zicând: 
învăţătorule,  voim  să  vedem  de  la  Tine  un  semn. 

(12, 38J  Matei  16, 1  /  Marcu  8, 11  /  Ioan  2, 18;  6,  30  / 1  Corinteni  1,  22 

Evanghelistul  adaugă  acest  cuvânt  „atunci",  mirându-se  că  tocmai 
când  se  cuvenea  să  se  supună  pentru  minunile  care  se  făcuseră  mai  înainte, 
atunci  cer  „semn".  Şi  „din  cer"  voiesc  ei  să  vadă  „semn",  după  cum  spune 
alt  Evanghelist  (Marcu  8,  11;  Luca  11,  16),  pentru  că  li  se  părea  lor  că 
minunile  de  pe  pământ  le  face  Hristos  din  puterea  diavolului,  căci  diavolul 
este  stăpânitorul  lumii.  Dar  ce  le  răspunde  la  acestea  Mântuitorul? 

22, 39-40:  Iar  El,  răspunzând,  le-a  zis:  Neam  viclean  şi  desfrânat26  cere 
semn,  dar  semn  nu  i  se  va  da,  decât  semnul  lui  Iond  Proorocul.  (40)  Că 

a  Cuviosul  Nichita  Stithatul  ne  spune  aici:  „Un  izvor  bun  nu  poate  izvorî  apă  tulbure 
şi  rău  mirositoare,  duhnind  de  conţinut  lumesc;  nici  inima  care  este  afară  de  împărăţia 
Cerurilor  nu  poate  izvorî  râuri  de  viaţă  dumnezeiască,  care  să  împrăştie  buna  mireasmă 
a  mirului  duhovnicesc.  Oare,  izvorăşte  izvorul  din  sine  şi  ceea  ce  e  dulce  şi  ceea  ce  e 
amar?  (lacav  3,  11).  Oare  poate  face  mărăcinele  măsline,  sau  măslinul  ghindă?  Tot  aşa, 
nici  izvorul  unic  al  inimii  nu  poate  naşte  deodată  cuget  rău  şi  cuget  bun.  Ci,  omul  bun, 
din  vistieria  bună  a  inimii  sale  scoate  cele  bune,  iar  cel  rău,  din  vistieria  rea  a  inimii  sale 
scoate  cele  rele,  după  cuvântul  Domnului  (Matei  12,  35)"  ( Filocalia  româneasca,  voi.  6, 
Sula  întâi  a  capetelor  despre  făptuire,  cap  99,  ed.  IBMBOR,  Bucureşti,  1977,  p.  254).' 

24  în  ediţia  de  ia  1805,  versetul  este:  „Căci  din  cuvintele  tale  te  vei  îndrepta  şi  din 
cuvintele  tale  te  vei  osândi". 

25  Adică,  ar  aduce  învăţătură  „potrivnică",  după  cum  erau  socotite  cuvintele  Sale  de 
către  cei  clevetitori. 

K  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „desfrânat",  se  găseşte  „preacurvar".  , 


254 


Capitolul  12 


SFÂNTUL  TEOF1LACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIEI 


precum  a  fost  Ionâ  în  pântecele  chitului27  trei  zile  şi  trei  nopţi,  aşa  va  fi  şi 
Fiul  Omului  în  inima  pământului  trei  zile  şi  trei  nopţi. 

(12, 39)  Isaia  57, 3  /  Matei  16, 4  /  Marcu  8, 12  /  Luca  11, 29  /  Ioan  4, 48 
(12, 40)  Iona  1, 15;  2, 1, 11  /  Luca  11, 30 
I-a  numit  pe  ei  „neam  viclean",  pentru  că  erau  ispititori  şi  vicleni,  iar 
„preacurvar",  ca  pe  cei  care  se  depărtaseră  de  la  Dumnezeu  şi  se  lipiseră 
de  draci.  Iar  „semn"  este  învierea  Lui,  ca  una  care  este  lucru  preaslăvit, 
căci  pogorându-Se  [Mântuitorul]  în  inima  pământului,  în  locul  cel  mai  de 
jos  -  adică  la  iad  a  înviat  a  treia  zi. 

însă  cele  „trei  zile"  şi  cele  „trei  nopţi"  socoteşte-le  în  parte,  iar  nu  întregi 
Căci  a  murit  vineri,  aceasta  a  fost  o  zi;  sâmbătă  a  fost  mort,  iată  a  doua  zi; 
încă  şi  noaptea  duminicii  L-a  apucat  mort,  deci  trei  zile  şi  trei  nopţi  în  parte 
se  numără,  căci  aşa  ne-am  obişnuit  de  multe  ori  să  numărăm28. 

12, 41:  Bărbaţii  din  Ninive  se  vor  scula  la  judecată  cu  neamul  acesta 
şi-l  vor  osândi,  că  s-au  pocăit  la  propovăduirea  lui  Ionâ;  iată  aici  este 
mai  mult  decât  Ionâ.  (12,  ii)  Deuteronom  18, 18;  34, 10 1  lori  a  3, 5  y  Luca  11, 32 

„Ionâ,  după  ce  a  ieşit  din  chit,  propovăduind,  a  fost  crezut,  iar  Eu  nici 
după  înviere  nu  voi  fi  crezut  de  voi.  Drept  aceea,  veţi  şi  fi  osândiţi  de 
niniviteni,  care  au  crezut  slujitorului  Meu,  Ionâ,  fără  semne.  Şi,  mai  vârtos 
aceia  barbari  [păgâni]  fiind,  vă  vor  osândi  pe  voi,  care  aţi  crescut  auzind 
cuvintele  Proorocilor  şi  aţi  văzut  semne,  dar  nu  aţi  crezut  Mie,  Stăpânului". 
Că  aceasta  înseamnă  ceea  ce  zice:  „Iată,  aici  este  mai  mult  decât  Ionâ". 

12, 42:  Regina  de  la  miazăzi29  se  va  scula  la  judecată  cu  neamul  acesta 
şi-l  va  osândi,  căci  a  venit  de  la  marginile  pământului  ca  să  asculte 
înţelepciunea  lui  Solomon,  şi  iată  aici  este  mai  mult  decât  Solomon. 

.  112, 42)  3  Regi  4, 34;  10, 1  /  2  Paralipomena  9, 1  /  Luca  11, 31 

„împărăteasa,  măcar  deşi  era  femeie  neputincioasă,  a  venit  de  departe 
ca  să  audă  despre  copaci  şi  lemne  şi  despre  alte  asemenea  lucruri  fireşti.  Iar 
voi,  chiar  şi  venind  Eu  la  voi  şi  negrăite  taine  spunându-vă,  nu  M-aţi  primit". 

27  Unii  spun  despre  chit  că  nu  este  un  „peşte  mare",  ci  că  ar  fi  chiar  caşalotul.  Acesta 
ajunge  până  la  o  lungime  de  15-20  de  metri  şi  la  o  greutate  de  65  de  tone.  Caşalotul  este 
înrudit  cu  balena,  dar  se  deosebeşte  de  aceasta  prin  faptul  că  are  dinţii  fixaţi  pe  falca 
inferioară  (Dicţionarul  'Noului  Testament,  ed.  cit.,  p.  93). 

a  La  evrei,  la  bizantini,  dar  şi  după  rânduiala  Bisericii  „ziua"  (înţelegând  prin  zi 
ciclul  complet  de  24  de  ore)  este  calculată  de  la  asfinţitul  soarelui.  De  aceea  „noaptea  de 
duminică"  din  rânduiala  bisericească  este  numită  „noaptea  de  sâmbătă",  în  măsurătoarea 
laică  a  timpului.  Vezi  şi  nota  tâlcuirii  de  la  Matei  28, 1-8. 

29  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „regina  de  la  miazăzi",  se  găseşte  „împărăteasa  de 
la  austru". 


TÂLCUIREA  SFINTEI  EVANGHELII  DE  LA  MATEI 


Capitolul  12 


255 


12,  43-45:  Şi  când  duhul  necurat  a  ieşit  din  om,  umblă  prin  locuri 
fără  apă,  căutând  odihnă  şi  nu  găseşte.  (44)  Atunci,  zice:  Mă  voi  întoarce 
la  casa  mea,  de  unde  am  ieşit;  şi,  venind,  o  află  golită,  măturată  şi 
împodobită.  (45)  Atunci  se  duce  şi  ia  cu  sine  alte  şapte  duhuri  mai  rele 
decât  el  şi,  intrând,  sălăşluiesc  aici  şi  se  fac  cele  de  pe  urmă  ale  omului 
aceluia  mai  rele  decât  cele  dintâi.  Aşa  va  fi  şi  cu  acest  neam  viclean. 

(12, 43)  Iov  1, 7 /Luca  11, 24  (12, 44)  Luca  11, 24-23  (12, 45)  Luca  11, 26  /  Evrei  6, 4  /  2  Petru  2, 20 

Le  arată  aici  că  vor  ajunge  întru  cea  de  pe  urmă  pierzare,  fiindcă  nu  L-au 
primit  pe  El.  „Căci,  precum  cei  ce  au  fost  izbăviţi  de  draci,  dacă  se  vor  lenevi, 
mai  rele  pătimesc,  aşa  şi  neamul  vostru,  care  era  stăpânit  de  diavolul,  când  se 
închina  idolilor.  Dar  prin  Prooroci  am  gonit  pe  diavolul  acesta,  am  venit  încă 
şi  Eu,  vrând  mai  mult  să  vă  curăţesc  pe  voi,  dar,  de  vreme  ce  Mă  goniţi  şi  pe 
Mine  şi  vă  sârguiţi  mai  vârtos  să  Mă  omorâţi,  ca  cei  care  mai  rău  păcătuiţi, 
mai  rău  veţi  fi  şi  munciţi  [căzniţi];  şi  robia  voastră  cea  mai  de  pe  urmă  va  fi 
mai  grea  decât  cele  dinainte". 

Dar  tu,  înţelege  şi  aceasta:  prin  Botez  este  gonit  duhul  necurat  şi  merge 
întru  cele  „fără  de  apă"  şi  nebotezate  suflete,  însă  întru  acelea  nu  află 
„odihnă".  Căci,  „odihna"  dracilor  este  a-i  supăra  pe  cei  botezaţi,  prin 
lucrările  cele  rele,  fiindcă  pe  cei  nebotezaţi  îi  are.  Deci,  se  „întoarce"  la  cel 
botezat  împreună  cu  cele  „şapte  duhuri",  căci  după  cum  şapte  sunt  darurile 
Duhului  Sfânt30,  tot  şapte  sunt  duhurile  împotrivitoare  ale  răutăţii.  Iar  când 
va  intra  întru  cel  botezat,  mai  cumplită  este  nevoia,  căci  mai  înainte  era 
nădejde  să  se  curăţească  prin  Botez,  iar  după  aceea  nu  este  nădejde  într-un 
al  doilea  botez  -  afară  de  acela  al  pocăinţei,  care  este  foarte  ostenicios  [plin 
de  osteneli]31. 

12, 46:  Şi  încă  vorbind  El  mulţimilor,  iată  mama  şi  fraţii  Lui  stăteau 
afară,  căutând  să  vorbească  cu  El.  (12, 46)  Marcu  3, 31  /  Luca  a,  19 1  loan  2, 12 

Oarecare  lucru  omenesc  vrea  să  arate  Maica,  anume  acela  că-L  st㬠
pâneşte  pe  Fiul,  nesocotind  încă  nimic  mare  cu  privire  la  El.  Deci,  chiar  în 

30  [1805]  Pentru  „darurile  Sfântului  Duh"  şi  pentru  „duhurile  răutăţii",  vezi  tâlcuirea 
de  la  Marcu  16,14  şi  de  la  Luca  S,  3. 

J  Sfântul  Petru  Damaschinul  ne  înţelepţeşte  cu  aceste  cuvinte:  „Precum  ocărârea  de 
sine  înseamnă  o  sporire  ascunsă,  pentru  faptul  că  înaintăm  bine  şi  nu  simţim,  aşa  şi 
părerea  de  sine  şi  plăcerea  de  sine  înseamnă  o  pierzanie  ascunsă,  pentru  faptul  că  ne-am 
întors  înapoi  şi  nu  ştim.  Şi  cu  adevărat  aşa  este.  Căci  în  sufletul  iubitor  de  slavă  deşartă 
se  întorc  şi  patimile  curăţite  [care  au  fost  alungate]  de  har,  iar  Domnul  zice:  «Când  a  ieşit 
duhul  necurat...»  (Matei  12,  43),  şi  celelalte.  Pentru  ce?  Pentru  că  nu  are  lucrare 
duhovnicească  locul  de  unde  a  ieşit,  nici  smerenie.  De  aceea  se  întoarce,  pentru  ca  sâ-1 
robească  cu  adaos  de  multe  alte  rele  şi  se  aşază  acolo.  Cel  ce  înţelege,  să  înţeleagă"  ( ţilocalia 
românească,  voi.  5,  Cuvântul  XI,  ed.  Humanitas,  Bucureşti,  2001,  p.  216). 


256 


Capitolul  12 


SFÂNTUL TEOFILACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIEI 


timp  ce  El  vorbea,  vrea  să-L  tragă  către  dânsa,  poftind  a  se  cinsti  pentru  că 
un  asemenea  Fiu  i  se  supune  ei32.  Dar,  ce  zice  Hristos?  Fiindcă  a  cunoscut 
ţelul  ei,  ascultă  ce  zice: 

12, 47-50:  Cineva  i-a  zis:  Iată  mama  Ta  şi  fraţii  Tăi  stau  afară,  căutând 
să-Ţi  vorbească.  (48)  Iar  El  a  zis:  Cine  este  mama  Mea  şi  cine  sunt  fraţii 
Mei?  (49)  Şi,  întinzând33  mâna  către  ucenicii  Săi,  a  zis:  Iată,  mama  Mea 
şi  fraţii  Mei.  (50)  Că  oricine  va  face  voia  Tatălui  Meu  Celui  din  Ceruri, 
acela  îmi  este  frate  şi  soră  şi  mamă. 

(12, 4 7 )  Marcu  3,  32  (12, 48)  Marcu  3, 33  (12, 49)  Cântarea  Cântărilor  8, 5 
(12,  50)  Marcu  3,  34-35  /  Luca  8, 21  /  Ioan  6,  40;  15, 14 

Nu  spune  acestea  defăimând  pe  Maica  Sa,  ci  îndreptând  socoteala  ei 
cea  iubitoare  de  slavă  şi  omenească.  Pentru  că  nu  a  zis  că  nu  este  Maica  Lui, 
ci  că  de  nu  va  face  voia  lui  Dumnezeu,  cu  nimic  nu  se  va  folosi  că  L-a  născut. 
Deci,  nu  Se  leapădă  Hristos  de  rudenia  după  fire,  ci  o  adaugă  pe  cea  a  faptei 
bune,  pentru  că  nimeni,  nevrednic  fiind,  nu  se  foloseşte  de  rudenie. 

Deci,  după  ce  a  vindecat  boala  măririi  deşarte.  Se  supune  Maicii  Sale 
care  îl  chema34,  după  cum  şi  zice  Evanghelistul,  în  cele  ce  urmează. 


32  Pentru  această  tâkuire  vezi  Anexa  editorială  (2). 

33  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „întinzând",  se  găseşte  „tinzându-Şi". 

31  [1805]  Pentru  Maica  Sa  a  ieşit  la  mare  Domnul,  adică  ascultând-o  ca  pe  o  Maică, 
după  cum  se  spune  şi  în  tâlcuire  la  Marcu  4,1. 


257 


Capitolul  13 

Şapte  pilde  despre  împărăţia  Cerurilor, 
lisus,  neluat  în  seama  în  cetatea  Sa 1 

« 

13, 1-2:  în  ziua  aceea,  ieşind  lisus  din  casă,  şedea  lângă  mare.  (2)  Şi 
s-au  adunat  la  El  mulţimi  multe,  încât,  intrând  în  corabie,  şedea  în  ea  şi 
toată  mulţimea  sta  pe  ţărm2.  (13, 1)  Maieu  4, 1  <13, 2)  Maieu  4, 2  /  Luca  8, 4 

A  stat  în  corabie,  pentru  ca  pe  toţi  cei  ce-L  ascultau  să-i  aibă  înaintea 
feţei  Sale  şi  toţi  să  audă.  Deci,  pe  mare  fiind  Domnul,  îi  vânează  pe  cei  de 
pe  uscat. 

13, 3“:  Şi  le-a  grăit  lor  multe,  în  pilde,  zicând  (13, 3‘)  Maieu  4, 3  /  Luca  s,  5 

Noroadelor  celor  simple  [neştiutoare  de  carte]  şi  fără  de  vicleşug,  în 
munte,  fără  de  pilde  le-a  grăit;  însă  aici,  pentru  că  sunt  şi  fariseii  cei  vicleni, 
le  grăieşte  „în  pilde",  ca  unde  nu  vor  înţelege,  să  întrebe  şi  să  se  înveţe. 

încă  şi  întru  alt  chip:  nevrednici  fiind  ei,  nu  se  cuvenea  să  pună  înaintea 
lor  învăţăturile  întru  totul  descoperite,  că  nu  se  cuvine  „a  arunca  mărg㬠
ritarele  înaintea  porcilor"  (Matei  7,  6). 

Deci,  întâi  spune  pilda  cea  care  îl  face  pe  ascultător  mai  cu  luare-aminte. 
Că  auzi  [ce  zice]: 

13, 3h:  Iată,  a  ieşit  semănătorul  să  semene3  (13, 3")  Maieu  4, 3  /  Luca  8, 5 

„Semănător"  se  numeşte  pe  Sine,  iar  „sămânţa"  pe  care  o  seamănă  este 
cuvântul.  Când  zice  „a  ieşit",  nu  de  un  loc  anume  vorbeşte,  ca  Unul  Care  Se 
află  pretutindenea,  ci  anume  de  ieşirea  din  şanurile  părinteşti  pomeneşte, 
prin  care  S-a  apropiat  de  noi  cu  trup.  Deci,  „a  ieşit"  la  noi,  fiindcă  n-am  putut 
noi  să  mergem  la  Dânsul.  Şi  pentru  ce  a  ieşit?  Oare,  să  ardă  pământul  pentru 
spinii  cei  mulţi?  Oare,  să  muncească  [să  căznească]  pe  oameni?  Nu!  Ci  „să 
semene".  Şi  anume  să  semene  „sămânţa  sa".  Căci  şi  Proorocii  au  semănat, 
daT  nu  sămânţa  lor,  ci  a  lui  Dumnezeu.  Iar  El,  Dumnezeu  fiind,  însăşi  „sămânţa 
Sa"  a  semănat-a  Că  nu  a  fost  înţelepţit  Hristos  de  darul  cel  dumnezeiesc  -  să 
nu  fie!  ci  însuşi  El  era  înţelepciunea  lui  Dumnezeu. 

1  în  ediţia  de  la  1805,  titlul  capitolului  este:  „Pentru  pilda  semănătorului  şi  pentru  a 
împărăţiei  Cerurilor". 

1  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „pe  ţărm",  se  găseşte  „pe  ţărmurile  mării". 

3  „Iată,  a  ieşit  semănătorul  să  semene  sămânţa  sa",  după  cum  apare  versetul  în 
textul  ediţiei  de  la  1805.  ... 


2S8 


Capitolul  13 


SFÂNTUL TEOFILACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIEI 


13, 4-6:  Şi  pe  când  semăna,  unele  seminţe  au  căzut  pe  lângă  drum  şi  au 
venit  păsările'1  şi  le-au  mâncat.  (5)  Altele  au  căzut  pe  loc  pietros4 5,  unde  nu 
aveau  pământ  mult  şi  îndată  au  răsărit,  că  n-aveau  pământ  adânc;  (6)  Iar 
când  s-a  ivit  soarele6,  s-au  pălit  de  arşiţă  şi,  neavând  rădăcină,  s-au  uscat. 

(13, 5)  Marca  4, 4-5  /  Luca  8, 5-6  (13.  6)  Marcu  4, 5-6  /  Luca  8, 6 

Cei  de  „lângă  cale"  sunt  cei  trândavi  şi  leneşi,  care  nicidecum  nu 
primesc  cuvântul,  pentru  că  mintea  lor  este  cale  preacălcată  [bătătorită]  şi 
aspră  şi  nicidecum  arată.  De  la  aceştia  răpesc  cuvântul  „păsările  cerului" 
-  adică  duhurile  cele  din  văzduh  -,  care  sunt  dracii. 

Cei  de  pe  „pietriş"  [„loc  pietros"]  sunt  cei  care  au  auzit  cuvântul,  dar, 
din  pricina  neputinţei,  nu  s-au  împotrivit  ispitelor  şi  necazurilor,  ci  au 
vândut  mântuirea  lor.  Iar  prin  „soarele  care  a  răsărit"  să  înţelegi  ispitele, 
pentru  că  ispitele  îi  arată  [vădesc]  pe  oameni  şi  îi  descoperă,  precum  soarele 
[descoperă]  cele  ascunse. 

13, 7.  Altele  au  căzut  între  spini,  dar  spinii  au  crescut  şi  le-au  înăbuşit7. 

(13,  7)  Marcu  4,  7  /  Luca  8,  7 

Aceştia  sunt  cei  care  prin  griji  „îneacă"  [„înăbuşă"]  cuvântul.  Căci, 
măcar  de  i  se  pare  celui  bogat  că  face  oarecare  faptă  bună,  însă  aceasta  nu 
creşte,  nici  nu  sporeşte,  oprită  fiind  de  griji. 

13,  8:  Altele  au  căzut  pe  pământ  bun  şi  au  dat  rod:  una  o  sută,  alta 
şaizeci,  alta  treizeci.  (13,  8)  Marcu  4, 8  /  Luca  8,  8 

Cele  trei  părţi  de  „sămânţă"  s-au  pierdut  şi  numai  a  patra  parte  s-a 
mântuit  [a  rodit],  căci  puţini  sunt  cei  ce  se  mântuiesc  (Luca  13,  2 3-28). 

însă,  mai  apoi  arată  şi  „pământul  cel  bun",  dându-ne  nouă  nădejde 
de  pocăinţă,  căci  chiar  „pietros",  de-ar  fi  cineva  ori  „lângă  cale",  ori 
„spinos",  este  cu  putinţă  a  se  face  el  „pământ  bun”. 

însă  nu  deopotrivă  rodesc  toţi  cei  care  au  primit  cuvântul,  ci  unul  -  „o 
sută"  -  poate  cel  ce  are  de  săvârşit  [desăvârşită]  neagoniseală  şi  nevoinţă 
preaînaltă8;  iar  altul  -  „şaizeci"  -  poate  călugărul  care,  ca  un  lucrător 
petrece  în  viaţa  de  obşte;  iar  altul  -  „treizeci"  -  cel  care  a  ales  nuntă  cinstită 
şi  pe  cât  este  cu  putinţă  lucrează  cu  osârdie  faptele  cele  bune9. 

4  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „pe  lângă  drum  şi  au  venit  păsările",  se  găseşte 
„lângă  cale  şi  au  venit  pasările  cerului". 

5  în  ediţia  de  la  1805/  în  loc  de  „loc  pietros",  se  găseşte  „pietriş". 

6  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „când  s-a  ivit  soarele",  se  găseşte  „răsărind  soarele". 

7  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „le-au  înăbuşit",  se  găseşte  „le-au  înecat  pe  ele". 

8  [1805]  Adică  călugărul  cel  ce  petrece  în  pustie. 

9  Iată  ce  ne  spune  Dionisie  din  Fuma  despre  felul  în  care  trebuie  zugrăvită  în  frescă 
sau  icoană  pilda  semănătorului:  „Hristos,  stând  şi  învăţând,  cu  Evanghelia  în  mână  şi 


TÂLCUIREA  SFINTEI  EVANGHELII  DE  LA  MATEI 


Capitolul  13 


259 


Şi  vezi  bunătatea  lui  Dumnezeu,  cum  pe  toţi  îi  primeşte,  şi  pe  cei  ce 
fac  lucruri  mari  şi  pe  cei  de  mijloc  şi  pe  cei  [ce  săvârşesc  lucruri]  mici! 

33,  9:  Cine  are  urechi  de  auzit  să  audă.  <i3,9)Matei4,9;i3,« 

Arată  că  acestea  se  cuvine  să  se  înţeleagă  duhovniceşte  de  cei  care  au 
urechi  duhovniceşti,  că  mulţi  au  urechi,  dar  nu  de  auzit.  Pentru  aceasta  a 
adăugat:  „cine  are  urechi  de  auzit  să  audă". 

13, 10-1 2:  Şi  ucenicii,  apropiindu-se  de  Elw,  I-au  zis:  De  ce  le  vorbeşti 
lor  în  pilde?  (11)  Iar  El,  răspunzând,  le-a  zis:  Pentru  că  vouă  vi  s-a  dat  să 
cunoaşteţi11  tainele  împărăţiei  Cerurilor,  pe  când  acelora  nu  li  s-a  dat, 
(12)  Căci  celui  ce  are  i  se  va  da  şi  îi  va  prisosi,  iar  de  la  cel  ce  nu  are,  şi  ce 
are  i  se  va  lua.  (13, 11)  înţelepciune  2, 22  /  Marcu  4, 10-11  /  Luca  8, 9-10 1 

1  Corinteni  2, 10  (13, 12)  Matei  25, 29  /  Marco  4,  25  /  Luca  8, 18;  19,  26 

Văzând  ucenicii  adâncime  multă  în  cele  grăite  de  Hristos  şi  fiind  de 
obşte  purtători  de  grijă  ai  mulţimii,  vin  la  Dânsul  şi  îl  întreabă  [aceasta]. 
Iar  El  zice:  „«Vouă  vi  s-a  dat  a  şti  tainele»,  pentru  că  aveţi  osârdie  şi 
sârguinţă,  iar  celor  ce  nu  au  sârguinţă,  nu  li  s-a  dat".  Căci  acela  primeşte 
care  cere,  fiindcă  zice  [Hristos]:  „Cereţi  şi  vi  se  va  da"  (Luca  11, 9). 

Deci,  vezi  cum  aici  a  zis  Domnul  pilda  şi  numai  ucenicii  cerând  au 
luat,  drept  aceea,  bine  am  zis,  că  celui  ce  are  sârguinţă  i  se  dă  cunoştinţa  şi 
îi  prisoseşte.  Iar  de  la  cel  care  nu  are  sârguinţă  şi  minte  vrednică,  şi  ceea  ce 
i  se  pare  că  are  se  va  lua  de  la  el.  Adică,  măcar  deşi  are  o  oarecare  scânteie 
a  lucrului  celui  bun,  o  stinge  şi  pe  aceasta  de  nu  va  sufla  într-însa  prin 
Duhul  şi  prin  lucrurile  cele  duhovniceşti  şi  o  va  aprinde  pe  ea. 

33,  33:  De  aceea  le  vorbesc  în  pilde12,  că,  văzând,  nu  văd,  şi  auzind 
nu  aud,  nici  nu  înţeleg.  (13, 13)  Marcu  i,  12  /  Luca  8, 10  /  loan  9, 39 

înaintea  Lui  oameni  în  patru  cete  sau  orânduieli.  întâia  ceată,  închipuind  sămânţa  cea 
de  lângă  drum:  oameni,  ca  şi  cum  ar  vorbi  unii  cu  alţii  şi  către  Hristos  nu  se  uită,  şi  dracii 
trăgându-i.  A  doua  ceată,  închipuind  sămânţa  cea  de  pe  piatră:  oameni  ca  şi  cum  ar 
asculta  cuvântul  cu  bucurie,  însă  un  tiran  împreună  cu  ostaşi  cu  săbiile  goale,  îngrozindu-i, 
se  întorc  înapoia  lor  la  idoli,  cărora  le  aduc  închinăciune.  Atreia  ceată,  închipuind  sămânţa 
cea  dintre  mărăcini:  oameni  cu  femei,  mâncând  şi  bând  împreună  şi  demoni  lângă  ei.  A 
patra  ceată,  închipuind  sămânţa  cea  de  pe  pământ  bun;  călugări  rugându-se  prin  peşteri, 
având  înaintea  lor  icoana  Preasfintei  Fecioare  şi  a  lui  Hristos,  cu  candelă  aprinsă;  sau 
rugându-se  în  biserici  şi  în  mănăstiri,  unii  ca  diaconi,  alţii  ca  preoţi,  iar  alţii  ca  mireni" 
(Erminia  picturii  bizantine,  ed.  cit.,  p.  121). 

10  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „apropiindu-se  de  El",  se  găseşte  „viind  ia  Dânsul" 

11  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „să  cunoaşteţi",  se  găseşte  „a  şti". 

n  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „de  aceea  le  vorbesc  în  pilde",  se  găseşte  „pentrv 
aceea  în  pilde  grăiesc  lor". 


260 


Capitolul  13 


SFÂNTUL  TEOFILACT  ARI  HEP1SCOPUL  BULGARIEI 


Ia  aminte,  că  de  aici  se  dezleagă  nedumerirea  celor  care  zic13  că  unii  oameni 
sunt  răi  din  fire  şi  de  la  Dumnezeu.  Căci  unii  ca  aceştia  zic  că  Iisus  însuşi  a  zis: 
„Vouă  vi  s-a  dat  a  şti  tainele,  iar  iudeilor  nu  li  s-a  dat"  (Matei  13,  îl). 

Cu  ajutorul  lui  Dumnezeu,  le  răspundem  astfel  celor  ce  zic  unele  ca 
acestea:  Dumnezeu  pe  toţi  îi  face  să  înţeleagă  fireşte  ceea  ce  se  cuvine,  căci 
El  „luminează  pe  tot  omul  care  vine  în  lume"  (Ioan  1,9),  dar  voia  noastră 
cea  slobodă  ne  întunecă  pe  noi  -  ceea  ce  se  arată  şi  aici.  Căci,  văzând  fireşte 
-  adică  fiind  zidiţi  de  Dumnezeu  ca  să  poată  fireşte  să  înţeleagă  nu  văd 
din  însăşi  voia  lor  şi  auzind  -  adică  fiind  fireşte  zidiţi  de  Dumnezeu  ca  să 
audă  şi  să  înţeleagă  -,  nu  aud  şi  nu  înţeleg  din  însăşi  voia  cea  slobodă. 
Căci,  spune-mi  mie,  nu  vedeau,  oare,  [iudeii]  minunile  lui  Hristos?  Cu 
adevărat  le  vedeau,  dar  se  făceau  ei  înşişi  orbi  şi  îl  cleveteau  [defăimau] 
pe  El.  Deci  aceasta  înseamnă  ceea  ce  zice  „văzând,  nu  văd"14.  Pentru 
aceasta,  aduce  martor  şi  pe  Proorocul: 

13,14-15:  Şi  se  împlineşte  cu  ei  proorocia  lui  Isaia,  care  zice:  Cu  urechile 
veţi  auzi,  dar  nu  veţi  înţelege,  şi  cu  ochii  vă  veţi  uita,  dar  nu  veţi  vedea15. 
(15J  Căci  inima  acestui  popor  s-a  învârtoşat16  şi  cu  urechile  aude  greu  şi 
ochii  lui  s-au  închis,  ca  nu  cumva  să  vadă  cu  ochii  şi  să  audă  cu  urechile  şi 
cu  inima  să  înţeleagă  şi  să  se  întoarcă,  şi  Eu  să-i  tăinăduiesc  pe  ei. 

(13, 14)  Isaia  6, 9  /  Ieremia  5 ,  21  /  Iezechiil  12, 2  f  Marcu  4, 12  /  Luca  8, 10  /  Ioan  12, 40  / 
Faptele  Apostolilor  28, 26  /  Romani  11, 8  (13, 15)  Isaia  6, 10  /  Ioan  12,  40/  Evrei  5, 11 

Vezi  că  proorocia  (Isaia  6, 9)  nu  spune:  „Voi  nu  înţelegeţi  nu  pentru  că 
Eu  am  zidit  îngroşată  inima  voastră",  ci  „pentru  că  ea  «s-a  îngroşat»  [«s-a 
învârtoşat»],  subţire  cu  adevărat  fiind  mai  înainte".  Pentru  că  lucrul  despre 
care  se  spune  că  s-a  îngroşat  înseamnă  că  era  subţire  înainte  şi  fiindcă 
inima  lor  s-a  îngroşat,  aşa  şi-au  închis  ei  ochii  lor.  Şi  nu  a  zis  că  Dumnezeu 
a  închis  ochii  lor,  ci  că  ei,  din  însăşi  voinţa  lor,  i-au  închis.  Iar  aceasta  au 


13  Adică  află  răspuns. 

14  Sfântul  Simeon  Noul  Teolog  ne  spune  cum  se  împlinesc  aceste  cuvinte  întru 
lucrarea  Sfinţilor:  „Lumea  e  moartă  pentru  Sfinţi  şi  cei  din  ea,  la  fel,  pentru  ei.  De  aceea 
[cei  din  lume],  văzând,  nu  văd  faptele  lor  cele  bune  şi  auzind,  nu  pot  înţelege  (Matei  13, 
13)  cuvintele  lor  dumnezeieşti,  grăite  în  Duhul  Sfânt.  Dar  nici  cei  duhovniceşti  nu  pot 
primi  în  ei  faptele  cele  rele  sau  cuvintele  pătimaşe  ale  oamenilor  lumeşti  sau  răi;  ci, 
văzând  şj  ei  cele  din  lume,  nu  le  văd;  şi  auzind  cele  ale  oamenilor  lumeşti,  rămân  cu 
simţirea  ca  şi  când  nu  le-ar  auzi.  Şi  astfel  nu  se  înfăptuieşte  nici  o  părtăşie  a  acestora  cu 
aceia,  sau  a  acelora  cu  aceştia"  ( Filocalia  românească,  voi.  6,  A  doua  sută  a  capetelor  de 
Dumnezeu  cuvântătoare  şi  făptuitoare,  cap  41,  ed.  IBMBOR,  Bucureşti,  1977,  p.  73). 

15  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  dc  „cu  ochii  vă  veţi  uita,  dar  nu  veţi  vedea",  se  găseşte 
„privind  veţi  privi  şi  nu  veţi  vedea". 

16  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „s-a  învârtoşat",  se  găseşte  „s-a  îngroşat". 


TÂLCUIREA  sfintei  evanghelii  de  la  matei 


Capitolul  13 


261 


făcut-o  ca  să  nu  se  întoarcă  şi  să-i  tămăduiască  pe  ei,  că  dintru  a  lor  răutate 
s-au  sârguit  a  rămâne  nevindecaţi  şi  neîntorşi  [întru  pocăinţă]. 

13, 16-17:  Dar  fericiţi  sunt  ochii  voştri  că  văd  şi  urechile  voastre  că  aud. 
(17)  Căci  adevărat  grăiesc  vouă  că  mulţi  Prooroci  şi  drepţi  au  dorit  să  vadă 
cele  ce  priviţi  voi,  şi  n-au  văzut,  şi  să  audă  cele  ce  auziţi  voi,  şi  n-au  auzit. 

(1 3, 16)  2  Paralipomena  9, 7  /  Matei  16, 17  /  Luca  10, 23  113, 17J  Luca  10, 21  / 1  Petru  1, 10 

Şi  ochii  cei  simţitori  ai  Apostolilor  şi  urechile  lor  sunt  fericite  [de 
Domnul],  dar  mai  vârtos  sunt  vrednice  de  fericire  ochii  şi  urechile  cele 
sufleteşti,  fiindcă  au  cunoscut  pe  Hristos. 

Şi  îi  cinsteşte  pe  ei  [Apostoli]  mai  mult  decât  pe  Prooroci,  pentru  că  ei 
şi  trupeşte  [au  văzut  şi]  au  crezut  în  Hristos,  iar  aceia  numai  în  chip  gândit; 
dar  şi  pentru  că  aceia  [Proorocii]  nu  s-au  învrednicit  de  atâtea  taine  şi  de 
atâta  cunoştinţă  ca  aceştia  [Apostolii]. 

Deci,  cu  acestea  două  covârşesc  Apostolii  pe  Prooroci:  cu  aceea  că 
trupeşte  L-au  văzut,  dar  şi  cu  aceea  că  duhovniceşte  s-au  învăţat  [au  primit] 
cele  dumnezeieşti. 

Deci,  descoperă  [Domnul]  ucenicilor  pilda,  zicând: 

13, 18-19:  Voi,  deci,  ascultaţi  pilda  semănătorului:  (19)  De  la  oricine 
aude  cuvântul  împărăţiei  şi  nu-1  înţelege,  vine  cel  viclean  şi  răpeşte17  ce 
s-a  semănat  în  inima  lui;  aceasta  este  sămânţa  semănată  lângă  drum18. 

<13, 18)  Mar  cu  4, 13, 15  /  Luca  8, 11  (13,  19)  Marcu  4, 14-15  /  Luca  8, 12 

Ne  îndeamnă  să  înţelegem  cele  spuse  de  învăţători,  ca  să  nu  fim  şi  noi 
asemenea  celor  de  „lângă  cale". 

Şi,  oare,  nu  cumva,  fiindcă  Hristos  este  „Calea"  (Imn  14, 6),  „lângă  cale" 
sunt  Cei  ce  se  află  afară  de  Hristos,  care  nu  în  „cale"  sunt,  ci  afară  din  „cale"? 

23,  20-21:  Cea  semănată  pe  Ioc  pietros19  este  cel  care  aude  cuvântul 
şi  îndată  îl  primeşte  cu  bucurie,  (21)  dar  nu  are  rădăcină  în  sine,  ci  ţine 
până  la  o  vreme  şi,  în  tâmpi  ându-se  strâmtorare  sau  prigoană211  pentru 
cuvânt,  îndată  se  sminteşte. 

03. 20)  lsaia  58, 2  /  Marcu  4, 16  (23, 21)  Marcu  4, 17 1  Luca  8, 13 

A  spus  „necaz"  [„strâmtorare"]  pentru  că  mulţi  fiind  necăjiţi  de  părinţi 
sau  de  alte  nevoi,  îndată  hulesc;  iar  „goană"  [„prigoană"],  pentru  cei  care 
cad  [din  credinţă]  în  vremea  tiranilor. 

17  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „răpeşte",  se  găseşte  „apucă". 

,s  în  ediţia  de  !a  1805,  în  loc  de  „drum",  se  găseşte  „cale". 

19  în  ediţia  de  ia  1805,  în  loc  de  „loc  pietros",  se  găseşte  „pietriş". 

20  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „întâmplându-se  strâmtorare  sau  prigoană",  se 
găseşte  „făcându-se  necaz  sau  goană". 


262 


Capitolul  13 


SFÂNTUL  TEOF1LACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIEI 


13,  22:  Cea  semănată  în  spini  este  cel  care  aude  cuvântul,  dar  grija 
acestei  lumi21  şi  înşelăciunea  avuţiei  înăbuşă22  cuvântul  şi  îl  face  neroditor. 

(13,  22)  Ieiemia  4, 3 !  Marcu  4,  18  /  Luca  18, 24 

Nu  spune  că  „veacul  acesta"  îneacă  cuvântul,  ci  „grij  a  veacului  acestuia". 

Nici  „avuţia"  nu  a  zis,  ci  „înşelăciunea  avuţiei",  căci  atunci  când 
bogăţia  este  împărţită  la  cei  lipsiţi,  nu  „îneacă",  ci  creşte  cuvântul. 

Iar  „spinii"  sunt  grijile  şi  desfătările,  fiindcă  aprind  şi  focul  poftei  şi 
pe  cel  al  Gheenei.  Şi  după  cum  spinul  ascuţit  fiind,  intră  în  trup  şi  greu  se 
scoate,  aşa  şi  desfătarea,  dacă  va  stăpâni  [dacă  robeşte]  sufletul,  intră 
înlăuntru  şi  cu  anevoie  se  dezrădăcinează. 

13, 23:  Iar  sămânţa  semănată  în  pământ  bim  este  cel  care  aude  cuvântul 
şi-l  înţelege,  deci  care  aduce  rod  şi  face:  unul  o  sută,  altul  şaizeci,  altul 
treizeci.  (13, 23)  Facere  26, 12  /  Marcu  4, 20  /  Luca  8,  ÎS 

De  multe  feluri  sunt  chipurile  faptei  celei  bune,  de  multe  feluri  sunt  şi 
cei  care  sporesc.  însă,  vezi  că  în  pildă  este  rânduială.  Căci  se  cuvine  nouă 
ca  mai  întâi  să  auzim  cuvântul  şi  să-l  înţelegem,  ca  să  nu  fim  ca  şi  cei  „de 
lângă  cale",  iar  apoi  să  ţinem  cu  întemeiere  cele  auzite.  Apoi  se  cuvine  să 
nu  fim  iubitori  de  bani,  că  ce  folos  am  avea  de  vom  auzi  şi  vom  ţine 
cuvântul,  dar  din  pricina  iubirii  de  arginţi  îl  vom  „îneca"? 

13,  24-30:  Altă  pildă  Ie-a  pus  lor  înainte,  zicând:  Asemenea  este 
împărăţia  Cerurilor  omului  care  a  semănat  sămânţă  bună  în  ţarina  sa. 
(25)  Dar,  pe  când  oamenii  dormeau,  a  venit  vrăjmaşul  lui,  a  semănat 
neghină  printre  grâu33  şi  s-a  dus.  (26)  Iar  dacă  a  crescut  paiul  şi  a  făcut 
rod,  atunci  s-a  arătat  şi  neghina.  (27)  Venind  slugile  stăpânului  casei,  i-au 
zis:  Doamne,  n-ai  semănat  tu,  oare,  sămânţă  bună  în  ţarina  ta?  De  unde, 
dar,  are  neghină?  (28)  Iar  el  le-a  răspuns:  un  om  vrăjmaş24  a  făcut  aceasta. 
Slugile  i-au  zis:  Voieşti,  deci,  să  ne  ducem  şi  s-o  plivim?  (29)  El  însă  a 
zis:  Nu,  ca  nu  cumva,  plivind  neghina,  să  smulgeţi  o  dată  cu  ea  şi  grâul. 
(30)  Lăsaţi  să  crească  împreună  şi  grâul  şi  neghina,  până  la  seceriş  şi,  la 
vremea  secerişului,  voi  zice  secerătorilor:  Pliviţi  întâi  neghina  şi  legaţi-o 
în  snopi,  ca  s-o  ardem,  iar  grâul  adunaţi-1  în  jitniţa  mea. 

(13, 241  Maieu  4, 26  (13,25 )  Maieu  4, 27  (13, 26)  Marcu  4, 28  (13, 30)  Maleahi  3, 17  /  Matei  3, 12 

în  cea  dintâi  pildă  a  spus  că  a  patra  parte  de  sămânţă  a  căzut  pe 
„pământul  cel  bun"  (Matei  23,  8);  iar  aici  arată  că  nici  pe  cea  care  a  căzut 


21  în  ediţia  de  ia  1805,  în  loc  de  „acestei  lumi",  se  găseşte  „veacului  acestuia". 

22  In  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „înăbuşă",  se  găseşte  „îneacă". 

25  „A  semănat  zâzanii  între  grâu",  după  cum  apare  în  versetul  ediţiei  de  la  1805.  în 
versetele  următoare,  în  loc  de  „neghină",  se  găseşte  „zâzanii", 

24  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „un  om  vrăjmaş",  se  găseşte  „un  om  pizmaş". 


TÂLCUIREA  sfintei  evanghelii  de  la  matei 


Capitolul  13 


263 


pe  „pământul  cel  bun"  n-a  lăsat-o  vrăjmaşul  nestricată;  din  pricină  că  noi 
ne  lenevim  şi  dormim. 

„Ţarină"  este  lumea  aceasta  sau  sufletul  fiecărui  om,  iar  „omul  care  a 
semănat"  este  Hristos. 

„Sămânţa  cea  bună"  sunt  oamenii  cei  buni  sau  gândurile;  „zâzaniile" 
sunt  eresurile  sau  gândurile  rele,  iar  cel  ce  le-a  semănat  pe  acestea  este 
diavolul.  Iar  „oamenii  care  dorm",  sunt  cei  care  dintru  lenevire  primesc 
eresurile  şi  gândurile  celor  rele. 

„Slugi"  sunt  îngerii,  cărora  le  pare  rău  ca  sunt  eresuri  sau  răutăţi  în  suflet 
şi  voiesc  a  smulge  şi  a  tăia  din  viaţă  şi  pe  eretici  şi  pe  cei  care  gândesc  cele  rele. 

Dar  Dumnezeu  nu  lasă  să  piară  ereticii  prin  războaie,  ca  sa  nu  păti¬ 
mească  împreună  cu  ei  şi  dimpreună  să  se  piardă  şi  drepţii25.  De  asemenea, 
nici  pentru  gândurile  cele  rele  nu  voieşte  Dumnezeu  să  fie  tăiat  omul,  ca 
să  nu  se  strice  dimpreună  şi  „grâul".  Căci,  precum  Matei,  care  era 
„zâzanie"  [„neghină"],  ar  fi  fost  tăiat  din  viaţă,  s-ar  fi  tăiat  împreună  cu  el 
şi  „grâul"  cuvântului  care  avea  să  răsară  mai  apoi  dintr-însul.  La  fel  şi 
Pavel  şi  tâlharul  [de  pe  cruce],  căci  aceştia,  „zâzanie"  [„neghină"]  fiind, 
n-au  fost  tăiaţi,  ci  au  fost  lăsaţi  să  trăiască,  pentru  ca  să  crească  fapta  lor 
bună  cea  de  pe  urmă. 

Deci,  spune  îngerilor  că  la  sfârşit  să  adune  „zâzania"  [„neghina"], 
adică  pe  eretici.  Dar,  cum?  „în  snopi",  adică  legându-i  de  mâini  şi  de 
picioare,  căci  aşa  nu  mai  pot  lucra,  ci  toată  puterea  lor  lucrătoare  se  leagă. 

Iar  „grâul",  adică  Sfinţii,  „se  adună"  de  secerătorii  îngeri  în  „jitniţele" 
cele  cereşti.  La  fel  şi  gândurile  cele  rele  pe  care  le  avea  Pavel,  când  era 
prigonitor  [al  Bisericii],  au  fost  arse  de  „focul"  lui  Hristos,  pe  care  a  venit 
El  să-l  arunce  pe  pământ  (Matei  3,  13;  Luca  12,  49);  iar  „grâul"  -  adică 
gândurile  bune  -  a  fost  „adunat  în  jitniţele"  Bisericii. 

13,  31-32:  O  altă  pildă  le-a  pus  înainte,  zicând:  împărăţia  Cerurilor 
este  asemenea  grăuntelui  de  muştar,  pe  care,  luându-1,  omul  I-a  semănat 
în  ţarina  sa,  (32)  şi  care  este  mai  mic  decât  toate  seminţele,  dar  când  a 


25  Dionisie  din  Fuma  scrie  astfel  despre  felul  în  care  trebuie  zugrăvită  această  pildă: 
„Hristos  cu  Evanghelia,  şi  înaintea  Lui,  oameni  mulţi:  unii  în  chip  de  ierarhi,  alţii  în 
chipul  mucenicilor,  iar  alţii  în  chipul  cuvioşilor,  purtând  cununi,  şi  îngeri  lângă  ei.  Şi  în 
mijlocul  lor  ereticii,  având  pe  umăr  diavoli.  Şi  în  altă  parte  raiul  şi  iadul:  la  rai 
dreptcredincioşii  îndrumaţi  de  către  îngeri,  iar  la  iad  ereticii,  fiind  legaţi  cu  lanţuri  şi 
căznindu-i  demonii"  ( Ermink  picturii  bizantine,  ed.  cit.,  p.  121). 


264 


Capitolul  13 


SFÂNTUL  TEOF1LACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIEI 


crescut  este  mai  mare  decât  toate  legumele26  şi  se  face  pom,  încât  vin 
păsările  cerului  şi  se  sălăşluiesc  in  ramurile  lui. 

P  3, 31)  Marcu  4, 30  /  Luca  13, 18  (13,  32)  Marcu  4, 30-32  /  Luca  13, 18-19 

„Grăunte  de  muştar"  este  propovăduirea  şi  Apostolii,  că  puţin  părând 
a  fi  au  cuprins  toată  lumea,  încât  „păsările  cerului"  -  adică  cei  cu  minte 
despovărată  de  patimi  şi  zburătoare  la  cele  de  Sus  se  odihnesc  într-înşii27. 

Deci  fii  şi  tu  „grăunte  de  muştar"  -  adică  mic  la  arătare,  căci  nu  se 
cuvine  a-ţi  vădi  fapta  cea  bună  -,  dar  fierbinte  şi  râvnitor  şi  iute  şi  mus¬ 
trător.  Căci  aşa  te  vei  face  mai  mare  ca  „buruianele"  -  adică  decât  cei  care 
sunt  neputincioşi  şi  nu  de  săvârşit  [nedesăvârşiţi]  tu  însuţi  fiind  de 
săvârşit  [desăvârşit],  atâta  încât  şi  „păsările  cerului",  adică  îngerii,  să  se 
odihnească  întru  tine,  cel  care  vieţuieşti  viaţă  îngerească  -  întrucât  şi  îngerii 
se  bucură  pentru  cei  drepţi. 

13,  33:  Altă  pildă  le-a  spus  lor;  Asemenea  este  împărăţia  Cerurilor 
aluatului  pe  care,  luându-1,  o  femeie  l-a  ascuns  în  trei  măsuri  de  făină, 
până  ce  s-a  dospit  toată.  (23,  331  Facere  18,  6  /  Luca  13,  20  21 

„Aluat"  îi  numeşte  pe  Apostoli,  precum  şi  „grăunte  de  muştar"  i-a 
numit.  „Deci,  precum  aluatul,  mic  [puţin]  fiind,  preface  toată  făina 
asemenea  lui,  aşa  şi  voi  toată  lumea  o  veţi  preface,  deşi  puţini  sunteţi". 

Unii  înţeleg  prin  „aluat"  propovăduirea. 

Iar  „trei  măsuri"  sunt  cele  trei  puteri  ale  sufletului;  cuvântarea  [cuge¬ 
tarea],  mânia  şi  pofta. 

Iar  „femeie"  este  sufletul  care  a  ascuns  propovăduirea  întru  toate  puterile 
.saleşis-a  amestecat  şi  s-a-despit  şi  s-a  sfinţit  cu  totul  de  această  propovăduire. 
Că  se  cuvine  ca  în-întregime  [preadeplin]  să  „dospim"  şi  să  ne  preschimbăm 
spre  cele  dumnezeieşti28;  căci  zice;  „până  ce  s-a  dospit  toată"29. 


26  în  ediţia  de  ia  1805,  în  loc  de  „legumele",  se  găseşte  „buruianele".  Trebuie  ştiut 
că  acest  cuvânt  buruiană,  ca  şi  regionalism  cuprinde  în  înţelesul  său  şi  o  denumire  generică 
pentru  plantele  erbacee  cullivate  de  om  pentru  hrana. 

27  Muştarul  este  o  plantă  adeseori  întâlnită  în  Palestina,  a  cărei  sămânţă  este  foarte 
mică.  Tulpina  muştarului  creşte  până  la  o  înălţime  de  3-4  metri  (Dicţionarul  Noului 
Testament,  ed.  cit.,  p.  201).  Pentnt  pilda  grăuntelui  de  muştar,  Dionisie  din  Fuma  dă 
următorul  i2vod  pentru  zugrăvirea  pildei:  „Hristos  în  mormânt,  şi  din  gura  Lui  ieşind 
un  copac  afară;  şi  Apostolii  între  ramurile  lui,  cu  cărţi  deschise;  şi  din  jos  oamenii  mulţi, 
privind  ia  Apostoli"  (E rminia  picturii  bizantine,  ed.  cit.,  p.  121). 

28  Adică,  să  ne  preschimbăm  lăuntric  pătrunzându-ne  de  puterea  şi  lucrarea  celor 
duhovniceşti  şi  dumnezeieşti. 

8  Dionisie  din  Fuma  dă  pentru  această  pildă  următoarea  îndrumare;  „Hristos  cu 
Evanghelia,  zicând;  «Mergând  învăţaţi  toate  neamurile...»  (Matei  28, 19).  Şi  Apostolii 
înaintea  Lui,  pe  unii  botezându-i,  pe  alţii  învăţându-i,  şi  înaintea  lor  multă  mulţime" 
(Erminia  picturii  bizantine ,  ed.  cit.,  p.  121). 


tâlcuirea  sfintei  evanghelii  de  la  matei 


Capitolul  13 


265 


23,  34-35:  Toate  acestea  Ie-a  vorbit  Iisus  mulţimilor  în  pilde,  şi  fără 
pildă  nu  le  grăia  nimic,  (35)  Ca  să  se  împlinească  ce  s-a  spus  prin  Proorocul 
care  zice:  Deschide-voi  în  pilde  gura  Mea,  spune-voi  cele  ascunse  de  la 
întemeierea  I  urnii.  (13, 34)  Marcu  4, 33  <13, 35)  Psalm  48, 4;  77, 2  /  Efeseni  3, 9 

Aduce  în  mijloc  pe  Proorocul  care  mai  înainte  a  vestit  că  avea  să 
propovăduiască  Hristos  şi  că  în  pilde  va  învăţa,  ca  să  nu  socoteşti  tu,  că 
Hristos  a  adus  un  oarecare  chip  nou  de  învăţătură30. 

Iar  acel  scurt  cuvânt,  „ca"  este  întrebuinţat  spre  a  se  arăta  împlinirea 
celor  proorocite  (Psalm  48, 4;  77, 2). 

Şi  [prin  cuvântul]  „fără  de  pildă  nu  le  grăia  nimic"  se  înţelege  că 
numai  atunci  s-au  făcut  acestea,  [spre  a  se  împlini  proorocia],  că  Domnul 
nu  întotdeauna  vorbea  în  pilde.  Şi  a  spus  atunci  cele  ce  erau  „ascunse  de 
la  întemeierea  lumii",  căci  El  ne-a  arătat  nouă  tainele  cele  din  Ceruri. 

13, 36" :  După  aceea35,  lăsând  mulţimile,  a  venit  în  casă 

A  lăsat  poporul  „atuncea"  când  a  văzut  că  nimic  nu  se  folosea  acesta 
din  învăţătură,  pentru  că  Domnul  grăia  în  pilde,  ca  mulţimile  să  poată  să-L 
întrebe  pe  Dânsul.  însă  noroadele  negrijindu-se  de  aceasta,  nici  căutând 
să  se  înveţe  ceva,  cu  cuviinţă  au  fost  lăsate  de  Dânsul. 

13,  36h:  Iar  ucenicii  Lui  s-au  apropiat  de  El,  zicând:  Lămureşte-ne 
nouă  pilda  cu  neghina32  din  ţarină. 

întreabă  numai  despre  această  pildă,  pentru  că  celelalte  li  se  păreau 
mai  descoperite.  Iar  prin  „zâzanii"  arată  toate  cele  stricătoare  care  răsar 
în  grâu,  precum  este  neghina,  măzărichea33  şi  altele. 

30  Pildele  erau  chip  de  învăţătură  şi  mustrare  şi  în  Vechiul  Testament.  Dintre  acestea 
amintim  doar  câteva:  parabola  „oiţei",  prin  care  Proorocul  Natan  îl  mustră  pe  David 
pentru  desfrânare  (2  Regi  12, 1-4),  pilda  „scaietelui  şi  a  cedrului"  rostită  de  Ioaş  către 
Amasia  (4  Regi  14, 9-10),  parabola  „împăratului  copacilor"  spusă  de  Iotam  către  locuitorii 
Sichemului  (Judecători  9,  7-15),  pilda  „viei  neroditoare"  din  proorocia  lui  Isaia,  pentru 
Iuda  şi  Ierusalim  (Isaia  5, 1-7),  parabola  „vulturului  şi  a  viţei"  din  proorocia  lui  lezechiiL 
către  Israil  (lezechiil  17,  2-10)  sau  cea  a  „leoaicei  şi  a  viei"  (lezechiil  19, 1-14)  etc. 

31  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „după  aceea",  se  găseşte  „atuncea". 

32  Vezi  nota  versetului  25  de  la  Matei  13, 2 4-30. 

33  Neghina  este  o  plantă  erbacee  cu  tulpină  înaltă,  păroasă,  cu  frunze  lungi,  cu  flori 

roşii  şi  cu  seminţe  mărunte  negre,  toxice,  ce  creşte  prin  semănături.  Măzărichea  este  o 
specie  de  plante  furajere  anuale,  din  familia  leguminoaselor,  cu  tulpina  subţire,  ramificată, 
cu  flori  purpurii-liliachii,  albe  sau  roz.  Măzărichea  mai  este  cunoscută  şi  sub  denumirea 
deborceag.  , 


266 


Capitolul  13 


SFÂNTUL  TEOF1LACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIEI 


13, 37-42:  El,  răspunzând,  le-a  zis:  Cel  Ce  seamănă  sămânţa  cea  bună 
este  Fiul  Omului.  (38)  Ţarina  este  lumea;  sămânţa  cea  bună  sunt  fiii  îm¬ 
părăţiei;  iar  neghina  sunt  fiii  celui  rău34.  (39)  Duşmanul  care  a  semănat-o 
este  diavolul;  secerişul  este  sfârşitul  lumii35,  iar  secerătorii  sunt  îngerii. 
(40)  Şi,  după  cum  se  alege  neghina36  şi  se  arde  în  foc,  aşa  va  fi  la  sfârşitul 
veacului.  (41)  Trimite-va  Fiul  Omului  pe  îngerii  Săi,  vor  culege  din 
împărăţia  Lui  toate  smintelile  şi  pe  cei  ce  fac  fărădelegea,  (42)  şi-i  vor 
arunca  pe  ei  în  cuptorul  cu  foc;  acolo  va  fi  plângerea  şi  scrâşnirea  dinţilor. 

(23, 38)  Cântarea  Cânturilor  7, 12-14/  Ioan  8, 44  /  Faptele  Apostolilor  13, 10  (13, 39)  Facere  3, 15  / 
Ioil  4, 13  /  Apocalipsa  14, 15-17  (13, 40)  Matei  25, 41  /  2  Petru  3, 7  (13, 41)  Matei  24, 31 

(13, 42)  Matei  3, 12;  8, 12  /  Apocalipsa  19, 20 

[Toate]  câte  se  cuvenea  să  se  zică  s-au  zis  mai  sus  [vezi  tâlcuirea  de  la 
Matei  13, 18-23].  Aici  vorbeşte  despre  eresuri,  care  se  vor  îngădui  până  la 
sfârşit,  căci  de  vor  fi  omorâţi  ereticii  şi  se  vor  tăia,  vor  fi  şi  turburări  şi 
războaie  şi  poate  şi  dintre  cei  credincioşi  se  vor  strica  în  vremea  turburărilor. 
Pentru  că  şi  Paveî  şi  tâlharul  „zâzanii"  aveau  mai  întâi  [înainte]  de  a  crede, 
dar  n-au  fost  tăiaţi  atunci,  pentru  „grâul"  care  avea  să  răsară  dintr-înşii; 
cad,  mai  pe  urmă,  au  adus  roadă  lui  Dumnezeu,  iar  vrăjmăşia  ce  o  aveau 
ei  întru  început,  cu  focul  Duhului  şi  cu  căldura  credinţei  au  ars-o. 

13,  43:  Atunci  cei  drepţi  vor  străluci  ca  soarele  în  împărăţia  Tatălui 
lor.  Cel  ce  are  urechi  de  auzit  să  audă. 

(13, 431  Dinii!  12, 3  /  Înţelepciune  3,  7;  10, 17/  Matei  13, 9 
.  Fiindcă  noi  socotim  soarele  mai  luminos  decât  toate  stelele,  cu 
„soarele"  aseamănă  strălucirea  drepţilor,  însă  şi  mai  mult  decât  soarele 
vor  străluci  aceştia.  Şi,  de  vreme  ce  Hristos  este  „Soarele  Dreptăţii" 
(Maleahi  3, 20),  oare  nu  cumva  ca  Hristos  vor  străluci  drepţii?  Căci  vor  fi  şi 
ei  dumnezei  [prin  har]37  (Psalm  81,  6). 

13,  44:  Asemenea  este  împărăţia  Cerurilor  cu  o  comoară  ascunsă  în 
ţarină,  pe  care,  găsind-o  un  om,  a  ascuns-o  şi  de  bucuria  ei  se  duce  şi  vinde 
tot  ce  are  şi  cumpără  ţarina  aceea.  (13, 44)  Pilde  2, 4 

„Ţarină"  este  lumea,  iar  „comoara",  propovăduirea  şi  cunoaşterea  lui 
Hristos  ascunse  în  lume.  „Ci  propovăduim  înţelepciunea  de  taină  a  lui 

34  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „iar  neghina  sunt  fiii  celui  rău",  se  găseşte  „iar 
zâzaniile  sunt  fiii  celui  viclean".  în  continuare,  în  acest  grup  de  versete,  în  loc  de 
„neghină”,  se  găseşte  „zâzanii". 

35  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „sfârşitul  lumii",  se  găseşte  „sfârşitul  veacului". 

36  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „se  alege  neghina",  se  găseşte  „se  adună  zâzaniile". 

37  înţelesul  cuvintelor;  „vor  fi  şi  ei  dumnezei  prin  har",  este  legat  de  cuvintele  Sfântului 
Apostol  Petru;  „Dumnezeiasca  Lui  putere  ne-a  dăruit  toate  cele  ce  sunt  spre  viaţă  şi  spre 


TÂLCUIREA  SFINTEI  EVANGHELII  DE  LA  MATEI _ Capitolul  13 _ 267 

Dumnezeu,  ascunsă,  [pe  care  Dumnezeu  a  rânduit-o  mai  înainte  de  veci, 
spre  slava  noastră]",  după  cum  zice  Pavel  (1  Corinteni  2,  7). 

Iar  cel  ce  caută  cunoştinţa  lui  Dumnezeu38,  o  află  pe  ea,  şi  toate  cele  pe 
care  Ie  are  -  dogme  elineşti  [învăţături  lumeşti]  sau  năravuri  rele  sau  bani 
-  le  aruncă  pe  dată  şi  cumpără  „ţarina",  adică  lumea39.  Cu  adevărat,  cel 
care  are  cunoştinţa  lui  Hristos  a  dobândit  toată  lumea,  că  nimic  având,  pe 
toate  le  stăpâneşte  şi  stihiile  îi  sunt  roabe  [supuse],  poruncindu-le  lor, 
precum  făceau  Iosua  Navi  (Iosua  3,  13;  10,  12-13),  precum  Moise  (Ieşire 
cap.  7-10, 14, 17). 

13, 45-46:  Iarăşi  este  asemenea  împărăţia  Cerurilor  cu  un  neguţător  care 
caută  mărgăritare  bune.  (46)  Şi  aflând  un  mărgăritar  de  mult  preţ,  s-a  dus,  a 
vândut  toate  câte  avea  şi  l-a  cumpărat.  (13, 46;  Pilde  z,  4;  s,  io 

Viaţa  de  acum  este  asemenea  unei  mări,  iar  „neguţători"  sunt  cei  care 
o  străbat,  căutând  să  afle  oarecare  cunoştinţă.  Multora,  „mărgăritare"  li  se 
par  socotelile  [cugetele]  înţelepţilor  celor  mulţi,  dar  numai  unul  este  cel 
„de  mult  preţ",  pentru  că  numai  unul  este  Adevărul  -  Carele  este  Hristos. 
După  cum  despre  mărgăritarul  cel  prea  alb  se  spune  că  se  naşte  în  scoică 
atunci  când,  deschizându-se,  o  loveşte  fulgerul  -  după  care  se  închide  la 
loc40  -,  aşa  şi  Hristos  S-a  zămislit  în  Fecioara,  din  Fulgerul  cel  de  Sus,  adică 
din  Sfântul  Duh. 

Şi  după  cum  cel  care  are  mărgăritar,  de  multe  ori,  în  taină  privindu-1  în 
mâna  sa,  doar  el  singur  ştie  câtă  bogăţie  are,  iar  alţii  nu  ştiu,  în  acest  chip  se 
ascunde  şi  propovăduirea  întru  cei  neînvăţaţi  şi  simpli.  Pentru  aceasta  se 
cuvine  ca  toate  dându-le  noi,  acest  „mărgăritar"  să-l  câştigăm  [dobândim]41. 


bună  cucernicie,  făcându-ne  să  cunoaştem  pe  Cel  Care  ne-a  chemat  prin  slava  Sa  şi  prin 
puterea  Sa,  prin  care  El  ne-a  hărăzit  mari  şi  preţioase  făgăduinţe,  ca  prin  ele  să  vă  faceţi 
părtaşi  dumnezeieştii  firi,  scăpând  de  stricăciunea  poftei  celei  din  lume"  (2  Petru  1,3-4). 
Vezi  şi  tâlcuirea  şi  nota  de  la  Matei  20,  8-16. 

38  Cunoaşterea  cea  după  Dumnezeu. 

34  Aici,  Dionisie  din  Fuma  scrie  astfel  despre  zugrăvirea  pildei:  „Apostolul  Pavel, 
grăind  într-o  hârtie:  „Propovăduim  înţelepciunea  de  taină  a  lui  Dumnezeu,  ascunsă". 
Şi  împrejurul  lui  bărbaţi  şi  femei,  şi  înapoia  lor  argint  şi  cărţi  şi  alte  lucruri  de  mult  preţ, 
zăcând  pe  pământ  şi  alţii  sfărâmând  idoli"  ( Erminia  picturii  bizantine,  ed.  cit.,  p.  122). 

*' Se  pare  că  aşa  se  socotea  în  acea  vreme  că  se  formează  perlele,  poate  tocmai  datorită 
frumuseţii  şi  desăvârşirii  lor.  . 

41  Dionisie  din  Fuma  indică  următorul  izvod  pentru  zugrăvirea  pildei  mărgăritarului: 
„Hristos,  stând  şi  binecuvântând  şiînaintea  Sa,  Cuviosul  loasaf  [Sfânt  prăznuit  la  19noiembrie 
şi  26  august],  feciorul  de  împărat  al  Indiei,  cu  îmbrăcăminte  călugărească,  stând  cu  bună 
cucernicie;  şi  lângă  el.  Cuviosul  Varlaam  [Sfânt  prăznuit  la  19  noiembrie],  arătându-i  cu 


268 


Capitolul  13 


SFÂNTUL TEOFILacT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIEI 


13,  47-50:  Asemenea  este  iarăşi  împărăţia  Cerurilor  cu  un  năvod 
aruncat  în  mare  şi  care  adună  tot  telul  de  peşti.  (48)  Iar  când  s-a  umplut, 
l-au  tras  pescarii  la  mal  şi,  şezând,  au  ales  în  vase  pe  cei  buni,  iar  pe  cei 
răi  i-au  aruncat42  afară.  (49)  Aşa  va  fi  la  sfârşitul  veacului:  vor  ieşi  îngerii 
şi  vor  despărţi  pe  cei  răi  din  mijlocul  celor  drepţi.  (50)  Şi  îi  vor  arunca  în 
cuptorul  cel  de  foc;  acolo  va  fi  plângerea  şi  scrâşnirea  dinţilor. 

123, 47)  leremia  16, 16 1  lezechiil  47, 9  f!3,  49)  Matei  25, 31-32  (13, 50)  Matei  13, 42;  25, 41 

înfricoşătoare  este  pilda  aceasta,  deoarece  arată  că,  măcar  de  vom  şi 
crede,  dar  viaţă  bună  nu  vom  avea,  în  „foc"  vom  fi  aruncaţi. 

„Năvod"  este  învăţătura  Apostolilor,  care  au  fost  pescari.  Acest 
„năvod"  a  fost  împletit  din  semne  şi  mărturii  prooroceşti,  pentru  că  toate 
cele  pe  care  le  învăţau  [propovăduiau]  Apostolii,  le  adevereau  cu  minunile 
şi  cu  glasurile  Proorocilor.  Deci,  acest  năvod,  din  tot  neamul  [omenesc],  a 
adunat  întru  el  de  toate:  barbari,  elini,  iudei,  curve,  vameşi,  tâlhari,  iar 
după  ce  „s-a  umplut"  -  adică  atunci  când  se  va  sfârşi  lumea  se  vor 
„alege"  cei  prinşi  în  năvod.  Şi  chiar  dacă  am  crezut,  dar  vom  fi  aflaţi  răi, 
vom  fi  aruncaţi  afară;  iar  ceilalţi,  care  nu  vor  fi  întru  acest  fel  [rău],  se  vor 
pune  „în  vase",  adică  în  veşnicele  lăcaşuri43. 

Şi  toată  lucrarea  -  bună  ori  rea  -  se  spune  că  este  mâncare  a  sufletului, 
căci  şi  sufletul  are  dinţi  duhovniceşti.  Deci  atunci,  [„la  sfârşitul  veacului",] 
sufletul  îi  „scrâşneşte"  pe  aceştia  [pe  „dinţi"],  adică  puterile  sale  cele 
lucratoare,  zdrobindu-se  acestea  pentru  că  au  făcut  cele  rele44. 

13, 51-5 2:  înţeles-aţi  toate  acestea?  Zis-au  Lui:  Da,  Doamne.  (52)  Iar  El 
le-a  zis:  De  aceea,  orice  cărturar  cu  învăţătură  despre  împărăţia  Cerurilor 
este  asemenea  unui  om  gospodar45,  care  scoate  din  vistieria  sa  noi  şi  vechi. 

(13, 52)  Cântarea  Cântărilor  7, 14  /  Isaia  8, 20 

Vezi  cum  pildele  i-au  făcut  pe  ucenici  cu  mai  multă  luare-aminte?  Căci, 
iată,  cei  ce  erau  mai  înainte  neînţelegători  şi  neînvăţaţi  le-au  înţeles  pe  cele 

degetul  pe  Hristos,  şi  ţinând  o  hârtie,  îi  grăieşte:  «lată  mărgăritarul  cel  de  mult  ţwef!».  Şi  înapoia 
lor  coroană  şi  haine  împărăteşti  şi  idoli  sfărâmaţi,  toate  aruncate  la  pământ.  Iar  mai  încolo 
înţelepţii  elinilor,  ţinând  în  mâinile  lorhârtii.  Şi  deasupra,  unde  este  zugrăvit  Hristos,  scrierea 
aceasta:  «fisus  Hristos,  mărgăritarul  cel  de  mult  preţ»  ( Enninia  picturii  bizantine,  ed.  cit.,  p.  122). 

42  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „aruncat",  se  găseşte  „lepădat". 

43  La  pilda  năvodului,  Dionisie  din  Fuma  ne  dă  următoarea  îndrumare  de  zugrăvire: 
„Mulţime  de  popor,  din  multe  feluri  de  neamuri,  şi  împrejuru[  ţor  Apostolii;  şi  dinapoia 
Apostolilor,  de-a  dreapta,  e  raiul,  cu  Petru  înăuntru  şi  cu  mulţi  alţii;  iar  de-a  stânga  este 
iadul  şi  oameni  mulţi,  fiind  căzniţi  de  demoni"  (Erminia  picturii  bizantine,  ed.  cit.,  p.  122). 

“  Iar  zdrobirea  acestora  este  „plângerea  şi  scrâşnirea  dinţilor". 

*  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „orice  cărturar  cu  învăţătură  despre  împărăţia 
Cerurilor  este  asemenea  unui  om  gospodar",  se  găseşte  „orice  cărturar  carele  se  învaţă 
întru  împărăţia  Cerurilor  este  asemenea  unui  stăpân  al  casei". 


TÂLCUIREA  SFINTEI  EVANGHELII  DE  LA  MATEI 


Capitolul  13 


269 


grele  ce  s-au  grăit.  Drept  aceea,  Iăudându-i  Mântuitorul  pe  ei,  spune:  „orice 
cărturar. . .  [carele  se  învaţă  întru  împărăţia  Cerurilor  este  asemenea  unui 
stăpân  al  casei,  care  scoate  din  vistieria  sa  noi  şi  vechi]" .  Căd  pe  ei  îi  numeşte 
„cărturari",  ca  pe  cei  care  ştiau  Legea,  dar  care,  deşi  ştiau  Legea,  n-au  rămas 
în  Lege,  ci  „s-au  învăţat  întru  împărăţie"  -  adică  în  cunoştinţa  lui  Hristos 
putând  a  le  spune  şi  pe  [cele]  ale  Legii  Noi  şi  pe  [cele]  ale  Legii  Vechi. 

„Stăpân  al  casei"  este  Hristos  ca  un  bogat,  căci  întru  Dânsul  sunt 
vistieriile  înţelepciunii,  pentru  că  El,  învăţându-ne  cele  „noi",  aducea 
mărturii  din  Scriptura  „Veche"  [Vechiul  Testament].  De  pildă,  zicând  că 
„pentru  orice  cuvânt  deşert  pe  care-I  vor  rosti,  oamenii,  vor  da  socoteală 
în  ziua  judecăţii"  (Matei  12, 36-37),  aceasta  este  Legea  cea  Nouă,  iar  când 
zice  că  „din  cuvintele  tale  vei  fi  găsit  drept  şi  din  cuvintele  tale  vei  fi 
osândit",  aduce  mărturie  din  Legea  Veche  (Iov  15,  6;  Pilde  18, 21;  Luca  19, 
22).  Deci,  cu  Acesta  asemenea  sunt  Apostolii,  după  cum  zice  Pavel:  „Fiţi 
mie  următori,  precum  şi  eu  lui  Hristos"  (1  Corinteni  4, 16). 

13,  53-54“:  Iar  după  ce  Iisus  a  sfârşit  aceste  pilde,  a  trecut  de  acolo. 
(54)  Şi  venind  în  patria  Sa,  îi  învăţa  pe  ei  în  sinagoga  lor46 

(13. 54’ I  Marcu  6, 1-2/  Luca  4, 16 

Zice  „aceste  pilde",  pentru  că  după  puţin  [timp]  avea  sa  spună  şi  altele; 
şi  se  mută  de  acolo,  pentru  ca  şi  pe  alţii  să-i  folosească  cu  venirea  Lui. 

Iar  „Patrie  a  Sa"  să  înţelegi  Nazaretul,  căd  întru  acesta  S-a  crescut 
[aici  a  fost  crescut]  (Matei  2, 23;  Marcu  6, 1-6;  Luca  4,16). 

Iar  întru  „soboare"  îi  învaţă,  în  obşte  şi  de  faţă  grăind,  ca  să  nu  poată 
mai  pe  urmă  a  zice  că  a  învăţat  oarecare  călcări  de  Lege. 

13, 54b-57“:  încât  ei  erau  uimiţi  şi  ziceau:  De  unde  are  EI  înţelepciunea 
aceasta  şi  puterile?  (55)  Au,  nu  este  Acesta  fiul47  teslarului?  Au,  nu  se 
numeşte  mama  lui  Mana  şi  fraţii48  [verii]  Lui:  Iacov  şi  losif  şi  Simon  şi 


46  Ir»  ediţia  de  la  1805,  în  Ioc  de  „sinagoga  lor",  se  găseşte  „soboarele  lor". 

47  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „fiul",  se  găseşte  „feciorul". 

48  „Fraţi"  -  referitor  la  „fraţii  Domnului":  Matei  12, 46, 48-49;  13, 55;  Marcu  3, 31-35; 
6, 3;  Luca  8, 19-21;  Ioan  1, 12;  7,  3-5;  Faptele  Apostolilor  1 ,14;  1  Corinteni  9, 5;  Galateni  1, 19 
-  redă  cuvântul  grecesc  adelfoi  (în  ebraică:  ah),  având  următoarele  sensuri:  fraţi,  veri, 
rude  apropiate.  în  toate  aceste  cazuri,  nu  este  vorba  de  fraţi  propriu-zis,  după  trup,  ci  de 
rude  apropiate,  îndeosebi  veri.  în  alte  cazuri:  Matei  28, 18;  loan  20, 17-18,  prin  cuvântul 
„fraţii  Mei"  se  înţeleg  Apostolii  (ucenicii)  Mântuitorului.  Aceste  sensuri  multiple  ale 
cuvântului  frate  sunt  cunoscute  din  Vechiul  Testament.  Limba  ebraică,  având  un  voca¬ 
bular  redus,  unele  cuvinte  prezintă  mai  multe  sensuri.  între  acestea  este  şi  cuvântul 
frate  ( Biblia  sau  Sfânta  Scriptură,  ediţia  1988). 


270 


Capitolul  13 


SFÂNTUL  TEOFILACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIEI 


Iuda?  (56)  Şi  surorile  [verişoaiele]  Lui  au  nu  sunt  toate  la  noi?  Deci,  de 
unde  are  El  toate  acestea?  (57)  Şi  se  sminteau  întru  EI. 

(13, 54b)  Marcu  6,21  Luca  4, 22  /  loan  7,15(13, 55)  Marcu  6, 3  / 
Luca  3, 23  i  loan  6,  42;  7, 27  (13,  S7“>  Marcu  6,  3 

Neînţelegători  [nepricepuţi]  fiind,  nazarinenii  socoteau  că  neamul  cel  de 
jos  şi  simplitatea  strămoşilor  vatămă  pe  cineva  spre  a  plăcea  lui  Dumnezeu49. 

Deci  chiar  om  simplu  să  fi  fost  Iisus  -  adică  numai  om,  nu  şi  Dumnezeu 
-  ce  îl  împiedica  pe  El  a  se  face  mare  întru  minuni?  însă  se  află  ei  [se  arată 
ei  aici]  şi  lipsiţi  de  înţelegere  şi  pizmăreţi,  pentru  că  s-ar  fi  cuvenit  ca  mai 
vârtos  să  se  laude  că  patria  lor  un  bine  ca  acesta  a  odrăslit. 

Iar  „fraţi"  şi  „surori"  ai  Domnului  erau  copiii  lui  Iosif,  născuţi  din  femeia 
fratelui  său,  Cleopa  Căci,  după  ce  s-a  săvârşit  Cleopa  fără  a  avea  feciori, 
Iosif,  după  Lege  a  luat  pe  femeia  aceluia  şi  a  făcut  dintr-însa  [a  avut  de  la 
ea]  şase  feciori  [copii],  patru  parte  bărbătească  şi  doi  parte  femeiască:  pe 
Mana,  care  după  Lege  era  fiica  lui  Cleopa,  şi  pe  Salomeea.  Iar  aceasta  ce  zice 
„sunt  la  noi",  este  în  loc  de  „aici,  cu  noi  locuiesc".  Deci  şi  aceştia  se  sminteau 
întru  Iisus,  poate  zicând  şi  ei  că  scoate  pe  draci  cu  Beelzebul. 

13, 57b-58:  Iar  Iisus  le-a  zis:  Nu  este  prooroc  dispreţuit  decât  în  patria 
lui50  şi  în  casa  lui.  (58)  Şi  n-a  făcut  acolo  multe  minuni51,  din  pricina 
necredinţei  lor.  03, 571  Marcu  6, 1 1  Luca  4,  24 I  loan  4,  44  03, 581  Marcu  6,  S 

Vezi-L  pe  Hristos  că  nu-i  ocărăşte  pe  ei,  ci  cu  blândeţe  zice  că  „nu  este 
prooroc  necinstit  fără  numai  în  patria  Iui  şi  în  casa  lui".  Că  avem  noi, 
oamenii  acest  obicei,  că  niciodată  nu  băgăm  în  seamă  cele  ce  sunt  obişnuite 
[ale  noastre],  dar  pe  cele  străine  Ie  iubim.  Iar  ceea  ce  zice:  „şi  în  casa  lui", 
a  adăugat-o  pentru  că  şi  fraţii  Lui  cei  dintru  aceeaşi  casă  cu  El  îl  pizmuiau. 

„Şi  n-a  făcut  acolo  puteri  multe,  din  pricina  necredinţei  lor'',  fiindu-i 
milă  de  ei,  ca  nu  cumva  şi  după  semne  [minuni]  rămânând  necredincioşi, 
să  fie  mai  mult  supuşi  la  munci  [cazne].  Şi  zice  „n-a  făcut  multe",  căci 
câteva  minimi  a  făcut,  ca  să  nu  poată  zice  [năzări tenii];  „am  fi  crezut,  dacă 
ar  fi  făcut  ceva  [minuni]''. 

Iar  tu  să  înţelegi  şi  aşa:  că  şi  până  astăzi,  Iisus  „în  patria  Lui",  adică  la 
iudei,  este  „necinstit",  iar  noi,  cei  străini,  Ii  cinstim  pe  Dânsul. 


49  învăţăm  de  aici  că  înaintaşii  nu  ne  sunt  piedici  în  a  plăcea  lui  Dumnezeu. 

50  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „Nu  este  prooroc  dispreţuit  decât  în  patria  lui",  se 
găseşte  „Nu  este  prooroc  necinstit  fără  numai  în  patria  lui". 

51  în  ediţia  de  la  1805,  în  Ioc  de  „multe  minuni",  se  găseşte  „puteri  multe". 


271 


Capitolul  14 

Tăierea  capului  lui  Ioan  Botezătorul  lisus  satură  cinci  mii  de  oameni, 
umblă  pe  mare,  vindecă  pe  cei  bolnavi  care  se  ating  de  El 1 


14, 1-2:  în  vremea  aceea,  a  auzit  tetrarhul2  Irod  de  vestea  ce  se  dusese 
despre  lisus.  (2)  Şi  a  zis  slujitorilor  săi:  Acesta  este  Ioan  Botezătorul;  el 
s-a  sculat  din  morţi  şi  de  aceea  se  fac  minuni  prin  el3. 

(14,  1)  Marcu  6, 14  /  Luca  9, 7;  23,  8  (li,  2)  Marcu  6, 14;  8, 28  /  Luca  9, 19 

Acest  Irod  era  fiul  celui  care  a  omorât  pruncii  din  Betleem.  Şi  înţelege 
de  aici  mândria  vieţii  lui  de  tiran,  căci  iată  după  câtă  vreme  aude  Irod  cele 
despre  lisus  -  căci  stăpânitorii  cu  zăbăvnicie  [greu]  iau  cunoştinţă  de 
acestea,  pentru  că  nu-i  iau  în  seamă  pe  cei  care  strălucesc  întru  fapta  bună. 
Şi  se  vede  că  se  teme  el  de  Botezătorul  şi  de  aceea  nu  îndrăzneşte  a  vorbi 
altora,  fără  numai  slujitorilor.  Şi  fiindcă  Ioan  n-a  făcut  nici  un  semn  [o 
minime]  cât  a  trăit,  Irod  socotea  că  după  înviere  a  luat  şi  darul  acesta  de  la 
Dumnezeu,  [anume]  de  a  face  minuni. 

14, 3-5:  Căci  Irod,  prinzând  pe  Ioan,  l-a  legat  şi  l-a  pus  în  temniţă,  pentru 
Irodiada,  femeia  lui  Filip,  fratele  său.  (4)  Căci  Ioan  îi  zicea  lui:  Nu  ţi  se  cuvine 
să  o  ai  de  soţie.  (5)  Şi  voind  să-I  ucidă,  s-a  temut  de  mulţime,  că-1  socotea  pe  el 
ca  Prooroc.  (14,  3)  Marcu  6, 17  /  Luca  3, 19-2D  (14,  4)  Levitic  18, 16  /  Marcu  6, 18 

Matei  nu  l-a  pomenit  pe  Ioan  mai  dinainte,  fiindcă  scopul  [ţelul]  lui  era 
să  scrie  numai  cele  despre  Hristos.  Şi  nici  acum  n-ar  fi  pomenit,  dacă  n-ar  fi 
fost  şi  acestea  legate  de  Hristos.  Iar  Ioan  îl  mustra  pe  Irod  pentru  că  ţinea 
împotriva  Legii  pe  soţia  fratelui  său.  Legea  poruncind  ca  omul  să  ia  pe  soţia 
fratelui  său  dacă  s-ar  fi  săvârşit  acela  fără  de  feciori  [fără  a  avea  copii]  (Levitic 
18,  16),  iar  Filip  nu  s-a  săvârşit  fără  feciori  [copii],  fiindcă  avea  o  fiică 
[Salomeea],  cea  care  a  jucat  la  ziua  regelui.  Şi  unii  spun  că  Irod  a  luat-o  pe 
femeia  lui  Filip  şi  a  răpit  stăpânirea  celei  de  a  patra  părţi  încă  trăind  Filip. 
Orişicare  dintre  acestea  de  s-au  făcut,  fărădelege  era  ceea  ce  s-a  făcut.  Şi  nete- 
mându-se  Irod  de  Dumnezeu,  se  temea  de  norod  şi  de  aceea  amâna  uciderea 
lui  Ioan.  Dar  diavolul  i-a  aflat  [dat]  lui  vreme  cu  prilej  [pentru  aceasta]. 

1  în  ediţia  de  la  1805,  titlul  capitolului  este:  „ Pentru  tăierea  capului  lui  Ioan  şi  pentru 
Irod.  Pentru  cele  cinci  pâini  şi  pentru  cei  doi  peşti.  Pentru  umblarea  lui  lisus  pe  mare". 

1  [1805]  Tetrarh  -  stăpânitor  peste  a  patra  parte  dintr-o  împărăţie,  după  cum  se 
spune  şi  în  tâlcuirea  de  la  Matei  2, 21-22. 

3  în  ediţia  de  la  1805,  aici  avem:  „el  a  înviat  din  morţi  şi  de  aceea  se  fac  puteri  întru  el". 


272 


Capitolul  14 


SFÂNTUL TEOFILACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIEI 


24,  6-8:  Iar  prăzrtuind  Irod  ziua  lui  de  naştere,  fiica  Irodiadei  a  jucat 
în  mijloc  şi  i-a  plăcut  lui  Irod.  (7)  De  aceea,  cu  jurământ  i-a  făgăduit4  să-i 
dea  orice  va  cere.  (8)  Iar  ea,  îndemnată  fiind  de  mama  sa,  a  zis:  Dă-mi  aici, 
pe  tipsie,  capul  lui  Ioan  Botezătorul. 

(14,  6)  Pilde  5, 5 1  Marca  6,  21 04,7)  Osca  4, 11;  7, 5  /  Matca  6, 22-23  (14,  8)  Marca  6,  24 

Vezi  [aici  câtă]  înverşunare!  împărăteasa  joacă  şi  cu  cât  joacă  [mai 
iscusit],  cu  atât  mai  rău,  căci  este  ruşinos  pentru  o  împărăteasă  să  facă 
ceva  necuviincios  cu  iscusinţă. 

însă,  vezi  şi  altă  nebunie  a  lui  Irod,  că  se  jură  „să-i  dea  orice-i  va  cere". 
Dar,  dacă  ar  fi  cerut  capul  lui,  oare  i  l-ar  fi  dat  el?  [Şi-i  zice  fiica  Irodiadei:] 
„Dă-mi  aici,  pe  tipsie,  capul  lui  Ioan  Botezătorul".  Şi  pentru  ce  a  adăugat 
„dă-mi  aici"?  [Pentru  că]  se  temea  ca  nu  cumva  Irod,  mai  apoi  trezindu-se, 
să  se  căiască,  pentru  aceea  îl  silea,  zicând:  „dă-mi  aici". 

14, 9-12”:  Şi  regele5  s-a  întristat;  dar,  pentru  jurământ  şi  pentru  cei  care 
şedeau  cu  el  la  masă,  a  poruncit  să  i  se  dea.  (10)  Şi  a  trimis  şi  a  tăiat  cap.ul  lui 
Ioan,  în  temniţă.  (11)  Şi  capul  lui  a  fost  adus  pe  tipsie  şi  a  fost  dat  fetei,  iar 
ea  l-a  adus  mamei  sale.  (12)  Şi  venind  ucenicii  lui,  au  luat  trupul  lui  şi  l-au 
înmormântat  (14,  îl)  Marcu  6, 26-28  /  Luca  9, 9  (14, 129 1  Regi  22,  21  /  Maieu  6, 29 

„S-a  întristat",  pentru  că  ştia  fapta  cea  bună  [virtuţile6]  a  lui  Ioan,  căci 
până  şi  vrăjmaşul  laudă  fapta  bună,  dar  din  pricina  jurământului  dă  darul 
[cel]  fără  de  omenie.  Şi  învăţăm  de  aici  că  uneori  este  mai  bine  a  călca 
jurământul,  decât  a  săvârşi  fărădelege  pentru  a  împlini  un  jurământ. 

Iar  trupul  lui  Ioan  Botezătorul  a  fost  îngropat  în  Sevastia  Cezâreii,  iar 
cinstitul  său  cap,  întâi  a  fost  pus  în  Emesa. 

24, 12h:  Şi  s-au  dus  să  dea  de  ştire  Iui  lisus7. 

Ce  „i-au  vestit  Iui  lisus"?  Nu  că  a  murit  Ioan,  căci  povestirea  despre 
Ioan  este  doar  un  adaos,  ci  că  Irod  spune  despre  El  că  ar  fi  Ioan. 

14, 23:  Iar  lisus,  auzind.  S-a  dus  de  acolo  singur,  cu  corabia,  în  loc  pustiu8 

<14, 13)  Marcu  6, 32  /  Luca  9, 10  /  Ioan  6, 1 

lisus  pleacă  de  acolo  din  pricina  vărsării  de  sânge  făcute  de  Irod, 
învăţându-ne  să  nu  ne  aruncăm  noi  înşine  în  chip  voit  în  primejdii  şi  încă 


'  în  ediţia  de  la  1S05,  în  loc  de  „i-a  făgăduit",  se  găseşte  „a  mărturisit". 

5  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „regele",  se  găseşte  „împăratul". 

6  înţelesul  original  al  cuvântului  grecesc  pentru  „virtute",  arde,  este  „valoare  arătată 
în  luptă". 

7  în  ediţia  de  Ia  1805,  aici  avem;  „Şi  viind  au  vestit  lui  lisus". 

a  în  ediţia  de  la  1805,  aici  avem:  „Şi  auzind  lisus,  s-a  dus  de  acolo  cu  corabia,  în  loc 
pustiu  deosebi". 


TÂLCUIREA  SFINTEI  EVANGHELII  DE  LA  MATEI 


Capitolul  14 


273 


pentru  ca  să  nu  pară  că  după  nălucire  [închipuire]  S-a  întrupat.  Deci,  S-a 
dus  de  acolo,  căci  de  L-ar  fi  prins  pe  El  Irod,  acesta  ar  fi  fost  ispitit  să-L 
omoare;  şi,  fiind  ispitit  să-L  omoare,  Iisus  răpindu-Se  pe  Sine  din  mijlocul 
primejdiilor  -  fiindcă  nu  sosise  încă  vremea  morţii  [Patimii]  -,  S-ar  fi  părut 
că  este  o  nălucă.  Aşadar  pentru  aceste  pricini  S-a  dat  în  lături. 

Iar  „în  Ioc  pustiu  deosebi",  pentru  ca  să  facă  minunea  cea  cu  pâinile. 

24, 13-14:  Dar,  aflând,  mulţimile,  au  venit  după  El,  pe  jos,  din  cetăţi. 
(14)  Şi  ieşind,  a  văzut  mulţime  mare  şi  I  S-a  făcut  milă  de  ei  şi  a  vindecat 
pe  bolnavii  lor.  (14,  13)  Miku  6, 33  (14,  14)  Marcu  6,  34  /  Luca  9, 11  /  loan  6, 2,  5 

Credinţă  arată  noroadele,  de  vreme  ce,  ducându-Se  Iisus,  mulţimile 
merg  după  El.  De  aceea  şi  primesc  vindecările,  ca  plată  a  credinţei,  căci  a 
merge  „după  El,  pe  jos"  şi  fără  de  hrană,  toate  acestea  sunt  lucruri  [fapte] 
ale  credinţei.  ■  .  •  . 

14, 15-16:  Iar  când  s-a  făcut  seară,  ucenicii  au  venit  la  El  şi  I-au  zis: 
locul  este  pustiu  şi  vremea,  iată,  a  trecut;  deci,  dă  drumul  mulţimilor,  ca 
să  se  ducă  în  sate,  să-şi  cumpere  mâncare’.  (16)  Iisus  însă  Ie-a  răspuns: 
N-au  trebuinţă  să  se  ducă;  daţi-le  voi  să  mănânce. 

(li,  15)  Numeri  11, 21  /  Pilde  29,  25  /  Marcu  6,  35-36  (14, 16)  Marcu  6,  37  /  Luca  9, 13 

Ucenicii  sunt  [şi  se  arată]  iubitori  de  oameni,  că  poartă  de  grijă  noro¬ 
dului  şi  din  această  pricină  nu  vor  să-i  lase  să  flămânzească.  Dar  ce  zice 
Mântuitorul?  „Daţi-le  voi  să  mănânce".  Iar  aceasta  n-o  zice  ca  şi  cum  nu 
ar  fi  cunoscut  câtă  era  sărăcia  Apostolilor  -  să  nu  fie!  -  ci,  pentru  ca,  zicând 
ei  ca  nu  au  ce  să  le  dea,  să  se  arate  că  de  nevoie  a  venit  spre  a  face  minune 
şi  nu  pentru  iubirea  de  slavă. 

14, 17-19":  Iar  ei  I-au  zis:  Nu  avem  aici  decât  cinci  pâini  şi  doi  peşti.  (ÎS) 
Şi  El  a  zis:  Aduceţi-Mi-le  aici.  (19)  Şi,  poruncind  sa  se  aşeze  mulţimile  pc 
iarbă  şi  luând  cele  cinci  pâini  şi  cei  doi  peşti  şi  privind  la  Cer,  a  binecuvântat10 

(li,  17)  Marcu  6, 38  (  Luca  9, 13  /  loan  6, 9 (li,  29'ijuctecători  7, 19  /  Marcu  6, 394W;  8, 6  /  loan  6, 10 

„Aduceţi  pâinile  aici  la  Mine,  căci,  măcar  deşi  este  seară  şi  locul  este 
pustiu.  Eu,  Făcătorul  vremilor,  de  faţă  sunt,  căci  «Cel  Ce  dă  hrană  la  tot 
trupul».  Eu  sunt"  (Psalm  1 35, 25). 

Deci  ne  învăţăm  de  aici  că  măcar  şi  puţine  de  avem,  se  cuvine  să  le 
cheltuim  întru  iubirea  de  străini,  pentru  că  şi  Apostolii  puţine  având,  le-au 
dat  mulţimilor;  şi  după  cum  acele  puţine  s-au  înmulţit,  aşa  şi  ale  tale,  cele 
puţine,  se  vor  înmulţi. 

9  în  ediţia  de  la  1805,  în  Ioc  de  „să-şi  cumpere  mâncare",  se  găseşte  „să-şi  cumpere 
bucate  loruşi": 

10  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „a  binecuvântai",  se  găseşte  „le-a  blagoslovit": 


274 


Capitolul  14 


SFANŢUL  TEOFILACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIEI 


Iar  El  pune  poporul  să  stea  jos  pe  iarbă,  pentru  a  ne  învăţa  smerenia, 
ca  astfel  şi  noi  nu  pe  paturi  şi  pe  aşternuturi  de  mult  preţ  să  ne  odihnim. 

Apoi  priveşte  „la  Cer"  şi  blagosloveşte  pâinile,  poate  adică,  şi  ca  să 
încredinţeze  că  nu  este  potrivnic  lui  Dumnezeu,  ci  că  de  la  Tatăl  a  venit  şi 
din  Cer.  încă  şi  ca  să  ne  înveţe  pe  noi  când  venim  la  masă,  [mai]  întâi  să 
mulţămim  şi  [abia]  apoi  să  mâncăm. 

14, 19b-21:  Şi,  frângând,  a  dat  ucenicilor  pâinile,  iar  ucenicii  mulţi¬ 
milor.  (20J  Şi  au  mâncat  toţi  şi  s-au  săturat  şi  au  strâns  rămăşiţele  de 
fărâmituri,  douăsprezece  coşuri  pline.  (21)  Iar  cei  ce  mâncaseră  erau  ca 
la  cinci  mii  de  bărbaţi,  afară  de  femei  şi  de  copii. 

(14,  39*1  Maieu  6, 41;  8,  6  /  loan  6, 11  (14,  203 1  Regi  9, 13  /  Sirah  18, 25 I 
Marcu  6, 42-43;  8, 19  f  Luca  9, 17  /  loan  6, 12  (14, 21)  Marcu  6,  44  f  Luca  9, 14 

Le  dă  ucenicilor  pâinile,  pentru  ca  să-şi  amintească  pururea  minunea 
şi  s-o  pomenească  mereu  în  mintea  lor,  măcar  că  ei  îndegrab  au  uitat-o.  Şi 
să  nu  socoteşti  că  după  nălucire  a  făcut  minunea,  de  aceea  rămân  prisosinţe 
[„fărâmituri"]! 

Şi  sunt  „douăsprezece  coşuri"  cu  „fărâmituri",  pentru  ca  şi  Iuda  să 
poarte  un  coş  şi  să  nu  cadă  întru  păcatul  vinderii  Lui,  ţinând  minte  minunea 

Şi  înmulţeşte  şi  pâinile  şi  peştii,  ca  să  arate  că  El  este  Făcătorul 
pământului  şi  al  mării  şi  că  cele  ce  mâncăm  în  fiecare  zi  de  la  El  sunt  date 
şi  de  Dânsul  simt  înmulţite. 

Iar  în  pustie  face  această  minune,  ca  să  nu  creadă  cineva  că  au  fost 
acestea  cumpărate  din  vreun  oraş  de  prin  preajmă.  Astfel  le  înţelegem 
după  chipul  istoric. 

Iar  după  înalta  înţelegere,  învaţă  că,  de  vreme  ce  Irod  -  mintea  cea 
trupească  şi  de  piele  a  iudeilor,  că  aşa  se  tâlcuieşte  „Irod"  -  a  tăiat  capul 
lui  loan,  care  este  cap  al  Proorocilor,  n-a  crezut  [Irod]  celor  care  l-au 
proorocit  pe  Hristos,  pentru  aceea  pleacă  dc  ia  ei  Iisus  „în  loc  pustiu" 
(Matei  14,  3)  -  adică  la  neamuri,  care  erau  „pustii"  de  Dumnezeu  -  şi 
tămăduieşte  pe  cei  bolnavi  cu  sufletul  şi  apoi  îi  şi  hrăneşte  pe  aceştia.  Că 
de  nu  ne  va  ierta  nouă  păcatele  şi  nu  ne  va  vindeca  bolile  prin  Botez,  nu 
ne  hrăneşte  pe  noi  cu  împărtăşirea  preacuratelor  Taine,  fiindcă  cel  ce  nu 
este  botezat  nu  se  împărtăşeşte. 

Iar  „[ca  la]  cinci  mii  de  bărbaţi"  erau,  pentru  că  rău  boleau  Ia  cele 
cinci  simţiri,  care  se  şi  vindecă  prin  cele  „cinci  pâini".  Că,  de  vreme  ce 
cele  cinci  simţiri  boleau  [erau  bolnave],  câte  sunt  rănile,  atâtea  şi  emplas- 
turile11  [leacurile]. 


u  Emplastrul  sau  plasturele  este  o  fâşie  de  pânză  acoperită  cu  un  preparat  farmaceutic 
lipicios,  care  se  lipeşte  pe  piele  spre  a  feri  o  rană  de  infecţie,  sau  pentru.a  fixa  un  pansament. 


TÂLCU1KEA  SFINTEI  EVANGHELII  DE  LA  MATEI 


Capitolul  14 


275 


Iar  „doi  peşti"  sunt  cuvintele  pescarilor:  un  „peşte"  Evanghelia,  alt 
„peşte"  Apostolul12. 

Alţii  prin  „cinci  pâini"  au  înţeles  cele  dnci  cărţi  ale  lui  Moise:  Facerea, 
Ieşirea ,  Leviticul,  Numerii,  Deuteronomul. 

Şi  cele  „douăsprezece  coşuri"  care  au  fost  ridicate  şi  purtate  de  Apos¬ 
toli  arată  că  pe  toate  câte  noi  nu  putem  să  le  mâncăm  -  adică  să  le  înţelegem 
-  pe  acestea  Apostolii  le-au  purtat  şi  le-au  înţeles. 

Şi  spune  „afară  de  femei  şi  de  copii",  pentru  că  se  cere  de  la  creştin  să 
nu  aibă  nimic  copilăresc  sau  femeiesc  şi  nebărbătesc  [într-însul]. 

14, 22:  Şi  îndată  Iisus  a  silit  pe  ucenici  să  intre  în  corabie  şi  să  treacă 
înaintea  Lui,  pe  ţărmul  celălalt,  până  ce  El  va  da  drumul  mulţimilor. 

(14, 22)  toan  6, 17 

Despărţirea  cea  cu  anevoie  a  ucenicilor  a  arătat-o  în  chip  umbrit,  zicând: 
„a  silit"  căci  ei  voiau  pururea  împreună  cu  El  să  fie.  Şi  sloboade  noroa¬ 
dele,  nevrând  să  le  ducă  după  El,  ca  să  nu  Se  pară  iubitor  de  slavă  deşartă. 

14, 23-24:  Iar  dând  drumul  mulţimilor,  S-a  suit  în  munte  ca  să  Se  roage 
singur1*.  Şi,  făcându-se  seară,  era  singur  acolo.  (24)  Iar  corabia  era  acum  la 
multe  stadii  departe  de  pământ14,  fiind  învăluită  de  valuri,  căci  vântul  era 
împotrivă.  04,  23)  Marco  6, 46-47  /  loan  6, 15  (1 4, 24)  Marco  6, 4S  /  loan  6, 18 

Pentru  a  ne  arăta  nouă  ca  se  cuvine  să  ne  rugăm  fără  răspândirea 
minţii,  „Se  suie  în  munte",  căci  toate  pentru  noi  le  face,  El  neavând 
trebuinţă  de  rugăciune.  Şi  Se  roagă  până  „seara",  învăţându-ne  pe  noi  ca 
nu  degrabă  să  ne  depărtăm  de  la  rugăciune  şi  mai  vârtos  noaptea  să  ne 
rugăm,  căci  atunci  este  linişte  multă.  „ 

Iar  pe  ucenici  îi  lasă  să  se  înviforeze,  ca  să  se  deprindă  a  suferi  cu 
vitejie  ispitele  şi  ca  să  cunoască  puterea  Lui.  încă  şi  „corabia  era  în  mijlocul 
mării",  ca  mai  mare  să  fie  frica  ucenicilor. 

14, 25-27:  Iar  la15  a  patra  strajă  din  noapte,  a  venit  Ia  ei  Iisus,  umblând 
pe  mare.  (26)  Văzându-L  umblând  pe  mare,  ucenicii  s-au  înspăimântat, 
zicând  că  e  nălucă  şi,  de  frica,  au  strigat.  (27j  Dar  EI  le-a  vorbit  îndată, 
zîcându-le:  îndrăzniţi,  Eu  sunt;  nu  vă  temeţi! 

(14,  25)  Iov  9,  8  /  Marcu  6,  48 1  loan  6, 19  (14,  26)  Marcu  6, 49  (14,  27)  loan  6,  20 

12  Aici  e  vorba  despre  cele  două  cărţi  liturgice  ce  cuprind  pericopele  din  Noul 
Testament,  pericope  ce  se  citesc  în  cadrul  sfintelor  slujbe  ale  Bisericii. 

13  In  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „singur",  se  găseşte  „deosebi". 

14  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „acum  la  multe  stadii  departe  de  pământ",  se  găseşte 
„în  mijlocul  mării". 

15  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „la",  se  găseşte  „întru". 


276 


Capitolul  14 


SFÂNTUL  TE0F1LACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIEI 


Nu  de  îndată,  ci  „întru  a  patra  strajă"  a  stat  Iisus  înaintea  lor  ca  să 
potolească  furtuna,  învăţându-i  astfel  ca  să  nu  ceară  îndată  izbăvire  din 
primejdii,  ci  să  sufere  cu  bărbăţie.  Şi  a  venit  „întru  a  patra  straj  ă",  căci  noaptea 
se  împarte  în  patru  de  ostaşii  care  străjuiesc  pe  rând  unul  după  altul,  fiecare 
având  trei  ceasuri  de  strajă.  Deci  Domnul,  după  al  nouălea  ceas  din  noapte, 
umblând  pe  apă  ca  un  Dumnezeu,  a  stat  înaintea  lor.  Iar  lor  li  s-a  părut  a  fi 
„nălucă",  din  pricina  acelui  lucru  neobişnuit  şi  străin,  necunoscându-Lpe  El 
după  chip,  atât  pentru  că  era  noapte,  cât  şi  pentru  că  le  era  frică. 

Iar  El,  întâi  îi  face  pe  ei  îndrăzneţi,  zicând:  „Eu  sunt  Cel  Care  pe  toate 
le  pot,  îndrăzniţi!" 

14, 28:  Iar  Petru,  răspunzând,  a  zis:  Doamne,  dacă  eşti  Tu,  porunceşte 
să  vin  la  Tine  pe  apă. 

Petru,  fiind  cu  dragoste  prea  fierbinte  pentru  Hristos,  pofteşte  [vrea]  îndată 
să  meargă  aproape  de  Dânsul  -  şi  mai  înainte  decât  ceilalţi.  Şi  crede  [Petru]  că 
nu  numai  Iisus  singur  umblă  pe  deasupra  apelor,  ci  şi  lui  îi  va  da  aceasta  Şi 
nu  a  zis:  „porunceşte  să  umblu",  ci,  „porunceşte  să  vin  la  Tine",  pentru  că 
grăieşte  nu  după  trufie,  ci  după  dragostea  pe  care  o  avea  pentru  Hristos, 

14, 29-30:  El  i-a  zis:  Vino.  Iar  Petru,  coborându-se16  din  corabie,  a  mers 
pe  apă  şi  a  venit  către  Iisus.  (30)  Dar,  văzând  vântul,  s-a  temut  şi,  începând 
să  se  scufunde,  a  strigat,  zicând:  Doamne,  scapi-mă!17  {14, 30)  Matei  s,  25 

Domnul  i-a  aşternut  lui  Petru  marea  [sub  picioare],  arătând  puterea  Sa 
însă  vezi  cum,  Petru,  biruind  cea  mai  mare  [din  primejdii],  adică  marea,  se 
înfricoşează  de  vânt,  aşa  de  slabă  este  firea  omenească.  Şi  îndată  ce  s-a 
înfricoşat,  atunci  a  şi  început  „a  se  afunda"  Petru,  iar  aceasta  şi  pe  el  l-a  făcut 
a  nu  cugeta  înalt,  iar  pe  ceilalţi  ucenici  i-a  mângâiat,  că  poate  l-ar  fi  pizmuit. 

încă  S-a  aratăt  şi  cu  cât  este  mai  presus  Hristos  decât  dânsul  [Petru]! 

14, 31-33:  Iar  Iisus,  întinzând  îndată  mâna,  l-a  apucat  şi  a  zis:  Puţin 
credinciosule,  pentru  ce  te-ai  îndoit?  (32)  Şi  suindu-se  ei  în  corabie,  s-a 
potolit  vântul.  (33)  Iar  cei  din  corabie  I  s-au  închinat,  zicând:  Cu  adevărat, 
Tu  eşti  Fiul  lui  Dumnezeu.  (14,  31)  Matei  S,  26  /  lacov  1, 6  (14,  32)  Psalm  106, 29  / 

lona  1, 15  /  Matei  8, 26  { Marcu  6, 51  (14, 31 J  l.uta  4, 41;  9, 20  /  loan  1, 49 

Arătând  Hristos  că  nu  vântul  a  fost  pricina  afundării,  ci  împuţinarea 
sufletului,  nu  ceartă  vântul,  ci  pe  Petru,  cel  ce  s-a  împuţinat  la  suflet.  Pentru 
aceasta  şi  ridicându-1  pe  el,  I-a  pus  deasupra  apei,  lăsând  vântul  sa  sufle 


14  în  ediţia  de  la  1505,  în  loc  de  „coborându-se",  se  găseşte  „pogorându-sc". 

17  în  ediţia  de  la  1805,  aici  avem:  „Dar,  văzând  vânt  tare,  s-a  temut  şi,  începând  a  se 
afunda,  a  strigat,  zicând:  Doamne,  mântuieşte-mă!"  .  : 


TÂLCUIREA  sfintei  evanghelii  de  la  matei 


Capitolul  14 


277 


[mai  departe].  însă  nu  cu  totul  s-a  îndoit  Petru,  ci  oarecât,  adică  în  parte; 
căci,  pentru  că  s-a  înfricoşat,  arată  că  s-a  îndoit  în  credinţă,  dar  pentru  că  a 
strigat  „Doamne,  mântuieşte-mă!",  cu  aceasta  a  vindecat  necredinţa  şi 
de  aceea  este  numit  „puţin  credincios",  iar  nu  „necredincios". 

Iar  cei  din  corabie,  încetând  vântul,  au  fost  şi  ei  sloboziţi  de  frică  şi 
cunoscându-L  dintru  acestea  pe  Iisus,  mărturisesc  Dumnezeirea  Lui,  căci  nu 
era  lucru  al  omului  să  umble  pe  mare,  ci  al  Iui  Dumnezeu.  Precum  şi  David 
zice:  „în  mare  este  calea  Ta  şi  cărările  Tale  în  ape  multe"  (Psalm  76, 18). 

Iar  după  înalta  înţelegere,  „corabie"  este  pământul,  iar  „valurile", 
viaţa  aceasta  care  este  turburată  de  duhurile  cele  viclene.  „Noapte"  este 
necunoştinţa  [necunoaşterea];  iar  „întru  a  patra  strajă",  adică  la  sfârşitul 
veacurilor  a  venit  Hristos.  Căci  întâia  strajă  este  legământul  cu  Avraam,  a 
doua  -  Legea  lui  Moise,  a  treia  -  Proorocii,  iar  a  patra  -  V enirea  Domnului, 
căci  El  a  mântuit  pe  cei  care  erau  învăluiţi  de  furtună,  venind  la  noi,  aşa 
încât  noi,  cunoscându-L  pe  El,  ne  închinăm  Lui  ca  unui  Dumnezeu. 

Dar  înţelege  şi  aceasta:  că  lepădarea  lui  Petru  şi  întoarcerea  şi  pocăinţa 
lui  mai  înainte  le-au  însemnat  [arătat,  vestit]  cele  ce  i  s-au  întâmplat  lui  pe 
mare,  că  după  cum  acolo  semeţindu-se,  zice:  „Nu  mă  voi  lepăda  de  Tine" 
(Matei  26, 35;  Marcu  14,  31;  loan  13, 37),  aşa  şi  aici:  „Porunceşte-mi  să  vin  Ia 
Tine  pe  apă".  Şi  după  cum  atunci  a  fost  slobozit  [lăsat]  a  se  lepăda,  tot  aşa  şi 
aici  a  fost  slobozit  [lăsat]  a  se  afunda.  Aici  Domnul  i-a  întins  mâna  şi  nu  l-a 
lăsat  să  se  înece,  iar  acolo,  prin  pocăinţă,  l-a  tras  pe  el  dintru  adâncul  lepădării. 

14, 34-36:  Şi,  trecând  dincolo,  au  venit  în  pământul  Ghenizaretului. 
(35)  Şi,  cunoscându-L,  oamenii  locului  aceluia  au  trimis  în  tot  acel  ţinut 
şi  au  adus  la  El  pe  toţi  bolnavii.  (36)  Şi-L  rugau  ca  numai  să  se  atingă  de 
poala  hainei  Lui;  şi  câţi  se  atingeau  se  vindecau18. 

(14, 34)  Marcu  6,  53  (74, 35)  Marcu  6, 54-55  !  Luca  6, 18  (14, 36)  Marcu  3, 10;  6, 56  /  Luca  6, 19 

După  multă  vreme  venind  Iisus  în  Ghenizaret,  nu  numai  din  vedere,  ci 
şi  din  semne  [minuni]  cunoscându-L  pe  El,  oamenii  arată  credinţă  fierbinte, 
încât  doresc  măcar  „de  poala  [hainei]  Lui  să  se  atingă"  şi  atingându-se,  au 
dobândit  tămăduirea. 

Deci,  aşa  şi  tu,  atinge-te  de  marginea  „hainei"  lui  Hristos  -  adică  de 
sfârşitul  Venirii  Lui  în  trup  -,  că  de  vei  crede  că  S-a  înălţat,  te  vei  „mântui". 
Că  „haină"  este  trupul,  iar  „poala"  a  lui,  sfârşitul  vieţii  celei  de  pe  pământ. 


18  în  ediţia  de  la  1805,  în- loc  de  „se  vindecau",  se  găseşte  „se  mântuiau". 


278 


Capitolul  15 

Spălarea  mâinilor.  Femeia  cananeeancă. 

Saturarea  celor  patru  mii  de  oameni 1 

15, 1-2:  Atunci  au  venit  din  Ierusalim,  la  Iisus,  fariseii  şi  cărturarii, 
zicând:  (2)  Pentru  ce,  ucenicii  Tăi  calcă  datina2  bătrânilor?  Căci  nu-şi 
spală  mâinile  când  mănâncă  pâine. 

(15,  V  Marcu  7, 1  (25, 2)  Marcu  7, 2-5  /  Luea  11,  38  /  Coloseni  2, 8 

Deşi  toate  satele  aveau  cărturari  şi  farisei,  însă  cei  mai  cinstiţi  [de 
oameni]  erau  cei  din  Ierusalim.  De  aceea,  aceştia  îl  şi  pizmuiesc  mai  vârtos 
[mult]  pe  Iisus,  ca  unii  care  erau  mai  iubitori  de  slavă. 

Şi  din  vechi  aşezământ  aveau  obicei  iudeii  de  a  nu  mânca  având  mâi¬ 
nile  nespălate.  Deci,  văzând  că  ucenicii  nu  ţin  seamă  de  acest  aşezământ, 
au  socotit  că  ei  îi  defaimă  pe  bătrâni.  Ce  face,  dar,  Mântuitorul?  Nu  le 
răspunde  nimic  la  această  învinuire,  ci,  dimpotrivă,  îi  învinuieşte  pe  ei 
[cărturari  şi  farisei]. 

15,  3-6:  Iar  El,  răspunzând,  le-a  zis:  De  ce  şi  voi  călcaţi  porunca  lui 
Dumnezeu  pentru  datina  voastră?  (4)  Căci  Dumnezeu  a  zis3:  Cinsteşte 
pe  tatăl  tău  şi  pe  mama  ta,  iar  cine  va  blestema4  pe  tată  sau  pe  mamă,  cu 
moarte  să  se  sfârşească.  (5)  Voi  însă  spuneţi:  Cel  care  va  zice  tatălui  său 
sau  mamei  sale:  Cu  ce  te-aş  fi  putut  ajuta  este  dăruit  lui  Dumnezeu,  (6) 
acela  nu  va  cinsti  pe  tatăl  sau  pe  mama  sa;  şi  aţi  desfiinţat  cuvântul  lui 
Dumnezeu  pentru  datina  voastră. 

(15, 3)  Levitic  18, 3  /  Numeri  15, 40  /  Marcu  7,9 1  Luca  11, 39  (15, 4)  Ieşire  20, 12;  21, 17  / 
Levitic  1 9,  3;  20, 9  /  Deuteronom  5, 16  /  Pilde  20, 20  /  Sirah  3,  7-9  /  Marcu  7, 10  / 
Efeseni  6, 1-3  (15, 5)  Pilde  28, 24  /  Marcu  7, 11  (15,  6)  Marcu  7, 12-13 

Fariseii  îi  învinuiau  pe  ucenici  că  încalcă  porunca  bătrânilor,  iar  Hristos  îi 
arata  [vădeşte]  că  ei  calcă  [însăşi]  Legea  lui  Dumnezeu  (Ieşire  20, 12;  21, 16). 
Că  învăţau  pe  fii  să  nu  dea  nimic  născătorilor  [părinţilor]  lor,  ci  toate  câte  au 

]  în  ediţia  de  la  1805  titlul  capitolului  este:  „Pentru  ucenici  când  au  mâncat  cu  mâinile 
nespălate.  Pentru  călcarea  poruncilor  lui  Dumnezeu  pentru  obiceiul  oamenilor.  Pentru  cele  ce 
spurcă  pe  om.  Pentru  carmneeanca  cea  cu  fata  îndrăcită.  Pentru  noroadele  ce  s-au  tămăduit. 
Pentru  fapte  pâini". 

2  în  ediţia  de  la  1805,  aici  şi  în  versetele  următoare,  în  loc  de  „datina",  se  găseşte 
„aşezământul", 

3  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „a  zis",  se  găseşte  „a  poruncit  zicând". 

4  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „cine  va  blestema",  se  găseşte  „cine  va  grăi  de  rău". 


TÂLCUIREA  SFINTEI  EVANGHELII  DE  LA  MATEI 


Capitolul  15 


279 


să  le  dea  danie  [să  le  dăruiască]  templului,  căci  templul  avea  vistierie  întru 
care  punea  oricine  voia  şi  din  ea  se  împărţea  la  săraci.  Deci,  fariseii,  învă- 
ţându-i  pe  fii  să  nu  dea  nimic  părinţilor  lor,  ci  să  le  dea  pe  acestea  danie 
vistieriei  templului,  îi  învăţau  pe  ei  să  zică:  „Tată,  ceea  ce  ceri  de  la  mine  ca 
să  te  foloseşti,  aceasta  este  danie,  adică  dar  dat  lui  Dumnezeu".  Şi  astfel 
fariseii  şi  cărturarii  împărţeau  banii  cu  fiii,  iar  părinţii  acelor  fii  rămâneau 
lipsiţi  şi  necercetaţi  la  bătrâneţe. 

Şi  tot  astfel  făceau  şi  cei  care  împrumutau  bani,  căci  dacă  cineva 
împrumuta  pe  un  oarecare  cu  bani,  iar  datornicul  era  zăbavnic  în  a  plăti 
datoria,  cel  care  îi  dăduse  bani  zicea  către  nerecunoscătorul  datornic:  „Corvan 
este  ceea  ce  îmi  eşti  mie  dator,  adică  dar  dat  lui  Dumnezeu".  Deci,  atunci, 
datornicul,  ca  şi  cel  care  îi  era  lui  Dumnezeu  dator,  chiar  nevrând,  trebuia 
să  plătească.  Aşa  îi  învăţau  fariseii  pe  copii  [fii]  să  facă. 

15,  7-9:  Făţarnicilor,  bine  a  proorocit  despre  voi  Isaia,  când  a  zis:  (8) 
Poporul  acesta  Mă  cinsteşte  cu  buzele,  dar  inima  lor  este  departe  de  Mine. 
(9)  Şi  zadarnic  Mă  cinstesc  ei,  învăţând  învăţături  ce  sunt  porunci  ale 
oamenilor1.  (15, 7)  Maieu  7, 6  (25,  8)  Isaia  29, 13  /  lezechiil  33, 31  /  Os  ea  7, 14  / 

Amos  5, 23  /  Marcu  7, 4  (15,  9)  Deuteronom  4, 2  /Isaia  29, 13  /  Sirah  34,  7-8  /  Marcu  7, 7 

Prin  glasul  Proorocului  Isaia  arată  că  întru  acest  chip  s-au  purtat  şi 
către  [faţa  de]  Tatăl  Său,  în  ce  fel  şi  către  Dânsul  [Hristos]  se  aflau.  Căci  răi 
fiind  şi  înşişi  ei  depărtându-se  de  la  Dumnezeu  pentru  lucrurile  cele  rele, 
numai  din  gură  grăiau  cuvintele  lui  Dumnezeu  (Isaia  29,  13).  Căci  cu 
adevărat,  în  deşert  cinstesc  şi  li  se  pare  numai  că  slăvesc  pe  Dumnezeu  cei 
care  prin  lucruri  [fapte]  îl  necinstesc  pe  Dânsul. 

15, 10-11:  Şi  chemând  la  Sine  mulţimile,  le-a  zis:  Ascultaţi  şi  înţelegeţi: 
(11)  Nu  ceea  ce  intră  în  gură  spurcă  pe  om,  ci  ceea  ce  iese  din  gură,  aceea 
spurcă  pe  om.  (15, 10)  Marcu  7, 14  (15, 211  Marcu  7,  ÎS  /  Romani  14, 14 

Aici  nu  vorbeşte  către  farisei,  căci  erau  nevindecaţi  [învârtoşaţi  la 
inimă],  ci  către  popor.  Şi  prin  aceasta  că  îi  cheamă  la  Sine  pentru  a  primi 
cuvântul  Lui,  se  vede  că  cinsteşte  noroadele 

Şi  zice:  „Ascultaţi  şi  înţelegeţi",  deşteptându-i  pe  cei  ce  auzeau  spre 
luarea-aminte.  Iar  pentru  că  fariseii  îi  învinuiau  pe  ucenici  că  mănâncă 
având  mâinile  nespălate,  Domnul  arată  că  nici  un  fel  de  bucate  „nu  spurcă 
pe  om";  şi  dacă  mâncarea  „nu  spurcă",  cu  mult  mai  vârtos  [„nu  spurcă"] 
a  mânca  având  mâinile  nespălate.  Iar  pe  omul  cel  lăuntric  îl  spurcă  a  grăi 

5  în  ediţia  de  la  1805,  versetele  8-9  sunt;  „Se  apropie  de  Mine  norodul  acesta  cu 
gura  Iar,  şi  cu  buzele  Mă  cinstesc,  iar  inima  lor  departe  stă  de  la  Mine.  Şi  în  zadar  MS 
cinstesc,  învăţând  învăţături  porunci  omeneşti". 


280 


Capitolul  15 


SFÂNTUL  TEOF1LACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIEI 


cele  ce  nu  se  cuvin,  iar  de  aici  sunt  arătaţi  fariseii  care  se  spurcă  prin  a 
vorbi  graiuri  ale  zavistnicilor.  Şi  vezi  înţelepciune!  Nici  nu  legiuieşte  a 
mânca  având  mâinile  nespălate,  nici  nu  opreşte,  ci  altceva  învaţă:  să  nu 
scoată  din  inimă  cuvinte  rele. 

15, 12:  Atunci,  apropiindu-se,  ucenicii  I-au  zis:  Ştii6  că  fariseii,  auzind 
cuvântul,  s-au  scandalizat? 

Ucenicii  spun  despre  farisei  că  s-au  scandalizat,  dar  şi  ucenicii  s-au 
turburat.  Şi  se  vede  aceasta  din  faptul  că  a  venit  Petru  şi  a  întrebat.  Iar 
Iisus,  auzind  că  s-au  scandalizat  fariseii,  zice: 

15, 13-14:  Iar  El,  răspunzând,  a  zis:  Orice  răsad7  pe  care  nu  l-a  sădit 
Tatăl  Meu  cel  Ceresc,  va  fi  smuls  din  rădăcină8.  (14)  Lăsaţi  i  pe  ei;  sunt 
călăuze  oarbe,  orbilor;  şi  dacă  orb  pe  orb  va  călăuzi9,  amândoi  vor  cădea 
_ în  groapă.  (15, 13)  Ioan  15,  Z  (15, 14)  Isaia  9, 15;  42, 19/  Ieremia  5,  31  /  Luca  6,  39 

Despre  aşezămintele  bătrânilor  şi  despre  poruncile  iudeilor  zice  că 
„se  vor  dezrădăcina",  iar  nu  despre  cele  ale  Legii,  cum  înţeleg  maniheii. 
Căci  Legea  este  „sad"  al  lui  Dumnezeu,  deci  acesta  nu  s-a  dezrădăcinat 
pentru  că  rămâne  rădăcina  ei  -  adică  duhul  cel  ascuns  -,  iar  frunzele  - 
adică  slova  cea  văzută  -  au  căzut,  că  nu  mai  înţelegem  Legea  după  slovă, 
ci  după  duh. 

Şi  deznădăjduiţi  fiind  fariseii  şi  nevindecaţi,  pentru  aceasta  a  zis  Hristos: 
„Lăsaţi-i  pe-ei".  De  aici  învăţăm  că  nu  sunt  vătămare  pentru  noi  cei  care  se 
■^scandalizează  de  bună-veiefbea  re  suntde  nevindecat.  Şi-i  numeşte  „povă- 
ţuitori  orbi,  orbilor",  ca  să  îndepărteze  mulţimile  de  la  ei10. 


6  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „ştii",  se  găseşte  „cunoscut-ai". 

7  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „răsad",  se  găseşte  „sad". 

8  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „va  fi  smuls  din  rădăcină",  se  găseşte  „se  va  dez¬ 
rădăcina". 

g  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „călăuze/călăuzi",  se  găseşte  „povăţuitori/povăţui". 

10  Dionisie  din  Fuma  indică  următorul  izvod  de  zugrăvire  la  pilda  orbului,  ce  se 
face  povăţuitor:  „Arhierei,  cărturari  şi  farisei  învăţând,  şi  pe  umerii  lor  diavolii  legându-le 
ochii  cu  năframe;  şi  înaintea  lor  evrei,  ca  şi  cum  i-ar  asculta,  şi  acestora,  de  asemenea, 
Iegându-li-se  ochii  de  către  demoni.  Şi  alţi  demoni,  avându-i  pe  toţi  aceştia  împreună 
adunaţi  şi  legaţi  cu  o  frânghie,  îi  trag  în  iad.  Şi  Hristos  stând  departe  şi  arătându-i  către 
Apostoli,  le  zice  într-o  hâr  tie:  «Dacă  orb  pe  orb  va  călăuzi,  amândoi  vor  cădea  în  groapă»" 
(Ermima  picturii  bizantine,  ed.  cit.,  p.  125). 

Aici,  pentru  cel  ce  se  sârguieşte  după  putere  a  împlini  poruncile.  Sfântul  Simeon 
Noul  Teolog  le  descoperă  pe  acestea;  „(48)  De  voieşti  să  te  lepezi  de  toate  şi  să  te  deprinzi 


TÂLCUIREA  SFINTEI  EVANGHELII  DE  LA  MATEI 


Capitolul  15 


281 


15, 15:  Şi  Petru,  răspunzând,  I-a  zis:  Lămureşte-ne  nouă  pilda  aceasta. 

(15, 15)  Psalm  118, 68  t  Marcu  7, 17 

Petru  care  ştia  că  Legea  oprea  să  mănânce  unele,  temându-se  ai  zice 
lui  Iisus:  „Mă  smintesc  de  cele  ce  ai  zis,  fiindcă  se  par  a  fi  împotriva  Legii", 
sc  preface  că  nu  ştie  şi  întreabă. 

15, 16-20:  El  a  zis:  Acum  şi  voi  sunteţi  nepricepuţi?  (1 7)  Nu  înţelegeţi 
că  tot  ce  intră  în  gură  se  duce  în  pântece  şi  se  aruncă  afară?"  (18)  Iar  cele 
ce  ies  din  gură  pornesc  din  inimă  şi  acelea  spurcă  pe  om.  (19)  Căci  din 
inimă  ies:  gânduri  rele,  ucideri,  adultere,  desfrânări’2,  furtişaguri,  mărtu¬ 
rii  mincinoase,  hule.  (20)  Acesta  sunt  care  spurcă  pe  om,  dar  a  mânca  cu 
mâini  nespălate  nu  spurcă  pe  om. 

(15,16)  Matei  16, 9  (15, 17)  Levitic  11, 47  /  lsaia  17, 1011  /  Marcu  7, 19  / 
1  Corinteni  6, 13  (15, 18)  Marcu  7, 20  /  Iacov3, 6  (15, 19)  Facere  6„ 5;  8,  21  / 
Filde  6, 14;  23, 26  /  Marcu  7, 21  (15, 20)  Marcu  7, 23 

Mântuitorul  îi  dojeneşte  pe  ucenici  şi-i  mustră  pentru  nepriceperea 
lor  sau  pentru  că  s-au  smintit  sau  pentru  că  n-au  cunoscut  ceea  ce  este 
arătat13.  Deci,  zice:  „Acestea  care  sunt  de  toţi  înţelese  şi  tuturor  arătate 
[vădite]  nu  le  înţelegeţi?  Că  bucatele  nu  rămân  înlăuntru,  ci  ies  şi  cu  nimic 
nu  spurcă  sufletul  omului,  că  nu  petrec  înăuntru.  Iar  gândurile  se  nasc 
înlăuntru  şi  acolo  şi  petrec  şi  din  lăuntru  ieşind  -  adică  în  lucrare  şi  în 
faptă  arătându-se  -,  spurcă  pe  om".  Căci  gândul  curviei  şi  înlăuntru 

cu  vieţuirea  evanghelică,  să  nu  te  dai  în  seama  unui  învăţător  neîncercat  sau  pătimaş,  ca 
nu  cumva,  în  loc  de  petrecerea  evanghelică,  să  o  înveţi  pe  cea  drăcească.  Fiindcă  înv㬠
ţăturile  bune  sunt  de  la  învăţători  buni;  iar  cele  rele  de  la  cei  răi.  Căci,  desigur,  din  seminţe 
rele,  ies  roade  rele.  (49)  înduplecă  pe  Dumnezeu  cu  rugăciuni  şi  cu  lacrimi,  ca  să-ţi  trimită 
un  călăuzitor  nepătimaş  şi  sfânt.  Dar  cercetează  şi  tu  dumnezeieştile  Scripturi  şi  mai 
ales  scrierile  cu  învăţături  despre  lucrare  ale  Sfinţilor  Părinţi,  ca  punându-le  alăturea  de 
cele  învăţate  şi  făptuite  de  învăţătorul  şi  înaintestătătorul  tău,  să  le  poţi  vedea  şi  înţelege 
pe  acestea  ca  într-o  oglindă,  şi  pe  cele  ce  conglăsuiesc  cu  Scripturile  să  le  iei  în  inimă  şi  să 
le  stăpâneşti  cu  cugetarea,  iar  pe  cele  mincinoase  şi  străine  să  le  dai  la  o  parte  şi  să  le 
lepezi,  ca  să  nu  rătăceşti.  Căci,  să  ştii  că  în  zilele  acestea  mulţi  s-au  făcut  dascăli  mincinoşi 
şi  înşelători.  [Sfântul  Simeon  a  trăit  între  anii  949-1022,  şi  pe  atunci  deplângea  deja  lipsa 
povăţuitorilor  duhovniceşti.)  (50)  Tot  cel  ce  nu  vede,  dar  se  încumetă  să  călăuzească  pe 
alţii,  e  un  înşelător  şi  duce  pe  cei  ce-1  urmează  în  prăpastia  pierzaniei,  după  cuvântul 
Domnului:  «Orbul  de  va  călăuzi  pe  orb,  amândoi  vor  cădea  în  groapă»  (Matei  15, 14)" 
-  Filoculia  românească,  voi.  6,  Suta  întâi  a  capetelor  teologice  şi  practice,  capetele  48-50,  ed. 
1BMBOR,  Bucureşti,  1977,  pp.  30-31. 

11  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „se  aruncă  afară",  se  găseşte  „iasă  pe  afedron". 

12  In  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „adultere,  desfrânări",  se  găseşte  „preacurvii,  curvii". 

13  Adică,  n-au  înţeles  ceea  ce  le  spune  şi  este  adeverit. 


282 


Capitolul  15 


SFÂNTUL  TEOFtL ACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIEI 


petrecând  spurcă,  şi  dinlăuntru  în  faptă  ieşind  şi  lucrându-se,  cu  totul 
pângăreşte14. 

15,  21-23":  Şi  ieşind  de  acolo,  a  plecat  Iisus  în  părţile  Tirului  şi  ale 
Sidonului.  (22)  Şi  iată  o  femeie  cananeeancă,  din  acele  ţinuturi,  ieşind 
striga,  zicând:  Miluieşte-mă,  Doamne,  Fiul  lui  David!  Fiica  mea  este 
rău  chinuită  de  demon15.  (23)  El  însă  nu  i-a  răspuns  nici  un  cuvânt16; 

125, 22)  Marcu  7, 24  (25, 22)  Matei  9, 27  /  Marcu  7, 25 

De  ce,  cu  toate  că-i  oprise  pe  ucenici  de  a  merge  în  căile  păgânilor 
(Matei  10, 5),  El  însuşi  merge  în  Tir  şi  în  Sidon,  care  erau  cetăţi  păgâneşti? 
Cunoaşte,  dar,  că  nu  s-a  dus  acolo  ca  să  propovăduiască,  pentru  că,  după 
cum  zice  Marcu,  Se  şi  tăinuia  pe  Sine  (Marcu  7, 24). 

încă  şi  întru  alt  chip  [înţelege]:  de  vreme  ce  a  văzut  pe  farisei  că  nu  au 
primit  cuvântul  despre  bucate,  trece  la  păgâni. 

Şi  zice  ea  [cananeeanca]:  „Miluieşte  nu  pe  fiica  mea,  că  aceea  este 
nesimţitoare,  ci  pe  mine  care  pătimesc  cele  cumplite  şi  le  simt!"  Şi  nu  zice 
„vino  şi  vindecă",  ci  „miluieşte-mă". 

Iar  El  „nu-i  răspunde  ei  cuvânt",  nu  în  semn  că  a  trecut-o  cu  vederea, 
ci  spre  a  arăta  că  mai  întâi  [de  toate]  a  venit  pentru  iudei  şi  astfel  să  astupe 
clevetirile  lor  şi  să  nu  poată  a  zice  ei  mai  pe  urmă  că  păgânilor  Ie-a  făcut 
bine  Domnul.  [Şi  înţelege  că  s-a  făcut  aceasta]  şi  pentru  a  se  arăta  [vădi] 
credinţa  statornică  a  femeii. 

15, 23b-24:  Şi  apropiindu-se,  ucenicii  Lui  îl  rugau,  zicând:  Slobozeşte-o, 
că  strigă  în  urma  noastră.  (24)  Iar  El,  răspunzând,  a  zis:  Nu  sunt  trimis  decât 
către  oile  cele  pierdute  ale  casei  lui  Israil. 

(15, 24)  Isaia  11, 12;  53,  4-6  /  Ieremi a  50, 6  /  Iezechul  34,  5, 16  f 
Zaharia  11, 4  /  Matei  10, 6  /  Luca  19, 10  /  Ioan  1,  U 

Ucenicii,  îngreuiaţi  [împovăraţi]  de  strigătele  femeii,  îl  roagă  s-o 
slobozească  pe  ea,  adică  să  o  trimită  pe  ea  de  la  Sine.  Şi  nu  spun  [ucenicii] 
aceasta  ca  nişte  nemilostivi,  ci  mai  vârtos,  vrând  să-L  înduplece  pe  Domnul 

14  Cuviosul  Isaia  Pustnicul  ne  învaţă:  „Suntem  datori  să  păstrăm  nu  numai  trupul 
curat  şi  nepătat  de  păcat,  ci  şi  inima  şi  mintea,  şi  cugetarea,  şi  conştiinţa.  Căci  omul  este 
îndoit  din  suflet  şi  din  trup  şi  de  aceea  trebuie  să  aibă  şi  lupta  îndoită.  De  aceea,  nu 
ajunge  nevoinţa  noastră  trupească,  pentru  ca  să  dobândim  virtuţile  de  Dumnezeu 
iubitoare,  ci  înainte  de  toate,  smerenia  sufletului  şi  zdrobirea  inimii  şi  rugăciunea  întinsă" 
( Filocaiia  românească,  voi.  12,  Codicele  113,  ed.  Harisma,  Bucureşti,  1991,  p.  278). 

15  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „este  rău  chinuită  de  demon",  se  găseşte  „rău  se 
îndrăceşte". 

16  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „nu  i-a  răspuns  nici  un  cuvânt",  se  găseşte  „nu  i-a 
răspuns  ei  cuvânt". 


TÂLCUI REA  SFINTEI  EVANGHELII  DE  LA  MATEI 


Capitolul  ÎS 


283 


să  o  miluiască  pe  dânsa  Iar  El  le  răspunde  că  este  trimis  numai  către  iudei, 
care  sunt  „oi  pierdute",  din  pricina  răutăţii  celor  cărora  au  fost  încredinţate 
[fariseii  şi  cărturarii].  Iar  prin  aceasta  arată  [vădeşte]  mai  mult  credinţa  femeii. 

25, 25-27:  Iar  ea,  venind,  s-a  închinat  Lui,  zicând:  Doamne,  ajută-mă17. 
(26)  El  însă,  răspunzând,  i-a  zis:  Nu  este  bine  să  iei  pâinea  copiilor  şi  s-o 
arunci  câinilor.  (27)  Dar  ea  a  zis:  Da,  Doamne,  dar  şi  câinii18  mănâncă  din 
fărâmiturile  care  cad  de  Ia  masa  stăpânilor  lor. 

(15,  26)  Marcu  7, 27  (15, 27)  Marcu  7, 28 

Dacă  a  văzut  femeia  că  ajutătorii  ei,  Apostolii  n-au  dobândit  împlinirea 
cererii,  iarăşi  se  apropie  cu  fierbinţeală  [credinţă  fierbinte]  şi  „Domn"  îl 
numeşte.  Iar  Hristos,  numind-o  pe  ea  „câine"  -  căci  păgânii  aveau  viaţă 
necurată  şi  petreceau  în  sângiuirile  jertfelor  idoleşti  -,  iar  pe  iudei  „copii", 
femeia  cu  pricepere  răspunde  şi  foarte  cu  înţelepciune. 

[Şi  ce  zice,  dar?]  „Deşi  «câine»  simt  şi  nu  sunt  vrednică  a  lua  «pâine» 

-  adică  putere  şi  semn  mare  -,  măcar  acest  semn  mic  dă-mi  -  mic  faţă  de 
puterea  Ta  mare,  dar  mare  pentru  mine.  Că  tot  aşa  şi  pentru  cei  ce  mănâncă 
pâine  fărâmiturile  sunt  lucru  prea  mic,  dar  pentru  câini  ele  sunt  lucru 
mare  şi  dintru  acestea  se  hrănesc". 

15, 28:  Atunci,  răspunzând,  Iisus  i-a  zis:  O,  femeie,  mare  este  credinţa 
ţa;  fie  ţie  după  cum  voieşti.  Şi  s-a  tămăduit  fiica  ei  din  ceasul  acela. 

(15, 28)  Marcu  7,  29 

Iisus  arată  acum  pricina  pentru  care  întârzia  dăruirea  vindecării. 
Pentru  a  se  arăta  credinţa  şi  înţelepciunea  femeii,  de  aceea  n-a  primit-o  de 
la  început,  ci  mai  vârtos  o  şi  alunga  de  la  Sine.  Iar  acum,  după  ce  s-a  arătat 
credinţa  ei,  o  laudă,  zicând:  „Mare  este  credinţa  ta".  Şi  zicând  „fie  ţie 
după  cum  voieşti",  arată  că  de  nu  ar  fi  avut  credinţă,  nu  ar  fi  dobândit 
împlinirea  cererii. 

Deci,  dacă  vom  voi  şi  noi,  nimic  nu  ne  va  opri  să  dobândim  cele  pe 
care  le  voim.  Acesta  însemnează  că  măcar  Sfinţii  de  se  vor  ruga  pentru  noi 

-  precum  pentru  femeie  Apostolii  — ,  dar  dacă  şi  noi  ne  vom  ruga  pentru 
noi  înşine,  mai  mult  isprăvim  [dobândim]. 

însă,  cananeeanca  este  şi  semn  al  Bisericii  celei  dintre  păgâni,  pentru 
că  şi  păgânii,  lepădaţi  fiind  mai  înainte,  mai  pe  urmă  s-au  înălţat  întru 
rânduiala  „fiilor"  şi  de  „pâine"  s-au  învrednicit  -  adică  de  Trupul 
Domnului.  Iar  iudeii  „câini"  s-au  făcut,  părându-li-se  că  din  „fărâmituri" 
se  hrănesc,  adică  din  micşorarea  [micimea]  şi  simplitatea  slovei. 

17  în  ediţia  de  la  1805,  în  Ioc  de  „Doamne,  ajută-mă'',  se  găseşte  „Doamne,  ajută-mi!" 

18  în  ediţia  de  la  1805,  în  versetele  26-27,  în  loc  de  „câinii",  se  găseşte  „câinişori". 


284 


Capitolul  15 


SFÂNTUL  TEOFILACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIEI 


„Tirul"  înseamnă  „ţinere",  iar  „Sidonul",  „vânător",  iar  „cananeeancă" 
însemnează  „gătită  spre  smerenie".  Deci,  păgânii,  ca  unii  ce  erau  ţinuţi  de 
răutate,  întru  care  răutate  erau  dracii  cei  ce  vânează  suflete,  aceştia  [păgânii] 
şi  spre  smerenie  sunt  gătiţi.  Pentru  că  drepţii  spre  înălţimea  împărăţiei  lui 
Dumnezeu  au  fost  gătiţi. 

25,  29-31.  Şi  trecând  lisus  de  acolo,  a  venit  lângă  marea  Galileii  şi, 
suindu-Se  în  munte,  a  şezut  acolo.  (30)  Şi  mulţimi  multe  au  venit  la  El, 
având  cu  ei  şchiopi,  orbi,  muţi,  ciungi,  şi  mulţi  alţii  şi  i-au  pus19  la  picioa¬ 
rele  Lui,  iar  El  i-a  vindecat,  (31)  încât  mulţimea  se  minuna  văzând  pe 
muţi  vorbind,  pe  ciungi  sănătoşi,  pe  şchiopi  umblând  şi  pe  orbi  văzând, 
şi  slăveau  pe  Dumnezeul  lui  Israil. 

(15, 29)  Maieu  7, 31  (25, 30)  Isaia  29, 18;  35, 5 1  Luca  7, 22  (15, 311  Maieu  7, 37  /  Luca  7, 22 

Nu  în  Iudeca  merge  deseori,  ci  în  Galileea,  din  pricina  necredinţei 
iudeilor,  căci  galileienii  erau  mai  credincioşi  decât  iudeii.  Că  vezi  credinţa 
lor,  că  şi  „în  munte"  se  urcă,  şchiopi  şi  orbi  fiind  şi  nu  pregetă,  ci  şi  „la 
picioarele  lui  lisus"  se  aruncă,  socotindu-L  pe  El  mai  presus  de  om.  Drept 
aceea  şi  vindecare  au  dobândit. 

Suie-te,  dar,  şi  tu  „în  muntele"  poruncilor,  unde  şade  Domnul  -  ori 
„orb"  de  eşti  -  adică  neputând  să  vezi  de  la  sine-ţi  lucrul  cel  bun;  ori  „şchiop" 
-  adică  văzând  lucrul  bun,  dar  neputând  a  veni  către  el;  ori  „surd"  -  adică 
a  nu  auzi  pe  cel  care  te  sfătuieşte,  dar  nici  pe  altul  putând  a  învăţa;  ori 
„ciung"  -  adică  fărăra  putea  să  întinzi  mâna  către  milostenie,  ori  vreo  altă 
boală  dea^căzând  „la  picioarele  lui  lisus"  şi  de  urmele  vieţii  Lui  atingân- 
du-te,  te  vei  vindeca. 

15,  32:  Iar  lisus,  chemând  la  Sine  pe  ucenicii  Săi,  a  zis:  Milă  îmi  este  de 
mulţime,  că  iată,  sunt  trei  zile  de  când  aşteaptă  lângă  Mine  şi  n-au  ce  să  m㬠
nânce;  şi  să-i  slobozesc  flămânzi  nu  voiesc,  ca  să  nu  se  istovească  pe  drum20. 

(15,  32)  Matcu  8,1-3/ loan  6,  5 

Mulţimile  nu  îndrăzneau  a  cere  pâine,  căci  veniseră  pentru  vindecare. 
Iar  El,  fiind  iubitor  de  oameni  le  poartă  de  grijă.  Şi  măcar  de-ar  fi  şi  avut 
mâncare,  aceasta  se  va  fi  sfârşit,  căci  trecuseră  „trei  zile"  de  când  au  venit. 
Şi  arată  şi  depărtarea  de  la  care  veniseră,  atunci  când  spune  „ca  să  nu 
slăbească  pe  cale".  Şi  grăieşte  acestea  ucenicilor,  voind  să-i  îndemne  a-I 
zice:  „Poţi  să-I  hrăneşti  pe  aceştia,  precum  I-ai  hrănit  şi  pe  cei  cinci  mii". 
Dar  ei  încă  nu  pricep.  •>. 

19  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „au  pus",  se  găseşte  „au  aruncat". 

2(1  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „ca  să  nu  sc  istovească  pe  dnnn",  se  găseşte  „ca  să 
nu  slăbească  pe  cale".  :  ‘  •  -  ...  a  .■'<  - 


TÂLCUIREA  SFINTEI  EVANGHELII  DE  LA  MATEI 


Capitolul  15 


285 


25, 33;  Şi  ucenicii  l-au  zis;  De  unde  să  avem  noi,  în  pustie,  atâtea  pâini, 
cât  să  saturăm  atâta  mulţime?  (15, 33)  Numeri  Îl,  13, 22  /  4  Regi  4, 43  /  Marcu  8, 4 

încă  nu  pricep,  cu  toate  că  li  se  cădea  să  înţeleagă,  căci  El  hrănise  încă 
şi  mai  mulţi  înainte,  în  pustie.  Dar  ei  se  află  [arată]  nesimţitori,  ca  să  te 
minunezi  de  darul  lui  Hristos,  când  mai  pe  urmă  îi  vei  vedea  pe  ei 
[Apostoli]  plini  de  atâta  înţelepciune. 

15, 34-38:  Şi  Iisus  i-a  întrebat:  Câte  pâini  aveţi?  Ei  i-au  răspuns;  Şapte 
şi  puţini  peştişori.  (35)  Şi  poruncind  mulţimii  să  şadă  jos  pe  pământ, 
(36)  a  luat  cele  şapte  pâini  şi  peştii  şi,  mulţămind,  a  frânt  şi  a  dat 
ucenicilor,  iar  ucenicii  mulţimilor.  (37)  Şi  au  mâncat  toţi  şi  s-au  săturat 
şi  au  luat  şapte  coşuri  pline21,  cu  rămăşiţe  de  fărâmituri.  (38)  Iar  cei  ce 
au  mâncat  erau  ca  la  patru  mii  de  bărbaţi,  afară  de  copii  şi  de  femei. 

(15, 34)  Deuteronom  8, 18  /  Matei  16, 10  f  Marcu  6, 38;  8, 5  /  loan  6, 8-9  (15, 35)  Marcu  8, 6 

(15, 37)  Levitic  26, 26  /  4  Regi  4, 43 1  Marcu  8, 8, 20  ( loan  6, 1113  (15,  38)  Marcu  8, 9  /  loan  6, 10 

li  pune  să  se  aşeze  „pe  pământ",  smerenie  învăţându-i.  Şi  însuşi 
„mulţămeşte",  învăţându-ne  şi  pe  noi  să  mulţămim  mai  înainte  de  hrană 
]de  a  mânca]. 

Dar,  poate  te  vei  întreba:  „Cum,  altădată,  deşi  erau  numai  «cinci  pâini» 
şi  «cinci  mii»  cei  care  s-au  hrănit,  au  rămas  «douăsprezece  coşuri»,  iar  acum, 
mai  multe  fiind  pâinile  şi  mai  puţini  cei  care  s-au  hrănit,  numai  «şapte 
coşniţe»  au  prisosit?"  Deci,  se  poate  zice  că,  ori  «coşniţele»  erau  mai  mari 
decât  «coşurile»,  ori  s-a  făcut  aşa  pentru  a  nu  fi  la  fel  minunile  şi  întru 
uitate  să-i  ducă  pe  ucenicii22.  Că  de  ar  fi  prisosit  şi  acum  «douăsprezece 
coşuri»,  din  pricina  asemănării,  ucenicii  ar  fi  putut  uita  cum  că  a  doua  oara 
s-a  făcut  minune  cu  pâinile  (Matei  14, 20). 

Dar  şi  aceasta  cunoaşte  [înţelege]  tu:  că  cei  patru  mii,  adică  cei  ce  de 
săvârşit  [desăvârşit]  au  cele  „patru"  fapte  bune23,  aceştia  cu  „şapte  pâini", 
adică  cu  cele  mai  duhovniceşti  şi  mai  de  săvârşit  [desăvârşite]  cuvinte  se 
hrănesc.  Căci  numărul  „şapte"  este  semn  al  celor  şapte  daruri  ale  Duhului 
Sfânt  (Isaia  11, 2-3).  Şi  „şed  jos  pe  pământ"  -  adică  punând  sub  ei  pe  toate 
cele  pământeşti  şi  călcând u-le  pe  ele-,  după  cum  şi  cei  cinci  mii  „pe  iarbă" 
au  şezut  (Matei  14, 19),  trupul  şi  slava  dedesubtul  lor  punând  u-le21.  Că  tot 
trupul  este  „iarbă"  şi  toată  slava  omenească  precum  „floarea  ierbii"  (Isaia 
40,  7;  Psalm  102, 15). 

21  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „coşuri  pline",  se  găseşte  „coşniţe". 

22  Să  nu  uite  ucenicii  minunile  înmulţirii  pâinilor  din  pricina  asemănării  minunilor. 

23  Adică  bărbăţia,  dreptatea,  înţelegerea  şi  întreaga  înţelepciune  -  vezi  f nain- 
tecuvântarea  Sfântului  Teofilact  la  această  Evanghelie. 

”  Adică,  defăimându-le.  ta  . 


286 


Capitolul  15 


SFÂNTUL  TEOFILACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIEI 


Şi  „şapte  coşniţe"  sunt  aici  prisosinţele,  de  vreme  ce  duhovniceşti  şi 
mai  de  săvârşit  {desăvârşite]  erau  acelea  pe  care  n-au  putut  să  le  mănânce. 
Deci,  acelea  au  prisosit,  pe  care  cele  „şapte  coşniţe"  le-au  încăput,  adică 
[pe]  cele  pe  care  numai  Sfântul  Duh  le  ştie.  Pentru  că  „Duhul  pe  toate  le 
cearcă  [cercetează],  chiar  şi  adâncurile  lui  Dumnezeu"  (1  Corinteni  2, 10). 

15, 39:  După  aceea  a  dat  drumul  mulţimilor.  S-a  suit  în  corabie  şi  S-a 
dus  în  ţinutul  Magdala25.  (15, 39)  Marcu  b,  io 

S-a  dus  Iisus  de  acolo,  de  vreme  ce  nici  un  alt  semn  [minune]  n-a  făcut 
spre  a-I  urma  Lui  mai  mulţi,  precum  semnul  [minunea]  pâinilor,  încât  şi 
împărat  voiau  să-L  facă  pe  El,  precum  spune  Ioan  (îoan  6,  15).  Aşadar, 
Iisus  Se  duce  de  acolo,  ca  să  nu  pricinuiască  bănuieli  tiranului  Irod. 


25  Magdala  se  pare  că  este  aceeaşi  localitate  sau  ţinut  cu  Dalmanuta  (Marcu  8,  10) 
însă  este  menţionată  cu  numiri  diferite.  Ţinutul  Magdala  se  află  în  partea  de  sud-vest  a 
lacului  Ghenizaret  ( Dicţionarul  Noului  Testament ,  ed.  cit.,  p.  300). 


287 


Capitolul  16 

Semnele  timpului.  Aluatul  fariseilor.  Mărturisirea  lui  Petru. 
Cea  dintâi  vestire  a  Patimilor.  Urmarea  lui  Hristos 1 


16, 1:  Şi  apropiindu-se  fariseii  şi  saducheii  şi  ispitindu-L,  I-au  cerut2 3 
să  le  arate  semn  din  cer. 

(16,1)  Matei  12, 38  /  Marcu  8, 11  /  Loca  11, 16  /  Ioan  2, 18;  4,  48;  6, 30  / 1  Corinteni  1, 22 

Deşi  fariseii  şi  saducheii  se  deosebeau  între  ei  în  dogme  [învăţături], 
însă  împotriva  lui  Hristos  împreună  suflă2.  Şi  cer  „semn  din  cer",  adică  să 
facă  să  stea  soarele  şi  luna,  fiindcă  li  se  părea  că  semnele  de  pe  pământ  se 
fac  din  putere  diavolească  şi  cu  Beelzebul.  Nu  ştiau,  nebunii,  că  şi  Moise 
în  Egipt,  din  pământ  multe  minuni  a  făcut  (Ieşire  cap.  7-12),  iar  focul  care 
s-a  pogorât  din  cer  peste  oile  lui  Iov  era  de  la  diavolul  (Iov  1, 16).  Deci,  nu 
toate  minunile  cele  din  cer  sunt  de  la  Dumnezeu,  nici  toate  minunile  cele 
de  pe  pământ  de  la  diavoli. 

16, 2-3:  Iar  El,  răspunzând,  le-a  zis:  Când  se  face  seară,  ziceţi:  Mâine 
va  fi  timp  frumos,  pentru  că  e  cerul  roşu4.  (3)  Iar  dimineaţa  ziceţi:  Astăzi 
va  fi  furtună,  pentru  că  cerul  e  roşu  posomorât.  Făţarnicilor,  faţa  cerului 
ştiţi  s-o  judecaţi5,  dar  semnele  vremilor  nu  puteţi! 

(16, 2)  Luca  12, 54  (16, 3)  Ieremia  8, 7-8  /  Luca  12,  56 

Mustră  cererea  lor  cea  ispititoare,  „făţarnici"  numind u-i  pe  ei.  Şi  arată 
că,  precum  din  cele  ce  se  văd  pe  cer,  unul  este  semnul  furtunii  şi  altul  al 
vremii  senine  şi  liniştite  -  şi  nimeni  văzând  semn  de  furtună  nu  caută 
linişte  şi  nici  văzând  semn  de  linişte,  nu  aşteaptă  furtună  „tot  aşa  şi 
pentru  Mine  se  cuvine  a  socoti  că  alta  este  vremea  aceasta  a  Venirii  şi  alta 
ceea  ce  va  să  fie.  Acum  e  trebuinţă  de  semnele  cele  de  pe  pământ,  iar  cele 
din  ceruri  sunt  rânduite  întru  vremea  aceea,  când  soarele  se  va  întuneca, 
luna  se  va  ascunde  şi  cerul  se  va  schimba"  (Matei  24, 29;  Marcu  13, 24). 

1  în  ediţia  de  la  1 805,  titlul  capitolului  este:  „Pentru  cei  ce  au  cerut  semn  din  cer.  Pentru 
aluatul  fariseilor.  Pentru  întrebarea  cea  din  Cezareea  lui  Filip.  Pentru  lepădarea  de  sineşi  şi  pentru 
luarea  Crucii  lui  Hristos.  Pentru  certarea  lui  Petru  că  a  grăit  împotrivă  să  nu  pătimească  Hristos 
şi  pentru  mărturia  lui". 

2  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „l-au  cerut",  se  găseşte  „îl  rugau". 

3  Adică  se  unesc  întru  revărsarea  vrăjmăşiei  lor  asupra  lui  Hristos. 

4  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „Mâine  va  fi  timp  frumos,  pentru  că  e  cerul  roşu",  se 
găseşte  „Senin  va  fi  pentru  că  roşeşte  cerul". 

5  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „s-o  judecaţi",  se  găseşte  „să  o  sămuiţi". 


288 


Capitolul  16 


SFÂNTUL  TEOF1LACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIEI 


16,  4:  Neam  viclean  şi  adulter6  cere  semn  şi  semn  nu  se  va  da  lui, 
decât  numai  semnul  lui  Ioni.  Şi,  lăsându-i,  a  plecat. 

(16,  4)  luna  1,  3;  2,1/  Matei  12,  39  /  Marti»  8, 12  /  Luca  11,  29 

„Neam  viclean"  sunt,  pentru  că  ispitesc,  iar  „preacurvar",  pentru  că 
s-au  depărtat  de  Dumnezeu  şi  s-au  lipit  de  diavolul.  Şi  cerând  ei  semn  din 
cer,  nu  le  dă  fără  numai  „semnul  lui  Ioni",  trei  zile  în  pântecele  chitului 
celui  mare  -  adică  al  morţii  -  fiind,  [apoi]  va  învia.  Iar  acest  semn  s-ar 
putea  spune  că  şi  „din  cer"  este,  că  în  vremea  morţii  Lui,  soarele  s-a 
întunecat  şi  făptura  toată  s-a  schimbat  ( Luca  23,  45). 

însă,  vezi  cuvântul  acesta  „şi  semn  nu  se  va  da  lui,  decât  numai 
semnul  Iui  Ionâ",  că  ispititorilor  li  se  dau  semne  -  adică  pentru  dânşii  se 
fac  măcar  că  aceştia  nu  cred.  Pentru  aceasta,  „Iăsându-i"  pe  ei  ca  pe 
nişte  nevindecaţi,  „a  plecat". 

16,  5-6:  Şi  venind  ucenicii  pe  celălalt  ţărm,  au  uitat  să  ia  pâini.  (6)  Iar 
lisus  le-a  zis;  Luaţi  aminte7  şi  feriţi-vă  de  aluatul  fariseilor  şi  al  sadu- 
cheilor.  (16, 5)  Marcu  8, 14  (16, 6)  Marcu  8, 15  /  Luca  12, 1  /  Galateni  5, 8 

Precum  aluatul  este  acru  şi  vechi,  aşa  şi  învăţătura  fariseilor  şi 
saducheilor  muşca  [strica,  vătăma]  sufletele,  acră  fiind  şi  predanii  vechi 
ale  bătrânilor  aducând.  Şi  precum  aluatul  este  amestec  de  apă  şi  făină,  aşa 
şi  învăţătura  fariseilor  era  amestecătură  de  cuvânt  şi  din  viaţă  stricată, 
însă  nu  a  zis  în  chip  arătat  „păziţi-vă  de  învăţătură",  ci  le  vorbeşte  de 
„aluat",  ca  să  le  aducă  lor  aminte  de  minunile  pâinilor. 

16,  7-12:  Iar  ei  eugetau  în  sinea  lor,  zicând:  Aceasta,  pentru  că  n-am 
luat  pâine.  (8)  Dar  lisus,  cunoscându-le  gândul,  a  zis:  Ce  cugetaţi  în  voi 
înşivă'1,  puţin  credincioşilor,  că  n-aţi  luat  pâine?  (9)  Tot  nu  înţelegeţi,  nici 
nu  vă  aduceţi  aminte  de  cele  cinci  pâini,  la  cei  cinci  mii  de  oameni,  şi  câte 
coşuri  aţi  luat?  (10)  Nici  de  cele  şapte  pâini,  ia  cei  patru  mii  de  oameni,  şi 
câte  coşuri  aţi  luat?  (11)  Cum  nu  înţelegeţi  că  nu  despre  pâini  v-am  zis? 
Ci,  feriţi-vă  de  aluatul  fariseilor  şi  al  saducheilor.  (12)  Atunci  au  înţeles 
că  nu  Ie-a  spus  să  se  ferească  de  aluatul  pâinii,  ci  de  învăţătura  fariseilor 
şi  a  saducheilor.  (16,  7)  Marcu  8,  16  (1 6,  S)  Marcu  8,17  (16, 9)  Matei  15, 16  /  Ioan  6,  9 

(16, 10)  Matei  15, 34  /  Marcu  3, 20  (16, 11)  Marcu  8, 21  (16, 12)  Galateni  5, 8 

Apostolii  socoteau  că  le  spune  să  se  păzească  de  spurcăciunea  cea  din 
bucatele  iudaice,  de  aceea  şi  cugetau  ei  că  n-au  luat  pâine.  Drept  aceea  îi 
mustră  pe  ei  ca  pe  nişte  neînţelegători  şi  puţin  credincioşi.  Căci  pentru  că 

4  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „adulter",  se  găseşte  „preacurvar". 

7  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „luaţi  aminte",  se  găseşte  „căutaţi". 

5  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „în  voi  înşivă",  se  găseşte  „întru  voi". 


TÂLCUIREA  SFINTEI  EVANGHELII  DE  LA  MATEI 


Capitolul  16 


289 


nu  şi-au  adus  aminte  cu  câte  pâini  pe  câţi  au  hrănit,  erau  „neînţelegători"; 
iar  pentru  că  n-au  crezut  -  căci  măcar  necumpărând  ei  pâine  de  la  iudei, 
putea  să  aducă  El  [prin  minune]  pentru  aceasta  fîi  numeşte]  „puţin 
credincioşi".  Iar  după  ce  i-a  certat  pe  dânşii  mai  cu  asprime  -  căci  nu 
întotdeauna  blândeţea  este  bună  îndată  au  înţeles  că  a  numit  „aluat" 
învăţătura  [cea  rea  a  fariseilor].  Atâta  putere  are  pretutindenea  certarea 
cea  cu  bună  cuvântare! 

16,  13:  Şi  venind  Iisus  în  părţile  Cezareii  lui  Filip,  îi  întreba  pe 
ucenicii  Săi,  zicând:  Cine  zic  oamenii  că  sunt  Eu,  Fiul  Omului? 

(16, 13)  Dani  îl  7, 13-14  /  Marcu  8,  27  /  Luca  9, 18 

A  pomenit  numele  celui  care  a  zidit  cetatea,  pentru  că  este  şi  o  altă 
Cezaree,  a  lui  Straton9.  Şi  întru  aceasta  [Cezaree  a  lui  Filip]  îi  întreabă  pe 
ei  Căci  departe  de  iudei  îi  duce  pe  ucenici,  ca  netemându-se  ei  de  nimeni, 
cu  îndrăzneală  să  răspundă.  Iar  mai  întâi  pentru  părerea  norodului  îi 
întrebă,  ca  să  nu  cadă  întru  aceeaşi  micşorime  cu  cei  mulţi,  ci  întru  mai 
mare  înţelegere  să  se  înalţe  ei.  Şi  nu  întreabă  „cine  zic  fariseii  că  simt  Eu?", 
ci  „oamenii",  [vorbind  de]  mulţimea  cea  fără  de  vicleşug. 

16, 14:  Iar  ei  au  răspuns:  Unii,  Ioan  Botezătorul,  alţii  Ilie,  alţii  Ieremia 
sau  unul  dintre  Prooroci.  (16, 14) Marcu 8, 28/Luca9, 7-9, 19-20 

Cei  care  îl  numeau  „Ioan"  erau  asemenea  lui  Irod,  socotind  că  Ioan  a 
luat  după  înviere  şi  darul  facerii  de  minuni.  Iar  alţii  îl  numeau  „Ilie", 
pentru  mustrare  şi  pentru  că  se  aştepta  că  va  să  vie  acesta.  Iar  „Ieremia" 
era  numit  ca  Acela  Care  avea  înţelepciunea  cea  din  fire  şi  fără  de  învăţătură, 
căci  Ieremia  încă  prunc  fiind,  a  fost  rânduit  la  proorocie  (Ieremia  1,  6-10). 

16,  15-16:  Şi  le-a  zis:  Dar  voi  cine  ziceţi  că  sunt?  (16)  Răspunzând 
Simon  Petru  a  zis:  Tu  eşti  Hristosul10,  Fiul  lui  Dumnezeu  Celui  viu. 

CI 6, 15)  Marcu  8, 29  /  Luca  9, 19-20  (16, 16)  Matei  14, 33  /  Marcu  3, 11;  8,  29 1 
Luca  9,  20  /  loait  1,  49;  6,  69;  11, 27  /  Faptele  Apostolilor  8, 37  /  Evrei  1,  2 

Petru,  plin  de  înflăcărare,  sare  să  răspundă  şi  mărturiseşte  că  El  este 
cu  adevărat  „Fiul  lui  Dumnezeu".  Că  nu  a  zis:  „Tu  eşti  Hristos,  Fiu  lui 
Dumnezeu",  fără  articol,  ci:  „Tu  eşti  Hristosul,  Fiul  lui  Dumnezeu",  adică 
însuşi  Acela,  Cel  Unul  şi  Singur,  Fiu  nu  după  dar,  ci  Cel  Născut  din  însăşi 


9  Cezareea  Iui  Filip  se  află  Ia  nord  de  Marea  Galileii,  la  poalele  Muntelui  Hermon; 
doar  aici  este  menţionată  această  cetate,  în  Noul  Testament  (Marcu  8,  27).  Cealaltă  Cezaree 
se  afla  pe  coasta  Mediteranei  şi  este  menţionată  dc  câteva  ori  în  Faptele  Sfinţilor  Apostoli 
(S,  40;  9, 30;  10, 1, 24;  11, 11;  12, 19;  18,  22;  21, 8, 16;  23,  23,  33;  25, 1,  4,  6,13). 

10  [1S05]  „Hristos",  cum  am  mai  arătat,  în  limba  greacă  înseamnă  „uns". 


290 


Capitolul  16 


SFÂNTUL  TEOFILACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIEI 


Fiinţa  Tatălui.  De  vreme  ce  şi  „hristoşi",  adică  unşi  erau  mulţi,  toţi  preoţii 
şi  împăraţii.  Dar  „Hristosul",  adică  Unsul,  Unul  este,  [Domnul  Iisus]. 

16, 17:  Iar  Iisus,  răspunzând,  i-a  zis:  Fericit  eşti  Simone,  fiul  lui  Ionâ, 
că  nu  trup  şi  sânge  ţi-au  descoperit  ţie  aceasta,  ci  Tatăl  Meu,  Cel  din  Ceruri. 

(16,17)  Matei  11, 25, 27 1  Galateni  1, 16 

îl  fericeşte  pe  Petru,  ca  pe  cel  care  a  luat  cunoştinţa  din  dumnezeiescul 
dar;  şi,  lăudându-1  pe  el,  arată  ca  mincinoase  părerile  şi  socotinţele  [cuge- 
telel  celorlalţi  oameni. 

Şi  îi  spune  „fiul  lui  Ionâ",  ca  şi  cum  ar  fi  zis:  „precum  tu  eşti  fiul  lui  Ionâ, 
aşa  Eu  sunt  Fiul  Tatălui  Meu  Celui  din  Ceruri,  de  o  fiinţă  cu  Acela  fiind". 

Iar  „descoperire"  numeşte  cunoştinţa,  fiindcă  cele  ascunse  şi  necunos¬ 
cute  i  s-au  descoperit  lui  de  la  Tatăl. 

16,  ÎS:  Şi  Eu  îţi  zic  ţie,  că  tu  eşti  Petru  şi  pe  această  piatră  voi  zidi 
Biserica  Mea11  şi  porţile  iadului  nu  o  vor  birui. 

(16,  18)  Isaia  33,  20  /  Matei  7,  25  /  Luca  22, 31-32  /  Ioan  1,  42  / 
1  Petru  2,  4  / 1  Corinteni  3r  11 J  Efeseni  2,  20  /  Apocalipsa  21, 14 

Domnul  îi  răsplăteşte  lui  Petru,  dându-i  lui  mare  plată,  a  se  zidi  Biserica 
pe  mărturisirea  lui.  Căci,  de  vreme  ce  Petru  L-a  mărturisit  pe  El  că  este 
Fiul  lui  Dumnezeu,  această  mărturisire  va  să  fie  temelia  celor  ce  cred, 
încât  tot  omul  care  vrea  să  zidească  [ridice]  casa  credinţei,  să  pună  ca 
temelie  această  mărturisire!  Că  măcar  milioane  de  fapte  bune  de  am  zidi, 
dar  temelie  nu  vom  avea  dreapta  mărturisire,  putred  [şubred]  zidim. 

Iar  zicând  „Biserica  Mea",  Se  arată  pe  Sine  Stăpân  al  lumii,  că  toate 
sunt  roabe  ale  lui  Dumnezeu. 


11  [1805]  Pline  de  înţelepciune  sunt  aceste  vorbe,  căci  nu  zice  Domnul:  „Pe  tine, 
Petru,  voi  zidi  Biserica  Mea”,  ci  îi  spune:  „Tu  eşti  Fetru"  -  de  la  piatra  pe  care  a  mărturisit-o 
—  „şi  pe  această  piatră  voi  zidi  Biserica  Mea".  „Iar  piatra  era  Hristos",  zice 
dumnezeiescul  Pavel  (1  Corinteni  10, 4).  Deci,  pe  piatra  mărturisită  de  Petru  zideşte  Hristos 
Biserica,  [adică  pe  Sine  însuşi].  Iar  ceea  ce  zice  ca  şi  către  unul:  „Şi  îţi  voi  da  cheile 
împărăţiei",  trebuie  să  se  înţeleagă  către  [pentru]  toţi,  este  [lucru]  arătat.  Căci  Mântuitorul 
pe  toţi  i-a  întrebat:  „Cine  zic  oamenii  că  sunt  Eu,  Fiul  Omului?"  Şi  ei  răspund;  „Unii 
Ilie,  iar  alţii  unul  dintre  Prooroci".  Şi  iar  îi  întreabă:  „Dar  voi,  cine  ziceţi  că  sunt?" 
Deci,  pe  toţi  îi  întreabă  şi  pentru  toţi  răspunde  Petru,  făcându-se  gură  a  tuturor:  „Tu  eşti 
Hristosul,  Fiul  lui  Dumnezeu  Celui  viu".  Aşadar  pentru  toţi  [în  numele  tuturor]  primeşte 
Petru  răspunsul  Mântuitorului.  Mai  mult,  şi  Sfântul  Teofilact  tâlcuieşte  aici  că  Domnul 
nu  a  zis  către  Petru  „îţi  dau",  ci  „îţi  voi  da  cheile  împărăţiei  Cerurilor".  Şi  cu  adevărat, 
când  a  dat  Domnul  „cheile",  nu  unuia,  ci  tuturor  Apostolilor  le-a  dat,  după  cum  însuşi 
a  şi  grăit:  „Luaţi  Duh  Sfânt;  cărora  veţi  ierta  păcatele  le  vor  fi  iertate  şi  cărora  le  veţi 
ţine,  vor  fi  ţinute"  (Ioan  20,  22-23). 


tâlcuirea  sfintei  evanghelii  de  la  matei 


Capitolul  16 


291 


Iar  „porţi  ale  iadului"  sunt  prigonitorii  care-i  trimiteau  la  moarte  pe 
creştini.  încă  şi  ereticii  sunt  „porţi"  care  duc  în  iad;  deci,  pe  mulţi  prigonitori 
şi  pe  eretici  i-a  biruit  Biserica. 

Dar  şi  fiecare  dintre  noi  este  „biserică",  dacă  se  face  lăcaş  al  lui 
Dumnezeu.  Iar  dacă  ne  vom  întări  pe  mărturisirea  lui  Hristos,  „porţile 
iadului"  -  adică  păcatele  nu  ne  vor  „birui"  pe  noi.  Că  dintru  aceste 
„porţi"  striga  şi  David  după  ce  a  fost  înălţat  împărat:  „Cela  ce  mă  înalţi 
din  porţile  morţii"  (Psalm  9 , 13).  Din  care  „porţi",  o,  Davide?  Din  două: 
dintru  a  uciderii  şi  dintru  a  preacurviei. 

16,  19:  Şi  îţi  voi  da  cheile  împărăţiei  Cerurilor  şi  orice  vei  lega  pe 
pământ  va  fi  legat  şi  în  Ceruri,  şi  orice  vei  dezlega  pe  pământ  va  fi  dezlegat 
şi  în  Ceruri.  <16, 19)  Matei  18, 18/  loan  20, 23 

Ca  un  Dumnezeu,  cu  stăpânire,  spune  „îţi  voi  da",  căci  „precum  Tatăl 
ţi-a  dat  ţie  descoperire,  aşa  şi  Eu  «cheile»".  Iar  prin  „chei"  care  leagă  şi 
dezleagă  [tu  înţelege]  iertările  sau  certările  greşelilor.  Că  au  stăpânire  a  ierta 
şi  a  lega  cei  care,  asemenea  lui  Petru,  s-au  învrednicit  de  darul  episcopiei. 

Deşi  numai  către  Petru  s-au  spus  aceste  cuvinte  -  „îţi  voi  da"  -,  însă  şi 
tuturor  Apostolilor  s-au  dat.  Când?  Când  a  zis:  „Cărora  veţi  ierta  păcatele, 
le  vor  fi  iertate  [şi  cărora  le  veţi  ţine,  vor  fi  ţinute]"  (loan  20,  23)u.  Căci 
„îţi  voi  da",  arată  vremea  viitoare,  adică  pe  cea  de  după  înviere. 

Iar  „Ceruri"  se  numesc  şi  faptele  cele  bune,  şi  „chei"  ale  lor  sunt  însăşi 
lucrările  acestora  Căci  prin  a  lucra  intrăm  înăuntru,  ca  prin  oarecare  „chei" 
ce  deschid,  întru  fiecare  din  faptele  cele  bune.  Iar  dacă  eu  nu  lucrez,  ci  numai 
ştiu  lucrul  cel  bun,  numai  cât  că  am  „cheia"  cunoştinţei,  însă  afară  petrec13. 
Şi  este  „legat  în  Ceruri"  -  adică  întru  faptele  cele  bune  -  cel  care  nu  căl㬠
toreşte  într-însele,  pentru  că  cel  îmbunătăţit  întru  acestea  este  „dezlegat". 
Deci,  să  nu  avem  păcate,  ca  nu  cu  lanţurile  păcatelor  noastre  să  ne  legăm. 

16,  20:  Atunci  a  poruncit  ucenicilor  Lui  să  nu  spună  nimănui  că  El 
este  Hristosul.  CI  6, 20)  Maieu  8, 30  /  Luca  9, 21 

Voia  Hristos  ca  mai  înainte  de  Cruce  sa-Şi  acopere  slava  Sa,  căci  de-ar  fi 
auzit  oamenii  mai  înainte  de  Patimi  că  este  Dumnezeu,  iar  după  aceea  L-ar 
fi  văzut  pătimind,  cum  nu  s-ar  fi  smintit!  Deci,  pentru  aceasta  Se  tăinuieşte 
pe  Sine  faţă  de  cei  mulţi,  ca  după  înviere,  fără  de  sminteală  să  fie  cunoscut, 
Duhul  Sfânt  pe  toate  îndreptându-le,  prin  facerea  de  minuni. 

12  în  slujba  de  hirotesie  a  preotului  întru  duhovnic.  Biserica  a  rânduit  să  fie  citită 
tocmai  această  Evanghelie  (loan  20,  19-23)  -  vezi  Arhieraticon,  ed.  IBMBOR,  Bucureşti, 
1993,  pp.  106-108. 

15  Adică,  afară  de  săvârşirea  faptelor  celor  bune. 


292 


Capitolul  16 


SFÂNTUL  TEOF1LACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIEI 


16,21:  De  atunci  a  început  Iisus  să  arate  ucenicilor  Lui  că  El  trebuie  să 
meargă  la  Ierusalim  şi  să  pătimească  multe  de  la  bătrâni  şi  de  la  arhierei 
şi  de  la  cărturari  şi  să  fie  ucis,  şi  a  treia  zi  să  învieze. 

(16, 21)  Matei  17,  22-23;  20, 18  /  Maieu  8,  31;  9,  31;  10,  33  /  Luca  9,  22 
Le  vorbeşte  despre  Patimă  mai  înainte,  ca  să  nu  se  smintească,  fără 
veste  venind  -  aceasta  socotind  ei  că  Domnul  pătimeşte  fără  de  voie  şi 
neştiind  Dânsul  [despre  cele  ce  se  vor  întâmpla].  Şi  le  descoperă  lor  cele 
despre  Patimi,  după  ce  au  auzit  prin  mărturisirea  lui  Petru  că  El  este  Fiul 
lui  Dumnezeu.  Şi  după  cele  de  întristare,  aduce  şi  [vestea]  cea  de  bucurie, 
anume  că  „a  treia  zi  va  învia". 

1 6, 22:  Şi  Petru,  luându-L  la  o  parte,  a  început  să-L  doj  enească,  zicându-I: 
Fie-Ţi  mila  de  Tuie,  să  nu  Ţi  se  întâmple  Ţie  aceasta14.  <16, 22)  Maieu  8, 32 

Ceea  ce  i  s-a  descoperit,  drept  a  mărturisit  [Petru],  iar  la  ceea  ce  nu  i  s-a 
descoperit,  a  greşit,  ca  să  cunoaştem  că  acel  mare  lucru  nu  l-a  grăit  fără  de 
[ajutorul  lui]  Dumnezeu.  Deci  nevrând  Petru  ca  Hristos  să  pătimească  şi 
neştiind  [neînţelegând]  taina  învierii,  zice:  „Milostiv  fii  Ţie,  Doamne,  nu 
va  fi  Ţie  aceasta". 

î£>,  23:  Iar  EI,  întorcându-Se,  a  zis  lui  Petru:  Mergi  înapoia  mea15, 
satano!  Sminteală  îmi  eşti;  că  nu  cugeti  cele  ale  lui  Dumnezeu,  ci  cele 
al  e  oamenilor.  (1 6, 23)  Maieu  a,  33  /  Romani  8, 7 

Când  a  vorbit  cu  dreptate  Petru,  Hristos  îl  fericeşte  pe  el.  Iar  când  fără 
de  socoteală  (în  chip  nesocotit)  s-a  înfricoşat,  nevrând  ca  Hristos  să 
^pătimească,  îl  mustră,  zicând:  „Mergi  după  Mine,  satano!"  Iar  „satană" 
se  numeşte  [înseamnă]  „împotrivnicul".  „Deci,  «mergi  după  Mine» — adică 
nu  te  împotrivi  -,  ci  urmează  voii  Mele".  Şi-l  numeşte  întru  acest  fel  pe 
Petru,  fiindcă  nici  satana  nu  voia  să  pătimească  Hristos.  Deci,  zice:  „Tu  cu 
gând  omenesc  socoteşti  că  Patima  este  lucru  necuvenit  Mie  şi  nu  înţelegi 
cum.  Dumnezeu,  prin  aceasta  lucrează  mântuire  şi  cum  Patima  mai  vârtos 
[cu  adevărat]  Mi  Se  cuvine  Mie". 

16,  24:  Atunci,  lisus  a  zis  ucenicilor  Săi:  Dacă  vrea  cineva  să  vină 
după  Mine,  să  se  lepede  de  sine,  să-şi  ia  Crucea  şi  să-Mi  urmeze  Mie. 

(16,  U)  Matei  10, 38  /  Marcu  8, 34  /  Luca  9, 23;  14, 27  / 1  Petru  2,  21 
Când  „atunci"?  Când  l-a  certat  pe  Petru;  căci,  vrând  să  arate  că  a  greşit 
Petru  oprindu-L  pe  El  de  a  pătimi,  zice:  „Tu  Mă  opreşti  pe  Mine,  iar  Eu  îţi 


14  în  ediţia  de  la  1805,  versetul  este:  „Şi  Petru,  luându-L  Ia  o  parte,  a  început  a-I  sta 
împotrivă,  zicârtdu-I:  Milostiv  fii  Ţie,  Doamne,  nu  va  fi  Ţie  aceasta". 

15  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „înapoia  Mea",  se  găseşte  „după  Mine". 


TÂLCUIREA  SFINTEI  EVANGHELII  DE  LA  MATEI 


Capitolul  16 


293 


spun  că  nu  numai  a  nu  pătimi  Eu  îţi  este  ţie  vătămător,  dar  nici  tu  nu  te 
vei  putea  mântui  dacă  însuţi  tu  nu  vei  muri  [pătimi]  -  şi,  asemenea,  oricare 
alt  om,  fie  bărbat,  fie  femeie,  fie  sărac,  fie  bogat".  Şi  ne  arată  astfel  că  fapta 
cea  bună  este  lucru  de  bună  voie,  iar  nu  din  silă.  Iar  lui  Iisus  îi  urmează  nu 
numai  cel  care  II  mărturiseşte  pe  El  Fiu  al  lui  Dumnezeu,  ci  şi  cel  care 
trece  prin  toate  greutăţile  şi  pe  aceleaşi  le  suferă16. 

Şi  spune  „să  se  lepede  de  sine",  arătând  cea  de  săvârşit  [desăvârşită] 
lepădare  a  cugetului  trupesc,  adică  defăimarea  de  sine.  Precum  ne-am 
obişnuit  să  zicem:  „Cutare  s-a  lepădat  de  cutare,  adică  nu-1  mai  are  de 
prieten  sau  cunoscut".  Deci,  în  acest  chip,  fiecare  este  dator  să  nu  aibă  faţă 
de  trupul  său  nici  un  fel  de  iubire,  încât  şi  Crucea  să-şi  ia  -  adică  să  aleagă 
moartea  -,  cu  sârguinţă  căutând  moartea  cea  de  ocară  -  că  întru  acest  fel 
era  crucea  la  cei  vechi. 

„Şi  să-mi  urmeze  Mie"  zice,  „pentru  că  mulţi  furi  şi  tâlhari  sunt 
răstigniţi,  dar  aceia  nu  sunt  ucenici  ai  Mei.  Deci,  «să-Mi  urmeze  Mie», 
adică  şi  toată  fapta  cea  bună  să  o  arate  [împlinească]". 

[Cu  adevărat]  „se  leapădă  de  sine"  şi  cel  ce  ieri  era  înverşunat,  iar  astăzi 
este  înfrânat.  întru  acest  fel  a  fost  Pavel,  care  „s-a  lepădat  de  sine",  zicând: 
„Nu  eu  mai  trăiesc,  ci  Hristos  trăieşte  întru  mine"  (Galateni  2, 20). 

Şi  iarăşi  se  cheamă  că  „ia  Crucea"  cel  care  s-a  omorât  şi  „s-a  răstignit" 
pe  sine  lumii  (Galateni  5, 24). 

16, 25:  Că  cine  va  voi  să-şi  scape  sufletul  îl  va  pierde17;  iar  cine  îşi  va 
pierde  sufletul  pentru  Mine  îl  va  afla. 

(16,  25)  Marcu  8,  35  /  Luca  9, 24;  17, 33  I  loan  12,  25 

[Acum]  ne  îndeamnă  pe  noi  la  mucenicie.  Deci,  îşi  „află"  sufletul  său 
în  viaţa  aceasta  -  adică  „îl  mântuieşte"  din  moarte  mucenicească  -  cel 
care  se  leapădă  de  Hristos,  pierzându-şi  mai  pe  urmă  sufletul!  Iarăşi  „îşi 
pierde  sufletul"  -  însă  pentru  Hristos  -  cel  care-L  va  mărturisi  pe  Dânsul 
şi  care  îşi  va  şi  „afla"  sufletul  întru  nestricăciune  şi  în  viaţă  veşnică. 

16, 26-27:  Pentru  că  ce-i  va  folosi  omului,  dacă  va  câştiga  lumea  în¬ 
treagă16,  iar  sufletul  său  îl  va  pierde?  Sau  ce  va  da  omul  în  schimb  pentru 


16  Cel  care  rabdă  toate  necazurile  şi  prigonirile  pentru  numele  lui  Hristos,  urmează 
Domnului,  pătimindu-le  pe  cele  asemenea,  întru  darul  lui  Dumnezeu. 

17  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „va  voi  să-şi  scape  sufletul  îl  va  pierde",  se  găseşte 
„va  vrea  să-şi  mântuiască  sufletul  său  pierde-l-va  pe  el”. 

18  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „pentru  că  ce-i  va  folosi  omului,  dacă  va  câştiga 
lumea  întreagă",  se  găseşte  „că  ce  folos  este  omului  de  ar  dobândi  lumea  toată". 


294 


Capitolul  16 


SFÂNTUL  TEOFILACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIEI 


sufletul  său?  (27)  Căci  Fiul  Omului  va  să  vină  întru  slava  Tatălui  Său,  cu 
îngerii  Săi;  şi  atunci  va  răsplăti  fiecăruia  după  faptele  sale. 

(16, 26)  Psalm  48,  7-8  /  Marcu  8,  36  /  Luca  9, 25  (1 6,  27)  Psalm  27, 5-6;  61, 10  /  Pilde  24, 12  / 
leremia  17, 10 ;  32, 19  /  IezechiiI  33, 20  /  Daniil  7, 10  /Zaharia  14, 5  /  Sirah  17, 18 1  Matei  25, 31  / 
Marcu  8, 38;  13, 26  /  Luca  9, 26  /  Romani  2, 6  /  2  Corinteni  5, 10  /  Apocalipsa  2, 21;  19, 14 

Să  zicem  aşa:  ai  dobândit  lumea  toată,  dar  ce  folos  este  a  fi  trupul 
întru  desfătare,  dacă  sufletul  se  află  rău?  Este  ca  şi  cum  stăpâna  ar  purta 
haine  rupte,  iar  slujnicele  ar  purta  veşminte  luminoase.  Pentru  că,  în  veacul 
ce  va  să  fie  nu  poate  să  dea  cineva  nimic  în  schimbul  sufletului  său.  Aici 
poate  să  dea  lacrimi,  suspinuri,  milostenie,  iar  acolo  -  nimic.  Căci  Judecător 
nemitamic  îl  va  primi,  care  judecă  pe  fiecare  după  lucruri  {fapte].  Şi  va  fi 
[atunci  Fiul  Omului]  înfricoşător,  căci  va  veni  „întru  slava  Sa"  dimpreună 
„cu  îngerii"  fu.  Matei  25, 31;  Marcu  8, 38),  iar  nu  defăimat15. 

16, 28:  Adevărat  grăiesc  vouă:  Sunt  unii  din  cei  ce  stau  aici  care  nu 
vor  gusta  moartea  până  ce  nu  vor  vedea  pe  Fiul  Omului,  venind  în20  îm¬ 
părăţia  Sa.  116, 28)  Marcu  8, 39  /  Luca  9, 27 

A  zis  că  „Fiul  Omului  va  să  vie  întru  slava  Sa".  Deci,  ca  să  nu  fie  ei 
neîncrezători  faţă  de  aceasta,  le  spune  că  sunt  unii  de  faţă  care,  pe  cât  este 
cu  putinţă,  vor  vedea  întru  Schimbarea  la  faţă  slava  Venirii  de  a  doua. 

încă  arată  şi  întru  ce  fel  de  slavă  vor  fi  cei  ce  pentru  Dânsul  pătimesc, 
că  precum  a  strălucit  trupul  Lui  atunci,  aşa,  după  a  lor  măsura,  vor  străluci 
Sfinţii  atuncea.  Şi  acoperit  arată  aici  pe  Petru  şi  pe  Iacov  şi  pe  Ioan,  pe  care 
i-a  luat  în  munte  şi  le-a  arătat  împărăţia  Sa  -  adică  starea  ce  va  să  fie  -, 
întru  care  [slavă]  va  să  vie  şi  El  însuşi  şi  întru  care  drepţii  vor  străluci. 

Deci,  zice  că  „unii  din  cei  de  faţă  nu  vor  muri,  până  nu  Mă  vor  vedea 
Schimbându-Mă  la  faţă".  însă  vezi  că  cei  care  stau  [s-au  statornicit]  întru 
lucrul  cel  bun  şi  sunt  întemeiaţi,  aceia  văd  pe  Iisus  mai  cu  strălucire 
schimbându-Se  la  faţă  şi  sporesc  pururea  în  credinţă  şi  în  porunci. 

B  Sfântul  Simeon  Noul  Teolog  ne  descoperă  şi  nouă  din  taina  veacului  ce  va  să  fie:  „Va 
veni  cu  slavă  multă  şi  cu  putere  (Matei  24,  30)  preadoritul  şi  preadulcele  nostru  împărat  şi 
Dumnezeu  Iisus  Hristos,  ca  să  judece  lumea  şi  să  dea  fiecăruia  după  faptele  Iui  (Matei  16,27). 
După  aceea,  aşa  cum  într-o  casă  mare,  sau  în  palatul  împărătesc  sunt  multe  locuri  de  odihnă  şi 
de  locuit  şi  în  amândouă  aceste  feluri  de  locaşuri  preadumnezeieşti  este  o  mare  felurime,  aşa 
va  face  şi  in  noua  creaţie  multe  împărţiri,  dând  fiecăruia  moştenirea  lui,  după  vrednicia  lui  şi 
strălucirea  şi  podoaba  ce  i  se  cuvine  pe  temeiul  virtuţilor  şi  faptelor  lui.  Dar,  pentru  că  ei  vor  fi 
duhovniceşti  şi  străvezii  şi  uniţi  cu  acele  dumnezeieşti  locaşuri  şi  locuri  de  odihnă,  împărăţia 
Cerurilor  le  va  fi  o  singură  locuinţă  şi  aşa  se  va  arăta  tuturor  drepţilor  şi  nu  vor  vedea  decât  pe 
împăratul  pretutindeni.  El  va  fi  în  faţa  fiecăruia  şi  fiecare  în  faţa  Lui  şi  va  lumina  în  fiecare  şi 
fiecare  va  lumina  în  El.  Vai,  însă  celor  ce  se  vor  afla  atunci  în  afara  casei  aceleia!"  (FSocalia 
românească,  voi.  6,  întâia  cuvântare  morala,  ed.  IBMBOR,  Bucureşti,  1977,  pp.  143-144). 

30  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „venind  în",  se  găseşte  „viind  întru". 


295 


Capitolul  17 

Schimbarea  ia  faţă.  Vindecarea  lunaticului.  A  doua  vestire  a  Patimilor. 
Darea  pentru  templu1 


17, 1°:  Şi  după  şase  zile,  Iisus  aluat  cu  Sine  pe  Petru  şi  pe  lacov  şi  pe 
Ioan,  fratele  lui.  (17. 3*;  Marcu  9, 1-2  /  Luca  9, 28 

Aceasta  nu  este  împotriva  celor  ce  se  spun  la  Luca  -  „iar  după  cuvin¬ 
tele  acestea,  ca  la  opt  zile..."  (Luca  3,  28).  Pentru  că  Luca  a  numărat  şi 
prima  zi  şi  pe  cea  din  urmă,  întru  care  s-au  suit  în  munte,  iar  Matei,  numai 
pe  cele  din  mijloc. 

Şi  l-a  luat  pe  Petru,  ca  pe  cel  care-L  iubea  pe  El,  pe  Ioan  ca  pe  cel  ce  era 
iubit  de  Dânsul,  iar  pe  lacov  ca  pe  cel  ce  era  şi  el  râvnitor.  Şi  dintru  aceasta 
este  arătat  că  lacov  avea  râvnă,  căci  a  făgăduit  să  bea  „paharul"  [Domnului] 
(Matei  20,  22)  şi  a  fost  omorât  de  sabie  din  porunca  lui  Irod,  pentru  a  le 
face  pe  plac  iudeilor. 

1 7, 2b-2:  Şi  i-a  dus  într-un  munte  înalt,  de  o  parte2.  (2)  Şi  S-a  schimbat  la 
faţă,  înaintea  lor,  şi  a  strălucit  faţa  Lui  ca  soarele,  iar  veşmintele  Lui  s-au 
făcut  albe  ca  lumina. 

(27,  JM  Marcu  9, 2  /  Luca  9, 28  (27, 2)  Marcu  9, 2-3  /  Luca  9, 29  /  Ioan  1, 14  /  2  Pelru  1, 16 

„îi  suie  în  munte  înalt"3,  arătând  că  dacă  nu  se  va  înălţa  omul,  nu  se 
face  vrednic  de  asemenea  vederi.  Iar  „deosebi"  i-a  dus,  pentru  că  avea 
obiceiul  Hristos  ca  pe  cele  mai  slăvite  minuni  să  le  facă  întru  ascuns,  ca  nu 
cumva  fiind  văzut  de  cei  mulţi  ca  un  Dumnezeu,  să  se  socotească  [creadă] 
că  după  nălucire  este  om. 

/  Tu  auzind  „schimbarea  la  faţă",  să  nu  crezi  că  a  lepădat  atunci  trupul, 
cad  trupul  a  rămas  într-a  sa  alcătuire;  că  şi  faţa  şi  hainele  Lui  s-au  arătat 
mai  strălucitoare,  fiindcă  Dumnezeirea  a  arătat  ceva  din  razele  Sale  -  şi 
I  aceasta  pe  cât  au  putut  ei  să  vadă.  De  aceea,  a  numit  mai  sus  „schimbarea 

;  1  în  ediţia  de  la  1805,  titlul  capitolului  este:  „Pentru  Schimbarea  la  faţă  a  lui  Hristos. 

'Pentru  cel  lunatic.  Pentru  cei  ce  cereau  didrahme". 

2  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „Şi  i-a  dus  într-un  munte  înalt,  de  o  parte",  se 
găseşte  „Şi  i-a  suit  pe  dânşii  în  munte  înalt,  deosebi". 

3  După  tradiţie,  muntele  pe  care  Mântuitorul  Hristos  S-a  schimbat  la  faţă  înaintea 
ucenicilor  este  Taborul.  Acest  munte  se  află  la  10-11  kilometri  spre  răsărit  de  oraşul 
Nazaret.  Sfântul  Apostol  Petru,  ca  unui  din  cei  trei  ucenici  care  a  văzut  schimbarea  la 
faţă  a  Domnului,  îl  numeşte  „muntele  cel  sfânt"  (2  Petru  1, 17-18)  -  Dicţionarul  Noului 
Testament,  ed.  cit.,  p.  513. 


296 


Capitolul  17 


SFÂNTUL  TEOHLACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIEI 


]a  faţă"  „împărăţie  a  Iui  Dumnezeu"  (Matei  16, 28),  fiindcă  a  descoperit 
negrăita  putere  şi  a  arătat  că  este  Fiu  adevărat  al  Tatălui,  iar  negrăita 
strălucire  a  feţei  lui  Iisus  arăta  slava  Sa,  dintru  Venirea  cea  de  a  doua. 

17, 3:  Şi  iată,  Moise  şi  Ilie  s-au  arătat  lor,  vorbind  cu  El4. 

(1 7, 3)  Marcu  9, 4  /  Luca  9, 30 

Şi  ce  vorbeau  împreună?  „Despre  ieşirea  Lui",  zice  Luca,  pe  care  avea 
să  o  împlinească  în  Ierusalim  (Luca  9, 30-31),  adică  despre  Cruce.  Şi  pentru 
ce  Moise  şi  Ilie  s-au  arătat?  Ca  să  se  arate  că  El  este  Domn  şi  al  Legii  şi  al 
Proorocilor,  al  viilor,  dar  şi  al  morţilor.  Că  Ilie  este  Prooroc  şi  încă  este  viu 
(4  Regi  2,11),  iar  Moise  este  dătător  de  Lege,  şi  a  murit  (Deuteronom  34, 5-6). 
încă  şi  pentru  a  se  vedea  că  nu  este  împotrivnic  Legii,  nici  Iui  Dumnezeu,  că 
Moise  n-ar  fi  vorbit  cu  Cel  Care  se  împotrivea  legilor  lui,  nici  râvnitorul  Ilie 
nu  L-ar  fi  suferit  pe  El,  de  ar  fi  fost  împotriva  lui  Dumnezeu.  Şi  s-au  făcut 
acestea  şi  ca  să  se  dezlege  [risipească]  părerea  celor  care-L  numeau  pe  E! 
„Ilie"  sau  „unul  dintre  Prooroci"  (Matei  16, 14). 

Dar,  de  unde  au  cunoscut  ucenicii  că  erau  aceştia  Moise  şi  Ilie?  Cu 
adevărat,  nu  din  icoane,  de  vreme  ce  atunci  a  face  icoane  se  părea  oamenilor 
a  fi  lucru  păgânesc.  Se  vede  că  din  cuvintele  lor  i-au  cunoscut  pe  ei,  că 
poate  Moise  va  fi  zis:  „Tu  eşti  Acela  a  Cărui  Patimă  am  închipuit-o  mai 
înainte,  înjunghiind  mielul  şi  Paştele  săvârşind"  (Ieşire  cap.  12).  Iar  Ilie: 
„Tu  eşti  Aceia  a  Cărui  înviere  mai  înainte  am  închipuit-o  înviind  pe  fiul 
văduvei"  f3  Regi  17,  22),  şi  altele  ca  acestea. 

.  -  Deci  arătânriu-i  pe  aeeştia-fdoi Mucenicilor,  [Domnul]  îi  învaţă  pe  ei  să 
.-le=UHneze=k-)F;  Ca^să-tie-biânzi  ca  Moise  şi  povăţuitori  de  noroade.  Şi  să  fie 
ca  Ilie  râvnitori  şi  neînduplecaţi  când  vremea  va  chema.  Şi  gata  a  suferi 
necazuri,  precum  aceştia,  pentru  adevăr. 

17, 4:  Şi,  răspunzând.  Petru  a  zis  lui  Iisus:  Doamne,  bine  este  să  fim 
noi  aici;  dacă  voieşti,  voi  face  aici  trei  colibe:  Ţie  una,  şi  Iui  Moise  una, 
şi  lui  Ilie  una.  '  (17,  4)  Marcu  9,  5 /Luca  9,  33 

Petru,  nevoind  ca  să  pătimească  Hris tos,  dintru  multa  dragoste  spune 
că  este  bine  a  petrece  acolo  şi  să  nu  Se  pogoare,  ca  să  nu  fie  omorât.  „Chiar 
de  ar  şi  veni  cineva  aici,  îi  avem  pe  Moise  şi  pe  Ilie,  care  ne  vor  ajuta,  căci 
Moise  i-a  biruit  pe  egipteni  (Ieşire  cap.  14),  iar  Ilie  a  pogorât  foc  din  Cer 
(3  Regi  18, 38;  4  Regi  1, 10);  deci,  şi  împotriva  vrăjmaşilor  celor  ce  vor  veni 
aici,  asemenea  vor  face". 

Iar  acestea  din  multă  frică  le  grăia  [Petru]  -  precum  zice  Luca  -, 
„neştiind  ce  grăieşte"  (Luca  9, 33).  Căci,  sau  neobişnuinţa  l-a  înspăimântat 


4  în  ediţia  de  la  1SG5,  în  loc  de  „voAind  cu  El",  se  găseşte  „vo  Aind  împreună  cu  Dânsul". 


TÂLCUIREA  SFINTEI  EVANGHELII  DE  LA  MATEI 


Capitolul  1 7 


297 


pe  el,  sau  cu  adevărat  nu  ştia  ce  grăia,  fiindcă  voia  ca  Iisus  să  petreacă  în 
munte  şi  să  nu  Se  pogoare  de  acolo  şi  să  pătimească  pentru  noi.  Insă, 
temându-se  să  nu  pară  îndrăzneţ,  zice  „dacă  voieşti". 

17, 5:  Vorbind  el  încă,  iată  un  nor  luminos  i-a  umbrit  pe  ei  şi  iată  glas 
din  nor,  zicând:  „Acesta  este  Fiul  Meu  Cel  iubit,  în  Care5  am  binevoit;  pe 
Acesta  aSCUltaţi-L".  (17, 5)  Dcuteronom  18, 15  / Isaia  42, 1  /  Matei  3, 17/ 

Luca  3, 22;  9, 35  /  loan  5,32/  Faptele  Apostolilor  3, 22  /  2  Petru  1, 17 

„O,  Petre!  Tu  vrei  să  se  ridice  colibe  făcute  de  mâini  omeneşti!"  Iar 
Tatăl,  altă  colibă  nefăcută  de  mână,  „norul"  îl  pune  împrejur,  arătând  că 
precum  El,  Dumnezeu  fiind.  S-a  arătat  în  „nor"  celor  de  demult,  aşa  şi 
Fiul  Lui  [Se  arată].  Şi  „norul"  de  acum  este  „luminos",  iar  nu  întunecos 
ca  şi  cel  de  demult,  din  Scriptura  cea  Veche  (Ieşire  19, 16, 18),  pentru  că  nu 
voia  să  înfricoşeze  acum,  ci  să  înveţe6. 

Şi  „din  nor"  se  aude  glasul,  ca  să  arate  că  de  la  Dumnezeu  era.  Iar 
ceea  ce  zice:  „întru  Care  am  binevoit",  înseamnă  „întru  Care  Mă  odihnesc 
şi  îmi  place  [a  petrece]".  încă  învaţă:  „«Pe  Acesta  ascultaţi-L»  şi,  deşi 
voieşte  a  Se  răstigni,  nu  vă  împotriviţi  [voii]  Lui". 

27,  6-8:  Şi,  auzind,  ucenicii  au  căzut  cu  faţa  la  pământ  şi  s-au  spăi- 
mântat  foarte.  (7)  Şi  Iisus  s-a  apropiat  de  ei  şi,  atingându-i,  le-a  zis: 
Sculaţi-vă  şi  nu  vă  temeţi.  (8)  Şi,  ridicându-şi  ochii,  nu  au  văzut  pe 
nimeni,  decât  numai  pe  Iisus  singur. 

(17,  6)  Judecători  13, 20  /  Luca  9, 34  /  2  Petru  1,1(17,7)  Daniil  8, 18  (7  7,  8)  Luca  9,  36 

Ucenicii,  nesuferind  strălucirea  norului,  nici  puterea  glasului,  „au 
căzut  la  pământ."  Şi  ochii  lor  erau  „îngreunaţi  de  somn".  Iar  Luca  numeşte 
„somn"  multa  întunecare  a  minţii,  din  pricina  [negrăitei]  vederi  (Luca  9, 32). 

s  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „în  Care",  se  găseşte  „întru  Care". 

6  Cuviosul  Nichita  Stithatul  scrie  aici:  „Celor  ce  au  sporit  în  credinţă,  ca  Petru,  au 
ajuns  la  nădejde  ca  lacov  şi  s-au  desăvârşit  în  iubire  ca  loan.  Domnul  li  Se  schimbă  la 
faţă,  urcându-Se  pe  muntele  înalt  ai  cunoştinţei  lui  Dumnezeu  (al  teologiei).-  Şi  îi 
luminează,  arătându-li-Se  şi  înfăţişându-ii-Se  ca  Cel  Care  e  Cuvântul  curat,  asemenea 
soarelui,  iar  prin  înţelesurile  înţelepciunii  tainice  li  Se  face  strălucitor  ca  lumina.  Şi 
Cuvântul  Se  arată  în  aceştia  stând  în  mijlocul  Legii  şi  al  Froorociei,  unele  iegiuindu-le  şi 
învăţându-le,  iar  altele  descoperindu-le  din  vistieriile  adânci  şi  ascunse  ale  înţelepciunii, 
ba  uneori  mai  înainte  văzând  şi  mai  înainte  vestind.  Pe  aceştia  îi  şi  umbreşte  Duhul,  ca 
un  nor  luminos  şi  un  glas  de  tainică  cunoştinţă  a  lui  Dumnezeu  vine  din  acel  nor  la  ei, 
învăţându-i  taina  Dumnezeirii  în  trei  ipostasuri  şi  spunându-le:  «Acesta  este  vârful  Meu 
cel  iubit  al  cuvântului  desăvârşirii,  întru  caic  bine  am  voit;  fiţi  Mie  fii  desăvârşiţi  în  Duh 
desăvârşit»"  (Filocalia. românească,  voi.  6,  Suia  a  treia  a  capetelor  despre  cunoştinţă,  cap  52, 
ed.  IBMBOR,  Bucureşti,  1977,  p.  329).  - 


298 


Capitolul  17 


SFÂNTUL  TEOFILACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIEI 


Şi  pentru  ca  nu  cumva,  petrecând  multă  vreme  în  frică,  să  piardă  amintirea 
celor  văzute,  îi  ridică  pe  ei  [Domnul]  şi-i  îmbărbătează  şi-i  face  îndrăzneţi. 

Şi  Se  află  [arată]  numai  Iisus  singur  (Luca  9,  36),  ca  să  nu  socoteşti  că 
pentru  Moise  sau  pentru  Ilie  a  fost  glasul,  ci  pentru  El,  căci  El  este  „Fiul". 

17, 9:  Şi  pe  când  se  coborau7  din  munte,  Iisus  le-a  poruncit,  zicând: 
Nimănui  să  nu  spuneţi  ceea  ce  aţi  văzut8,  până  când  Fiul  Omului  Se  va 
scula  din  morţi.  (17,  9)  Marcu  8, 30;  9, 9  /  Luca  9, 12 

Din  smerenie  le  porunceşte  lor  nimănui  să  nu  spună.  încă  şi  pentru  ca 
să  nu  se  smintească  cei  care  -  auzind  unele  ca  acestea  -  îl  vor  vedea  mai 
pe  urmă  răstignit  şi  să  nu-L  socotească  pe  El  înşelător  şi  că  după  nălucire 
a  făcut  acele  dumnezeieşti  lucruri  [minuni]. 

Iar  tu,  cunoaşte  că  „după  şase  zile"  (Matei  17, 1)  -  adică  după  ce  va 
trece  această  lume  care  s-a  zidit  în  şase  zile  (Facere  1, 31)  -,  va.  fi  vederea 
lui  Dumnezeu.  Că  de  nu  te  vei  ridica  mai  presus  de  lume  şi  nu  te  vei 
înălţa  „în  munte",  nu  vei  vedea  lucruri  luminate,  nici  „faţa  lui  Iisus"  - 
adică  Dumnezeirea  -,  nici  „hainele  Lui"  -  adică  trupul.  Atunci  vei  vedea 
„pe  Moise  şi  pe  Ilie  vorbind  cu  Iisus",  că  Legea  şi  Proorocii  şi  Iisus  -  una 
grăiesc  şi  se  unesc. 

Deci,  când  vei  afla  pe  cineva  tâlcuind  luminos  înţelesul  Scripturii,  tu 
cunoaşte  că  luminos  vede  „faţa"  lui  Hristos.  Iar  dacă  şi  cuvintele  le 
descoperă  şi  le  luminează,  acesta  şi  „hainele"  lui  Iisus  „albe"  le  vede, 
căci  haine  ale  înţelesurilor  sunt  cuvintele. 

Dar  să  nu  zid  ca  Petru:  „bine  este  să  fim  noi  aici"  (Matei  17, 4),  căci  se 
cuvine  pururea  a  spori,  iar  nu  a  sta  [stărui]  într-o  treaptă  a  faptei  bune  şi  a 
videniei  [vederii  dumnezeieşti],  d  a  trece  şi  la  altele. 

17, 10:  Şi  ucenicii  L-au  întrebat,  zicând:  Pentru  ce,  dar,  zic  cărturarii 
că  trebuie  să  vină  mai  întâi  Ilie? 

(1 7, 10)  Maleahi  3, 23  /  Matei  11, 14  /  Marcu  9, 11  /  loan  1, 21 

înşelând  norodul,  cărturarii  spuneau  că  Acesta  nu  este  Hristos,  căci 
de-ar  fi  fost  El  [Mesia],  ar  fi  venit  Ilie  mai  înainte,  neştiind  ei  că  două  sunt 
Venirile  lui  Hristos.  Dintre  acestea.  Venirii  celei  dintâi  i-a  fost  înaintemer- 
gătpr  loan,  iar  a  celei  de-a  doua  îi  va  fi  Ilie;  acest  înţeles  îl  tâlcuieşte  Hristos 
ucenicilor.  Că  auzi: 

17, 11-13:  Iar  El,  răspunzând,  a  zis:  Ilie  într-adevăr  va  veni  şi  va  aşeza  la 
loc  toate.  (12)  Eu  însă  vă  spun  vouă  că  Ilie  a  şi  venit,  dârei  nu  l-au  cunoscut, 

7  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „se  coborau’',  se  găseşte  „se  pogorau". 

“  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „ceea  ce  aţi  văzut",  se  găseşte  „vederea  aceasta". 


TÂLCUIREA  SFINTEI  EVANGHELII  DE  LA  MATEI 


Capitolul  17 


299 


ci  au  făcut  cu  el  câte  au  voit;  aşa  şi  Fiul  Omului  va  pătimi  de  la  ei.  (13) 
Atunci  au  înţeles  ucenicii  că  Iisus  le-a  vorbit  despre  Ioan  Botezătorul. 

(17, 11)  Maleahi  3, 24  /  Luca  X 16  /Faptele  Apostolat*  3, 21  (17, 12)  Marcu  9, 12  07. 131Maleil4, 3. 10 

Zicând  că  îlie  „va  veni",  arată  că  încă  n-a  venit,  dar  va  veni  ca  Inain- 
temergător  al  Venirii  celei  de  a  doua  şi  „va  aşeza  la  loc  toate",  adică  va  în¬ 
toarce  la  credinţa  lui  Hristos  pe  toţi  iudeii  care  se  vor  afla  atunci  ascultători, 
ca  şi  cum  aşezându-i  pe  ei  -  care  erau  căzuţi  -  întru  moştenirea  părintească. 
Iar  zicând  că  „Ilie  a  şi  venit",  îl  arată  pe  înaintemergătorul  loan.  Şi  zice: 
„au  făcut  cu  el  câte  au  voit",  omorându-1,  căci  pentru  că  l-au  lăsat  ei  [iudeii] 
pe  Irod  să-l  omoare,  deşi  l-ar  fi  putut  opri,  [pentru  aceea]  ei  l-au  omorât. 
Deci  atunci,  mai  străbătători  [iscusiţi  la  minte]  făcându-se  ucenicii,  au 
înţeles  că  pe  Ioan  l-a  numit  „Ilie",  fiindcă  el  a  fostînaintemergător  al  Venirii 
celei  dintâi,  precum  Ilie  va  fi  [înaintemergător]  al  Venirii  celei  de  a  doua 

17,  14-15:  Şi  mergând  ei  spre  mulţime,  s-a  apropiat  de  HI  un  om, 
căzându-I  în  genunchi  (15)  şi  zicând:  Doamne,  miluieşte  pe  fiul  meu,  că 
este  lunatic  şi  pătimeşte  rău,  căci  adesea  cade  în  foc  şi  adesea  în  apă. 

(17, 14)  Marcu  9, 14, 17  /  Luca  9, 38  (17, 15)  Marcu  9, 18, 22 

Acest  om  se  arata  a  fi  foarte  necredincios  şi  din  cele  zise  către  el  de 
Hristos:  „O,  neam  necredincios",  dar  şi  pentru  că-i  prihăneşte  [învinuieşte] 
pe  ucenici,  [după  cum  se  vede  mai  departe]. 

Oare,  luna  pricinuia  acestea?  Nu,  ci  diavolul,  pândind  când  era  luna 
plină  şi  atunci  năvălind  asupra  lui  făcea  să  fie  hulite  lucrurile  lui 
Dumnezeu,  ca  şi  cum  ar  fi  pricinuitoare  de  rău. 

Iar  tu,  înţelege  şi  că  „cel  fără  de  minte  [nebun]  se  schimbă  ca  luna", 
după  cum  este  scris  (Sirah  27,  11),  adică  uneori  arătându-se  mare  întru 
fapta  bună,  iar  alteori  mic  făcându-se  şi  pierind  [prin  fapta  rea].  Deci,  acesta 
este  „lunatic"  şi  „cade  şi  în  foc"  -  adică  întru  focul  mâniei  şi  al  poftei 
„şi  în  apă"  -  adică  întru  valurile  vieţii  celei  cu  multe  griji,  întru  care  este 
leviatan9  diavolul  (Iov  41, 1),  adică  cel  care  împărăţeşte  în  ape.  Au,  doară, 
nu  sunt  valuri  unele  peste  altele  grijile  bogaţilor? 

1 7, 16-18:  Şi  l-am  dus  la  ucenicii  Tăi  şi  n-au  putut  să-l  vindece.  (17)  Iar 
Iisus,  răspunzând,  a  zis:  O,  neam  necredincios  şi  îndărătnic,  până  când  voi 


’  [1805]  „Leviatan"  este  un  cuvânt  evreiesc  şi  înseamnă  „balaur".  însă  nu  toate 
neamurile  de  balauri  sunt  numite  cu  acest  cuvânt,  ci  numai  cele  care  îl  arată  şi-l  numesc 
în  chip  osebit  pe  diavol.  Pentru  aceasta,  în  cartea  Iui  Iov  (41, 1),  unde  se  spune:  „Poţi  tu 
să  prinzi  leviatanul  cu  undiţa?",  tâlcuitorii  înţeleg  prin  „leviatan"  pe  balaurul-diavol 
care  a  înşelat-o  pe  Eva. 


300 


Capitolul  17 


SFÂNTUL  TEOF1L  ACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIE] 


fi  cu  voi?  Până  când  vă  voi  suferi  pe  voi?  Adueeţi-1  aici  la  Mine.  (18)  Şi  Iisus 
l-a  certat  şi  demonul  a  ieşit  din  el  şi  copilul  s-a  vindecat  din  ceasul  acela. 

(17, 16)  Luca  9, 40  (17, 17)  Maieu  9, 19  (27, 15)  Luca  9, 42 

Vezi,  cum  acest  om  aruncă  asupra  ucenicilor  greşeala  necredinţei  sale, 
spunând  că  sunt  neputincioşi  spre  vindecare?10  Deci,  Domnul  îl  ruşinează 
pe  el  pentru  că-i  prihăneşte  [învinuieşte]  pe  ucenici,  zicând:  „O,  neam 
necredincios!"  Adică  „nu  într-atât  este  greşeala  neputinţei  acelora,  cât  este 
a  necredinţei  tale,  căci  multă  fiind  [necredinţa  ta],  a  biruit  pe  cea  puţină 
putere  a  lor".  Şi  certându-1  pe  acela,  pe  toţi  de  obşte  îi  mustră,  şi  pe  cei  ce 
stăteau  [erau]  împreună  [cu  El]  şi  pe  cei  ce  nu  cred. 

Iar  zicând  „până  când  voi  fi  cu  voi?",  arată  că  pofteşte  [doreşte]  Patima 
de  pe  Cruce  şi  despărţirea  de  dânşii,  căci  zice:  „Până  când  voi  petrece  cu 
cei  ce  Mă  ocărăsc  şi  cu  cei  necredincioşi?" 

„Şi  Iisus  l-a  certat".  Pe  cine?  Pe  cel  ce  se  îndrăcea  la  lună  plină.  Din 
aceasta  se  vede  că  şî'el,  necredincios  fiind,  pentru  necredinţa  lui  s-a  făcut 
sieşi  pricinuitor  de  drac. 

17, 19-21 :  Atunci,  apropiindu-se  ucenicii  de  Iisus,  I-au  zis  de  o  parte: 
De  ce  noi  n-am  putut  să-l  scoatem?  (20)  Iar  Iisus  Ie-a  răspuns:  Pentru 
puţina  voastră  credinţă11.  Căci  adevărat  grăiesc  vouă:  Dacă  veţi  avea 
credinţă  cât  un  grăunte  de  muştar,  veţi  zice  muntelui  acestuia:  Mută-te 
de  aici  dincolo,  şi  se  va  muta;  şi  nimic  nu  va  fi  vouă  cu  neputinţă.  (21) 
Dar  acest  neam  de  demoni  nu  iese  decât  numai  cu  rugăciune  şi  cu  post. 

(17, 19)  Marcu  9, 28  (1 7, 19)  Iov  9,5f  Matei  21, 21  /  Marcu  9, 23;  11, 23  /  Luca  17, 6(17,1 9)  Marcu  9, 2 9 

S-au  temut  Apostolii  nu  cumva  să  fi  pierdut  darul  ce  li  s-a  dat  lor 
asupra  dracilor.  De  aceea,  temându-se,  „de  o  parte"  îl  întreabă  pe  El.  Iar 
Domnul,  ca  unora  care  nu  erau  de  săvârşit  [desăvârşiţi],  le  zice:  „«Pentru 
necredinţa  voastră»,  căci  de-aţi  fi  avut  fierbinte  şi  călduroasă  credinţă, 
chiar  mică  de  s-ar  fi  părut,  aţi  fi  isprăvit  pe  cele  mari". 

Iar  că  au  mutat  Apostolii  munţi,  nicăieri  nu  este  scris,  însă  este  cu 
putinţă  să  fi  mutat  şi  să  nu  se  fi  scris,  că  nu  toate  s-au  scris  (Ioan  21, 25).  Şi 
întru  alt  chip  [înţelege]:  n-a  fost  nevoie,  de  aceea  n-au  mutat,  dar  altele 
mai  mari  au  făcut.  Dar,  vezi  şi  Domnul  ce  zice:  „Veţi  zice  muntelui  acestuia 
«mută-te!»  -  şi  atunci  când  veţi  zice,  de  îndată  se  va  muta".  Dar  Apostolii 
n-au  zis,  căci  n-a  fost  nevoie  şi  de  aceea  nu  s-au  mutat  munţii.  Căci  de-ar 
fi  zis,  cu  adevărat  s-ar  fi  mutat12. 

10  Adică  ucenicii  n-au  putut  să-i  vindece  copilul. 

11  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „Pentru  puţina  voastră  credinţă",  se  găseşte  „Pentru 
necredinţa  voastră". 

12  O  minune  a  mutării  unui  munte  e  pomenită  în  viaţa  Sfântului  Marcu  de  la  Muntele 
Frăcesc  (vezi  Proioagele,  în  ziua  a  cincea  a  lunii  aprilie,  Craiova,  1991,  pp.  654-658). 


TÂLCUIREA  SFINTEI  EVANGHELII  DE  LA  MATEI 


Capitolul  17 


301 


Iar  „acest  neam"  -  adică  al  dracilor  -  prin  „rugăciune  şi  postire"  se 
scoate.  Că  se  cuvine  ca  şi  cei  care  se  îndrăcesc  mai  vârtos  să  postească,  dar 
şi  cei  ce  vor  să-i  tămăduiască  pe  ei,  căci  atunci  rugăciunea  este  rugăciune 
când  nu  cu  beţie,  ci  cu  postire  se  face. 

Şi  să  înţelegi  şi  aceasta:  toată  credinţa  este  „grăunte  de  muştar",  mică 
fiind  socotită  pentru  „nebunia  propovăduirii"  (1  Corinteni  1, 21),  dar  dobân¬ 
dind  pământ  bun,  copac  mare  se  face.  Iar  întru  acest  copac,  „păsările  cerului" 
-  adică  gândurile  care  zboară  pe  Sus13  -  „se  sălăşluiesc"  (Matei  13, 32). 

Deci,  cel  care  are  toată  credinţa  poate  zice  muntelui  „mută-te",  adică 
dracului.  Iar  acestea  zicând,  arăta  că  dracul  a  ieşit14. 

17, 22-2 3;  Pe  când  străbateau  Galileea,  Iisus  le-a  spus:  Fiul  Omului  va 
să  fie  dat  în  mâinile  oamenilor.  (23)  Şi-L  vor  omori,  dar  a  treia  zi  va  învia. 
Şi  ei  S-au  întristat  foarte!  (17, 22)  Marcu  8,  31;  9, 3I;10,  33  /  I.uca9,  22,  44;  24,  7 

<17, 23)  Isaîa  S3, 8  /  Matei  16, 21;  20, 19  /  Luca  9, 22 

Adeseori,  mai  înainte  le  spune  despre  Patimă,  ca  sa  nu  socotească  [cugete] 
ei  că  pătimeşte  fără  voie.  încă  şi  ca  să-i  obişnuiască  pe  ei  [cu  gândul  acesta]  şi 
să  nu  se  turbure  când  se  vor  săvârşi  Patimile  pe  neaşteptate.  Dar  cu  cele  de 
întristare  împreunează  pe  cea  de  bucurie,  [spunându-le]  că  va  învia. 

17,  24-25“:  Venind  ei  în  Capemaum,  s-au  apropiat  de  Petru  cei  ce 
strâng  darea  [pentru  Templu]  şi  i-au  zis:  învăţătorul  vostru  nu  plăteşte 
darea?15  (25)  Ba,  da!  -  a  zis  el.  (17, 24)  Ieşire  30, 13 

Dumnezeu  a  voit  ca  în  locul  celor  întâi-născuţi  ai  evreilor  să  se 
afierosească  Lui  seminţia  lui  Levi  (Numeri  3, 12)  şi,  numărându-se,  s-a  aflat 
seminţia  lui  Levi  douăzeci  şi  două  de  mii  (Numeri  3, 39),  iar  cei  întâi-născuţi, 
douăzeci  şi  două  de  mii  şi  două  sute  şaptezeci  şi  trei  (Numeri  3, 43).  Deci,  în 
locul  acestor  întâi-născuţi,  care  prisoseau  peste  numărul  seminţiei  lui  Levi, 

13  Adică,  se  înalţă  la  Dumnezeu. 

Sfântul  Petru  Damaschinul  îi  învaţă  pe  cei  ce  vor  să  dobândească  desăvârşirea: 
„Dacă  toată  ţinta  omului  este  să  placă  lui  Dumnezeu,  îl  va  învăţa  Dumnezeu  însuşi  voia 
Lui,  încunoştinţându-I  fie  prin  înţelegere,  fie  prin  vreun  om  sau  prin  Scriptură.  Şi  dacă 
îşi  va  tăia  voile  sale  pentru  Aceia,  însuşi  Acela  îl  va  face  să  ajungă  cu  bucurie  negrăită  la 
desăvârşire,  cum  nu  ştie  el;  iar  văzând  aceasta  se  minunează  cum  începe  să  izvorască  de 
pretutindeni  bucuria  şi  cunoştinţa  şi  cum  din  tot  lucrul  găseşte  folos.  Iar  Dumnezeu  va 
împăraţi  în  el,  ca  în  cel  ce  nu  mai  are  voie  proprie,  fiindcă  s-a  supus  voii  Lui  celei  sfinte. 
Şi  se  face  ca  un  împărat,  încât  orice  gândeşte  se  săvârşeşte  fără  osteneală  şi  îndată  de 
către  Dumnezeu,  Cel  ce  are  grijă  de  dânsul.  Aceasta  este  credinţa  de  care  a  grăit  Domnul: 
„Dacă  veţi  avea  credinţă. . ."  (Matei  1 7, 20),  şi  pe  aceasta  credinţă  se  zidesc  celelalte  virtuţi" 
(Filocatia  românească,  voi.  5,  Despre  nepătimire,  ed.  Humanitas,  Bucureşti,  2001,  p.  115). 

15  în  ediţia  de  la  1805,  în  acest  verset,  în  loc  de  „darea",  se  găseşte  „didrahme". 


302 


Capitolul  17 


SFÂNTUL  TEOHLACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIEI 


a  rânduit  Dumnezeu  să  se  dea  o  dare  preoţilor  (Numeri  3, 46-47).  De  atunci 
s-a  făcut  obiceiul  ca  îndeobşte  toţi  cei  întâi-născuţi  să  dea  o  didrahma16.  Şi 
fiindcă  şi  Domnul  era  „întâi-născut",  dădea  şi  El  [darea]. 

Şi,  poate  ruşinându-se  ei  de  Hristos,  din  pricina  săvârşirii  minunilor, 
nu-L  întreabă  pe  Dânsul,  ci  pe  Petru.  Sau,  poate,  mai  vârtos  [au  întrebat] 
cu  vicleşug,  ca  şi  cum  ar  fi  zis  unele  ca  acestea:  „împotrivnicul  Legii,  Das¬ 
călul  [învăţătorul]  vostru,  oare  primeşte  a  da  didrahme?" 

17, 25b-26:  Dar,  intrând  în  casă,  Iisus  i-a  luat  înainte,  zicând:  Ce  ţi  se 
pare,  Simone?  Regii17  pământului  de  la  cine  iau  dări  sau  bir?  De  la  fiii 
lor  sau  de  la  străini?  (261  EI  i-a  zis:  De  la  străini.  Iisus  i-a  zis:  Aşadar,  fiii 
sunt  scutiţi18. 

Ca  un  Dumnezeu,  măcar  că  n-a  auzit,  ştia  ce  au  grăit  aceia  către  Petru. 
Pentru  aceasta,  mai  înainte  de  [a-L  întreba]  Petru  îi  zice  lui:  „Dacă  împăraţii 
pământului  nu  iau  bir  de  la  fiii  lor,  ci  de  la  cei  străini,  cum,  dar,  împăratul 
cel  Ceresc  de  la  Mine,  Fiul  Său  va  lua  didrahma?"  Că  acest  bir,  precum  am 
zis  mai  sus,  se  aducea  preoţilor  şi  templului.  „Deci  dacă  slobozi  sunt  fiii 
împăraţilor  celor  de  jos  -  adică  nimic  nu  dau  -,  cu  cât  mai  vârtos.  Eu?" 

17, 27:  Ci  ca  să  nu-i  smintim  pe  ei,  mergând  la  mare,  aruncă  undiţa 
şi  peştele  care  va  ieşi  întâi,  ia-1,  şi,  deschizându-i  gura,  vei  găsi  un  statir 
[un  ban  de  argint],  Ia-1  şi  dă-1  lor  pentru  Mine  şi  pentru  tine. 

„Dar  tu,  Petre  dă  dajdie,  ca  să  nu  fim  socotiţi  trecători  cu  vederea  şi 
nebăgători  în  seamă  ai  Legii  şi  ca  să  nu-i  smintim.  Că  nu  ca  un  datornic 
dau,  ci  casă  îndreptez  neputinţa  acelora". 

De  aici  învăţam  că  nu  se  cuvine  a  sminti  pe  ceilalţi  în  lucrurile  care  nu 
vatâmă  mântuirea  noastră.  Iar  unde  ne  vătămăm  de  vreun  lucru,  nu  se 
cuvine  să  ne  îngrijim  că  aceia  fără  de  socoteală  se  smintesc. 

Şi  ca  să  arate  că  este  Dumnezeu  şi  că  stăpâneşte  marea,  îl  trimite  pe 
Petru  să  aducă  „statirul"  din  peşte. 

Dar  şi  o  altă  taină  învăţăm  aici:  că  „peştele"  este  firea  noastră,  afundată 
întru  adâncul  necredinţei,  din  care  apostolescuî  cuvânt  ne-a  scos  pe  noi 
afară,  aflând  în  gura  noastră  „statirul"  -  adică  mărturisirea  lui  Hristos  şi 
cuvintele  Domnului.  Căci  cel  care  îl  mărturiseşte  pe  Hristos,  acela  are 
„statirul"  în  gură  şi  statirul  preţuieşte  două  didrahme,  căci  două  firi  are 


16  Didrahma  reprezenta  echivalentul  a  7-8  grame  de  aur  sau  argint. 

17  în  ediţia  de  la  1805,  în  acest  verset,  în  loc  de  „regii",  se  găseşte  „împăraţii". 

18  în  ediţia  de  la  1805,  în  acest  verset,  în  loc  de , Aşadar,  fiii  sunt  scutiţi",  se  găseşte 

„Iată,  dar,  că  slobozi  sunt  fiii".  ....  ■ 


TÂLCUIREA  SFINTEI  EVANGHELII  DE  LA  MATEI 


Capitolul  17 


303 


Hristos,  Dumnezeu  şi  om  fiind.  Deci,  acest  „statir",  adică  Hristos,  S-a  dat 
pentru  noi,  pentru  iudei  şi  pentru  păgâni,  pentru  drepţi  şi  pentru  păcătoşi. 

Iar  când  vei  vedea  pe  vreun  om  iubitor  de  argint,  neavând  nimic 
altceva  în  „gură"  decât  argint  şi  aur,  cunoaşte  că  acesta  este  „peşte"  în 
„marea"  vieţii  înotând.  Iar  de  va  afla  un  oarecare  dascăl  ca  Petru,  acela  îl 
va  vâna  pe  el,  scoţând  din  „gura"  lui  aurul  şi  argintul. 

Iar  unii  socotesc  că  „statirul"  este  o  piatră  de  mult  preţ,  care  se  găseşte 
în  Siria,  iar  alţii  îl  socotesc  a  fi  a  patra  parte  dintr-o  monedă. 


304 


Capitolul  18 

Cine  este  mai  mare  în  împărăţia  Cerurilor.  Puterea  cheilor. 
De  câte  ori  vom  ierta  pe  aproapele. 

Pilda  celui  ce  datora  zece  mii  de  talanţi 1 


18, 1:  în  ceasul  acela,  s-au  apropiat  ucenicii  de  Iisus  şi  I-au  zis;  Cine, 
oare,  este  mai  mare  în2  împărăţia  Cerurilor? 

(18,1)  Maieu  9,  33-36  /  Luca  9, 46;  22,  24 

Fiindcă  au  văzut  [ucenicii]  că  Petru  a  fost  cinstit  de  Hristos  -  căci  i-a 
poruncit  să  dea  statirul  pentru  Sine  şi  pentru  el  -  şi  pătimind  ei  lucru 
omenesc,  biruiţi  fiind  de  pizmă,  s-au  apropiat,  întrebând  pe  Domnul  „cine 
este  mai  mare",  având  sminteală  în  cugetul  lor. 

18, 2-4:  Şi  chemând  la  Sine  un  prunc,  l-a  pus  în  mijlocul  lor  (3)  şi  a 
zis:  Adevărat  zic  vouă:  De  nu  vă  veţi  întoarce  şi  nu  veţi  fi  precum  pruncii, 
nu  veţi  intra  în  împărăţia  Cerurilor3.  (4)  Deci,  cine  se  va  smeri  pe  sine  ca 
pruncul  acesta,  acela  este  cel  mai  mare  în4  împărăţia  Cerurilor. 

(18, 2)  Marca  9,  33-36  /  Luca  9, 47  (18, 3)  Matei  19, 14  /  Matcu  10,15/ 
Luca  18, 16-17  (18,  4)  Marcu  10, 14  / 1  Corinteni  14,  20 

Domnul,  văzând  că  ucenicii  sunt  biruiţi  de  patima  iubirii  de  slavă,  îi 
smereşte,  arătându-le  prin  pruncul  cel  fără  de  trufie  calea  smereniei  -  căci 
se  cuvine  să  fim  prunci  eu  cugetul  cel  smerit,  nu  cu  mintea  cea  prunceascâ, 
şi  cu  nerăutatea,  nu  cu  priceperea. 

Iar  zicând  „de  nu  vă  veţi  întoarce",  arată  că  din  smerenie5  au  venit  ei 
întru  iubirea  de  slavă.  „Deci,  întru  smerenia  din  care  aţi  ieşit,  se  cuvine  să 
vă  întoarceţi  iarăşi!" 

18, 5-6:  Şi  cine  va  primi  un  prunc  ca  acesta  în  numele  Meu,  pe  Mine 
Mă  primeşte.  (6)  Iar  cine  va  sminti  pe  unul  dintr-aceştia  mici,  care  cred 


'  în  ediţia  de  la  1805  titlul  capitolului  este:  „ Pentru  cei  ce  ziceau  cine  este  mai  mare. 
Pentru  a  nu  sminti.  Pentru  pilda  de  o  sută  de  oi.  Pentru  certarea  aproapelui.  Pentru  puterea  de  a 
lega  şi  dezlega.  Pentru  certarea  greşalei  fratelui.  Pentru  datornicul  cel  cu  zece  mii  de  talanţi". 

1  In  ediţia  de  la  1805,  în  acest  verset,  în  loc  de  „în",  se  găseşte  „întru". 

3  în  ediţia  de  ia  1805,  în  loc  de  „şi  nu  veţi  fi  precum  pruncii,  nu  veţi  intra  în  împărăţia 
Cerurilor",  se  găseşte  „şi  să  vă  faceţi  ca  pruncii,  nu  veţi  intra  întru  împărăţia  Cerurilor". 

4  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „in",  se  găseşte  „întru". 

5  Pe  care  o  aveau  întru  început. 


TÂLCUIREA  SFINTEI  EVANGHELII  DE  LA  MATEI 


Capitolul  18 


305 


în‘  Mine,  mai  bine  i-ar  fi  lui  să  i  se  atârne  de  gât  o  piatră  de  moară  şi  să 
fie  afundat  în  adâncul  mării. 

(18,  51  Matei  10, 40  /  Marcu  9, 37  /  Luca  9, 48  (18,  6)  Marcu  9, 42  /  Luca  17, 1-2  /  Romani  14, 13 

„Nu  numai  voi  se  cuvine  sa  vă  smeriţi,  ci  şi  pe  cei  care  se  smeresc, 
dacă  îi  veţi  cinsti  pentru  Mine,  plată  veţi  lua  Că  pe  Mine  Mă  primiţi  atunci 
când  îi  veţi  primi  pe  «prunci»,  adică  pe  cei  smeriţi". 

Apoi  şi  împotrivă  zice:  „Cine  va  sminti,  adică  va  ocări  pe  unul  «dintre 
aceştia  mici»  -  adică  dintre  aceştia  care  se  micşorează  pe  sine  şi  se  smeresc, 
măcar  deşi  sunt  mari  -,  mai  de  folos  i-ar  fi  ca  să  se  spânzure  «piatră  de 
moară»  Ia  grumazul  lui".  Arată  în  chip  simţit  greutatea  pietrei,  ca  să 
vădească  multa  muncă  [caznă]  la  care  vor  fi  supuşi  cei  care  ocărăsc  şi 
smintesc  pe  cei  smeriţi  pentru  Hristos. 

Iar,  tu,  să  înţelegi  şi  că,  măcar  pe  cel  „mic"  întru  adevăr  -  adică  pe  cel 
neputincios  -  de-1  „va  sminti"  cineva  şi  nu-1  va  purta  în  tot  chipul,  va  fi 
dat  muncilor  [caznelor].  Ga  cel  mare  nu  se  sminteşte  lesne,  ci  cel  mic. 

18,  7:  Vai  lumii,  din  pricina  smintelilor!  Că  smintelile  trebuie  să 
vină6 7,  dar  vai,  omului  aceluia  prin  care  vine  sminteala. 

(18,  7)  înţelepciune  4, 12 1  Matei  26, 24  /  Luca  17, 1  /  Romani  14, 13/1  Corinteni  11, 19 

Iubitor  de  oameni  fiind,  plânge  pentru  lume,  ca  de  cea  care  avea  să  se 
vatăme  din  pricina  smintelilor. 

Dacă  ar  zice  cineva:  „Dar  ce  nevoie  era  să  plângă,  mai  curând  trebuia 
să  tindă  mâna  într-ajutor",  acestuia  putem  să-i  zicem  că  şi  acesta  este  ajutor, 
a  plânge  cineva  [pentru  altul].  Căci  de  multe  ori  pe  cei  pe  care  sfătuirea 
noastră  nu  i-a  folosit  [ajutat],  pe  aceştia  îi  folosim  [ajutăm]  dacă  plângem 
pentru  ei,  făcându-i  să  vină  întru  simţire. 

Dar  dacă  „nevoie  este  să  vină  smintelile",  cum  vom  putea  scăpa  de 
ele?  „Nevoie  este  să  vină",  dar  nu  este  nevoie  să  pierim,  căci  este  cu 
neputinţă  să  stăm  împotriva  [venirii]  smintelilor.  Iar  prin  „sminteli"  să-i 
înţelegi  pe  cei  care  te  împiedică  de  la  faptele  cele  bune.  Iar  „lume"  îi 
numeşte  pe  oamenii  cei  de  jos,  care  se  târăsc  pe  pământ  şi  care  cu  lesnire 
se  împiedică. 

18, 8-9:  Iar  dacă  mâna  ta  sau  piciorul  tău  te  sminteşte,  taie-1  şi  aruncă-1 
de  la  tine,  că  este  bine  pentru  tine  să  intri  în  viaţă  ciung  sau  şchiop,  decât, 
având  amândouă  mâinile  sau  amândouă  picioarele,  să  fii  aruncat  în  focul 
cel  veşnic.  (9)  Şi  dacă  ochiul  tău  te  sminteşte,  scoate-1  şi  aruncă-1  de  la  tine, 

6  în  ediţia  de  la  1805,  în  aceste  versete,  în  loc  de  „în",  se  găseşte  „întru". 

7  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „că  smintelile  trebuie  să  vină”,  se  găseşte  „că  nevoie 
este  să  vină  smintelile". 


306 


Capitolul  18 


SFÂNTUL  TEOFtLACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIEI 


că  mai  bine  este  pentru  tine  să  intri  în  viaţă  cu  un  singur  ochi,  decât,  având 
amândoi  ochii,  să  fii  aruncat  în  gheena  focului8. 

(1 8, 8)  Matei  5, 29-30 /  Marcu  9,  43-45  (18. 9)  Deuteronom  13, 5-10  / 
Psalm  118, 37  /  Matei  5, 29  /  Marcu  9,  47 

Prin  „mână"  şi  „picior"  şi  „ochi"  să-i  înţelegi  pe  prieteni,  pe  care  întru 
rânduiala  mădularelor  îi  avem.  Deci,  dacă  aceştia,  prieteni  de  aproape  fiind, 
ne  vatâmă  pe  noi,  se  cuvine  să-i  lepădăm  ca  pe  nişte  mădulare  putrede  şi 
să-i  „tăiem",  ca  nu  cumva  şi  pe  alţii  să-i  vatăme.  încât  dintru  aceasta  este 
arătat  că  „nevoie  este  să  vină  smintelile"  -  adică  cei  care  ne  vatămâ  -, 
dar  nu  este  de  nevoie  să  ne  vătămăm  noi.  Căci,  dacă  vom  face  precum  a 
zis  Domnul  şi  vom  „tăia"  de  la  noi  pe  cei  ce  ne  vatămă,  chiar  şi  prieteni 
de-ar  fi,  [atunci]  nu  ne  vom  vătăma. 

18, 10-11:  Vedeţi  să  nu  dispreţuiţi  pe  vreunul  dintre  aceştia  mici9,  că  zic 
vouă:  Că  îngerii  lor,  în  Ceruri,  pururea  văd  faţa  Tatălui  Meu,  Care  este  în 
Ceruri.  (11)  Căci  Fiul  Omului  a  venit  să  caute  şi  să  mântuiască  pe  cel  pierdut. 

(18, 101 1  Regi  6, 16  /  Psalm  33, 8  /  Iov  1, 6  /  Tobit  3, 16  /  Evrei  1, 14  /  Apocalipsa  8, 2 
(18, 11)  Matei  10, 6  /  Maieu  2, 17  /  Luca  9, 56;  19, 10  ( loan  3, 17;  12, 47/1  Timotei  1,  JS 

Ne  porunceşte  să  nu  defăimam  [dispreţuim]  pe  cei  care  sunt  socotiţi 
mici  -  adică  pe  cei  „săraci  cu  duhul"  ( Matei  5, 3)  care  la  Dumnezeu  sunt 
mari.  Şi  atât  de  mult  sunt  aceştia  iubiţi  de  Dumnezeu,  încât  îi  au  pe  îngeri 
păzitori,  ca  să  nu  fie  vătămaţi  de  draci.  Căci  fiecare  credincios,  ba  mai 
vârtos  tot  omul  are  îngerul  sau.  Iar  îngerii  celor  mici  şi  smeriţi  întru  Hristos 
sunt  atât  de  aproape  de  Dumnezeu,  încât  „pururea  văd  faţa  Lui",  stând 
înaintea  Domnului.  Se  vede  de  aici  că,  deşi  toţi  oamenii  au  îngeri,  însă 
îngerii  celor  păcătoşi,  ca  şi  cum  s-ar  ruşina  pentru  neîndrăzneala  noastră, 
nici  ei  n-au  îndrăzneală  a  vedea  faţa  lui  Dumnezeu  şi  de  a  se  ruga  pentru 
noi.  Iar  îngerii  celor  smeriţi  văd  faţa  lui  Dumnezeu,  pentru  că  au  îndrăz¬ 
neală.  Şi  zice  încă:  „Nu  numai  îngeri  au  aceştia,  ci  Eu  însumi,  pentru  aceasta 
am  venit,  ca  să  mântuiesc  pe  cel  pierdut  şi  să-i  fac  ai  Mei  pe  cei  care  de 
mulţi  sunt  socotiţi  a  fi  de  nimic". 

18, 12-14:  Ce  vi  se  pare?  Dacă  un  om  ar  avea  o  sută  de  oi  şi  una  dintre 
ele  s-ar  rătăci,  nu  va  lăsa,  oare,  în  munţi  pe  cele  nouăzeci  şi  nouă  şi, 
ducându-se,  va  căuta  pe  cea  rătăcită?  (13)  Şi  dacă  s-ar  întâmpla  s-o  găsească, 
adevăr  grăiesc  vouă  că  se  bucură  de  ea  mai  mult10  decât  de  cele  nouăzeci 


8  Vezi  nota  tâlcuirii  de  Ia  Matei  5, 22c. 

9  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „vedeţi  să  nu  dispreţuiţi  pe  vreunul  dintre  aceştia 
mici",  se  găseşte  „căutaţi  să  nu  defăimaţi  pe  vreunul  dintre  aceştia  mai  mici". 

10  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „mult",  se  găseşte  „vârtos". 


IÂLCUIREA  SFINTEI  EVANGHELII  DE  LA  MATEI 


Capitolul  18 


307 


şi  nouă,  care  nu  s-au  rătăcit.  (14)  Astfel,  nu  este  vrere  înaintea  Tatălui 
vostru.  Cel  din  Ceruri  ca  să  piară  vreunul  dintr-aceştia  mici. 

(ÎS,  12)  Ieremia  50,  6/  Iezechiiî  34,  4, 11 !  Luca  15,  4 
(18, 13)  Luca  15, 5-7  (18, 14)  Luca  15,  7-10  /  2  Petra  3, 9 
Ce  „om"  a  avut  „o  sută  de  oi"?  Hristos,  căci  toată  zidirea  cea  cuvânt㬠
toare,  îngerii  şi  oamenii  „o  sută  de  oi"  sunt,  al  căror  Păstor  este  Hristos  - 
Care  nu  este  „oaie",  pentru  că  nu  este  zidire,  ci  Fiu  al  lui  Dumnezeu.  Deci, ' 
Acesta  a  lăsat  „pe  cele  nouăzeci  şi  nouă"  în  Ceruri  şi  luând  „chip  de  rob" 
(Filipeni  2, 7)  a  venit  să  caute  pe  oaia  cea  „una",  care  este  firea  omenească  şi 
se  bucură  pentru  aceasta  mai  mult  decât  pentru  întărirea  îngerilor11. 

Deci  aceasta  în  chip  cuprinzător  arată  că  Dumnezeu  Se  sârguieşte 
pentru  întoarcerea  păcătoşilor  şi  Se  bucură  pentru  aceştia  „mai  mult"  decât 
pentru  cei  care  sunt  întăriţi  şi  statorniciţi  întru  fapta  cea  bună. 

18, 15-17:  De-ţi  va  greşi  ţie  fratele  tău,  mergi,  mustră-1  pe  el  între  tine  şi 
el  singur.  Şi  de  te  va  asculta,  ai  câştigat  pe  fratele  tău.  (16)  Iar  de  nu  te  va 
asculta,  ia  cu  tine  încă  unul  sau  doi,  ca  din  gura  a  doi  sau  trei  martori  să  se 
statornicească  tot  cuvântul12.  (17)  Şi  de  nu-i  va  asculta  pe  ei,  spune-1  Bisericii; 
iar  de  nu  va  asculta  nici  de  Biserică13,  să-ţi  fie  ţie  ca  un  păgân  şi  vameş. 

(1 8, 15)  Levitic  19, 17  /  Sirah  19, 14  /  Luca  17, 3  /  Iacov  5, 19-20  (18, 16)  Deuteronom  17/  6  / 
loan  8, 17  /  2  Cotinteni  13, 1  /  Evrei  10,  28  (18,  2  7)  1  Corinteni  5, 11  /  2  Tesaloniceni  3,  6, 14 
După  ce  a  tins  [grăit]  cuvânt  foarte  greu  despre  cei  care  smintesc  pe 
alţii,  acum  îi  îndreptează  şi  pe  cei  care  se  smintesc.  Căci  nu  trebuie  ca  tu, 
cel  care  te  sminteşti  să  fii  cu  totul  fără  grijă  -  fiindcă  cel  ce  te  sminteşte  pe 


11  Dionisie  din  Fuma  dă  următorul  izvod  de  zugrăvire  pentru  această  pildă:  „Cerul 
şi  deasupra  lui  cele  nouă  cete  îngereşti,  şi  în  mijlocul  lor  un  scaun  deşert,  şi  mai  din  jos 
de  el  coborârea  la  iad  a  Domnului"  (E nninia  picturii  bizantine ,  ed.  cit.,  p.  122). 

12  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „ca  din  gura  a  doi  sau  trei  martori  să  se  statornicească 
tot  cuvântul",  se  găseşte  „a  prin  gura  a  două  mărturii,  sau  trei  să  stea  tot  graiul". 

13  în  ediţia  de  la  1805,  în  acest  verset,  în  loc  de  „Biserică",  se  găseşte  „sobor” .  Cuvântul 
sobor  provine  în  limba  română  din  slavă.  De  altfel,  până  astăzi,  în  limba  rusă  denumirea 
dată  locaşului  bisericii  este  aceea  de  sobor,  cuvânt  care  este  traducerea  grecescului  ecdesia  - 
ce  înseamnă  adunare.  Credem  că  denumirea  de  sobor  dată  locaşelor  creştine  ilustrează  foarte 
bine  chipul  şi  cugetul  sobornicesc  al  Bisericii.  în  limba  română,  cuvântul  biserică  se  pare  că 
are  ca  rădăcină  basilica,  cuvânt  ce  a  fost  asimilat  în  limba  noastră  (prin  rotadzare)  fie  din 
latină  -  basilica  era  la  romani  un  local  de  judecată,  iar  după  anul  313,  împăratul  Constantin 
cel  Mare  a  cedat  aceste  clădiri  creştinilor,  pentru  săvârşirea  cultului  -,  fie  din  greacă  - 
basilikai  desemnând  acele  încăperi  care,  încă  din  veacul  I,  se  construiau  în  casele  particulare, 
anume  pentru  săvârşirea  slujbelor,  numindu-se  împărăteşti  ( basilikai ).  Orişicum,  până  în 
zilele  noastre,  în  unele  zone  rurale  din  Ardeal  se  mai  păstrează  denumirea  de  clejie  (derivat 
din  ororosnil  ecdesia)  Pentru  avutul  obştesc  al  parohiei. 


308 


Capitolul  18 


SFÂNTUL  TEOFILACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIEI 


tine  îşi  agoniseşte  osândă  ci  trebuie  să  mustri  pe  cei  care  te  nedreptăţesc 
şi  te  vatamă,  de  vor  fi  creştini.  Că  vezi  zice:  „De-ţi  va  greşi  ţie  fratele 
tău",  adică  creştinul.  Iar  de-ţi  va  face  nedreptate  vreun  necredincios,  atunci 
dă-te  la  o  parte  şi  lasă-ţi  şi  averile  tale,  iar  de  este  „frate",  mustră-1  pe  el.  Şi 
nu  zice  „ocărăşte-1",  ci  „mustră-1".  Dacă  „te  va  asculta",  adică  se  va  prihăni 
pe  sine  [se  va  căi],  bine  [îi  va  fi  lui]11. 

Voieşte  mai  întâi  de-o  parte  să  fie  mustraţi  cei  ce  au  greşit,  ca  nu  cumva 
fiind  mustraţi  înaintea  multora,  să  se  facă  şi  mai  fără  de  ruşine  [neruşinaţi]. 
Iar  dacă  şi  înaintea  a  „doi  sau  trei  martori"  fiind  mustrat,  nu  se  va  ruşina, 
atunci  arată  greşeala  lui  celor  mai  mari  ai  „soborului"  [ai  „Bisericii"].  De 
vreme  ce  unul  ca  acesta  n-a  ascultat  pe  „doi  sau  trei",  s-a  făcut  neascultător 
al  Legii  care  zice:  „în  gura  a  doi  sau  trei  martori  va  sta  tot  cuvântul" 
(Deuteronom  1 7, 6;  19, 15;  2  Corinteni  13, 1),  de  acum  încolo  în  „sobor"  să  se 
înţelepţească.  Iar  dacă  nici  de  acesta  nu  va  asculta,  atunci  să  fie  lepădat,  ca 
nu  cumva  din  răutatea  sa  să  dea  şi  altora. 

Şi  îi  aseamănă  pe  unii  ca  aceştia  fraţi  cu  „vameşii",  ca  unii  care  aveau 
nume  rău  înaintea  oamenilor.  Şi  îi  este  mângâiere  celui  nedreptăţit,  că 
acela  care  îi  face  nedreptate  va  fi  socotit  „vameş  şi  păgân",  adică  păcătos 
şi  necredincios. 

Dar  numai  aceasta  va  fi  numea  [cazna]  celui  care  face  nedreptate? 
Nu.  Ci  ascultă  şi  cele  ce  urmează: 

. -  ■  18, 18:  Adevărat  grăiesc  vouă:  Oricâte  veţi  lega  pe  pământ,  vor  fi  legate 

şi  în  Cer,  şi  oricâte  veţi  dezlega  pe  pământ,  vor  fi  dezlegate  şi  în  Cer. 

(18, 18)  Matei  16, 19  /  loan  20, 23 

„Dacă  tu",  zice,  „cel  ce-ai  fost  nedreptăţit  îl  ai  ca  pe  „un  vameş  şi 
păgân"  pe  cel  care  nedreptăţeşte,  şi  în  Ceruri  va  fi  întru  acest  fel.  Iar 
dacă  îl  vei  dezlega,  adică  dacă-1  vei  ierta,  va  fi  şi  în  Ceruri  iertat".  Pentru 
că  nu  numai  cele  pe  care  le  „dezleagă"  preoţii  sunt  „dezlegate",  ci  şi 
cele  pe  care  noi,  cei  care  am  fost  nedreptăţiţi,  sau  le  legăm  sau  le  dezlegăm 
[-  adică  le  iertăm  şi  acelea  vor  fi  „legate"  sau  „dezlegate". 

18,  19-20:  Iarăşi  grăiesc  vouă  că,  dacă  doi  dintre  voi  se  vor  învoi  pe 
pământ  în  privinţa  unui  lucru  pe  care  îl  vor  cere,  se  va  da  lor  de  către  Tatăl 


14  Aici  Sfântul  Maxim  Mărturisitorul  ne  învaţă  astfel:  „Nu  înţepa  cu  vorbe  acoperite  pe 
fratele  tău,  ca  nu  cumv^  primind  şi  tu  cele  asemenea  de  la  el,  să  alungi  de  la  amândoi  starea 
dragostei.  Ci  mergi  şi  mustră-1  pe  el  cu  îndrăznire  iubitoare,  ca  împrăştiind  pricinile  supărării, 
să  te  izbăveşti  şi  pe  tine  şi  pe  el  de  tulburare  şi  supărare"  (FiliXalm  românească,  voi.  2,  A  patra 
sută  a  capetelor  despre  dragoste,  cap  32,  ed.  Humanitaş,  Bucureşti,  1999,  pp.  110). 


tâlcuirea  sfintei  evanghelii  de  la  matei 


Capitolul  18 


309 


Meu,  Care  este  în  Ceruri.  (20)  Că  unde  sunt  doi  sau  trei,  adunaţi  în  numele 
MeU,  acolo  SlUtt  Şi  Eu  în  mijlocul  lor15.  (18, 19)  1  loan  3,  22, 5, 14118,  201  Luca  24,  îs 

Prin  unele  ca  aceste  graiuri  ne  adună  pe  toţi  întru  dragoste,  căci  după 
ce  ne-a  oprit  pe  noi  de  la  a  ne  sminti  şi  a  ne  vătăma  unii  pe  alţii,  acum 
grăieşte  şi  despre  unirea  cea  a  unora  cu  alţii  [unirea  cea  dintre  noi].  Iar 
prin  cei  uniţi  nu  înţelege  pe  cei  care  se  adună  spre  rău,  ci  spre  bine,  căci 
zice:  „doi  dintre  voi",  adică  „dintre  cei  care  cred,  dintre  cei  care  au  fapte 
bune".  Că  şi  Ana  şi  Caiafa  s-au  unit,  dar  cu  unire  de  prihană16. 

Şi  de  aceea  de  multe  ori  rugându-ne  nu  primim,  pentru  că  nu  avem 
unire  unul  cu  altul-  Şi  nu  zice  „voi  fi",  că  nici  nu  zăboveşte,  nici  nu  întârzie, 
ci  spune  „acolo  sunt"  -  adică  „acolo  îndată  Mă  aflu". 

Şi  aceasta  o  înţelege:  atunci  când  se  va  „uni"  trupul  şi  duhul  şi  nu  va 
pofti  trupul  împotriva  duhului,  atunci  Domnul  este  „în  mijloc".  încă  şi 
cele  trei  puteri  ale  sufletului  „se  unesc"  -  cea  cuvântătoare,  cea  mânioasă 
şi  cea  poftitoare.  încă  şi  Scriptura  Veche  şi  cea  Nouă  „se  unesc"  amândouă, 
iar  „în  mijlocul"  lor  se  află  Hristos,  de  amândouă  fiind  propovăduit. 

18, 21-22:  Atunci  Petru,  apropiindu-se  de  EI,  I-a  zis:  Doamne,  de  câte 
ori  va  greşi  faţă  de  mine  fratele  meu  şi-i  voi  ierta  lui?  Oare  până  de17 
şapte  ori?  (22)  Zis-a  lui  Iisus:  Nu,  zic  ţie,  până  de  şapte  ori,  ci  până  de 
şaptezeci  de  ori  câte  şapte.  (18,2l)Malei6,12/l.uQal7,3-i(l8,22)levitic25,39l 

Matei  6, 14  /  Marcu  11, 25-26  /  Luca.17, 4-5 !  Coloseni  3, 13 
Aceasta  este  ceea  ce  întreabă  Petru:  „De  câte  ori  de  va  greşi  fratele,  apoi 
va  veni  la  mine  şi  va  cere  iertăciune  [iertare]  căindu-se,  îi  voi  ierta  lui?"  Şi 
adaugă  „va  greşi  faţă  de  mine",  pentru  că  numai  pentru  cele  ce-mi  va  greşi 
mie  pot  să-l  iert,  iar  dacă  va  greşi  lui  Dumnezeu,  numai  cel  cu  rânduială 
dumnezeiască  -  adică  preotul  -  poate  să-l  ierte.  Iar  dacă  îmi  va  greşi  iar  eu 
îl  voi  ierta,  iertat  va  fi,  deşi  sunt  eu  om  simplu,  nu  preot.  Iar  când  zice  „până 
în  şaptezeci  de  ori  câte  şapte",  nu  arată  numărul  iertărilor  -  căci  ar  fi  cu 
totul  lipsit  de  minte  să  numere  cineva  până  se  vor  împlini  „şaptezeci  de  ori 
câte  şapte",  adică  490  -,  ci  arată  mulţime  fără  de  număr,  ca  şi  cum  ar  fi  zis: 
„De  câte  ori  va  greşi  şi  se  va  pocăi,  iartă-i  lui".  Iar  aceasta  şi  prin  pilda  de 
mai  jos  o  spune,  arătând  că  se  cuvine  să  fim  milostivi. 


ls  în  ediţia  de  la  1805,  versetele  19-20  sunt:  „Iarăşi  amin  grăiesc  vouă  că,  dacă  doi 
dintre  voi  se  vor  uni  pe  pământ  pentru  tot  lucrul  pe  care  îl  vor  cere,  va  fi  lor  de  către 
Tatăl  Meu,  Care  este  în  Ceruri.  Că  unde  sunt  doi  sau  trei,  adunaţi  întru  numele  Meu, 
acolo  sunt  în  mijlocul  lor". 

16  Adică  s-au  unit  spre  săvârşirea  răutăţii.  -  f  ' 

17  In  ediţia  de  la  1805,  în  aceste  versete,  în  loc  de  „până  de",  se  găseşte  „până  în". 


310 


Capitolul  18 


SFÂNTUL  TEOFILACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIEI 


18, 23:  De  aceea,  asemănatu-s-a  împărăţia  Cerurilor  omului  împărat 
care  a  voit  să  se  socotească  cu  slugile  sale18.  (78, 23)  4  Regi  4,  î 

Ne  învaţă  prin  această  „pildă"  să  iertăm  greşelile  făcute  nouă  de  către 
cei  împreună  cu  noi  slugi,  şi  mai  vârtos,  dacă  având  aceia  trebuinţă  de 
iertare  ne  vor  şi  îndupleca  pe  noi.  Iar  a  tâlcui  pilda  cu  amănuntul  ar  fi  fost 
numai  a  celui  ce  are  mintea  lui  Hristos.  Insă,  vom  îndrăzni  şi  noi: 
„împărăţie"  este  Cuvântul  lui  Dumnezeu,  dar  nu  împărăţie  a  unor  mici 
lucruri,  ci  „a  Cerurilor".  Deci,  S-a  asemănat  Acesta  „omului  împărat", 
fiindcă  S-a  întrupat  pentru  noi,  şi  întru  asemănarea  oamenilor  s-a  făcut19. 
Şi  „ia  seama  slugilor  sale"  [„se  socoteşte  cu  slugile  sale"],  judecându-le 
pe  ele  după  bunătate,  căci  al  cruzimii  lucru  este  pedeapsa  fără  de  judecată. 

18, 24-25:  Şi,  începând  să  se  socotească  cu  ele20,  i  s-a  adus  un  datornic  cu 
zece  mii  de  talanţi.  (25)  Dar  neavând  el  cu  ce  să  plătească,  stăpânul  său  a 
poruncit  să  fie  vândut  el  şi  femeia  şi  copiii  şi  pe  toate  câte  are,  ca  să  plătească. 

Cu  „zece  mii  de  talanţi"  suntem  datori  noi,  ca  unii  care  primim  facerile 
de  bine  [ale  lui  Dumnezeu]  în  fiecare  zi,  şi  cu  nimic  nu-i  răsplă  tim  Lui.  Cu 
„zece  mii  de  talanţi"  sunt  datori  şi  cei  care  au  primit  stăpânirea  poporului 
şi  a  multor  oameni21,  dar  n-au  iconomisit  bine  stăpânirea. 

„Vinderea"  datornicului  împreună  cu  „femeia  şi  copiii"  lui  arată 
înstrăinarea  de  Dumnezeu,  că  acela  care  se  vinde,  al  altui  stăpân  se  face  rob. 

Sau  poate  „femeie"  înseamnă  trupul,  ca  unul  care  este  soţ  -  împreună- 
lucrător  -  al  sufletului;  iar  „copii"  -  faptele  care  rău  se  lucrează  de  trup  şi 
de  suflet.  Deci  porunceşte  ca  trupul  să  fie  dat  satanei  spre  pierzare  -  adică 
bolilor  sau  chinurilor  diavolului  -,  şi  „copiii"  -  adică  lucrurile  răutăţilor - 
să  se  betejească.  Adică  de  fură  cineva,  mâna  acestuia  o  usucă  Dumnezeu 
sau  o  ciunteşte  prin  lucrarea  diavolului.  Şi  iată  cum  „femeia"  -  adică  trupul 
-  şi  „copiii"  -  adică  lucrarea  răutăţii  -  s-au  dat  pătimirii,  ca  duhul  să  se 
mântuiască.  Pentru  că  mai  mult  nu  va  mai  putea  fura  omul  acela. 

18,  26-27:  Deci,  căzându-i  în  genunchi,  sluga  aceea  i  se  închina, 
zicând:  Doamne,  îngăduieşte-mă  şi-ţi  voi  plăti  ţie  tot.  (27)  Iar  stăpânul 
slugii  aceleia,  milostivindu-se  de  el,  i-a  dat  drumul  şi  i-a  iertat  şi  datoria. 

18  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „să  se  socotească  cu  slugile  sale",  se  găseşte  „să  ia 
seama  slugilor  sale". 

15  Adică  „S-a  deşertat  pe  Sine,  chip  de  rob  luând,  făcându-Se  asemenea  oamenilor, 
şi  la  înfăţişare  aflându-Se  ca  un  om.  S-a  smerit  pe  Sine"  (Filipeni  2,  7-8). 

20  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „să  se  socotească  cu  ele",  se  găseşte  „el  a  lua  seama". 

21  [1805]  Putem  a  spune  că  fiecare  om  talant  este,  după  cuvântul  care  spune  că  mare 
lucru  este  omul  (Psalm  138, 13-15). 


TÂLCTJ1REA  SFINTEI  EVANGHELII  DE  LA  MATEI 


Capitolul  18 


311 


Vezi  puterea  pocăinţei  şi  iubirea  de  oameni  a  lui  Dumnezeu?!  Căci 
pocăinţa  a  făcut  pe  slugă  să  cadă  de  la  răutate,  iar  cel  care  stă  cu  întemeiere 
{îndărătnicie]  întru  răutate,  nu  este  vrednic  de  iertare.  Iar  iubirea  de  oameni  a 
lui  Dumnezeu  i-a  iertat  lui  cu  totul  şi  datoria,  măcar  deşi  sluga  nu  iertare  de 
săvârşit  [desăvârşită]  cerea,  ci  soroc22.  Cunoaşte  [de  aici]  că  Domnul  dă  mai 
mult  decât  cerem  noi.  Atât  de  mare  este  iubirea  de  oameni  a  lui  Dumnezeu, 
încât  şi  ceea  ce  părea  rostit  cu  asprime  -  adică  porunca  să  se  vândă  „sluga"  cu 
„femeia  şi  copiii"  lui  -  nu  din  asprime  a  spus-o,  d  ca  să  înspăimânte  pe  slugă 
şi  să-şi  pună  nădejdea  şi  să  se  sârguiasca  întru  cerere  şi  rugăminte. 

18, 28-30:  Dar,  ieşind,  sluga  aceea  a  găsit  pe  unul  dintre  cei  ce  slujeau 
cu  el  şi  care-i  datora  o  sută  de  dinari.  Şi  punând  mâna23  pe  el,  îl  sugruma, 
zicând:  Plăteşte- mi  ce  eşti  dator.  (29)  Deci,  căzând24  cel  ce  era  slugă  ca  şi 
el,  îl  ruga,  zicând:  îngăduieşte-mă  şi  îţi  voi  plăti  tot.  (30)  Iar  el  nu  voia, 
ci,  mergând,  l-a  aruncat  în  închisoare25,  până  ce  va  plăti  datoria. 

După  ce  a  ieşit  cel  care  a  fost  iertat  [de  stăpân],  atund  îl  sugrumă  pe 
cel  ce  era  împreună-slujitor  cu  el.  Căci  nimeni,  întru  Dumnezeu  rămânând, 
nu  este  nemilostiv,  ci  cel  care  „iese"  de  la  Dumnezeu  şi  dintru  aceasta  se 
înstrăinează  de  El.  Şi  atât  de  mare  îi  era  cruzimea  [acestei  slugi],  încât 
după  ce-i  fuseseră  lui  iertate  mari  datorii  -  că  aceasta  arată  cei  „zece  mii 
de  talanţi"  -,  pentru  cele  mai  mici  -  cât  erau  cei  „o  sută  de  dinari"26  -, 
nicidecum  nu  se  milostiveşte,  nici  puţină  amânare  nu  dă.  Şi  face  acestea, 
cu  toate  că  cel  împreună  cu  el  slugă  îi  spune  aceleaşi  cuvinte  prin  care  cl  a 
fost  iertat:  „Ingăduieşte-mă  şi  îţi  voi  plăti",  amintindu-i  de  iertarea  prin 
care  S-a  mântuit  [izbăvit]. 

18, 31:  Iar  celelalte  slugi,  văzând,  deci,  cele  petrecute,  s-au  întristat 
foarte  şi,  venind,  au  spus  stăpânului  toate  cele  întâmplate. 

De  aici  se  vede  că  „celelalte  slugi"  -  adică  îngerii  cei  împreună-slujitori 
cu  noi  —  sunt  urători  de  răutate  şi  iubitori  de  bunătate.  Şi  „spun"  acestea 
Domnului,  nu  ca  Unuia  care  nu  ştia,  ci  ca  să  înţelegi  că  îngerii  sunt  purt㬠
torii  de  grijă  ai  noştri  şi  că  se  mânie  asupra  celor  nemilostivi. 


22  Adică,  sluga  nu  cerea  decât  amânarea  plăţii. 

23  în  ediţia  de  Ia  1805,  în  loc  de  „punând  mâna",  se  găseşte  „apucându-1". 

21  în  ediţia  de  la  1805,  in  loc  de  „căzând",  se  găseşte  „căzând  la  picioarele  lui". 

25  In  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „I-a  aruncat  în  închisoare",  se  găseşte  „l-a  băgat  în  temniţă". 

26  Mina  (=  50  sicii  =  2.000  drahme)  şi  talantul  (=  3.000  sicii  =  120.000  drahme),  nu 
erau  monede,  ci  denumiri  ale  sumelor  monetare  mari.  Astfel,  pentru  a  evidenţia  diferenţa 
prin  calcul  matematic,  aflăm  că  10.000  de  talanţi  erau  echivalentul  a  490.770  kilograme 
de  aur  (490,77  tone),  iar  100  de  dinari,  echivalentul  a  0,45  kilograme  de  argint. 


312 


Capitolul  18 


SFÂNTUL  TEOF1LACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIEI 


18,  32-34:  Atunci,  chemându-1  stăpânul  său  îi  zise:  Slugă  vicleană, 
toată  datoria  aceea  ţi -am  iertat-o,  fiindcă  m-ai  rugat.  (33)  Nu  se  cădea, 
oare,  ca  şi  tu  să  ai  milă  de  cel  împreună  slugă  cu  tine,  precum  şi  eu  am 
avut  milă  de  tine?  (34)  Şi,  mâniindu-se  stăpânul  lui,  l-a  dat  pe  mâna 
chinuitorilor27,  până  ce-i  va  plăti  toată  datoria.  (18, 33)  lacov  i,  13 

Pentru  iubirea  de  oameni.  Stăpânul  se  judecă  laolaltă  cu  sluga,  ca  să  arate 
că  nu  EI,  ci  cruzimea  slugii  şi  nemulţămirea  l-au  făcut  să  i  se  ia  înapoi  darul. 
Şi  căror  muncitori  îl  dă?  Poate  puterilor  muncitoare  [căznitoare],  ca  să-l 
munceasscă  [căznească]  veşnic.  Căci  ceea  ce  zice  „până  ce-i  va  plăti  toată 
datoria",  aceasta  însemnează:  „până  atunci  să  se  muncească  [căznească] ,  până 
ce  va  plăti".  Dar,  niciodată  nu  va  [putea]  „plăti  datoria",  adică  munca  cea 
cuviincioasă  cu  care  este  dator.  Deci  pururea  va  fi  muncit  [căznit]. 

18,  35:  Tot  aşa  şi  Tatăl  Meu  cel  Ceresc  vă  va  face  vouă,  dacă  nu  veţi 
ierta  -  fiecare  fratelui  său  -  din  inimile  voastre28. 

(18, 35)  Matei  S,  25;  6, 12-15  /  Marco  11, 2S-26 
N-a  zis  „Tatăl  vostru",  ci  „Tatăl  Meu",  căci  unii  ca  aceştia  nu  sunt 
vred-nici  să  aibă  Tată  pe  Dumnezeu.  Şi  voieşte  ca  noi  să  iertăm  „din 
inimă",  nu  numai  din  buze. 

Să  înţelegi  încă  şi  cât  de  mare  răutate  este  pomenirea  de  rău,  dacă  întoarce 
înapoi  darul  lui  Dumnezeu.  Căd,  deşi  fără  părere  de  rău  dăruieşte  Dumnezeu 
darurile  Sale,  însă  [pentru  pomenirea  de  rău]  s-au  întors  înapoi  acestea. 


27  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „chinuitorilor",  se  găseşte  „muncitorilor". 

28  In  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „din  inimile  voastre",  se  găseşte  „din  inimile  voastre, 
greşalele  lor". 


313 


Capitolul  19 

Despre  desfacerea  căsătoriei,  lisus  binecuvintează  pe  copii. 
Tânărul  cel  bogat 1 * 


19,  1-2:  Iar  după  ce  lisus  a  sfârşit  cuvintele  acestea,  a  plecat3  din 
Galileea  şi  a  venit  în  hotarele  Iudeii,  dincolo  de  Iordan.  (2)  Şi  au  mers 
după  El  mulţimi  multe  şi  i-a  vindecat  pe  ei  acolo. 

(19,1)  Marcu  10, 1  /  Ioan  10,  40  (19, 2)  Matei  12, 15 

Merge  din  nou  în  Iudeea,  ca  să  nu  spună  iudeii  cei  necredincioşi  dc  aici 
că  petrecea  mai  mult  cu  cei  din  Galileea.  Iarăşi,  după  învăţătură  şi  după  ce 
s-au  sfârşit  cuvintele,  urmează  minunile,  că  se  cuvine  nouă  şi  să  învăţăm, 
dar  şi  să  lucrăm.  Iar  neînţelegătorii  farisei,  după  ce  au  văzut  minunile,  fiind 
de  trebuinţă  să  creadă,  ei  ispitesc  [pe  Hristos].  Căci,  auzi  [ce  spun]: 

19, 3-6:  Şi  s-au  apropiat  de  El  fariseii,  ispitindu-L  şi  zicând:  Se  cuvine, 
oare,  omului  să-şi  lase  femeia  sa,  pentru  orice  pricină?  (4)  Răspunzând 
El,  a  zis:  N-aţi  citit  că  Cel  Ce  i-a  făcut  de  la  început3  i-a  făcut  bărbat  şi 
femeie?  (5)  Şi  a  zis:  Pentru  aceea  va  lăsa  omul  pe  tatăl  său  şi  pe  mama  sa 
şi  se  va  lipi  de  femeia  sa  şi  vor  fi  amândoi  un  trup.  (6)  Aşa  încât4,  nu  mai 
sunt  doi,  ci  un  trup.  Deci,  ce  a  împreunat  Dumnezeu,  omul  să  nu  despartă. 

(19, 3)  Marcu  10, 2  (39,  4)  Facere  1, 27;  5,2/  Maleahi  2, 14-15  /  Marcu  10, 6  (19, 5)  Facere  2, 24  / 
Marcu  10, 7-8  / 1  Corinteni  6, 16  /  Efeseni  5, 51  (19, 6)  Marcu  10, 9  / 1  Corinteni  7, 10 

O,  nebunie!  Socoteau  ei  ca  prin  întrebări  să  astupe  gura  lui  Hristos! 
Căci,  dacă  ar  fi  zis  [Hristos]  că  se  cuvine  să  fie  lăsată  femeia  pentru  orice 
vină  [pricină],  îl  vor  putea  întreba  de  ce  a  zis  că  numai  pentru  pricină  de 

Sreacurvie?  (Matei  5, 32)  Iar  de  va  zice  El  că  nu  se  cuvine  să-şi  lase  femeia, 
vor  învinui  ca  pe  Cel  Care  legiuieşte  împotriva  Legii  puse  de  Moise, 
căci  acela  a  poruncit  să  fie  gonită  cea  care  este  urâtă  de  bărbatul  său,  chiar 
fără  pricină  binecuvântată  (Deuteronom  24, 1). 

Ce  zice,  dar,  Hristos?  Arată  că  a  Celui  Care  ne-a  zidit  pe  noi  dintru 
început  îi  este  lucru  şi  punere  de  lege  o  nuntă.  Că  zice:  „dintru  început  un 


1  în  ediţia  de  ia  1805,  titlul  capitolului  este:  „Pentru  cei  ce  au  întrebat  oare  să  cade  să-şi 
lase  femeia  Pentru  fameni.  Pentru  punerea  măinilor  lui  lisus  peste  copii.  Pentru  bogatul  ce  a 
întrebat  pe  lisus": 

1  în  ediţia  de  la  1805;  în  loc  de  „a  plecat",  se  găseşte  „a  trecut". 

3  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „i-a  făcut  de  la  început",  se  găseşte  „a  făcut  dintâi". 

4  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „aşa  încât",  se  găseşte  „pentru  aceea". 


314 


Capitolul  19 


SFÂNTUL  TEOFILACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIEI 


bărbat  a  împreunat  Dumnezeu  cu  o  femeie,  de  aceea  nu  se  cuvine  ca  un 
bărbat  să  se  împreuneze  cu  mai  multe  femei,  nici  o  femeie  cu  mai  mulţi 
bărbaţi,  ci  să  vieţuiască  aşa  cum  au  fost  dintru  început  şi  să  nu  despartă 
[rupă],  fără  de  socoteală,  împreuna  lor  locuire".  Şi  n-a  zis  „Eu,  care  am 
făcut  bărbat  şi  femeie",  ca  să  nu-i  întărâte  pe  ei,  ci,  în  chip  nehotărât  a 
spus:  „Cel  Ce  i-a  făcut". 

Şi  atât  de  plăcut  îi  este  lui  Dumnezeu  lucrul  cel  bun  al  însoţirii,  încât  a 
dat  voie  [îngăduit]  să  fie  lăsaţi  părinţii  şi  a  se  lipi  de  bărbat.  Dar  cum  se 
face  că  la  Facere  este  scris  că  Adam  a  zis  că  „va  lăsa  omul  pe  tatăl  său  şi  pe 
mama  sa"  (Facere  2, 24),  iar  aici  Hristos  spune  că  Dumnezeu  a  spus  aceasta? 
Să  înţelegem  că  ceea  ce  a  zis  Adam,  de  la  Dumnezeu  a  zis  şi,  astfel,  cuvântul 
Iui  Adam  cuvântul  lui  Dumnezeu  este.  Deci,  de  vreme  ce  bărbatul  şi  femeia 
s-au  făcut  „un  trup"  -  căci  şi  pentru  împreunare  şi  pentru  dragostea  cea 
firească  sunt  lipiţi  şi  pentru  că  nu  se  cuvine  a-şi  tăia  cineva  trupul  său, 
tot  aşa  nu  se  cuvine  a  despărţi  pe  cei  împreunaţi.  Şi  n-a  zis  „să  nu  despartă 
Moise  ce  a  împreunat  Dumnezeu",  ca  să  nu-i  turbure  [smintească]  pe  ei, 
ci  zice  simplu  -  „omul  să  nu  despartă",  arătând  deosebirea  dintre 
Dumnezeu  Cel  Care  a  împreunat  şi  omul  care  desparte. 

19,  7-9:  Ei  I-au  zis  Lui:  Pentru  ce,  dar,  Moise  a  poruncit  să-i  dea  carie 
de  despărţire  şi  să  o  lase?  (8)  El  le-a  zis:  Pentru  învârtoşarea  inimii 
voastre,  v-a  dat  voie  Moise  să  lăsaţi  pe  femeile  voastre,  dar  din  început 
nu  a  fost  aşa.  (9)  Iar  Eu  zic  vouă  că  oricine  va  lăsa  pe  femeia  sa,  în  afară 
de  pricină  de  desfrânare,  şi  se  va  însura  cu  alta,  săvârşeşte  adulter;  şi 
cine  s-a  însurat  cu  cea  lăsată  săvârşeşte  adulter5. 

(19,  7)  Deuteronom  24, 1  /  Matei  S,  31  /  Marcu  10, 4  (19,  8)  Deulcronom  20, 14  / 
Marcu  10,  5  (19, 9)  Matei  5, 32  /  Marcu  10, 11  /  Luca  16, 18 

Fariseii,  văzând  că  Domnul  a  astupat  gurile  lor6,  îl  aduc  pe  Moise  în 
sprijinul  lor,  părându-li-se  că  Moise  împotriva  învăţăturii  lui  Hristos  a 
legiuit.  Şi  zic:  „Pentru  ce,  dar,  Moise  a  poruncit  să  i  se  dea  carie  de 
despărţire  şi  să  o  lase?"  Domnul,  întorcând  împotriva  lor  toată  prihănirea 
[învinuirea],  îl  îndreptăţeşte  pe  Moise,  arătând  că  „nu  împotriva  lui 
Dumnezeu  a  legiuit  el  aceasta,  ci  după  răutatea  voastră,  ca  nu  din  pricina 
neînfrânării  vrând  să  vă  împreunaţi  cu  altele,  să  va  omorâţi  femeile  cele 
dintâi  [legiuite]".  Căci,  cruzi  fiind  ei,  şi-ar  fi  omorât  femeile  de-ar  fi  fost 


5  în  ediţia  de  Ia  1805,  versetul  9  este:  „Iar  Eu  zic  vouă  că  oricine  va  Lăsa  pe  femeia 
sa,  în  afară  de  cuvânt  de  curvie,  şi  va  lua  alta,  preacurveşte;  şi  cine  la  lua  pe  cea  lăsată 
preacurveşte''. 

6  Adică,  i-a  lăsat  fără  de  răspuns, 


TÂLCUIREA  SFINTEI  EVANGHELII  DE  LA  MATEI 


Capitolul  19 


315 


siliţi  a  le  ţine  pe  ele.  Şi  a  poruncit  Moise  să  se  dea  carte  de  despărţire  celor 
care  sunt  urâte  bărbaţilor  lor.  „Eu  grăiesc  vouă  că  pe  femeia  care  a  curvit 
este  bine  a  o  goni  [alunga,  lepăda]  ca  pe  o  preacurvă.  însă,  dacă  pe  cea 
care  n-a  curvit  o  va  goni  cineva,  j  se  face  acesta  pricinuitor  de  preacurvie". 

încă  şi  aceasta  să  înţelegi:  cel  ce  se  alipeşte  de  Domnul  un  duh  este  cu 
El  (1  Corinteni  6,17)  -  şi  însoţire  se  face  între  credincios  şi  Hristos,  că  toţi 
un  trup  ne-am  făcut  cu  El  şi  mădulare  în  parte  suntem  ale  lui  Hristos. 
Deci,  bine  s-a  zis  că  nu  poate  fi  despărţită  [ruptă]  această  însoţire,  după 
cuvântul  lui  Pavel,  care  spune:  „Cine  ne  va  despărţi  pe  noi  de  iubirea  lui 
Hristos?"  (Romani  8, 351  Drept  aceea,  pe  cele  ce  Dumnezeu  le-a  împreunat, 
nici  omul  şi  nici  o  altă  făptură,  nici  îngerii,  nici  începătoriile,  nici  Stăpâni- 
ile  -  după  cum  zice  Pavel  -  nu  le  pot  despărţi  (Romani  8,  38-39). 

19, 10:  Ucenicii  l-au  zis:  Dacă  astfel  este  pricina  omului  cu  femeia, 
nu  este  de  folos  să  se  însoare7.  (19, 10)  Pilde  21, 19  / 1  Corinteni  7,  32 

Ucenicii  se  turbură  şi  spun  că  dacă  pentru  aceasta  s-au  împreunat,  ca 
să  fie  una  şi  nedespărţiţi  să  petreacă  toată  viaţa  -  încât  chiar  de-ar  fi  rea 
femeia,  să  nu  îndrăznească  să  o  gonească  -,  nu  e  de  nici  un  folos  a  se 
însura  Căci,  mai  uşor  este  a  nu  se  însura,  ci  a  se  război  cu  poftele  cele 
fireşti,  decât  a  suferi  femeie  rea. 

Şi  este  numită  „pricina  omului  cu  femeia",  împreunarea  de  nedes¬ 
părţit.  Iar  unii  şi  aşa  înţeleg:  că  dacă  aşa  este  „pricina  omului"  -  adică 
dacă  pricină  şi  învinuire  va  avea  bărbatul  pentru  că  îşi  leapădă  femeia 
împotriva  Legii  -,  „nu  este  de  folos  a  se  însura". 

19, 11:  Iar  El  le-a  zis:  Nu  toţi  pricep  cuvântul  acesta,  ci  aceia  cărora  le 
este  dat8.  (19, 11)  l  Corinteni  7, 2-9 

Fiindcă  ucenicii  zic  că  e  mai  bine  să  nu  se  însoare.  Domnul  le  arată  că 
mare  este  lucrul  fecioriei,  dar  nu  poate  fi  de  toţi  îndreptat  [dobândit],  ci 
numai  de  cei  cărora  Dumnezeu  le  ajută.  Căci  acest  cuvânt  „[acelora  ce]  s-a 
dat"  este  pus  aici  în  loc  de  „cărora  Dumnezeu  le  ajută".  Şi  „s-a  dat"  celor 
care  cer!  Că  zice:  „Cereţi  şi  vi  se  va  da"  şi  „oricine  cere,  ia"  (Matei  7,  7-8; 
Luca  11,  9-10;  Ioan  14, 13-14). 

19, 12:  Că  sunt  fameni  care  s-au  născut  aşa  din  pântecele  mamei  lor; 
sunt  fameni  pe  care  oamenii  i-au  făcut  fameni,  şi  sunt  fameni  care  s-au 


7  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „să  se  însoare",  se  găseşte  „a  se  însura". 

8  în  ediţia  de  la  1805,  versetul  11  este:  „Iar  El  le-a  zis:  Nu  toţi  încap  cuvântul  acesta, 
ci  acelora  ce  s-a  dat". 


316 


Capitolul  19 


SFÂNTUL  TEOFILACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIEI 


făcut  fameni  pe  ei  înşişi,  pentru  împărăţia  Cerurilor.  Cine  poate  înţelege 
să  înţeleagă9.  (19, 12)  Isaia  56,  3  /  înţelepciune  3, 14  / 1  Corinteni  7, 7 

Zice:  „De  puţini  este  îndreptat  [dobândit]  acest  lucru  al  fecioriei!  Că 
unii  sunt  fameni  din  pântecele  maicii  lor,  adică  din  fireasca  alcătuire  a 
trupului  sunt  nemişcaţi  către  amestecările  [împreunările]  trupeşti  şi  din 
această  pricină  nu  au  trebuinţă  de  înfrânare.  Sunt  şi  alţii,  cei  castraţi  de 
oameni.  Iar  cei  care  s-au  făcut  fameni  pe  ei  înşişi,  pentru  împărăţia 
Cerurilor,  nu  sunt  cei  care  se  castrează"  -  că  blestemat  este  lucrul  acesta  - 
,  „ci  acei  care  se  înfrânează". 

încă  şi  aşa  să  înţelegi:  este  famen  din  fire  cel  care  din  pricina  alcătuirii 
sale  trupeşti  nu  este  lesne  mişcat  spre  împreunare  trupească.  De  oameni 
este  făcut  famen  cel  care  din  învăţătura  omenească  taie  înfocarea  poftei 
celei  trupeşti.  Iar  cel  care  se  face  pe  sine  famen  este  cel  care  nu  de  la  altul, 
ci  dintru  a  sa  ştiinţă  şi  bună  voinţă  s-a  plecat  spre  curăţie;  acesta  prea  bun 
este,  ca  unul  care  nu  de  către  altul,  ci  cu  voia  sa  s-a  povăţuit  spre  împărăţia 
Cerurilor.  Şi  voind  Dumnezeu  ca  din  însăşi  voia  noastră  să  lucrăm  fapta 
cea  bună,  zice:  „Cine  poate  a  încăpea  încapă"  [„Cine  poate  înţelege  să 
înţeleagă"].  Căci  nu  sileşte  la  feciorie,  nici  nu  strică  însurarea  [nunta], 
însă  mai  mult  cinsteşte  fecioria. 

19,  13-14:  Atunci  I  s-au  adus  copii,  ca  să-şi  pună  mâinile  peste  ei  şi  să 
se  roage;  dar  ucenicii  îi  certau.  (14)  Iar  Iisus  a  zis:  Lăsaţi  copiii10  şi  nu-i 
opriţi  să  vină  la  Mine,  că  a  unora  ca  aceştia  este  împărăţia  Cerurilor. 

(19, 13)  Mărcii  10,  13  /  Luca  18, 15  (19, 14)  Matei  18,  3  /  Luca  17, 16 

Maicile  îşi  aduceau  pruncii  ca  să  fie  blagosloviţi  prin  atingerea  mâinilor 
Lui,  dar  fără  rânduială  şi  făcând  turburare  veneau  la  Dânsul.  De  aceea, 
ucenicii  îi  opreau,  încă  şi  socotind  că  se  micşorează  cinstea  învăţătorului, 
aducându-I-Se  pruncii.  Iar  Hristos,  arătând  că  netrufia  mai  vârtos  o 
primeşte11,  zice:  „Lăsaţi  pruncii  [şi  nu-i  opriţi  să  vină  la  Mine],  că  a  unora 
ca  aceştia  este  împărăţia  Cerurilor".  N-a  zis  „a  acestora  [este  împărăţia]", 
ci  „a  unora  ca  aceştia",  adică  a  celor  cu  simplitate,  a  celor  fără  răutate,  a 
celor  fără  de  vicleşug  [şi  fără  de  trufie]. 

Şi  încă:  dacă  învaţă  cineva  şi  vin  la  el  unii  punând  întrebări  copilăreşti, 
să-i  primească  şi  pe  aceştia  şi  să  nu-i  oprească. 


9  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „Cine  poate  înţelege  să  înţeleagă",  se  găseşte  „Cine 
poate  a  încăpea  încapă". 

10  în  ediţia  de  la  1805,  în  versetele  13-14,  în  loc  de  „copii",  se  găseşte  „prunci". 

11  Adică,  iubeşte,  îi  este  bineplăcută  lipsa  de  trufie. 


TÂLCUJREA  SFINTEI  EVANGHELII  DE  LA  MATEI 


Capitolul  19 


317 


19,  15-17“:  Şi  punându-Şi  mâinile  peste  ei.  S-a  dus  de  acolo.  (16)  Şi, 
iată,  venind  un  tânăr  la  El,  i-a  zis:  Bunule  învăţător,  ce  bine  să  fac,  ca  să 
am  viaţa  veşnică?12  (17)  Iar  El  a  zis:  De  ce-Mi  zici  bun?  Nimeni  nu  este 
bun,  decât  numai  Unul  Dumnezeu.  019,15) Facere 48,14/ Marcu  io,i6 

(19, 16)  Marcu  10, 17/  Luca  10, 25;  18, 18  (19, 17°)  Deuteronom  6, 25  /  Marcu  10, 18  /  lacov  1, 17 

Tânărul  acesta  n-a  venit  ca  să-L  ispitească,  ci  ca  să  se  înveţe  [îndrepteze] 
şi  însetând  de  viaţa  cea  veşnică.  Şi  a  venit  ia  Hristos  ca  la  un  simplu  om  şi 
de  aceea  îi  zice  Domnul:  „De  ce-Mi  zici  bun?  Nimeni  nu  este  bun,  decât 
numai  Unul  Dumnezeu".  Adică,  „dacă  îmi  zici  ca  sunt  «bun»  -  ca  unui 
simplu  învăţător  rău  zici,  pentru  că  nimeni  dintre  oameni  nu  este  bun 
cu  adevărat".  [Acestea  le  zice  Domnul,]  mai  întâi  că  suntem  şi  lesne 
schimbăcioşi  de  la  bine  la  rău,  iar  apoi  şi  asemănându-se  bunătatea 
oamenilor  cu  bunătatea  lui  Dumnezeu,  răutate  se  socoteşte. 

19, 1 7b-19:  Iar  de  vrei  să  intri  în  viaţă,  păzeşte  poruncile.  (18)  El  a  zis: 
Care?  Iar  Iisus  a  zis:  Să  nu  ucizi,  să  nu  săvârşeşti  adulter,  să  nu  furi,  să 
nu  mărturiseşti  strâmb13;  (19)  cinsteşte  pe  tatăl  tău  şi  pe  mama  ta  şi  să 
iubeşti  pe  aproapele  tău14  ca  pe  tine  însuţi. 

(19, 17'’)  1  Regi  2, 2  /  Sirah  15, 15  (19, 18)  Ieşire  20, 13-16  /  Deuteronom  5, 17-20  / 
Matei  5,  21 1  Marcu  10, 19  (19,  19)  Ieşire  20, 12/  Levitic  19, 18  /  Luca  18,  20 

Pe  cel  care  a  întrebat,  Domnul  îl  trimite  la  poruncile  Legii,  ca  să  nu 
zică  iudeii  că  defaimă  Legea  Dar  ce  [răspunde  tânărul]? 

19, 20:  Zis-a  Lui  tânărul:  Toate  acestea  le-am  păzit  din  copilăria  mea15. 
Ce-mi  mai  lipseşte?  (19,  20 )  Marcu  10,  20  /  Luca  16,  9;  18,  21 

Unii  îl  socotesc  trufaş  şi  îl  învinuiesc  pe  tânăr  de  mândrie.  Căci  cum  a 
îndreptat  [a  putut]  el  a  iubi  pe  „vecinul"  [„aproapele"],  de  vreme  ce  era 
bogat?  Căci  nimeni  din  cei  care-şi  iubesc  „vecinul"  [„aproapele"]  ca  pe 
sine  însuşi  nu  poate  fi  mai  bogat  decât  „vecinul"  [„aproapele"].  Iar 
„vecinul"  [„aproapele"]  este  omul. 

Alţii  înţeleg  altfel,  anume  că  tânărul  a  zis  aşa:  „Socoteşte,  Doamne,  că 
pe  acestea  toate  le-am  păzit.  Ce  încă  îmi  mai  lipseşte?" 

19,  21-22:  Iisus  i-a  zis:  Dacă  voieşti  să  fii  desăvârşit16,  du-te,  vinde 
averea  ta,  dă-o  săracilor  şi  vei  avea  comoară  în  Cer;  după  aceea,  vino  şi 


12  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „viaţa  veşnică",  se  găseşte  „viaţa  de  veci". 

13  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „să  nu  săvârşeşti  adulter,  să  nu  furi,  să  nu  mărturiseşti 
strâmb",  se  găseşte  „să  nu  preacurveşti,  să  nu  furi,  să  nu  fii  mărturie  mincinoasă". 

14  în  ediţia  de  Ia  1805,  în  loc  de  „aproapele  tău",  se  găseşte  „vecinul  tău". 

15  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „copilăria  mea",  se  găseşte  „tinereţile  mele". 

16  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „desăvârşit",  se  găseşte  „de  săvârşit". 


318 


Capitolul  19 


SFÂNTUL  TEOFILACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIEI 


urmează-Mi17.  (22)  Ci,  auzind  cuvântul  acesta,  tânărul  a  plecat  întristat, 
căci  avea  multe  avuţii.  (19,21) Matei  6, 20 /Marcu  10,21-22/ 

Luca  12, 33  /  Faptele  Apostolilor  2, 45  (19, 22)  Psalm  61, 10  /  Luca  18, 23 

Domnul  îi  zice:  „Câte  grăi  eşti  că  ai  îndreptat  [ai  păzit],  după  obiceiul 
iudaicesc  le-ai  îndreptat  [le-ai  păzit].  Iar  de  voieşti  să  fii  de  săvârşit 
[desăvârşit]  -  adică  să  fii  ucenic  al  Meu  şi  creştin  -,  mergi,  vinde-ţi  averile 
tale  şi  dă-le  săracilor18.  Dă-le  pe  toate,  fără  să  mai  opreşti  ca  să  faci  neîncetat 
milostenie,  ci  cu  totul  să  te  lipseşti  de  bogăţie". 

Şi  pentru  că  unii  fac  milostenie,  dar  au  viaţă  plină  de  toată  necurăţia, 
zice:  „vino  urmează  Mie",  adică  îi  spune  să  aibă  şi  toată  cealaltă  faptă 
bună19.  Iar  tânărul  s-a  întristat  căci,  cu  toate  că  dorea  viaţa  veşnică,  adică 
gras  şi  adânc  era  pământul  inimii  lui,  „spinii"  bogăţiei  îl  înecaseră  (Matei 
13,  7),  „căci  avea  multe  avuţii".  Cel  care  are  puţine,  nu  este  tot  atât  de 
mult  stăpânit  de  ele,  căci  mai  cumplită  şi  tiranică  este  legătura  de  averile 
multe.  Şi  pentru  că  vorbea  unuia  bogat,  îi  spune:  „«Vei  avea  comoară  în 
Cer»,  de  vreme  ce  eşti  iubitor  de  avere"20. 

19, 23-24:  Iar  Iisus  a  zis  ucenicilor  Săi:  Adevărat  zic  vouă  că  un  bogat  cu 
greu  va  intra  în  împărăţia  Cerurilor11.  (24)  Şi  iarăşi  zic  vouă  că  mai  lesne 
este  să  treacă  cămila  prin  urechile  acului,  decât  să  intre  un  bogat  în  împărăţia 
lui  Dumnezeu.  (19, 23)  Pilde  Îl,  23  /  Marcu  10, 23-24  /  Luca  18, 24  (19, 24)  Luca  6, 24;  18, 25 

Cât  timp  este  bogat,  adică  el  are  de  prisos,  iar  alţii  n-au  nici  cele  de 
nevoie,  nu  va  intra  în  împărăţia  Cerurilor;  dar  după  ce  se  va  scutura  [lepăda] 
de  toate,  atunci  nu  mai  este  bogat  şi  poate  să  intre.  Căci  îi  este  cu  neputinţă 
celui  ce  are  multe  bogăţii  să  intre  [„întru  împărăţia  Cerurilor"],  după  cum 


17  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „vino  şi  urmează-Mi",  se  găseşte  „vino,  urmează  Mie". 

’®  [1805]  Sfântul  Teofilact  arată  că  Hristos  nu-i  spune  tânărului  să  dea  câte  puţin  din 
averile  sale  săracilor  până  le  va  sfârşi  cu  totul,  ci  îi  spune  ca  îndată,  toate  să  le  dea  şi  să- 
1  urmeze  Lui  (că  acesta  este  înţelesul  cuvântului  grecesc). 

19  Adică,  să  aibă  fapta  cea  bună  întru  plinătatea  ei. 

20  Sfântul  Isaac  Şirul  tâlcuieşte  că  ceea  ce  spune  aici  Domnul  înseamnă  aceasta:  „Să 
te  faci  mort  de  toate  avuţiile  tale  şi  aşa  vei  vieţui  întru  Mine.  Ieşi  din  lumea  cea  veche  a 
patimilor  şi  aşa  vei  intra  în  lumea  cea  nouă  a  Duhului.  înlătură  şi  dezbracă  cunoştinţa  de 
multe  feluri  şi  vicleană  şi  aşa  vei  îmbrăca  cunoştinţa  simplă  a  adevărului.  Căci,  spunându- 
i  «ia  crucea  ta».  Domnul  l-a  învăţat  să  moară  tuturor  celor  din  lume.  Şi  când  a  omorât  în 
sine  pe  omul  cel  vechi,  sau  patimile,  i-a  spus:  «Vino  şi  urmează-Mi  Mie»  (Matei  16, 24)" 
-  Filocalia  românească,  voi.  10,  Epistola  IV,  ed.  IBMBOR,  Bucureşti,  1981,  p.  479. 

21  în  ediţia  1805,  în  loc  de  „Adevărat  zic  vouă  că  un  bogat  cu  greu  va  intra  în 
împărăţia  Cerurilor",  se  găseşte  „Amin  zic  vouă  că  bogat  cu  anevoie  va  intra  întru 
împărăţia  Cerurilor". 


TÂLCUIREA  SFINTEI  EVANGHELII  DE  LA  MATEI 


Capitolul  19 


319 


este  cu  neputinţă  ca  „să  treacă  o  cămilă  prin  urechile  acului".  Vezi  cum 
mai  sus  a  zis  „cu  anevoie  va  intra",  iar  aid  că  nicidecum  nu  este  cu  putinţă. 

Unii  tâlcuiesc  cuvântul  „cămilă"  nu  prin  dobitocul  numit  astfel,  ci 
prin  funia  groasă  pe  care  o  folosesc  corăbierii  la  aruncarea  ancorei22. 

19, 25-26:  Auzind,  ucenicii  s-au  uimit  foarte23,  zicând:  Dar  cine  poate 
să  se  mântuiască?  (26)  Dar  Iisus,  privind  la  ei,  le-a  zis:  La  oameni  aceasta 
este  cu  neputinţă,  la  Dumnezeu  însă  toate  sunt  cu  putinţă. 

(19, 25)  Marcu  10,  26  /  Luca  18,  26  (19, 26)  Facere  18, 14  /  Iov  42,  2  / 
[eremia  32, 17 /  Zaharia  8,  6  /  Marcu  10,  27  /  Luca  1, 37;  18,  27 

Ucenicii,  fiind  iubitori  de  oameni,  L-au  întrebat  aceasta  nu  pentru  ei, 
căci  erau  săraci,  ci  pentru  toţi  oamenii. 

Iar  Domnul  învaţă  să  nu  măsurăm  mântuirea  cu  neputinţa  omenească, 
ci  cu  puterea  lui  Dumnezeu,  căci  dacă  cineva  va  începe  a  nu  fi  lacom24,  va 
spori  şi  spre  a  le  deşerta  [goli,  lepăda]  pe  cele  de  prisos.  Iar  după  aceasta, 
va  ajunge  să  lepede  şi  cele  de  nevoie  şi  aşa  bine  va  călători  cu  ajutorul  lui 
Dumnezeu. 

19,  27:  Atunci,  Petru,  răspunzând,  i-a  zis:  Iată,  noi  am  lăsat  toate  şi 
Ţi-am  urmat  Ţie.  Cu  noi,  oare,  ce  va  fi? 

(19, 27)  Deuteronom  33,  9  /  Matei  4,  20  /  Marcu  10, 28  /  Luca  S,  11;  18, 28 

Deşi  se  pare  că  Petru  n-a  lăsat  oarecare  lucruri  mari  fiindcă  era  sărac, 
însă  să  ştii  că,  într-adevăr,  a  lăsat  şi  el  multe.  Pentru  că  noi,  oamenii  mai 
multă  dragoste  avem  întru  cele  puţine.  Iar  Petru  a  trecut  cu  vederea  şi 
desfătarea  lumii  şi  fireasca  iubire  cea  către  părinţi.  Căci  aceste  patimi  se 
războiesc  nu  numai  cu  cei  bogaţi,  ci  şi  cu  cei  săraci. 

Ce  zice  [răspunde],  dar,  Domnul? 

19, 28:  Iar  Iisus  le-a  zis:  Adevărat  zic  vouă  că  voi  cei  ce  Mi-aţi  urmat 
Mie,  la  înnoirea  lumii23,  când  Fiul  Omului  va  şedea  pe  tronul  slavei 
Sale,  veţi  şedea  şi  voi  pe  douăsprezece  tronuri,  judecând  cele  douăspre¬ 
zece  seminţii  ale  lui  Israil. 

(19, 28)  înţelepciune  3,8/  Luca  22, 28-30  / 1  Corinteni  6,  2  /  Apocalipsa  3, 21;  20,  4 

Oare,  [chiar]  vor  „şedea"?  Nu.  Ci  prin  „tronuri"  a  arătat  cinstea  cea 
înaltă  [pe  care  o  vor  primi].  Dar  şi  Iuda  va  şedea?  Nu.  Căci  zice:  „Cei  ce 
Mi-aţi  urmat  Mie",  adică  cei  care  până  în  sfârşit  [L-au  urmat]. 


22  Căci  aceste  cuvinte  în  greceşte  seamănă  între  ele  foarte  mult. 

23  în  ediţia  1805,  în  loc  de  „s-au  uimit  foarte",  se  găseşte  „s-au  îngrozit  foarte". 

24  Adică  va  pune  început,  biruind  împrăştierea  minţii  care  lucrează  întru  noi  prin 
„pofta  trupului  şi  pofta  ochilor  şi  trufia  vieţii"  (1  loan  2, 16). 

25  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „la  înnoirea  lumii",  se  găseşte  „întru  a  doua  naştere". 


320 


Capitolul  19 


SFÂNTUL  TEOF1LACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIEI 


Şi  întru  alt  chip:  de  multe  ori  Dumnezeu  făgăduieşte  bunătăţi  oarecărora 
ce  sunt  vrednici.  Dar,  după  ce  se  schimbă  şi  se  fac  nevrednici,  le  ia  [Domnul 
înapoi  darurile].  La  fel  şi  cu  cele  de  întristare,  deseori  ne  îngrozeşte,  dar  nu 
le  aduce  asupra  noastră,  dacă  ne  schimbăm. 

Iar  prin  „a  doua  naştere"  [„înnoirea  lumii"],  învierea  să  o  înţelegi. 

19,29:  Şi  oricine  a  lăsat  case  sau  fraţi,  sau  surori,  sau  tată,  sau  mamă, 
sau  femeie,  sau  copii,  sau  ţarine26,  pentru  numele  Meu,  înmulţit  va  lua 
înapoi  şi  va  moşteni  viaţa  veşnică.  (19, 29)  Marcu  io,  29-30  /  Luca  18, 29-30 

Ca  să  nu  socotească  cineva  [să  nu  credem]  că  numai  pentru  ucenici  a 
zis  acestea,  întinde  făgăduinţa  peste  toţi  cei  care  fac  cele  asemenea  [la  fel], 
că  vor  avea  în  locul  rudeniilor  celor  trupeşti,  frăţia  şi  apropierea  cea  către 
Dumnezeu.  Iar  în  locul  „ţarinelor"  -  raiul  şi  în  locul  „caselor"  de  piatră  - 
Ierusalimul  cel  de  Sus.  în  loc  de  „mamă"  -  bătrânele  din  Biserică;  în  loc  de 
„tată"  -  pe  preoţi,  în  loc  de  „femeie"  -  pe  toate  femeile  credincioase  [creş¬ 
tine]  -  nu  cu  nuntire,  să  nu  fie  aceasta!,  ci  cu  aşezare  şi  dragoste  duhov¬ 
nicească  şi  cu  grija  cea  iubitoare  de  oameni  către  acestea. 

Iar  Domnul  nu  ne  porunceşte  să  ne  despărţim  de  ai  noştri  orişicum,  ci 
numai  atunci  când  aceştia  ne-ar  împiedica  de  la  buna  cinstire  a  lui 
Dumnezeu27.  Că  asemenea  porunceşte  Domnul  ca  şi  pe  suflet  şi  pe  trup 
să-l  defăimăm,  dar  nu  ca  să  ne  omorâm  pe  noi  înşine. 

Şi  vezi  că,  bun  fiind  Dumnezeu,  nu  numai  pe  acestea  le  dă,  ci  şi  viaţă 
veşnică  adaugă. 

Deci,  sârguieşte-te  şi  tu  a  „vinde  averile  tale"  şi  a  le  „da  săracilor".  Iar 
averi  surit:  pentru  cel  mânios  -  mânia,  pentru  cel  curvar  -  aşezarea  cea 
curvească;  pentru  cel  care  pomeneşte  răul  -pomenirea  de  rău.  Deci,  pe  acestea 
„vinde-le  şi  le  dă"  dracilor,  celor  „săraci"  şi  lipsiţi  de  tot  binele,  întorcând 
adică  patimile  la  făcătorii  de  patimi  şi  atunci  vei  avea  „comoară"  pe  Hristos 
„în  Cerul"  tău  -  adică  în  mintea  ta  cea  duhovnicească.  Căci  „Cerul"  îl  are 
întru  sine  cel  care  se  face  asemenea  Celui  Ceresc  (Matei  19, 21). 

19,  30:  Şi  mulţi  dintâi  vor  fi  pe  urmă,  şi  cei  de  pe  urmă  vor  fi  întâi. 

(19,  30)  Matei  20, 16 )  Marcu  10, 31  /  Luca  13, 30 

Aici  îi  arată  pe  iudei  şi  neamurile.  Căci  iudeii,  „întâi"  fiind,  au  ajuns 
„cei  de  pe  urmă";  iar  noi,  neamurile,  „cei  de  pe  urmă"  fiind  ne-am  făcut 
„cei  dintâi".  Şi,  pentru  ca  să  înţelegi  limpede  cele  ce  a  zis,  împreunează 
[adaugă]  şi  pilda  cea  care  urmează: 


26  In  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „sau  copii,  sau  ţarine",  se  găseşte  „sau  feciori,  sau  holde". 

27  Vezi  şi  tâlcuirea  de  la  Matei  4,  21-22. 


321 


Capitolul  20 

Pilda  despre  lucrătorii  tocmiţi  la  vie.  A  treia  vestire  a  Patimilor. 
Cererea  fiilor  lui  Zevedeu.  Cearta  pentru  întâietate. 
Vindecarea  celor  doi  orbi' 


20, 1-7:  Căci  împărăţia  Cerurilor  este  asemenea  unui  om  stăpân  de 
casă,  care  a  ieşit  dis-de-dimineaţă  să  tocmească  lucrători  pentru  via  sa. 
(2)  Şi  învoindu-se1 2  cu  lucrătorii  cu  un  dinar  pe  zi,  i-a  trimis  în  via  sa.  (3) 
Şi  ieşind  pe  la  ceasul  al  treilea,  a  văzut  pe  alţii  stând  în  piaţă  fără  lucru. 
(4)  Şi  le-a  zis  acelora:  Mergeţi  şi  voi  în  vie  şi,  ce  va  fi  cu  dreptul,  vă  voi 
da.  (5)  Iar  ei  s-au  dus.  Ieşind  iarăşi  pe  la  ceasul  al  şaselea  şi  al  nouălea,  a 
făcut  tot  aşa.  (6)  Ieşind  pe  la  ceasul  al  unsprezecelea,  a  găsit  pe  alţii, 
stând  fără  lucru,  şi  le-a  zis:  De  ce  aţi  stat  aici  toată  ziua  fără  lucru?3  (7) 
Zis-au  lui:  Fiindcă  nimeni  nu  ne-a  tocmit.  Zis-a  lor:  Duceţi-vă  şi  voi  în 
vie  şi,  ce  va  fi  cu  dreptul,  veţi  lua.  (2ci,  i)  Neemia  9, 3  /  Matei  21, 33 

Hristos  este  „împărăţia  Cerurilor"  şi  Se  aseamănă  cu  „un  om",  fiindcă 
a  luat  chipul  nostru.  Iar  „Stăpân  al  casei"  Se  numeşte,  ca  Unul  Care  stăp⬠
neşte  „casa",  adică  Biserica.  Deci,  Acesta  -  adică  Hristos  -  „a  ieşit"  din 
şanurile  Tatălui  şi  „tocmeşte  lucrători  la  vie"  -  adică  la  Scripturi  sau  la 
porunci  sau  tocmeşte  pe  fiecare  la  a  lucra  „via",  adică  pe  al  său  suflet. 

Şi  tocmeşte  pe  unul  „dis-de-dimineaţă",  adică  în  vârsta  cea  copi¬ 
lărească.  Iar  pe  altul  întru  „al  treilea  ceas",  adică  în  pragul  tinereţii.  Iar  pe 
alţii  întru  „al  şaselea"  şi  întru  „al  nouălea  ceas",  adică  atunci  când  este 
omul  de  25  sau  30  de  ani  sau,  scurt  zicând,  la  vârsta  bărbătească.  Iar  în  „al 
unsprezecelea  ceas",  pe  cei  bătrâni  -  că  mulţi,  chiar  bătrâni  fiind,  au  ajuns 
la  credinţă. 

Sau  şi  întru  alt  chip:  „zi"  este  numit  veacul  de  acum,  căciîn  el  „lucrăm", 
ca  ziua  Deci,  a  chemat  Domnul  în  „ceasul  dintâi"  pe  Enoh  şi  pe  Noe,  întru 
„al  treilea",  pe  Avraam,  întru  „al  şaselea"  pe  Moise,  întru  „al  nouălea"  pe 
Prooroci,  iar  întru  „al  unsprezecelea",  adică  la  sfârşitul  veacurilor,  pe 
neamuri,  care  erau  „fără  de  lucru",  adică  fără  de  toată  buna  lucrare.  Căci 
nu-i  tocmise  nimeni  pe  ei,  fiindcă  nid  nu  s-a  trimis  vreun  Prooroc  la  neamuri. 


1  In  ediţia  de  la  1805,  titlul  capitolului  este:  „ Pentru  lucrătorii  cei  tocmiţi  la  vie.  Pentru 
suirea  lui  lisus  în  Ierusalim  spre  Patimă.  Pentru  feciorii  lui  Zevedeu.  Pentru  doi  orbi”. 

2  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „învoindu-se",  se  găseşte  „tocmindu-se". 

3  în  ediţia  de  la  1805,  în  versetele  1  -7,  în  loc  de  „fără  lucru",  se  găseşte  „fără  de  lucru". 


322 


Capitolul  20 


SFÂNTUL  TEOFILACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIEI 


20,  8-16:  Făcându-se  seară,  stăpânul  viei  a  zis  către  îngrijitorul4  său: 
Cheamă  pe  lucrători  şi  dă-le  plata,  începând  de  Ia  cei  din  urmă,  până  la 
cei  dintâi.  (9)  Venind  cei  din  ceasul  al  unsprezecelea,  au  luat  câte  un 
dinar.  (10)  Şi  venind  cei  dintâi,  au  socotit  că  vor  lua  mai  mult,  dar  au 
luat  şi  ei  tot  câte  un  dinar.  (11)  Şi  după  ce  au  luat,  cârteau  împotriva 
stăpânului  casei,  (12)  zicând:  Aceştia  de  pe  urmă  au  făcut5  un  ceas  şi  i-ai 
pus  deopotrivă  cu  noi,  care  am  dus  greutatea  zilei  şi  arşiţa6.  (13)  Iar  el 
răspunzând,  a  zis  unuia  dintre  ei:  Prietene,  nu-ţi  fac  nedreptate.  Oare, 
nu  te-ai  învoit  cu  mine  un  dinar?  (14)  Ia  ce  este  al  tău  şi  pleacă.  Voiesc  să 
dau  acestuia  de  pe  urmă  ca  şi  ţie.  (15)  Au,  nu  mi  se  cuvine  mie  să  fac  ce 
voiesc  cu  ale  mele?  Sau  ochiul  tău  este  rău7,  pentru  că  eu  sunt  bun?  (16) 
Astfel  vor  fi  cei  de  pe  urmă  întâi  şi  cei  dintâi  pe  urmă,  că  mulţi  sunt 
chemaţi,  dar  puţini  aleşi.  ...  .  (20,  8)  Apocalipsa  22, 12  (20, 15)  Facere  4,  6 

ho,  16)  Matei  19,  30;  22, 14  /  Marcu  10,  31  /  Luca  13,  30 

„Seară"  este  sfârşitul;  deci,  la  sfârşit  iau  toţi  câte  un  „dinar",  care  este 
darul  Sfântului  Duh,  Cel  Care-1  preface  [preschimbă]  pe  om  la  cea  după 
chip  şi-l  face  părtaş  dumnezeieştii  firi8. 

Cu  adevărat  mai  mult  s-au  ostenit  cei  dinainte  de  Venirea  lui  Hristos, 
căci  atunci  moartea  nu  era  stricată  [nu  fusese  biruită],  nici  diavolul  zdrobit, 

4  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „îngrijitorul",  se  găseşte  „ispravnicul". 

5  în  ediţia  de  Ia  1805,  în  loc  de  „au  făcut",  se  găseşte  „au  lucrat". 

6  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „am  dus  greutatea  zilei  şi  arşiţa",  se  găseşte  „am 
purtat  greutatea  zilei  şi  zăduful". 

7  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „rău",  se  găseşte  „viclean". 

8  [1805]  Acest  cuvânt,  adică  „părtaş  dumnezeieştii  firi"  mai  întâi  l-a  spus  Sfântul 
Apostol  Petru  (2  Petru  1, 4).  Iar  de  la  Apostol  luându-1  şi  alţi  mulţi  Sfinţi  îl  folosesc  în  multe 
locuri  în  scrierile  lor,  aşa  cum  face  şi  Sfântul  Teofiiact  în  această  tâlcuire.  Dar  a  tuturor 
socoteală  este  cum  că  firea  cea  dumnezeiască  nu  este  împărtăşită  nici  de  o  fire  zidită,  fie 
nematerialnică,  fie  materialnică,  ci  numai  darurile  şi  lucrările  cele  dumnezeieşti  sunt 
împărtăşite  celor  vrednici.  Precum  pentru  această  pricină,  pe  larg  arată  şi  Sfântul  Sobor 
[prin  învăţătura  Sfântului  Grigorie  Palama]  cel  care  s-a  făcut  împotriva  [învăţăturii]  lui 
Varlaam  de  Calabria  şi  Grigorie  Achindin.  Iar  mai  înainte  de  acesta,  Sfântul  Dionisie 
Areopagitul  zice  că  firea  cea  dumnezeiască,  după  fiinţă,  nici  de  una  din  zidiri  nu  este 
împărtăşită,  iar  după  daruri  de  toate  [dar  de  darurile  Ei  toate  se  împărtăşesc].  De  aceea  şi 
noi,  oriunde  vom  întâlni  acest  cuvânt  -  „părtaş  dumnezeieştii  firi"  -se  cuvine  să-l  înţelegem 
drept  şi  după  cugetarea  Sfinţilor,  adică:  împărtăşirea  firii  celei  dumnezeieşti,  este  împăr¬ 
tăşirea  darurilor  şi  lucrărilor  celor  dumnezeieşti,  care  sunt:  ne-murirea,  pururea-vieţuirea, 
nestricăciunea,  neschimbarea  de  Ia  bunătate  la  răutate  şi  altele  câte  le-am  luat  din  plinătatea 
lui  Hristos,  după  cum  spune  Sfântul  Evanghelist  loan  (îoan  1, 12).  Că  în  alt  chip  firea  cea 
dumnezeiască  precum  este  necunoscută,  [tot]  aşa  şi  neîmpărtăşită.  Căci  zice  şi  Sfântul 


rÂLCUIREA  SFINTEI  EVANGHELII  DE  LA  MATEI 


Capitolul  20 


323 


ci  încă  trăia  [stăpânea]  păcatul.  Iar  noi,  fiindcă  ne-am  îndreptat  cu  darul  lui 
Hristos  prin  Botez,  luăm  putere  spre  a  birui  pe  împotrivă-luptătorul  [potriv¬ 
nicul]  nostru,  care  mai  înainte  [de  a  fi  noi]  a  fost  surpat  şi  omorât  de  Hristos. 

Dar  şi  după  cel  dintâi  înţeles  care  tâlcuieşte  despre  vârstele  omului, 
tot  aşa  este.  Căci,  cei  care  mai  de  tineri  au  crezut,  mai  multă  osteneală  au 
avut  decât  cei  care  au  venit  la  credinţă  la  bătrâneţe,  pentru  că  tânărul 
poartă  „greutatea"  mâniei  şi  „zăduful"  poftei,  luptându-se  cu  patimile, 
iar  cel  bătrân  este  în  linişte.  Dar  toţi,  de  unul  şi  acelaşi  dar  al  Sfântului 
Duh  se  învrednicesc. 

Deci,  ne  învaţă  pe  noi  pilda  că  şi  la  bătrâneţe  este  cu  putinţă  a  ne 
pocăi  şi  a  dobândi  împărăţia,  că  acesta  este  „ceasul  al  unsprezecelea". 

Dar  să  nu  înţelegi  că  Sfinţii  pizmuiesc  pe  cei  care  iau  plată  întocmai  cu 
ei  -  să  nu  fie  aceasta!  -,  ci  se  arată  aici  că  atâtea  şi  întru  acest  fel  sunt  bunătăţile 
care  se  dau  Sfinţilor,  încât  şi  pizmuire  pot  să  pornească  [stârnească]9. 

20,  17-21:  Şi  suindu-Se  la  Ierusalim,  Iisus  a  luat  deoparte'0  pe  cei 
doisprezece  ucenici  şi  le-a  spus  lor,  pe  cale:  (18)  Iată  ne  suim  la  Ierusalim 
şi  Fiul  Omului  va  fi  dat  pe  mâna  arhiereilor  şi  a  cărturarilor,  şi-L  vor 
osândi  la  moarte11;  (19)  şi  îl  vor  da  pe  mâna  păgânilor,  ca  să-L 

Ioan  Damaschin  în  Bogoslovia  [Teologia]  sa  „că  Dumnezeu  precum  nu  ne-a  împărtăşit  pe 
noi  de  Fiinţa  Lui,  [tot]  aşa  nici  de  cunoştinţa  Fiinţei  Lui". 

5  Pentru  pilda  lucrătorilor  tocmiţi  la  vie,  Dionisie  din  Furna  ne  dă  următoarea 
îndrumare  de  zugrăvire:  „Hristos  stând  şi  dinapoia  Lui  cuvioşii  strămoşi  despărţiţi  în 
patru  cete  sau  orânduieli:  în  ceata  întâi  Enoh,  jertfind,  Noe,  ţinând  corabia  în  mâini  şi  alţi 
bătrâni  rugându-se  împreună  cu  ei,  şi  deasupra  lor  această  scriere:  «Cei  din  ceasul  întâi».  în 
a  doua  ceată  este  Avraam,  jertfindu-1  pe  Isaac  şi  Isaac,  bineeuvântându-1  pe  Iacov  şi  Iacov, 
binecuvântând  pe  cei  12  fii  ai  săi  şi  deasupra  lor  această  scriere:  «Cei  din  ceasul  al  treilea ».  în 
a  treia  ceată,  Moise,  ţinând  tablele  Legii  în  mâinile  sale  şi  învăţându-i  pe  evrei  şi  Aaron,  cu 
alţi  drepţi  lângă  el  şi  deasupra  lor  această  scriere:  «Cei  din  ceasul  al  şaselea».  în  ceata  a  patra 
sunt  Proorocii:  unii  fiind  omorâţi  cu  pietre,  alţii  fierăstruindu-se  şi  alţii  bătuţi  şi  deasupra 
lor  această  scriere:  «Cei  din  ceasul  al  nouălea».  Şi  înaintea  Iui  Hristos  Apostoli  şi  cei  de  alt 
neam  căzând  către  Dânsul  şi  deasupra  lor  scrierea:  « Cei  din  ceasul  al  unsprezecelea».  Şi  în 
altă  parte,  iarăşi  Hristos  la  Rai,  cu  mulţime  de  îngeri  şi  toate  cetele  Sfinţilor  şi  Apostolilor 
şezând  aproape  de  El.  Iar  dreptul  Enoh,  cu  ceata  sa,  ţinându-şi  cununile  în  mâinile  lor  şi 
arătându-i  pe  Apostoli,  grăiesc  către  Hristos:  «Aceştia  de  pe  urmă  au  făcut  un  ceas  şi  i-ai 
pus  deopotrivă  cu  noi».  Iar  Hristos  îi  zice:  «Prietene,  nu-ţi  fac  nedreptate...  Ia  ce  este  al 
tău  şi  pleacă»"  ( Erminia  picturii  bizantine ,  ed.  cit.,  p.  123). 

10  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „deoparte",  se  găseşte  „deosebi". 

11  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „va  fi  dat  pe  mâna  arhiereilor  şi  a  cărturarilor,  şi-L 
vor  osândi  la  moarte",  se  găseşte  „se  va  da  arhiereilor  şi  cărturarilor,  şi-L  vor  judeca 
spre  moarte". 


324 


Capitolul  20 


SFÂNTUL  TEOFILACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIEI 


batjocorească  şi  să-L  biciuiască  şi  să-L  răstignească,  dar  a  treia  zi  va  învia. 
(20)  Atunci  a  venit  la  El  mama  fiilor  lui  Zevedeu,  împreună  cu  fiii  ei, 
închinându-se  şi  cerând  ceva  de  la  El.  (21)  Iar  El  a  zis  ei:  Ce  voieşti?  Ea  a  zis 
Lui:  Zi  ca  să  şadă  aceşti  doi  fii  ai  mei  unul  de-a  dreapta  şi  altul  de-a  stânga 
Ta,  întru  împărăţia  Ta.  (20, 17)  Marcu  IO,  32  /  Luca  18, 31  (20,  18)  Matei  16, 21  / 

Marcu  10,  33  /  Luca  18,  31-32(20, 19)  Isaia  53,  4  /  Matei  17,  23  /  Marcu  10,  33-34 1 
Luca  9,  22 /  Ioan  18,  28,  32;  19, 1  (20,  20)  Marcu  10,  35  (20,  21)  Sirah  7,  4  /  Marcu  36-37 

Fiii  lui  Zevedeu  au  socotit  că  dacă  Domnul  va  merge  la  Ierusalim,  va 
să  împărăţească  împărăţie  vremelnică,  pentru  că  îi  auzeau  adeseori  zicând: 
„ne  suim  la  Ierusalim".  Deci  au  pătimit  oareşce  omenesc12.  Şi  pleacă  pe 
maica  lor  să  vie  la  Domnul,  ei  sfiindu-se  să  vină  în  chip  arătat,  căci  în 
taină  au  venit  şi  ei,  precum  spune  Marcu.  Căci  zice:  „au  venit  la  Dânsul, 
deosebi,  Iacov  şi  Ioan"  (Marcu  10, 35),  adică  în  taină  şi  pe  ascuns  merg  la 
Dânsul. 

20,  22:  Dar  Iisus,  răspunzând,  a  zis:  Nu  ştiţi  ce  cereţi.  Puteţi,  oare,  să 
beţi  paharul  pe  care-1  voi  bea  Eu  şi  cu  botezul  cu  care  Eu  Mă  botez  să  vă 
botezaţi?  Ei  i-au  zis:  Putem13.  (20,  22)  Matei  26, 39,  42 /Marcu  10, 38-40;  14, 35 

Lăsând-o  pe  mamă,  cu  fiii  vorbeşte,  ca  să  arate  că  ştie  că  ei  au  pus-o 
pe  ea  [să-I  ceară  acestea].  Şi  zice  către  dânşii:  „«Nu  ştiţi  ce  cereţi»,  că  mare 
lucru  este  acesta,  de  care  se  înspăimântă  şi  Puterile  îngereşti". 

Apoi  depărtându-i  pe  ei  de  la  unele  ca  acestea  gânduri,  la  primejdii 
mai  vârtos  îi  îndeamnă  [să  ia  aminte].  Şi  îi  întreabă  nu  că  n-ar  fi  ştiut,  ci  ca 
să-i  silească  pe  aceşti  ucenici,  ca  prin  al  lor  cuvânt  să-şi  vădească  rănile 
sufletului  şi  să-i  facă  să  se  sârguiască  a  împlini  făgăduinţa  Căci  aceasta 
însemnează:  „Puteţi,  oare,  să  beţi  paharul...",  anume  că  „nu  poate  cineva 
să  se  facă  părtaş  împărăţiei  Mele  dacă  nu  se  va  face  părtaş  şi  Patimilor 
Mele.  Deci,  spuneţi-Mi  Mie,  puteţi  voi  pătimi  unele  ca  acestea?" 

Iar  „pahar"  numeşte  mucenicia  şi  moartea  Sa,  arătând  că  este  un  lucru 
la  fel  de  lesnicios  ca  şi  a  bea  un  pahar;  deci,  ni  se  cuvine  şi  nouă  să  alergăm 
la  aceasta  ca  la  un  lucru  lesnicios.  încă  mai  arată  că  El  însuşi  cu  dulceaţă 
[bucurie]  primeşte  moartea.  Şi  precum  cel  care  bea  un  pahar,  îndată 
adoarme,  mgreuindu-se  [de  somn],  aşa  şi  cel  care  bea  paharul  muceniciei, 
spre  somnul  morţii  se  duce. 

încă  şi  „botez"  numeşte  moartea  Lui,  ca  pe  aceea  care  ne  este  cură- 
ţitoarea  nouă  tuturor  [oamenilor]. 


12  Adică,  ucenicii  s-au  biruit  de  gândurile  slavei  deşarte  omeneşti. 

13  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „Ei  i-au  zis:  Putem",  se  găseşte  „Zis-au  Lui:  Vom 
putea". 


tâlcuirea  sfintei  evanghelii  de  la  matei 


Capitolul  20 


325 


Iar  ucenicii  au  făgăduit,  neştiind  ce  grăiesc  -  ci  numai  pentru  ca  să 
dobândească  cele  pe  care  le  voiau,  cu  lesnire  se  făgăduiesc  toate. 

20, 23:  Şi  le-a  zis  lor  Paharul  Meu  veţi  bea14  şi  cu  botezul  cu  care  Eu  Mă 
botez  vă  veţi  boteza,  dar  a  şedea  de-a  dreapta  şi  de-a  stânga  Mea  nu  este  al 
Meu  a  da,  ci  se  va  da  celor  pentru  care  s-au  pregătit  de  către  Tatăl  Meu15. 

(20, 23;  Luca  12,  50 

„Ştiu  că  veţi  lua  mucenicie".  Şi  s-a  făcut  aceasta  cu  adevărat,  căci  pe 
Iacov  l-a  omorât  Irod,  iar  pe  loan,  care  mărturisea  cuvântul  adevărului,  l-a 
osândit  Traian. 

Iar  „a  şedea  [de-a  dreapta  şi  de-a  stânga  Mea]  nu  este  al  Meu  a  da,  ci 
celora  ce  s-au  gătit  de  la  Tatăl  Meu"  -  se  tâlcuieşte  aşa:  dacă  va  avea  cineva 
împreună  cu  mucenicia  şi  toată  fapta  cea  bună,  acela  va  lua  darul.  Căci 
aceluia  care  s-a  ostenit,  i  s-a  gătit  darul,  precum  şi  celor  care  se  luptă  li  se 
gătesc  cununi.  După  cum  la  alergarea  în  arenă,  stând  împăratul  şi  privind, 
dacă  ar  veni  cineva  care  nicidecum  nu  a  luat  parte  la  alergare  şi  i-ar  cere 
„dă-mi  mie  cununa,  celui  care  nu  am  alergat",  împăratul  îi  va  răspimde: 
„Nu  este  al  meu  a  da  cununa,  ci  ea  se  dă  celui  care  a  alergat  şi  s-a  luptat  şi  a 
biruit".  Tot  asemenea  şi  Hristos  zice  aici:  „nu  pot  Eu  să  vă  dau  vouă  în  dar 
şederea  «de-a  dreapta  şi  de-a  stânga  Mea»,  căci  aceasta  este  a  celor  care  s-au 
ostenit  şi  pentru  care  s-a  gătit". 

Poate  vei  întreba  însă:  „Cine  va  şedea?"  Să  ştii  că  nimeni  nu  va  şedea 
acolo,  că  aceasta  este  numai  a  dumnezeieştii  Fiinţe.  Căci  către  care  din 
îngeri  a  zis  Domnul:  „Şezi  de-a  dreapta  Mea"?  (Psalm  109, 1;  Evrei  1, 13) 

Iar  aceste  cuvinte  le-a  grăit  Domnul  după  a  lor  părere  [socotinţe], 
pentru  că  ei  n-au  înţeles  că  a  şedea  pe  cele  „douăsprezece  tronuri"  (Matei 
19, 28)  înseamnă  a  fi  proslăviţi  pentru  fapta  cea  bună,  şi  [din  această  pricină] 
cereau  şedere  „de-a  dreapta"  şi  „de-a  stânga". 

20,  24-28:  Şi  auzind  cei  zece  s-au  mâniat  pe  cei  doi  fraţi16.  (25)  Dar 
Iisus,  chemându-i  la  Sine,  a  zis:  Ştiţi  că  ocârmuitorii  neamurilor  domnesc 
peste  ele  şi  cei  mari  le  stăpânesc.  (26)  Nu  tot  aşa  va  fi  între  voi,  ci  care 
între  voi17  va  vrea  să  fie  mare,  să  fie  slujitorul  vostru.  (27)  Şi  care  între  voi 


14  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „paharul  Meu  veţi  bea",  se  găseşte  „paharul  Meu, 
cu  adevărat  veţi  bea". 

15  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „ci  se  va  da  celor  pentru  care  s-au  pregătit  de  către 
Tatăl  Meu",  se  găseşte  „ci  celora  ce  s-au  gătit  de  la  Tatăl  Meu". 

16  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „pe  cei  doi  fraţi",  se  găseşte  „pentru  cei  doi  fraţi". 

17  La  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „între  voi",  se  găseşte  „întru  voi". 


326 


Capitolul  20 


SFÂNTUL  TEOFILACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIEI 


va  vrea  să  fie  întâiul  să  vă  fie  vouă  slugă,  (28)  după  cum  şi  Fiul  Omului 
n-a  venit  să  I  se  slujească,  ci  ca  să  slujească  El  şi  să-Şi  dea  sufletul  răscum¬ 
părare  pentru  mulţi.  <20, 25)  Marcu  10, 41-42  /  Luca  22,  24-25  <20, 26)  Matei  23, 11  / 

Marcu  9, 35;  10, 43  / 1  Petru  5, 3  f20, 27)  Marcu  10, 44 120, 28)  Isaia  53, 11  /  Daniil  9, 24  i 
Matei  26,  28  /  Marcu  10, 45 / Ioan  11, 51  / Galateni  1, 4  / Filipeni  2, 7/ 1  Umotei  2, 6  / Tit  2, 14 

Când  au  văzut  „cei  zece"  că  Hristos  i-a  certat  pe  „cei  doi",  atunci  şi  ei 
se  mânie,  arătând  că  şi  mai  înainte  erau  îngreuiaţi  [în  adâncul  sufletului] 
pentru  cinstea  acestora.  Şi  pentru  că  nu  erau  încă  de  săvârşit  [desăvârşiţi], 
cei  doi  se  sculau  împotriva  celor  zece,  iar  cei  zece  îi  pizmuiau  pe  cei  doi. 

După  ce  au  auzit  cei  zece  şi  s-au  turburat,  îi  cheamă  pe  ei  Domnul, 
prin  chemare,  mai  înainte  de  cuvinte,  îmblânzindu-i  pe  ei.  Dar  pentru  că 
fiii  lui  Zevedeu  ferindu-se  de  ceilalţi  vorbiseră  cu  El,  acum  tuturor  le 
vorbeşte  de  obşte. 

Şi  ştiind  că  iubirea  de  întâietate  este  tiranicesc  lucru18  şi  că  are  trebuinţă 
de  mai  tare  îmboldire  [mai  multă  mustrare],  mai  adânc  se  atinge  de  dânşii 
şi  îi  arată  ca  păgâni  şi  necredincioşi,  de  vor  voi  a  iubi  slava,  căci  le  spune: 
„Ştiţi  că  ocârmuitorii  neamurilor  domnesc  peste  ele  şi  cei  mari  le  st㬠
pânesc".  Şi  aşa  îi  ruşinează  pe  ei,  zicând  „ceilalţi  oameni,  pentru  că 
stăpânesc,  sunt  străluciţi,  iar  a  iubi  întâietăţile  [stăpânirea]  este  patimă 
păgânească.  Aşadar,  ucenicii  Mei,  dintru  smerenie  vor  fi  cinstiţi,  întrucât 
cel  ce  voieşte  a  fi  mai  mare  este  dator  să  slujească  celor  mai  de  jos,  aceasta 
fiind  lucrare  a  smereniei  celei  de  săvârşit  [desăvârşite]". 

Şi  aceasta  a  adeverit-o  El  însuşi,  căci  Stăpân  fiind  şi  împărat  al  celor  din 
Ceruri,  S-a  smerit  pe  Sine,  slujind  oamenilor  spre  mântuire  (Filipeni  2, 18). 
Şi  încă  sufletul  Său  Şi  l-a  dat  „răscumpărare  pentru  mulţi",  adică  pentru 
toţi,  căci  „mulţi"  înseamnă  „toţi". 

20,  29-34:  Şi  plecând19  ei  din  Ierihon,  mulţime  mare  venea  în  urma 
Lui.  (30)  Şi  iată  doi  orbi  care  şedeau  lângă  drum20,  auzind  că  trece  Iisus, 
au  strigat,  zicând:  Miluieşte-ne  pe  noi.  Doamne,  Fiul  lui  David!  (31)  Dar 
mulţimea  îi  certa  ca  să  tacă;  ei  însă  şi  mai  tare  strigau,  zicând:  Miluieş¬ 
te-ne  pe  noi.  Doamne,  Fiul  lui  David.  (32)  Şi  Iisus,  stând,  i-a  chemat21  şi  le-a 
zis:  Ce  voiţi  să  vă  fac?  (33)  Zis-au  Lui:  Doamne,  să  se  deschidă  ochii  noştri. 


18  Adică,  patimă  cumplită  şi  tiranică. 

19  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „plecând",  se  găseşte  „ieşind". 

20  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „lângă  drum",  se  găseşte  „lângă  cale". 

21  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „i-a  chemat",  se  găseşte  „i-a  strigat". 


TÂLCU1REA  SFINTEI  EVANGHELII  DE  LA  MATEI 


Capitolul  20 


327 


(34)  Şi  făcându-I-se  milă,  Iisus  S-a  atins  de  ochii  lor  şi  îndată  au  văzut  şi 
l-au  urmat  Lui.  (20, 29J  Marcu  IO,  46  /  Luca  18,  35  (20, 30)  Matei  9, 27  / 

Luca  18, 35  120, 31)  Marcu  10, 48  /  Luca  18, 35  (20, 32)  Luca  18,  40-41 
(20, 33)  Ecclesiastul  11, 7 1  Marcu  10, 50-51 1  Luca  18, 41  (20, 34,1  Marcu  10, 52  /  Luca  18, 43 

Din  veste  [auzire]  cunoscând  orbii  pe  Domnul,  au  aflat  vreme  când 
trecea  Dumnezeu  pe  „cale"  şi  au  crezut  că  Iisus,  Cel  din  seminţia  lui  David 
după  trup,  era  puternic  să-i  vindece  pe  dânşii. 

Iar  ca  unii  care  erau  foarte  fierbinţi  în  credinţă  -  măcar  că  erau  opriţi 
să  grăiască  -,  nu  tăceau,  ci  şi  mai  mult  „strigau".  De  aceea,  nici  nu-i  întreabă 
pe  ei  dacă  au  credinţă,  ci  numai  ce  voiesc,  ca  să  nu  creadă  cineva  că  vrând 
ei  una,  alta  le  dă  lor.  Arată,  aşadar,  că  nu  pentru  pomană  strigau,  ca  să 
capete  argint  [bani],  ci  ca  să  se  vindece.  Şi  atingându-Se,  îi  vindecă,  pentru 
ca  să  cunoaştem  că  oricare  parte  din  sfântul  Său  trup  este  făcătoare  de 
viaţă  şi  mădular  al  lui  Dumnezeu  este. 

Iar  dacă  Luca  şi  Marcu  vorbesc  numai  despre  un  singur  orb  (Luca  18, 
35;  Marcu  10,  46),  aceasta  nu  arată  neunire  [nepotrivire],  căci  aceia  au 
pomenit  de  cel  mai  însemnat  [dintre  cei  doi  orbi].  Şi  întru  alt  chip:  Luca 
spune  că  mai  înainte  de  a  se  duce  în  Ierihon  a  vindecat  un  orb.  Iar  Marcu, 
după  ce  a  ieşit  Domnul  din  Ierihon.  Deci,  Matei,  iubitor  de  scurtare  fiind22, 
i-a  pus  pe  amândoi  împreună. 

Şi  prin  „orbi"  să  înţelegi  încă  şi  pe  cei  dintre  păgâni  care  s-au  vindecat 
trecând  Dumnezeu  pe  „cale".  Căci  nu  într-adins  venise  Hristos  pentru 
păgâni,  ci  pentru  cei  din  Israil.  Şi  după  cum  „orbii",  din  „auzire"  s-au 
înştiinţat  [au  aflat]  despre  Hristos,  aşa  şi  cei  din  păgâni,  din  „auzire"  au 
crezut.  Iar  cei  care  îi  opreau  pe  „orbi"  să  strige  numele  lui  Iisus  sunt 
prigonitorii  tirani,  care  se  ispiteau  [au  voit]  să  astupe  gura  Bisericii,  dar 
Ea  încă  mai  tare  mărturiseşte  numele  lui  Hristos.  De  aceea  s-au  şi  vindecat 
[„orbii"  păgâni]  şi  „văzând"  limpede  lumina  adevărului,  au  mers  după 
Hristos,  „urmându-I  Lui"  cu  viaţa 


22  Adică,  plăcându-i  să  scrie  pe  scurt. 


328 


Capitolul  21 

Intrarea  în  Ierusalim.  Alungarea  vânzătorilor  din  templu. 
Smochinul  neroditor.  Pilda  lucrătorilor  celor  răi 1 


21, 1-5:  Iar  când  s-au  apropiat  de  Ierusalim  şi  au  venit  la  Betfaghe  la 
Muntele  Măslinilor2,  atunci  Iisus  a  trimis  pe  doi  ucenici,  (2)  zicându-le: 
Mergeţi  în  satul  care  este  înaintea  voastră  şi  îndată  veţi  găsi  o  asină 
legată  şi  un  mânz  cu  ea;  dezlegaţi-o  şi  aduceţi-o  la  Mine.  (3)  Şi  dacă  vă 
va  zice  cineva  ceva,  veţi  spune  că-I  trebuie  Domnului;  şi  le  va  trimite 
îndată.  (4)  Iar  acestea  toate  s-au  făcut,  ca  să  se  plinească  ceea  ce  s-a  spus 
prin  Proorocul,  care  zice:  (5)  Spuneţi  fiicei  Sionului:  Iată  împăratul  tău 
vine  la  tine  blând  şi  şezând  pe  asină,  pe  mânz,  fiul  celei  de  sub  jug. 

(21,1)  Zaharia  14, 4-5  /  Marcu  11, 1  /  Luca  19, 29 1  Ioan  12, 12  (21, 2)  Marcu  11, 2  / 
Luca  19, 30  (21, 3)  Marcu  11, 3  /  Luca  19, 31  (21, 5)  Isaia  62, 11  /  Zaharia  9,  9  /  Ioan  12, 15 

A  şezut  pe  asină,  nici  o  altă  trebuinţă  fiind  decât  numai  ca  să  împli¬ 
nească  proorocia  şi  tot  astfel  să  ,ne  arate  cum  că  se  cuvine  să  călătorim 
întru  simplitate,  căci  nu  a  încălecat  pe  cal,  ci  pe  asină  de  rând. 

Deci,  împlineşte  proorocia  şi  după  chipul  cel  istoric,  şi  după  înalta 
înţelegere  (Zaharia  9,  9).  După  istorie,  fiindcă  a  şezut  în  chip  văzut  [cu 
adevărat]  pe  „asină";  iar  după  înalta  înţelegere  că  şi  pe  „mânz"  a  şezut, 
adică  peste  norodul  cel  nou  şi  neîmblânzit,  adică  nesupus  (Facere  49,  11). 
Şi  erau  „asina  şi  mânzul  ei"  legaţi  cu  lanţurile  păcatelor  lor.  Şi  „doi"  au 
fost  trimişi  să-i  dezlege:  Pavel,  la  neamuri,  iar  Petru  la  cei  din  tăierea 
împrejur,  adică  la  iudei  ( Galateni  2,  7). 


1  în  ediţia  de  la  1805,  titlul  capitolului  este:  „Pentru  asină  şi  pentru  mânzul  ei.  Pentru 
zarafi  şi  pentru  alţi  târgoveţi  ce  i-a  scos  Dontnul  din  Biserică  [templu].  Pentru  cei  orbi  şi  şchiopi. 
Pentru  smochinul  cel  uscat.  Pentru  nădejdea  întru  Dumnezeu.  Pentru  arhiereii  şi  bătrânii  ce  L-au 
întrebat  pe  Domnul  de  puterea  Lui.  Pentru  pilda  celor  doi  fii  ce  i-a  trimis  să  lucreze  la  vie.  Pentru 
via  ce  o  a  dat  lucrătorilor". 

2  Muntele  Măslinilor  sau  Eleonul  este  un  munte  cultivat  cu  măslini,  Ia  poalele  căruia, 
pe  coasta  de  est  se  afla  satul  Betania  (satul  lui  Lazăr  şi  al  surorilor  lui,  Marta  şi  Maria), 
cam  la  2-3  kilometri  de  Ierusalim.  Din  Betania  trimite  Domnul  Hristos  doi  ucenici  în 
sătucul  Betfaghe,  la  o  jumătate  de  kilometru  distanţă,  spre  a  I  se  aduce  mânzul  şi  asina. 
Tot  de  pe  Muntele  Măslinilor,  la  40  de  zile  după  înviere.  Domnul  Hristos  S-a  înălţat  la 
Cer,  binecuvântându-i  pe  ucenici  (Marcu  16,  19;  Luca  24,  50-51;  Ioan  20,  17;  Faptele 
Apostolilor  1, 9-11)  -  Dicf  imami  Noului  Testament,  ed.  cit.,  p.  452. 


TÂLCUIREA  SFINTEI  EVANGHELII  DE  LA  MATEI 


Capitolul  21 


329 


încă  şi  până  acum  „două"  sunt  cele  care  ne  dezleagă  pe  noi  de  păcate: 
Apostolul  şi  Evanghelia3. 

Şi  vine  Hristos  blând,  căci  la  Venirea  Lui  cea  dintâi  n-a  venit  să  judece 
lumea,  ci  s-o  mântuiască  (Ioan  3,  17).  însă  şi  ceilalţi  împăraţi  ai  evreilor 
erau  răpitori  şi  nedrepţi,  iar  Hristos  a  fost  „împărat  blând". 

21,  6-7:  Mergând,  deci,  ucenicii  şi  făcând  după  cum  le-a  poruncit 
Iisus,  (7)  au  adus  asina  şi  mânzul  şi  deasupra  lor  şi-au  pus  veşmintele, 
iar  El  a  şezut  peste  ele. 

(21, 6)  Marcu  11, 4-6  /  Luca  19, 32  (21, 7)  4  Regi  9, 13  /  Marcu  11, 7  /  Luca  19, 35  /  Ioan  12, 14 

Luca  şi  Marcu  vorbesc  numai  despre  „mânz"  (Luca  19, 35;  Marcu  11, 7), 
iar  Matei,  vorbind  despre  „mânz"  şi  „asina",  nu  le  este  potrivnic,  căci 
aducându-se  „mânzul",  a  venit  şi  mama  lui. 

Şi  a  şezut  [Domnul]  „peste  ele"  -  nu  pe  amândouă  dobitoacele,  ci  pe 
veşminte  sau,  poate,  mai  întâi  a  şezut  pe  „asina",  iar  după  aceea  şi  pe 
„mânz",  de  vreme  ce  şi  mai  întâi  s-a  odihnit  întru  adunarea  iudeilor,  iar 
după  aceea  întru  norodul  cel  din  păgâni. 

21, 8-9:  Şi  cei  mai  mulţi  din  mulţime  îşi  aştemeau  hainele  pe  cale,  iar 
alţii  tăiau  ramuri4  din  copaci  şi  le  aştemeau  în  cale.  (9)  Iar  mulţimile  care 
mergeau  înaintea  Lui  şi  care  veneau  după  El,  strigau,  zicând:  Osana,  Fiul 
lui  David;  binecuvântat  este  Cel  Ce  vine  întru  numele  Domnului!5  Osana 
întru  cei  de  Sus!  (21,  8)  Levitic  23, 40  /  Marcu  11, 8  /  Luca  19,  36  /  Ioan  12, 13 

(21,9)3  Regi  1, 39  /  Psalm  117, 26  /  Matei  23, 38  /  Marcu  11, 10  /  Luca  13, 35;  19, 38  /  Ioan  12, 13 

După  chipul  istoric,  aşternerea  veşmintelor  şi  tăierea  stâlpărilor  este 
arătare  de  prăznuire6. 

Iar  după  înalta  înţelegere,  cunoaşte,  tu  că  după  ce  Apostolii  „au  pus 
deasupra  veşmintele  lor"  -  adică  faptele  lor  cele  bune  -,  atunci  „şade" 
Domnul  deasupra.  Căci  de  nu  se  va  împodobi  sufletul  cu  faptele  bune 
cele  apostoleşti,  nu  „şade"  Dumnezeu  pe  dânsul  [întru  el].  Iar  cei  care 
„mergeau  înaintea  Lui",  sunt  Proorocii  cei  mai  înainte  de  întruparea  lui 
Hristos;  iar  cei  care  „veneau  după  El"  sunt  mucenicii  şi  dascălii  [învăţătorii] 


3  E  vorba  despre  cele  două  cărţi  de  cult  care  poartă  această  numire  şi  care  cuprind 
pericopele  -  din  Sfântele  Evanghelii  şi  Scrierile  Sfinţilor  Apostoli  -  ce  sunt  rânduite  să 
fie  citite  în  vremea  sfintelor  slujbe. 

*  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „ramuri",  se  găseşte  „stâlpări". 

5  [1805]  „Intru  numele  Domnului"  se  spune  în  loc  de  „de  la  Domnul,  binecuvântat 
este  Cel  Ce  vine  de  la  Dumnezeu,  binecuvântat  este  Cel  trimis  de  Dumnezeu".  încă  şi  în 
loc  de:  „întru  slava  Domnului,  în  rânduială  de  împărat"  (după  Zigaben). 

6  Adică,  arată  multa  cinstire  şi  sărbătorirea  ce-i  era  adusă  aici  Domnului  Hristos. 


330 


Capitolul  21 


SFÂNTUL  TEOPILACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIEI 


cei  de  după  întrupare,  care  „veşmintele"  lor  „le  aştern"  lui  Hristos,  adică 
trupul  îl  supun  Duhului  -  căci  veşmânt  şi  acoperământ  al  sufletului  este 
trupul.  Deci  „au  aşternut  în  cale",  adică  întru  Hristos,  căci  [Domnul]  spune: 
„Eu  sunt  Calea"  (loan  14, 6).  Căci  de  nu  va  aşterne  cineva  trupul  sau  -  adică 
de  nu-1  va  smeri  „în  cale"  în  Hristos  rămânând  şi  nefăcându-se  eretic,  nu 
„şade"  peste  acela  Domnul. 

Iar  unii  zic  că  „osana"  înseamnă  „laudă"  sau  „psalm".  Iar  alţii, 
„mântuieşte-ne  pe  noi",  ceea  ce  este  şi  mai  cu  adeverire.  Iar  „Cel  Ce  vine" 
este  numit  Domnul,  ca  Cel  Care  era  aşteptat  de  evrei  să  vină,  căci  şi  loan 
Botezătorul  întreabă:  „Tu  eşti  Cel  Ce  va  să  vină?"  (Luca  7, 19),  adică  Cel 
aşteptat  să  vină. 

încă  şi  întru  alt  chip  se  spune  „Cel  Ce  vine",  pentru  că  în  fiecare  zi 
aşteptăm  a  doua  Venire  a  Lui.  Deci,  se  cuvine  ca  fiecare  să  aşteptăm  pururea 
sfârşitul  şi  Venirea  Domnului  şi  [pentru  aceasta]  să  ne  gătim  sufletul. 

21, 10-11:  Şi  intrând  El  în  Ierusalim,  toată  cetatea  s-a  cutremurat,  zi¬ 
când:  Cine  este  Acesta?  (11)  Iar  mulţimile  răspundeau:  Acesta  este  Iisus, 
Proorocul  din  Nazaretul  Galileii.  123, 10)  loan  2, 13  (23, 11)  Luca  7, 16;  24, 19 

Mulţimile,  fiind  fără  de  vicleşug  şi  fără  de  răutate,  nici  nu-L  defăimau 
pe  Hristos,  dar  nici  cugetare  cuviincioasă  nu  aveau  despre  El  şi  pentru 
aceasta  acum  îl  numesc  pe  Dânsul  „Proorocul".  însă  nu  cumva,  numindu-L 
cu  articol,  „Proorocul",  putem  înţelege  că  Acesta  este  „Proorocul"  cel 
aşteptat,  despre  care  a  zis  Moise:  „Prooroc  [din  mijlocul  tău  şi  din  fraţii 
tăi,  ca  şi  mine,]  îţi  va  ridica  Domnul  [Dumnezeul  tău:  pe  Acela  să-L 
ascultaţi]"?  (Deuteronom  18,  15).  Căci  mulţimile  nu  zic  că  „Acesta  este 
Prooroc",  ci  „Acesta  este  Proorocul",  adică  Acela  Carele  este  aşteptat. 

21, 12-13:  Şi  a  intratlisus  în  templu7 şi  a  alungat  pe  toţi  cei  ce  vindeau 
şi  cumpărau  în  templu  şi  a  răsturnat  mesele  schimbătorilor  de  bani  şi 
scaunele  celor  care  vindeau  porumbei.  (13)  Şi  a  zis  lor:  Scris  este:  „Casa 
Mea,  casă  de  rugăciune  se  va  chema,  iar  voi  o  faceţi  peşteră  de  tâlhari!" 

(21, 321  Deuteronom  14, 23-25  /  Maieu  11, 15  /  Luca  19, 45 1  loan  2, 14 
(21, 13)  3  Regi  8, 43  /  Isaia  56, 7  /  Ieremia  7, 11  /  Marcu  11, 17  /  Luca  19,  46  /  loan  2, 16 

Ii  scoate  afară  pe  cei  care  vindeau,  ca  un  Stăpân  al  „casei"  -  adică  al 
templului  arătând  că  cele  care  sunt  ale  Tatălui,  şi  ale  Lui  sunt.  Iar  aceasta 
a  făcut-o  mai  întâi  având  grijă  de  buna  podoabă  a  templului,  iar  apoi  pentru 
a  însemna  [a  arăta]  schimbarea  jertfelor.  Căci,  scoţând  afară  boii  şi  po¬ 
rumbeii,  a  vestit  că  nu  mai  este  trebuinţă  de  jertfele  de  dobitoace  sau  de 
junghieri,  ci  de  rugăciune.  Căci  zice,  „casa  Mea,  casă  de  rugăciune  este. 


7  în  ediţia  de  la  1805,  în  ioc  de  „templu",  se  găseşte  „biserica  lui  Dumnezeu". 


TÂLCUIREA  SFINTEI  EVANGHELII  DE  LA  MATEI 


Capitolul  21 


331 


iar  voi  aţi  făcut-o  peşteră  de  tâlhari"  -  pentru  că  în  peşterile  tâlharilor  se 
fac  junghierile  şi  vărsările  de  sânge.  Dar  şi  pentru  cei  care  cumpărau  şi 
vindeau  şi  negustoreau  a  numit  templul  „peşteră  a  tâlharilor"  -  căci 
iubirea  de  câştig  este  patimă  tâlhărească. 

însă  „porumbei"  vând  şi  aceia  care  vând  treptele  preoţeşti  din  Biserică, 
fiindcă  aceştia  vând  darul  Duhului,  Care  este  închipuit  de  „porumbel" 
(Matei  3, 16).  Drept  aceea,  sunt  scoşi  din  Biserica  cea  de  Sus  şi  din  cea  de 
jos,  căci  sunt  nevrednici  de  a  preoţi8. 

Vezi  însă  ca  nu  cumva  şi  tu,  „biserica  lui  Dumnezeu"  -  adică  mintea 
ta  -  să  o  faci  „peşteră  a  tâlharilor",  adică  [locaş]  al  demonilor.  Şi  încă 
„peşteră"  se  face  mintea  noastră,  dacă  vom  avea  gânduri  iubitoare  de 
materie,  iubitoare  de  averi,  care  „vând  şi  cumpără"  şi  strâng  şi  cel  mai 
mic  bănuţ.  încă  şi  de  vom  „vinde"  sau  vom  „cumpăra  porumbei"  -  adică 
vreo  dogmă  duhovnicească  a  credinţei  cea  dintru  noi,  ori  vreun  cuget  de 
acest  fel  „peşteră  a  tâlharilor"  ne-am  făcut  pe  noi  înşine. 

21, 14:  Şi  au  venit  la  El,  în  templu,  orbi  şi  şchiopi  şi  i-a  făcut  sănătoşi9. 

(21, 14)  Isaia  35,  5-5 

Vindecându-i  pe  cei  neputincioşi,  Se  arată  că  este  Dumnezeu  şi  face 
bine  cu  stăpânire  scoţându-i  pe  cei  nevrednici  din  casa  Lui.  Se  arată  încă 
şi  aceasta  că,  după  ce  au  fost  scoşi  iudeii  care  slujeau  Legii  şi  jertfelor 
sângeroase,  „orbii  şi  şchiopii"  -  adică  cei  dintre  păgâni  -  au  fost  primiţi 
şi  „vindecaţi"  de  El. 

21, 15-16:  Şi  văzând  arhiereii  şi  cărturarii  minunile  pe  care  le  făcuse  şi 
pe  copiii  care  strigau  în  templu  şi  ziceau:  Osana,  Fiul  lui  David!  s-au  mâniat. 
(16)  Şi  I-au  zis:  Auzi  ce  zic  aceştia?  Iar  Iisus  le-a  zis:  Da10.  Au,  niciodată  nu 
aţi  citit  că  din  gura  pruncilor  şi  a  celor  ce  sug  Ţi-ai  pregătit  laudă11? 

(21, 15)  Isaia  26, 11  /  Marcu  11, 18  (22, 15)  Psalm  8,  2 

Fariseii,  văzând  că  pruncii  aduc  lui  Hristos  lauda  pe  care  se  pare  că 
Proorocul  David  a  dat-o  lui  Dumnezeu  (Psalm  117,  25),  crăpau  de  pizmă 
şi  îl  prihănesc  [învinuiesc]  pe  El  că  suferă  [îngăduie]  a  se  zice  cele  ale  lui 
Dumnezeu  la  Dânsul12. 

Iar  El,  mai  mult  întărind  [cele  grăite  de  prunci],  zice:  „«Adevărat», 
căci  atât  Mă  depărtez  Eu  de  a  astupa  gurile  celor  ce  îmi  zic  Mie  aceasta. 


8  Fie  de  a  preoţi,  adică  de  a  hirotoni,  fie  de  a  săvârşi  cele  preoţeşti. 

9  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „i-a  făcut  sănătoşi",  se  găseşte  „i-a  vindecat  pe  ei". 

10  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „Da",  se  găseşte  „Adevărat". 

n  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „Ţi-ai  pregătit  laudă",  se  găseşte  „ai  săvârşit  laudă". 
12  Adică  îngăduie  să  1  se  aducă  laude,  ca  unui  Dumnezeu. 


332 


Capitolul  21 


SFÂNTUL  TEOFILACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIEI 


încât  şi  pe  Proorocul  îl  aduc  martor,  şi  pe  voi  vă  arată  sau  [că  sunteţi] 
neînvăţaţi,  sau  [că  sunteţi]  zavistnici:  «Au,  niciodată  n-aţi  citit  că  din  gura 
pruncilor  şi  a  celor  ce  sug  ai  săvârşit  laudă?»"  (Psalm  8, 2)  Iar  „ai  săvârşit", 
arată  că  întreagă  şi  de  săvârşit  [desăvârşit]  a  primit  laudă,  măcar  deşi  aceia 
se  par  cu  vârsta  că  nu  sunt  de  săvârşit  [desăvârşiţi],  căci  nu  grăiau  ei  cele 
pe  care  le  grăiau,  ci  numai  gura  dându-şi-o  Duhului,  erau  organe  ale  Ace¬ 
luia  De  aceea,  zice:  „Din  gura  pruncilor  şi  a  celor  ce  sug",  arătând  că  nu 
ale  minţii  lor  erau  graiurile13,  ci  numai  ale  gurii  care  era  mişcată  de  dum¬ 
nezeiescul  dar. 

Şi  mai  înseamnă  aceasta  că  va  fi  lăudat  [Domnul]  de  neamurile  păgâne, 
care  sunt  „prunci"  fără  de  înţelegere.  încă  şi  Apostolilor  mângâiere  le  era 
aceasta,  arătând  că  şi  lor  li  se  va  da  cuvânt  [de  înţelepciune],  deşi  erau 
oameni  simpli  şi  neştiutori. 

Şi  tu,  dacă  vei  fi  „prunc"  cu  răutatea  -  adică  fără  de  răutate  fiind  -  şi 
vei  „suge"  laptele  cel  duhovnicesc  -  adică  dumnezeieştile  cuvinte  atunci 
te  vei  face  vrednic  de  a  lăuda  pe  Dumnezeu. 

21,  17:  Şi  lăsându-i,  a  ieşit  afară  din  cetate.  Ia  Betania,  şi  noaptea  a 
rămas  acolo1*.  (21, 17)  Marcu  îl,  11, 19  /  loan  tl,  18 

Pleacă  de  la  ei  ca  de  la  nişte  nevrednici  şi  vine  în  „Betania",  care 
înseamnă  „casă  a  ascultării".  Ca  Se  mută  Domnul  de  la  cei  nesupuşi  la  cei 
care  se  supun  Lui  şi  Se  „sălăşluieşte"  întru  ei.  Că  zice:  „Locui-voi  întru  ei 
şi  voi  umbla"  [„Voi  aşeza  locaşul  Meu  în  mijlocul  vostru  şi  sufletul 
Meu  nu  se  va  scârbi  de  voi.  Voi  umbla  printre  voi,  voi  fi  Dumnezeul 
vostru  şi  voi  poporul  Meu"]  (Levitic  26,  11-12 ;  1  Corinteni  6,  15,  17;  2 
Corintcni  6, 16). 

21,  18-20:  Dimineaţa,  a  doua  zi,  pe  când  se  întorcea  în  cetate,  a 
flămânzit;  (19)  şi  văzând  un  smochin  lângă  cale.  S-a  dus  la  el,  dar  n-a 
găsit  nimic  în  el,  decât  numai  frunze,  şi  a  zis  Iui:  De  acum  înainte  să  nu 
mai  fie  rod  din  tine,  în  veac!  Şi  smochinul  s-a  uscat  îndată.  (20)  Văzând 
aceasta,  ucenicii  s-au  minunat  zicând:  Cum  s-a  uscat  smochinul  îndată? 

(21, 18)  Marcu  11, 12  (21, 19)  Leremia  8, 13  /  Marcu  11, 13-14, 20-21  /  Luca  13,  6-7 

Fiindcă  multe  minuni  a  făcut  Domnul,  care  toate  spre  facerea  de  bine 
s-au  făcut  şi  nici  o  facere  de  minuni  muncitoare  [căznitoare,  pedepsitoare] 
n-a  arătat,  ca  să  nu  socotească  vreunii  că  a  munci  [căzni,  pedepsi]  nu  poate, 
arată  aici  şi  pe  această  putere  a  Sa.  Şi  iubitor  de  oameni  fiind  Domnul, 


13  Adică,  nu  din  cugetarea  lor  izvorau  cuvintele. 

14  în  ediţia  de  la  1806,  în  loc  de  „noaptea  a  rămas  acolo",  se  găseşte  „s-a  sălăşluit  acolo". 


TÂLCUIREA  SFINTEI  EVANGHELII  DE  LA  MATEI 


Capitolul  21 


333 


arată  această  putere  a  Sa  nu  pedepsindu-1  pe  om,  ci  pomul,  după  cum  mai 
înainte  de  asta  [prăpăstuise]  pe  porci15.  Deci,  usucă  pomul,  ca  să-i  înţe- 
lepţească  pe  oameni.  Şi  cu  cuviinţă  se  minunează  ucenicii,  căci  acest  pom 
[smochinul]  este  foarte  mustos  [plin  de  sevă],  şi  mai  mult  [se]  arată 
[adevereşte]  minunea,  căci  îndată  s-a  uscat.  Iar  „smochinul"  însemnează 
[închipuie]  şi  sinagoga  iudeilor,  care  are  „numai  frunze"  -  adică  numai 
slova  scrisă,  care  se  vede,  iar  nu  „rodul"  Duhului. 

Şi  fiecare  dintre  cei  care  s-au  dedat  dulceţii  vieţii  acesteia  de  acum  se 
aseamănă  cu  „smochinul",  căci  nu  are  „rod"  duhovnicesc,  ca  să  dea  lui 
Iisus  Cel  Care  „flămânzeşte",  ci  „numai  frunze"  -  adică  vremelnică  şi 
stricăcioasă  nălucire16.  Deci,  acesta  „blestemat"  se  numeşte,  căci  zice: 
„Duceţi-vă  de  la  Mine,  blestemaţilor,  în  focul  cel  veşnic,  [care  este  gătit 
diavolului  şi  îngerilor  lui]"  (Matei  25,  41).  încă  se  şi  „uscă"  acesta,  căci 
arzând  în  para  focului,  i  se  usucă  limba,  ca  şi  a  bogatului  [nemilostiv,  care 
l-a  trecut  cu  vederea  pe  Lazăr]  (Luca  16, 2 4)17. 

21,  21-22:  Iar  Iisus,  răspunzând,  le-a  zis:  Adevărat  grăiesc  vouă:  Dacă 
veţi  avea  credinţă  şi  nu  vă  veţi  îndoi,  veţi  face  nu  numai  ce  s-a  făcut  cu 


15  {1805]  Vezi  şi  tâlcuirea  de  la  Matei  8, 2 8-34  şi  de  la  Marcu  5, 1-14. 

16  Adică  închipuire  a  faptei  celei  bune. 

17  Dumnezeiescul  Maxim  Mărturisitorul  tâkuieşte  aici:  „Deoarece  mulţimea  preoţilor 
şi  a  cărturarilor,  a  legiuitorilor  şi  a  fariseilor,  care  pătimea  de  slava  deşartă  prin  păzirea 
pentru  văzul  lumii  a  unor  moravuri  plăsmuite,  zice-se,  în  duh  de  evlavie,  dând  aparenţa 
că  împlineşte  dreptatea,  hrănea  trufia  părerii  de  sine.  Cuvântul  declară  această  părere  de 
sine  a  celor  pomeniţi  smochin  neroditor,  împodobit  numai  cu  frunze.  Şi  această  părere 
de  sine.  Doritorul  mântuirii  tuturor  oamenilor.  Care  flămânzeşte  după  înduinnezeirea 
lor,  o  usucă,  blestemând -o,  întrucât  este  neroditoare.  Iar  aceasta  o  face  pentru  ca  oamenii, 
în  loc  să  dea  aparenţa  că  sunt  drepţi,  să  caute  mai  bine  să  fie  drepţi  cu  adevărat,  dezbrăcând 
cămaşa  moralităţii  făţarnice  şi  îmbrăcând  fără  prefăcătorie  pe  cea  virtuoasă  cum  vrea 
Cuvântul  dumnezeiesc,  pentru  ca  în  felul  acesta  să  petreacă  viaţa  în  evlavie,  arătând 
mai  bine  lui  Dumnezeu  dragostea  sufletului  lor,  decât  oamenilor  făţarnica  înfăţişare  din 
afară  a  purtării  morale.  Iar  dacă  suntem  şi  vreunii  dintre  creştini  astfel,  prefăcându-ne 
evlavioşi  în  purtările  noastre,  fără  ca  să  fim  drepţi  cu  adevărat,  să  aşteptăm  Cuvântul,  ca 
pe  un  iubitor  de  oameni,  ca  acesta,  flămânzind  după  mântuirea  noastră,  să  ne  usuce 
părerea  de  sine  a  sufletului,  care  e  sămânţa  păcatului,  ca  să  nu  mai  aducă  drept  roadă 
dorinţa  de  a  plăcea  oamenilor.  Aceasta  este  tâlcuirea  locului  [scripturistic],  după  puţina 
mea  putere.  Tâlcuirea  dată  arată  pe  Domnul  flămânzind  spre  binele  nostru,  blestemând 
smochinul  cu  folos  şi  uscându-1  la  vreme,  ca  pe  unul  ce  împiedică  Adevărul,  fie  că  se 
înţelege  prin  el  predania  veche  a  legii  formelor  materiale,  fie  părerea  de  sine  a  fariseilor, 
care  se  mândreau  cu  păzirea  moravurilor"  ( Filocalia  româneasca,  voi.  3,  Răspunsuri  către 
Talasie  -  întrebarea  XX,  ed.  Humanitas,  Bucureşti,  1999,  pp.  76-77). 


334 


Capitolul  21 


SFÂNTUL  TEOFILACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIEI 


smochinul,  ci  şi  muntelui  acestuia  de  veţi  zice:  Ridică-te  şi  aruncă-te  în 
mare,  va  fi  aşa.  (22)  Şi  toate  câte  veţi  cere,  rugându-vă  cu  credinţă,  veţi  primi18. 

(21,  21)  Matei  17, 20  /  Marcu  11, 23  /  Luca  17,  6  /  lacov  1,  6 
(21, 22)  Matei  7,  7  /  Marcu  9,  23;  11,  34 /  Ioan  14, 13;  15,  7/ 1  Ioan  3,  22 

Mare  este  făgăduinţa  lui  Hristos  către  ucenici,  cum  că  vom  putea  să 
mutăm  munţii,  de  nu  ne  vom  îndoi.  Căci  toate  pe  care  le  cerem  fără  de 
îndoială,  crezând  în  puterea  lui  Dumnezeu,  pe  acestea  le  vom  primi. 
Acestea  ce  s-au  zis,  aşa  sunt.  Dar  de  voi  cere  ceva  nefolositor  şi  fără 
socoteală  voi  crede  că  îmi  va  da  mie  aceasta  Dumnezeu,  oare  voi  lua  şi 
acel  nefolositor  lucru?  Şi  cum  este  Dumnezeu  iubitor  de  oameni,  dacă 
împlineşte  cererea  mea  cea  nefolositoare?  Deci,  ascultă:  când  auzi 
„credinţă",  eşti  dator  să  înţelegi  credinţa  cea  adevărată,  iar  nu  cea  lipsită 
de  minte,  iar  rugăciune  este  aceea  care  cere  cele  folositoare,  precum  ne-a 
învăţat  Domnul:  „Nu  ne  duce  pe  noi  în  ispită,  ci  ne  izbăveşte  de  cel  rău" 
şi  celelalte  graiuri  câte  sunt  ale  acestei  rugăciuni  (Matei  6,  9-13). 

Vezi  şi  acest  cuvânt,  care  zice:  „şi  nu  vă  veţi  îndoi".  Căci  cel  care  este 
unit  cu  Dumnezeu,  este  una  cu  El,  nu  se  îndoieşte  şi  nici  nu  se  desparte  de 
El,  deci  cum  ar  putea  cere  ceea  ce  nu-i  foloseşte?  Aşadar,  dacă  [noi]  vom  fi 
ne-despărţiţi  şi  ne-osebiţi  de  Dumnezeu,  atunci  [numai]  cele  folositoare 
vom  cere  şi  [le]  vom  lua. 

21,  23-27.  Iar  după  ce  a  intrat  în  templu,  s-au  apropiat  de  El,  pe  când 
învăţa,  arhiereii  şi  bătrânii  poporului  şi  au  zis:  Cu  ce  putere  faci  acestea? 
Şi  cine  Ţi-a  dat  Ţie  puterea  aceasta?  (24)  Răspunzând,  Iisus  Ie-a  zis:  Vă 
voi  întreba  şi  Eu  pe  voi  un  cuvânt,  pe  care,  de  Mi-1  veţi  spune,  şi  Eu  vă  voi 
spune  cu  ce  putere  fac  acestea:  (25)  Botezul  lui  Ioan  de  unde  a  fost?  Din 
Cer  sau  de  la  oameni?  Iar  ei  cugetau  întru  sine,  zicând:  De  vom  zice:  Din 
Cer,  ne  va  spune:  De  ce,  dar,  n-aţi  crezut  lui?  (26)  Iar  de  vom  zice:  De  la 
oameni,  ne  temem  de  popor,  fiindcă  toţi  îl  socotesc  pe  Ioan  de  Prooroc19. 
(27J  Şi  răspunzând  ei  lui  Iisus,  au  zis:  Nu  ştim.  Zis-a  lor  şi  El:  Nici  Eu  nu 
vă  spun  CU  ce  putere  fac  acestea.  (21, 23)  Agheu  2, 7  /  Matei  7, 29  /  Marcu  11, 27 ! 

Luca  20, 1-2  (21, 24)  Marcu  11, 29  /  Luca  20, 3  (21, 25)  Marcu  11, 30  (21,  26)  Matei  14, 5  / 
Marcu  6, 20;  11, 32  /  Luca  20,  6  (21, 27)  Pilde  26, 4  /  Marcu  XI,  33  /  Luca  20, 7-8 

învăţătorii  de  Lege,  pizmuind  Iui  Iisus  pentru  că  a  scos  [Domnul]  din 
templu  pe  cei  ce  neguţătoreau,  vin  la  El  şi-L  întreabă  unele  ca  acestea: 


18  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „Ridică-te  şi  aruncă-te  în  mare,  va  fi  aşa.  Şi  toate 
câte  veţi  cere,  rugându-vă  cu  credinţă,  veţi  primi",  se  găseşte  „Ridică-te  şi  aruncă-te  în 
mare,  va  fi.  Şi  toate  câte  veţi  cere  întru  rugăciune,  crezând,  veţi  lua". 

19  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „îl  socotesc  pe  Ioan  de  Prooroc",  se  găseşte  „îl  au  pe 
Ioan  ca  un  Prooroc". 


TÂLCUIREA  SFINTEI  EVANGHELII  DE  LA  MATEI 


Capitolul  21 


335 


„«Cu  ce  putere  faci  acestea?»  Oare  ca  un  preot?  Dar  începătorie  [rânduială] 
preoţească  nu  ai.  Oare  ca  un  împărat?  Dar  nici  împărat  nu  eşti  şi  chiar 
dacă  ai  fi  fost,  nu  se  cuvenea  să  faci  unele  ca  acestea,  că  nu  se  cuvine 
împăraţilor  să  facă  asemenea  lucruri  în  templu". 

Şi-L  întrebau  acestea  pentru  ca,  dacă  va  zice  că  face  cu  de  la  Sine  putere, 
să-L  clevetească  precum  pe  un  potrivnic  aî  lui  Dumnezeu  şi  ca  pe  Cel  Ce 
zice  că  are  asemenea  stăpânire20;  iar  dacă  va  zice  că  o  face  cu  puterea  lui 
Dumnezeu,  să  îndepărteze  de  la  El  mulţimile  [noroadele]  care-L  lăudau  ca 
pe  un  Dumnezeu,  arătând  că  Acesta  nu  este  Dumnezeu,  ci  cu  puterea  lui 
Dumnezeu  le  face,  ca  un  rob. 

Dar  ce  le  răspunde  Hristos,  Cel  Care  este  El  însuşi  înţelepciunea?  Pe 
cei  care  se  credeau  înţelepţi  [isteţi]  îi  prinde  întru  măiestria  lor  şi  îi  întreabă 
despre  Ioan  cele  asemenea.  Căci  de-ar  fi  răspuns  că  „din  Cer"  era  pro- 
povăduirea  lui  Ioan,  ar  fi  fost  vădiţi  ca  luptători  de  Dumnezeu  [împo- 
trivitori  ai  lui  Dumnezeu],  ca  unii  care  nu  au  primit  propovăduirea  acestuia. 
Iar  dacă  vor  zice  că  „de  la  oameni"  a  fost,  s-ar  fi  primejduit  de  la  norod, 
care  pe  Ioan  îl  socotea  Prooroc. 

Şi  Domnul  arată  aici  că  celor  care  întreabă  cu  vicleşug  nu  se  cuvine  a 
le  răspunde  -  căci  nici  El  n-a  răspuns  iudeilor,  care  cu  vicleşug  ÎI  întrebau, 
deşi  nu  era  lipsit  de  răspuns. 

Şi  încă  învăţăm  că  a  se  lăuda  cineva  pe  sine  nu  este  după  Hristos,  căci 
iată  Domnul,  putând  a  zice  „cu  ce  putere  făcea"  cele  pe  care  le  făcea  n-a 
spus,  ca  să  nu  se  pară  că  Se  laudă  pe  Sine. 

21, 28-32:  Dar  ce  vi  se  pare?  Un  om  avea  doi  fii.  Şi,  ducându-se  la  cel 
dintâi,  i-a  zis:  Fiule,  du-te  astăzi  şi  lucrează  în  via  mea.  (291  Iar  el,  răs¬ 
punzând,  a  zis:  Mă  duc.  Doamne,  şi  nu  s-a  dus.  (30)  Mergând  la  al  doilea, 
i-a  zis  tot  aşa;  acesta  răspunzând,  a  zis:  Nu  vreau,  apoi  căindu-se,  s-a  dus. 
(31)  Care  dintr-aceştia  doi  a  făcut  voia  Tatălui?  Zis-au  lui:  cel  de  al  doilea. 
Zis-a  lor  Iisus:  Adevărat  grăiesc  vouă  că  vameşii  şi  desfrânatele  merg 
înaintea  voastră  în  împărăţia  lui  Dumnezeu.  (32)  Căci  a  venit  Ioan  la  voi 
în  calea  dreptăţii  şi  n-aţi  crezut  în  el,  ci  vameşii  şi  desfrânatele21  au  crezut, 
iar  voi  aţi  văzut  şi  nu  v-aţi  căit  nici  după  aceea,  ca  să  credeţi  în  el22. 

(21,  30)  Iezechiil  33, 31  (21,  31)  Luca  3, 12;  7,  29(21,  32)  Matei  3, 1-13  /  Luca  3, 12 

[Domnul]  ne  arată  aici  două  cete.  Una  a  celor  care  s-au  făgăduit,  care 
sunt  iudeii  care  au  zis:  „Toate  cuvintele  pe  care  le-a  grăit  Domnul  le  vom 


20  Adică,  să-L  arate  noroadelor  ca  pe  un  mincinos. 

21  în  ediţia  de  la  1805,  în  versetele  31  -32,  în  loc  de  „desfrânatele",  se  găseşte  „etuvele" . 

22  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „să  credeţi  în  el",  se  găseşte  „să  credeţi  lui". 


336 


Capitolul  21 


SFÂNTUL  TEOFILACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIEI 


face  şi  le  vom  asculta!"  (Ieşire  24, 3).  Alta  a  celor  care  nu  s-au  supus,  a  curvelor 
şi  vameşilor,  încă  şi  a  norodului  celui  din  păgâni,  care  dintru  început  n-au 
ascultat  voia  lui  Dumnezeu,  iar  mai  pe  urmă  s-au  pocăit  şi  au  ascultat. 

Insă  vezi  înţelepciunea  lui  Hristos:  nu  îndată  dintru  început  le-a  zis 
că  vameşii  şi  curvele  sunt  mai  buni  decât  ei,  ci  mai  întâi  îi  face  să  mărtu¬ 
risească  ei  că  din  cei  „doi  fii",  acela  este  supus,  care  a  făcut  voia  Tatălui. 
Apoi,  după  ce  ei  au  mărturisit  aceasta,  adaugă  că  ,,«a  venit  Ioan  în  calea 
dreptăţii»  -  adică  având  viaţă  neprihănită  -  şi  desfrânatele  l-au  ascultat, 
iar  voi  nu.  De  aceea  vor  şi  merge  ele  înainte  de  voi  întru  împărăţia  lui 
Dumnezeu.  Deci,  nevoiţi-vă  şi  voi,  ca  măcar  pe  urma  lor  să  intraţi  [întru 
împărăţie],  crezând.  Iar  de  nu  veţi  crede,  nicidecum  nu  veţi  intra". 

Dar  mulţi  încă  şi  până  acum  se  făgăduiesc  lui  Dumnezeu  şi  Tatălui, 
cum  că  se  vor  face  călugări  poate,  sau  preoţi,  iar,  după  făgăduinţă,  se 
lenevesc.  Iar  alţii,  petrecere  călugărească  sau  preoţească  n-au  făgăduit, 
dar  călugăreşte  şi  preoţeşte  petrec.  Deci,  aceştia  sunt  „fii"  supuşi,  care  fac 
[împlinesc],  deşi  nimic  nu  s-au  făgăduit. 

21, 33:  Ascultaţi  altă  pildă:  Era  un  om  oarecare  stăpân  al  casei  sale,  care 
a  sădit  vie.  A  împrejmuit-o  cu  gard,  a  săpat  în  ea  teasc,  a  clădit  un  turn  şi  a 
dat-o  lucrătorilor,  iar  el  s-a  dus  departe.  (21, 33)  Psalm  79, 8  / 

Cântarea  Cântărilor  8, 11-12  /Isaia  5, 1-7  /  Ieremia  2,  21 1  Marcu  12, 1  /  Luca  20, 9 

Altă  pildă  le  dă  lor,  arătând  că,  deşi  s-au  învrednicit  de  mii  de  purtări 
de  grijă,  [tot]  nu  s-au  făcut  mai  buni.  Că  „om  stăpân  al  casei"  este 
Dumnezeu,  Cel  Care  pentru  iubirea  Sa  de  oameni  „om"  Se  numeşte2'.  Iar 
„vie",  norodul  iudaicesc,  sădit  de  Dumnezeu  în  pământul  făgăduinţei, 
după  cum  este  scris:  „Dusu-i-a  pe  ei  la  hotarul  sfinţeniei  Lui,  în  muntele 
pe  care  l-a  dobândit  dreapta  Lui"  (Psalm  77,  59;  Ieşire  15, 17-18).  „Gard" 
este  Legea,  care  nu-i  lăsa  pe  ei  să  se  amestece  cu  păgânii,  sau  Sfinţii  îngeri, 
care  păzeau  pe  Israil.  „Teasc",  jertfelnicul.  „Turn",  templul,  iar  „lucrători", 
dascălii  poporului  -  fariseii  şi  cărturarii.  Şi  „S-a  dus  departe  Stăpânul 
casei"  -  Dumnezeu  -,  când  nu  mai  vorbea  cu  ei  în  stâlpul  cel  de  foc  (Ieşire 
13,  21).  Sau  şi  aşa:  depărtarea  lui  Dumnezeu  este  îndelunga  Sa  răbdare, 
căci  se  pare  că  şi  doarme.  Şi  „Se  duce  departe"  Dumnezeu  atunci  când 
îndelung  rabdă  şi  nu  pedepseşte  pe  dată  nedreptăţile. 


23  Este  numit  „om"  pentru  că  întru  adevăr  S-a  făcut  om  şi  cu  dreptate  este  numit  -  şi 
EI  însuşi  Se  numeşte  astfel  -  „Fiul  Omului"  (vezi  de  pildă  în  Evanghelia  de  la  Matei:  8,  20; 
9, 16;  10, 23;  11, 19;  12,  8, 40;  13,  37, 41;  16, 13, 27-28;  17,  9, 12,  22;  18, 11;  19, 28;  20, 18, 28; 
24, 44;  25, 13,  31;  26,  2, 24,  45,  64). 


TÂLCUIREA  SFINTEI  EVANGHELII  DE  LA  MATEI 


Capitolul  21 


337 


21,  34-39:  Când  a  sosit  timpul24  roadelor,  a  trimis  pe  slugile  sale  la 
lucrători,  ca  să-i  ia  roadele.  {35)  Dar  lucrătorii,  punând  mâna25  pe  slugi, 
pe  una  au  bătut-o,  pe  alta  au  omorât-o,  iar  pe  alta  au  ucis-o  cu  pietre.  (36) 
Din  nou  a  trimis  alte  slugi,  mai  multe  decât  cele  dintâi,  şi  au  făcut  cu  ele 
tot  aşa.  (37)  La  urmă,  a  trimis  la  ei  pe  fiul  său,  zicând:  Se  vor  ruşina  de 
fiul  meu.  (38)  Iar  lucrătorii  viei,  văzând  pe  fiul,  au  zis  între  ei:  Acesta 
este  moştenitorul;  veniţi  să-l  omoram  şi  să  avem  noi26  moştenirea  lui. 
(39)  Şi  punând  mâna  pe  el,  l-au  scos  afară  din  vie  şi  l-au  ucis. 

(21,  34)  Cântarea  Cântărilor  8, 11  /  Luca  20, 10  (21,  35)  Neemia  9,  26  /  Ieremia  37, 15  / 
Miheia  7,  6  /  Matei  5, 12;  22, 6;  22,  34, 37  /  Luca  20, 10  /  Evrei  11, 35  (21,  36)  Matei  22,  4  I 
Marcu  12,  56  (21,  37)  Luca  20, 13  (21,  38)  Facere  37,  20  /  Psalm  2, 2  /  Matei  26, 4;  27, 1  / 
Marcu  12,  7  /  Luca  20, 14  /  Ioan  11,  53  (21,  39)  Marcu  12,  8  /  Luca  20, 15;  22,  54  / 

loan  18, 12 /Evrei  13, 12 

„S-a  apropiat  vremea  roadelor"  în  timpul  Proorocilor,  că  „slugile" 
care  s-au  „trimis"  au  fost  Proorocii,  pe  care  i-au  şi  ocăra t  în  multe  chipuri 
„lucrătorii",  adică  cei  după  vremi  mincinoşi  prooroci  şi  mincinoşi  dascăli27. 
Căci  pe  unul  „l-au  bătut"  -  cum  au  făcut  cu  Miheia,  pe  care  l-a  bătut  peste 
faţă  Sedechia  (3  Regi  22,  24).  Iar  pe  altul  „l-au  omorât"  -  ca  pe  Zaharia  - 
între  templu  şi  jertfelnic28  (Luca  11,  51).  Pe  altul  „l-au  ucis  cu  pietre"  - 
cum  a  fost  cu  Zaharia  arhiereul,  fiul  lui  Iehoiada  (2  Paralipomena  24,  21). 
Iar  mai  apoi  a  fost  „trimis"  Fiul  lui  Dumnezeu,  Care  S-a  arătat  în  trup. 

Şi  a  zis  „se  vor  ruşina  de  Fiul  Meu",  nu  fiindcă  n-ar  fi  ştiut  că-L  vor 
omorî,  ei  însemnând  [arătând]  ceea  ce  s-ar  fi  cuvenit  să  facă,  pentru  că  se 
cădea  ca  deşi  pe  „slugi"  le-au  omorât,  măcar  de  cinstea  Fiului  să  se 
ruşineze.  Iar  lucrătorii,  văzând  pe  Fiul,  au  zis:  „Acesta  este  moştenitorul, 
veniţi  să-l  omoram",  pentru  că  şi  iudeii  care  au  zis  că  Iisus  era  Mesia, 
aceia  L-au  răstignit  pe  El.  Şi  L-au  scos  pe  El  afară  din  „vie",  căci  afară  de 
cetate  a  fost  omorât  Domnul.  Iar  de  vreme  ce  „vie"  am  zis  că  este  norodul, 
„afară  din  vie"  înseamnă  că  „afară"  de  voinţa  norodului  celui  fără  de 
vicleşug  L-au  omorât  pe  El  fariseii,  „lucrătorii"  cei  răi. 


24  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „a  sosit  timpul",  se  găseşte  „s-a  apropiat  vremea". 

25  în  ediţia  de  la  1805,  în  aceste  versete,  în  loc  de  „punând  mâna",  se  găseşte 

„prinzând". 

26  în  ediţia  de  la  1805,  în  aceste  versete,  în  loc  de  „să  avem  noi",  se  găseşte  „să 
stăpânim". 

27  Vezi  şi  tâlcuirea  de  la  Matei  6,  34. 

28  Vezi  şj  tâlcuirea  de  la  Matei  23,  35-36. 


338 


Capitolul  21 


SFÂNTUL  TEOFILACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIEI 


21, 40-41:  Deci,  când  va  veni  stăpânul  viei,  ce  va  face  acelor  lucrători? 
(41)  I-au  răspuns:  Pe  aceşti  răi,  cu  rău  îi  va  pierde,  iar  via  o  va  da  altor 
lucrători,  care  vor  da  roadele  la  timpul  lor. 

(21,  40)  Marcu  12,  9 1  Luca  20,  ÎS  121,  41)  Luca  20, 16;  21, 24 

Când  va  veni?  Când  oare,  la  a  doua  Venire?  Se  poate  înţelege  şi  aceasta, 
dar  mai  bine  este  a  înţelege  aşa:  „Stăpânul  viei"  este  Dumnezeu  şi  Tatăl, 
Cel  Ce  a  trimis  pe  Fiul  Său,  Care  a  şi  fost  „ucis"  de  ei.  Deci,  „când  va 
veni"  Acesta  -  adică  atunci  când  va  căuta  spre  fărădelegea  pe  care  au 
făcut-o  iudeii  atunci  „pe  cei  răi,  cu  rău  îi  va  pierde",  trimiţând  oştile 
romanilor  asupra  lor.  Iar  „via"  Lui  -  adică  poporul  -  „o  va  da  altor 
lucrători",  adică  Apostolilor  şi  Dascălilor  [Bisericii]. 

însă  înţelege  prin  „vie"  şi  dumnezeieştile  Scripturi,  întru  care  „gard" 
este  slova,  iar  „teasc"  ce  „s-a  săpat"  este  adâncul  Duhului.  Iar  „turn"  - 
bogoslovia  [teologia],  care  este  preasus  şi  preaînaltă29.  Deci,  aceste  Scripturi 
le  aveau  mai  înainte  „lucrătorii"  răi,  adică  fariseii.  Dar  Dumnezeu  ni  le-a 
dat  nouă  celor  care  bine  le  lucrăm,  căci  aceia  şi  pe  Domnul  L-au  omorât 
„afară  din  vie",  adică  afară  de  cele  ce  grăiau  Scripturile. 

21,  42-44:  Zis-a  lor  Iisus:  Au  n-aţi  citit  niciodată  în  Scripturi:  Piatra 
pe  care  au  nesocotit-o  ziditorii,  aceasta  a  ajuns  să  fie  în  capul  unghiului. 
De  la  Domnul  a  fost30  aceasta  şi  este  lucru  minunat  în  ochii  noştri?  (43) 
De  aceea  vă  spun  că  împărăţia  lui  Dumnezeu  se  va  lua  de  la  voi  şi  se  va 
da  neamului  care  va  face  roadele  ei.  (44)  Cine  va  cădea  pe  piatra  aceasta 
se  va  sfărâma,  iar  pe  cine  va  cădea  îl  va  strivi31. 

(21, 42)  Psalm  117, 22-23  /  Isaia  28, 16  /  Zaharia  3,  9  /  Marcu  12, 10  /  Luca  14,  24;  20, 17 1 
Faptele  Apostolilor  4, 11  / 1  Petru  2, 4, 6-7  /  Efeseni  2,  20  (21, 42)  Isaia  8, 14;  60, 12  i 
Danii!  2,  34,  44  /  Zaharia  12,  3  /  Luca  2, 34;  20, 18  /  Romani  9, 32-33 

„Piatră"  pe  Sine  Se  numeşte  [Domnul],  iar  „ziditori",  pe  dascălii 
iudeilor  care  ca  pe  un  netrebnic  [nefolositor,  netrebuincios],  pe  El  nu  L-au 
băgat  în  seamă,  zicând:  „Oare,  nu  zicem  noi  bine  că  Tu  eşti  samarinean 
şi  ai  demon?"  (Ioan  8,  48) 

Iar  El,  după  ce  a  înviat  din  morţi,  S-a  pus  „în  capul  unghiului"  - 
adică  S-a  făcut  cap  Bisericii  -,  împreunând  pe  iudei  şi  pe  păgâni  într-o 
credinţă.  Căci  precum  piatra  care  într-o  zidire  stă  în  capul  unghiului  [în 
colţ]  unind  doi  pereţi  şi  pe  amândoi  îi  ţine,  aşa  şi  Hristos,  întru  o  credinţă, 
pe  toţi  împreună  i-a  legat32.  Şi  „minunat"  este  acest  unghi  şi  „de  la  Domnul 


29  Adică,  preaînaltă  înţelegere  este. 

311  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „a  fost",  se  găseşte  „s-a  făcut". 

31  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „îl  va  strivi",  se  găseşte  „îl  va  spulbera". 

32  Pentru  pilda  pietrei  din  capul  unghiului,  Dionisie  din  Fuma  indică  acest  izvod: 


TÂLCUIREA  SFINTEI  EVANGHELII  DE  LA  MATEI 


Capitolul  21 


339 


s-a  făcut"!  Pentru  că  Biserica  cea  care  ne  ţine  pe  noi  împreună  şi  ne  uneşte 
prin  credinţă,  „de  la  Domnul  s-a  făcut"  şi  este  vrednică  de  minunare, 
fiindcă  bine  s-a  zidit.  Dar  şi  întru  alt  chip  este  ea  „minunată":  pentru  că 
prin  minuni  s-a  adeverit  şi  s-a  întărit  cuvântul  lui  Hristos,  pentru  aceasta 
întemeierea33  ei  este  „minunată"  (Psalm  117,  22-23). 

Deci  „împărăţia  lui  Dumnezeu  s-a  luat"  de  la  iudei  -  adică  apropierea 
lor  către  Dumnezeu  -  şi  a  fost  „dată"  celor  care  au  crezut.  Căci  cei  care  se 
împiedică  de  „Piatra  aceasta"  şi  se  smintesc  de  Hristos  „se  vor  sfărâma" 
şi  întru  a  doua  Venire.  Dar  şi  acum  „s-au  spulberat",  adică  s-au  risipit  în 
toate  părţile  pământului,  precum  vedem  acum  pe  ticăloşii  iudei.  Deci, 
aceasta  este  ceea  ce  zice  cuvântul  „îi  va  spulbera",  adică  îi  va  risipi  pe  ei34. 

21, 45-46:  Iar  arhiereii  şi  fariseii,  ascultând  pildele  Lui,  au  înţeles  că 
despre  ei  vorbeşte.  (46)  Şi  căutând  să-L  prindă,  s-au  temut  de  popor, 
pentru  că  îl  socoteau  Prooroc. 

(21, 45)  Marcu  12, 12  /  Luca  20, 19  121,  46)  Luca  19, 48;  20, 19  /  loan  6, 14;  7,  40 

Vezi,  iarăşi,  că  poporul  cel  simplu  şi  fără  vicleşug  urmează  adevărului, 
iar  învăţătorii  de  Lege  fac  răutate.  Căci  încă  şi  astăzi  caută  evreii  să-L 
cuprindă  pe  Iisus,  dar  nici  nu-L  prind,  nici  nu-L  înţeleg  [cuprind].  Ci  pe 
Antihrist  îl  vor  prinde  [cuprinde]  şi  aceluia  i  se  vor  închina,  iar  Hristos  nu 
se  va  lua  [nu  va  fi  primit]  de  dânşii,  adică  nu-L  [vor  cuprinde  şi  nu-L]  vor 
înţelege. 


„Biserică  şi  înăuntru  Apostoli,  Ierarhi  şi  Cuvioşi,  botezând  şi  învăţând;  şi  elinii  şi  evreii 
sărutându-se  unii  pe  alţii,  şi  Hristos  deasupra,  binecuvântându-i.  Şi  mai  încolo  Ierusalimul 
arzând,  şi  dinafară  de  Ierusalim  ostaşii  omorându-i  cu  săbiile  pe  iudei;  şi  Proorocul  Isaia, 
arătându-L  pe  Hristos,  grăieşte  într-o  hârtie:  «Aşa  zice  Dumnezeu:  Pus-am  în  Sion  o 
piatră,  o  piatră  de  încercare,  piatra  din  capul  unghiului,  de  mare  preţ,  bine  pusă  în 
temelie;  cel  care  se  va  bizui  pe  ea,  nu  se  va  clătina!»  (Isaia  28, 16)"  -  Erminia  picturii 
bizantine,  ed.  cit.,  p.  124. 

33  Adică:  temeinicia,  temeiul,  temelia 

34  Din  punct  de  vedere  statal  şi  politic  se  poate  spune  că  risipirea  evreilor  are  azi  un 
curs  invers,  deoarece  se  doreşte  şi  se  depun  eforturi  pentru  întoarcerea  evreilor  în  statul 
Israel.  înfiinţarea  acestei  organizaţii  statale  s-a  realizat  în  urma  hotărârii  Adunării 
Naţiunilor  Unite  (29  noiembrie  1947)  prin  împărţirea  Palestinei  între  un  stat  evreu  şi 
statele  arabe.  Astfel,  statul  Israel  a  fost  proclamat  m  14  mai  1948.  Iconomia  dumnezeiască 
-  lucrătoare  şi  azi  asupra  poporului  iudeu  -  ne-o  adevereşte  Sfântul  Apostol  Pavel  întru 
a  sa  Epistolă  către  Romani,  capitolele  20-11. 


340 


Capitolul  22 

Parabola  nunţii  fiului  de  împărat.  Dinarul  Cezarului. 
Cea  mai  mare  poruncă  din  Lege. 

Mesia :  Fiul  şi  Domnul  lui  David 1 2 


22,  1-7:  Şi,  răspunzând,  Iisus  a  vorbit  iarăşi  în  pilde,  zicându-le:  (2) 
împărăţia  Cerurilor  asemănatu-s-a  omului  împărat  care  a  făcut  nuntă 
fiului  său.  (3)  Şi  a  trimis  pe  slugile  sale  ca  să  cheme  pe  cei  poftiţi1  la 
nuntă,  dar  ei  n-au  voit  să  vină.  (4)  Iarăşi  a  trimis  alte  slugi,  zicând:  Spuneţi 
celor  chemaţi:  Iată  am  pregătit  ospăţul  meu;  juncii  mei  şi  cele  îngrăşate 
s-au  junghiat  şi  toate  sunt  gata.  Veniţi  la  nuntă.  (5)  Dar  ei,  fără  să  ţină 
seama,  s-au  dus:  unul  la  ţarina  sa,  altul  la  neguţătoria  lui;  (6)  iar  ceilalţi, 
punând  mâna  pe  slugile  lui,  le-au  batjocorit  şi  le-au  ucis.  (7)  Şi  auzind 
împăratul  de  acestea,  s-a  umplut  de  mânie,  şi  trimiţând  oştile  sale,  a 
nimicit  pe  ucigaşii  aceia  şi  cetăţii  lor  i-au  dat  foc3. 

(22,  2)  Cântarea  Cântărilor  3, 11/  Isaia  25,  6  /  Luca  14, 16  /  Apocalipsa  19,  7 
(22, 5)  Pilde  9, 3-5  /  Luca  14, 17  (22, 4)  Matei  21,  36  (22,  5J  Luca  14, 17-20 
(22,  6)  Matei  21, 35  (22,  7)  Luca  14, 21;  19,  27,  43 

Ca  şi  pilda  viei  (Matei  21,  33-39),  şi  această  pildă  arată  nesupunerea 
iudeilor.  Insă  acea  pildă  arată  moartea  lui  Hristos,  iar  aceasta  arată  veselie 
de  nuntă,  adică  învierea  Lui.  Şi  mai  arată  că  aceştia  şi  mai  rău  au  greşit 
decât  cei  din  pilda  dintâi,  căci  aceia  i-au  omorât  pe  cei  care  le  cereau  „roadele 
viei",  iar  aceştia,  fiind  „chemaţi  la  nuntă",  au  făcut  vărsare  de  sânge. 

„Omului  împărat"  i  Se  aseamănă  Dumnezeu,  că  nu  Se  arată  în  ce 
chip  este,  ci  în  ce  chip  se  cuvine  a  ni  Se  arăta  nouă.  Deci,  pentru  că  oameni 
muritori  suntem  fiind  supuşi  neajungerilor4  omeneşti,  Dumnezeu  ni  Se 


1  în  ediţia  de  la  1805  titlul  capitolului  este:  „Pentru  cei  chemaţi  la  nuntă.  Pentru  cei  ce 
au  întrebat  pe  Domnul:  cade-se  a  da  dajdie  împăratului.  Pentru  saducheii  cei  ce  nu  primesc 
învierea.  Pentru  învăţătorul  de  Lege  cel  ce  a  întrebat  pe  [isus  ce  bine  va  face.  Pentru  întrebarea 
Domnului  al  cui  Fiu  îl  zic  cărturarii  că  este  El". 

2  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „poftiţi",  se  găseşte  „chemaţi". 

3  în  ediţia  de  la  1805,  versetele  4-7  sunt:  „Iată  am  gătit  prânzul  meu;  juncii  mei  şi 
cele  hrănite  ale  mele  s-au  junghiat  şi  toate  sunt  gata.  Veniţi  la  nuntă.  Dar  ei,  nebăgând 
seamă,  s-au  dus:  unul  la  holda  sa,  altul  la  neguţătoria  lui;  iar  ceilalţi,  prinzând  pe 
slugile  lui,  le-au  pedepsit  şi  omorât.  Şi  auzind  împăratul  de  acestea,  s-a  umplut  de 
mânie,  şi  trimiţând  oştile  sale,  a  pierdut  pe  ucigaşii  aceia  şi  a  ars  cetatea  lor". 

4  Adică:  limitelor,  îngrădirilor,  hotărnicirilor  omeneşti. 


TÂLCUIREA  SFINTEI  EVANGHELII  DE  LA  MATEI 


Capitolul  22 


341 


arată  nouă  ca  un  „om".  Iar  când  umblam  ca  nişte  dumnezei  prin  har,  atunci 
stă  Dumnezeu  întru  adunare  de  dumnezei5  (Psalm  81, 1),  iar  dacă  vieţuim 
ca  nişte  fiare,  ni  Se  face  şi  El  nouă  ca  o  „panteră"  şi  ca  un  „urs"  şi  ca  un 
„leu"  (Osea  13,  7-8). 

Şi  „face  nuntă  Fiului  Său",  împreunând  cu  El  tot  sufletul  cel  frumos, 
că  Mire  este  Hristos,  iar  Mireasă  -  Biserica  şi  sufletul  [cel  râvnitor] 
(Apocalipsa  19,  7;  21, 2). 

Iar  „slugile"  care  simt  trimise  mai  întâi  sunt  cei  dimpreună  cu  Moise, 
cărora  nu  li  s-au  supus  evreii,  ci  au  amărât  pe  Dumnezeu  în  pustie 
patruzeci  de  ani  şi  n-au  vrut  a  primi  cuvântul  lui  Dumnezeu  şi  veselia  cea 
duhovnicească.  După  aceea,  s-au  trimis  alte  „slugi"  -  Proorocii,  dar  şi 
dintre  aceştia  pe  unii  i-au  omorât  -  cum  au  făcut  cu  Isaia6  -,  iar  pe  alţii  i- 
au  pedepsit  -  cum  au  făcut  cu  Ieremia,  pe  care  l-au  aruncat  în  groapa  cu 
noroi  (Ieremia  38, 6).  Iar  cei  mai  măsuraţi  [stâmpăraţi,  cumpătaţi]  în  răutate 
s-au  lepădat,  unul  ducându-se  „la  holda  sa"  -  adică  plecându-se  la  viaţa 
cea  iubitoare  de  trup  şi  desfătată,  căci  „holdă"  este  trupul  fiecăruia.  Iar 
altul,  „la  neguţătoria  lui"  -  adică  la  viaţa  cea  iubitoare  de  câştig,  căci 
neguţătorii  sunt  neam  mult  iubitor  de  câştig. 

Deci,  ne  arată  pilda  că  cei  care  se  leapădă  de  „nunta"  cea  duhovnicească 
şi  de  împreunarea  şi  ospăţul  cel  cu  Hristos,  cel  mai  adesea  fac  aceasta  fie 
pentru  dulceţile  [îndulcirile]  cele  trupeşti,  fie  pentru  patima  iubirii  de  câştig. 
Iar  aici  numeşte  ospăţul  „prânz",  măcar  că  aiurea  [undeva,  în  altă  parte] 
vorbeşte  de  „cină"  (Luca  14, 17),  nu  fără  de  socoteală.  Căci  spune  „cină", 
arătând  că  în  vremurile  de  pe  urmă  de  săvârşit  [desăvârşit]  s-a  arătat  această 
nuntă,  şi  „spre  seară",  adică  la  sfârşitul  veacurilor.  Iar  „prânz"  este  numit, 
fiindcă  şi  în  veacurile  cele  dintâi  s-a  descoperit  taina,  deşi  mai  umbrit.  Iar 
„junei"  şi  „cele  hrănite"  [„cele  îngrăşate"]  sunt  Aşezământul  cel  Vechi  şi 
cel  Nou.  Căci  cel  Vechi  se  arată  prin  „junei",  că  jertfă  de  dobitoace  avea.  Iar 
cel  Nou  se  arată  prin  „cele  hrănite"  [cu  grâu],  căci  pâini  aducem  acum  la 
jertfelnic,  făcându-se  acestea  din  grâu.  Deci,  ne  cheamă  Dumnezeu  să 
mâncăm  bunătăţile  -  şi  ale  Scripturii  Vechi  şi  ale  celei  Noi. 


5  Psalm  81, 1:  „Dumnezeu  a  stat  în  dumnezeiască  adunare  şi  în  mijlocul  dumnezeilor 
va  judeca".  Vezi  şi  nota  tâlcuirii  de  la  Matei  20,  8-16. 

6  După  o  veche  tradiţie  evreiască,  profetul  Isaia  ar  fi  trăit  până  în  timpul  regelui 
Manase,  care,  cu  toate  că-i  era  ginere,  a  poruncit  să  fie  tăiat  în  două  cu  un  fierăstrău. 
Aceasta  tradiţie  a  fost  primită  şi  de  Biserica  creştină  care-1  prăznuieşte  pe  Sfântul  Prooroc 
la  9  mai.  De  suferinţele  martirice  ale  Proorocilor  pomeneşte  şi  Sfântul  Apostol  Pavel  în 
Epistola  către  Evrei  (11,  37). 


342 


Capitolul  22 


SFÂNTUL  TEOFILACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIEI 


Dar  şi  când  vei  vedea  pe  cineva  că  tâlcuieşte  descoperit  dumnezeieştile 
cuvinte,  cunoaşte  că  acesta  bucate  „hrănite"  şi  „îngrăşate"  dă,  căci  cel  care 
descoperit  învaţă,  hrăneşte  şi  îngraşă  [cu  cunoştinţă]  pe  cei  necunoscători 
[simpli]. 

Dar  vei  cerca  aici  cum  zice:  „chemaţi  pe  cei  chemaţi"?  Căci,  dacă  erau 
„chemaţi",  cum  vrea  iarăşi  să  îi  cheme?  Să  ştii  că  fiecare  dintre  noi  e  chemat 
din  fire  la  lucrul  cel  bun  de  către  cuvântul  [cugetul]  nostru7  care  ne  este 
dascăl  firesc.  Dar,  Dumnezeu  îi  trimite  şi  pe  cei  din  afară  dascăli,  ca  pe 
aceia  care  au  fost  chemaţi  în  chip  firesc  de  cuvânt  [cugetul  lor  lăuntric], 
să-i  cheme  şi  aceşti  dascăli  din  afară. 

Iar  împăratul  „a  trimis  ostile  Sale"  -  adică  pe  ale  romanilor  -,  iar 
aceştia  i-au  risipit  pe  iudeii  cei  nesupuşi  şi  „au  ars  cetatea  lor".  Ierusalimul, 
precum  spune  şi  iudeul  iubitor  de  adevăr,  Iosif  Flaviu8. 

22, 8-10:  Apoi  a  zis  către  slugile  sale:  Nunta  este  gata,  dar  cei  poftiţi9 
n-au  fost  vrednici.  (9)  Mergeţi,  deci,  la  răspântiile  drumurilor10  şi  pe 
câţi  veţi  găsi,  chemaţi-i  la  nuntă.  (10)  Şi  ieşind  slugile  acelea  la  drumuri11, 
au  adunat  pe  toţi  câţi  i-au  găsit,  şi  răi  şi  buni,  şi  s-a  umplut  casa  nunţii 
CU  oaspeţi12.  (22,  8)  Matei  10, 11-13  (22,  9)  Luca  14,  21 

Fiindcă  „slugile"  trimise  mai  întâi  -  adică  cei  împreună  cu  Moise  şi 
Proorocii  -  nu  i-au  supus,  atunci  trimite  alte  „slugi"  -  adică  pe  Apostoli  -, 
care  îi  cheamă  pe  cei  din  păgâni,  care  nu  călătoreau  pe  „calea"  cea  adevărată, 
ci  erau  împărţiţi  şi  în  „cai"  multe  şi  în  dogme  [învăţături]  dezbinaţi.  Iar  mai 
vârtos  se  aflau  [păgânii]  la  „răspântiile  căilor",  adică  în  rătăcire  multă  şi 
nepotrivire,  căci  chiar  de  se  uneau  ei  întru  unele,  nu  pe  „calea"  cea  bună  o 
făceau,  ci  în  răspântii  şi  în  abaterile  [rătăcirile]  lor.  Căci  dogmele  [învăţăturile] 
cele  rele  pe  care  le  dogmatiseau  nu  Ie  primeau  toţi  în  acelaşi  fel,  ci  unii  într-un 
chip  şi  alţii  într-altul. 

însă,  nu  cumva  este  mai  bine  a  se  înţelege  şi  aşa?  „Cale"  este  însăşi 
viaţa  fiecăruia  şi  petrecerea,  iar  „răspântiile"  -  adică  abateri  din  cale  -  sunt 


7  E  vorba  de  puterea  noastră  cuvântătoare. 

*  Iosif  Flaviu  s-a  născut  în  anul  37  d.  H.,  făcând  parte  din  aristocraţia  evreiască,  A 
fost  luat  prizonier  de  către  romani  în  timpul  prigoanei  asupra  evreilor,  din  anii  66-70  d. 
H.  Mai  apoi  a  devenit  cetăţean  roman  şi  s-a  stabilit  în  Roma,  unde  a  scris  opera  sa  istorică, 
care  cuprinde  şi  Războaiele  iudaice. 

9  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „poftiţi",  se  găseşte  „chemaţi". 

”  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „răspântiile  drumurilor",  se  găseşte  „răspântiile  căilor". 

11  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „drumuri",  se  găseşte  „răspântii". 

12  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „s-a  umplut  casa  nunţii  cu  oaspeţi",  se  găseşte  „s-a 
umplut  nunta  de  cei  ce  şedeau". 


TÂLCUIREA  SFINTEI  EVANGHELII  DE  LA  MATEI _ Capitolul  22  343 

învăţăturile  păgâne.  Deci  elinii  având  „căi"  rele  -  adică  vieţi  prihănite 
din  vieţile  lor  cele  rele  s-au  abătut  şi  la  dogmele  [învăţăturile]  cele  fără  de 
Dumnezeu,  dumnezei  de  necinste  făcându-şi,  care  să  le  fie  ajutători  patimilor 
lor.  Deci,  ieşind  Apostolii  din  Ierusalim  la  păgâni,  i-au  adunat  pe  toţi,  „şi 
răi  şi  buni",  adică  şi  pe  cei  plini  de  toată  răutatea  şi  pe  cei  care  în  mai  mică 
răutate  se  aflau,  pe  care  îi  numeşte  „buni",  faţă  de  răutatea  celorlalţi. 

22, 11-14:  Iar  intrând  împăratul  ca  să  privească  pe  oaspeţi13,  a  văzut 
acolo  un  om  care  nu  era  îmbrăcat  în  haină  de  nuntă.  (12)  Şi  i-a  zis:  Prie¬ 
tene,  cum  ai  intrat  aici,  fără  haină  de  nuntă?  El  însă  a  tăcut.  (13)  Atunci, 
împăratul  a  zis  slugilor:  Legaţi-1  de  picioare  şi  de  mâini  şi  aruncaţi-1  în 
întunericul  cel  mai  din  afară.  Acolo  va  fi  plângerea  şi  scrâşnirea  dinţilor. 
(14)  Căci  mulţi  sunt  chemaţi,  dar  puţini  aleşi. 

(22, 11)  Psalm  44, 15  /  Isaia  61, 10/2  Corinteni  5, 3  /  Apocalipsa  16, 15 
(22, 13)  tu  ca  13,  28  (22,  14)  Matei  20, 16  /  Marcu  10, 31  /  Luca  14, 24 

Intrarea  la  nuntă  se  face  fără  de  alegere,  căci  darul  [lui  Dumnezeu]  pe 
toţi  ne  cheamă,  „şi  buni  şi  răi".  Iar  viaţa  pe  care  o  duc  după  ce  au  fost 
chemaţi  la  nuntă,  cei  care  au  intrat,  nu  va  fi  fără  de  cercetare,  ci  şi  foarte 
multă  cercetare  face  „împăratul"  celor  care,  după  ce  au  venit  la  credinţă 
se  vor  afla  întinaţi14. 

Deci,  să  ne  înfricoşăm  întru  a  noastră  minte,  căci  de  nu  va  avea  cineva 
viaţă  curată,  la  nimic  nu-i  foloseşte  doar  credinţa  şi  nu  numai  că  este  scos 
afară  de  la  nuntă,  dar  şi  în  foc  este  aruncat! 

Dar  cine  este  cel  care  poartă  haine  întinate?  Cel  care  nu  s-a  îmbrăcat 
cu  milostivirea  îndurărilor,  cu  bunătate,  cu  iubire  de  fraţi. 


13  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „pe  oaspeţi",  se  găseşte  „pe  cei  ce  şedeau". 

14  Avva  Evagrie  ne  spune:  „Toate  gândurile  necurate,  stăruind  în  noi  din  pricina 
patimilor,  duc  mintea  în  stricăciune  şi  pieire.  Căci  precum  icoana  pâinii  zăboveşte  în  cel 
flămând  din  pricina  foamei  sale  şi  icoana  apei  din  pricina  setei,  tot  aşa  şi  ideea  avuţiei  şi 
a  banilor  stăruieşte  din  pricina  lăcomiei,  iar  înţelesurile  gândurilor  ruşinoase  ce  se  nasc 
din  bucate,  zăbovesc  din  pricina  patimilor  noastre.  Acelaşi  lucru  se  întâmplă  şi  în  cazul 
gândurilor  slavei  deşarte  şi  a  altor  gânduri.  Iar  minţii  înecate  de  astfel  de  gânduri  îi  este 
cu  neputinţă  să  stea  înaintea  lui  Dumnezeu  şi  să  primească  cununa  dreptăţii.  Căci,  de 
aceste  gânduri  fiind  trasă  în  jos  şi  mintea  aceea  ticăloasă  din  Evanghelie  s-a  lepădat  de 
bunul  cel  mai  mare  al  cunoştinţei  de  EHimnezeu  (Matei  22,  2-14).  Asemenea  şi  cel  legat 
de  mâini  şi  de  picioare  şi  aruncat  întru  întunericul  cel  mai  dinafară,  din  aceste  gânduri 
îşi  avea  ţesută  haina  sa,  pentru  care  motiv  Cel  Ce  l-a  chemat  la  nuntă  l-a  găsit  nevrednic 
de  o  nuntă  ca  aceea.  Haina  de  nuntă  este  nepătimirea  sufletului  raţional,  care  s-a  lepădat 
de  poftele  lumeşti"  (Filocalia  românească,  voi.  1,  Despre  slava  deşartă,  cap  22,  ed.  Humanitas, 
Bucureşti,  1999,  p.  79). 


344 


Capitolul  22 


SFÂNTUL  TEOFILACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIEI 


Deci,  mulţi,  înşelându-se  lăuntric  cu  deşarte  nădejdi,  socotesc  că  vor 
dobândi  împărăţia  Cerurilor  şi  se  vâră  pe  ei  înşişi  în  ceata  „celor  ce  şed" 
[la  nunta],  mari  lucruri  cugetând  pentru  ei  înşişi.  Iar  Domnul,  îndreptându- 
Se  către  nevrednicul  acela,  ne  arată  două  lucruri:  întâi  de  toate  că  este 
iubitor  de  oameni,  iar  apoi  că  nu  se  cuvine  să  osândim  pe  cineva  -  măcar 
de  va  greşi  în  chip  vădit  -  de  nu-şi  va  mărturisi  însuşi  fapta.  Deci  Domnul 
zice  „slugilor"  -  adică  îngerilor  celor  muncitori  [căznitori]  -  să-i  „lege" 
aceluia  „mâinile  şi  picioarele",  adică  puterile  lucrătoare  ale  sufletului. 
Căci  în  veacul  de  acum  este  cu  putinţă  a  face  şi  a  lucra  fapta  bună,  iar  în 
cel  ce  va  să  fie,  se  vor  lega  toate  puterile  lucrătoare  ale  sufletului  şi  nu  mai 
este  cu  putinţă  a  face  ceva  bun  spre  răscumpărarea  păcatelor. 

Iar  „scrâşnirea  dinţilor"  este  căinţa  cea  care  se  va  face  atunci  fără  de 
nici  un  folos. 

Şi  „mulţi  sunt  chemaţi",  căci  pe  mulţi  îi  cheamă  Dumnezeu  -  şi  mai 
vârtos,  pe  toţi.  Iar  „puţini  aleşi",  fiindcă  puţini  sunt  cei  mântuiţi  şi  vrednici 
de  a  fi  aleşi  de  Dumnezeu.  întrucât  „a  chema"  este  al  lui  Dumnezeu,  iar  a  fi 
„aleşi"  sau  nu,  al  nostru  lucru  este.  Deci  pilda  aceasta  mai  vârtos  pentru 
iudei  s-a  zis,  căci  ei  au  fost  „chemaţi",  dar  nu  au  fost  „aleşi",  pentru  că  n-au 
ascultat15. 

22, 15-16a:  Atunci  s-au  dus  fariseii  şi  au  ţinut  sfat  ca  să-L  prindă16  pe 
El  în  cuvânt.  (16)  Şi  au  trimis  Ia  El  pe  ucenicii  lor,  împreună  cu  irodienii. 

(22, 15)  Psalm  40, 7/  Ieremia  ÎS,  19  /  Maieu  12, 13  /  Luca  20, 20  (22, 16“)  Marcu  12, 14  /  Luca  20, 21 

Vicleşug  era  ceea  ce  făceau  şi  de  aceea  Luca  îi  numeşte  „iscoade"  (Luca 
20, 20).  Iar  „irodienii"  erau  fie  ostaşi  ai  lui  Irod,  fie  cei  care  socoteau  că  Irod 
este  Hristos.  Căci,  după  ce  a  lipsit  stăpânilor  din  luda  (Facere  49,  10)  şi  a 
împărăţit  Irod,  ei  socoteau  că  el  este  Hristos.  Deci,  vin  fariseii,  împreună  cu 
aceştia,  ca  să-L  prindă  pe  EI  în  cuvânt.  Şi  ascultă  [cum  vorbesc  cu  Dânsul]: 


ts  Aici  Dionisie  din  Fuma  face  următoarea  îndrumare  pentru  zugrăvirea  acestei 
pilde:  „Templu,  şi  pe  dinafară,  de  o  parte  iudeii:  unii  numărând  bani,  alţii  având  înaintea 
lor  boi  şi  alte  negoţuri  şi  afaceri,  alţii  făcând  chefuri  cu  femei,  cu  jocuri,  cântece  şi  tobe, 
alţii  fierăstruindu-I  pe  Proorocul  Isaia,  alţii  băgându-1  în  groapă  pe  Proorocul  Ieremia.  Şi 
de  cealaltă  parte  a  templului.  Apostolii  învăţând,  şi  înaintea  lor  cei  dintre  păgâni,  vameşii 
şi  desfrânatele,  căzând  către  ei  şi  idolii  sfărâmându-i.  Iar  în  mijlocul  templului  o  masă  şi 
deasupra  ei  un  potir  şi  un  disc,  şi  împrejur  oştile  îngerilor  şi  cetele  tuturor  Sfinţilor,  toţi 
purtând  veşminte  albe  şi  ţinând  în  mâinile  lor  făclii;  iar  în  mijlocul  lor  un  om  cu  îmbr㬠
căminte  întinată,  legându-i  demonii  mâinile  şi  picioarele  şi  trăgându-1  la  iad.  Şi  Hristos, 
stând,  cu  îmbrăcăminte  împărătească  şi  patriarhicească,  îi  zice  într-o  hârtie:  «Prietene, 
cum  ai  intrat  aici  fără  haină  de  nuntă?»"  (Erminia  picturii  bizantine,  ed.  cit.,  p.  124). 

16  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „să-L  prindă",  se  găseşte  „să-L  vâneze". 


TÂLCU1REA  SFINTEI  EVANGHELII  DE  LA  MATEI 


Capitolul  22 


345 


22, 16b~ 22:  Zicând:  învăţătorul e,  ştim  că  eşti  omul  adevărului17  şi  întru 
adevăr  înveţi  calea  lui  Dumnezeu  şi  nu-Ţi  pasă18  de  nimeni,  pentru  că 
nu  cauţi  Ia  faţa  oamenilor.  (17)  Spune-ne,  deci,  nouă:  Ce  Ţi  se  pare?  Se 
cuvine  să  dăm  dajdie  Cezarului  sau  nu?  (18)  Iar  Iisus,  cunoscând  viclenia 
lor,  le-a  răspuns:  Ce  Mă  ispitiţi,  făţarnicilor?  (19)  Arătaţi-mi  banul  de 
dajdie.  Iar  ei  I-au  adus  un  dinar.  (20)  Iisus  le-a  zis:  Al  cui  e  chipul  acesta 
şi  inscripţia  de  pe  el?  (21)  Răspuns-au  ei:  Ale  Cezarului.  Atunci  a  zis 
lor:  Daţi,  deci.  Cezarului  cele  ce  sunt  ale  Cezarului  si  lui  Dumnezeu 
cele  ce  sunt  ale  lui  Dumnezeu.  (22)  Auzind  acestea,  s-au  minunat19  Şi, 
lăsându-L,  S-au  dus.  (22,  17)  Maieu  12, 14  /  Luca  20,  21-22  (22, 19)  Marcu  12, 15  / 

Luca  20,  23-24  (22, 21)  Pilde  24,  21  /  Marcu  12, 16-17  /  Luca  20, 25  /  Romani  13,  7 

Socotind  ei  că-L  vor  înmuia  [îndupleca]  pe  El  şi-L  vor  slăbi  cu  laudele, 
îl  măgulesc,  ca  slăbindu-Se  să  spună  că  nu  se  cuvine  a  da  dajdie  şi  astfel 
să-L  prindă  ca  pe  un  turburător  şi  întărâtător  al  poporului  împotriva 
Cezarului.  De  aceea  îi  aduc  şi  pe  irodieni,  care  erau  oamenii  împăratului, 
ca  să-L  prindă  pe  El,  ca  pe  un  scomitor  de  lucruri  noi. 

Şi-I  spun:  „«nu  cauţi  la  faţa  oamenilor»  -  şi  deci  nu  vei  zice  nimic 
spre  lauda  lui  Pilat  sau  a  lui  Irod".  Apoi  11  întreabă:  „Suntem  datori  a  fi 
bimici  şi  oamenilor  şi  a  da  dajdie,  cum  Ii  dăm  lui  Dumnezeu  didrahma20, 
sau  numai  lui  Dumnezeu  să-I  dăm,  iar  Cezarului,  nu?" 

Dacă  El  ar  fi  zis  că  nu  se  cuvine  a  da  Cezarului  dajdie,  ar  fi  uneltit 
[irodienii]  să-L  prindă  şi  să-L  omoare,  ca  pe  Teudas  şi  Iuda  care  ziceau  că 
nu  se  cuvine  a  jertfi  pentru  numele  Cezarului  (Faptele  Apostolilor  5, 36-37). 

Iar  Iisus,  pentru  că  pe  ban  era  întipărit  chipul  Cezarului,  îi  supune  pe 
ei,  zicându-le  că  se  cuvine  să  dea  înapoi  „Cezarului"  cele  care  sunt  ale  lui 
-  adică  cele  care  au  chipul  lui.  Iar  întru  cele  trupeşti  şi  dinafară  să  se  supună 
celui  care  împărăţeşte,  şi  întru  cele  dinlăuntru  şi  duhovniceşti  să  se  supună 
lui  Dumnezeu. 

Se  cuvine  încă  şi  aşa  să  înţelegi:  se  cade  ca  fiecare  dintre  noi  să  dea 
înapoi  pe  cele  ale  „Cezarului"  -  adică  pe  cele  ale  demonului  care  stăpâneşte 
pe  cele  de  jos  ~,  aruncându-le  aceluia.  Aşadar,  dacă  ai  mânie  de  la  „Ce¬ 
zarul",  arunc-o  înapoi  demonului,  mânie-te  împotriva  lui!  Căci  întru  acest 
chip  vei  putea  „da"  înapoi  şi  pe  „cele  ce  sunt  ale  lui  Dumnezeu,  lui 
Dumnezeu"! 


17  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „eşti  omul  adevărului",  se  găseşte  „adevărat  eşti". 

18  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „nu-Ţi  pasă",  se  găseşte  „nu-Ţi  este  grijă". 

M  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „s-au  minunat",  se  găseşte  „s-au  mirat". 

20  Vezi  tâlcuirea  de  la  Matei  17,  24. 


346 _ Capitolul  22 _ SFÂNTUL  TEOFILACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIEI 

Sau,  fiindcă  îndoită  alcătuire  avem,  trup  şi  suflet,  să-i  dăm  trupului, 
ca  unui  „Cezar"  hrană  şi  acoperământ,  iar  părţii  celei  dumnezeieşti  dintru 
noi  -  adică  sufletului  -  cele  cuvenite  ei. 

22,  23-28:  în  ziua  aceea21,  s-au  apropiat  de  El  saducheii,  cei  ce  zic  că 
nu  este  înviere  şi  L-au  întrebat,  (24)  zicând:  învăţătorule,  Moise  a  zis: 
Dacă  cineva  moare  neavând  copii22,  fratele  lui  să  ia  de  soţie  pe  cea  văduvă 
şi  să  ridice  urmaşi  fratelui  său.  (25)  Deci,  erau  la  noi  şapte  fraţi;  şi  cel 
dintâi  s-a  însurat  şi  a  murit  şi,  neavând  urmaş,  a  lăsat  pe  femeia  sa  fratelui 
său.  (26)  Asemenea  şi  al  doilea  şi  al  treilea,  până  la  al  şaptelea.  (27)  în 
urma  tuturor  a  murit  şi  femeia.  (28)  La  înviere,  deci,  a  cărui  din  cei  şapte 
va  fi  femeia?  Căci  toţi  au  avut-o  de  soţie. 

(22,  23)  Marcu  12, 18  /  Luca  20,  27  /  Faptele  Apostolilor  23,  8  (22, 24)  Facere  38, 8  / 
Deuteronom  25,  5  /  Rut  4, 10  /  Marcu  12, 19  /  Luca  20,  28  (22,  25)  Marcu  12,  20  / 
Luca  20,  29  (22,  28)  Marcu  12, 21-26  /  Luca  20, 30-36  / 1  Corinteni  15,  43-44 

După  ce  a  astupat  [Domnul]  gura  fariseilor  şi  a  irodienilor,  vin  să-L 
ispitească  pe  El  saducheii,  care  erau  împotriva  fariseilor  şi  care  nu  credeau 
nici  în  înviere,  nici  în  duh  şi  nici  în  îngeri.  Deci,  plăsmuiesc  ei  un  lucru 
care  niciodată  nu  a  fost  [nu  s-a  petrecut]. 

Căci,  să  zicem  că  cei  doi  s-au  însurat  cu  femeia  şi  apoi  au  murit.  Cum, 
dar,  al  treilea  nu  s-a  înţelepţit  de  la  cei  de  dinainte  de  el  şi  nu  a  lepădat 
însurătoarea? 

Pentru  a-Lpune  în  încurcătură  pe  Hristos  şi  pentru  a  cleveti  [defăima] 
învierea,  îl  iau  pe  Moise  ajutor  [sprijin]  întru  plăsmuirea  lor  şi  spun  că  au 
fost  „şapte  fraţi",  ca  mai  mult  să  batjocorească  taina  învierii.  Şi  întreabă 
ei:  „A  cui  va  fi  femeia?" 

Deci  ar  fi  putut  zice  cineva:  O,  spurcaţilor  saducheii  A  celui  dintâi  va 
fi  femeia  -  de  socotim  că  va  mai  fi  nuntă  la  înviere  -  căci  ceilalţi  nici  nu-i 
erau  cu  adevărat  bărbaţi,  după  Lege  (Deuteronom  25, 5-6). 

22, 29-33:  Răspunzând,  Iisus  le-a  zis:  Vă  rătăciţi,  neştiind  Scripturile, 
nici  puterea  lui  Dumnezeu.  (30)  Căci  la  înviere,  nici  nu  se  însoară,  nici  nu 
se  mărită,  ci  sunt  ca  îngerii  lui  Dumnezeu  în  Ceri3.  (31)  Iar  despre  învierea 

21  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „în  ziua  aceea",  se  găseşte  „întru  aceeaşi  zi". 

22  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „copii",  se  găseşte  „feciori". 

23  Sfântul  Simeon  Noul  Teolog  scrie:  „Trupurile  noastre  se  vor  face  duhovniceşti  şi, 
aşa  zicând,  asemenea  cu  ale  îngerilor,  când  vor  învia  din  morţi.  Căci,  dacă  se  seamănă 
sufleteşti  şi  se  scoală  duhovniceşti,  cum  spune  cuvântul  (1  Corinteni  15,  44),  şi  dacă  în 
veacul  viitor  vom  fi  ca  îngerii  lui  Dumnezeu,  cum  a  spus  Domnul,  e  vădit  că  vom  fi 
asemenea  lor,  deşi  nu  prin  fire,  ci  prin  cinstea  primită"  ( Filocalia  românească,  voi.  6,  întâia 
cuvântare  morala,  cap  5,  ed.  IBMBOR,  Bucureşti,  1977,  pp.  141-142). 


TÂLCUIREA  SFINTEI  EVANGHELII  DE  LA  MATEI 


Capitolul  22 


347 


morţilor,  au  n-aţi  citit  ce  vi  s-a  spus  vouă  de  Dumnezeu,  zicând:  (32)  Eu 
sunt  Dumnezeul  lui  Avraam  şi  Dumnezeul  lui  Isaac  şi  Dumnezeul  lui 
lacov?  Nu  este  Dumnezeul  morţilor,  ci  al  viilor.  (33)  Iar  mulţimile, 
ascultându-L,  erau  uimite24  de  învăţătura  Lui. 

(22,  31)  Marcu  12, 21-26  /  Luca  20, 30-36  / 1  Corinteni  ÎS,  43-44 
(22, 32)  Ieşire  3,  6  /  Marcu  12, 26-27  /  Luca  20, 37-38  (22,  33)  Luca  20, 39 

Mântuitorul  arată  că  va  fi  înviere,  dar  nu  una  numai  trupească,  aşa 
cum  credeau  ei  rătăcindu-se,  ci  dumnezeiască  şi  duhovnicească.  Zice 
Domnul:  „Pentru  ce  «vă  rătăciţi  neştiind  Scripturile,  nici  puterea  lui 
Dumnezeu»?  Toate  îi  sunt  Acestuia  cu  putinţă,  cât  şi  pe  oameni  a-i  face  să 
petreacă  asemenea  îngerilor"25. 

Şi  vezi  înţelepciunea  Domnului!  Aceia  din  cuvintele  lui  Moise  se 
sârguiau  să  rupă  [strice]  dogma  învierii  şi  Domnul  iarăşi  de  la  Moise  îi 
supune  pe  ei,  zicându-le:  ,,[N-aţi  citit  ce  vi  s-a  spus  vouă  de  Dumnezeu, 
zicând:]  Eu  sunt  Dumnezeul  lui  Avraam  şi  Dumnezeul  lui  Isaac  şi 
Dumnezeul  lui  lacov?"  (Ieşire  3,  6).  Iar  ceea  ce  se  zice  [aici],  întru  acest  fel 
este:  Dumnezeu  nu  este  Dumnezeu  al  celor  ce  nu  simt,  ci  al  celor  care  au 
fiinţă  şi  sunt,  căci  nu  a  zis:  „Eu  eram",  ci  „Eu  sunt".  Măcar  de  s-au  şi 
săvârşit  ei,  întru  nădejdea  învierii  vii  sunt. 

Poate  vei  întreba,  atunci,  cum  aiurea  [undeva]  s-a  spus  că  [Dumnezeu] 
stăpâneşte  şi  peste  cei  vii  şi  peste  cei  morţi?  (Romani  14,  9)  Deci  învaţă-te 
că  acolo  îi  numeşte  „morţi"  pe  cei  care  au  murit,  dar  vor  învia 

Iar  aici.  Domnul,  împotrivindu-se  eresului  saducheilor,  care  dog- 
matiseau  [învăţau]  că  sufletul  nu  este  nemuritor,  ci  cum  că  se  strică  întru 
totul,  spune  Hristos  că  Dumnezeu  nu  este  Dumnezeu  „al  morţilor",  adică 
al  celor  care  -  „cum  vi  se  pare  vouă,  se  strică  întru  totul"  -,  ci  „al  celor  vii" 
-  „adică  al  celor  care  au  suflet  nemuritor  şi  vor  învia,  chiar  dacă  acum 
sunt  morţi". 


24  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „erau  uimite",  se  găseşte  „se  mirau". 

23  Cuviosul  Petru  Damaschinul  ne  învaţă:  „Cu  siguranţă,  2ice  Gură  de  Aur,  creştinul 
cel  desăvârşit  se  va  face  întocmai  cu  îngerii  (Matei  22, 30),  cum  zice  Domnul,  se  înţelege 
la  învierea  morţilor,  nu  în  veacul  de  acum.  Dar  nici  atunci,  nu  a  zis  că  vor  fi  îngeri,  ci 
întocmai  ca  îngerii,  căci  oamenii  nu  pot  să-şi  părăsească  firea  lor,  ci  ajungând  ca  şi  aceia, 
neschimbăcioşi  după  har  şi  izbăviţi  de  toată  trebuinţa,  din  necesitate,  îşi  au  voia  cu  totul 
neatâmată  şi  se  află  intr-o  veselie  şi  într-o  dragoste  de  Dumnezeu  neîncetată  şi  se  bucură 
de  «cele  ce  ochiul  nu  le-a  văzut...»  (1  Corinteni  2, 9).  Dar,  aici  este  cu  neputinţă  să  ajungă 
cineva  desăvârşit  [precum  va  fi  acolo],  ci  primeşte  numai  o  arvună  a  bunătăţilor  făg㬠
duite"  ( Filocalia  românească,  voi.  5,  Fără  smerită  cugetare  nu  este  cu  putinţă  să  ne  mântuim, 
ed.  Humanitas,  Bucureşti,  2001,  pp.  144-145). 


348 


Capitolul  22 


SFÂNTUL  TEOF1LACT  ARHIEPISCOPUL.  BULGARIEI  . 


22,  34-40:  Şi  auzind  fariseii  că  a  închis  gura  saducheilor,  s-au  adunat 
laolaltă.  (35)  Unul  dintre  ei,  învăţător  de  Lege,  ispitindu-L  pe  Iisus,  L-a 
întrebat:  (36)  Invăţătorule,  care  poruncă  este  mai  mare  în  Lege?  (37)  El  i-a 
răspuns:  Să  iubeşti  pe  Domnul  Dumnezeul  tău,  cu  toată  inima  ta,  cu  tot 
sufletul  tău  şi  cu  tot  cugetul  tău.  (38)  Aceasta  este  marea  şi  întâia  poruncă26. 
(39)  Iar  a  doua,  la  fel  ca  aceasta:  Să  iubeşti  pe  aproapele  tău  ca  pe  tine 
însuţi.  (40)  în  aceste  două  porunci  se  cuprind  toată  Legea  şi  Proorocii27. 

(22,  36)  Marcu  12, 28-29  /  Luca  10, 25  (22, 37)  Deuteronom  6, 5;  10, 12  /  Miheia  6,  8  / 
Marcu  12, 29-30  /  Luca  10, 27  (22, 38)  Marcu  12, 30  (22, 39)  Levitic  19, 18  /  Matei  5, 43  / 
Marcu  12, 31  /  Luca  10, 27  /  Romani  13, 8  /  Galateni  S,  14  (22, 40)  Matei  7, 12  /  Marcu  12, 31 

Cel  care-L  ispiteşte  se  apropie  mânat  de  zavistia  cea  multă,  căci  după  ce 
a  văzut  pe  saduchei  ruşinaţi  şi  pe  Domnul  că  este  lăudat  pentru  înţelepciunea 
Sa,  se  apropie  ispitindu-L,  ca  de  va  adăuga  ceva  la  porunca  dintâi,  îndrep¬ 
tând  [ca  şi  cum  ar  îndrepta]  Legea,  sa  afle  ei  pricină  împotriva  Lui. 

Iar  Domnul,  vădind  răutatea  lor  -  că  n-au  venit  ei  ca  să  se  înveţe  -  ci 
pentru  că  erau  lipsiţi  de  dragoste  şi  mai  vârtos  fiindcă  zavistuiesc  şi 
pizmuiesc,  arată  că  dragostea  covârşeşte  celelalte  porunci,  şi  învaţă  că  nu 
numai  în  parte  se  cuvine  să-L  iubim  pe  Dumnezeu,  ci  cu  totuluşi  tot  [pe 
de-a-ntregul]  pe  noi  înşine  să  ne  dăm  lui  Dumnezeu.  Pentru  că  pe  aceste 
trei  părţi  osebite  cunoaştem  că  sunt  în  sufletul  omului:  partea  sadurilor, 
cea  dobitocească  şi  cea  cuvântătoare.  Căci,  ca  unul  care  creşte  şi  se  hrăneşte 
şi  naşte  pe  cel  asemenea,  se  aseamănă  sadurilor;  ca  cel  ce  se  mânie  şi 
pofteşte  -  dobitoacelor;  iar  ca  unul  ce  cugetă  se  numeşte  cuvântător.  Deci, 
vezi  aicea  pe  toate  aceste  trei  [părţi]  însemnate:  „Să  iubeşti  pe  Domnul 
Dumnezeul  tău,  cu  toată  inima  ta"  aceasta  este  partea  cea  dobitocească  a 
omului;  „cu  tot  sufletul  tău"  aceasta  a  sadurilor,  că  însufleţite  sunt  sadurile; 
iar  „cu  tot  cugetul  tău"  aceasta  este  partea  cea  cuvântătoare28. 


26  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „marea  şi  întâia  poruncă",  se  găseşte  „întâi  şi  mai 
mare  poruncă". 

“  In  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „In  aceste  două  porunci  se  cuprind  toată  Legea  şi  Proorocii", 
se  găseşte  „In  aceste  două  porunci  toată  Legea  şi  Proorocii  se  spânzură  [se  atârnă]". 

28  în  cea  de  a  treia  sută  a  capetelor  sale  despre  dragoste,  anume  în  capetele  21-36, 
Sfântul  Maxim  Mărturisitorul  arată  în  chip  amănunţit  şi  prealuminat  cele  ce  mai  sus  !e 
spune  pe  scurt.  Sfântul  Teofilact.  Aşezăm  aici  numai  capul  32,  însă  pentru  buna  înţelegere 
a  acestui  adevăr  reproducem  în  Anexa  editorială  (3)  toate  capetele  amintite. 

Iată,  aşadar,  ce  spune  dumnezeiescului  Maxim:  „Dintre  puterile  sufleteşti  una 
hrăneşte  şi  susţine  creşterea,  alta  este  imaginativă  şi  impulsivă,  iar  alta  este  raţională  şi 
intelectuală.  De  cea  dintâi  se  împărtăşesc  plantele.  Fiinţele  neraţionale,  pe  lângă  aceasta, 
se  împărtăşesc  şi  de  a  doua.  Iar  oamenii,  pe  lângă  acestea  două,  şi  de  a  treia.  Primele 
două  puteri  sunt  supuse  stricăciunii,  a  treia  se  dovedeşte  nestricăcioasă  şi  nemuritoare 


TÂLCUIREA  SFINTEI  EVANGHELII  DE  LA  MATEI 


Capitolul  22 


349 


Iar  porunca:  „Să  iubeşti  pe  Domnul  Dumnezeul  tău,  cu  toată  inima 
ta,  cu  tot  sufletul  tău  şi  cu  tot  cugetul  tău"  (Deuteronom  6, 5)  se  tâlcuieşte 
astfel:  se  cuvine  a  iubi  pe  Dumnezeu  cu  tot  sufletul,  adică  a  lua  aminte  la 
El  cu  toate  părţile  şi  puterile  sufletului.  Aceasta  este  cea  „întâi  şi  mai  mare 
poruncă",  care  ne  deprinde  pe  noi  la  buna  cinstire  [a  lui  Dumnezeu].  Iar  a 
doua,  asemenea  cu  aceasta  ne  îndeamnă  să  facem  oamenilor  cele  care  sunt 
după  dreptate.  Căci  două  lucruri  duc  la  pierzare:  dogmele  [învăţăturile] 
cele  rele  şi  viaţa  stricată.  Deci,  ca  să  nu  cădem  în  dogme  [învăţături] 
păgâneşti,  se  cuvine  să-L  iubim  pe  Dumnezeu,  iar  pentru  ca  sa  nu  avem 
viaţă  stricata,  se  cuvine  să-l  iubim  pe  aproapele  (Levitic  19,  18).  Căci  cel 
care-1  iubeşte  pe  aproapele  său,  toate  poruncile  le  împlineşte;  iar  cel  ce 
împlineşte  poruncile,  iubeşte  pe  Dumnezeu,  întrucât  una  prin  alta  se 
întăresc  şi  se  alcătuiesc  aceste  două  porunci  şi  pe  toate  celelalte  le  cuprind29. 
Căci  cine,  iubind  pe  Dumnezeu  şi  pe  aproapele  său  va  fura  sau  va  pomeni 
răul,  ori  va  ucide  sau  va  curvi? 

Acest  învăţător  de  Lege,  dintru  început  a  venit  ispitind,  dar  din 
răspunsul  lui  Hristos  înţelepţindu-se,  a  fost  lăudat  de  Mântuitorul,  după 
cum  zice  şi  Marcu,  căci  privind  la  el  cu  dragoste,  Iisus  i-a  zis:  „Nu  eşti 
departe  de  împărăţia  lui  Dumnezeu"  (Marcu  12,  34). 

22, 41-46:  Şi  fiind  adunaţi  fariseii,  i-a  întrebat  Iisus,  (42)  zicând:  Ce  vi 
se  pare  despre  Hristos?  Al  cui  Fiu  este?  Zis-au  Lui:  Al  lui  David.  (43)  Zis-a 
lor:  Cum,  deci,  David,  în  duh30,  îl  numeşte  pe  El  Domn?  -  zicând:  (44) 
Zis-a  Domnul  Domnului  Meu:  Şezi  de-a  dreapta  Mea,  până  ce  voi  pune 
pe  vrăjmaşii  Tăi  aşternut  picioarelor  Tale.  (45)  Deci,  dacă  David  îl  numeşte 
pe  El  Domn,  cum  este  Fiu  al  lui?  (46)  Şi  nimeni  nu  putea  sa-I  răspundă 
cuvânt  şi  nici  n-a  mai  îndrăznit  cineva,  din  ziua  aceea,  să-L  mai  întrebe. 

122'  41)  Marcu  12, 35  /  Luca  20, 41 (22, 42)  Luca  20, 41  (22, 43)  Marcu  12, 36  (22, 44)  Psalm  109, 1  / 
Luca  20, 42-43  /  Faptele  Apostolilor  2, 34  /  Evrei  13  (2 2, 45)  Luca  20, 41 

(22, 46)  Marcu  12, 34  /  Luca  14, 6;  20, 40 

Pentru  că  II  socoteau  pe  El  a  fi  numai  om,  Hristos  surpă  socoteala  lor 
şi  învaţă  adevărul  prin  proorocia  lui  David  (Psalm  109,  1),  arătând  că  şi 


(Filocalia  românească,  voi.  2,  A  treia  sută  a  capetelor  despre  dragoste,  cap  32,  ed.  Humanitas, 
Bucureşti,  1999,  pp.  90-94). 

29  Dumnezeiescul  Maxim  Mărturisitorul  grăieşte  acestea:  „Pacea  negrăită  a  Sfinţilor 
îngeri  se  susţine  prin  aceste  două  dispoziţii:  prin  dragostea  fală  de  Dumnezeu  şi  prin  dragostea 
întreolaltă.  Asemenea  stă  lucrul  şi  cu  toţi  Sfinţii  din  veac.  Deci,  preafrumos  s-a  spus  de  către 
Mântuitorul:  «în  aceste  porunci  atârnă  toată  Legea  şi  Proorocii»"  (Filocalia  românească,  voi. 
2,  A  patra  sută  a  capetelor  despre  dragoste,  cap  36,  ed.  Humanitas,  Bucureşti,  1999,  pp.  110-111), 

30  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „în  duh",  sc  găseşte  „cu  Duhul". 


350 


Capitolul  22 


SFÂNTUL  TEOFILACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIEI  . 


Domn  este,  propovăduind  Dumnezeirea  Sa.  Căci  zicând  fariseii  că  Hristos 
este  „Fiu  al  lui  David"  -  adică  numai  om  El  le  arată  că  Da  vid,  în  Duhul 
fiind.  L-a  numit  Domn,  prin  darul  Duhului  fiindu-i  descoperite  lui  David 
cele  despre  El.  Dar  nu  se  leapădă  de  numirea  de  „Fiu  al  lui  David",  ci 
arată  că  El  -  ca  simplu  om  -  din  sămânţa  lui  David  se  trage.  Insă  nu 
lepădându-se  de  a  fi  „Fiu  al  lui  David"  zice  acestea,  ci  arătând  că  este  mai 
mult  decât  simplu  om,  venind  din  seminţia  lui  David. 

Iar  Domnul  îi  întreabă  acestea  pentru  ca  sau  zicând  ei  că  nu  ştiu,  să 
întrebe  şi  să  se  înveţe;  sau  zicând  adevărul,  să  creadă;  sau  neputând  zice 
nimic,  să  se  ruşineze  şi  să  plece,  neîndrăznind  mai  mult  a-L  întreba  ceva 
pe  Dânsul. 


351 


Capitolul  23 

Iisus  mustră  pe  farisei  şi  pe  cărturari.  Mustră  Ierusalimul, 
cel  ce  ucide  pe  Prooroci,  şi  prezice  dărâmarea  lui 1 


23, 1-3:  Atunci  a  vorbit  Iisus  mulţimilor  şi  ucenicilor  Săi,  (2)  zicând: 
Cărturarii  şi  fariseii  au  şezut  în  scaunul  lui  Moise2;  (3)  deci  toate  câte  vă 
vor  zice  vouă,  faceţi-le  şi  păziţi-le;  dar  după  faptele  lor  nu  faceţi,  că  ei 
zic,  dar  nu  fac.  (23, 2)  Neemia  8,  4  (23, 3)  Deuteronom  17,  9  /  Romani  2, 19 

Când  le-a  astupat  Domnul  gura  şi  a  arătat  că  bolesc  fără  de  vindecare, 
atunci  şi  vorbeşte  despre  ei.  Şi  arată  viaţa  şi  petrecerea  lor,  îndreptându-i  pe 
cei  ce  ascultă  ca  să  nu-i  defaime  pe  dascăli,  chiar  de  vor  avea  şi  viaţă  stricată. 

Arată  Domnul  încă  şi  că  nu  Se  împotriveşte  Legii,  învăţând  u-i  să  facă 
cele  ale  Legii,  chiar  nevrednici  fiind  cei  ce  acestea-i  învaţă  -  dar  nu  pentru 
cele  ce  învaţă  aceştia,  ci  pentru  viaţa  lor  stricată.  Şi  zice  [Domnul]:  „Toate 
cele  pe  care  le  grăiesc  dascălii,  să  socotiţi  că  Moise  le  spune  şi  mai  vârtos 
[însuşi]  Dumnezeu". 

Dar,  oare,  se  cuvine  să  facem  toate  cele  pe  care  le  spun,  chiar  dacă  rele 
vor  fi?  Răspundem:  întâi,  că  niciodată  nu  vor  îndrăzni  cei  care  învaţă  să 
îndemne  pe  cineva  spre  rău;  apoi,  chiar  dacă  va  face  aşa,  îndemnând  spre 
viaţă  rea,  unul  ca  acesta  nu  din  „scaunul  lui  Moise",  nici  din  Lege  nu 
grăieşte.  Iar  Domnul  spune  [aici]  să-i  ascultăm  pe  cei  care  „şed  în  scaunul 
lui  Moise",  adică  pe  cei  care  învaţă  cele  ale  Legii.  Deci  se  cuvine  a-i  asculta 
pe  cei  care  învaţă  ceva  [oarece]  din  dumnezeiasca  Lege,  chiar  dacă  ei  nu 
ar  împlini  ceea  ce  învaţă. 

23,  4-5:  Că  leagă  sarcini  grele  şi  cu  anevoie  de  purtat  şi  le  pun  pe 
umerii  oamenilor,  iar  ei  nici  cu  degetul  nu  voiesc  să  le  mişte.  (5)  Toate 


1  în  ediţia  de  la  1805,  titlul  capitolului  este:  „Pentru  scaunul  lui  Moise.  Pentru  făţărnicia 
cărturarilor  şi  a  fariseilor.  Pentru  că  nu  se  cade  să  chemăm  învăţători  şi  părinţi  pe  pământ. 
Pentru  ticăloşia  fariseilor". 

2  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „în  scaunul  lui  Moise",  se  găseşte  „pe  scaunul  lui 
Moise".  „Scaunul  Iui  Moise"  era  scaunul  onorific,  în  fiecare  sinagogă,  pe  care  şedeau 
cărturarii  şi  fariseii  ( Dicţionarul  Noului  Testament,  ed.  cit.,  p,  460).  Pentru  „cărturari",  vezi 
şi  nota  tâlcuirii  de  la  Matei  2,  4. 


352 


Capitolul  23 


SFÂNTUL  TEOF1LACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIEI 


faptele  lor  le  fac  ca  să  fie  priviţi  de  oameni3;  căci  îşi  lăţesc  filacteriile  şi 
îşi  măresc  ciucurii  de  pe  poale4.  (23, 4)  Isaîa  io,  1  /  Luca  n,  46  / 

Faptele  Apostolilor  ÎS,  10  (23, 5)  Numeri  15, 38  /  Deuteronom  22, 12  /  Matei  6, 1  /  Marcu  12, 38 

Fariseii  puneau  „sarcini  grele"  asupra  poporului,  silnicind  pe  oameni 
să  împlinească  nişte  porunci  mici  ale  Legii  şi  care  erau  cu  anevoie  de  păzit 
[împlinit];  sau,  mai  mult  decât  cu  poruncile  Legii,  îi  îngreuiau  cu  predanii 
oarecare  omeneşti,  dându-le  mai  presus  de  Lege,  iar  ei  „nici  cu  degetul 
nu  le  mişcau",  adică  nimic  nu  lucrau,  nici  nu  îndrăzneau  a  se  apropia  de 
unele  ca  acestea  sarcini.  Căci  când  cel  care  învaţă,  nu  numai  învaţă,  ci  şi 
face,  se  pare  [arată]  că  împreună  cu  cei  pe  care-i  învaţă  se  osteneşte  şi 
lucrează.  Iar  când  pe  mine  mă  încarcă  cu  „sarcini  grele"  iar  el  nimic  nu 
face,  mai  mult  mă  îngreunează,  căci  el  lenevindu-se  îmi  arată  că  este  cu 
neputinţă  să  săvârşesc  cele  pe  care  el  le  zice  [învaţă]. 

Deci  Domnul  îi  prihăneşte  pe  farisei,  ca  pe  cei  care  nu  vor  sa  poarte 
împreună  cu  poporul  „sarcinile"  poruncilor  şi  dimpreună  [cu  el]  să  le 
lucreze.  Şi  nu  numai  că  nu  fac  nimic  bun,  dar  se  şi  prefac  cum  că  fac  [că 
lucrează].  Şi  chiar  de  ar  fi  făcut,  dar  pentru  că  se  împăunează  în  faţa 
oamenilor,  îşi  pierd  ei  tot  folosul.  Şi  oare  de  câtă  osândă  sunt  vrednici,  ca 
unii  ce  nu  împlinesc  nimic,  însă  voiesc  să  fie  slăviţi  de  oameni  ca  unii  care 
fac  [împlinesc]?  Dar  ce  fac?  „îşi  lăţesc  filacteriile  şi  îşi  măresc  ciucurii" 
hainelor.  Iar  aceasta  întru  acest  fel  este:  în  Lege  era  scris  că  „Ie  veţi  lega  pe 
mâna  voastră  şi  vor  fi  neclintite  înaintea  ochilor  voştri"  („să  le  legi  ca 
semn  la  mână  şi  să  le  ai  ca  pe  o  tăbliţă  pe  fruntea  ta"]  ( Deuteronom  6, 4-8; 
11, 18).  Deci,  scriau  pe  două  membrane  [pergamente]  sau  hârtii  cele  zece 


3  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „Toate  faptele  lor  le  fac  ca  să  fie  priviţi  de  oameni", 
se  găseşte  „Toate  lucrurile  lor  Ie  fac  ca  să  se  vaze  de  oameni", 

4  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „ciucurii  de  pe  poale",  se  găseşte  „cepragele  hainelor 
sale",  cu  următoarea  notă:  [1805]  Despre  filacterii  şi  ceprage  [ciucurii  de  la  poalei  vorbeşte 
la  fel  şi  Zigaben.  Fiindcă  se  uitau  faceri  iei, ui  de  bine,  a  poruncit  Dumnezeu  ca  să  se  scrie 
acestea  în  cărţulii  şi  să  fie  atârnate  de  mâna  învăţătorilor  de  Lege,  ca  să  fie  totdeauna 
văzute  şi  pomenite.  Pe  aceste  cărţulii  le  numeau  „filacterii",  care  este  cuvânt  grecesc,  ce 
denumeşte  paza,  căci  păzitoare  erau  acestea  ale  facerilor  de  bine,  spre  a  nu  fi  uitate.  Şi 
iarăşi,  ca  să  nu  uite  poruncile  lui  Dumnezeu,  a  fost  cusută  de  poalele  hainei  împletitură 
mohorâtă  [violetă,  cf.  Numeri  75,  38],  ca  văzând-o,  să-şi  aducă  aminte  de  porunci,  iar 
acestea  sunt  „cepragele"  [„ciucurii  de  pe  poale"].  Deci,  cărturarii  şi  fariseii  nu  luau  în 
seamă  poruncile,  dar  filacteriile  le  făceau  late  şi  ciucurii  mari,  trufindu-se  nebuneşte  cu 
acestea.  Evanghelistul  Marcu  le  numeşte  pe  acestea  podoabe,  zicând:  „Păziţi-vă  de 
cărturarii  cărora  le  place  să  se  împodobească"  (Marcu  12, 38)  şi  asemenea  [zice]  şi  Luca 
(vezi  Luca  20,  46). 


fÂLCUIREA  SFINTEI  EVANGHELII  DE  LA  MATEI 


Capitolul  23 


353 


porunci  ale  Legii  şi  una  o  puneau  pe  fruntea  lor,  iar  alta  o  atârnau  de 
mâna  dreaptă5.  Iar  „ciucuri"  îşi  făceau  pe  poala  hainei  din  împletituri 
albastre  sau  mohorâte  [violete],  încă  şi  pe  aceasta  aflând-o  scrisă  în  Lege; 
ca,  văzându-le,  să  nu  uite  poruncile  lui  Dumnezeu  (Numeri  15, 37-40).  Dar 
Dumnezeu  nu  aceasta  voia,  ci  a  avea  „filacteriile"  legate  de  mâna  dreaptă 
însemna  cum  că  se  cuvine  a  lucra  poruncile.  Iar  a  avea  „ciucuri"  la  poale 
din  împletituri  mohorâte  arăta  că  se  cuvine  să  ne  însemnăm  cu  sângele 
lui  Hristos.  Iar  ei  îşi  făceau  şi  „filacteriile"  şi  „ciucurii"  mari,  ca  să  se 
arate  celor  care-i  priveau  că  simt  păzitori  ai  Legii. 

23, 6-7:  Şi  le  place  să  stea  în  capul  mesei  la  ospeţe  şi  în  băncile  dintâi, 
în  sinagogi6,  (7)  şi  să  li  se  plece  lumea  în  pieţe  şi  să  fie  numiţi  de  oameni: 
Rabi7.  (23,  6)  Marcu  12,  39  i  Luca  11, 43;  20, 46  (23,  7)  Marcu  12, 38 

Vai  ce  zice!  Pentru  că  „iubesc"  pentru  aceasta  se  osândesc8. 

Dar  dacă  cel  ce  numai  pentru  că  iubeşte  „şederea  mai  sus"  [în 
rândurile  „dintâi"]  este  prihănit  [este  găsit  vinovat],  cu  cât  mai  vârtos  se 
va  osândi  cel  ce  se  sârguieşte  în  tot  chipul  pentru  a  dobândi  întâietate?  Şi 
[zice]  „scaunele  cele  mai  de  sus  în  sinagogi",  [adică]  unde  erau  ei  mai 
mult  datori  a~i  învăţa  pe  alţii  să  se  smerească,  acolo  lucrează  spre  stri¬ 
căciune,  că  toate  le  făceau  pentru  slavă  [deşartă].  Şi  făcând  ei  acestea  nu 
se  ruşinau,  ci  mai  vârtos  voiau  [râvneau]  a  se  numi  şi  „Rabi,  Rabi",  adică 
dascăli  [învăţători]. 


5  Alături  de  cele  10  porunci,  pe  pergamentele  filacteriilor  mai  erau  trecute  şi  cele 
despre  serbarea  Paştelui,  cele  despre  răscumpărarea  celor  întâi-născuţi,  cele  despre  iubirea 
de  Dumnezeu  şi  ferirea  de  idoli.  Aceste  pergamente  se  păstrau  în  cutii  făcute  din  lemn 
sau  din  corn.  Iudeii  aşezau  aceste  cutii  şi  pe  uşorii  caselor  şi  pe  porţile  lor,  iar  cărturarii 
şi  fariseii  purtau  filacterii  mai  mari,  pe  care  le  puneau  şi  la  uşile  lor  ca  să  se  arate  cât  sunt 
de  evlavioşi  (Dicţionarul  Noului  Testament,  ed.  cit.,  p.  179). 

6  [1805]  Sinagogi,  adică  adunări,  sunt  numite  adunările  de  sâmbăta  ale  iudeilor  în 
care  se  rugau  lui  Dumnezeu,  citeau  şi  tâlcuiau  dumnezeiasca  Scriptură  şi  se  îndeletniceau 
cu  obiceiurile  lor.  Şi  în  fiecare  sinagogă  erau  strane,  în  care  şedeau  atât  cei  care  deschideau 
şi  citeau  Legea  lui  Moise  cât  şi  cei  care  ascultau,  precum  zice  aici  Evanghelistul  despre 
cărturari  şi  farisei  că  iubesc  scaunele  cele  mai  de  sus  în  sinagogi.  Şi  dintru  acestea  urmează 
[înţelegem]  că  unele  strane  ar  fi  fost  mai  înalte  -  şi  acestea  se  dădeau  cărturarilor  şi 
fariseilor  -,  iar  altele  mai  de  jos  -  şi  acestea  erau  pentru  oamenii  cei  de  rând. 

7  în  ediţia  de  la  1805,  versetele  6-7  sunt:  „Şi  iubesc  şederile  cele  mai  întâi  la  ospeţe 
şi  în  scaunele  cele  mai  de  sus  în  sinagogi,  şi  închinăciunile  prin  târguri  şi  să  fie  numiţi 
de  oameni:  Rabi,  Rabi". 

8  Adică:  „Vai  vouă,  cărturarilor  şi  fariseilor!  Tocmai  pentru  că  iubiţi  întâietatea,  pentru 
aceasta  vă  veţi  şi  osândi!"  Şi  asta  din  pricină  că  în  sinagogi  aceştia  râvneau  rândurile  dintâi. 


354 


Capitolul  23 


SFÂNTUL TEOF1LACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIEI 


23, 8-12:  Voi  însă  să  nu  vă  numiţi  rabi,  că  unul  este  învăţătorul  vostru: 
Hristos,  iar  voi  toţi  sunteţi  fraţi.  (9)  Şi  tată  al  vostru  să  nu  numiţi  pe 
pământ,  că  Tatăl  vostru  unul  este.  Cel  din  Ceruri9.  (10)  Nici  învăţători  să 
nu  vă  numiţi,  că  învăţătorul  vostru  este  unul:  Hristos.  (11)  Şi  care  este 
mai  mare  între  voi  să  fie  slujitorul  vostru10.  (12)  Cine  se  va  înălţa  pe  sine 
se  va  smeri,  şi  cine  se  va  smeri  pe  sine  se  va  înălţa. 

(23, 8)  Ioar»  13, 13/1  Corinteni  3, 4-7  /  Iacov  3, 1  (23, 9)  Maleahi  1, 6;  2, 10  /  Efeseni  3, 14 
(23, 10)  Ioan  13, 13  (23, 11)  Matei  20, 26  (23, 12)  Iov  22,  29/  Pilde  29,  23  /  Luca  14, 11;  18, 14 

Hristos  nu  opreşte  a  se  numi  cineva  „dascăl"  [„învăţător"],  ci  opreşte 
a  voi  cineva  cu  împătimire  [în  chip  pătimaş]  să  fie  numit  astfel  şi  a  se 
sârgui  în  tot  felul  să  fie  numit  aşa.  Căci,  după  adevăr,  vrednicia  învăţă- 
torească  este  numai  a  lui  Dumnezeu. 

Şi,  oprind  a  chema  „tată"  pe  altcineva  în  afară  de  Dumnezeu,  nu 
opreşte  cinstirea  părinţilor  -  de  vreme  ce  a  cerut  cu  adevărat  să-i  cinstim 
pe  ei  (Ieşire  20, 12)  şi  mai  vârtos  [să-i  cinstim]  pe  cei  duhovniceşti  părinţi 
ci  ne  aduce  [îndrumă]  spre  cunoaşterea  adevăratului  Tată  -  adică  a  lui 
Dumnezeu  căci  Tată  adevărat  Dumnezeu  este.  Iar  [părinţii]  cei  trupeşti 
nu  sunt  izvorul  naşterii  [noastre],  ci  slujitori  [ai  lui  Dumnezeu]  şi  împreună 
[cu  El]  pricinuitori  [ai  naşterii  de  prunci]11. 

Apoi  arată  folosul  smereniei,  spunând  că  „cel  care  este  mai  mare  întru 
voi"  este  dator  a  fi  vouă  slugă  şi  [cel  mai]  de  pe  urmă  [să  se  arate].  Căci  cel 
care  „se  va  înălţa  pe  sine"  socotind  că  este  ceva,  se  va  smeri,  părăsit  fiind 
de  Dumnezeu. 

23,  13:  Vai  vouă,  cărturarilor  şi  fariseilor  făţarnici!  Că  închideţi 
împărăţia  Cerurilor  înaintea  oamenilor;  că  voi  nu  intraţi,  şi  nici  pe  cei 
ce  vor  să  intre  nu-i  lăsaţi12.  (23, 13)  lezechiil  22,  5  /  Luca  11,  52 

Zice  [Domnul]:  „Nu  numai  voi  sunteţi  necredincioşi  şi  aveţi  viaţa 
stricată,  ci  şi  pe  alţii  îi  învăţaţi  să  nu  creadă  în  Mine  şi  prin  viaţa  şi  pilda 

9  în  ediţia  de  la  1805,  versetele  8-9  sunt:  „Voi  însă  să  nu  vă  numiţi  Rabi,  că  unul 
este  Dascălul  vostru:  Hristos.  Şi  tată  al  vostru  să  nu  chemaţi  pe  pământ,  că  Tatăl  vostru 
unul  este.  Cel  din  Ceruri,  iar  voi  toţi  sunteţi  fraţi". 

10  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „între  voi  să  fie  slujitorul  vostru",  se  găseşte  „întru 
voi  să  fie  vouă  slugă". 

11  Avându-1  ca  autor  pe  Fericitul  Epifanie  Teodoropulos  (un  Sfânt  al  zilelor  noastre), 
volumul  Familei  ortodoxe  -  cu  smerită  dragoste  (traducere  din  elena  de  Ieroschim.  Ştefan 
Nuţescu,  Schitul  Lacu,  Athos,  2001)  este  o  excepţională  sinteză  a  învăţăturii  Bisericii 
privitor  la  relaţiile  trupeşti  înainte  de  căsătorie’',  la  feciorie  şi  căsătorie,  precum  şi  la  avorturi 
şi  însufleţirea  embrionului  uman  încă  de  la  zămislire. 

12  în  ediţia  de  la  1805,  versetele  23  şi  24  (şi  tâlcuirile  lor),  sunt  dispuse  în  ordine 
inversă  faţă  de  ediţia  1988  a  Sfintei  Scripturi. 


TÂLCUIREA  SFINTEI  EVANGHELII  DE  LA  MATEI 


Capitolul  23 


355 


voastră  îi  stricaţi".  Căci,  de  obicei,  poporul  se  aseamănă  cu  stăpânitorii;  şi 
mai  vârtos  [cu  atât  mai  mult]  vor  fi  răi,  cu  cât  îi  văd  pe  aceştia  că  se  pleacă 
spre  răutate.  Deci,  orice  învăţător  şi  stăpânitor  rău,  să  vadă  ce  îşi  câştigă 
[ce  plată  îşi  agoniseşte]. 

Deci,  „vai"  celui  care  prin  viaţa  sa  nu  lasă  pe  alţii  să  sporească  spre 
lucrul  cel  bun! 

23, 14:  Vai  vouă,  cărturarilor  şi  fariseilor  făţarnici!  Că  mâncaţi  casele 
văduvelor  şi  cu  făţărnicie  vă  rugaţi  îndelung13;  pentru  aceasta  mai  multă 
osândă  veţi  lua.  (23,  14)  Marcu  12,  40  /  Luca  20, 47 

Ii  numeşte  „făţarnici",  ca  pe  cei  care  se  făgăduiau  evlavie  [se  arătau 
evlavioşi],  dar  nu  făceau  nimic  vrednic  de  făgăduinţa  evlaviei,  ci  mâncau 
banii  văduvelor  sub  pricină  [cuvânt]  că  se  roagă  „îndelung",  adică  întru 
multă  vreme.  Căci  cu  adevărat  batjocoritori  erau,  batjocorindu-i  pe  cei 
simpli  şi  scoţându-i  pe  dânşii  din  minte  [smintindu-i].  Şi  pentru  că  luau 
de  la  văduve,  când  mai  curând  se  cuvenea  să  le  dea  şi  să  le  sprijine  sărăcia, 
vor  lua  „mai  multă  osândă". 

Dar  şi  întru  alt  chip  va  fi  „mai  multă  osânda",  pentru  că,  prefăcându- 
se  că  fac  lucru  bun  -  adică  rugăciune  -,  lucrează  răutatea,  căci  „mănâncă" 
pe  cele  ale  văduvelor.  Căci  mai  multă  osândă  ia  cel  care  prin  făţărnicia 
lucrului  bun  amăgeşte  spre  [a  împlini]  răutate. 

23,  15:  Vai  vouă,  cărturarilor  şi  fariseilor  făţarnici!  Că  înconjuraţi 
marea  şi  uscatul  ca  să  faceţi  un  ucenic,  şi  dacă  l-aţi  făcut,  îl  faceţi  fiu  al 
gheenei  şi  îndoit  decât  voi14. 

„Nu  numai  pe  iudei  îi  stricaţi,  ci  şi  pe  cei  dintre  închinătorii  la  idoli 
care  au  venit  la  legea  iudaicească"  -  căci  pe  aceştia  îi  numeşte  „ucenici". 
„Pentru  că  vă  sârguiţi  a  întoarce  pe  cineva  la  vieţuire  iudaicească  şi  la 
tăiere  împrejur,  iar  după  ce  se  face  iudeu,  atunci  piere,  stricându-se,  din 
pricina  răutăţii  voastre". 

Iar  „fiu  al  gheenei"  este  cel  care  este  vrednic  de  aceasta  şi  are  oarecare 
apropiere  de  ea,  ca  să  fie  ars  de  aceasta 

13  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „cu  făţărnicie  vă  rugaţi  îndelung",  se  găseşte  „cu 
pricină  îndelungă  rugându-vă",  cu  următoare  notă:  [1805]  Zice  Domnul:  „Veţi  fi  osândiţi 
şi  «că  mâncaţi  casele  văduvelor»  şi  pentru  că  «cu  pricină  îndelungă  vă  rugaţi».  Deci, 
din  două  pricini  vă  veţi  osândi:  pentru  că  mâncaţi  casele  văduvelor  şi  pentru  că  vă  rugaţi 
nu  cu  bun  ţel  [temei],  ci  pentru  ca  să  mâncaţi  casele  văduvelor,  părându-le  sfinţi  oa¬ 
menilor;  deci,  pentru  aceasta  şi  mai  mult  veţi  fi  osândiţi,  căci  fapta  bună  a  rugăciunii  aţi 
făcut-o  pricină  a  păcatului,  adică  a  lăcomiei  voastre"  (după  Zigaben). 

14  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „îl  faceţi  fiu  al  gheenei  şi  îndoit  decât  voi",  se 
găseşte  „îl  faceţi  fiu  al  gheenei  mai  îndoit  decât  voi". 


356 


Capitolul  23 


SFÂNTUL  TEOFIL ACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIEI 


23,  16-22:  Vai,  vouă,  călăuze  oarbe15,  care  ziceţi:  Cel  ce  se  va  jura  pe 
templu  nu  este  cu  nimic  legat16,  dar  cel  ce  se  va  jura  pe  aurul  templului 
este  legat17.  (17)  Nebuni  şi  orbi!  Ce  este  mai  mare  aurul  sau  templul  care 
sfinţeşte  aurul?  (18)  Ziceţi  iar:  Cel  ce  se  va  jura  pe  altar  cu  nimic  nu  este 
legat,  dar  cel  ce  se  va  jura  pe  darul  ce  este  deasupra  altarului  este  legat. 

(19)  Nebuni  şi  orbi!  Ce  este  mai  mare,  darul  sau  altarul  care  sfinţeşte  darul? 

(20)  Deci,  cel  ce  se  jură  pe  altar  se  jura  pe  el  şi  pe  toate  câte  sunt  deasupra 

lui.  (21)  Deci  cel  ce  se  jură  pe  templu  se  jură  pe  el  şi  pe  Cel  Care  locuieşte 
în  el.  (22)  Cel  care  se  jură  pe  Cer  se  jură  pe  tronul  lui  Dumnezeu  şi  pe  Cel 
Ce  şade  pe  el.  (23, 16)  Matei  5, 33-34;  15, 14;  23, 24  (23, 17)  1  Tetru  1, 18  /2  Petra  1, 9 

123, 19)  Ieşire  29, 37 / 1  Tetru  1,18/2  Petra  1,  9  (23,  22 J  3  Regi  8, 13 1 2  Patalipotnena  6,  2 1 
Psalm  25,  8;  131, 14  (23, 22)  Psalm  10, 4  /  Matei  5, 34/  Faptele  Apostolilor  7, 49 

îi  numeşte  pe  ei  „orbi"  pentru  că  nu  vor  să  înveţe  cele  cuviincioase,  ci  pe 
cele  mai  mici  le  cinstesc,  iar  pe  cele  vrednice  de  cinste  le  socotesc  cele  din 
urmă.  Căci  aurul  din  templu  şi  heruvimii  şi  năstrapa  cea  de  aur  le  cinsteau 
mai  mult  decât  templul  însuşi.  De  aceea  şi  pe  ceilalţi  oameni  îi  învăţau  că 
„nimic  nu  este"  a  se  jura  pe  templu,  dar  nu  pe  aurul  care  se  afla  în  templu,  şi 
care,  de  aceea  era  cinstit,  pentru  că  se  afla  în  templu.  încă  spuneau  că  darurile 
puse  pe  jertfelnic  sunt  mai  cinstite  decât  jertfelnicul  însuşi.  Drept  aceea  şi 
dogmatiseau  [învăţau]  fariseii  mtru  acest  chip,  anume  că  acela  care  s-ar  fi 
jurat  pe  vasul  cel  de  aur,  sau  pe  boul  sau  oaia  aduse  spre  jertfă  şi  ar  fi  călcat 
apoi  jurământul,  se  osândea  să  plătească  întocmai.  Căci  cinsteau  mai  mult 
darul  decât  jertfelnicul,  pentru  dobânzile  cele  din  jertfe18.  Iar  dacă  s-ar  fi  jurat 
pe  templu,  iar  mai  apoi  ar  fi  călcat  jurământul,  fiindcă  nu  puteau  zidi  un  alt 
templu,  erau  sloboziţi  de  jurământ.  Deci,  pentru  aceasta  se  părea  că  este  mai 
uşor  jurământul  făcut  pe  templu,  din  pricina  iubirii  de  câştig  a  fariseilor. 

Prin  urmare,  dacă  în  Legea  Veche  Hristos  nu  slobozeşte  să  fie  darul  mai 
mare  decât  jertfelnicul,  cu  atât  mai  vârtos  se  sfinţeşte  la  noi  Jertfelnicul  de 
daruri  [Altarul],  căci  întru  însuşi  Trupul  Domnului  se  prefac  pâinile  prin  dum¬ 
nezeiescul  dar  şi  de  aceea  se  sfinţeşte  de  către  acestea  Jertfelnicul  [Altarul]. 

23, 23-24:  Vai,  vouă,  cărturarilor  şi  fariseilor  făţarnici!  Că  daţi  zeciuială 
din  izmă,  din  mărar  şi  din  chimen,  dar  aţi  lăsat  părţile  mai  grele  ale  Legii: 
judecata,  mila  şî  credinţa;  pe  acestea  trebuia  să  le  faceţi  şi  pe  acelea  să  nu 

15  în  ediţia  de  Ia  1805,  în  loc  de  „călăuze  oarbe",  se  găseşte  „povăţuitori  orbi". 

14  în  ediţia  de  la  1805,  în  versetele  16  şi  28,  în  loc  de  „nu  este  cu  nimic  legat",  se 
găseşte  „nimic  nu  este". 

’7în  ediţia  de  la  1805,  în  versetele  26  şi  18,  în  loc  de  „este  legat",  se  găseşte  „este  vinovat". 

18  Adică,  săvârşeau  şi  propovăduiau  această  învăţătură  nedreaptă,  pentru  câştigul 
lor  materialnic. 


TÂLCUiREA  SFINTEI  EVANGHELII  DE  LA  MATEI 


Capitolul  23 


3S7 


le  lăsaţi.  (24)  Călăuze  oarbe19,  care  strecuraţi  ţânţarul  şi  înghiţiţi  cămila! 

(23, 23)  Deuteronom  14, 22  /  Psalm  10, 7  /  Osea  6, 6  /  Miheia  6,  SI  Matei  9, 13;  12, 7  /  Luca  11, 42 

Iarăşi  îi  înfruntă  pe  ei  ca  pe  nişte  nepricepuţi,  căci  poruncile  cele  mari 
nu  le  băgau  în  seamă,  iar  pentru  cele  mici  cereau  luare-aminte  cu  de-amă- 
nuntul,  netrecând  cu  vederea  nici  zeciuiala  chimenului,  ci  şi  pe  acela 
zeciuindu-1.  Şi  dacă  cineva  îi  prihănea  [învinuia]  că  simt  plini  de  scum- 
pătate,  grăiau  [răspundeau]  cum  că  Legea  porunceşte  acestea 

Dar  mai  bine  şi  mai  plăcut  lui  Dumnezeu  ar  fi  fost  să  ceară  de  la  norod 
„judecata,  mila  şi  credinţa".  Şi  ce  este  „judecata"?  A  nu  face  nimic  nedrept  şi 
fără  de  socoteală,  ci  toate  cu  judecată  şi  cu  socotinţă;  că  după  socoteală,  îndată 
urmează  şi  „mila",  căci  cel  ce  cu  judecată  le  face  pe  toate,  cu  adevărat  ştie  şi 
pe  care  se  cuvine  să  miluiască.  Iar  după  milă  urmează  „credinţa",  căci  cel 
care  miluieşte  cu  adevărat,  crede  că  nimic  nu  va  pierde,  ci  pe  toate  le  va  lua 

Şi  întru  alt  chip  se  cuvine  a  milui:  şi  anume  a  crede  îh  adevăratul  Dumnezeu. 
Căci  mulţi  dintre  elini  având  „milă",  dar  necrezând  întru  Dumnezeul  Cel  Viu, 
nu  aveau  „credinţă"  care  să  fie  următoare  [să  urmeze]  milei. 

Deci,  se  cuvine  ca  fiecare  „dascăl"  [„învăţător"]  să  ia  zeciuiala  de  la  popor 

-  adică  „judecata,  mila  şi  credinţa"  cerând-o  ca  pe  o  datorie  de  la  cele  zece 
simţiri,  adică  de  la  cele  cinci  trupeşti  şi  de  la  cele  cinci  sufleteşti.  Şi  când  zice: 
„pe  acelea  să  nu  le  lăsaţi",  nu  îndeamnă  Domnul  spre  zeciuiala  verdeţurilor, 
ci  ca  să  nu  se  pară  [creadă]  că  acum  legiuieşte  împotriva  lui  Moise. 

Şi-i  numeşte  „povăţuitori  orbi",  pentru  că,  trufindu-se  că  sunt 
învăţători  şi  pe  toate  le  ştiu,  nu  foloseau  pe  nimeni,  ci  mai  vârtos,  îndeobşte 
sminteau  şi  stricau,  aruncându-i  [pe  ascultători]  în  prăpastia  necredinţei. 

Şi  îi  mai  numeşte  pe  ei  „strecurători  de  ţânţari",  ca  pe  unii  care  se 
fereau  de  greşelile  cele  mici,  iar  „cămila"  -  adică  pe  cele  mari  -  le  înghit  şi 
le  trec  cu  vederea. 

23, 25-26:  Vai,  vouă,  cărturarilor  şi  fariseilor  făţarnici!  Că  voi  curăţiţi 
partea  dinafară  a  paharului  şi  a  blidului,  iar  înăuntru  sunt  pline  de  răpire 
şi  de  lăcomie20.  (26)  Fariseule  orb!  Curăţă  întâi  partea  dinăuntru  a  paha¬ 
rului  şi  a  blidului,  ca  să  fie  curată  şi  cea  dinafară. 

(23,  25)  Marcu  7, 3  /  Luca  11, 39  (23, 26)  Luca  11, 41  /  Tit  1, 15 

Ţinând  predaniile  bătrânilor,  spălau  paharele  şi  blidele  întru  care 
puneau  bucatele,  dar  beau  vin  şi  mâncau  bucate  din  „jefuire",  care  mai 
mult  le  spurcau  vasele.  „Deci,  nu  câştiga  [dobândi]  vin  din  «nedreptate» 

-  şi  de  aici  se  va  curăţa  şi  partea  dinlăuntru  a  paharului!" 

19  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „călăuze  oarbe",  se  găseşte  „povăţuitori  orbi". 

20  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „pline  de  răpire  şi  de  lăcomie",  se  găseşte  „pline  de 
jefuiri  şi  de  nedreptate". 


358 


Capitolul  23 


SFÂNTUL  TEOFILACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIEI 


Sau,  vorbeşte  de  „pahar"  şi  de  „blid"  închipuind  prin  acestea  aşezarea 
dinafară,  trupească  şi  cea  dinlăuntru,  duhovnicească,  zicând:  „Pentru  că 
tu,  aşezarea  ta  «cea  dinafară»  o  prefaci  spre  bună  încuviinţare,  în  vreme 
ce  aşezarea  cea  «dinăuntrul»  tău  este  plină  de  spurcăciune.  Că  «jefuieşti» 
şi  «nedreptăţeşti»,  însă  se  cuvine  ca  pe  cele  «dinăuntru»  să  le  speli  -  adică 
pe  suflet  -,  ca  împreună  cu  curăţia  sufletului  să  strălucească  şi  «cea 
dinafară»  bună  încuviinţare". 

23, 27-23:  Vai,  vouă,  cărturarilor  şi  fariseilor  făţarnici!  Că  semănaţi  cu 
mormintele  cele  văruite,  care  pe  dinafară  se  arată  frumoase,  înăuntru  însă 
sunt  pline  de  oase  de  morţi  şi  de  toată  necurăţia.  (28)  Aşa  şi  voi,  pe  dinafară 
vă  arătaţi  drepţi  oamenilor,  înăuntru  însă  sunteţi  plini  de  făţărnicie  şi 

fărădelege.  (27)  Iov  36, 13  /  Luca  11,  44  /  Faptele  Apostolilor  23, 3  (28)  Luca  11, 39 

Şi  această  pildă  asemenea  cu  cea  mai  de  sus  se  înţelege,  arătând  că 
fariseii  şi  cărturarii  se  sârguiau  a  se  arăta  cu  bună  cuviinţă  la  aşezarea  cea 
„dinafară",  precum  „mormintele  văruite",  care  pe  dinafară  erau  albite 
[spoite]  cu  ghips  şi  cu  var,  iar  pe  dinlăuntru  erau  „pline  de  toată  necurăţia" 
şi  de  lucrurile  cele  moarte  şi  putrede. 

23,  29-31:  Vai,  vouă,  cărturarilor  şi  fariseilor  făţarnici!  Că  zidiţi 
mormintele  Proorocilor  şi  împodobiţi  pe  ale  drepţilor21  (30)  şi  ziceţi:  De 
am  fi  fost  noi  în  zilele  părinţilor  noştri,  n-am  fi  fost  părtaşi  cu  ei  la 
vărsarea  sângelui22  Proorocilor.  (31)  Astfel,  dar,  mărturisiţi  voi  înşivă  că 
sunteţi  fii  ai  celor  ce  au  ucis  pe  Prooroci.  (23, 31)  Luca  li,  39-49 

îi  ticăloşeşte  pe  aceştia  nu  pentru  că  „zidesc  mormintele  Proorocilor" 
-  căci  acest  lucru  este  plăcut  lui  Dumnezeu  -,  ci  pentru  că  numai  din 
făţărnicie  făceau  aceasta  Dar  prihănindu-i  pe  părinţii  lor,  mai  rele  decât 
aceia  făceau;  şi  covârşindu-i  pe  ei  cu  răutatea,  minţeau  arătat:  „Că  de-am 
fi  fost  în  zilele  părinţilor  noştri,  n-am  fi  omorât  pe  Prooroci",  dar  ei  ca 
turbaţii  căutau  a-L  omori  chiar  pe  Stăpânul  Proorocilor.  De  aceea  şi  zice: 

23,  32-33;  Dar  voi  întreceri  măsura  părinţilor  voştri!  (33)  Şerpi,  pui 
de  vipere,  cum  veţi  scăpa  de  osânda  gheenei?22 

(23,  32)  Facere  15, 15/1  Tesaloniceni  2, 16  (23, 33)  Matei  3,  7;  12,  34 

Prin  cele  ce  zice  aici  Domnul  „voi  împliniţi  măsura  părinţilor  voştri!", 
nu  le  porunceşte  nici  nu-i  sileşte  să-L  omoare  pe  El,  ci  voieşte  să  le  arate 

21  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „împodobiţi  pe  ale  drepţilor",  se  găseşte  „împodobiţi 
gropile  drepţilor". 

22  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „părtaşi  cu  ei  la  vărsarea  sângelui  Proorocilor",  se 
găseşte  „părtaşi  lor  întru  sângele  Proorocilor". 

23  în  ediţia  de  la  1805,  versetele  32-33  sunt:  „Dară,  voi  împliniţi  măsura  părinţilor 
voştri!  Şerpi,  pui  de  năpârci,  cum  veţi  scăpa  de  judecata  gheenei?" 


TÂLCUIREA  SFINTEI  EVANGHELII  DE  LA  MATEI 


Capitolul  23 


3S9 


cele  ce  urmează:  „Fiindcă  sunteţi  «şerpi»  şi  «pui»  ai  acestui  fel  de  părinţi 
şi  pentru  că  întru  atâta  răutate  v-aţi  prăpăstuit,  încât  fără  de  vindecare  vă 
aflaţi,  sârguiţi-vă  degrabă  a-i  întrece  pe  părinţii  voştri!  Iar  aceasta  se  va 
plini  [-  adică,  a-i  întrece  pe  părinţii  voştri  -]  omorându-Mă  pe  Mine,  căci 
ia  însuşi  vârful  răutăţii  veţi  ajunge,  „împlinind"  întru  acest  chip  uciderea 
care  a  lipsit  părinţilor  voştri.  Deci  cum  întru  acest  fel  [de  răutate]  fiind 
voi,  veţi  scăpa  de  muncă  [cazna  gheenei]?" 

23, 34:  De  aceea,  iată,  Eu  trimit  la  voi  Prooroci  şi  înţelepţi  şi  cărturari; 
dintre  ei  veţi  ucide  şi  veţi  răstigni;  dintre  ei  veţi  biciui  în  sinagogi  şi-i 
veţi  urmări  din  cetate  în  cetate24.  (23, 34)  2  Paralipomena  24, 21-22, 36, 15-16  / 

Isaia  1, 21;  41, 27-28  /  Matei  5, 12 1  Luea  11, 49  /  Faptele  Apostolilor  7, 52 

îi  vădeşte  că  mint  atunci  când  spun  că  n-ar  fi  ucis  pe  Prooroci,  grăind: 
„De  am  fi  fost  noi  în  zilele  părinţilor  noştri,  n-am  fi  fost  părtaşi  lor 
întru  sângele  Proorocilor"  (Matei  23,  30).  Căci  zice  [Domnul]:  „Iată,  Eu 
trimit  la  voi  Prooroci  şi  înţelepţi  şi  cărturari;  dintre  ei  veţi  ucide  şi  veţi 
răstigni".  Iar  acestea  le  spune  despre  Apostoli,  căci  Sfântul  Duh  şi  cu 
învăţături  împodobindu-i  pe  ei,  „cărturari"  i-a  făcut  -  adică  învăţători  ai 
norodului  şi  „Prooroci"  şi  plini  de  toată  înţelepciunea  Şi  spune:  „Eu 
trimit",  arătând  stăpânirea  Dumnezeirii. 

23, 35-36:  Ca  să  cadă25  asupra  voastră  tot  sângele  drepţilor  răspândit 
pe  pământ,  de  la  sângele  dreptului  Abel,  până  la  sângele  lui  Zaharia, 
fiul  Iui  Varahia,  pe  care  l-aţi  ucis  între  templu  şi  altar.  (36)  Adevărat  gr㬠
iesc  vouă,  vor  veni  acestea  toate  asupra  acestui  neam. 

(23, 35)  Facere  4, 8  /  Psalm  101, 27  /  Ieremia  26, 15  /  Luca  11, 51  / 1  loan  3, 12  /  Apocalipsa  18, 24 

Zice  [Domnul]  că  peste  iudeii  care  erau  atunci  va  veni  tot  sângele  care 
s-a  vărsat  cu  nedreptate;  şi  că  mai  cumplit  se  vor  munci  [căzni]  decât 
părinţii  lor,  fiindcă  nici  după  atâtea  pilde  nu  s-au  înţelepţit  -  după  cum  şi 
Lameh  mai  mult  decât  Cain  s-a  muncit  [căznit],  deşi  nu  şi-a  omorât  fratele, 
ci  fiindcă  nu  s-a  înţelepţit  cu  pilda  iui  Cain  (Facere  4,  24). 

Deci,  zice  Domnul:  „Va  veni  peste  voi  tot  sângele,  de  la  Abel  până  la 
Zaharia".  însă  în  bună  vreme  a  pomenit  de  Abel,  căci  precum  Abel  din 
pizmă  a  fost  ucis,  aşa  şi  Hristos  fiind  zavistuit  a  fost  omorât.  Dar,  de  care 
„Zaharia"  pomeneşte  aici?  Unii  spun  că  este  vorba  despre  unul  din  cei 

24  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „dintre  ei  veţi  biciui  în  sinagogi  şi-i  veţi  urmări  din 
cetate  în  cetate",  se  găseşte  „dintre  ei  veţi  biciui  în  soboarele  voastre  şi-i  veţi  goni  din 
oraş  în  oraş". 

25  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „sa  cadă",  se  găseşte  „să  vie". 


360 


Capitolul  23 


SFÂNTUL  TEOFILACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIEI 


doisprezece  Prooroci,  anume  de  Zaharia  Proorocul  (Zaharia  1, 1),  iar  alţii 
spun  că  este  vorba  despre  tatăl  înaintemergătorului  loan. 

Căci  din  predanie  se  ştie  că  în  templu  era  un  loc  întru  care  stăteau 
fecioarele.  Deci  Zaharia,  arhiereu  fiind,  după  ce  Născătoarea  de  Dumnezeu 
a  născut  pe  Hristos  el  a  pus-o  la  un  loc  cu  fecioarele  pe  cea  care  a  născut. 
Şi  pentru  aceasta  mâniindu-se  iudeii,  l-au  omorât  pe  Zaharia.  Şi  nu  este 
nimic  de  minunare  că  se  potrivesc  numele  acestor  doi  Zaharia,  precum  şi 
numele  părinţilor  lor,  căci  şi  despre  unul  şi  despre  celălalt  se  spune  că  este 
„fiul  lui  Varahia".  Şi  este  cu  putinţă  ca  aşa  cum  s-au  potrivit  numele 
Proorocilor,  tot  astfel  să  se  potrivească  şi  numele  părinţilor  lor. 

23, 37-39:  Ierusalime,  Ierusalime,  care  omori26  pe  Prooroci  şi  cu  pietre 
ucizi  pe  cei  trimişi  la  tine;  de  câte  ori  am  voit  să  adun  pe  fiii  tăi,  după 
cum  adună  pasărea27  puii  săi  sub  aripi,  dar  nu  aţi  voit.  (38)  Iată,  casa 
voastră  vi  se  lasă  pustie;  (39)  căci  vă  zic  vouă:  De  acum  nu  Mă  veţi  mai 
vedea,  până  când  nu  veţi  zice:  Binecuvântat  este28  Cel  Ce  vine  întru 
numele  Domnului! 

(23, 37j  Deuteronom  32, 11 1  Psaltn  16, 8;  90, 7  /  Isaia  1, 21;  31, 5  /  Luca  13, 34  (23, 39)  3  Regi  9, 4 1 
Psalm  117, 26  /  Ieremia  12, 7;  22, 5  /  Matei  21, 9  /  Luca  13, 35  /  loan  12, 13 

De  două  ori  rosteşte  Domnul  numele  Ierusalimului,  cu  durere  şi  cu  milă 
chemându-1.  Căci  ca  şi  către  o  femeie  iubită  cu  înfocare,  dar  care  a  defăimat 
pe  cel  care  a  iubit-o  grăieşte,  vrând  să  aducă  asupră-i  munca  [cazna]. 

Şi  învinuieşte  Ierusalimul  ca  pe  un  ucigaş,  zicându-i  că  de  multe  ori 
vrând  Hristos  să-l  miluiască  pe  el,  acesta  „nu  a  voit".  Ci,  mai  vârtos, 
supunându-se  diavolului  -  care  îl  risipeşte  şi  îl  depărtează  pe  el  de  la 
Adevărul  Cel  Care  are  puterea  de  a  uni  -  pe  însuşi  Domnul  Cel  Care  îl 
„adună"  nu  L-a  primit.  Căci  nimic  mai  mult  nu  risipeşte  şi  desparte  de 
Dumnezeu  precum  păcatul,  după  cum  nimic  nu  „adună"  către  Dumnezeu, 
precum  cunoştinţa  cea  bună.  Şi  arătându-Şi  dragostea,  pune  înaintea  lor 
pilda  găinii  [păsării]  şi  zice  mai  apoi:  „De  aceea,  de  vreme  ce  nu  [Mă] 
voiţi,  las  «casa»  [templul]  «pustie»". 

Deci  ne  învăţăm  de  aici  că  pentru  noi  locuieşte  Dumnezeu  în  biserici, 
iar  când  noi  vom  fi  deznădăjduiţi,  atunci  şi  bisericile  se  lasă  [sunt  părăsite 
de  Dânsul]. 


26  In  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „care  omori",  se  găseşte  „cela  ce  ai  omorât". 

27  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „după  cum  adună  pasărea",  se  găseşte  „în  ce  chip 
adună  găina". 

28  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „Binecuvântat  este",  se  găseşte  „Bine  este  cuvântat". 


TÂLCUIREA  SFINTEI  EVANGHELII  DE  LA  MATEI 


Capitolul  23 


361 


„Nu  Mă  veţi  mai  vedea  până  la  a  doua  Venire"  zice  Domnul,  căci 
atunci  chiar  fără  voie  se  vor  închina  Lui  şi  vor  zice:  „Bine  este  cuvântat 
Cel  Ce  vine  [întru  numele  Domnului]". 

Iar  „de  acum"  înseamnă  „după  ce  Mă  veţi  răstigni",  iar  nu  ceasul 
acela  în  care  vorbea,  căci  L-au  mai  văzut  după  aceea  de  multe  ori,  dar 
după  ce  L-au  răstignit,  nu  L-au  mai  văzut  [iudeii]  pe  Dânsul,  nici  nu-L 
vor  mai  vedea  până  ce  va  sosi  Venirea  Lui  [cea  de  a  doua]. 


362 


Capitolul  24 

Dărâmarea  Ierusalimului.  A  doua  Venire  a  lui  Hristos 
şi  sfârşitul  lumii.  Când  va  veni  ceasul  acela?1 


24, 1-2:  Şi  ieşind  Iisus  din  templu.  S-a  dus  şi  s-au  apropiat  de  El  ucenicii 
Lui,  ca  să-I  arate  clădirile  templului.  (2)  Iar  El,  răspunzând,  le-a  zis:  Vedeţi 
toate  acestea?  Adevărat  grăiesc  vouă:  Nu  va  rămâne  aici  piatră  pe  piatră, 
care  să  nu  se  risipească.  (24, 1)  Marcu  13,  X  /  Luca  21,  5  (24,  l)  3  Regi  9, 7-8 1 

letemia  26, 18  /  Miheia  3, 12  /  Marcu  13,  2  /  Luca  19,  44;  21,  6-7 

„Ieşind  din  templu",  a  arătat  [Domnul]  că  se  va  muta  [va  pleca]  de  la 
iudei  şi  precum  a  zis  că  „se  va  lăsa  casa  voastră  pustie"  (Matei  23, 38),  aşa 
cu  adevărat  şi  face. 

Şi  le  spune  dinainte  ucenicilor  despre  risipirea  [dărâmarea]  templului, 
pentru  ca-i  vedea  pe  ei  cugetând  cele  pământeşti,  uimindu-se  de  fru¬ 
museţea  zidurilor  şi  parcă  întristându-se  că  se  va  lăsa  „pustie"  de  către 
Dânsul  o  zidire  atât  de  minunată.  Şi-i  îndepărtează  pe  ei  spre  a  nu  se 
pironi  la  cele  pământeşti  şi-i  trimite2  la  Ierusalimul  cel  Ceresc,  zicând  că 
aici  [în  Ierusalimul  cel  de  jos]  „nu  va  rămâne  piatră  pe  piatră". 

Iar  prin  cuvântul:  „Nu  va  rămâne  aici  piatră  pe  piatră,  care  să  nu  se 
risipească",  Domnul  face  înaintevestirea  dărâmării  Ierusalimului,  lucru 
care  cu  covârşire  s-a  şi  făcut  [împlinit]3. 

24, 3:  Şi  şezând  El  pe  Muntele  Măslinilor,  au  venit  la  El  ucenicii,  de-o 
parte,  zicând:  Spune  nouă  când  vor  fi  acestea  şi  care  este  semnul  Venirii 
Tale  şi  al  sfârşitului  veacului?  (24, 3)  Marcu  13, 3-4 

Vin  la  El  „de-o  parte",  fiindcă  voiau  să-L  întrebe  despre  lucruri  mari. 
Căci  pentru  două  lucruri  întreabă:  „când  vor  fi  acestea?"  -  adică  stricarea 
[dărâmarea]  templului  şi  robirea  Ierusalimului;  şi  „care  este  semnul 
Venirii  Tale?" 


1  în  ediţia  de  la  1805,  titlul  capitolului  este:  „Pentru  pustiirea  Ierusalimului  şi  stricarea 
templului.  Pentru  semnele  sfârşitului  lumii  şi  a  Venirii  lui  Hristos.  Pentru  ziua  şi  ceasul  acela, 
cum  că  nimeni  nu  ştie". 

2  Adică  le  ridică,  le  înalţă  cugetul  către  Ierusalimul  cel  de  Sus. 

3  Romanii  asediază  şi  distrug  Ierusalimul  prin  Tit,  la  anul  70  după  Naşterea 
Domnului  Hristos.  Din  acel  moment,  templul  a  fost  dărâmat,  sinedriul  a  fost  suprimat, 
iar  cultul  evreiesc  de  la  templu  a  încetat. 


TÂLCUIREA  SFINTEI  EVANGHELII  DE  LA  MATEI 


Capitolul  24 


363 


24, 4-5 :  Răspunzând,  Iisus  le-a  zis:  Vedeţi,  să  nu  vă  amăgească  cineva. 
(5)  Căci  mulţi  vor  veni  în  numele  Meu,  zicând:  Eu  sunt  Hristos,  şi  pe 
mulţi  îi  vor  amăgi4.  (24, 4)  Matcu  13, 5 /Luca  21,  S/Efeseni  5, 612  Tesaloniceni  2, 3 

(24,5)  Ieremia  14, 14: 29, 9  /  Matei  7, 22;  24, 24  /  Marcu  13, 6  /  Luca  21, 8 

Le  spune  că  vor  veni  mulţi  care  se  vor  propovădui  pe  ei  înşişi  a  fi 
hristoşi.  Pentru  că  şi  Dositei  Samarineanul  spunea  că  el  este  Proorocul 
propovăduit  mai  înainte  de  Moise  (Deuteronom  18,  18).  încă  şi  Simon 
Samarineanul  se  numea  pe  sine  „puterea  lui  Dumnezeu,  numită  cea 
mare"  (Faptele  Apostolilor  8,  9-11). 

24, 6-8:  Şi  veţi  auzi  de  războaie  şi  de  zvonuri  de  războaie;  luaţi  seama 
să  nu  vă  speriaţi,  căci  trebuie  să  fie  toate,  dar  încă  nu  este  sfârşitul.  (7) 
Căci  se  va  ridica  neam  peste  neam  şi  împărăţie  peste  împărăţie  şi  va  fi 
foamete  şi  ciumă  şi  cutremure  pe  alocuri5.  (8)  Dar  toate  acestea  sunt 
începutul  durerilor.  (24,  6)  2  Paralipomena  15,  6  /  Ieremia  4, 27;  5, 10  / 

Marcu  13,  7  (24,  7)  Isaia  19, 2  /  Agheu  2, 21  /  Luca  21, 10  (24,  8)  Marcu  13,  8 

„Războaiele"  despre  care  vorbeşte  aici  sunt  cele  ale  romanilor  împotriva 
iudeilor.  Şi  nu  numai  „războaie"  zice  că  vor  fi,  ci  şi  „foameţi"  şi  „ciume", 
arătând  că  urgia  cea  asupra  iudeilor,  de  la  Dumnezeu  va  fi  trimisă.  Căci 
dacă  despre  războaie  se  poate  spune  că  sunt  de  la  oameni  [pricinuite  de  ei], 
„foameţile"  şi  „ciumele"  de  nicăieri  de  altundeva  nu  vin,  ci  cu  adevărat 
numai  de  la  Dumnezeu. 

Apoi,  ca  să  nu  socotească  [creadă]  ei  că  sfârşitul  lumii  va  fi  înainte  de  pro- 
povăduirea  lor,  le  spune:  „«Să  nu  vă  spăimântaţi»,  căci  încă  nu  va  fi  sfârşitul, 
căci  nu  dimpreună  cu  surparea  Ierusalimului  va  fi  şi  sfârşitul  cel  de  obşte". 

Iar  spunând  că  „se  va  ridica  limbă  [neam]  peste  limbă  [neam]  şi 
împărăţie  peste  împărăţie",  arată  răutăţile  care  vor  veni  asupra  iudeilor, 
care  sunt  „începătură  a  durerilor".  Căci  precum  cea  care  trebuie  să  nască 
are  întâi  dureri  şi  abia  apoi  naşte,  tot  aşa  şi  veacul  de  acum,  după  turburări 
şi  războaie  va  naşte  pe  cele  ce  vor  să  fie. 

24, 9-13:  Atunci  vă  vor  da  pe  voi  spre  asuprire6  şi  vă  vor  ucide  şi  veţi  fi 
urâţi  de  toate  neamurile  pentru  numele  Meu.  (10)  Atunci  mulţi  se  vor  sminti 
şi  se  vor  vinde  unii  pe  alţii;  şi  se  vor  urî  unii  pe  alţii.  (11)  Şi  mulţi  prooroci 


4  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „îi  vor  amăgi",  se  găseşte  „vor  înşela". 

5  In  ediţia  de  la  1805,  versetele  6-7  sunt:  „Şi  veţi  auzi  de  războaie  si  de  veşti  de 
războaie;  căutaţi  să  nu  vă  spăimântaţi,  căci  se  cuvine  să  fie  toate,  dar  încă  nu  este 
sfârşitul.  Căci  se  va  ridica  limbă  peste  limbă  şi  împărăţie  peste  împărăţie  şi  vor  fi 
foameţi  şi  ciume  şi  cutremure  pe  alocuri". 

6  In  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „spre  asuprire",  se  găseşte  „în  necazuri". 


364 


Capitolul  24 


SFÂNTUL  TEOFILACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIEI 


mincinoşi  se  vor  scula  şi  vor  amăgi7  pe  mulţi.  (12)  Iar  din  pricina  înmulţirii 
fărădelegii,  dragostea  multora  se  va  răci.  (13)  Dar  cel  ce  va  răbda  pană  la 
sfârşit8  acela  se  va  mântui.  (24, 9)  Psalm  49, 17  / 

Matei  10, 17  /  Marcu  13, 9  /  Luca  21, 12, 17  /  loan  ÎS,  20  /  Faptele  Apostolilor  4, 1-3  / 
Apocalipsa  2, 10  !24, 10)  Luca  21, 16/2  Timotei  1, 15 124, 11)  Deuteronom  13, 1-3  /  Marcu  13, 6  / 
2  Petru  2, 1  (24, 13)  Marcu  13, 13  /  Evrei  3,  6  /  Apocalipsa  2, 10 

Spune  de  mai  înainte  relele  care  se  vor  întâmpla,  îndrăzneţi  făcându-i 
pe  ucenici  prin  a  le  grăi  lor  acestea  de  mai  înainte.  Căci  întâmplarea  năpraz- 
nică  obişnuieşte  a  înspăimânta  şi  a  turbura.  Deci,  le  potoleşte  frica,  propov㬠
duind  mai  dinainte  răutăţile  ce  vor  sa  fie:  zavistiile,  vrăjmăşiile,  smintelile, 
proorocii  cei  mincinoşi  -  care  sunt  înaintemergătorii  lui  Antihrist  -,  care 
pe  mulţi  vor  înşela  şi  îi  vor  arunca  către  tot  chipul  fărădelegii  [întru  toată 
fărădelegea].  Şi  pentru  că  din  înşelăciunea  lui  Antihrist  se  va  înmulţi 
fărădelegea,  într-atât  se  vor  sălbătici  oamenii,  încât  nici  către  cei  de-aproape 
ai  lor  nu  vor  păzi  [vreo]  picătură  oarecare  de  dragoste,  ci  „se  vor  vinde 
unii  pe  alţii".  Iar  „cel  care  va  răbda  până  în  sfârşit"  şi  cu  suferire  va 
îngădui9,  fără  a  se  sminti  şi  fără  a  se  slăbănogi  de  cele  aduse  asupră-i,  „se 
va  mântui"  ca  unul  care  s-a  arătat  iscusit  ostaş. 

24, 14:  Şi  se  va  propovădui  această  Evanghelie  a  împărăţiei  în  toată 
lumea  spre  mărturie  la  toate  neamurile10;  şi  atunci  va  veni  sfârşitul. 

(24, 14)  Marcu  13, 10  /  Romani  10, 18  /  Coloseni  1, 6 

„Nu  vă  vor  împiedica  toate  acestea  să  propovăduiţi.  Deci,  îndrăzniţi, 
căci  seva  propovădui  Evanghelia  la  toate  «limbile»  [«neamurile»],  «întru 
mărturie»  -  adică  întru  mustrare  -  întru  vinuire  [osândire]  celor  care  nu 
au  crezut  «şi  atunci  va  veni  sfârşitul»,  dar  nu  al  lumii,  ci  al  Ierusalimului". 
Că  mai  înainte  de  a  fi  robit  Ierusalimul  s-a  propovăduit  Evanghelia,  după 
cum  şi  Pavel  zice  că  „Evanghelia  s-a  propovăduit  la  toată  făptura  cea  de 
sub  Cer"  (Coloseni  1, 23).  Iar  cum  că  despre  sfârşitul  Ierusalimului  vorbeşte 
aici,  se  vede  din  cele  care  urmează: 

24, 15:  Deci,  când  veţi  vedea  urâciunea  pustiirii,  ce  s-a  zis  prin  Daniil 
Proorocul,  stând  în  locul  cel  sfânt  -  cine  citeşte  să  înţeleagă. 

(24, 15)  Daniil  9,  27;  12, 11  /  Marcu  13, 14  /  Luca  21, 20 

„Urâciunea  pustiirii"  (Daniil  9, 27)  numeşte  stâlpul  [statuia]  înălţat  de 
cel  care  a  cucerit  cetatea,  stâlp  care  l-au  aşezat  să  stea  întru  cele  mai  dinlăuntru 

7  In  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „vor  amăgi",  se  găseşte  „vor  înşela". 

6  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „până  la  sfârşit",  se  găseşte  „până  în  sfârşit". 

9  Adică,  suferindu-le  pe  toate. 

K  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „spre  mărturie  Ia  toate  neamurile",  se  găseşte  „întru 
mărturie  la  toate  limbile". 


TÂLCUIREA  SFINTEI  EVANGHELII  DE  LA  MATEI 


Capitolul  24 


365 


ale  templului.  Iar  „a  pustiirii"  zice,  pentru  că  cetatea  a  fost  prădată  [şi 
pustiită].  Iar  „urâciune"  zice,  fiindcă  statuile  şi  chipurile  [zugrăvite  ale] 
oamenilor,  evreii  le  numeau  urâciuni,  urând  ei  închinarea  la  idoli11. 

24, 16-18:  Atunci,  cei  din  Iudeea  să  fugă  în  munţi.  (17)  Cel  ce  va  fi  pe 
casă  sa  nu  se  coboare,  ca  să-şi  ia  lucrurile  din  casă12.  (18)  Iar  cel  ce  va  fi  în 
ţarină  să  nu  se  întoarcă  înapoi,  ca  să-şi  ia  haina. 

(24, 1 6)  Marcu  13, 14  /  Luca  21, 21  (24, 18)  Ieremia  6, 25  /  Marcu  13, 15-17  /  tura  17, 31;  21, 33;  23, 29 

Arătând  primejdiile  cele  multe  de  care  nu  vor  putea  scăpa,  spune  că 
se  cuvine  a  fugi  fără  de  întoarcere  înapoi13,  neîngrijindu-se  de  nimic  din 
cele  ce  sunt  în  case,  nici  de  haine  nici  de  alt  fel  de  vase. 

Iar  unii  care  [prin]  „urâciune  a  pustiirii"  îl  înţeleg  pe  Antihrist  -  ca  pe 
cel  care  va  să  fie  spre  pustiirea  lumii  şi  spre  stricarea  bisericilor  şi  va  să 
şadă  în  biserică  [templu]  (2  Tesaloniceni  2,  4)  -  o  înţeleg  şi  pe  aceasta  întru 
acest  chip:  „cel  ce  va  fi  pe  casă"  -  adică  întru  înălţimea  faptelor  bune  -,  să 
nu  se  pogoare  dintru  înălţimea  faptelor  bune,  ca  să  ia  pe  cele  ale  trupului, 
căci  „casă"  a  sufletului  este  trupul14.  Şi  se  cuvine  şi  de  Ia  „ţarină"  a  se 
depărta  -  adică  de  la  cele  pământeşti  -,  că  „ţarină"  este  viaţa  aceasta;  şi 
nici  „haina"  să  nu-şi  ia  -  adică  răutatea  cea  veche  de  care  ne-am  dezbrăcat. 

24, 19:  Vai,  de  cele  însărcinate  şi  de  cele  care  vor  alăpta  în  zilele  acelea!15 

(24, 19)  Ieremia  6, 25  /  Marcu  13, 15-17  /  Luca  17, 31;  21, 33;  23,  29 

„Cele  care  vor  avea  în  pântece"  nu  vor  putea  să  fugă,  fiind  îngreunate 
de  sarcina  pântecelui.  Iar  „cele  care  vor  apleca  [alăpta]",  din  pricina 
milostivirii  faţă  de  prunci  şi  pentru  că  nu  vor  putea  nici  să-i  lase,  nici  să-i 
poarte  cu  ele  ca  dimpreună  să  se  mântuiască  [izbăvească],  nici  ele  nu  se 


11  Sfântul  Maxim  Mărturisitorul  tâlcuioşte  aici:  „Dracii  iau  prilejurile  de-a  stârni  în 
noi  gândurile  pătimaşe  din  patimile  aflătoare  în  suflet.  Pe  urmă,  războindu-ne  mintea 
prin  aceste  gânduri,  o  silesc  la  consimţirea  cu  păcatul.  Astfel,  biruită  fiind,  o  duc  la  păcatul 
cu  cugetul.  Iar  acest  păcat  săvârşindu-se,  o  duc  în  sfârşit,  ca  pe  o  roabă,  la  faptă.  După 
aceasta,  cei  ce  au  pustiit  sufletul  prin  gânduri  se  depărtează  împreună  cu  ele  şi  rămâne 
în  minte  numai  idolul  păcatului,  despre  care  zice  Domnul:  «Când  veţi  vedea  urâciunea 
pustiirii  stând  în  locul  cel  sfânt,  cel  ce  citeşte  să  înţeleagă»,  că  loc  sfânt  şi  biserică  a  lui 
Dumnezeu  este  mintea  omului,  în  care  dracii,  după  ce  au  pustiit  sufletul  prin  gânduri 
pătimaşe,  au  aşezat  idolul  păcatului"  (Filocalia  românească,  voi.  2,  A  doua  sută  a  capetelor 
despre  dragoste,  cap  31,  ed.  Humanitas,  Bucureşti,  1999,  p.  74). 

12  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „lucrurile  din  casă",  se  găseşte  „ceva  din  casa  sa". 

13  Adică  trebuie  să  fugă  fără  să  privească  în  urmă. 

14  Vezi  şi  nota  tâlcuirii  de  la  Matei  10, 27. 

15  în  ediţia  de  la  1805,  versetul  este:  „Vai,  celor  care  vor  avea  în  pântece  şi  de  cele 
care  vor  apleca  în  zilele  acelea". 


366 


Capitolul  24 


SFÂNTUL  TEOFILACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIEI 


vor  scăpa  de  urgia  care  va  fi  atunci.  Sau,  arată  Hristos  şi  mâncarea  copiilor 
de  către  părinţi,  căci  Iosif  Flaviu  spune  că  fiind  foamete,  din  pricina  împre- 
surării  cetăţii  Ierusalimului  de  către  romani,  o  femeie  şi-a  ucis  şi  şi-a  mâncat 
copilul  după  ce  l-a  fript16. 

24, 20:  Rugaţi-vă,  ca  să  nu  fie  fuga  voastră  iarna,  nici  sâmbăta. 

(24,  20)  Ieşire  16,  29  /  Zaharia  14, 1,  6  /  Marcu  13, 18 

Către  iudei  spune  aceasta,  în  faţa  Apostolilor,  căci  Apostolii  au  apucat 
să  iasă  din  Ierusalim.  Deci  iudeilor  le  spune  să  se  roage  ca  să  nu  fie  fuga 
lor  „iama",  fiindcă  nu  vor  putea  să  fugă  din  pricina  greutăţii  vremii  [vremii 
rele];  nici  „sâmbăta",  căci  atunci  se  îndeletnicesc  după  porunca  Legii  şi 
nu  vor  îndrăzni  să  fugă, 

Dar  tu,  şi  aşa  să  înţelegi:  că  se  cuvine  să  ne  rugăm  să  nu  fie  „fuga" 
noastră  din  viaţa  aceasta  -  adică  sfârşitul  -  „sâmbăta"  -  adică  întru  nelu¬ 
crarea  faptelor  bune,  nici  „iarna"  -  adică  întru  nerodirea  celor  bune  -,  ci 
[să  ne  fie  sfârşitul  vieţii]  întru  înseninare  -  adică  întru  liniştea  sufletului  - 
şi  netulburare. 

24, 21-22:  Căci  va  fi  atunci  strâmtorare  mare,  cum  n-a  mai  fost17  de  la 
începutul  lumii  până  acum  şi  nici  nu  va  mai  fi.  (22)  Şi  de  nu  s-ar  fi 
scurtat  acele  zile,  n-ar  mai  scăpa  nici  un  trup18,  dar  pentru  cei  aleşi  se 
vor  scurta  acele  zile19. 

(24,  21)  DaniiI  9, 26;  12, 1  /  Ioil  2, 2 1  Marcu  13, 19  (24, 22)  Isaia  65, 8-9  /  Marcu  13, 20 

Nevoie  [urgie]  de  nesuferit  cu  adevărat  a  fost  atunci,  că  s-a  dat  poruncă 
ostaşilor  romani  să  nu  aibă  de  nimeni  milă.  Iar  Dumnezeu,  pentru  cei  care 


16  Despre  această  cumplită  faptă  vezi  Deuteronom  28,  53-57  şi  Eusebiu  de  Cezareea, 
Istoria  bisericească  (Martirii  din  Palestina),  ed.  IBMBOR,  Bucureşti,  1987,  voi.  I,  cartea  a  treia, 
cap.  VI,  pp.  104-109  (sau  anexa  editorială  din  volumul  Tâlcuirii  Sfintei  Evanghelii  de  la  Luca). 

17  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „strâmtorare  mare,  cum  n-a  mai  fost",  se  găseşte 
„necaz  mare,  care  n-a  fost". 

18  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „n-ar  mai  scăpa  nici  un  trup",  se  găseşte  „nu  s-ar  fi 
mântuit  tot  trupul". 

”  Cuviosul  Nichita  Stithatul  ne  învaţă  pentru  curăţirea  minţii,  astfel:  „Când  pacea 
gândurilor  e  tulburată  de  duhurile  răutăţii,  îndată  sunt  trimise,  fără  încetare  şi  săgeţile 
iprinse  ale  poftei  împotriva  minţii  care  aleargă  sprinten  spre  înălţimi,  de  către  dracii  vânători 
?i  iubitori  de  trup.  Iar  mintea,  fiind  oprită  astfel  din  mişcarea  spre  cele  de  sus,  cade  în 
nişcări  necuvenite  şi  amestecate.  Şi  aşa,  trupul  începe  să  se  răzvrătească  fără  rânduială 
mpotriva  duhului,  trăgând  mintea  cu  gâdiliri  şi  cu  aprinderi  şi  dorind  s-o  înmormânteze 
h  groapa  plăcerilor.  Şi  dacă  n-ar  scurta  Domnul  Savaot  zilele  acelea  şi  dacă  n-ar  dărui 
ilugilor  Sale  puterea  răbdării,  nu  s-ar  mântui  nici  un  trup"  ( Filocalia  românească,  voi,  6,  A 
lom  sută  a  capetelor  naturale,  cap  15,  ed.  IBMBOR,  Bucureşti,  1977,  pp.  261-262).  Cu  multă 


TÂLCU1REA  SFINTEI  EVANGHELII  DE  LA  MATEI 


Capitolul  24 


367 


aveau  să  creadă  dintre  iudei,  sau  şi  pentru  cei  care  crezuseră  de  mai  înainte, 
n-a  lăsat  să  fie  pierduţi  cu  toţii,  ci  şi  necazurile  şi  războiul  le-a  scurtat,  căci 
de  ar  fi  ţinut  războiul  mai  mult,  toţi  cei  din  cetate  ar  fi  pierit  de  foame. 

Iar  unii  înţeleg  acestea  ca  spuse  pentru  zilele  când  va  veni  Antihrist, 
[dar  nu  este  aşa,]  ci  despre  robirea  Ierusalimului  vorbeşte.  Iar  cele  despre 
Antihrist  [abia]  de  aici  încep,  căci  ascultă  [ce  zice]: 

24,  23-25:  Atunci,  de  vă  va  zice  cineva:  Iată,  Mesia20  este  aici  sau 
dincolo,  sa  nu-1  credeţi.  (24)  Căci  se  vor  ridica  hristoşi  mincinoşi  şi  pro¬ 
oroci  mincinoşi  şi  vor  da  semne  mari  şi  chiar  minuni,  ca  să  amăgească, 
de  va  fi  cu  putinţă,  şi  pe  cei  aleşi.  (25)  Iată,  v-am  spus  de  mai  înainte. 

(24, 23)  Marcu  13, 21  /  Luca  17, 21-23  (24,  24)  Deuteronom  13, 1-3  / 
Matei  24, 5  /  Marcu  13, 22  /  Apocalipsa  13, 13  (24,  25)  Marcu  13,  21-23 
Fiindcă  ucenicii  au  întrebat  despTe  două  lucruri  -  despre  robia  Ieru¬ 
salimului  şi  despre  Venirea  Domnului  -,  după  ce  a  vorbit  El  despre  robie, 
vorbeşte  de  aici  şi  despre  Venirea  Sa  şi  despre  sfârşitul  lumii.  Iar  acest  cuvânt 
„atunci"  nu  arată  că  îndată  după  robia  Ierusalimului  se  vor  petrece  cele 
despre  care  vorbeşte  mai  pe  urmă,  ci  arată  vremea  în  care  va  să  vie  Antihrist. 
Deci  ceea  ce  zice  [Domnul]  este  întru  acest  chip:  „«Atunci»  -  adică  atunci 
când  va  să  vie  Antihrist  -  vor  fi  «hris  toşi  mincinoşi»  şi  «prooroci  mincinoşi» 
mulţi,  amăgind  spre  înşelare  ochii  celor  ce  văd,  folosindu-se  de  năluciri 
diavoleşti,  aşa  încât  de  nu  se  vor  trezi,  chiar  şi  drepţii  se  vor  înşela.  Iată,  mai 
înainte  vă  spun  vouă  toate.  Iată,  mai  înainte  v-am  spus  vouă,  nu  aveţi  pricină 
[de  răspuns],  căci  puteţi  să  nu  fiţi  înşelaţi21". 

iscusinţă,  Avva  Evagrie  ne  învaţă  un  lucru  de  mare  trebuinţă  pentru  vremurile  pe  care  Ie 
trăim  acum:  „Dar,  ce  să  zicem  despre  dracul  care  face  sufletul  nesimţit?  Căci  mă  tem  a  şi 
scrie  despre  el.  Când  năvăleşte  acela,  iese  sufletul  din  starea  sa  firească  şi  leapădă  cuviinţa 
şi  frica  Domnului,  iar  păcatul  nu-1  mai  socoteşte  păcat,  fărădelegea  n-o  mai  socoteşte 
fărădelege  şi  la  osânda  şi  la  munca  veşnică  se  gândeşte  ca  la  nişte  vorbe  goale.  De 
cutremurul  purtător  de  foc  el  râde.  Pe  Dumnezeu,  e  drept,  îl  mărturiseşte,  însă  poruncile 
Lui  nu  le  cinsteşte.  De-i  baţi  în  piept  când  se  mişcă  spre  păcat,  nu  simte;  de-i  vorbeşti  din 
Scripturi,  e  cu  totul  împietrit  şi  nu  ascultă.  îi  aminteşti  de  ocara  oamenilor  şi  nu  o  ia  în 
seamă.  De  oameni  nu  mai  are  ruşine,  ca  porcul  care  a  închis  ochii  şi  a  spart  gardul.  Pe 
dracul  acestâ  îl  aduc  gândurile  învechite  ale  slavei  deşarte.  «Şi  dacă  nu  s-ar  scurta  zilele 
acelea,  nimeni  nu  s-ar  mântui».  [...]  Iar  câţi  s-au  făgăduit  să  cinstească  pe  Dumnezeu, 
locuind  laolaltă  cu  lumea,  să  se  păzească  de  acest  drac.  Căci  a  2ice  sau  a  scrie  mai  multe 
despre  el,  mă  ruşinez  şi  de  oameni"  ( Filocalia  românească,  voi.  1,  Capete  despre  deosebirea 
patimilor  şt  gândurilor,  cap  10,  ed.  Humanitas,  Bucureşti,  1999,  p.  70). 

'*  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „Mesia",  se  găseşte  „Hristos". 

21  Adică:  „Deci,  acestea  ştiindu-le,  puteţi  să  nu  fiţi  înşelaţi  de  Antihrist,  iar  de  vă  veţi 
înşela,  nu  veţi  avea  cuvânt  de  răspuns". 


368 


Capitolul  24 


SFÂNTUL  TEOFILACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIEI 


24,  26-28:  Deci22,  de  vă  vor  zice  vouă;  Iată,  este  în  pustie,  sa  nu  ieşiţi; 
iată,  este  în  cămări23,  să  nu  credeţi.  (27)  Căci  precum  fulgerul  iese  de  la 
răsărit  şi  se  arată  până  la  apus,  aşa  va  fi  şi  Venirea  Fiului  Omului.  (28) 
Că  unde  va  fi  stârvul24,  acolo  se  vor  aduna  vulturii. 

f24, 26)  Mar cu  13, 21-23  (24,  27)  Luca  17, 24  (24,  28)  Iov  39, 30  /  Avacum  1, 8  /  Luca  17, 37 

Zice  [Domnul]:  „De  vor  veni  înşelătorii,  zicând  că  a  venit  Hristos,  dar 
este  «în  pustie»  ascuns  sau  în  oarecare  casă  sau  întru  cele  mai  dinlăuntru 
locuri  ale  acesteia,  să  nu  vă  lăsaţi  înşelaţi,  pentru  că  Venirea  lui  Hristos  nu 
are  nevoie  de  cineva  ca  s-o  arate,  că  prea  arătată  va  fi  tuturor,  «precum 
fulgerul»  -  pentru  că  fulgerul  este  şi  fără  de  veste  şi  tuturor  prea  arătat". 
Deci,  aşa  şi  Venirea  Domnului  va  fi  arătată  tuturor  celor  din  lume,  căci  nu 
se  va  muta  atunci  Dânsul  din  loc  în  Ioc,  ca  la  Venirea  cea  dintâi,  ci  „întru 
clipeala  ochiului"  [într-o  clipită]  va  fi  de  faţă  (1  Corinteni  15,  52). 

Şi  după  cum  peste  trupul  cel  mort  [„stârv"]  îndată  se  aduna  „vulturii", 
aşa  şi  unde  va  fi  Hristos  vor  veni  toţi  Sfinţii,  cei  ce  zboară  la  cele  înalte  -  şi 
„în  nori  vor  fi  răpiţi"  (1  Tesaloniceni  4, 17)  precum  „vulturii".  Şi  cu  adevărat 
„căzătură"  [„stârv"],  adică  trup  mort  este  Hristos,  fiindcă  a  căzut  pentru 
noi  şi  a  murit,  după  cum  şi  Simeon  zice25:  „Acesta  este  [pus]  spre  cădere" 
(Luca  2,  34). 

24,  29:  Iar  îndată  după  strâmtorarea26  acelor  zile,  soarele  se  va 
întuneca  şi  luna  nu  va  mai  da  lumina  ei,  iar  stelele  vor  cădea  din  cer  şi 
Puterile  Cerurilor  se  vor  zgudui27. 

(24,  29)  Isaia  13, 10  /  Ieremia  15, 9  /  lezechiil  32, 7;  38, 19  /  Amos  5, 20  /  loil  2, 10;  3, 4;  4, 15-16  / 
Avacum  1, 8  /  Zaharia  14, 6  /  Marcu  13,  24-25  /  Luca  21, 25-26  /  Apocalipsa  6, 12 

După  venirea  lui  Antihrist,  care  puţină  vreme  va  stăpâni,  arată  Domnul 
că  îndată  „soarele  se  va  întuneca"  -  adică  se  va  înnegri  -  nu  pierind,  ci 
fiind  biruit  de  lumina  Venirii  Sale  şi  că  asemenea  va  fi  şi  cu  „stelele"  şi 
„luna".  Căci  ce  trebuinţă  [nevoie]  mai  este  de  o  lumină  ca  aceasta  simţită, 
nemaifiind  noapte  şi  Soarele  Dreptăţii  arătându-Se? 

22  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „deci",  se  găseşte  „încă". 

23  Această  exprimare  „este  în  căinări",  este  asemenea  cu  cea  grăită  despre  Domnul 
Hristos,  Care  „intrând  iarăşi  în  Capernaum,  după  câteva  zile  s-a  auzit  că  este  în  casă" 
(Marcu  2, 1). 

14  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „stârvul",  se  găseşte  „căzătura",  cu  următoarea  notă: 
[1805]  „Căzătura"  sau  trupul  cel  mort,  căci  acesta  este  cuvântul  în  izvodul  cel  grecesc  şi 
zice  cu  adevărat  căzătură,  însă  însemnează  trupul  cel  mort.  Şi  pentru  aceasta  şi  Sfântul 
Teofilact  face  mai  jos  această  tâlcuire. 

25  Vezi  şi  tâlcuirea  Sfântului  Teofilact  la  Luca  2, 33-35. 

26  în  ediţia  de  la  1805,  in  loc  de  „strâmtorarea",  se  găseşte  „necazul". 

27  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „se  vor  zgudui",  se  găseşte  „se  vor  clăti". 


TÂLCUIREA  SFINTEI  EVANGHELII  DE  LA  MATEI 


Capitolul  24 


369 


Atunci  şi  „Puterile  Cerului  se  vor  clăti",  adică  se  vor  înspăimânta  şi 
se  vor  cutremura,  văzând  prefacerea  zidirii  şi  pe  toţi  oamenii  de  la  Adam 
încoace  dând  cuvânt  de  răspuns  Judecătorului. 

24, 30;  Atunci  se  va  arăta  pe  Cer  semnul  Fiului  Omului  şi  vor  plânge 
toate  neamurile28  pământului  şi  vor  vedea  pe  Fiul  Omului  venind  pe 
norii  cerului,  cu  putere  şi  cu  slavă  multă. 

(24, 30)  Daniil  7, 13-14  /  Zaharia  12, 10  /  Marcu  13, 26;  14, 62  /  Luca  21, 27  /  Apocalipsa  1, 7 

„Atunci  se  va  arăta  pe  Cer"  Crucea,  strălucind  mai  mult  decât  soarele, 
spre  mustrarea  iudeilor.  Căci,  după  cum  dacă  ar  fi  cineva  rănit  de  piatră,  ar 
arăta  piatra  [ca  temei  al  învinuirii],  aşa  va  îndrepta  Domnul  Crucea  împotriva 
iudeilor.  Şi  numeşte  Crucea  „semn",  ca  una  ce  este  purtătoare  de  biruinţă  şi 
steag  împărătesc.  Atunci  „vor  plânge  toate  seminţiile  pământului",  iudeii 
plângându-şi  nesupunerea  lor.  Dar  şi  toţi  cei  care  cugetă  cele  pământeşti, 
măcar  de  ar  fi  şi  creştini,  vor  plânge  şi  ei,  căci  „seminţii  ale  pământului"  se 
numesc  cei  ce  sunt  alipiţi  de  cele  pământeşti.  Iar  Domnul,  deşi  va  veni 
împreună  cu  Crucea,  va  veni  şi  „cu  putere  şi  cu  slavă  multă". 

24, 31:  Şi  va  trimite  pe  îngerii  Săi,  cu  sunet29  mare  de  trâmbiţă,  şi  vor 
aduna  pe  cei  aleşi  ai  Lui  din  cele  patru  vânturi,  de  la  marginile  cerurilor 
până  la  celelalte  margini. 

(24, 31)  Psalm  49,  5  /  Daniil  12, 2  /  Matei  13, 41/1  Corinteni  15, 52/1  Tesaloniceni  4,  6 

Va  trimite  îngerii  să-i  adune  pe  Sfinţi  şi  pe  cei  care  vor  învia  din  morţi,  ca 
să-L  întâmpine  pe  El  „în  nori",  cinstindu-i  pe  ei  şi  cu  chemarea  prin  îngeri. 
Iar  dacă  Pavel  spune  că  „vor  fi  răpiţi  în  nori",  nu  este  nici  o  nepotrivire,  căci 
după  ce  îi  vor  aduna  îngerii,  „vor  fi  răpiţi  în  nori"  (1  Tesaloniceni  4, 17). 

Iar  „trâmbiţa"  va  fi  spre  mai  multă  înspăimântare. 

24, 32-33:  învăţaţi  de  la  smochin  pilda:  Când  mlădiţa  lui  se  face  fragedă 
şi  odrăsleşte  frunze30,  cunoaşteţi  că  vara  este  aproape.  (33)  Asemenea  şi 
voi,  când  veţi  vedea  toate  acestea,  să  ştiţi  că  este  aproape,  la  uşi31. 

(24, 33)  Marcu  13,  28-29  /  Luca  21, 29-31 

Zice  [Domnul]:  „Când  vor  fi  toate  acestea,  nu  este  departe  sfârşitul 
lumii  şi  Venirea  Mea".  Iar  „vară"  numeşte  veacul  ce  va  să  fie  şi  liniştea 
care  urmează  după  iarnă,  însă  pentru  cei  drepţi,  căci  pentru  cei  păcătoşi 
mai  vârtos  va  fi  iarnă  şi  turburare.  Deci,  zice:  „După  cum  atunci  când 

29  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „neamurile",  se  găseşte  „seminţiile". 

29  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „sunet",  se  găseşte  „glas". 

30  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „se  face  fragedă  şi  odrăsleşte  frunze",  se  găseşte 
„este  moale  şi  înfrunzeşte". 

31  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „la  uşi",  se  găseşte  „lângă  uşi". 


370 


Capitolul  24 


SFÂNTUL  TEOFILACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIEI 


vedeţi  mlădiţele  smochinului  şi  frunzele  nădăjduiţi  în  venirea  verii,  aşa  şi 
semnele  despre  care  v-am  vorbit  văzându-le  -  «soarele»  şi  «luna» 
schimbându-se  (Matei  24, 29)  să  aşteptaţi  Venirea  Mea". 

24, 34-35:  Adevărat32  grăiesc  vouă  că  nu  va  trece  neamul  acesta,  până 
ce  nu  vor  fi  toate  acestea.  (35)  Cerul  şi  pământul  vor  trece,  dar  cuvintele 
Mele  nu  vor  trece .  (24, 34)  Marcu  13, 30  /  Luca  21, 32  (24,  351  Psalm  118,  89 1 

Isaia  40,  8;  51,  6  /  Matei  5, 18  /  Marcu  13,  31  /  Luca  21,  33/2  Petru  3, 10  /  Evrei  1, 11 

„Neam"  este  numit  aici  nu  cel  care  era  pe  vremea  Lui,  ci  cel  al  credin¬ 
cioşilor,  ca  şi  cum  ar  fi  zis  aceasta:  „«Nu  va  trece»  neamul  credincioşilor 
«până  când  nu  vor  fi  toate  acestea».  Căci  să  nu  socotiţi  [credeţi]  că  neamul 
credincioşilor  va  pieri  din  pricina  acelor  «foameţi»  şi  «ciume»  despre  care 
veţi  auzi,  ci  va  rămâne  şi  nici  un  rău  nu-1  va  birui". 

Iar  prin  „toate  acestea"  unii  înţeleg  doar  robia  Ierusalimului,  nu  şi  a 
doua  Venire.  Drept  aceea,  ei  şi  tâlcuiesc  astfel:  „«Nu  va  trece  neamul  acesta», 
adică  neamul  vostru,  al  Apostolilor,  până  nu  va  vedea  urgia  Ierusalimului". 

Şi  adeverind  [întărind]  Domnul  cele  ce  s-au  grăit,  zice  că  mai  curând 
vor  pieri  „cerul  şi  pământul",  stihiile  acestea  întărite  şi  nemişcate,  decât 
să  „treacă"  -  adică  să  nu  se  împlinească  întru  totul  -  „cuvintele"  Sale. 

24,  36:  Iar  de  ziua  şi  de  ceasul  acela  nimeni  nu  ştie,  nici  îngerii  din 
Ceruri,  nici  Fiul,  ci  numai  Tatăl33. 

(24, 36)  Zaharia  14, 7  /  Marcu  13,  32/  Luca  17,  20  /  Faptele  Apostolilor  1,  7 

Aici  Domnul  îi  învaţă  pe  ucenici  să  nu  caute  a  afla  cele  care  covârşesc 
mintea  omenească.  Zicând  „nici  îngerii"  îi  opreşte  să  caute  a  afla  atunci 
ceea  ce  nici  îngerii  nu  ştiu.  Iar  zicând  „Tatăl  Meu  singur",  îi  opreşte  şi 
mai  pe  urmă  a  căuta  răspuns.  Dacă  ar  fi  zis  „Eu  ştiu,  dar  nu  vreau  sa  vă 
spun",  ei  s-ar  fi  mâhnit,  ca  şi  cum  ar  fi  [socotindu-se]  nebăgaţi  în  seamă 
de  El.  Iar  zicând  că  nici  Fiul  nu  ştie,  „fără  numai  Tatăl  singur",  îi  opreşte 
de  a  cere  [a  mai  întreba].  Căci  şi  părinţii,  având  ceva  în  mâini  şi  cerându-le 
copiii  şi  ei  nevoind  să  le  dea,  ascund  lucrul  acela,  zicând  „nu  avem  ce 
cereţi"  şi  aşa  copiii  încetează  de  a  mai  plânge.  La  fel  şi  Domnul,  ca  să-i 
facă  pe  Apostoli  să  înceteze  de  a  mai  căuta  să  afle  ziua  şi  ceasul  acela,  a 
răspuns:  „Nici  Eu  nu  ştiu,  fără  numai  Tatăl  singur".  Dar  că  El  ştie  şi  „ziua 
şi  ceasul",  este  cu  adevărat  arătat  din  multe  altele,  căci  spune:  „toate  câte 
are  Tatăl,  ale  Mele  sunt"  (loan  16, 15;  17, 10).  Deci,  dacă  are  Tatăl  cunoştinţa 
zilei  aceleia,  şi  Fiul  o  cunoaşte.  Dar  mai  arătat  [vădit]  este  de  aici:  cum  ar  fi 
cu  putinţă  a  nu  şti  Fiul  ziua  aceea,  de  vreme  ce  toate  câte  se  vor  întâmpla 

52  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „Adevărat",  se  găseşte  „Amin". 

33  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „nici  Fiul,  ci  numai  Tatăl",  se  găseşte  „fără  numai 
Tatăl  Meu  singur". 


TÂLCUIREA  SFINTEI  EVANGHELII  DE  LA  MATEI 


Capitolul  24 


371 


mai  înainte  de  ziua  aceea  îi  sunt  cunoscute?  Căci  Cel  Care  i-a  adus  până 
în  pridvor  -  care  este  lângă  uşă  fără  îndoială  ştie  şi  uşa,  însă  pentru 
folosul  lor  n-o  deschide.  Căci  nu  ne  este  de  nici  un  folos  să  ştim  când  va  fi 
sfârşitul,  ca  să  nu  ne  lenevim,  căci  această  necunoaştere  ne  ţine  întru  trezvie. 

24, 37-39:  Şi  precum  a  fost  în  zilele  lui  Noe,  aşa  va  fi  şi  Venirea  Fiului 
Omului.  (38)  Căci  precum  în  zilele  acelea  dinainte  de  potop,  oamenii 
mâncau  şi  beau,  se  Insurau  şi  se  măritau,  până  în  ziua  când  a  intrat  Noe 
în  corabie,  (39)  şi  n-au  ştiut  până  ce  a  venit  potopul  şi  i-a  luat  pe  toţi,  la  fel 
va  fi  şi  Venirea  Fiului  Omului.  (24, 37)  Facere  7, 7  /  Luca  17, 26  / 1  Petru  3, 20 

(24, 33)  Facere  6,  2-5  /  Luca  17,  27  (24,  39)  Facere  7, 23  /  Luca  17,  30 

Spre  adeverirea  nemincinoaselor  Lui  cuvinte  pune  pe  cele  care  s-au 
întâmplat  în  zilele  lui  Noe.  Căci  precum  atunci  unii  socoteau  batjocură 
gătirea  [pregătirea]  corăbiei  până  când  a  venit  primejdia  şi  i-a  pierdut 
[prăpădit,  potopit]  pe  toţi,  aşa  şi  acum  batjocoresc  unii  cuvintele  grăite 
despre  sfârşitul  lumiL  Şi  spune  că  pierzania  va  veni  în  chip  năpraznic  şi 
mai  arată  că  după  ce  va  veni  Antihrist331”5,  desfătarea  îi  va  stăpâni  pe  oa¬ 
meni,  şi  se  vor  pleca  mai  cu  ocară  spre  nunţi  şi  dezmierdări,  ca  şi  uriaşii 
cei  din  vremea  lui  Noe  (Facere  6,  4). 

24, 40-41:  Atunci,  din  doi  care  vor  fi  în  ţarină,  unul  se  va  lua  şi  altul  se  va 
lăsa.  ( 41)  Din  două  care  vor  marina  la  moară,  una  se  va  lua  şi  alta  se  va  lăsa, 

(24,  41)  Facere  7,  23  /  Luca  17,  31-36 

Atunci,  fiind  toţi  fără  de  grijă  şi  lucrându-şi  lucrurile  lor,  unul  „se  va 
lua"  întru  întâmpinarea  Domnului  în  văzduh  (1  Tesaloniceni  4,17)-  adică 
dreptul  iar  altul  „se  va  lăsa"  jos  -  adică  păcătosul.  Şi  chiar  dacă  unii  vor 
fi  slugi  şi  „vor  măcina",  şi  dintre  aceştia  unii  „se  vor  lua"  -  câţi  vor  fi 
vrednici  iar  alţii  „se  vor  lăsa"  -  câţi  vor  fi  aflaţi  nevrednici.  Deci  ne 
învăţăm  şi  de  aici  că  nici  sluga,  nici  partea  femeiască  nu  sunt  împiedicate 
de  la  fapta  cea  bună. 

24, 42-44:  Privegheaţi  deci,  că  nu  ştiţi  în  care  zi  vine  Domnul  vostru. 
(43)  Aceea  cunoaşteţi,  că  de-ar  şti  stăpânul  casei  la  ce  strajă  din  noapte34 
vine  furul,  ar  priveghea  şi  n-ar  lăsa  să  i  se  spargă  casa.  (44)  De  aceea  şi 
voi  fiţi  gata,  că  în  ceasul  în  care  nu  gândiţi.  Fiul  Omului  va  veni. 

(24, 44)  Matei  25, 13  /  Maieu  13, 33-37  /  Luca  12, 40;  21, 36  / 1  Corinteni  16, 13  / 
1  Tesaloniceni  5, 2, 6  /  2  Petru  3, 10  /  Apocalipsa  3, 2;  16, 15 

Porunceşte  să  priveghem  şi  să  ne  gătim  [să  fim  pregătiţi]  -  adică  să 
avem  lucrarea  faptelor  bune  mai  înainte  adunate  ca  întru  o  comoară  -,  ca 


33b“  Vezi  Anexele  editoriale  (4)  şi  (5)  din  acest  volum. 

34  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „la  ce  strajă  din  noapte",  se  găseşte  „la  care  ceas". 


372 


Capitolul  24 


SFÂNTUL  TEOFILACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIEI 


să  avem  a  da  când  va  veni  Domnul  Hristos,  cerând  ceva  din  cele  ce  voieşte 
[de  la  noi]35. 

încă  vezi  că  nu  zice  „nu  ştiu  în  care  ceas  va  veni  furul"  ci,  „nu  ştiţi". 
Iar  „fur"  numeşte  sfârşitul  lumii  şi  moartea  fiecăruia  dintre  noi  şi  se  arată 
de  aici  că  Venirea  Lui  va  fi  noaptea.  „Deci,  precum  vine  furul  pe  neaş¬ 
teptate,  aşa  va  fi  şi  Venirea  Mea.  De  aceea,  nu  vă  leneviţi,  ci  vă  trezviţi  [fiţi 
plini  de  trezvie]".  Căci  [cu  adevărat],  dacă  am  fi  ştiut  când  va  fi  sfârşitul 
nostru,  numai  în  ziua  aceea  ne-am  fi  sârguit  a  bineplăcea  lui  Dumnezeu, 
iar  acum  neştiind,  ne  trezvim  pururea  cătră  lucrurile  faptei  celei  bune36. 

24, 45-47:  Cine,  oare,  este  sluga  credincioasă  şi  înţeleaptă  pe  care  a  pus-o 
stăpânul  peste  slugile  sale,  ca  să  le  dea  hrană  la  timp37?  (46)  Fericită  este 
sluga  aceea,  pe  care,  venind  stăpânul  său,  o  va  afla  făcând  aşa.  (47)  Adevărat 
zic  vouă  că  peste  toate  avuţiile  sale  o  va  pune.  (24, 45)  Luca  12, 42  / 

Faptele  Apostolilor  20,  2S  / 1  Corinteni  4, 2  (24, 47)  Luca  12, 37, 43-46  /Apocalipsa  16, 15 

Se  face  [preface]  Domnul  că  nu  se  dumireşte  [nu  ştie]  cine  este  „sluga 
cea  credincioasă  şi  înţeleaptă  pe  care  a  pus-o  stăpânul  peste  slugile  sale", 
ca  să  arate  că  rar  şi  cu  anevoie  aflat  este  imul  ca  acesta.  însă  două  lucruri 
se  cer  de  la  oricare  iconom:  credinţă  şi  înţelepciune;  căci  dacă  este  numai 
credincios  -  adică  nu  fură  nimic  -  dar  nu  este  şi  înţelept,  în  deşert  risipeşte 
avuţia;  sau  de  este  înţelept,  însă  fură,  nu  este  de  nici  un  folos.  Deci,  cel 
care  va  fi  aflat  atunci  şi  „credincios"  şi  „înţelept",  acela  va  dobândi  şi  pe 
cele  mai  de  săvârşit  [desăvârşite]  -  adică  împărăţia  Cerurilor.  Căci  Sfinţii 
vor  fi  moştenitori  ai  tuturor  „avuţiilor"  lui  Dumnezeu. 

încă  „slugă  credincioasă  şi  înţeleaptă"  este  oricare  dascăl  care  „dă  hrană 
la  vreme"  fiecăruia  dintre  cei  care  învaţă  de  la  dânsul,  aşa  cum  era  Pavel, 
acum  „cu  lapte  hrănind"  (1  Corinteni  3, 2),  iar  altă  dată  „înţelepciune  propo¬ 
văduind"  (1  Corinteni  2, 6),  fiind  „credincios  slujitor"  (Coloseni  4,  7;  1  Umotei 
2, 7)  cel  care  mai  înainte  era  „hulitor"  [„prigonitor"]  (1  Corinteni  15, 9;  Filipeni 
3, 6).  Şi  „înţelept"  era  acesta,  ca  unul  care  ştia  vicleşugurile  vrăjmaşului. 

Şi  fiecare  dintre  noi  care  am  luat  de  la  Dumnezeu  vreun  dar  -  ori  bani, 
ori  stăpânire,  ori  începătorie38  -  datori  suntem  şi  cu  „credinţă"  şi  cu 
„înţelepciune"  a  le  chivernisi  pe  acestea,  ca  unii  care  vom  da  socoteală 
pentru  ele. 


35  Adică,  cerându-le  Domnul  pe  ale  Sale. 

36  Adică,  suntem  pururea  cu  trezvie  şi  ne  îngrijim  în  toată  vremea  pentru  lucrările 
plinitoare  ale  faptei  celei  bune. 

37  In  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „Ia  timp",  se  găseşte  „la  vreme". 

38  Aid  „începătorie"  este  cu  putinţă  să  aibă  înţelesul  de  „dar  preoţesc  şi  învăţătoresc". 


TÂLCUIREA  SFINTEI  EVANGHELII  DE  LA  MATEI 


Capitolul  24 


373 


24, 48-51:  Iar  dacă  acea  slugă,  rea  fiind,  va  zice  în  inima  sa:  Stăpânul 
meu  întârzie59,  (49)  şi  va  începe  să  bată  pe  cei  ce  slujesc  împreună  cu  el, 
să  mănânce  şi  să  bea  cu  beţivii,  (50)  veni-va  stăpânul  slugii  aceleia  în 
ziua  când  nu  se  aşteaptă  şi  în  ceasul  pe  care  nu-1  cunoaşte,  (51)  şi  o  va 
tăia  din  dregatorie40  şi  partea  ei  o  va  pune  cu  făţarnicii.  Acolo  va  fi 
plângerea  şi  scrâşnirea  dinţilor.  (24, 48)  Luca  12, 37, 43-46 /  Apocaiipsa  16, 15 

(24, 49)  Psalm  49, 18  (24, 50)  Luca  12, 46  (24, 51)  Psalm  20, 8  /  Matei  8, 12;  13, 42  /  Luca  12, 46 
După  ce  arată  cinstea  care  i  se  va  da  „slugii  celei  credincioase",  acum 
spune  cum  va  fi  muncită  cea  „rea".  Căci  după  ce  cuiva  i  s-a  încredinţat 
iconomia  vreunui  dar  însă  nu  ia  aminte  că  trebuie  să  dea  socoteală 
Stăpânului  şi  zice  că  „Domnul  zăboveşte"  -  adică  nu  îndată  şi  numaidecât 
aduce  munca  [cazna,  pedeapsa],  ba  şi  îndelunga  răbdare  a  lui  Dumnezeu 
o  face  pricină  de  răutate,  „bătând"  pe  cei  împreună  cu  el  slugi  -  adică  îi 
sminteşte  şi  „bate"  cunoştinţa  lor  [lăuntrică],  căci  slugile,  văzând  că  cei 
care  le  stăpânesc  rău  uneltesc  [folosesc]  cele  care  li  s-au  dat  se  rănesc  întru 
cunoştinţa  lor  şi  smintindu-se  se  vatămă  unul  ca  acesta  „va  fi  tăiat  în 
două".  Adică  se  va  goli  atunci  acesta  de  darul  care  este  la  el  şi  atunci  se  va 
arăta  [cu  adevărat]  în  ce  fel  a  fost  şi  va  fi  aruncat  întru  întuneric,  căci  mai 
înainte  prin  prefacere  [făţărnicie]  înşela.  în  ce  fel  [tot  întru  acest  chip]  mulţi 
dintre  arhierei  se  socotesc  sfinţi  pe  ei  înşişi  pentru  dregătoria  lor,  dar  după 
ce  se  va  lua  de  la  ei  darul,  ca  nişte  făţarnici  vor  fi  munciţi  [căzniţi],  din 
pricină  că  intr-un  fel  erau  şi  întru  altul  se  arătau41. 


39  în  ediţia  de  la  1805,  versetul  48  este:  „Iar  de  va  zice  acea  slugă  rea  întru  inima  sa: 
Domnul  meu  zăboveşte". 

40  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „o  va  tăia  din  dregatorie",  se  găseşte  „o  va  tăia  în 
două". 

41  Pentru  pilda  slugii  credincioase  şi  înţelepte,  Dionisie  din  Fuma  ne  indică  această 
zugrăvire:  „Biserică  şi  înăuntru  un  sfânt  arhiereu  bătrân,  învăţând;  şi  un  sfânt  preot, 
având  un  potir  în  mâini,  şi  un  sfânt  diacon  ţinând  un  disculeţ  pe  capul  său,  şi  alţii, 
ţinând  în  mâini  făclii  şi  cădelniţe,  şi  alţi  călugări  şi  popor  mult  rugându-se;  şi  Hristos 
de  deasupra  îibinecuvintează".  Iar  pentru  pilda  slugii  rele,  avem  acest  izvod:  „Case  şi 
intr-însele  oameni  creştini:  clerici,  călugări  şi  mireni,  mâncând  şi  bând,  cu  jocuri  şi  cu 
tobe,  iar  alţii  bătându-se  între  ei.  Şi  deasupra  lor  Hristos,  şi  moartea  aproape,  cosindu-i 
cu  coasa;  şi  primprejurul  lui  Hristos  îngeri,  ţinând  şi  ei  seceri  în  mâini.  Şi  lângă  casele 
acelea,  iadul  cu  mari  văpăi,  având  înăuntru  necredincioşi  şi  eretici,  şi  demonii  îi  trag 
într-însul  pe  oameni  de  prin  casele  acelea"  (Erminia  picturii  bizantine,  ed.  cit.,  p.  128). 


374 


Capitolul  25 

Pildele  celor  zece  fecioare  şi  a  talanţilor. 
Judecata  viitoare 1 


25,  1-5:  împărăţia  Cerurilor2 *  se  va  asemăna  cu  zece  fecioare,  care 
luând  candelele  lor,  au  ieşit  întru  întâmpinarea  mirelui.  (2)  Cinci  însă 
dintre  ele  erau  fără  minte,  iar  cinci  înţelepte.  (3)  Căci  cele  fără  minte2, 
luând  candelele,  n-au  luat  cu  sine  untdelemn.  (4)  Iar  cele  înţelepte  au 
luat  untdelemn  în  vase,  o  dată  cu  candelele  lor.  (5)  Dar  mirele  întârziind, 
au  aţipit4  toate  şi  au  adormit.  (25, 5)  1  Tesaloniceni  5,  (,  /  2  Tesaloniceni  1, 8 

Prin  „fecioare"  ne  dă  pilda  despre  milostenie,  întrucât  de  vreme  ce 
lucru  mare  este  fecioria,  cel  care  a  îndreptat-o  [a  câştigat-o  prin  plinire],  să 
nu  se  lenevească  oarecumva  de  la  alte  fapte  bune! 

Să  ştii  însă  că  fără  de  milostenie,  chiar  de  ai  fecioria,  împreună  cu 
curvarii  vei  fi  gonit  afară  şi,  cu  cuviinţă  [pe  bună  dreptate],  cel  neîndurat 
şi  nemilostiv  este  gonit  afară,  măcar  feciorelnic  de  va  fi.  Căci  cel  curvar  a 
fost  biruit  de  o  patimă  tiranicească  [cumplită]  şi  firească,  iar  cel  nemilostiv 
este  biruit  de  patima  banilor.  Deci,  mai  uşor  fiindu-i  lui  să  i  se  împotrivească 
acestei  patimi,  pentru  aceea  nu  este  iertat.  încă  şi  „nebun"  este  unul  ca 
acesta,  tocmai  pentru  aceasta,  că  a  biruit  fireasca  înfocare,  dar  s-a  lăsat 
biruit  de  patima  mai  mică  a  iubirii  de  bani. 

Iar  „dormitare"  este  moartea;  şi  „zăbavă"  a  Mirelui,  a  nu  fi  degrabă  a 
doua  Venire. 

25,  6-13:  Iar  la  miezul  nopţii  s-a  făcut  strigare:  Iată,  mirele  vine!  Ieşiţi 
întru  întâmpinarea  lui!  (7)  Atunci  s-au  deşteptat5  toate  acele  fecioare  şi  au 
împodobit  candelele  lor.  (8)  Şi  cele  fără  minte  au  zis  către  cele  înţelepte: 
Daţi-ne  din  untdelemnul  vostru,  că  se  sting  candelele  noastre.  (9)  Dar 


1  în  ediţia  de  la  1805,  titlul  capitolului  este:  „Pentru  cele  zece  fecioare.  Pentru  cel  ce  a 
luat  talcinţii.  Pentru  Venirea  lui  Hristos  la  Judecată". 

2  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „împărăţia  Cerurilor",  se  găseşte  „Atunci  împărăţia 
Cerurilor".  Prin  cuvântul  „atunci",  devine  evident  că  textul  capitolului  25  este  continuarea 
firească  a  versetelor  anterioare  din  capitolul  24. 

5  în  ediţia  de  la  1805,  în  versetele  2-3  şi  8,  în  loc  de  „fără  minte",  se  găseşte  „nebune". 

4  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „dar  mirele  întârziind,  au  aţipit",  se  găseşte  „şi 
zăbovind  mirele,  au  dormitat". 

5  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „s-au  deşteptat",  se  găseşte  „s-au  sculat". 


TÂLCUIREA  SFINTEI  EVANGHELII  DE  LA  MATEI 


Capitolul  25 


375 


cele  înţelepte  le-au  răspuns,  zicând:  Nu,  ca  nu  cumva  să  nu  ne  ajungă  nici 
nouă  şi  nici  vouă.  Mai  bine  mergeţi  la  cei  ce  vând  şi  cumpăraţi  pentru 
voi.  (10)  Deci  plecând  ele  ca  să  cumpere,  a  venit  mirele  şi  cele  ce  erau  gata 
au  intrat  cu  el  la  nuntă  şi  uşa  s-a  închis.  (11)  Iar  mai  pe  urmă,  au  sosit  şi 
celelalte  fecioare,  zicând:  Doamne,  Doamne,  deschide-ne  nouă.  (12)  Iar 
el,  răspunzând  a  zis:  Adevărat  zic  vouă:  Nu  vă  cunosc  pe  voi6.  (13)  Drept 
aceea,  privegheaţi,  că  nu  ştiţi  ziua,  nici  ceasul  când  vine7  Fiul  Omului. 

(25, 6)  Matei  24, 31/1  Tesaloiueeni  4, 16  (25, 7)  Luca  12, 35  (2 5,10)  Luca  13, 25  / 1  Tesaloniceni  5, 2  / 

Apocalipsa  19, 7  (25, 11)  Matei  7, 21  /  Luca  13, 25  (25, 12)  Psalm  5, 4  /  Avacum  1, 13  /  Luca  13, 25  / 
Ioan  9, 31  (25, 13)  Matei  24, 42  /  Marcu  13, 33;  14, 38  /  Luca  12, 40;  21, 36  / 
Faptele  Apostolilor  20, 31/1  Petru  4, 7/ 1  Corinteni  16, 13  /  Apocalipsa  16, 15 

Spune  că  „la  miezul  nopţii  s-a  făcut  strigare",  ca  să  arate  că  aşa  fără 
de  veste  va  veni  Domnul,  căci  la  miezul  nopţii  toţi  dormim  somn  adânc. 
Şi  cu  „strigare"  va  veni,  că  „trâmbiţa  va  suna"  întru  a  doua  Venire  (1 
Corinteni  15,  52). 

Iar  „candele"  sunt  şi  sufletele  noastre,  încă  şi  mintea  fiecăruia  „candelă" 
este,  care  atunci  se  aprinde,  când  are  „untdelemnul"  faptelor  bune  şi  al 
milosteniei.  Iar  cu  adevărat  „nebune"  simt  fecioarele  şi  pentru  aceea  că, 
atunci  cer  „untdelemn",  când  nu  mai  era  vreme  de  neguţătorie.  Iar  „cele 
înţelepte"  zic:  „nu  cumva  să  nu  ne  ajungă  nici  nouă  si  nici  vouă".  Pentru 
că  fapta  bună  a  aproapelui  abia  va  ajunge  acestuia  spre  răspundere  [la 
Judecată],  cum  dar  [mi-ar  ajunge]  şi  mie?  Căci  fiecare  dintre  noi  din  lucrurile 
[faptele]  sale  se  va  îndrepta,  iar  nu  dintru  cele  ale  aproapelui. 

Iar  „cele  nebune",  se  duc  către  „cei  ce  vând",  adică  la  săraci.  Iar  ceea 
ce  ne  spune  întru  acest  fel  este:  se  căiesc  cele  nebune  pentru  că  n-au  făcut 
milostenie  şi  abia  acum  află  că  de  la  săraci  se  cuvine  să  dobândim  noi 
„untdelemn".  S-au  îndreptat  deci  cu  tot  cugetul  către  săraci  şi  au  înţeles 
ce  lucru  bun  este  milostenia,  dar  li  „s-a  închis  uşa",  căci  vreme  de  pocăinţă 
şi  de  lucrare  nu  mai  este  după  ducerea  [ieşirea]  din  această  viaţă.  Deci,  le 
zice  Domnul  „nu  vă  ştiu  pe  voi",  căci  Iubitorul  de  oameni  şi  Milostivul 
nu  le  „ştie"  pe  cele  nemilostive.  Căci  cum  le-ar  şti  pe  cele  străine  de  Dânsul 
şi  neasemănătoare  Lui?8 

6  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „Adevărat  zic  vouă;  Nu  vă  cunosc  pe  voi",  se  găseşte 
„Amin  zic  vouă.  Nu  vă  ştiu  pe  voi". 

7  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „ceasul  când  vine",  se  găseşte  „ceasul  întru  care  vine". 

8  Iar  Sfântul  Grigorie  Sinaitul  ne  învaţă;  „Cei  ce  s-au  făcut  cu  totul  trup  şi  au  îmbrăţişat 
iubirea  de  sine,  robesc  plăcem  şi  slavei  deşarte.  în  ei  s-a  înrădăcinat  pizma  Căci,  topindu-se 
de  invidie  şi  privind  cu  amărăciune  la  faptele  bune  ale  aproapelui,  bârfesc  cele  bune  ca 
şi  când  ar  fi  rele  şi  roade  ale  rătăcirii.  Ei  nu  primesc  şi  nu  cred  nici  cele  ale  Duhului  şi  nu 
pot  vedea  sau  cunoaşte  nici  pe  Dumnezeu,  din  pricina  puţinei  lor  credinţe.  Unii  ca  aceştia. 


376 


Capitolul  25 


SFÂNTUL  TEOFILACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIEI 


Încă  cunoaşte  [înţelege]  că  orice  suflet  este  „candelă"  şi  luminare  are  de 
la  Dumnezeu.  Şi  „toate  fecioarele  se  scoală"  întru  întâmpinarea  Domnului, 
căci  toate  poftesc  [doresc]  să-L  întâmpine  şi  cu  Dumnezeu  să  se  unească.  însă 
Dumnezeu,  dând  luminare  şi  „candelă",  sufletele  cele  „înţelepte"  prin 
lucrarea  cea  bună  pun  „untdelemn",  iar  cele  „nebune",  lăsând  „candelele" 
lor  fără  „untdelemn",  sunt  încuiate  afară,  neavând  lucruri  [fapte]  bune  prin 
care  să  aprindă  lumina  care  este  întru  ele.  Aşadar,  de  nu  vom  lucra  pe  cele 
bune,  am  stins  lumina  lui  Dumnezeu,  care  este  întru  noi9. 

25,  14-19:  Şi  mai  este  ca  un  om  care,  plecând  departe,  şi-a  chemat 
slugile  şi  le-a  dat  pe  mână  avuţia  sa.  (15)  Unuia  i-a  dat  cinci  talanţi, 
altuia  doi,  altuia  unul,  fiecăruia  după  puterea  lui,  şi  a  plecat.  (16)  îndată, 
mergând  cel  ce  luasexinci  talanţi  a  lucrat  cu  ei  şi  a  câştigat  alţi  cinci 
talanţi.  (17)  De  asemenea  cel  cu  doi  a  câştigat  alţi  doi.  (18)  Iar  cel  ce 
luase  un  talant  s-a  dus,  a  săpat  o  groapă  în  pământ  şi  a  ascuns  argintul 
stăpânului  său.  (19)  După  multă  vreme  a  venit  şi  stăpânul  acelor  slugi 
şi  a  făcut  socoteala  CU  ele.  (25, 14)  Matei  21,  33  /  Luca  19, 12  (25, 15)  Romani  12,  6  / 

1  Coiinteni  12, 7, 11  / Efeseni  4, 11  (Z5,  39)  Matei  18,  23  /  Luca  19, 15 

După  ce  mai  sus  a  spus:  „nu  ştiţi  în  care  zi  vine  Domnul  vostru"  (Matei 
24, 42),  adaugă  şi  pilda  aceasta,  arătând  [din  nou]  că  fără  de  veste  va  veni. 

„Ca  un  om  care  pleacă  departe"  aşa  şi  Dumnezeu  a  chemat  „slugile" 
Sale,  rânduindu-i  fiecăreia  lucru  până  la  Venirea  Sa  Spune  că  S-a  dus  departe 
Hristos,  Cel  Care  pentru  noi  S-a  făcut  om  sau  pentru  că  S-a  suit  în  Ceruri 
sau  pentru  că  îndelung  rabdă  şi  nu  cere  îndată  lucrarea,  ci  aşteaptă  [roadele]. 


după  orbirea  şi  puţina  lor  credinţă,  vor  auzi  acolo  cu  dreptate,  spunându-li-se:  «Nu  vă 
cunosc  pe  voi».  Credinciosul  care  întreabă  trebuie  sau  să  creadă,  auzind  cele  ce  nu  le 
ştie,  sau  să  le  înveţe  pe  cele  pe  care  le  crede,  sau  să  înveţe  pe  alţii  cele  pe  care  le-a  cunoscut 
şi  să  înmulţească  fără  pizmă  talantul  în  cei  ce-1  primesc  cu  credinţă.  Dacă  nu  crede  cele 
ce  nu  le  ştie  şi  dispreţuieşte  pe  cele  pe  care  nu  le  cunoaşte  şi  învaţă  pe  alţii  cele  ce  nu  le-a 
învăţat  el  însuşi,  pizmuind  pe  cei  ce  le  învaţă  cu  fapta,  partea  lui  va  fi,  fără  îndoială,  cu 
cei  ce  au  mult  venin  de  amărăciune,  fiind  împreună  certat  cu  aceia  (Faptele  Apostolilor  8, 
28)"  { Filocalia  românească,  voi.  7,  Capete  foarte  folositoare  după  acrostih...,  cap  126,  ed. 
Humanitas,  Bucureşti,  2001,  pp.  148-149). 

9  Pentru  pilda  celor  zece  fecioare,  Dionisie  din  Fuma  pune  înainte  următorul  izvod 
de  zugrăvire:  „Raiul,  şi  Hristos  înăuntru,  privind  afară:  şi  dinapoia  Lui  cele  cinci  fecioare 
înţelepte,  ţinând u-şi  candelele  aprinse,  şi  cele  cinci  fecioare  nebune  afară  de  Rai  şi  avân- 
du-şi  candelele  stinse  şi  bătând  îh  uşa  raiului,  grăind:  «Doamne,  Doamne,  deschide-ne 
nouă!»  Iar  Hristos  le  zice:  «Adevărat  zic  vouă:  Nu  vă  cunosc  pe  voi!»  Şi  mai  încolo 
morminte  şi  iarăşi  cele  zece  fecioare  ies  din  ele,  şi  deasupra  lor  trâmbiţează  un  înger" 
(Erminia  picturii  bizantine,  ed.  cit.,  p.  125). 


TÂLCTJIREA  SFINTEI  EVANGHELII  DE  LA  MATEI 


Capitolul  25 


377 


Iar  „slugi"  ale  Lui  sunt  cei  cărora  li  s-a  încredinţat  slujba  [slujirea] 
Cuvântului:  arhiereii,  preoţii,  diaconii  şi  cei  care  au  luat  daruri  duhov¬ 
niceşti;  şi  unii  au  luat  daruri  mai  mari,  alţii  mai  mici,  fiecare  după  puterea 
sa,  adică  după  măsura  credinţei  şi  a  curăţiei  [sale].  Căci  întru  mărimea 
vasului  pe  care-1  vom  da  lui  Dumnezeu,  întru  acela  ne  pune  [El]  darul 
Lui;  de  voi  da  [vas]  mic,  puţin  dar  pune,  iar  de  voi  da  mare,  mult. 

Şi  „îndată",  cel  ce  a  luat  „cinci  talanţi",  s-a  dus  de  a  lucrat.  Vezi  osârdia 
lui!  Că  deloc  nu  s-a  lenevit,  ci  „îndată"  a  lucrat,  îndoind  ceea  ce  a  luat. 
Căci  cel  care  nu  numai  pe  sine  se  foloseşte  -  sau  cuvânt  de  are,  sau  bogăţie 
sau  stăpânire  lângă  împăraţi,  sau  meşteşug  sau  orice  alt  fel  de  putere  -,  ci 
şi  pe  alţii  voieşte  a-i  folosi,  unul  ca  acesta  îndoieşte  [înmulţeşte,  dublează] 
ce  i  s-a  dat  lui. 

Iar  cel  care  a  îngropat  talantul  este  cel  care  se  îngrijeşte  numai  de  folosul 
său,  iar  nu  şi  de  al  altora;  deci,  fiind  el  trândav,  se  şi  osândeşte. 

încă  şi  de  vei  vedea  vreun  om  isteţ  şi  iscusit  că  rău  îşi  iconomiseşte 
[foloseşte]  isteţimea  la  neguţătorii  şi  vicleşuguri  şi  la  lucruri  pământeşti, 
să  ştii  că  imul  ca  acesta  „a  săpat"  şi  a  îngropat  „talantul"  său  „în  pământ", 
adică  întru  lucruri  pământeşti. 

Iar  „după  multă  vreme  vine"  Cel  Care  a  dat  „argintul"  sau  cuvintele 
Lui,  căci  „argint  lămurit  în  foc"  sunt  cuvintele  lui  Dumnezeu  (Psalm  11, 
6)  sau,  simplu  spunând,  orice  fel  de  dar  care-l  face  strălucit  şi  slăvit  pe  cel 
care-1  are  -  „argint"  se  poate  numi.  Şi  face  „socoteală"  cu  ei,  cerând  şi 
luând  seama  la  cele  ce  au  dobândit  [slugile]. 

25,  20-30:  Şi  apropiindu-se  cel  care  luase  cinci  talanţi,  a  adus  alţi 
cinci  talanţi,  zicând:  Doamne,  cinci  talanţi  mi-ai  dat,  iată  alţi  cinci  talanţi 
am  câştigat  cu  ei.  (21)  Zis-a  lui  stăpânul:  Bine,  slugă  bună  şi  credincioasă, 
peste  puţine  ai  fost  credincioasă,  peste  multe  te  voi  pune;  intră  întru 
bucuria  domnului  tău.  (22)  Apropiindu-se  şi  cel  cu  doi  talanţi,  a  zis: 
Doamne,  doi  talanţi  mi-ai  dat,  iată  alţi  doi  talanţi  am  câştigat  cu  ei.  (23) 
Zis-a  lui  stăpânul:  Bine,  slugă  bună  şi  credincioasă,  peste  puţine  ai  fost 
credincioasă,  peste  multe  te  voi  pune;  intră  întru  bucuria  domnului  tău. 
(24)  Apropiindu-se  apoi  şi  cel  care  primise  un  talant,  a  zis:  Doamne, 
te-am  ştiut  că  eşti  om  aspru,  care  seceri  unde  n-ai  semănat  şi  aduni  de 
unde  n-ai  împrăştiat10,  (25)  şi  temându-mă,  m-am  dus  de  am  ascuns 
talantul  tău  în  pământ;  iată  ai  ce  este  al  tău.  (26)  Şi  răspunzând  stăpânul 
său  i-a  zis:  Slugă  vicleană  şi  leneşă,  ştiai  că  secer  unde  n-am  semănat  şi 

10  în  ediţia  de  la  1805,  în  versetele  24  şi  26,  în  loc  de  „n-ai  împrăştiat",  se  găseşte  „n-ai 
răsipit". 


378 


Capitolul  25 


SFÂNTUL  TEOFILACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIEI 


adun  de  unde  n-am  împrăştiat?  (27)  Se  cuvenea,  deci,  ca  tu  să  pui  banii 
mei  la  zarafi11  şi  eu,  venind,  aş  fi  luat  ce  este  al  meu  cu  dobândă.  (28) 
Luaţi,  deci,  de  la  el  talantul  şi  daţi-1  celui  ce  are  zece  talanţi.  (29)  Căci  tot 
celui  ce  are  i  se  va  da  şi-i  va  prisosi,  iar  de  la  cel  ce  n-are,  şi  ce  are  i  se  va 
lua12.  (30)  Iar  pe  sluga  netrebnică  aruncaţi-o  întru  întunericul  cel  mai 
din  afară.  Acolo  va  fi  plângerea  şi  scrâşnirea  dinţilor. 

(25, 20)  Luca  19, 16  (25,21)  Isaia  61, 7  /  Darnil  12, 2-3  /  Matei  24, 4547;  25, 31  /  Luca  16, 10;  19, 17, 19 
(25, 22)  Luca  19, 18  (25, 23J  Luca  19, 19  (25, 24)  Luca  19, 20-21  (25, 25)  Psalm  52, 6  /  Luca  19, 21 
(25, 26)  Matei  18, 32-33 1  Luca  19, 22  (25, 27)  Luca  19, 23  (25, 28)  Luca  19, 24  (25, 29)  Matei  13, 12  / 
Marcu  4, 25  /  Luca  8, 18;  19, 26  /  Iaan  15, 2  (25, 30)  Matei  8, 12;  13, 42, 50;  24, 51  /  2  Tesaloniceni  1, 8 

Cei  care  au  lucrat  cu  cele  ce  li  s-au  dat  sunt  lăudaţi  la  fel  de  Stăpân, 
auzind  amândoi:  „Bine,  slugă  bună  şi  credincioasă". 

Iar  „slugă  bună"  să  înţelegem  cu  adevărat  pe  cel  iubitor  de  oameni  şi 
darnic,  care-şi  revarsă  bunătatea  şi  asupra  semenilor  săi.  Şi  peste  puţine 
arătându-se  el  credincios,  peste  multe  este  pus.  Pentru  că  de  ne  şi 
învrednicim  aici  [în  viaţa  aceasta]  de  daruri,  nimic  nu  sunt  acestea  faţă  de 
bunătăţile  cele  ce  vor  sa  fie. 

Iar  „bucurie  a  Domnului"  este  veselia  cea  neîncetată  pe  care  o  are 
Dumnezeu,  veselindu-Se  de  lucrurile  Sale,  precum  zice  David  (Psalm  91, 
4;  103,  35).  Deci  cu  această  veselie  se  veselesc  şi  Sfinţii  de  lucrurile  lor, 
precum  şi  păcătoşii  se  întristează  de  ale  lor  lucruri  rele  şi  se  căiesc.  încă  şi 
bogăţie  avându-L  pe  Domnul  Sfinţii,  se  bucură  de  Dânsul. 

Şi  vezi  că  şi  cel  care  a  luat  „cinci  talanţi"  şi  cel  care  a  luat  „doi"  se 
învrednicesc  de  aceleaşi  bunătăţi.  Căci,  chiar  dacă  cineva  a  luat  puţine, 
dar  acest  mic  dar  ce  i  s-a  dat  lui,  bine  l-a  iconomisit,  aceeaşi  cinste  va  lua 
ca  cel  care  de  mai  multe  s-a  învrednicit  şi  bine  a  lucrat;  căci  fiecare  pe  cât 
a  luat,  pe  atât  şi  de  săvârşit  [desăvârşit]  se  va  arăta,  dacă  va  lucra  bine. 
Deci,  întru  acest  fel  sunt  „slugile  bune  şi  credincioase". 

Iar  „sluga  vicleană  şi  leneşă"  întru  alt  chip  [fel]  răspunde  şi  [grăieşte 
cuvinte]  vrednice  [leneviei]  lui,  numindu-1  „aspru"  pe  Stăpân.  Precum  şi 
acum  mulţi  din  cei  care  învaţă  [dăscălesc]  zic:  greu  lucru  este  a  cere 
ascultare  de  3a  oameni  întru  care  nu  a  pus  Dumnezeu  ascultare,  nici  n-a 
semănat  întru  ei  supunerea  Căci  aceasta  arată,  zicând  „seceri  unde  n-ai 
semănat"  -  adică  „de  la  cel  întru  care  nu  ai  semănat  supunerea,  ceri  de  la 
dânsul  supunere".  însă  numind  sluga  „aspru"  pe  Stăpân,  pe  sine  se 

11  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „să  pui  banii  mei  la  zarafi",  se  găseşte  „să  dai 
argintul  meu  schimbătorilor". 

12  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „şi  ce  are  i  se  va  lua",  se  găseşte  „şi  ce  are  i  se  va  lua 
de  la  dânsul". 


TÂLCUIREA  SFINTEI  EVANGHELII  DE  LA  MATEI 


Capitolul  25 


379 


osândeşte,  căci  de  vreme  ce  „aspru"  era,  era  dator  ca  mai  mult  să  se  silească, 
precum  unul  care  avea  Stăpân  aspru  şi  neîmblânzit,  întrucât,  dacă  pe  ale 
altora  le  cere,  cu  atât  mai  vârtos  pe  ale  Sale  le  va  cere.  Deci,  se  cuvenea  să 
înmulţească  cele  ce  a  luat  şi  să  facă  ucenici  de  la  care  ar  fi  cerut  datoria, 
căci  prin  „schimbători"  [„zarafi"]  pe  ucenici  îi  numeşte,  ca  pe  cei  care 
primesc  cuvântul  de  bun  sau  îl  leapădă  de  rău.  Iar  „dobândă"  cere  de  la 
ucenici  prin  arătarea  faptelor,  căci  ucenicul,  după  ce  a  luat  [primit]  cuvântul 
de  la  dascăl,  îl  are  pe  el  şi-l  da  întreg,  însă  dă  împreună  cu  cuvântul  primit 
şi  „dobândă",  adică  lucrarea  faptei  celei  bune.  Pentru  aceasta  se  ia  darul 
de  la  „sluga  cea  vicleană  şi  leneşă"13. 

Căci  cel  care  a  primit  oarecare  dar  spre  a-i  folosi  pe  alţii  şi  nu  l-a 
iconomisit  [folosit]  cum  se  cuvine,  îl  pierde  şi  pe  acesta,  iar  cel  care  mult 
se  sileşte,  mai  mult  trage  [atrage,  primeşte]  şi  darul.  Căci  celui  ce  are  osârdie 
i  se  va  da  mai  mult  dar,  „şi-i  va  prisosi",  iar  de  la  cel  ce  nu  are  osârdie,  şi 
darul  „ce  i  se  pare  că-1  are  se  va  lua  de  la  el"  (Luca  8, 18).  Căci  cel  ce  nu  are 
osârdie  şi  n-a  lucrat  cu  cele  pe  care  le-a  primit  nu  are  dar,  ci  numai  „i  se 
pare  că  are",  deoarece  l-a  înnegrit  [întunecat]  prin  lenevire14. 

13  Aici,  Dionisie  din  Fuma  indică  următorul  izvod  pentru  pilda  talanţilor:  „Raiul,  şi 
dinafară  Hristos,  şezând  ca  un  împărat  pe  scaun  şi  împrejurul  lui  îngeri;  şi  în  partea  din 
dreapta  Lui,  un  sfânt  arhiereu  şi  un  sfânt  preot,  ţinând  în  mâini  Evanghelii  şi  privind  la 
El,  îi  arată  dinapoia  lor  mulţime  de  Sfinţi,  bărbaţi  şi  femei,  iar  Hristos  îi  binecuvintează. 
Şi  în  partea  de-a  stânga  Lui,  un  dascăl,  cu  o  mână  îi  dă  lui  Hristos  Evanghelia,  iar  cu 
cealaltă,  arătându-I-o,  îi  grăieşte:  «Iată  ai  ce  este  al  Tău»"  (Erminia  picturii  bizantine ,  ed. 
cit.,  p.  124). 

u  Sfântul  Grigorie  Sinaitul  ne  îndeamnă  să  luăm  aminte:  „Amăgirea,  marea  duşmană 
a  adevărului,  atrage  azi  pe  oameni  spre  pierzanie.  Ea  naşte  neştiinţa  întunericului,  care 
s-a  întipărit  în  sufletele  celor  leneşi,  înstrăinându-i  de  Dumnezeu.  Aceştia  susţin  că  nu 
este  Dumnezeu  Cel  Care  ne-a  născut  pe  noi  din  nou  şi  ne-a  luminat,  sau  îl  cred  şi  îl 
cunosc  numai  prin  cuvântul  simplu  şi  nu  cu  lucrarea,  sau  spun  că  S-a  arătat  numai  celor 
de  demult,  nu  şi  nouă.  Ei  hulesc  credinţa  în  Dumnezeu,  socotind  mărturiile  Scripturii 
despre  Dumnezeu  simplă  părere  şi  tăgăduiesc  evlavia  ce  urmează  din  cunoştinţa  Lui. 
Citesc  Scripturile  numai  trupeşte,  ca  sa  nu  zic  iudaiceşte,  şi  de  aceea  tăgăduiesc  învierea 
sufletului,  dorind  să  locuiască  în  chip  inconştient  în  morminte.  Amăgirea  aceasta  are  ca 
pricini  aceste  trei  patimi:  necredinţa  viclenia  şi  trândăvia.  Acestea  se  nasc  şi  se  susţin,  de 
altfel,  una  pe  alta.  Căci  necredinţa  este  învăţătoarea  vicleniei,  iar  viclenia  este  însoţitoarea 
trândăviei.  Sau  întors:  trândăvia  e  mama  vicleniei,  cum  zice  Domnul:  «Slugă  vicleană  şi 
leneşă» ;  iar  viclenia  e  mama  necredinţei.  Iar  cel  ce  nu  crede  e  şi  netemător  de  Dumnezeu. 
Şi  aceasta  naşte  trândăvia,  maica  dispreţului  prin  care  se  nesocoteşte  tot  binele  şi  se 
săvârşeşte  tot  răul"  (Filocalui  românească,  voi.  7,  Capete  foarte  folositoare  după  acrostih..., 
cap  135,  ed.  Humanitas,  Bucureşti,  2001,  pp.  157-158). 


380 


Capitolul  25 


SFÂNTUL  TEOFILACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIEI 


25, 32-33:  Cândva  veni  Fiul  Omului  întru  slava  Sa,  şi  toţi  sfinţii  îngeri 
cu  El,  atunci  va  şedea  pe  tronul  slavei  Sale.  (32)  Şi  se  vor  aduna  înaintea 
lui  toate  neamurile15  şi-i  va  despărţi  pe  unii  de  alţii,  precum  desparte 
păstorul  oile  de  capre16.  (33)  Şi  va  pune  oile  de-a  dreapta  Sa,  iar  caprele17 

de-a  S  tânga .  125, 31)  Zaharia  14, 5  /  Matei  13, 49;  16, 27  /  Maieu  8, 38  /  Faptele  Apostlilor  1, 11  / 

Iuda  1, 14  /  Romani  2, 16  /  Apocalipsa  1, 7, 16  (25, 32)  Psalm  1, 5  /  lezechiil  20, 37-38;  34, 17  / 
Matei  13, 41, 49  /  Romani  14, 10  /  2  Cor  5, 10  /  Apocalipsa  20, 12  (25, 33)  Isaia  34, 17  /  Zaharia  10, 3 

Venirea  cea  dintâi  a  Domnului  a  fost  întru  necinste  şi  ocară,  iar  aceasta 
despre  care  vorbeşte  aici  va  fi  „întru  slava  Sa",  căci  la  a  doua  Sa  Venire 
întru  slavă  va  veni,  înconjurat  de  îngeri. 

Şi  întâi  îi  va  deosebi  [„despărţi"]  pe  Sfinţi  din  cei  păcătoşi,  izbăvindu-i  pe 
dânşii  de  groază,  şi  punându-i  „de-a  dreapta  Sa",  atunci  grăieşte  către  dânşii. 

„Oi"  îi  numeşte  pe  Sfinţi  pentru  blândeţe  şi  pentru  că  dau  rod  şi  folos 
precum  oile,  şi  lână  ne  aduc  -  adică  acoperământ  dumnezeiesc  şi  duhovni¬ 
cesc  — ,  dar  şi  lapte  -  adică  hrană  cuviincioasă18.  Iar  „iezi"  [îi  numeşte]  pe 
păcătoşi,  căci  prin  prăpăstii  umblă  şi  fără  de  rânduială  sunt  şi  fără  roadă, 
precum  „iezii". 

25,  34-40:  Atunci  va  zice  împăratul  celor  de-a  dreapta  Lui:  Veniţi, 
binecuvântaţii  Tatălui  Meu19,  moşteniţi  împărăţia  cea  pregătită20  vouă 
de  la  întemeierea  lumii.  (35)  Căci  flămând  am  fost  şi  Mi-aţi  dat  sa 
mănânc;  însetat  am  fost  şi  Mi-aţi  dat  să  beau;  străin  am  fost  şi  M-aţi 
primit.  (36)  Gol  am  fost  şi  M-aţi  îmbrăcat;  bolnav  am  fost  şi  M-aţi 

15  în  ediţia  de  la  1805,  în  Ioc  de  „toate  neamurile",  se  găseşte  „toate  limbile". 

16  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „oile  de  capre",  se  găseşte  „oile  de  iezi".  în  limba 
greacă  cuvântul  Ipiepoţ  înseamnă  „capră",  iar  cuvântul  Epiţioi,  „ied",  având  rădăcină  şi 
formă  apropiată.  în  textele  Sfintei  Evanghelii,  aici  este  folosit  îndeobşte  cuvântul  „capră", 
însă  în  izvodul  după  care  Sfântul  Teofilact  face  tâlcuirea  se  adevereşte  că  se  află  „ied". 
Astăzi  acest  cuvânt  ipîifiov  (ied)  mai  este  întrebuinţat  în  tălmăcirile  Sfintele  Evanghelii 
doar  în  pilda  fiului  risipitor,  anume  în  versetul  de  la  Luca  15,  29:  „Şi  mie  niciodată  nu 
mi-ai  dat  un  ied,  ca  să  mă  veselesc  cu  prietenii  mei". 

17  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „caprele",  se  găseşte  „iezii". 

18  Oaia  este  un  animal  domestic  care  trăieşte  în  preajma  omului.  E  un  simbol  al 
curăţiei,  jertfelniciei  şi  blândeţii.  Capra  este  un  animal  care  poale  trăi  şi  pe  lângă  casa 
omului  dar  şi  în  sălbăticie.  Ea  e  foarte  sprintenă,  fiind  pentru  aceasta  adesea  un  simbol  al 
nestatorniciei.  în  Orient  se  zice  că  „oile  erau  albe  şi  caprele  negre"  şi  astfel  erau  uşor  de 
deosebit;  iar  pentru  zburdălnicia  şi  neastâmpărul  lor,  caprele  nu  erau  ţinute  în  acelaşi 
staul  cu  oile,  ci  osebit  ( Dicţionarul  Noului  Testatnent,  ed.  cit.,  pp.  80,  361). 

19  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „binecuvântaţii  Tatălui  Meu",  se  găseşte 
„blagosloviţii  Părintelui  Meu". 

20  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „pregătită",  se  găseşte  „gătită". 


tâlcuirea  sfintei  evanghelii  de  la  matei 


Capitolul  25 


381 


cercetat;  în  temniţă  am  fost  şi  aţi  venit  la  Mine.  (37)  Atunci  drepţii  îi  vor 
răspunde,  zicând:  Doamne,  când  Te-am  văzut  flămând  şi  Te-am  hrănit? 
Sau  însetat  şi  Ţi-am  dat  să  bei21?  (38)  Sau  când  Te-am  văzut  străin  şi  Te-am 
primit,  sau  gol  şi  Te-am  îmbrăcat?  (39)  Sau  când  Te-am  văzut  bolnav 
sau  în  temniţă  şi  am  venit  la  Tine?  (40)  Iar,  împăratul,  răspunzând,  va 
zice  către  ei:  Adevărat22  zic  vouă,  întrucât  aţi  făcut  unuia  dintr-aceşti 
fraţi  ai  Mei,  prea  mici.  Mie  Mi-aţi  făcut. 

'  125,  34)  Daniil  7,  22  /  Matei  20, 23;  25,  21,  46  /  Ioan  14,  2  /  Efeseni  1, 4  /  nl  Petru  1, 4, 9;  3,  9  / 

Apocalipsa  21, 7  (25, 361  Pilde  14, 31  /  Isaia  58,  7 /  Iezcchiil  18,  7  /  Sirah  7,  27,  35;  17, 17-18  / 
2  Timotei  1, 18  /  Evrei  13, 1-2  /  lacov  1, 27;  2, 15  (25, 40)  Pilde  14,  31;  19, 17  / 

Matei  10,  42  /  Marcu  9, 41  /  Evrei  6, 10 

Domnul  nici  nu  cinsteşte,  nici  nu  munceşte  [osândeşte]  mai  înainte 
de  a  face  Judecată,  căci  este  iubitor  de  oameni.  Şi  pe  noi  tot  aceasta  ne 
învaţă,  să  nu  muncim  [osândim]  mai  înainte  de  a  cerceta,  ca  astfel,  fără  de 
răspuns  să  fie  cei  care  se  vor  da  muncilor  după  judecată. 

Şi-i  numeşte  „blagosloviţi"  pe  Sfinţi  ca  pe  cei  care  sunt  primiţi  de 
Tatăl  şi  moştenitori  îi  face  pe  dânşii  împărăţiei,  ca  să  arate  că  Dumnezeu  îi 
face  părtaşi  slavei  Sale  ca  pe  nişte  fii  ai  Săi,  căci  nu  a  zis  „luaţi",  ci  „moşte¬ 
niţi"  ca  pe  o  oarecare  avuţie  părintească23. 

Iar  „fraţi  prea  mici"  îi  numeşte  fie  pe  ucenicii  Săi,  fie  pe  cei  săraci,  căci 
fiecare  om  sărac  este  frate  al  lui  Hristos,  pentru  că  El  însuşi  întru  sărăcie  a 
petrecut. 

Dar  vezi  şi  dreptatea  lui  Dumnezeu,  cum  îi  propovăduieşte  pe  Sfinţi. 
Vezi  şi  buna  lor  cunoştinţă,  căci  din  smerenie  tăgăduiesc  că  ar  fi  făcut  ceva 
din  cele  ce  spune  El.  Dar  Domnul,  pe  cele  făcute  săracilor,  la  Sine  le  primeşte24. 


21  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „Ţi-am  dat  să  bei”,  se  găseşte  „Ţi-am  dat  de  ai  băut". 

22  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „Adevărat",  se  găseşte  „Amin". 

23  Adică  Sfinţii  vor  dobândi  plinirea  făgăduinţelor  pe  care  le  vestea  Sfântul  Apostol 
Petra:  „Dumnezeiasca  Lui  putere  ne-a  dăruit  toate  cele  ce  sunt  spre  viaţă  şi  spre  bună 
cucernicie,  făcându-ne  să  cunoaştem  pe  Cel  Care  ne-a  chemat  prin  slava  Sa  şi  prin 
puterea  Sa,  prin  ţâre  El  ne-a  hărăzit  mari  şi  preţioase  făgăduinţe,  ca  prin  ele  să  vă 
faceţi  părtaşi  dumnezeieştii  firi,  scăpând  de  stricăciunea  poftei  celei  din  lume"  (2 
Petru  2,  3-4). 

24  Asemenea  ne  învaţă  şi  Sfântul  Simeon  Noul  Teolog:  „Nu  ne  mântuim  miluind  pe 
unul,  dar  ne  trimite  în  foc  dispreţuirea  unuia  Căci,  cuvintele:  «am  flămânzit  şi  am 
însetat»,  nu  s-au  spus  pentru  o  singură  dată,  nici  pentru  o  singură  zi,  ci  pentru  întreaga 
viaţă.  Domnul  şi  Dumnezeul  nostru  a  mărturisit  că  primeşte  să  fie  hrănit,  adăpat  şi 
îmbrăcat  şi  celelalte,  nu  o  dată,  ci  totdeauna  şi  în  toţi,  de  către  slugile  Sale"  (Filocalm 
româneasca,  voi.  6,  A  doua  sută  a  capetelor  teologice  şi  practice,  cap  91,  ed.  IBMBOR,  Bucureşti, 
1977,  pp.  92-93). 


382 


Capitolul  2.5 


SFÂNTUL  TEOF1LACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIEI 


25,  41-46:  Atunci  va  zice  şi  celor  de-a  stânga:  Duceţi-vă  de  la  Mine, 
blestemaţilor,  în  focul  cel  veşnic,  care  este  gătit  diavolului  şi  îngerilor 
lui.  (42)  Căci  flămând  am  fost  şi  nu  Mi-aţi  dat  să  mănânc;  însetat25  am 
fost  şi  nu  Mi-aţi  dat  să  beau;  (43)  străin  am  fost  şi  nu  M-aţi  primit;  gol  şi 
nu  M-aţi  îmbrăcat,  bolnav  şi  în  temniţă,  şi  nu  M-aţi  cercetat.  (44)  Atunci 
vor  răspunde  şi  ei,  zicând:  Doamne,  când  Te-am  văzut  flămând,  sau 
însetat,  sau  străin,  sau  gol,  sau  bolnav,  sau  în  temniţă  şi  nuŢi-am  slujit? 
(45)  El  însă  le  va  răspunde,  zicând:  Adevărat  zic26  vouă:  întrucât  nu  aţi 
făcut  unuia  dintre  aceşti  prea  mici,  nici  Mie  nu  Mi-aţi  făcut.  (46)  Şi  vor 
merge  aceştia  la  osândă  veşnică,  iar  drepţii  la  viaţă  veşnică27. 

(25, 41)  Psalm  6,  8  /  Isaia  30, 33  /  Matei  7, 23;  13, 40,  50  /  Luca  13,’  27  /  Apocalipsa  20, 10 
(25, 43)  Iov  22,  6-7  (25,  45)  Pilde  14, 31;  17,  5  /  Faptele  Apostolilor  9,  5 
(25, 46)  Daniil  12, 2  /  Matei  25,  21, 34  /  Ioan  5, 29  /  Romani  2,  7 
Pe  cei  „de-a  stânga"  îi  trimite  „în  focul  ce  este  gătit  diavolului",  căci 
dracii  sunt  fără  de  milostivire  şi  neîmblânziţi  şi  cu  vrăjmăşie  către  oameni.  Şi 
cu  cuviinţă  se  învrednicesc  de  aceeaşi  „muncă"  [„osândă"  cu  diavolii]  şi  cei 
care  au  acelaşi  nărav  şi  care  dintru  înseşi  lucrurile  [faptele]  lor  s-au  făcut 
blestemaţi. 

Şi  vezi  că  Dumnezeu  n-a  „gătit  focul"  pentru  oameni,  nici  „munca" 
[„osânda"]  nu  a  făcut-o  pentru  noi,  ci  pentru  diavol,  dar  eu  însumi  mă  fac 
vinovat  „muncii"  [vrednic  de  „osândă"].  Deci,  înfricoşează-te  o,  omule, 
pricepând  din  cele  de  aici!  Căci  iată,  aceştia  nici  ca  nişte  curvari,  nici  ca  furi, 
nici  ca  răpitori,  nici  pentru  că  altceva  rău  au  greşit,  ci  ca  unii  care  n-au  făcut 
binele,  pentru  aceea  vor  fi  munciţi  [vor  fi  pururea  căzniţi]. 

Pentru  că  de  vei  socoti  bine,  cu  adevărat  răpitor  este  şi  cel  care  are  multe 
şi  nu  miluieşte,  chiar  dacă  nu  va  nedreptăţi  cu  nimic  [în  chip]  arătat,  căci 
câte  are  mai  mult  decât  trebuinţa,  cu  adevărat  le-a  răpit  de  la  cei  care  au 
trebuinţă  [sunt  în  nevoie]  şi  nu  le  primesc  de  la  cel  bogat.  Căci,  dacă  le-ar  fi 
pus  pe  acestea  de  obşte,  n-ar  fi  fost  aceia  lipsiţi,,  iar  acum  pentru  că  le-a 
încuiat  [zăvorât]  pe  acestea  şi  le-a  făcut  ale  sale,  pentru  aceasta  unii  sunt 
săraci.  Drept  aceea,  cel  nemilostiv,  [cu  adevărat]  răpitor  este,  pe  atâţia 
nedreptăţindu-i,  pe  câţi  i-ar  fi  putut  mii  ui  şi  nu  i-a  miluit.  De  aceea,  vor 
merge  aceştia  „în  munca  cea  veşnică"  şi  care  niciodată  nu  are  sfârşit,  „iar 
drepţii  în  viaţa  cea  veşnică"28. 


25  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „însetat",  se  găseşte  „însetoşat". 

26  In  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „Adevărat  zic",  se  găseşte  „Amin  grăiesc". 

27  In  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „la  osândă  veşnică,  iar  drepţii  la  viaţă  veşnică",  se 
găseşte  „în  munca  cea  veşnică,  iar  drepţii  în  viaţa  cea  veşnică". 

28  Cuviosul  Isaia  Pustnicul  ne  îndeamnă  la  luare  aminte  înaintea  înfricoşătoarei 
Judecăţi;  „Iată-i  pe  cei  ce  şi-au  pierdut  sufletul  lor  în  această  scurtă  vreme,  cum  l-au  aflat  în 


TÂLCUIREA  SFINTEI  EVANGHELII  DE  LA  MATEI 


Capitolul  25 


383 


Pentru  că,  precum  Sfinţii  au  neîncetată  bucurie,  aşa  şi  nedrepţii  neîn¬ 
cetată  muncă  [„osândă"].  Măcar  deşi,  bârfind  [hulind],  Origen  spune  că 
va  fi  un  sfârşit  al  muncii  [„osândei"]  şi  că  nu  vor  fi  munciţi  pururea  cei 
păcătoşi,  ci  va  fi  vreme  când  vor  merge  [şi  ei]  la  locul  drepţilor,  fiind  curăţiţi 
prin  „muncă"  [„osândă"]29. 

însă  aici  este  înfruntat  Origen  în  chip  arătat:  mai  întâi  dintru  cele  ce 
grăieşte  Domnul,  anume  „muncă  veşnică"  -  care  niciodată  nu  se  sfârşeşte; 
iar  apoi  dintru  cele  prin  care  îi  însemnează  pe  drepţi  cu  „oile",  iar  pe 
păcătoşi  cu  „iezii".  Căci,  după  cum  iedul  nu  poate  să  se  facă  vreodată 
oaie,  aşa  nici  păcătosul  nu  se  poate  curăţi  vreodată  şi  să  se  facă  drept30. 

Iar  în  „întunericul  cel  mai  dinafară"  este  cel  care  este  mai  departe  de 
Dumnezeiasca  Lumină  şi  dintru  aceasta  şi  mai  cumplită  face  „munca" 
[„osânda"]. 

La  acestea  putem  spune  şi  această  pricină  [acest  cuvânt]:  păcătosul  şi 
aici  are  întuneric,  căzând  de  la  Soarele  Dreptăţii,  dar  fiindcă  mai  este 
nădejde  de  schimbare,  pentru  aceea  întunericul  acesta  nu  este  „cel  mai 
dinafară".  Dar  după  ce  va  muri  [păcătosul]  şi  va  sosi  cercetarea  celor  pe 
care  le-a  lucrat,  îl  primeşte  pe  el  şi  „întunericul  cel  mai  dinafară",  că  nu 
mai  este  nădejde  de  schimbare,  ci  de  săvârşit  [desăvârşită]  lipsire  de 
bunătăţile  Iui  Dumnezeu  primeşte.  Căci  în  câtă  vreme  este  aici,  se 
împărtăşeşte  în  parte  de  bunătăţile  lui  Dumnezeu,  de  cele  simţite  ale  zidirii, 
şi  pare  că  este  oarecum  rob  al  lui  Dumnezeu,  în  casa  Lui,  adică  în  zidirea 
aceasta  petrecând  şi  de  El  fiind  hrănit  şi  povăţuit.  însă  atunci  [la  Judecată], 
de  săvârşit  [desăvârşit]  se  va  tăia  de  la  Dumnezeu,  de  nici  una  dintre 
bunătăţile  Lui  împărtăşindu-se.  Acesta  este  „întunericul"  care  se  numeşte 
„mai  dinafară",  fiind  asemănat  acesta  către  cel  de  aici,  care  nu  este  „mai 
dinafară",  fiindcă  nu  de  săvârşit  [desăvârşit]  se  taie  de  aici  păcătosul. 

Tu  însă  fugi  de  nemilostivire  şi  fă  milostenie  şi  trupeşte,  dar  mai  vârtos 
duhovniceşte! 

Şi-L  hrăneşte  tu  pe  Hristos,  Cel  Care  este  „flămând"  de  mântuirea 
noastră.  Şi  pe  cel  „flămând"  de  învăţătură  de-I  vei  hrăni  şi-l  vei  adăpa,  pe 

vremea  de  nevoie,  primind  plată  înmulţită  pentru  cele  ce  au  aşteptat  să  o  primească.  Iar  cei 
ce  şi-au  împlinit  voile  lor,  au  păzit  sufletul  lor  în  acest  veac  păcătos,  amăgiţi  de  deşertăciunea 
bogăţiei  lor  şi  nepăzind  poruncile  lui  Dumnezeu,  au  socotit  că  vor  rămânea  până  la  sfârşit 
în  veacul  acesta  De  aceea  se  va  arăta  ruşinea  orbirii  lor  în  ceasul  Judecăţii  şi  vor  fi  capre 
blestemate  şi  vor  auzi  înfricoşata  hotărâre  a  Judecătorului’'  {Filocalia  românească,  voi.  12, 
Cuvântul  VIL  Despre  virtute,  cap  13,  ed.  Harisma,  Bucureşti,  1991,  p.  81). 

29  Vezi  nota  de  la  Matei  3, 12c. 

30  Aici  Sfântul  Teofilact  se  referă  la  starea  păcătosului  de  după  moarte  şi  după  Judecata 
de  Apoi,  când  nu  se  mai  poate  săvârşi  pocăinţă. 


384 


Capitolul  25 


SFÂNTUL  TEOFILACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIEI 


Hristos  II  „hrăneşti",  căci  în  creştin  viază  Hristos  şi  credinţa  se  hrăneşte  şi 
creşte  prin  învăţătură. 

Dar  şi  de  vei  vedea  pe  cineva  „străin"  de  Patria  cea  de  Sus,  „primeşte-L", 
adică  dimpreună  cu  a  intra  tu  în  Ceruri,  bagă-1  şi  pe  acela,  astfel  ca  nu  altora 
propovăduind,  tu  netrebnic  să  fii31  (1  Corinteni  9,27). 

Iar  de  şi-a  lepădat  cineva  haina  nestricâciunii  -  pe  care  prin  Botez  o  avea 
şi  este  „gol"  -,  „îmbracă-1"  pe  el,  şi  pe  cel  slab  întru  credinţă,  primeşte-1, 
după  cum  zice  Pavel  (Romani  14, 1). 

Şi  pe  cel  închis  „în  temniţă"  -  în  trupul  acesta  întunecat-  „cercetează-1", 
dându-i  lui,  ca  pe  o  oarecare  lumină,  sfătuirea  [sfat  bun]. 

Pe  toate  aceste  şase  chipuri  ale  dragostei  săvârşeşte-le  şi  trupeşte  dar 
şi  sufleteşte,  că  îndoită  alcătuire  având  noi  -  suflet  şi  trup  -,  pot  acestea 
îndoit  a  se  isprăvi  [împlini]32. 


31  Cercetează-1  pe  cel  străin,  îndemnându-1  la  râvnă  pentru  împărăţia  Cerurilor,  însă 
nu  altora  propovăduind,  tu  să  te  faci  netrebnic. 

32  Pentru  cele  ce  se  vor  săvârşi  la  sfârşitul  vremurilor  vezi  şi  Anexele  editoriale  (6)  şi 
(7),  din  acest  volum. 


385 


Capitolul  26 

Vestirea  cea  din  urmă  a  Patimilor  lui  lisus.  Ungerea  din  Betania. 
Cina  cea  de  Taina.  Suferinţele  din  Ghetsimani. 

Trădarea  lui  Iuda.  Prinderea  lui  lisus. 
înfăţişarea  înaintea  arhiereilor.  Lepădarea  lui  Petru 1 


26,  1-2:  Iar  după  ce  a  sfârşit  toate  aceste  cuvinte,  a  zis  lisus  către 
ucenicii  Săi:  (2)  Ştiţi  ca  peste  două  zile  va  fi  Pastile2 3  şi  Fiul  Omului  va  fi 
dat  să  fie  răstignit’.  (26,  2)  Ieşire  12, 15  /  Marcu  14, 1  /  Luca  22, 1  /  loan  11,  57;  13, 1 

Fiindcă  a  pomenit  de  împărăţie  şi  răsplătire,  în  bună  vreme  [la  timp 
potrivit]  vorbeşte  şi  despre  Patima  Sa  şi  numai  cât  nu  zice  [numai  că  nu 
adaugă]  aceasta:  „Şi  cei  care  M-au  răstignit  pe  Mine,  de  foc  se  vor  în¬ 
vrednici". 

26, 3-5:  Atunci,  arhiereii  şi  bătrânii  poporului4  s-au  adunat  în  curtea 
arhiereului,  care  se  numea  Caiafa.  (4)  Şi  împreună  s-au  sfătuit5 6  ca  să-L 
prindă  pe  lisus  cu  vicleşug  şi  să-L  ucidă.  (5)  Dar  ziceau:  Nu  în  ziua 
praznicului,  ca  să  nu  se  facă  turburare  în  popor*. 

(26, 5,1  Psalm  2, 1-2;  82, 3  /  Marcu  14, 1-2  /  Luca  22, 2  /  loan  11, 47-53  /  Faptele  Aposlolilor  4, 27 

Legea  poruncea  ca  arhiereul  să  fie  arhiereu  pe  viaţă,  dar  ei  făceau 
fărădelege,  schimbându-se  în  fiecare  an7.  De  aceea,  vin  ei  la  arhiereul  anului 


1  In  ediţia  de  la  1805,  titlul  capitolului  este:  „Pentru  Pastile  Legii.  Pentru  ceea  ce  a  uns 
pe  Domnul  cu  mir.  Pentru  cele  ce  a  zis  Iuda  de  mir.  Pentru  vinderea  lui  Hristos.  Pentru  Cina  cea 
de  taină,  pentru  rugăciunea  lin  Hristos  şi  pentru  prinderea  Lui.  Pentru  ducerea  lui  Hristos  la 
Caiafa.  Pentru  lepădarea  lui  Petru". 

2  Unii  Părinţi  ai  Bisericii  ne  spun  că  este  înţeleaptă  acea  asemănare  dintre  cuvântul 
pasha  (de  la  care  vine  cuvântul  „Paşti"  -  evreieşte  pesah )  şi  cuvântul  grecesc  pashein 
care  înseamnă  „a  suferi"  şi  ne  îndeamnă  să  luăm  aminte  la  strânsa  legătură  dintre  „Paşti" 
şi  Patimile  Domnului  Hristos. 

3  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „va  fi  dat  să  fie  răstignit",  se  găseşte  „Se  va  da  să  Se 
răstignească". 

4  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „arhiereii  şi  bătrânii  poporului",  se  găseşte  „arhiereii 
şi  cărturarii  şi  bătrânii  poporului". 

5  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „împreună  s-au  sfătuit",  se  găseşte  „sfat  au  făcut". 

6  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „în  popor",  se  găseşte  „întru  norod". 

7  Vezi  Eusebiu  de  Cezareea  în  Istoria  bisericească  (ed.  IBMBOR,  Bucureşti,  1987,  voi. 
I,  cartea  a  I,  cap.  X,  pp.  55-56),  dar  şi  nota  tâlcuirii  de  la  Matei  2,  4. 


386 


Capitolul  26 


SFÂNTUL  TEOFILACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIEI 


aceluia,  să  se  sfătuiască  cum  „să-L  ucidă"  pe  Domnul.  Şi  în  mijlocul  sfatului 
celui  fără  de  lege  stă  arhiereul,  cel  care  se  cuvenea  ca  mai  vârtos  să 
muncească  omorâtorii8.  Iar  „arhierei"  îi  numeşte  pe  cei  care  împliniseră 
un  an  în  rânduiala  arhierească. 

Şi  voind  ei  să  facă  uciderea  cea  fără  de  lege  [asupra  Domnului],  nu  de 
Dumnezeu  se  tem,  ci  de  „norod".  Căci  se  temeau  ca  nu  cumva  de-L  vor 
omorî  în  ziua  praznicului,  se  va  scula  spre  răsplătire  norodul9;  sau  şi  din 
pricina  uciderii  lor  spurcate,  se  temeau  că  nu  va  aduce  poporul  jertfele 
cele  legiuite  şi  astfel  îşi  vor  pierde  ei  câştigurile  cele  din  jertfe. 

încă  poate  şi  pentru  aceasta  se  temeau  ei,  ca  nu  cumva,  fiind  ucis 
Domnul  în  ziua  praznicului,  să  se  vestească  şi  mai  mult  să  se  slăvească 
moartea  Lui  -  căci  ei  ar  fi  dorit  să  se  piardă  de  pe  pământ  pomenirea  Lui. 
Deci,  aceia,  întru  acest  chip  se  sfătuiesc  înainte  de  praznic,  ca,  poate,  după 
praznic  să-L  omoare. 

Iar  El  [Hristos],  arătând  că  nu  când  voiau  ei,  ci  când  a  voit  Dânsul 
atunci  pătimeşte  (loan  10, 39),  a  slobozit  [îngăduit]  lor  ca  în  vremea  Paştilor 
să-L  prindă.  Şi  aceasta  s-a  făcut  pentru  ca  atunci  când  săvârşeau  ei  Paştile 
cele  închipuite,  să  se  împlinească  şi  Paştile  cele  adevărate10. 

Mai  putem  înţelege  de  aici  şi  pornirea  lor  turbată  spre  ucidere,  căci  cu 
toate  că  nu  voiau  a-L  omori  în  ziua  praznicului,  atunci  când  dau  de 
vânzător,  nu  mai  bagă  [ţin]  seama  nici  de  popor,  nici  de  praznic,  ci  numai 
voia  lor  s-o  facă  [împlinească]. 

26,  6-7:  Fiind  Iisus  în  Betania,  în  casa  lui  Simon  Leprosul,  (7)  s-a 
apropiat  de  El  o  femeie,  având  un  alabastru  cu  mir  de  mare  preţ,  şi  l-a 
turnat  pe  capul  Lui,  pe  când  şedea  la  masă. 

126,  7)  Matei  21, 17 /  Marcu  14,  3  /  Luca  7,  37  /  loan  11,  2;  12,  3 

Unii  spun  că  trei  simt  femeile  cele  care  L-au  uns  pe  Domnul,  despre 
care  şi  pomenesc  cei  patru  Evanghelişti.  Alţii  spun  că  sunt  numai  două,  cea 
de  la  loan  (loan  12, 3),  care  este  Maria,  sora  lui  Lazăr,  şi  cea  pomenită  acum 
de  Matei,  care  este  aceeaşi  cu  cea  de  la  Luca  şi  de  la  Marcu  (Luca  7 ,  37; 
Marcu  14, 3). 

Iar  acest  Simon  Leprosul,  zic  unii  că  ar  fi  fost  tatăl  lui  Lazăr,  pe  care  de 
lepră  curăţindu-1  [Domnul],  acum  îl  ospăta  pe  Dânsul.  încă  se  spune  că 

8  Adică,  se  cuvenea  ca  arhiereul  nu  numai  să-i  împiedice  pe  uneltitori  de  la  una  ca 
aceasta  faptă,  ci  să-i  şi  pedepsească. 

9  Adică,  se  va  răscula  şi-i  vor  pedepsi. 

10  Paştile,  aşa  cum  erau  prăznuite  de  vechiul  Israil,  sunt  descrise  la  Ieşire  cap.  12. 
Aceste  Paşti  ău  fost  o  închipuire  umbroasă  a  Paştilor  celor  adevărate  prăznuite  de  creştini, 
Israilul  cel  nou. 


TÂ LCUIREA SFINTEI  EVANGHELII  DE  LA  MATEI 


Capitolul  26 


387 


Domnul,  zicând  ucenicilor  să  meargă  la  un  om  care  le  „va  arăta  un  foişor 
aşternut"  (Luca  22, 1 0-12),  la  acesta  i-a  trimis  şi  de  aceea  de  dânsul  a  fost 
primit  şi  la  el  a  săvârşit  Domnul  Paştile. 

Deci,  văzând  femeia  că  „leprosul"  s-a  curăţit,  a  nădăjduit  că  va  primi 
şi  ea  iertarea  păcatelor  şi  se  va  curăţi  de  „lepra"  cea  sufletească.  Şi  a  arătat 
credinţă  multă,  vărsând  mir  atât  de  scump  şi  necruţându-1  pe  acesta11.  Şi 
îl  varsă  „pe  capul  Lui",  dând  cinste  părţii  celei  mai  alese  [a  trupului]. 

Deci,  şi  tu,  de  ai  „lepră"  sufletească  şi  fariseică  -  adică  trufie  şi  des¬ 
părţire  de  Dumnezeu  -,  primeşte-L  pe  lisus  „în  casa"  ta  şi  unge-Lcu  „mirul" 
faptelor  bune;  căci,  după  ce  te  va  curăţi  pe  tine  lisus  de  lepră,  poţi  să-I  găteşti 
„mir"  şi  „pe  capul  Lui"  să-l  torni. 

Dar,  care  este  „capul"  lui  Hristos?  Arătat  [vădit]  este  că  Dumnezeirea 
Lui,  către  care  se  aduce  [îndreaptă]  buna  mireasmă  a  faptelor  bune.  Căci 
zice  psalmistul:  „Să  se  îndrepteze  rugăciunea  mea  ca  tămâia  înaintea 
Ta"  (Psalm  140,  2).  Deci,  adu  Dumnezeirii  lui  Hristos  buna  mireasmă  a 
„mirului"  duhovnicesc,  care  este  alcătuit  din  multe  fapte  bune.  Aşadar,  şi 
atunci  ungi  cu  miresme  „capul  Lui"  -  adică  Dumnezeirea  Sa,  bogoslovind 
[teologhisind]  pentru  dânsa  -,  când  II  vei  dogmatisi  [mărturisi]  pe  Hristos 
nu  numai  [ca]  om,  ci  şi  [ca]  Dumnezeu  [adevărat]. 

26,  8-11:  Şi  văzând  ucenicii,  s-au  mâniat  şi  au  zis:  De  ce,  risipa 
aceasta?  (9)  Căci  mirul  acesta  se  putea  vinde  scump,  iar  banii  să  se  dea 
săracilor.  (10)  Dar  lisus,  cunoscând  gândul  lor,  le-a  zis:  Pentru  ce  faceţi 
supărare  femeii?  Căci  lucru  bun  a  făcut  ea  faţă  de  Mine.  (11)  Căci  pe 
săraci  totdeauna  îi  aveţi  cu  voi,  dar  pe  Mine  nu  Mă  aveţi  totdeauna12. 

(26,  10)  Matei  21, 17  /  Marcu  14, 4-6  /  Luca  7,  37  / 12,  4-7 
(26, 11)  Deuteronom  15, 11  /  Marcu  14, 12  /  Ioan  12, 6;  13,  33;  14, 19 

Ucenicii,  auzind  multe  despre  milostenie  şi  purtând  multă  grijă  pentru 
aceasta,  au  prihănit  [învinuit]  pe  femeie,  ca  şi  cum  Dumnezeu  mai  mult  ar 
fi  căutat  mila  decât  cinstea  Sa. 

Iar  El  îi  dojeneşte  pe  ucenici,  fiindcă  fără  de  vreme  au  prihănit-o 
[învinuit-o]  pe  femeie.  Că  nu  se  cuvine  a  cere  pe  cele  înalte  de  la  cei  care 
de  curând  au  venit  [la  credinţă]  -  şi  mai  cu  seamă  de  la  o  femeie  neputin¬ 
cioasă  -,  ci  a  primi  şi  pe  cea  puţină  credinţă  a  lor.  Căci  atunci  când  cineva 


11  Adică,  vărsând  mirul  din  belşug. 

12  în  ediţia  de  la  1805,  versetele  841  sunt:  „Iar  ucenicii  văzând,  le-apărut  rău,  zicând: 
Pentru  ce  se  făcu  această  pagubă?  Că  se  putea  vinde  acest  mir  drept  mult,  şi  să  se  dea 
săracilor.  Iară  lisus  ştiind,  a  zis  lor:  Pentru  ce  daţi  supărare  femeii?  Că  bun  lucru  a 
făcut  cu  Mine,  că  pe  săraci  pururea  îi  aveţi  cu  voi,  iar  pe  Mine  nu  mă  aveţi  pururea". 


38S 


Capitolul  26 


SFÂNTUL  TEOF1LACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIEI 


aduce  lui  Dumnezeu  dar,  nu-1  întoarce  pe  el,  nici  nu-i  sfărâmă  osârdia, 
trimiţându-1  să  dea  săracilor,  ci-1  lasă  să  împlinească  aducerea 

Iar  dacă  sfatuindu-se  cineva,  te  unelteşte  pe  tine  sfetnic,  care  din  două 
se  cuvine13  -  lui  Dumnezeu  sau  săracilor  să  dea  -,  siătuieşte-1  să  dea  săracilor. 
Iar  dacă  acesta  a  miluit  cu  prisosinţă  pe  săraci,  atunci  se  cuvine  a-1  îndrepta 
pe  el  şi  către  Dumnezeu.  Şi  în  scurt  [a  zice],  se  cuvine  mai  înainte  de  toate  să 
alegem  cinstirea  lui  Dumnezeu,  mai  mult  decât  însăşi  milostenia 

Dar  nici  să  nu  socoteşti  că  -  de  vreme  ce  pentru  iubirea  de  oameni  Hristos 
primeşte  asupra  Sa  milostenia  făcută  săracilor  (Matei  25, 35-36)  -  se  cuvine 
să  trecem  cu  vederea  pe  Dumnezeu  şi  numai  pentru  milostenie  să  ne  nevoim; 
de  vreme  ce  dacă  ar  fi  aşa,  de  aici  am  putea  socoti  că  se  cuvine  a  fura  cele 
sfinte  şi  dintru  cele  furate  a  face  milostenie  -  însă  nu  este  aceasta14. 

Şi  ca  să  pricepi  că  nu  este  acelaşi  lucru  a-i  milui  pe  săraci  şi  a-L  cinsti 
pe  Hristos  şi  a-I  sluji  Lui,  ascultă  ce  zice  Domnul:  „Pe  săraci  pururea  [tot* 
deaunaj  îi  aveţi  cu  voi,  iar  pe  Mine  nu  Mă  aveţi  pururea  [totdeauna]". 
Deci,  vezi  că  una  este  a  cinsti  pe  Hristos  şi  alta  este  a-i  milui  pe  săraci, 
deşi,  din  marea  Lui  iubire  de  oameni,  Hristos  la  Sine  [le]  primeşte  pe  cele 
ce  se  fac  către  săraci. 

26,  12-13:  Că  ea,  turnând  mirul  acesta  pe  trupul  Meu,  a  făcut-o  spre 
îngroparea  Mea.  (13)  Adevărat  zic  vouă:  Oriunde  se  va  propovădui 
Evanghelia  aceasta,  în  toată  lumea,  se  va  spune  şi  ce  a  făcut  ea,  spre 
pomenirea  ei15.  (26, 12)  Marcu  14,  8  /  Ioan  12,  7  (26, 13)  Pilde  10,  7 

Ne  învaţă  că  femeia  după  oarecare  dumnezeiască  iconomie  a  făcut 
aceasta,  închipuind  mai  înainte  moartea  Lui  şi  îngroparea  trupului,  căci 
nu  ar  fi  suferit  [îngăduit]  Domnul  să  fie  uns  cu  mir,  de  nu  taină  oarecare 
ar  fi  însemnat  [aceasta]16. 

Şi,  ca  un  Dumnezeu,  spune  mai  dinainte  ce  va  să  fie  [-  adică  propo- 
văduirea  Evangheliei-],  că  spre  lauda  ei  se  va  spune  pretutindeni  lucrul  pe 
care  l-a  făcut  această  femeie.  însă  vezi  şi  iubirea  de  oameni  a  lui  Dumnezeu, 
Care  răsplăteşte  cu  mare  dar  femeii!  Că  face  ca  pomenirea  ei  să  se  răspân¬ 
dească  atât  cât  se  va  [propovădui  şi]  păzi  Evanghelia  Lui. 


13  Dacă  te  va  întreba  cineva,  cerând  sfat  cui  se  cuvine  să  dăruiască. 

14  Adică,  această  faptă  este  lipsită  de  dreaptă-judecată,  fiind  nedreptate  şi  fărădelege 
lucrată  în  acelaşi  duh  întru  care  s-a  grăit:  „Cel  ce  se  va  jura  pe  templu  nu  este  cu  nimic 
legat,  dar  cel  ce  se  va  jura  pe  aurul  templului  este  legat"  (Matei  23, 16). 

45  în  ediţia  dc  la  1805,  în  loc  de  „spre  pomenirea  ei",  se  găseşte  „întru  pomenirea  ei". 
10  Dacă  întru  această  ungere  nu  ar  fi  fost  ascunsă  şi  o  taină  a  iconomiei  dumnezeieşti. 


TÂLCUIREA  SFINTEI  EVANGHELII  DE  LA  MATEI 


Capitolul  26 


389 


Dar,  de  ce  era  nevoie  de  mir  „spre  îngroparea"  Lui?  Acesta  era  obiceiul 
la  iudei,  ca  să  ungă  cu  mir  trupurile,  cum  făceau  şi  egiptenii,  pentru  ca  să 
se  păzească  [trupurile]  neputrede  şi  fără  de  împuţiciune17. 

Şi  zice  Domnul:  „Vărsând  mirul,  femeia  arată  că  trupul  Meu  se  va 
îngropa".  Şi  acestea  toate  le  spune,  înfruntându-1  şi  ruşinându-1  pe  Iuda, 
prin  care  avea  să  fie  dat  îngropării. 

însă,  înţelege  [cunoaşte]  şi  după  înalta  înţelegere  că  „lepros"  era 
poporul  cel  dintre  păgâni,  iar  „femeie  păcătoasă",  adunarea  şi  biserica 
cea  dintre  neamuri,  care  „a  turnat  mirul"  -adică  credinţa  -  peste  „capul" 
lui  Hristos  -  adică  peste  Dumnezeirea  Lui.  Căci  tot  cel  ce  crede  că  Hristos 
este  Dumnezeu,  „mir  toarnă"  peste  „capul"  Lui.  Iar  „Iuda",  certând-o  pe 
femeie,  după  cum  zice  Ioan  (12, 4-5),  este  chip  al  iudeilor,  al  celor  care  încă 
şi  acum  cârtesc  şi  se  turbează  asupra  Bisericii. 

26, 14-16:  Atunci,  unul  din  cei  doisprezece,  numit  Iuda  Iscarioteanul, 
ducându-se  la  arhierei,  (15)  a  zis:  Ce  voiţi  să-mi  daţi  şi  eu  îl  voi  da  în 
mâinile  voastre18?  Iar  ei  i-au  dat19  treizeci  de  arginţi.  (16)  Şi  de  atunci 
căuta  un  prilej  potrivit20  ca  să-L  dea  în  mâinile  lor. 

(26, 14)  Matei  10, 4  /  Marcu  14, 10  /  Luca  22, 3-4  /  Ioan  12, 4;  13, 2, 27  (26, 15)  Zaharia  11, 12  / 
Matei  27, 3  /  Luca  22, 5  (26, 16)  Psalm  40, 9-10  /  Pilde  1, 18  /  Marcu  14, 11  /  Luca  22, 6 

Când  acea  femeie  străină,  curva,  atâta  cinste  a  arătat  [Domnului], 
atunci  ucenicul  se  duce  să-L  vândă.  Căci  nu  în  zadar  se  spune  aceasta: 
„atunci,  ducându-se",  ci  ca  să  arate  neruşinarea  lui  Iuda.  Şi  adaugă 
„Iscarioteanul",  ca  mai  cunoscut  să-l  facă  pe  el,  căci  mai  era  şi  un  alt  Iuda, 
care  se  numea  şi  Levi  (Matei  10,  3;  Luca  6, 16),  iar  vânzătorul  era  dintr-un 
sat  ce  se  numea  Iscara. 

Iar  ei  „i-au  pus  treizeci  de  arginţi",  adică  s-au  tocmit,  au  rânduit  să-i 
dea,  [şi]  nu  precum  mulţi  înţeleg  că  au  drămuit.  Deci  „căutau  vreme  cu 
prilej",  şi  pentru  ca  singur  pe  El  „să-L  dea  [în  mâinile  lor]";  căci  ei  se 
temeau  de  norod  şi  pentru  aceasta  l-au  tocmit  pe  Iuda,  pentru  ca  să  le 
vestească  lor  când  va  fi  [Domnul]  singur. 

26, 17-19:  în  cea  dintâi  zi  a  Azimelor,  au  venit  ucenicii  la  Iisus  şi  L-au 
întrebat:  Unde  voieşti  să-Ţi  pregătim  să  mănânci  Pastile?  (18)  Iar  El  a  zis: 


17  Adică,  să  fie  ferite  de  putreziciune  şi  de  duhoare. 

18  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „îl  voi  da  în  mâinile  voastre",  se  găseşte  „îl  voi  da 
pe  El  vouă". 

19  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „i-au  dat",  se  găseşte  „i-au  pus  lui". 

20  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „un  prilej  potrivit",  se  găseşte  „vreme  cu  prilej". 


390 


Capitolul  26 


SFÂNTUL  TEOFILACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIEI 


Mergeţi  în  cetate  la  cutare21  şi  spuneţi-i:  învăţătorul  zice:  Timpul  Meu22 
este  aproape;  la  tine  vreau  să  fac  Pastile  cu  ucenicii  Mei.  (19)  Şi  ucenicii 
au  făcut  precum  le-a  poruncit  Iisus  şi  au  pregătit23  Pastile. 

(26, 19)  Ieşire  12,  6, 15  /  Marcu  14, 12-16  /  Luca  22,  7-13 

„Cea  dintâi  zi  a  Azimelor"  era  ziua  cea  mai  înainte  de  Azime  -  căci 
vineri  seara  avea  să  mănânce  Paştile  -  şi  această  vineri  se  nume_a_„a 
Azimelor".  Deci,  Domnul  îi  trimite  pe  ucenici  joi,  zi  pe  care  Evanghelistul 
o  numeşte  „cea  dintâi  zi  a  Azimelor",  căci  era  înainte  de  vineri,  întru  care 
vineri  seara  se  mâncau  azimele. 

Deci  vin  ucenicii  şi  întreabă  unde  voieşte  să  I  se  gătească  Paştile,  căci 
nu  aveau  nici  ei  şi  nici  El  o  osebită  casă  a  lor.  Şi  i-a  trimis  pe  dânşii  către  un 
om  pe  care  nu-1  cunoşteau,  nici  el  nu-i  cunoştea  pe  ei  -  cum  a  făcut  şi  când 
i-a  trimis  să-I  aducă  o  asină.  Iar  prin  aceasta  arată  Domnul  că  şi  numai  din 
graiurile  [cuvintele]  Sale  poate  pleca  şi  pe  cei  care  nicidecum  nu-L  cunosc, 
ca  să-L  primească  pe  El.  Şi  voia  să  săvârşească  Paştile  ca  să  nu  pară  că  este 
împotrivitor  [potrivnic]  Legii.  Iar  „vremea  Mea"  numeşte  junghierea 
[răstignirea  Lui],  ca  să  înţelegem  că  nu  fără  să  ştie  şi  fără  de  voie  Se  junghie 
[Hristos,  Mielul  lui  Dumnezeu].  Şi  mai  adaugă:  „La  tine  vreau  să  fac 
Paştile",  adică  „în  casa  ta,  şi  acesta  împreună  cu  ucenicii  Mei".  Acestea  le-a 
spus,  pentru  ca  să  se  facă  gătire  [pregătire]  îndeajuns,  fiindcă  mulţi  aveau 
să  mănânce. 

26,  20-22:  Iar  când  s-a  făcut  seară,  a  şezut  la  masă  cu  cei  doisprezece 
ucenici.  (21)  Şi  pe  când  mâncau,  Iisus  a  zis:  Adevărat  grăiesc  vouă,  că  unul 
dintre  voi  Mă  va  vinde24.  (22)  Şi  ei,  întristându-se  foarte,  au  început  să-I 
zică  fiecare:  Nu  cumva  eu  sunt.  Doamne?  (26, 20)  Marcu  14,17/  Luca  22, 14 

(26, 21)  Psalm  40,  9  /  Marcu  14, 18  /  loan  13,  2,  21  (26,  22)  Marcu  14, 19  /  Ioan  13, 22 

Dintru  aceasta  [de  aici]  unii  socotesc  că  în  anul  acela  Domnul  n-a 
mâncat  Paştile.  Căci  ei  zic  că  mielul  se  mânca  stând  în  picioare,  iar  Hristos 
„a  şezut",  aşadar  n-a  mâncat  Paştile.  Deci,  răspundem  acestora  că  Domnul 
a  mâncat  întâi  Paştile  stând  în  picioare,  apoi  aşezându-Se,  a  dat  Taina  Sa, 
căci  după  ce  a  săvârşit  [a  plinit]  pe  cele  care  erau  închipuitoare,  apoi  le-a 
săvârşit  pe  urmă  şi  pe  cele  adevărate. 

Şi  mai  înainte  vesteşte  cele  pentru  Iuda,  ca  să-l  îndrepteze  pe  dânsul, 
ruşinându-se  acesta  dacă  nu  de  altceva,  măcar  de  masa  cea  de  obşte  şi 

21  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „în  cetate  la  cutare",  se  găseşte  „în  oraş  la  oarecine". 

22  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „timpul  Meu",  se  găseşte  „vremea  Mea". 

23  în  ediţia  de  la  1805,  în  aceste  versete,  în  loc  de  „pregătim/pregătit",  se  găseşte 
„gătim/gătit". 

24  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „Mă  va  vinde",  se  găseşte  „va  să  Mă  vânze". 


TÂLCUIREA  SFINTEI  EVANGHELII  DE  LA  MATEI 


Capitolul  26 


391 


cunoscând  că  pe  Dumnezeu  -  Care  cunoaşte  inimile  -  „va  să  vânze"  [are 
să-L  vândă].  Iar  ucenicii  se  înfricoşează  căci  deşi  aveau  conştiinţa  curată, 
mai  curând  îl  cred  pe  Hristos  -  Cel  Care  bine  ştie  [cu  adevărat  cunoştea] 
inimile  lor  decât  [se  încred  în  cugetele]  lor. 

26,  23-25:  Iar  El,  răspunzând,  a  zis:  Cel  ce  a  întins  cu  Mine  mâna  în 
blid,  acela  Mă  va  vinde25.  f24)  Fiul  Omului  merge  precum  este  scris  despre 
El26.  Vai,  însă  acelui  om  prin  care  Fiul  Omului  se  va  vinde27!  Bine  era  de 
omul  acela  dacă  nu  se  năştea.  (25)  Şi  Iuda,  cel  ce  L-a  vândut,  răspunzând, 
a  zis:  Nu  cumva  sunt  eu,  învăţătorule?  Răspuns-a  lui:  Tu  ai  zis. 

(26, 23}  Psalm  40, 9;  54, 14-15  /  Marcu  14, 20  /  Luca  22, 21  /  Ioan  13, 18,  26  (26,  24)  Psalm  21  / 
Isaia  53  /  Daniil  9,  26  /  Marcu  9, 12;  14,  21-22  /  Luca  22,  22;  24,  25-27  /  Ioan  17, 12  / 
Faptele  Apostolilor  17, 2;  26, 22/1  Corinteni  15, 3  126, 25)  1  Corinteni  11, 23 

[în  chip]  descoperit  îl  arată  pe  vânzătorul,  de  vreme  ce,  tăinuit  des- 
coperindu-1  [arătându-1,  vădindu-1],  nu  s-a  îndreptat;  deci,  pentru  aceasta 
îl  şi  arată  [vădeşte]  pe  el,  zicând  „cel  ce  a  întins  cu  Mine  [mâna  în  blid]", 
ca  măcar  aşa  să  se  îndrepteze.  Dar  Iuda,  neruşinat  fiind,  întingea  întru 
acelaşi  blid  [cu  El]. 

După  aceea  zice:  „Fiul  Omului  merge  precum  este  scris  pentru  El". 
Acestea  arată  că  deşi  mai  înainte  [de  veci]  s-a  hotărât  să  pătimească  Hristos 
pentru  mântuirea  lumii.  Iuda  [-  cel  prin  care  se  mijloceşte  împlinirea 
sfatului  Preasfintei  Treimi  -]  cu  adevărat  nu  este  vrednic  de  cinste  pentru 
aceasta,  ci  „vai"  lui!  Căci  nu  slujind  voii  lui  Dumnezeu  a  făcut  aceasta,  ci  a 
sa  răutate  împlinind. 

Pentru  că,  de  vei  socoti  bine,  Hristos  dintru  început  nici  nu  voia  [-  ca 
om  -]  să  Se  răstignească,  ceea  ce  se  vede  din  rugăciunea  prin  care  cerea  să 
treacă  de  la  El  „paharul"  acela  (Matei  26, 42;  Marcu  14,  39).  Dar,  de  vreme 
ce  ştia  mai  dinainte  de  toţi  vecii  că  nu  este  cu  putinţă  a-i  mântui  pe  oameni 
întru  alt  chip  (din  pricina  răutăţii  vrăjmaşului),  voită  se  face  Lui  ceea  ce 
dintru  început  nu  era  voită. 

Iar  zicând  că  „bine  era  de  omul  acela  dacă  nu  se  năştea",  arată  că  mai 
bine  este  a  nu  fi  [defel],  decât  a  fi  întru  păcate  [şi  răutate]. 

Vezi  încă  şi  cuvântul  acesta,  „merge",  care  arată  că  mai  vârtos  ducere 
[trecere],  iar  nu  moarte  va  fi  murirea  Lui28. 


25  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „Mă  va  vinde",  se  găseşte  „va  să  Mă  vânze". 

26  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „despre  El",  se  găseşte  „pentru  El". 

27  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „se  va  vinde",  se  găseşte  „va  să  se  vânze". 

28  Domnul  nu  în  moarte  va  rămâne  după  îngroparea  Lui,  ci  ducându-se,  adică  trecând 
prin  ea,  a  intrat  întru  înviere,  biruind  toată  murirea  cea  omenească. 


392 


Capitolul  26 


SFÂNTU  L  TEOFILACT  ARH1EPISCOPU  L  BULC  ARIEI 


26, 26:  Iar  pe  când  mâncau  ei,  Iisus,  luând  pâine  şi  binecuvântând,  a 
frânt  şi,  dând  ucenicilor29,  a  zis:  Luaţi,  mâncaţi,  acesta  este  Trupul  Meu. 

(26,  26)  Marcu  6, 41;  14, 22-23  /  Luca  22, 19-23  /  loan  6, 53  / 1  Corinteni  10, 16;  11, 23-25;  15, 3 

Pentru  aceasta  adaugă  „pe  când  mâncau  ei",  ca  să  arate  neomenia  lui 
Iuda,  căci  la  masă  şi  la  împărtăşirea  dintru  aceleaşi  bucate,  chiar  şi  fiară 
de  ar  fi  fost,  mai  blând  s-ar  fi  făcut.  Atunci  [cu  adevărat],  chiar  şi  vădit 
fiind,  n-a  înţeles  şi  chiar  din  Trupul  Lui  gustând,  nu  se  pocăieşte. 

Iar  unii  spun  că  după  ce  a  ieşit  Iuda  afară,  atunci  a  dat  Domnul  Tainele 
celorlalţi  ucenici.  Deci  şi  noi  aşa  suntem  datori  a  face,  şi  pe  cei  răi  a-i  opri 
de  la  Taine. 

Şi  cu  „mulţămire  a  frânt  pâinea",  mai  întâi  ca  să  ne  înveţe  şi  pe  noi  cu 
mulţămită  să  mâncăm;  încă  şi  să  ne  arate  că  primeşte  cu  mulţămită 
„frângerea"  Trupului  Său,  adică  murirea  [moartea],  şi  nu  Se  necăjeşte 
[mâhneşte]  ca  pentru  oarecare  lucru  fără  de  voie.  [încă  a  făcut  aceasta]  ca 
şi  noi  [să  ne  învăţăm]  să  primim  cu  mulţămită  mucenicia. 

Iar  zicând:  „Acesta  este  Trupul  Meu",  arată  că  însuşi  Trupul  Domnului 
este  pâinea  care  se  sfinţeşte  în  Altar,  iar  nu  închipuire.  Că  nu  a  zis:  „aceasta 
închipuie  Trupul  Meu",ci  „acesta  este  Trupul  Meu".  Iar  Trupul  Domnului 
cu  negrăită  lucrare  se  preface,  deşi  nouă  ni  se  arată  a  fi  „pâine".  Că  de 
vreme  ce  suntem  neputincioşi,  şi  nu  am  fi  primit  să  mâncăm  carne  crudă 
şi  trup  de  om,  de  aceea  „pâine"  ni  se  arată,  dar  trup  cu  adevărat  este. 

26, 27-28:  Şi  luând  paharul  şi  mulţămind,  le-a  dat,  zicând:  Beţi  dintru 
acesta  toţi,  (28)  că  acesta  este  Sângele  Meu,  al  Legii  celei  noi,  care  pentru 
mulţi  se  varsă,  spre  iertarea  păcatelor. 

(26, 27)  Marcu  6, 41;  14, 22-23 1  Luca  22, 19-23  /  loan  6, 53  / 1  Corinteni  10, 16;  11, 23-25;  15, 3 
(26, 28)  Ieşire  24, 8  /  Levitic  14, 25  /  Zaharia  9, 11  /  Matei  20, 28  /  Marcu  14, 24  /  Evrei  19, 22 

Precum  Legea  cea  Veche  avea  junghiere  şi  sânge,  aşa  şi  cea  Nouă  are 
sânge  şi  junghiere.  Şi  zice  că  „pentru  mulţi  se  varsă"  în  loc  de  a  zice  „pentru 
toţi",  căci  când  zice  „mulţi"  sc  înţelege  „toţi" .  Dar  pentru  care  pricină  mai  sus 
nu  a  zis:  „Luaţi,  mâncaţi  toţi",  iar  aici  zice:  „Beţi  dintru  acesta  toţi"?  Unii 
spun  că  pentru  Iuda  a  spus  aşa,  căci  Iuda  pâinea  a  luat  dar  n-a  mâncat-o,  ci  a 
ascuns-o,  ca  să  arate  iudeilor  că  Iisus  numeşte  pâinea  Trupul  Său.  Iar  băutura, 
chiar  fără  voie  a  baut-o,  cu  adevărat  neputând  să  o  ascundă  pe  ea  Aşadar 
pentru  acesta  a  zis:  „Beţi  toţi". 

Iar  alţii,  după  mai  înaltă  înţelegere,  spun  că  aceea  -  adică  a  primi  hrana  cea 
tare  -  nu  este  a  tuturor,  ci  a  celor  mai  de  săvârşit  [desăvârşiţi],  iar  a  se  adăpa 

29  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „luând  pâine  şi  binecuvântând,  a  frânt  şi,  dând 
ucenicilor",  se  găseşte  „luând  pâine  şi  mulţămind,  a  frânt  şi  a  dat  ucenicilor". 


TÂLCUIREA  SFINTEI  EVANGHELII  DE  LA  MATEI 


Capitolul  26 


393 


[a  bea)  este  al  tuturor.  Deci  pentru  aceasta  aici  a  zis:  „Beţi  toţi",  căci  a  primi 
pe  cele  mai  de  jos  [cele  mai  mici,  mai  lesne  de  înţeles]  dogme30  este  al  tuturor. 

26,  29:  Şi  vă  spun  vouă  că  nu  voi  mai  bea  de  acum  din  acest  rod  al 
viţei,  până  în  ziua  aceea,  când  îl  voi  bea  cu  voi,  nou,  în  împărăţia  Tatălui 

Meu31.  (26,  29)  Marcu  14, 25  /  Luca  22, 18 

După  ce  a  gustat  din  pahar  se  leapădă  de  acum  de  băutura  trupească 
şi  făgăduieşte  un  oarecare  chip  nou  de  băutură  „întru  împărăţie",  adică 
întru  înviere.  Căci  după  ce  a  înviat  [Domnul],  a  mâncat  şi  a  băut  într-un 
oarecare  chip  [fel]  nou.  [Iar  Domnul]  nu  a  gustat  [după  înviere]  pentru  că 
avea  nevoie  de  hrană  trupească  după  legea  firii,  ci  pentru  ca  să-i  încre¬ 
dinţeze  pe  ucenici  de  firea  cea  adevărată  a  trupului  [Său  înviat]. 

Şi  cu  cuviinţă  numeşte  „împărăţie"  învierea  Sa,  că  atunci  a  stricat 
moartea,  arătându-Se  cu  adevărat  împărat32. 

Sau  şi  aşa  ai  putea  înţelege:  „băutură  nouă"  este  descoperirea  tainelor 
lui  Dumnezeu,  căci  la  a  doua  Venire  se  vor  descoperi  cu  totul  noi,  fiind 
toate  într-un  fel  în  care  n-am  mai  auzit  altădată.  Iarăşi  se  spune  că  Ie  „bea" 
pe  acelea  Hristos  împreună  „cu  noi",  fiindcă  folosul  nostru  [mântuirea 
noastră]  îl  socoteşte  că  este  hrană  şi  băutură  a  Sa. 

26,  30:  Şi  după  ce  au  cântat  laude,  au  ieşit  Ia  Muntele  Măslinilor33. 

126, 30)  2  Regi  15, 30  /  Marcu  14,  26  /  Luca  22,  39 

După  ce  au  cinat,  „au  dat  laudă",  ca  să  învăţăm  că  aşa  se  cuvine  să 
facem  şi  noi. 

Şi  merge  „în  Muntele  Măslinilor"  şi  nu  întru  alt  loc,  ca  să  nu  pară  că 
fuge,  ducându-se  în  loc  neştiut,  ci  se  duce  într-un  loc  cunoscut  de  iudei, 
încă  se  duce  din  cetatea  cea  vărsătoare  de  sânge,  părăsind-o,  ca  să  fie  gonit 
dinapoi  [să-I  vină  degrab  din  urmă],  şi  să-i  mustre  pe  dânşii  mai  pe  urmă 
[mai  apoi]  că  şi  ducându-se  El  de  acolo,  ei  îl  goneau  pe  El. 


30  Definiţia  pe  care  o  găsim  îndeobşte  în  manualele  de  teologie  ne  spune  că  dogma 
este  un  adevăr  de  credinţă  cuprins  în  Sfânta  Scriptură  şi  în  Sfânta  Tradiţie,  fiind  formulat 
de  Biserică  în  vederea  mântuirii.  în  adâncul  ei,  dogma  este  însăşi  temeiul  pocăinţei.  De 
aceea  toate  cuvintele  şi  lucrările  Sfinţilor  -  care  sunt  săvârşite  întru  Duhul  Sfânt  -  sunt  în 
esenţă  dogmatice,  deoarece  ele  izvorăsc  dintr-o  cunoştinţă  lăuntrică  care,  prin  pocăinţa 
întru  porunci,  s-a  pogorât  întru  smerenia  întrupării  Adevărului.  Iar  această  întrupare  s-a 
săvârşit  prin  unirea  neamestecată  a  celor  două  firi  îhtru  Hristos  Domnul. 

31  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „în  împărăţia  Tatălui  Meu",  se  găseşte  „întru 
împărăţia  Tatălui  Meu". 

32  Domn  al  vieţii  şi  Stăpân  şi  Biruitor  peste  moarte. 

33  în  ediţia  de  la  1805,  versetul  este:  „Şi  dând  laudă,  au  ieşit  în  Muntele  Măslinilor". 


394 


Capitolul  26 


SFÂNTUL  TEOFILACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIEI 


26, 31-32:  Atunci,  Iisus  le-a  zis:  Voi,  toţi  vă  veţi  sminti  întru  Mine  în 
noaptea  aceasta,  căci  scris  este:  Bate-voi  păstorul  şi  se  vor  risipi  oile 
turmei.  (32)  Dar  după  învierea  Mea34,  voi  merge  mai  înainte  de  voi  în 
Galileea.  (26, 31)  Zaharia  13, 7  /  Matei  11, 16  /  Marcu  14,  27 1 

Ioan  16,  32  (26,  32)  Matei  28,  7, 16  /  Marcu  14,  28;  16,  7  /  loan  21, 1 

Ca  un  Dumnezeu  le  spune  mai  dinainte  cele  ce  vor  să  fie.  Şi  ca  să  nu 
se  smintească  -  ca  şi  cum  ar  fi  clevetiţi  de  Dânsul  adaugă  că  este  scris: 
„Bate-voi  păstorul  şi  se  vor  risipi  oile  turmei"  (Zaharia  13,  7),  arătând 
aceasta:  „Eu  vă  ţineam  pe  voi,  iar  ducerea  [plecarea]  Mea  vă  va  risipi  pe 
voi".  Şi  zice  că  Tatăl  „bate"  pe  Fiul,  fiindcă  din  voia  Lui,  adică  cu  slobozirea 
[îngăduinţa]  Lui  L-au  răstignit  iudeii  pe  Domnul.  Căci  [Dumnezeu]  putând 
a  opri  [a  împiedica  pe  iudei],  însă  neoprind,  pentru  această  pricină  se  zice 
ca  a  slobozit  [îngăduit]  Tatăl  să  fie  „bătut"  Fiul. 

Apoi,  risipindu-le  întristarea,  Hristos  le  binevesteşte  că  „Voi  învia  şi 
voi  merge  mai  înainte  de  voi  în  Galileea",  arătând  de  aici  că  va  părăsi 
Ierusalimul  şi  la  păgâni  va  merge,  căci  în  Galileea  locuiau  păgânii. 

26, 33-34:  Iar  Petru,  răspunzând,  I-a  zis:  Dacă  toţi  se  vor  sminti  întru 
Tine,  eu  niciodată  nu  mă  voi  sminti.  (34)  Zis-a  Iisus  lui:  Adevărat  zic  ţie, 
că  în  noaptea  aceasta,  mai  înainte  de  a  cânta  cocoşul,  de  trei  ori  te  vei 

lepăda  de  Mine.  (26, 33)  Marcu  14, 29  (26, 34)  Marcu  14, 30  /  Luca  22,  34  /  Ioan  13, 38 

Din  multă  îndrăzneală,  numai  Petru  singur  făgăduieşte  că  nu  se  va 
sminti.  De  aceea  l-a  lăsat  pe  el  Hristos  să  cadă,  ca  să-l  înveţe  a  nu-şi  pune 
nădejdea  întru  sine  însuşi,  ci  întru  Dumnezeu  şi  să  socotească  mai 
credincioase  cuvintele  lui  Hristos,  decât  pe  a  sa  cunoştinţă35.  Şi  spunând 
aceste  cuvinte  „dacă  toţi  se  vor  sminti  întru  Tine,  eu  niciodată  nu  mă  voi 
sminti",  [Petru]  se  arată  pe  sine  cum  că  este  trufaş  şi  cum  că  nu  cunoaşte 
pe  a  sa  neputinţă.  Iar  Domnul  îi  spune  mai  dinainte  şi  ceasul,  zicând  „în 
noaptea  aceasta,  mai  înainte  de  a  cânta  cocoşul",  dar  şi  numărul  lep㬠
dărilor  [i-l  arată,  zicând]  „de  trei  ori  te  vei  lepăda  de  Mine". 

26, 35-36:  Petru  i-a  zis:  Şi  de  ar  fi  să  mor  împreună  cu  Tine36,  nu  mă 
voi  lepăda  de  Tine.  Şi  toţi  ucenicii  au  zis  Ia  fel.  (36)  Atunci,  Iisus  a  mers 


34  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „dar  după  învierea  Mea",  se  găseşte  „iar  după  ce 
voi  învia". 

33  Adică  să  ţină  cuvintele  lui  Hristos  mai  presus  de  cugetele  sale  lăuntrice. 

36  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „Petru  i-a  zis;  Şi  de  ar  fi  să  mor  împreună  cu  Tine", 
se  găseşte  „Zis-au  Petru:  De  mi  s-ar  întâmpla  şi  a  muri  împreună  cu  Tine". 


TÂLCUIREA  SFINTEI  EVANGHELII  DE  LA  MATEI 


Capitolul  26 


395 


împreună  cu  ei  la  un  loc  ce  se  cheamă  Ghetsimani37  şi  a  zis  ucenicilor: 
Şedeţi  aici,  până  ce  Mă  voi  duce  acolo  şi  Mă  voi  ruga. 

126, 351  Marcu  14, 31  /  Luca  22, 33 126, 361  Facere  22, 5  /  Marcu  14, 32  /  Luea  22, 39 1  loan  18, 1 

Petru,  voind  să  arate  că  adevărată  dragoste  are  [pentru  El],  împotrivă 
grăieşte  Mântuitorului38.  Căci  după  ce  a  scăpat  de  frica  vinderii  Lui,  din 
dragoste,  dar  şi  din  iubire  de  slavă,  a  început  a  se  scula  împotriva  celorlalţi 
şi  [chiar]  lui  lisus  îi  stă  împotrivă.  Şi,  la  fel  şi  ceilalţi  ucenici,  dintru  necu.- 
noştinţă  se  făgăduiesc  înainte  de  cercarea  [încercarea]  ispitelor  lucruri  pe 
care  nu  puteau  să  le  împlinească. 

Şi  Se  duce  [Domnul]  în  loc  osebit  să  Se  roage,  [ca  să  ne  înveţe]  că 
rugăciunea  are  trebuinţă  de  îndeletnicire  şi  de  osebire  [de  lucrare  şi  de 
netulburarea  cea  din  afară]. 

26, 37-39;  Şi  luând  cu  Sine  pe  Petru  şi  pe  cei  doi  fii  ai  lui  Zevedeu,  a 
început  a  Se  întrista  şi  a  Se  mâhni.  (38)  Atunci  le-a  zis:  întristat  este 
sufletul  Meu  până  la  moarte.  Rămâneţi  aici  şi  privegheaţi  împreună  cu 
Mine.  (39)  Şi  mergând  puţin  mai  înainte,  a  căzut  cu  faţa  la  pământ39, 
rugându-Se  şi  zicând:  Părintele  Meu,  de  este  cu  putinţă,  treacă  de  la 
Mine  paharul  acesta!40  însă  nu  precum  voiesc  Eu,  ci  precum  Tu  voieşti. 

(26, 37)  2  Regi  15,  30  /  Psalm  114, 3  /  Matei  4,  21  /  Marcu  14,  33  /  loan  12,  27 
126,  38)  Psalm  41, 6, 12  /  Marcu  14,  34  /  Luca  22, 40 126, 39)  Matei  20,  22 / 
Marcu  14, 35-36  /  Luca  22, 41-42  /  loan  5, 30;  6,  38  /  Filipeni  2,  8  /  Evrei  5, 7-8 

Nu-i  ia  pe  toţi  ucenicii,  ci  pe  cei  trei,  cărora  le  arătase  slava  Sa  în  Tabor 
(Matei  1 7, 1-8),  ca  să  nu  se  smintească  văzându-L  că  Se  roagă  şi  „Se  întristează". 
Dar  şi  pe  aceştia  îi  lasă  deoparte  şi  mergând  „mai  înainte".  Se  roagă. 


37  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „Ia  un  loc  ce  se  cheamă  Ghetsimani",  se  găseşte  „în 
satul  ce  se  numeşte  Ghetsimani".  „Ghetsimani"  înseamnă  „teasc  de  măsline".  Grădina 
Ghetsimani  era  o  livadă  de  măslini  aflată  la  poalele  Muntelui  Măslinilor  (Eleonului), 
spre  răsărit  de  Ierusalim.  în  această  grădină  obişnuia  Domnul  lisus  ca  să  Se  retragă  adesea, 
pentru  a  Se  ruga  (Dicţionarul  Noului  Testament,  cd.  cit.,  p.  196). 

38  Adică  îi  răspunde  iarăşi  Mântuitorului,  arătându-se  împotrivitor. 

39  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „cu  faţa  la  pământ",  se  găseşte  „pe  faţa  Sa". 

40  Arătându-ne  cum  putem  împlini  acest  cuvânt  prin  lucrare.  Cuviosul  Isaia  Pustnicul 
zice:  „Acest  cuvânt  ni  se  face  şi  el  al  nostru,  în  înţelesul  că,  dacă  voieşte  mintea  să  se  suie 
pe  Cruce,  are  nevoie  de  multă  rugăciune  şi  de  multe  lacrimi  şi  să  se  supună  în  toată  clipa 
lui  Dumnezeu,  cerând  ajutorul  bunătăţii  Lui,  ca  să  o  întărească  şi  să  o  păzească  până  o 
va  învia  pe  ea  înnoirea  sfântă  şi  nebiruită,  deoarece,  în  ora  Crucii  este  o  mare  primejdie. 
Şi  rugându-se,  are  nevoie  de  Petru  şi  de  loan,  să  fie  cu  ea.  care  închipuie  credinţa  sănătoasă 
şi  bărbăţia  inimii,  sau  nădejdea  şi  iubirea  de  Dumnezeu"  ( Filocalia  românească,  voi.  12, 
Cuvântul  XIII:  Despre  cei  ce  s-au  luptat  şi  s-au  desăvârşit,  cap  2,  ed.  Harisma,  Bucureşti, 
1991,  p.  105). 


396 


Capitolul  26 


SFÂNTUL  TEOFILACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIEI 


Şi  cu  iconomie  „Se  întristează  şi  Se  mâhneşte",  ca  să  fie  adeverit 
tuturor  că  om  era  cu  adevărat,  căci  este  lucrare  a  firii  omeneşti  a  se  înfricoşa 
de  moarte,  pentru  că  şi  în  afara  firii  [în  chip  nefirescl  a  intrat  moartea  şi  de 
aceea  firea  fuge  de  ea. 

încă  a  făcut  aceasta  şi  pentru  ca  să  nu-L  cunoască  diavolul  şi  [din 
această  pricină]  să  sară  asupra  Lui  -  ca  asupra  unui  simplu  om  -  să-L 
omoare  pe  El,  şi  astfel  să  se  zdrobească  diavolul  [de  către  Dânsul]. 

Dar  şi  întru  alt  chip:  dacă  ar  fi  sărit  [s-ar  fi  repezit]  Domnul  la  moarte, 
ar  fi  dat  iudeilor  pricină  de  răspundere,  că  nu  au  greşit  omorând  pe  Cel 
Ce  singur  a  sărit  [s-a  repezit]  la  Patimă41.  Dintru  aceasta  ne  învăţăm  şi  noi 
să  nu  ne  aruncăm  singuri  în  ispite,  ci  să  ne  rugăm  să  ne  izbăvească 
[Dumnezeu]  dintru  acestea.  De  aceea,  nici  nu  se  duce  prea  departe  [„mer¬ 
gând  puţin  mai  înainte"],  ci  rămâne  aproape  de  cei  trei  ucenici,  ca  auzindu- 
L  pe  Dânsul,  să-I  urmeze  şi  ei  [Lui]  când  vor  cădea  în  ispite  şi  asemenea 
să  se  roage. 

Iar  „pahar"  numeşte  Patima  Sa,  sau  pentru  somnul  cel  [ce  vine]  dintru 
acesta,  sau  pentru  că  s-a  făcut  nouă  pricinuitoare  de  veselie  şi  de  mântuire. 
Şi  voieşte  „să  treacă"  de  Ia  El  „paharul",  fie  ca  să  ne  arate  că  după  legile 
fireşti,  ca  un  om  se  fereşte  de  moarte  -  cum  s-a  spus  mai  înainte  -,  sau 
pentru  că  nu  voia  ca  iudeii  să  păcătuiască  una  ca  aceasta  păcătuire,  încât 
dintru  aceasta  să  se  facă  stricarea  templului  şi  pierzare  norodului.  Insă 
voia  cea  Părintească  [a  Tatălui]  voieşte  să  se  facă,  ca  şi  noi  să  ne  învăţăm 
că,  deşi  firea  noastră  împotrivă  ne  trage  pe  noi,  se  cuvine  a  ne  supune  Iui 
Dumnezeu  şi  mai  vârtos  voia  Lui  să  o  împlinim. 

26,  40-41:  Şi  a  venit  la  ucenici  şi  i-a  găsit  dormind  şi  i-a  zis  lui  Petru: 
Aşa,  n-aţi  putut  un  ceas  să  privegheaţi  cu  Mine!  (41)  Privegheaţi  şi  vă 
rugaţi,  ca  să  nu  intraţi  în  ispită.  Căci  duhul  este  osârduitor,  dar  trupul 
neputincios42.  (26, 40)  leiemia  12, 5  /  Marcu  14, 37  / 

Luca  22, 45  (26, 41)  Marcu  13,  33;  14, 38  /  Luca  22,  40,  46  /  Efeseni  6, 18 

Fiindcă  Petru  era  îndrăzneţ  şi  tot  aşa  şi  Iacov  şi  Ioan,  îi  mustră  pentru 
neputinţa  lor,  ca  cei  care  mai  cu  îndrăzneală  grăiseră.  Şi  mai  vârtos  lui 
Petru  îi  spune:  „«Un  ceas  n-aţi  putut  priveghea  cu  Mine»;  cum,  atunci, 

41  Dacă  cu  grăbire  s-ar  fi  dat  pe  Sine  Domnul  la  moarte,  ar  fi  dat  cuvânt  de  răspuns 
iudeilor,  anume  că  El  singur  S-a  repezit  la  Patimă,  iar  ei  nici  o  vină  n-au,  chiar  dacă 
voiau  să-L  omoare. 

42  Cuviosul  Petru  Damaschinul  ne  învaţă  cum  se  cuvine  a  lucra  acest  cuvânt  al 
Domnului:  „«Fără  atenţie  şi  tara  privegherea  minţii,  e  cu  neputinţă  să  ne  mântuim  şi  să 
ne  izbăvim  de  diavol,  care  umblă  răcnind  ca  un  leu  pe  cine  să  înghită  (1  Petru  5,  8)»  de 
aceea,  Domnul  zicea  adesea  către  ucenicii  Săi:  «Privegheaţi  şi  vă  rugaţi...  ».  Prin  aceste 


TÂLCU1REA  SFINTEI  EVANGHELII  DE  LA  MATEI 


Capitolul  26 


397 


sufletele  voastre  le  veţi  pune  pentru  Mine?"  Şi  iarăşi,  pentru  că  prin 
mustrare  a  rănit,  vindecă  prin  a  zice:  „«Duhul  este  osârduitor»  dar  nepu¬ 
tinţa  trupului  îi  stă  împotrivă",  adică  „de  iertare  vă  învrednicesc  pe  voi, 
că  nu  din  nebăgare  de  seamă  aţi  adormit,  ci  dintru  neputinţă.  De  aceea, 
fiindcă  sunteţi  neputincioşi,  nu  vă  semeţiţi,  ci  «vă  rugaţi»,  ca  nicidecum 
«sa  nu  intraţi  în  ispită»". 

Iar  alţii  pe  acest  cuvânt:  „să  nu  intraţi  în  ispită",  îl  înţeleg  în  loc  de: 
„să  nu  vă  biruiţi  de  ispită".  Deci,  cei  ce  aşa  tâlcuiesc,  zic  că  Domnul  nu  a 
poruncit  să  fim  neispitiţi  -  pentru  că  ispitele  simt  cele  care  ne  încununează 
-  ci  să  nu  fim  biruiţi  şi  înghiţiţi  de  ispită,  intrând  în  pântecele  ei  ca  întru 
cel  al  unei  fiare.  De  aceea  porunceşte  Domnul  să  ne  rugăm,  pentru  că  mai 
mare  trebuinţă  are  de  rugăciune  cel  ce  s-a  biruit  de  ispită,  căci  a  intrat 
într-însa,  adică  a  fost  înghiţit  de  dânsa. 

26, 42-44:  Iarăşi  ducându-Se,  a  doua  oară.  S-a  rugat,  zicând:  Părintele 
Meu,  dacă  nu  este  cu  putinţă  să  treacă  acest  pahar,  ca  să  nu-1  beau,  facă-se 
voia  Ta43.  (43)  Şi  venind  iarăşi,  i-a  aflat  dormind,  căci  ochii  lor  erau 
îngreuiaţi.  (44)  Şi  lăsându-i.  S-a  dus  iarăşi  şi  a  treia  oară  S-a  rugat,  acelaşi 
cuvânt  zicând.  (26, 42)  Matei  20, 22 /Maieu  14, 39  (26, 43)  Marcu  14, 40  (26, 44)  Marcu  14, 41 

învaţă-te,  o,  omule,  a  te  ruga  adeseori  întru  ispite,  auzind  că  şi  Domnul 
de  multe  ori  Se  ruga! 

Şi  aflându-i  pe  ei  iarăşi  dormind,  nu  i-a  mustrat  ca  să  nu-i  mâhnească, 
ci  i-a  lăsat.  Şi  mergând  s-a  rugat  „a  treia  oară",  adeverind  firea  Sa  ome¬ 
nească  -  căci  numărul  cel  de  „trei"  arată  adevărul  şi  încredinţarea 

26, 45-46:  Atunci  a  venit  la  ucetfici  şi  le-a  zis:  Dormiţi,  de  acum  şi  vă 
odihniţi!  lată  s-a  apropiat  ceasul  şi  Fiul  Omului  va  fi  dat44  în  mâinile 


cuvinte  El  le  vorbea  mai  înainte  tuturor  despre  gândul  morţii,  ca  să  fie  gata  spre  o  apărare 
bine  primită,  spre  cea  din  fapte  şi  din  luare  aminte.  Fiindcă  dracii,  cum  zice  Sfântul 
Ilarion,  sunt  netrupeşti  şi  fără  somn  şi  toată  grija  o  au  să  ne  războiască  pe  noi  şi  să  ne 
piardă  sufletele,  prin  cuvânt,  lucru  şi  gând.  Iar  noi  nu  suntem  aşa,  ci:  uneori  ne  îngrijim 
de  desfătare  şi  de  slava  trecătoare,  alteori  de  lucrurile  vieţii  şi  totdeauna  de  alte  multe.  Şi 
nu  vrem  să  ne  luăm  nici  măcar  o  parte  din  vreme  ca  să  ne  cercetăm  viaţa,  ca  din  aceasta 
mintea  să  poată  dobândi  obişnuinţa  şi  să  ia  aminte,  fără  încetare,  la  sine  însăşi"  ( Filocalia 
românească,  voi.  5,  Este  cu  neputinţă  să  se  mântuiască  cineva  fără  atenţia  amănunţită  şi  fără 
paza  minţii,  ed.  Humanitas,  Bucureşti,  2001,  p.  67). 

43  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „dacă  nu  este  cu  putinţă  să  treacă  acest  pahar,  ca  să 
nu-1  beau,  facă-se  voia  Ta",  se  găseşte  „de  nu  poate  trece  acest  pahar  de  ia  Mine,  ca  să 
nu-I  beau  pe  el,  fie  voia  Ta". 

44  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „va  fi  dat",  se  găseşte  „se  va  da". 


398 


Capitolul  26 


SFÂNTUL  TEOFIL ACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIEI 


păcătoşilor.  '(46)  Sculaţi-vă  să  mergem,  iată  s-a  apropiat  cel  care  M-a 
Vândut .  (26,45)  Marcu  14,  41 126,  46)  Marcu  14,  42 

Arătând  că  nu  are  trebuinţă  de  ajutorul  cel  de  la  dânşii,  când  urma  să 
fie  vândut,  le  spune:  „Dormiţi  de  acum  şi  vă  odihniţi!",  poate  şi  cu  ironie 
o  zice  aceasta,  ca  şi  cum  ar  fi  zis  aşa:  „Iată,  s-a  apropiat  vânzătorul,  şi  de 
vă  place  vouă  şi  vremea  este  prielnică,  dormiţi!" 

Deci  îi  scoală  pe  ei  din  locul  unde  Se  ruga  şi  vine  către  cei  care  voiau  să-L 
prindă  pe  El,  şi  mai  înainte  îi  întâmpină  pe  dânşii,  ca  şi  cum  ar  fi  vrut  să-i 
dea  [aceia]  oareşce  [pricinuitor]  de  veselie45.  Insă  şi  rugăciunea  cea  dinainte 
şi  întâmpinarea  prinzătorilor  Săi  s-au  făcut  din  a  Sa  dumnezeiască  purtare 
de  grijă.  De  aceea  voia  El  să  nu  pătimească,  pentru  ca  să  fie  izbăviţi  iudeii 
din  pierzania  ce  avea  să-i  ajungă  pe  ei,  pentru  păcatul  săvârşit  asupra  Lui. 

26,  47-50:  Şi  pe  când  vorbea  încă,  iată  a  sosit  Iuda,  unul  dintre  cei 
doisprezece,  şi  împreună  cu  el  mulţime  multă  cu  săbii  şi  cu  ciomege,  de 
Ia  arhierei  şi  de  Ia  bătrânii  poporului46.  (48)  Iar  vânzătorul  le-a  dat  semn, 
zicând:  Pe  Care-L  voi  săruta.  Acela  este:  puneţi  mâna  pe  El.  (49)  Şi  îndată, 
apropiindu-se  de  Iisus,  a  zis:  Bucură-te,  Invăţătorule!  Şi  L-a  sărutat.  (50) 
Iar  Iisus  i-a  zis:  Prietene,  pentru  ce  ai  venit?  Atunci  ei,  apropiindu-se,  au 
pus  mâinile  pe  Iisus  şi  L-au  prins.  (26, 47)  Marcu  14, 43 /  Loca  22, 47 /  loan  18, 3 / 

Faptele  Apostolilor  1, 16  (26, 48)  Marcu  14, 44  /  Luca  22, 47  (26, 48)  2  Regi  20, 9  / 
Marcu  14, 45  (26, 50)  Psalm  40, 9  /  Marcu  14, 46  /  Luca  22, 48  /  loan  13, 27 

Vezi  armele  arhiereilor?  Ciomege  şi  săbii,  aşa  erau  ei  de  paşnici  şi 
atâta  duh  al  blândeţii  aveau! 

Şi  zice  Evanghelistul:  „unul  dintre  cei  doisprezece",  minunându-se 
cum,  deşi  ales  şi  cu  cei  dintâi  rânduit,  s-a  dat  pe  sine  diavolului. 

Drept  aceea,  şi  tu,  o,  omule,  teme-te,  măcar  de-ai  fi  din  cei  de-aproape 
[ai  lui  Dumnezeu],  ca  nu  cumva  lenevindu-te,  să  cazi! 

Şi  Iuda  „dă  semn",  fiindcă  era  şi  noapte  şi  nu-L  puteau  ei  cunoaşte 
[după  chip];  iar  mai  vârtos  pentru  că  cei  care  au  venit  să-L  prindă  nu  erau 
atâţia  din  norod,  câţi  erau  din  slugile  arhiereilor,  care  poate  nicidecum 
nu-L  cunoşteau  pe  Iisus.  Iar  ucenicul  îl  arată  pe  învăţător  prin  „sărutare", 
căci  ştiind  acesta  iubirea  Lui  de  oameni,  îndrăzneşte  a-I  da  şi  sărutare.  Iar 
Domnul  suferă  până  în  clipa  cea  din  urmă,  nevoindu-Se  [sârguindu-Se] 
ca  prin  îndelunga  [Sa]  răbdare  a-1  dobândi  pe  el;  iar  când  vede  că  nici  aşa 

45  Cu  adevărat,  dintru  a  Sa  înainte-cunoştinţă,  Domnul  întâmpină  ceata  celor  ce 
veneau  să-L  prindă,  ca  şi  cum  aceştia  i-ar  fi  adus  veste  de  mare  veselie. 

46  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „de  la  arhierei  şi  de  la  bătrânii  poporului",  se 
găseşte  „trimişi  de  arhierei  şi  de  bătrânii  poporului". 


TÂLCUIREA  SFINTEI  EVANGHELII  DE  LA  MATEI 


Capitolul  26 


399 


nu  s-a  înţelepţit  [Iuda],  îi  face  pe  ostaşi  să  cadă  ia  pământ,  precum  loan 
zice  (loan  18,  6),  ca  măcar  prin  cădere  să  cunoască  [Iuda]  puterea  Lui.  Şi 
când  vede  că  nici  aşa  nu  s-a  îndreptat  din  îndrăzneala  răutăţii  lui,  atunci 
Se  dă  pe  Sine  [Se  lasă  prins].  Şi  cu  ironie  îl  numeşte  pe  Iuda  „prieten", 
căci  sărutare  ca  de  prieten  îi  dăduse.  Şi-l  întreabă:  „Pentru  ce  ai  venit?", 
adică  „Ce  gând  te-a  adus  aicea?  Oare  ca  un  prieten?  Atunci  nu  se  cuvenea 
cu  săbii  să  vii!  Ca  un  vrăjmaş  atunci?  Şi  cum  de-Mi  dai  sărutare?"  Deci  îl 
mustră  pe  el  ca  pe  un  viclean. 

26, 52-54:  Şi  iată,  unul  dintre  cei  ce  erau  cu  Iisus,  întinzând  mâna,  a 
tras  sabia47  şi,  lovind  pe  sluga  arhiereului,  i-a  tăiat  urechea.  (52)  Atunci 
Iisus  i-a  zis:  întoarce  sabia  ta  la  locul  ei,  că  toţi  cei  ce  scot  sabia,  de  sabie48 
vor  pieri.  (53)  Sau,  ţi  se  pare  că  nu  pot  să  rog  pe  Tatăl  Meu  şi  să-Mi  tri¬ 
mită  acum  mai  mult  de  douăsprezece  legiuni  de  îngeri?  (54)  Dar  cum  se 
vor  împlini  Scripturile,  că  aşa  trebuie  să  fie?49 

(26,  51)  Marcu  14, 47  /  Luca  22,  49-50  /  loan  ÎS,  10  (26, 52)  Facere  9,  6  /  Numeri  35,  33  I 
2  Regi  2,  26  /  Luca  22,  51 1  Apocalipsa  13, 10  (26, 53)  4  Regi  6, 17  /  Daniil  7, 10  / 
Luca  24,  26  (26,  54)  Psalm  21  /  Daniil  9, 26  /  Matei  26,  24  /  Luca  24,  25 

Petru  era  cel  care  a  scos  „cuţitul"  [„sabia"],  după  cum  zice  Evanghe¬ 
listul  loan  (18,  10).  Şi  avea  cuţit,  căci  junghiase  de  curând  mielul  pe  care-1 
mâncaseră  [de  Paşti].  Şi  să  nu-1  prihănim  [învinuim]  pe  Petru,  că  nu  pentru 
sine  ci  din  râvnă  pentru  învăţătorul  a  făcut  aceasta50.  Iar  Domnul  îndrep- 
tându-1  pe  el  spre  evangheliceasca  petrecere  [vieţuire],  îl  învaţă  să  nu 
uneltească  [folosească]  cuţit  [asupra  aproapelui],  măcar  deşi  pentru 
Dumnezeu  i  se  pare  cuiva  că  izbândeşte  [că  face  aceasta].  Iar  Petru  „tăind 
urechea"  arată  că  iudeii  boleau  cu  neauzirea  [surzenia]. 

Apoi  şi  cuvântul  Scripturii  [Vechi]  pune  [Domnul,]  că  ucigaşul  ase¬ 
menea  se  va  ucide,  fiindcă  „toţi  cei  ce  scot  sabia,  de  sabie  vor  pieri"51.  Şi 
arată  în  chip  umbrit  că  iudeii  care  au  „scos  sabia"  asupra  Sa,  vor  fi  tăiaţi 
„de  sabia"  romanilor. 

Şi  nu  spune  Mântuitorul:  „Pot  Eu  să  aduc  douăsprezece  legiuni  de 
îngeri",  ci  cu  iconomie  spune:  „[Sau,  ţi  se  pare  că  nu]  pot  să  rog  pe  Tatăl 
Meu  [şi  să-Mi  trimită  acum  mai  mult  de  douăsprezece  legiuni  de 

47  In  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „întinzând  mâna,  a  tras  sabia",  se  găseşte  „tinzându- 
şi  mâna  şi-a  scos  cuţitul  său". 

48  în  ediţia  de  Ia  1805,  în  versetul  52,  în  loc  de  „sabie",  se  găseşte  „cuţit". 

49  în  ediţia  de  la  1805,  versetul  54  este:  „Dar  cum  se  vor  umplea  Scripturile,  care  zic 
că  aşa  se  cuvine  să  fie?" 

50  Adică  I-a  rănit  pe  Malhus,  sluga  arhiereului  (loan  18, 10). 

51  Vezi  Facere  9,  6  şi  leremia  15,  2. 


400 


Capitolul  26 


SFÂNTUL  TEOFILACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIEI 


îngeri?]",  zicând  acestea  ca  un  om  -  pentru  a  lor  neputinţă  căci  multe 
pătimiri  ale  firii  omeneşti  a  arătat  [Domnul]  atunci:  sudorile  cele  cu  sânge, 
întristarea,  mâhnirea  şi  înfricoşarea;  şi  n-ar  fi  părut  că  grăieşte  adevărul, 
zicând:  „Eu  însumi  pot  aduce  de  faţă  îngeri.  Deci,  de  aş  fi  voit,  în  locul 
celor  doisprezece  ucenici,  pentru  Mine  ar  fi  stat  de  faţă  douăsprezece  cete 
de  îngeri"  -  că  legiunea  este  ceată  preamare,  de  şase  mii  de  călăreţi. 

Şi  spune  [Domnul]  că  s-au  făcut  acestea  toate  pentru  ca  „să  se 
împlinească  Scripturile",  care  mai  înainte  au  grăit  despre  lucrurile  de 
faţă.  Dar  iudeii  nu  sunt  răi  pentru  că  mai  înainte  au  pomenit  Scripturile 
ale  lor  răutăţi,  ci  pentru  că  din  voinţa  lor  cea  rea  săvârşesc  răutate,  de 
aceea  mai  înainte  au  fost  acestea  puse  în  Scripturi  de  Duhul. 

26,  55-56a:  în  ceasul  acela52,  a  zis  Iisus  mulţimilor:  Ca  la  un  tâlhar  aţi 
ieşit  cu  săbii  şi  cu  ciomege,  ca  să  Mă  prindeţi.  în  fiecare  zi  şedeam  în 
templu  şi  învăţam  şi  n-aţi  pus  mâna53  pe  Mine.  (56)  Dar  toate  acestea  s-au 
făcut,  ca  să  se  împlinească  scripturile  Proorocilor54. 

(26, 55)  Marcu  14,  48-49  /  Luca  22, 52  (26, 56")  Psalm  21, 17  / 
Plângeri  4, 20  /  Marcu  14, 50  /  loan  16, 32 

Arată  Domnul  că  prinsoarea  lor  este  fără  de  socoteală  şi  cum  că  nu  din 
puterea  lor  L-au  prins,  căci  zice:  „Când  eram  în  templu,  aţi  vrut  să  Mă 
prindeţi,  dar  fiindcă  nu  am  slobozit  vouă  aceasta,  nu  aţi  putut,  iar  acum  de 
bună  voie  Mă  dau  pe  Mine  însumi.  Căci  ştiu  că  este  cu  neputinţă  să  mintă 
Scripturile,  cele  care  mai  înainte  au  spus  [au  arătat]  a  voastră  răutate". 

26, 56b-58:  Atunci,  ucenicii55,  lăsându-L,  au  fugit.  (57)  Iar  cei  care  L-au 
prins  pe  Iisus  L-au  dus  la  Caiafa,  arhiereul,  unde  erau  adunaţi  cărturarii 
şi  bătrânii.  (58)  Iar  Petru  li  urma56  de  departe,  până  a  ajuns  la  curtea 
arhiereului  şi,  intrând  înăuntru,  şedea  cu  slugile,  ca  să  vadă  sfârşitul57. 

126,  57)  Levitic  4, 15  /  Marcu  14, 53/  Luca  22, 54  /  loan  18, 12-14, 24 
(26,  58)  Marcu  14,  54  /  Luca  22,  54-55  /  loan  ÎS,  15 

Ceilalţi  ucenici  au  fugit,  iar  Petru,  mai  fierbinte  aflându-se  către  înv㬠
ţătorul,  „mergea  de  departe".  însă  şi  loan  „mergea",  dar  nu  ca  un  ucenic, 
ci  ca  un  cunoscut  al  arhiereului  (loan  18, 15). 


52  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „în  ceasul  acela",  se  găseşte  „întru  acel  ceas". 

53  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „n-aţi  pus  mâna",  se  găseşte  „nu  M-aţi  prins". 

54  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „să  se  împlinească  scripturile",  se  găseşte  „să  se 
plinească  scripturile". 

55  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „ucenicii",  se  găseşte  „ucenicii  toţi". 

56  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „îl  urma",  se  găseşte  „mergea  după  El". 

57 în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „ca  să  vadă  sfârşitul",  se  găseşte  „să-I  vadă  sfârşitul". 


TÂLCUIREA  SFINTEI  EVANGHELII  DE  LA  MATEI 


Capitolul  26 


401 


26,  59-60a:  Iar  arhiereii,  bătrânii  şi  tot  sinedriul58  căutau  mărturie 
mincinoasă  împotriva  Iui  Iisus,  ca  să-L  omoare.  (60)  Şi  n-au  găsit,  deşi 
veniseră  mulţi  martori  mincinoşi59. 

(26, 59)  Psalm  26, 16;  34, 11  /  Maieu  14,  55  (26,  60*)  Deuteronom  19, 15-18  /  3  Regi  21, 13  / 
Psalm  26, 16;  34, 11;  93,  21  /  Maieu  14,  57  /  Faptele  Apostolilor  6, 11-13 

11  duc  pe  Iisus  la  Caiafa  -  căci  acesta  era  arhiereu  al  anului  aceluia 
unde  şi  ceilalţi  petreceau  noaptea,  nemâncând  ei  atunci  Paştile,  ci  aşteptând 
să-L  omoare  pe  Domnul  şi  călcând  Legea  (loan  18,  28).  Căci  Domnul  a 
mâncat  Paştile  în  vremea  cea  legiuită,  iar  ei  numai  ca  să-L  omoare  pe 
Hristos,  nu  bagă  seama  nici  de  Lege. 

26,  60b-64a:  Mai  pe  urmă  însă  au  venit  doi  şi  au  spus60:  (61)  Acesta  a 
zis:  Pot  să  dărâm  templul  lui  Dumnezeu  şi  în  trei  zile  să-l  clădesc.  (62) 
Şi  sculându-se,  arhiereul  i-a  zis:  Nu  răspunzi  nimic  la  ceea  ce  mărturisesc 
aceştia  împotriva  Ta?  (63)  Dar  Iisus  tăcea.  Şi  arhiereul  I-a  zis:  Te  jur  pe 
Dumnezeul  Cel  Viu,  să  ne  spui  nouă  de  eşti  Tu  Hristosul,  Fiul  lui 
Dumnezeu.  (64)  Iisus  i-a  răspuns:  Tu  ai  zis. 

626,  62)  Matei  27,  40  /  Maieu  14,  5S-60  /  loan  2, 19  (26,  63)  Levitic  5, 1  /  3  Regi  22, 16  / 
Isaia  53,  7  /  Matei  27, 12  /  Marcu  14,  61  /  Luca  22, 67  /  Faptele  Apostolilor  8,  32-33 

Cu  adevărat,  aceştia  au  fost  martori  mincinoşi,  căci  Domnul  Hristos 
n-a  zis  „pot  să  dărâm",  ci  „dărâmaţi"  şi  n-a  zis  „templul  lui  Dumnezeu", 

58  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „sinedriul",  se  găseşte  „sfatul".  Sinedriul  sau  „marele 
sfat"  era  cel  mai  înalt  for  de  judecată  al  iudeilor,  cu  sediul  în  Ierusalim.  In  vremea 
Domnului  Hristos,  sinedriul  era  alcătuit  din  71  de  membri.  întâia  dată,  sinedriul  a  fost 
organizat  după  robia  babilonică.  Membrii  lui  proveneau  din  trei  categorii  sau  clase.  Prima 
era  cea  a  arhiereilor  (saducheilor)  sau  a  căpeteniilor  preoţilor  -  ca  şefi  ai  celor  24  de 
familii  preoţeşti,  dintre  care  se  alegeau  arhiereii.  A  doua  clasă  era  cea  a  legiuitorilor  şi  a 
cărturarilor  -  aşa  zişii  „rabi"  (dintre  cărturari  se  pare  că  era  şi  Nicodim  -  loan  3,  2-10).  A 
treia  clasă  erau  „bătrânii  poporului"  sau  căpeteniile  poporului,  care  erau  capii  princi¬ 
palelor  familii  din  Ierusalim  şi  dinafară  şi  erau  reprezentanţii  vechii  nobilimi  (dintre 
aceştia  se  pare  că  făcea  parte  şi  Iosif  din  Arimateea  -  Matei  27, 57-59).  Arhiereii  aparţineau 
partidei  saducheilor,  iar  cărturarii,  partidei  fariseilor.  Nu  se  ştie  care  era  numărul 
membrilor  acestor  clase,  în  alcătuirea  sinedriului;  se  cunoaşte,  doar,  că  erau  70,  plus 
arhiereul  anului,  care  şi  prezida  Aşadar,  membrii  sinedriului  erau  arhiereii  şi  preoţii  sau 
saducheii,  fariseii,  cărturarii  şi  bătrânii  poporului.  Sinedriul  judeca  abaterile  şi  crimele 
cele  mai  grave  şi  putea  condamna  chiar  la  moarte,  aşa  cum  au  făcut  cu  Domnul  Hristos, 
pe  Care  întâi  L-a  judecat,  L-a  condamnat  şi  a  cerut  apoi  lui  Pilat  răstignirea  Lui.  Sinedriul 
constituia,  deci,  marea  forţă  a  preoţimii,  care  prin  el  şi  prin  autoritatea  sa  ţinea  masa 
iudeilor  în  supunerea  formală  a  Legii  ( Dicţionarul  Noului  Testament,  ed.  cit.,  pp.  479-478). 

59  în  ediţia  de  la  1805,  versetul  60a  este:  „Şi  multe  mărturii  mincinoase  viind  de 
faţă,  nu  au  aflat". 

60  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „însă  au  venit  doi  şi  au  spus",  se  găseşte  „viind 
doua  mărturii  mincinoase,  au  zis". 


402 


Capitolul  26 


SFÂNTUL  TEOF1LACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIEI 


ci  „templul  acesta"  -  adică  trupul  Său  -  şi  iarăşi  rt-a  zis  „îl  voi  zidi",  ci  „îl 
voi  ridica"  (loan  2, 19).  Deci,  este  vădit  că  martori  mincinoşi  au  fost,  fiindcă 
unele  a  spus  Hristos  şi  altele  zic  ei  că  a  zis  [Domnul].  De  aceea,  văzând  că 
adunarea  şi  judecata  lor  este  fărădelege  [nelegiuită],  „Iisus  tăcea".  Căci 
pe  cei  care  nu  i-au  plecat  minunile,  cum  i-ar  fi  plecat  răspunsurile  Sale? 

Iar  arhiereul,  voind  sâ-L  arunce  pe  Domnul  în  hulă,  întreabă:  „Eşti  Tu 
Hristosul,  Fiul  lui  Dumnezeu?",  pentru  ca  de  va  zice:  „Da,  Eu  sunt  Fiul 
lui  Dumnezeu",  ca  pe  un  hulitor  să-L  osândească,  iar  de  Se  va  lepăda,  pe 
El  însuşi  sa-L  aibă  martor  împotriva  Sa 

Dar  Domnul,  Cel  Care  pe  cei  înţelepţi  întru  meşteşugirea  [înţelepciunii] 
lor  îi  prinde  ( Iov  5, 12-13;  1  Corinteni  3,  19),  răspunde:  „Tu  ai  zis",  adică 
„gura  ta  a  mărturisit  că  Eu  sunt  Fiul  lui  Dumnezeu". 

26, 64h:  Şi  vă  spunîncă63:  De  acum  veţivedeapeFiul  Omului  şezând 
de-a  dreapta  puterii  şi  venind  pe  norii  Cerului.  (26, 64b)  Psalm  109, 1  / 

DaniiI  7, 13  /  Matei  16, 27/  Marcu  14, 62  /  Luca  22, 69  /  loan  1,  51;  6, 62  / 
Faptele  Apostolilor  1, 11  /  Romani  14, 11/1  Tesaloniceni  4, 16  /  Apocalipsa  1,  7 

Din  proorocia  lui  DaniiI  le  vorbeşte  lor,  că  acela  zice:  „pe  norii  Cerului 
venea  cineva  ca  Fiul  Omului"  (DaniiI  7,13).  Şi  pentru  că  îl  socoteau  pe  El 
că  este  înşelător,  fiindcă  Se  arăta  în  chip  smerit,  le  spune:  „Mă  veţi  vedea 
atunci,  cu  putere  venind  şi  şezând  împreună  cu  Tatăl",  căci  „putere"  aici 
pe  [cea]  a  Tatălui  [o]  zice.  Şi  nu  de  pe  pământ,  ci  din  Ceruri  va  veni 
[Mântuitorul  Iisus  Hristos]. 

26,  65-66:  Atunci,  arhiereul  şi-a  sfâşiat  hainele62,  zicând:  A  hulit!  Ce 
ne  mai  trebuie  martori63?  Iată  acum  aţi  auzit  hula  Lui.  (66)  Ce  vi  se  pare? 
Iar  ei,  răspunzând,  au  zis:  Este  vinovat  de  moarte64. 

(26,  65)  4  Regi  18, 37;  19, 1  / 1  Ezdra  9,  3  /  Faptele  Apostolilor  14, 14 
(26,  66)  Levitic  24, 16  /  Ieremia  26, 11  /  Marcu  14,  6  /  loan  19,  7 

Era  obiceiul  la  iudei  ca  atunci  când  venea  ceva  nenădăjduit  asupra 
lor,  să-şi  rupă  [sfâşie]  hainele.  Deci,  şi  Caiafa,  ca  pentru  o  oarecare  arătată 
[adeverită]  hulă,  face  aşa  ca  să  înşele  poporul  şi  să-i  arate  că  greu  a  hulit 
[Domnul]  şi  astfel  să-i  silească  pe  ei  să  spună  că  [El]  „Vinovat  este  morţii", 
însă,  cunoaşte  [înţelege]  şi  că  rupându-şi  Caiafa  hainele,  semn  s-a  făcut 
pentru  sfârşitul  preoţiei  Legii  celei  Vechi. 


61  In  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „şi  vă  spun  încă",  se  găseşte  „însă  zic  vouă". 

62  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „şi-a  sfâşiat  hainele",  se  găseşte  „şi-a  rumpf  hainele  sale". 

63  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „martori",  se  găseşte  „alte  mărturii": 

64  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „Este  vinovat  de  moarte",  se  găseşte  „Vinovat  este 
morţii" . 


TÂLCUIREA  SFINTEI  EVANGHELII  DE  LA  MATEI 


Capitolul  26 


403 


26, 67-68:  Şi  au  scuipat  în  obrazul  Lui,  bătându-L  cu  pumnii,  iar  unii  îi 
dădeau  palme,  (68)  zicând:  Prooroceşte-ne,  Hristoase,  cine  este  cel  ce  Te-a 

lovit.  (26,  68)  Psalm  21,  7  /  Isaia  50,  6;  53, 3  /  Marcu  14,  65  /  Luca  22,  63-65  /  Ioan  19,  3 

După  ce  L-au  osândit,  au  săvârşit  asupra  Lui  cele  de  ocară  şi  L-au 
batjocorit,  acoperind  cu  haină  faţa  Sa,  precum  alt  Evanghelist  zice  (Marcu 
14,  65;  Luca  22,  63-65).  Şi  pentru  că  îl  aveau  [socoteau]  ca  pe  un  Prooroc, 
pentru  aceasta  îl  şi  batjocoresc  întru  acest  chip. 

26, 63-75:  Iar  Petru  şedea  afară,  în  curte.  Şi  o  slujnică  s-a  apropiat  de  el, 
zicând:  Şi  tu  erai  cu  Iisus  Galileianul.  (70)  Dârei  s-a  lepădat  înaintea  tuturor, 
zicând:  Nu  ştiu  ce  zici.  (71)  Şi  ieşind  el  la  poartă,  l-a  văzut  alta  şi  a  zis  celor 
de  acolo:  Şi  acesta  era  cu  Iisus  Nazarineanul.  (72)  Şi  iarăşi  s-a  lepădat  cu 
jurământ:  Nu  cunosc  pe  Omul  Acesta.  (73)  Iar  după  puţin,  apropiindu-se 
cei  ce  stăteau  acolo  au  zis  lui  Petru:  Cu  adevărat  şi  tu  eşti  dintre  ei,  căci  şi 
graiul  tău  te  vădeşte.  (74)  Atunci  el  a  început  a  se  blestema  şi  a  se  jura:  Nu 
cunosc65  pe  Omul  Acesta.  Şi  îndată  a  cântat  cocoşul.  (75)  Şi  Petru  şi-a  adus 
aminte  de  cuvântul  lui  Iisus,  Care  zisese:  Mai  înainte  de  a  cânta  cocoşul,  de 
trei  ori  te  vei  lepăda  de  Mine.  Şi  ieşind  afară,  a  plâns  cu  amar. 

(26, 69)  Marcu  14, 66-67  /  Luca  22,  55-56  /  Ioan  18, 16-17  (26,  70)  Marcu  14, 68  /  Luca  22, 57  / 
Ioan  18, 17  (26, 71)  Marcu  14, 69  /  Luca  22, 58  (26,  72)  Marcu  14, 70  /  Luca  22, 58 
(26,  73)  Judecători  12, 5-6  /  Marcu  14,  70  (  Luca  22,  59  /  Ioan  18, 25-27(26,  74)  Marcu  14, 71  / 
Luca  22, 60  /  Ioan  18, 25-27  (26, 75)  Marcu  14, 72  /  Luca  22, 61-62  /  Ioan  13, 38;  18, 25-27 

Petru,  fiind  biruit  de  nemărginită  frică,  uită  făgăduinţele  şi  slujeşte 
neputinţei  celei  omeneşti  ca  şi  cum  ar  fi  fost  mort  de  frică  [spaimă]  şi  nu 
ştia  ce  zice. 

Dar  şi  după  înalta  înţelegere,  cunoaşte  că  Petru  este  vădit  de  „slujnică" 

-  adică  de  neputinţa  cea  omenească  -,  aceasta  fiind  mică  şi  în  rânduială 
de  sluga,  până  când,  „cântând  cocoşul",  este  adus  el  întru  simţire.  Iar 
„cocoş"  este  cuvântul  care  nu  ne  lasă  pe  noi  a  ne  lenevi  şi  a  dormi,  ci  zice: 
„Privegheaţi  [şi  vă  rugaţi]"  şi  „deşteaptă-te  cel  ce  donni  [şi  te  scoală  din 
morţi  şi  te  va  lumina  Hristos]"  (Matei  26, 41;  Efeseni  5, 1 4).  Deci,  de  cuvânt, 
ca  de  un  oarecare  „cocoş"  fiind  deşteptat  Petru,  „a  ieşit  afară"  din  „curtea 
arhiereului"  (Matei  26, 58)  -  adică  din  închisoarea  minţii  celei  întunecate 

-  şi  „ieşind"  dintru  nesimţire,  „a  plâns  cu  amar" .  Căci,  cât  a  fost  în  „curtea" 
minţii  celei  întunecate  nu  plângea,  pentru  că  nu  simţea,  iar  după  ce  „a 
ieşit",  şi-a  venit  întru  simţire. 


65  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „Nu  cunosc",  se  găseşte  „Nu  ştiu". 


404 


Capitolul  27 

Iisus  înaintea  lui  Pilat.  Iuda  se  spânzură,  lisus  şi  Baraba. 
lisns  dat  spre  moarte.  Biciuirea,  batjocorirea,  răstignirea,  moartea, 
înmormântarea  şi  paza  mormântului 1 


27, 1-2:  Iar  făcându-se  dimineaţă2,  toţi  arhierii  şi  bătrânii  poporului 
au  ţinut3  sfat  împotriva  lui  Iisus,  ca  să-L  omoare.  (2)  Şi,  legându-L,  L-au 
dus  şi  L-au  predat  dregătorului  Ponţiu  Pilat4. 

(27,  V  Psalm  2, 1-2  /  Miheia  2, 1 1  Maieu  ÎS,  1 1  Luca  22,  66;  23, 1  / 
loan  18, 24  (27, 2)  Matei  20, 19  /  Maieu  ÎS,  1  /  Luca  23, 1  /  Ioan  18,  28 

Vezi  cum  diavolul  i-a  stăpânit  pe  toţi,  plecându-i  la  ucidere,  în  zile 
acestea  [ale  Paştilor]  întru  care  se  cuvenea  să  aducă  jertfe  şi  prinoase  pentru 
alte  păcate  şi  era  trebuinţă  de  sfinţenie  şi  curăţie?  Iar  ei  şi  îl  „leagă"  şi  ÎI 
„duc"  [pe  Domnul]  la  Pilat  care  era  din  Pont5 6,  însă  fiind  supus  romanilor,  a 
fost  trimis  să  fie  „dregător"  al  Iudeii.  Deci  i  L-au  „dat"  pe  Iisus  lui  Pilat  ca 
pe  un  răzvrătitor,  şi  ca  şi  cum  ar  fi  cugetat  împotriva  împăratului  [Cezarului]. 

27, 3-5:  Atunci  Iuda,  cel  ce  L-a  vândut,  văzând  că  a  fost  osândit4,  s-a 
căit  şi  a  adus  înapoi  arhiereilor  şi  bătrânilor  cei  treizeci  de  arginţi,  (4) 
zicând:  Am  greşit  vânzând  sânge  nevinovat.  Ei  i-au  zis:  Ce  ne  priveşte  pe 
noi?  Tu  vei  vedea.  (5)  Şi  el,  aruncând  argintii  în  templu,  a  plecat  şi, 
ducându-se,  s-a  spânzurat.  (27, 3)  Matei  26, 14-1S  (27, 4)  înţelepciune  2, 13 

(27, 5)  2  Regi  17, 23  /  îeremia  32, 7  /  Zaharia  11, 13  /  Faptele  Apostolilor  1, 18 

In  urmă.  Iuda  îşi  dă  seama  [pricepe]  ce-a  făcut  şi  se  căieşte,  dar  nu 
bine  [se  căieşte].  Pentru  că  a  se  prihăni  [învinui]  pe  sine  este  bun  lucru, 
dar  a  se  spânzura,  drăcesc.  Că  nesuferind  ocările  cele  de  pe  urmă,  se  lipseşte 


1  în  ediţia  de  la  1805,  titlul  capitolului  este;  „Pentru  ducerea  lui  Hristos  la  Pilat  din 
Pont.  Pentru  Iuda  ce  s-a  căit.  Pentru  judecata,  ocara,  bătaia,  muncile  si  răstignirea  Domnului. 
Pentru  cererea  trupului  Domnului  să  se  îngroape.  Pentru  străjerii  mormântului". 

2  In  ediţia  de  La  1805,  în  loc  de  „iar  făcându-se  dimineaţă",  se  găseşte  „iar  dacă  s-a 
făcut  ziuă". 

3  In  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „au  ţinut",  se  găseşte  „au  făcut". 

4  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „Ponţiu  Pilat",  se  găseşte  „Pilat  din  Pont". 

s  Pilat  din  Pont  era  originar  din  pontul  Asiei  Mici,  a  fost  guvernator  roman  al  Iudeii 
între  anii  26-36,  în  vreme  ce  la  Roma  era  împărat  Tiberiu  (14-37).  Pontul  era  una  dintre 
provinciile  Asiei  Mici,  situată  între  Bitinia,  Galatia,  Capadocia,  Mica  Armenie  şi  Marea 
Neagră  sau  Pontul  Euxin  ( Dicţionarul  Noului  Testament,  ed.  cit.,  pp.  397,  409). 

6  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „osândit”,  se  găseşte  „judecat  spre  moarte". 


TÂLCUIREA  SFINTEI  EVANGHELII  DE  LA  MATEI 


Capitolul  TI 


405 


pe  sine  de  viaţa,  trebuinţă  fiind  să  lăcrămeze  [să-şi  plângă  păcatul]  şi  să-L 
îmblânzească  pe  Cel  pe  Care  L-a  vândut. 

Iar  unii  zic  că  Iuda,  fiind  iubitor  de  argint,  a  crezut  că  el  va  dobândi 
bani  de  la  iudei,  vânzându-L  pe  Iisus,  dar  că  Acesta  nu  va  fi  omorât,  ci  va 
scăpa  de  iudei,  precum  de  multe  ori  a  scăpat  (Luca  4,  30;  loan  8,  59).  Dar 
atunci,  văzând  că  a  fost  judecat  şi  osândit  la  moarte,  „s-a  căit",  fiindcă  nu 
după  cum  a  socotit  el  s-a  petrecut  lucrul;  de  aceea  s-a  şi  spânzurat,  ca  să-L 
apuce  pe  Hristos  în  iad  şi  rugându-L,  să  dobândească  mântuire.  însă  să 
ştii  că  şi-a  pus  ştreangul  de  grumaz,  spânzurându-se  de  un  copac,  însă 
plecându-se  copacul,  [Iuda]  a  mai  trăit  pe  urmă.  Dumnezeu  vrând  să-l 
păzească  pe  el  sau  spre  pocăinţă,  sau  spre  pildă  şi  ruşine.  Căci  spun  [unii] 
că  a  căzut  în  boală  de  idropică,  încât  pe  unde  trecea  cu  lesnire  o  căruţă,  el 
nu  putea  să  treacă7;  apoi  căzând  [el]  cu  faţa  în  jos  s-a  spintecat,  adică  a 
crăpat,  precum  [Sfântul]  Luca  spune  în  Faptele  Sfinţilor  Apostolilor  (1, 18). 

27,  6-10:  Iar  arhiereii,  luând  banii8,  au  zis:  Nu  se  cuvine  să-i  punem  în 
vistieria  templului9,  deoarece  sunt  preţ  de  sânge.  (7)  Şi  ţinând10  ei  sfat,  au 
cumpărat  cu  ei  Ţarina  Olarului,  pentru  îngroparea  străinilor.  (8)  Pentru 
aceea  s-a  numit  ţarina  aceea  Ţarina  Sângelui,  până  în  ziua  de  astăzi.  (9) 
Atunci  s-a  împlinit  cuvântul  spus  de  Ieremia  Proorocul,  care  zice:  Şi  au 
luat  cei  treizeci  de  arginţi,  preţul  celui  preţuit,  pe  care  L-au  preţuit  fiii  lui 
Israil,  (10)  şi  i-au  dat  pe  Ţarina  Olarului,  după  cum  mi-a  spus  mie  Domnul11. 

(27, 8)  Faptele  Apostolilor  1, 19  (27, 9)  Ieremia  32, 9  /  Zaharia  11, 12-13 

„Corvana"  numeau  ei  vistieria  care  se  afla  în  templu,  întru  care  puneau 
darurile  cele  ce  se  aduceau  lui  Dumnezeu.  Si  vezi  cum  Dumnezeu  i-a  scos 

f 

din  minţi  [i-a  înnebunit]  pe  dânşii,  ca  să  se  vestească  [„până  în  ziua  de  astăzi"] 


7  Adică  atât  de  mult  s-a  umflat  încât  nu  putea  trece  prin  locul  prin  care  ar  fi  trecut 
lesne  o  căruţă. 

8  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „banii",  se  găseşte  „argintii". 

"  în  ediţia  de  Ia  1805,  în  loc  de  „vistieria  templului",  se  găseşte  „corvana". 

10  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „ţinând",  se  găseşte  „făcând". 

11  [1805]  Zigaben  spune  că  această  proorocie  nu  se  află  în  cartea  lui  Ieremia  care  se 
citeşte  îndeobşte,  ci  în  cea  ascunsă  de  către  iudei.  încă  este  cu  putinţă  ca  această  proorocie 
să  fi  fost  scoasă  din  carte  din  pizma  şi  răutatea  iudeilor,  precum  şi  la  alte  cuvinte  şi 
proorocii  ale  Scripturii  au  făcut.  [n.  e.]  Pentru  nota  aşezată  aici  de  Cuvioşii  Gherontie  şi 
Grigorie  vezi  şi  Eutimie  Zigaben,  Tălcuirea  Psaltirii,  Iaşi,  1850,  pp.  24-26.  Această  carte  a 
fost  tradusă  în  greaca  nouă  şi  îmbogăţită  cu  numeroase  note  de  către  Sfântul  Nicodim 
Aghioritul,  cel  care  ne  spune  că  prin  nepurtarea  de  grijă  a  iudeilor  s-au  pierdut  cărţile  a 
opt  dintre  Prooroci.  Tălcuirea  Psaltirii  a  fost  tradusăîn  româneşte  de  vrednicul  de  pomenire 
Mitropolitul  Veniamin  Costachi. 


406 


Capitolul  27 


SFÂNTUL  TEOFIL  ACT  ARHIEPISCOPU  L  BULGARIEI 


voinţa  [voia]  lor  cea  vărsătoare  de  sânge?  Căci  „până  astăzi"  se  numeşte  ţarina 
aceea  „Ţarina  Sângelui",  încât  toţi  să  pomenească  uciderea  Domnului. 

Cunoaşte  încă  şi  aceasta:  că  şi  la  iudei  atât  era  de  cinstită  iubirea  de 
străini,  încât  pentru  îngroparea  lor  se  cumpărase  locul  acela.  Deci,  să  ne 
ruşinăm  noi,  cei  cărora  ni  se  pare  că  avem  viaţă  mai  de  săvârşit  [des㬠
vârşită],  iar  pe  străini  îi  trecem  cu  vederea 

Iar  „preţul  celui  preţuit",  adică  al  lui  Hristos,  al  Celui  Care  este 
nepreţuit,  însă  „L-au  preţuit  fiii  lui  Israil",  adică  „preţul"  Lui  l-au  pus 
fiii  lui  Israil,  făcând  ei  tocmeală  cu  Iuda  să-i  dea  „treizeci  de  arginţi". 

27,  11-14:  Iar  Iisus  stătea  înaintea  dregătorului.  Şi  L-a  întrebat 
dregătorul,  zicând:  Tu  eşti  regele12  iudeilor?  Iar  Iisus  i-a  răspuns:  Tu  zici. 
(12)  Şi  la  învinuirile  aduse  Lui  de  către  arhierei  şi  bătrâni13,  nu  răspundea 
nimic.  (13)  Atunci  I-a  zis  Pilat:  Nu  auzi  câte  mărturisesc  împotriva14  Ta? 
(14)  Şi  nu  i-a  răspuns  lui  nici  un  cuvânt15,  încât  dregătorul  se  mira  foarte. 

(27,11)  Marcu  15, 2  /  Luca  23, 3  /  loan  18, 33, 37  / 1  Timotei  6, 13  (27, 3  2)  Psalm  37, 13-14  /  Isaia  53, 7  / 
Matei  26, 63  /  Marcu  15, 3  /  Luca  23,91  loan  19, 9  (27, 13)  Marcu  15, 4  (27, 14)  Marcu  15, 5 

A  fost  adus  [Domnul]  la  Pilat,  ca  şi  cum  ar  fi  fost  pârât  pentru  vreo  vină 
împotriva  stăpânirii.  Drept  aceea  îl  şi  întreabă  [Pilat]  pe  Domnul  dacă  S-a 
sculat  împotrivă  [S-a  răsculat]  şi  dacă  S-a  ispitit  să  împărăţească  peste  iudei. 
Iar  Iisus  îi  răspunde:  „Tu  zici",  dând  răspuns  preaînţelept,  căci  nici  nu  zice 
„nu  sunt",  nici  „sunt".  Că  aşa  se  poate  înţelege:  „Sunt  precum  zici",  dar  şi 
aşa:  „Nu  Eu  spun  aceasta,  ci  tu  zici".  Iar  altceva  „nimic  n-a  răspuns",  căci 
vedea  că  fără  de  socoteală  era  judecata  ce  I  Se  făcea.  Deci,  „se  minuna"  [„se 
mira  foarte"]  Pilat  de  Domnul,  întâi  pentru  că  El  nu  băga  seama  [nu  Se 
temea]  de  moarte,  iar  apoi  cum  [El],  cuvântăreţ  fiind  şi  având  milioane 
[sumedenie]  să  pună  înainte  spre  răspundere16,  „nimic  n-a  răspuns",  ci  pe 
cei  care-L  învinovăţeau  îi  trecea  cu  vederea 

Deci  ne  învăţăm  şi  noi  de  aici  a  nu  spune  nimic  [în  apărarea  noastră], 
dacă  cu  nedreptate  suntem  judecaţi,  pentru  ca  să  nu  stârnim  mai  multă 
turburare,  nici  să  nu  ne  facem  pricinuitori  de  mai  multă  osândire  celor  ce 
nu  ascultă  răspunderile  [răspunsurile]  noastre. 


12  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „regele",  se  găseşte  „împăratul". 

13  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „şi  la  învinuirile  aduse  Lui  de  către  arhierei  şi 
bătrâni",  se  găseşte  „şi  când  îl  cleveteau  pe  El  arhiereii  şi  bătrânii". 

14  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „împotriva",  se  găseşte  „asupra". 

15  In  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „nici  un  cuvânt",  se  găseşte  „nici  spre  un  cuvânt". 

16  Domnul  avea  „milioane"  de  răspunsuri  şi  cunoştea  şi  cunoaşte  totul  în  chip 
desăvârşit  ca  un  Ziditor  al  tuturor  celor  văzute  şi  nevăzute.  Deplin  îi  cunoştea  şi  pe  cei 
care  atunci  erau  de  faţă  şi  îl  judecau  spre  moarte,  însă  tăcerea  Lui  nu  o  poate  judeca  nimeni. 


TÂLCUIREA  SFINTEI  EVANGHELII  DE  LA  MATEI 


Capitolul  27 


407 


27,  15-18:  La  sărbătoarea  Paştilor17,  dregătorul  avea  obiceiul  să 
elibereze  mulţimii18  un  întemniţat  pe  care-1  voiau.  (16)  Şi  aveau  atunci  un 
vinovat  vestit,  care  se  numea  Baraba.  (17)  Deci,  adunaţi  fiind  ei,  Pilat  Ie-a 
zis:  Pe  cine  voiţi  să  vi-1  eliberez,  pe  Baraba19  sau  pe  Iisus,  Care  se  zice 
Hristos?  (18)  Căci  ştia  că  din  invidie20  L-au  dat  în  mâna  lui. 

(27, 15)  Marcu  15, 6  /  Luca  23, 17  /  Ioan  18, 39  (27, 16)  Marcu  15, 7  /  Luca  23, 18-19  (27, 17)  Matei  21, 11  / 
Marcu  15, 8-9  /  Luca  23, 18-19  /  Ioan  18, 39-40  (27, 18)  Matei  21, 11  /  Marcu  15, 10 

Pilat  se  silea  să-L  slobozească  pe  Hristos  cu  toate  că  făcea  aceasta  mai 
cu  moliciune  decât  i  se  cuvenea,  căci  i  se  cădea  lui  să  stea  împotrivă  pentru 
adevăr21. 

Deci,  întâi  L-a  întrebat  pe  Domnul:  „Nu  auzi  ce  mărturisesc  aceştia 
asupra  Ta?"  Şi  a  întrebat  pentru  ca,  răspunzând  Hristos,  să  aibă  pricină  de 
a-L  slobozi  pe  Dânsul.  Dar,  de  vreme  ce  Domnul  n-a  răspuns,  fiindcă  ştia 
cu  adevărat  că,  chiar  de  va  răspunde,  nu  va  fi  slobozit,  Pilat  trece  la  altă 
cale  şi  aleargă  de  aici  la  obiceiul  Paştilor22  şi  numai  că  n-a  zis  iudeilor: 
„Dacă  nu  voiţi  să-L  sloboziţi  ca  pe  un  nevinovat,  măcar  ca  pe  un  osândit 
dăruiţi-L  pe  El  praznicului".  Căci,  cum  ar  fi  socotit  Pilat  că  vor  cere  să  fie 
răstignit  Iisus  Cel  nevinovat,  iar  pe  tâlharul  cel  vestit  îl  vor  slobozi?  Deci, 
ştiind  că  Acesta  nu  este  vinovat,  ci  este  [pe  nedrept]  zavistuit  [de  iudei], 
de  aceea  îi  întreabă  [pe  cine  vor  să-l  dăruiască  praznicului,  slobozindu-1]. 
Drept  aceea  de  aici  se  vede  că  [Pilat]  era  moale,  căci  se  cuvenea  să  se  şi 
primejduiască  pentru  lucrul  cel  bun.  De  aceea  şi  vrednic  de  osândire  este, 
ca  unul  care  a  acoperit  adevărul. 

Iar  „Varava"  se  tâlcuieşte  „fiu  al  tatălui",  căci  „var"  înseamnă  „fiu", 
iar  „avva",  „tată".  Deci,  iudeii  au  cerut  pe  fiul  tatălui  lor,  adică  al 
diavolului22,  iar  pe  Hristos  L-au  răstignit.  încă  şi  până  acum,  de  fiul  tatălui 
lor,  de  Antihrist  se  lipesc  [alipesc],  iar  de  Hristos  se  leapădă. 


17  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „la  sărbătoarea  Paştilor",  se  găseşte  „iar  la  Praznic". 

18  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „să  elibereze  mulţimii",  se  găseşte  „să  slobozească 
norodului". 

19  în  ediţia  de  Ia  1805,  în  loc  de  „să  vi-1  eliberez,  pe  Baraba",  se  găseşte  „să  vi-1 
slobozesc,  pe  Varava". 

20  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „din  invidie",  se  găseşte  „pentru  pizmă". 

21  Adică  să  scoată  la  lumină  adevărul  şi  să  fie  potrivnic  nedreptăţii. 

22  Adică  Pilat  încearcă  altă  cale  şi  le  aduce  înainte  obiceiul  Paştilor. 

23  Mântuitorul  Hristos  le-a  spus  fariseilor  mai  înainte  vreme:  „Voi  sunteţi  din  tatăl 
vostru,  diavolul  şi  vreţi  să  faceţi  poftele  tatălui  vostru.  El,  de  la  început,  a  fost  ucigător 
de  oameni  şi  nu  a  stat  întru  adevăr,  pentru  că  nu  este  adevăr  întru  el.  Când  grăieşte 
minciuna,  grăieşte  dintru  ale  sale,  căci  este  mincinos  şi  tatăl  minciunii"  8,  44). 


408 


Capitolul  27 


SFÂNTUL  TEOFILACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIEI 


27, 19-26:  Şi  pe  când  stătea  Pilat  în  scaunul  de  judecată,  femeia  lui  i-a 
trimis  acest  cuvânt:  Nimic  să  nu  faci  Dreptului  Aceluia,  că  mult  am  suferit24 
azi,  în  vis,  pentru  El.  (20)  însă  arhiereii  şi  bătrânii  au  aţâţat  mulţimile25,  ca 
să  ceară  pe  Baraba,  iar  pe  Iisus  să-L  piardă.  (21)  Iar  dregătorul,  răspunzând, 
le~a  zis:  Pe  cine  din  cei  doi  voiţi  să  vă  eliberez26?  Iar  ei  au  răspuns:  Pe 
Baraba.  (22)  Şi  Pilat  le-a  zis:  Dar  ce  voi  face  cu  Iisus,  Ce  Se  cheamă  Hristos? 
Toţi  au  răspuns:  Să  fie  răstignit!27  (23)  A  zis  iarăşi  Pilat:  Dar  ce  rău  a  făcut? 
Ei  însă  mai  tare  strigau  şi  ziceau:  Să  fie  răstignit!  (24)  Şi  văzând  Pilat  că 
nimic  nu  foloseşte,  ci  mai  mare  turburare28  se  face,  luând  apă  şi-a  spălat 
mâinile  înaintea  mulţimii,  zicând:  Nevinovat  sunt  de  sângele  Dreptului 
Acestuia.  Voi  veţi  vedea.  (25)  Iar  tot  poporul  a  răspuns  şi  a  zis:  Sângele 
Lui  asupra  noastră  şi  asupra  copiilor  noştri!  (26)  Atunci  le-a  eliberat  pe 
Baraba,  iar  pe  Iisus  L-a  biciuit29  şi  L-a  dat  să  fie  răstignit. 

(27, 19)  Facere  40,  S  (27, 20)  Psalm  21, 12-13  /  Matcu  15, 11  /  Luca  23, 18  /  loan  18, 40  / 
Faptele  Apostolilor  3, 14  (27, 21-23)  înţelepciune  2, 20  /  Marcu  15, 9-14  /  Luca  23, 17-23  /  loan  18, 39 
(27,24)  Deuteronom  19, 10;  21, 6  /  Luca  23, 24  (27, 251  Deuteronom  19, 10/2  Regi  1, 16  /  3  Regi  2, 32  / 

Psalm  108, 14  /  Faptele  Apostolilor  5, 28  (27, 26J  Isaia  53, 5-6  /  Marcu  15, 15  /  Luca  23, 25 /  loati  19, 1, 16 

O,  minune!  Fiind  judecat  de  Pilat,  înfricoşa  Domnul  pe  femeia  lui  şi  nu 
Pilat  vede  visul,  ci  femeia  sa  Iar  aceasta  s-a  făcut  sau  pentru  că  era  el  nevrednic, 
sau  pentru  că  nu  ar  fi  crezut,  sau  poate  chiar  de  ar  fi  crezut,  s-ar  fi  părut  că 
îndreptă ţeşte-pe-Bomnui.  Irtcă-poate  ar  fi  tăcut  de  ar  fi  văzut  visul,  ca  şi  cel 
care  era  judecător.  Şi  lucru  al  proniei  este  visul  şi  nu  s-a  făcut  pentru  ca  să-L 
slobozească  pe  Hristos,  d  ca  să  se  mântuiască  femeia  [lui  Pilat]. 

Şi  de  ce  nu  L-a  slobozit?  Pentru  că  nu  era  fără  primejdie  pentru  Pilat 
să-L  slobozească,  căci  Domnul  era  clevetit  că  umblă  să  Se  facă  împărat, 
însă  s-ar  fi  cuvenit  ca  Pilat  să  ceară  dovezi:  dacă  a  adunat  ostaşi,  dacă  şi-a 
făcut  arme,  dar  el  ca  un  uşor  şi  molatic,  se  pleacă  [la  minciunile  iudeilor] . 
De  aceea  nici  nu  este  nevinovat,  de  vreme  ce  pe  cel  vestit  în  răutate  îl  dă  lor, 
iar  pentru  Hristos  întreabă:  „Dar  ce  voi  face  cu  Iisus,  Ce  Se  cheamă 
Hristos?"  Şi  astfel  îi  face  pe  iudei  stăpânitori  ai  judecăţii,  deşi  Pilat  era  dre¬ 
gătorul  şi  ar  fi  putut  să-L  răpească  pe  El  precum  a  făcut  comandantul  cohortei 

24  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „am  suferit",  se  găseşte  „am  pătimit". 

25  în  ediţia  de  la  1805,  în  Ioc  de  „au  aţâţat  mulţimile",  se  găseşte  „au  plecat  mul¬ 
ţimile". 

26  în  ediţia  de  la  1805,  în  versetele  21  şi  26,  în  loc  de  „eliberez/eliberat",  se  găseşte 
„slobozesc/slobozit". 

27  în  ediţia  de  la  1805,  în  versetele  22-23,  în  loc  de  „Să  fie  răstignit!",  se  găseşte  „Să 
se  răstignească!". 

28  în  ediţia  de  Ia  1805,  în  ioc  de  „mare  turburare",  se  găseşte  „multă  gâlceavă". 

29  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „biciuit",  se  găseşte  „bătut". 


TÂLCUIRE A  SFINTEI  EVANGHELII  DE  LA  MATEI _ Capitolul  27 _ 409 

cu  Pavel  (Faptele  Apostolilor  21, 30-37),  Iar  ei  zic:  „Să  se  răstignească!",  vrând  nu 
numai  ca  să-L  omoare,  ci  şi  vină  rea  [osândă  de  necinste]  să  aducă  asupră-I, 
pentru  că  Crucea  era  muncă  [chinuire  şi  moarte]  hotărâtă  celor  răi30. 

Iar  Pilat  „şi-a  spălat  mâinile",  ca  şi  cum  s-ar  fi  arătat  pe  sine  că  este 
curat  de  spurcăciunea  nedreptăţii,  dar  rău  socotea  acestea,  căci  deşi  L-a 
numit  „Drept"  pe  Iisus,  L-a  dat  pe  El  ucigaşilor. 

Iar  ei  [evreii]  primesc  asupra  lor  munca  [osânda  şi  blestemul]  pentru 
omorârea  lui  Hristos,  [muncă]  care  i-a  şi  ajuns  pe  ei,  romanii  aducând 
pierzarea  lor  şi  a  fiilor  lor.  încă  şi  astăzi  evreii,  fiind  fiii  acelora  care  L-au 
omorât  pe  Domnul,  au  „asupra"  lor  sângele  Lui,  căci  pentru  necredinţa 
lor  în  Hristos,  sunt  ei  goniţi  [prigoniţi]  de  toţi  şi  nici  o  îndrăzneală  nu  au 
ei  faţă  de  prigonitorii  lor,  tocmai  din  această  pricină31. 

Iar  Pilat  a  poruncit  să  fie  „bătut"  Iisus,  ori  făcându-le  hatârul  iudeilor, 
ori  arătând  că  şi  el  [Pilat]  l-a  osândit  pe  Dânsul,  şi  nu  om  nevinovat  voiau 
ei  să  răstignească,  ci  unul  plin  de  necinste  şi  ocară.  Deci,  s-a  împlinit  şi 
cuvântul:  „Spatele  l-am  dat  spre  bătăi  [şi  obrajii  Mei  spre  pălmuiri  şi 
faţa  Mea  nu  am  ferit-o  de  ruşinea  scuipărilorj"  (Isaia  50,  6). 

27 , 27-30:  Atunci  ostaşii  dregătorului,  ducând  ei  pe  Iisus  în  pretoriu32, 
au  adunat  în  jurul  Lui  toată  cohorta33,  (28)  şi  dezbrăcându-L  de  hainele 
Lui,  I-au  pus  o  hlamidă  roşie.  (29)  Şi  împletind  o  cunună  de  spini,  I-au 
pus-o  pe  cap  şi  în  mâna  Lui  cea  dreaptă  trestie;  şi,  îngenunchind  înaintea 


30  Adică  pentru  cei  învârtoşaţi  întru  mari  răutăţi  şi  fărădelegi. 

31  Iar  Sfântul  Ioan  Hrisostom  zice:  „Atunci  când  iudeii  au  pronunţat  sentinţa  asupra 
lor,  atunci  Pilat  a  îngăduit  să  se  facă  voia  lor.  Uită-te  şi  acum  cât  e  de  mare  nebunia  lor! 
Atât  de  mare  e  furia  lor,  atât  de  cumplită  e  pofta  lor  cea  rea  că  nu-i  lasă  deloc  să  vadă  ce 
trebuie  să  facă  şi  ce  nu.  Vreţi  să  vă  blestemaţi  pe  voi  înşivă?  Blestemaţi-vă!  Dar  pentru  ce 
mai  aduceţi  blestemul  şi  asupra  copiilor  voştri?  Cu  toate  acestea,  iubitorul  de  oameni 
Dumnezeu  n-a  întărit  sentinţa  pronunţată  de  ei,  nu  numai  peste  copii,  dar  nici  chiar 
peste  ei,  deşi  s-au  folosit  de  o  atât  de  mare  furie  şi  împotriva  lor  şi  împotriva  copiilor  lor, 
ci  i-a  primit  şi  i-a  învrednicit  de  mii  şi  mii  de  bunătăţi  pe  aceia  dintre  ei  şi  dintre  copiii  lor 
care  s-au  pocăit.  Dintre  ei  era  Pavel;  dintre  ei,  miile  de  credincioşi  din  Ierusalim:  «Vezi, 
frate,  câte  mii  de  iudei  au  crezut?»  (Faptele  Apostolilor  21, 20)  Dacă  unii  s-au  îndărătnicit, 
apoi  pedeapsa  să  şi-o  socotească  loruşi"  ( Omilii  la  Matei,  LXXXVIII,  traducere,  introducere, 
indici  şi  note  de  Pr.  Dumitru  Fecioru,  ed.  IBMBOR,  Bucureşti,  1994,  p.  968). 

32  Pretoriu  era  numirea  dată  locuinţei  magistratului  roman,  care  era  însărcinat  cu 
justiţia  (în  cazul  de  faţă  Pilat).  Tot  aşa  se  numea  şi  palatul  ocupat  de  un  prefect  sau  de  un 
procurator,  de  pildă  palatul  lui  Irod  din  Cezareea  (Faptele  Apostolilor  23, 35)  -  Dicţionarul 
Noului  Testament,  ed.  cit.,  p.  420. 

33  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „toată  cohorta",  se  găseşte  „toată  mulţimea  ostaşilor". 


410 


Capitolul  27 


SFÂNTUL  TEOF1LACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIEI 


Lui,  îşi  bateau  joc  de  El,  zicând:  Bucură-Te,  regele34  iudeilor!  (30)  Şi 
scuipând  asupra  Lui,  au  luat  trestia  şi-L  băteau  peste  cap. 

(27, 27-28)  Judecători  9, 24  /  Psalm  21, 17  /  Marcu  15, 16-17  /  Luca  23, 11 
(27, 29-30)  Judecători  16, 25  /  Isaia  53, 3-7  /  Marcu  15, 17-19  /  Luca  23, 11  /  Ioan  19, 2-15 

Aici  s-a  plinit  cuvântul  lui  David:  „Ocară  celui  fără  de  minte  M-ai 
dat  pe  Mine"35  (Psalm  38, 12),  căci  ostaşii  „fără  de  minte"  fiind,  [lucruri] 
vrednice  de  ei  [de  starea  lor]  făceau,  că  L-au  îmbrăcat  [în  batjocură]  ca  pe 
un  împărat  şi  I-au  pus  „hlamidă  roşie"  în  loc  de  porfiră,  trestie  în  loc  de 
sceptru  şi  cunună  de  spini  în  loc  de  diademă.  Şi  I  Se  închinau  Lui  în 
batjocură,  căci  [cuvântul]  „îngenunchind"  arată  închinăciunea. 

Şi  vezi  cum  tot  chipul  [felul]  de  ocară  au  săvârşit  [asupra  Lui]36:  faţa  cu 
scuipări,  capul  prin  cununa  cea  de  spini,  mâna  prin  trestie,  iar  restul  trupului 
prin  hlamidă  şi  urechile  prin  cuvintele  cele  batjocoritoare,  ocărând  ei. 

însă,  deşi  aceia  toate  le  făceau  în  batjocură,  tu  înţelege  că  acestea  au 
fost  săvârşite  de  Iisus  şi  mai  cu  taină.  Căci  „hlamida  roşie"  arată  firea 
noastră  care  sângeroasă  fiind  şi  ucigaşă,  a  luat-o  [Domnul]  asupră-Şi  şi 
îmbrăcându-Se  cu  ea,  a  sfinţit-o;  iar  „cununa  de  spini"  sunt  păcatele  care 
s-a  întâmplat  de  s-au  săvârşit  din  pricina  grijilor  vieţii,  pe  care  Hristos  le 
pierde  cu  Dumnezeirea  Sa,  că  aceasta  înseamnă  „capul"  Lui.  Iar  „trestia", 
este  semn  ai  trupului  nostru  putred  şi  neputincios,  pe  care  l-a  luat  Domnul, 
precum  şi  David  zice:  „Dreapta  Domnului  m-a  înălţat  pe  mine"  (Psalm 
117, 1 6).  Şi  primind  prin  urechi  ocările,  a  vindecat  şoptirea  [cea  mincinoasă 
a]  şarpelui,  care  a  intrat  prin  urechile  Evei. 

2 7, 31-32:  Iar  după  ce  L-au  batjocorit,  L-au  dezbrăcat  de  hlamidă.  L-au 
îmbrăcat  cu  hainele  Lui,  şi  L-au  dus  să-L  răstignească.  (32)  Şi  ieşind,  au 
găsit  pe  un  om  din  Cirene,  cu  numele  Simon;  pe  acesta  l-au  silit  să  ducă 
Crucea  Lui.  (27,  31)  Judecători  16,  25  /  Isaia  53, 3-7/  Marcu  15,  20  /  Luca  23, 11/ 

Ioan  19, 15  (27,  32J  Numeri  19,  3  /  Marcu  15, 21  /  Luca  23, 26  /  Ioan  19, 17 /  Evrei  13, 12 
Trei  Evanghelişti  spun  că  Simon  a  dus  Crucea  lui  Iisus  (Marcu  15,  21; 
Luca  23, 36),  iar  Ioan  spune  că  Domnul  Şi-a  dus  Crucea  singur  (Ioan  19, 17). 
Deci  este  cu  putinţă  să  fi  fost  amândouă,  adică  întru  început  Iisus  să-Şi  fi 
dus  Crucea,  nevrând  nimeni  să  o  ducă,  iar  pe  cale  afiându-1  [ostaşii]  pe 
Simon,  l-au  pus  pe  el  să  poarte  Crucea 

Iar  tu  şi  aceasta  învaţă-te,  că  „Simon"  se  tâlcuieşte  „ascultare".  Deci 
acela  care  are  ascultare,  acela  ridică  şi  poartă  Crucea  lui  Hristos.  Dar  pentru 


34  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „regele",  se  găseşte  „împăratul". 

35  Trimiterea  făcută  aici  la  Psalmi  este  reprodusă  după  ediţia  din  1805. 

36  Adică  tot  trupul  Lui  cu  tot  felul  de  ocări  L-au  batjocorit. 


TÂLCUIEEA  SFINTEI  EVANGHELII  DE  LA  MATEI 


Capitolul  27 


411 


că  Cirene  era  şi  una  dintre  cele  cinci  cetăţi  [Pentapolis]37,  sunt  închipuite 
aici  şi  cele  cinci  simţiri  care  sunt  silite  să  ridice  [şi  să  ducă]  Crucea. 

27,  33-37:  Şi  venind  la  locul  numit  Golgota,  care  înseamnă:  Locul 
Căpăţânii38,  (34)  i-au  dat  să  bea  vin39  amestecat  cu  fiere;  şi,  gustând,  nu  a 
voit  să  bea.  (35)  Iar  după  ce  L-au  răstignit,  au  împărţit  hainele  Lui,  arun¬ 
când  sorţi40,  ca  să  se  împlinească  ceea  ce  s-a  zis  de  Proorocul:  împăr- 
ţit-au  hainele  Mele  între  ei,  iar  pentru  cămaşa  Mea  au  aruncat  sorţi.  (36) 
Şi  ostaşii,  şezând,  ll  păzeau  acolo.  (37)  Şi  deasupra  capului  au  pus  vina 
Lui  scrisă:  Acesta  este  Iisus,  regele  iudeilor41. 

(27,  33)  Numeri  19, 3  /  Marcu  ÎS,  22  /  Luca  23, 33  /  loan  19, 17  /  Evrei  13, 12 
(27, 34-35)  Psalm  21, 19-20;  68, 25  /  Matei  27, 48  /  Marcu  15, 22-24  /  Luca  23, 34-36 1 
loan  19, 23  (27, 36)  Matei  27, 54  (27, 37)  Marcu  15,  26  /  Luca  23, 38  /  Luca  19, 19 

Se  numea  acela  „Locul  Căpăţânii",  pentru  că  spune  o  predanie  a 
Părinţilor  că  acolo  a  fost  îngropat  Adam  şi,  precum  toţi  întru  Adam  am 
murit,  aşa  întru  Hristos  se  cuvenea  să  înviem  (Romani  5, 12, 14-15, 18, 19; 
1  Corinteni  15,  21-22). 

încă  să  nu  te  turburi  dacă  îi  auzi  pe  Evanghelişti,  zicând  [Matei]:  „i-au 
dat  să  bea  oţet  amestecat  cu  fiere",  iar  Marcu  „vin  amestecat  cu  smirnă" 
(Marcu  15,  23),  iar  loan  „şi  era  acolo  un  vas  plin  cu  oţet;  iar  cei  care  îl 
loviseră,  punând  în  vârful  unei  trestii  de  isop  un  burete  înmuiat  în  oţet, 
l-au  dus  la  gura  Lui"  (loan  19, 29).  Căci,  fiind  mulţimea  fără  rânduială,  unii 
făceau  unele,  iar  alţii  altele.  Deci,  e  cu  putinţă  ca  unul  să  fi  adus  „vin",  iar 
altul„oţet  cu  fiere". 

Şi  în  multe  feluri  era  săvârşită  pedeapsa  cu  moartea,  dar  Hristos  este 
omorât  [răstignit]  pe  Cruce,  pentru  ca  să  sfinţească  şi  lemnul  prin  care  am 
fost  blestemaţi  şi  pe  toate  să  le  blagoslovească  [binecuvinteze]:  pe  cele 
cereşti  -  care  se  arată  prin  partea  de  sus  a  Crucii  pe  cele  de  sub  pământ 


37  Pentapolisul,  numit  după  cele  cinci  oraşe  ale  sale,  a  fost  o  colonie  greacă  în  Africa 
de  Nord,  pe  coasta  de  vest  a  Egiptului. 

38  Golgota  este  numele  evreiesc  al  dealului  sau  stâncii  pe  care  a  fost  răstignit  Domnul 
Hristos.  El  poartă  numele  de  „Locul  Căpăţânii",  pentru  că  stânca  aceea  seamănă  cu  un 
cap  de  om.  Unii  spun  că  numele  acesta  i  s-ar  fi  dat  pentru  că  acolo  se  aflau  multe  căpăţâni 
de  oameni  morţi.  Sfântul  Vasile  cel  Mare  zice  că  această  denumire  i-ar  fi  venit  din  faptul 
că  -  după  o  veche  tradiţie  iudaică  -  aici  s-ar  fi  găsit  îngropat  capul  primului  om,  Adam 
(Dicţionarul  Noului  Testament,  ed.  cit.,  p.  198). 

33  în  ediţia  de  la  1805,  în  Ioc  de  „vin",  se  găseşte  „oţet". 

40  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „aruncând  sorţi",  se  găseşte  „puind  sorţi''., 

41  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „Acesta  este  Iisus,  regele  iudeilor",  se  găseşte  „Acesta 
este  împăratul  iudeilor". 


412 


Capitolul  27 


SFÂNTUL  TEOFILACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIEI 


-  care  se  arată  prin  partea  de  sub  picioare42  [a  Crucii]  -  şi  marginile 
pământului  -  Răsăritul  şi  Apusul,  care  se  arată  prin  părţile  cele  de-a 
curmezişul  [braţele  Crucii].  Şi  Hristos  îşi  întinde  mâinile  [pe  Cruce],  ca  să 
îmbrăţişeze  şi  să  adune  [la  Sine]  pe  fiii  lui  Dumnezeu,  cei  risipiţi. 

Şi  „au  împărţit  ostaşii  hainele  Lui"  ca  ale  unui  om  sărac  care  nimic 
altceva  nu  avea 

Iar  ce  s-a  scris  pe  Crucea  Lui,  loan  numeşte  „titlu"  (Ioan  19,  19),  iar 
Matei  „vină",  căci  s-a  scris  pentru  care  „vină"  [pricină]  a  fost  răstignit 
[Domnul],  adică  ca  un  „împărat  al  iudeilor"  şi  ca  un  scornitor  de  lucruri 
noi.  Deci  aceea  ce  s-a  scris  deasupra  [pe  Cruce]  spre  clevetire  [defăimare] 

-  adică  „împărat"  -,  această  mărturie  este  credincioasă,  căci  chiar  de 
-vrăjmaşii-bui  a-fost  adusă/anume  că  „împărat"  este  Domnul,  Care  pentru 
însăşi  aceasta  a  venit,  să-i  mântuiască  pe  „iudei".  Dar,  pentru  că  „iudeii" 
cei  trupeşti  n-au  vrut  ca  să  împărăţească  El  peste  dânşii.  Se  face  împărat 
al  „iudeilor"  celor  duhovniceşti  -  adică  al  celor  care  se  mărturisesc  -,  că 
„iudeu"  se  zice  [este  numit]  cel  care  se  mărturiseşte. 

27,  38-44:  Atunci  au  fost  răstigniţi  împreună  cu  El  doi  tâlhari,  unul 
de-a  dreapta  şi  altul  de-a  stânga.  (39)  Iar  trecătorii  îl  huleau,  clătinându-şi 
ca.petele,(40j  şi  zicând:  Tu,CelCe  dărâmi13  templul  şi  în  trei  zile  îl  zideşti, 
mântuieşte-Te  pe  Tine  însuţi!  Dacă  eşti  Fiul  lui  Dumnezeu,  coboară-Te44 
de  pe  Cruce!  (41)  Asemenea  şi  arhiereii,  bătându-şi  joc  de  El,  cu  cărturarii 
şi  cu  bătrânii,  ziceau:  (42]  Pe  alţii  i-a  mântuit,  iar  pe  Sine  nu  poate  să  Se 
mântuiască!  Dacă  este  regele  lui  Israil,  să  Se  coboare  acum  de  pe  Cruce,  şi 
vom  crede  în  El.  (43)  S-a  încrezut  în  Dumnezeu:  Să-L  scape  acum,  dacă-L 
vrea  pe  El!  Căci  a  zis:  Sunt  Fiul  lui  Dumnezeu45.  (44)  în  acelaşi  chip  îl 
ocărau  şi  tâlharii  cei  împreună-răstigniţi  cu  El. 

(27, 38)  Isaia  53, 12  /  Matcu  15, 27  /  Luca  23, 32  /  Ioan  19, 18  (27, 39)  Psalm  21, 7;  68, 24;  108, 25 1 
Marcu  15, 29  /  Luca  23, 35  (27, 4042)  Matei  26, 61  /  Matcu  14, 58;  15, 30-32  /  Luca  23, 35-37  /  Ioan  2, 19 
(27, 43)  Psalm  21, 8  /  înţelepciune  2, 13, 18  (27, 44)  Daniil  3, 15;  6, 21  /  Marcu  1 5, 32  /  Luca  23, 39 

Spre  ocara  lui  Hristos,  răstignesc  împreună  cu  El  doi  tâlhari,  ca  şi  El 
să  fie  socotit  călcător  de  lege,  precum  aceia  Iar  aceşti  „doi  tâlhari"  au  fost 

42  „Partea  de  sub  picioare"  este  lemnul  pe  care  au  fost  pironite  picioarele  Domnului, 
lemn  ce  poate  fi  numit  „aşternut  al  picioarelor",  după  proorocia  lui  David  care  zice: 
„înălţaţi  pe  Domnul  Dumnezeul  nostru  şi  vă  închinaţi  aşternutului  picioarelor  Lui, 
că  sfânt  este!"  (Psalm  98, 5) 

43  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „dărâmi",  se  găseşte  „strici". 

44  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „coboară-Te",  se  găseşte  „pogoară-Te". 

45  în  ediţia  de  la  1805,  versetele  41-43  sunt:  „Aşijderea  şi  arhiereii,  bătându-şi  joc 
de  El,  cu  cărturarii  şi  cu  bătrânii  şi  cu  fariseii,  ziceau:  Pe  alţii  i-a  mântuit,  iar  pe  Sine 


TÂLCUIREA  SFINTEI  EVANGHELII  DE  LA  MATEI 


Capitolul  27 


413 


chip  al  celor  două  noroade  [popoare],  al  celui  evreiesc  şi  al  celui  păgânesc, 
că  amândouă  erau  călcătoare  de  Lege  şi-L  ocărau  [batjocoreau]  pe  Hristos, 
precum  şi  aceşti  tâlhari  amândoi  au  făcut  la  început.  însă,  mai  pe  urmă, 
unul  cunoscându-L,  L-a  mărturisit  „împărat"  şi  pentru  aceea  şi  zicea: 
„Pomeneşte-mă,  Doamne,  întru  împărăţia  Ta"  (Luca  23,  42).  Deci  întru 
acest  chip  [tot  aşa]  şi  norodul  cel  păgânesc  L-a  mărturisit  pe  Hristos.  Iar 
celălalt  „tâlhar"  -  adică  norodul  iudeu  -  îl  hulea. 

Şi  diavolul  a  şoptit  celor  ce  ziceau:  „Dacă  eşti  Fiul  lui  Dumnezeu, 
pogoară-Te  de  pe  Cruce!",  ca  să-L  ispitească  să  Se  pogoare  şi  să  se  zădăr¬ 
nicească  mântuirea  tuturora,  cea  prin  Cruce.  De  aici  se  vede  că  Hristos  Fiu 
al  lui  Dumnezeu  este,  că  nu  S-a  supus  vrăjmaşului;  ca  şi  tu,  să  te  înveţi  că 
nu  se  cuvine  a  te  supune  meşteşugirilor  diavolului,  ci  pe  lucrul  cel  bun  a-1 
face  [împlini],  chiar  dacă  oamenii  vor  avea  rea  bănuială  către  [pentru]  noi46. 

27,  45-49:  Iar  de  la  ceasul  al  şaselea,  s-a  făcut  întuneric  peste  tot 
pământul,  până  la  ceasul  al  nouălea,  (46)  iar  în  ceasul  al  nouălea  a  strigat 
lisus  cu  glas  mare,  zicând:  Eli,  Eli,  lama  sabahtani?  Adică:  Dumnezeul 
Meu,  Dumnezeul  Meu,  pentru  ce  M-ai  părăsit?47  (47)  Iar  unii  dintre  cei 
care  stăteau  acolo,  auzind,  ziceau:  Pe  Ilie  îl  strigă  Acesta.  (48)  Şi  unul 
dintre  ei,  alergând  îndată  şi  luând  un  burete,  şi  umplându-1  de  oţet  şi 
punându-1  într-o  trestie,  îi  da  să  bea.  (49)  Iar  ceilalţi  ziceau:  Lasă,  să 
vedem  dacă  vine  Ilie  să-L  mântuiască48. 

(27.  45)  Amos  8, 9  /  Luca  23, 44  (27,  46)  Psalm  21,  î  /  Marcu  15, 34  /  Evrei  5, 7 
(27,  47)  Marcu  15, 35  (27,  48)  Psalm  68, 25  /  Matei  27,  34  /  Marcu  15, 36  /  Luca  23,  36  / 
Ioan  19,  28-29  (27,  49)  Daniil  3,  25  /  înţelepciune  2, 17  /  Marcu  15, 36  /  Luca  23, 35-37 

„întunericul"  care  s-a  făcut  [lăsat]  nu  era  după  rânduiala  firii  -  care 
se  face  fireşte  din  întunecarea  soarelui  -,  căci  niciodată  la  paisprezece  zile 
ale  luminii  lunii  nu  se  face  întunecare  a  soarelui  -  adică  ceea  ce  se  numeşte 
naştere  [eclipsă]  ci  când  este  lună  nouă,  atunci  se  fac  întunecările  fireşti 
ale  soarelui  [eclipsele  solare]. 

Iar  în  vremea  Răstignirii,  cu  adevărat  de  paisprezece  zile  era  lumina 
lunii,  căci  atunci  se  săvârşeau  Paştile  iudeilor  (Ieşire  12,  6, 18).  De  aceea, 
mai  presus  de  fire  a  fost  patima  soarelui  şi  în  toată  lumea  a  fost  întunericul, 

nu  poate  să  Se  mântuiască!  Dacă  este  împărat  al  lui  Israil,  să  Se  pogoare  acum  de  pe 
Cruce,  şi  să  credem  într-însul.  Nădăjduia  spre  Dumnezeu:  Izbăvească-L  acum  pe 
Dânsul,  dacă-L  vrea  pe  El!  Căci  a  zis:  Sunt  Fiul  lui  Dumnezeu". 

46  Adică  ne  vor  defăima  întru  clevetire  lăuntrică. 

47  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „pentru  ce  M-ai  părăsit?",  se  găseşte  „căci  M-ai  lăsat?" 

48  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „să  vedem  dacă  vine  Ilie  să-L  mântuiască",  se 
găseşte  „să  vedem  au  veni-va  Ilie  să-L  mântuiască  pe  El". 


414 


Capitolul  27 


SFÂNTUL  TEOFILACT  ARHIEPISCOPUL  BULG  ARIEI 


nu  numai  [ca  la  eclipsă]  intr-o  parte  a  lumii  -  precum  ar  fi  în  Egipt  ca  să 
se  arate  că  întreaga  zidire  plânge  pentru  Patima  Ziditorului  şi  că  de  la 
iudei  s-a  depărtat  Lumina.  Să  vadă  deci,  iudeii  care  cereau  „semn  din 
cer"  (Matei  16, 1-4),  cum  se  întunecă  acum  soarele! 

Şi  fiindcă  în  ziua  aceasta  s-a  zidit  omul  (Facere  1, 26-31)  şi  în  ceasul  al 
şaselea  a  mâncat  din  pom  -  căci  acesta  a  fost  ceasul  mâncării  -  Domnul  a 
doua  oară  zidind  pe  om  şi  greşeala  lui  vindecând-o,  în  ziua  a  şasea49  şi  în 
„ceasul  al  şaselea"  pe  lemn  Se  pironeşte. 

Şi  în  limba  evreiască  rosteşte  cuvântul  cel  proorocesc  „Eli,  Eli,  lama 
sabahtani",  ca  să  arate  că  nu  Se  împotriveşte  Scripturii  celei  Vechi. 

“  iar  ceea  ce  zice:  „Căci  M-ai  lăsat?"  [„Pentru  ce  M-ai  părăsit?"]  (Psalm 
21, 1),  o  spune  ca  să  arate  că  om  a  fost  după  adevăr,  iar  nu  după  nălucire 
[închipuire],  pentru  că  omul  în  chip  firesc  are  poftă  [jinduieşte  şi  suspină] 
după  viaţă,  iubitor  de  viaţă  fiind.  Deci,  după  cum  S-a  înfiorat  şi  S-a  întristat 
mai  înainte  de  Cruce  (Matei  26,  38;  Marcu  14, 34;  Luca  22,  40),  arătând  frica 
cea  care  în  chip  firesc  este  în  noi,  aşa  şi  acum  spune:  „Căci  M-ai  lăsat?" 
[„Pentru  ce  M-ai  părăsit?"],  arătând  fireasca  noastră  iubire  de  viaţă,  pentru 
că  era  om  cu  adevărat  şi  întru  toate  asemenea  nouă,  afară  de  păcat. 

Iar  unii  aşa  înţeleg  aceste  cuvinte:  că  Mântuitorul,  faţa  iudeilor  luând-o 
asupra  Sa50,  zice:  „Pentru  ce  ai  părăsit,  o.  Tată,  poporul  iudeilor,  ca  să  facă 
atât  de  mare  păcat  şi  să  se  dea  pierzării?"  Iar  Mântuitorul  spune  aceasta,  ca 
unul  Care  a  fost  dintre  iudei  -  „Căci  M-ai  lăsat?"  [„Pentru  ce  M-ai  părăsit?"], 
adică  „pentru  ce  ai  părăsit  neamul  Meu,  norodul  Meu  ca  să-şi  facă  un  atât 
de  mare  rău  împotriva  Sa?" 

Iar  norodul,  neînţelegând  cele  ce  le  spunea,  căci  erau  oameni  simpli  şi 
neînvăţaţi  în  cele  prooroceşti,  socotea  că  îl  strigă  pe  Ilie,  pentru  că  nu  toţi 
iudeii  ştiau  cele  prooroceşti  [proorociile],  după  cum  nici  acum,  poate,  nu 
toţi  creştinii  cunosc  pe  cele  ale  Evangheliştilor  [Evangheliile]. 

Şi  II  adapă  cu  „oţet",  ca  să  moară  mai  degrabă,  mai  înainte  de  a  veni 
[Proorocul]  Ilie  să-I  ajute  Lui.  Pentru  aceasta  ceilalţi  zic:  „Lasă,  să  vedem 
au  veni-va  Ilie  să-L  mântuiască  pe  El?"  adică  „nu-L  face  pe  El  să  moară 
ca  să  cunoaştem  de  îi  va  ajuta  Lui  Ilie". 


44  E  vorba  de  ziua  de  vineri  întru  care  Domnul  S-a  răstignit,  la  iudei  aceasta  fiind 
cea  de  a  şasea  zi  a  săptămânii. 

50  Adică  Domnul  face  acestea  ca  şi  cum  ar  fi  chip  al  poporul  iudeu  (i-ar  închipui),  şi 
întru  adâncul  smereniei  şi  al  dragostei  Sale,  Cel  Care  pătimeşte  pe  Cruce  arată  că  este 
împreună-pâtimitor  cu  tot  omul  ce  se  află  despărţit  de  Dumnezeu. 


TÂLCUIREA  SFINTEI  EVANGHELII  DE  LA  MATEI 


Capitolul  27 


415 


27, 50-53;  Iar  lisus,  strigând  iarăşi  cu  glas  mare.  Şi-a  dat  duhul.  (51)  Şi 
iată,  catapeteasma  templului  s-a  sfâşiat51  în  două  de  sus  până  jos,  şi 
pământul  s-a  cutremurat  şi  pietrele  s-au  despicat;  (52)  mormintele  s-au 
deschis  şi  multe  trupuri  ale  Sfinţilor  adormiţi  s-au  sculat52.  (53)  Şi  ieşind 
din  morminte,  după  învierea  Lui,  au  intrat55  în  cetatea  sfântă  şi  s-au  arătat 
multora54.  (27, 50-53)  Ieşite  26, 31/1  Regi  1,1/2  Paralipomena  3, 14  /  Danii!  3, 25  / 

înţelepciune  2, 17  /  Matei  28, 1  /  Marcu  15, 37-42  /  Luca  23,38-49/  loan  19, 3(137  /  Evrei  10, 20 

lisus  strigă  „cu  glas  mare",  ca  să  cunoaştem  că  ceea  ce  zicea:  „Eu  îmi 
pun  sufletul,  ca  iarăşi  să-l  iau.  Putere  am  Eu  ca  să-l  pun  şi  putere  am 
iarăşi  să-l  iau"  (loan  10,  17-18)  era  adevărat,  căci  cu  stăpânire  îşi  lasă 
sufletul.  Şi  ce  spune?  „Părinte,  în  mâinile  Tale  încredinţez  duhul  Meu" 
(Luca  23, 46),  căci  nu  de  silă  [nu  silit],  ci  de  voie  Şi-a  lăsat  [dat]  duhul  -  că 
aceasta  înseamnă  „încredinţez".  Arată  încă  şi  aceasta:  „Ca  iarăşi  să-l  iau 
înapoi",  căci  lucrul  încredinţat,  iarăşi  se  dă  înapoi.  Deci,  har  să  fie 
Domnului,  că  după  ce  a  murit  El,  şi  duhul  Său  în  mâinile  Tatălui  l-a 
încredinţat,  de  atunci  şi  sufletele  drepţilor  în  mâinile  lui  Dumnezeu  se 
pun.  Şi  nu  ca  mai  înainte,  întru  cele  mai  de  jos  ale  iadului.  Deci,  sfinţire  a 
noastră  s-a  făcut  moartea  lui  Hristos. 

De  aceea  cheamă  El  „cu  glas  mare"  moartea,  neîndrăznind  aceasta  să 
se  apropie  de  Dânsul,  de  n-ar  fi  fost  chemată. 

Iar  „catapeteasma  templului"  era  o  oarecare  pânză  atârnată  în  mijlocul 
templului,  care  despărţea  pe  cele  dinăuntru  [sfânta  sfintelor]  de  cele  din 
afară,  ca  oarecare  părere  în  mijloc.  Şi  „se  rumpe"  [„se  sfâşie"]  aceasta,  arătând 
Dumnezeu  că  partea  templului  cea  neumblată,  cea  nevăzută,  ale  căreia  pe 
cele  dinăuntru  le  despărţea  [acoperea]  „catapeteasma",  atât  de  mult  va  fi 
necinstită  şi  spurcată,  încât  de  toţi  va  fi  călcată  [în  picioare]  şi  văzută. 


51  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „s-a  sfâşiat",  se  găseşte  „s-a  rumpt". 

52  [1805]  „Multe  trupuri  ale  Sfinţilor  adormiţi  s-au  sculat",  spre  arătarea  puterii 
Lui  şi  spre  înfricoşarea  iudeilor  s-a  făcut,  ca  să  cunoască  ei  că  Acela,  Care  pe  cei  morţi  aşa 
cu  lesnire  i-a  înviat,  cu  mult  mai  lesne  i-ar  fi  putut  omorî  pe  cei  vii.  încă  şi  spre  adeverirea 
învierii  ce  va  să  fie,  s-au  făcut  acestea  (după  Zigaben). 

53  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „au  intrat",  se  găseşte  „au  venit". 

54  [1805]  „Şi  s-au  arătat  multora",  adică  au  intrat  în  Ierusalim  şi  s-au  arătat,  ca  să  nu 
pară  că  după  nălucire  este  deschiderea  mormintelor  şi  învierea  celor  adormiţi.  Şi  „după 
învierea  Lui"  au  ieşit  din  morminte  şi  au  intrat  în  sfânta  cetate  şi  „s-au  arătat  multora", 
ca  din  învierea  acestora  să  se  îndrepteze  iudeii  şi  să  creadă  şi  în  învierea  Lui,  socotind  ei 
că  Acela,  Care  pe  aceştia  i-a  înviat,  cu  mult  mai  vârtos  pe  Sine  S-a  înviat.  Şi  „Sfinţi"  au 
înviat,  ca  să  fie  vrednici  de  credinţă  grăind  ei  pentru  [despre]  Hristos.  Şi  „arătându-se", 
iarăşi  au  adormit  (după  Zigaben). 


416 


Capitolul  27 


SFÂNTUL TEOFILACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIEI 


Iar  alţii  şi  alte  pricini  [înţelesuri]  zic  [aici],  căci  spun  ei  că  „rupându-se 
catapeteasma",  se  însemnează  [arată]  ridicarea  slovei  Legii  şi  descoperirea 
celor  ce  mai  înainte  erau  ascunse  de  slovă,  ca  de  o  oarecare  „catapeteasmă", 
iar  cele  care  mai  înainte  erau  ascunse  şi  întunecate,  acum  se  vor  arăta, 
săvârşindu-se  la  Hristos  (2  Corinteni  3, 14-16). 

Dar  şi  aceasta  este  cu  putinţă  a  zice  [se  poate  înţelege]:  că  fiind  la 
iudei  obiceiul  ca  să-şi  rupă  hainele  pentru  hulele  împotriva  lui  Dumnezeu, 
şi  acum  dumnezeiescul  templu,  ca  şi  cum  i-ar  fi  părut  rău  pentru  moartea 
lui  [Hristos-]Dumnezeu55,  şi-a  rupt  haina  Sa,  care  este  „catapeteasma". 

încă  şi  altele  ar  fi  putut  cineva  a  zice,  însă  acestea  sunt  de  ajuns. 

Iar  stihiile  „s-au  cutremurat",  arătând  mai  întâi  că  Cel  Care  pătimea 
era  Făcătorul  [lor],  iar  apoi  însemnând  că  lucrurile  se  vor  schimba,  căci 
Scriptura  unde  rânduieşte  „cutremur",  schimbarea  lucrurilor  o  arată56. 
Deci  s-a  făcut  mutarea  cercetării  lui  Dumnezeu  de  la  iudei  Ia  neamuri  şi 
„pietrele"  -  adică  inimile  cele  împietrite  ale  păgânilor  -  „s-au  despicat" 
şi  au  primit  pe  sămânţa  adevărului. 

Şi  cei  omorâţi  de  păcate  au  înviat  şi  „au  venit  în  sfânta  cetate",  în 
Ierusalimul  cel  de  Sus,  şi  „s-au  arătat  multora",  [adică  celor]  care  călătoresc 
pe  „calea  cea  lată"  (Matei  7,  23).  Şi  „arătându-se",  s-au  făcut  lor  chip  de 
-vtaţă  btmă  şirie  întoarcere,  căci  omuhearc  l-a  văzut  pe  cel  ce  mai  înainte 
era  omorât  de  patimi  că  s-a  întors  şi  a  ajuns  „în  sfânta  cetate"  care  este  în 
Ceruri,  cu  adevărat  îi  urmează  [celui  ce  stă  drept  pildă]  şi  se  întoarce  şi 
acesta.  Iar  acestea  mai  cu  luare  aminte  [mai  amănunţit]  s-au  înţeles57. 

Iar  tu  cunoaşte  că  învierea  morţilor  care  s-a  făcut  la  Crucea  [Patima] 
Domnului  arată  şi  slobozirea  sufletelor  celor  din  iad  şi  cei  care  au  înviat 
atunci  „s-au  arătat  multora",  ca  să  nu  pară  că  este  nălucire  ceea  ce  s-a 
făcut.  Şi  au  înviat  aceştia  spre  a  fi  semn;  şi  arătat  este  ca  iarăşi  au  murit.  Iar 
unii  zic  că  după  ce  a  înviat  Hristos,  au  înviat  şi  aceştia  şi  n-au  mai  murit, 
dar  aceasta  [învăţătură]  nu  ştiu  de  se  cuvine  a  o  primi. 

27, 54-56:  Iar  sutaşul  şi  cei  ce  împreună  cu  el  păzeau  pe  Iisus,  văzând 
cutremurul  şi  cele  întâmplate,  s-au  înfricoşat  foarte,  zicând:  Cu  adevărat. 
Fiul  lui  Dumnezeu  era  Acesta!  (55)  Şi  erau  acolo  multe  femei,  privind 


55  Vezi  şi  tâlcuirea  de  la  Matei  26,  65-66. 

56  Vezi  în  Vechiul  Testament-,  1  Regi  4, 5;  14, 15;  2  Regi  22,  8;  3  Regi  19, 11-12 ;  Psalm  17, 
9;  59,  2;  67,  9;  113, 17;  Isaia  29,  6;  lezechiil  27, 35;  38, 19;  Avacum  3, 10;  Ioil  2, 10;  Amos  1, 1; 
1  Macabei  1,  29,  iar  în  Noul  Testament:  Matei  21, 10;  24,  7;  28,  2, 4;  Faptele  Apostolilor  4, 31; 
16, 26;  Apocalipsa  6, 12;  8, 15;  11, 13, 19;  16, 18,  precum  şi  în  multe  alte  locuri  scripturistice. 

57  Adică  au  fost  tâlcuite  mai  în  amănunţime  după  înţelesul  cel  îndreptător  de  năravuri. 


TÂLCUIREA  SFFNTEI  EVANGHELII  DE  LA  MATEI 


Capitolul  27 


417 


de  departe,  care  urmaseră  din  Galileea  pe  Iisus,  slujindu-I.  (56)  între 
care  era  şi  Maria  Magdalena  şi  Maria,  mama  iui  Iacov  şi  a  lui  Iosi,  şi 
mama  fiilor  lui  Zevedeu.  (27, 54-56)  Matei  28, 1  /Marcu  15, 44-47 /Luca  23,  52-55 

Sutaşul  cel  ce  era  păgân,  din  semne  crede,  dimpreună  cu  cei  care  erau 
cu  el.  Iar  iudeii,  cei  care  i-au  auzit  pe  Prooroci  şi  Legea,  rămân  necredincioşi, 
atât  de  rău  [cumplit]  lucru  este  răutatea!  Şi  mai  apoi  sutaşul  acesta  s-a 
făcut  şi  mucenic  pentru  Hristos58. 

Iar  „femeile"  -  neamul  care  s-a  osândit  -,  cele  ce  sunt  miloase  mai 
vârtos  decât  toţi,  privind  cele  ce  s-au  făcut,  dobândesc  cele  dintâi  vederea 
celor  bune.  Căci  ucenicii  fug,  dar  femeile  stau  [rămân]. 

Iar  „Maria,  mama  lui  Iacov  şi  a  lui  Iosi"  o  numeşte  pe  Născătoarea 
de  Dumnezeu5.,  căci  Iacov  şi  Iosi  erau  fii  ai  lui  losif  de  la  cea  dintâi  a  lui 
femeie.  Deci,  de  vreme  ce  Născătoarea  de  Dumnezeu  a  fost  dată  lui  losif 
şi  toţi  o  socoteau  a  fi  femeia  lui,  cu  cuviinţă  se  spune  că  este  maică  a  fiilor 
lui,  adică  [mama  lor]  vitregă. 

Iar  „mama  fiilor  lui  Zevedeu",  Salomeea  se  numea  şi  se  spune  că  şi 
aceasta  era  fiică  a  lui  losif. 

27, 57-61:  Iar  făcându-se  seară,  a  venit  un  om  bogat  din  Arimateea,  cu 
numele  losif,  care  şi  el  era  ucenic  al  lui  Iisus.  (581  Acesta,  ducându-se  la 
Pilaf,  a  cerut  trupul  lui  Iisus.  Atunci  Pilat  a  poruncit  să  i  se  dea.  (59)  Şi 
losif,  luând  trupul,  I-a  înfăşurat  în  giulgiu  curat  de  in60,  (60)  şi  l-a  pus  în 
mormântul  nou  al  său,  pe  care-1  săpase  în  stâncă61,  şi,  prăvălind  o  piatră 
mare  la  uşa  mormântului,  s-a  dus.  (61)  Iar  acolo  era  Maria  Magdalena  şi 
cealaltă  Mărie,  şezând  în  faţa62  mormântului.  (l  7, 57)  Marcu  15, 43  / 

Luca  23,  50-51  /  loan  19,  38  (27,  58  (1)  Matei  28, 1  /  Marcu  15,  44-47 1  Luca  23,  52-55 

losif  din  Arimateea  care  mai  înainte  se  ascundea  [tăinuia],  iar  acum  mare 
lucru  îndrăzneşte  punând  sufletul  său  pentru  trupul  învăţătorului  şi  primind 
atâtea  vrăjmăşii  de  la  toţi  iudeii.  Şi  ca  un  mare  dar  Pilat  îi  dă  trupul  Domnului, 
căci  ca  un  turburător  [răzvrătitor]  fiind  omorât  Hristos,  era  cu  urmare  ca 
trupul  Lui  să  fie  aruncat  neîngropat.  Dar  losif,  fiind  bogat  poate  că  i-a  şi  dat 


58  E  vorba  de  Sfântul  Mucenic  Longhin  sutaşul,  care  este  prăznuit  în  Biserica 
Ortodoxă  la  16  octombrie. 

58  Vezi  şi  Sfântul  loan  Gură  de  Aur,  Omilii  la  Matei,  LXXX  VIII,  ed.  I BMBOR,  Bucureşti, 
1994,  p.  985  (traducere,  introducere,  indici  şi  note  de  Pr.  Dumitru  Fecioru). 

60  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „l-a  înfăşurat  în  giulgiu  curat  de  in",  se  găseşte  „l-a 
învălit  în  giulgiu  curat". 

61  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „în  stâncă",  se  găseşte  „în  piatră". 

“  în  ediţia  de  Ia  1805,  în  loc  de  „în  faţa",  se  găseşte  „în  preajma". 


418 


Capitolul  27 


SFÂNTUL  TEOFILACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIEI 


lui  Pilat  aur.  Şi  luându-L,  îl  cinsteşte  pe  El,  punându-L  „în  mormânt  nou", 
întru  care  nimeni  nu  mai  fusese  pus  niciodată.  Iar  acest  lucru  este  al  iconomiei 
lui  Dumnezeu,  ca  nu  cumva  după  ce  va  învia  Hristos,  să  poată  zice  cineva  că 
poate  alt  mort  a  înviat;  pentru  aceea  „nou"  este  „mormântul". 

Iar  Maria  Magdalena  şi  cealaltă  Mărie  -  adică  Născătoarea  de  Dumnezeu 
pe  care  mai  sus  a  numit-o  „mama  lui  Iosi  şi  a  lui  Iacov"  -,  acestea  două 
„şedeau  în  preajma  mormântului",  aşteptând  ca  de  va  înceta  turbarea 
[iudeilor],  să  meargă  să  îmbrăţişeze  trupul  şi  să-L  ungă  pe  El  cu  mir62.  Despre 
aceste  femei  zice  Isaia:  „Femei  venind  de  la  vedere,  veniţi!  Pentru  că  nu 
este  norod  care  are  pricepere"63  (Isaia  27,  11)  -  căci  arătat  este  că  despre 
norodul  iudaicesc,  care  L-a  răstignit  pe  Domnul  a  spus  Proorocul  că  „nu 
are  pricepere"64  (Luca  23, 34).  Drept  aceea  le  cheamă  pe  ele,  să  lase  poporul 
cel  nepriceput  şi  să  vină  la  Apostoli  şi  să  le  binevestească  lor  învierea. 

27,  62-66:  Iar  a  doua  zi,  care  este  după  vineri,  s-au  adunat  arhiereii  şi 
fariseii  la  Pilat,  (63)  zicând:  Doamne,  ne-am  adus  aminte  că  amăgitorul 
Acela  a  spus,  fiind  încă  în  viaţă65:  După  trei  zile  Mă  voi  scula.  (64)  Deci, 
porunceşte  ca  mormântul  să  fie  păzit  până  a  treia  zi,  ca  nu  cumva  ucenicii 
Lui  să  vină  şi  să-L  fure  şi  să  spună  poporului:  S-a  sculat  din  morţi.  Şi  va  fi 
rătăcirea  de  pe  urmă66  mai  rea  decât  cea  dintâi.  (65)  Pilat  le-a  zis:  Aveţi  strajă67, 
mergeţi  şi  întăriţi  cum  ştiţi.  (66)  Iar  ei,  ducându-se,  au  întărit  mormântul  cu 
Strajă,  pecetluind  piatra68.  (27, 62-631  Matei  16, 21;  17, 23;  20, 19; 26, 61  / 

Matcu  8, 31;  10, 34  /  Luca  9, 22;  18, 33;  24, 6  /  Ioan  2, 19;  7, 12  (27,  64-66)  Psalm  40, 8  /  Daniil  6, 18 

Ziua  de  sâmbătă  nici  nu  o  numeşte  „sâmbătă"69,  că  nici  nu  era  sâmbătă, 
din  pricina  răutăţii  iudeilor.  Căci  Legea  oprea  să  se  mişte  cineva  din  locul 

62  „Omorât  ai  fost,  dar  nu  Te-ai  despărţit.  Cuvinte,  de  trupul  pe  care  l-ai  luat;  că 
de  s-a  şi  stricat  templul  Tău  în  vremea  Patimii,  şi  aşa  unul  era  Ipostasul  Dumnezeirii 
şi  al  trupului  Tău;  că  în  amânouă.  Unul  eşti.  Fiul  şi  Cuvântul  lui  Dumnezeu,  Dumnezeu 
şi  om"  (Cântarea  a  Vl-a  din  Canonul  Sâmbetei  celei  Mari). 

63  în  ediţia  din  1988  a  Sfintei  Scripturi,  versetul  de  la  Isaia  27 , 11  este:  „Când  crengile 
se  usucă,  se  rup  şi  cad,  femeile  vin  şi  le  dau  foc.  Acesta  este  un  popor  fără  minte  şi  nici 
Ziditorul  lui  nu  Se  milostiveşte  de  el  şi  nici  Făcătorul  lui  nu  are  milă  de  el". 

64  Cu  înţelesul  de:  „un  popor  fără  de  minte". 

65  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „amăgitorul  Acela  a  spus,  fiind  încă  în  viaţă",  se 
găseşte  „înşelătorul  Acela  a  spus,  încă  fiind  viu". 

6t  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „de  pe  urmă",  se  găseşte  „de  apoi". 

67  în  ediţia  de  la  1805,  în  verstele  65-66,  m  loc  de  „strajă",  se  găseşte  „custodie". 

68  [1805]  „Pecetluind  piatra",  adică  nu  numai  că  au  întărit  piatra  punând  deasupra 
peceţi,  ci  şi  alegând  ostaşi  -  pe  care  i-au  voit  -  i-au  pus  să  străjuiască,  iar  aceştia  sunt  cei 
pe  care  îi  numeşte  „custodie"  (după  Zigaben). 

w  Ci  o  numeşte  „a  doua  zi,  care  este  după  vineri". 


TÂLCUIREA  SFINTEI  EVANGHELII  DE  LA  MATEI 


Capitolul  27 


419 


lui  sâmbăta  (Deuteronom  5, 14),  iar  călcătorii  de  Lege  iudei,  în  loc  de  legiuita 
lor  adunare  „se  aduna  la  Pilat",  care  era  de  altă  seminţie.  Şi  aceştia  din 
răutatea  lor  se  pornesc  de  vin  la  Pilat  şi  „întăresc  mormântul".  Iar  aceasta 
iconomia  lui  Dumnezeu  a  fost,  ca  să  mărturisească  învierea  chiar  vrăjmaşii, 
pentru  pecetluirea  mormântului  şi  straja  care  s-a  pus. 

însă  se  cuvine  să  cercăm  [cercetăm]  de  unde  ştiau  iudeii  că  a  zis:  „după 
trei  zile  Mă  voi  scula",  căci  Domnul  nu  a  zis  aceasta  [în  chip]  arătat  şi 
descoperit.  Deci  este  cu  putinţă  a  zice  că  din  pilda  lui  Ionâ  au  cunoscut 
[ei]  aceasta,  căci  Hristos  a  zis:  „Ca  precum  a  fost  Ionâ  în  pântecele  chitului, 
trei  zile  şi  trei  nopţi,  aşa  va  fi  şi  Fiul  Omului  în  inima  pământului  [trei 
zile  şi  trei  nopţi]"  (Matei  12,  40).  Sau  din  cuvintele:  „Dărâmaţi  templul 
acesta  [şi  în  trei  zile  îl  voi  ridica]"  (Ioan  2, 19)  pentru  că,  dacă  mai  înainte 
ei  n-au  înţeles  cuvântul  acesta  şi  socoteau  că  despre  templul  iudaicesc 
vorbeşte  Domnul,  au  mărturisit  împotriva  Lui70.  Dar  acum,  cunoscând  că 
„templu"  [„biserică"]  a  numit  trupul  Său,  se  tem.  Şi-L  numesc  „înşelător", 
neîncetând  din  răutatea  lor  nici  după  moartea  Lui. 

Iar  „custodie"  se  numeşte  la  romani  straja  Deci  pe  ostaşii  cei  care  au 
fost  rânduiţi  spre  a  păzi  îi  numeşte  „custodie"71. 


70  Vezi  şi  tâlcuirea  de  la  Matei  26,  60b-64a. 

71  Aşadar  iudeii  nu  numai  că  au  întărit  mormântul  punând  deasupra  peceţi,  ci  au  şi 
ales  ostaşii  care  să-l  străjuiască. 


420 


Capitolul  28 

învierea  lui  Hristos.  Arătările  Mântuitorului. 
Porunca  Botezului 1 


28,  1-8:  După  ce  a  trecut  sâmbăta,  când  se  lumina  de  ziua  întâi  a 
săptămânii  [Duminică]2,  au  venit  Mana  Magdalena  şi  cealaltă  Mărie, 
ca  să  vadă  mormântul.  (2)  Şi  iată  s-a  făcut  cutremur  mare,  că  îngerul 
Domnului,  coborând  din  Cer  şi  venind,  a  prăvălit  piatra  şi  şedea 
deasupra  ei3.  (3)  Şi  înfăţişarea  lui  era  ca  fulgerul  şi  îmbrăcămintea  lui 
albă  ca  zăpada.  (4)  Şi  de  frica  lui  s-au  cutremurat  cei  ce  păzeau  şi  s-au 
făcut  ca  morţi.  (5)  Iar  îngerul,  răspunzând,  a  zis  femeilor.  Nu  vă  temeţi,  că 
ştiu  că  pe  Iisus  Cel  răstignit  îl  căutaţi.  (6)  Nu  este  aici;  căci  S-a  sculat  precum 
a  zis;  veniţi  de  vedeţi  locul  unde  a  zăcut.  (7)  Şi  degrabă  mergând,  spuneţi 
ucenicilor  Lui  că  S-a  sculat  din  morţi  şi  iată  va  merge  înaintea  voastră4  în 


1  în  ediţia  de  ia  1805,  titlul  capitolului  este:  „Pentru  învierea  Domnului.  Pentru  cercetarea 
femeilor  la  mormânt.  Pentru  străjerii  mormântului,  ce  au  fost  imrtori  ai  învierii.  Pentru  arătarea 
lui  Hristos  Apostolilor  şi  femeilor  în  Calileea". 

2  în  ediţia  din  1805,  în  versetul  1  se  află:  „Iară  sâmbătă  târziu,  întru  ceea  ce  lumina 
spre  una  din  sambele",  cu  următoarea  notă:  [1805]  Sfântul  Dionisie  ai  Alexandriei  zice 
că  acest  cuvinţel  -  „târziu",  unii  socotesc  că  vrea  să  arate  seara  sâmbetei,  dar  cei  mai 
pricepuţi  nu  socotesc  aşa,  ci  înţeleg  „noapte  adâncă".  Şi  cum  că  „târziu"  arată  aici  noaptea, 
iar  nu  seara,  cunoaştem  dintru  ceea  ce  a  adăugat  „înlru  ceea  ce  lumina  spre  una  din 
sâmbete".  încă  şi  Eutimie  Zigaben  zice  că  prin  „sâmbăta  târziu",  sau  „târziu  după 
sâmbătă"  (după  cum  este  şi  în  greceşte).  Evanghelistul  a  arătat  sfârşitul  tuturor 
sâmbetelor,  adică  al  celor  şapte  zile  ale  săptămânii  pe  care  evreii  le  numeau  „sâmbete". 
Că  şi  noi,  zicând  „ziua  târziu",  sau  „noaptea  târziu"  arătăm  sfârşitul  acestora.  Iar  sfârşit 
al  celor  şapte  zile  ale  săptămânii  este  mai  vârtos  sfârşitul  sâmbetei.  Deci,  ca  să  nu  socoteşti 
cum  că  la  sfârşitul  sâmbetei  au  venit  la  mormânt  femeile,  ci  la  începutul  mânecării 
Duminicii,  a  adăugat:  „întru  ceea  ce  lumina"  -  adică  „în  ziua  ceea  ce  lumina,  ceea  ce  se 
arată".  Şi  mai  lămurit  făcând  cuvântul,  a  adăugat  pe  urmă  „spre  una  din  sâmbete".  Iar 
„una  din  sâmbete",  adică  cea  dintâi  din  zilele  săptămânii,  este  Duminica.  Şi  aşa  scriind 
Evanghelistul,  a  arătat  începutul  mânecării  Duminicii. 

3  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „coborând  din  Cer  şi  venind,  a  prăvălit  piatra",  se 
găseşte  „pogorând  din  Cer  şi  venind,  a  prăvălit  piatra  de  pe  uşă". 

''  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „înaintea  voastră",  se  găseşte  „mai  înainte  de  voi". 


tâlcuirea  sfintei  evanghelii  de  la  matei 


Capitolul  28 


421 


Galileea;  acolo  îl  veţi  vedea.  Iată  v-am  spus  vouă.  (8)  Iar  plecând  ele  în 
grabă  de  la  mormânt,  cu  frică  şi  cu  bucurie  mare  au  alergat  să  vestească 
ucenicilor  Lui.  (28, V  Matei  27, 56, 61/ 

Maieu  16, 1  /  Luca  23, 56;  24, 1 1  Ioan  20, 1  (28, 2)  Maieu  16, 3-5  /  Luca  24, 4  /  Ioan  20,  U-12 
(28, 3)  Daniil  10, 6  /  Maieu  16, 5  /  Luca  24, 4  (28, 4)  Maieu  16, 5  /  Luca  24, 5 125, 5)  Maieu  16, 6  / 
Luca  24, 5  /  Ioan  20, 13  (28, 6)  Matei  12, 40;  16, 21;  17, 23  /  Maieu  16, 6  /  Luca  24, 6  (28, 7)  Matei  26, 32  / 
Marcu  14, 28;  16, 7  /  Luca  24, 6  /  Ioan  21, 1  /Faptele  Apostoliloi  1, 3;  10, 4041  / 
1  Corinteni  15, 5  (28, 8)  Judecători  13, 22  /  Maieu  16, 8  /  Luca  24, 9-10, 22 

Aceasta  ce  zice  „sâmbăta  târziu",  este  deopotrivă  cu  cea  zisă  de  Luca 
„la  mânecare"  (Luca  24, 1)  şi  cu  cea  de  la  Marcu  „foarte  de  dimineaţă,  pe 
când  răsărea  soarele"  (Marcu  16, 1),  căci  prin  „soare"  aici  ni  se  cuvine  să 
înţelegem  zorile  soarelui  celui  de  dimineaţă,  căci  după  ce  apucă  ceasul  al 
VlII-lea  al  nopţii,  de  atunci  se  socoteşte  începătura  [începutul]  zilei  ce  va 
să  fie  [ce  urmează]  şi  dimineaţa  începe.  Deci  atunci  era  noaptea  sâmbetei 
şi  începătură  a  Duminicii  -  pe  care  „una  din  sâmbete"  o  numeşte,  căci 
„sâmbete"  numeau  zilele  săptămânii,  iar  „una"  pe  cea  dintâi.  întrucât 
„Duminica"  este  „una  din  sâmbete",  adică  cea  dintâi  a  zilelor  săptămânii, 
căci  după  cea  dintâi  se  zice  [se  numără]  îndată  şi  cea  de  a  doua,  apoi  şi  ce 
de  a  treia  şi  pe  rând  toate  celelalte5. 

Deci  a  înviat  Domnul  Hristos  când  piatra  încă  era  deasupra  „mor¬ 
mântului",  iar  după  ce  a  înviat  Dânsul  vine  şi  îngerul  ca  să  „prăvălească 
piatra",  şi  să  dea  femeilor  intrare  la  mormânt.  Şi  se  face  „cutremur"  ca  să 
se  deştepte  străjerii  şi  să  cunoască  lucrul  cel  nou  care  s-a  făcut. 

5  Aşadar  atunci  când  a  înviat  Domnul  Hristos  era  noaptea  sâmbetei  şi  începătură  a 
Duminicii,  iar  această  Duminică  Evanghelistul  o  numeşte  „una  din  sâmbete",  pentru  că 
evreii  „sâmbete"  numeau  zilele  săptămânii.  Denumirea  de  „sâmbătă",  ca  şi  cea  de 
„săptămână",  legată  de  ea,  au  rămas  în  Noul  Testament  ca  un  ebraism,  sau  ca  un  fel  de 
exprimare  evreiască,  fel  care  nu  corespunde  modului  nostru  de  gândire  şi  exprimare. 
Trebuie  ştiut  că  evreii  nu  cunoşteau  sau  nu  foloseau  „săptămâna  planetară",  cu  denumirea 
ziielor  săptămânii  după  zei,  cum  o  aveau  romanii:  Luna,  Marte,  Mercur,  Jupiter,  Venus, 
Saturn  şi  Ziua  Soarelui.  Ci  iudeii,  ca  şi  elinii  (grecii),  numărau  zilele  săptămânii,  zicând: 
„prima  zi  a  sâmbetei  (sau  a  săptămânii)",  „a  doua  zi  a  sâmbetei  (sau  a  săptămânii)". .. 
iar  a  şaptea  se  numea  „sabat".  Acesta  era  un  fel  greoi  de  exprimare  a  zilelor.  De  aceea, 
treptat,  au  adoptat  şi  creştinii  -  după  romani  -  numirile  zilelor,  încât  la  început.  Ziua 
Domnului  era  numită  „Ziua  Soarelui",  până  când  s-a  creat  expresia  „Dies-Dominica", 
numire  care  traducea  expresia  grecească  „Kiriaki  imera"  -  Duminica,  „Ziua  Domnească" 
sau  „Ziua  Domnului".  Aşa  se  explică  de  ce  ziua  în  care  a  înviat  Domnul  Hristos  este 
numită  când  „una  a  sâmbetelor"  sau  „ziua  întâi,  prima  a  săptămânii"  (Matei  28,  1; 
Marcu  16,  2,  9;  Ioan  20, 1, 19),  adică  Duminica,  când  „prima  zi  de  după  sâmbătă"  (Luca 
24, 1)  -  după  Dicţionarul  Noului  Testament,  ed.  cit.,  p.  451. 


422 


Capitolul  28 


SFÂNTUL  TEOFILACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIEI 


Iar  Domnul  a  înviat  a  treia  zi.  Dar,  cum  se  numără  cele  trei  zile?  întru 
al  Vl-lea  ceas6  al  vinerii  a  fost  răstignit,  de  la  acesta  până  la  al  IX-lea  ceas  a 
fost  „întuneric"7  -  răstimp  pe  care  noapte  să-l  socoteşti.  Iar  de  la  al  IX-lea 
ceas  a  fost  lumină  -  aceasta  este  zi.  Iată,  deci,  o  zi  şi  o  noapte.  Iarăşi,  noaptea 
de  vineri  şi  ziua  sâmbetei,  a  doua  zi  şi  a  doua  noapte  sunt.  Iar  noaptea  de 
sâmbătă,  până  când  se  lumina  de  ziuă  -  căci  de  la  luminarea  de  zi  toată 
ziua  se  numără  -,  iată  a  treia  zi  şi  a  treia  noapte8. 

încă  şi  în  alt  chip  [altfel]  poţi  să  numeşti  [socoteşti]  cele  trei  zile:  vineri 
şi-a  dat  Domnul  dulăul,  aceasta  este  o  zi;  sâmbătă  a  fost  înmormântat,  aceasta 
este  a  doua  zi.  Iar  în  noaptea  Duminicii  [pe  când  se  lumina  de  ziuă]  a  înviat 
-  deci  din  parte  se  numără  şi  Duminica  în  loc  de  altă  zi.  Şi  aşa  iată  cele  trei 
zile!  Căci  şi  la  cei  adormiţi,  de  va  muri  careva  pe  la  al  X-lea  ceas  [spre  seară], 
iar  altul  pe  la  ceasul  I  al  aceleiaşi  zile  [dimineaţa],  se  spune  că  amândoi  au 
murit  întru  aceeaşi  zi. 

Am  şi  altă  pricină  să-ţi  zic  la  aceasta,  [anume]  cum  trei  zile  şi  trei  nopţi 
se  vor  număra.  Deci,  ia  aminte:  joi  seara  a  făcut  Domnul  Cina  şi  a  zis  uce- 

6  în  cultul  creştin,  ziua  liturgică  nu  începe  cu  miezul  nopţii  sau  cu  dimineaţa  ca  în 
măsurătoarea  laică  a  timpului,  ci  cu  seara  Ziua  liturgică  este,  deci,  intervalul  de  timp 
dintre  două  seri  consecutive;  de  aceea,  sărbătorirea  şi  slujba  oricărei  zile  liturgice  începe  cu 
vecernia  din  ajunul  zilei  (laice)  respective,  care  este  cea  dintâi  dintre  laudele  bisericeşti 
zilnice.  Datina  aceasta  este  moştenită  din  tradiţia  iudaică  de  socotire  a  timpului,  aşa  cum  o 
vedem  concretizată,  de  exemplu,  în  referatul  biblic  al  zidirii  lumii,  unde  zilele  creaţiei  sunt 
numărate  începând  cu  seara  şi  continuând  cu  dimineaţa:  „Şi  a  fost  seară  şi  a  fost  dimineaţă: 
ziua  întâi"  (Facere  1,  5).  Tot  din  cultul  iudaic  a' moştenit  Biserica  creştină  şi  împărţirea 
zilelor  în  Ceasuri.  Lăsând  la  o  parte  nopţile  (care  erau  împărţite,  ca  şi  la  romani,  în  patru 
sferturi,  numite  „străji"  sau  „vegheri"),  ziua  (adică  intervalul  de  timp  de  dimineaţa  până 
seara,  socotit  de  12  ore)  era  împărţită  în  patru  sferturi  de  câte  trei  ore  fiecare,  şi  anume: 
Ceasul  I,  cuprinzând  primele  trei  ore  ale  dimineţii  (între  orele  6-9);  Ceasul  al  Ul-lea,  cuprinzând 
a  doua  parte  a  dimineţii  (între  orele  9-12);  Ceasul  al  Vl-lea,  cuprinzând  al  treilea  sfert  al  zilei 
(între  orele  12-15,  adică  amiaza);  Ceasul  al  IX-lea,  cuprinzând  ultimul  sfert  al  zilei  (între 
orele  15-18,  adică  seara).Biserica  Ortodoxă  a  reţinut  această  veche  împărţire  a  zilei,  folosind-o 
în  cultul  ei,  mai  ales  pentru  indicarea  şi  denumirea  diferitelor  momente  de  rugăciune  din 
cursul  zilei.  Rânduiala  aceasta  se  păstrează  şi  astăzi  în  programul  zilnic  de  rugăciune  din 
mănăstiri  (cu  denumirile  din  Ceaslov)  -  după  Pr.  Ene  Branişte,  Liturgica  generală,  ed. 
IBMBOR,  Bucureşti,  1993,  pp.  129-130. 

7  „Iar  de  la  ceasul  al  şaselea,  s-a  făcut  întuneric  peste  tot  pământul,  până  la  ceasul 
al  nouălea"  (Matei  27,  45). 

8  Iar  Cleopa,  în  dmm  spre  Emaus,  îi  spune  Împreună-Călătorului:  „Astăzi  este  a 
treia  zi  de  când  s-au  petrecut  acestea"  (zi  care  începuse  când  se  „lumina  spre  una  din 
sâmbete")  -  adică  e  „a  treia  zi"  de  la  răstignirea,  moartea  şi  îngroparea  Domnului  (Luca 
24, 19-21). 


TÂLCUIREA  SFINTEI  EVANGHELII  DE  LA  MATEI 


Capitolul  28 


423 


nicilor:  „Luaţi,  mâncaţi,  acesta  este  trupul  Meu"  ( Matei  26,  26).  Deci,  de 
vreme  ce  stăpânire  avea  de  la  Sine  a-Şi  pune  sufletul  Său,  arătat  este  că  de 
atunci  S-a  j  unghiat  pe  Sine,  de  când  a  dat  ucenicilor  Săi  trupul,  căci  nimeni 
nu  mănâncă  ceva,  de  nu  va  fi  mai  întâi  junghiat.  Deci,  numără:  din  seara 
când  îşi  dă  trupul  Său  şi  până  vinerea,  în  al  VI-lea  ceas  -  o  zi  şi  o  noapte; 
iarăşi  întunericul  cel  de  la  al  VI-lea  ceas  până  la  al  IX-lea  şi  lumina  de  ia  al 
IX-lea  ceas  până  seara  -  a  doua  zi  şi  a  doua  noapte;  noaptea  de  după  vineri 
şi  ziua  sâmbetei  -  a  treia  zi  şi  a  treia  noapte.  Şi  „sâmbătă  târziu"  a  înviat 
Hristos.  Iată,  aşadar,  plinirea  [numărului]  celor  trei  zile  şi  trei  nopţi! 

Matei  a  zis  că  îngerul  şedea  pe  piatră,  iar  Marcu  zice  că  după  ce  a 
răsturnat  piatra,  şedea  înlăuntru  în  mormânt,  de-a  dreapta  (Marcu  16, 4-5). 
Oare,  este  aici  vreo  nepotrivire?  Nu,  ci  cu  urmare  este  că  mai  întâi  s-a  arătat 
îngerul  pe  piatră,  apoi,  intrând  femeile,  îngerul  a  mers  mai  înainte  şi  iarăşi 
s-a  arătat  înlăuntru,  în  mormânt,  şezând  de-a  dreapta  Şi  femeilor  le  zice: 
„«Nu  vă  temeţi»  voi,  căci  străjerii  vrednici  sunt  de  a  se  teme,  dar  voi, 
uceniţele  Domnului,  nu  vă  temeţi!".  Şi  după  ce  le  izbăveşte  de  frică,  le 
binevesteşte  lor  învierea,  că  se  cuvenea  mai  întâi  a  scoate  frica  [a  le  izbăvi 
de  frică],  apoi  a  le  binevesti.  Şi  nu  se  ruşinează  a-L  numi  „Cel  răstignit"  pe 
Hristos,  fiindcă  întru  Cruce,  ca  într-un  semn  de  biruinţă  Se  laudă,  pentru  că 
toate  bunătăţile  ni  Ie-a  pricinuit  nouă  Crucea 

28, 9-W:  Dar,  când  mergeau  ele  să  vestească9  ucenicilor,  iată  Iisus  le-a 
întâmpinat,  zicând:  Bucuraţi-vă!  Iar  ele,  apropiindu-se,  au  cuprins  picioarele 
Lui  şi  I  s-au  închinat.  (10)  Atunci  Iisus  le-a  zis:  Nu  vă  temeţi.  Duceţi-vă  şi 
vestiţi10  fraţilor  Mei,  ca  să  meargă  în  Galileea,  şi  acolo  Mă  vor  vedea. 

(18,  9)  Marcu  16, 9-10  /  Luca  8,  2  /  Ioan  20, 14  (28, 10)  loan  20, 17  /  Evrei  2, 11 

Le  zice  femeilor:  „Bucuraţi-vă!",  căci  de  vreme  ce  neamul  femeiesc  a 
fost  osândit  a  se  întrista.  Domnul,  prin  învierea  Sa,  le-a  pricinuit  bucurie 
şi  le-a  binecuvântat  pe  dânsele.  De  aceea  şi  ele,  din  multa  sfială  şi  cinste 
[ce  aveau]  către  Dânsul,  îi  „cuprind  picioarele",  dintru  evlavie  neîndrăz¬ 
nind  de  altă  parte  a  trupului  să  se  atingă,  fără  numai  de  părţile  cele  mai 
de  pe  urmă  ale  trupului  lui  Hristos. 

Iar  unii  zic  că  într-adins  au  apucat  „picioarele  Lui",  ca  să  cunoască 
dacă  a  înviat  cu  adevărat  şi  nu  cu  nălucire  şi  să  vadă  de  nu  este  cumva 
duh,  căci  aveau  bănuială  că  este  duh11.  Deci,  atunci  aceste  două  Marii  s-au 


9  în  ediţia  de  îa  1805,  în  loc  de  „să  vestească",  se  găseşte  „să  spuie". 

10  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „duceţi-vă  şi  vestiţi",  se  găseşte  „mergeţi  de  vestiţi". 

11  Căci  poate  se  sminteau  întru  a  lor  minte  din  pricina  necuprinsei  puteri  a  minunii 
învierii  Domnului. 


424 


Capitolul  28 


SFÂNTUL  TEOFILACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIEI 


atins  de  „picioarele  Lui".  Iar  Ioan  spune  că  Maria  Magdalena  se  ispitea  să 
se  atingă  de  Domnul  (Ioan  20, 17),  dar  nu  i  se  dă  voie  pentru  că  voia  să  fie 
pururea  cu  Dânsul,  ca  mai  înainte  [de  răstignirea  Sa];  şi  poate  mai  vârtos 
pentru  aceea  nu,  i  se  dă  voie,  că  era  ea  iscoditoare.  Căci,  de  vreme  ce  s-a 
atins  de  picioarele  Lui,  după  cum  zice  Matei,  ce  nevoie  mai  era  să  se  atingă 
încă  o  dată.  Deci  ca  pe  ceea  ce  este  iscoditoare,  o  îndepărtează  pe  ea. 

28,  11-15:  Şi  plecând  ele,  iată  unii  din  strajă,  venind  în  cetate,  au 
vestit  arhiereilor  toate  cele  întâmplate12.  (12)  Şi,  adunându-se  ei 
împreună  cu  bătrânii  şi  ţinând  sfat,  au  dat  bani  mulţi  ostaşilor13,  (13) 
zicând:  Spuneţi  că  ucenicii  Lui,  venind  noaptea.  L-au  furat,  pe  când  noi 
dormeam;  (14)  şi  de  se  va  auzi  aceasta  la  dregătorul,  noi  îl  vom  îndupleca 
şi  pe  voi  fără  de  grijă  vă  vom  face.  (15)  Iar  ei,  luând  arginţii,  au  făcut 
precum  au  fost  învăţaţi.  Şi  s-a  răspândit14  cuvântul  acesta  între  iudei, 
până  în  ziua  de  azi. 

Străjerii  au  vestit  toate  câte  s-au  întâmplat:  ca  s-a  făcut  cutremur,  că  singu¬ 
ră  s-a  dat  la  o  parte  piatra,  că  ei,  înfricoşându-se,  au  căzut  ca  nişte  morţi. 

Iar  iudeii,  nici  pentru  minunile  care  s-au  făcut  la  Patimă,  nici  pentru 
cele  ce  s-au  mărturisit  la  mormânt,  nici  măcar  de  străjeri  ruşinându-se,  cu 
patima  lor  strică  pe  ostaşi  -  adică  cu  iubirea  de  argint  -,  supunându-i  să 
zică  cum  că  ucenicii  L-au  furat,  lucru  care  este  mai  nebunesc  şi  mai 
păgânesc  decât  toate!  Căci,  cum  L-ar  fi  furat,  o,  nebunilor,  ucenicii,  ei  care 
erau  încuiaţi  în  casă  de  spaimă  şi  nicidecum  nu  îndrăzneau  să  iasă  afară? 
Şi  dacă  L-ar  fi  furat  ca  pe  un  mort,  cum,  mai  apoi  ar  fi  murit  pentru  Dânsul, 
propovăduind  că  a  înviat  Domnul  cu  adevărat,  pentru  minciună  făcân- 
du-se  mucenici? 

28,  16-20:  Iar  cei  unsprezece  ucenici  au  mers  în  Galileea,  la  muntele 
unde  Ie  poruncise  lor  Iisus.  (17)  Şi  văzându-L,  I  s-au  închinat,  ei  care  se 
îndoiseră15.  (18)  Şi  apropiindu-Se  Iisus,  Ie-a  vorbit  lor,  zicând:  Datu-Mi-S-a 
toată  puterea16,  în  Cer  şi  pe  pământ.  (19)  Drept  aceea,  mergând,  învăţaţi 
toate  neamurile17,  botezându-le  în  numele  Tatălui  şi  al  Fiului  şi  al  Sfântului 


12  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „cele  întâmplate",  se  găseşte  „cele  ce  s-au  făcut". 

13  In  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „ţinând  sfat,  au  dat  bani  mulţi  ostaşilor",  se  găseşte 
„făcând  sfat,  au  dat  bani  mulţi  slujitorilor". 

14  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „s-a  răspândit",  se  găseşte  „s-a  vestit". 

15  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „ei  care  se  îndoiseră",  se  găseşte  „iară  unii  s-au 
*  îndoit". 

16  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „puterea",  se  găseşte  „stăpânirea". 

17  în  ediţia  de  la  1805,  în  loc  de  „neamurile",  se  găseşte  „limbile". 


tâlcuirea  sfintei  evanghelii  de  la  matei 


Capitolul  28 


425 


Duh,  (20)  învăţându-le  să  păzească  toate  câte  v-am  poruncit  vouă,  şi  iată  Eu 
cu  voi  sunt  în  toate  zilele,  până  la  sfârşitul  veacului.  Amin. 

(28, 1 6)  Matei  26, 32;  28, 7  /  Marcu  14, 28  (28, 1 7)  Luca  24, 52 128, 18)  Psalm  8, 6  /  Daniil  7, 13-14  / 
Matei  11,  27  /  Luca  1, 32;  10, 22  /  Ioan  3, 31, 35;  5, 22;  13, 2;  17, 2  / 1  Petru  3, 22  /  Romani  14, 9  / 
1  Corinteni  15, 24  /  Efeseni  1, 10, 22  /  Filipeni  2, 9  /  Coloseni  1, 16  1  Evrei  2, 8  / 
Apocalipsa  17, 14;  19, 16  (28, 19)  Isaia  52, 10  /  Marcu  16, 15  /  Luca  24,  47  / 
Ioan  15, 16  /  Faptele  Apostolilor  2, 38  / 1  Ioan  5, 7  /  Romani  10, 18  / 
Coloseni  1, 23 128, 20)  Matei  18, 20  /  Ioan  14, 18 

După  cum  zice  Ioan,  întâi  S-a  arătat  Iisus  ucenicilor  întru  înseşi  Ziua 
învierii  (Ioan  20, 19),  intrând  la  ei  prin  uşile  încuiate.  Apoi  S-a  arătat  după 
opt  zile,  când  şi  Toma  a  crezut  (ioan  20, 26),  iar  după  aceea,  fiindcă  ei  aveau 
să  meargă  în  Galileea  şi  încă  nu  se  adunaseră  toţi  împreună  -  ci  unii  dintre 
ei  pescuiau  la  marea  Tiberiadei  -,  S-a  arătat  numai  celor  care  pescuiau, 
care  erau  şapte  la  număr  (Ioan  21, 1). 

Deci,  ceea  ce  spune  acum  Matei,  s-a  făcut  mai  pe  urmă,  după  cele  pe 
care  le  spune  Ioan,  căci  de  multe  ori  S-a  arătat  lor  Hristos  Cel  înviat,  vreme 
[timp]  de  patruzeci  de  zile  viind  şi  ducându-Se,  fiindcă  nu  pururea  şi  în 
toată  vremea  era  împreună  cu  ucenicii  în  cele  patruzeci  de  zile.  Deci  cei 
unsprezece  ucenici  care  erau  verhovnici,  împreună  cu  toţi  ceilalţi  s-au 
închinat  lui  Hristos,  „iară  unii  s-au  îndoit".  Deci,  se  cuvine  aşa  să  înţelegi: 
cei  unsprezece  ucenici  au  mers  în  Galileea  şi  s-au  închinat  Lui,  „iar  unii" 

-  poate  oarecare  din  cei  şaptezeci  -  „s-au  îndoit"  de  Hristos,  dar  mai  pe 
urmă  s-au  încredinţat  şi  aceştia’8.  Iar  unii  spun  că  Matei  nu-i  pomeneşte 
pe  cei  care  „s-au  îndoit"  şi  ceea  ce  n-a  spus  el  -  anume  că  Toma  s-a  îndoit 

-  spune  Ioan  (20,  25).  Deci,  se  cuvine  aşa  să  înţelegi:  mergând  în  Galileea 
s-au  închinat  Lui;  iar  aceştia  care  s-au  închinat  în  Galileea  „s-au  îndoit" 
mai  înainte  în  Ierusalim,  precum  zice  [Marcu  (16, 11-14)  şi]  Luca  (24, 11). 

Aşadar  Iisus  ie-a  grăit  lor:  „Datu-Mi-S-a  toată  stăpânirea  [puterea],  în 
Cer  şi  pe  pământ".  Iar  aceasta  întru  acest  chip  este:  „Ca  un  Dumnezeu  şi 
Ziditor  aveam  «stăpânirea»  tuturor"  -  că  toate  sunt  roabe  lui  Dumnezeu, 
după  cum  zice  David  (Psalm  88, 12;  118, 91).  „Dar  supunerea  cea  de  [bună] 
voie  nu  o  aveam  şi  acum  voi  avea-o  şi  pe  aceasta,  căci  se  vor  supune  Mie 
toate,  fiindcă  prin  Cruce  am  biruit  pe  cel  care  avea  stăpânirea  morţii".  Că 
îndoită  este  supunerea:  fără  de  voie  -  fiindcă  toţi  suntem  robi  ai  lui 
Dumnezeu,  chiar  fără  voia  noastră,  cum  sunt  şi  dracii  -  şi  de  voie,  după 


18  După  cum  ne  tâlcuieşte  Sfântul  Teofilact  aceştia  care  se  îndoiseră  erau  poate  din 
ceata  celor  şaptezeci  pe  care  îi  alesese  Mântuitorul  (Luca  10,  1).  Iar  dacă  ne  smintim 
socotind  că  tocmai  cei  pe  care  i-a  ales  Mântuitorul  „s-au  îndoit"  de  învierea  Lui,  să 
cumpănim  lăuntric  dacă  la  Praznicul  învierii  Domnului,  noi  înşine  grăim  întru  dreptate 
şi  adevăr:  „Hristos  a  înviat!" 


426 


Capitolul  28 


SFÂNTUL  TEOFILACT  ARHIEPISCOPUL  BULGARIEI 


cum  era  Pavel  rob  al  lui  Hristos  (Galateni  1,  10;  2  Timotei  1,  8).  Dar,  mai 
înainte  numai  supunerea  cea  fără  de  voie  având-o  de  la  toţi  Domnul,  se 
părea  că  oarecum  doar  pe  jumătate  avea  Mântuitorul  „stăpânirea"  tuturor. 
Iar  după  Cruce,  fiindcă  s-a  întins  cunoştinţa  de  Dumnezeu  la  toţi  [oamenii] 
şi  cu  supunerea  cea  de  voie  s-au  supus  toţi,  cu  cuviinţă  [pe  drept  cuvânt] 
zice  Domnul  că  acum  a  luat  „toată  stăpânirea".  „Că  mai  înainte,  în  parte 
aveam  «stăpânirea»  -  căci  numai  fără  voie  îmi  slujeau  Mie,  pentru  că  sunt 
Făcătorul  [lor]  -,  iar  acum  şi  cu  cunoştinţă  slujindu-Mi  Mie  oamenii,  «toată» 
şi  deplină  «stăpânire»  Mi  S-a  dat",  [căci  zice:  „Datu-Mi-S-a  toată  stăpânirea, 
în  Cer  şi  pe  pământ"].  Dar  de  la  cine  I  S-a  dat  Lui?  Arătat  este  cu  adevărat 
că  de  la  Sine  şi  de  la  a  Sa  smerenie,  că  de  nu  S-ar  fi  smerit  şi  de  nu  S-ar  fi 
lovit  cu  împotrivă  luptătorul  prin  Cruce19,  nu  ne-ar  fi  mântuit  pe  noi.  Deci 
aceea  ce  zice  „Datu-Mi-S-a  toată  stăpânirea  [puterea]",  aşa  să  o  înţelegi: 
„Prin  ale  Mele  nevoinţe  şi  lupte  am  mântuit  pe  oameni  şi  Mi  s-au  făcut  de 
acum  soartă20  şi  norod  al  Meu".  Deci,  peste  tot  „pământul"  are  Hristos 
„stăpânirea"  -  fiindcă  tot  pământul  L-a  cunoscut  pe  El  -,  dar  şi  „în  Cer"  - 
fiindcă  plata  şi  petrecerea  [vieţuirea]  celor  care  cred  întru  El  este  în  Ceruri. 

încă  şi  întru  alt  chip  [înţelege]:  de  vreme  ce  firea  omenească,  cea  care 
mai  înainte  era  osândită,  unindu-se  cu  Dumnezeu  Cuvântul  după  ipostas21 
în  Ceruri  şade  [petrece],  fiind  închinată  de  îngeri,  cu  cuviinţă  zice:  „Datu- 
Mi-S-a  toată  stăpânirea  [puterea],  în  Cer".  Căci  firea  omenească,  cea  care 
mai  înainte  slujea,  acum  întru  Hristos  stăpâneşte  toate. 

Şi  cuprinzător  să  spun,  ceea  ce  zice  „Datu-Mi-S-a  toată  stăpânirea 
[puterea]",  aşa  să  înţelegi.  Dacă  o  vei  lua  [pe  aceasta]  cum  că  despre 
Dumnezeu-Cuvântul  se  zice,  să  o  înţelegi  aşa:  „«Mi  S-a  dat  toată 
stăpânirea»,  fiindcă  şi  nevrând  şi  vrând  acum  Mă  cunosc  pe  Mine 
Dumnezeu,  cei  care  mai  înainte  după  chipul  supunerii  celei  fără  de  voie 
îmi  slujeau  Mie".  Iar  dacă  o  vei  înţelege  cum  că  se  zice  ca  despre  firea 
omenească  [a  Mântuitorului],  aşa  să  o  înţelegi:  „Eu  firea  cea  [omenească] 
care  mai  înainte  eram  osândită,  iar  după  cea  către  Fiul  lui  Dumnezeu,  fără 
de  amestecare  unire.  Dumnezeu  fiind,  am  luat  stăpânirea  asupra  tuturor, 
ca  să  fiu  închinat  în  Cer  şi  pe  pământ  slăvit  de  toate  marginile". 

Aşadar,  îi  trimite  pe  ucenici  nu  numai  către  iudei,  ci  -  pentru  că  are 
„stăpânirea"  tuturor,  toată  firea  omenească  sfinţind-o  întru  Sine  -  cu 

19  Adică  dacă  nu  s-ar  fi  luptat  prin  Cruce  cu  potrivnicul  şi  pizmaşul  firii  omeneşti. 

20  Acest  cuvânt  poate  avea  atât  înţelesul  de  destin,  menire,  parte,  s orocire,  orăndă,  fie 
cel  de  con-soartă,  aleasă,  logodnică,  mireasă. 

21  [Aici]  Ipostas  -  fiecare  dintre  cele  trei  Persoane:  Tatăl,  Fiul  şi  Sfântul  Duh,  sub  care 
este  înfăţişat  Dumnezeu. 


tâlcuirea  sfintei  evanghelii  de  la  matei 


Capitolul  28 


427 


cuviinţă  la  „toate  neamurile"  îi  trimite,  poruncindu-le  să  boteze  „în 
numele  Tatălui  şi  al  Fiului  şi  al  Sfântului  Duh". 

Deci,  ruşineze-se  Arie23  şi  Sabelie2’.  Pe  Arie,  pentru  că  a  zis  Hristos  ca 
să  se  boteze  în  numele  Celor  Trei,  care  nume  unul  este,  iar  pe  Sabelie, 
pentru  că  şi  pe  toate  cele  trei  Feţe34  le-a  pomenit  Domnul,  nu  numai  o 
Faţă,  precum  acela  hulea,  ca  să  aibă  trei  nume,  şi  uneori  adică  să  Se 
numească  Tată,  iar  alteori  Fiu,  iar  alteori  Duh,  ci  mai  vârtos  pe  Trei  Feţe, 
care  au  Un  [singur]  nume,  adică  Dumnezeu. 

Apoi,  de  vreme  ce  nu  este  de  ajuns  a  se  boteza,  ci  se  cuvine  şi  a  lucra 
faptele  cele  bune  după  Botez,  spune  Domnul:  „învăţându-i  pe  ei  «să 
păzească  toate  câte  am  poruncit  vouă»,  nu  una  sau  două,  ci  «toate» 
poruncile  Mele".  Deci,  să  ne  înfricoşăm,  o,  fraţilor,  socotind  că  de  ne  va 
lipsi  nouă  una  dintre  porunci25,  nu  suntem  de  săvârşit  [desăvârşit]  robi  ai 
lui  Hristos!  Că  ni  se  cere  pe  toate  să  le  păzim! 

Vezi,  dar,  cum  cuvântul  Domnului  pe  amândouă  capetele  [temeliile] 
creştinătăţii  le  cuprinde:  bogoslovia  [teologia]  şi  fapta  bună  cea  lucrătoare. 
Căci,  spunând  că  se  cuvine  să  se  boteze  în  numele  Preasfintei  Treimi, 
bogoslovie  [teologie]  ne  dă  nouă,  iar  zicând  să  ne  înveţe  să  şi  păzim  po¬ 
runcile,  ne  arată  fapta  bună  cea  lucrătoare. 

Şi  îmbărbătându-i  pe  dânşii,  de  vreme  ce  îi  trimitea  la  păgâni  şi  la 
junghieri  [mucenicii]  şi  la  primejdii,  zice:  „Nu  vă  înfricoşaţi,  căci  Eu  voi  fi 
cu  voi  «până  la  sfârşitul  veacului»".  Şi  pomeneşte  de  „sfârşit",  ca  să-i 

22  Arie  a  fost  preot  în  Alexandria  şi  fondatorul  ereziei  arianismului,  condamnată  la 
Sinodul  I  ecumenic,  din  anul  325.  Arianismul  neagă  egalitatea  Fiului  cu  Tatăl,  făcând 
din  Fiul  prima  creatură  a  Tatălui  şi  negând,  deci.  Dumnezeirea  Lui.  Erezia  lui  Arie  a  fost 
combătută  de  Sfântul  Atanasie  cel  Mare,  Sfântul  Nicolae,  Sfântul  Spiridon,  Sfântul 
Alexandru  şi  mulţi  alţi  Sfinţi  Părinţi.  Arie  a  murit  la  anul  336  d.  Hr. 

23  Sabelie  a  trăit  în  veacul  al  III-lea  şi  era  preot  în  Roma.  Erezia  sa  susţinea  că  cele  trei 
Persoane  ale  Sfintei  Treimi  nu  sunt  decât  trei  aspecte  ale  unei  singure  persoane.  Sabelienii 
se  mai  numeau  şi  modalişti.  învăţătura  lui  Sabelie  a  fost  combătută  de  Sfântul  Dionisie 
al  Alexandriei,  Dionisie  al  Romei,  Ipolit  şi  Tertulian  şi  condamnată  de  Sinodul  al  II-lea 
ecumenic,  din  anul  381. 

24  „Faţă"  numeşte  aici  o  Persoană,  un  Ipostas  al  Sfintei  Treimi  (cuvântul  grecesc 
prosopon  înseamnă  atât  „faţă"  cât  şi  „persoană"). 

25  Dumnezeiescul  Maxim  ne  învaţă  următoarele:  „Prin  urmare,  tot  omul  care  s-a 
botezat  în  numele  Treimii  Dumnezeieşti  şi  de  viaţă  făcătoare,  trebuie  să  ţină  toate  câte  a 
poruncit  Domnul.  Din  această  pricină.  Domnul  a  împreunat  păzirea  tuturor  poruncilor 
cu  Dreapta  Credinţă,  ştiind  că  nu  e  cu  putinţă  să-i  aducă  omului  mântuirea  numai  una 
dintre  ele,  despărţită  de  celelalte"  { Filocalia  româneasca,  voi.  2,  Cuvânt  ascetic,  cap  2,  ed. 
Humanitas,  Bucureşti,  1999,  p.  25). 


428 


deştepte  pe  dânşii,  ca  mai  vârtos  să  nu  bage  de  seamă  la  cele  de  durere, 
căci  zice:  „«Sfârşit»  vor  avea  toate  ale  lumii,  ori  dureri  de  vor  fi,  ori 
bunătăţi;  de  aceea,  să  nu  vă  lăsaţi  biruiţi  de  cele  de  durere,  că  trec;  nici  de 
cele  bune  să  vă  lăsaţi  înşelaţi,  că  se  sfârşesc".  însă  nu  numai  Apostolilor  le 
făgăduieşte  acestea  -  adică  a  fi  împreună  cu  dânşii  -,  ci  şi  tuturor  ucenicilor 
Lui,  căci  nu  aveau  Apostolii  să  trăiască  „până  la  sfârşitul  veacului".  Deci 
şi  nouă  şi  celor  de  după  noi  ni  se  făgăduieşte  aceasta  Şi  nu  numai  până  la 
sfârşit  va  fi,  iar  apoi  va  lipsi,  să  nu  fie  aceasta!  Că  de  atunci  mai  vârtos 
împreună  va  fi  [cu  ai  Lui],  mai  strălucit  şi  mai  arătat;  că  acest  cuvânt 
„până",  unde  s-ar  afla  în  Scriptură  nu  leapădă  vremea  cea  de  pe  urmă26. 

Deci,  mulţămind  Domnului  Celui  Care  aici  este  cu  noi  şi  tot  binele  ni- 
1  dă  şi  iarăşi  împreună  cu  noi  va  fi,  mai  de  săvârşit  [desăvârşit]  după  sfârşit, 
să  sfârşim  aicea  tâlcuirea  Că  Lui  I  Se  cuvine  toată  mulţămita  şi  slava  şi 
cinstea,  în  vecii  vecilor.  „Amin". 

Sfârşit  al  tâlcuirii  Sfântului  Teofilact 
la  Evanghelia  cea  de  la 
Matei 

Ă 

H 


2<i  Vezi  tâlcuirea  de  la  Matei  1, 25a. 


ANEXE  EDITORIALE  ŞI  INDICI 


430 


ANEXELE 


(1) 

Zilele  de  prăznuire  ale  Sfinţilor  Apostoli 

în  Biserica  Ortodoxă,  Sfinţii  Apostoli  sunt  prăznuiţi  în  următoarele  zile1: 
Simon  Petru  -  29  iunie  şi  5  septembrie; 

Andrei  -  30  noiembrie,  20  iunie  şi  13  octombrie; 

Iacov  al  lui  Zevedeu  -  30  aprilie; 

Ioan  al  lui  Zevedeu  (Teologul)  -  26  septembrie  şi  9  mai; 

Filip  - 14  noiembrie; 

Vartolomeu  (Natanail)  -  11  iunie  şi  25  august; 

Toma  -  6  octombrie  şi  20  iunie; 

Matei  (Levi)  -  16  noiembrie; 

Iacov  al  lui  Alfeu  -  9  octombrie; 

Levi  Tadeu  -  30  iunie; 

Simon  Cananeul  sau  Zilotul  - 10  mai; 

Matia,  cel  ales  în  locul  lui  Iuda  -  30  iunie; 

Pavel,  Apostolul  neamurilor  -  29  iunie. 

în  ziua  de  30  iunie  se  serbează  Soborul  Sfinţilor  12  Apostoli. 


(2) 

Despre  tâlcuirea  versetelor  46-50 
din  capitolul  12  al  Evangheliei  de  la  Matei 


Tâlcuirea  acestor  versete  (Matei  12, 46-50)  o  face,  mai  pe  larg,  Sfântul  Ioan  Gură  de  Aur2: 
„în  aceste  cuvinte  se  arată  cu  multă  strălucire  ceea  ce  vă  spuneam  şi  mai  înainte,  că 
toate  sunt  de  prisos,  dacă  lipseşte  virtutea.  Vă  spuneam  că  şi  vârsta  şi  firea  şi  locuirea  în 
pustie  şi  toate  asemenea  acestora  sunt  fără  de  folos,  dacă  lipseşte  voinţa  cea  bună.  Astăzi 
învăţăm  ceva  şi  mai  mult,  căci  nici  purtarea  în  pântece  a  lui  Hristos,  nici  naşterea  aceea 
minunată  nu  are  vreun  câştig,  dacă  lipseşte  virtutea.  Aceasta  se  vede  mai  cu  seamă  din 
cuvintele  Evanghelistului:  «încă  grăind  El  mulţimilor,  I-a  spus  Lui  cineva:  Mama  Ta  şi 
fraţii  Tăi  Te  caută».  Iar  EI  îi  răspunde:  «Cine  este  Mama  Mea  şi  cine  sunt  fraţii  Mei?» 
Domnul  n-a  grăit  aşa  ca  să  facă  de  râs  pe  Mama  Lui  sau  ca  să  Se  lepede  de  Aceea  care  L-a 
născut.  Dacă  I-ar  fi  fost  ruşine  de  Ea,  nici  n-ar  fi  trecut  prin  pântecele  Ei,  ci  ca  să  arate  ca 
nici  Mama  Lui  n-are  nici  un  folos  de  pe  urma  acestei  naşteri,  dacă  nu  face  tot  ce  trebuie. 
Ceea  ce  încercase  mama  Lui  pornise  dintr-o  ambiţie  deşartă.  Voia  să  arate  poporului  că 
are  putere,  că  are  stăpânire  asupra  copilului  Ei.  Mama  Lui  nu-şi  închipuia  ceva  mare 
despre  El.  De  aceea  a  şi  venit  la  El  într-un  timp  nepotrivit.  Uită-te  şi  la  mândria  Ei  şi  la 
mândria  fraţilor  Lui!  Ar  fi  trebuit,  dacă  au  venit,  sau  să  asculte  cu  poporul  sau,  dacă  nu 
voiau,  să  fi  aşteptat  până  termina  de  vorbit  şi  după  aceea  să  se  fi  apropiat  de  El.  Dar  ei 
nu.  îl  strigă  de  afară;  şi  fac  asta  în  faţa  tuturor  oamenilor,  arătându-şi  ambiţia  lor  deşartă. 
Vor  să  arate  că  îi  poruncesc  cu  multă  putere.  Acesta  o  arată  şi  Evanghelistul,  atunci  când 
a  spus:  «încă  grăind  El  mulţimilor».  Ca  şi  cum  ar  fi  spus:  «Nu  pnteau  găsi  un  alt  timp? 


1  Vezi  Mine  iele  sau  Vieţile  Sfinţilor  pentru  respectivele  luni. 

2  Sfântul  Ioan  Hrisostom,  Omilii  la  Mutei,  XLIV,  ed.  ÎBMBOR,  Bucureşti,  1994,  pp.  519-522  (traducere, 
introducere,  indici  şi  note  de  Pr.  Dumitru  Fecioiu). 


editoriale 


431 


Nu  puteau  sâ-I  vorbească  îndeosebi?»  Dar,  ce  voiau  să-I  spună?  Dacă  voiau  să-L  întrebe  de 
dogmele  adevărului,  ar  fi  trebuit  să  o  facă  în  auzul  tuturor,  să  grăiască  înaintea  tuturor,  ca 
să  se  folosească  şi  ceilalţi;  iar  dacă  voiau  să-L  întrebe  despre  alte  lucruri,  care-i  priveau 
numai  pe  ei,  n-ar  fi  trebuit  să  fie  aşa  de  grăbiţi.  Dacă  Hristos  n-a  dat  voie  ucenicului  Său  să 
se  ducă  să-şi  îngroape  pe  tatăl  său  (Mutei  8,  21-22),  pentru  ca  să  nu-i  întrerupă  mergerea 
după  Dânsul,  cu  atât  mai  mult  n-ar  fi  trebuit  întreruptă  cuvântarea  Sa,  pentru  lucruri  fără 
însemnătate.  Lucrul  acesta  arată  că  au  făcut  aceasta  numai  din  slavă  deşartă.  Acelaşi  lucru 
îl  arată  şi  Evanghelistul  loan  când  spune:  «Nici  fraţii  lui  nu  credeau  în  El»  (loan  7,  5). 
Evanghelistul  loan,  ne  dă  şi  cuvintele  lor,  pline  de  multă  prostie,  spunând  că  fraţii  Lui 
voiau  să-L  ia  cu  ei  la  Ierusalim,  nu  pentru  altă  pricină,  ci  ca  să  culeagă  şi  ei  slavă  de  pe 
urma  minunilor  Lui.  «Dacă  faci  acestea»,  I-au  spus  ei,  «arată-Te  lumii;  că  nimeni  nu  face 
ceva  în  ascuns,  ci  caută  să  se  facă  cunoscut!»  (loan  7,  4).  Domnul  i-a  mustrat  şi  a  osândit 
gândul  lor  pământesc  (loan  7,  6-8).  Pentru  că  iudeii  îl  bârfeau  şi  spuneau:  «Nu  este  Acesta 
Fiul  teslarului,  pe  al  Cărui  tată  şi  Mamă  noi  îi  cunoaştem?  Fraţii  lui  nu  sunt  oare  printre 
noi?»  (Matei  13, 55-56 ;  Marcu  6, 3)  De  aceea,  fraţii  Lui,  voind  să  şteargă  din  mintea  oamenilor 
această  origine  joasă  a  neamului  lor,  îi  cereau  să  facă  minuni.  Aceasta  e  pricina  că  Hristos 
îi  refuză;  voia  să  le  vindece  patima  mândriei  şi  a  slavei  deşarte.  Dacă  Hristos  ar  fi  voit  să  Se 
lepede  de  Mama  Lui,  apoi  S-ar  fi  lepădat  de  Ea  atunci  când  iudeii  II  bârfeau.  Dar  nu  S-a 
lepădat  de  Ea,  pentru  că  II  vedem  că  are  atât  de  multă  grijă  de  Ea,  încât,  atunci  când  era  pe 
Cruce,  o  Iasă  în  seama  celui  mai  iubit  dintre  ucenicii  Săi,  având  foarte  mare  grijă  de  Ea. 
Acum  însă,  cu  acest  prilej,  nu  face  asta,  că  are  o  altă  grijă  pentru  Mama  lui  şi  pentru  fraţii 
Lui.  Pentru  că  Ei  vedeau  în  El  un  simplu  om  şi  se  mândreau,  Hristos  caută  să  le  scoată  din 
cap  mândria.  Nu-i  ocărăşte;  îi  îndreaptă.  Nu  mi  te  uita  numai  la  cuvintele  lui  Hristos,  care 
au  în  ele  un  pic  de  mustrare,  ci  şi  la  nechibzuinţa  şi  îndrăzneala  fraţilor  Lui  şi  la  Cine  era 
Cel  Ce  i-a  mustrat!  Nu  era  simplu  om,  ci  Fiul,  Unul-Născut  al  lui  Dumnezeu.  Ce  a  urmărit 
Domnul  prin  mustrarea  Sa?  N-a  vrut  să-i  facă  de  ocară,  ci  să-i  scape  de  cea  mai  tiranică 
patimă,  mândria;  să-i  facă  încetul  cu  încetul  să  aibă  despre  El  ideea  ce  I  Se  cuvine  şi  să 
convingă  pe  Mama  Lui  că  El  nu  e  numai  Fiul  Ei,  ci  şi  Stăpânul  Ei.  Vei  vedea  că  mustrarea 
Sa  este  pe  măsura  Dumnezeirii  Sale,  dar  de  folos  şi  Mamei  Lui.  în  afară  de  acestea  este  o 
mustrare  blândă.  Că  n-a  spus:  «Du-te  şi  spune  Mamei  Mele:  Nu  eşti  Mama  Mea!»  Nu,  ci  a 
spus  celui  care  spusese  că  Mama  Lui  stă  afară:  «Cine  este  Mama  Mea?»  Prin  această 
întrebare  Domnul  a  mai  urmărit  şi  altceva  Ce  anume?  Să  nu  neglijeze  nimeni  virtutea,  nici 
aceea  nici  alţii,  bazându-se  pe  înrudirea  cu  Hristos.  Dacă  n-ai  nici  un  folos,  nici  dacă-I  eşti 
mamă,  de  nu  eşti  virtuos,  cu  atât  mai  puţin  se  poate  mântui  altcineva,  numai  pentru  că  se 
înrudeşte  cu  Hristos.  Există  o  singură  înrudire  cu  Hristos:  să-l  faci  voia  Lui!  Această  înrudire 
este  mai  bună  şi  mai  proprie  decât  înrudirea  de  sânge. 

Ştiind,  dar,  acestea,  să  nu  ne  mândrim  cu  copiii  noştri  buni,  dacă  nu  avem  şi  noi 
virtutea  lor,  nici  cu  părinţii  noştri  vrednici,  dacă  nu  avem  şi  noi  purtarea  lor.  Se  poate  să 
nu  fie  tată  cel  care  are  copii  şi  să  fie  tată  cel  care  n-are  copii.  De  aceea,  Hristos,  altădată, 
când  o  femeie  i-a  spus:  «Fericit  este  pântecele  care  Te-a  purtat  şi  pieptul  la  care  ai  supt» 
(Luca  11,  27),  nu  i-a  spus:  «Nu  M-a  purtat  pântecele!»,  nici:  «Nu  am  supt  la  piept!»,  ci: 
«Cu  adevărat  sunt  fericiţi  cei  care  fac  voia  Tatălui  Meu!»  (Luca  11,  28)  Vezi,  dar,  că 
Hristos,  în  toate  împrejurările,  nu  tăgăduieşte  înrudirea  Sa  de  sânge,  dar  mai  adaugă  şi 
înrudirea  prin  virtute.  Când  înaintemergătorul  spunea:  «Pui  de  vipere,  să  nu  credeţi  că 
puteţi  spune  că  avem  tată  pe  Avraam!»  (Matei  3,  7, 9),  nu  vrea  să  spună  că  nu  se  trăgeau 
din  Avraam  după  trup,  ci  că  nu  le  este  de  nici  un  folos  că  se  trag  din  Avraam,  dacă  nu  se 
înrudesc  şi  la  purtări  cu  Avraam.  Acelaşi  lucru  l-a  arătat  şi  Hristos  prin  cuvintele:  «Dacă 


432 


ANEXELE 


aţi  fi  fiii  lui  Avraam,  aţi  face  faptele  lui  Avraam!»  (Îoan  8,  39)  Nu-i  lipseşte  pe  ei  de 
înrudirea  lor  după  trup  cu  Avraam,  dar  îi  învaţă  să  caute  şi  înrudirea  cealaltă,  mai  mare 
şi  mai  proprie  decât  aceasta,  înrudirea  după  virtute.  Lucrul  acesta  l-a  urmărit  Hristos  şi 
acum,  dar  o  spune  mai  blând,  mai  cu  grijă.  Vorbea  Mamei  Lui!  N-a  spus:  «Nu  este  Mama 
Mea,  nici  aceia  nu  sunt  fraţii  Mei,  pentru  că  nu  fac  voia  Mea!»  Nu  i-a  ocărât,  nici  nu  i-a 
osândit,  ci  i-a  făcut  stăpâni  pe  voinţa  lor;  şi,  grăindu-le  cu  blândeţe,  a  spus:  «Cel  ce  face 
voia  Tatălui  Meu,  acela  este  fratele  Meu,  sora  Mea  şi  mama  Mea»  (Matei  12, 50).  Deci, 
de  vor  să  fie  aşa,  să  meargă  pe  această  cale!  Când  femeia  aceea  a  strigat,  zicând:  «Fericit 
este  pântecele  care  Te-a  purtat»,  Hristos  n-a  spus:  «Nu  este  Mama  Mea»,  ci:  «Dacă  vrea 
să  fie  fericită,  să  facă  voia  Tatălui  Meu.  Unul  ca  acesta  îmi  este  frate  şi  soră  şi  mamă!» 

Vai,  ce  cinste!  Vai,  ce  virtute!  La  ce  înălţime  ameţitoare  urcă  Hristos  pe  cel  ce  face 
voia  Lui.  Câte  femei  n-au  fericit  pe  Sfânta  Fecioară  şi  pântecele  Ei!  Câte  femei  nu  s-au 
rugat  să  ajungă  astfel  de  mame!  Ar  fi  dat  orice! 

Dar  ce  le  împiedică?  Nimic!  Iată,  Hristos  ne-a  deschis  cale  largă  şi  a  dat  putinţă  nu 
numai  femeilor,  dar  şi  bărbaţilor  să  ajungă  la  această  vrednicie.  Dar,  mai  bine  spus,  la  una 
cu  mult  mai  mare.  Că  facerea  voii  Iui  Hristos  ne  face  cu  mult  mai  mult  mame  ale  lui  Hristos 
decât  durerile  naşterii.  Deci,  dacă  merită  să  fie  fericită  Maica  Domnului,  apoi  cu  mult  mai 
mult  trebuie  să  fie  fericiţi  cei  ce  ajung  mame  ale  lui  Hristos,  prin  facerea  voii  Lui,  cu  cât 
aceasta  din  urmă  este  şi  mai  proprie.  Nu  te  mărgini  numai  să  doreşti  să  fii  mamă  a  lui 
Hristos,  ci  păşeşte  cu  multă  râvnă  şi  pe  calea  care  te  duce  la  împlinirea  dorinţei. 

După  ce  Hristos  a  rostit  aceste  cuvinte,  a  ieşit  din  casă.  Ai  văzut  că  Domnul  i-a  şi 
mustrat  pe  fraţii  şi  pe  Mama  Lui,  dar  a  şi  făcut  ce. doreau?  Acelaşi  lucru  l-a  făcut  şi  la  nunta 
din  Cana  Galileii  (Îoan  2, 1-11).  Şi  acolo  o  ţinuse  de  rău  pe  Mama  Lui,  că-I  ceruse  un  lucru 
într-un  timp  nepotrivit;  cu  toate  acestea,  îi.face-V-oia.  Când  o  ţine  de  rău,  îi  îndreaptă  părerile 
Ei  greşite  despre  E],  iar  când  îi  face  voia,  îşi  arată  dragostea  faţă  de  Mama  Sa 

Tot  aşa  şi  acum,  când  L-a  chemat  să  iasă  afară  din  casă:  i-a  tămăduit  şi  boala  slavei 
deşarte,  dar  i-a  dat  Mamei  Sale  şi  cinste  cuvenită,  ieşind  afară  din  casă,  deşi  îi  ceruse 
lucrul  acesta  într-un  timp  cu  totul  nepotrivit". 

Dacă  pentru  slăbiciunea  noastră  aceste  cuvinte  ale  Sfântului  îoan  Gură  de  Aur  se 
par  a  fi  pricină  de  poticneală,  punem  înainte  un  lucru  adeverit  al  dumnezeieştii  pronii3: 

„Sfântul  Chirii,  patriarhul  Alexandriei,  om  fiind,  măcar  că  era  atât  de  înaintat  în 
sfinţenie,  avea  încă  oarecare  patimă  omenească,  dar  a  îndreptat-o  pe  aceasta  în  chip 
minunat.  Ascultaţi  care  era  patima  şi  îndreptarea  ei:  Fiind  marele  Chirii  rudenie  şi  nepot 
patriarhului  Teofil,  vrăjmaşul  Sfântului  îoan  Hrisostom,  şi  crezând  adevărate  toate 
mincinoasele  învinuiri  pe  care  le  grăia  unchiul  său  Teofil  contra  Sfântului  îoan  H risostom, 
nu  din  răutate,  ci  din  prea  mare  încredere  în  unchiul  său.  Fericitul  Chirii  se  pornise  şi  el 
asupra  Sfinţitului  şi  Dumnezeiescului  Hrisostom,  având  mânie  asupra  lui,  nu  numai 
când  acesta  trăia,  ci  şi  după  moartea  lui.  Pentru  aceasta,  nu  voia  nici  să-l  pomenească  în 
pomelnicele  celorlalţi  patriarhi,  precum  era  şi  obiceiul. 

Deci,  Apotic,  atunci  patriarh  al  Constantinopolului,  a  scris  către  fericitul  Chirii 
scrisoare,  arătând  că  şi  el  a  fost  o  vreme  vrăjmaşul  lui  Hrisostom,  dar,  mai  pe  urmă, 
cunoscând  nevinovăţia  şi  curăţia  acelui  bărbat  sfânt,  s-a  pocăit  din  greşeala  lui  şi  a  pomenit 
numele  lui  Hrisostom  cu  ceilalţi  Sfinţi;  şi-l  sfătuia  frăţeşte  pe  Sfântul  Chirii,  să  scrie  numele 
lui  Hrisostom  în  pomelnice  şi  să-l  pomenească.  Insă,  Chirii  nu-I  asculta,  nevoind  să 
defaime  sinodul  ţinut  împotriva  lui  Hrisostom,  pe  vremea  unchiului  său,  Teofil. 

3  Proîoageie,  ed.  Mitropoliei  Olteniei,  Craiova,  1991,  pp.  441-442. 


editoriale 


433 


A  mai  scris  către  Chirii  patriarhul  şi  Sfântul  Isidor  Pelusiotul,  ca  unul  ce-i  era  rudenie 
şi  mai  bătrân  cu  vârsta,  sfătuindu-i  că  nu  se  cuvine  a  judeca  pe  cineva  din  oameni,  până 
nu  va  cerceta  el  singur,  amănunţit,  pricina  şi  greşeala  omului  aceluia  încă  şi  altă  epistolă 
a  mai  scris  Sfântul  Isidor  către  Chirii,  în  care-i  zicea:  «Mă  numeşti  că  sunt  părintele  tău  şi 
mă  tem  de  osândă .  Ascultă-mă  pe  mine,  să  nu  te  osândeşti  şi  tu  de  către  Dreptul  Judecător, 
Cel  Ce  nu  caută  la  faţă;  leapădă-ţi  mânia  asupra  celui  mort  şi  nu  tulbura  Biserica  celor 
vii,  pricinuindu-i  nelinişte». 

Deci,  citind  scrisorile  Sfântului  Isidor,  a  început  Fericitul  Chirii  a  se  îndrepta  şi  a-şi 
cunoaşte  greşeala  Dar  s-a  îndreptat  desăvârşit,  având  un  vis  ca  acesta:  I  s-a  arătat  Sfântului 
că  se  afla  într-un  loc  de  negrăită  frumuseţe  şi  bucurie.  Vedea  acolo  pe  Avraam,  Isaac  şi 
Iacov  şi  Sfinţi  mulţi  din  Legea  Veche  şi  din  cea  Nouă  a  Evangheliei.  Şi  a  văzut  în  acel  loc 
o  Biserică  luminată,  de  neîntrecută  frumuseţe,  iar  înlăuntru  popor  mult,  care  cânta  o 
dulce  cântare.  Şi  intrând  Sfântul  în  biserică,  s-a  umplut  cu  totul  de  bucurie  şi  de  dulceaţă 
în  inima  sa,  că  vedea  pe  Doamna  noastră,  Născătoarea  de  Dumnezeu,  de  îngeri  mulţi 
înconjurată  şi  strălucind  de  negrăită  slavă.  Mai  vedea  acolo  şi  pe  Sfântul  Ioan  Hrisostom, 
stând  aproape  de  Născătoarea  de  Dumnezeu,  cu  mare  cinste  şi  strălucind  cu  minunată 
lumină,  ca  un  înger  al  lui  Dumnezeu,  şi  ţinând  în  mâini  cartea  învăţăturilor  sale.  Şi  mai 
erau  şi  mulţime  de  bărbaţi  slăviţi,  care  stăteau  cu  dânsul  ca  nişte  slujitori,  înarmaţi  toţi, 
ca  şi  când  aveau  de  dat  o  luptă  oarecare. 

Deci,  dorea  fericitul  Chirii  să  se  închine  Stăpânei,  Născătoarei  de  Dumnezeu,  şi 
pornind,  a  alergat  spre  Ea  ca  să-i  facă  închinăciune,  dar  îndată  Sfântul  Ioan,  împreună  cu 
purtătorii  săi  de  suliţi,  au  alergat  cu  mânie  împotriva  Lui  şi  nu  numai  că  l-au  oprit  de  a 
se  apropia  de  Maica  Domnului,  dar  şi  din  biserica  aceea  I-au  izgonit.  Şi  cum  sta  Sfântul 
Chirii,  frământând  întru  sine  mânia  sa  contra  Sfântului  Ioan  Hrisostom,  care-1  izgonise 
din  biserică,  iată,  a  auzit  pe  Stăpâna  noastră,  Născătoarea  de  Dumnezeu,  mijlocind  către 
Sfântul  Ioan,  ca  să-l  ierte  şi  să  nu-1  gonească  din  biserica  aceea,  zicând:  «Iartă  pe  Chirii,  a 
zis  Preasfânta  către  Ioan,  că  din  necunoştinţă  a  luat  pornirea  lui  cea  rea  împotriva  ta  şi 
vei  vedea  când  îşi  va  da  seama,  că  din  neştiinţă,  a  ajuns  la  acea  pornire  rea».  Dar  Ioan  se 
arăta  că  nu  primea  să-l  ierte.  Atunci,  Preasfânta  Născătoare  de  Dumnezeu  a  zis  către 
Sfântul  Ioan:  «Pentru  dragostea  mea,  iartă-1,  că  mult  s-a  nevoit  pentru  cinstirea  mea, 
ruşinând  şi  înfruntând  pe  Nestorie,  ocărâtorul  meu,  iar  pe  mine.  Născătoare  de  Dumnezeu 
propovăduindu-mă  oamenilor.  Iartă-1,  că  mult  s-a  ostenit  pentru  mine».  Acestea  auzin- 
du-le  Hrisostom  de  la  Născătoarea  de  Dumnezeu,  îndată  s-a  îmblânzit  şi,  chemându-1 
înlăuntru,  a  îmbrăţişat  pe  Sfântul  Chirii,  ca  un  prieten  pe  prietenul  său  şi  cu  dragoste  îl 
săruta.  Şi  astfel,  s-au  împăcat  şi  s-au  împrietenit  Sfinţii  amândoi,  în  visul  acela,  prin 
mijlocirea  Născătoarei  de  Dumnezeu. 

Deci,  Sfântul  Chirii,  deşteptându-se  şi  socotind  în  amănunt  acest  vis,  s-a  pocăit  mult 
şi  singur  se  certa  pe  sine,  pentru  o  patimă  deşartă  şi  nesocotită  împotriva  unui  bărbat 
Sfânt  şi  bine  plăcut  lui  Dumnezeu.  Şi,  adunând  îndată  pe  toţi  episcopii  Egiptului,  a  făcut 
mare  sărbătoare  lui  Hrisostom,  a  scris  numeie  lui  în  diptice  şi-l  pomenea  împreună  cu 
Sfinţii  cei  mari  şi  în  fiecare  an  îl  fericea  pe  el  cu  cuvinte  de  laudă.  Şi  aşa  s-a  ridicat  pata 
aceasta  de  pe  sfinţenia  Sfântului  Chirii". 

Despre  această  aparentă  controversă  legată  de  învăţătura  despre  Maica  Domnului, 
vezi  mai  multe  în  studiul  (în  limba  rusă)  Sfântului  Ignatie  Briancianinov,  legat  de  cinstirea 
Preasfintei  Născătoare  de  Dumnezeu,  publicat  în  cel  de-al  IV-lea  volum  al  operei  sale 
complete  (în  curs  de  publicare  în  limba  română  la  editura  Sophia), 


434 


ANEXELE 


(3) 


Sfântul  Maxim  Mărturisitorul 
A  treia  sută  a  capetelor  despre  dragoste  -  capetele  21-36* 


(21)  Dumnezeu  Se  cunoaşte  pe  Sine  însuşi,  dar  cunoaşte  şi  cele  făcute  de  EL  Sfintele 
Puteri,  de  asemenea,  cunosc  pe  Dumnezeu  şi  cunosc  şi  cele  făcute  de  Dumnezeu.  Dar, 
nu  cum  Se  cunoaşte  Dumnezeu  pe  Sine  şi  cele  făcute  de  El,  cunosc  Sfintele  Puteri  pe 
Dumnezeu  şi  cele  făcute  de  El. 

(22)  Dumnezeu  Se  cunoaşte  pe  Sine  în  fiinţa  Sa  cea  fericită;  iar  cele  făcute  de  El  din 
înţelepciunea  Sa,  prin  care  şi  în  care  a  făcut  toate.  Dar  Sfintele  Puteri  îl  cunosc  pe 
Dumnezeu  prin  participare.  El  fiind  deasupra  participării;  iar  cele  făcute  de  El  prin 
perceperea  aspectelor  şi  sensurilor  din  ele. 

(23)  Lucrurile  făcute  sunt  în  afară  de  minte;  dar  ea  primeşte  înlăuntrul  ei  vederea 
lor.  Nu  tot  aşa  este  la  Dumnezeu  cel  veşnic,  nemărginit  şi  nesfârşit,  Care  a  dăruit  celor  ce 
simt  atât  existenţa,  cât  şi  existenţa  fericită  şi  de-a  pururea 

(24)  Fiinţa  raţională  şi  mintală  se  împărtăşeşte  de  Dumnezeu  Cel  Sfânt,  adică  de 
bunătatea  şi  înţelepciunea  Lui,  prin  însuşi  faptul  că  există  şi  prin  capacitatea  de  a  fi 
fericită,  ca  şi  prin  harul  de  a  dăinui  veşnic.  Prin  aceasta  cunoaşte  pe  Dumnezeu.  Iar  cele 
făcute  de  El  le  cunoaşte,  cum  s-a  zis,  prin  perceperea  înţelepciunii  artistice  contemplate 
îri  făpturi,  care  este  simplă  şi  fără  ipostas  propriu,  aflându-se  numai  în  minte. 

(25)  Patru  dintre  însuşirile  dumnezeieşti  care  susţin,  păzesc  şi  izbăvesc  cele  ce  sunt, 
le-a  împărtăşit  Dumnezeu  pentru  bunătatea  Sa  desăvârşită,  aducând  la  existenţă  fiinţa 
raţională  şi  mintală:  existenţa,  existenţa  veşnică,  bunătatea  şi  înţelepciunea  Dintre  acestea, 
primele  două  le-a  dăruit  fiinţei,  iar  ultimele  două,  adică  bunătatea  şi  înţelepciunea, 
capacităţii  de  a  voi.  Aceasta  pentru  ca  ceea  ce  e  El  prin  fiinţă,  să  ajungă  şi  zidirea  prin 
împărtăşire.  Pentru  acestea  se  spune  despre  ea  că  s-a  făcut  după  chipul  şi  asemănarea  lui 
Dumnezeu;  după  chipul  existenţei,  ca  existenţă  şi  după  chipul  existenţei  veşnice  ca  existenţă 
veşnică;  căci,  deşi  nu  e  fără  de  început,  este  fără  de  sfârşit;  şi  după  asemănarea  Celui  bun 
şi  drept  după  fiinţă,  cel  bun  şi  înţelept  după  har.  Adică  toată  firea  raţională  este  după 
chipul  lui  Dumnezeu;  dar  numai  cei  buni  şi  cei  înţelepţi  sunt  după  asemănarea  Lui. 

(26)  Toată  firea  raţională  şi  mintală  se  împarte  în  două:  adică  în  firea  îngerească  şi  în 
firea  omenească.  Şi  toată  firea  îngerească  se  împarte  iarăşi  în  două  grupe  generale  şi  în 
două  feluri  de  voinţe  generale:  într-una  sfântă  şi  într-una  păcătoasă;  adică  în  Sfintele 
Puteri  şi  în  dracii  necuraţi.  Firea  omenească  se  împarte  numai  în  două  feluri  de  voinţe 
generale:  evlavioase  şi  necuvioase. 

(27)  Dumnezeu,  ca  cel  ce  este  însăşi  existenţa,  însăşi  bunătatea  şi  însăşi  înţelepciunea, 

mai  adevărat  vorbind  chiar  şi  deasupra  tuturor  acestora,  nu  are  nimic  contrariu.  Dar, 
făpturile,  care  toate  au  existenţa  prin  participare  şi  har,  iar  cele  raţionale  şi  mintale,  şi 
capacitatea  de  bunătate  şi  înţelepciune,  au  ceva  contrariu.  Şi  anume  existenţei  lor  li  se 
opune  neexistenţa,  iar  capacităţii  de  bunătate  şi  înţelepciune  răutatea  şi  neştiinţa.  Deci, 
ca  ele  să  existe  de-a  pururi  sau  să  nu  existe,  stă  în  puterea  Celui  Ce  le-a  făcut;  dar  ca  să 
participe  la  bunătatea  şi  la  înţelepciunea  Lui,  sau  ca  să  nu  participe  stă  în  voia  fiinţelor 
raţionale.  -  ■< 


4  f  iloazlia  romaneasca,  voi.  2,  A  treia  suta  a  capetelor  despre  dragoste ,  ed.  Humanitas,  Bucureşti,  1999,  pp. 


90-94. 


EDITORIALE 


435 


(28)  Elinii,  spunând  că  fiinţa  lucrurilor  există  împreună  cu  Dumnezeu  din  veci  şi  că 
numai  calităţile  din  jurul  fiinţei  le  au  de  la  El,  susţineau  că  fiinţa  nu  are  nimic  contrariu 
şi  contradicţia  este  numai  între  calităţi.  Noi  însă  zicem  că  numai  Fiinţa  dumnezeiască  nu 
are  nimic  contrariu,  ca  fiind  veşnică  şi  infinită  şi  dăruind  şi  altora  veşnicia.  Fiinţa  lucrurilor, 
însă,  are  contrară  ei  neexistenţa.  Deci,  stă  în  puterea  Celui  ce  este  cu  adevărat  ca  ea  să 
existe  de-a  pururi  sau  să  nu  existe.  Dar,  fiindcă  Lui  nu-I  pare  rău  de  darurile  Sale,  ea  va 
exista  veşnic  şi  va  fi  susţinută  prin  puterea  Lui  atotţiitoare,  chiar  dacă  are  nimicul 
contrariul  ei,  cum  s-a  zis,  ca  una  ce  a  fost  adusă  la  existenţă  din  neexistenţă  şi  stă  în  voia 
Lui  ca  ea  să  fie  sau  să  nu  fie. 

(291  Precum  răul  este  lipsa  binelui  şi  neştiinţa  -  lipsa  cunoştinţei,  tot  aşa  şi  neexistenţa 
este  lipsa  existenţei;  dar  nu  a  existenţei  celei  adevărate  şi  proprii,  căci  aceea  nu  are  nimic 
contrariu,  ci  a  celei  ce  există  prin  împărtăşire  de  existenţa  cea  adevărată.  Lipsa  celor 
dintâi  atârnă  de  voinţa  făpturilor;  a  celei  de  a  doua  atârnă  de  voinţa  Făcătorului,  care 
vrea  însă,  pentru  bunătatea  Sa,  ca  făpturile  să  existe  veşnic  şi  veşnic  să  aibă  parte  de 
binefacerile  Lui. 

(30)  Dintre  făpturi,  unele  sunt  raţionale  şi  mintale  şi  capabile  de  cele  contrare,  ca  de 
pildă  de  virtute  şi  păcat,  de  cunoştinţă  şi  neştiinţă;  altele  sunt  corpuri  de  diferite  soiuri, 
constătătoare  din  elemente  contrarii,  adică  din  pământ,  aer,  foc  şi  apă.  Cele  dintâi  sunt 
cu  totul  netrupeşti  şi  nemateriale,  chiar  dacă  unele  din  ele  sunt  legate  de  trupuri;  cele 
de-al  doilea  sunt  alcătuite  numai  din  materie  şi  formă. 

(31)  Toate  trupurile  sunt  după  fire  inerte;  ele  sunt  mişcate  de  suflet.  Unele  de  suflet 
raţional,  altele  de  suflet  neraţional,  şi  iarăşi,  altele  de  suflet  fără  simţire. 

(321  Dintre  puterile  sufleteşti  una  hrăneşte  şi  susţine  creşterea,  alta  este  imaginativă 
şi  impulsivă,  iar  alta  este  raţională  şi  intelectuală.  De  cea  dintâi  se  împărtăşesc  plantele, 
Fiinţele  neraţionale,  pe  lângă  aceasta,  se  împărtăşesc  şi  de  a  doua.  Iar  oamenii,  pe  lângă 
acestea  două,  şi  de  a  treia  Primele  două  puteri  sunt  supuse  stricăciunii,  a  treia  se  dovedeşte 
nestricădoasă  şi  nemuritoare. 

(33)  Sfintele  Puteri,  comunicându-şi  una  alteia  lumina,  precum  o  comunică  şi  firii 
omeneşti,  împărtăşesc  sau  din  virtutea  lor,  sau  din  cunoştinţa  care  este  în  ele.  împărtăşind 
din  virtute,  adică  dintr-o  bunătate  ce  imită  bunătatea  dumnezeiască,  îşi  fac  bine  atât  lor 
înseşi,  cât  şi  una  alteia,  şi  celor  mai  prejos  de  ele,  devenind  toate  deiforme.  Iar  împărtăşind 
din  cunoştinţă,  dau  sau  ceva  mai  înalt  spre  Dumnezeu,  sau  ceva  mai  adânc  despre  corpuri, 
sau  ceva  mai  cu  de-amănuntul  despre  fiinţele  netrupeşti,  sau  ceva  mai  limpede  despre 
Providenţă  sau  ceva  mai  lămurit  despre  Judecată. 

(34)  Necurăţia  minţii  constă  întâi  în  a  avea  cunoştinţă  mincinoasă ;  al  doilea,  în  a 
ignora  ceva  din  cele  universale  (zic  acestea  despre  mintea  omenească,  căci  îngerului  îi  e 
propriu  să  nu-i  fie  necunoscut  nimic  din  cele  particulare);  al  treilea,  în  a  avea  gânduri 
pătimaşe;  iar  al  patrulea,  în  a  consimţi  cu  păcatul. 

(35)  Necurăţia  sufletului  constă  în  a  nu  lucra  după  fire.  Căci,  din  aceasta  se  nasc  în 
minte  gândurile  pătimaşe.  Şi  lucrează  după  fire  atunci  când  puterile  ei  pătimitoare 
(pasionale),  adică  iuţimea  şi  pofta  rămân  fără  patimă  în  întâlnirea  cu  lucrurile  şi  cu 
înţelesurile  (chipurile)  lor. 

(36)  Necurăţia  trupului  este  păcatul  cu  fapta. 


436 


ANEXELE 


(4) 

Sfântul  loan  Damaschin 
Cuvânt  despre  venirea  lui  Antihrist ’ 

Se  cuvine  să  se  ştie  că  trebuie  să  vină  Antihrist.  Este  antihrist  tot  cel  care  nu 
mărturiseşte  că  Fiul  lui  Dumnezeu  a  venit  în  trup  (1  loan  4, 3;  2  loan  7),  că  este  Dumnezeu 
desăvârşit  şi  că  s-a  făcut  om  desăvârşit,  fiind  în  acelaşi  timp  şi  Dumnezeu.  Dar  în  sens 
propriu  şi  special.  Antihrist  se  numeşte  acela  care  vine  la  sfârşitul  veacului  ( Matei  13, 40; 
24,  5).  Trebuie,  însă,  mai  întâi  să  se  propovăduiască  Evanghelia  la  toate  neamurile,  după 
cum  a  spus  Domnul  (Matei  24,  14).  Şi  atunci  va  veni  spre  mustrarea  iudeilor  potrivnici 
lui  Dumnezeu.  Domnul  le-a  spus  lor:  „Eu  am  venit  în  numele  Tatălui  Meu  şi  nu  Mă 
primiţi;  vine  altul  în  numele  lui  şi  pe  acela  îl  veţi  primi"  (loan  5,  43).  Iar  Apostolul: 
„Pentru  aceea,  pentru  că  n-au  primit  dragostea  adevărului  ca  să  se  mântuiască,  va 
trimite  lor  Dumnezeu  lucrarea  înşelăciunii,  ca  să  creadă  minciunii,  pentru  a  fi  osândiţi 
toţi  acei  care  n-au  crezut  adevărului,  ci  Je-a  plăcut  nedreptatea"  (2  Tesakmiceni  2,  10- 
12).  Aşadar,  iudeii  n-au  primit  pe  Domnul  Iisus  Hristos  şi  Dumnezeu  Care  este  Fiul  lui 
Dumnezeu,  dar  vor  primi  pe  înşelător,  pe  cel  care  se  numeşte  pe  sine  Dumnezeu.  Că  se 
va  numi  pe  sine  însuşi  Dumnezeu,  îi  învaţă  îngerul  pe  Daniil,  spunând  aşa:  „Nu  va  ţine 
seamă  de  Dumnezeul  părinţilor  lui"CD««it7  11,  37).  Iar  Apostolul  spune:  „Să  nu  vă 
amăgească  pe-voi-niei  într-un  chip,  că  va  veni  mai  întâi  lepădarea  de  credinţă  şi  se  va 
-amta-omui-păcatului,  fiul  pierzării,  potrivnicul/care  se  înalţă  mai  presus  de  tot  ce  este 
-  Bumnezeu  snu  este  închinat,  aşaAncât  să  şadă  el,  arătându-se  pe  sineşi  cum  că  ar  fi 
Dumnezeu"  (2  Tesaloniceni  2,  3-4).  Când  spune  Apostolul  „în  Biserica  lui  Dumnezeu", 
nu  vorbeşte  de  Biserica  noastră,  ci  de  cea  veche,  de  cea  iudaică.  Căci  Antihrist  nu  va  veni 
la  noi,  ci  la  iudei.  Nu  va  veni  pentru  Hristos,  ci  contra  lui  Hristos;  pentru  acest  motiv  se 
şi  numeşte  Antihrist. 

Trebuie  mai  întâi  să  se  predice  Evanghelia  la  toate  neamurile  (Matei  24,  14).  „Şi 
atunci  se  va  arăta  cel  fără  de  lege,  a  cărui  venire  va  fi  cu  lucrarea  satanei,  cu  toată 
puterea  şi  cu  semne  şi  cu  minuni  mincinoase,  cu  toată  amăgirea  nedreptăţii  la  cei  care 
pier,  pe  care  Domnul  îl  va  omorî  cu  graiul  gurii  Sale  şi-l  va  pierde  cu  venirea  arătării 
Sale"  (2  Tesaloniceni  2,  8-9).  Deci  nu  însuşi  diavolul  se  face  om  aşa  cum  S-a  înomenit 
Domnul  -  să  nu  fie!  -  ci  se  naşte  om  din  curvie  şi  primeşte  toată  energia  lui  satan.  Căci 
Dumnezeu,  cunoscând  mai  dinainte  toată  perversitatea  voinţei  lui,  pe  care  o  va  avea, 
îngăduie  ca  să  locuiască  diavolul  în  el. 

Se  naşte,  deci,  din  curvie,  după  cum  am  spus,  este  crescut  în  ascuns  şi  pe  neaşteptate 
se  răscoală,  se  împotriveşte  şi  împărăţeşte.  La  începutul  împărăţiei  lui,  dar  mai  degrabă 
a  tiraniei  lui,  ia  chipul  sfinţeniei,  dar  când  ajunge  stăpânitor,  persecută  Biserica  lui 
Dumnezeu  (Matei  24,  6-10)  şi-şi  face  cunoscută  toată  răutatea  lui.  Va  veni  cu  „semne  şi 
minuni  mincinoase"  (2  Tesaloniceni  2,  9),  înşelătoare  şl  nu  adevărate  şi  pe  cei  care  au 
slabă  şi  neîntărită  temelia  minţii  îi  va  înşela  şi-i  va  despărţi  de  Dumnezeul  cel  viu,  încât 
„să  se  smintească  de  va  fi  cu  putinţă  şi  cei  aleşi"  (Matei  24,  24). 


1  Sf,  loan  Damaschin,  Dogmatica,  traducere  din  limba  greacă  de  Pr.  Dumitru  Fecioru,  ed.  Scripts  Bucureşti, 
1993,  pp.  200-202 


EDITORIALE 


437 


Vor  fi  trimişi  Enoh  şi  Ilie  Tezviteanul  (Maleahi  4, 5;  Matei  17, 10-12 ;  Marcu  9, 11-12),  şi 
„vor  întoarce  inima  părinţilor  către  copii"  (Maleahi  4,  6),  adică  sinagoga  către  Domnul 
nostru  lisus  Hristos  şi  către  predica  Apostolilor,  dar  ei  vor  fi  omorâţi  de  Antihrist.  Şi  va 
veni  Domnul  din  Cer,  în  chipul  în  care  Sfinţii  Apostoli  L-au  văzut  mergând  la  Cer  (Faptele 
Apostolilor  1, 11),  Dumnezeu  desăvârşit  şi  om  desăvârşit,  cu  slavă  şi  putere  (Luca  21, 27)  şi 
va  omorî  pe  omul  fărădelegii  şi  pe  fiul  pierzării  cu  Duhul  gurii  Lui  (2  Tesaloniceni  2,  8). 
Aşadar,  nimeni  să  nu  aştepte  pe  Domnul  de  pe  pământ,  ci  din  Cer,  după  cum  însuşi  ne-a 
dat  încredinţare  (Matei  16, 27;  25, 31;  Luca  21, 27). 


(5) 


Sfântul  Efrem  Şirul 

Cuvânt  pentru  a  doua  Venite  a  Domnului, 
sfârşitul  lumii  şi  venirea  lui  Antihrist 


Cum  voi  putea  eu,  Efrem  cel  prea  mic  şi  păcătos  şi  plin  de  greşeli,  să  spun  cele  mai 
presus  de  puterea  mea?  Dar,  de  vreme  ce  Mântuitorul,  prin  a  Sa  milostivire,  pe  cei 
necărturari  i-a  învăţat  înţelepciunea  şi  pe  credincioşii  cei  de  pretutindeni  i-a  luminat,  şi 
pe  a  noastră  limbă  o  va  lumina  cu  îndestulare  spre  folosul  şi  zidirea,  şi  a  mea,  a  celui  ce 
zic,  şi  a  tuturor  ascultătorilor.  Şi  voi  grăi  întru  dureri  şi  voi  spune  întru  suspine  pentru 
sfârşitul  lumii  acesteia  de  acum  şi  pentru  cel  prea  fără  de  ruşine  şi  cumplit  balaur,  cel  ce 
va  să  tulbure  pe  toate  cele  de  sub  cer  şi  să  bage  teamă  şi  împuţinare  de  suflet  şi  cumplită 
necredinţă  în  inimile  oamenilor  şi  să  facă  arătări  şi  semne  şi  înfricoşări,  încât  de  ar  putea 
să  amăgească  şi  pe  cei  aleşi,  şi  pe  toţi  să-i  înşele  cu  mincinoase  semne  şi  cu  năluciri  de 
arătări,  care  se  vor  face  de  către  dânsul  (Matei  24, 25). 

După  făgăduinţa  Sfântului  Dumnezeu,  va  lua  stăpânire  ca  să  înşele  lumea,  fiindcă 
s-a  înmulţit  păgânătatea  lumii  şi  pretutindeni  tot  felul  de  lucrări  rele  se  lucrează.  Şi 
pentru  aceasta.  Preacuratul  Stăpân  va  slobozi  duhul  înşelăciunii,  ca  să  ispitească  lumea 
pentru  păgânătatea  ei,  de  vreme  ce  oamenii  au  voit  a  se  depărta  de  Dumnezeu  şi  a-1  iubi 
pe  vicleanul  (2  Tesaloniceni  2, 11). 

Fraţilor,  mare  nevoinţă  va  fi  în  vremurile  acelea  -  mai  ales  celor  credincioşi  -,  când 
se  vor  săvârşi  semne  şi  minuni  cu  multă  stăpânire  de  însuşi  balaurul,  când  se  va  arăta  pe 
sine  ca  un  dumnezeu,  cu  năluciri  înfricoşate,  zburând  în  văzduh,  şi  toţi  dracii  ca  îngerii 
în  văzduh  înălţându-se  înaintea  tiranului  (2  Tesaloniceni  2,  4).  Că  vor  striga  cu  tărie, 
schimbându-şi  chipurile,  înfricoşând  fără  de  măsură  pe  toţi  oamenii.  Atunci,  fraţilor, 
oare  cine  se  va  afla  îngrădit  şi  petrecând  neclintit,  având  în  sufletul  său  semnul  Celui 
Unuia-Născut,  Fiul  Dumnezeului  nostru,  adică  Sfânta  Sa  Cruce?  Când  va  vedea  necazul 
acela  nemângâiat,  făcut  pretutindeni,  peste  tot  sufletul  care  nu  va  avea  de  nicăieri 
mângâiere,  nici  iarăşi  slăbire  pe  pământ  şi  pe  mare,  când  va  vedea  toată  lumea  tulburată 
şi  va  fugi  fiecare  să  se  ascundă  în  munţi,  unii  adică  murind  de  foame,  iar  alţii  ca  ceara 
topindu-se  de  sete  cumplită  şi  nu  va  fi  cine  să-i  miluiască  pe  ei,  când  va  vedea  toate 
feţele  lăcrimând  şi  cu  dorire  întrebând  dacă  nu  cumva  se  află  vreun  cuvânt  al  lui 
Dumnezeu  pe  pământ.  Şi  nicăieri  nu-1  va  auzi. 

Cine,  oare,  va  suferi  zilele  acelea?  Şi  cine  va  răbda  necazul  cel  nesuferit,  când  va  veni 
amestecarea  popoarelor  ce  vor  veni  de  la  marginile  pământului  pentru  vederea  tiranului  şi 


438 


ANEXELE 


mulţi  închinându-se  înaintea  tiranului,  strigând  cu  cutremur:  „Tu  eşti  mântuitorul  nostru!"? 
Marea  se  va  tulbura  şi  pământul  se  va  usca,  cerurile  nu  vor  ploua,  tulpinile  se  vor  veşteji  şi 
toţi  cei  ce  vor  fi  pe  pământul  răsăritului,  către  apus  vor  fugi  de  multă  fiică.  Şi  iarăşi  cei  ce  vor 
fi  la  apusul  soarelui  vor  fugi  către  răsărit;  vor  fugi  cu  cutremur.  Atunci,  luând  obraznicul 
stăpânire,  va  trimite  draci  în  toate  marginile  pământului,  ca  să  propovăduiască  plini  de 
îndrăznire:  „împărat  mare  s-a  arătat  cu  slavă.  Veniţi  de  îl  vedeţi  pe  el". 

Cine,  oare,  va  avea  suflet  de  diamant,  încât  să  sufere  vitejeşte  toate  smintelile  acelea? 
Cine,  oare,  va  fi  acest  om,  precum  am  mai  zis,  ca  toţi  îngerii  să-l  fericească  pe  el?  Că  eu, 
fraţilor  iubitori  de  Hristos  şi  desăvârşiţi,  m-am  înfricoşat  numai  din  pomenirea  numelui 
balaurului,  cugetând  în  mine  necazul  ce  va  fi  oamenilor  în  vremurile  acelea  şi  în  ce  fel  se 
va  arăta  acest  balaur  pângărit  şi  aspru  neamului  omenesc.  Iar  mult  mai  amar  se  va  arăta 
Sfinţilor,  celor  ce  vor  putea  birui  nălucirile  lui.  Că  atunci  vor  fi  mulţi  cei  ce  se  vor  afla 
bineplăcuţi  lui  Dumnezeu  şi  se  vor  putea  mântui  în  munţi  şi  în  dealuri  şi  în  locuri  pustii, 
cu  multe  rugăciuni  şi  plângeri  nesuferite.  Că  Sfântul  Dumnezeu,  văzându-i  pe  dânşii 
întru  plângere  nemângâiată  şi  întru  credinţă  curată,  se  va  milostivi  spre  ei  ca  un  Părinte 
iubitor  de  fii  şi  îi  va  păzi  pe  ei  unde  se  vor  ascunde.  Că  preapângăritul  nu  va  înceta 
căutând  pe  Sfinţi  şi  pc  pământ  şi  pe  mare,  socotind  că  a  împărăţit  de  acum  înainte  pe 
pământ,  şi  pe  toţi  îi  va  supune.  Şi  va  socoti  ticălosul  să  stea  împotrivă  în  ceasul  acela 
înfricoşat  când  va  veni  Domnul  din  Ceruri,  neştiind  ticălosul  a  sa  neputinţă  şi  mândrie, 
pentru  care  a  şi  căzut.  Cu  toate  acestea,  va  tulbura  pământul  şi  va  înfricoşa  pe  toate  cu 
mincinoasele  semne  vrăjitoreşti;  şi  nu  va  fi  în  vremea  aceea,  când  va  veni  balaurul,  slăbire 
pe  pământ,  ci  necaz  mare,  tulburare  şi  amestecare,  morţi  şi  înfometaţi  întru  toate  marginile 
pământului.  Că  însuşi  Domnul  nostru  cu  dumnezeiasca  Sa  gură  a  zis:  „Că  unele  ca 
acestea  nu  s-au  arătat  din  începutul  zidirii"  (Matei  24, 21). 

Iar  noi,  păcătoşii,  cu  ce  vom  asemăna  nevoia  cea  peste  măsură  de  mare  a  ei,  încă  şi 
netâlcuită,  dacă  Dumnezeu  aşa  a  numit-o  pe  dânsa?  însă  să-şi  pună  fiecare  mintea  sa  cu 
dinandinsul  întru  sfintele  cuvinte  ale  Domnului  şi  Mântuitorului  nostru,  cum  că  pentru 
nevoia  şi  necazul  cel  prea  mare,  va  scurta  zilele  necazului  aceluia,  prin  a  Sa  milostivire 
sfătuindu-ne  pe  noi  şi  zicând:  „Rugaţi-vă  ca  să  nu  fie  fuga  voastră  nici  iama,  nici  sâmbăta" 
(Matei  24, 20).  Şi  iarăşi:  „Privegheaţi  totdeauna,  adeseori  rugându-vă  ca  să  vă  faceţi  vrednici 
a  scăpa  de  necaz  şi  a  sta  înaintea  lui  Dumnezeu,  că  vremea  este  aproape"  (Luca  20, 36).  Şi 
întru  această  răutate  stăm  toţi  şi  nu  credem,  dar  să  ne  rugăm  necontenit  cu  lacrimi  şi  cu 
rugăciuni,  noaptea  şi  ziua,  căzând  la  Dumnezeu,  ca  să  ne  mântuim  noi,  păcătoşii. 

Dacă  are  cineva  lacrimi  şi  umilinţă  să  se  roage  Domnului,  ca  să  ne  izbăvim  de  necazul 
ce  va  fi  pe  pământ;  ca  să  nu  vadă  nicidecum  nici  pe  fiara,  nici  să  audă  înfricoşările  ei,  că  va 
fi  pe  alocuri  foamete,  cutremure  şi  morţi  de  multe  feluri  pe  pământ.  Viteaz  suflet  va  avea 
cel  care  va  putea  să-şi  ţină  viaţa  sa  în  mijlocul  smintelilor.  Că  dacă  puţin  va  slăbi  omul  în 
credinţă,  lesne  va  fi  înconjurat  şi  va  fi  robit  de  semnele  balaurului  celui  rău  şi  viclean.  Şi 
neiertat  se  va  afla  unul  ca  acesta  la  Judecată,  întrucât  sieşi  vânzător  se  va  afla,  ca  unul  ce  a 
crezut  tiranului  de  bunăvoie.  De  multe  rugăciuni  şi  lacrimi  avem  trebuinţă,  o,  iubiţilor,  ca 
să  se  afle  cineva  dintre  noi  întărit  întru  ispite.  Fiindcă  multe  vor  fi  nălucirile  fiarei,  cele  ce 
se  vor  face,  pentru  că  luptător  fiind  împotriva  lui  Dumnezeu,  pe  toţi  va  voi  să-i  piardă. 

Luaţi  aminte,  fraţii  mei  iubitori  de  Hristos,  ce  a  făcut  israelitenilor  în  pustie  când 
ieşeau  din  Egipt,  cum  i-a  amăgit  pe  ei  ticălosul  şi  preaspurcatul,  ca  să  facă  toţi  acel  păcat 
preacumplit,  că  a  învăţat  pe  Valaam  ca  să  dea  lui  Balac,  împăratul  madianiţilor,  sfat  rău 


EDITORIALE 


439 


şi  pe  popor  să-l  amăgească  spre  desfrânare,  ca  deodată  să-i  piardă  pe  ei,  după  ce  toţi  se 
vor  desfrâna  cu  femeile,  ca  nişte  dobitoace.  Şi  au  pus  femei  cu  ochi  neruşinaţi  şi  mese 
pline  de  stropiri  şi  de  jertfe  înaintea  porţilor,  pe  toţi  trăgându-i  spre  moarte,  ca  acela  care 
va  vrea  să  se  desfrâneze  cu  spurcatele  acelea,  mai  înainte  să  aducă  jertfa  şi  apoi  să  intre  la 
dânsele.  Că  femeile  nu  luau  plata  de  la  popor,  ci  îi  sileau  pe  toţi  cei  ce  veneau  la  dânsele 
să  jertfească.  Şi  au  pus  înaintea  boierilor  pe  fiicele  boierilor;  aşijderea  şi  bogaţilor,  pe 
fiicele  bogaţilor;  iar  pe  cele  mai  multe  dintre  femei,  de  obşte,  la  tot  poporul  cel  de  jos, 
vrând  pe  toţi  deodată  să-i  vâneze  spre  moarte,  ca  nici  bogatul  sa  nu  se  îngreţoşeze  de  cei 
săraci,  nici  boierii  de  fiica  cea  săracă  a  celui  de  jos  (Numeri  25). 

Văzut-ai  lucrarea  nedreptăţii  şi  vicleană  meşteşugire,  cum  tuturor  le-a  săpat  gropi 
spre  moarte?  Văzut-a  cineva  dintre  voi  cândva  vreun  lucru  ca  acesta  fără  de  ruşine?  Pe 
desfrânare  a  ţinut-o  ca  pe  sabia  cea  cu  două  tăişuri,  căci  cu  două  morţi  cumplite  secerau 
femeile  pe  cei  intrau  la  dânsele:  şi  ca  să  jertfească,  şi  să  se  desfrâneze.  Că  în  acest  fel  va 
face  tiranul,  ca  toţi  să  poarte  pecetea  fiarei  când  va  veni  în  vremea  sa,  la  plinirea  vremurilor; 
să  amăgească  cu  semne  pe  toţi,  şi  apoi,  aşa  să  cumpere  aceştia  bucate  şi  tot  felul  de 
trebuinţe;  şi  să  pună  cârmuitori  de  popor,  ca  toţi  să  săvârşească  porunca  lui. 

Luaţi  aminte,  fraţii  mei,  la  covârşirea  fiarei  şi  meşteşugirile  vicleniei,  cum  de  la 
pântece  îşi  începe  lucrarea:  că  după  ce  se  va  strâmtară  cineva  de  lipsa  de  bucate,  să  fie 
silit  a  primi  pecetea  aceluia,  păgânescul  chip,  dar  nu  peste  toate  mădularele  trupului,  ci 
peste  mâna  dreaptă,  aşijderea  şi  pe  frunte,  ca  să  nu  aibă  stăpânire  omul  a  se  pecetlui  cu 
mâna  dreaptă  cu  semnul  Sfintei  Cruci,  iar  pe  frunte  nicidecum  a  se  însemna  cu  Sfântul 
Nume  al  Domnului,  nici  cu  Preaslăvita  şi  Cinstita  Cruce  a  lui  Hristos  şi  a  Mântuitorului 
nostru.  Că  ştie  ticălosul  că,  dacă  se  va  pecetlui  cineva  cu  Crucea  Domnului,  se  risipeşte 
toată  puterea  lui  şi  pentru  aceasta  pecetluieşte  dreapta  omului,  că  aceasta  este  cea  care 
pecetluieşte  toate  mădularele  noastre.  Asemenea  şi  fruntea,  care  este  ca  un  sfeşnic  ce 
poartă  pe  faţă  făclia  luminii,  adică  semnul  Mântuitorului  nostru. 

Deci,  fraţii  mei,  înfricoşată  nevoinţă  va  fi  tuturor  oamenilor  celor  iubitori  de  Hristos, 
ca  până  în  ceasul  morţii  să  nu  se  teamă,  nici  să  stea  în  moleşire,  când  va  închipui  balaurul 
puterea  sa  în  locul  Crucii  Mântuitorului.  Că  în  acest  chip  va  face  ca  Numele  Domnului  şi 
Mântuitorului  nostru  nicidecum  să  se  pomenească  în  vremurile  acestuia.  Şi  aceasta  o  va 
face,  fiindcă  se  teme  şi  se  cutremură  neputinciosul  de  Sfânta  Putere  a  Mântuitorului 
nostru.  Că  de  nu  se  va  pecetlui  cineva  cu  pecetea  aceluia,  nu  se  va  robi  de  nălucirile  lui  şi 
nici  Domnul  nu  Se  va  depărta  de  la  unii  ca  aceştia,  ci  îi  va  lumina  şi  îi  va  trage  către  Sine. 

Se  cade  să  înţelegem  noi,  fraţilor,  cu  tot  dinadinsul,  că  nălucirile  vrăjmaşului  sunt 
nemilostive  şi  fără  de  omenie.  Iar  Domnul  nostru  cu  linişte  va  veni  la  noi,  la  toţi,  ca  să 
gonească  de  la  noi  meşteşugirile  fiarei.  Deci,  noi,  ţinând  neabătută  credinţa  lui  Hristos, 
cu  uşurinţă  vom  birui  puterea  tiranului.  Gând  neschimbat  să  ne  câştigăm  şi  bună 
statornicie  şi  se  va  depărta  de  la  noi  neputinciosul,  neavând  ce  să  ne  facă. 

Eu,  preamicul,  fraţilor,  vă  rog  pe  voi,  iubitorilor  de  Hristos,  să  nu  ne  moleşim,  ci 
mai  vârtos  să  ne  facem  puternici  cu  puterea  Crucii.  Netrecuta  nevoinţă  este  lângă  uşi. 
Platoşa  credinţei  să  o  luăm  toţi.  Să  scoatem  cu  dragoste  din  izvorul  cel  dumnezeiesc 
nădejdile  mântuirii  sufletelor  noastre  -  pe  nezidita,  zic,  iubiţilor  fraţi.  Treimea  cea  de  o 
fiinţă.  Care  este  izvor  ce  izvorăşte  viaţa  Dacă  se  va  îngrădi  cu  acest  fel  de  arme  sufletul 
nostru,  nu  va  fi  călcat  de  balaur.  Cu  toate  acestea,  se  cade  nouă  a  ne  ruga  ca  să  nu  intrăm 
în  ispită,  nici  să  fugim  iama 


440 


ANEXELE 


Deci,  fiţi  gata,  ca  nişte  robi  credincioşi,  neprimind  pe  altul.  Furul  şi  pierzătorul  şi  cel 
fără  de  omenie,  mai  întâi  va  veni  întru  ale  sale  vremuri,  ca  să  fure  şi  să  junghie  şi  să 
piardă  turma  cea  aleasă  a  lui  Hristos,  Adevăratul  Păstor.  Căci  va  lua  asupra  sa  chipul 
Adevăratului  Păstor,  ca  să  înşele  oile  turmei.  însă  cei  ce  vor  cunoaşte  arătat  glasul  cel 
sfânt  al  Adevăratului  Păstor,  îndată  îl  vor  cunoaşte.  Că  glasul  pierzătorului  nu  se  asemănă 
cu  cel  al  Adevăratului  Păstor,  fiindcă  este  rânitor.  Glasul  fiind  plin  de  chipul  furului, 
îndată  se  cunoaşte  în  ce  fel  este  acesta. 

Deci,  să  ne  învăţăm,  o,  prieteni,  cu  ce  fel  de  chip  va  veni  pe  pământ  şarpele  cel  fără 
de  ruşine,  fiindcă  Mântuitorul,  vrând  să  mântuiască  neamul  omenesc.  S-a  născut  din 
Fecioară  şi  prin  chipul  omului  a  amăgit  pe  vrăjmaşut  cu  Sfânta  Putere  a  Dumnezeirii 
Lui.  Şi  blând  şi  smerit  a  fost  pe  pământ,  ca  pe  noi  să  ne  înalţe  de  la  pământ  la  Cer.  Căci  cu 
încredinţare  şi  cu  adevărat,  Dumnezeu  Cel  Ce  S-a  zămislit.  Acelaşi  întrupându-Se,  Acelaşi 
născându-Se  din  Sfânta  Fecioară  cu  trupul  nostru,  a  mântuit  prin  patima  Crucii  tot  neamul 
omenesc,  dând  porunci.  Şi  iarăşi  va  să  vină  în  ziua  cea  mai  de  pe  urmă,  să  judece  viii  şi 
morţii  şi  să  răsplătească  tuturor  după  faptele  lor,  drepţilor  şi  necredincioşilor,  ca  un  Drept 
Judecător.  Aceasta  cunoscând-o  vrăjmaşul,  că  iarăşi  va  să  vină  din  Cer  Domnul  cu  slava 
Dumnezeirii,  a  socotit  şi  acesta  să  ia  asupra  sa  chipul  venirii  Lui  şi  să  ne  înşele  pe  noi. 

Iar  Domnul  nostru  va  veni  pe  pământ  pe  nori  luminoşi,  ca  un  fulger  înfricoşat  (Matei 
24,  27-28).  Dar  vrăjmaşul  nu  va  veni  aşa,  că  este  viclean.  Se  va  naşte,  cu  adevărat,  dintr-o 
fecioară  spurcată  care  va  fi  unealta  lui.  Şi  nu  el  însuşi  se  va  întrupa,  ci  cu  acest  fel  de  chip 
va  veni  prepângăritul,  ca  un  fur,  ca  să  înşele  pe  toţi:  smerit,  liniştit,  urând  cele  nedrepte, 
*11  inspro  idoli  Btitorcându-sc,  evlavra  măi  rnrrlt  cinstmthva,  buri,  iubitor  de  săraci,  peste 
măsură  de  frumos,  prea  cu  bună  aşezare,  blând  către  toţi,  cinstind  cu  cuviinţă  neamul 
iudeilor,  fiindcă  ei  aşteaptă  venirea  aceluia  Şi,  pe  lângă  toate  aceste  semne,  va  face  arătări 
şi  înfricoşări  cu  multă  stăpânire.  Se  va  făţarnici  cu  vicleşug  să  placă  tuturor,  ca  degrabă 
să  fie  iubit  de  către  mulţi.  Daruri  nu  va  lua,  cu  mânie  nu  va  grăi,  mâhnit  nu  se  va  arăta  şi 
cu  chipul  bunei  rânduieli  va  amăgi  lumea,  până  ce  se  va  face  împărat. 

Şi  după  ce  multe  noroade  şi  gloate  vor  vedea  nişte  fapte  bune  ca  acestea  şi  puteri, 
toţi  cu  o  socoteală  se  vor  face  şi  cu  bucurie  mare  îl  vor  propovădui  pe  el  împărat,  zicând 
unii  către  alţii;  „Au,  doară,  se  mai  află  vreun  om  bun  şi  drept  ca  acesta?"  Şi,  mai  mult, 
poporul  cel  ucigaş  al  iudeilor  îl  va  cinsti  şi  se  va  bucura  de  împărăţia  lui.  Pentru  aceea,  ca 
unul  ce  va  cinsti  mai  mult  locul  şi  templul  evreiesc,  va  arăta  lor  că  are  purtare  de  grijă 
pentru  dânşii. 

Şi  când  va  împăraţi  balaurul  pe  pământ,  cu  mare  sârguinţă  toate  popoarele  i  se  vor 
face  ajutătoare.  Edom  şi  Moab,  încă  şi  fiii  lui  Amon,  i  se  vor  închina  şi  ei  cu  bucurie  ca 
unui  adevărat  împărat;  se  vor  face  cei  dintâi  apărători  ai  lui.  Se  va  întări  îndată  împărăţia 
aceasta  şi  va  bate  cu  mânie  trei  împăraţi  mari.  Apoi,  se  va  înălţa  inima  lui  şi  va  vărsa 
balaurul  amărăciunea  sa,  punând  înaintea  celor  din  Sion  veninul  morţii.  Tulburând  lumea, 
va  clinti  marginile,  va  necăji  toate,  va  pângări  suflete.  Căci  nu  se  va  mai  arăta  ca  un 
cucernic,  ci  cu  totul  întru  toate  aspru,  fără  de  omenie,  iute,  mânios,  cumplit,  nestatornic, 
înfricoşat,  slut,  urâcios,  greţos,  sălbatic,  pierzător,  obraznic  şi  sârguindu-se  -  întru  a  sa 
nebunie  -  a  arunca  în  groapa  păgânătăţii  tot  neamul  omenesc.  Cu  minciuni  va  înmulţi 
semne  în  mulţime.  Şi  stând  înainte  multe  alte  popoare  şi  lăudându-1  pe  el  pentru  năluciri, 
va  striga  cu  glas  mare,  încât  se  va  clinti  şi  locul  întru  care  popoarele  vor  sta  înaintea  lui. 


DITORIALE 


441 


i  le  va  grăi  cu  îndrăznire:  „Cunoaşteţi  toate  popoarele  puterea  şi  stăpânirea  mea  Iată, 
mintea  voastră  a  tuturor  poruncesc  acestui  munte  ce  este  de  cealaltă  parte,  ca  acum  să 
e  mute  de  aici,  de  această  parte  de  mare,  prin  cuvântul  meu".  Şi  va  zice  spurcatul:  „Ţie 
ţi  poruncesc:  Mută-te  dincoace  de  mare!"  Şi  va  alerga  muntele  în  ochii  privitorilor,  însă 
licidecum  clâtindu-se  din  temeliile  sale,  căci  cele  ce  Dumnezeu  Cel  Preaînalt  dintru 
începutul  zidirii  le-a  întărit  şi  le-a  înălţat,  asupra  acestora  preaspurcatul  stăpânire  nu 
ire,  ci  va  amăgi  lumea  cu  năluciri  vrăjitoreşti.  Şi,  iarăşi,  altui  munte  ce  va  sta  în  adâncul 
nării  celei  mari,  fiind  ostrov  foarte  mare,  îi  va  porunci  să  se  ducă  şi  pe  uscat  să  stea  în 
armuri  veselitoare  spre  veselia  privitorilor,  ostrovul  nicidecum  din  mare  mişcându-se. 
ar  balaurul  îşi  va  întinde  mâinile  sale  şi  va  aduna  mulţime  de  târâtoare  şi  de  păsări, 
ăşijderea  va  păşi  pe  deasupra  adâncului  şi  ca  pe  uscat  va  umbla  peste  dânsul  şi  le  va 
năluci  pe  toate.  Şi  mulţi  vor  crede  şi  îl  vor  slăvi  pe  el  ca  pe  un  dumnezeu  tare.  Iar  ochii 
nimii  celor  ce  vor  avea  pe  Dumnezeu  întru  ei  se  vor  lumina  şi  cu  de-amănuntul  vor 
nrivi  prin  credinţa  curată  şi  vor  cunoaşte  înşelăciunea  Iui.  După  aceasta  se  va  sui  pe  apa 
nării  şi  aşa  va  umbla  pe  apă  ca  pe  uscat.  Şi  aşa  va  năluci  şi  va  înşela  lumea  şi  mulţi  vor 
:rede  lui  şi  îl  vor  slăvi  pe  el  ca  pe  un  dumnezeu  tare.  Iar  câţi  vor  avea  frica  lui  Dumnezeu 
întru  dânşii  şi  ochii  inimii  luminaţi,  vor  cunoaşte  cu  adevărat  că  nici  muntele  nu  s-a 
mişcat  din  locul  său,  nici  ostrovul  nu  s-a  mutat  din  mare  pe  pământ.  Şi  toate  acestea 
intru  numele  său  le  va  săvârşi  Antihrist.  Că  nu  va  primi  să  numească  pe  curatul  nume  al 
Tatălui  şi  al  Fiului  şi  al  Sfântului  Duh,  căci  este  luptător  de  Dumnezeu  şi  fiu  al  pierzării. 
— — -Aeestea  aşa  făcându-se  şi  popoarele  închinându-se  lui  şi  ca  pe  un  dumnezeu  lăudându- 
b'darzrîn  zi  se  va  mânia  Cel  Preaînalt  din  Ceruri,  îşi  va  întoarce  faţa  Sa  dinspre  el  şi  se  vor 
face  ciume  cumplite,  foamete  necurmată,  cutremure  neîncetate,  foamete  şi  strâmtorare 
pretutindeni,  necaz  mare,  morţi  necontenite,  temere  înfricoşată  şi  tremur  nepovestit.  Atunci 
cerurile  nu  vor  ploua,  pământul  nu  va  mai  rodi,  izvoarele  vor  lipsi,  râurile  vor  seca,  iarba 
nu  va  mai  odrăsli,  verdeaţa  nu  va  mai  răsări,  copacii  din  rădăcină  se  vor  usca  şi  nu  vor  mai 
rodi,  peştii  mării  şi  chiţii  dintr-însa  vor  muri.  Şi,  aşa,  marea  va  trimite  putoare  pierzătoare 
şi  sunet  înfricoşat,  încât  vor  slăbi  şi  vor  muri  oameni  de  frică. 

Atunci  va  plânge  cumplit  tot  sufletul  şi  va  suspina;  atunci  toţi  vor  vedea  necaz 
nemângâiat  cuprinzându-i  pe  dânşii  noaptea  şi  ziua  şi  nicăieri  nu  vor  afla  să  se  sature  de 
bucate,  că  povăţuitori  aspri  de  popoare  se  vor  pune  în  tot  locul.  Şi  dacă  cineva  va  aduce 
cu  sine  pecetea  tiranului  pe  frunte  sau  pe  mâna  dreaptă,  va  cumpăra  puţine  bucate  din 
cele  ce  se  vor  afla.  Atunci  vor  muri  prunci  la  sânul  maicii  lor,  va  muri  şi  maica  deasupra 
pruncului  ei  şi  vor  muri  tatăl  împreună  cu  femeia  şi  cu  fiii  în  uliţe  şi  nu  va  fi  cine  să-i 
îngroape  şi  să-i  strângă  în  morminte.  Din  mortăciunile  cele  multe  ce  vor  fi  aruncate  în 
uliţe  se  va  face  rea  putoare  pretutindeni,  care  va  necăji  pe  toţi  cei  vii.  Dimineaţa  toţi  vor 
zice  cu  durere  şi  cu  suspinuri:  „Când  se  va  face  seară,  să  dobândim  odihnă?"  Venind 
seara,  iarăşi  cu  lacrimi  prea  amare  vor  grăi  întru  dânşii:  „Oare  când  se  va  lumina,  ca  să 
scăpăm  de  necazul  ce  ne  stă  asupră?"  Şi  nu  va  fi  unde  să  fugă  sau  să  se  ascundă,  că  se 
vor  tulbura  toate,  marea  şi  uscatul.  Pentru  aceasta  ne-a  zis  nouă  Domnul:  „Privegheaţi 
deci,  că  nu  ştiţi  în  care  zi  vine  Domnul  vostru"  (Matei  24,  42). 

în  mare  şi  pe  pământ  va  fi  rea  putoare,  foamete,  cutremure;  în  mare  -  tulburare,  pe 
pământ  -  tulburare;  înfricoşări  în  mare,  înfricoşări  pe  pământ.  Aurul  mult  şi  argintul  şi 
hainele  cele  de  mătase,  nimic  nu  vor  folosi  cuiva  întru  necazul  acela,  ci  toţi  îi  vor  ferici  pe 


442 


ANEXELE 


morţii  cei  îngropaţi  mai  înainte  de  a  veni  necazul  acela  mare  pe  pământ.  Că  atunci  va  fi 
aruncat  şi  aurul  şi  argintul  în  uliţe  şi  nu  va  fi  nimeni  cine  să-l  ia,  fiindcă  vor  fi  urâte  toate. 
Ci  toţi  se  vor  sârgui  a  fugi  şi  a  se  ascunde  şi  nicăieri  nu  va  fi  cu  putinţă  să  se  ascundă  de 
necaz.  însă  împreună  cu  foamea  şi  cu  necazul  şi  cu  frica  se  vor  afla  fiare  şi  târâtoare  de 
trupuri  mâncătoare,  muşcându-i. 

Dinlăuntru  frică  şi  dinafară  cutremur.  Şi  noaptea  şi  ziua  pe  uliţe  vor  fi  mortăciuni, 
în  uliţe  putoare,  în  case,  putoare;  în  uliţe,  foame  şi  sete  -  în  case,  foame  şi  sete;  în  uliţe, 
glas  de  plângere  -  în  case,  glas  de  plângere;  în  uliţe,  gâlcevi  -  în  case,  gâlcevi;  în  uliţe, 
amar  -  în  case,  amar.  Unul  pe  altul  cu  plângere  îl  va  întâmpina:  tatăl  pe  fiu  şi  fiul  pe  tată; 
mama  pe  fiică  şi  fiica  pe  mamă;  prieteni  pe  prieteni,  în  uliţe  îmbrăţişându-se,  vor  leşina; 
şi  fraţi  cu  fraţi  îmbrăţişându-se,  vor  muri.  Se  va  veşteji  şi  frumuseţea  feţei  a  tot  trupul  şi 
se  vor  face  feţele  lor  ca  de  mort.  Va  fi  greţoasă  şi  urâtă  chiar  frumuseţea  femeilor.  Se  va 
veşteji  tot  trupul  şi  pofta  oamenilor. 

Şi  toţi  cei  ce  s-au  plecat  cumplitei  fiare  şi  au  luat  pecetea  aceea,  adică  păgânescul 
chip  al  spurcăciunii,  alergând  către  dânsul,  vor  zice  lui  cu  durere:  „Dă-ne  nouă  să  mâncăm 
şi  să  bem,  că  toţi  murim  de  foame,  cumplit  strâmtorindu-ne,  şi  goneşte  de  la  noi  fiarele 
cele  înveninate".  Şi,  neavând,  ticălosul  va  răspunde  cu  multă  asprime,  zicând:  „De  unde 
să  vă  dau  eu  vouă,  o,  oamenilor  să  mâncaţi  şi  să  beţi?  Cerul  nu  voieşte  să  dea  pământului 
ploaie  şi  pământul  iarăşi  nicidecum  nu  a  dat  seminţe  sau  roade". 

Auzind  acestea,  popoarele  vor  plânge  şi  se  vor  tângui,  neavând  mângâiere  din 
pricina  necazului,  ci  necaz  peste  necaz  va  fi  lor  nemângâiat,  căci  de  bunăvoie  au  crezut 
tiranului.  Că  acela,  ticălosul,  nu  va  putea  nici  luişi  să-şi  ajute;  deci,  cum  pe  dânşii  îi  va 
milui?  în  acele  zile  va  fi  nevoie  [caznă]  mare  din  necazul  cel  mult  al  balaurului,  şi  din 
frică  şi  din  cutremur  şi  din  vuietul  mării  şi  din  foame  şi  din  sete  şi  din  muşcările  fiarelor. 
Şi  toţi  cei  ce  vor  lua  pecetea  lui  Antihrist  şi  se  vor  închina  lui  ca  Dumnezeului  Celui 
Bun  nu  vor  avea  nici  o  parte  întru  împărăţia  lui  Hristos,  ci  împreună  cu  balaurul  se  vor 
arăta  în  gheenă. 

Fericit  va  fi  acela  ce  se  va  arăta  preasfânt  şi  preacredincios  şi  va  avea  inima  lui  fără  de 
îndoială  către  Dumnezeu,  că  fără  de  frică  va  lepăda  toate  întrebările  lui,  defăimându-i  şi 
muncile,  şi  nălucirile  (Apocaltpsa  11, 34). 

Iar  mai  înainte  de  a  se  face  acestea.  Domnul  -  ca  un  milostiv  -  va  trimite  pe  Ilie 
Tezviteanul  şi  pe  Enoh  -  spre  a  se  face  cunoscută  dreapta  credinţă  neamului  omenesc  şi 
să  se  propovăduiască  tuturor  cu  îndrăznite  cunoştinţa  de  Dumnezeu,  ca  nu  de  frică  să 
creadă  tiranului  -,  cei  care  vor  striga  şi  vor  zice:  „înşelător  este,  o,  oamenilor!  Nimeni  să 
nu  creadă  lui  nicidecum  sau  să  îl  asculte  pe  luptătorul  de  Dumnezeu.  Nimeni  din  voi  să 
nu  se  înfricoşeze;  că  se  va  surpa  acesta  degrabă.  Iată,  Domnul  Cel  Sfânt  vine  din  Cer  să 
judece  pe  toţi  cei  ce  s-au  plecat  semnelor  lui". 

însă  puţini  vor  fi  atunci  cei  ce  vor  vrea  să  asculte  şi  să  creadă  propovăduirii 
Proorocilor.  Iar  aceasta  o  va  face  Mântuitorul,  ca  să  îşi  arate  negrăita  Sa  iubire  de  oameni, 
că  niciodată  el  nu  voieşte  moartea  păcătosului,  ci  voieşte  ca  toţi  să  se  mântuiască.  Că  nici 
în  vremea  aceea  nu  va  lăsa  neamul  omenesc  fără  de  propovăduire,  ca  fără  de  răspuns  să 
fie  toţi  la  Judecată. 

Deci,  mulţi  din  Sfinţi,  câţi  se  vor  afla  atunci  la  venirea  spurcatului,  vor  vărsa  râuri 
de  lacrimi  cu  suspinuri  către  Dumnezeul  Cel  Sfânt,  ca  să  se  izbăvească  de  balaurul  şi  cu 


EDITORIALE 


443 


mare  sârguinţă  vor  fugi  în  pustietăţi  şi  în  munţi,  şi  în  peşteri  cu  frică  se  vor  ascunde.  Şi 
vor  presăra  pământ  şi  ţărână  pe  capetele  lor,  rugându-se  ziua  şi  noaptea  cu  multă 
smerenie.  Şi  li  se  va  dărui  lor  aceasta  de  la  Dumnezeul  Cel  Sfânt  şi  îi  va  povăţui  pe  dânşii 
în  locuri  hotărâte  şi  se  vor  mântui,  fiind  ascunşi  în  găuri  şi  în  peşteri,  nevăzând  semnele 
şi  înfricoşările  lui  Antihrist.  Că  celor  ce  au  cunoştinţă,  cu  lesnire  le  va  fi  cunoscut  venirea 
acestuia,  iar  celor  ce-şi  au  mintea  pururea  întru  lucruri  lumeşti  şi  iubesc  cele  pământeşti 
nu  le  va  fi  lesne  arătată  aceasta.  Că  cel  ce  de-a  pururi  este  legat  de  lucruri  lumeşti,  măcar 
de  ar  şi  auzi,  nu  crede  şi  urăşte  cele  ce  i  se  spun.  Pentru  aceasta,  Sfinţii  primesc  putere  de 
a  scăpa,  că  toată  învăluirea  şi  grija  vieţii  acesteia  au  lepădat-o. 

Atunci  va  plânge  tot  pământul.  Marea  şi  aerul  vor  plânge,  împreună  şi  dobitoacele 
cele  sălbatice  cu  păsările  cerului.  Vor  plânge  munţii  şi  dealurile  şi  lemnele  câmpului. 
Vor  plânge  încă  şi  luminătorii  cerului  cu  stelele,  pentru  neamul  omenesc,  că  toţi  s-au 
abătut  de  la  Dumnezeul  Cel  Sfânt,  Ziditorul  tuturor  şi  au  crezut  înşelătorului,  primind 
chipul  spurcatului  şi  de  Dumnezeu  luptătorului,  în  locul  făcătoarei  de  viaţă  Cruci  a 
Mântuitorului.  Va  plânge  pământul  şi  marea,  că  de  năprasnă  cu  totul  va  înceta  glasul 
Psalmului  şi  al  rugăciunii  din  gura  omului.  Vor  plânge  toate  bisericile  lui  Hristos  cu 
plângere  mare,  că  nu  se  va  mai  sluji  Sfinţirea  şi  Prinosul. 

Iar  după  ce  se  vor  împlini  trei  vremi  şi  jumătate  ale  stăpânirii  spurcatului  şi  ale 
faptelor  lui  şi  după  ce  se  vor  împlini  toate  smintelile  a  tot  pământul  -  după  cum  zice 
gura  Domnului  atunci  va  veni  Domnul,  Mântuitorul  nostru,  ca  un  fulger  strălucind 
din  Cer,  Cel  Sfânt  şi  înfricoşat  şi  Preaslăvit,  Dumnezeul  nostru  şi  împăratul  şi  Mirele  Cel 
fără  de  moarte,  pe  nori  cu  slavă  neasemănată,  alergând  înaintea  slavei  Lui  rânduielile 
îngerilor,  ale  Arhanghelilor,  toţi  fiind  văpăi  de  foc  şi  râu  plin  de  foc,  cu  înfricoşat  vuiet. 
Heruvimii  având  ochii  în  jos  şi  Serafimii  zburând  şi  feţele  şi  picioarele  ascunzându-şi 
întru  aripile  lor  cele  de  foc,  strigând  cu  groază  şi  zicând  unul  către  altul:  „întreit  Sfânt, 
întreit  Sfânt,  întreit  Sfânt  Domnul!"  şi  glas  de  trâmbiţă,  grăind  cu  frică:  „Sculaţi-vă  cei  ce 
dormiţi!  Iată  a  venit  Mirele!" 

Atunci  se  vor  deschide  mormintele  şi  va  auzi  ţărâna  putrezită  şi  înfricoşată  Venire 
a  Mântuitorului  şi,  ca  într-o  clipeală  de  ochi  se  vor  scula  toate  seminţiile  şi  vor  căuta  la 
frumuseţea  cea  sfântă  a  Mirelui.  Şi  milioane  de  milioane  şi  mii  de  mii  de  îngeri  şi  de 
Arhangheli  şi  nenumărate  oşti  se  vor  bucura  cu  bucurie  mare.  Atunci  Sfinţii  şi  Drepţii  şi 
toţi  care  nu  vor  fi  luat  pecetea  balaurului  celui  păgân  se  vor  bucura. 

Şi  se  va  aduce  tiranul  legat  de  îngeri  împreună  cu  toţi  dracii  înaintea  Divanului  şi 
asemenea  cei  ce  au  luat  pecetea  lui  şi  toţi  păgânii  şi  păcătoşii  se  vor  aduce  legaţi.  Şi 
împăratul  va  da  asupra  lor  hotărârea  cea  aspră  a  osândei  celei  veşnice  în  focul  cel  nestins. 
Şi  toţi  cei  ce  nu  au  luat  pecetea  lui  Antihrist  şi  toţi  cei  din  peşteri  se  vor  bucura  împreună 
cu  Mirele  cu  bucurie  negrăită,  în  cămara  cea  veşnică  şi  cerească,  împreună  cu  toţi  Sfinţii, 
întru  netrecuţii  veci  ai  vecilor.  Amin. 


444 


(6) 

Câteva  rugăciuni  din  rânduiala  liturgică  a  Triodului 
Duminica  înfricoşătoarei  Judecăţi 


ANEXELE 


Când  va  fi  să  vii  să  faci  judecată  dreaptă,  Preadreptule  Judecător,  şezând  pe  scaunul 
slavei  Tale,  râu  de  foc  înfricoşând,  va  trage  înaintea  divanului  Tău  pe  toţi,  stând  înaintea 
Ta  puterile  cereşti,  şi  oamenii  cu  frică  vor  fi  judecaţi,  fiecare  precum  a  lucrat;  atunci,  să-Ti 
fie  milă  de  noi,  şi  să  ne  învredniceşti,  Hristoase,  de  partea  celor  mântuiţi,  ca  un  îndurat 
(Stihirăde  la  Vecernie). 

Cărţile  se  vor  deschide  şi  se  vor  arăta  faptele  oamenilor,  înaintea  divanului  Tău 
celui  de  neîndurat;  şi  va  răsuna  toată  valea  plângerii  cu  groaznică  scrâşnire,  văzând  pe 
toţi  cei  ce  au  păcătuit,  trimişi  în  chinurile  cele  veşnice,  cu  dreaptă  judecata  Ta,  şi  fără  de 
folos  plângând,  îndurate.  Pentru  aceasta,  Te  rugăm  pe  Tine,  Bunule,  să-Ţi  fie  milă  de 
noi,  cei  ce  Te  lăudăm,  Unule,  mult-milostive  (Stilară  de  la  Vecernie). 

Trâmbiţele  vor  suna,  şi  mormintele  se  vor  deşerta,  şi  se  va  scula  toată  firea 
omenească,  cutremurându-se;  cei  ce  au  făcut  bine,  cu  bucurie  se  vor  bucura,  aşteptând 
să  ia  plată;  iar  cei  ce  au  păcătuit  vor  tremura,  cumplit  văitându-se,  fiind  trimişi  la  chinuri 
şi  de  cei  aleşi  despărţindu-se.  Doamne,  al  slavei,  milostiveşte-te  spre  noi,  ca  un  bun,  şi 
ne  învredniceşte  pe  noi  de  partea  celor  ce  Te-au  iubit  pe  Tine  (Stihiră  de  la  Vecernie). 

_ _ Plâng  şi  mă-tâoguiesc,  când  îmi  vine  în  simţire  focul-eei  veşnic,  întunericul  cel  mai 

tată,  şi  durerea  ce 
ae,  Cel  preabun,  cu  vicleană  voie  Te-au 
l-şi-eel  dintâi  sunt  eu,  ticălosul.  Ci,  Judecătorule,  ca  un  îndurat, 
mântuieşte-mă  cu  mila  Ta  (Stihiră  de  la  Vecernie). 

Când  se  vor  aşeza  scaunele  şi  se  vor  deschide  cărţile  şi  Dumnezeu  va  şedea  la 
Judecată,  o,  ce  frică  va  fi  atunci!  îngerii  stând  înainte  cu  frică  şi  râul  de  foc  curgând,  ce 
vom  face  atunci,  noi  oamenii  cei  vinovaţi  de  multe  păcate?  Şi  când  îl  vom  auzi  chemând 


pe  cei  binecuvântaţi  ai  Tatălui,  întru  împărăţie,  iar  pe  cei  păcătoşi  trimiţându-i  la  chinuri, 
cine  va  suferi  acea  înfricoşătoare  hotărâre?  Ci  Unule,  lubitorule  de  oameni.  Mântuitorule, 
împărate  al  veacurilor,  mai  înainte  până  ce  va  sosi  sfârşitul,  prin  pocăinţă,  întorcându-mă, 
miluieşte-mă  (Stihiră  de  la  Vecernie). 

Cunoscând  poruncile  Domnului,  aşa  să  vieţuim:  pe  cei  flămânzi  să-i  hrănim,  pe  cei 
însetaţi  să-i  adăpăm,  pe  cei  goi  să-i  îmbrăcăm,  pe  străini  să-i  aducem  în  casă,  pe  bolnavi  şi  pe 
cei  din  temniţă  să-i  căutăm;  ca  să  zică  şi  către  noi  Cel  Ce  va  să  judece  tot  pământul:  Veniţi, 
binecuvântaţii  Tatălui  Meu,  de  moşteniţi  împărăţia  ce  s-a  gătit  vouă  (Stihiră  de  hi  Litie). 

Gândesc  la  ziua  aceea  şi  la  ceasul  când  avem  să  stăm  toţi  goi  ca  nişte  osândiţi, 
înaintea  nemitamicului  Judecător;  că  atunci  trâmbiţa  va  suna  tare,  şi  temeliile  pămân¬ 
tului  se  vor  clătina,  şi  morţii  din  morminte  vor  învia,  şi  toţi  de  o  vârstă  se  vor  face;  şi 
cele  ascunse  ale  tuturor  vor  sta  de  faţă  înaintea  Ta  Şi  vor  plânge  şi  se  vor  tângui,  şi  în 
focul  cel  mai  dinafară  vor  merge  cei  ce  nici  odinioară  nu  s-au  pocăit;  iar  ceata  Drepţilor 
va  intra  în  bucurie  şi  în  veselie,  în  cămara  cerească  (Idiomelă  de  la  Laude). 

Vai,  mie,  înnegritule  suflete!  Până  când  de  la  răutăţi  nu  te  mai  curmezi?  Până  când 
zaci  în  lene?  De  ce  nu-ţi  aduci  aminte  de  înfricoşătorul  ceas  al  morţii?  De  ce  nu  te 
cutremuri  cu  totul  de  înfricoşătoarea  Judecată  a  Mântuitorului?  Oare,  ce  vrei  să  răspunzi, 
sau  cum  vrei  să  dai  seamă?  Lucrurile  tale  stau  de  faţă,  spre  mustrarea  ta,  faptele  te 


EDITORIALE 


445 


vădesc,  pârându-te.  Deci,  o,  suflete!  Vremea  a  sosit,  aleargă,  apucă  înainte  şi  cu  credinţă 
strigă:  Greşit-am,  Doamne,  greşit-am  Ţie;  dar  ştiu,  lubitorule  de  oameni,  bunătatea  Ta; 
Păstorule  cel  bun,  nu  mă  despărţi  pe  mine  de  la  starea  cea  de-a  dreapta  Ta,  pentru  mare 
mila  Ta  (Stihira  de  Ia  Stihoazmă). 

La  ziua  cea  înfricoşătoare  a  Judecăţii  şi  a  slavei  Tale  celei  negrăite  gândind,  mă 
îngrozesc  cu  totul,  Doamne,  şi  tremurând  strig  cu  frică:  Când  vei  veni,  Hristoase 
Dumnezeule,  cu  slavă  pe  pământ,  ca  să  judeci  toate  câte  sunt,  atunci  să  mă  izbăveşti  de 
toată  pedeapsa  pe  mine,  ticălosul,  învrednicindu-mă  a  sta  de-a  dreapta  Ta  (Luminânda). 

La  ceasul  cercetării  şi  al  Venirii  celei  înfricoşătoare  a  Stăpânului  Celui  iubitor  de 
oameni  gândind,  cu  totul  mă  cutremur  şi,  întristându-mă,  strig  către  Tine,  preadrepte 
Judecătorul  meu  şi  Unule,  mult-îndurate:  Primeşte-mă  pe  mine,  cel  ce  mă  pocăiesc, 
pentru  rugăciunile  Născătoarei  de  Dumnezeu  (Luminânda). 

O,  ce  ceas  va  fi  atunci,  şi  ce  zi  înfricoşătoare,  când  va  şedea  Judecătorul  pe  scaunul 
cel  înfricoşător!  Cărţile  se  vor  deschide  şi  faptele  se  vor  vădi,  şi  cele  ascunse  ale 
întunericului  se  vor  arăta;  îngerii  vor  alerga  împrejur,  adunând  toate  neamurile.  Veniţi 
de  auziţi  împăraţi  şi  domni,  cei  robiţi  şi  cei  liberi,  păcătoşii  şi  drepţii,  bogaţii  şi  cei 
săraci,  că  vine  Judecătorul,  Cel  Ce  va  să  judece  toată  lumea.  Şi  cine  va  putea  sta  înaintea 
feţei  Lui,  când  îngerii  vor  sta  vădind  lucrurile,  cugetele  şi  gândurile  cele  din  noapte  şi 
cele  din  zi?  O,  ce  ceas  va  fi  atunci!  Ci,  mai  înainte  de  sosirea  sfârşitului,  sârguieşte-te 
suflete,  strigând:  Dumnezeule,  întoarce-mă  şi  mă  mântuieşte  ca  un  îndurat  (Idiomelă  de 
la  Laude,  glasul  al  Vl-lea). 

Daniil  proorocul,  bărbatul  doririlor  fiind,  dacă  a  văzut  puterea  lui  Dumnezeu,  aşa 
a  strigat:  Judecătorul  a  şezut  şi  cărţile  s-au  deschis.  Vezi,  suflete  al  meu,  de  posteşti,  tiu 
defăima  pe  vecinul  tău.  Fereşte-te  de  bucate,  dar  nu  osândi  pe  fratele  tău;  ca  nu  cumva, 
fiind  trimis  în  foc,  să  te  topeşti  ca  ceara;  ci  fără  împiedicare  să  te  ducă  Hristos  întru 
împărăţia  Sa  (Idiomelă  de  la  Laude,  glasul  al  VHl-lea). 

Când  vei  veni,  Dumnezeule,  pe  pământ  cu  mărire  şi  toate  se  vor  cutremura,  şi  râul 
cel  de  foc  înaintea  divanului  va  curge,  cărţile  se  vor  deschide  şi  cele  ascunse  se  vor 
vădi;  atunci  să  mă  izbăveşti  de  focul  cel  nestins  şi  să  mă  învredniceşti  a  sta  de-a  dreapta 
Ta,  Judecătorule  preadrepte  (Condac,  glasul  l). 

De  înfricoşătorul  Tău  divan  aducându-mi  aminte,  preabunule  Doamne,  şi  de  ziua 
Judecăţii  mă  înfricoşez  şi  mă  tem,  vădit  fiind  de  cugetul  meu.  Când  vei  şedea  pe  scaunul 
Tău  şi  vei  face  cercetare,  atunci  nimeni  nu  va  putea  tăgădui  păcatele,  adevărul  vădin- 
du-le,  şi  frica  cuprinzându-1.  Că  tare  va  suna  atunci  focul  gheenei,  şi  păcătoşii  vor  scrâşni; 
ci  mă  miluieşte,  mai  înainte  de  sfârşit,  şi  mă  iartă,  Judecătorule  preadrepte  (Icos). 

Sosit-a  ziua,  iată,  înaintea  uşilor  este  Judecata;  suflete,  priveghează!  Aici  împăraţii 
împreună  şi  domnii,  bogaţii,  săracii  se  vor  aduna  şi  îşi  va  lua  fiecare  om  după  vrednicia 
faptelor.  întru  a  sa  rânduiaîă,  sihastrul  şi  arhiereul,  bătrânul  şi  tânărul,  sluga  şi  stăpânul 
vor  fi  cercetaţi;  văduva  şi  fecioara  se  vor  îndrepta;  ci,  vai  atunci  de  toţi  cei  ce  nu  vor 
avea  viaţă  nevinovată.  Nemitamică  este  Judecata  Ta,  neînşelat  divanul  Tău  de  graiul 
cel  meşteşugit,  că  nu  ascunde  vorba  cea  iscusită  a  ritorilor  dreptatea,  nici  nu  o  amăgeşte 
aducerea  de  martori;  că  la  Tine,  Dumnezeule,  cele  ascunse  ale  tuturor  stau  de  faţă.  Să 
nu  vin  la  pământul  plângerii,  să  nu  văd  locul  întunericului,  Hristoase  al  meu,  Cuvinte, 
nici  legându-mă  de  mâini  şi  de  picioare  să  fiu  lepădat  afară  din  cămara  Ta,  având 
îmbrăcămintea  ncstricăciunii  întinată,  eu  nevrednicul.  Când  vei  despărţi  pe  păcătoşi 
de  cei  drepţi,  judecând  lumea,  rânduieşte-mă  a  fi  una  din  oile  Tale,  alcgându  mă  dintre 
capre,  lubitorule  de  oameni,  ca  să  aud  glasul  Tău  cel  binecuvântat  (din  Cântarea  a  IV-a) 


446 


ANEXELE 


Cutremur  nepovestit  şi  frică  va  fi  acolo;  câ  va  veni  Domnul,  şi  împreună  cu  Dânsul 
lucrul  fiecăruia  dintre  oameni.  Şi  cine,  dar,  de  aicea  nu  se  va  plânge?  Râul  cel  de  foc  mă 
tulbură,  mă  topeşte,  mă  roade  scrâşnirea  dinţilor  şi  întunericul  adâncului;  deci,  în  ce 
chip  şi  cum  voi  face  să  înduplec  pe  Dumnezeu?  Iartă,  Doamne,  pe  robul  Tău,  ca  nu 
cândva  să  mă  dai  chinuitorilor  celor  amari,  îngerilor  celor  cumpliţi,  între  care  nu  se 
poate  afla  acolo  odihnă.  Domnul  şi  conducătorul  dimpreună  acolo,  bogatul  şi  cel  neţinut 
în  cinste,  cel  mare  împreună  şi  cel  mic,  se  vor  îndrepta  întocmai;  ci  vai,  fiecăruia,  care 
nu  va  fi  gata.  Slăbeşte,  lasă.  Doamne,  şi  iartă  câte  Ţi-am  greşit  Ţie,  şi  să  nu  mă  arăţi 
acolo  înaintea  îngerilor,  în  osânda  focului  şi  a  ruşinii  celei  fără  de  sfârşit.  Fie-Ţi  milă, 
fie-Ţi,  Doamne,  de  zidirea  Ta;  greşit-am  Ţie,  iartă-mă;  că  din  fire  curat  numai  Tu  eşti  şi 
altul  afară  de  Tine  nimeni  nu  este  fără  întinăciune  (din  Cântarea  a  V-a). 

La  înfricoşătoarea  Ta  Venire  Hristoase,  când  te  vei  arăta  din  Cer,  şi  se  vor  pune 
scaunele,  şi  se  vor  deschide  cărţile,  să-Ţi  fie  milă,  atunci,  Mântuitorule,  de  zidirea  Ta. 
Acolo  nimic  nu  va  putea  ajuta,  fiind  J  udecător  Dumnezeu;  nici  învăţătura,  nici  meşteşugul, 
nici  mărirea,  nici  prieteşugul;  fără  numai  puterea  ta,  cea  din  fapte,  o,  suflete  al  meu!  Acolo 
împreună  va  fi  domnul  şi  conducătorul,  săracul  şi  bogatul,  suflete!  Nici  tată,  nici  mamă 
nu  vor  putea  ajuta,  nici  frate  nu  va  putea  izbăvi  de  osândire.  Cugetând  la  înfricoşătoarea 
întrebare  a  Judecătorului,  suflete,  îngrozeşte-te  de  aici,  găteşte-ţi  răspunsul,  ca  să  nu  fii 
osândit  în  legăturile  cele  veşnice.  Să  nu  aud.  Doamne,  zicându-mi-se:  Ia-ţi  al  tău!  Şi  să  fiu 
gonit  de  la  Tine;  nici:  Du-te  în  locul  cel  blestemat!  Ci  să  aud  glasul  cel  dorit  al  Drepţilor. 
Din  porţile  iadului  izbăveşte-mă,  Doamne,  mântuieşte-mă  din  prăpastie  şi  din  întunericul 
cel  adânc,  din  cele  de  dedesubt  ale  pământului  şi  din  focul  cel  nestins,  şi  de  oricare  altă 
pedeapsă  veşnică  (din  Cântarea  a  Vl-a). 

Să  cădem,  credincioşilor,  şi  să  plângem  mai  înainte  de  Judecata  aceea;  când  cerurile 
vor  pieri,  stelele  vor  cădea  şi  tot  pământul  se  va  clătina;  ca  să  aflăm  milostiv,  la  sfârşit,  pe 
Dumnezeul  părinţilor.  Nemitarnică  va  fi  întrebarea,  înfricoşătoare  va  fi  acolo  judecata, 
unde  înaintea  Judecătorului  nu  se  va  tăinui  nimic,  unde  nu  va  fi  cu  putinţă  a  se  face 
făţărie  cu  daruri;  ci,  fie-Ţi  mila  de  mine,  Stăpâne,  şi  mă  apără  de  mânia  Ta  cea  înfricoşătoare. 
Domnul  vine  să  judece,  cine  va  suferi  arătarea  Lui?  tnfricoşează-te,  ticăloase  al  meu  suflet, 
înfricoşează-te,  şi-ţi  găteşte  lucrurile  tale  spre  ieşirea  ta;  ca  să  afli  milostiv  şi  îndurat  pe 
însuşi  Dumnezeul  părinţilor.  Focul  cel  nestins  mă  tulbură,  şi  îngrozirea  cea  amară  a 
viermilor;  iadul  cel  stricător  de  suflet  mă  sperie,  şi  îndeajuns  de  umilit  nicidecum  nu  mă 
fac;  ci.  Doamne,  Doamne!  mai  înainte  de  sfârşit,  întăreşte-mă  cu  frica  Ta.  Cad  înaintea  Ta 
şi  aduc  Ţie,  ca  nişte  lacrimi,  graiurile  mele.  Greşit-am,  cum  nici  păcătoasa  n-a  greşit,  şi 
fărădelege  am  făcut  ca  altul  nimeni  pe  pământ;  ci.  Te  îndură.  Stăpâne,  spre  făptura  Ta,  şi 
iarăşi  mă  cheamă.  întoarce-te,  căieşte-te,  descoperă  cele  ascunse,  zi  lui  Dumnezeu,  Celui 
ce  toate  le  ştie:  Tu  ştii  ascunsurile  mele,  U nule  Mântuitorule;  Tu  însuţi  mă  miluieşte,  precum 
cântă  David,  după  mare  mila  Ta  (din  Cântarea  a  VIJ-a). 

Cugetând  la  întâmpinarea  înfricoşătoarei  Venirii  Tale  celei  de  a  doua.  Doamne,  mă 
cutremur  de  certarea  Ta,  mă  tem  de  mânia  Ta  şi  strig  Ţie:  Mântuieşte-mă  de  ceasul 
acela,  în  veci.  Când  vei  judeca  Tu,  Dumnezeule,  toate,  cine  dintre  pământeni,  fiind 
înconjuraţi  de  patimi,  va  putea  suferi?  Că  atunci  focul  cel  nestins  şi  viermele  ce 
neadormit  va  cuprinde  în  veci  pe  cei  osândiţi.  Când  vei  chema  toată  suflarea  laolaltă 
ca  să  iei  seama,  Hristoase,  mare  frică  va  fi  atunci,  mare  nevoie,  deoarece  numai  faptele 
singure  vor  ajuta  în  veci.  Judecătorule  a  toate.  Dumnezeul  meu  şi  Doamne,  fă  să  auc 
atunci  glasul  Tău  cel  dorit,  să  văd  lumina  Ta  cea  mare,  să  privesc  la  corturile  Tale,  să  mi 
uit  la  slava  Ta  bucurându-mă  întru  toţi  vecii  (din  Cântarea  a 


EDITORIALE 


(7) 

Vedenia  Sfântului  Nifon 
despre  înfricoşătoarea  Judecată5 


447 


într-o  seară,  după  ce  şi-a  terminat  obişnuita  rugăciune  de  noapte,  Cuviosul  Nifon 
s-a  întins  să  doarmă  pe  patul  său  de  pietre.  Era  miezul  nopţii  şi  el  încă  veghea,  privind 
cerul  înstelat  şi  luna  Singur  îşi  socotea  păcatele  sale  şi  se  tânguia  cu  mintea,  gândindu-se 
la  înfricoşatul  ceas  al  Judecăţii.  Deodată,  vede  că  se  trage  tăria  cerului  ca  o  perdea  şi  se 
arată  Domnul  nostru  Iisus  Hristos  intr-o  slavă  negrăită.  în  jurul  Lui,  în  văzduh,  stăteau 
toate  oştite  cereşti:  îngeri,  Heruvimi  şi  Serafimi  erau  în  minunate  şi  înfricoşate  cete, 
rânduite  fiecare  după  felul,  frumuseţea  şi  strălucirea  lor.  Domnul  a  grăit  către  cârmuitorul 
uneia  dintre  cete,  iar  acela  s-a  apropiat  luminos,  cu  frică  şi  cutremur. 

„Mihaile,  mai-marele  Aşezământului,  pregăteşte  cu  ceata  ta  tronul  de  foc  al  slavei 
Mele  şi  mergi  în  valea  lui  Iosafat,  Acolo  să-l  aşezi  ca  întâi  semn  al  Venirii  Mele,  pentru  că 
s-a  împlinit  ceasul  când  fiecare  va  lua  plata  după  faptele  sale.  Grăbeşte-te,  că  a  sosit 
ceasul!  Voi  judeca  pe  cei  ce  s-au  închinat  la  idoli  şi  s-au  lepădat  de  Mine,  Făcătorul  lor.  Pe 
cei  care  s-au  închinat  pietrelor  şi  lemnelor,  pe  care  le-am  dat  spre  trebuinţa  lor.  Pe  toţi  îi 
voi  sfărâma  ca  pe  „vasele  olarului".  Tot  aşa  şi  pe  vrăjmaşii  Mei,  pe  ereticii  care  au  îndrăznit 
să  coboare  Duhul  Mângâietor  în  rândul  făpturilor6.  Vai  de  ei,  ce  foc  îi  aşteaptă! 

Acum  Mă  voi  arăta  şi  iudeilor,  care  M-au  răstignit  şi  n-au  crezut  în  Dumnezeirea 
Mea.  Mi  s-a  dat  toată  stăpânirea  şi  puterea  şi  sunt  Judecător  drept.  Atunci  când  eram  pe 
Cruce,  ziceau:  «Huu!  Cel  Care  dărâmi  templul  şi  în  trei  zile  îl  zideşti.  Mântuieşte-Te 
pe  Tine  însuţi...»  Acum  a  Mea  este  răzbunarea,  le  voi  răsplăti!  Voi  judeca,  voi  cerceta, 
voi  pedepsi  aspru  neamul  jidovesc,  cel  stricat  şi  viclean,  pentru  că  nu  s-a  pocăit.  Le-am 
dat  vreme  de  pocăinţă,  dar  au  nesocotit-o;  vor  lua  acum  răzbunare. 

Le  voi  răsplăti  şi  sodomiţilor,  care  au  spurcat  pământul  şi  văzduhul  cu  nelegiuirea 
lor.  I-am  ars  atunci  şi  iarăşi  îi  voi  arde,  pentru  că  au  urât  plăcerea  Duhului  Sfânt  şi  au 
iubit  plăcerea  diavolului.  Voi  pedepsi  pe  toţi  desfrânaţii,  neruşinaţii  şi  întunecaţii  care  se 
aseamănă  cu  armăsarii.  Nu  s-au  îndestulat  cu  căsnicia  lor  legiuită,  ci  s-au  bălăcit  în 
fărădelege  şi  satana  i-a  aruncat  legaţi  în  prăpastia  de  foc.  Nu  au  auzit  că  «înfricoşat 
lucru  este  a  cădea  în  mâinile  Dumnezeului  Celui  Viu»?  Nu  s-au  temut  că  voi  vărsa 
peste  ei  mânia  Mea;  i-am  chemat  la  pocăinţă,  dar  nu  s-au  pocăit. 

Voi  judeca  pe  toţi  tâlharii  care  au  făcut  noian  de  rele,  precum  şi  pe  ucigaşi  şi  pe  toţi  care 
au  făcut  mttlţime  de  păcate.  Eu  le-am  dat  timp  să  se  pocăiască,  dar  ei  n-au  luat  în  seamă. 
Unde  sunt  faptele  lor  cele  bune?  Le-am  dat  pildă  şi  icoană  pe  fiul  cel  desfrânat  şi  pe  mulţi 
alţii,  să  nu  se  deznădăjduiască  de  păcatele  lor.  Ei  însă  au  dispreţuit  poruncile  Mele  şi  s-au 
lepădat  de  Mine.  S-au  îndepărtat  de  Mine  şi  au  iubit  stricăciunea;  pe  Mine  M-au  nesocotit  şi 
s-au  făcut  robi  ai  păcatului  Să  meargă,  deci,  în  focul  pe  care  ei  singuri  l-au  aprins. 


5  Sfântul  Nifon,  episcopul  Constanfianei  Ciprului  a  vieţuit  în  veacul  al  I  V-lea  şi  este  prăznuit  de  Biserica 

Ortodoxă  în  ziua  de  23  decembrie.  Vedenia  Sfântului  Nifon  despre  înfricoşătoarea  Judecată  este  reprodusă 
după  Viaţa  fi  învăţăturile  Sfântului  Ierarh  Nifon  (traducere  din  limba  greacă  de  Protosinghel  PctroniU  Tănase,  ed. 
Episcopiei  Romanului  şi  Huşilor,  1993,  pp.  61-79).  Viaţa  fi  învăţăturile  SJSn tului  Ierarh  Nifon  a  fost  scrisă  de  către 
unul  dintre  ucenicii  Sfântului,  martor  contemporan  al  virtuţilor  şi  minunilor  săvârşite  de  acest  mare  ierarh  al 
Bisericii  lui  Hristos.  ' 

6  E  vorba  de  pnevmatomahi,  care  neagă  Dumnezeirea  Duhului  Sfânt. 


448 


ANEXELE 


Dar,  şi  pe  cei  care  au  murit  ţinând  minte  răul  îi  voi  trimite  într-o  înfricoşată  muncă. 
Pentru  că  n-au  dorit  pacea  Mea,  ci  au  fost  mânioşi,  răutăcioşi  şi  răzbunători.  Pe  lacomi, 
pe  cei  ce  au  luat  dobândă  şi  pe  toţi  iubitorii  de  argint,  care  este  închinare  la  idoli,  îi  voi 
nimici  şi  distruge  cu  toată  mânia  Mea,  pentru  că  şi-au  pus  nădejdea  în  bani  şi  pe  Mine 
M-au  nesocotit,  ca  şi  cum  nu  M-aş  îngriji  de  ei.  Pe  acei  mincinoşi  creştini  care  au  învăţat 
că  nu  este  învierea  morţilor  şi  că  este  există  reîncarnarea  sufletelor7  acum,  aici,  pe  pământ, 
îi  voi  topi  pe  toţi  în  gheenă  ca  ceara;  atunci  se  vor  încredinţa  de  învierea  morţilor.  Magii, 
vrăjitorii  şi  toţi  cei  care  se  îndeletnicesc  cu  magia  vor  fi  zdrobiţi. 

Vai  şi  de  cei  care  au  petrecut  cu  chitare  şi  cu  instrumente;  au  cântat  şi  s-au  îmbătat, 
au  jucat,  au  vorbit  necuraţii  şi  s-au  dedat  la  rele!  I-am  chemat  şi  nu  M-au  ascultat,  ci 
M-au  luat  în  râs.  Acum  viermele  le  va  roade  inima.  Le-am  dat  la  toţi  milă  şi  vreme  de 
pocăinţă,  însă  nici  unul  nu  a  luat  aminte.  Voi  închide  în  întuneric  şi  pe  cei  ce  au  nesocotit 
Sfintele  Scripturi,  pe  care  le-a  scris  Duhul  Meu  prin  mijlocirea  Sfinţilor.  Voi  judeca  şi  pe 
cei  ce  se  îndeletnicesc  cu  superstiţiile  şi  se  încred  în  cuţite,  furci,  găleţi  şi  altele  asemenea 
Atunci  vor  înţelege  că  trebuiau  să  nădăjduiască  în  Dumnezeu  şi  nu  în  zidirile  Lui.  Se  vor 
tulbura  şi  împotrivi  atunci,  dar  nu  vor  avea  nici  o  putere,  deoarece  «a  Mea  este  răzbu¬ 
narea,  Eu  le  voi  răsplăti». 

Voi  pedepsi  pe  împăraţii  şi  pe  cârmuitorii  care  M-au  amărât  necontenit  cu  nedreptăţile 
lor.  A  u  judecat  nedrept  şi  cu  mândrie,  dispre  ţuindu-i  pe  oameni.  Şi  aceştia  vor  plăti.  Dreapta 
Mea  putere  este  nemitamică.  Ii  voi  pedepsi  după  fărădelegile  lor.  Atunci  vor  înţelege  că 
sunt  mai  înfricoşat  decât  toţi  împăraţii  pământului.  Vai  de  ei,  ce  iad  îi  aşteaptă,  pentru  că 
au  fost  cruzi  şi  au  vărsat  sânge  nevinovat,  sângele  copiilor  şi  al  soţiilor  lor. 

Cu  ce  urgie  voi  pedepsi  pe  acei  slujitori  care  n-au  fost  păstori  adevăraţi  ai  Bisericii, 
care  Mi-au  paraginii  via-şi  Mi-au  risipit  oile!  Cănarrpâstorit  aur  şi  argint  şi  nu  suflete  şi 
au  căutat  preoţia  pentru  interes:  Ce  pedeapsă  vor  lua!  Ce  tânguire!  Voi  vărsa  peste  ei 
toată  mânia  Mea  şi  urgia,  şi-i  voi  zdrobi.  S-au  străduit  să  câştige  oi  şi  boi  care  pier,  iar  de 
turma  mea  cea  cuvântătoare  nu  s-au  îngrijit.  Voi  pedepsi  cu  toiag  fărădelegile  lor  şi  cu 
bici  nedreptăţile  lor.  Dar  şi  pe  preoţii  care  glumesc,  râd  şi  se  ceartă  în  biserică  îi  voi 
arunca  în  foc  şi  în  tartar! 

Am  venit  şi  vin!  Cine  poate  să-Mi  stea  împotrivă?  Dar,  vai  şi  amar  de  cel  păcătos, 
care  va  cădea  în  mâna  Mea!  Pentru  că  fiecare  se  va  înfăţişa  înaintea  Mea  «gol  şi 
descoperit».  Cum  va  îndrăzni  atunci  să  se  arate  neruşinarea  păcătoşilor?  Cum  vor  privi 
faţa  Mea?  Unde-şi  vor  ascunde  ruşinea?  Se  vor  umple  de  ruşine  înaintea  Mea  şi  a 
preacuratelor  Puteri  Cereşti. 

Voi  judeca  şi  pe  monahii  care  şi-au  trecut  cu  vederea  canonul  şi  au  nesocotit 
făgăduinţele  pe  care  le-au  făcut  înaintea  lui  Dumnezeu,  a  îngerilor  şi  a  oamenilor.  Una 
au  făgăduit  şi  alta  au  făcut.  Din  înălţimea  norilor  îi  voi  arunca  în  prăpastia  iadului.  Nu 
s-au  îndestulat  cu  pieirea  lor,  ci  au  pricinuit  şi  altora  sminteală  ucigătoare.  Mai  bine  le-ar 
fi  fost  să  nu  se  fi  lepădat  de  lume,  decât  să  se  lepede  şi  rău  să  trăiască,  întru  desfrânare. 
«A  Mea  este  răzbunarea.  Eu  le  voi  răsplăti  tuturor  celor  ce  nu  au  voit  să  se  pocăiascâ. 
îi  voi  judeca  pe  toţi  ca  un  Judecător  drept...»". 

Cuvintele  acestea  pe  care  Domnul  le-a  rostit  cu  glas  de  tunet  către  Arhanghelul 
Mihail  au  umplut  de  spăimântare  nenumăratele  Puteri  îngereşti. 

Apoi,  a  poruncit  să-I  aducă  cele  şapte  veacuri  de  la  facerea  lumii.  Mihail  a  primit 
poruncă  să  îndeplinească  şi  acest  lucru.  De  aceea,  a  mers  degrabă  la  casa  testamentului 


7  Metempsihozei. 


editoriale 


449 


şi  le-a  adus.  Erau  ca  nişte  cărţi  mari,  pe  care  Ie-a  pus  în  faţa  Judecătorului.  Apoi  a  stat  de 
o  parte,  privind  cu  cutremur,  cum  răsfoieşte  Domnul  istoria  veacurilor.  Şi  a  luat  primul 
veac,  l-a  deschis  şi  a  zis:  „Aici  scrie  întâi  de  toate:  Tatăl,  Fiul  şi  Duhul  Sfânt,  un  Dumnezeu 
în  trei  Feţe.  Din  Tatăl  S-a  născut  Fiul  şi  Făcătorul  veacurilor,  deoarece  cu  cuvântul  Tatălui, 
prin  Fiul  s-au  făcut  veacurile,  s-au  zidit  netrupeştile  Puteri,  s-au  întărit  cerurile,  pământul, 
adâncurile,  marea,  râurile  şi  toate  cele  ce  sunt  într-însele". 

Apoi,  după  ce  a  citit  puţin  mai  jos,  a  zis:  „Chip  al  Nevăzutului  Dumnezeu  este 
primul  om,  Adam,  cu  femeia  lui,  Eva.  Atotputernicul  Dumnezeu  şi  Făcătorul  tuturor 
celor  văzute  şi  al  celor  nevăzute  a  dat  lui  Adam  poruncă.  Aceasta  era  legea  care  trebuia 
ţinută  cu  toată  puterea  şi  scumpătatea,  spre  cinstirea  Făcătorului  său  şi  ca  să  nu  uite  că 
Dumnezeu  se  află  deasupra  lui". 

După  puţină  vreme,  a  citit  mai  departe:  „Nelegiuirea  în  care  a  căzut  chipul  lui 
Dumnezeu  prin  înşelăciune  sau,  mai  bine  zis,  din  neluare  aminte  şi  nepurtare  de  grijă.  A 
căzut  omul  şi  a  fost  izgonit  din  rai  cu  dreaptă  judecată  şi  hotărâre  a  lui  Dumnezeu.  Nu 
putea  să  stea  întru  aceste  bunătăţi  începătorul  nelegiuirii!" 

Mai  jos  a  citit:  „Cain  s-a  aruncat  asupra  lui  Abel  şi  l-a  omorât,  după  voia  diavolului. 
Se  cade  să  ardă  în  focul  gheenei,  pentru  că  nu  s-a  pocăit,  Iar  Abel  va  trăi  în  veşnicie". 

In  acelaşi  chip  a  răsfoit  şi  cele  şapte  cărţi  ale  veacurilor.  în  sfârşit,  a  luat  a  şaptea 
carte  şt  a  citit:  „începutul  veacului  al  VH-lea  înseamnă  sfârşitul  veacurilor.  începe  să  se 
împrăştie  întru  toate  râul,  desfrânarea,  nemiîostivirea.  Oamenii  veacului  al  Vll-lea  sunt 
răi,  invidioşi,  mincinoşi,  cu  dragoste  făţarnică,  iubitori  de  stăpânire  şi  de  argint,  robiţi  de 
păcatele  sodomiceşti  şi  de  celelalte  păcate". 

A  trecut  puţin  mai  departe,  a  citit  ceva  şi,  îndată  Şi-a  ridicat  în  sus  privirea  mâhnită; 
a  sprijinibo  mână  pe  genunchi  şi  cu  cealaltă  Şi-a  acoperit  faţa  şi  ochii  şi  a  stat  aşa  cugetând 
în  sine  multă  vreme,  apoi  a  şoptit:  „într-adevăr,  acest  veac  a  întrecut  cu  nedreptatea  şi  cu 
răutatea  pe  toate  celelalte". 

Apoi  a  citit  mai  jos:  „Grecii,  cu  idolii  lor,  au  fost  spânzuraţi  cu  lemnul,  cu  suliţa  şi  cu 
cuiele  care  au  pironit  trupul  Meu  de  viaţă  purtător". 

A  tăcut  câteva  clipe  şi  iarăşi  S-a  aplecat  asupra  cărţii:  „Douăsprezece  căpetenii  ale 
Marelui  împărat,  albe  ca  lumina,  au  tulburat  marea,  au  închis  gurile  fiarelor,  au  înecat 
balaurii  cei  gânditori,  au  luminat  pe  orbi,  au  săturat  pe  cei  flămânzi  şi  au  sărăcit  pe  cei 
bogaţi.  Au  pescuit  multe  suflete  din  moarte,  dându-le  din  nou  viaţă.  Mare  este  plata  lor. . 

Şi  apoi,  după  puţin,  a  adăugat:  „Eu,  Iubitorul  de  oameni,  am  ales  mărturisitori  care 
s-au  arătat  biruitori  cu  ajutorul  Meu.  Prietenia  lor  a  ajuns  până  la  Cer  şi  iubirea  lor  până 
la  tronul  Meu!  Dorul  lor  până  la  inima  Mea  şi  jertfa  lor  Mă  arde  cu  putere.  Slava  şi 
puterea  Mea  este  cu  ei!" 

După  ce  a  întors  multe  foi,  a  şoptit  cu  un  zâmbet  de  mulţumire:  „Omul  care  a  ţinut 
cu  cinste  cârma  celor  şapte  coline  (Constantinopolul)  şi  a  devenit  împăratul  lor  a  fost 
slujitorul  dragostei  Mele.  I  se  cuvine  împărăţia  Cerurilor,  pentru  că  a  fost  râvnitor  şi 
următor  al  Domnului  Său". 

Apoi,  trecând  peste  multe  foi,  a  zis:  „O,  Preafrumoasă  şi  Preacinstită  Mireasă!  Câţi 
vrăjmaşi  s-au  străduit  să  te  pângărească.  Dar  tu  nu  M-ai  înşelat  pe  Mine,  Mirele  Tău! 
Nenumărate  erezii  te-au  ameninţat,  dar  piatra  pe  care  ai  fost  zidită  nu  s-a  mişcat,  pentru 
că  «porţile  iadului  nu  au  biruit-o»". 

Mai  jos  erau  scrise  toate  păcatele  oamenilor,  pe  care  moartea  le-a  găsit  neşterse  prin 
pocăinţă.  Şi  erau  aşa  de  multe,  ca  nisipul  mării . . .  Domnul  Dumnezeu  le-a  citit  nemulţumit 
şi  a  dat  din  cap,  suspinând.  Nenumărata  mulţime  a  îngerilor  stătea  tremurând  de  frica 


450 


ANEXELE 


dreptei  mânii  a  Judecătorului.  Când  Domnul  a  ajuns  la  jumătatea  acestui  veac,  a  zis: 
„Sfârşitul  lui  este  plin  de  putoarea  păcatului,  de  lucrurile  omeneşti,  care  sunt  toate 
mincinoase  şi  întinate:  zavistie,  ură,  minciună,  hulă,  duşmănie,  chefuri,  beţii,  desfrânări, 
ucideri,  avorturi,  lăcomie,  iubire  de  argint,  ţinere  de  minte  a  răului.  Dar  ajunge!  îl  voi 
curma  la  jumătate!  Să  înceteze  stăpânirea  păcatului!" 

Şi  zicând  aceste  cuvinte  pline  de  mânie.  Domnul  a  dat  Arhanghelului  Mihail  semnul 
pentru  Judecată.  Deîndată,  acela  cu  ceata  lui  au  luat  preastrălucitul  şi  negrăitul  tron  şi 
au  plecat. 

Era  aşa  de  numeroasă  ceata  aceea,  încât  pământul  nu  o  încăpea.  Şi  fugind,  strigau 
cu  glas  de  tunet:  „Sfânt,  Sfânt,  Sfânt  Domnul  Savaot\  Plin  este  cerul  şi  pământul  de 
slava  Lui’."  Şi  de  acest  înfricoşat  strigăt  se  cutremura  cerul  şi  pământul.  „Sfânt,  Sfânt, 
Sfânt,  mare  şi  înfricoşat,  minunat  şi  proslăvit  este  Domnul  în  vecii  vecilor". 

Apoi  a  pornit  Gavriil  cu  ceata  lui,  cântând;  a  urmat  al  treilea  mare  Arhistrateg, 
Rafail,  cu  ceata  lui,  înălţând  cântarea:  „Unul  Sfânt,  Unul  Domn  Iisus  Hristos,  întru  slava 
lui  Dumnezeu  Tatăl.  Amin". 

ba  sfârşit,  s-a  pornit  şi  ceata  a  patra.  Cârmuitorul  ei  era  alb  şi  luminos  ca  zăpada,  cu 
privirea  dulce.  Şi,  fugind,  cânta  cu  putere:  „Dumnezeu,  Domnul  dumnezeilor  a  vorbit  şi 
a  chemat  pământul  de  la  răsăritul  soarelui  până  la  apus.  Din  Sion  măreţia  frumuseţii 
Lui.  Dumnezeu  arătat  vine,  Dumnezeul  nostru  şi  nu  va  tăcea.  Foc  înaintea  Lui  va  merge 
şi  în  jurul  Lui  vifor  mare!"  Şi  cânta  apoi  tot  psalmul.  Iar  căpeteniile  îi  răspundeau:  „Vine 
Dumnezeu  să  judece  pământul.  Că  Tu  stăpâneşti  peste  toate  neamurile" .  Cârmuitorul 
acelei  oşti  se  numea  Uriil. 

După  puţin,  au  adus  înaintea  Domnului  Preacinstita  Sa  Cruce,  care  strălucea  ca  un 
fulger  înfricoşat  şi  revărsa  o  negrăită  mireasmă.  în  urmă  veneau  cu  multă  cinste  cetele 
Stăpâniilor  şi  ale  Puterilor.  Priveliştea  era  de  o  măreţie  uimitoare.  Nenumăratele  Puteri 
cântau  cu  o  nemaiauzită  armonie.  Unii  ziceau  cu  multă  teamă:  „înălţa-Te-voi  Dumnezeul 
meu  şi  împăratul  meu  şi  voi  binecuvânta  numele  Tău  în  veci!"  Alţii  ziceau:  „înălţaţi  pe 
Domnul  Dumnezeul  nostru  şi  vă  închinaţi  aşternutului  picioarelor  Lui,  că  Sfânt  este. 
Aliluia,  Aliluia,  Aliluia !" 

Apoi  a  dat  dumnezeiască  poruncă  să  vină  iarăşi  puternicul  cârmuitor  de  oşti,  Mihail, 
să  stea  lângă  tronul  Domnului.  în  acea  clipă  s-a  arătat  un  înger  care  ţinea  o  trâmbiţă.  A 
luat-o  Judecătorul  în  mâna  Sa,  a  trâmbiţat  de  trei  ori  şi  a  zis  trei  cuvinte;  apoi  a  dat-o  Iui 
Mihail:  „Mergi  la  Golgota,  unde  Mi-am  întins  preacuratele  mâini  şi  trâmbiţează  şi  acolo 
de  trei  ori!" 

îndată  ce  a  plecat  Mihail,  Domnul  a  chemat  ceata  începătoriilor  şi  a  zis  cârmuitorului 
acesteia:  „îţi  poruncesc  să  iei  dumnezeiasca  ta  ceată  şi  să  vă  împrăştiaţi  în  toată  lumea, 
ca  să  aduceţi  pe  nori  pe  Sfinţi,  de  la  răsărit  şi  de  la  apus,  de  la  miazănoapte  şi  de  la 
miazăzi.  Să-i  aduceţi  pe  toţi,  ca  să  Mă  întâmpine  când  va  suna  trâmbiţa". 

După  toate  acestea.  Dreptul  Judecător  a  privit  spre  pământ  şi  a  văzut  negură  şi 
întuneric,  jale  şi  vai  şi  multă  tânguire,  din  înfricoşata  tiranie  a  satanei.  Turbează  şi  urlă 
balaurul,  A  dărâmat  totul  şi  le  zdrobeşte  ca  pe  iarbă,  pentru  că  vede  pe  îngerii  lui 
Dumnezeu  că  îl  pregătesc  focul  cel  veşnic. 

Dacă  a  văzut  toate  acestea.  Judecătorul  a  chemat  un  înger  de  foc  cu  înfăţişare  aspră 
şi  înfricoşată,  fără  de  milă;  era  cârmuitorul  cetelor  îngerilor,  care  veghează  asupra  focului 
iadului  şi  i-a  zis:  „Ia  cu  tine  toiagul  Meu,  care  leagă  şi  zdrobeşte.  Ia  şi  nenumărata  mulţime 
de  îngeri  din  ceata  ta  şi  pe  cei  mai  înfricoşaţi  care  săvârşesc  pedepsele  celor  din  iad.  Să 
mergeţi  la  marea  cea  gânditoare,  ca  să  găsiţi  urmele  stăpânitorului  întunericului.  Apucări 


editoriale 


451 


cu  putere  şi-l  ţine  bine,  lovindu-1  fără  milă  cu  toiagul,  până  când  va  preda  ceata  duhurilor 
celor  rele.  Leagă-i  apoi  tare  pe  toţi  cu  puterea  toiagului  Meu,  după  porunca  Mea  şi  apoi 
aruncă-i  în  chinurile  iadului  cele  mai  groaznice  şi  fără  de  milă". 

Când  toate  au  fost  gata,  s-a  făcut  semn  Arhanghelului  care  ţinea  trâmbiţa,  să 
trâmbiţeze  puternic.  îndată  s-a  făcut  o  tăcere  de  moarte,  ca  şi  cum  s-ar  fi  liniştit  toate. 

La  prima  trâmbiţare  s-au  alcătuit  toate  trupurile  morţilor.  La  a  doua.  Duhul 
Domnului  a  pus  sufletele  în  trupurile  moarte.  Spaimă  şi  cutremur  a  cuprins  toate;  cele 
cereşti  şi  cele  pământeşti  tremurau.  Atunci  a  sunat  a  treia  oară  şi  cea  mai  înfricoşată 
trâmbiţă,  care  a  zguduit  toată  lumea,  când  morţii  au  înviat  din  morminte  „intr-o  clipă", 
înfricoşată  privelişte!  Erau  mai  mulţi  decât  nisipul  mării.  în  acelaşi  timp  se  coborau  din 
ceruri  ca  o  ploaie  deasă  spre  Tronul  Judecăţii  Cetele  îngereşti,  zicând  cu  glas  de  tunet: 
„Sfânt,  Sfânt,  Sfânt  Domnul  Savaot,  plin  este  tot  pământul  de  frică  şi  de  cutremur !" 

Tot  pământul  şi  mulţimea  nenumărată  a  Cetelor  îngereşti  stăteau  aşteptând. 
Tremurau  plini  de  spaimă  în  faţa  înfricoşatei  stăpâniri  dumnezeieşti,  care  se  coboară  pe 
pământ.  Şi  pe  când  toţi  priveau  în  sus,  au  început  cutremure,  tunete  şi  fulgere  în  Valea 
Judecăţii  şi  în  văzduh  şi  toţi  au  fost  cuprinşi  de  groază.  Atunci  tăria  cerului  s-a  strâns  ca 
o  carte  şi  a  apărut  cinstita  Cruce,  strălucind  şi  scânteind  ca  soarele.  îngeri  o  ţineau  înaintea 
Domnului  nostru  Iisus  Hristos  şi  Judecătorul  lumii.  Care  venea.  Apoi  se  auzea  un  imit,  o 
cântare  străină:  „Binecuvântat  este  cel  ce  vine  intru  numele  Domnului,  Dumnezeu  este 
Domnul,  Judecător,  Stăpânitor  şi  Domn  al  păcii". 

îndată  ce  s-a  săvârşit  această  puternică  slavoslovie,  a  apărut  Judecătorul  pe  nori, 
şezând  pe  tron  de  foc.  Cu  preacurata  Lui  strălucire  învăpăia  cerul  şi  pământul. 

Atunci,  din  mulţimea  morţilor  care  înviaseră,  unii  au  început  să  strălucească  asemenea 
soarelui  şi  îndată  au  fost  răpiţi  de  nori  în  văzduh,  spre  întâmpinarea  Domnului  lor.  Cei 
mai  mulţi  însă  au  rămas  jos.  Nimeni  nu  i-a  luat  la  cer.  Se  tânguiau  cu  amar  că  nu  s-au 
învrednicit  şi  ei  să  fie  răpiţi  de  nori  şi  mâhnirea  şi  durerea  umpleau  de  amărăciune  sufletele 
lor.  Au  căzut  toţiîh  genunchi  în  faţa  Judecătorului  şi  apoi  s-au  ridicat.  înfricoşatul  Judecător 
Se  aşezase  deja  pe  tronul  Judecăţii  şi  în  jurul  Lui  se  adunaseră  toate  Puterile  Cereşti  cu 
frică  şi  cutremur.  Cei  ce  fuseseră  răpiţi  pe  nori  pentru  întâmpinarea  Lui  stăteau  de-a  dreapta; 
ceilalţi  se  aflau  de-a  stânga  Judecătorului.  Cei  mai  mulţi  dintre  aceştia  erau  iudei,  cârmuituri, 
Arhierei,  preoţi,  împăraţi,  mulţime  de  monahi  şi  mireni.  Stăteau  ruşinaţi  şi  se  jeleau  de 
pierzarea  lor.  Feţele  lor  erau  ticăloşite  şi  suspinau  cu  adâncă  mâhnire.  O  tânguire  de  moarte 
s-a  lăsat  peste  toţi  şi  nici  o  mângâiere  nu  le  venea  de  nicăieri. 

Dar  cei  ce  stăteau  de-a  dreapta  Judecătorului  erau  veseli,  luminoşi  ca  soarele,  cinstiţi 
şi  slăviţi,  albi  ca  lumina,  parcă  aprinşi  de  o  dumnezeiască  lumină.  Ca  să  îndrăznesc  s-o 
zic,  semănau  cu  Domnul  şi  Dumnezeul  lor. 

Deodâtă,  înfricoşatul  Judecător  Şi-a  aruncat  privirea  într-o  parte  şi  în  alta.  S-a  uitat 
de-a  dreapta,  bucuros  şi  a  zâmbit.  Când  însă  S-a  întors  spre  stânga,  S-a  tulburat;  S-a 
mâniat  tare  şi  Şi-a  întors  îndată  faţa  Atunci,  cu  glas  puternic  şi  dumnezeiesc  a  zis  celor 
din  dreapta:  „Veniţi,  binecuvântaţii  Părintelui  Meu,  de  moşteniţi  împărăţia  care  a 
fost  gătită  vouă  de  la  întemeierea  lumii.  Căci  am  flămânzit  şi  Mi-aţi  dat  să  mănânc, 
am  însetat  şi  Mi-aţi  dat  să  beau,  străin  am  fost  şi  M-aţi  primit,  gol  şi  M-aţi  îmbrăcat, 
bolnav  şi  M-aţi  cercetat,  în  temniţă  şi  aţi  venit  la  Mine". 

Atunci,  aceia  s-au  mirat  şi  au  întrebat:  „Doamne,  când  te-am  văzut  flămând  şi 
Ţi-am  dat  să  mănânci,  sau  însetat  şi  te-âm  adăpat?  Şi  când  Te-am  văzut  străin  şi  tc-am 
primit,  sau  gol  şi  Te-am  îmbrăcat,  şi  când  Te-am  văzut  bolnav  şi  în  temniţă?" 


452 


ANEXELE 


„Amin  zic  vouă,  întrucât  aţi  făcut  unuia  din  aceşti  fraţi  ai  Mei  mai  mici.  Mie 
Mi-aţi  făcut". 

Apoi  S-a  întors  şi  către  cei  „de-a  stânga"  şi  le-a  zis  cu  asprime:  „Duceţi-vă  de  la  Mine 
blestemaţilor,  în  focul  cel  veşnic,  care  este  gătit  diavolului  şi  slugilor  lui.  Căci  am 
flămânzit  şi  nu  Mi-aţi  dat  să  mănânc,  am  însetat  şi  nu  Mi-aţi  dat  să  beau,  străin  am  fost 
şi  nu  M-aţi  primit,  gol  şi  nu  M-aţi  îmbrăcat,  bolnav  şi  în  temniţă  şi  nu  M-aţi  cercetat". 

Aceia  i-au  răspuns  nedumeriţi:  „Doamne,  când  Te-am  văzut  bolnav  şi  în  temniţă 
şi  nu  Ti-am  slujit  Ţie?" 

Le-a  răspuns  Domnul:  „«Amin  zic  vouă,  întrucât  nu  aţi  făcut  aceasta  unuia  dintre 
aceşti  mai  mici,  nici  Mie  nu  Mi-aţi  făcut».  Pieriţi  din  ochii  Mei,  blestemaţi  ai  pământului! 
în  tartar,  în  scrâşnirea  dinţilor,  acolo  va  fi  plângere  şi  tânguire  fără  de  sfârşit!" 

Cum  a  rostit  Judecătorul  această  hotărâre,  dinspre  răsărit  s-a  pornit  un  uriaş  râu  de 
foc,  care  curgea  vijelios  spre  apus.  Era  lat  ca  o  mare  întinsă.  Văzându-1,  păcătoşii  din 
stânga  s-au  îngrozit  şi  au  început  să  tremure  de  spaimă,  întru  deznădejdea  lor.  Atunci, 
nemitamicul  Judecător  a  poruncit  ca  toţi,  drepţi  şi  păcătoşi,  să  treacă  prin  râul  cel  arzător, 
pentru  ca  să  fie  încercaţi  prin  foc. 

Au  început  cei  din  dreapta,  care  au  trecut  toţi  şi  au  ieşit  ca  aurul  curat.  Lucrurile  lor 
nu  s-au  ars,  ci  s-au  arătat,  prin  încercare,  mai  luminoase  şi  mai  limpezi,  iar  ei  s-au  umplut 
de  bucurie. 

Apoi  au  început  să  treacă  şi  cei  din  stânga  prin  foc,  ca  să  fie  încercate  şi  lucrurile  lor. 
Dar,  fiindcă  erau  păcătoşi,  flăcările  au  început  să-i  ardă,  ţinându-i  în  mijlocul  râului.  Şi 
lucrurile  lor  au  ars  ca  pleava,  iar  trupurile  au  rămas  întregi,  ca  să  ardă  ani  şi  veacuri 
nesfârşite,  împreună  cu  diavolii.  Nici  unul  nu  a  izbutit  să  iasă  din  acei  râu  de  foc.  Pe  toţi 
i-a  ţinut  focul,  pentru  că  erau  vrednici  de  osândă  şi  pedeapsă. 

După  ce  păcătoşii  au  fost  predaţi  iadului,  înfricoşatul  Judecător  S-a  ridicat  de  pe 
tron  şi  a  pornit  către  dumnezeiescul  palat,  dimpreună  cu  toţi  Sfinţii  Săi.  îl  înconjurau  cu 
multă  frică  şi  cutremur  Puterile  Cereşti,  cântând:  „Ridicaţi  căpetenii  porţile  voastre  şi 
vă  ridicaţi  porţile  cele  veşnice  şi  va  intra  împăratul  slavei,  Domnul  şi  Dumnezeul 
dumnezeilor,  împreună  cu  toţi  Sfinţii  Lui,  care  se  vor  bucura  de  veşnica  moştenire" . 

Altă  ceată  răspundea  şi  zicea:  „ Binecuvântat  este  Cel  Ce  vine  întru  numele 
Domnului,  cu  cei  pe  care  i-a  învrednicit  Harul  Sau  să  se  numească  fii  ai  lui  Dumnezeu. 
Dumnezeu  este  Domnul,  împreună  cu  fiii  Noului  Sion  şi  S-a  arătat  nouă". 

Iar  Arhanghelii,  care  mergeau  după  Domnul,  îl  slavosloveau,  cântând  pe  rând  o  cântare 
cerească:  „Veniţi  să  ne  bucurăm  de  Domnul  şi  să  strigăm  lui  Dumnezeu,  Mântuitorul 
nostru,  să  întâmpinăm  faţa  Lui  cu  mărturisire  şi  în  psalmi  să-I  cântăm  Lui". 

Iar  altă  ceată  răspundea  armonios:  „Dumnezeu  mare  este  Domnul  şi  împărat  mare 
peste  tot  pământul.  Că  în  mâna  Lui  sunt  marginile  pământului  şi  înălţimile  munţilor 
ale  Lui  sunt". 

Acestea  şi  multe  alte  cântări  armonioase  cântau  îngerii,  încât  toţi  care  le  auzeau  se 
bucurau  de  o  negrăită  bucurie.  Astfel  cântând,  au  intrat  Sfinţii  cu  Domnul  Iisus  Hristos 
la  ospăţul  cel  ceresc  din  dumnezeiescul  palat  şi  inimile  lor  săltau  de  bucurie.  Şi  îndată 
porţile  palatului  s-au  închis. 

Atunci,  împăratul  ceresc  a  chemat  pe  mai-marii  îngerilor.  Cei  dintâi  au  venit  Mihail, 
Gavriil,  Rafail,  Uriil  şi  conducătorii  cetelor.  Au  urmat  apoi  cei  doisprezece  luminători  ai 
lumii.  Apostolii.  Lor  ie-a  dat  Domnul  slavă  strălucită  şi  douăsprezece  tronuri  ca  de  foc, 
ca  să  stea  cu  multa  cinste  lângă  învăţătorul  lor,  Hristos.  Chipul  lor  scânteia  de  o  negrăită 


editoriale 


453 


lumină  veşnică  şi  hainele  lor  străluceau  şi  erau  luminoase  ca  şi  chihlimbarul  şi  căpeteniile 
îngerilor  îi  cinsteau.  Apoi  li  s-a  dat  şi  douăsprezece  coroane  minunate,  împodobite  cu 
pietre  de  mult  preţ,  care  străluceau  cu  o  lumină  orbitoare  şi  îngeri  slăviţi  le  ţineau  deasupra 
capetelor  lor. 

Au  venit  apoi  înaintea  Domnului  cei  şaptezeci  de  Apostoli.  De  asemenea  şi  aceştia 
au  primit  cinste  şi  slavă,  dar  cununile  celor  doisprezece  erau  mai  minunate. 

Acum  a  venit  şi  rândul  Mucenicilor.  Aceştia  au  primit  cinstea  şi  slava  marilor  oşti 
îngereşti,  care  s-au  prăvălit  din  Cer  împreună  cu  Lucifer.  Adică,  Mucenicii  au  devenit 
îngeri  şi  conducători  ai  cetelor  îngereşti.  îndată  li  s-a  adus  o  mulţime  de  coroane  care  au 
fost  puse  pe  sfintele  lor  capete.  Cum  străluceşte  soarele,  aşa  străluceau  şi  coroanele. 
Astfel,  Sfinţii  Mucenici,  îndumnezeiţi,  se  bucurau  cu  nespusă  bucurie. 

Apoi  a  intrat  ceata  sfântă  a  Ierarhilor,  Preoţilor,  Diaconilor  şi  a  celorlalţi  clerici.  Au 
fost  încununaţi  şi  ei  cu  cununi  veşnice,  potrivit  cu  râvna,  răbdarea  şi  lucrarea  lor.  Cunună 
de  cunună  se  deosebea  în  slava  ei,  precum  se  deosebeşte  stea  de  stea  Şi  mulţi  preoţi  şi 
diaconi  erau  mai  slăviţi  şi  mai  luminoşi  decât  mulţi  arhierei.  Lor  li  s-a  dat  şi  câte  o  biserică, 
pentru  ca  să  aducă  pe  jertfelnicul  cel  înţelegător  Sfânta  Jertfă  şi  slujbe  bineplăcute  lui 
Dumnezeu. 

A  intrat  apoi  cuvioasa  ceată  a  Monahilor.  Chipul  lor  revărsa  o  tainică  mireasmă  şi 
scânteia  ca  soarele.  Domnul  i-a  împodobit  cu  şase  aripi  şi  prin  puterea  Sfântului  Duh  au 
devenit  asemenea  cu  înfricoşaţii  Heruvimi  şi  Serafimi  şi  au  început  să  cânte  cu  glas  de 
tunet:  „Sfânt,  Sfânt,  Sfânt  Domnul  Savaot,  plin  este  tot  pământul  de  slava  hui\"  Slava 
lor  era  mare,  negrăită  şi  cununile  lor  felurit  împodobite  şi  luminoase.  Potrivit  cu  luptele 
şi  cu  sudorile  lor,  au  primit  şi  cinstea. 

A  urmat  apoi  ceata  Proorocilor.  Lor  le-a  dăruit  împăratul  Cântarea  Cântărilor, 
Psaltirea  lui  David,  timpane  şi  hore,  lumină  nematerialnică,  strălucitoare,  negrăită 
bucurie  şi  slavoslovia  Duhului  Sfânt.  Atunci,  Stăpânul  dumnezeiescului  ospăţ  le-a 
cerut  să  cânte  ceva.  Şi  au  cântat  o  cântare  aşa  de  melodioasă,  încât  toţi  săltau  de  fericire. 
După  ce  Sfinţii  au  primit  aceste  daruri  din  preacuratele  mâini  ale  Mântuitorului, 
aşteptau  acum  pe  acelea  pe  care  „ochiul  nu  le-a  văzut  şi  urechea  nu  le-a  auzit  şi  la 
inima  omului  nu  s-au  suit". 

A  intrat  apoi  toată  ceata  oamenilor  care  s-au  mântuit  în  lume:  săraci  şi  domni, 
împăraţi  şi  supuşi,  robi  şi  liberi.  Au  stat  toţi  înaintea  Domnului,  care  a  osebit  dintre  ei  pe 
cei  milostivi  şi  curaţi  şi  le-a  dat  desfătarea  raiului  din  Eden,  palate  cereşti  şi  luminoase, 
cununi  de  mult  preţ,  sfinţenie  şi  bucurie,  sceptruri  şi  tronuri  şi  îngeri  ca  să-i  slujească. 

Apoi  au  venit  toţi  cei  ce  din  dragoste  pentru  Hristos  s-au  făcut  săraci,  „săraci  cu 
duhul".  Acum  au  fost  slăviţi  foarte  mult.  Din  însăşi  mâna  lui  Hristos  au  primit  cunună 
strălucită  şi  moştenirea  împărăţiei  Cerurilor.  Apoi,  „cei  ce  plâng  păcatele  lor"  şi-au 
primit  marea  mângâiere  a  Sfintei  Treimi.  Pe  urmă,  „cei  blânzi"  şi  fără  de  răutate,  care 
au  moştenit  cerescul  pământ,  unde  se  află  dulceaţa  şi  mireasma  Duhului  Sfânt.  Şi  ei  au 
fost  cuprinşi  de  o  negrăită  bucurie  şi  plăcere,  văzând  că  s-au  învrednicit  să  moştenească 
pământul  cel  fericit;  cununile  lor  ca  de  trandafiri,  scânteiau.  Au  urmat  „cei  flămânzi 
şi  însetaţi  de  dreptate".  Lor  le-a  dat  plata  dreptăţii,  ca  să  se  sature  -  şi  cu  buna  lor 
aşezare  s-au  bucurat,  văzând  că  împăratul  Hristos  este  înălţat  şi  slăvit  de  îngeri.  Apoi 
au  intrat  „cei  prigoniţi  pentru  dreptate".  Lor  le-â  dăruit  sfânta  slavoslovie  şi  preami- 
nunata  viaţă.  S-au  aşezat  pentru  ei  tronuri  minunate,  pe  care  sa  stea  în  împărăţia 
Cerurilor.  Coroanele  lor  erau  de  aur  sfânt  şi  nematerialnice  şi  străluceau  aşa  de  tare, 
încât  de  slava  lor  să  se  bucure  şi  cetele  îngereşti.  A  intrat  apoi  ceata  celor  „prigoniţi 


454 


ANEXELE 


pentru  Hristos",  Marele  Dumnezeu  şi  Mântuitorul  sufletelor  noastre.  Pe  ei  i-a  aşezat 
pe  tronuri  de  aur  şi  au  fost  lăudaţi  de  Dumnezeu. 

După  aceştia  a  intrat  marea  mulţime  de  păgâni,  care  nu  au  cunoscut  Legea  lui 
Hristos,  dar  din  fire  au  ţinut-o,  ascultând  de  glasul  conştiinţei  lor.  Mulţi  străluceau  ca 
soarele,  de  nevinovăţia  şi  curăţia  lor  şi  Domnul  le-a  dat  Paradisul  şi  cununi  luminoase 
împletite  cu  trandafiri  şi  crini.  Dar,  pentru  că  au  fost  lipsiţi  de  Dumnezeiescul  Botez  erau 
orbi,  pentru  că  Sfântul  Botez  este  lumina  şi  ochiul  sufletului.  Şi  nu  vedeau  deloc  slava 
lui  Dumnezeu.  De  aceea,  cine  nu  este  botezat,  deşi  moşteneşte  bucuria  Raiului  şi  simte 
ceva  din  mireasma  şi  dulceaţa  lui,  nu  vede  nimic. 

După  aceştia,  a  văzut  Cuviosul  Nifon  o  ceată  de  Sfinţi,  care  erau  copiii  creştinilor. 
Toţi  păreau  să  fie  ca  de  treizeci  de  ani.  Mirele  i-a  privit  cu  faţa  veselă  şi  le-a  zis:  „Haina 
Botezului  este,  într-adevăr,  fără  pată,  fapte  însă  deloc.  Vouă,  ce  să  vă  fac?" 

Atunci  şi  ei  au  răspuns  cu  îndrăzneală:  „Doamne,  am  fost  lipsiţi  de  bunătăţile  Tale 
cele  pământeşti,  cel  puţin  să  nu  ne  lipseşti  de  cele  cereşti!"  A  zâmbit  Mirele  şi  le-a  dat 
bunătăţile  cele  cereşti.  Au  primit  şi  cununa  nevinovăţiei  şi  a  nerăutăţii  şi  toate  oştile 
cereşti  i-au  admirat.  Era  minunat  să-i  auzi  pe  Sfinţii  îngeri,  carebucurându-se  nespus  de 
vederea  tuturor  Cetelor  Sfinţilor,  cântau  dulci  cântări. 

După  toate  acestea,  vede  Sfântul  Nifon  că  vine  înaintea  Mirelui  o  dumnezeiască 
Mireasă.  în  jurul  ei  se  revărsau  miresme  dumnezeieşti  şi  mir  dumnezeiesc.  Pe 
preafrumosul  ei  cap  purta  o  neasemuită  şi  împărătească  diademă,  care  scânteia.  îngerii 
o  priveau  uimiţi  şi  Sfinţii  copleşiţi.  Harul  Sfântului  Duh  o  îmbrăca  în  haină  aurită  şi 
preaînfrumuseţată. 

Când  a  ajuns  lângă  Mirele  Hristos,  marea  împărăteasă  s-a  închinat  de  trei  ori, 
împreună  cu  sfintele  fecioare.  Atunci,  „Cel  Preafrumos"  a  văzut-o  şi  S-a  bucurat.  Şi-a 
plecat  capul  şi  a  cinstit-o  ca  pe  Preacurata  Sa  Maică.  Aceasta  s-a  apropiat  cu  multă  evlavie 
şi  cinste  şi  a  sărutat  nemuritorii  şi  neadormiţii  Săi  ochi,  precum  şi  îndureratele  Sale  mâini. 
După  dumnezeiasca  sărutare.  Domnul  a  dat  fecioarelor  haina  strălucitoare  şi  cununi 
prealuminoase  şi  apoi  au  venit  toate  Puterile  Cereşti,  cântând  şi  fericind-o  şi  slăvind-o 
pe  Preacurata 

Atunci,  Mirele  S-a  ridicat  de  pe  Tronul  Său,  având  de-a  dreapta  pe  Maica  Sa,  iar  la 
stânga  pe  cinstitul  Prooroc  şi  înaintemergătorul  Său,  a  ieşit  din  palat  şi  a  mers  la 
Dumnezeiescul  ospăţ,  unde  se  aflau  bunătăţile  „pe  care  ochiul  nu  le-a  văzut,  urechea 
nu  le-a  auzit  şi  la  inima  omului  nu  s-au  suit",  pregătite  pentru  toţi  cei  ce  au  iubit  pe 
Dumnezeu.  în  urmă  veneau  toţi  Sfinţii.  Aceştia,  cum  au  văzut  bunătăţile,  s-au  umplut 
de  o  nespusă  bucurie  şi  au  început  să  umble,  prăznuind  la  minunatul  ospăţ.  Dar,  pe 
acestea  robul  lui  Dumnezeu  Nifon  nu  a  mai  putut  să  le  descrie.  Deşi  l-am  silit  de  multe 
ori,  nu  mi-a  spus  măcar  cât  de  puţin.  Şi  zicea  suspinând:  „Nu  pot,  fiule,  să  înfăţişez  cu 
limba  sau  să  asemuiesc  cu  vreun  lucru  pământesc  lucrurile  acelea.  Erau  mai  presus  de 
orice  cugetare  şi  închipuire,  dincolo  de  toate  cele  văzute  şi  nevăzute". 

Deci,  după  ce  Domnul  a  împărţit  Sfinţilor  toate  bunătăţile  cele  negrăite  şi 
nemaiauzite,  a  poruncit  Heruvimilor  să  înconjoare  veşnicul  ospăţ,  aşa  cum  zidul 
înconjoară  o  cetate.  A  poruncit  apoi  ca  Serafimii  să-i  înconjoare  pe  Heruvimi,  Domniile 
pe  Tronuri,  începătoriile  pe  Domnii,  Stăpâniile  pe  începătorii  şi,  în  sfârşit,  Puterile 
Cerurilor  pe  Stăpânii.  Precum  un  zid  înconjoară  un  oraş,  aşa  şi  cetele  cereşti  se  înconjoară 
una  pe  alta 

De-a  dreapta  ospăţului  veacurilor  stătea  cu  ma  re  cinste  Arhanghelul  Mihail  cu  ceata 
lui;  la  stânga,  Gavriil  cu  ceata  lui,  Uriil  stătea  la  apus  şi  Rafail  la  răsărit.  Toate  acestea 


EDITORIALE 


455 


s-au  făcut  cu  porunca  Domnului  nostru  Iisus  Hristos,  a  Marelui  Dumnezeu  şi  a 
Mântuitorului  tuturor  Sfinţilor.  Aceste  patru  cete  erau  foarte  mari  şi  împreună  cu  cetele 
preacuratelor  Puteri  înconjurau  ospăţul  lui  Dumnezeu  cu  mare  strălucire. 

Când  toate  acestea  s-au  terminat,  atunci  însuşi  Dumnezeu  Omul  Iisus  S-a  supus 
Celui  ce-1  supusese  toate  şi  l-a  predat  toată  stăpânia  şi  domnia  şi  puterea  pe  care  o  luase 
de  Ia  El.  Apoi  El  a  intrat  la  dumnezeiescul  ospăţ,  ca  Moştenitor  al  Tatălui,  împărat  şi 
Arhiereu  împreună  moştenitor  cu  toţi  Sfinţii. 

La  sfârşitul  tuturor  tainelor  pe  care  le-a  văzut  Sfântul  Nifon,  a  văzut  şi  cea  mai 
înfricoşată  descoperire.  însuşi  Tatăl  Fiului  Unul-Născut,  Născătorul,  Lumina  cea 
neapropiată  şi  negrăită,  a  răsărit  deodată,  luminând  deasupra  preacuratelor  Puteri, 
deasupra  tuturor  Cerurilor  şi  a  Cetelor  Cereşti.  Lumina  peste  preacuratul  ospăţ  cum 
luminează  soarele  lumea  Aşa  strălucea  Tatăl  milostivirilor.  Şi  precum  buretele  absoarbe 
şi  ţine  vinul,  aşa  şi  Sfinţii  fără  de  curmare  se  umpleau  în  vecii  vecilor  de  nespusa 
Dumnezeire  a  Tatălui  şi  împăratului.  De  acum  nu  mai  era  pentru  ei  nici  noapte,  nici  zi. 
Era  numai  Dumnezeu  şi  Tatăl,  Fiul  şi  Duhul,  lumină  şi  hrană,  viaţă  şi  strălucire,  bucurie, 
veselie  şi  desfătare  în  Duhul  Sfânt. 

Apoi  s-a  făcut  o  adâncă  tăcere.  Ochii  Sfântului  Nifon  au  primit  o  lumină  curată, 
neamestecată,  ca  să  vadă.  Primei  cete,  care  înconjura  ospăţul,  i  s-a  rânduit  să  săvârşească 
o  cântare  neîntreruptă  şi  nesfârşită.  Ea  a  fost  cuprinsă  de  o  negrăită  şi  nespusă  bucurie, 
îndată  dumnezeiasca  şi  înfricoşata  ceată  a  început  o  negrăită  slavoslovie.  Inimile  Sfinţilor 
săltau  de  bucurie  şi  desfătare.  De  la  prima  ceată,  măreaţa  cântare  de  slavoslovie  a  trecut 
la  ceata  a  doua  a  Serafimilor.  A  început  atunci  şi  aceea  să  cânte  cu  multă  măiestrie  o 
cântare  tainică.  Precum  o  înşeptită  dulceaţă,  aşa  răsuna  slavoslovia  şi  în  urechile  Sfinţilor, 
care  se  bucurau  negrăit  cu  toate  simţurile  lor.  Ochii  vedeau  lumina  cea  neapropiată, 
mirosul  lor  mirosea  mireasma  Dumnezeirii,  urechile  lor  auzeau  cântarea  dumnezeiască 
a  preacuratelor  Puteri,  gura  lor  gusta  Trupul  şi  Sângele  Domnului  Iisus  Hristos,  nou, 
întru  împărăţia  Cerurilor,  mâinile  lor  pipăiau  veşnicele  bunătăţi  şi  picioarele  lor  săltau 
la  ospăţ.  Astfel,  toate  simţurile  lor  se  săturau  de  negrăită  bucurie. 

După  puţin,  a  doua  ceată  a  transmis  acea  cântare  dumnezeiască  cetei  a  treia,  la  a 
patra  şi  până  la  cea  din  urmă,  producând  cu  dulceaţa  cântării  plăcere  şi  bucurie  în  inimile 
Sfinţilor.  Şi  era  uimitor  că  cetele  nu  cântau  mereu  aceeaşi  cântare,  ci  era  o  felurime 
nemărginită  de  cântări  şi  noutate  în  cântările  pe  care  le  cântau.  Când  cele  şapte  cercuri 
ale  cetelor  au  întregit  preacurata  lor  slavoslovie,  a  început  ceata  Arhanghelilor  cântarea 
cea  întreit  sfântă:  a  cântat  Mihail  şi  a  răspuns  Gavriil;  apoi  a  cântat  Rafail  şi  a  răspuns 
Uriil.  Se  auzea  o  armonie  ce  nu  poate  fi  cuprinsă  cu  mintea.  Cei  patru  stâlpi  de  foc. 
Arhanghelii,  erau  mai  presus;  cântarea  lor  era  înflăcărată  şi  pătrunzătoare. 

Mişcaţi  de  acea  negrăită  dulceaţă  au  început  atunci  şi  toţi  Sfinţii  de  la  cerescul 
ospăţ  să  cânte  măreţiile  lui  Dumnezeu.  Astfel,  pretutindeni,  înăuntru  şi  înafară,  răsuna 
cântare  îngerească.  Acea  cântare  preasfântă  înflăcăra  sfintele  inimi  cu  o  fericită  plăcere 
în  vecii  nesfârşiţi. 

După  ce  le-a  văzut  pe  toate  acestea,  de  trei  ori  fericitul  Nifon,  când  se  afla  în  mare 
răpire  şi  vedere,  a  auzit  glasul  lui  Dumnezeu,  zicându-i:  „Nifone,  Nifone,  frumoasă  a 
fost  proorocească  ta  vedenie.  Scrie,  dar,  cu  amănuntul  toate  cele  ce  ai  văzut  şi  auzit, 
pentru  că  aşa  se  vor  întâmpla.  Ţi  le-am  arătat  ţie,  pentru  că  îmi  eşti  prieten  credincios,  fiu 
al-Meu  iubit  şi  moştenitor  al  împărăţiei  Mele.  încredinţează-te,  deci,  acum,  când  te-am 
învrednicit  să  vezi  înfricoşatele  taine,  de  marea  Mea  iubire  de  oameni  faţă  de  cei  ce  se 


456 


închină  cu  smerenie  împărăţiei  şi  Stăpânirii  Mele,  pentru  că  Eu  mă  bucur  să  privesc  spre 
cel  blând  şi  smerit  şi  care  se  cutremură  de  cuvintele  Mele". 

După  ce  i-a  spus  aceasta.  Domnul  l-a  slobozit  dintru  acea  înfricoşată  şi  preaminunată 
vedenie,  care  îl  stăpânise  vreme  de  două  săptămâni.  Când  şi-a  venit  în  sine,  stătea  îngrozit 
şi  se  tânguia  îndurerat.  Lacrimile  îi  curgeau  şiroaie  şi  zicea:  „Vai  de  mine,  ticălosul!  Ce-1 
aşteaptă  pe  bietul  meu  suflet!  Vai  de  mine,  mişelul!  Oare  în  ce  stare  mă  voi  afla  acolo,  eu, 
păcătosul?  Cum  mă  voi  îndreptăţi  înaintea  Judecătorului?  Ce  scuză  voi  aduce  pentru 
păcatele  mele  şi  unde  voi  ascunde  mulţimea  fărădelegilor  mele?  O,  întinatule  şi 
ticălosule!...  Suspin  nu  am,  nici  lacrimi  şi  nici  pocăinţă  nu  aflu;  milostenie  deloc, 
nerăutatea  şi  blândeţea  se  află  foarte  departe  de  mine.  Vai,  mie!  Ce  să  fac  eu,  nevrednicul 
şi  întinatul?  De  unde  să  încep  să-mi  mântuiesc  sufletul?  Haina  Botezului  am  întinat-o. 
Botezul  l-am  spurcat,  sufletul  mi  l-am  înnoroiat,  mintea  mi-am  întunecat-o,  viaţa  mi-am 
cheltuit-o  «în  petreceri  şi  în  beţii».  O,  păcătosul  de  mine!  Nu  ştiu  ce  voi  face.  Ochii  mei 
privesc  lucrurile  cele  de  ruşine,  urechile  ascultă  cântece  lumeşti,  mirosul  adulmecă  după 
miresme,  gura  îmi  este  pornită  spre  lăcomie.  Vai,  mie,  ticălosul!  Mâinile  mele  se  bucură 
irupăcate;  trupul  meu  doreşte  să  se  tăvălească  în  mocirla  fărădelegii  şi  caută  paturi  moi 
şi  mâncare  aleasă. 

O,  o,  nelegiuitul,  întunecatul  şi  întinatul!  Unde  să  merg  nu  ştiu!  Cine  mă  va  scoate 
din  acel  foc  amar?  Cine  mă  va  izbăvi  din  întunericul  cel  mai  dinafară  al  înfricoşatului 
tartar?  Cine  mă  va  izbăvi  de  scrâşnirea  dinţilor?  Vai,  vai,  mie,  scârbosul  şi  nelegiuituL! 
Mai  bine  era  să  nu  mă  fi  născut! . . . 

O,  de  ce  slavă  mă  lipsesc  eu,  înnegritul!  De  ce  cinste  şi  de  ce  cununi!  Ce  bucurie  şi 
.  veselie  voi  pierde,  fiindcă  m-am  robit  de  păcat!  Ticăloase  suflete,  unde  îţi  este  umilinţa, 
unde  luptele,  unde  virtuţile?  Vai,  ţie,  întinatule!  în  ce  loc  te  vei  afla  în  ziua  aceea?  Ai 
făcut  vreun  bine,  ca  să  placi  lui  Dumnezeu?  Vei  merge  în  văpaie.  Cum  vei  răbda  vaiul  şi 
scrâşnirea?  O,  întinate  suflete,  cum  ai  poftit  să  te  tăvăleşti  mereu  în  necurăţie,  cum  ai 
slujit  necontenit  pântecelui? 

Nelegiuitule  şi  stricatule,  ce  ruşine  vei  suferi  în  faţa  lui  Dumnezeu?  Cu  ce  ochi  te 
vei  uita  la  dumnezeiasca  Sa  faţă?  Spune-mi!  Spune-mi!  Ai  văzut  acele  preaminunate 
privelişti  pe  care  Domnul  le  va  înfăptui  cândva.  Spune-mi,  deci,  o,  suflete,  ai  vreo  faptă 
vrednică  de  acea  slavă?  Cum  vei  intra  acolo,  după  ce  ai  întinat  dumnezeiescul  Botez?  Vai 
de  tine,  ticăloase  suflete  al  meu!  Vei  moşteni  focul  cel  veşnic  şi  unde  va  fi  atunci  păcatul 
şi  tatăl  lui,  să  te  mântuiască?  Ci,  Doamne  Dumnezeul  meu,  mântuieşte-mă  de  foc,  de 
scrâşnirea  dinţilor  şi  de  tartar. . 

Cu  aceste  cuvinte  se  ocăra  pe  sine  fericitul,  rugându-se.  In  zilele  următoare,  îl  vedeam 
că  se  plimba  târându-şi  picioarele,  ofta  cu  amare  suspinuri,  tânguire  şi  lacrimi.  Se  gândea 
la  lucrurile  minunate  pe  care  le  văzuse  şi  făcea  tot  ce  se  putea  ca  să  le  câştige. 

Adeseori,  când  se  gândea  mai  adânc  şi  mai  curat  la  vedenia  sa,  ieşea  din  sine.  Ardea 
după  vederea  Sfântului  Duh  şi  zicea:  „O,  ce  bucurie,  ce  slavă,  ce  strălucirea  îi  aşteaptă 
pe  Sfinţi  în  Ceruri!  Cât  de  tare  mă  tem  să  nu  fiu  lipsit  de  ele!"  Apoi  suspina  adânc  şi 
spunea:  „Doamne,  ajută  şi  mântuieşte  întunecatul  meu  suflet!" 


SCARA 

ÎNTOCMIRII  SFINTEI  EVANGHELII 
DE  LA  MATEI 


457 


Capitolul  1 

1, 1-6:  Cartea  neamului  lui  Iisus  Hristos.  De  la  Avraam  la  David. 

1, 6-11:  De  la  David  la  losia. 

1, 11-17:  De  la  lehonia  la  Hristos. 

1, 18-24:  îngerul  îl  încredinţează  pe  losif  în  vis  că  prooroda  lui  Isaia  se  plineşte  în  Pururea  Fecioara  Mana 
1, 25:  Naşterea  şi  numele  Domnului  lisus. 


Capitolul  2 

2. 1- 2:  Magii  văd  steaua  Domnului  şi  vin  în  Ierusalim. 

2. 2- 6:  Irod  şi  Ierusalimul  se  tulbură  pentru  vestea  Naşterii  împăratului. 

2,  7-12:  Magii  se  închină  în  Betleem  Pruncului,  aducându-I  daruri  de  aur,  smirnă  şi  tămâie. 

2. 13- 15:  losif,  luând  înştiinţare  în  vis,  ia  Pruncul  şi  pe  Fecioara  şi  fuge  în  Egipt. 

2, 16:  Irod  ucide  pruncii. 

2, 17-18:  Plinirea  proorociei  lui  Ieremia  la  uciderea  pruncilor. 

2, 19-23:  Moartea  lui  Irod.  întoarcerea  din  Egipt  şi  aşezarea  în  Nazaret. 

Capitolul  3 

3, 1-4:  Propovăduirea  şi  chipul  de  vieţuire  al  lui  loan  Botezătorul. 

3, 5-6:  loan  botează  mulţime  de  norod  cu  botezul  pocăinţei. 

3, 7-12:  înaintemergătorul  îi  mustră  pe  farisei  şi  saduchei  şi  li-L  vesteşte  pe  Mesia. 

3, 13:  Mântuitorul  vine  la  Iordan  să  fie  botezat  de  către  loan. 

3. 14- 15:  loan  I  se  pleacă  lui  Hristos  şi  mai  apoi  îl  botează. 

3, 16-17:  La  Botezul  Domnului  Cerurile  se  deschid,  Duhul  Se  pogoară  în  chip  de  porumbel,  iar 
glasul  Tatălui  mărturiseşte  din  Cer. 


Capitolul  4 

4, 1-11:  întreita  ispitire  a  Dumnezeului-Om  Iisus. 

4,  12-16:  După  întemniţarea  lui  loan.  Domnul  Se  mută  din  Nazaret  în  Capemaum,  plinind  şi 
proorocia  lui  Isaia  pentru  Galileea  neamurilor. 

4, 17:  Iisus  începe  să  propovăduiască,  zicând:  „Pocâiţi-vă,  căci  s-a  apropiat  împărăţia  Cerurilor". 

4, 18-20:  Chemându-i  să-l  urmeze  Lui,  Petru  şi  Andrei  merg  după  El. 

4, 21-22:  Domnul  cheamă  pe  lacov  al  lui  Zevedeu  şi  pe  loan  fratele  lui,  iar  aceştia  îi  urmează. 

4, 23:  Iisus  străbate  toată  Galileea,  propovăduind  Evanghelia  împărăţiei  şi  tămăduind  toată  boala 
şi  neputinţa  din  popor. 

4,  24-25;  Răspândindu-se  vestea  despre  El,  I  se  aduc  spre  tămăduire  feluriţi  suferinzi,  mulţime 
mare  urmându-I  Lui. 


Capitolul  5 

5, 1-2:  Văzând  mulţimile,  Iisus  Se  urcă  în  munte  şi  începe  a  învăţa. 

5, 3-12:  Fericirile. 

5, 13-16:  Ucenicii  sunt  sarea  pământului  şi  lumina  lumii. 

5, 17-18;  Domnul  este  Dătătorul  şi  Plinitorul  Legii. 


458 


SCARA  ÎNTOCMIRII  SFINTEI 


5, 19:  Datoria  faţă  de  poruncile  „foarte  mici". 

5, 20-26:  Mânia  către  aproapele  şi  pedeapsa  ei. 

5, 27 -32:  Desfrânarea  şi  despărţirea  de  femeia  legiuită. 

5, 33-37 :  Lepădarea  jurămintelor  şi  simplitatea  în  cuvânt. 

5,  38-42;  Nepomenirea  răului  şi  mărinimia  sufletului. 

5, 43-48:  Sfinţenia  poate  fi  dobândită  prin  iubirea  faţă  de  vrăjmaşi. 

Capitolul  6 


6, 1-4:  Milostenia  trebuie  făcută  în  taină. 

6, 5-8:  Rugăciunea  trebuie  ferită  de  slava  deşartă,  făcută  cu  puţine  cuvinte  şi  cu  încredinţarea  că 
Tatăl  ştie  tot  ce  ne  este  de  folos. 

6,  9-13:  Rugăciunea  „Tatăt  nostru". 

6, 14-15:  Numai  aşa  ne  iartă  Tatăl  dacă  şi  noi  iertăm  aproapelui. 

6, 16-19:  Postul  trebuie  săvârşit  în  taină  şi  cu  bucurie. 

6, 19-21:  Defăimarea  avuţiilor  pământeşti  şi  osârdia  după  comorile  cereşti. 

6, 22-23:  Luminătorul  trupului  este  ochiul. 

6, 24:  Neputinţa  slujirii  la  doi  domni. 

6, 25-34:  Izbăvirea  din  povara  grijilor  şi  îngrijorărilor. 

Capitolul  7 


7. 1- 5:  Judecarea  cu  făţărnicie  a  semenului. 

7, 6:  Luarea  aminte  la  împărţirea  darurilor. 

7, 7-12;  Puterea  stăruinţei  în  rugăciune. 

7. 13- 14:  Poarta  cea  strâmtă. 

7,  15-23:  Proorocii  cei  mincinoşi  şi  osânda  rostită  asupra  lor  de  Domnul. 

7,  24-27:  Casa  zidită  pe  stâncă  şi  cea  clădită  pe  nisip. 

7, 28-29:  Sfârşitul  predicii  de  pe  munte  şi  uimirea  mulţimilor  dintru  puterea  învăţăturii  lui  Hristos. 

Capitolul  8 

8. 1- 4:  Vindecarea  unui  lepros. 

8, 5-13:  Vindecarea  slugii  unui  sutaş  din  Capernaum. 

8. 14- 15:  însănătoşirea  soacrei  lui  Petru. 

8, 16-17:  Domnului  îi  sunt  aduşi  mulţi  suferinzi  şi  demonizaţi  pe  care  îi  tămăduieşte  cu  cuvântul. 
8, 18:  Domnul  Hristos  porunceşte  ucenicilor  să  treacă  de  cealaltă  parte  a  mării. 

8, 19-23:  Cu  ce  râvnă  se  cuvine  să  urmăm  Mântuitorului  lisus? 

8, 24-27:  Domnul  potoleşte  furtuna  de  pe  mare. 

8. 26- 34;  Vindecându-i  pe  cei  doi  îndrăciţi  din  ţinutul  Gadarenilor,  Hristos  îngăduie  demonilor  să 

intre  în  turma  de  porci. 

Capitolul  9 

9. 1- 8:  Vindecarea  paraliticului  din  Capernaum. 

9,  9-13:  Chemarea  lui  Matei  şi  ospa  tarea  dată  de  acesta. 

9. 14- 17:  Ucenicii  lui  Ioan  îl  întreabă  pe  Domnul  de  ce  ucenicii  Lui  nu  postesc  şi  primesc  un  răspuns 

pilduitor. 

9, 18-26:  învierea  fiicei  lui  Iair  şi  vindecarea  femeii  cu  scurgere  de  sânge. 

9. 27- 31:  Vindecarea  celor  doi  orbi. 

9, 32-34:  Vindecarea  unui  demonizat  şi  bula  fariseilor. 

9, 35-38:  Domnului  1  Se  face  milă  de  noroadele  fără  păstor,  ştiind  că  secerişul  este  mult  iar  secerătorii 
puţini. 


EVANGHELII  DE  LA  MATEI 


459 


Capitolul  10 

10,  1:  lisus  îi  cheamă  la  Sine  pe  Apostoli  dându-le  putere  asupra  duhurilor  necurate  şi  asupra 

bolilor  şi  neputinţelor. 

10, 2-4.  Numele  celor  doisprezece  Apostoli. 

10, 5-15.-  Sfătuiri  pentru  propovăduire. 

10. 16- 31;  Cum  va  primi  lumea  Apostolii  şi  adevărul  propovăduirii  Evangheliei;  dumnezeiasca 
purtare  de  grijă  ce  va  fi  asupra  celor  ce  se  trimit  şi  alte  învăţături  ale  Domnului  către  ucenici. 

10, 32-39:  Datoria  de  a-L  mărturisi  pe  Hristos  înaintea  oamenilor  şi  osârdia  pentru  purtarea  Crucii, 
10, 40-42:  Răsplata  celor  ce-i  primesc  pe  cei  trimişi  de  Domnul. 

Capitolul  11 

11, 1-6:  Trimişii  lui  loan  Botezătorul  şi  răspunsul  pe  care  li-1  Mântuitorul. 

11,  7-15:  Mărturia  lui  lisus  despre  înaintemergâtoru!  loan. 

11. 16- 19:  Domnul  vădeşte  neamul  iudeilor  că  este  întru  uşurătatea  şi  nestatornicia  minţii. 

11, 20-24:  Hristos  mustră  cetăţile  Horazinuiui,  Betsaidei  şi  Capemaumului. 

11,  25-27:  Fiul  laudă  pe  Tatăl  pentru  cele  ce  au  fost  descoperite  pruncilor. 

11, 28-30:  Chemarea  către  cei  împovăraţi  şi  luarea  jugului  lui  Hristos. 

Capitolul  12 


12, 1-8:  Spicele  de  grâu  smulse  sâmbăta. 

12, 9-13:  lisus  vindecă  sâmbăta  în  sinagogă  pe  un  om  cu  mâna  uscată. 

12, 14:  Fariseii  se  sfătuiesc  să-L  piardă  pe  Domnul. 

12, 14-21:  Tămăduind  mulţi  bolnavi  le  porunceşte  să  nu-L  dea  în  vileag  fariseilor,  ca  să  împlinească 
proorocia  lui  Isaia  pentru  Fiul  lui  Dumnezeu. 

12,22:  Vindecarea  demonizatului  orb  şi  mut 

12, 23-37:  Păcatul  hulirii  împotriva  Duhului  Sfânt  şi  mustrarea  lui. 

12, 38-45:  Fariseii  cer  de  la  Domnul  semn,  dar  El  îi  vădeşte  că  din  voia  lor  cea  rea  sunt  învârtoşaţi 
în  a  nu  pricepe  semnele. 

12, 46-50.  Adevăratele  rude  ale  lui  Hristos. 


Capitolul  13 


13. 1- 3:  lisus  grăieşte  mulţimii  în  pilde. 

13, 4-9:  Pilda  semănătorului. 

13, 10-17:  De  ce  grăieşte  Domnul  în  pilde? 

13, 18-23;  Tălcuirea  pildei  semănătorului. 

13, 24-30:  Pilda  neghinei  din  ţarină. 

13, 31-32:  Pilda  grăuntelui  de  muştar. 

13, 33-35:  Pilda  aluatului  şi  grăirea  numai  prin  parabole. 

13, 36-43:  Tălcuirea  pildei  cu  neghina  din  ţarină. 

13, 44:  Pilda  cu  comoara  ascunsă  în  ţarină. 

13, 45-46:  Pilda  neguţătorului  de  mărgăritare  bune. 

13, 47-52:  Pilda  năvodului. 

13, 53-58:  lisus  învăţând  în  sinagoga  din  Nazaret  este  defăimat  de  cei  ce  se  sminteau  îjjtru  El,  iar 
din  pricina  necredinţei  acestora  nu  face  acolo  multe  minuni. 

Capitolul  14 

14. 1- 12:  Tăierea  capului  Sfântului  loan  Botezătorul. 

14, 12-13:  Ucenicii  lui  loan  îi  vestesc  Domnului  moartea  lui  loan  Botezătorul,  iar  Domnul  se  depăr¬ 
tează  în  pustie. 


460 


SCARA  ÎNTOCMIRII  SFINTEI 


14, 13-21:  Norod  mult  de  prin  cetăţi  îi  urmează  Domnului,  iar  Lui  făcându-I-Se  milă,  înmulţeşte 
cinci  pâini  şi  doi  peşti  şi  satură  cinci  mii  de  bărbaţi  afară  de  femei  şi  copii. 

14,  22-33;  lisus  Se  roagă  singur  în  munte,  iar  mai  apoi  umblă  pe  mare  mergând  spre  ucenicii  Săi 

învăluiţi  de  furtună .  Petru  întru  a  sa  îndrăzneală  fiind  cuprins  de  ape  este  izbăvit  de  Domnul. 
14, 34-36:  în  ţinutul  Ghenizaretului,  toţi  bolnavii  care  se  ating  de  haina  Mântuitorului,  se  tămăduiesc. 

Capitolul  15 

15. 1- 9:  Fariseii  îl  învinuiesc  pe  Domnul  că  ucenicii  Săi  calcă  datina  bătrânilor  la  spălarea  mâinilor, 

iar  Hristos  îi  vădeşte  pe  farisei  că  întru  ei  se  plineşte  profeţia  lui  Isaia,  ca  întru  unii  ce 
propovăduiesc  învăţături  omeneşti  şi  nu  dumnezeieşti. 

15, 10-11:  lisus,  chemând  mulţimile,  le  spune  ce  anume  îl  spurcă  întru  adevăr  pe  om. 

15, 12-14:  Fariseii  se  scandalizează,  ca  unii  ce  sunt  călăuze  oarbe  orbilor. 

15, 15-20;  Domnul,  la  cererea  lui  Petru,  lămureşte  ucenicilor  pilda,  spunându-le  că  cele  ce  pornesc 
din  inimă  spurcă  pe  om. 

15. 21- 28:  Vindecarea  fiicei  femeii  cananeience  prin  sârguinţa  mamei  în  a  cere  milostivirea  Domnului. 

15,  29-31;  Domnul  vine  lângă  Marea  Galileii,  şi  urcându-Se  în  munte  vindecă  mulţime  mare  de 

şchiopi,  orbi,  ciungi  şi  muţi  ce  îi  urmează. 

15,  32-38;  A  doua  înmulţire  a  pâinilor  şi  saturarea  celor  patru  mii  de  oameni. 

15, 39;  Hristos  slobozeşte  mulţimile  şi  purcede  spre  ţinutul  Magdala 

Capitolul  16 

16. 1- 4:  Cerând  să  le  arate  Hristos  semn  din  cer,  fariseii  şi  saducheii  sunt  vădiţi  încă  o  dată  că  din 

voinţa  lor  cea  rea  nu  pricep  semnele.  Semnul  lui  Iona. 

16, 5-12;  Ucenicii  sunt  îndemnaţi  să  se  ferească  de  aluatul  fariseilor  şi  al  saducheilor. 

16,  13-19;  Mărturisirea  pentru  Dumnezeirea  Fiului,  pe  care  o  fac  ucenicii  prin  Petru,  în  ţinutul 

Cezareii  lui  Pilip.  Hristos  îl  fericeşte  pe  Petru,  făgăduindu-i  cheile  împărăţiei. 

16, 20-21:  lisus  porunceşte  ucenicilor  să  nu  spună  nimănui  că  El  este  Hristos,  săvârşind  totodată  şi 
cea  dintâi  vestire  Patimii  Sale. 

16. 22- 2 3;  Petru  îl  îndeamnă  pe  Domnul  să  Se  ferească  de  Patimă,  iar  El  îi  spune:  „Mergi  înapoia 

Mea,  satano!" 

16,  24:  Lepădarea  de  sine  şi  urmarea  lui  Hristos,  prin  purtarea  Crucii. 

16, 25-27;  Adevărata  mântuire  a  sufletului  şi  răsplata  ei  la  a  doua  Venire  a  Fiului  Omului. 

16,  2S;  Vestirea  Schimbării  la  faţă. 


Capitolul  17 

17. 1- 9:  Mântuitorul  Se  schimbă  la  faţă,  împărtăşindu-le  lui  Petru,  Ioan  şi  Iacov  slava  Dumnezeirii 

Sale. 

17, 10-13:  La  coborârea  de  pe  munte,  ucenicii  întreabă  despre  venirea  Iui  Llie  şi  pricep  cele  despre 
loan  Botezătorul. 

17, 14-18:  Vindecarea  fiului  lunatic. 

17,  19-21:  Ucenicii  nu  pot  să-l  vindece  pe  cel  lunatic,  din  pricina  puţinei  lor  credinţe.  Prisosul 
rugăciunii  şi  al  postului. 

17, 22-23:  A  doua  vestire  a  Patimilor. 

17, 24-27:  în  Capemaum,  Mântuitorul  şi  Petru  plătesc  darea  pentru  templu  în  chip  minunat,  prin 
pescuirea  unui  ban  dintr-un  peşte. 

Capitolul  18 

18. 1- 5:  Cine  este  mai  mare  în  împărăţia  Cerurilor? 

18, 6-9:  Osânda  smintitorilor  şi  cum  se  cuvine  a  duce  lupta  cu  smintelile. 


EVANGHELII  DE  LA  MATEI 


461 


18. 10- 11:  Să  nu-i  dispreţuim  pe  cei  ce  se  smeresc  şi  se  micşorează  pe  ei  pentru  împărăţia  Cerurilor 
şi  se  află  în  purtarea  de  grijă  a  Mântuitorului. 

18. 12- 14:  Pilda  oii  rătăcite. 

18. 15- 17:  Rânduiala  iertării  aproapelui. 

18, 18-20:  Puterea  legăturilor  şi  a  bunelor  învoiri. 

18, 21-22:  De  câte  ori  vom  ierta  pe  aproapele. 

18. 23- 35:  Pilda  celui  ce  datora  zece  mii  de  talanţi. 

Capitolul  19 

19, 1-2:  Mântuitorul  pleacă  din  Galileea  şi  se  duce  în  hotarele  Iudeii,  dincolo  de  Iordan,  vindecând 
mulţime  mare  de  suferinzi. 

19, 3-9:  Fariseii  îl  ispitesc  pe  Domnul  Hristos  în  legătură  cu  cele  ce  privesc  desfacerea  căsătoriei. 

19. 10- 12:  Arvuna  însurătorii  şi  prisosul  înţelepciunii  desăvârşite. 

19. 13- 15:  Tisus  binecuvintează  copiii. 

19. 16- 22:  întristarea  tânărului  bogat  care  a  fost  primit  de  Mântuitorul. 

19. 23- 24;  Cât  de  greu  va  intra  bogatul  în  împărăţia  Cerurilor? 

19,  25-26;  Cine  poate  să  se  mântuiască? 

19, 27-30:  Răsplata  celor  ce  au  lăsat  toate  pentru  a  urma  Fiului  lui  Dumnezeu. 

Capitolul  20 


20, 1-16:  Pilda  lucrătorilor  tocmiţi  Ia  vie. 

20, 17-19:  A  treia  vestire  a  Patimilor. 

20, 20-24:  Cererea  fiilor  lui  Zevedeu  de  a  sta  de-a  dreapta  şi  de-a  stânga  Sa,  întru  împărăţie. 
20, 25-28:  Cearta  ucenicilor  pentru  întâietate  şi  tămăduirea  lor  de  către  Domnul. 

20, 29-34;  Vindecarea  celor  doi  orbi. 


Capitolul  21 

21. 1- 3:  Mântuitorul  trimite  doi  ucenici  după  asină. 

21, 4-5:  Plinirea  cuvintelor  Proorocului  Zaharia. 

21, 6-7:  Ucenicii  împlinesc  porunca  Domnului  şi  aduc  asina. 

21, 8-11:  Intrarea  Mântuitorului,  cu  slavă,  în  Ierusalim. 

21, 12-13;  Izgonirea  vânzătorilor  şi  schimbătorilor  de  bani  din  templu. 

21, 14:  Domnul  Iisus  vindecă  în  templu  orbi  şi  şchiopi. 

21. 15- 16:  Mânia  arhiereilor  şi  a  cărturarilor  asupra  Domnului. 

21, 17:  Mântuitorul  pleacă  în  Betania. 

21, 18-22:  Uscarea  smochinului  neroditor  şi  minunarea  ucenicilor. 

21. 23- 27:  Arhiereii  şi  bătrânii  poporului  îl  ispitesc  pe  Domnul  pentru  puterea  cu  care  săvârşeşte 

lucrurile  Sale,  iar  Domnul  le  vădeşte  făţărnicia  prin  întrebarea  despre  botezul  lui  ioan. 

21,  28-32:  Pilda  celor  doi  fii  şi  plinirea  ei. 

21, 33-41:  Pilda  lucrătorilor  celor  răi. 

21, 42-44:  Piatra  cea  din  capul  unghiului  şi  puterea  ei. 

21, 45-47:  înţelegând  că  au  fost  vădiţi,  arhiereii  şi  fariseii  voiesc  să-L  prindă  pe  Domnul,  dar  se  tem 
de  popor. 

Capitolul  22 

22. 1- 14:  Parabola  nunţii  fiului  de  împărat. 

22. 15- 16:  Fariseii  ţin  sfat  ca  să-L  prindă  pe  Iisus  şi  trimit  pe  irodiard  ca  sâ-L  ispitească. 

22. 16- 22:  Dinarul  Cezarului  şi  rânduiala  dumnezeiască. 

22. 23- 33:  Saducheii  îi  ispitesc  pe  Mântuitorul  cu  pildă  mincinoasă,  defăimând  învierea.  Răspunsul 

minunat  al  Domnului. 


462 


SCARA  ÎNTOCMIRII  SFINTEI 


22, 34:  Fiind  biruiţi  în  cuvânt  de  Hristos,  fariseii  se  unesc  cu  saducheii. 

22. 35- 40:  Un  învăţător  de  Lege  îl  ispiteşte  pe  Domnul,  întrebându-L  care  poruncă  este  mai  mare 
din  Lege. 

22, 41-46:  Mântuitorul  închide  gura  adunării  fariseilor,  întrebându-i  al  cui  Fiu  este  Hristos. 

Capitolul  23 

23. 1- 5:  în  faţa  mulţimilor  şi  a  ucenicilor  Săi,  Mântuitorul  mustră  fărădelegile  fariseilor  şi  ale 

cărturarilor  vădindu-le  răutăţile  şi  făţărnicia.  Domnul  îndeamnă  poporul  să  plinească  şi  să 
păzească  toate  cele  ce  fariseii  le  spun  după  Legea  lui  Moise,  însă  opreşte  a  urma  faptelor 
cărturarilor  şi  fariseilor. 

23,  6-10:  „Unul  este  învăţătorul  vostru:  Hristos,  iar  voi,  toţi  sunteţi  fraţi". 

23, 11-12:  „Cine  se  va  înălţa  pe  sine  se  va  smeri  şi  cine  se  va  smeri  pe  sine  se  va  înălţa". 

23, 13:  Fariseii  şi  cărturarii  sunt  osândiţi  pentru  că  închid  împărăţia  Cerurilor. 

23, 14:  Osânda  pentru  asuprirea  văduvelor  şi  rugăciunea  făţarnică. 

23. 15- 22:  Fariseii  şi  cărturarii  sunt  călăuze  oarbe  şi  nebune,  care  împing  către  gheena,  prin  măiestria 

vicleşugului  lor. 

23,  23-24:  Călăuze  oarbe  care  strecoară  ţânţarul  şi  înghit  cămila. 

23, 25-26:  Fa  riseij  şi  cărturarii  sunt  asemenea  blidelor  curăţate  pe  dinafară,  dar  pe  dinlăuntru  sunt 
pline  de  răpire  şi  lăcomie. 

23,  27-28:  Morminte  văruite  pe  dinafară,  iar  pe  dinlăuntru,  pline  de  toată  necurăţia. 

23,  29-35:  Fariseii  şi  cărturarii  sunt  fiii  celor  ce  i-au  ucis  pe  Prooroci.  Mântuitorul  le  arată  că  va 

trimite  către  ei  prooroci  şi  înţelepţi  şi  cărturari,  însă  adunarea  fariseilor  şi  cărturarilor  se  va 
pomi  cu  ucidere  şi  prigonire  asupra  celor  trimişi  de  Domnul,  şi  din  această  pricină  se  vor 
osândi  cu  osândă  prea  mare. 

23. 36- 39:  Domnul,  mustră  Ierusalimul,  cel  care  ucide  pe  prooroci  -  şi-i  vesteşte  dărâmarea. 

Capitolul  24 

24. 1- 2:  înaintevestirea  dărâmării  Ierusalimului. 

24, 3:  Ucenicii  cer  Domnului  să  le  arate  vremea  şi  semnele  ce  vor  vesti  dărâmarea  Ierusalimului, 
Venirea  Domnului  şi  sfârşitul  veacului. 

24,  4-8:  Răspunsul  Domnului.  începutul  durerilor,  hristoşii  mincinoşi,  războaie  şi  zvonuri  de 

războaie,  foamete,  ciuma  şi  cutremure  pe  alocuri. 

24,  9-13:  Zavistiile,  vrăjmăşiile,  smintelile,  proorocii  cei  mincinoşi  sunt  înaintemergătorii  lui 
Antihrist,  care  vor  înşela  pe  mulţi  şi  îi  Vor  arunca  pe  mulţi  întru  toată  fărădelegea  şi  într-atât 
se  vor  sălbătici  oamenii,  încât  nici  către  cei  de-aproape  ai  lor  nu  vor  mai  avea  picătură  de 
dragoste,  ci  se  vor  vinde  unii  pe  alţii.  Iar  cel  care  va  răbda  până  la  sfârşit,  suferind  toate, 
fără  a  se  sminti  şi  fără  a  se  slăbănogi  de  cele  aduse  asupră-i,  se  va  mântui,  ca  unul  care  s-a 
arătat  ostaş  iscusit. 

24, 14:  Propovăduirea  Evangheliei  în  toată  lumea. 

24. 15- 18:  Urâciunea  pustiirii  şi  izbăvirea  prin  lepădarea  de  cele  trupeşti  şi  materialnice. 

24, 19-22:  Alte  necazuri  şi  strâmtorări  la  dărâmarea  Ierusalimului  şi  uşurarea  acestora. 

24,  23-25:  în  vremea  Antihristului,  vor  fi  prooroci  mincinoşi  mulţi,  care,  folosindu-se  de  năluciri 
diavoleşti,  vor  voi  să  înşele  şi  pe  cei  aleşi. 

24,  26-28:  Proorocii  mincinoşi  din  vremea  Antihristului.  Chipul  Venirii  preaslavite  a  Fiului  lui 
Dumnezeu. 

24,  29:  La  Venirea  Domnului,  soarele  şi  luna  se  vor  întuneca,  iar  Puterile  Cereşti  se  vor  zgudui. 
24, 30:  Atunci  se  va  arăta  pe  cer  Crucea  Domnului  şi  toate  popoarele  vor  plânge,  văzând  pe  Domnul 
Hristos,  venind  pe  norii  cerului. 

24, 31:  îngerii  vor  fi  trimişi  să-i  adune  pe  aleşii  Domnului. 

24, 32-33:  Se  cuvine  să  cunoaştem  vremurile  de  apoi  prin  semnele  lor. 

24, 34-35:  Neamul  celor  credincioşi  va  dăinui  până  la  sfârşitul  veacurilor. 


EVANGHELII  DE  LA  MATEI 


463 


24, 36;  Ziua  şi  ceasul  Venirii  Domnului. 

24, 37-39;  Ca  şi  în  vremea  lui  Nex;,  pierzania  va  veni  în  chip  năpraznic,  iar  după  ceva  veni  Antihrist, 
oamenii  vor  fi  stăpâniţi  de  desfătare  şi  se  vor  pleca  mai  mult  spre  nuntă. 

24, 40-42;  îndemn  la  priveghere. 

24,  43-44;  Sfârşitul  lumii  va  veni  noaptea,  pe  neaşteptate,  asemenea  unui  fur. 

24, 45-47;  Sluga  credincioasă  şi  răsplata  ei. 

24, 48-51;  Sluga  cea  rea  şi  vicleană  şi  pedepsirea  ei. 

Capitolul  25 


25, 1-12;  Pilda  celor  zece  fecioare. 

25, 13;  îndemn  la  priveghere  necurmată. 

25,  24-30:  Pilda  taianţilor. 

25, 31-33;  Judecata  lumii. 

25,  34-40;  Drepţii,  răspunsul  lor  şi  răsplătirea  lor  în  veşnicie. 
25,  41-45;  Păcătoşii,  răspunsul  lor  şi  plata  lor  veşnică. 

25, 46;  Osebirea  drepţilor  de  păcătoşi,  în  vecii  cei  nesfârşiţi. 

Capitolul  26 


26, 1-2:  Cea  din  urmă  vestire  a  Patimilor. 

26, 3-5;  Sfatul  plin  de  vicleşug  a!  arhiereilor  şi  bătrânilor  poporului,  pentru  a-L  prinde  şi  a-L  ucide 
pe  Domnul. 

26, 6-13;  Ungerea  Mântuitorului  în  Betania  de  către  femeia  păcătoasă  şi  nedumerirea  Apostolilor. 
26, 14-16;  Iuda  se  tocmeşte  cu  arhiereii  pentru  vânzarea  Domnului  Hristos, 

26, 17-19:  Pregătirea  Cinei  celei  de  Taină. 

26, 20-25;  Făcându-se  seară  şi  mâncând  Domnul,  îl  vesteşte  şi  îî  vădeşte  pe  Iuda  vânzătorul. 

26, 26-29;  Domnul  dă  ucenicilor  spre  mâncare  şi  băutură  trupul  şi  sângele  Său  în  chipul  pâinii  şi 
vinului.  Iertarea  păcatelor.  Vinul  nou  în  împărăţia  Tatălui. 

26, 30-32:  Mergând  în  M untele  Măslinilor  Mântuitorul  le  spune  ucenicilor  că  se  vor  sminti  întru  El, 
însă  îi  mângâie  cu  vestea  învierii. 

26,  33-35;  îndrăzneala  lui  Petru  şi  atotştiinţa  Domnului  Hristos. 

26, 36-45;  Rugăciunea  din  grădina  Ghetsimani. 

26, 46-50;  Vânzarea  Domnului  de  către  Iuda,  săvârşită  printr-o  sărutare. 

26, 51-56;  Domnul  înfruntă  prin  blândeţe  pe  cei  ce  au  venit  ca  să  îl  prindă,  iar  ucenicii  îl  părăsesc. 
26, 57-58;  Domnul  este  dus  în  curtea  lui  Caiafa,  iar  Petru  îl  urmează  de  departe. 

26, 59-62;  înfă  ţişarea  înaintea  arhiereilor.  Sinedriul  îl  învinuieşte  pe  Domnul  prin  martori  mincinoşi. 
26,  63-65:  Arhiereul  îl  sileşte  pe  Domnul  să-i  spună  dacă  El  este  Hristos,  iar  Mântuitorul  îi  dă 
răspuns  pe  potriva  cererii. 

26, 66-68;  Arhiereul  îşi  sfâşie  haina,  iar  Domnul  este  batjocorit  cu  scuipări,  cu  pumni,  cu  palme  şi 
cu  cuvinte. 

26, 69-74:  Cele  trei  lepădări  ale  lui  Petru  şi  cântarea  cocoşilor. 

26,  75;  Petru  pricepe  că  se  plinesc  cuvintele  Domnului  şi,  căindu-se,  plânge  cu  amar. 

Capitolul  27 

27,  1-2:  Domnului  lisus  I  se  rânduieşte  hotărâre  de  moarte  din  partea  arhiereilor  şi  bătrânilor 

poporului  şi  este  dat  dregătorului  Ponţiu  Pilaf. 

27, 3-5;  Iuda  se  căieşte  cu  deznădejde,  iar  mai  apoi  se  spânzură. 

27,  6-10:  Plinirea  proorocilor  pentru  „Ţarina  Sângelui". 

27, 11-14:  Mântuitorul  Hristos  înaintea  lui  Pilat. 

27, 15-18:  Pilat  încearcă  să-L  elibereze  pe  Domnul,  după  obiceiul  ce  era  statornicit,  prin  care,  la 
Paşti,  era  slobozit  un  vinovat. 


464 


27, 19:  Femeia  lui  Filat  îi  vesteşte  cele  despre  Domnul. 

27, 20-23:  Mulţimea,  aţâţată  de  arhierei  şi  bătrâni,  cere  eliberarea  tâlharului  Baraba  şi  răstignirea 
lui  Hristos. 

27, 24:  „Nevinovat  sunt  de  sângele  Dreptului  acestuia.  Voi  veţi  vedea". 

27, 25:  „Sângele  Lui  asupra  noastră  şi  asupra  copiilor  noştri!" 

27, 26:  Pila t  eliberează  pe  Baraba,  iar  pe  Domnul  Hristos  îl  dă  la  biciuire  şi  răstignire. 

27,27-30:  Ducându-L  în  pretoriu,  ostaşii  romani  îl  batjocoresc  pe  Domnul  prin  hlamidă  roşie,  cunună 
de  spini,  scuipări,  bătăi  peste  cap  cu  trestia  şi  cuvinte  pline  de  defăimare. 

27, 31-32:  Mântuitorul  este  dus  la  răstignire,  iar  întru  această  cale  Simon  Cirineul  îi  poartă  Crucea. 

27, 33-37:  Domnul  este  răstignit  pe  Golgota.  Plinirea  proorociei  lui  David,  Tăbliţa  scrisă:  „Acesta 
este  Iisus,  regele  iudeilor". 

27, 38-44:  Doi  tâlhari,  răstigniţi  împreună  cu  Domnul.  Hula  trecătorilor,  a  arhiereilor,  a  bătrânilor 
şi  a  tâlharilor. 

27, 45:  întuneric  peste  tot  pământul,  de  la  ceasul  al  şaselea  până  la  ceasul  al  nouălea 

27, 46:  „Eli,  Eli,  lama  sabahtani?" 

27, 47-49:  Gândurile  norodului.  Trestia  cu  buretele  înmuiat  în  oţet. 

27, 50:  Domnul  îşi  dă  duhul  pe  Cruce. 

27,  51-53 :  Sfâşierea  catapetesmei,  cutremurarea  pământului,  despicarea  pietrelor,  deschiderea 
mormintelor  şi  scularea  multor  trupuri  ale  Sfinţilor  adormiţi,  care  s-au  arătat  multora  în 
cetatea  sfântă. 

27, 54:  Credinţa  sutaşului. 

27, 55-56:  Femeile  lângă  Cruce. 

2  7, 57-61:  losif  din  Arimateea  cere  de  la  Pliat  trupul  Domnului,  şi  Înfăşurându-L  cu  giulgiu  de  in, 
L-a  aşezat  în  mormântul  său  nou,  fiind  de  faţă  femeile  mironosiţe. 

27,  62-66:  Arhiereii  şi  fariseii  îi  cer  lui  Pilat  strajă  la  mormântul  Domnului  pentru  a  nu-I  fi  furat 

trupul.  Pilat  îi  slobozeşte  să  păzească  şi  să  pecetluiască  mormântul. 

Capitolul  28 

28, 1:  Mana  Magdalena  şi  cealaltă  Mărie  la  mormântul  Domnului. 

28, 2-4:  Pogorârea  îngerului,  înfăţişarea  sa  şi  prăvălirea  pietrei  de  pe  mormânt. 

28, 5-7:  îngerul  vesteşte  femeilor  învierea  Domnului  şi  le  spune  să  vestească  ucenicilor  că  Domnul 
înviat  va  merge  înaintea  lor  în  Galileea. 

28,  8-9:  Mergând  degrabă  să  vestească  ucenicilor  învierea,  femeile  sunt  întâmpinate  de  Domnul, 

iar  ele  I  s-au  închinat. 

28, 10:  Domnul  le  spune  să  vestească  ucenicilor  învierea  Sa. 

28, 11:  Străjerii  vestesc  arhiereilor  toate  cele  întâmplate. 

28, 12-15:  Arhiereii  cu  bătrânii,  ţinând  sfat,  au  dat  bani  mulţi  ostaşilor,  pentru  a  spune  că  ucenicii 
Domnului  au  venit  noaptea  şi  au  furat  trupul.  Străjerii  primesc  banii  şi  răspândesc  această 
veste. 

28, 16-20:  Cei  unsprezece  ucenici  merg  în  Galileea  unde,  arâtându-li-Se,  Domnul  le  porunceşte  să 
propovăduiască  Evanghelia  şi  să  boteze  toate  neamurile  în  numele  Tatălui  şi  al  Fiului  şi  al 
Sfântului  Duh.  Domnul  făgăduieşte  ucenicilor  Săi  că  va  fi  cu  ei  în  toate  zilele,  până  la  sfârşitul 
veacurilor. 


INDICE  AL  REFERINŢELOR  EVANGHELICE 

UŞOR  DE  REŢINUT 

SAU  DESEORI  ÎNTREBUINŢATE 

/ 


465 


A 

A  căzut  ploaia  şi  au  venit  râurile  mari  şi  au 
suflat  vânturile  şi  au  izbit  casa  aceea  -  şi  a 
căzut  -  Mutei  7,  27 

A  căzut  ploaia,  au  venit  râurile  mari,  au  suflat 
vânturile  şi  au  bătut  în  casa  aceea,  dar  ea 
n-a  căzut,  fiindcă  era  întemeiată  pe  stâncă  - 
Mufei  7, 25 

A  certat  vânturile  şi  marea  şi  s-a  făcut  linişte 
deplină  -  Matei  8, 26 

A  luat  cele  şapte  pâini  şi  peştii  şi,  mulţumind, 
a  frânt  şi  a  dat  ucenicilor,  iar  ucenicii  mul¬ 
ţimilor-  Mufei  15, 36 

A  mânca  cu  mâini  nespălate  nu  spurcă  pe  om  - 

Matei  15,  20 

A  treia  zi  să  învieze  -  Matei  16, 21 
A  ucis  pe  toţi  pruncii  care  erau  în  Betleem  şi  în 
toate  hotarele  lui,  de  doi  ani  şi  mai  jos,  după 
timpul  pe  care  îl  aflase  de  la  magi  -  Matei  2, 1 6 
A  văzut  pe  soacra  acestuia  zăcând,  prinsă  de 
friguri  -  Matei  8, 14 

A  Venit  Fiul  Omului,  mâncând  şi  bând  şi  spun: 
Iată  om  mâncăcios  şi  băutor  de  vin,  prieten 
al  vameşilor  şi  al  păcătoşilor-  Matei  11, 19 
A  venit  Ioan  la  voi  [fariseilor  şi  cărturarilor] 
în  calea  dreptăţii  şi  n-aţi  crezut  în  el,  ci 
vameşii  şi  desfrânatele  au  crezut,  iar  voi 
aţi  văzut  şi  nu  v-aţi  căitnici  după  aceea,  ca 
să  credeţi  în  el  -  Matei  21,32 
A  venit  Ioan,  nici  mâncând,  nici  bând,  şi  spun: 

Are  demon  -  Matei  11,18 
Aceasta  este  Legea  şi  Proorocii  -  Matei  7, 12 
Aceasta,  pentru  că  n-am  luat  pâine  -  Matei  16,7 
Acest  neam  de  demoni  nu  iese  decât  numai  cu 
rugăciune  şi  cu  post  -  Matei  17,  21 
Acesta  este  Fiul  Meu  Cel  iubit  întru  Care  am 
binevoit  -  Mufei  3, 17 

Acesta  este  Fiul  Meu  Cel  iubit,  în  Care  am 
binevoit;  pe  Acesta  ascultaţi-L  -  Matei  17,5 
Acesta  [Hristos]  este  Ioan  Botezătorul;  el  s-a 
sculat  din  morţi  şi  de  aceea  se  fac  minuni 
prin  el  -  Mutei  14,  2 

Acesta  [Hristos]  nu  scoate  pe  demoni  decât  cu 
Beelzebul,  căpetenia  demonilor-  Mufei  12, 24 


Acesta  (Hristos]  a  zis:  Pot  să  dărâm  templul 
lui  Dumnezeu  şi  în  trei  zile  să-l  clădesc  - 

Mufei  26,  61 

Acesta  [Hristos]  vă  va  boteza  cu  Duh  Sfânt  şi 
cu  foc  -  Mutei  3,  11 

Acesta  este  Iisus,  Proorocul  din  Nazaretul 
Galileii  -  Matei  21,  TI 

Acesta  este  Iisus,  regele  iudeilor  -  Mutei  27,  37 
Acesta  este  moştenitorul;  veniţi  să-l  omoram 
şi  să  avem  noi  moştenirea  Iui  -  Mufei  21,  38 
Acesta  huleşte  -  Mufei  9,  3 
„Acesta  neputinţele  noastre  a  luat  şi  bolile 
noastre  le-a  purtat"  (lsaia  53, 4) -Matei  8,17 
Acestea  toate  Ţi  le  voi  da  Ţie,  dacă  vei  cădea 
înaintea  mea  şiTe  vei  închina  mie- Mufei  4,  9 
Aceştia  de  pe  urmă  au  făcut  un  ceas  şi  i-ai  pus 
deopotrivă  cu  noi,  care  am  dus  greutatea 
zilei  şi  arşiţa  -  Matei  20, 12 
Acolo  era  Mana  Magdalena  şi  cealaltă  Mărie, 
şezând  în  faţa  mormântului  -  Mutei  27,  61 
Acolo  va  fi  plângerea  şi  scrâşnirea  dinţilor  - 
Mufei  8, 12;  13, 42;  22, 13;  25,  30; 

Adevărat  grăiesc  vouă  că  mulţi  Prooroci  şi 
drepţi  au  dorit  să  vadă  cele  ce  priviţi  voi  - 
şi  n-au  văzut,  şi  să  audă  cele  ce  auziţi  voi  - 
şi  n-au  auzit -Mutei  13,17 
Adevărat  grăiesc  vouă:  că  vameşii  şi  desfr⬠
natele  merg  înaintea  voastră  în  împărăţia 
lui  Dumnezeu —  Mufei  21,  31 
Adevărat  grăiesc  vouă;  că  unul  dintre  voi  Mă 
va  vinde  -  Mutei  26, 21 

Adevărat  grăiesc  vouă:  mai  uşor  va  fi  pămân¬ 
tului  Sodomei  şi  Gomorei,  în  ziua  judecăţii, 
decât  cetăţii  aceleia  -  Mufei  10, 15 
Adevărat  grăiesc  vouă:  şi-au  luat  plata  lor  - 

Mufei  6,16 

Adevărat  grăiesc  vouă:  Dacă  veţi  avea  credinţă 
şi  nu  vă  veţi  îndoi,  veţi  face  nu  numai  ce 
s-a  făcut  cu  smochinul,  ci  şi  muntelui 
acestuia,  de  veţi  zice:  Ridică-te  şi  aruncă-te 
în  mare  -  va  fi  aşa  -  Mufei  21,  21 
Adevărat  grăiesc  vouă;  la  nimeni,  în  Israil, 
n-am  găsit  atâta  credinţă  -  Matei  8, 10 
Adevătat  grăiesc  vouă:  nu  veţi  sfârşi  cetăţile 
lui  Israil,  până  ce  va  veni  Fiul  Omului  - 
Matei  10,  23 


466 


REFERINŢE  EVANGHELICE 


Adevărat  grăiesc  vouă:  Oricâte  veţi  lega  pe 
pământ,  vor  fi  legate  şi  în  Cer,  şi  oricâte 
veţi  dezlega  pe  pământ,  vor  fi  dezlegate  şi 
în  Cer  -  Matei  18,18 

Adevărat  grăiesc  vouă:  Sunt  unii  din  cei  ce  stau 
aici,  care  nu  vor  gusta  moartea,  până  ce  nu 
vor  vedea  pe  Fiul  Omului,  venind  în  împ㬠
răţia  Sa  -  Matei  16, 28 

Adevărat  grăiesc  vouă:  şi-au  luat  plata  lor  - 

Matei  6, 2;  Matei  6, 5 

Adevărat  zic  ţie:  că  în  noaptea  aceasta,  mai 
înainte  de  a  cânta  cocoşul,  de  trei  ori  te  vei 
lepăda  de  Mine  -  Matei  26,  34 
Adevărat  zic  vouă:  că  un  bogat  cu  greu  va  intra 
în  împărăţia  Cerurilor  -  Matei  19,  23 
Adevărat  zic  vouă:  că  voi  cei  ce  Mi-aţi  urmat 
Mie,  la  înnoirea  lumii,  când  Fiul  Omului 
va  şedea  pe  tronul  slavei  Sale,  veţi  şedea 
şi  voi  pe  douăsprezece  tronuri,  judecând 
cele  douăsprezece  seminţii  ale  lui  Israil  - 
Matei  19,28 

Adevărat  zic  vouă:  întrucât  aţi  făcut  unuia 
dintr-aceşti  fraţi  ai  Mei,  prea  mici.  Mie 
Mi-aţi  făcut  -  Matei  25,  40 
Adevărat  zic  vouă:  De  nu  vă  veţi  întoarce  şt 
nu  veţi  fi  precum  pruncii,  nu  veţi  intra  în 
împărăţia  Cerurilor  -  Matei  18, 3 
Adevărat  zic  vouă:  întrucât  nu  aţi  făcut  unuia 
dintre  aceşti  prea  mici,  nici  Mie  nu  Mi-aţi 
făcut  -  Matei  25,  45 

Adevăratzic  vouă:  Nu  vă  cunosc  pe  voi- Matei  25, 12 
Aduceţi-1  aici  la  Mine  -  Matei  17, 17 
Adunaţi-vâ  comori  în  Cer,  unde  nici  molia,  nici 
rugina  nu  le  strică,  unde  furii  nu  le  sapă  şi 
nu  le  fură  -  Matei  6,  20 

Aflând  un  mărgăritar  de  mult  preţ,  s-a  dus,  a 
vândut  toate  câte  avea  şi  l-a  cumpărat  - 

Matei  13, 46 

Ai  venit  aici  mai  înainte  de  vreme,  ca  să  ne 
chinuieşti?  -  Matei  8,  29 
Ajunge  zilei  răutatea  ei  -  Matei  6, 34 
Altele  [seminţe]  au  căzut  între  spini,  dar  spinii 
au  crescut  şi  le-au  înăbuşit  -  Matei  13,  7 
Altele  [seminţe]  au  căzut  pe  loc  pietros,  unde 
n-aveau  pământ  mult  şi  îndată  au  răsărit, 
că  n-aveau  pământ  adânc  -  Matei  13,  5 
Altele  [seminţe]  au  căzut  pe  pământ  bun  şi  au 
dat  rod:  una  o  sută,  alta  şaizeci,  alta  treizeci  - 
Matei  13,  8 

Am  greşit,  vânzând  sânge  nevinovat-  Matei  27,4 
Am  venit  să  despart  pe  fiu  de  tatăl  său,  pe  fiică  de 
mama  sa,  pe  noră  de  soacra  sa  -  Matei  10, 35 


Apropiinduse  fariseii  şi  saducheii  şi  ispitin- 
du-L,  I-au  cerut  să  le  arate  semn  din  cer  - 

Matei  16,  1 

Arată-te  preotului  şi  adu  darul  pe  care  l-a 
rânduit  Moise,  spre  mărturie  lor  -  Matei  8,  4 
Are  demon  [Ioan  Botezătorul]  -  Matei  11, 18 
Asemănatu-s-a  împărăţia  Cerurilor  omului 
împărat,  care  a  voit  să  se  socotească  cu 
slugile  sale  -  Matei  18,  23 
Asemenea  este  împărăţia  Cerurilor  aluatului 
pe  care,  luându-1,  o  femeie  l-a  ascuns  în  trei 
măsuri  de  făină,  până  ce  s-a  dospit  toată  - 
Matei  13, 33 

Asemenea  este  împărăţia  Cerurilor  cu  o  co¬ 
moară  ascunsă  în  ţarină,  pe  care,  găsind-o 
un  om,  a  ascuns-o  şi,  de  bucuria  ei  se  duce 
şi  vinde  tot  ce  are  şi  cumpără  ţarina  aceea  - 

Matei  13, 44 

Asemenea  este  împărăţia  Cerurilor  cu  un 
năvod  aruncat  în  mare  şi  care  adună  tot 
felul  de  peşti  -  Matei  13,  47 
Asemenea  este  împărăţia  Cerurilor  cu  un 
neguţător  care  caută  mărgăritare  bune  - 
Matei  13,  45 

Asemenea  este  împărăţia  Cerurilor  omului 
care  a  semănat  sămânţă  bună  în  ţarina  sa  - 

Matei  13,  24 

Astfel  nu  este  vrere  înaintea  Tatălui  vostru.  Cel 
din  Ceruri,  ca  să  piară  vreunul  dintr-aceştia 
mici  -  Matei  18,14 

Astfel  vor  fi  cei  de  pe  urmă  întâi  şi  cei  dintâi 
pe  urmă,  că  mulţi  sunt  chemaţi,  dar  puţini 
aleşi  -  Matei  20, 16 

Aşa  încât  nu  mai  sunt  doi,  ci  un  trup  [bărbatul 
şi  femeia]  -Matei  19,  6 

Aşa  să  lumineze  lumina  voastră  înaintea 
oamenilor,  încât  să  vadă  faptele  voastre 
celebuneşisă  slăvească  pe  Tatăl  vostru  Cel 
din  Ceruri  -  Matei  5,16 
Atunci  a  început  Iisus  să  mustre  cetăţile  în  care 
se  făcuseră  cele  mai  multe  minuni  ale  Sale, 
căci  nu  s-au  pocăit  -Matei  11, 20 
Atunci  a  poruncit  ucenicilor  Lui  să  nu  spună 
nimănui  că  El  este  Hristosul  -  Matei  16, 20 
Atunci  arhiereul  şi-a  sfâşiat  hainele,  zicând: 
A  hulit!  Ce  ne  mai  trebuie  martori?  Iată, 
acum  aţi  auzit  hula  Lui  -  Matei  26,  65 
Atunci  au  înţeles  că  nu  le-a  spus  sa  se  ferească 
de  aluatul  pâinii,  ci  de  învăţătura  fariseilor 
şi  a  saducheilor  -  Matei  16, 12 
Atunci  cei  din  ludeea  să  fugă  în  munţi  - 
Matei  24, 16 


ÎNTREBUINŢATE  DESEORI 


467 


Atunci  cei  drepţi  vor  străluci  ca  soarele  în  îm¬ 
părăţia  Tatălui  lor- Matei  13,  43 
Atunci,  de  ce-aţi  ieşit?  Să  vedeţi  un  Prooroc? 
Da,  zic  vouă,  şi  mai  mult  decât  un  Prooroc  - 

Matei  11,  9 

Atunci  I  s-au  adus  copii,  ca  să-şi  pună  mâinile 
peste  ei  şi  să  Se  roage  -  Matei  19,  13 
Atunci  mulţi  se  vor  sminti  şi  se  vor  vinde  unii 
pe  alţii;  şi  se  vor  urî  unii  pe  alţii  -  Matei  24, 10 
Atunci  se  duce  şi  ia  cu  sine  alte  şapte  duhuri 
mai  rele  decât  el  şi,  intrând,  sălăşluiesc  aici 
şi  se  fac  cele  de  pe  urmă  ale  omului  aceluia 
mai  rele  decât  cele  dintâi  -  Matei  12,  45 
Atunci  se  va  arata  pe  cer  semnul  Fiului  Omului 
şi  vor  plânge  toate  neamurile  pământului 
şi  vor  vedea  pe  Fiul  Omului  venind  pe 
norii  cerului,  cu  putere  şi  cu  slavă  multă  - 
Matei  24, 30 

Alunei  toţi  ucenicii,  lăsându-L,  au  fugit  - 

Matei  26,  56 

Atunci  va  veni  sfârşitul  -  Matei  24, 14 
Atunci  vă  vorda  pe  voi  spre  asuprire  şi  vă  vor 
ucide  şi  veţi  fi  urâţi  de  toate  neamurile 
pentru  numele  Meu  -  Matei  24,  9 
Atunci  zice  [demonul]:  Mă  voi  întoarce  la  casa 
mea,  de  unde  am  ieşit;  şi,  venind,  o  află 
golită,  măturată  şi  împodobită  -  Matei  12,  44 
Au,  doară,  culeg  oamenii  struguri  din  spini  sau 
smochine  din  mărăcini?  -  Matei  7, 16 
Au  găsit  pe  un  om  din  Cirene,  cu  numele 
Simon;  pe  acesta  l-au  silit  să  ducă  Crucea 
Lui  -  Matei  27, 32 

Au  împărţit  hainele  Lui,  aruncând  sorţi  - 

Matei  27, 35 

Au  întărit  mormântul  cu  strajă,  pecetluind 
piatra  -  Matei  27,  66 

Au  mâncat  toţi  şi  s-au  săturat  şi  au  strâns 
rămăşiţele  de  fărămituri,  douăsprezece 
coşuri  pline  -  Matei  14,  20 
Au,  n-aţi  citit  ce-a  făcut  David  când  a  flămânzit, 
el  şi  cei  ce  erau  cu  el?  -  Matei  12,3 
Au,  n-aţi  citit  niciodată  în  Scripturi:  „Piatra  pe 
care  au  nesocotit-o  ziditorii,  aceasta  a  ajuns 
să  fie  în  capul  unghiului.  De  la  Domnul  a 
fost  aceasta  şi  este  lucru  minunat  în  ochii 
noştri"?  (Psalm  117, 22-23)  -  Matei  21, 42 
Au,  niciodată  n-aţi  citit  că  din  gura  copiilor  şi 
a  celor  ce  sug  Ţi-ai  pregătit  laudă?  - 
Matei  21,16 

Au,  nu  este  Acesta  fiul  teslarului?  Au,  nu  se 
numeşte  mama  Lui  Mana  şi  fraţii  [verii]  Lui: 
lacov  şi  losif  şi  Simon  şi  Iuda?-  Matei  13, 55 


Au,  nu  este  sufletul  mai  mult  decât  hrana  şi 
trupul  decât  îmbrăcămintea?  -  Matei  6,  25 
Au,  n  u  mi  se  cu  vine  mi  e  să  fac  ce  voiesc  cu  ale 
mele?  -  Matei  20, 15 

Au,  nu  se  numeşte  mama  Lui  Maria  şi  fraţii 
[verii]  Lui:  lacov  şi  losif  şi  Simon  şi  luda?- 
Mafei  13,  55 

Au,  nu  se  vând  două  vrăbii  pe  un  ban?  Şi  nici 
una  din  ele  nu  va  cădea  pe  pământ,  fără 
ştirea  Tatălui  vostru  -  Matei  10,  29 
Au,  trestie  clătinată  de  vânt?  -  Matei  17,  7 
Aur,  tămâie  şi  smirna  -  Matei  2,  11 
Auzi  ce  zic  aceştia?  -  Matei  23, 16 
Auzind  cuvântul  acesta,  tânărul  a  plecatîntris- 
tat,  căci  avea  multe  avuţii  -  Matei  19,  22 
Aveţi  strajă;  mergeţi  şi  întăriţi  cum  ştiţi  - 
Matei  27,  65 

B 

Baraba  -  Matei  27 , 16 
Bateţi  şi  vi  se  va  deschide  -  Matei  7,  7 
„Bate-voi  păstorul  şi  se  vor  risipi  oile  turmei" 
(Zaharia  13,  7) -Matei  26, 31 
Bărbaţii  din  Ninive  se  vor  scula  Ia  judecată  cu 
neamul  acesta  şi-l  vor  osândi,  că  s-au  pocăit 
la  propovâduirea  lui  Iona;  iată,  aici  este  mai 
mult  decât  lona  -  Matei  12,  41 
Beţi  dintru  acesta  toţi,  câ  acesta  este  Sângele  Meu, 
al  Legii  celei  Noi,  care  pentru  mulţi  se  varsă, 
spre  iertarea  păcatelor  -  Matei  26,  27-28 
Bine  era  de  omul  acela,  dacă  nu  se  năştea  - 
Matei  26, 24 

Bine,  slugă  bună  şi  credincioasă,  peste  puţine 
ai  fost  credincioasă,  peste  multe  te  voi 
pune;  întră  întru  bucuria  domnului  tău  - 

Matei  25, 21;  25,  23 

Bolnav  am  fost  şi  M-aţi  cercetat  -  Matei  25,  36 
Botezăndu-le  în  numele  Tatălui  şi  al  Fiului  şi 
al  Sfântului  Duh  -  Matei  28,  19 
Botezul  lui  loan  de  unde  a  fost?  Din  Cer  sau 
de  la  oameni?  -  Matei  21,  25 
Bucuraţi-vă  şi  vă  veseliţi,  că  plata  voastră 
multă  este  în  Ceruri,  că  aşa  au  prigonit  pe 
Proorocii  cei  dinainte  de  voi  -  Matei  5, 12 
Bucuraţi-vă!  Iar  ele,  apropiindu-se,  au  cuprins 
picioarele  Lui  şi  I  s-au  închinat-  Matei  28,  9 
Bucură-Te,  învăţătorule!  Şi  L-a  sărutat  [Iuda 
vânzătorul]  -Matei  26,  49 
Bucură-Te,  regele  iudeilor!  -  Matei  27, 29 
Bunule  învăţător,  ce  bine  să  fac,  ca  sa  am  viaţa 
veşnică?  -  Matei  19,16 


468 


REFERINŢE  EVANGHELICE 


C 

Ca  la  un  tâlhar  aţi  ieşit  cu  săbii  şi  cu  ciomege, 
ca  să  Mă  prindeţi  -  Mutei  26, 55 
Ca  să  cadă  asupra  voastră  tot  sângele  drepţilor 
răspândit  pe  pământ,  dc  la  sângele  dreptului 
Abel,  până  la  sângele  lui  Zaharia,  fiul  lui 
Varahia,  pe  care  l-aţi  ucis  între  templu  si  altar - 
Mafei  23, 35 

Ca  să  nu-i  smintim  pe  ei,  mergând  la  mare, 
aruncă  undiţa  şi  peştele  care  va  ieşi  întâi, 
ia-1  şi,  deschizându-i  gura,  vei  găsi  un  statir 
[un  ban  de  argint],  la-1  şi  dă-1  lor  pentru 
Mine  şi  pentru  tine  -  Matei  17,  27 
Ca  să  se  împlinească  ceea  ce  s-a  spus  prin  Isaia 
Proorocul,  care  zice:  „Acesta  neputinţele 
noastre  a  luat  şi  bolile  noastre  Ie-a  purtat" 
(Isaia  53,  4)  -  Matei  8, 17 
Cade-se,  oare,  a  vindeca  sâmbăta?  -  Matei  12,10 
Câinii  mănâncă  din  fărâmiturile  care  cad  de 
la  masa  stăpânilor  lor  -  Matei  15, 27 
Când  duhul  necurat  a  ieşit  din  om,  umblă  prin 
locuri  fără  apă,  căutând  odihnă  şi  nu  g㬠
seşte  -  Matei  12, 43 

Când  faci  milostenie,  nu  trâmbiţa  înaintea  ta, 
cum  fac  făţarnicii  în  sinagogi  şi  pe  uliţe, 
ca  să  fie  slăviţi  de  oameni  -  Matei  6,  2 
Când  postiţi,  nu  fiţi  trişti  ca  făţarnicii;  că  ei  îşi 
smolesc  feţele,  ca  să  se  arate  oamenilor  că 
postesc  -  Matei  6,16 

Când  se  lumina  de  ziua  întâi  a  săptămânii 
[Duminică],  au  venit  Maria  Magdalena  şi 
cealaltă  Mărie,  ca  să  vadă  mormântul  - 

Matei  28, 1 

Când  va  veni  Fiul  Omului  întru  slava  Sa  şi  toţi 
sfinţii  îngeri  cu  El,  atunci  va  şedea  pe 
tronul  slavei  Sale  -  Matei  25,  31 
Când  vă  rugaţi,  nu  fiţi  ca  făţarnicii,  cărora  le 
place,  prin  sinagogi  şi  prin  colţurile  uliţe¬ 
lor,  stând  în  picioare,  să  se  roage,  ca  să  se 
arate  oamenilor  -  Matei  6,  5 
Când  vă  rugaţi,  nu  spuneţi  multe,  ca  neamurile, 
că  ele  cred  că  în  multa  lor  vorbărie  vor  fi 
ascultate  -  Matei  6,  7 

Când  vă  urmăresc  pe  voi  în  cetatea  aceasta, 
fugiţi  în  cealaltă;  adevărat  grăiesc  vouă:  nu 
veţi  sfârşi  cetăţile  lui  Israil,  până  ce  va  veni 
Fiul  Omului  -  Matei  10,  23 
Când  vă  vor  da  pe  voi  în  mâna  lor  [a  dregătorilor 
şi  a  regilor],  nu  vă  îngrijiţi  cum  sau  ce  veţi 
vorbi,  căci  se  va  da  vouă  în  ceasul  acela  ce 
să  vorbiţi  -  Mate  10, 19 


Care  este  mai  mare  între  voi  să  fie  slujitorul 
vostru  -  Matei  23, 11 

Care  între  voi  va  vrea  să  fie  întâiul  să  vă  fie 
vouă  slugă  -  Matei  20,  27 
Care  între  voi  va  vrea  să  fie  mare,  să  fie  sluji¬ 
torul  vostru  -  Matei  20,  26 
Cartea  neamului  lui  Iisus  Hristos  -  Mufei  1, 1 
„Casa  Mea,  casă  de  rugăciune  se  va  chema,  iar 
voi  o  faceţi  peşteră  de  tâlhari!"  (tsaia  56,  7)- 
Matei  21,13 

Catapeteasma  templului  s-a  sfâşiat  în  două  de 
sus  până  jos  şi  pământul  s-a  cutremurat  şi 
pietrele  s-au  despicat  -  Matei  27 ',  51 
Câte  pâini  aveţi?  Ei  au  răspuns:  Şapte  şi  puţini 
peştişori  -  Matei  15, 34 

Că  a  Ta  este  împărăţia  şi  puterea  şi  slava  în 
veci  -  Mufei  6,13 

Că  de  veţi  ierta  oamenilor  greşealele  lor, 
ieria-va  şi  vouă  Tatăi  vostru  Cel  Ceresc  - 
Matei  6, 14 

Că  ea,  turnând  mirul  acesta  pe  trupul  Meu,  a 
făcut-o  spre  îngroparea  Mea  -  A4afei  26,  12 
Că  smintelile  trebuie  să  vină,  dar  vai  omului 
aceluia  prin  care  vine  sminteala  -  Mufei  18,7 
Căci  flămând  am  fost  şi  Mi-aţi  dat  să  mănânc  - 
Matei  25, 35 

Căci  mirul  acesta  se  putea  vinde  scump,  iar 
banii,  să  se  dea  săracilor  -  Mufei  26, 9 
Căci  mulţi  sunt  chemaţi,  dar  puţini  aleşi  - 
Matei  22, 14 

Căci  mulţi  vor  veni  în  numele  Meu,  zicând; 
Eu  sunt  Hristos  -  şi  pe  mulţi  îi  vor  amăgi  - 

Matei  24,  5 

Căci  se  vor  ridica  hristoşi  mincinoşi  şi  prooroci 
mincinoşi  şi  vor  da  semne  mari  şi  chiar 
minuni,  ca  să  amăgească,  de  va  fi  cu  putinţă 
şi  pe  cei  aleşi  -  Mufei  24,  24 
Căci,  tot  celui  ce  are  i  se  va  da  şi-i  va  prisosi, 
iar  de  la  cel  ce  n-are  şi  ce  are  i  se  va  lua  - 
Matei  25,  29 

Călăuze  oarbe,  care  strecuraţi  ţânţarul  şi  înghi¬ 
ţiţi  cămila!  -  Matei  23, 24 
Călăuze  oarbe,  orbilor  -  Mufei  15, 14 
Cărturarii  şi  fariseii  au  şezut  în  scaunul  lui 
Moise  -  Matei  23,  2 

Căutaţi  mai  întâi  împărăţia  lui  Dumnezeu  şi 
dreptatea  Lui  şi  toate  acestea  se  vor  adăuga 
vouă  -  Mufei  6,  33 
Căutaţi  şi  veţi  afla  -  Matei  7,  7 
Ce  a  împreunat  Dumnezeu  omul  să  nu  despartă  - 
Matei  19,6 


ÎNTREBUINŢATE  DESEORI 


469 


Ce  ai  Tu  cu  noi,  Iisuse,  Fiul  lui  Dumnezeu?  Ai 
venit  aici  mai  înainte  de  vreme,  ca  să  ne 
chinuieşti?  -  Matei  8,  29 
Ce  cugetaţi  în  voi  înşivă,  puţin  credincioşilor, 
că  n-aţi  luat  pâine?  -  Matei  16,  8 
Ce  este  mai  lesne  a  zice:  Iertate  sunt  păcatele  tale, 
sau  a  zice:  Scoală-te  şi  umblă?  -  Matei  9, 5 
Ce  este  mai  mare,  darul  sau  altarul  care  sfin¬ 
ţeşte  darul?  -  Matei  23, 19 
Ce  Mă  ispitiţi,  făţarnicilor?  -  Matei  22, 18 
Ce  ne  priveşte  pe  noi?  Tu  vei  vedea  -  Matei  27, 4 
Ce  s-a  zămislit  într-însa  este  de  la  Duhul  Sfânt  - 
Matei  1, 20 

Ce  ţi  se  pare,  Simone?  Regii  pământului  de  la 
cine  iau  dări  sau  bir?  De  la  fiii  lor  sau  de  la 
străini?  -  Matei  17,25 

Ce  vi  se  pare?  Dacă  un  om  ar  avea  o  sută  de  oi  şi 
una  din  ele  s-ar  ră  taci,  nu  va  lăsa,  oare,  în  munţi 
pe  cele  nouăzeci  şi  nouă  şi,  ducându-se,  va 
căuta  pe  cea  rătăcită?  -  Matei  18,12 
Ce  voiţi  să  vă  fac?  -  Matei  20, 32 
Ce  voiţi  să-mi  daţi  şi  eu  îl  voi  da  în  mâinile 
voastre?  -  Matei  26, 15 
Ce-aţi  ieşit  să  vedeţi  In  pustie?  -  Matei  11,  7 
Ceea  ce  este  da,  da;  şi  ceea  ce  este  nu,  nu;  iar  ce 
e  mai  mult  decât  acestea,  de  la  cel  rău  este  - 
Matei  5, 37 

Ceea  ce  vă  grăiesc  la  întuneric,  spuneţi  la  lumină 
şi  ceea  ce  auziţi  la  ureche,  propovăduiţi  de 
pe  case  -  Matei  10,27 

Cei  ce  mâncaseră  erau  ca  la  cinci  mii  de  bărbaţi, 
afară  de  femei  şi  de  copii  -  Matei  14,  21 
Cei  de  pe  urmă  vor  fi  întâi  -  Matei  19,  30 
Cei  mai  mulţi  din  mulţime  îşi  aşterneau  hai¬ 
nele  pe  cale,  iar  alţii  tăiau  ramuri  din  copaci 
şi  le  aşterneau  pe  cale  -  Matei  2 1,8 
Cei  unsprezece  ucenici  au  mers  în  Galileea,  la 
muntele  unde  le  poruncise  lor  Iisus  - 
Matei  28, 16 

Cel  care  caută,  află  -  Matei  7,  8 
Cel  ce  a  întins  cu  Mine  mâna  în  blid,  acela  Mă 
va  vinde  -  Matei  26,  23 

Cel  ce  are  urechi  de  auzit,  să  audă  —  Matei  13, 43 
Cel  ce  iubeşte  pe  fiu  ori  pe  fiică  mai  mult  decât 
pe  Mine  nu  este  vrednic  de  Mine -Mate'  10,37 
Cel  ce  iubeşte  pe  tată  ori  pe  mamă  mai  mult 
decât  pe  Mine,  nu  este  vrednic  de  Mine  - 
Matei  10,  37 

Cel  ce  nu-şi  ia  Crucea  şi  nu-Mi  urmează  Mie, 
nu  este  vrednic  de  Mine  -  Matei  10, 38 
Cel  ce  se  jură  pe  altaţ,  se  jură  pe  el  şi  pe  toate 
câte  sunt  deasupra  lui,  deci  cel  ce  se  jură 


pe  templu,  se  jură  pe  el  şi  pe  Cel  care  locu¬ 
ieşte  în  el  -  Matei  23, 20-21 
Cel  ce  se  jură  pe  Cer,  se  jură  pe  tronul  lui 
Dumnezeu  şi  pe  Cel  Ce  şade  pe  el  - 

Matei  23,  22 

Cel  ce  seamănă  sămânţa  cea  bună  este  Fiul 
Omului  -  Matei  13,  37 

Cel  ce  va  da  de  băut  unuia  dintre  aceştia  mici, 
numai  un  pahar  cu  apă  rece,  în  nume  de 
ucenic,  adevărat  grăiesc  vouă:  nu  va  pierde 
plata  sa  -  Matei  10,  42 

Cel  ce  va  face  şi  va  învăţa,  acesta  mare  se  va 
chema  în  împărăţia  Cerurilor  -  Matei  5, 19 
Cel  ce  va  fi  în  ţarină,  să  nu  se  întoarcă  înapoi, 
ca  să-şi  ia  haina  -  Matei  24,  18 
Cel  ce  va  fi  pe  casă,  să  nu  se  coboare,  ca  să-şi  ia 
lucrurile  din  casă  -  Matei  24, 17 
Cel  ce  va  răbda  până  la  sfârşit,  acela  se  va 

mântui  -  Matei  24, 13 

Cel  ce  va  strica  una  din  aceste  porunci,  foarte  mici 
şi  va  învăţa  aşa  pe  oameni,  foarte  mic  se  va 
chema  în  împărăţia  Cerurilor -Matei 5, 19 
Cel  Ce  vine  după  mine,  este  mai  puternic  decât 
mine  -Matei  3, 11 

Cel  mai  mic  în  împărăţia  Cerurilor,  este  mai  mare 
decât  el  [loan  Botezătorul]  -  Matei  11, 11 
Cele  ce  ies  din  gură  pornesc  din  inimă  şi  acelea 
spurcă  pe  om  -  Matei  15, 18 
Celui  care  cere  de  la  tine,  dă-i  -  Matei  5, 42 
Celui  care  va  zice  cuvânt  împotriva  Fiului 
Omului,  se  va  ierta  lui  -  Matei  12, 32 
Celui  care  va  zice  împotriva  Duhului  Sfânt,  nu 
i  se  va  ierta  lui,  nici  în  veacul  acesta,  nici  în 
cel  ce  va  să  fie  -  Matei  12,32 
Celui  ce  are  i  se  va  da  şi-i  va  prisosi,  iar  de  ia  cel 
ce  nu  are,  şi  ce  are  i  se  va  lua  -  Matei  13, 12 
Celui  ce  bate  i  se  va  deschide  -  Matei  7,  8 
Celui  ce  voieşte  să  se  judece  cu  tine  şi  să-ţi  ia 
haina,  Iasă-i  şi  cămaşa  -  Matei  5,  40 
Ce-mi  mai  lipseşte?  -  Matei  19, 20 
Cereţi  şi  vi  se  va  da  -  Matei  7,  7 
Cerul  şi  pământul  var  trece,  dar  cuvintele  Mele 
nu  vor  trece  -  Matei  24,  35 
Cerurile  s-au  deschis  şi  Duhul  lui  Dumnezeu 
s-a  văzut  pogorându-se  ca  un  porumbel  şi 
venind  peste  El  -  Matei  3,16 
Chemând  la  Sine  pe  cei  doisprezece  ucenici  ai 
Săi,  ie-a  dat  lor  putere  asupra  duhurilor  celor 
necurate,  ca  să  le  scoată  şi  să  tămăduiască 
orice  boală  şi  orice  neputinţă  -  Mato  10,1 
Chemând  la  Sine  un  prunc,  1-a  pus  în  mijlocul 
lor -Matei  18, 2 


470 


REFERINŢE  EVANGHELICE 


Ci  mai  degrabă  mergeţi  către  oile  cele  pierdute 
ale  casei  lui  Israil  -  Matei  10,  6 
Ci,  toate  câte  voiţi  să  vă  facă  vouă  oamenii, 
asemenea  şi  voi  faceţi  lor,  ca  aceasta  este 
Legea  şi  Proorocii  -  Matei  7,  12 
Cine  are  urechi  de  auzit,  să  audă -/viata  11, 15;  13, 9 
Cine  dintre  voi,  îngrijindu-se,  poate  să  adauge 
staturii  sale  un  cot?  -  Matei  6,  27 
Cine  este  Acesta,  că  şi  vânturile  şi  marea  as¬ 
cultă  de  El?  -  Matei  8,27 
Cine  este  Acesta?  -  Matei  21, 10 
Cine  este  mama  Mea  şi  cine  sunt  fraţii  Mei?  - 
Matei  12,  48 

Cine  îşi  va  pierde  sufletul  pentru  Mine,  îl  va 
afla  -  Matei  16,  25 

Cine  Mă  primeşte  pe  Mine,  primeşte  pe  Cel 
Ce  M-a  trimis  pe  Mine  -  Matei  10,  40 
Cine  nu  adună  cu  Mine,  risipeşte  -  Matei  12,  30 
Cine  nu  este  cu  Mine,  este  împotriva  Mea  şi  cine 
nu  adună  cu  Mine,  risipeşte  -Matei  12, 30 
Cine  nu  vă  va  primi  pe  voi,  nici  nu  va  asculta 
cuvintele  voastre,  ieşind  din  casa  sau  din 
cetatea  aceea,  scuturaţi  praful  de  pe  picioarele 
voastre  -Matei  10,14 

Cine  poate  înţelege,  să  înţeleagă  -Matei  19, 12 
Cine  primeşte  pe  un  drept  în  nume  de  drept, 
răsplata  dreptului  va  lua  -  Matei  10,  41 
Cine  primeşte  prooroc  în  nume  de  prooroc,  plată 
de  prooroc  va  lua;  şi  cine  primeşte  pe  un 
drept  în  nume  de  drept,  răsplata  dreptului 
va  lua  -Matei  10, 41 

Cine  s-a  însurat  cu  [femeia]  cea  lăsată  săvârşeşte 
adulter  -  Matei  19,  9 

Cine  se  va  înălţa  pe  sine,  se  va  smeri;  şi  cine  se 
va  smeri  pe  sine,  se  va  înălţa  -  Matei  23, 12 
Cine  se  va  smeri  pe  sine  ca  pruncul  acesta,  acela 
este  cel  mai  mare  în  împărăţia  Cerurilor  - 

Mutei  18, 4 

Cine  se  va  smeri  pe  sine,  se  va  înălţa  - 
Matei  23,  12 

Cine  ţine  la  sufletul  lui,  îl  va  pierde;  iar  cine-şi 
pierde  sufletul  lui  pentru  Mine,  îl  va  găsi  - 

Matei  10,  39 

Cineva  cădea  pe  piatra  aceasta,  se  va  sfărâma, 
iar  pe  cine  va  cădea,  îl  va  strivi -Matei  21,  44 
Cine  va  fi  între  voi  omul  care  va  avea  o  oaie  şi, 
de  va  cădea  ea  sâmbăta  în  groapă,  nu  o  va 
apuca  şi  o  va  scoate?  -  Matei  12, 11 
„Cine  va  lăsa  pe  femeia  sa,  să-i  dea  carte  de 
despărţire"  (Deuteronom  2 4,1)-  Matei  5, 31 
Cine  va  primi  un  prunc  ca  acesta  în  numele 


Meu,  pe  Mine  Mă  primeşte  -  Matei  18,  5 
Cine  va  sminti  pe  unul  dintr-aceştia  mici  care 
cred  în  Mine,  mai  bine  i-ar  fi  lui  să  i  se 
atârne  de  gât  o  piatră  de  moară  şi  să  fie 
afundat  în  adâncul  mării  -  Matei  18,6 
Cine  va  voi  să-şi  scape  sufletul,  îl  va  pierde; 
iar  cine  îşi  va  pierde  sufletul  pentru  Mine, 
îl  va  afla  -  Mafei  16, 25 

Cine  va  zice  fratelui  său:  nebunule,  vrednic  va 
fi  de  gheena  focului  -  Matei  5,  22 
Cine  va  zice  fratelui  său:  netrebnicule,  vrednic 
va  fi  de  judecata  sinedriului  -  Matei  5, 22 
Cine  vă  primeşte  pe  voi,  pe  Mine  Mă  primeşte; 
şi  cine  Mă  primeşte  pe  Mine,  primeşte  pe 
Cel  Ce  M-a  trimis  pe  Mine  -  Matei  10,  40 
Cine  zic  oamenii  că  sunt  Eu,  Fiul  Omului?  - 
Matei  16, 13 

Cine,  oare,  este  mai  mare  în  împărăţia  Cerurilor?  - 
Matei  18,1 

Cine,  oare,  este  sluga  credincioasă  şi  înţeleaptă, 
pe  care  a  pus-o  stăpânul  peste  slugile  sale, 
ca  să  le  dea  hrană  la  timp?  -  Matei  24,  45 
Cine-şi  pierde  sufletul  lui  pentru  Mine,  îl  va 
găsi  -  Matei  10, 39 

Cinsteşte  pe  tatăl  tău  şi  pe  mama  ta,  iar  cine  va 
blestema  pe  tată  sau  pe  mamă,  cu  moarte 
să  se  sfârşească  -  Matei  15,  4 
Credeţi  că  pot  să  fac  Eu  aceasta?  -  Matei  9,  28 
Cu  adevărat  şi  tu  eşti  dintre  ei,  căci  şi  graiul  te 
vădeşte  -  Matei  26,  73 

Cu  adevărat  Tu  eşti  Fiul  lui  Dumnezeu  - 

Matei  14, 33 

Cu  adevărat,  Fiul  lui  Dumnezeu  era  Acesta!  - 

Matei  27, 54 

Cu  cât  se  deosebeşte  omul  de  oaie!  De  aceea, 
se  cade  a  face  bine  sâmbăta  -  Matei  12, 12 
Cu  ce  putere  faci  acestea?  Şi  cine  Ţi-a  dat 
puterea  aceasta?  -  Matei  21,  23 
Cu  domnul  demonilor  scoate  pe  demoni  - 
Matei  9,  34 

Cu  judecata  cu  care  judecaţi,  veţi  fi  judecaţi  - 

Matei  7,  2 

Cu  măsura  cu  care  măsuraţi,  vi  se  va  măsura  - 

Matei  7, 2 

Cu  noi,  oare,  ce  va  fi?  -  Matei  19, 27 
„Cu  urechile  veţi  auzi,  dar  nu  veţi  înţelege;  şi 
cu  ochii  vă  veţi  uita,  dar  nu  veţi  vedea" 
(Isaia  6,  9)  -  Matei  13, 14 
Cum  nu  înţelegeţi  că  nu  despre  pâini  v-am  zis? 
Ci,  feriţi- vă  de  aluatul  fariseilor  şi  al  sadu- 
cheiloT  -  Matei  16, 11 


Întrebuinţate  deseori 


471 


Cum  poate  cineva  să  intre  în  casa  celui  tare  şi 
să-i  jefuiască  lucrurile,  dacă  nu  va  lega  întâi 
pe  cel  tare  şi  pe  urmă  să-i  prade  casa?  - 
Matei  12, 29 

Cum  s-a  uscat  smochinul  îndată?  -  Matei  21, 20 
Curăţă  întâi  partea  dinlăuntru  a  paharului  si 
a  blidului,  ca  să  fie  curată  şi  cea  din  afară  - 

Matei  23,  26 

Cuvântul  vostru  să  fie:  Ceea  ce  este  da,  da;  şi 
ceea  ce  este  nu,  nu;  iar  ce  e  mai  mult  decât 
acestea,  de  la  cel  rău  este  -  Matei  5,  37 

D 

Da,  Doamne!  -  Matei  9,  28 
Da,  Doamne,  dar  şi  câinii  mănâncă  din  fărâmi- 
turile  care  cad  de  la  masa  stăpânilor  lor  - 

Matei  15, 21 

Da,  Părinte,  căci  aşa  a  fost  bunăvoirea  înaintea 

Ta  -  Matei  11,  26 

Dacă  astfel  este  pricina  omului  cu  femeia,  nu 
este  de  folos  să  se  însoare  -  Matei  19,10 
Dacă  doi  dintre  voi  se  vor  învoi  pe  pământ  în 
privinţa  unui  lucru  pe  care  ÎI  vor  cere,  se 
va  da  lor  de  către  Tatăl  Meu,  Care  este  în 
Ceruri  -  Matei  18, 19 

Dacă  este  casa  aceea  vrednică,  vină  pacea 
voastră  peste  ea,  iar  de  nu  este  vrednică, 
pacea  voastră  întoarcă-se  la  voi -Matei  10, 13 
Dacă  este  regele  lui  Israil,  să  Sc  coboare  acum 
de  pe  Cruce,  şi  vom  crede  în  El  -  Matei  27, 42 
Dacă  eşti  Fiul  lui  Dumnezeu,  coboară-Te  de 
pe  Cruce!  -  Matei  27,  40 
Dacă  Eu  scot  pe  demoni  cu  Beelzebul,  feciorii 
voştri  cu  cine  îi  scot?  De  aceea,  ei  vi  vor  fi 
judecători  -  Matei  12, 27 
Dacă  iarba  câmpului,  care  astăzi  este  şi  mâine 
se  aruncă  în  cuptor.  Dumnezeu  astfel  o 
îmbracă,  oare  nu  cu  mult  mai  mult  pe  voi, 
puţin  credincioşilor?  -  Matei  6,  30 
Dacă  iubiţi  pe  cei  ce  vă  iubesc,  ce  răsplată  veţi 
avea?  Au,  nu  fac  şi  vameşii  acelaşi  lucru?  - 
Matei  5, 46 

Dacă  îmbrăţişaţi  numai  pe  fraţii  voştri,  ce  fa¬ 
ceţi  mai  mult?  Au,  nu  fac  şi  neamurile 
acelaşi  lucru?  -  Matei  5,  47 
Dacă  îţi  vei  aduce  darul  tău  la  altar  şi  acolo  îţi  vei 
aduce  aminte  că  fratele  tău  are  ceva  împotriva 
ta,  Iasă  darul  tău  acolo,  înaintea  altarului  şi 
mergi  întâi  şi  împacă-te  cu  fratele  tău  şi  apoi, 
venind,  adu  darul  tău  -  Matei  5, 23-24 


Dacă  lumina  care  e  în  tine  este  întuneric,  dar 
întunericul,  cu  cât  mai  mult!  -  Matei  6,  23 
Dacă  mâna  ta  cea  dreaptă  te  sminteşte  pe  tine, 
taie-o  şi  o  aruncă  de  la  tine,  căci  mai  de 
folos  îţi  este  să  piară  itnul  din  mădularele 
tale,  decât  tot  trupul  tău  să  fie  aruncat  în 
gheenă  -  Matei  5,  30 

Dacă  mâna  ta  sau  piciorul  tău  te  sminteşte, 
taie-1  şi  aruncă-1  de  la  tine,  că  este  bine 
pentru  tine  să  intri  în  viaţă  ciung  sau 
şchiop,  decât  având  amândouă  mâinile  sau 
amândouă  picioarele,  să  fii  aruncat  In  focul 
cel  veşnic  -  Matei  18,  8 

Dacă  ne  scoţi  afară,  trimite-ne  în  turma  de 
porci  -  Matei  8, 31 

Dacă  ochiul  tău  cel  drept  te  sminteşte  pe  tine, 
scoate-1  şi  aruncă-1  de  la  tine,  căci  mai  de 
folos  îţi  este  să  piară  unul  din  mădularele 
tale,  decât  tot  trupul  să  fie  aruncat  în 
gheenă  -  Maici  5, 29 

Dacă  ochiul  tău  te  sminteşte,  scoate-l  şi 
aruneă-1  de  la  tine,  că  mai  bine  este  pentru 
tine  să  intri  în  viaţă  cu  un  singur  ochi, 
decât,  având  amândoi  ochii,  să  fii  aruncat 
în  gheena  focului  -  Matei  18,9 
Dacă  orb  pe  orb  va  călăuzi,  amândoi  vor  cădea 
în  groapă  -  Matei  15,  14 
Dacă  pe  stăpânul  casei  l-au  numit  Beelzebul, 
cu  cât  mai  mult  pe  casnicii  lui?  -  Matei  10, 25 
Dacă  s-ar  întâmpla  s-o  găsească,  adevăr  grăiesc 
vouă  că  se  bucură  de  ea  {de  oaia  cea 
pierdută]  mai  mult  decât  de  cele  nouăzeci 
si  nouă,  care  nu  s-au  rătăcit  -  Matei  18, 13 
Dacă  satana  scoate  pe  satana,  s-a  dezbinat  în 
sine;  dar  atunci,  cum  va  dăinui  împărăţia 
lui?  —  Matei  12,  26 

Dacă  ştiaţi  ce  înseamnă:  Milă  voiesc,  iar  nu 
jertfă,  n-aţi  fi  osândit  pe  cei  nevinovaţi  - 

Matei  12,  7 

Dacă  toţi  se  vot  sminti  întru  Tine,  eu  niciodată 
nu  mă  voi  sminti  -  Matei  26,  33 
Dacă  Tu  eşti  Fiul  lui  Dumnezeu,  aruncă-Te  jos  - 

Matei  4,  6 

Dacă  un  om  ar  avea  o  sută  de  oi  şi  una  din  ele 
s-ar  rătăci,  nu  va  lăsa,  oare,  în  munţi  pe  cele 
nouăzeci  şi  nouă  şi,  ducându-se,  va  căuta 
pe  cea  rătăcita?  -  Matei  18, 12 
Dacă  veţi  avea  credinţă  învoi  cât  un  grăunte 
de  muştar,  veţi  zice  muntelui  acestuia: 
Mută-te  de  aici  dincolo,  şi  se  va  muta;  şi 
nimic  nu  va  fi  vouă  cu  neputinţă  - 
Matei  17,  20 


472 


REFERINŢE  EVANGHELICE 


Dacă  veţi  avea  credinţă  şi  nu  vă  veţi  îndoi,  veţi 
face  nu  numai  ce  s-a  făcut  cu  smochinul,  ci 
şi  muntelui  acestuia,  de  veţi  zice:  Ridică-te 
şi  a  runcă-te  în  mare,  va  fi  aşa  -  Matei  21,21 
Dacă  voi,  răi  fiind,  ştiţi  să  daţi  daruri  bune 
fiilor  voştri,  cu  cât  mai  mult  Tatăl  vostru 
Cel  din  Ceruri  va  da  cele  bune  celor  care 
cer  de  la  EV?  -  Matei  7, 11 
Dacă  voieşti  să  fii  desăvârşit,  du-tc,  vinde 
averea  ta,  dă-o  săracilor  şi  vei  avea  comoară 
în  Cer;  după  aceea,  vino  şi  urmează-Mi  - 
Matei  19,  21 

Dacă  vrea  cineva  să  vină  după  Mine,  să  se 
lepede  de  sine,  să-şi  ia  Crucea  şi  să-Mi 
urmeze  Mie  -  Matei  16,  24 
Dar,  ca  să  ştiţi  că  putere  are  Fiul  Omului  pe 
pământ  a  ierta  păcatele,  a  zis  slăbănogului: 
Scoală-te,  ia-ţi  patul  şi  mergi  la  casa  ta  - 
Matei  9,  6 

Dar,  ce  voi  face  cu  Iisus,  ce  se  cheamă  Hristos?  - 

M atei  27, 22 

Dar,  cel  ce  va  răbda  până  la  sfârşit,  acela  se  va 
mântui  -  Matei  24, 13 

Dar,  rine  poate  să  se  mântuiască?  -  Mufei  19, 25 
Dar,  cu  cine  voi  asemăna  neamul  acesta?  Este 
asemenea  copiilor  care  şed  în  pieţe  şi  strigă 
către  alţii,  zicând:  V-am  cântat  din  fluier  şi 
n-aţi  jucat;  v-am  cântat  de  jale  şi  nu  v-aţi 
tângui  l- Matei  11, 16-17 
Dar,  de  ce  aii  ieşit?  Să  vedeţi  un  om  îmbrăcat 
în  haine  moi?  -  Mufei  11,  8 
Dar,  ei  râdeau  de  El  -  Matei  9, 24 
Dar,  fericiţi  sunt  ochii  voştri,  că  văd  şi  urechile 
voastre,  că  aud  -  Matei  13,  16 
Dar  Iisus  tăcea  -  Matei  26,  63 
Dar,  înţelepciunea  s-a  dovedit  dreaptă  din 
faptele  ei  -  Matei  11, 19 
Dar  toate  acestea  sunt  începutul  durerilor  - 
Matei  24, 8 

Dar,  voi,  cine  ziceţi  că  sunt?  -  Matei  16, 15 
Dar  voi  întreceţi  măsura  părinţilor  voştri!  - 

Matei  23, 32 

Dar  vor  veni  zile,  când  mirele  va  fi  luat  de  la 
ei  şi  atunci  vor  posti  -  Matei  9,  15 
Datu-Mi-s-a  toată  puterea,  în  Cer  şi  pe  pământ  - 

Matei  28, 18 

Daţi,  deci,  Cezarului  cete  ce  sunt  ale  Cezaru¬ 
lui  şi  Iui  Dumnezeu  cele  ce  sunt  ale  lui 
Dumnezeu  -  Matei  22, 21 
Daţi-le  voi  să  mănânce  -  Matei  14,16 
Daţi-ue  din  untdelemnul  vostru,  că  se  sting 
candelele  noastre  -  Matei  25,  8 


Dă~mi,  aici,  pe  tipsie,  capul  lui  Ioan  Boteză  torul  - 

Matei  14,8 

De  aceea,  se  cade  a  face  bine  sâmbăta  -  Matei  12,12 
De  aceea  şi  voi  fiţi  gata,  că  în  ceasul  în  care  nu 
gândiţi.  Fiul  Omului  va  veni  -  Matei  24,  44 
De  aceea,  orice  cărturar  cu  învăţătură  despre 
împărăţia  Cerurilor  este  asemenea  unui 
om  gospodar,  care  scoate  din  vistieria  sa 
noi  şi  vechi  -  Matei  13, 52 
De  acum  înainte  să  nu  mai  fie  rod  din  tine,  în 
veac!  Şi  smochinul  s-a  uscat  îndată  - 
Mufei  21,  29 

De  acum  nu  Mă  veţi  mai  vedea,  până  când  nu 
veţi  zice:  Binecuvântat  este  Cel  Ce  vine 
întru  numele  Domnului  -  Matei  23,  39 
De  acum,  veţi  vedea  pe  Fiul  Omului  şezând 
de-a  dreapta  puterii  şi  venind  pe  norii 
cerului  -  Mufei  26,  64 

De  am  fi  fost  noi  în  zilele  părinţilor  noştri, 
n-am  fi  fost  părtaşi  cu  ei  la  vărsarea  sânge¬ 
lui  Proorocilor  -  Mutei  23, 30 
De  atunci  a  început  Iisus  să  le  arate  ucenicilor 
Lui  că  El  trebuie  să  meargă  la  Ierusalim  şi 
să  pătimească  multe  de  la  bătrâni  şi  de  Ia 
arhierei  şi  de  la  cărturari  şi  să  fie  ucis  şi  a 
treia  zi  să  învieze  -  Mufei  16,  21 
De  ce  le  vorbeşti  lor  în  pilde?  -  Matei  13,  10 
De  ce  noi  n-am  putut  să-l  scoatem?  -  Mufei  17,19 
De  ce  risipa  aceasta?  -  Matei  26,  8 
De  ce  şi  voi  călcaţi  porunca  lui  Dumnezeu 
pentru  datina  voastră?  -  Mufei  15, 3 
De  ce  vă  este  frică,  puţin  credincioşilor?  - 
Mufei  8,  26  \ 

De  ce  vezi  paiul  din  ochiul  fratelui  tău,  şi  bârna  ' 
din  ochiul  tău  nu  o  iei  în  seamă?  -  Mufei'  7, 3 
De  cel  ce  se  va  lepăda  de  Mine  înaintea  oame¬ 
nilor  şi  Eu  Mă  voi  lepăda  de  el  înaintea 
Tatălui  Meu,  Care  este  în  Ceruri -Mufei  10, 33 
De  ce-Mi  zici  bun?  -  Matei  29, 17 
De  eşti  Tu  Fiul  lui  Dumnezeu,  zi  ca  pietrele 
acestea  să  se  facă  pâini  -  Matei  4, 3 
De  îmbrăcăminte  de  ce  vă  îngrij iţi?-  Matei  6,  28 
De  la  ceasul  al  şaselea,  s-a  făcut  întuneric  peste 
tot  pământul,  până  la  ceasul  al  nouălea  - 
Mufei  27, 45 

De  la  cel  ce  nu  are,  şi  ce  are  i  se  va  lua  - 
Mufei  23,  22 

De  la  cel  ce  voieşte  să  se  împrumute  de  la  tine, 
nu  întoarce  faţa  ta  -  Mufei  5, 42 
De  nu  s-ar  fi  scurtat  acele  zile,  n-ar  mai  scăpa 
nici  un  trup,  dar  pentru  cei  aleşi,  se  vor 
scurta  acele  zile  -  Matei  24,  22 


Întrebuinţate  deseori 


473 


De  nu  te  va  asculta  [fratele  tău],  ia  cu  tine  încă 
unul  sau  doi,  ca  din  gura  a  doi  sau  trei 
martori  să  se  statornicească  tot  cuvântul  - 

Matei  18,16 

De  nu  va  asculta  nici  de  Biserică,  să-ţi  fie  ţie 
ca  un  păgân  şi  vameş  -  Matei  18,  17 
De  nu  va  prisosi  dreptatea  voastră  mai  mult 
decât  a  cărturarilor  şi  a  fariseilor,  nu  veţi 
intra  în  împărăţia  Cerurilor  -Matei  5, 20 
De  nu  vă  veţi  întoarce  şi  nu  veţi  fi  precum  prun¬ 
cii,  nu  veţi  intra  în  împărăţia  Cerurilor  - 
Matei  18, 3 

De  nu  veţi  ierta  oamenilor  greşealele  lor,  nid  Ta¬ 
tăl  vostru  nu  vă  va  ierta  greşealele  voastre  - 

Mufei  6, 15 

De  nu-i  va  asculta  pe  ei  [fratele  tău],  spune-1 
Bisericii  -Matei  18,  17 

De  s-ar  fi  făcut  în  Sodoma  minunile  ce  s-au 
făcut  în  tine  [Capemaumc],  ar  fi  rămas 
până  astăzi  -  Matei  11,  23 
De  te  va  sili  cineva  să  mergi  o  milă,  mergi  cu 
el  două  -  Matei  5,  41 

De  unde  are  El  înţelepciunea  aceasta  şi 
puterile?  -  Matei  13, 54 
De  unde  are  El  toate  acestea?  —  Matei  13,  56 
De  unde  să  avem  noi,  în  pustie,  atâtea  pâini, 
cât  să  saturăm  atâta  mulţime?  -  Matei  15, 33 
De  va  fi  ochiul  tău  rău,  tot  trupul  tău  va  fi  întunecat 
Deci,  dacă  lumina  care  e  în  tine  este  întuneric, 
dar  întunericul,  cu  cât  mai  mult!  -  Matei  6, 23 
De  vă  va  zice  cineva:  Iată,  Mesia  este  aici  sau 
dincolo,  să  nu-1  credeţi  -  Matei  24,  23 
De  vrei  să  intri  în  viaţă,  păzeşte  poruncile  - 
Matei  19,17 

De-arşti  stăpânul  casei  la  ce  strajă  din  noapte 
vine  furul,  ar  priveghea  şi  n-ar  lăsa  să  i  se 
spargă  casa  -  Mufei  24,  43 
Deasupra  capului  au  pus  vina  Lui  scrisă:  Acesta 
este  tisus,  regele  iudeilor -Mufei  27, 37 
Depărtaţi-vă  de  la  Mine  cei  ce  lucraţi  fărăde¬ 
legea  -  Mufei  7,  23 

Depărtaţi-vă,  căci  copila  n-a  murit,  ci  doarme  - 
Mufei  9,  24 

„Deschide-voi  în  pilde  gura  Mea,  spune-voi 
cele  ascunse  de  la  întemeierea  lumii" 
(Psalm  77, 2)  -  Matei  13, 35 
Destul  este  ucenicului  să  fie  ca  învăţătorul  şi 
slugii  ca  stăpânul  -  Matei  10, 25 
De-ţi  va  greşi  ţie  fratele  tău,  mergi,  mustră-1 
pe  el  între  tine  şi  el  singur  -  Matei  18, 15 
Din  cuvintele  tale  vei  fi  găsit  drept  şi  din 
cuvintele  tale  vei  fi  osândit  -  Mufei  12,37 


Din  doi  care  vor  fi  în  ţarină,  unul  se  va  lua  şi 
altul  se  va  lăsa  -  Mufei  24,  40 
Din  două  care  vor  măcina  la  moară,  una  se  va 
lua  şi  alta  se  va  lăsa  -  Mufei  24,  41 
„Din  Egipt  am  chemat  pe  Fiul  Meu"  f  Numeri  24, 8; 
Osca  11,  V-  Matei  2, 15 

Din  inimă  ies:  gânduri  rele,  ucideri,  adultere, 
desf rânări,  furtişaguri,  mărturii  mincinoase, ' 
hule -Mufei  15, 19 

Din  pricina  înmulţirii  fărădelegii,  iubirea  mul¬ 
tora  se  va  răci  -  Mutei  24, 12 
Din  prisosul  inimii  grăieşte  gura  -  Mufei  12,  34 
Din  zilele  lui  loan  Botezătorul  până  acum,  îm¬ 
părăţia  Cerurilor  se  ia  prin  străduinţă  şi  cei 
ce  se  silesc  pun  mâna  pe  ea  -  Mutei  11, 12 
Doamne,  ajută-mă  -  Mufei  15, 25 
Doamne,  bine  este  să  fim  noi  aici;  dacă  voieşfi, 
voi  face  aici  trei  colibe:  Ţie  una,  şi  lui  Moise 
una,  şi  lui  llie  una  -  Matei  17,4 
Doamne,  când  Te-am  văzut  flămând  şi  Te-am 
hrănit?  Sau  însetat  şi  Ţi-am  dat  să  bei?  - 
Matei  25, 37 

Doamne,  când  Te-am  văzut  flămând,  sau 
însetat,  sau  străin,  sau  goi,  sau  bolnav,  sau 
în  temniţă  şi  nu  Ţi-am  slujit?-  Muf  ei  25,  44 
Doamne,  cinci  talan  ţi  mi-ai  dat,  iată  alţi  cinci 
talanţi  am  câştigat  cu  ei  -  Mufei  25,  20 
Doamne,  dacă  eşti  Tu,  porunceşte  să  vin  la  Tine 
pe  apă  -  Matei  14,  28 

Doamne, dacă  voieşti,  poţi  samă curăţeşti- Mufei  8, 2 
Doamne,  dă-mi  voie  întâi  să  mă  duc  şi  să 
îngrop  pe  tatăl  meu  -  Mufei  8,  21 
Doamne,  de  câte  ori  va  greşi  faţă  de  mine 
fratele  meu  şi-i  voi  ierta  lui?  Oare  până  de 
şapte  ori?  -  Matei  18,21 
Doamne,  Doamne,  deschide-ne  nouă-Mufei  25, 11 
Doamne,  doi  talanţi  mi-ai  dat,  iată  alţi  doi 
talanţi  am  câştigat  cu  ei  -  Matei  25, 22 
Doamne,  îngâduieşte-mă  şi-ţi  voi  plăti  ţie  tot  - 
Mutei  13,  26 

Doamne,  mântuieşte-ne,  că  pierim  -  Matei  8,25 
Doamne,  miluieşte  pe  fiul  meu,  că  este  lunatic 
şi  pătimeşte  rău,  căci  adesea  cade  în  foc  şi 
adesea  în  apă  -  Mufei  37, 15 
Doamne,  n-ai  semănat  tu,  oare,  sămânţă  bună  în 
ţarina  ta?  De  unde,  dar,  are  neghină?  -  Mufei  13, 27 
Doamne,  ne  am  adus  aminte  că  amăgitorul 
Acela  a  spus,  fiind  încă  în  viaţa:  După  trei 
zile.  Mă  voi  scula  -  Mufei  27, 63 
Doamne,  nu  sunt  vrednic  să  intri  sub  acoperişul 
meu,  ci  numai  zi  cu  cuvântul  şi  se  va  vindeca 
sluga  mea  -  Matei  8,  8 


474 


REFERINŢE  EVANGHELICE 


Doamne,  să  se  deschidă  ochii  noştri  -  Matei  20, 33 
Doamne,  scapă-mă!  -  Matei  24,  30 
Doamne,  sluga  mea  zace  în  casă,  slăbănog,  chi- 
nuindu-se  cumplit -Matei  8,  6 
"Doamne,  te-am  ştiut  că  eşti  om  aspru,  care 
seceri.unde  n-ai  semănat  şi  aduni  de  unde 
n-ai  împrăştiat;  şi,  temându-mă,  m-arn  dus 
de  am  ascuns  talantul  tău  în  pământ;  iată 
ai  ce  este  al  tău  -  Matei  25, 24-25 
Domn  este  şi  al  sâmbetei  Fiul  Omului-  Mate'  12, 8 
„Domnului  Dumnezeului  tău  să  te  închini  şi 
Lui  singur  să-I  slujeşti"  (Deufercmom  6, 13; 
10, 20)  -  Matei  4, 10 

Dormiţi  de  acum  şi  vă  odihniţi!  -  Matei  26, 45 
Drept  aceea,  mergând,  învăţaţi  toate  neamurile, 
botezându-le  în  numele  Tatălui  şi  al  Fiului 
şi  al  Sfântului  Duh  -  Matei  28, 19 
Drept  aceea,  privegheaţi,  că  nu  ştiţi  ziua,  nici 
ceasul  când  vine  Fiul  Omului  -  Matei  25, 13 
Duceţi~vă  de  Ia  Mine,  blestemaţilor,  în  focul 
cel  veşnic,  care  este  gătit  diavolului  şi 
îngerilor  lui  -  Matei  25,  41 
Duceţi-vă  şi  vestiţi  fraţilor  Mei,  ca  să  meargă  în 
Galiieea  şi  acolo  Mă  vor  vedea  -  Matei  28, 10 
Duhul  este  osârduitor,  dar  trupul  este  neputin¬ 
cios  -  Matei  26,  41 

Dumnezeu  a  zis:  Cinsteşte  pe  tatăl  tău  şi  pe 
mama  ta,  iar  cine  va  blestema  pe  tată  sau  pe 
mamă,  cu  moarte  să  se  sfârşească  -  Matei  15, 4 
Dumnezeu  poate  şi  din  pietrele  acestea  să 
ridice  fii  lui  Avraam  -  Matei  3,  9 
Dumnezeul  Meu,  Dumnezeul  Meu,  pentru  ce 
M-ai  părăsit?  -  Matei  27,  46 
După  credinţa  voastră,  fie  vouă!  -  Matei  9, 29 
După  cum  se  alege  neghina  şi  se  arde  în  foc, 
aşa  va  fi  la  sfârşitul  veacului  -  Matei  13,  40 
După  învierea  Mea,  voi  merge  mai  înainte  de 
voi  în  Galiieea  -  Matei  26,  32 
După  roadele  lor  îi  veţi  cunoaşte  -  Matei  7, 16;  7, 20 
După  toate  acestea  se  străduiesc  neamurile  - 

Matei  6, 32 

După  trei  zile  Mă  voi  scula  -  Matei  27, 63 
Duşmanii  omului  ţvor  fi]  casnicii  lui  - 

Matei  10,  36 

Duşmanul  care  a  semănat-o,  este  diavolul  - 

Matei  13, 39 

Du-te,  fie  ţie  după  cum  ai  crezut -Matei  8, 13 
Du-te,  şi  se  duce  -  Matei  8,  9 


E 

Ea  va  naşte  Fiu  şi  vei  chema  numele  Lui:  lisus, 
căci  El  va  mântui  poporul  Său  de  păcatele 
lor  -  Matei  1,21 

El  [Ioan  Botezătorul]  este  Ilie,  cel  ce  va  să  vină  - 

Matei  11, 14 

El  are  lopata  în  mână  şi  va  curăţa  aria  Sa  şi  va 
aduna  grâul  în  jitniţă,  iar  pleava  o  va  arde 
cu  foc  nestins  -  Matei  3,12 
El  este  acela  despre  care  s-a  scris:  „Iată,  Eu 
trimit,  înaintea  feţei  Tale  pe  îngerul  Meu, 
care  va  pregăti  calea  Ta,  înaintea  Ta" 
(Maleahi  3, 1)  -  Matei  11, 10 
El  face  să  răsară  soarele  şi  peste  cei  răi  şi  peste 
cei  buni  şi  trimite  ploaie  peste  cei  drepţi  şi 
peste  cei  nedrepţi  ~  Matei  5,  45 
El  trebuie  să  meargă  Ia  Ierusalimşi  să  pătimească 
multe  de  la  bătrâni  şi  de  la  arhierei  şi  de  Ia 
cărturari  şi  să  fie  ucis,  şi  a  treia  zi  să  învieze  - 
Matei  16,  21 

Eli,  Eli,  lama  sabahtani?,  adică:  Dumnezeul 
Meu,  Dumnezeul  Meu,  pentru  ce  M-ai 
părăsit?  -  Matei  27, 46 

Era  wn  om,  oarecare,  stăpân  al  casei  sale,  care 
a  sădit  vie  -  Matei  21,  33 
Este  vinovat  de  moarte  -  Matei  26,  66 
Eu  am  trebuinţă  să  fiu  botezat  de  Tine  şi  Tu 
vii  la  mine?  -  Matei  3,14 
Eu,  însă,  vă  spun  vouă  că  Ilie  a  şi  venit,  dar  ei 
nu  l-au  cunoscut,  ci  au  făcut  cu  el  câte  au 
voit;  aşa  şi  Fiul  Omului  va  pătimi  de  la  ei- 
Matei  17,12 

Eu  îţi  zic  ţie,  că  tu  eşti  Petm  şi  pe  această  piatră 
voi  zidi  Biserica  Mea  şi  porţile  iadului  nu 
o  vor  birui  -  Matei  16,18 
„Eu  sunt  Dumnezeul  lui  Avraam  şi  Dumnezeul 
lui  lsaac  şi  Dumnezeul  lui  lacov"  (Ieşire  3,  6)  - 
Matei  22, 32 

Eu  trimit  la  voi  prooroci  şi  înţelepţi  şi  cărturari; 
dintre  ei  veţi  ucide  şi  veţi  răstigni;  dintre 
ei  veţi  biciui  în  sinagogi  şi-i  veţi  urmări 
din  cetate  în  cetate  -  Matei  23, 34 
Eu  unul  vă  botez  cu  apă  spre  pocăinţă  -  Matei  3, 11 

F 

Faceţi,  deci,  roadă  vrednică  de  pocăinţă  - 

Matei  3, 8 

Fariseii  s-au  sfătuit  împotriva  Lui,  cum  să-L 
piardă  -  Matei  12, 14 


ÎNTREBUINŢATE  DESEORI 


475 


Fariseul?  orb!  Curăţă  întâi  partea  dinlăuntru 
a  paharului  şi  a  blidului,  ca  să  fie  curată  şi 
cca  din  afară  -  Matei  23,  26 
Fă  aceasta,  şi  face  -  Matei  8, 9 
Făcându-se  seară,  a  venit  un  om  bogat  din 
Arimateea,  cu  numele  losif,  care  şi  el  era 
un  ucenic  al  lui  lisus  -  Matei  27, 57 
Făţarnice,  scoate  întâi  bârna  din  ochiul  tău  şi 
atunci  vei  vedea  să  scoţi  paiul  din  ochiul 
fratelui  tău  -  Matei  7, 5 

Făţarnicilor,  faţa  cerului  ştiţi  s-o  judecaţi,  dar 
semnele  vremilor  nu  puteţi!  -  Matei  16,3 
Fericit  este  acela  care  nu  se  va  sminti  întru 
Mine  -  Matei  11, 6 

Fericit  eşti  Simone,  fiul  Iui  Iona,  că  nu  trup  şi 
sânge  ţi-au  descoperit  ţie  aceasta,  ci  Tatăl 
Meu,  Cel  din  Ceruri  -  Matei  16,  17 
Fericiţi  cei  blânzi,  că  aceia  vor  moşteni  pămân¬ 
tul  -  Matei  5, 5 

Fericiţi  cei  ce  flămânzesc  şi  însetează  de  drep¬ 
tate,  că  aceia  se  vor  sătura  -  Matei  5,  6 
Fericiţi  cei  ce  plâng,  că  aceia  se  vor  mângâia  - 
Matei  5, 4 

Fericiţi  cei  curaţi  cu  inima,  că  aceia  vor  vedea 
pe  Dumnezeu  -  Matei  5,  8 
Fericiţi  cei  milostivi,  că  aceia  se  vor  milui  — 
Matei  5,  7 

Fericiţi  cei  prigoniţi  pentru  dreptate,  că  a  lor 
este  împărăţia  Cerurilor-  Mal ei  5, 10 
Fericiţi  cei  săraci  cu  duhul,  că  a  lor  este  împ㬠
răţia  Cerurilor  -  Matei  5, 3 
Fericiţi  făcătorii  de  pace,  că  aceia  fiii  lui 
Dumnezeu  se  vor  chema  -  Matei  5, 9 
Fericiţi  veţi  fi  voi,  când  vă  vor  ocări  şi  vă  vor 
prigoni  şi  vorzice  tot  cuvântul  rău  împotriva 
voastră,  minţind  din  pricina  Mea  -  Matei  5,11 
Feriţi-vă  de  oameni,  căci  vă  vor  da  pe  mâna 
sinedriştilorşi  în  sinagogile  lor  vă  vorbate 
cu  biciul  -  Matei  10, 17 

Feriţi-vă  de  proorocii  mincinoşi,  care  vin  la  voi 
în  haine  de  oi,  iar  pe  dinăluntru  sunt  lupi 
răpitori  -  Matei  7,  25 
Fie  ţie,  după  cum  voieşti  -  Matei  15, 28 
Fie-Ţi  milă  de  Tine,  să  nu  Ţi  se  întâmple  Ţie 
aceasta  -  Matei  16,  22 

Fiica  mea  a  murit  de  curând,  dar,  venind,  pune 
mâna  Ta  peste  ea  şi  va  fi  vie  -  Matei  9, 18 
Fiii  împărăţiei  vor  fi  aruncaţi  în  întunericul 
cel  mai  din  afară  -  Matei  8,  12 
Fiindcă  nu  voi  sunteţi  care  vorbiţi,  ci  Duhul 
Tatălui  vostru  este  Care  grăieşte  întru  voi- 
Matei  10, 20 


Fiţi,  dar,  înţelepţi  ca  şerpii  şi  nevinovaţi  ca 
porumbeii  -  Matei  10, 16 
Fiţi,  dar,  voi  desăvârşiţi,  precum  Tatăl  vostru 
Cel  Ceresc  desăvârşit  este  -  Matei  5, 48 
Fiul  Omului  a  venit  să  caute  şi  să  mântuiască 
pe  cel  pierdut  -  Matei  18, 11 
Fiul  Omului  însă  nu  are  unde  să-Şi  plece  capul  - 
Matei  8, 20 

Fiul  Omului  merge  precum  este  scris  despre 

El  -  Matei  26,  24 

Fiul  Omului  n-a  venit  să  I  se  slujească,  ci  ca  $ă 
slujească  El  şi  să-Şi  dea  sufletul  răscum¬ 
părare  pentru  mulţi  -  Matei  20,  28 
Fiul  Omului  vasă  fjedatînmâinileoamenilor- 

Mateil7,22 

Fiul  Omului  va  să  vină  întru  slava  Tatălui  Său, 
cu  îngerii  Săi;  şi  atunci,  va  răsplăti  fiecăruia 
după  faptele  sale  -  Matei  16, 27 
Fiule,  du-te  astăzi  şi  lucrează  în  via  mea  - 

Matei  21, 28 

Furtună  mare  s-a  ridicat  pe  mare,  încât  corabia 
se  acoperea  de  valuri  -  Matei  8, 24 

G 

„Clas  în  Rama  s-a  auzit,  plângere  şi  tânguire 
multă;  Rahela  îşi  plânge  copiii  şi  nu  voieşte 
să  fie  mângâiată,  pentru  că  nu  sunt" 
(leremia  31,  15)  -  Matei  2,18 
„Glasul  celui  ce  strigă  în  pustie;  Pregătiţi  calea 
Domnului,  drepte  faceţi  cărările  Lui" 
(Isaia  40, 3)  -  Matei  3, 3 
Gol  am  fost  şi  M-aţi  îmbrăcat  -  Matei  25, 36 
Golgota  -  Matei  27 ,  33 

I 

1  s-a  adus  un  datornic  cu  zece  mii  de  talanţi  - 

Matei  18,  24 

Ia  ce  este  al  tău  şi  pleacă -Matei  20, 14 
Ia-1  şi  dă-1  lor  pentru  Mine  şi  pentru  tine  - 

Matei  17,  27 

Iar  cel  ce  va  răbda  până  în  sfârşit,  acela  se  va 
mântui  -  Matei  10, 22 

Iar  dacă  Eu  cu  Duhul  lui  Dumnezeu  scot  pe 
demoni,  iată,  a  ajuns  la  voi  împărăţia  lui 
Dumnezeu  -  Matei  12,  28 
Iar  de  ziua  şi  de  ceasul  acela  nimeni  nu  ştie, 
nici  îngerii  din  Ceruri,  nici  Fiul,  ci  numai 
Tatăl  -  Matei  24, 36 

Iar  ei  i-au  dat  treizeci  de  arginţi  -  Matei  26, 15 


476 


REFERINŢE  EVANGHELICE 


Iar  El  dormea  -  Matei  8,  24 
Iar  El,  îr>torcându-Se,  a  zis  lui  Petru:  Mergi 
înapoia  Mea,  satano!  Sminteală  îmi  eşti;  că 
nu  cugeti  cele  ale  lui  Dumnezeu,  ci  cele  ale 
oamenilor  -  Matei  16,  23 
Iar  plecând  ele  în  grabă  de  la  mormânt,  cu  frică 
şi  cu  bucurie  mare  au  alergat  să  vestească 
ucenicilor  Lui  -  Matei  28, 8 
Iată,  a  ieşit  semănătorul  să  semene  -  Matei  13,3 
Iată,  aici  este  mai  mul  t  decât  Iona  -  Matei  1 2, 41 
Iată,  aici  este  mai  mult  decât  Solomon  - 
Matei  12,  42 

Iată,  Eu  cu  voi  sunt  în  toate  zilele,  până  la 
sfârşitul  veacului  -  Matei  28,  20 
„Iată,  Eu  trimit  înaintea  feţei  Tale  pe  îngerul 
Meu,  care  va  pregăti  calea  Ta,  înaintea  Ta" 
(Maleahi  3,1)-  Matei  11, 10 
Iată,  Eu  vă  trimit  pe  voi  ca  pe  nişte  oi  în 
mijlocul  lupilor;  fiţi,  dar,  înţelepţi  ca  şerpii 
şi  nevinovaţi  ca  porumbeii  -  Alatei  10, 16 
„Iată  Fiul  Meu  pe  Care  L-am  ales,  iubitul  Meu 
întru  Care  a  binevoit  sufletul  Meu;  pune-voi 
Duhul  Meu  peste  El  şi  judecată  neamurilor 
va  vesti"  (Isaia  42, 1)  -  Matei  12, 18 
Iată,  mama  Mea  şi  fraţii  Mei  -  Matei  12,  49 
Iată,  mama  Ta  şi  fraţii  Tăi  stau  afară,  căutând 
să-Ţi  vorbească  -  Matei  12,  47 
Iată,  ne  suim  la  Ierusalim  şi  Fiul  Omului  va  fi 
dat  pe  mâna  arhiereilor  şi  a  cărturarilor  şi-L 
vor  osândi  la  moarte  -  Matei  20,  18 
lată,  noi  am  lăsat  toate  şi  Ţi-am  urmat  Ţie  - 
Matei  19, 27 

Iată,  om  mâncăcios  şi  băutor  de  vin,  prieten  al 
vameşilor  şi  al  păcătoşilor  -  Matei  11, 19 
lată,  s-a  apropiat  ceasul  şi  Fiul  Omului  va  fi 
dat  în  mâinile  păcătoşilor  -  Matei  26,  45 
Iată,  securea  stă  la  rădăcina  pomilor  şi  tot 
pomul  care  nu  face  roadă  bună  se  taie  şi  se 
aruncă  în  foc  -  Matei  3, 10 
Iată,  casa  voastră  vi  se  lasă  pustie  -  Matei  23,  38 
Iată,  cei  ce  poartă  haine  moi  sunt  în  casele  regi¬ 
lor—  Matei  11,  8 

„Iată,  Fecioara  va  avea  în  pântece  şi  va  naşte 
Fiu  şi  vor  chema  numele  Lui  Emanuel,  care 
se  tâlcuieşte:  Cu  noi  este  Dumnezeu" 
(Isaia  7, 14) -Matei  1,23 
lată,  mirele  vine!  Ieşiţi  întru  întâmpinarea  lui!  - 
Matei  25,  6 

lata,  ucenicii  Tăi  fac  ceea  ce  nu  se  cuvine  să 
facă  sâmbăta  -  Matei  12,  2 
l-au  dat  să  bea  vin  amestecat  cu  fiere  - 

Matei  27, 34 


l-au  pus  o  hlamidă  roşie  -  Matei  27, 28 
lerusalime,  Ierusalime,  care  omori  pe  Prooroci 
şi  cu  pietre  ucizi  pe  cei  trimişi  la  tine;  de 
câte  ori  am  voit  să  adun  pe  fiii  tăi,  după 
cum  adună  pasărea  puii  săi  sub  aripi,  dar 
nu  aţi  voit  -  Matei  23, 37 
Ieşind  afară,  a  plâns  cu  amar  -Matei  26,  75 
Iisus  a  fost  dus  de  Duhul  în  pustiu,  ca  să  fie 
ispitit  de  către  diavolul  -  Matei  4, 1 
Iisus  a  văzut  un  om  care  şedea  la  vamă,  cu 
numele  Matei  şi  i-a  zis  acestuia:  Vino  după 
Mine  -  Matei  9,  9 

Iisus  l-a  certat  şi  demonul  a  ieşit  din  el  şi 
copilul  s-a  vindecat  din  ceasul  acela  - 

Matei  17,18 

Iisus  S-a  minunat  -  Matei  8, 10 
Iisus,  întinzând  îndată  mâna,  l-a  apucat  şi  a 
zis:  Puţin  credinciosule,  pentru  ce  te-ai 
îndoit?  -  Matei  14, 31 

Iisus,  strigând  iarăşi  cu  glas  mare.  Şi-a  dat 

duhul  -  Matei  27, 50 

Iisus,  văzând  credinţa  lor,  a  zis  slăbănogului: 
îndrăzneşte,  liule!  Iertate  sunt  păcatele 
tale!  -  Matei  9, 2 

Uie,  într-adevăr,  va  veni  şi  va  aşeza  la  loc  toate  - 
Matei  17, 11 

Inima  acestui  popor  s-a  învârtoşat  şi  cu 
urechile  aude  greu  şi  ochii  lui  s-au  închis, 
ca  nu  cumva  să  vadă  cu  ochii  şi  să  audă  cu 
urechile  şi  cu  inima  să  înţeleagă  şi  să  se 
întoarcă  şi  Eu  să-i  tămăduiesc  pe  ei  - 
Alatei  13, 15 

Intrând  în  casă,  au  văzut  pe  Prunc  împreună 
cu  Mana,  mama  Lui  şi,  căzând  la  pământ, 
s-au  închinat  Lui;  si  deschizând  vistieriile 
lor,  I-au  adus  Lui  daruri:  aur,  tămâie  şi 
smirna  -  Alatei  2,11 

Intraţi  prin  poarta  cea  strâmtă,  că  largă  este 
poarta  şi  lată  este  calea  care  duce  la  pieire 
şi  mulţi  sunt  cei  care  o  află  -  Matei  7, 13 
Ioan  avea  îmbrăcămintea  lpi  din  păr  de  cămilă 
şi  cingătoare  de  piele  împrejurul  mijlocului, 
iar  hrana  era  lăcuste  şi  miere  sălbatică  - 
Alatei  3, 4 

Iosif  [din  Arimateea],  luând  trupul,  l-a 
înfăşurat  în  giulgiu  curat  de  in  şi  l-a  pus 
în  mormântul  nou  al  său  -  Matei  27,  59-60 
Iosif,  logodnicul  ei,  drept  fiind  şi  nevrând  s-o 
vădească,  a  voit  s-o  lase  în  ascuns-  Matei  1,19 
Iosife,  fiul  lui  David,  nu  te  terne  a  lua  pe  Maria,; 
logodnica  ta,  că  ce  s-a  zămislit  într-însa  este 
de  la  Duhul  Sfânt  -Matei  1, 20 


Întrebuinţate  deseori 


477 


Iubirea  multora  se  va  răci  -  Matei  24, 12 
Iubiţi  pe  vrăjmaşii  voştri,  binecuvântaţi  pe  cei 
ce  vă  blestemă,  faceţi  bine  celor  ce  vă  urăsc 
şi  rugaţi-vă  pentru  cei  ce  vă  vatămă  şi  vă 
prigonesc,  ca  să  fiţi  fiii  Tatălui  vostru  Celui 
din  Ceruri  -  Matei  5, 44-45 

î 

îi  învăţa  pe  ei  ca  Unul  care  are  putere,  iar  nu 
cum  îi  învăţau  cărturarii  lor  -  Matei  7, 29 
împacă-te  cu  pârâşul  tău  degrabă,  până  eşti  cu 
el  pe  cale,  ca  nu  cumva,  pârâşul  să  te  dea 
judecătorului  şi  judecătorul  slujitorului  şi 
să  fii  aruncat  în  temniţă  -  Matei  5, 25 
împărăţia  Cerurilor  asemănatu-s-a  omului 
împărat  care  a  făcut  nuntă  fiului  său  - 
Matei  22, 2 

împărăţia  Cerurilor  este  asemenea  grăuntelui 
de  muştar,  pe  care,  luându-1,  omul  l-a  semă- 
nat  în  ţarina  sa  -  Matei  13,  31 
împărăţia  Cerurilor  este  asemenea  unui  om 
stăpân  de  casă,  care  a  ieşit  dis-de-dimineaţă 
să  tocmească  lucrători  pentru  via  sa  - 
Matei  20, 1 

împărăţia  Cerurilor  se  ia  prin  străduinţă  şi  cei 
ce  se  silesc  pun  mâna  pe  ea  -  Matei  11, 12 
împărăţia  Cerurilor  se  va  asemăna  cu  zece 
fecioare  care,  luând  candelele  lor,  au  ieşit 
în  întâmpinarea  mirelui  -  Matei  25, 1 
„îinpărţit-au  hainele  Mele  între  ei,  iar  pentru 
cămaşa  Mea  au  aruncat  sorţi"  (Psalm  21, 20)  - 
Matei  27, 35 

Împletind  o  cunună  de  spini,  l-au  pus-o  pe  cap  şi, 
în  mâna  Lui  cea  dreaptă,  trestie  -  Matei  27, 29 
in  aceste  două  porunci  se  cuprind  toată  Legea 
şi  Proorocii  -  Matei  22, 40 
In  calea  păgânitorsă  nu  mergeţi  şi  în  vreo  cetate 
de  samarineni  să  nu  intraţi  -  Matei  10,5 
în  ceasul  al  nouălea  a  strigat  Iisus  cu  glas  mare, 
zicând:  Hi,  Eli,  lama  sabahtani?  -  Matei  27, 46 
în  dar  aţi  luat,  în  dar  să  daţi  -  Matei  10,  S 
în  fiecare  zi  şedeam  în  templu  şi  învăţam  şi 
n-aţi  pus  mâna  pe  Mine  -  Matei  26,  55 
„în  numele  Lui  vor  nădăjdui  neamurile" 
(Isaia  11, 10)  -  Matei  12,  21 
în  orice  cetate  sau  sat  veţi  intra,  cercetaţi  cine 
este  în  el  vrednic  şi  acolo  rămâneţi,  până 
ce  veţi  ieşi  -  Matei  10, 11 
în  temniţă  am  fost  şi  aţi  venit  la  Mine  - 
Matei  25, 36 


înainte  de  a  trece  cerui  şi  pământul,  o  iotă  sau 
o  cirtă  din  l.ege  nu  va  trece,  până  ce  se  vor 
face  toate  -  Matei  5,18 
îndată  a  cântat  cocoşul  -  Matei  26,  74 
îndată  după  strâmtorarea  acelor  zile,  soarele 
se  va  întuneca  şi  luna  nu  va  mai  da  lumina 
ei,  iar  stelele  vor  cădea  din  cer  şi  puterile 
cerurilor  se  vor  zgudui  -  Matei  24,  29 
îndrăzneşte,  fiică,  credinţa  ta  te-a  mântuit  Şi 
s-a  tămăduit  femeia  din  ceasul  acela  - 
Matei  9,  22 

îndrăzneşte,  fiule!  Iertate  sunt  păcatele  talel- 

Matei  9, 2 

îndrăzniţi,  Eu  sunt;  nu  vă  temeţi!  -  Matei  14, 27 
îngerii  lor,  în  Ceruri,  pururea  văd  faţa  Tatălui 
Meu,  Care  este  în  Ceruri  -  Matei  18, 10 
îngerii,  venind  la  El,  îi  slujeau  -  Matei  4, 11 
însetat  am  fost  şi  Mi-aţi  dat  să  beau  -  Matei  25,35 
întinde  mâna  ta.  EI  a  întins-o  şi  s-a  făcut  săn㬠
toasă  ca  şi  cealaltă  -  Matei  12, 13 
întoarce  sabia  ta  la  locul  ei,  că  toţi  cei  ce  scot 
sabia,  de  sabie  vor  pieri  -  Matei  26,  52 
întristat  este  sufletul  Meu  până  la  moarte  - 
Matei  26,  38 

înţe(es-aţi  toate  acestea?  Zis-au  Lui;  Da, 
Doamne  -  Matei  13, 51 

învăţându-le  să  păzească  toate  câte  v-am 
poruncit  vouă  -  Matei  28,  20 
învăţaţi  de  la  smochin  pilda:  Când  mlâdiţa  lui 
se  face  fragedă  şi  odrăsleşte  frunze,  cu¬ 
noaşteţi  că  vara  e  aproape  -  Mutei  24,  32 
învăţaţi  toate  neamurile,  botezându-le  în 
numele  Tatălui  şi  al  Fiului  şi  al  Sfântului 
Duh  -  Matei  28, 19 

învăţa ţi-vă  de  la  Mine,  că  sunt  blând  şi  smerit 
cu  inima  şi  veţi  găsi  odihnă  sufletelor 
voastre  -  Matei  11, 29 

învăţătorul  vostru  nu  plăteşte  darea?  -  Matei  17,24 
învăţătorule,  care  poruncă  este  mai  mare  în 
Lege?  -  Matei  22,  36 

învăţătorule,  ştim  că  eşti  omul  adevărului  şi 
întru  adevăr  înveţi  calea  lui  Dumnezeu  şi 
nu-Ţi  pasă  dc  nimeni,  pentru  că  nu  cauţi 
la  faţa  oamenilor-  Matei  22, 16 
învăţătorule.  Te  voi  urma  oriunde  vei  merge  - 
Matei  8,19 

învăţătorule,  voim  să  vedem  de  la  Tine  un 
semn  -7  Matei  12,  38 

îţi  voi  da  cheile  împărăţiei  Cerurilor  şi  orice  vei 
lega  pe  pământ  va  fi  legat  şi  în  Ceruri,  şi 
orice  vei  dezlega  pe  pământ  va  fi  dezlegat 
şi  în  Ceruri  -  Matei  16, 19 


478 


REFERINŢE  EVANGHELICE 


J 

Jugul  Meu  e  bun  şi  povara  Mea  este  uşoară  - 

Matei  11, 30 

L 

La  a  patra  strajă  din  noapte,  a  venit  la  ei  Iisus, 
umblând  pe  mare  -  Matei  14, 25 
La  dregători  şi  fa  regi  veţi  fi  duşi  pentru  Mine, 
spre  mărturie  lor  şi  păgânilor-  Mata  10,  18 
La  înviere,  nici  nu  se  însoară,  nici  nu  se  mărită, 
ci  sunt  ca  îngerii  lui  Dumnezeu  în  Cer  - 
Matei  22, 30 

La  oameni  aceasta  e  cu  neputinţă,  la  Dumnezeu 
însă  toate  sunt  cu  putinţă  -  Matei  19,  26 
La  voi  însă  şi  perii  capului,  toţi  sunt  număraţi  - 

Matei  10, 30 

Largă  este  poarta  şi  lată  este  calea  care  duce  la 
pieire  şi  mulţi  sunt  cei  care  o  află  - 

Matei  7,13 

Lasă,  acum,  ca  aşa  se  cuvine  nouă  să  împlinim 
toată  dreptatea  -  Matei  3, 15 
Lasă  să  scot  paiul  din  ochiul  tău  şi  iată,  bârna 
este  în  ochiul  tău?  -  Matei  7,  4 
Lasă,  să  vedem  dacă  vine  Ilie  să-L  mântuiască  - 
Matei  27, 49 

L-au  întâmpinat  doi  demonizaţi  care  ieşeau 
din  morminte,  foarte  cumpliţi,  încât 
nimeni  nu  putea  să  treacă  pe  calea  aceea  - 

Matei  8, 28 

Limureşte-ne  nouă  pilda  cu  neghina  din  ţarină  - 

Matei  13,  36 

Lăsaţi  capiii  şi  nu-i  opriţi  să  vină  la  Mine,  că  a 
unora  ca  aceştia  este  împărăţia  Cerurilor  - 

Matei  19, 14 

Lăsaţi  să  crească  împreună  şi  grâul  şi  neghina, 
până  la  seceriş  şi  la  vremea  secerişului,  voi 
zice  secerătorilon  Pliviţi  întâi  neghina  şi 
legaţi-o  în  snopi,  ca  s-o  ardem,  iar  grâul 
adunaţi-1  în  jitniţa  mea  -  Matei  13,  30 
Lăsaţi-i  pe  ei;  sunt  călăuze  oarbe,  orbilor;  şi 
dacă  orb  pe  orb  va  călăuzi,  amândoi  vor 
cădea  în  groapă  -  Matei  15, 14 
Le  place  să  stea  în  capul  mesei  la  ospeţe  şi  în 
băncile  dintâi,  in  sinagogi  şi  să  li  se  plece 
lumea  în  pieţe  şi  să  fie  numiţi  de  oameni:, 
Rabi  -  Matei  23,  6-7 

Leagă  sarcini  grele  şi  cu  anevoie  de  purtat  şi 
le  pun  pe  umerii  oamenilor,  iar  ei  nici  cu 
degetul  nu  voiesc  să  le  mişte  -Matei  23,  4 


Legaţi-1  de  picioare  şi  de  mâini  şi  aruncaţi-1  în 
întunericul  cel  mai  din  afară-  Matei  22,  13 
Locul  Căpăţânii  -  Matei  27,  33 
Locul  este  pustiu  şi  vremea,  iată,  a  trecut;  deci, 
dă  drumul  mulţimilor,  ca  să  se  ducă  în  sate, 
să-şi  cumpere  mâncare  -  Matei  14, 15 
Luaţi  aminte  ca  faptele  dreptăţii  voastre  să  nu 
le  faceţi  înaintea  oamenilor,  ca  să  fiţi  văzuţi 
de  ei;  altfel,  nu  veţi  avea  plată  de  la  Tatăl 
vostru  Cel  din  Ceruri  -  Matei  6, 1 
Luaţi  aminte  şi  feriţi-vă  de  aluatul  fariseilor 
şi  al  saducheilor-  Matei  16,  6 
Luaţi,  deci,  de  !a  el  talantul  şi  daţi-1  celui  ce 
are  zece  talanţi  -  Matei  25,  28 
Luaţi  jugul  Meu  asupra  voastră  şi  învăţaţi-vă 
de  la  Mine,  că  sunt  blând  şi  smerit  cu  inima 
şi  veţi  găsi  odihnă  sufletelor  voastre  - 
Matei  11,  29 

Luaţi  seama  la  crinii  câmpului  cum  cresc:  nu 
se  ostenesc,  nici  nu  torc  -  Matei  6,  28 
Luaţi  seama  să  nu  vă  speriaţi,  căci  trebuie  să 
fie  toate,  dar  încă  nu  este  sfârşitul  - 

Matei  24,  6 

Luaţi,  mâncaţi,  acesta  este  trupul  Meu  - 

Matei  26,  26 

Lui  nu  sunt  vrednic  să-I  duc  încălţămintea  - 
Matei  3, 11 

Luminătorul  trupului  este  ochiul;  de  va  fi  ochiul 
tău  curat,  tot  trupul  tău  va  fi  luminat  - 

Matei  6,  22 

Luna  nu  va  mai  da  lumina  ei  -  Matei  24, 29 

M 

Magii  de  la  Răsărit  au  venit  în  Ierusalim, 
întrebând  -  Matei  2, 1 

Mai  bine  mergeţi  la  cei  ce  vând  şi  cumpăraţi 
pentru  voi  -  Matei  25,  9 
Mai  lesne  este  să  treacă  cămila  prin  urechile 
acului,  decât  să  intre  un  bogat  în  împărăţia 
lui  Dumnezeu  -  Matei  19,  24 
Mai  mare  decât  templul  este  aici  -  Matei  12,  6 
Mai  uşor  va  fi  pământului  Sodomei  şi  Gomo- 
rei,  în  ziua  judecăţii,  decât  cetăţii  aceleia  - 
Matei  10, 15 

Mama  şi  fraţii  Lui  stăteau  afară,  căutând  să 
vorbească  cu  El  -  Matei  12, 46 
Mama  Ta  şi  fraţii  Tai  stau  afară,  căutând  să-Ţi 
vorbească  -  Matei  12, 47 
Maria  a  născut  pe  Fiul  său  Cel  Unul-Născut, 
Căruia  I-a  pus  numele  Iisus -Matei  î,  25 


ÎNTREBUINŢATE  DESEORI 


479 


Mărturisiţi  voi  înşivă  că  sunteţi  fii  ai  celor  ce 
au  ucis  pe  Prooroci  -  Matei  23, 31 
Mergând,  învăţaţi  toate  neamurile,  botezân- 
du-le  în  numele  Tatălui  şi  al  Fiului  şi  al 
Sfântului  Duh  -  Matei  28,19 
Mergeţi,  deci,  la  răspântiile  drumurilor  şi  pe 
câţi  veţi  găsi,  chemaţi-i  la  nuntă  -  Matei  22,  9 
Mergeţi  în  satul  care  este  înaintea  voastră  şi 
îndată  veţi  găsi  o  asină  legată  şi  un  mânz 
cu  ea  -  Matei  21,  2 

Mergeţi  şi  cercetaţi  cu  de-amănuntul  despre 
Prunc  şi,  dacă  îl  veţi  afla,  vestiţi-mi  şi  mie, 
ca,  venind  şi  eu,  să  mă  închin  Lu  i  -  Matei  2, 8 
Mergeţi  şi  spuneţi  lui  Ioan  cele  ce  auziţi  şi  vedeţi: 
Orbii  îşi  capătă  vederea  şi  şchiopii  umblă, 
leproşii  se  curăţesc  şi  surzii  aud,  morţii 
înviază  şi  săracilor  li  se  binevesteşte  - 
Matei  11,  4-5 

Mergi  înapoia  Mea^aiano!  Sminteală  îmi  eşti; 
că  nu  cugeţi  cdfeale  lui  Dumnezeu,  ci  cele 
ale  oamenilor  —  Matei  16,  23 
Milă  îmi  este  de  mulţime,  că  iată,  sunt  trei  zile 
de  când  aşteaptă  lângă  Mine  şi  n-au  ce  să 
mănânce;  şi  să-i  slobozesc  flămânzi  nu 
voiesc,  ca  să  nu  se  istovească  pe  drum  - 
Matei  15, 32 

Milă  voiesc,  iar  nu  jertfă;  că  n-am  venit  să  chem 
pe  drepţi,  ci  pe  păcătoşi  la  pocăinţă  - 

Matei  9, 13 

Miluieşte-mă,  Doamne,  Fiul  lui  David!  Fiica  mea 
este  rău  chinuită  de  demon  -  Matei  15, 22 
Miluieşte-ne  pe  noi.  Doamne,  Fiul  lui  David!  - 

Matei  20,  30-31 

Miluieşte-ne  pe  noi.  Fiule  al  lui  David  -  Matei  9,27 
Moise  şi  Iile  s-au  arătat  lor,  vorbind  cu  El  - 

Matei  17,3 

Mormintele  s-au  deschis  şi  multe  trupuri  ale 
sfinţilor  adormiţi  s-au  sculat-  Matei  27,  52 
Mulţi  de  la  răsărit  şi  de  la  apus  vor  veni  şi  vor 
sta  la  masă  cu  Avraam,  cu  Isaac  şi  cu  Iacov 
în  împărăţia  Cerurilor -Maici  8, 11 
Mulţi  dintâi  vor  fi  pe  urmă,  şi  cei  de  pe  urmă 
vor  fi  întâi  -Matei  19,  30 
Mulţi  îmi  vor  zice  în  ziua  aceea:  Doamne, 
Doamne,  au  nu  In  numele  Tău  am  proorocit 
şi  nu  în  numele  Tău  am  scos  demoni  şi  nu 
1  în  numele  Tău  minuni  multe  am  făcut?  - 
Matei  7, 22 

'Mulţi  prooroci  mincinoşi  se  vor  scula  şi  vor 
amăgi  pe  mulţi  -  Matei  24, 11 
Mulţi  sunt  chemaţi,  dar  puţini  aleşi  -  Matei  20, 16; 
22,14 


Mulţimile  erau  uimite  de  învăţătura  Lui  - 

Matei  7, 28 

Mută-te  de  aici  dincolo  -  şi  se  va  muta;  şi  nimic 
nu  va  fi  vouă  cu  neputinţă  -  Matei  17, 20 

N 

N-a  făcut  acolo  multe  minuni,  din  pricina 
necredinţei  lor  -  Matei  13, 5S 
N-am  venit  să  chem  pe  drepţi,  ci  pe  păcătoşi 
la  pocăinţă  -  Matei  9, 13 
Naşterea  lui  Iisus  Hristos  aşa  a  fost:  Maria, 
mama  Lui,  fiind  logodită  cu  losif,  fără  să 
fi  fost  ei  înainte  împreună,  s-a  aflat  având 
în  pântece  de  la  Duhul  Sfânt  -  Matei  1,18 
N-aţi  citit  că  Cel  Ce  i-a  făcut  de  la  început,  i-a 
făcut  bărbat  şi  femeie?  -  Matei  19, 4 
N-aţi  citit  în  Lege  că  preoţii,  sâmbăta,  în  templu, 
calcă  sâmbăta  şi  sunt  fără  de  vină?  - 
Matei  12, 5 

N-aţi  putut  un  ceas  să  privegheaţi  cu  Mine!  - 

Matei  26, 40 

N-au  trebuinţă  să  se  ducă;  daţi-le  voi  să  m㬠
nânce  -  Matei  14, 16 
Nazarinean  Se  va  chema  -  Matei  2, 23 
Neam  viclean  şi  adulter  cere  semn  şi  semn  nu 
se  va  da  lui,  decât  numai  semnul  lui  lona  - 
Matei  16,4 

N eam  viclean  şi  desfrânat  cere  semn,  dar  semn  nu 
i  se  va  da,  decât  semnul  lui  lona  Proorocul  - 

Matei  12, 39 

Nebuni  şi  orbi!  Ce  este  mai  mare,  aurul  sau 
templul  care  sfinţeşte  aurul?  -  Matei  23, 17 
Nebuni  şi  orbi!  Ce  este  mai  mare,  darul  sau 
altarul  care  sfinţeşte  darul?  -  Matei  23, 19 
Neghina  sunt  fiii  celui  rău  -  Matei  13,  38 
Nevinovat  sunt  de  sângele  Dreptului  acestuia! 

Voi  veţi  vedea  -  Matei  27,  24 
Nici  de  cele  şapte  pâini,  la  cei  patru  mii  de 
oameni,  şi  câte  coşuri  aţi  luat? -Mato  16, 10 
Nici  Eu  nu  vă  spun  cu  ce  putere  fac  acestea  - 
Matei  21, 27 

Nici  învăţători  să  nu  vă  numiţi,  că  învăţătorul 
vostru  este  unul:  Hristos  -  Matei  23, 10 
Nici  Solomon,  în  toată  mărirea  lui,  nu  s-a 
îmbrăcat  ca  unul  dintre  aceştia  -  Matei  6, 29 
Nici  traistă  pe  drum,  nici  două  haine,  nici 
încălţăminte,  nici  toiag;  că  vrednic  este 
lucrătorul  de  hrana  sa  -  Matei  10,10 
Niciodată  nu  s-a  arătat  aşa  în  Israil  -  Matei  9, 33 
Niciodată  nu  v-am  cunoscut  pe  voi  -  Matei  7,  23 


480 


REFERINŢE  EVANGHELICE 


Nimănui  să  nu  spuneţi  ceea  ce  aţi  văzut,  până 
când.  Fiul  Omului  Se  va  scula  din  morţi  - 

Matei  17,9 

Nimeni  nu  este  bun,  decât  numai  Unul 
Dumnezeu  -  Matei  19,17 
Nimeni  nu  poate  să  slujească  la  doi  domni, 
căci  sau  pe  unul  îl  va  urî  şi  pe  celălalt  îl  va 
iubi,  sau  de  unul  se  va  lipi  şi  pe  celălalt  îl 
va  dispreţul  -  Matei  6, 24 
Nimeni  nu  pune  un  petic  de  postav  nou  la  o  haină 
veche,  căci  peticul  acesta,  ca  umplutură,  trage 
din  haina  şi  se  face  o  ruptură  şi  mai  rea  - 
diatei  9,16 

Nimic  nu  va  fi  vouă  cu  neputinţă  -  Matei  17,  20 
Nimic  să  nu-I  faci  Dreptului  acestuia,  că  mult 
am  suferit  azi,  în  vis,  pentru  El  -  Matei  27,19 
Nu  aprind  făclie  şi  o  pun  sub  obroc,  ci  în  sfeş¬ 
nic  şi  luminează  tuturor  celor  din  casă  - 
frAatei  5, 15 

Nu  aruncaţi  mărgăritarele  voastre  înaintea 
porcilor,  ca  nu  cumva  să  le  calce  în  picioare  şi, 
întorcându-se,  să  vă  sfâşie  pe  voi  -  Matei  7 ,  6 
Nu  auzi  câte  mărturisesc  ei  împotriva  Ta?  - 

Matei  27, 13 

Nu  avem  aici  decât  cinci  pâini  şi  doi  peşti  - 

Matei  14,17 

Nu  ceea  ce  intră  pe  gură  spurcă  pe  om,  ci  ceea 
ce  iese  din  gură,  aceea  spurcă  pe  om  - 
Matei  15, 11 

Nu  cei  sănătoşi  au  nevoie  de  doctor,  ci  cei 
bolnavi  -  Matei  9, 12 

Nu  cugeţi  cele  ale  lui  Dumnezeu,  ci  cele  ale 
oamenilor-  Matei  16,  23 
Nu  cumva  eu  sunt.  Doamne?  -  Matei  26,  22 
Nu  cunosc  pe  Omul  Acesta  -  Matei  26,  72;  26,  74 
Nu  daţi  cele  sfinte  câinilor  -Matei  7,  6 
Nu  duceţi  grijă,  spunând:  Ce  vom  mânca,  ori 
ce  vom  bea,  ori  cu  ce  ne  vom  îmbrăca?  - 
Matei  6,  31 

Nu  este  aici  [Iisusj;  căci  S-a  sculat  precum  a 
zis;  veniţi  de  vedeţi  locul  unde  a  zăcut  - 

Malef2S,  6 

Nu  este  bine  să  iei  pâinea  copiilor  şi  s-o  arunci 
câinilor  -  Mate:  15, 26 

Nu  este  prooroc  dispreţuit  decât  în  patria  lui 
şi  în  casa  lui  -  Matei  13,  57 
Nu  este  ucenic  mai  presus  de  învăţătorul  său, 
nici  slugă  mai  presus  de  stăpânul  său  - 
Matei  10, 24 

Nu  este  vrere  înaintea  Tatălui  vostru.  Cel  din 
Ceruri,  ca  să  piară  vreunul  dintr-aceştia 
mici  -  Matei  18, 14 


Nu  este,  oare.  Acesta,  Fiul  lui  David?  -  Matei  12,23 
Nu  judecaţi,  ca  să  nu  fiţi  judecaţi  -  Matei  7, 1 
„Nu  numai  cu  pâine  va  trăi  omul,  ci  cu  tot 
cuvântul  care  iese  din  gura  lui  Dumnezeu" 
(Deuteronom  8, 3)  -  Matei  4,  4 
Nu  oricine  îmi  zice:  Doamne,  Doamne,  va  intra 
în  împărăţia  Cerurilor,  ci  ce)  ce  face  voia 
Tatălui  Meu  Celui  din  Ceruri  -  Matei  7, 21 
Nu  poate  pom  bun  să  facă  roade  rele,  nici  pom 
rău  să  facă  roade  bune  -  Matei  7, 18 
Nu  pun  oamenii  vin  nou  în  burdufuri  vechi; 
altminterea,  burdufurile  crapă:  vinul  se 
varsă  şi  burdufurile  se  strică;  ci  pun  vin 
nou  în  burdufuri  noi  şi  amândouă  se 
păstrează  împreună  -  Matei  9,17 
Nu  puteţi  să  slujiţi  lui  Dumnezeu  şi  lui 
mamona  -  Matei  6, 24 

Nu  răspunzi  nimic  la  ceea  ce  mărturisesc 
aceştia  împotriva  Ta?  -  Matei  26,  62 
Nu  s-a  ridicat  între  cei  născuţi  din  femei  unul  mai 
mare  decât  Ioan  Botezătorul  -  Matei  11,11 
Nu  se  cădea,  oare,  ca  şi  tu  să  ai  milă  de  cel  îm¬ 
preună  slugă  cu  tine,  precum  şi  eu  am  avut 
milă  de  tine?  -  Matei  18,  32-33 
Nu  se  cuvine  să-i  punem  în  vistieria  templului, 
deoarece  sunt  preţ  de  sânge  -  Matei  27,  6 
„Nu  se  va  certa,  nici  nu  va  striga,  nu  va  auzi 
nimeni,  pe  uliţe,  glasul  Lui"  (Isaia  42,  2)  - 
Matei  12, 19 

Nu  socotiţi  că  am  venit  să  aduc  pace  pe  pământ; 

n-am venitsă aduc pace,ci sabie- Matei  10, 34 
Nu  sunt  trimis  decât  către  oile  cele  pierdute 
ale  casei  lui  Israil  -  Matei  15,  24 
Nu  ştiţi  ce  cereţi  -  Matei  20,  22 
Nu  ştiu  ce  zici  -  Matei  26,  70 
Nu  toţi  pricep  cuvântul  acesta,  ci  aceia  cărora 
le  este  dat  -  Matei  19,  11 
Nu  ţi  se  cuvine  s-o  ai  de  soţie  -  Matei  14,4 
Nu  va  rămâne  aici  piatră  pe  piatră,  care  să  nu 
se  risipească  -  Matei  24, 2 
Nu  vă  adunaţi  comori  pe  pământ,  unde  molia 
şi  rugina  le  strică  şi  unde  furii  le  sapă  şi  le 
fură  -  Mixtei  6, 19 

Nu  vă  împotriviţi  celui  rău;  iar  cui  te  loveşte  peste 
obrazul  drept,  întoarce-i  şi  pe  celălalt  - 

Matei  5, 39 

Nu  vă  îngrijiţi  de  ziua  de  mâine,  căci  ziua  de 
mâine  se  va  îngriji  de  ale  sale  -  Matei  6,  34 
Nu  vă  îngrijiţi  pentru  sufletul  vostru  -  ce  veţi 
mânca  -,  nici  pentru  trupul  vostru  -  cu  ce 
vă  veţi  îmbrăca  -  Matei  6, 25 
Nu  vă  temeţi  -  Matei  28, 10 


ÎNTREBUINŢATE  DESEORI 


481 


Nu  vă  temeţi  degeLce  ucid  trupul,  iar  sufletul 
nu  pot  să-l  ucidă;  temeţi-vă  mai  curând  de 
acela  care  poate  şi  sufletul  şi  trupul  să  le 
piardă  în  gheena  -  Matei  10, 28 
Nu  vă  temeţi  de  ei,  căci  nimic  nu  este  acoperit, 
care  să  nu  iasă  la  iveală  şi  nimic  ascuns  care 
să  nu  ajungă  cunoscut  -  Matei  10, 26 
Nu  vă  temeţi,  că  ştiu  că  pe  lisus  cel  răstignit  îl 
căutaţi  -  Matei  28,  5 

Nu  vă  temeţi;  voi  sunteţi  cu  mult  mai  de  preţ 
decât  păsările  -  Matei  10,  31 
Nu  veţi  sfârşi  cetăţile  lui  Israil,  până  ce  va  veni 
Fiul  Omului  -  Matei  10,  23 
Nu  voi  mai  bea  de  acum  din  acest  rod  al  viţei 
până  în  ziua  aceea,  când  îl  voi  bea  cu  voi,  nou, 
întru  împărăţia  Tatălui  Meu  -  Matei  26, 29 
Nu  zic  ţie  până  de  şapte  ori,  ci  până  de  şapte¬ 
zeci  de  ori  câte  şapte  -  Matei  18,  22 
Nu,  ca  nu  cumva,  plivind  neghina,  să  smulgeţi 
o  dată  cu  ea  şi  grâu]  -Matei  13,  29 
Numai  să  mă  ating  de  haina  Lui  şi  mă  voi  face 
sănătoasă  -  Matei  9,  21 

Numele  celor  doisprezece  Apostoli  sunt  acestea: 
întâi  Simon,  cel  numit  Petru,  şi  Andrei,  fratele 
lui;  Iacov  al  Iui  Zevedeu  şi  loan  fratele  tui; 
Filip  şi  Vartolomeu,  Toma  şi  Matei  vameşul, 
Iacov  al  lui  Alfeu  şi  Levi,  ce  se  zice  Tadeu; 
Simon  Cananeul  şi  Iuda  Iscariotcanul,  cel  care 
L-a  vândut  -  Matei  10,2-4 
Nunta  este  gata,  dar  cei  poftiţi  n-au  fost 
vrednici  -  Matei  22,  8 

O 

O  femeie  cu  scurgere  de  sânge  de  doisprezece 
ani,  apropiindu-se  de  El  pe  la  spate,  s-a 
atins  de  poala  hainei  Lui  -  Matei  9,  20 
O,  femeie,  mare  este  credinţa  ta;  fie  (ie  după 
cum  voieşti.  Şi  s-a  tămăduit  fiica  ei  în  ceasul 
acela  -  Matei  25, 28 

O,  neam  necredincios  şi  îndărătnic,  până  când 
voi  fi  cu  voi?  Până  când  vă  voi  suferi  pe 
voi?  Aduceţi-1  aici  la  Mine -Matei  17,17 
Oare,  nu  sunteţi  voi  cu  mult  mai  presus  decât 
ele?  -  Matei  6,26 

Oare,  nu  te-ai  învoit  cu  mine  un  dinar?  - 

Matei  20, 13 

„Ochi  pentru  ochi  şi  dinte  pentru  dinte" 
(Ieşire  21,  24)  -  Matei  5,  38 
Omul  cel  bun,  din  comoara  lui  cea  bună  scoate 
afară  cele  bune,  pe  când,  omul  cel  rău,  din 


comoara  lui  cea  rea,  scoate  afară  cele  rele  - 

Matei  12, 35 

Ori  spuneţi  că  pomul  este  bun  şi  rodul  lui  e 
bun,  ori  spuneţi  că  pomul  e  rău  şi  rodul 
lui  e  rău,  căci  după  roadă  se  cunoaşte 
pomul  -  Matei  12, 33 

Oricâte  veţi  lega  pe  pământ,  vor  fi  legate  şi  în 
Cer;  şi  oricâte  veţi  dezlega  pe  pământ,  vor 
fi  dezlegate  şi  în  Cer  -  Matei  18, 18 
Orice  cetate  sau  casă  care  se  dezbină  în  sine, 
nu  va  dăinui  -  Matei  12, 25 
Orice  împărăţie  care  se  dezbină  în  sine,  se 
pustieşte  —  Matei  12,  25 
Orice  păcat  şi  orice  hulă  se  va  ierta  oamenilor, 
dar  hula  împotriva  Duhului  nu  se  va  ierta  - 
Matei  12, 31 

Orice  pom  bun  face  roade  bune,  iar  pomul  rău 
face  roade  rele  -  Matei  7,17 
Orice  pom  care  nu  face  roadă  bună  se  laie  şi 
se  aruncă  în  foc  -  Matei  7, 19 
Orice  răsad  pe  care  nu  l-a  sădit  Tatăl  Meu  cel 
Ceresc,  va  fi  smuls  din  rădăcină  -  Matei  15, 13 
Orice  vei  dezlega  pe  pământ  va  fi  dezlegat  şi 
în  Ceruri  -  Matei  16, 19 
Orice  vei  lega  pe  pământ  va  fi  legat  şi  în 
Ceruri,  şi  orice  vei  dezlega  pc  pământ  va  fi 
dezlegat  şi  în  Ceruri  -  Matei  16,  19 
Oricine  a  lăsat  case  sau  fraţi,  sau  surori,  sau  tată, 
sau  mamă,  sau  femeie,  sau  copii,  sau  ţarine, 
pentru  numele  Meu,  înmulţit  va  lua  înapoi 
şi  va  moşteni  viaţa  veşnică  -  Matei  19, 29 
Oricine  aude  aceste  cuvinte  ale  Mele  şi  le  înde¬ 
plineşte,  asemăna-se-va  bărbatului  înţelept, 
care  a  clădit  casa  lui  pe  stâncă  -  Matei  7, 24 
Oricine  aude  aceste  cuvinte  ale  Mele  şi  nu  le 
îndeplineşte,  asemăna-se-va  bărbatului 
nechibzuit,  care  şi-a  clădit  casa  pe  nisip  - 
Matei  7,  26 

Oricine  cere,  ia,  cel  care  caută,  află,  şi  celui  ce 
bate,  i  se  va  deschide  -  Matei  7 ,  8 
Oricine  se  mânie  pe  fratele  său,  vrednic  va  fi 
de  osândă  -  Matei  5,  22 

Oricine  se  uită  la  femeie,  poftind-o,  a  şi 
săvârşit  adulter  cu  ea  în  inima  lui  - 

Matei  5, 28 

Oricine  va  face  voia  Tatălui  Meu  Celui  din 
Ceruri,  acela  îmi  este  frate  şi  soră  şi  mamă  - 
Matei  12, 50 

Oricine  va  lăsa  pe  femeia  sa,  în  afară  de  pricină 
de  des  frânare,  o  face  să  săvârşească  adulter, 
şi  cine  va  lua  pe  cea  lăsată,  săvârşeşte  adul¬ 
ter  -  Matei  5,  32 


482 


REFERINŢE  EVANGHELICE 


Oricine  va  lăsa  pe  femeia  sa,  în  afară  de  pricină 
de  desfrânare,  şi  se  va  însura  cu  alta,  săvâr¬ 
şeşte  adulter -Mflfei  19,  9 
Oricine  va  mărturisi  pentru  Mine  înaintea 
oamenilor,  mlrhirisi-voi  şi  Eu  pentru  el 
înaintea  Tatălui  Meu,  Care  este  în  Ceruri  - 
Matei  10, 32 

Oriunde  se  va  propovădui  Evanghelia  aceasta, 
în  toată  lumea,  se  va  spune  şi  ce-a  făcut  ea, 
spre  pomenirea  ei  -  Mflfei  26, 13 
Osana,  Fiului  lui  David!  -  Mflfei  21,15 
Osana,  Fiului  lui  David; binecuvântat  este  Cel 
Ce  vine  întru  numele  Domnului!  Osana, 
întru  cei  de  Sus!  -  Matei  21,  9 

P 

Pace,  casei  acesteia  -  Matei  10,  12 
Paharul  Meu  veţi  bea  şi  cu  botezul  cu  care  Eu 
Mă  botez  vă  veţi  boteza,  dar  a  şedea  de-a 
dreapta  şi  de-a  stânga  Mea  nu  este  al  Meu 
a  da,  ci  se  va  da  celor  pentru  care  s-a  pregătit 
de  către  Tatăl  Meu  -  Matei  20,  23 
Pâinea  noastră  cea  spre  fiinţă,  dă-ne-o  nouă  as¬ 
tăzi  -  Matei  6,11 

Până  când  vă  voi  suferi  pe  voi?  -  Matei  17,17 
„Pământul  lui  Zabulon  şi  pământul  lui  Neftali 
spre  mare,  dincolo  de  Iordan,  Galileea  nea¬ 
murilor"  (Isaia  8,  23)  -  Matei  4, 15 
Pământul  s-a  cutremurat  şi  pietrei  e  s-au  despicat 
Matei  277, 51 

Pământului  Sodomei  îi  va  fi  mai  uşor  în  ziua 
judecăţii  decât  ţie  [Capemaume]  -  Matei  11,24 
Părinte  avem  pe  Avraam,  căci  vă  spun  că 
Dumnezeu  poate  şi  din  pietrele  acestea  să 
ridice  fii  lui  Avraam  -  Mflfei  3,  9 
Părintele  Meu,  de  este  cu  putinţă,  treacă  de  la 
Mine  paharul  acesta!  însă,  nu  precum  voiesc 
Eu,  ci  precum  Tu  voieşti  -  Matei  26,  39 
Pe  această  piatră  voi  zidi  Biserica  Mea  şi 
porţile  iadului  nu  o  vor  birui  -  Matei  16,  18 
Pe  aceşti  răi,  cu  rău  îi  va  pierde,  iar  via  o  va  da 
altor  lucrători,  care  vor  da  roadele  la  timpul 
lor -Mflfei  21,  41 

Pe  alţii  i-a  mântuit,  iar  pe  Sine  nu  poate  să  Se 
mâintuiască!  Dacă  este  regele  lui  Israil,  să 
Se  coboare  acum  de  pe  Cruce  şi  vom  crede 

în  El  -  Mflfei  27,  42 

Pe  cine  voiţi  să  vi-1  eliberez,  pe  Baraba  sau  pe 
Iisus,  care  se  zice  Hristos?  -  Mflfei  27, 17 


Pe  Iisus  L-a  biciuit  şi  L-a  dat  să  fie  răstignit  - 

Mflfei  27,  26 

Pe  Ilie  îl  strigă  Acesta  -  Matei  27, 47 
Pe  săraci  totdeauna  îi  aveţi  cu  voi,  dar  pe  Mine 
nu  Mă  aveţi  totdeauna  -  Matei  26, 11 
Pe  sluga  netrebnică  aruncaţi-o  întru  întune¬ 
ricul  cel  mai  din  afară  -  Mflfei  25,  30 
Pentru  aceea  va  lăsa  omul  pe  tatăl  său  şi  pe 
mama  sa  şi  se  va  lipi  de  femeia  sa  şi  vor  fi 
amândoi  un  trup  -  Matei  19,  5 
Pentru  că  ce-i  va  folosi  omului,  dacă  va  câştiga 
lumea  întreagă,  iar  sufletul  său  îl  va 
pierde?  Sau,  ce  va  da  omul  în  schimb 
pentru  sufletul  său?  -  Mflfei  16, 26 
Pentru  că  vouă  vi  s-a  dat  să  cunoaşteţi  tainele 
împărăţiei  Cerurilor,  pe  când  acestora  nu 
li  s-a  dat  -  Matei  13, 11 

Pentru  ce  cugetaţi  rele  în  inimile  voastre?  - 

Matei  9,  4 

Pentru  ce,  dar,  zic  cărturarii  că  trebuie  să  vină 
mai  întâi  Ilie?  -  Mflfei  17, 10 
Pentru  ce  faceţi  supărare  femeii?  Căci  lucru 
bun  a  făcut  ea  faţă  de  Mine  —  Matei  26, 10 
Pentru  ce  mănâncă  învăţătorul  vostru  cu 
vameşii  şi  cu  păcătoşii?  -  Matei  9, 11 
Pentru  ce,  noi  şi  fariseii  postim  mult,  iar 
ucenicii  Tăi  nu  postesc?  -  Matei  9, 14 
Pentru  ce,  ucenicii  Tăi  calcă  datina  bătrânilor? 
Căci  nu-şi  spală  mâinile,  când  mănâncă 
pâine -Mflfei  15,  2 

Pentru  ce,  dar,  Moise  a  poruncit  să-i  dea  [femeii] 
carte  de  despărţire  şi  să  o  lase?  -  Matei  19,7 
Pentru  învârtoşarea  inimii  voastre,  v-a  dat  voie 
Moise  să  lăsaţi  pe  femeile  voastre,  dar  din 
început  nu  a  fost  aşa  —  Mflfei  19,  8 
Pentru  orice  cuvânt  deşert,  pe  care-1  vor  rosti, 
oamenii  vor  da  socoteală  în  ziua  judecăţii  - 
Mflfei  12, 36 

Pentru  puţina  voastră  credinţă.  Căci  adevărat 
grăiesc  vouă:  Dacă  veţi  avea  credinţă  în  voi 
cât  un  grăunte  de  muştar,  veţi  zice  munte¬ 
lui  acestuia:  Mută-te  de  aici  dincolo,  şi  se 
va  muta;  şi  nimic  nu  va  fi  vouă  cu  neputinţă  - 
Matei  17, 20 

Peste  două  zile  va  fi  Paştile  şi  Fiul  Omului  va 
fi  dat  să  fie  răstignit-  Mflfei  26,  2  r 

Petru,  coborându-se  din  corabie,  a  mers  pe  apă 
şi  a  venit  către  Iisus  -  Mflfei  14,  29 
Fetru,  luându-L  Ia  o  parte,  a  început  să-L  doje¬ 
nească,  zicându-I:  Fie-Ti  milă  de  Tine,  să  nu 
Ţi  se  întâmple  Ţie  aceasta  -Matei  16, 22 


ÎNTREBUINŢATE  DESEORI 


483 


„Piatra  pe  care  au  nesocotit-o  ziditorii,  aceasta  a 
ajuns  să  fie  încăpui  unghiului.  De  Ia  Domnul 
a  fost  aceasta  şi  este  lucru  minunat  în  ochii 
noştri"  (Psalm  11 7, 22-23)-  Matei  21,42 
Piei,  satano,  căci  scris  este:  „Domnului  Dumne¬ 
zeului  tău  să  te  închini  şi  Lui  singur  să-I 
slujeşti"  (Deuteronom  6, 13) -Matei  4, 10 
Pietrele  s-au  despicat  -  Matei  27, 51 
Plăteşte-mi  ce  eşti  dator  -  Matei  18,  28 
Pliviţi  întâi  neghina  şi  legaţi-o  în  snopi  ca  s-o 
ardem,  iar  grâul  adunaţi-1  în  jitniţa  mea  - 
Matei  13,  30 

Focăiţi-vă,  căci  s-a  apropiat  împărăţia  Cerurilor- 

Matei  3, 2;  4, 17 

„Poporul  acesta  Mă  cinsteşte  cu  buzele,  dat 
inima  lor  este  departe  de  Mine  şi  zadarnic 
Mă  cinstesc  ei,  învăţând  învăţături  ce  sunt 
porunci  ale  oamenilor"  (Isaia  29,  13)  - 
Matei  15,  8-9 

Porţile  iadului  nu  o  vor  birui  -Matei  16, 18 
Porunceşte  ca  mormântul  să  fie  păzit  până  a 
treia  zi,  ca  nu  cumva,  ucenicii  Lui  să  vină 
şi  să-L  fure  şi  să  spună  poporului:  S-a 
sculat  din  morţi.  Şi  va  fi  rătăcirea  de  pe 
urmă  mai  rea  decât  cea  dintâi  -  Matei  27,  64 
Poruncind  să  se  aşeze  mulţimile  pe  iarbă  şi 
luând  cele  cinci  pâini  şi  cei  doi  peşti  şi 
privind  la  Cer,  a  binecuvântat  şi,  frângând, 
a  dat  ucenicilor  pâinile,  iar  ucenicii  mulţi¬ 
milor  -Matei  14, 19 

Pot,  oare,  fiii  nunţii  să  fie  trişti,  câtă  vreme  mirele 
este  cu  ei?  Dar,  vor  veni  zile  când  mirele  va 
fi  luat  de  la  ei  şi  atunci  vor  posti  -  Matei  9, 15 
Precum  a  fost  lona  în  pântecele  chitului  trei 
zile  şi  trei  nopţi,  aşa  va  fi  şi  Fiul  Omului  în 
inima  pământului,  trei  zile  şi  trei  nopţi  - 
Matei  12, 40 

Precum  a  fost  în  zilele  lui  Noe,  aşa  va  fi  Ve¬ 
nirea  Fiului  Omului  -  Matei  24, 37 
Precum  fulgerul  iese  de  la  răsărit  şi  se  arată 
până  la  apus,  aşa  va  fi  şi  Venirea  Fiului 
Omului  -  Matei  24, 27 

Prietene,  cum  ai  intrat  aici  fără  haină  de  nuntă?  - 

Matei  22, 12 

Prietene,  nu-ţi  fac  nedreptate  -  Matei  20, 13 
Prietene,  pentru  ce  ai  venit?  -  Matei  26, 50 
Privegheaţi,  deci,  că  nu  ştiţi  în  care  zi  vine 
Domnul  vostru  -  Matei  24, 42 
Privegheaţi  şi  vă  rugaţi,  ca  să  nu  intraţi  în 
ispită.  Căci  duhul  este  osârduitor,  dar  tru¬ 
pul  este  neputincios  -  Matei  26, 41 


Privegheaţi,  că  nu  ştiţi  ziua,  nici  ceasul  când 
vine  Fiul  Omului  -  Matei  25, 13 
Priviţi  la  păsările  cerului,  că  nu  seamănă,  nici  nu 
seceră,  nici  nu  adună  în  jitniţe  şl  Tatăl  vostru 
Cel  Ceresc  le  hrăneşte.  Oare,  nu  sunteţi  voi 
cu  mult  mai  presus  decât  ele?  -  Matei  6, 26 
Prooroceşte-ne,  Hristoase,  cine  este  cel  ce  Te-a 
lovit-  Matei  26,  68 

Propovăduind  Evanghelia  împărăţiei  şi  tămă- 
duind  toată  boala  şi  toată  neputinţa  în 
popor  -  Matei  4,  23 

Propovăduind  Evanghelia  împărăţiei  şi  vin¬ 
decând  toată  boala  şi  toată  neputinţa  în 
popor  -  Matei  9,  35 

Pui  de  vipere,  cine  v-a  arătat  să  fugiţi  de  mânia 
ce  va  să  fie?  -  Matei  3,  7 
Pui  de  vipere,  cum  puteţi  să  grăiţi  cele  bune,  o 
dată  ce  sunteţi  răi?  Căci  din  prisosul  inimii 
grăieşte  gura  -  Matei  12,  34 
Pun  vin  nou  în  burdufuri  noi  şi  amândouă  se 
păstrează  împreună  -  Matei  9,17 
Puteţi,  oare,  să  beţi  paharul  pe  care-1  voi  bea 
Eu  şi  cu  botezul  cu  care  Eu  Mă  botez  să  vă 
botezaţi?  -  Matei  20,  22 
Puţin  credinciosuie,  pentru  ce  te-ai  îndoit?  - 
Matei  14,  31 

R 

Rămâneţi  aici  şi  privegheaţi  împreună  cu 
Mine- Matei  26,  38 

Regii  pământului  de  la  cine  iau  dări  sau  bir?  - 
Matei  17.  25 

Regina  de  la  miazăzi  se  va  scula  la  judecată  cu 
neamul  acesta  şi-l  va  osândi,  căci  a  venit 
de  la  marginile  pământului,  ca  să  asculte 
înţelepciunea  lui  Solomon  şi  iată,  aici  este 
mai  mult  decât  Solomon  -  Matei  12,  42 
Rugaţi,  deci,  pe  Domnul  secerişului,  ca  să  scoată 
lucrători  la  secerişul  Său  -  Matei  9,  38 
Rugaţi-vă  ca  să  nu  fie  fuga  voastră  iama,  nici 
sâmbăta  -  Matei  24,  20 

s 

S-a  apropiat  de  El  o  femeie,  având  un  alabastru 
cu  mir  de  mare  preţ,  şi  1-a  turnat  pe  capul 
Lui,  pe  când  şedea  la  masă  -  Matei'  26,  7 
S-a  apropiat  împărăţia  Cerurilor  -  Matei  10, 7 
S-a  atins  de  mâna  ei  şi  au  lăsat-o  frigurile  şi 
s-a  sculat  şi  îi  slujea  Lui  -  Matei  8, 15 


484 


REFERINŢE  EVANGHELICE 


S-a  făcut  cutremur  mare,  că  îngerul  Domnului, 
coborând  din  Cer  şi  venind,  a  prăvălit 
piatra  şi  şedea  deasupra  ei  -  Matei  28, 2 
S-a  încrezut  în  Dumnezeu:  Să-L  scape  acum, 
dacă-L  vrea  pe  El!  Căci  a  zis:  Sunt  Fiul  lui 
Dumnezeu  -  Matei  27,  43 
S-a  schimbat  la  faţă,  înaintea  lor  şi  a  strălucit 
faţa  Lui  ca  soarele,  iar  veşmintele  Lui  s-au 
făcut  albe  ca  lumina  -  Matei  17,2 
S-a  sculat  din  morţi.  Şi  va  fi  rătăcirea  de  pe 
urmă  mai  rea  decât  cea  dintâi  —  Matei  27,  64 
S-a  suit  în  munte,  ca  să  Se  roage  singur  - 
Matei  14,  23 

Sângele  Lui  asupra  noastră  şi  asupra  copiilor 
noş  tril  -  Matei  27,  25 

Sau,  ce  va  da  omul  în  schimb,  pentru  sufletul 

său?  -  Matei  16,  26 

Sau,  cine  este  omul  acela  între  voi  care,  de  va 
cere  fiul  său  pâine,  oare  el  îi  va  da  piatră?  - 

Matei  7,  9 

Sau,  de-i  va  cere  peşte,  oare  el  îi  va  da  şarpe?  - 

Matei  7,10 

Sau  ochiul  tău  este  rău,  pentru  că  eu  sunt  bun?  - 

Matei  20, 15 

Să  fie  răstignit!  -  Matei  27,  22 

Să  iubeşti  pe  aproapele  tău  ca  pe  tine  însuţi  - 

Matei  22,  39 

„Să  iubeşti  pe  aproapele  tău  şi  să  urăşti  pe 
vrăjmaşul  tău"  (Levitic  19, 17-18)  -  Matei  5, 43 
Să  iubeşti  pe  Domnul  Dumnezeul  tău,  cu  toată 
inima  ta,  cu  tot  sufletul  tău  şi  cu  tot  cugetul 

tău  —  Matei  22,  37 

Să  nu  aveţi  nici  aur,  nici  arginţi,  nici  bani  în 
cingătorile  voastre  -  Matei  10,  9 
„Să  nu  ispiteşti  pe  Domnul  Dumnezeul  tău" 
(Deuteronom  6,  16) -Matei  4,  7 
„Să  nu  juri  strâmb,  ci  să  ţii  înaintea  Domnului 
jurămintele  tale"  (Ieşire  20,  7)  -  Matei  5, 33 
„Sa  nu  săvârşeşti  adulter"  (Ieşire  20,  14)  - 
Matei  5,27 

Să  nu  socotiţi  că  am  venit  să  stric  Legea  sau 
Proorocii;  n-am  venit  sa  stric,  ci  să  împlinesc  - 

Matei  5, 17 

„Să  nu  ucizi"  (Ieşire  20, 13)  -  Matei  5, 21 

Să  nu  vă  juraţi  nicidecum:  nici  pe  Cer,  fiindcă 
este  tronul  lui  Dumnezeu,  nici  pe  pământ, 
fiindcă  este  aşternut  al  picioarelor  Lui,  nici 
pe  Ierusalim,  fiindcă  este  cetate  a  marelui 
împărat,  nici  pe  capul  tău  să  nu  te  juri, 
fiindcă  nu  poţi  să  faci  un  fir  de  păr  alb  sau 
negru  -  Matei  5, 34-36 

Sămânţa  cea  bună  sunt  fiii  împărăţiei  - 

Matei  13,  38 


Scoală-te,  ia  Pruncul  şi  pe  mama  Lui  şi  fugi  în 
Egipt  şi  stai  acolo  până  ce-ţi  voŢepune, 
fiindcă  Irod  are  sa  caute  Pruncul  da  să-L 
ucidă  -  Matei  2, 13  ' 

Scoală-te,  ia  Pruncul  şi  pe  mama  Lui  şi  mergi 
în  pământul  lui  Israil,  căci  au  murit  cei  ce 
căutau  să  ia  sufletul  Pruncului  -  Matei  2, 20 
Scoală-te,  ia-ţi  patul  şi  mergi  la  casa  ta  -  Matei  9,  6 
Scuipând  asupra  Lui,  au  luat  trestia  şi-L  bateau 
peste  cap  -  Matei  27, 30 

Sculaţi-vă  să  mergem,  iată  s-a  apropiat  cel  ce 
M-a  vândut  -  Matei  26,  46 
Sculaţi-vă  şi  nu  vă  temeţi  -  Matei  17,7 
Se  cuvine  să  dăm  dajdie  Cezarului,  sau  nu?  - 
Matei  22,17 

Se  cuvine,  oare,  omului  să-şi  lase  femeia  sa, 
pentru  orice  pricină?  -  Matei  19,  3 
Se  fac  cele  de  pe  urmă  ale  omului  aceluia  mai 
rele  decât  cele  dintâi  -  Matei  12,  45 
Se  sminteau  întru  El  -  Matei  13, 57 
Se  va  propovădui  această  Evanghelie  a  împ㬠
răţiei  în  toată  lumea,  spre  mărturie  !a  toate 
neamurile;  şi  atunci  va  veni  sfârşitul  - 
Matei  24, 14 

Se  va  ridica  neam  peste  neam  şi  împărăţie 
peste  împărăţie  şi  va  fi  foamete  şi  ciumă  şi 
cutremure  pe  alocuri  -  Matei  24,  7 
Se  vor  aduna  înaintea  Lui  toate  neamurile  şi-i 
va  despărţi  pe  unii  de  alţii,  precum  desparte 
păstorul  oile  de  capre  -  Matei  25,  32 
Secerătorii  sunt  îngerii  -  Matei  13,  39 
Secerişul  e  mult,  dar  lucrătorii  sunt  puţini  - 
Matei  9, 37 

Secerişul  este  sfârşitul  lumii  —  Matei  13,  39 
Slobozeşte  o,  că  strigă  în  urau  noastră  -  Matei  15, 23 
Slugă  vicleană  şi  leneşă,  ştiai  că  secer  de  unde 
n-am  semănat  şi  adun  de  unde  n-am  împr㺬 
tiat?  Se  cuvenea,  deci,  ca  tu  să  pui  banii  mei 
la  zarafi,  şi  eu,  venind,  aş  fi  luat  ce  este  al 
meu,  cu  dobândă  -  Matei  25, 26-27 
Slugă  vicleană,  toată  datoria  aceea  ţi-am  ier¬ 
tat-o,  fiindcă  m-ai  rugat  -Matei  18,  32-33 
Sminteală  îmi  eşti;  că  nu  cugeti  cele  ale  lui 
Dumnezeu,  ci  cele  ale  oamenilor  -  Matei  16,23 
Soarele  se  va  întuneca  -  Matei  24,  29 
Spune  nouă  când  vor  fi  acestea  şi  care  este  sem¬ 
nul  Venirii  Tale  şi  al  sfârşitului  veacului?  - 
Matei  24, 3 

Spuneţi  că  ucenicii  Lui,  venind  noaptea.  L-au 
furat,  pe  când  noi  dormeam  -  Matei  28, 13 
„Spuneţi  fiicei  Sionului:  Iată,  împăratul  tău  vine 
la  tine  blând  şi  şezlnd  pe  asină,  pe  mânz, 
fiul  celei  de  sub  jug"  (Isaia  62,11)-  Matei  21,5 


întrebuinţate  deseori 


485 


Spuneţi  ucenicilor  Lui  că  S-a  sculat  din  morţi  şi 
iată,  va  merge  înaintea  voastră,  în  Galileea  - 
Matei  28, 7 

Stelele  vor  cădea  din  cer  şi  Puterile  Cerurilor 
se  vor  zgudui  -  Matei  24,  29 
Strâmtă  este  poarta  şi  îngustă  este  calea  care 
duce  la  viaţă  şi  puţini  sunt  care  o  află  - 

Matei  7, 14 

Străin  am  fost  şi  M-aţi  primit  -  Matei  25, 35 
Sunt  fameni  care  s-au  născut  aşa  din  pântecele 
mamei  lor;  sunt  fameni  pe  care  oamenii 
i-au  făcut  fameni  şi  sunt  fameni  care  s-au 
făcut  fameni  pe  ei  înşişi,  pentru  împărăţia 
Cerurilor  -  Matei  19, 12 
Sunt  unii  din  cei  ce  stau  aici  care  nu  vor  gusta 
moarte^  până  ce  nu  vor  vedea  pe  Fiul  Omului, 
venind  în  împărăţia  Sa  -  Matei  1 6, 28 

ş 

Şapte  [pâini]  ?•  puţini  peştişori  -  Matei  15,  34 
Şerpi,  pui  de  vipere,  cum  veţi  scăpa  de  osânda 
gheenei?  -  Matei  23, 33 

Şi  acesta  era  cu  Iisus  Nazarineanul  -  Matei  26, 71 
„Şi  au  luat  cei  treizeci  de  arginţi,  preţul  Celui 
preţuit,  pe  care  L-au  preţuit  fiii  lui  Israil,  şi  i-au 
dat  pe  Ţarina  Olarului  după  cum  mi-a  spus 
mie  Domnul"  ( Uremia  32, 9) -Matei  27, 9-30 
Şi  au  scuipat  în  obrazul  Lui,bătându-L  cu  pumnii, 
iar  unii  îi  dădeau  palme  -  Matei  26, 67 
Şi  căderea  ei  a  fost  mare  -  Matei  7, 27 
Şi  dacă  voiţi  să  înţelegeţi,  el  este  Iile,  cel  ce  va 
să  vină  -  Matei  11, 14 

Şi  de  ar  fi  să  mor  împreună  cu  Tine,  nu  mă  voi 
lepăda  de  Tine  -  Matei  26, 35 
Şi  ei  s-au  întristat  foarte!  -  Mntei  17,  23 
Şi  el,  aruncând  argintii  în  templu,  a  plecat  şi, 
ducându-se,  s-a  spânzurat  -  Matei  27,  5 
Şi  erau  acolo  multe  femei,  privind  de  departe  - 
Matei  27, 55 

Şi  ieşind  din  morminte,  după  învierea  Lui,  au 
intrat  în  cetatea  sfântă  şi  s-au  arătat  mul¬ 
tora  -  Matei  27, 53 

Şi  îndată  s-a  curăţit  lepra  Iui  -  Matei  8,  3 
Şi  l-am  dus  la  ucenicii  Tăi  şi  n-au  putut  să-l 
vindece  -  Matei  17, 16 

Şi  ne  iartă  nouă  greşealele  noastre,  precum  şi 
noi  iertăm  greşiţilor  noştri  -  Matei  6,12 
Şi  nu  ne  duce  pe  noi  in  ispită,  ci  ne  izbăveşte 
de  cel  rău  -  Matei  6, 13 

Şi  Petru,  ieşind  afară,  a  plâns  cu  amar  -  Matei  26, 75 


Şi  s-a  însănătoşit  sluga  lui  în  ceasul  acela  - 

Matei  8,13 

Şi  s-a  răspândit  cuvântul  acesta  între  Iudei, 
până  în  ziua  de  azi  -  Matei  28, 15 
Şi  s-a  tămăduit  femeia  din  ceasul  acela  -Matei  9, 22 
Şi  s-a  tămăduit  fiica  ei  în  ceasul  acela  -  Matei  15, 28 
Şi  surorile  [verişoarelej  Lui,  au,  nu  sunt  toate 
la  noi?  -  Matei  13, 56 

Şi  tu  erai  cu  Iisus  Calileianul  -  Matei  26,  69 
„Şi  tu,  Betleeme,  pământul  lui  Iuda,  nu  eşti 
nicidecum  cel  mai  mic  între  căpeteniile  lui 
luda,  căci  din  tine  va  ieşi  Conducătorul  care 
va  paşte  pe  poporul  Meu  Israil"  (Miheia  5, 1; 
Facere  49, 10)  -  Matei  2,  6 
Şi  tu,  Capemaume:  N-ai  fost  înălţat  până  la 
cer?  Până  la  iad  te  vei  coborî  -  Matei  11,  23 
Şi  va  fi  rătăcirea  de  pe  urmă  mai  rea  decât  cea 
dintâi  -  Mufei  27,  64 

Şi  va  pune  oile  de-a  dreapta  Sa,  iar  caprele  de-a 
stânga  -  Matei  25, 33 

Ştie,  doar.  Tatăl  vostru  Cel  Ceresc  că  aveţi 
nevoie  de  ele  -  Matei  6, 32 
Ştie  Tatăl  vostru  de  cele  ce  aveţi  trebuinţă,  mai 
înainte  ca  să  cereţi  voi  de  la  El  -  Matei  6,  8 
Ştii  că  fariseii,  auzind  cuvântul,  s-au  scanda¬ 
lizat?-  Matei  15,  12 

Ştiţi  că  ocârmuitorii  neamurilor  domnesc  peste 
ele  şi  cei  mari  le  stăpânesc  -  Matei  20, 25 

T 

Tată  al  vostru  să  nu  numiţi  pe  pământ,  că  Tatăl 
vostru  Unul  este.  Cel  din  Ceruri  -  Matei  23, 9 
Tatăl  nostru.  Care  eşti  în  Ceruri,  sfinţească-se 
numele  Tău  —  Matei  6,  9 
Tatăl  tău,  Care  vede  în  ascuns,  îţi  va  răsplăti 
ţie  -  Matei  6,  17-18 

Tămăduiţi  pe  cei  neputincioşi,  înviaţi  pe  cei 
morţi,  curăţiţi  pe  cei  leproşi,  pe  demoni 
scoateţi-i;  în  dar  aţi  luat,  în  dar  să  daţi  - 

Matei  10,  8 

Te  jur  pe  Dumnezeul  cel  viu,  să  ne  spui  nouă 
de  eşti  Tu  Hristosul,  Fiul  lui  Dumnezeu  - 
Matei  26,  63  ,, 

Te  slăvesc  pe  Tine,  Părinte,  Doamne  al  Cerului 
şi  al  pământului,  căci  ai  ascuns  acestea  de 
cei  înţelepţi  şi  pricepuţi  şi  le-ai  descoperit 
pruncilor -Matei  11,  25 
Temeţi-va  mai  curând  de  acela  care  poate  şi 
sufletul  şi  trupul  să  le  piardă  în  gheena  - 
Matei  10, 28 


486 


REFERINŢE  EVANGHELICE 


Timpul  Meu  este  aproape;  la  tine  vreau  să  fac 
Paştile,  cu  ucenicii  Mei  -  Matei  26,18 
Tirului  şi  Sidonului  le  va  fi  mai  uşor  în  ziua 
judecăţii,  decât  vouă  [Horazine  şi  Betsaidoj  - 
Matei  11,22 

Toată  turma  s-a  aruncat  de  pe  ţărm  în  mare  şi 
a  pierit  în  apă  -  Matei  8, 32 
Toate  acestea  le-a  vorbit  Iisus  mulţimilor  în 
pilde,  şi  fără  pildă  nu  le  grăia  nimic  - 

Matei  13, 34 

Toate  acestea  le-am  păzit  din  copilăria  mea. 

Ce-mi  mai  lipseşte?  -  Matei  19,  20 
Toate  câte  vă  vor  zice  vouă,  faceţi-le  şi  păziţi-le; 
dar,  după  faptele  lor  nu  faceţi,  că  ei  zic,  dar 
nu  fac  -  Matei  23,  3 

Toate  câte  veţi  cere,  rugându-vă  cu  credinţă, 
veţi  primi  -  Matei  21,  22 
Toate  faptele  lor  le  fac  ca  să  fie  priviţi  de 
oameni;  căci  îşi  lăţesc  filacteriile  şi  îşi 
măresc  ciucurii  de  pe  poale  -Matei  23,  5 
Toate  Mi-au  fost  date  de  către  Tatăl  Meu  şj 
nimeni  nu  cunoaşte  pe  Fiul,  decât  numai 
Tatăl,  nici  pe  Tatăl  nu-L  cunoaşte  nimeni, 
decât  numai  Fiul  şi  cel  căruia  va  voi  Fiul 
să-i  descopere  -  Matei  11,  27 
Tot  aşa  şi  Tatăl  Meu  cel  Ceresc  vă  va  face  vouă, 
dacă  nu  veţi  ierta  -  fiecare  fratelui  său  - 
din  inimile  voastre  -  Matei  18,  35 
Tot  nu  înţelegeţi,  nici  nu  vă  aduceţi  aminte  de 
cele  cinci  pâini,  la  cei  cinci  mii  de  oameni 
şi  câte  coşuri  aţi  luat?  -  Matei  16, 9 
Toţi  cei  ce  scot  sabia,  de  sabie  vor  pieri  - 
Mufei  26, 52 

Toţi  îl  socotesc  pe  loan  de  Prooroc  -Matei  21,  26 
Toţi  Proorocii  şi  Legea  au  proorocit  până  la 
loan  -  Matei  11, 13 

„Trestie  strivită  nu  va  frânge  şi  feştilă  fumegân- 
dă  nu  va  stinge,  până  ce  nu  va  scoate,  spre 
biruinţă,  judecata"  (Isaia  42, 3)-Matei  12, 20 
Trimite-va  Fiul  Omului  pe  îngerii  Săi,  vor 
culege  din  împărăţia  Lui  toate  smintelile 
şi  pe  cei  ce  fac  fărădelegea,  şi-i  vor  arunca 
pe  ei  în  cuptorul  cu  foc  -  Matei  13,  41-4 2 
Tu  ai  zis  -  Matei  26.  25;  26,  64;  27,11 
Tu  eşti  Cel  Ce  vine,  sau  si  aşteptăm  pe  altul?  - 
Matei  11, 3 

TU  eşti  Hristosul,  Fiul  lui  Dumnezeu  Celui  viu  - 

Matei  16, 16 

Tu  eşti  regele  iudeilor? -Matei  27, 11 
Tu,  însă,  când  faci  milostenie,  să  nu  ştie  stânga 
ta  ce  face  dreapta  ta,  ca  milostenia  ta  să  fie 


într-ascuns  şi  Tatăl  tău.  Care  velie  în  as¬ 
cuns,  îţi  va  răsplăti  ţie  -  Matei  6,  3-4 
Tu,  însă,  când  posteşti,  unge  capul  tău  şi  faţa  ta 
o  spală,  ca  să  nu  te  arăţi  oamenilor  că  pos¬ 
teşti,  ci  Tatălui  tău  Care  este  în  ascuns  - 
Matei  6, 17-18 

Tu,  însă,  când  te  rogi,  intră  în  cămara  ta  şi, 
închizând  uşa,  roagâ-te  Tatălui  tău.  Care 
este  în  ascuns;  şi  Tatăl  tău.  Care  este  în 
ascuns,  îţi  va  răsplăti  ţie  -  Matei  6,  6 
Tu  zici  -  Matei  27,  11 

Tu,  Cel  Ce  dărâmi  templul  şi  în  trei  zile  îl 
zideşti,  mântuieşle-Te  pe  Tine  însuţi!  - 

Matei  27,  40 

T 

Ţarina  este  lumea  -  Matei  13,  38 
Ţarina  Olarului  -  Matei  27,  7 
Ţarina  Sângelui  -  Matei  27,  S 

u 

Ucenicii  au  căzut  cu  faţa  la  pământ  şi  s-au 
spăimântat  foarte  -  Matei  17,  6 
Un  bogat  cu  greu  va  intra  în  împărăţia  Ceruri¬ 
lor-  Matei  19,  23 

Un  nor  luminos  i-a  umbrit  pe  ei  şi  iată,  glas 
din  nor,  zicând:  Acesta  este  Fiul  Meu  Cel 
iubit,  în  Care  am  binevoit;  pe  Acesta  ascul¬ 
ta  ţi-L-  Matei  17,5 

Un  om  vrăjmaş  a  făcut  aceasta  -  Matei  13,  28 
Unde  este  comoara  ta,  acolo  va  fi  şi  inima  ta  - 

Matei  6,  21 

Unde  este  regele  Iudeilor,  Cel  ce  S-a  născut? 
Căci  am  văzut  la  Răsărit  steaua  Lui  şi  am 
venit  să  ne  închinăm  Lui  -  Matei  2, 2 
Unde  sunt  doi  sau  trei,  adunaţi  în  numele 
Meu,  acolo  sunt  şi  Eu  în  mijlocul  lor  - 
Matei  18,20 

Unde  va  fi  stârvul,  acolo  se  vor  aduna  vulturii - 

Matei  24, 28 

Unde  voieşti  să-Ţi  pregătim  să  mănânc: 
Paştile?  -  Matei  26, 17 

Unele  seminţe  au  căzut  lângă  drum  şi  au  veni 
păsările  şi  le-au  mâncat  -  Matei  13,  4 
Unul  este  învăţătorul  vostru:  Hristos,  iar  voi 
toţi  sunteţi  fraţi  -  Matei  23,  8 
Urâciunea  pustiirii  -  Matei  24, 15 


ÎNTREBUINŢATE  DESEORI 


487 


V 

Va  da  frate  pe  frate  la  moarte  şi  tată  pe  fiu  şi  se 
vorscula  copiii  împotriva  părinţilor  şi-  i  vor 
ucide  -  Matei  10,  21 

Va  fi  atunci  strâmtorare  mare,  cum  n-a  fost  de 
la  începutul  lumii  până  acum  şi  nici  nu  va 
mai  fi  -  Matei  24, 21 

Va  trimite  pe  îngerii  Săi,  cu  sunet  mare  de 
trâmbiţă  şi  vor  aduna  pe  cei  aleşi  ai  Lui  din 
cele  patru  vânturi,  de  la  marginile  cerurilor 
până  la  celelalte  margini  -  Matei  24,  31 
Vai,  de  cele  însărcinate  şi  de  cele  ce  vor  alăpta 
în  zilele  acelea!  —  Matei  24,  19 
Vai,  lumii,  din  pricina  smintelilor!  Că  smintelile 
trebuie  să  vină,  dar  vai,  omului  aceluia  prin 
care  vine  sminteala  -  Matei  18,  7 
Vai,  omului  aceluia  prin  care  vine  sminteala - 
Matei  18, 1 

Vai,  ţie,  Horazine,  vai,  ţie,  Betsaida,  că  dacă  în 
Urşi  în  Sidon  s-ar  fi  făcut  minunile  ce  s-au 
făcut  în  voi,  de  mult,  în  sac  şi  în  cenuşă, 
s-ar  fi  pocăit  -  Matei  11,  21 
Vai,  vouă,  călăuze  oarbe,  care  ziceţi:  Cel  ce  se 
va  jura  pe  templu,  nu  este  cu  nimic  legat, 
dar  cel  ce  se  va  jura  pe  aurul  templului,  este 
legat  -  Matei  23, 1 6 

Vai,  vouă,  cărturarilor  şi  fariseilor  făţarnici!  Că 
daţi  zeciuială  din  izmă,  din  mărar  şi  din 
chimen,  dar  aţi  lăsat  părţile  mai  grele  ale 
Legii:  judecata,  mila  şi  credinţa;  pe  acestea 
trebuia  să  le  faceţi  şi  pe  acelea  să  nu  le 
lăsaţi  -  Matei  23,  23 

Vai,  vouă,  cărturarilor  şi  fariseilor  făţarnici!  Că 
închideţi  împărăţia  Cerurilor  înaintea  oa¬ 
menilor;  că  voi  nu  intraţi  şi  nici  pe  cei  ce 
vor  sa  intre  nu-i  lăsaţi  -  Matei  23, 13 
Vai,  vouă,  cărturarilor  şi  fariseilor  făţarnici!  Că 
înconjuraţi  marea  şi  uscatul  ca  să  faceţi  un 
ucenic;  şi  dacă  l-aţi  făcut,  îl  faceţi  fiu  al 
gheenei  şi  îndoit  decât  voi  -  Matei  23, 15 
Vai,  vouă,  cărturarilor  şi  fariseilor  făţarnici!  Că 
mâncaţi  casele  văduvelor  şi  cu  făţărnicie 
vă  rugaţi  îndelung;  pentru  aceasta,  mai 
multă  osândă  veţi  lua  -  Matei  23, 14 
Vai  vouă,  cărturarilor  şi  fariseilor  făţarnici!  Că 
semănaţi  cu  mormintele  cele  văruite,  care 
pe  din  afară  se  arată  frumoase,  înlăuntru 
însă  sunt  pline  de  oase  de  morţi  şi  de  toată 
necurăţia  -  Matei  23, 27 
Vai,  vouă,  cărturarilor  şi  fariseilor  făţarnici!  Că 


voi  curăţiţi  partea  din  afară  a  paharului  şi 
a  blidului,  iar  înăuntru  sunt  pline  de  răpire 
şi  de  lăcomie  -  Matei  23, 25 
Vai  vouă,  cărturarilor  şi  fariseilor  făţarnici!  Că 
zidiţi  mormintele  Proorocilor  şi  împodobiţi 
pe  ale  drepţilor  -  Matei  23, 29 
Vai,  însă,  acelui  om  prin  care  Fiul  Omului  se 
vinde!  Bine  era  de  omul  acela,  dacă  nu  se 
năştea  -  Matei  26,  24 

V-am  cântat  de  jale  şi  nu  v-aţi  tânguit-  Matei  11,17 
V-am  cântat  din  fluierşi  n-aţi  jucat  -  Matei  11, 1 1 
Vă  rătăciţi,  neştiind  Scripturile,  nici  puterea 
lui  Dumnezeu  -  Matei  22,  29 
Vă  spun  că  pentru  orice  cuvânt  deşert,  pe  care-1 
vor  rosti,  oamenii  vor  da  socoteală  în  ziua 
judecăţii  -  Matei  12,  36 

Văzând  [muţimile],  nu  văd  şi,  auzind,  nu  aud, 
nici  nu  înţeleg  -  Matei  13, 13 
Văzând  mulţimile,  I  s-a  făcut  milă  de  ele,  că 
erau  necăjite  şi  rătăcite  ca  nişte  oi  care  n-au 
păstor  -  Matei  9,  36 

Văzându-L  umblând  pe  mare,  ucenicii  s-au 
înspăimântat,  zicând  că  e  nălucă  şi,  de  frică, 
au  strigat  -  Matei  14,  26 
Văzându-L,  I  s-au  închinat,  ei,  care  se  îndoiseră  - 
Matei  28,17 

Vedeţi,  să  nu  dispreţuiţi  pe  vreunul  din  aceştia 
mici,  că  zic  vouă:  Că  îngerii  lor,  în  Ceruri, 
pururea  văd  faţa  Tatălui  Meu,  Care  este  în 
Ceruri  -  Matei  18, 10 

Vedeţi  să  nu  vă  amăgească  cineva  -  Matei  24, 4 
Vedeţi,  nimeni  să  nu  ştie  -  Matei  9,  30 
Venind  ucenicii  la  El,  L-au  deşteptat,  zicând: 
Doamne,  mântuieşte-ne,  că  pierim  - 
Matei  8,  25 

Venind,  îi  voi  vindeca  -  Matei  8,  7 
Veniţi  după  Mine  şi  vă  voi  face  pescari  de 
oameni  -  Matei  4,19 

Veniţi  la  Mine  toţi  cei  osteniţi  şi  împovăraţi  şi 
Eu  vă  voi  odihni  pe  voi  -  Matei  11, 28 
Veniţi,  binecuvântaţii  Tatălui  Meu,  moşteniţi 
împărăţia  cea  pregătită  vouă  de  la  înteme¬ 
ierea  lumii  -  Matei  25, 34 
Veţi  auzi  de  războaie  şi  de  zvonuri  de  războaie; 
luaţi  seama  să  nu  vă  speriaţi,  căci  trebuie 
să  fie  toate,  dar  încă  nu  este  sfârşitul  - 
Matei  24,  6 

Veţi  fi  urâţi  de  toţi  pentru  numele  Meu  - 

Matei  10, 22 

Veţi  găsi  odihnă  sufletelor  voastre  -  Matei  11,29 
Vie  împărăţia  Ta;  facă-se  voia  Ta,  precum  în 
Cer  şi  pe  pământ  -  Matei  6,10 


488 


Vino  după  Mine  -  Matei  9,  9 
Vino  după  Mine  şi  lasă  morţii  să-şi  îngroape 
morţii  lor  -  Matei  8, 22 
Vino,  şi  vine  -  Matei  8 ,  9 
Voi  [fariseilor]  însă  spuneţi:  Cel  care  va  zice 
tatălui  său  sau  mamei  sale:  Cu  ce  te-aş  fi 
putut  ajuta  este  dăruit  lui  Dumnezeu,  acela 
nu  va  cinsti  pe  tatăl  său  sau  pe  mama  sa;  şi 
aţi  desfiinţat  cuvântul  lui  Dumnezeu, 
pentru  datina  voastră  -  Matei  15, 5-6 
Voi  sunteţi  lumina  lumii;  nu  poate  o  cetate 
aflată  pe  vârf  de  munte  să  se  ascundă  - 
Matei  5, 14 

Voi  sunteţi  sarea  pământului;  dacă  sarea  se  va 
strica,  cu  ce  se  va  săra?  De  nimic  nu  mai  e 
bună,  decât  să  fie  aruncată  afară  şi  călcată 
în  picioare  de  oameni  -  Matei  5,13 
Voi,  toţi  sunteţi  fraţi  -  Matei  23,  S 
Voi,  toţi  vă  veţi  sminti  întru  Mine  în  noaptea 
aceasta,  căci  scris  este:  „Bate-voi  păstorul 
şi  se  vor  risipi  oile  turmei"  (Zaharia  13,  7)~ 
Matei  26, 31 

Voies c  să  dau  acestuia  de  pe  urmă  ca  şi  ţie  - 

Matei  20, 14 


Voiesc,  eurăţeşte-te.  Şi  îndată  s-a  curăţit  lepra 
lui  -  Matei  8, 3 

Voieşti,  deci,  să  ne  ducem  şi  s-o  plivim?  - 

Matei  13,28 

Vrăjmaşul  a  semănat  neghină  printre  grâu  şi 
s-a  dus  -  Matei  23,  25 

Vrednic  este  lucrătorul  de  hrana  sa -Matei  10, 10 

Vulpile  au  vizuini  şi  păsările  cerului  cuiburi; 
Fiul  Omului  însă  nu  are  unde  să-Şi  plece 
capul  -  Matei  8,  20 

z 

Zi  ca  să  şadă  aceşti  doi  fii  ai  mei,  unul  de-a 
dreapta  şi  altul  de-a  stânga  Ta,  întru  împ㬠
răţia  Ta  -  Matei  20,  21 

Ziceţi,  iar  [voi  cărturarilor  şi  fariseilor]:  Cel  ce 
se  va  jura  pe  altar  cu  nimic  nu  este  legat, 
dar  cel  ce  se  va  jura  pe  darul  ce  este  deasu¬ 
pra  altarului,  este  legat  -  Matei  23, 18 

„Zis-a  Domnul  Domnului  meu:  Şezi  de-a  dreapta 
Mea,  până  ce  voi  pune  pe  vrăjmaşii  Tăi 
aşternut  picioarelor  Tale"  (Psalm  109, 1)  - 
Matei  22, 44 


489 


INDICE  REAL  ŞI  ONOMASTIC 


A 

Adam  -  Matei  1,  le 
Adam:  a  închis  Cerurile  -  Matei  3, 16c 
Adam:  îngropat  pe  Golgota  -  Matei  27,  33-37 
Adam:  înşelat  de  diavolul  -  Matei  4,  lb 
Adam:  mândria  lui  -  Matei  5, 3 
adevărata  înţelegere  a  Legii  -  Matei  15, 13-14 
adevărul- Matei  10,  25b-26;  13,  10-12 
adevărul:  puterea  Iui  -  Matei  23,  37-39 
adevărul:  trebuie  grăit  întotdeauna  -  Matei 
5,37a 

alegerea  binelui  -  Matei  12, 17-19a 
altarul:  sfinţenia  lui  -  Matei  23, 16-22 
aluatul  fariseilor  -  Matei  16, 5-6 
alungarea  Vânzătorilor  din  templu  -  Matei 
21, 12-13 

Andrei  (Apostolul)  -  Matei  10,2 
Andrei  (Apostolul):  chemat  de  Hristos  -  Matei 
4, 18-19a 

Andrei  (Apostolul):  ucenic  al  lui  Ioan  Botezătorul  - 
Mala  4, 18-19a 

Antihristul:  dezmierdările  din  vremea  sa  -  Matei 

24,37-39 

Antihristul:  iudeii  se  lipesc  de  el  -  Matei 
27, 15-18 

Antihristul:  înaintcmergătorii  săi  -  Matei 
24,  9-13 

Antihristul:  înşelăciunea  sa  -  Matei  24,  23-25 
Antihristul:  nălucirile  sale  diavoleşti  -  Matei 
24, 23-25 

Antihristul:  nunţile  din  vremea  sa  -  Matei 

24,37-39 

Antihristul:  oamenii  din  vremea  sa  -  Matei 

24,37-39 

Antihristul:  va  fi  primit  de  către  iudei  -  Matei 
21, 45-46 

Antihristul:  va  şedea  în  templul  din  Ierusalim  - 
Matei  24, 16-18 

Antihristul:  viaţa  trupească  din  vremea  sa  - 
Matei  24, 37-39 

Antipa  (Irod  Antipa),  fiul  lui  Irod  -  Matei  2,  21 
apocatastaza  -  Matei  25,  41-46 
Apolinarie  şi  erezia  lui  -  Matei  2, 20b 
apostazia  -  Matei  12, 17 -19a 


Apostolii:  blândeţea  lor  -  Matei  10,16a 
Apostolii:  cunosc  şi  Legea  Veche  şi  cea  Nouă  - 
Matei  13, 51- 52 

Apostolii:  hrana  lor  -  Matei  12, 7-8 
Apostolii:  îl  părăsesc  pe  Hristos  -Matei  26,31  -32 
Apostolii:  în  propovăduirea  Evangheliei -Matei 
13,  31-3 2;  13, 33 

Apostolii:  înţelepciunea  lor -Matei  15,  33 
Apostolii:  învăţătura  lor  -  Matei  13,  47-48 
Apostolii:  lucrarea  lor  -  Matei  1,  3b-5a 
Apostolii:  neprimirea  lor  -Matei  10, 14-1 5 
Apostolii:  neputinţa  lor  -  Matei  15,  33 
Apostolii:  numărul  lor  -Matei  10, 5-7 
Apostolii:  sărăcia  lor  -  Matei  11,  4-6;  14,  15-19 
Apostolii:  sunt  fiii  nunţii  -Matei  9, 15 
Apostolii:  sunt  în  număr  de  doisprezece  -  Matei 
10,1 

Apostolii:  sunt  lumina  lumii  -  Matei  5, 14a 

Apostolii:  sunt  trimişii  Domnului  -  Matei  23, 34 

aproapele  -  Matei  19, 20 

aproapele:  judecarea  lui  -Matei 25, 34-40 

aproapele:  osândirea  lui  -  Matei  25, 34-40 

Arhelau,  fiul  lui  Irod  -  Matei  2, 21 

arhiereii  Legii  Vechi  -  Matei  26,  3-5 

Arie  -  Matei  28, 16-20 

ascultarea  -  Matei  27, 31-32 

ascultarea  de  învăţăton  -  Matei  23, 1-3;  23,  8-12 

aşteptarea  Venirii  lui  Hristos  -  Matei  21, 8-9 

averile:  lepădarea  lor  -  Matei  19,  23-24 

Avraam  -  Matei  1, 3a;  3,  9b;  8, 11-12 ;  14, 31-33 

avuţia  -  Matei  13, 22 

B 

Babilonul  -  Matei  1,  7-11;  1, 17;  2,  6b 
Babilonul:  târg  a  toată  răutatea  -Matei  2, 13b 
banii  -  Matei  13, 44 
Baraba  -  Matei' 27, 15-18 
bârfa  -  Matei  6,  7a 
bârna  din  ochi  -  Matei  7 ,  2-5 
Bartolomeu  (Apostolul)  -  Matei  10,  3-4 
bărbatul  şi  femeia:  sunt  un  trup  -Matei  19,  7-10 
bărbăţia  -  hminlecuvântare;  Matei  14,  I9b-21; 
15, 34-38 

bătrâneţea  -  Matei  20, 1-7 


490 


INDICE  REAL 


Beelzebul  -  Matei  12,  27;  12, 30 

Betleem  -  Matei  2,  la;  2,  6;  2,  3 8;  9,  l-2a 

binecuvântarea  -  Matei  10, 12-13 

binecuvântarea  copiilor  -  Matei  19,  13-14 

binele  -  Matei  12, 1 7-1 9a 

biruinţa  asupra  lumii  -  Matei  17, 9 

Biserica  -  Matei  21, 42-44 

Biserica  neamurilor  -  Matei  15, 28;  26,  32-33 

Biserica:  Mireasa  Iui  Hristos  -  Matei  9,  15 

blândeţea  -  Matei  4,  7;  17,3 

blândeţea  adevărată  -  Mato  5, 5 

blândeţea  Apostolilor  -  Matei  10, 16a 

blândeţea  luiHristos-Mfllei'33, 29-30;  32, 17 -19a 

blestemul  căzut  asupra  iudeilor -Matei  27, 19-26 

boala  -  Matei  4,  23b 

boala  şi  păcatul  -  Matei  8, 16-17 

boala  trupească  -  Matei  8, 8-10 

bogăţia  -  Matei  19, 20 

Booz  -  Matei  1, 5b 

Botezul  -  Matei  12,  43-45;  14, 19b-21 

Botezul  cu  Duh  Sfânt  -  Matei  3,  11c 

botezul  pocăinţei  -  Matei  3, 5-6 

braţele  Crucii  -  Matei  27,  33-37 

bucuria  -Matei  6, 17-18 

bucuria  duhovnicească  -  Matei  5,  4 

bunătatea  -  Matei  22, 11-14 

bunătatea  dumnezeiască -Matei  7, 11;  19, 15-Î7a 

bunătatea  omenească  -  Matei  7, 11;  19, 15-17a 

bunătăţile  Sfinţilor  -  Matei  20,  8-16 

burdufurile  noi  -  Matei  9, 16-17 

c 

Caiafa  îşi  sfâşie  hainele  -  Matei  26,  65-66 
câinii  -  Matei  7,  6 
calea  cea  îngustă  -Matei  7,  14 
cântarea  din  fluier  -  Matei  9, 23-24 
Capemaum  -  Matei  4, 12-13;  9,  l-2a 
caprele  duhovniceşti  -  Matei  25,  31-33 
casa  de  pe  nisip  -  Matei  7, 26-27 
casa  de  pe  stâncă  -  Matei  7, 24-25 
casnicii  Domnului  -  Matei  10,  25b-26 
catapeteasma  templului:  sfâşierea  ei  -  Matei 
27,  50-53 

căderea  în  ispită  -  Matei  7, 26-27 

călătoria  -  Matei  21, 1-5 

călăuzele  oarbe  -  Matei  15, 13-14;  23, 16-24 

călcarea  jurământului  -  Matei  14,  9-12a 

căldura  credinţei  -  Matei  13,  37-42 

călugăria  -  Matei  8,  21-22 

cămila  prin  urechile  acului  -  Matei  19, 23-24 


cărturarii:  făţărnicia  lor  -  Matei  23, 4-5;  23, 14 
cărturarul  iubitor  de  bani  -  Matei  8, 19-20 
căsătoria  şi  fapta  bună  -  Matei  8, 14-15 
cenuşa:  semn  al  pocăinţei  -  Matei  11, 21b-22 
cererea  cu  osârdie  -  Matei  7,  9-30 
cererea  neîncetată  -  Matei  7,  7-8 
certarea:  puterea  ei  -  Matei  16,  7-12 
cheile  iertării  şi  dezlegării  -  Matei  16,19 
chemarea  celor  împovăraţi  -  Matei  11,  28 
chemarea  celor  osteniţi  -  Matei  11,  28 
chemarea  Iui  Matei  -  Matei  9, 9 
chinurile  demonilor  -  Matei  8, 29 
chinurile  iadului -Matei  8, 11-12;  10,28;  30,  39 
chinurile  iadului:  veşnicia  lor  -  Matei  18, 32-34 
chinurile  vremelnice  şi  veşnice -Matei  12,  31-32 
cinstirea  lui  Dumnezeu  -  Matei  8,  21-22; 
10,  34-36 

cinstirea  lui  Hristos  -  Matei  26,  8-11 
cinstirea  părinţilor  trupeşti  -  Matei  4,  21a; 
8, 21-22;  32,  47-50 

cinstirea  trimişilor  lui  Dumnezeu  -  Matei 
10,  40-41 

cirta  -  Matei  5, 18b 

ciucurii  de  pe  poale  -  Matei  23, 4-5 

ciuma  -  Matei  24, 6-8 

clevetirea -Matei  12, 24;  12,  27, 12, 28;  12, 36-37 
comorile  cereşti  -  Matei  6, 19-21 
comorile  pământeşti  -Matei  6, 19-21 
conştiinţa  -  Matei  6, 10a 
copilăria  -  Matei  20, 1-7 
credinţa  -  Matei  6,  30;  8, 25-26a;  23, 23-24 
credinţa  adevărată  -  Matei  21, 20-22 
credinţa  care  mută  munţii  -Matei  17, 19-21 
credinţa  cât  un  grăunte  de  muştar  -  Matei 
17,19-21 

credinţa  fără  fapte  -  Matei  7,21 
credinţa  femeii  cananeence  -  Matei  15,  21-28 
credinţa  galileenilor  -  Matei  15, 29-31 
credinţa  în  Hristos  -  Matei  10, 16b;  11, 12 
credinţa  lipsită  de  minte  -  Matei  21,  20-22 
credinţa  şi  puterea  ei  -  Matei  8,  8-10;  9,  2b; 
9, 20-22 

creştinătatea  -  Matei  10, 21;  24,  34-35 
creştinul  trebuie  să  fie  făcător  de  pace  -  Matei 
5, 33-32 

crinii  câmpului  -  Matei  6,  28-29 
Crucea  -  Matei  5, 18b 
Crucea:  braţele  ei  -  Matei  27, 33-37 
Crucea:  izvor  de  bunătăţi  -  Matei  28, 1-8 
Crucea:  luarea  şi  purtarea  ei  de  către  creştin  - 
Matei  10,  38 

Crucea:  puterea  ei  -  Matei  28, 16-20 


ŞI  ONOMASTIC 


491 


Crucea:  se  va  arăta  pe  cer  la  a  doua  Venire  a 
Domnului  -  Matei  24, 30 
Crucea;  semnul  biruinţei  lui  Hristos  -  Matei 
28, 1-8 

Crucea:  sfinţeşte  întreaga  fire  -  Matei  27, 33-37 
cruzimea  -  Matei  6, 15;  18,  28-30 
cruzimea  iudeilor  -  Matei  19,  7-9 
cunoaşterea  tainelor  -  Matei  11,  25 
cunoştinţa  binelui  -  Matei  12, 17 -19a 
cununa  de  spini  -  Matei  27 , 27-30 
curăţia  -  Matei  5,  8 
curăţirea  lăuntrică  -  Matei  23,  25-26 
curvia  -  Matei  5,  27-28;  19,  7-9 
cutremurul  de  la  învierea  Domnului  -  Matei 
28, 1-8 

cutremurul  de  la  moartea  Domnului  -  Matei 
27, 54-56 

cuvântarea  înaintea  oamenilor  -  Matei  1 0, 19-20 
cuvântul  credinţei  -  Matei  10, 34-36 
cuvintele  dumnezeieşti  -  Matei  9, 9;  13,  23 

D 

dajdia  Cezarului  -  Matei  22, 16b-22 
darul  lui  Dumnezeu  -  Matei  7,  22-23 
darurile  Duhului Sfânt-Ma/ei'22, 43-45,  20, 8-16 
darurile  magilor,  aur,  tămâie,  smirnă  -  Matei 
2, 11  c 

dascălii  au  îndatorirea  dea  mustra  -  Matei  5, 13a 
dascălul:  însuşirile  sale  -  Matei  10,  8;  10,  9-10 
datina  spălării  mâinilor  -  Matei  15, 1-2 
da  toria  celor  zece  mii  de  talanţi  -  Matei  18, 24-25 
datoria  de  a  munci  -  Matei  6,  2 5a 
David  şi  pâinile  punerii  înainte  -  Matei  12,  2-4 
dăinuirea  creştinilor  -  Matei  24,  34-35 
dărâmarea  templului  din  Ierusalim  -  Matei 
24,  2-3 

defăimarea  -  Matei  5,  22c 
demonii  -  Matei  8, 19-20 
demonii:  aduc  boli  -  Matei  9, 34 
demonii:  chinurile  lor  -  Matei  8,  29 
demonii:  cruzimea  lor  -  Matei  4,  6 
demonii:  intră  în  turma  de  porci  -  Matei  8, 30-32/1 
demonii:  îndepărtează  pe  om  de  la  Dumnezeu  - 
Matei  9, 34 

demonii:  înşelăciunea  lor  -  Matei  8,  28b 
demonii:  lupta  lor  cu  oamenii  -  Matei  8, 29 
demonii:  ne  sunt  pârâşi  -  Matei  5, 25-26 
demonii:  vrăjmăşia  lor  asupra  oamenilor  -  Matei 
8,  30-32a 

demonizaţii  -  Matei  8,  30-32n 


demonizaţii  din  Gadara  -  Matei  8,  28a 
desăvârşirea  -  Matei  13, 32-32;  19, 21-22 
descoperirea  tainelor  lui  Dumnezeu  -  Matei 
11,  25;  26, 29 

desfătarea  lumii  -  Matei  6,  31-32a  ;  19,  27 
despărţirea  -  Matei  10,  34-36 
despărţirea  de  Dumnezeu  -  Matei  12, 17-19a 
despărţirea  de  femeie  -  Matei  5,  31-32;  19, 3-9 
despărţirea  de  părinţi  -  Matei  19, 29 
dezmierdările  din  vremea  Antihristului  -  Matei 
24, 37-39 

deznădejdea  -  Matei  15, 13-14;  23,  37-39 
diavolul  -  Matei  4,1b 

dispreţul  faţă  de  cei  smeriţi  -  Matei  18, 10-11 
dobândirea  împărăţiei  Cerurilor  -Matei  11,12 
dobândirea  mântuirii  -  Matei  19, 25-26 
dobândirea  pocăinţei  -  Matei  20,  8-16 
dobândirea  vieţii  veşnice  -  Matei  19,  29 
douăsprezece  seminţii  ale  lui  Israil -Matei  1, 2b 
dragostea  -  Matei  5,  22c 

dragostea:  cea  mai  mare  dintre  porunci  -  Matei 
22, 34-40 

dragostea:  răcirea  ei  la  sfârşitul  vremurilor  - 
Matei  24, 9-13 

dreptatea  -  înaintecuvântare;  Matei  5,  6;  5,  20; 
15,  34-38 

drepţii  -  Matei  24, 40-41 
duhul  este  osârduitor  -  Matei  26,  40-41 
Duhul  Sfânt:  darurile  sale  -  Matei  22,  43-45; 
20,  8-16 

Duhul  Sfânt:  hula  împotriva  Sa  -  Matei  12, 31-32 
Duhul  Sfânt:  iconomia  Sa  -  Matei  16, 20 
Duhul  Sfânt:  împreună-lucrarea  cu  Hristos  - 
Matei  1,  lc 

Duhul  Sfânt:  Se  arată  în  chip  de  porumbel  - 
Matei  3,  16d-17a 

Duhul  Sfânt:  Se  pogoară  la  Botezul  lui  Hristos  - 
Matei  3,  16d-17a 

Dumnezeirea  lui  Hristos  -  Înaintecuvântare; 
Matei  26,  6-7 

Dumnezeu  Atotţiitorul  -  Matei  8, 30-32a 
Dumnezeu  Judecătorul  -  Matei  7,  1 
Dumnezeu:  adevăratul  nostru  Tată  -  Matei 
23,  8-12 

Dumnezeu :  adevăratul  Stăpân  -  Matei  6,  24a 
Dumnezeu:  are  puterea  binecuvântării -Matei  2, 12c 
Dumnezeu:  bunătatea  Sa  -Matei  19, 15-17 a 
Dumnezeu:  cuvintele  Sale  -  Matei  9,  9 
Dumnezeu:  darul  Său  -  Matei  7, 22-23 
Dumnezeu:  este  al  celor  vii  -  Matei  22,  29-33 
Dumnezeu:  iubirea  Sa  de  oameni  -  Matei  11,  25; 
18,26-27 


492 


INDICE  REAL 


Dumnezeu:  pronia  Sa  -  Matei  10, 29-31 
Dumnezeu:  propovăduirea  slavei  Sale  -  Matei 
9, 30b-31 

Dumnezeu:  sălăşluieşte  în  Biserică  -  Matei 
23,  37-39 

Dumnezeu:  voia  Sa  -  Matei  7, 21 

E 

Egiptul:  târg  a  toată  răutatea  -  Matei  2, 13b 

Elimas  vrăjitorul  -  Matei  5,  22a 

Emanuil  -  Matei  1, 23b 

ereticii  -  Matei  7, 15;  13,  24-30;  13, 37-42 

erezia  lui  Apolinarie  -  Matei  2,  20b 

erezia  lui  Origen  -  Matei  3, 12c 

erezia  maniheilor-  Matei  3, 16b 

erezia  saducheilor  -  Matei  22,  29-33 

ereziile  -  Matei  13,  37-42 

Euharistia  -  Matei  6,  11 

Euharistia:  întemeierea  ei  -  Matei  26,  2 6-28 

Eva:  înşelarea  ei  -  Matei  27,  27-30 

Evanghelia  -  Matei  11, 4-6 

Evanghelia:  este  „lumină  mare" -Matei  4, 14-1 6 

Evanghelia:  propovăduirea  ei- Matei  13, 31-33; 

13,  45-46;  24, 14;  26, 12-13  • 

Evangheliile:  numărul  şi  scrierea  [(x-înainteawântwe 

F 

famenii  -  Matei  19, 12 

fapta  bună  -  Matei  4,  lb;  5,20;  7, 12;  7, 19-20; 
9, 14;  17, 14-15:18,7 

fapta  bună  cea  lucrătoare  -  Matei  28, 16-20 
fapta  bună  şi  căsătoria  -  Matei  8, 14-15 
fapta  bună:  cei  prigoniţi  pentru  ea  -  Matei  5,  10 
fapta  bună:  cum  se  cuvine  a  o  săvârşi  -  Matei 
5,16 

fapta  bună:  este  prigonită  -  Matei  5, 1 2b 
fapta  bună:  săvârşirea  ei  -  Matei  7, 24-25 
fapta  bună:  statornicia  lucrării  ei  -  Matei  3, 10c 
faptele  bune  -  Matei  3, 8;  4, 17b;  25,  6-13;  26,  6-7 
faptele  bune:  aduc  binecuvântarea  -  Matei 
10, 12-13 

faptele  bune:  lucrarea  lor  -  Matei  24, 16-18; 
25, 20-30;  28, 16-20 

faptele  bune:  puterea  lor  -  Matei  1, 5c-6;  3, 2b; 
16,19 

faptele  bune:  temelia  lor  -  Matei  16, 18 
Faraon:  batjocorit  de  Dumnezeu  -  Matei  2,  1 6a 
Fares:  naşterea  lui  -  Matei  1,  3a 
fariseu:  cer  semn  din  cer  -  Matei  12,  38 


fariseii:  defăimători  de  Dumnezeu  -  Matei 
12, 11-12 

fariseii:  făţărnicia  lor  -  Matei  23,  4-5;  23, 14 
fariseii:  iubitori  de  avere  -  Matei  12, 11-12 
fariseii:  îl  clevetesc  pe  Hristos  -  Matei  9, 10-11 
fariseii:  nemilostivi  -  Matei  12, 11-12 
fariseii:  nu  cunosc  proorociile  -  Matei  12,  7-8 
fariseii:  pui  de  vipere  -  Matei  12, 34a 
fariseii:  sunt  călăuze  oarbe  -  Matei  23, 16-22 
fariseii:  sunt  îndrăciţi  -  Matei  12, 30 
fariseu:  vicleşugul  lor  -Matei  22,  25-22 
făcătorul  de  pace  -  Matei  5, 9 
fărădelegea  fariseilor  -  Matei  15, 3-6 
făţărnicia  -  Matei  6,  2a;  6,  5;  6,  16;  7,  16-17; 
24,  48-51;  26,  6-7 

făţărnicia  cărturarilor  şi  fariseilor  -  Matei  23, 4-5 
fecioria  -  Matei  25, 1-5 
fecioria:  cinstirea  ei  -  Matei  19, 12 
fecioria:  se  dobândeşte  prin  rugăciune  -  Matei 
19, 11 

femeia  cu  scurgere  de  sânge  -  Matei  9,  20-22 
femeia  lucrătoareduhovniceşte-Mafei'24,  40-41 
femeia  lui  Pilat:  visul  ei  -  Matei  27, 19-26 
femeia  şi  bărbatul:  sunt  un  trup  -Matei  19,  7-10 
femeile  care  L-au  uns  pe  Domnul  cu  mir  -  Afet  ei 
26,  6-7 

femeile  mironosiţe  cuprind  picioarele  Domnu¬ 
lui  -  Matei  28, 9-10 

femeile:  binecuvântarea  lor  -  Matei'  28,  9-1 0 

femeile:  bucuria  lor  -  Matei  28,  9-10 

femeile:  milostivirea  lor  -  Matei  27, 54-56 

femeile;  osândirea  lor  -Matei  28,  9-10 

ferirea  de  ispite  -  Matei  26,  37-39 

ferirea  de  primejdii  -  Matei  14, 13 

fiii  lui  Dumnezeu  -  Matei  6,  9a 

filacteriile  -Matei  23,  4-5 

Filip  (Apostolul)  -  Matei  10,  3-4 

Filip,  fiul  lui  Irod  -  Matei  2, 21 

filosofii  -  Matei  7,  6 

firea  dumnezeiască  -  Matei  20,  8-16 

firea  femeiască  -  Matei  27, 54-56 

firea  omenească  -  Matei  11,  29-30 

firea  omenească  a  Iui  Hristos  -  Matei  26, 51-54 

firea  omenească:  neputinţa  ei  -  Matei  3, 15b 

firea  omenească:  slăbiciunea  ei  -  Al atei  14, 29-30 

firile  lui  Hristos  -Matei  17, 27 

foamea  -  Matei  12,  2-4 

foametea  -  Matei  24,  6-8 

focul  Duhului  Sfânt  -  Matei  13,  37-42 

focul  mâniei  -  Matei  10, 42 

focul  poftelor  -  Matei'  10, 42 

focul  veşnic  e  nestins  -  Matei  3,12c 


ŞI  ONOMASTIC 


493 


fraţii  Domnului  -  Matei  13, 54b-57a 

frica  -  Matei  8,  25-2  6a 

fuga  de  primejdii  -  Matei  10, 23 

fuga  de  slava  deşartă  -Mutei  8,  3-4;  8,18 

fuga  de  trufie  -  Matei  9,  30b-31 

fuga  în  Egipt  -  Matei  2, 13a 

G 

Galileea  -Matei 2,  22;  4,  12-13 
gândurile:  îl  spurcă  pe  om  -  Matei  15, 16-20 
gheena  -  Matei  5,  22c 
Golgota  -  Matei  27, 33-37 
grâul  cuvântului  duhovnicesc  -  Matei  1 3,  24-30 
grâul  duhovnicesc  -  Matei  3, 12b 
grăuntele  de  muştar  -  Matei  13, 31-32 
grija  lumii  -  Matei  13,  22 
grijile  pentru  viaţa  trupească  -  Matei  6,  25-30; 
10, 39 

H 

haina  -  Matei  6,  25b 
hainele  creştinilor  -  Matei  11,  8 
hărnicia  -  Matei  25, 14-19 
hlamida  roşie  -  Matei  27,  27-30 
hrana  -  Matei  6,  25b 
hrana  Apostolilor  -  Matei  12,  7-8 
Hristos:  „Regele  iudeilor"  -  Matei  27, 33-37 
Hristos:  a  împlinit  Legea  -  Matei  5,17 
Hristos:  a  înviat  a  treia  zi  -  Matei  28, 1-8 
Hristos:  adăpat  cu  vin  şi  fiere  -  Matei  27, 33-37 
Hristos:  arătarea  Sa  la  a  doua  Venire  -  Matei 
26, 64b 

Hristos:  are  stăpânire  asupra  tuturor  fapt  urilor  - 
Matei  28, 16-20 

Hristos:  batjocorirea  Sa  -  Matei  26,  67-68; 
27, 27-30 

Hristos:  biruieşte  dracii  -  Matei  12, 29 
Hristos:  blândeţea  Sa  -  Matei  4,  7;  11,  29-30; 
12, 17-19a 

Hristos:  cartea  neamului  Său  -  Matei  1,  la 
Hristos:  cele  două  pogorâri  ale  Sale  -Matei  3, 11b 
Hristos:  cheamă  moartea  -  Matei  21 ,  50-53 
Hristos:  clevetit  de  farisei  -  Matei  9, 10-11 
Hristos:  cum  lucrează  minunile -Matei  9, 25-26 
Hristos:  cunoaşte  gândurile  omeneşti  -  Matei 
9,  3-5;  12, 25 

Hristos:  cuvintele  Sale  -  Matei  25, 14-19 
Hristos:  dă  iertarea  păcatelor  -  Matei  11, 10 
Hristos:  deschide  Cerurile  -  Matei  3, 16c 


Hristos:  doarme  în  corabie  -  Matei  8, 23-24 
Hristos:  Domnul  secerişului  -  Matei  9, 37-38 
Hristos:  doreşte  Patima  -  Matei  17, 16-18 
Hristos:  Dumnezeirea  Sa  -  Matei  9, 3-5;  14,37 -33; 

17,  27;  22,  41-46;  26,  6-7 
Hristos:  dus  ia  Caiafa  -  Matei  26, 59-60a 
Hristos:  e  mai  mare  decât  Ioan  Botezătorul  - 
Matei  11,  11b 

Hristos:  e  plinirea  proorociilor  -  Matei  11, 13 
Hristos:  este  adăpat  cu  ojet  -  Matei  27, 45-49 
Hristos:  este  capul  nostru  duhovnicesc  -  Matei 
10, 16b 

Hristos:  este  dat  lui  Filat  -  Matei  27,  7-2 
Hristos:  este  de  o  fiinţă  cu  Tatăl  -  Matei  11,  27 a 
Hristos:  este  de-a  pururi  cu  toţi  ucenicii  Săi  - 
Matei  28, 16-20 

Hristos:  este  dreptatea  -  Matei  11, 19b 
Hristos:  este  fapta  cea  bună  -  Matei  9, 14 
Hristos:  este  împărăţia  Cerurilor  -  Matei  4, 1 7b 
Hristos:  este  înţelepciunea  -  Matei  11, 19b 
Hristos:  este  mai  mare  decât  templul  -  Matei 

12. 5- 6 

Hristos:  este  slujit  de  îngeri  -  Matei  4,  77 
Hristos:  firea  Sa  omenească  -  Matei  26, 37-39; 

26,  42-44;  26, 51-54;  28, 16-20 
Hristos:  firile  Sale  -  Matei  17,  27 
Hristos:  fiul  lui  Avraam  -  Matei  1,  le;  1, 2a 
Hristos:  fiul  lui  David  -  Matei  1,  ld;  1,  le;  9,  27; 

12, 22-23;  22,  41-46 

Hristos:  Fiul  lui  Dumnezeu  -  Matei  16, 15-16; 

17. 5- 8;  27, 38-44 

Hristos:  fiul  lui  Isaac  -  Matei  1,  2a 
Hristos:  grăieşte  în  pilde  -  Matei  13, 3a 
Hristos:  iartă  păcatele  -  Matei  9,  3-5 
Hristos:  iconomia  Lui  -  Matei  16, 20 
Hristos:  iubirea  Sa  de  oameni  -Matei  9,  35 
Hristos:  îi  dojeneşte  pe  ucenici  -  Matei  8,  25-26a 
Hristos:  îl  biruie  pe  diavol  -  Matei  4, 2c 
Hristos:  îmbrăcat  în  hlamidă  roşie  -  Matei 

27,  2 7-30 

Hristos:  împăratul  cel  adevărat  -  Matei  1,17 
Hristos:  împlineşte  desăvârşit  Legea  -  Matei 
3,  lSc-16a 

Hristos:  împreună-lucrarea  cu  Duhul  Sfânt  — 
Matei  4,  la 

Hristos:  încoronat  cu  spini  -  Matei  27 ,  27-30 
Hristos:  îndelung  răbdător -Matei  25, 14-19 
Hristos:  întoarcerea  Sa  din  Egipt  -  Matei  2,  74-25 
Hristos:  întristarea  Sa  -  Matei  26,  37-39 
Hristos:  înţelepciunea  Sa  -  Matei  26, 60b-64a 
Hristos:  îşi  poartă  Crucea  -  /Viatei  27,  31-32 
Hristos:  Judecătorul  -  Matei  16,  26-27 


494 


INDICE  REAL 


Hristos:  Judecătorul  cel  adevărat  -  Matei  1,17 
Hristos:  jugul  Său  -  Matei  11,  29-30 
Hristos:  la  Pîlat -Matei  27, 11-14 
Hristos:  merge  pe  apă  -  Matei  14,  28 
Hristos:  Mielul  lui  Dumnezeu  -  Matei  11, 2-3 
Hristos:  minunea  zămislirii  Sale  -  Matei  1,  18b 
Hristos:  Mirele  Bisericii  -  Matei  9, 15;  22, 1-7 
Hristos:  Mirele  sufletelor  -  Matei  22, 1-7 
Hristos:  moare  pe  Cruce  -  Matei  27, 50-53 
Hristos:  naşterea  din  Fecioa  ra  Maria  -  Matei  2,  6b 
Hristos:  naşterea  din  Tatăl  -  Matei  2,  6b 
Hristos:  Nazarinean  -  Matei  2, 23a 
Hristos:  ne  îndreaptă  prin  smerenie  -  Matei  5, 3 
Hristos:  ne  învaţă  cu  viaţa  şi  cuvântul  -Matei  5, 2 a 
Hristos:  nu  e  potrivnic  Legii  -  Matei  4,  23a; 
8, 11-12 

Hristos:  nu  îl  ascultă  pe  diavol  -  Matei  4,  3 
Hristos:  osândirea  Sa  la  moarte  -  Matei  26, 67-68 
Hristos:  Patimile  Sale  -  Matei  9, 15 
Hristos:  părăsit  de  Apostoli  -  Matei  26, 31-32 
Hristos;  Păstorul  cel  bun  -  Matei  2,  6c 
Hristos:  Piatra  din  capul  unghiului  -  Matei 
21,  42-44 

Hristos:  plăteşte  darea  către  templu  -  Matei 
37,  25b-26 

Hristos: plineşte  iconomia  divină -Matei  12, 20a; 
12,  206-23 

Hristos:  pogorârea  Sa  la  iad  -  Matei  11, 2-3 
Hristos:  posteşte  40  de  zile  -  Matei  4, 2b 
Hristos:  Preotul  cel  adevărat  -  Matei  1, 17 
Hristos:  propovăduirea  Sa  -  Matei  12, 19b 
Hristos:  răstignit  pe  Cruce  -  Matei  27, 33-37 
Hristos:  S-a  născut  din  Fecioară  -  Matei  11, 11a 
Hristos:  S-a  născut  In  peşteră  -  Matei  2,11a 
Hristos:  sângele  lui  -  Matei  1, 3a 
Hristos:  sărăcia  Lui  -Matei  2, 11b 
Hristos:  săvârşeşte  lucrări  dumnezeieşti  -  Matei 
8,  25-26a 

Hristos:  săvârşeşte  primele  minuni  -  Matei  4, 23b 
Hristos:  Se  arată  după  înviere  în  Galileea  -  Matei 
28,  16-20 

Hristos:  Se  botează  de  către  loan  -  Matei 
3, 13-17b 

Hristos:  Se  botează  la  30  de  ani  -  Matei  3, 15c-l  6a 
Hristos:  Se  jertfeşte  pentru  noi  -  Matei  26,  23-25 
Hristos:  sfinţirea  înaintaşilor  prin  naşterea  Sa  - 
Matei  1, 3a 

Hristos:  slava  Sa  -  Matei  16, 28 
Hristos:  smerenia  Sa  -  Matei  9, 29-30a;  11, 29-30; 
17,  9;  26,  64b 

Hristos:  stă  trei  zile  în  mormânt -Matei  27, 62-66; 
28, 1-8 


Hristos:  Stăpânul  Legii  -  Matei  8,  3-4 
Hristos:  strălucirea  Dumnezeirii  Sale  -  Matei 
17, 16-2 

Hristos:  taina  întrupării  Sale  -  Matei  1, 18a 
Hristos.  tâlcuirea  numelui  Său  -  Matei  1,1c 
Hristos:  tămăduieşte  bolile  -  Matei  8,  16-17; 
9, 3-5 

Hristos:  tămăduitor  -  Matei  9, 12-13 
Hristos:  toate  îi  sunt  date  Lui -Matei  11, 27a 
Hristos:  Unsul  Domnului  -  Matei  16, 15-16 
Hristos:  Unul-Născut  -  Matei  1, 25b 
Hristos:  urăşte  întinăciunea  -  Matei  8,  32b-34 
Hristos:  vesteşte  vânzarea  Sa  de  către  luda 
Iscarioteanul  -  Matei  26, 20-22 
Hristos:  zămislirea  din  Duhul  Sfânt  -  Matei 

I,  20e;  1,21a;  13, 45-46 
hristoşii  mincinoşi  -  Matei  24,  4-5 

hula  împotriva  Duhului  Sfânt  -  Matei  12,  31-32 
hula  lui  Origen  -  Matei  3, 12c 

I 

lacov  al  lui  Alfeu  (Apostolul)  -  Matei  10, 3-4 
lacov  al  lui  Zevedeu  (Apostolul)  -Matei  10,  2 
lacov,  patriarhul:  proorocia  lui  -  Matei  2,  lf-2a 
iadul:  chinurile  lui  -  Matei  8, 11-12;  10,  28 
iadul:  porţile  lui -Matei  16, 18 
iama  duhovnicească  -  Matei  24,  32-33 
iconomia  Duhului  Sfânt  -  Matei  1 6, 20 
iconomia  lui  Hristos  -  Matei  16,  20 
iconomia  primirii  darurilor  -  Matei  26, 8-11 
iertarea  aproapelui -Matei6, 14-15;18, 18;18,35 
iertarea  greşelilor  -  Matei  6,12 
iertarea  greşelilor  aproapelui  -  Matei  18,  21-22 
Ierusalimul  ceresc  -  Matei'  19,  29;  27,  50-53 
lisus:  tâlcuirea  numelui  ~  Matei  1,  lb 
Ilie:  înaintemergătorul  celei  de  a  doua  Veniri  - 
Matei  17, 10-13 

Ilie:  se  arată  pe  Tabor  —  Matei  17,3 
Ilie:  slujirea  sa  -  Matei  11, 14 
inima:  prisosul  ei  -  Matei  12, 34b-35 
intrarea  în  Ierusalim  -  Matei  21,  6-7 
loan  al  lui  Zevedeu  (Apostolul)  -  Matei  10,  2 
loan  Botezătorul:  a  proorocit  încă  din  pântecele 
maicii  sale  -  Matei  11,  9 

loan  Botezătorul:  are  întinăciunea  protopă- 
rinţilor  -  Matei  3, 14b 

loan  Botezătorul:  are  vieţuire  îngerească  -  Matei 

II,  10 

loan  Botezătorul:  are  vieţuire  nematerialnică  - 
Matei  11, 10 


Şl  ONOMASTIC 


495 


loan  Botezătorul:  cerebotezul  lui  Hristos-  Matei 
3, 14b 

loan  Botezătorul:  hrana  sa  -  Matei  3,  4c 
loan  Botezătorul:  îl  mustră  pe  Irod  -  Matei 
14, 3-4 

loan  Botezătorul:  îmbrăcămintea  lui  -  Matei  3, 4 
loan  Botezătorul:  înaintemergătorul  celei  dintâi 
Veniri  -  Matei  17,10-13 
loan  Botezătorul:  ia  închisoare  -  Matei  11,  8 
loan  Botezătorul:  mai  mult  decât  prooroc  -Matei 
11,9 

loan  Botezătorul:  propovăduitorul  pocăinţei  - 
Matei  3, 1-3 

loan  Botezătorul:  propovăduitorul  lui  Hristos  - 
Matei'  11, 10 

loan  Botezătorul:  slujirea  sa  -  Matei  11, 14 
loan  Botezătorul:  statornicia  sa  -  Matei  11,  7 
losif  din  Arimateea:  ia  trupul  Domnului -Mata' 
27, 57-61 

losif,  logodnicul  Maicii  Domnului  -  Matei 
1, 12-16 

losif,  logodnicul  Maicii  Domnului:  dreptatea  şi 
milostivirea  lui  -  Matei  1,19 
losif,  logodnicul  Maicii  Domnului:  este  vestit  de 
înger  -  Matei  1,  20e 

losif,  logodnicul  Maicii  Domnului:  nu  a  cunos¬ 
cut-o  trupeşte  pe  Maica  Domnului  -  Matei 
1,  25a 

losif,  logodnicul  Maicii  Domnului:  slujitor  şi 
ocrotitor  al  Maicii  Domnului  -  Matei  1, 21b; 
2,13a 

losif,  logodnicul  Maicii  Domnului:  trezvia  lui  - 
Matei  1, 24 

Iosua  Navi -Matei  1,  ld;  1, 3b-5a;  13,  44 

iota  -  Mutei  5, 18b 

Iov  -  Matei  1,  3a 

Iov:  răbdarea  lui  -  Matei  5, 12a 

Ir  -  Matei  1, 3a 

Irod:  viclenia  lui  -  Matei  2,  7a 
Irod:  batjocorit  de  Dumnezeu  -  Matei  2,  16a 
Irod:  moartea  sa  cumplită  -  Matei  1, 19a 
Irod  (tetrarhul):  fărădelegea  sa  -  Matei  14,  3-4 
Irod  (tetrarhul):  nebunia  sa  -  Matei  14,  6-8; 
14,  9-12a 

Irod  (tetrarhul):  se  teme  de  loan  Botezătorul  - 
Matei  14, 1-2 

Irod  (tetrarhul):  tirania  sa  -  Matei  14, 1-2 
Irod  (tetrarhul):  ucigaşul  lui  loan  Botezătorul  - 
Matei  2, 21 

irodianii:  vicleşugul  lor  -  M atei  22, 15-22 
ispitele  -  Matei  4,  la;  6, 13a;  8, 23-24;  26, 40-41 
ispitele:  ferirea  de  ele  -  Matei  4, 12-13;  26,  37-39 


Israilul  duhovnicesc  -  Matei  2,  6c 

isteţimea  -  Matei  25, 14-19 

iubirea  aproapelui  -  Matei  19,  20;  22, 11-14 

iubirea  către  părinţi  -  Matei  19,  27 

iubirea  celor  pământeşti  -  Matei  24,  30 

iubirea  de  argint  -  Matei  17, 27 

iubirea  de  averi  -  Matei  21, 12-13 

iubirea  de  câştig -Mata' 21, 12-13 

iubirea  de  întâietate  -  Matei  20,  24-28;  23,  6-7 

iubirea  de  materie  -  Matei  21, 12-13 

iubirea  de  oameni  a  lui  Dumnezeu  -  Matei  9,  35; 

11, 25;  18,  26-27 
iubirea  de  slavă  -  Matei  18, 1-4 
iubirea  de  slavă  a  lui  Petru  -  Matei  26, 35-36 
iubirea  de  străini  -  Matei  14, 17-I9a;  27,  6-10  i 
iubirea  de  vrăjmaşi  -  Matei  5,  43-48 
iubirea  îndulcirilor  trupeşti  -  Matei  22, 1-7 
luda  (patriarhul),  fiul  lui  Iacov-  Matei  1, 2b;  1, 3a 
Iuda  Iscarioteanul  (unul  din  cei  12)  -  Matei 
10,  3-4 

Iuda  Iscarioteanul:  a  făcut  minuni  -  Matei 
7, 21-23 

Iuda  Iscarioteanul:  căinţa  lui  -  Matei  27 , 3-5 
Iuda  Iscarioteanul:  moartea  lui  -  Matei  27, 3-5 
Iuda  Iscarioteanul:  neomenia  sa  -  Matei  26,  26 
Iuda  Iscarioteanul:  neruşinarea  Iui  -  Matei 
26, 14-16 

luda  Iscarioteanul:  nesimţirea  sa  -  Matei 
26,  23-25 

Iuda  Iscarioteanul:  sărutarea  lui -Matei  26, 47-50 
Iuda  Iscarioteanul:  viclenia  lui  -  Matei  26,  47-50 
ludeea  -  Matei  2,  la 

iudeii:  au  asupra  lor  sângele  Proorocilor  -  Matei 
23, 35-3 6 

iudeii:  blestemul  căzut  asupra  lor  -  Matei 
27, 19-26 

iudeii:  calcă  Legea  -  Matei  11,  226-22;  26, 59-60a 
iudeii:  calcă  rânduiala  sâmbetei-Mata 27,  62-66 
iudeii:  cer  lui  Pliat  răstignirea  lui  Hristos  -  Matei 
27,19-26 

iudeii:  cruzimea  lor  -Matei  19,  7-9 
iudeii:  i  se  vor  închina  lui  Antihrist  -  Matei 
21, 45-46 

iudeii:  nestatornicia  lor -Mata  11, 15-17 
iudeii:  nesupunerea  lor  -Matei  21,  28-32;  22, 1-7 
iudeii:  nu-L  vor  înţelege  pe  Hristos  -  Matei 
21,45-46 

iudeii:  pierzarea  lor  -  Matei  12, 43-45 
iudeii:  răutatea  lor  -  Matei  26, 51-54 
iudeii:  risipirea  lor -Matei  21,  42-44 
iudeii:  robirea  lor  -  Matei  24,  21-22 
iudeii:  se  leapădă  de  Hristos  -  Matei  27, 15-18 


496 


INDICE  REAL 


iudeii:  se  lipesc  de  Antihrist  -  Matei  27, 15-1 8 
iudeii:  spun  că  Apostolii  au  furat  trupul 
Domnului  -  Matei  28, 11-15 
iudeii:  strică  Scripturile  -  Matei  1, 23a 
iudeii:  surzenia  lor  -  Matei  26, 51-54 

î 

împăcarea  cu  aproapele  -  Matei  5, 23-24 
împăcarea  cu  conştiinţa  -  Matei  5,  25-26 
împărăţia  Cerurilor  -  Matei  3,  2b;  10, 5-7 
împărăţia  Cerurilor:  dobândirea  ei -Matei  11,12 
împărăţia  lui  Dumnezeu  -Matei  6,32b-33;  12,  28 
împiedicarea  de  la  credinţă  -  Matei  10,  34-36 
împiedicarea  de  la  fapta  bună  -Matei  18,  7 
împlinirea  lucrului  bun  -  Matei  27,  38-44 
împlinirea  poruncilor  -  Matei  15,  29-31;  23,  4-5 
împlinirea  voii  lui  Dumnezeu  -  Matei  7,  21 
împovăraţii  -  Matei  11,  28 
împrumutul  -  Matei  5, 42 
împuţinarea  sufletului  -  Matei  14, 31-33 
înainlemergătorii  Iui  Antihrist  -  Matei  24,  9-13 
înaintevestirea  învierii  -  Matei  26,  31-32 
înaintevestirea  lepădării  lui  Petru  -  Matei 
26,  33-34 

înaintevestirea  Patimilor  şi  a  învierii  -  Matei 
17,  22-23 

începutul  bun  -  Matei  19, 25-26 
începutul  durerilor  -  Matei  24,  6-8 
închipuirea  de  sine  -  Matei  15, 3-6 
îndatorirea  faţă  de  suflet  -  Matei  22, 16b-22 
îndatorirea  faţă  de  trup  -  Matei  22, 16b-22 
îndelunga  răbdare  -  Matei  10,  22 
îndemn  la  mucenicie  -  Matei  16, 25 
îndrăzneala  -  Matei  6, 13c ;  26,  40-41 
îndrăzneala  în  rugăciune  -  Matei  18, 10-11 
îndrăzneala  propovăduiţii  -  Matei  10,  27 
îndulcirile  trupeşti  -  Matei  22, 1-7 
îngerii  sunt  împreună-slujitori  cu  oamenii  - 
Matei  18, 31 

îngerul  păzitor  -  Matei  18, 10-11 
îngerul  vesteşte  femeilor  învierea  -  Matei  28, 1-6 
înnoirea  întregii  zidiri  -  Matei  24, 23-25 
înnoirea  lumii  -  Matei  19, 28 
înşelarea  Evei  -  Matei  27,  27-30 
înşelăciunea  Antihristului  -  Matei  24,  23-25 
înşelăciunea  avuţiei  -  Matei  .13, 22 
înşelăciunea  demonilor  -  Matei  8,  28b 
întoarcerea  din  Egipt  în  Nazaret  -  Matei  2, 23a 
întreaga  înţelepdune  -  înaintecuvântare;  Matei 
15,  34-38 


întrebarea  cu  vicleşug  -  Matei  21, 23-37 
întristarea  Iui  Hristos  din  Ghetsimani  -  Mnfei 

26,  37-39 

întruparea  Domnului:  adeverirea  ei  -  Matei 
2, 13b;  14,  13 

întunericul  cel  mai  dinafară -Matei  25,  41-46 
întunericul  de  la  răstignirea  Domnului  -  Matei 

27,  45-49 

înţelegerea  -  înaintecuvăntare;  Matei  15, 34-38 
înţelegerea  Legii  -Matei  15, 13-14 
înţelepciunea  -  Matei  24,  45-47 
înţelepciunea  adevărată -Matei  10, 17-18 
înţelepciunea  Apostolilor  -  Matei  15,  33 
înţelepciunea  ca  şi  cea  a  şarpelui -Matei  10, 16b 
înţelepciunea  trufaşă  -  Matei  11,  25 
înţelesul  Scripturii  -  Matei  17,9 
învăţători:  ascultarea  de  ei  -  Matei  23, 1-3;  8-12 
învăţătorii  răi  -  Matei  23, 13 
învăţătura  binetui  -  Matei  12, 17-19a 
învăţăturile  lumeşti  -  Matei  13, 44 
învierea  Domnului:  vestită  de  către  strajeri  - 
Matei  28, 11-15 

învierea  fiicei  lui  Iair  -  Matei  9,  23-24 
învierea  Domnului  Hristos  -  Matei  5,  19a; 

12, 39-40;  16, 4;  28. 1-8 
învierea  sufletească  —  Matei  9, 25-26 

J 

jertfele  iudaice  -  Matei  21, 12-13 
judecarea  aproapelui  -  Matei  7,  1;  25,  34-40 
judecarea  celor  12  seminţii  -  Matei  5,  22b 
judecarea  cu  bunătate  -  Matei  18,  23 
judecarea  cu  nedreptate  -  Matei  27, 11-14 
judecata  -Matei  23, 23-24 
Judecata  de  Apoi  -  Matei  12,  17-19a;  25,  31-46 
judecata  soborului  Sfinţilor  Apostoli  -  Matei 
5,  22b 

jugul  lui  Hristos  -  Matei  11,  2 9-30 
jurământul  -  Matei  5, 33-37 
jurământul  la  iudei  -  Matei  23,  16-22 
jurământul:  călcarea  lui  -  Matei  14,  9-12a 

L 

lacrimile  -  Matei  16,26-27 
lauda  de  sine  -  Matei  21, 23-37 
Lazăr  -  Matei  26,  6-7 
lăcomia  -  Matei  4,  8-9 
lăcomia  pântecelui  -  Matei  4, 2a 
legarea  aproapelui  -Mufei  18, 18 


ŞI  ONOMASTIC 


497 


legământul  lui  Avraam  -  Matei  14,  31-33 

legea  sâmbetei  -  Matei  12,  2-4 

Legea:  este  dreptate  -  Matei  3, 15b 

Legea:  înţelegerea  duhovnicească a  ei  -  Matei  3, 3 

Legea:  lui  Morse  -  Matei  14,  31-33 

Legea:  s-a  învechit  -  Matei  5,  21 

Legea:  vremea  la  care  a  fost  dată  -  Matei  1,  3a 

lenevia  -  Matei  25,  20-30;  26,  47-50 

lepădarea  averilor  -  Matei  19,  21-24 

lepădarea  de  lucrurile  lumeşti  -  Matei  S,  21-22 

lepădarea  de  părinţi  şi  rudenii  -  Matei  10,  37 

lepădarea  de  sine  -  Matei  1 6,  24 

lepădarea  lui  Petru  -  Matei  14, 31-33;  26,  69-75 

lepra  sufletească  -  Matei  26,  6-7 

Levi  Tadeu  (Apostolul)  -  Matei  10, 3-4 

liniştea  necesară  rugăciunii  -Matei  26,  35-36 

Longhin,  sutaşul  -  Matei  27, 54-56 

lopata  Judecăţii  lui  Hristos  -  Matei  3, 12 a 

luarea  Crucii  -  Matei  10, 38;  16,  24 

lucrarea  faptelor  celor  bune  -  Matei  24, 16-18; 

25,  20-30 

lucra  rea  faptelor  celor  bune  după  Botez  -  Matei 

28, 16-20 

lucrarea  sufletului  cu  trupul  -  Matei  18, 24-25 
lucrul  bun:  împlinirea  lui  -  Matei  27,  38-44 
lucrurile  lumeşti  -  Matei  8,  21-22 
lumea  -  Matei  1 8,  7 
lumea:  desfătările  ei  -  Matei  19,  27 
lumina  sufletului  -  Matei  6,  22-23 
lunaticii:  rine  sunt  în  acest  fel  -  Matei  4,  24 
lupii  răpitori  -  Matei  7, 16-17 

M 

magii:  călătoria  lor  -  Matei  2,  7b 

magii:  darurile  lor  -  Matei  2,  11c 

magii:  închinarea  lor  -  Matei  2,  Ha 

magii:  întoarcerea  în  ţara  lor  -  Matei  2,12 

magii:  vin  în  Ierusalim  -  Matei  2,  ld 

magii:  vrednicia  lor  -  Matei  2, 2c 

Maica  Domnului  -  Matei  12,  46;  12,  47-50; 

27,54-56 

Maica  Domnului:  fecioria  ei  -  Matei  1,  2 Od 
Maica  Domnului:  logodna  ei  -  Matei  1, 18a 
mamona  -  Matei  6, 24a 
mana  din  pustie  -  Matei  4,  4 
mâna  lui  Dumnezeu  -  Matei  27, 50-53 
mâncarea  nu-1  spurcă  pe  om  -  Matei  15, 10-11 
mândria  -  Matei  11,  23-24;  19,  20 
mândria  lui  Petru  -  Matei  26, 33-34 
mânia -Matei  10,  42;  17, 14-15;  22,  16b -22 


mânia  deşartă  -  Matei  5,  22a 

mânia  din  râvnă  duhovnicească  -  Matei  5, 22a 

mânia  pe  aproapele  -  Matei  5,  22a 

mânia:  cum  se  cuvine  a  o  folosi  -  Matei  5, 5 

maniheii  -  Matei  4, 24 

maniheii  şi  erezia  lor  -  Matei  3,  16b 

mântuirea  neamurilor  -  Matei  20,  29-54 

mântuirea  oamenilor  -Matei  26,  29 

mântuirea:  dobândirea  ei  -  Matei  19,  25-26 

Maria  Magdalena:  este  iscoditoare  -  Matei 

28, 9-10 

martorii  mincinoşi  împotriva  lui  Hristos  -  Matei 

26,  60b-64a 

Matei  vameşul  (Apostolul)  -  Matei  10,  3-4 

Matei:  chemarea  lui  -  Matei  9,  9 

Matei:  li  face  ospăţ  lui  Hristos  -  Matei  9, 10-11 

mărgăritarele  -  Matei  7, 6 

mărgăritarul  de  mult  preţ  -  Matei  13,  45-46 

mărturisirea  lui  Hristos -Matei  10, 32-33;  26,  6-7 

mărturisirea  iui  Petru  (pentru  Dumnezeirea  Iui 

Hristos)  -  Matei  16, 18 
Melchisedec  ~  Matei  1, 3a 
Mielul  lui  Dumnezeu  -  Matei  11,  2-3 
Miheia  -  Matei  2, 5 
mila  -  Matei  23,  23-24 
mila  arătată  păcătoşilor  -  Matei  9, 12-13 
milostenia  -  Matei  6,  3;  6,  4;  6,  17-18;  12,  13; 

16, 26-27;  25, 1-5;  25,  6-13 
milostenia  adevărată  -  Matei  5,  7 
milostenia  duhovnicească  -  Matei  25,  41-46 
milostenia  trupească  -  Matei'  25,  41-46 
milostivirea  -  Matei  22, 11-12;  22, 11-14 
milostivirea  faţă  de  săraci  -  Matei  26,  8-11 
minciuna  -Matei  12,  36-37 
mintea  prunceascâ  -  Matei  18,  2-4 
moartea  fiicei  lui  lair  -Matei 9, 18-19 
moartea  lui  Hristos  este  sfinţirea  noastră  -  Matei 

27, 50-53 

moartea  noastră  pentru  Hristos  -  Matei  10,  39 

moartea  sufletească  -  Matei  10,  28 

moartea  trupească  -  Matei  10,28 

Moise  -  Matei  13, 44 

Moise  pe  Tabor  -  Matei  17,3 

mormântul  Domnului:  pecetluirea  Iui  -  Matei 

27, 62-66 

mormântul  Domnului:  străjuirea  lui  -  Matei 

27,  62-66 

mucenicia  -  Matei  10, 32-33;  1 6,  25;  20, 22;  26,  26 
mucenicia  Proorocilor  -  Matei  21, 34-39 
mucenicia:  cununile  ei  -  Matei  20,  23 
mulţimea  râde  de  Hristos  -  Matei'  9,  23-24 
mulţumirea  -  Matei  26, 26 


498 


INDICE  REAL 


munca  -  Matei  6,  25a 

mustrarea  aproapelui  -  Matei  7, 1;  18,  15-17 
mustrarea  fariseilor  şi  a  saducheilor  de  către 

loan  Botezătorul  -  Matei  3,  7 
mustrarea  Ierusalimului  -  Matei  23, 37-39 
mustrarea  necredinţei  -  Mutei  17, 16-18 
mutul  legat  de  demon  -  Matei  9,  3 2-33a 

N 

naşterea  de  copii  -  Matei  23,  8-12 
Nazaret  -  Matei  2,  6b;  9, 1-2 a 
nălucirea  de  sine  -  Matei  15,  3-6;  22, 11-14 
nălucirile  diavoleşti  ale  Antihristului  -  Matei 

24,  23-25 

năravurile  rele  -  Matei  13,44 

neagoniseala  -  Matei  6, 19-21;  10,  9-10 

neamurile:  chemarea  lor  -  Matei  22,  8-10 

neamurile:  rătăcirea  lor  -  Matei  22, 8-20 

nebunia  -  Matei  25, 1-5 

nebunia  fariseilor  -  Matei  9, 34 

nebunia  omului  -  Matei  2, 13d 

nebunia  răutăţii  -  Matei  2, 3 

necâştigarea  -  Matei  10,8 

necredinţa -Matei  8,  2 5-26a;  17, 16-18 

necredinţa:  mustrarea  ei  -  Matei  17, 16-18 

nedreptatea  -  Matei  6, 24a;  18, 15-17;  23,  25-26 

Neftali  -  Matei  4, 12-13 

neghina  duhovnicească  -Matei  13,  24-30 

neînfrânarea  -  Matei  6, 31-32a 

nelucrarea  -  Matei  24,  20 

nemilostivirea  -  Matei  12, 11-12;  18,  28-30; 

25,  41-46 

neprimirea  Apostolilor  -  Matei  10, 14-15 
neputinţa -Matei 4,  23b 
neputinţa  Apostolilor  -  Matei  15,  33 
neputinţa  firii  omeneşti  -  Matei  3, 15b 
neputinţa  omenească  -  Matei  6, 13a;  8,23-24; 

12,  31-32;26,  69-75 
nerodirea  -  Matei  24,  20 
nesimţirea  -  Matei  10, 16b 
nestatornicia  iudeilor-  Matei  11, 15-17;  21, 28-32 
nesupunerea  iudeilor  -  Matei  22, 1-7 
nevinovăţia  ca  şi  cea  a  porumbeilor  -  Matei 

20,  16b 

nevrednicia  -  Matei  7, 22-23 

norul  din  vremea  Schimbării  la  faţă  -  Matei 

27,  5-8 

nunta  -  Matei  19, 12;  24, 37-39 

nunta  duhovnicească  -  Matei  22, 1-7 

nunţile  din  vremea  Antihristului  -Matei 24, 37-39 


O 

oamenii  din  vremea  Antihristului  -  Matei 

24,  37-39 

ocările:  suferirea  lor  -  Matei  10, 24-25a 

ochiul  sufletesc  -  Matei  6,  22-23 

odihna  dăruită  de  Hristos  -  Matei  11,  28 

oile  duhovniceşti  -  Matei  25, 31-33 

oile  în  mijlocul  lupilor  -  Matei  10, 16a 

omul  drept  -  Matei  9, 12-13 

omul  păcătos  -  Matei  7, 19-20 

omul:  bunătatea  sa  -  Matei  19,  25-1 7a 

omul:  e  iubitor  de  viaţa  -  Matei  27,  45-49 

omul:  nebunia  sa  -  Matei  2, 13d 

omul:  zidirea  lui  -  Matei  27,  45-49 

Onan  -  Matei  1, 3a 

Origen  -  Matei  3, 12c;  25, 41-46 

osânda  iudeilor  -  Matei  10, 5-7 

Dsânda  păcătoşilor  -  Matei  25, 41-46 

osânda  Sodomei  -  Matei  10, 14-15 

osânda  veşnică  -  Matei  25,  41-46 

osândirea  aproapelui  -  Matei  7, 1;  25, 34-40 

osândirea  cărturarilor  şi  arhiereilor  -  Matei  2,  4 

ostăşia  duhovnicească  -  Matei  24,  9-13 

osteniţii  -  Matei  11,  28 

P 

pacea  -  Matei  10, 12-13 

pâinea  -  Matei  6, 11 

pâinile  punerii  înainte  -  Matei  12, 2-4 

paiul  din  ochi  -  Matei  7, 2-5 

Paştile  adevărate  -  Mate:  26,  3-5 

patimile  de  căpetenie  -  Matei  4, 11 

Patimile  lui  Hristos  -  Matei  9, 15;  cap.  26-27 

Pavel  a  grăit  cu  mânie  -  Miatei  5,  22a 

paza  minţii  -  Matei  21, 12-13 

păcatele  aduc  slăbănogire  -  Matei  9, 2c 

păcatul  este  „umbrăa  morţii" -Matei 4, 14-16 

păcatul  şi  boala  -  Matei  8, 1 6-17 

păcătoşii:  întoarcerea  lor  -  Matei  18, 12-14 

păcătoşii:  osânda  lor  -  Matei  25,  42-46 

părăsirea  părinţilor  -Matei  4,  22 

părerea  de  sine  -Matei  15,  3-6;  22,  11-14 

părinţii  trupeşti  -  Matei  23, 8-12 

părinţii  trupeşti:  cinstirea  lor  -  Matei  4,  21a; 

12,47-50 

părinţii  trupeşti:  despărţirea  de  ei  -  Matei  4,  22; 

19, 29 

părtaş  dumnezeieştii  firi  -  Matei  20, 8-16 
păstorul  adevărat  -  Matei  9, 36 


ŞI  ONOMASTIC 


499 


păzirea  tuturor  poruncilor  -  Matei  28, 16-20 
pecetluirea  mormântului  Domnului  -  Matei 
27, 62-66 

petic  de  postav  nou  -  Matei  9,16-17 
Petru  -  Matei  10,2 

Petru  fi  mărturiseşte  pe  Hristos -Mafei  16, 15-16 
Petru:  chemat  de  Hristos  -  Matei  4, 18-1 9a 
Petru:  dragostea  lui  -  Matei  14,  28 
Petru:  lepădarea  Iui  -Matei  14, 31-33 
Petru:  mândria  sa  -  Matei  26,  33-34 
Petru:  merge  pe  apă  -  Matei  14,  28 
Petru:  taie  urechea  lui  Malhus-  Matei  26,  51-54 
Petru;  ucenic  al  lui  loan  Botezătorul  -  Matei 
4, 18-19a 

Petru:  vrea  să  rămână  pe  Tabor  -  Matei  17,4 
pierzarea  iudeilor  -Matei  12, 43-45 
pietrele  despicate  în  vremea  Răstignirii  -  Matei 
3,9b 

Pilat:  moliciunea  lui  -  Matei  27, 15-18 
Pilat:  se  minunează  de  Hristos  -Matei  27, 11-14 
Pilat:  vrea  să-L  elibereze  pe  Hristos  -  .Matei 
27, 15-18 

pilda  aluatului  ce  dospeşte  toată  frământă  tura  - 
Matei  13, 33 

pilda  celor  doi  datornici  -  Matei  18, 23-35 
pilda  celor  doi  fii  chemaţi  a  lucra  în  via  tatălui  - 
Matei  21,  28-32 

pilda  celor  zece  fecioare  -  Matei  25, 1-13 
pilda  comorii  ascunse  în  ţarină  -  Matei  13,  44 
pilda  cu  poarta  cea  strâmtă  şi  cea  largă  -  Matei 
7, 13-14 

pilda  cu  proorocii  mincinoşi  -  Matei  7, 15-23 
pilda  despre  cum  îşi  dezbină  satana  împărăţia  - 
Matei  12, 25-28 

pilda  despre  iconomul  credincios  şi  înţelept  şi 
despre  sluga  rea  -  Matei  24, 45-52 
pilda  grăuntelui  de  muştar  -  Matei  13, 31-32; 
13,36-43 

pilda  lucrătorilor  răi  în  via  stăpânului  -  Matei 
21,33-46 

pilda  lucrătorilor  tocmiţi  la  vie,  la  diferite 
ceasuri  -  Matei  20, 1-15 
pilda  lui  lona  -  Matei  12,  41;  27,  62-66 
pilda  mărgăritarului  de  mare  preţ  -  Matei 
13,  45-46 

pilda  năvodului  cu  peşti  buni  şi  răi  -  Matei 
13,47-50 

pilda  neghinelor  semănate  de  vrăjmaşul  în  grâu  - 
Matei  13, 24-43 

pilda  nunţii  fiului  de  împărat  -  Matei  22, 1-14 
pilda  oii  pierdute  din  cele  o  sută  -  Matei 
18, 12-14 


pilda  răsadului  sădit  de  Tatăl  -  Matei  15, 14-20 
pilda  semănătorului  -  Matei  13, 3-23 
pilda  smochinului  înfrunzit,  vestind  vara  - 
Matei  24, 32-34 

pilda  smochinului  sădit  în  vie  şi  îngăduit  spre 
rodire  -  Matei  21, 19-20 
pilda  talanţilor  -  Matei  25, 14-30 
pizma  -  Matei  13,  54b-57a;  21,  23-37;  22,  34-40 
pizma  iudeilor  -  Matei  8, 19-20 
plânsul  adevărat  -  Matei  5,  4 
pleava  duhovnicească  -  Matei  3, 12b 
plinătatea  credinţei  -  Matei  8, 25-26a 
plinirea  vremii  -  Matei  2,1b 
poarta  cea  largă  -  Matei  7, 13 
poarta  cea  strâmtă  -  Matei  7,  13-14 
pocăinţa  -  Matei  25,  6-13 
pocăinţa  pilduitoare  -  Matei  27, 50-53 
pocăinţa:  dobândirea  ei  -  Mufei  20,  8-16 
pocăinţa:  puterea  ei  -  Matei  18, 26-27 
pocăinţa:  roada  ei  -  Matei  3,  8 
podoaba  hainelor  -  Matei  6,  28-30 
podoabele  femeieşti  -  Matei  5,  28 
pofta  -  Matei  17, 14-15 
poftele  -  Matei  10,  42 
pogorârea  la  iad  -  Matei  11, 2-3 
pogorământul  -Matei  9, 16-17 
pomenirea  răului  -  Matei  6, 12;  18, 35 
pomul  bun  -  Matei  12,  33 
pomul  putred -Matei  7, 16-17 
poporul  iudeu  e  fără  de  minte  -  Matei  27, 57-61 
poporul  se  minunează  de  Hristos  -  Matei  9, 33b 
porcii  -  Matei  7, 6 
porţile  iadului  -  Matei  16,18 
porumbiţa  de  la  potop  -  Matei  3, 1 6d-17a 
porunca  Botezului  dată  Apostolilor  -  Matei 
28,16-20 

porunca  iubirii  aproapelui  -  Mafei  22,  34-40 
porunca  iubirii  lui  Dumnezeu  -  Matei  22, 34-40 
poruncile  Domnului  Hristos  -  Matei  5,  19a; 
10, 38;  20, 1-7 

poruncile  Domnului:  păzirea  şi  împlinirea  lor  - 
Mafei  25,  2 9-31;  23, 4-5;  28, 16-20 
postavul  nou  -  Matei  9, 16-17 
postul  -  Matei  4,  2a;  6, 17-18;  9, 14;  17, 19-21 
preacurvia  -  Matei  5, 27;  19,  7-9 
predestinarea  -  Matei  13, 13 
preoţia  Legii  vechi:  sfârşitul  ei  -  Matei  26,  65-66 
prietenii  -  Matei  5, 29-30;  18,  8-9 
prisosul  inimii  -  Matei  12,  34b-35 
privegherea  -Matei  24, 42-44 
pronia  dumnezeiască  -  Matei  10, 29-31:26, 45-46 
Proorocii  -  Matei  20, 1-7 


500 


INDICE  REAL 


proorocii  mincinoşi  -  Matei  7, 15;  24, 9-13 
Proorocii:  lucrarea  lor  -  Matei  4 , 17a 
proorocul  dispreţuit  în  patria  sa  -  Matei 

13,  57b-S8 

propovăduirea  -  Matei  10,  27 
propovăduirea  Evangheliei  -  Matei  13,31-33; 

13,  45-46;  24,14;  26, 12-13 
propovăduirea  Slavei  lui  Dumnezeu  -  Matei 

9,  305-31 

propovăduirea:  puterea  ei  -  Matei  10,  21 

prostia  -  Matei  10, 16b 

pruncia  duhovnicească  -  Matei  21, 15-16 

pruncii  aduc  laudă  lui  Hristos-  Matei 21, 15-16 

purtarea  Crucii  -Matei  10, 38 

purtarea  de  grijă  a  lui  Dumnezeu  -  Matei 

10,  29-31 

puterea  adevărului  -  Matei  23, 37-39 

puterea  certării -Matei  16,  7-12 

puterea  credinţei  -  Matei  8,  8-10;  9,  2b;  9,  20-22; 

21,  20-22 

puterea  Crucii  -  Matei  28, 16-20 
puterea  cuvântului  -  Matei  9, 9 
puterea  faptelor  bune  -  Ivialei  16,19 
puterea  pocăinţei  -  Matei  18,  26-27 

puterea-propo-văduirii  -  Matei  10, 21 - — 

puterea  sfătuirii  -  Matei  2, 13c 
-  -puteţile-J-ueiatoate  aie  sufletului  omenesc  - 

Matei  13,  47-48 

R 

Rahcla  şi  tânguirea  ei  -  Matei  2, 18a 

râsul  -  Matei  12, 36-37 

râvna  -  Matei  17,3 

răbdarea  -  Matei  24,  9-13 

răbdarea  în  ispite  -  Matei  8,  23-24;  14,  23-24; 

14,  25-27 

răbdarea  în  ocări  -  Matei  5,  11-12;  5, 39 
răbdarea  îndelungă  -  Matei  10, 22 
răcirea  dragostei  -  Matei  24,  9-13 
răpirea  de  averi  -  Matei  25,  41-46 
răpirea  în  nori  -Matei 24, 31 
răspândirea  minţii  -  Matei  14,  23-24 
răsplata  veşnică  -  Matei  25,  20-30 
răsplătirea  răului  cu  bine  -  Matei  5, 39-42 
Răstignirea  Domnului  -  Matei  3,  9b;  17,  3; 

26,  17-19;  27,  33-37 
răutatea  -  Matei  2, 3;  19, 13-14;  23, 14 
răutatea  este  din  voinţă  -  Matei  11, 21a 
răutatea  iudeilor  -  Matei  26, 51-54 
răutatea  îl  spurcă  pe  om  -  Matei  15, 10-11 


i-ăutatea  nu  este  din  fire  -  Matei  11,  21a 
răutatea  ucigaşă  -  Matei  23,  29-33 
răutatea  zilei  -  Matei  6,  34 
războaiele  -  Matei  24,  6-8 
recunoştinţa  -  Matei  9,  30b-31 
regjna  de  la  miazăzi  -  Matei  12,42 
roada  pocăinţei  -  Matei  3,8 
roada  pocăinţei  este  credinţa  în  Hristos  -  Matei 
3, 11a 

roada  putredă  -  Matei  7,  18 
robirea  iudeilor  -  Matei  24,  22-22 
rodul  bun  şi  rău  -  Matei  12,  33 
rugăciunea  -  Matei  6,  5-8;  14,  23-24 ;  17, 19-21 
rugăciunea  are  trebuinţă  de  linişte  -  Matei 
26,  35-36 

rugăciunea  are  trebuinţă  de  strădanie  -  Matei 
26,  35-36 

rugăciunea  cu  îndrăzneală  -  Matei  18, 10-11 
rugăciunea  de  noapte  -  Matei  14,  23-24 
rugăciunea  din  Grădina  Ghetsimani  -  Matei 
26,  37-39 

rugăciunea  după  masă  -  Matei  26,  30 
rugăciunea  în  biserică  -  Matei  6, 6 
rugăciunea  în  ispite  -  Matei  26, 42-44 
■  rugăciunea  înainte  de  masă  -  Matei  14, 17-19a; 
15,34-38 

rugăciunea  neîncetată  -Matei  7,  7-8 
Rut  -  Matei  1, 5b 

s 

Sabelie  -  Matei  28, 16-20 

sabia  cuvântului  credinţei  -  Matei  10,  34-36 

sacul:  semn  al  pocăinţei  -  Matei  11, 21b-22 

saducheii  ÎI  ispitesc  pe  Hristos  -  Matei  22,  23-33 

saducheii:  erezia  lor  -  Matei  22,  29-33 

Salomeea  -  Matei  27,  54-56 

sarea  pământului  -  Matei  5,  23fl 

sârguinţa  după  adevăr  -  Matei  13, 20-22 

sârguinţa  în  rugăciune  -Matei  26, 35-36 

Sarra:  stcrpiciunea  ei  -  Matei  3, 9b 

Saul  —Matei  1,  le 

săracii  -  Matei  25, 34-40 

sărăcia  Apostolilor  -  Matei  11,  4-6;  14, 15-19a 

sărăcia  cu  duhul  -  Matei  18, 10-11 

sărăcia  duhovnicească  -  Matei  19, 29 

sărutarea  lui  Iuda  Iscarioteanul  -  Matei  26, 47-50 

scaunul  lui  Moise  -  Matei  23, 1-3 

Scheva  -  Matei  7, 22-23 

Schimbarea  la  faţă -Matei  17, 1-23 

Scriptura:  înţelesul  ei  -  Matei  17,9 


ŞI  ONOMASTIC 


501 


Scriptura:  tâlcuirea  ei  -  Matei  17,9 
Scripturile  -Matei  21, 40-il 
Scripturile:  însemnătatea  lor  -  înaintecuvăntare; 
Mutei  4,10 

Scripturile:  înţelegerea  lor  -  Matei  5,  8 
Scripturile:  plinirea  lor  -  Matei  26,  51-5 4; 
26, 55-5 6a 

Scripturile:  unirea  dintre  Vechiul  şi  Noul 
Testament  -Matei  18, 19-20 
secerişul  duhovnicesc  -  Matei  9, 37-28 
securea  Judecăţii  lui  Hristos  -  Matei  3, 10a 
seminţia  lui  Levi  -Matei  17,  24-25a 
seminţiile  lui  Israil:  sunt  în  număr  de  12  -  Matei 
10,1 

semn  din  cer  -  Matei  16,1 
semnele  vremurilor  -  Matei  16,  2-3 
semnul  lui  Iona  -  Matei  16,4 
Sfântul  Botez  -  Matei  12,  43-45;  14,  296-22; 
28, 16-20 

sfârşitul  vieţii  -  Matei  24,  20 
sfatul  ucigaş  al  arhiereilor  -  Matei  26,  3-5 
sfătuirea  -  Matei  4,  la;  25,  41-46 
sfintele  porunci  ■  Matei  10,  38 
Sfintele  Taine  -  Matei  14, 19b-21 
sfinţenia  omenească  -  Matei  6,  96 
Sfinţii  -  Matei  13,  24-30 
Sfinţii:  bunătăţile  lor  -  Matei  20, 8-16 
Sfinţii:  îndumnezeirea  lor  -Matei  13,  43 
Sfinţii:  strălucirea  lor  -  Matei  13, 43 
sfinţirea  prin  Cruce  -  Matei  27, 33-37 
Sidonul  -  Matei  15,  28 

silinţa  pentru  împără  ţia  Cerurilor  -  Matei  11,12 
silogismele  -  Matei  7,  6 
Simon  Leprosul  -  Matei  26,  6-7 
Simon  Petru  (Apostolul)  -  Matei  10,2 
simonia  -  Matei  21,  12-13 
simplitatea  -  Matei  19, 13-14 
slava  deşartă  -  Matei'  6,  2;  6, 19-21 ;  11,  29-30; 
20, 17-21 ;  23,  6-7 

slava  deşartă:  fuga  de  ea  -  Matei  8,  3-4;  8, 18 
slava  lui  Dumnezeu  -  Matei  9, 306-31 
slava  lui  Hristos  -  Matei  16, 28 
slăbânogirea  vine  din  păcate  -  Matei  9,  2c 
slăbănogul  din  Capemaum  -  Matei  9,  l-2a 
slăbiciunea  firii  omeneşti  -  Matei  1 4,  29-30 
sluga  cea  bună  -  Matei  25,  20-30 
sluga  lucrătoare  duhovniceşte  -  Matei  24,  40-41 
sluga  necredincioasă  -  Matei'  24,  48-51 
smerenia -Matei  14, 17-19a;15,  34-38;20, 24-28; 
23,  8-12 

smerenia  este  temelia  fericirii  -  Matei  5, 3 


smerenia  lui  Hristos  -  Matei  11, 29-30;  17,9 
smerenia  pruncilor  -  Matei  18,  2-4 
smerita  cugetare  -  Matei  5, 19a;  9, 29-30a;  10,8 
smintelile  -  Matei  27,  27;  18,  7;  18,  8-9 
smintirea  celor  mici  -  Matei  18,  5-6 
smochinul:  uscarea  lui  -Matei  21, 18-19 
soacra  lui  Petru:  vindecarea  ei -Matei  8, 14-15 
Sodoma:  osânda  ei  -  Matei  10, 14-15 
spălarea  mâinilor  -  Matei  15, 1-2 
sporirea  duhovnicească  -  Matei  17, 9 
spurcăciunea  lăuntrică  -  Matei  23,  27-28 
statornicia  lui  toan  Botezătorul  -  Matei  11,7 
statuia  lui  Hristos  -  Matei  9, 20- 22 
stăpânirea  asupra  demonilor  şi  fiarelor-Maiei  2,  le 
stăpânirea  asupra  stihiilor  -  Matei'  23,  44 
stăpânitorii  -  Matei  18,  24-25 
stăpânitorii  răi  -  Matei'  23, 13 
stăruinţa  în  rugăciune  -  Matei  24,  23-24 
steaua  de  la  Răsărit  este  Putere  îngerească  - 
Matei  2,  2b;  2,  7b;  2,  9 
sterpiciunea  -  Matei  24,  20 
stihiile:  se  cutremură  la  moartea  Iui  Hristos  - 
Matei  27 , 50-53 

straja  de  la  mormântul  Domnului  -  Matei 
27,  62 -66 

strălucirea  Dumnezeirii  lui  Hristos  -  Matei 
17,  lb-2 

strămutarea  în  Babilon  -  Matei  1,  7-11;  1,17 
suferirea  ocărilor  -  Matei  10,  24-25a 
sufletele  drepţilor  sunt  în  mâna  lui  Dumnezeu  - 
Matei  27,  50-53 

sufletul  după  moarte  -Matei  8,  28b 
sufletul:  datoria  faţă  de  el  -  Matei  22,  266-22 
sufletul:  lucrarea  sa  cu  trupul  -  Matei  18,  24-25 
sufletul;  unirea  puterilor  sale  -  Matei  18, 2  9-20 
sufletul:  valoarea  tui  -  Matei  25, 6-13 
sufletul:  vătămarea  lui  -  Matei  18,  8-9  - 
supunerea  faţă  de  voia  lui  Dumnezeu  -  Matei 
26, 37-39 

supunerea  trupului  faţă  de  duh  -  Matei  22,  8-9 
surorile  Domnului  -  Matei  13,  54b- 57a 
surzenia  iudeilor  -Matei  26, 51-54 
suspinurile  -  Matei  16,  26-27 
sutaşui  din  Capemaum  -  Matei  8, 5;  8,  6 

T 

Taina  Euharistiei:  instituirea  ei -Matei  26,  26-28 
taina  ungerii  cu  mir  -  Matei  26, 12-13 
tainele  cereşti  -  Matei  13, 34-35 
tainele  credinţei  -  Matei  7,6 


502 


INDICE  REAL 


tainele  lui  Dumnezeu:  descoperirea  lor  -  Matei 
26, 29 

tainele  sunt  descoperite  pruncilor  -Matei  11, 26 
tainele:  cunoaşterea  lor  -  Matei  11,  25 
tâlcuirea  Scripturii  -  Matei  17,9 
tâlharii  răstigniţi  împreună  cu  Hristos  -  Matei 
27,  38-44 

Tamar,  nora  patriarhului  Iacov  -Matei  1, 3a 
tămăduirea  prin  credinţă  -  Matei  9,  2b 
temelia  Bisericii  -  Matei  16, 18 
temelia  faptelor  bune  -  Matei  16, 18 
templul  din  Ierusalim:  dărâmarea  lui  -  Matei 
24, 1-3 

teologia  -  Mufei  2S,  16-20 
tinereţea  -  Matei  20, 1-7 
Tirul  -Matei  15,  28 
Toma  (Apostolul)  -  Maici  10, 3-4 
trândăvia  -  Matei  25, 14-19 
treizeci  de  arginţi  -  Matei  27,  6-10 
trestia  -  Matei  27, 27-30 
trezvia  -  Mufei  24,  36;  24, 42-44 
trimişii  lui  Dumnezeu  -  Matei  10, 40-41 
tristeţea  făţarnică  -  Mufei  6,16 
trufia  -  Matei  11,  23-24;  19, 13-14;  26,  40-41; 
26,  6-7 

trufia:  fuga  de  ea- Matei  9, 30b-31 
Trupul  Domnului  -  Matei  23, 16-22 
Trupul  Domnului  dăruieşte  sfinţenie  -  Matei 
8,3-4 

Trupul  lui  Hristos  (Euharistia)  -  Matei  6, 11 
trupul  este  neputincios  -  Matei  26,  40-41 
trupul:  îndatorirea  faţă  de  el  -  Matei  22, 1 6b- 22 
turbarea  spre  ucidere  -  Matei  26,  3-5 

U 

ucenicii  Domnului  -  Matei  12, 2-4;  25, 34-40 

ucenicii  fariseilor  şi  cărturarilor  -  Matei  23, 15 

ucenicii  lui  loan  Botezătorul  -  Matei  9, 14;  11, 2-3 

uciderea  -  Matei  26, 3-5 

uciderea  pruncilor  -  Matei  2, 16 

unirea  -  Matei  10, 34-36 

unirea  cu  Dumnezeu  -  Matei  19,  7-9 

unirea  puterilor  sufleteşti  -  Matei  1 8, 19-20 

unirea  spre  bine  -  Matei  18, 19-20 

unirea  trupului  cu  duhul  -  Matei  18, 19-20 

urâciunea  pustiirii  -  Matei  24, 915 

Urie:  femeia  sa  -  Matei  1, 5c-6 

urmarea  lui  Hristos  -  Matei  1 6,  24;  20, 2 9-34 

uscarea  smochinului  -  Matei  21, 18-19 

uşurătatea  minţii  -  Matei  11, 15-17 


V 

Valaam  vrăjitorul  -  Matei  2,  l/-2a 
valoarea  sufletului  -  Matei  6,  25b;  16,  26- 27 
valurile  vieţii  -  Matei  17,  14-15 
vara  duhovnicească  -Matei  24, 32-33 
vârsta  bărbătească  -  Matei  20, 1-7 
vârstele  duhovniceşti  -  Matei  26,  27-28 
vătămarea  aproapelui  -  Matei  18, 15-17 
vătămarea  de  la  prieteni  -Matei  18,  8-9 
vătămarea  sufletească  -  Matei  18,  8-9 
vederea  lui  Dumnezeu  -  Matei  17,9 
Venirea  Domnului  (a  doua)  -  Matei  24,  26-28; 
25, 31-33 

Venirea  Domnului  (a  doua):  ziua  şi  ceasul  - 
Matei  24,  36 

vestirea  învierii  de  către  străjeri -Matei  28, 11-15 
vestirea  Patimilor  -  Agatei  26,  2-2  - 
vestirea  Patimilor  şi  învierii  -  Matei  16,  21 
vestirea  Schimbării  la  faţă  -  Matei  16, 28 
veşnicia  osândei  -  Matei  25, 41-46 
viaţa  întinată  -  Matei  8, 32b-34 
viaţa  porcească  -  Matei  8,  32b-34 
viaţa  trupească  -  Matei  10, 39 
viaţa  trupească  din  vremea  Antihristului  -  Matei 
24,  37-39 

viaţa  veşnică:  dobândirea  ei  -  Matei  19, 29 
viclenia  -  Matei  7, 16-17;  19, 13-14;  25, 20-30 
viclenia  diavolului  -  Matei  6, 13b 
viclenia  lui  Iuda  Iscarioteanul  -  Matei  26,  47-50 
vieţuirea  cu  luare  aminte  -  Matei  5, 14b 
vieţuirea  duhovnicească  -  Matei  21, 28-32 
vieţuirea  după  sfintele  porunci  -  Matei  10,  38 
vieţuirea  evanghelică  -  Matei  1,  3a;  26,  51-54 
vin  nou  în  burdufuri  noi -Matei  9, 16-17 
vindecarea  a  doi  orbi  -  Matei  9,  27-31 
vindecarea  celor  doi  orbi  -  Matei  20, 29-34 
vindecarea  celui  mut  -  Matei  9, 32-33s 
vindecarea  demonizatuluj  orb  şi  mut  -  Matei  12, 22 
vindecarea  femeii  cu  scurgere  de  sânge  -  Matei 
9,18-26 

vindecarea  fiicei  cananeencei  -  Matei  15, 21-28 
vindecarea  unui  lunatic  -  Matei  17, 14-18 
vindecarea  în  sinagogă  a  unui  om  cu  mâna 
uscată  -  Matei  12,  9-23 

vindecarea  în  templu  a  orbilor  şi  şchiopilor  - 
Matei  21, 14 

vindecarea  paraliticului  din  Capemaum  -  Matei 
9, 1-8 

vindecarea  slugii  unui  sutaş  din  Capemaum  - 
Matei  8, 5-13 

vindecarea  soacrei  lui  Petru  -  Matei  8, 14-15 


ŞI  ONOMASTIC 


503 


vindecarea  unui  lepros  -  Matei  8,  1-4;  8,  22 
vindecări  felurite  -  Matei  4,  23-25;  8, 16-17; 
12, 14-21; 

vindecări  în  ţinutul  Ghenizaretului  -  Matei 
14,  34-36 

vindecări  în  ţinutul  Iudeii,  dincolo  de  Iordan  - 
Matei  19, 1-2 

vindecări  lângă  Marea  Galileii  (şchiopi,  orbi, 
ciungi  şi  muţi)  -  Matei  35, 29-31 
vinul  împărăţiei  -  Matei  26, 29 
visul  femeii  lui  Pilat  -  Matei  27,  19-26 
voia  lui  Dumnezeu  -  Matei  7, 21;  26, 37-39 
vrăjile  -  Matei  9, 34 


z 

Zabulon  -  Matei  4, 12-13 
Zara:  naşterea  lui  -  Matei  1,  3a 
zavistia  -  Matei  12,  7-8;  12, 14-15a;  22,  34-40 
zămislirea  din  Duhul  Sfânt  este  împlinire  a 
proorociilor  -Matei  1,  22 
zămislirea  lui  Hristos  -  Matei  13, 45-46 
zece  mii  de  talanţi  -  Matei  18,  24-25 
zidirea  omului  -  Matei  27, 45-49 
ziua  şi  ceasul  Venirii  Domnului  -  Matei  24,  36 
Zorobabei  -  Matei  2,  6b 


504 


INDICE  SCRIPTURISTIC 

AL  TÂLCUIRII  SFINTEI  EVANGHELII  DE  LA  MATEI 


Facere  1,  26-31  -  Matei  27,  57-61 
Facere  1,  31  -  Matei  17,  9 
Facere  2,  24  -  Matei  19,  3-6 
Facere  3,  5-6  -  Matei  4,  lb 
Facere  4,  24  -  Matei  23,  35-36 
Facere  6,  4  -  Matei  24,  37-3 9 
Facere  S,  7  -  Matei  1,  25 a 
Facere  8,  8-11  -  Matei  3,  16d-17a 
Facere  11,  12  -  Matei  3,  9b 
Facere  15,  16  -  Matei  1,  2 
Facere  16, 15  -  Matei  1,  2 
Facere  17,  5  -  Matei  1,  2 
Facere  21, 1-2  -  Matei  3,  9b 
Facere  22,  18  -  Matei  1,  2 
Facere  24,  6-8  --  Matei  1,  2 
Facere  35,  19  -  Matei  2,  18a 
Facere  38,  1-30  -  Matei  1,  3 
Facere  49,  10  -  Matei  2,  lb 
Facere  49,  10  -  Matei  22,  15-16 
Facere  49,  11  -  Matei  21,  1-5. 
Facere  49,  19  -  Matei  I,  17 

Ieşire  1,  16  -  Matei  2,  16a 
Ieşire  3,  6  -  Matei  22,  29-33 
Ieşire  4,  22  -  Matei  8,  11-1 2 
Ieşire  cap.  7-10  -  Matei  13,  44 
Ieşire  cap.  7-11  -  Matei  2,  16a 
Ieşire  cap.  7-12  -  Matei  16,  1 
Ieşire  cap.  12  -  Matei  17,  3 
Ieşire  12,  6  -  Matei  27,  57-61 
Ieşire  12,  18  -  Matei  27,  57-61 
Ieşire  13,  21  -  Matei  21,  33 
Ieşire  cap.  14  -  Matei  2,  16a 
Ieşire  cap.  14  -  Matei  13,  44 
Ieşire  cap.  14  -  Matei  17,  4 
Ieşire  15,  17-18  -  Matei  21,  33 
Ieşire  cap.  17  -  Matei  13,  44 
Ieşire  19,  16  -  Matei  17,5 
Ieşire  19,  18  -  Matei  17,  5 
Ieşire  20, 12  -  Matei  15,  3-6 
Ieşire  20,  12  -  Matei  23,  8-1 2 
Ieşire  21, 16  -  Matei  15,  3-6 
Ieşire  20,  13  -  Matei  5,17 
Ieşire  22,  5  -  Matei  5,  42 
Ieşire  24,  3  -  Matei  21,  28-32 
Ieşire  24,  18  -  Matei  4,  2b 


Levitic  115,  19-25  -  Matei  9,  20-22 
Levitic  18,  16  -  Matei  14,  3-4 
Levilic  19,  18  -  Matei  22,  34-40 
Levitic  20,  10 -Matei  1,  19 
Levitic  26,  11-12  -  Matei  21,  V 

Numeri  3,  12  -  Matei  17,  24-25a 
Numeri  3,  39  -  Matei  17,  24-25a 
Numeri  3,  43  -  Matei  17,  24-25» 
Numeri  3,  46-47  -  Matei  17,  24-25a 
Numeri  15,  37-40  -  Matei  23,  4-5 
Numeri  19,  22  -  Matei  8,  3-4 
Numeri  24,  9  -  Matei  2,  11c 
Numeri  24,  17  -  Matei  2,  1/-2» 

Numeri  36,  6  -  Matei  1,  72-16 

Deuteronom  5,  14  -  Maici  27,  62-66 
Deuteronom  6,  4-8  -  Matei  23,  4-5 
Deuteronom  6,  5  -  Matei  22,  34-40 
Deuteronom  8,  3  -  Matei  4,  4 
Deuteronom  11,  18  -  Matei  23,  4-5 
Deuteronom  17,  6  -  Matei  18,  15-17 
Deuteronom  18,  15  -  Matei  21,  10-11 
Deuteronom  18,  18  -  Matei  24,  4-5 
Deuteronom  19, 15  -  Matei  18,  15-17 
Deuteronom  20,  14  -  Matei  5,  31-3 2 
Deuteronom  24,  1  -  Matei  5,  31-32 
Deuteronom  24,  1  -  Matei  19,  3-6 
Deuteronom  25,  5-6  -  Matei  22,  23-28 
Deuteronom  34,  5-6  -  Matei  17,  3 

Iosua  1,  1  -  Matei  l,ld 
losua  2,  1  -  Matei  1,  3-5a 
Iosua  3,  13  -  Matei  13,  44 
Iosua  10,  12-13  -  Matei  13,  44 

2  Regi  7,  12-13  -  Matei  l,  20b 

2  Regi  12,  14  -  Matei  1,  5c-6 

3  Regi  17,  22  -  Matei  17,  3 
3  Regi  18,  38  -  Matei  17,  4 
3  Regi  19,  8  -  Matei  4,  2b 

3  Regi  22,  24  -  Matei  21,  34-39 

4  Regi  1,  10  -Matei  17,  4 
4  Regi  2,  11  -  Matei  17,  3 

4  Regi  17,  9-13  -  Matei  2,  14-15 


Levitic  11,  4  -  Matei  3,  4a 
Levitic  14,  44-46  -  Matei  8,  3-4 
Levitic  14,  2-5  -  Matei  8,  3-4 


2  Paralipomena  24,  21  -  Matei  21,  34-39 


1  Ezdra  3,  2  -  Matei  2,  6b 
1  Ezdra  5,  2  -  Matei  2,  6b 

Iov  X,  1  -  Matei  5,  20 

Iov  1,  16  -  Matei  16,  1 

Iov  4,  8-9  -  Matei  S,  12 a 

Iov  5, 12-13  -  Matei  26,  60b-  64a 

Iov  8,  1-6  -  Matei  5,  12a 

Iov  9,  20  -  Matei  12,  36-37 

Iov  11,  13-15  -  Matei  5,  12a 

Iov  11,  20  -  Matei  5,  12a 

Iov  15,  6  -  Matei  12,  36-37 

Iov  15,  6  -  Matei  13,  51-52 

Iov  41,  1  -Matei  17,  14-15 

Psalm  8,  2  -  Matei  21,  15-16 
Psalm  9,  13  -  Matei  16,  18 
Psalm  11,  6  -  Matei  25,  14-19 
Psalm  21,  1  -  Matei  27,  45-49 
Psalm  33,  13  -  Matei  3,  8 
Psalm  38,  12  -  Matei  27,  27-30 
Psalm  48,  4  -  Matei  13,  34- 35 
Psalm  70,  25  -  Matei  2,  23b 
Psalm  76,  18  -  Matei  14,  31-33 
Psalm  77,  2  -  Mufei  13,  34-35 
Psalm  77,  59  -  Matei  21,  33 
Psalm  81,  1  -  Maici  22,  1-7 
Psalm  81,  6  -  Matei  13,  43 
Psalm  88,  12  -  Matei  28,  16-20 
Psalm  88,  18  -  Matei  2,  23b 
Psalm  88,  34-36  -  Matei  1,  20b 
Psalm  90,  11-12  -  Matei  4,  6 
Psalm  91,  4  -  Matei  25,  20-30 
Psalm  102,  15  -  Matei  15,  34-38 
Psalm  103,  35  -  Matei  25,  20-30 
Psalm  109,  1  -  Matei  20.  23 
Psalm  109,  1  -  Matei  22,  41-46 
Psalm  117,  16  -  Matei  27,  27-30 
Psalm  117,  22-23  -  Matei  21,  42-44 
Psalm  118,  91  -  Matei  28,  16-20 
Psalm  131,  11  -  Mufei  1,  le 
Psalm  135,  25  -  Matei  14,  17-I9a 
Psalm  140,  2  -  Matei  26,  6-7 

Pilde  12, 18  -  Matei  12,  36-37 
Pilde  18,  21  —  Matei  13,  51-52 

Ecclesiastul  9,  1  -  Matei  8,  28b 
Ecclesi ăstui  10,  12-13  -  Matei  12,  36-37 

Isaia  1,  2  -  Mufei  1,  la 
Isaia  1,  4  -  Mufei  2,  23b 
Isaia  2,  1  -  Matei  1,  la 
Isaia  6,  9  -  Matei  13,  14-15 
Isaia  7,  14  -  Mufei  1,  18a 
Isaia  7,  14  -  Matei  1,  23a 
Isaia  8,  1  -  Mufei  1,  23b 


Isaia  8,  3  -  Mufei  I,  23b 
Isaia  11,  2-3  -  Matei  15,  34-38 
Isaia  29,  13  -  Matei  15,  7-9 
Isaia  27,  11  -  Mufei  27,  57-61 
Isaia  40,  7  -  Mutei  15,  34-38 
Isaia  53,  4  -  Matei  8,  16-17 
Isaia  53,  9  -  Matei  5,17 
Isaia  66,  1  -  Mutei  5,  33-35 

Ieremia  1,  6-10  —  Matei  16,  14 
lercmia  38,  6  -  Mufei  22,  1-7 

Daniel  7,  13  -  Matei  26,  64b 
Daniel  9,  27  -  Matei  24,  15 

Osea  6,  6  -  Matei  9,  12-13 
Osea  13,  7-8  -  Matei  22,  1-7 

Miheia  5, 1  -  Matei  2,  6b 

Zaharia  1,  1  -  Matei  23,  35-36 
Zaharia  9,  9  -  Alufei  21,  1-5 
Zaharia  13,  7  -  Mufei  26,  3Z-32 

Maieahi  3,  1  -  Matei  11,  10 
Maleahi  3,  20  -  Matei  13,  43 
Maieahi  3,  23  -  Mufei  11,  14 

înţelepciune  3, 1  -  Mufei  8,  28b 
înţelepciune  16,  20-21  -  Matei  4,  4 

Sirah  27,  11  -  Matei  17,  14-15 

Matei  1, 18  -  Matei  1,  19 
Matei  1,  22  -  Mufei  5,17 
Matei  2,  5  -  Matei  5,  17 
Matei  2, 13  -  Mutei  2,  19b-20a 
Matei  2, 15  -Matei  5,  17 
Matei  2,  17  -  Matei  5,17 
Matei  2,  23  -  Matei  13,  53-5 4u 
Matei  3, 10  -  Matei  7,  19-20 
Matei  3,  11  -  Matei  13,  24-30 
Matei  3,  16  -  Mufei  21,  12-13 
Matei  5,  3  -  Matei  18,  10-11 
Matei  5,  28  -  Inaintecuvântare 
Matei  5,  32  -  Matei  19,  3-6 
Matei  6,  9-13  -  Matei  21.  20-22 
Matei  7,  6  -  Matei  13,  3a 
Matei  7,  7-8  -  Matei  19,  11 
Matei  7, 13  -  Mufei  4,  12-13 
Matei  7,  14  -  Matei  10,  1 
Matei  8,  B  -  Matei  9,  18-19 
Matei  10,  3  -  Matei  26,  14-16 
Matei  10,  5  -  Mufei  25,  21-23a 
Matei  10,  16  -  Inaintecuvântare 
Matei  10,  18  -  înaintecuvântare 
Matei  11, 19  -  Mufei  12,  31-32 


INDICE  SCRIPTURISnC  AL  TÂLCUIR1I 


506 


Matei  11,  25  -  Matei  11,  27b 
Matei  11,  28-30  -  Mufei  7,  14 
Matei  12,  36-37  -  Matei  13,  51-52 
Matei  12,  40  -  Mufei  27,  62-66 
Matei  13,  7  -  Matei  19,  21-22 
Matei  13,  8  -  Matei  13,  24-30 
Matei  13,  11  -  Mufei  13,  23 
Matei  13,  32  -  Mufei  17,  19-21 
Matei  14,  3  -  Matei  14,  296-22 
Matei  14, 19  -  Matei  15,  34-38 
Matei  14,  20  -  Matei  15,  34-38 
Matei  16,  1-4  -  Mafei  27,  57-61 
Matei  16,  14  -  Matei  17,3 
Matei  16,  28  -  Matei  17,  lb-2 
Matei  17,  1-8  -  Matei  26,  37-39 
Matei  17,  4  -  Matei  17,  9 
Matei  19,  21  -  Mafei  19,  29 
Matei  20,  22  -  Mafei  17,  la 
Matei  21,  33-39  -  Matei  22,  1-7 
Matei  23,  30  -  Matei  23,  34 
Matei  23,  3$  -  Mafei  24,  1-2 
Matei  24,  29  -  Matei  16,  2-3 
Matei  24,  29  -  Mafei  24,  32-33 
Matei  25, 12  -  Mafei  10,  32-33 
Matei  25,  31  -  Mafei  16,  26-27 
Matei  25,  35-36  -  Matei  26,  8-11 
Matei  25,  41  -  Matei  21,  18-19 
Matei  26,  26  -  Mafei  28,  1-8 
Matei  26,  35  -  Matei  14,  31-33 
Matei  26,  38  -  Mafei  27,  45-49 
Matei  26,  41  -  Matei  26,  69-75 
Matei  26,  42  -  Matei  26,  23-25 
Matei  27,  51  -  Matei  3,  9a 
Matei  26,  58  -  Mafei  26,  69-75 
Matei  28,  20  -  Mafei  1,  25a 

Marcu  1,  29-32  -  Mafei  8,  14-15 
Marcti  2,  3  -  Mafei  9,  l-2a 
Marcu  2,  13-17  -  Matei  9,  9 
Marcu  2,  17  -  Matei  1,  3a 
Marcu  5,  1-2  -  Matei  8,  28a 
Marcu  5,  19  -  Matei  9,  3 Ob-31 
Marcu  6,  16  -  Matei  13,  53-54a 
Marcu  8,  38  -  Matei  16.  26-27 
Marcu  9,  44  -  Mafei  5,  13a 
Marcu  9,  46  -  Mafei  5,  13a 
Marcu  9,  48  -  Matei  5,  13a 
Marcu  10,  35  -  Matei  20,  17-21 
Marcu  10,  46  -  Mafei  20,  2 9-34 
Marcu  11,  7  -  Mafei  21,  6-7 
Marcu  12,  34  -  Matei  22,  34-40 
Marcu  13,  24  -  Mafei  16,  2-3 
Marcu  14,  3  -  Matei  26,  6-7 
Marcu  14,  31  -  Matei  14,  31-33 
Marcu  14,  34  -  Mafei  27,  45-49 
Marcu  14,  39  -  Matei  26,  23-25 


Marcu  14,  65  -  Mafei  26,  67-68 
Marcu  15,  21  -  Matei  27,  31-32 
Marcu  15,  23  -  Mafei  27,  33-37 
Marcu  16,  1  -  Mafei  28,  1-8 
Marcu  16,  4-5  -  Matei  28,  1-8 
Marcu  16, 11-14  -  Matei  28,  16-20 

Luca  2,  3-4  -  Mafei  2,  11a 
Luca  2,  7  -  Matei  1.  25b 
Luca  2,  34  -  Mafei  24,  26-28 
Luca  2,  39  -  Mafei  2,  23a 
Luca  4,  13  -  Mafei  4,  11 
Luca  4,  16  -  Matei  13,  53-54a 
Luca  4,  30  -  Mafei  27,  3-5 
Luca  4,  38-39  -  Mafei  8,  14-15 
Luca  5,  27-32  -  Mafei  9,  9 
Luca  6,  13  -  înaintecuvăntare 
Luca  6, 16  -  Mafei  26,  14-16 
Luca  7,  2-3  -  Mafei  8,  5 
Luca  7,  19  -  Matei  21,  8-9 
Luca  7,  34  -  Matei  12,  31-32 
Luca  7,  37  -  Mafei  26,  6-7 
Luca  8,  18  -  Matei  25,  20-30 
Luca  8,  26-27  -  Matei  8,  28a 
Luca  8,  41  -  Mafei  9,  18-19 
Luca  9,  28  -  Mafei  17,  la 
Luca  9,  30-31  -  Matei  17,  3 
Luca  9,  32  -  Mafei  17,  6-8 
Luca  9,  33  -  Mafei  17,  4 
Luca  9,  36  -  Mafei  17,  6-8 
Luca  9,  49  -  Matei  7,  22-23 
Luca  îl,  9  -  Matei  13,  10-12 
Luca  11,  9-10  -  Mafei  19,  31 
Luca  11,  16  -  Mafei  12,  38 
Luca  11,  51  -  Mafei  21,  34-39 
Luca  12,  6  -  Matei  5,  25-26 
Luca  12,  49  -  Matei  13.  24-30 
Luca  13,  23-28  -  Matei  13,  8 
Luca  14,  17  -  Matei  22,  1-7 
Luca  16,  19-31  -  Mafei  8,  28b 
Luca  16,  24  -  Matei  21,  18-19 
Luca  18,  3S  -  Matei  20,  29-34 
Luca  19,  22  -  Matei  13,  51-52 
Luca  19,  35  -  Matei  21,  6-7 
Luca  20,  20  -  Matei  22,  15-16 
Luca  21,  2  -  Mafei  5,  25-26 
Luca  22,  10-12  -  Matei  26,  6-7 
Luca  22,  40  -  Matei  27,  45-49 
Luca  22,  63-65  -  Matei  26.  67-68 
Luca  23,  34  -  Matei  27,  57-61 
Luca  23,  36  -  Mafei  27,  31-32 
Luca  23,  42  -  Matei  27,  38-44 
Luca  23,  45  -  Mafei  16,  4 
Luca  24, 1  -  Matei  28,  1-8 
Luca  24,  11  -  Mafei  28,  16-20 


SFINTEI  EVANGHELII  DE  LA  MATEI 


507 


loan  1,  9  -  Matei  13,  13 
Ioan  1,  26  -  Matei  3,  16d-17a 
loan  1,  29  -  Matei  11,  2-3 
Ioan  1,  35-42  -  Matei  4,  19b-20 
Ioan  2,  19  -  Matei  26,  60b-  64a 
Ioan  2,  19  -  Matei  27,  62-66 
Ioan  3,  17  -  Matei  21,  1-5 
Ioan  5,  1-9  -  Matei  9,  l-2a 
Ioan  6,  15  -  Matei  15,  39 
Ioan  8,  48  -  Matei  21,  42-44 
Ioan  8,  59  -  Matei  27,  3-5 
Ioan  10,  11-16  -  Matei  2,  6c 
Ioan  10,  39  -  Matei  26,  3-5 
Ioan  12,  3  -  Matei  26,  6-7 
Ioan  12,  4-5  -  Matei  26,  12-13 
Ioan  13,  37  -  Matei  14,  31-33 
Ioan  14,  6  -  Matei  13,  1S-19 
Ioan  14,  6  -  Matei  21,  8-9 
Ioan  14,  13-14  -  Matei  19,  11 
Ioan  16,  15  -  Matei  24,  36 
Ioan  17,  10  -  Matei  24,  36 
Ioan  18,  6  -  Matei  26,  47-50 
Ioan  18,  10  -  Matei  26,  51-54 
Ioan  18,  15  -  Matei  26,  56b-58 
Ioan  18,  28  -  Matei  26,  59-60a 
Ioan  19,  17  -  Matei  27,  31-32 
Ioan  19,  19  -  Matei  27,  33-37 
Ioan  19,  29  -  Matei  27,  33-37 
Ioan  20,  17  -  Matei  28,  9-10 
Ioan  20,  19  -  Matei  28,  16-20 
Ioan  20,  23  -  Matei  16,19 
Ioan  20,  25  -  Matei  28,  16-20 
Ioan  20,  26  -  Matei  28,  16-20 
Ioan  21,1  -Matei  28,  16-20 
Ioan  21,  25  -  Matei  17,  19-21 

Faptele  Apostolilor  1, 18  -  Matei  27, 3-5 
Faptele  Apostolilor  5, 36-37  -  Matei  22,  36-22 
Faptele  Apostolilor  8,  9-11  -  Matei  24,  4-5 
Faptele  Apostolilor  9, 1-22  -  Matei  9,  9 
Faptele  Apostolilor  13,  8-11  -  Matei  5,  22a 
Faptele  Apostolilor  19, 13-17  -  Matei  7,  22-23 
Faptele  Apostolilor  21,  30-37  -Matei  27,  19-26 
Faptele  Apostolilor  23,  3  -  Matei  5,  22a 

Romani  5,  12  -  Matei  27,  33-37 
Romani  5,  14-15  -  Matei  27,  33-37 
Romani  5,  18  -  Matei  27,  33-37 
Romani  5,  19  -  Matei  27,  33-37 
Romani  8,  35  -  Matei  19,  7-9 
Romani  8,  38-39  -  Matei  19,  7-9 
Romani  14,  1  -  Matei  25,  41-46 
Romani  14,  9  -  Matei  22,  29-33 

1  Corinteni  1,  21  -  Matei  17,  19-21 
1  Corinteni  2,  6  -  Matei  24,  45-47 


1  Corinteni  2,  7  -  Matei  13,  44 
1  Corinteni  2,  10  -  Matei  15,  34-38 
1  Corinteni  3,  2  -  Matei  24,  45-47 
1  Corinteni  3,  19  -  Matei  26,  60b-  64a 
1  Corinteni  4, 16  -  Matei  13,  51-52 
1  Corinteni  6,  15  -  Matei  21,  17 
1  Corinteni  6, 17  -  Matei  19,  7-9 
1  Corinteni  6,  17  -  Matei  21,  17 
1  Corinteni  9,  27  -  Matei  25,  41- 46 
1  Corinteni  15,  9  -  Matei  24,  45-47 
1  Corinteni  15,  21-22  -  Matei  27,  33-37 
1  Corinteni  15,  52  -  Matei  24,  26-28 

1  Corinteni  15,  52  -  Matei  25,  6-13 

2  Corinteni  3,  14-16  -  Mufei  27,  50-53 
2  Corinteni  6,  16  -  Matei  21,  17 

2  Corinteni  13,  1  -  Mufei  18,  15-17 

Galateni  1,  10  -  Mufei  28,  16-20 
Galateni  2,  7  -  Mufei  22,  1-5 
Galateni  2,  20  -  Mutei  2  6,  24 
Galateni  3,  10-13  -  Matei  3,  15b 
Galateni  5,  24  -  Mufei  16,  24 

Efeseni  5,  2  -  Mufei  1,  lc 
Eleseni  5,  13-14  -  Mutei  5,  14a 
Efeseni  5,  14  -  Matei  26,  69-75 

Fillpeni  2,  7  -  Mutei  18,  12-14 
Filipeni  2,  18  -  Mutei  20,  24-28 
Filipeni  3,  6  -  Mufei  24,  45-47 

Coloseni  1,  23  -  Mufei  24,  14 
Coloseni  4,  7  -  Matei  24,  45-47 

1  Tesaloniceni  4,  17  -  Mutei  24,  2 6-28 
1  Tesaloniceni  4,  17  -  Matei  24,  31 

1  Tesaloniceni  4,  17  -  Mufei  24,  40-41 

2  Tesaloniceni  4,  17  -  Matei  24,  31 

1  Timotei  2,  7  -  Mutei  24,  45-47 

2  Timotei  1,  8  -  Mufei  28,  16-20 

Evrei  1,  13  -  Mufei  20,  23 

1  Petru  2,  22  -  Mutei  5, 17 
1  Petru  3,  15  -  Mutei  10,  19-20 

Apocalipsa  7,  4-8  -Matei  10,  1 
Apocalipsa  19,  7  -  Matei  22,  2-7 
Apocalipsa  21,  2  -  Matei  22,  1-7 
Apocalipsa  21,  12  -  Mutei  10,  1 


NUME  PROPRII  TÂLCUITE  DE  SFÂNTUL  TEOFILACT 


Arimateia  -  „ţinând  pe  Acela"  -  Marcu  15,  42-47 
Avraam  -  „părinte  al  neamurilor"  -  Matei  1,  2 a 
Baraba  -  „fiul  tatălui"  -  Matei  27,  75-18 

Betania  -  „casa  ascultării"  -  Matei  21, 17;  Marcu  11, 11-14;  Luca  19,  29-40 

Betfaghe  -  „casă  a  fălcilor"  -  Luca  19,  29-40 

Betleem  -  „casa  pâinii"  -  Matei  2,  la;  Luca  2, 15-18 

cananeeanca  -  „gătită  spre  smerenie"  -  Matei  15,  28 

Capemaum  -  „casa  mângâierii"  -  Matei  4, 12;  11, 23-24;  Marcu  2,  6-12 

David  -  „puternic  la  mână/îndestulat  la  mână"  -  Marcu  11,  7-10 

diavol  -  „clevetitor"  -  Matei  4, 1b 

Elim  -  „suire"  -  Luca  10, 1-3 

Hlisabeta  -  „a  lui  Dumnezeu  odihnă"  -  Luca  1, 5 

Fares  -  „tăiere"  -  Matei  l,  3a 

fariseu  -  „tăiat  şi  despărţit  de  ceilalţi"  -  Matei  3,  7a;  Luca  5,  27-32 

Fenicia  -  „roşu"  -  Marcu  7, 24-30 

Galileea  -  „prăvălită  jos"  -  Matei  4, 12 

G  a  vriil  -  „om-Dumnezeu"  -  Luca  1, 36-38 

Goigota  -  „locul  căpăţânii"  -  Matei  27, 33-37 

Hristos  -  „Uns"  -  Matei  1,  lc 

Iao  -  „mântuire"  -  Luca  1, 31-33 

Ierusalim  -  „vedere  a  păcii"  -  Luca  10, 29-37 

Iisus  -  „Mântuitor"  -  Matei  1,  1b;  Luca  1,  31-33 

Ioan  -  „dar  al  lui  Dumnezeu"  -  Luca  1, 57-64 

Iosif  -  „adăugire"  -  Marcu  15, 42-47 

Irod  -  „minte  trupească"  -  Matei  14, 196-21;  Marat  3,  6-12 

Isaac  -  „bucurie/ râs"  -  Matei  1,  2a 

Israil  -  „văzând  pe  Dumnezeu"  -  Matei  2, 6c;  Luca  1, 51-56 

Iuda  -  „mărturisire"  -  Luca  7, 1-9;  13,  10-17 

Iudeea  -  „mărturisire"  -  Matei  2,  la;  Marcu  13, 18-20 

iudeu  -  „care  se  mărturiseşte"  -  Matei  27, 33-37 

Mariam  -  „Doamnă"  -  Luca  1,  36-38;10,  38-42 

Nazaret  -  „sfinţire"  -  Luca  1, 36-38 

nazarinean  -  „sfinţit"  -  Matei  2,  23b 

Neftali  -  „lărgime"  -  Matei  4, 12 

osana  -  „mântuieşte-ne  pe  noi!/o,  mântuieşte!"  -  Matei  21,  8-9;  Marcu  11,  7-10 

Paşti  (Fasec)  -  „trecere"  -  Luca  22,  7-13 

Rama  -  „înalt"  -  Matei  2, 18a 

saducheu  -  „drept"  -  Matei  3,  7b 

sâmbăta  -  „odihnă" -Marcu  2,  23-28;  Luca  18, 9-14 

satana  -  „potrivnic"  -  Matei  12, 25 

Sidonul  -  „vânător"  -  Matei  15,  28 

Simun  -  „ascultător/ ascultare"  -  Matei  27, 31-32 ;  Marcu  15, 16-21;  Luca  23, 18-27 

Sotlria  -  „mântuire  a  lui  Dumnezeu"  -  Luca  1, 31-33 

Tirul  -  „ţinere"  -  Matei  15,  28 

Zabulon  -  „vânare  de  noapte"  -  Matei  4, 12 

Zaharia  -  „pomenire  a  Domnului"  -  Luca  1, 5 

Zoro  -  „semănătura/naşterea"  -  Matei  2,  6b 

Zorobabel  -  „semănat/născut  în  Babilon"  -  Matei  2,  6b 


509 


CUPRINS 


Rugăciune  înainte  de  citirea  din  Sfintele  Cărţi . . . 2 

Evanghelia  -  Vestea  cea  bună.  Cuvântul  şi  Lumina  lui  Dumnezeu . 5 

Cuvânt  către  fratele  cititor . 7 

Studiu  introductiv . 14 

Datoria  împlinirii  poruncilor  evanghelice . 14 

Viaţa  şi  opera  Sfântului  Teofilact . 24 

Cinstirea  Sfântului  Teofilact . 38 

Despre  alcătuirea  Tălcuirii  Evangheliilor . 47 

Răspândirea  tâlcuirilor  Sfântului  Teofilact . 50 

Traducerea  în  limba  română  a  tâlcuirilor . 59 

Tipăritura  de  la  1805 . 76 

Descriere  bibliografică . . . 87 

Tălcuirile  Sfântului  Teofilact  în  veacurile  XIX-XX . , . 110 

Despre  ediţia  de  faţă . .'. . 127 

Viaţa  Sfântului  Apostol  şi  Evanghelist  Matei . 132 


TÂLCUIREA  SFINTEI  EVANGHELII  DE  LA  MATEI 


înaintecuvântare . 137 

Capitolul  1:  Cartea  neamului  lui  lisus  Hristos,  zămislirea,  numele  şi  naşterea . 141 

Capitolul  2:  Magii  de  la  Răsărit.  Fuga  în  Egipt.  Irod  ucide  pruncii.  întoarcerea  din 

Egipt  şi  aşezarea  în  Nazaret . , . 151 

Capitolul  3:  Ioan  Botezătorul.  Botezul  lui  lisus . 161 

Capitolul  4:  lisus  este  ispitit  de  diavolul.  începutul  propovăduirii  Lui.  El  cheamă  pe  cei 

dintâi  ucenici  la  apostolut  şi  vindecă  tot  felul  de  bolnavi . 169 

Capitolul  5:  Predica  de  pe  munte.  Fericirile.  Adevărata  împlinire  a  Legii . .  177 

Capitolul  6:  Despre  milostenie,  rugăciune  şi  post.  Să  nu  ne  străduim  numai  după  cele 

pământeşti . 194 

Capitolul  7:  Sfârşitul  predicii  de  pe  munte,  ţudecata  semenilor.  Puterea  rugăciunii. 

Calea  mântidrii  şi  a  pierzării.  Ferirea  de  proorocii  mincinoşi . 203 

Capitolul  8:  lisus  vindecă  un  lepros,  pe  sluga  unui  sutaş,  pe  soacra  lui  Petru  şi  pe  alţi 

bolnavi.  Linişteşte  furtuna  de  pe  mare  şi  vindecă  doi  demonizaţi . . 210 

Capitolul  9:  Vindecarea  slăbănogidui  din  Capemaum.  Matei.  Ucenicii  lui  loan  Botezătorul. 

Fiica  lui  Iair  şi  femeia  bolnavă.  Doi  orbi  şi  un  mut.  Secerişul  şi  secerătorii . 217 

Capitolul  10:  Chemarea  Apostolilor  şi  trimiterea  lor  la  propovăduire . 22r 


510 


Capitolul  11:  Trimişii  lui  loan  Botezătorul  şi  mărturia  lui  Iisus  despre  loan.  Cetăţile 

nepocăite.  Lauda  Tatălui.  Chemarea  către  cei  împovăraţi . 236 

Capitolul  12:  Spicele  de  grâu  smulse  sâmbăta.  Tămăduirea  făcută  sâmbăta.  Hula 

împotriva  Sfântului  Duh.  Cine  este  adevărata  rudă . 245 

Capitolul  13:  Şapte  pilde  despre  împărăţia  Cerurilor.  Iisus  neluat  în  seama  în  cetatea 

Sa . . . . 257 

Capitolul  14:  Tăierea  capului  lui  loan  Botezătorul.  Iisus  satură  cinci  mii  de  oameni, 

umblă  pe  mare,  vindecă  pe  cei  bolnavi  care  se  atmg  de  El . . . 271 

Capitolul  15:  Spălarea  mâinilor.  Femeia  cunaneiancS.  Săturarea  celor  patru  mii  de 

oameni . 278 

Capitolul  16:  Semnele  timpului.  Aluatul  fariseilor.  Mărturisirea  lui  Petru.  Cea  dintâi 

vestire  a  Patimilor.  Urmarea  lui  Hristos . 287 

Capitolul  17:  Schimbarea  la  faţă.  Vindecarea  lunaticului.  A  dom  vestire  a  Patimilor. 

Darea  pentru  templu . 295 

Capitolul  18:  Cine  este  mai  mare  în  împărăţia  Cerurilor.  Puterea  cheilor.  De  câte  ori 

vom  ierta  pe  aproapele.  Pilda  celui  ce  datora  zece  mii  de  talanţi . . 304 

Capitolul  19:  Despre  desfacerea  căsătoriei.  Iisus  binecuvintează  pe  copii.  Tânărul  cel 

bogat . 313 

Capitolul  20:  Pilda  despre  lucrătorii  tocmiţi  la  vie.  A  treia  vestire  a  Patimilor.  Cererea 

fiilor  lui  Zevedeu.  Cearta  pentru  întâietate.  Vindecarea  celor  doi  orbi . 321 

Capitolul  21:  Intrarea  în  Ierusalim.  Alungarea  vânzătorilor  din  templu.  Smochinul 

neroditor.  Pilda  lucrătorilor  celor  răi . 328 

Capitolul  22:  Parabola  nunţii  fiului  de  împărat.  Dinarul  Cezarului.  Cea  mai  mare 

poruncă  din  Lege.  Mesia:  Fiul  şi  Domnul  lui  David . 340 

Capitolul  23:  Iisus  mustră  pe  farisei  şi  pe  cărturari.  Mustră  Ierusalimul,  cel  ce  ucide  pe 

prooroci,  şi  prezice  dărâmarea  lui . 351 

Capitolul  24:  Dărâmarea  Ierusalimului.  A  doua  Venire  a  lui  Hristos  şi  sfârşitul  lumii. 

Când  va  veni  ceasul  acela? . . . 362 

Capitolul  25:  Pildele  celor  zece  fecioare  şi  a  talanţilor.  judecata  viitoare . 374 

Capitolul  26:  Vestirea  cea  din  urmă  a  Patimilor  lui  Iisus.  Ungerea  din  Betania.  Cina 
cea  de  Taină.  Suferinţele  din  Ghetsimani.  Trădarea  lui  Iuda.  Prinderea  lui  Iisus. 

înfăţişarea  înaintea  arhiereilor.  Lepădarea  lui  Petru . 385 

Capitolul  27:  Iisus  înaintea  lui  Pilat.  Iuda  se  spânzură.  Iisus  şi  Barabn.  Iisus  dat  spre 
moarte.  Biciuirea,  batjocorirea,  răstignirea,  moartea,  înmormântarea  şi  paza 

mormântului . 404 

Capitolul  28:  învierea  lui  Hristos.  Arătările  Mântuitorului,  Porunca  Botezului . 420 


511 


(1)  Zilele  de  prăznuire  ale  Sfinţilor  Apostoli . 430 

(2)  Despre  tâlcuirea  versetelor  46-50  din  capitolul  12  al  Evangheliei  de  la  Matei ....  430 

(3)  A  trreia  sută  a  capetelor  despre  dragoste  ale  Sfântului  Maxim  Mărturisitorul  - 

capetele  21-36  . 434 

(4)  Cuvânt  al  Sfântului  Ioan  Damaschin,  despre  venirea  lui  Antihrist . 436 

(5)  Cuvânt  al  Sfântului  Efrem  Şirul,  pentru  a  doua  Venire  a  Domnului,  sfârşitul 

lumii  şi  venirea  lui  Antihrist . 437 

(6)  Câteva  rugăciuni  din  rânduiala  liturgică  a  Triodului  (Duminica  înfricoşătoarei 

Judecăţi) . 444 

(7)  Vedenia  Sfântului  Nifon,  episcopul  Constanţianei,  despre  sfârşitul  lumii  şi 

înfricoşatoarea  Judecată . 447 


Scara  întocmirii  Sfintei  Evanghelii  de  la  Matei . . . 457 

Indice  al  referinţelor  evanghelice  uşor  de  reţinut  sau  deseori  întrebuinţate . 465 

Indice  real  şi  onomastic . 489 

Indice  scripturistic . 504 

Nume  proprii  tâlcuite  de  Sfântul  Teofilact . 508